Diferente intre chimie si alchimie

-rezonante in plan cultural-

Alchimia este o forma de cunoastere speculativa, care combina atat

notiuni din chimie, metalurgie, fizica, medicina cat si din astrologie, religie,

spiritualism si arta, ale carei inceputuri sunt plasate in sec. I e.n, dezvoltandu-se

pana spre sfarsitul Renasterii. Alchimistul este preocupat de transformarea

metalelor in aur, de gasirea unui tratament universal, care sa vindece orice

afectiune si de piatra filozofala un preparat care ar fi oferit nemurirea.

Unii autori considera ca termenul alchimie provine din articolul al i

cuvntul grec khymeia () care nseamn a topi , a lipi, a mpreuna. Totusi,

exista si posibilitatea ca el sa provina din al kemi (Egipt) care inseamna arta

egipteana.

Pe de alta parte, chimia moderna ia nastere in secolul XVIII, bazandu-se pe

unele dintre descoperirile alchimistilor, dar propunand teorii si metode exclusiv

stiintifice pentru studierea compozitiei, structurii si transformarii materiei.

Alchimia se dezolta, ca si arta, in stransa legatura cu filozofia si cu teoriile

fiecarei civilizatii despre univers si om. Alchimia chineza era raportata la taoism,

la existenta a cinci elemente de baza apa, foc, aer, lemn, pamant si a doua

contrarii yin si yang. In India exista un domeniu asemanator alchimiei, preocupat

tot cu nemurirea, promovand insa mai mult vegetarianismul decat metalurgia

anorganica, in stransa legatura cu etapa pre-yogina in care se aflau. In Egipt,

Hermes-Trismegistul enunta in Tabla de smarald formula principala pentru

practica alchimista: Toate cele de sus sunt asemeni cu toate cele de jos, pentru

ca sa se savarseasca miracolul Unitatii. Newton va studia mai tarziu alchimia, in

speranta ca il va ajuta sa descopere structura microuniversului, corelata cu cea

a sistemului cosmologic. Grecii au combinat cunostintele preluate de la egipteni

cu ideile lui Pitagora, Platon si Aristotel incercand sa gaseasca principiul unic care

sta la baza Universului: apa (Thales din Milet), aerul (Anaximene), numarul

(Pitagora) sau eterul (Aristotel).

Viziunea lui Jung asupra alchimiei ne poate ajuta sa descoperim paralele

intre aceasta metoda de cunoastere si etapele procesului creativ, de nastere a

unei opere. In opinia sa, stadiile prin care trecea materia in alchimie corespund

transformarilor fiintei umane. Astfel nigredo (etapa de putrefactie)

carespunde unei stari de moarte spirituala, de disociere si anulare a eului asa

cum a fost pana atunci. Poate fi interpretata ca debarasarea de tot ce nu are

legatura cu viitoarea creatie artistica, crearea unui spatiu gol in eul nostru.

Albedo (purificarea materiei) reprezinta renasterea spirituala, cunoasterea

aprofundata a propriului psihic, propice inspiratiei. Urmeaza etapa finala,

rubedo (trecerea materiei prin foc), corespondetul ei fiind sentimentul unitatii

si reconcilierii cu viata, intregirea si definitivarea eului sau a operei.

O alta asemanare a alchimiei cu arta poate fi observata facand o

comparatie intre limbajul ermetic al alchimistilor, greu de descifrat si cel subtil al

artei. Alchimistii isi codificau adesea descoperirile in lucrari greu de inteles

pentru o persoana neinitiata, iar activitatea lor se desfasura in conditii

conspirative, in societati secrete, fapt ce a dus la interzicerea practicilor lor in

Evul Mediu, fiind considerate ca apartinand de domeniul magiei, vrajitoriei.

Sfarsitul alchimiei coincide cu cel al renasterii si cu inceputurile artei

moderne (secolul XVII-XVIII) cand, odata cu noi descoperiri stiintifice, omul se

intoarce mai mult spre sine, spre prezent, renuntand la superstitii si cautand

raspunsurile despre esenta umana mai mult in propriile trairi decat in relatia cu

universul si divinitatea.