Cimitirul iubirilor

De Adria Martin

Cand il iubesti fara sa vrea,

Fara sa-i placa,

Iti asumi marele risc

Sa treaca pe trotoarul opus

Cand te vede.

Nu-i mai iesi in cale,

Ca din intamplare,

Nu mai intra in vorba

Ca si cum ai avea ceva

Sa-i spui.

Nu-i mai darui ce nu vrea,

Nu-i smulge o clipa de slabiciune

Sa faca amor cu tine.

E semnul cerului ca ceva

Intre voi,

Nu e sa se-ntample!

Invata semnele cerului,

Daca vrei sa –ti gasesti calea

Iubirea si mai ales

Adevarul.

Daca te dorea, nu era nevoie

De nici cel mai mic gest

Din partea ta.

Si poate n-ai fi stiut

Ccum sa scapi tu de el!

Pentru ca narcisele infloresc

Doar cand le vine vremea

Dar infloresc in fiecare primavara.

Insa iubirea omului

E capricioasa si egoista

Misterioasa si plina de toane.

Chiar daca ar vrea sa te iubeasca,

Chiar daca ar striga iubirea

Cu numele tau pe buze,

N-ar veni doar pentru ca vrea el.

Iubirea ori este ori nu este.

N-o poti face sa se intample.

Invata sa accepti

Si sa pleci mai departe

Cu fruntea sus.

Iubirea muta si muntii din loc,

Dar doar cea impartasita.

Nu te plimba seara

Pe strada lui, doar sa vezi

Daca-i lumina in odaia sa.

Si tu ai fost iubita poate

Si-ai lasat.

Si el iubeste poate chiar acum

Pe cineva care-l ocoleste,

Asa cum el

Te ocoleeste

Pe tine...

Nu-ti vrea iubirea?

Nu-i pasa ca existi?

Strange-ti cu grija emotiile

Cazute, cu umilinta

Pe varful pantofului,

Ca pe niste garoafe rosii,

Nevinovate,

Ca pe niste saruturi crude,

Nenascute,

Aduna-le in palarie

SI varsa-le intr-un cimitir.

Exista un cimitir al iubirilor

La fiecare colt de strada.

Toronto

Martie 19,2012