CUPRINS

Argument..................................................................................................................................5

Cap. I - Municipiul Turda.........................................................................................................8

1.1. Istorie şi Heraldică....................................................................................................8

1.2. Cronologia istorică a Turzii......................................................................................9

1.3. Repere geografice........................................................................................................11

1.4. Resurse hidrografice....................................................................................................12

1.5. Climă...........................................................................................................................12

1.6. Relief...........................................................................................................................12

1.7. Favorabilităţi de poziţionare geografică.......................................................................13

1.8. Aspecte geoeconomice.................................................................................................14

Cultură............................................................................................................................14

Educaţia..........................................................................................................................15

Personalităţi turdene......................................................................................................17

Cap. II Cheile Turzii...............................................................................................................18

Încadrare in zonă....................................................................................................................19

2.1. Particularităţi geografice..............................................................................................20

2.2. Potenţialul morfogeografic..........................................................................................21

2.3. Geologia......................................................................................................................22

2.4. Relieful carstic - peşterile din Cheile Turzii.................................................................26

2.5. Resurse hidrografice şi climatice.................................................................................31

2.6. Regimul temperaturilor................................................................................................34

2.7. Nebulozitatea şi precipitaţiile.......................................................................................35

2.8. Regimul vânturilor.......................................................................................................36

2.9. Climatul subteran.........................................................................................................37

2.10. Resursele biopedogeografice.....................................................................................37

2.10.1. Vegetaţia şi estetica peisajului geografic.............................................................37

2.10.2. Fauna. Specii endemice.......................................................................................41

2.10.3. Solurile................................................................................................................45

Cap. III Municipiul Turda, potenţial turistic...........................................................................47

3.1.Resurse naturale............................................................................................................47

Pagina 1 din 97

3.1.1.Locuri de agrement şi obiective naturale din împrejurimi:....................................47

3.1.2.Salina Turda...........................................................................................................48

3.1.3.Lacurile Durgău şi Băile Sărate...............................................................................51

3.1.4.Băile Sărate Turda..................................................................................................51

3.1.5 Grădina Zoologică...........................................................................................52

3.1.6.Cheile Turului (Cheile Turenilor)............................................................................53

3.1.6.Cascada si lacul Ciucas...........................................................................................54

3.1.7.Cheile Borzeşti.......................................................................................................54

3.1.8.Depresiunea Trascău şi Colţii Trascăului................................................................54

3.1.9.Valea Arieşului si Masivul Bedeleu.........................................................................55

3.1.10.Poşaga, Ocoliş, rezervaţia geobotanică Scăriţa- Belioara, Valea Ocolişului, Valea Poşegii. rezervaţia Scăriţa – Belioara..............................................................................56

3.2. Patrimoniu antropic......................................................................................................56

3.2.1. Clădiri şi aşezăminte istorice de importanţă arhitectonică...................................56

3.2.2. Statui şi monumente comemorative.....................................................................57

3.2.3.Aşezăminte culturale.............................................................................................57

3.2.4.Biserici şi alte lăcaşuri de cult................................................................................57

3.2.5. Patrimoniu etno - folcloric....................................................................................58

3.2.6. Unităţi de comerţ şi alimentaţie publică...............................................................58

3.2.7. Facilităţi - unităţi bancare.....................................................................................59

Cap. IV Cheile Turzii.............................................................................................................59

4.1. Trasee turistice în Cheile Turzii.......................................................................................61

4.1.1.Traseu pe versantul stâng...........................................................................................61

4.1.2. Traseu pe versantul drept..........................................................................................62

4.2. Bazele de cazare şi de alimentaţie publică.......................................................................65

4.3. Căile şi mijloacele de transport turistic............................................................................66

4.3.1. Căile de acces............................................................................................................66

4.3.2. Trasee turistice marcate............................................................................................67

4.3.3. Dotări auxiliare..........................................................................................................71

4.4. Alpinism şi escaladă.........................................................................................................73

File de cronică din istoria alpinismului şi a escaladei sportive în Cheile Turzii................74

Proiecte de dezvoltare....................................................................................................75

Cap. V Variante de agrement în Zona Cheile Turzii – Turda...................................................76

5.1. Drumeţii.......................................................................................................................76

5.2. Sejururi de trei zile, sau mai mult................................................................................78

Pagina 2 din 97

5.3. Escaladă.......................................................................................................................83

5.4. Parapantă.....................................................................................................................85

Cap. VI Concluzii...................................................................................................................87

6.1.Analiza Swot.................................................................................................................88

6.2. Perspectivele dezvoltării durabile a turismului în Cheile Turzii....................................91

Concluzii.................................................................................................................................96

Pagina 3 din 97

Introducere

În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element

dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri

şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. De

asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în

dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în stimularea producţiei ramurilor

participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace de transport, instalaţii de

agrement pentru sporturi de iarnă, nautice etc. Dezvoltarea turismului conduce

astfel, la un semnificativ spor de producţie.

Este vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în

creşterea veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor,

agenţiilor touroperatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în

decursul unei anumite perioade de timp, de obicei un an. În al doilea rând, avem în

vedere efectul indirect care vizează impactul creşterii cheltuielilor pentru serviciile

turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de consum la care firmele turistice

apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta turistică la parametrii competitivi.

În fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus asupra întregii economii

naţionale, deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism, cât şi cele ce

revin sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea procurării

altor mărfuri şi servicii de care au nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare

a cererii agregate la scară macroeconomică.

Cheile Turzii reprezintă cea mai valoroasă rezervaţie naturală de pe teritoriul

judeţului Cluj; îmbină valori peisagistice, geologice, botanice, zoologice si arheologice

ce se erijază drept motivaţii turistice pentru zecile de mii de turişti ce le vizitează în

fiecare an. De asemenea este printre primele trei zone de alpinism şi escaladă sportivă

din ţară şi este o zonă importantă pentru practicarea altor sporturi montane şi

activităţi recreative. Este situată strategic din punct de vedere turistic, în apropierea

unor magistrale majore, rutiere şi feroviare şi chiar pe una din magistralele europene

de turism pedestru şi pe una din viitoarele magistrale cicloturistice naţionale.

Pagina 4 din 97

Spre deosebire de alte chei din ţară, Cheile Turzii oferă turiştilor posibilitatea

de a le admira şi de la „înălţime", de pe marginile somitale, de unde perspectiva

de ansamblu devine cu adevărat grandioasă şi surprinde cel mai bine energia reliefului.

Un aspect cu totul remarcabil al acestor chei rezidă din patrimoniul ştiinţific

deosebit pe care îl posedă şi care este materializat prin formele geologice inedite,

fauna şi flora ce abundă în specii endemice, numeroasele artefacte arheologice

descoperite etc, toate acestea având ca şi finalitate acordarea statutului de Rezervaţie

Naturală.

Potenţialul turistic al acestor chei este uriaş însă este departe de a fi valorificat la

adevărata sa capacitate. Până acum toate iniţiativele de valorificare a acestor chei au

vizat o exploatare iraţională urmărindu-se obţinerea unui profit imediat,

neglijându-se eventualele dezechilibre enviromentale.

În ultimii ani se pare că mentalităţile au început să se schimbe, dezvoltarea

zonei fiind orientată înspre implementarea unor forme de turism durabil, care oferă o

şansă şi generaţiilor viitoare de a se bucura de aceste „comori" care contrar opiniei

multora nu sunt o moştenire de la strămoşii noştri ci un împrumut de la urmaşi...

Prin prisma considerentelor sus menţionate, România se dovedeşte a fi o ţară

cu un bogat patrimoniu turistic. Vocaţia turistică a României nu derivă numai

din participarea factorilor naturali, ci şi din aportul creator al poporului român.

Argument

Municipiul Turda prezintă valenţe optime pentru dezvoltarea turismului.

Tipurile particulare de turism cu impact în dezvoltarea economică a municipiului

Turda sunt definite în trei mari categorii şi mai exact turismul balnear, turismul

cultural şi turismul montan, şi subcategoriile derivate, respectiv tursimul de

agrement, turismul ecologic şi turismul rural.

Privind retrospectiv asupra lucrării de faţă realizez imensul potenţial turistic

de care dispune arealul Cheile Turzii şi Turda. Acest potenţial turistic este

fundamentat pe resursele atractive aparţinând cadrului natural care este un rezultat al

interacţiunii dintre trăsăturile morfogeografice, hidrografice şi climatice.

Precum am constatat în primul capitol, Turda este un municipiu cu o istorie

remarcabilă, o zonă unde evenimente importante ale istoriei au lăsat o amprentă

definitorie. În capitolul trei, m-am axat pe încadrarea municipiului în date geografice. Pagina 5 din 97

Turda are o întindere relativ mică, dar un relief foarte bogat şi o climă plăcută. Se află

în centrul unui perimetru cu o bună dinamică economică regională impulsionată de

trei capitale de judeţ: Cluj-Napoca, Alba-lulia, Târgu-Mureş. Economia locală a

Turzii este bazată pe industrie. Aceasta se bucură de o cultură diversificată.

Potenţialul turistic al Cheilor Turzii este fundamentat pe resursele atractive

aparţinând cadrului natural. Fiecare dintre aceste trăsături sunt prezentate în capitolul

al doilea al lucrării în încercarea de a surprinde într-un mod cât mai edificator

valenţele turistice care au dus indiscutabil la crearea zestrei atractive a acestor chei.

Capitolul patru a fost gândit asemeni unui periplu în cuvinte şi imagini, prin

şi pe „deasupra" Cheilor Turzii, în încercarea de a surprinde principalele atracţii care

fac renumele acestor chei. Capitolul beneficează de un bogat material ilustrativ care

vine în completarea şi susţinerea textului.

Capitolul cinci încheie lucrarea de faţă, printr-o încercare de a prezenta gânduri

născute din dorinţa de a vedea aceste locuri promovate şi ocrotite aşa cum ar trebui,

ajustate obiectiv de analiza SWOT. Datorită obiectivelor turistice variate, peisajelor

pitoreşti, se deschide o gamă destul de variată de forme de turism practicabile, Turda

se mândreşte cu un număr crescând de turişti. În capitolul ce tratează alpinismul şi

escalada sportivă, după o introducere în atmosfera uşor elitistă a practicanţilor acestui

„sport", cu accentuarea diferenţierilor între alpinismul clasic şi formele sale mai

moderne: escaladă sportivă şi boulderingul, am încercat să realizez o scurtă etapizare

a evoluţiei acestor activităţi în cuprinsul Cheilor Turzii. Substanţa acestui capitol este

dată însă de topo-urile de alpinism şi escaladă din chei, pe care am încercat să le

realizez într-o formă cât mai comprehensivă, fundamentându-mi cercetarea pe

lucrarea lui Dan Anghel care în anul 2007 a inventariat toate traseele de căţărare din

Munţii Apuseni.

Ultimul capitol pe care îl menţionez aici la bază strategiile de dezvoltare pentru

municipiul Turda în cadrul căreia se încearcă o abordare integrată a dimensiunilor

economice, sociale şi de protecţie a mediului, analiza Swot, în care se oglindesc

punctele tari şi cele slabe în ceea ce priveşte activitatea turistică al Turzii, şi

perspectivele de dezvoltare ale unui turism durabil în zona Cheilor Tuzii, deşi este

realizat într-o manieră oarecum pesimistă şi acidă, se bazează pe nişte observaţii

personale şi implicit subiective, preferând prezentarea unei realităţi „nefardate" în

schimbul unor fraze idilice şi demagogice privind perspectivele dezvoltării unui

turism durabil în Cheile Turzii. Nu aş vrea să fiu înţeles greşit deoarece cred cu tărie

Pagina 6 din 97

că viitorul acestor chei este sinonim cu dezvoltarea unor forme de turism durabil,

însă momentan aceste deziderente sunt departe de a fi atinse în lipsa unei

conlucrări la toate nivelurile a celor ce gestionează acest areal.

În încheiere nu pot decât să îmi reinterez părerea potrivit căreia Cheile Turzii

şi zona municipiului Turda se constituie într-un obiectiv turistic de marcă al acestei ţări

şi nu pot decât să sper că lucrarea de faţă a adus suficiente argumente în acest sens.

Pagina 7 din 97

Incursiuni în istoria oraşului

Cap. I - Municipiul Turda

1.1. Istorie şi Heraldică

Turda a fost fondată ca un oraş dac sub numele Potaissa şi a fost cucerit de

romani. Pe aceste locuri s-ar fi descoperit mai multe vestigii paleocreştine. în Evul

Mediu s-au ţinut în total la Turda 127 Diete ale Transilvaniei (adunări ale stărilor). în

1568 Ioan II Sigismund Zâpolya, principe al Transilvaniei, a emis aici Edictul de la

Turda, primul decret de libertate religioasă din istoria modernă a Europei. Turda a

fost în timpul Regatului Maghiar reşedinţa Comitatului Turda, iar din anul 1876

reşedinţa Comitatului Turda-Arieş. între 1925-1950 a fost reşedinţa judeţului Turda.

Steme vechi (inainte de 1990):

Pagina 8 din 97

Stema oraşului intre anii 1968-19903

S

S

Stema actuală (după 1990)

Stema actuală are 2 componente principale:

- în partea superioară are o coroană murală cu 5 turnuri, care simbolizează

rangul de municipiu al urbei, în partea inferioară are un scut în formă de inimă împărţit

la rândul său în 2 câmpuri. Conţine un braţ înveşmântat în zale cu o secure, executat cu

smalţ argintiu. Împreună cu cele 3 coroane voievodale smălţuite în aur (Ţara

Românească, Moldova, Transilvania) reprezintă opera lui Mihai Viteazul, prin braţul

căruia s-a realizat unirea celor 3 principate române sub un singur sceptru.

- câmpul inferior (sub căpriorul roşu) cu interior albastru si argintiu, are 3

elemente semnificative:

a) un munte despicat în două, colorat cu smalţ argintiu (simbolul

rezervaţiei naturale Cheile Turzii),

b) o cărămidă roşie cu ştampila LVM (însemnul Legiunii a V-a

Macedonica), epoca în care aşezarea Potaissa a primit rangul de colonie.

c) stejarul verde (figură heraldică), preluat împreună cu simbolul Cheile

Turzii din stema medievală a oraşului, care înseamnă înrădăcinarea, evoluţia şi

perpetuarea în timp a localităţii.

1.2. Cronologia istorică a Turzii

108 - Localitatea Napoca apare menţionată pe miliarul de la Aiton;

271 - Retragerea aureliană, după care viaţa urbană se stinge treptat;

1075 - Turda şi exploatarea sării din zonă sunt atestate documentar;

1288 - La Turda are loc cea dintâi adunare a nobililor transilvăneni;

1366 - Ludovic I al Ungariei emite Decretul de la Turda;

1557 - Este recunoscută religia luterană;

1561 - Este recunoscută religia calvină;

Pagina 9 din 97

1564 - Este recunoscută religia unitariană;

1568 - Ioan Sigismund Zâpolya emite Edictul de la Turda prin care se proclama

libertatea

conştiinţei şi a toleranţei religioase pentru cetăţenii Transilvaniei. Este primul act de acest

fel din istoria Europei moderne.

1844 - Dr. Hanko J. amenajează Băile Sărate;

1863 - Este înfiinţată şcoala din Turda Nouă;

1880 - Se construieşte fabrica de bere;

1 RR7 - Kste înfiinţată ”Banca Arieseana";

1917 - Se introduce în oraş gazul metan;

1917 - Populaţia oraşului atinge 17.000 de locuitori.

Pagina 10 din 97

Scurtă prezentare a municipiului Turda

1.3. Repere geografice

Amplasare 46°34'15"N 23°46'45"E

Judeţ: Cluj

Atestare documentară 1202-1203

Suprafaţă: 91,43 km2

Densitatea populaţiei : 609 loc/km2

Altitudine : 315 m

Turda s-a dezvoltat mai ales pe partea stânga a râului Arieş. Altitudinea

minimă e de 310 m în extremitatea estică, pe valea Arieşului, iar cea maximă se

găseşte în nord-estul oraşului, pe Dealul Slăninii (436 m). Spre vest, este adăpostit

de Dealul Viilor, în prelungirea Dealului Cetăţii (402 m). In centrul municipiului se

unesc Valea Racilor (Valea Rachis, Pârâul Copandului) cu Valea Caldă Mare.

Oraşul a fost compus din 3 zone distincte :

Turda Veche (de la podul peste Arieş spre nord, cuprinzând zona centrală si

terminându-se la capătul străzii Avram Iancu) Turda Nouă (de la strada Avram

Iancu spre Cluj) Oprişani (de la podul peste Arieş spre Câmpia Turzii).

Municipiul Turda este unul din cele 6 oraşe ale judeţului Cluj şi al doilea

ca mărime, după reşedinţa de judeţ, din punct de vedere al numărului populaţiei,

care reprezintă 8,31% din populaţia totală a judeţului şi 14,57% din populaţia

urbană a acestuia.

Ca suprafaţă, teritoriul administrativ al municipiului Turda reprezintă 1,37%

din teritoriul judeţean. Este amplasat în partea de sud a judeţului, în culoarul

depresionar al Arieşului inferior. Teritoriul său administrativ se învecinează cu

teritoriul oraşului Câmpia Turzii la sud-est şi cu Teritoriile comunelor Călăraşi, Mihai

Viteazu, Sânduleşti, Tureni, Ploscoş. Amplasarea municipiului Turda de-a lungul

celei mai importante artere de circulaţie a României - DN1-E60-E81 - asociată cu

accesul la alte două drumuri naţionale, DN15 şi DN75, are o deosebită importanţă

pentru localitate, asigurându-i legături rutiere foarte bune atât cu municipiul Cluj

Napoca, reşedinţa de judeţ, cât şi cu reşedinţele judeţelor învecinate Alba şi Mureş,

respectiv cu municipiile Alba Iulia şi Târgu Mureş.

Pagina 11 din 97

1.4. Resurse hidrografice

• Resursa hidrografică majoră a municipiului Turda este râul Arieş care

se înscrie în limitele categoriei II de calitate. Calitatea apei este puternic

influenţată de

exploatările miniere din amonte (judeţul Alba).

• În albia râului se află mai multe câmpuri de puţuri exploatate pentru

extragerea apei potabile.

• Râul Hăşdate, un afluent mic al Arieşului, traversează hotarul

municipiului dar este utilizat doar de staţia de apă potabilă care alimentează

municipiul Câmpia

Turzii.

• Râul Arieş are un curs cu debit mediu-mic, cu mari variaţii în funcţie

de anotimp şi de perioadele de secetă, respectiv ploi abundente.

1.5. Climă

Clima este caracteristică zonei de dealuri, având iarna un climat de adăpost.

Sunt totodată influenţe oceanice, cu un climat umed şi moderat termic. Precipitaţiile au

valori cuprinse 600-800 mm/an.

1.6. Relief

Este predominant deluros (2/3 din suprafaţa totală), restul aparţinând spaţiului

montan (în sud-vest coboară în trepte aproape netede). Se află la contactul a trei

mari unităţi naturale: Munţii Apuseni (reprezentaţi de masivele Gilău, Muntele Mare,

Bihor, Vlădeasa - cu vf. Vlădeasa de 1.838 m, coborând la 227 m la ieşirea Someşului

din judeţ, Trascău-o porţiune restrânsă).

Podişul Someşan (în partea nordvestică a judeţului cu dealuri mai înalte şi

împădurite), Câmpia Transilvaniei (denumire ce se referă la funcţia ei predominant

cerealieră, dar şi la prezenţa dealurilor rotunjite cu pante domoale şi altitudini de 500

m, în sud-vestul judeţului).

Pagina 12 din 97

1.7. Favorabilităţi de poziţionare geografică

Pagina 13 din 97

Cu Maşina

Prin DN1 de la Cluj Napoca, Alba Iulia, Braşov, Bucureşti sau prin DN15

de la Târgu Mureş.

Cu Trenul

Prin gara Câmpia Turzii de pe magistrala 3 iar de acolo cu mijloace auto.

Există linii de autobuz pe ruta Câmpia Turzii - Turda.

Cu Avionul

Prin aeroporturile internaţionale Cluj Napoca si Târgul Mureş, de acolo

cu mijloace auto.

1.8. Aspecte geoeconomice

Economia locală a Turzii este bazată pe industrie în următoarele domenii:

materiale de construcţii, industrie chimică, industrie metalurgică, porţelan tehnic,

sticlă si piese pentru autovehicule. Totodată, oraşul este un centru important de

industrie uşoară (confecţii, etc). În Turda, există cca. 2700 de firme.

Conform datelor în posesia Administraţiei Finanţelor Publice Turda

referitoare la ponderea activităţilor, activitatea de construcţii este cea care a

înregistrat creşterea cea mai sensibilă. Ponderea activităţii industriale este în uşoară

scădere dar reprezintă totuşi 30% din total iar comerţul se menţine relativ constant,

aproape de jumătatea volumului total. În ciuda potenţialului pe care îl are, Turda nu

cîştigă decât sub 2% din ansamblul activităţilor.

Cultură

În Turda funcţionează:

Muzeul de Istorie

Centru de Informare Turistică CIT)

Societatea Culturală Rei Culturaes Fautores

Fundaţia Potaissa

Teatrul Municipal

Colegiul Naţional Mihai Viteazul.

Casa de Cultură

Casa de Cultură a luat fiinţă în anul 1929 în fosta Casa Princiară construită

spre sfârşitul sec. al XV-lea şi începutul sec. al XVI-lea, unde se afla azi Muzeul de

Istorie. În primul an, 1929, instituţia funcţiona sub patronajul ASTREl, care cheltuişte cu

reparatul clădirii suma de 200.000 lei. La acea vreme existau o sală de conferinţe unde

se organizau marea majoritate a conferinţelor publice, o expoziţie permanentă de

pictură cu lucrări ale unor pictori magliiari, o sală de etnografie si o bibliotecă a

ASTREI. Universitatea cultural-ştiinţifică funcţionează de mai bine de 25 de ani în

cadrul acestei instituţii. După 1989 aceasta îşi schimbă titulatura în Universitatea

Populară în cadrul acesteia funcţionând 20 de cursuri în anul 2000 (contabilitate,

mecanic auto, zidar/zugrav, tâmplar/dulgher, ospătar/bucătar, croitorie, coafură, masaj,

cosmetică etc.) cu peste 150 de cursanţi. În anul 2000 au funcţionat în Cadrul casei de

cultură 2 cercuri artistice (pictură şi olărit), Cenaclul literar "Pavel Dan", 3 formaţii

(dans modern, muzica uşoară, folk), o trupă de teatru şi un Ansamblu folcloric cu

taraf, dansatori si solişti vocali, "Potaissa".

Din anul 1998 funcţionează în cadrul Casei de Cultură un Cor de fete, ce

constituţie urmaşul celui dintâi cor al românilor din Turda ce a luat fiinţă ca rezultat al

strădaniilor Reuniunii Meseriaşilor Români din Turda si a prezentat primul său concert

în 25.IX.1904. Dirijorul acelui cor a devenit după Marea Unire Ioan Caranica.

Prestigiul corului a atins cote maxime în perioada anului 1931 când a ocupat locul I la

concursul organizat de Societatea "Tinerimea Română". încă de la începuturile sale

acest cor bisericesc a cântat, alternativ, duminicile, la Biserica Ortodoxă şi la

Biserica Greco-Catolică.

În 1991 se reînfiinţează acest cor sub denumirea Corul de Fete al Catedralei

Ortodoxe Turda, la sugestia protopopului Gheorghe Gotea, a părintelui Octavian Baieş

şi a dirijorului Petru Potârniche. În 21 martie 2001 a avut loc a 2-a ediţie a

"Primăverii culturale turdene" în cadrul căreia timp de 10 zile s-au desfăşurat diferite

manifestări culturale si a debutat cu o expoziţie la Sala Dalles la Bucureşti.

Educaţia

Colegiul Naţional "Mihai Viteazu"

Şc. "Teodor Mureşan"

În municipiul Turda educaţia constituie o preocupare continuă pentru

autorităţile locale, care susţin în limita posibilităţilor buna funcţionare a unităţilor de

învăţământ. Un eveniment, binecunoscut deja este premierea în fiecare an, de către

Primăria municipiului Turda, a şefilor de promoţie si a câştigătorilor diferitelor

olimpiade şcolare. Una dintre preocupările majore ale autorităţilor locale în acest

domeniu o constituie susţinerea înfiinţării unor colegii în urbea noastră. Putem

spune că acest lucru va fi posibil din toamna anului 2001, când în cadrul Grupului

Şcolar Dr. Ioan Raţiu se vor putea urma cursurile unui Colegiu de Protecţia Mediului,

în cadrul programului Leonardo da Vinci II. În Turda funcţionează unităţi de

învăţământ de toate nivelele.

Dintre şcolile generale 3 sunt amplasate în centrul oraşului (Şc. "Teodor

Mureşan", Şc. "Potaissa" şi Şc."Andrei Şaguna") şi 3 în cartierul Oprişani (Şc. "Avram

Iancu", Şc, "Ioan Opriş" şi Şc. "Horea, Cloşca şi Crişan"). În cartierele Turda Nouă şi

Poiana se află câte o şcoală generală (Şc. "George Bariţiu", respectiv Şc. "Poiana"). În

afară de acestea în municipiul Turda mai funcţionează grădiniţa si Şcoala Waldorf.

Specializările liceelor turdene "acoperă" multe sfere de interes. Colegiul Naţional

"Mihai Viteazu" are profil teoretic, Grupul Şcolar de Chimie Industrială, Grupul

Şcolar de Arte şi Meserii "Dr. Ioan Raţiu" şi Colegiul Tehnic au profil industrial, iar

Grupul Şcolar Agricol are profil agricol. Dotarea unităţilor de învăţământ de pe raza

municipiului Turda cuprinde 300 de săli de clasă si cabinete şcolare, 47 de laboratoare

şcolare şi 37 de ateliere şcolare.

Clubul Sportiv Şcolar Turda s-a înfiinţat in anul 1979, când clasele cu profil

sportiv s-au transformat în această formă de activitate. Între anii 1979 -1994

C.S.S.Turda a funcţionat ca secţie pe lângă Şcoala "Horea. Cloşca şi Crişan" şi a avut

următoarele ramuri sportive: Atletism, Fotbal, Gimnastică, Handbal şi Volei, dar cu

timpul acestea s-au redus, rămânând doar Atletism, Handbal şi Volei. Din 1994 C.S.S.

Turda se mută ca secţie pe lângă Grupul Şcolar de Chimie Industrială Turda şi are

acum în componenţa următoarele ramuri sportive :

• Atletism

• Fotbal

• Handbal

• Volei

Personalităţi turdene

Vasile Raţiu, ctitorul bisericii protopopiale greco-catolice a Rateştilor din

Turda. Ioan Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român din Transilvania, Ştefan

Etienne Hajdu, sculptor. Ion Raţiu, membru marcant al PNTCD, deputat de Cluj, Ovidiu

Iuliu Moldovan, actor, Aurel Dragoş Munteanu, scriitor si diplomat, Teodor Murăşanu,

Pavel Dan,Boris Vasile Malschi, ş.a.

Geospaţiul Cheilor Turzii. Resurse atractive

Cap. II Cheile Turzii

Cadrul natural, pe lângă funcţia sa primordială de a conferi un suport material

pentru activităţile turistice, se erijează şi ca un element generator al unei motivaţii

turistice prin atributele estetice deosebite pe care le posedă. Şi trebuie să recunoaştem

că în arealul Cheilor Turzii se materializează o sumedenie de însuşiri ale mediului ce

se pot valorifica din punct de vedere turistic.

Deşi de multe ori interesele pecuniare sunt cele care primează, consider

oportună existenţa unor „terenuri de aventură" unde turistul să nu se simtă

încorsetat. De exemplu, chiar dacă sunt situate la o distanţă relativ redusă una faţă

de cealaltă, între Cheile Turzii şi Cheile Tureni au loc nişte manifestări antagonice

datorate tocmai intervenţiei antropice care prin edificarea de infrastructuri turistice în

Cheile Turzii a dus la o suprapopulare a acestui situ, în vreme ce în Cheile Tureni

cadru natural şi-a păstrat farmecul nealterat tocmai datorită dificultăţii străbaterii

acestor chei în lipsa unei infrastructuri. Acest fapt duce automat la o triere a tipurilor

de turişti, în Cheile Turenilor ajungând preponderent doar cei cu adevărat pasionaţi

de natură şi care caută o relaxare activă, bucurându-se de romantismul şi sălbăticia

acestor chei. La polul opus, pentru mulţi, Cheile Turzii nu prezintă un interes în

sine iar cadrul natural e perceput doar ca un fundal pentru o zi la iarbă verde cu mici,

manele şi valuri de bere.

Încadrare in zonă

2.1. Particularităţi geografice

Pentru a avea o imagine cât mai exactă a aşezării Cheilor Turzii în spaţiul

geografic, voi face câteva corelări cu unitatea gazdă şi cu cele din apropiere.

Munţii Trascău, care cuprind aceste fenomene naturale, participă la alcătuirea

Munţilor Apuseni, iar aceştia întregesc, la rândul lor, osatura Carpaţilor Româneşti.

Apusenii, datorită faptului ca sunt înconjuraţi de regiuni cu altitudine joasă -

culoarul Mureşului, la sud şi est, Podişul Transilvaniei, la est şi nord-est, Podişul

Someşan, la nord, Dealurile şi Câmpia de Vest la apus - par mai înalţi decât sunt în

realitate, şi au înfăţişarea unui contrafort, a unei uriaşe cetăţi naturale. Priviţi

dinspre răsărit, din culoarul Mureşului, ei ni se dezvăluie masivi şi accidentaţi, din

cauza culmii abrupte şi calcaroase a Trascăului. Masivitatea Apusenilor este însă

aparentă, deoarece numeroase „depresiuni" pătrund adânc în zona muntoasă şi o

Muntii Trascău -Cheile Turzii-

fragmentează în mai multe masive, din care cauză, observaţi cu atenţie, se aseamănă

cu „o palmă cu degetele răsfirate către Cîmpia Tisei" (G. Vîlsan). Această „palmă"

de relief a fost împărţită, pe baza limitelor geografice şi a structurii geologice, în mai

multe unităţi. O altă caracteristică morfologică a Munţilor Apuseni este data de

prezenţa numeroaselor cuvete intramontane, ce s-au constituit drept adevărate vetre

de civilizaţie din această parte de ţară. În extremitatea estică a Apusenilor se ridică

spinările pietroase ale Munţilor Trascău, dincolo de ei desfaşurându-se Depresiunea

Transilvaniei. Spre nord aceşti munţi sunt hotărniciţi de Dealurile Clujului, iar la

sud graniţa lor este marcată de Valea Ampoiului, care-i desparte de Munţii

Metaliferi. Cu toate că au înălţimi moderate, Munţii Trascăului sunt interesanţi tocmai

datorită formelor de relief spectaculoase, modelate în calcare de ape şi de factorii

atmosferici. Între formele de relief create pe seama calcarelor, cheile posedă cele

mai importante valenţe turistice, la loc de frunte situându-se chei precum: Cheile

Turzii, Cheile Turenilor, Cheile Borzestiului, Cheile Aiudului, Cheile Rametului,

Cheile Mănăstirii, Geogelului, Cetăţii si multe altele.

Valea Hăşdatelor, arhitectul Cheilor Turzii, a ferestruit tenace, din timpuri

străvechi, stânca, dezvăluind generos alcătuirea geologica pe adâncimi de 250-300

de metri.

Din zbuciumul luptei duse de apă şi piatră au rezultat cele mai variate forme

carstice ca: peşteri, doline, lapiezuri, mici izbucuri, toate la un loc formând acest

ansamblu demn de admirat. Deşi cursurile de apă din regiune au tost din timpuri

imemoriale, un duşman nemilos al stâncii, sfredelind-o şi dându-i înfăţişarea

pitorească de azi, arealele din preajma lor au constituit dhitotdeauna pentru oameni

un perimetru ideal de locuire, componenta umană aducându-şi prinosul la zestrea

atractivă a zonei.

2.2. Potenţialul morfogeografic

Aceste trăsături joacă un rol primordial în edificarea peisajului ce se

constituie ca suport al activităţii umane. Trăsăturile morfologice ale peisajului

reprezintă de facto un cumul al structurii geologice, litologice, al impactului cu

factorii modelatori, etc., toate acestea ducând la edificarea unui relief specific.

În cele ce urmează propun o trecere succintă prin geologia, geneza acestor

chei, precum şi evidenţierea principalelor forme de relief ce fac ca acest areal să fie

atât de spectaculos.

2.3. Geologia

Aspectul acestor chei este o consecinţă a acţiunii deosebit de complexe a

proceselor şi prefacerilor geologice. Raportate la unităţile structurale învecinate,

formaţiunile geologice ale Cheilor Turzii sunt strâns legate de cele ale Munţilor

Trascău. Aceşti munţi sunt orientaţi în general în direcţia sud-vest-nord-est,

observându-se, la o privire atentă, o dispoziţie aparent paralelă cu planul axial.

Frământările tectonice, mişcările de ridicare sau coborâre ale uscatului sau ale

domeniului marin, au „deranjat" însă această simetrie. Fundamentul Munţilor Trascău

este constituit dintr-o succesiune groasă de şisturi cristaline, formate la rândul lor în

adâncul unui geosinclinal hercinic, unde au fost supuse unor grade diferite de

metamorfism. Astfel, observăm o dispoziţie gradată de la est spre vest a rocilor mai

slab metamorfozate, trecând treptat la cele puternic metamorfozate. În afara

orogenezei hercinice, în regiune s-au mai succedat şi alte cicluri tectonice

(kimmerică, alpină) care au modelat şi remodelat relieful existent, dând posibilitate

magmei din adâncime să iasă spre suprafaţă prin fracturile şi crăpăturile din scoarţă.

În acest mod s-a facilitat formarea complexului ofiolitic din timpul triasicului,

prezent şi în fundamentul Cheilor Turzii, unde este acoperit de bancurile groase ale

calcarelor jurasice. Acest complex este reprezentat de diabaze, porfire şi porfirite

sticloase ce apar la zi, în aval de Cheile Turzii, dezgolite fiind de apa Hăşdatelui.

Culoarea lor frumoasă, verzuie sau brun-roşiatică, o putem vedea în albia râului,

chiar prin transparenţa apei, când nivelul ei este mai scăzut.

Regiunea Munţilor Trascău, inclusiv arealul Cheilor Turzii cade în perioada

imediat următoare, în jurasic, sub năvala apelor marine. Adâncimea destul de mică

a mării, abundenţa organismelor ce posedau carcase, cochilii sau schelete calcaroase

au favorizat formarea celebrelor calcare jurasice, în timpul jurasicului superior sau

malm. De culoare albă-cenuşie sau gălbuie, dispuse în bancuri groase, stratificate,

calcarele jurasice păstrează şi azi urmele numeroaselor vieţuitoare ca: foraminifere,

radiolari, lamelibranchiate etc.

La alcătuirea calcarelor din Munţii Trascău au participat în mod masiv şi

scheletele unor coralieri din care menţionam: Aulastrea shaferi, Amphiastraea

gracilis, Stycosmilia rugosa etc.

Cu toată masivitatea lor, bancurile calcaroase sunt foarte vulnerabile la

acţiunea apei, cea mai elocventă dovadă a solubilităţii acestor calcare fiind dată chiar

de existenţa acestor chei. Intrând în Cheile Turzii pe la capătul din amonte, putem

observa aceste calcare, pe ambii versanţi, dispuse în bancuri cu înclinare generală

spre nord-est. Au o culoare specifică calcarelor jurasice, alb-cenuşie, gălbuie, cu

unele treceri spre culoarea roşcată, pe care o remarcăm spre mijlocul Cheilor Turzii.

Această culoare poate fi pusă şi pe seama alterării calcarelor sub influenţa factorilor

atmosferici externi. Acţiunea apei şi a celorlalţi factori erozivi şi-au pus adânc

pecetea asupra calcarelor ducând, în final la formarea unui relief carstic spectaculos.

Remarcăm astfel prezenţa lapiezurilor, dolinelor şi a peşterilor destul de numeroase,

chiar dacă sunt de dimensiuni reduse şi fără concreţiuni spectaculoase.Apele de

şiroire s-au „împletit" pe deasupra stâncii scrijelind-o, iar în timpul perioadelor

ploioase, când cantitatea de apă a crescut, au luat naştere adevăraţi torenţi.

Dezagregarea fizico-mecanică şi-a spus şi ea cuvântul, la piciorul versanţilor

acumulându-se în cantităţi mari grohotişul de pantă. În Cheile Turzii aceste trene de

grohotiş poartă numele de „zumşi".

Apele care „stăpâneau" în timpuri imemoriale regiunea fremătau de agitaţia

peştilor şi a altor vieţuitoare. De prezenţa lor sunt legate resturile fosile, şi anume

dinţii sferici ai speciei Spherodus maximus, pe care îi vom găsi, scormonind în

cariera Sănduleşti, din marginimea sud-vestică a Cheilor Tureni.

Din timpul ultimului etaj al jurasicului superior, numit porthland, în această

zonă s-au format aşa-zisele calcare porthlandiene, pe baza cărora se fabrică cimentul.

În perioada imediat următoare, în cretacicul inferior, prin scufundarea uscatului, în

această regiune s-a instalat o zonă de geosinclinal care, prin extinderea mare a apelor,

părea să acopere totul sub sedimentele sale. Numai insula dură a cristalinului din

culmea Trascău apărea de sub apa mării neocomiene, ţinând piept invaziei lichide.

Urmarea transgresiunii marine din cretacicul inferior este crearea unor strate de

marnocalcare, calcare marnoase, de culoare cenuşiu-verzuie sau roşu-violacee,

cunoscute în literatura de specialitate ca strate cu Apthycus, Aceste strate au o mare

dezvoltare în arealul Cheilor Turzii fiind aşezate transgresiv peste calcarele jurasice.

Marea neocomiană a avansat tot mai mult, ajungând ca în barremian, vârsta

imediat următoare, să aibă o extensie maximă. Cu timpul, bazinul marin s-a umplut

cu sedimente, formându-se depozitele flişului, caracterizate din punct de vedere

petrogrefic prin conglomerate, gresii şi argile cu intercalaţii de calcare cu forme fosile

de Orbitolina lenticularis şi Orbitolina bidgarica. Aceste formaţiuni au fost apoi

cutate în sinclinale şi anticlinale normale, răsturnate şi inverse.

După această perioadă regiunea a mai fost tulburată de transgresiunea din

timpul cenoma-nianului şi din timpul turonian-senonianului, în conglomeratele,

gresiile şi marnele formate în timpul turonian-senonianului se găsesc numeroase

urme de gasteropode care prin prezenţa lor ne indică că pe aceste locuri se întindea

litoralul unei mări calde puţin adânci, lucru dovedit şi de urma împietrită a

valurilor rămasă pe suprafaţa gresiilor fine, numite „ripple markes",

Sfîrşitul cretacicului a adus o lungă perioadă de aşa-zisă linişte, când apele

mării s-au retras concomitent cu ridicarea uscatului, fapt ce a dus la începerea

procesului de erodare a uscatului. Clima aridă, adâncimea mică a apelor şi soarele

torid au contribuit la crearea, în zonele depresionare ale fundului marin, a rocilor

de evaporaţie, gipsul şi sarea. Gipsul apare în preajma Dealului Alb de lângă

cabana Cheile Turzii şi în apropiere de satul Cheia unde este exploatat în carieră

alături de alabastru. Concentraţia sporită şi clima foarte caldă au permis de

asemenea crearea zăcămintelor de sare din partea nordică a oraşului Turda, încet-

încet Marea Sarmatică a început să se retragă concomitent cu ridicarea întregii

regiuni, pînă la dispariţia totală a apelor marine, teritoriul astfel eliberat rămânând

exondat pînă în prezent. Ridicarea masivului a atras după sine reactivarea reţelei

hidrografice. La început parcă ezitând, apoi din ce în ce mai sigur, apele râurilor şi-

au croit cursui prin săparea şi transportarea la vale a sedimentelor acumulate

milioane de ani.

Râurile din această zonă au fost atrase de regiunea joasa a bazinului

Transilvănean. Apele văilor Hăşdate au străbătut mai întâi depozitele mai tinere, apoi,

cu trecerea vremii, şi-au adâncit văile prin formaţiunile mai vechi. Această evoluţie în

timp a văilor şi faptul că au străbătut strate de compoziţii şi vârste diferite ii conferă

caracterul de vale epigee.

Din cauza mişcărilor tectonice ciclice, de ridicare şi coborâre a domeniului

continental şi oceanic, unde o fractură majoră străbate masivul de-a curmezişul, iar

alta se dezvoltă longitudinal, paralelă cu direcţia pintenului calcaros. Faliile şi

fracturile au facilitat strecurarea apelor prin crăpăturile din rocă, uşurându-se astfel

activitatea de dizolvare şi dezagregare a stîncii de către apă. Valea Hăşdate, după ce

a săpat în depozitele mai noi, de la suprafaţă, a întâlnit în masivul calcaros falia

transversală, pe care s-au insinuat şi adâncit, reuşind să ferestruiască întreg pachetul de

calcare jurasice şi dezvelind în albie chiar porţiuni din ofiolitele triasice.Planul faliei

iniţiale îl putem observa azi, în mijlocul Cheilor Turzii, în imensitatea Peretelui

Uriaş.

La acţiunea de distrugere şi săpare a apei s-a adăugat activitatea factorilor

externi, vântul, ploaia, îngheţul şi dezgheţul, căldura, în regiune alternând climatul cald

şi umed cu climatul rece şi foarte rece din timpul glaciaţiunilor cuaternare. Fiecare

din aceşti factori, în felul său, a erodat şi dislocat fragmente din stratele

calcaroase, prăbuşindu-le în vale,râurilor revenindu-le sarcina de a le transporta

dincolo de chei, spre vărsare.

Dar principalul factor care a favorizat săparea acestor chei, totuşi destul de

tinere, aşa cum am mai menţionat, a fost proprietatea calcarului de a se dizolva în

prezenţa apei. Din această cauză, în cuprinsul Cheilor Turzii se întâlnesc

numeroase forme ale acţiunii de dizolvare a apei, cunoscute sub numele de forme

carstice.

Deşi în ceea ce priveşte geneza Cheilor Tureni lucrurile sunt destul de clare, nu

acelaşi lucm se poate spune şi despre geneza cheilor Turzii. Pe lângă ampla teorie

expusă mai sus, există şi o altă concepţie emisă, ce vizează geneza acestor chei,

potrivit căreia acestea s-au format datorită surpării bolţilor unor serii de peşteri

străbătute de un curs de apă subteran. Această teorie este îmbrăţişată de numeroşi

specialişti, existând şi un caz asemănător în derulare în cuprinsul Cheilor Someşului

Cald, unde prăbuşirea tavanului Cetăţii Rădesei este dată ca iminentă, acest fapt

ducând în final la extensiunea acestor chei.

Structura geo, Peretele Uriaş

2.4. Relieful carstic - peşterile din Cheile Turzii

Din punct de vedere hipsometric, partea de nord a Munţilor Trascău şi

implicit arealul Cheilor Turzii, reprezintă o zonă montană inclusă în categoria

munţilor joşi. Ca şi maxime altitudinale putem menţiona aici Dealul Mănăstirii

(794 m.) şi Dealul Sandului (758,9 m.), aceştia fiind străjerii Cheilor Turzii. Pe

lângă relieful greoi dezvoltat pe şisturi cristaline şi ofiolite, în cadrul cărora văile

apar sub formă de defilee, adevărata atracţie o reprezintă relieful carstic, cu

formele sale remarcabile, căruia pe bună dreptate i s-a consacrat o întreagă ştiinţă -

carstologia.

Rozaceu, alb, cenuşiu sau roşiatic, fm la pipăit sau zgrunţuros, calcarul a avut

şi are principala proprietate de a se dizolva în prezenţa apei, bineânţeles în decursul

a milioane de ani. Consecinţa directă a acestui fapt este existenţa unui întreg

complex carstic cuprinzând formele de la interiorul masivelor calcaroase - endocarstul

şi acelea de la suprafaţa lor - exocarstul.

Cercetările recente au dus la descoperirea a încă 28 de peşteri şi grote

necunoscute, care se adaugă celor 32 de cavităţi cunoscute anterior. Aceste peşteri au

luat naştere din drenarea apelor de ploaie sau a micilor torenţi de către

albia Văii Hăşdate. De aceea, ele sunt de dimensiuni modeste, nedepăşind

dâncimea maximă de 75m (Peştera Ungurească), reţeaua subterană

mărginindu-se doar la două, trei ramificaţii. La dezvoltarea lor a mai contribuit, pe

lângă procesele obişnuite de coroziune şi eroziune, şi incaziunea sau,simplist spus,

„prăbuşirea înăuntru". Acest fenomen se evidenţiază clar şi poate fi constatat în

fundul Peşterii Ungurească, unde vatra cavernei este plină de bolovani şi lespezi

desprinse din tavan. Si, curios, in nici una din aceste peşteri nu apar aşa-numitele

speleoteme, cum ar fi stalactitele şi stalagmitele. In schimb, în ele vom descoperi

acumulări coprogene, adică dejecţii provenite de la liliecii ce se adăpostesc aici. Pe

lângă aceste goluri naturale subterane vom mai întâlni şi altfel de grote, cele de la

suprafaţă, la marginea Văii Hăşdate, numite ştiinţific grote de evorsiune, excavate de

apă la piciorul versantului, prin curgerea turbionară.

S-a constatat că peşterile cheilor sunt situate pe mai multe niveluri,

corespunzătoare teraselor formate succesiv, resturi ale vechilor funduri ale Văii

Hăşdatelor, ramase suspendate din cauza adâncirii treptate a cursului de apă şi

nedistruse de agenţii externi.

În continuare voi incerca o trecere in revista a celor mai reprezentative

cavităţi, începând acest demers cu cele din versantul stâng, apoi cele din versntul

drept, eşalonate amonte - aval.

Peştera Anton: situată sub Cornul Cheii, este o grota de mici dimensiuni, ce

poate servi ca adăpost in caz de ploaie, fiind situata in apropierea traseului de circuit al

versantilor Cheilor Turzii.

Peştera Erasmus Nyarady: situata in zona pereţilor Pripoanelor, a fost

descoperita de către alpinisti si botezata după numele renumitului savant clujean.

Accesul la aceasta peştera este foarte dificil si problematic, chiar si pentru turiştii

experimentaţi.

Peştera Călâstur: localizată sub platoul somital al Culmii Sănduleşti, este

peştera suspendata la cea mai mare altitudine (75Im). Deoarece portalul peşterii nu

este vizibil din traseul marcat, fiind si obturat de vegetaţie, coborârea spre aceasta

peştera se face din dreptul marii doline din zona Grădinii. Portalul peşterii

prezintă trei deschideri. Are o dezvoltare pe lungime ce atinge 17 m iar in latime

ajunge la 13 m. Poziţia peşterii, imediat sub coasta Calastur si ascunsa vederii, a făcut

sa fie folosita de oameni inca din preistorie. Urmele lor au fost relevate de săpaturile

arheologice făcute la intare, unde au fost găsite fragmente de ceramica si obiecte

de fier. Cercetările arheologice au dus si la descoperirea unor cranii ce prezentau

icizii, fapt ce atesta ca locuitorii acestor peşteri practicau canibalismul.

Peştera Morarilor: accesul la este foarte greu deoarece gura peşterii este

inundată de vegetaţie, iar pe platoul din faţa intrării creşte un adevărat lan de urzici.

Din poteca cheii, în dreptul Grohotei Morarilor, suim pe panta malului, pîna la o

coamă stîncoasa desprinsă din Creasta Scoruşului. Ne căţărăm pe ea, apoi, pe partea

cealaltă, coboram şi începem să căutăm gura boltică a peşterii, înaltă de aproximativ

5 metrii. După ce străbatem sala centrală, largă de 9 metrii, şi orintată nord - est -

sud - vest pe circa 29 metrii, vedem cum înnaintea noastră grota se desface în două

ramificaţii. Şi aici au fost identificate resturi din obiectele folosite de oamenii

preistorici.

Sura lui Balica: este o peşteră cu tavanul prăbuşit, aflată la câţiva metri de

poteca cheilor, în apropierea locului numit "Portiţa Cheilor" care nu este altceva decât

o nişă artificială săpată în creasta stancoasa pentru a facilita trecerea. Numele

peşterii vine de la Nichita Balica, un viteaz luptător ce s-a adăpostit cândva pe aceste

meleaguri. Mergând spre vale pe potecă, ajungem la un podeţ, flancat în stânga şi în

dreapta, pe versanţi, de gurile a două peşteri:

Cetăţeaua Mică pe versantul stâng, şi

Cetăţeaua Mare , pe versantul drept. Interesant de observat este că

deschiderile lor, aşezate vizavi de o parte şi de alta a văii, sunt cam în acelaşi ax.

Accesul la ele este lejer şi chiar de la

început interesul ne este reţinut de ruinele

unor ziduri aflate la intrările lor. Mai întâi

cercetăm peştera Cetăţeaua Mică,

ajungînd în dreptul ei pe un povârniş destul de

scurt. La intrare, păşim într-o "cameră"

ceva mai mare, prelungită spre

interiorul muntelui pană la 70 m. Nu vom

putea avansa însă în adâncime deoarece

galeria principala este îngustă (ceva

mai mult de un metru) şi foarte umedă.

La ieşire, în holul intrării privirea ne este

atrasă de o rază de lumină pătrunzând în

interior printr-o săpătură dreptunghiulară, asemănătoare cu un ochi de geam.

Singurul inconvienent în această peşteră este rezultatul nesimţirii unora dintre

turişti care folosesc această peşteră drept

toaletă publică. Traversăm pe malul

drept şi, imediat după podeţ, urcăm

destul de intens malul abrupt spre

peştera Cetăţeaua Mare. Chiar la gura ei

se ridică un zid gros cam de un metru şi

jumătate, cu o spărtură practicată în el,

care însă este barată de un grilaj metalic ce

împidică intrare în peşteră pentru a nu se deranja liliecii. Toate aceste măsuri nu fac

decât să sporească interesul turiştilor avizi de cunoaştere care, inventivi fiind (că aşa

sunt românii, inventivi - doar turiştii români încalcă legea, din păcate) găsesc

mijloace de a intra înăuntru. La câţiva paşi de primul zid întâlnim un altul, cu o

grosime de doi metri . Trecem şi de acesta, tot printr-o deschizătură, de data

aceasta fără gratii de fier şi ajungem într-un spaţiu larg de aproximativ cinci metri.

Undeva, deasupra noastră la circa cinci metri se găseşte tavanul. Sala centrală este

barată, la 36 m de la intare, de un culoar transversal din care, în stânga şi în dreapta,

pornesc două galerii. Podeaua peşterii este acoperită cu guano, ce degajă un miros

specific, iar fondul sonor e completat de sunetele ascuţite ale liliecilor deranjaţi de

Peştera Cetăţeaua Mică

Peştera Cetăţeaua Mare

prezenţele intempestive.

Faptul că a fost locuită şi că la un moment dat a fost fortificată împotriva

duşmanilor de tot felul nu ne miră, deoarece dimensiunile peşterii Cetăţeaua Mare

permit adăpostirea mai multor oameni. Şi ea a fost prospectată arheologic,

descoperindu-se urmele şi fragmentele feluritelor obiecte folosite de oamenii din

preistorie.

Cu peştera de mai sus se deschide incursiunea speologică în versantul drept,

dinspre amonte spre aval, unde spre deosebire de versantul stâng vom găsi un număr

mai mare de peşteri şi mai interesante totodată.

Grotele Sanşihilui: la ele se poate ajunge doar parcurgând traseul de alpinism

"Grotele" care deşi nu este foarte greu necesită echipament special şi cunoştinţe

adecvate în folosirea acestuia. Există şi o altă variantă a acestui traseu care presupune

traversarea Tunelului Sanşil care este destul de lung şi îngust şi care permite

trecerea alpiniştilor dintr-o parte în alta a Crestei Sanşilului. De la aceste grote

retragerea se face fie în rapel, Fie se mai continuă o lungime de coardă până sus în

creasta spectaculoasă a Sanşilului.

Peşterile Modoloaie, Liliecilor şi "La cuptor": localizate aproape de capătul

superior al Zuruşului Cetăţii, în locul numit "Cupola", prezentând un acces destul

de delicat.

Peştera Ascunsă şi Peştera Feciorilor: se găsesc sub povârnişul La Cârlige,

accesul la ele făcându-se prin Trecătoarea Cupolei. Accesul la ele este foarte difcil,

mai

cu seama în cazul Peşterii Feciorilor.

Peştera Homarilor: numele ei provine, se pare, după cum ne informează prof.

E. I. Nyarady, de la un homar, Ioan Kis, venit aici în 1780 să caute comori, dar care

şi-a găsit sfârşitul în acest loc. Accesul la peşteră este destul de lung şi sinuos

deoarece această cavitate este situată tocmai la baza peretului, în spatele Colţului

Rotunjit. Primul care a explorat-o temeinic a fost profesorul geolog Ioan Tulogdy

în 1934, astfel că azi căldarea unde se află localizată peştera îi poartă numele. În

peşteră se intră printr-un portal înalt de şase metri, orientat în direcţia nord - vest -

sud - est. Chiar de la intrare, în partea stângă sus, se observă un horn îngust,

populat de foarte mulţi lilieci, prin care se vede cerul. Peştera se continuă cu o sală

mare, largă de patru metri şi lungă de 22 metri, având tavanul drapat în falduri. în

fundul grotei, spre dreapta, se deschide un coridor îngust, lung de 15 metri, terminat

cu un puţ cu apă, adânc de aproape 35 metri.

Peştera Blinder: este situată la baza Colţului Rotunjit şi posedă o intrare

scundă ce prezintă deasupra o ferestruică, uşor de observat mai ales din interiorul

peşterii, Un fapt demn de reţinut: pe peretele din fundul peşterii se spune că se găseşte

o semnătură, De Pato, datând din anul 1574 şi aparţinând, cu siguranţă, celui mai

vechi vizitator cunoscut.

Peştera Ungurească: este situată la baza unui perete impresionant, înalt de 150

metri şi care poartă numele de Peretele Vulturilor. Este cea mai mare cavernă din

cuprinsul Cheilor Turzii, având o extensiune în lungime de 75 metri şi fiind orientată

în direcţia nord - est întocmai ca şi diaclazele ce au dus la formarea acestei peşteri.

Gura peşterii, un adevărat portal, are o formă trapezoidală cu latura mare jos, de 19

metri şi înălţimea de 12 metri. Intrând, remarcăm microclimatul plăcut ce domneşte

în acesta peşteră, precum şi existenţa unor nişte laterale de mică amploare. Cam la

40 de metri de la intrarea, sala principală se îngustează până la 4 metri, ca după aceea

să revină la lărgimea iniţială. Pe distanţa cuprinsă între 58 - 75 metri, pardoseala

peşterii este acoperită de blocuri şi lespezi provenite din distrugerea tavanului.

După cum era de aşteptat, şi această peşteră a fost folosită încă din preistorie,

săpăturile arheologice scoţând la iveală fragmente de ceramică, obiecte şi unelte,

utilizate de oamenii primitivi. Urmele săpăturilor arheologice haotice sunt foarte

vizibile, iar resturi de oase şi bucăţi de ceramică zac împrăştiate pe podeaua de la

intrarea în peşteră. Peştera se pare că a fost locuită in trecut în urmă cu peste 40

000 de ani în timpul perioadei denumite Paleoliticul Mijlociu, de către oamenii de

Neanderthal. Se pare că aceştia au fost primii clujeni şi îşi aveau stabilit

„apartamentul" aici în peştera Ungurească. S-au descoperit şi oase de mamut care în

timpurile glaciaţiunilor constituia o captură rară şi preţuită pentru oamenii cavernelor.

Fiind luminată natural pe aproape întreaga ei lungime, peştera Ungurească reprezintă

azi „terenul de joacă" al căţărătorilor deoarece aici se găsesc 29 trasee de escaladă,

majoritatea foarte dificile. Traseele de aici sunt poate unicate în ţara noastră datorită

tipurilor de priză care se găsesc aici şi care amintesc de zone celebre de escaladă

precum Kalymnos în Grecia sau Baltzola în Spania,

Peştera Filimon: cu aceasta se încheie vizitarea peşterilor din Cheile Turzii,

fiind ultima peşteră de pe versantul drept, sitută mai jos de peştera Ungurească, lângă

Poliţele lui Bieltz. Prezintă o galerie de mici dimensiuni fără prea multe valenţe

turistice.

2.5. Resurse hidrografice şi climatice

Secondând relieful, hidrografia reprezintă al doilea element al cadrului natural

ce posedă o pondere majoră în ceea ce priveşte constituirea fondului atractiv al acestui

areal centrat pe Cheile Turzii.

Reţeaua hidrografică reprezintă o resursă turistică primordială, având in

vedere că ea se constituie drept artizanul acestui sectoar de chei unde datorită

subasmentului calcaros apa prin acţiunile sale de erodare si dizolvare a dus la

edificarea unor forme de relief carstic ce impresionează atât prin inedit si

spectaculozitate cât si prin energia de relief degajată ce se impune contrastant în

peisaj.

De asemenea potenţialului hidrografic i se asociază şi efectul de margine

precum şi posibilităţile de agrement oferite de înot, pescuit sau datorită creerii unor

microclimate specifice pe malurile apelor.

Reţeaua hidrografică fărăexcepţie este drenată de către Mureş, în mod

indirect, fiind colectată în prealabil de râul Arieş. Cu un bazin hidrografic bogat în

afluenţi, Arieşul este cel mai mare curs de apă tributar Mureşului de pe cuprinsul

Munţilor Apuseni. Cursul Arieşului se întinde pe o lungime de 164 km,

străbătând spaţiul geografic al Ţării Moţilor, un areal inedit unde de-a lungul

mileniilor istoria a fost scrisă cu sudoarea şi sângele oamenilor de pe aceste meleaguri.

în bazinul superior, Arieşul ia naştere la confluenţa Arieşului Mare cu Arieşului

Mic, ambele avându-şi izvoarele pe colinele vestice ale vârfului Cucurbăta Mare

(1849m), cel mai înalt vârf al Munţilor Bihor. Bazinul hidrografic al Arieşului

acoperă o suprafaţă de 2910 km având în sectorul montan o pantă medie a talvegului

de 7% ajungând în sectorul colinar şi de câmpie la valoarea de 2%.

În continuare voi analiza reţeaua hidrografică tributară Arieşului doar în

sectorul Buru -Turda, având în vedere doar afluenţii de pe versantul stâng datorită

faptului că doar acest areal hidrografic posedă implicaţii în definitivarea fondului

turistic natural al zonei Cheile Turzii. Astfel, cu puţin înnainte de intrarea în comuna

Buru, Arieşul primeşte din versantul stâng cel mai mare afluent al său: râul Iara.

Izvorând de sub Vârful Muntele Mare (1825m), Iara curge pe o lungime de 48 km,

având o suprafaţă a bazinului de recepţie de 320 km2.

Un punct de atracţie pentru cei ce nu pregetă să meargă mai mult pe jos, este

Defileul Surduc situat la vărsarea Iarei în Arieş.

Aval de cabana Buru, la 550m, se găseşte una din ţintele turelor noastre

turistice cu plecarea din Cheile Turzii, şi anume defileul foarte spectaculos şi sălbatic

al pârâului Berchiş, cunoscut şi sub numele de Borzeşti. în aceeaşi categorie de

fenomene geomorfologice se înscrie şi defileul Arieşului între Buru şi Moldoveneşti.

Departe de a fi un afluent bogat, valea Hăşdatelor se întinde pe o distanţă

de numai 31 km, bazinul de recepţie dezvoltându-se pe o suprafaţă de 213 km2.

Aşa mică cum este, valea Hăşdatelor îşi îmbogăţeşte apele cu ajutorul mai

multor pâraie dintre care cele mai importante sunt: Dumbrava Filei, Sălişte, Micuş,

Negroteasa - toate acestea colectate de pe versantul stâng - iar din versantul drept

trebuie menţionate pâraiele Livada, Petridul, Feredeu, Lupului, Aron, Alinei. Odată

scăpată din strânsoarea Cheilor Turzii valea Hăşdatelor îşi schimbă direcţia de curgere

cu aproape 90 de grade şi se îndreaptă spre sud, către satul Corneşti, unde se varsă în

Arieş. În acest sector cursul apei este foarte sinuos, meandrat, întrerupt din loc în loc

de mici rupturi de pantă unde se formează căderi de apă, cea mai mare şi mai frumoasă

din cadrul acestui veritabil defileu fiind Cascada Ciucaş.

Dincolo de confluenţa cu valea Hăşdatelor, Arieşul mai primeşte din

împrejurimile Cheilor Turzii două pâraie: Pordeiul şi Sănduleşti. În oraşul Turda, în

Arieş îşi varsă de asemenea apele valea Calda Mare unită cu pârâul Racilor.

În ceea ce priveşte starea calităţii apelor de suprafaţă, menţionez aici câteva

din concluziile unui raport privind calitatea factorilor de mediu din judeţul Cluj,

întocmit în Noiembrie 2007.

Astfel râul Arieş, în secţiune Buru s-a încadrat în clasa a IlI-a de calitate datorită

conţinutului ridicat de poluanţi toxici specifici, de origine naturală (Cu, Zn, Cd, Mn).

Râul Hăşdate în secţiunea Cheile Turzii, s-a încadrat în categoria I de calitate.

Menţionez că analizele s-au efectuat numai la grupa de indicatori "nutrienţi". Din

păcate însă suspensiile solide, deşeurile menajere (în special PET-urile ) sunt o

problemă care afectează toate râurile din zonă, diminuându-le mult valoarea turistică.

Să sperăm, că pe viitor se va acorda o mai mare atenţie acestor aspecte.

În vecinătatea Cheilor Turzii se evidenţiază existenţa unor lacuri, unele

naturale şi altele antropice. În rândul lacurilor naturale, trebuie menţionat lacul de la

Cheia Turda, cantonat în gipsurile miocene. Din categoria lacurilor antropice fac

parte lacurile din jurul localităţii Turda, formate prin prăbuşirea tavanelor vechilor

exploatări de sare. Dintre ele, Lacul Roman este cel mai mare. El este amenajat pentru

băi şi helioterapie. Tot în categoria lacurilor antropice putem menţiona aici şi salba

de lacuri de la Mărtineşti care exercită o vie atracţie pentru pescarii împătimiţi din

zonă.

Debitul apelor din regiune este în funcţie şi de cantitatea de precipitaţii căzute.

În asemenea împrejurări, nivelul apelor creşte în mod impresionant. De astfel de

întâmplări povestesc documentele şi oamenii locurilor, amintind de inundaţii şi

viituri de ape catastrofale. Atunci, „plăpândul" Hăşdate, din cauza ploilor prea mari

sau a topirilor rapide de zăpadă, s-a transformat într-un "dragon" lichid, distrugând şi

măturând totul în cale. Aşa cum s-a întâmplat în anii 1897, 1932 şi culminând cu

inundaţia din 28 Mai 1940. Dacă celelalte două inundaţii au stricat poteci sau au luat

podeţele din Chei, cea din 1940 a distrus case, a făcut victime omeneşti, în multe

puncte din Chei viitura schimbând chiar înfăţişarea locurilor, blocurile de stâncă,

copacii târâţi la vale, sedimentele depuse ulterior demonstrând din plin forţa

penetrantă şi de rupere a apei. În timpul inundaţiei, frontul undei, povestesc oamenii,

avea cam şase, şapte metri înălţime. Deci nu este de mirare că apa poate săpa

asemenea chei, mai ales atunci când primeşte şi ajutor de la factorii atmosferici. De

mai mică amploare decât inundaţia din 1940, dar tot distructivă, a fost inundaţia din

anul 1975. Apele furioase ale râului Hăşdate, din acel început de iulie 1975, au rupt şi

au dus iar la vale podeţele, care au fost refăcute în 1981. În anul 1997 aproximativ

180 de voluntari au contribuit la realizarea proiectului „Cheile Turzii '97" care a

presupus printre altele şi refacerea şi supraînălţarea potecii de vizitare a cheilor

precum şi refacerea podurilor, toate acestea necesitând eforturi titanice din partea

participanţilor. Ca urmare a acestei acţiuni acum amenajările din Cheile Turzii

prezintă o siguranţă sporită în cazul producerii unor viituri. În anul 2007 au fost

refăcute şi consolidate podurile III şi IV deoarece patina timpului precum şi

comportamentul unor turişti răuvoitori îşi lăsase amprenta asupra lor, nemaiprezentând

siguranţă în funcţionare. Intervenţia factorilor climatici în turism posedă o conotaţie

aparte deoarece spre deosebire de elementele morfologice, hidrografice sau cele

biogeografice, care posedă o materializare palpabilă, climatul se afirmă într-un mod

mai puţin evident, ca un factor inhibator sau din contră, favorabil desfăşurării

activităţilor turistice.

Teritoriul Munţilor Trascau şi, implicit, al Cheilor Turzii se încadrează în

sectorul cu climă temperat-continentală moderată. Partea vestică a acestui teritoriu

aparţine domeniului climatic al munţilor cu altitudini medii, acoperiţi cu păduri,

iar partea estică - domeniului climatic specific Podişului Transilvaniei.

Pe latura de est a Munţilor Trascau şi bineînţeles a Cheilor Turzii, se

individualizează nuanţa topoclimatică de versanţi adăpostiţi, cu frecvente efecte

fohnale; acestea sunt determinate de circulaţia maselor de aer dinspre vest, după ce

depăşesc creasta principală a masivului Bihor şi coboară spre zona depresionară

Turda-Câmpia Turzii. Efectul de fohn aduce după sine încălzirea aerului şi scăderea

apreciabilă a cantităţilor de precipitaţii.

Caracteristicilor climatice specifice aşezării în latitudine li se adaugă o serie

de particularităţi ce ţin de dispunerea în etaje a reliefului. Procesele atmosferice

se desfăşoară cu o intensitate deosebită pe versanţii culmilor montane şi submontane

expuse spre vest şi nord -vest. în timpul sezonului rece predomina pătrunderea maselor

de aer temperat-continentale, dinspre nordul şi nord-estul Europei, iar mai rar se

resimte şi influenţa aerului umed din zona bazinului mediteraneean.

Fronturile atmosferice sosite dinspre sud est nu influenţează prea mult arealul

Cheilor Turzii, tocmai din cauza orientării lor spre nord - est, spre deosebire faţă de

celelate chei din zona Turda, Cheile Turului sau Tureni, unde însă îşi face timid

prezenţa, în special în zona Tancurilor.

2.6. Regimul temperaturilor

Regimul termic prezintă o mai mare nuanţare de la vest către est, datorită

condiţiilor specifice ale reliefului local. Temperatura acrului este influenţată de

apropierea regiunii deluroase, durata de strălucire a soarelui depăşind-o pe cea din

zona muntoasa. Temperatura medie anuală, în împrejurimile cheilor este de 8,4oC,

ceva mai ridicata decât la Cluj. Temperatura maximă absolută la Turda a fost de

38,5°C (29 august 1946), iar minima absolută de -31,2°C (25 ianuarie 1942). Radiaţia

solară globală însumează valori medii anuale de 110-115 kcal/cm an. Primăvara, ca de

obicei, în majoritatea zonelor ţării, este un anotimp efemer, nedepăşind de regulă 6-8

săptămâni, în intervalul aprilie-mai. Vara, în schimb, durează de la sfârşitul lunii mai

pînă spre mijlocul lunii septembrie, după care toamna îşi face simţită prezenţa până

în a doua jumătate a lunii noiembrie. Pe toată această perioadă, în Cheile Turzii

precum şi în regiunile învecinate, se poate desfăşura o bogată activitate turistică

întrucât prezenţa în regiune a masivelor calcaroase ce se încălzesc rapid sub acţiunea

razelor solare creează un microclimat plăcut şi propice drumeţiilor şi ascensiunilor.

Iarna însă, se menţine cel puţin patru luni pe an (decembrie-martie), cu geruri

deosebite în lunile ianuarie-februarie, când, destul de frecvent, temperaturile minime

coboară în timpul nopţii pînă la -25°C.

Răcirile excesive din timpul iernii datorate inversiunilor de temperatură

constituie o trăsătură evidentă pentru zonele depresionare (Iara, Turda), făcându-le

improprii pentru culturile mai pretenţioase. În zona muntoasă, primul îngheţ se

produce în perioada 20-30 septembrie, iar ultimul - în intervalul 1-10 mai. Numărul

mediu al zilelor cu îngheţ variază între 140-180 la munte, în zona Cheilor Turzii

reducându-se la 100—120 de zile anual.

2.7. Nebulozitatea şi precipitaţiile

De prezenţa fronturilor şi a circulaţiei atmosferice este legată şi

acoperirea cerului de nori, pe scurt spus, nebulozitatea. în zonele înalte,

nebulozitatea este mai accentuată, atingând valoarea de 6,1 zecimi în perimetrul

Muntelui Băişoara şi valoarea de 5,7 zecimi în zonele depresionare. Cea mai

noroasă lună în perimetrul montan este luna mai, iar în regiunile depresionare

luna decembrie.

Umiditatea se menţine în general ridicată tot timpul anului datorită, pe de o

parte frecvenţei mari a vânturilor ce aduc aer umed, oceanic, iar pe de altă parte

datorită pereţilor înalţi ai cheilor, care împiedică dispersia aerului umed de deasupra

râului.

Precipitaţiile atmosferice sunt mult mai reduse în Cheile Turzii decât în

Munţii Apuseni, datorită tocmai rolului de paravan al acestora şi îndeosebi al

Munţilor Bihor. Media anuală a precipitaţiilor atmosferice este de 552 de mm, spre

deosebire de cea a Munţilor Gilău - Muntele Mare, din apropiere, în care se ating

valori de peste 1100 de mm, ajungându-se chiar la valori de 1400 mm în Munţii

Bihor-Vlădeasa. Cantităţile medii ale lunii Februarie sunt cuprinse între 20 şi 60

mm, aceasta fiind o luna săracă în precipitaţii, mai ales în partea de est a regiunii. In

luna Iulie, luna cea mai călduroasă, cantităţile medii de precipitaţii se înscriu între

70 şi 110 mm, celelalte luni având valori intermediare, în timpul verilor călduroase

se înregistrează ploi frecvente mai ales în cursul după-amiezii. Dar, câteodată, în

condiţiile producerii ploilor torenţiale, se pot înregistra cantităţi foarte mari de apă,

în 24 ore, cum s-a întîmplat la Turda pe data de 29 mai 1926, atunci atingându-se

valoarea de 120 mm.

În cadrul regimului anual al precipitaţiilor atmosferice se înscriu şi ninsorile.

Acestea se manifestă între 40-80 zile pe an în perimetrul montan şi 25-35 zile în

zonele depresionare. În funcţie de ninsori, apare şi stratul de zăpadă, cu importanţa

lui specifică, atât pentru agricultură, cât şi pentru turism. Astfel, în zona montană

înconjurătoare zăpada persistă între 90 şi 160 de zile, pe când în zona deluroasă

şi, deci, în arealul Cheilor Turzii doar între 65 şi 100 zile, de la sfârşitul lunii

noiembrie cam pînă la jumătatea lui martie.

În interiorul Cheilor Turzii există şi diferite variaţii micro-climatice dintr-un

loc în altul, în funcţie de altitudine, expunerea sudică ori nordică a pereţilor

calcaroşi, de înclinarea acestora şi gradul lor de acoperire cu vegetaţie, de apropierea

sau depărtarea de cursul apei. O anume particularitate micro-climatică este lăngă

albia Hăşdatelor, alta pe branele dogorite de soare ale Peretelui Uriaş, la altitudinea

de 600 m si cu totul alta pe versanţii umbriţi ai malului drept. Aceste multiple

variaţii microclimatice explică menţinerea unor specii de plante specifice

regiunilor mai calde, submediteranene, alături de altele din regiuni mai reci,

circumpolare.

2.8. Regimul vânturilor

Vânturile au o circulaţie specific zonală din partea de vest, modificată,

adesea, de configuraţia si orientarea principalelor forme de relief (culmi

muntoase, coline, culoarele văilor, cheile). In zona depresionară din faţa Cheilor

Turzii (Turda-Cîmpia Turzii), cea mai mare frecvenţă anuală o au vânturile dinspre

nord-vest (12,8%) şi dinspre vest (10,4%).

Prin faptul că sectorul Cheilor Turzii are cam aceeaşi orientare, în culoarul

său aceste vânturi au o intensitate mai mare decât în regiunile învecinate. Pe platourile

înalte, cum este şi platoul Culmii Petreşti, cea mai mare frecvenţă o au vânturile

dinspre vest (30%) şi sud-vest (20%). În perioada caldă a anului, la munte, în zonele

depresionare, culoarele văilor, precum şi în Cheile Turzii se evidenţiază şi frecvenţa

brizelor. Curenţii ascendenţi ce se formează în timpul zilei datorită încălzirii

diferenţiate a abrupturilor calcaroase faţă de suprafeţele învecinate cu albedou diferit,

au favorizat dezvoltarea zborului cu parapanta practicat de zor de acei temerari care

vin în număr mare în special în Cheile Turzii pentru a înfrunta gravitaţia. Aceşti

curenţi sunt însă destul de instabili fiind marcaţi adesea de mişcări turbionare ce-i

pot pune în dificultate pe parapantiştii mai puţin experimentaţi. Din păcate, în Cheile

Turzii şi-au pierdut viaţa câteva persoane care au căzut victime acestor turbulenţe ale

masei de aer.

2.9. Climatul subteran

Acesta prezintă valenţe turistice numai pentru Peştera Ungurească în care

datorită cavităţii fără denivelări de amploare şi cu un singur portal de dimensiuni

importante, se creează un microclimat care deşi nu prezintă valenţe terapeutice demne

de a fi luate în considerare, este foarte apreciat de către amatorii escaladei sportive.

Deşi oarecum surprinzător, în Peştera Ungurească se găsesc 29 de trasee de

escaladă, majoritatea foarte surplombate şi implicit foarte grele şi care datorită

temperaturii şi umezelii relativ constante din peşteră, pot fi căţărate cu succes şi în

perioadele caniculare sau atunci când plouă.

2.10. Resursele biopedogeografice

Învelişul biopedogeografic însumează un triptic la nivelul căruia se

intercondiţionează în mod inseparabil vegetaţia fauna şi solurile. Primele două

componente: vegetaţia (sau componenta fitogeografică) şi fauna (sau componenta

zoogeografică) alcătuiesc ceea ce în geografie este asimilat termenului de înveliş

biogeografic. Acesta participă într-o manieră aparte le definirea potenţialului atractiv

al Cheilor Turzii, modul lor de implicare fiind însă diferit: astfel, vegetaţia crează

o diversitate peisagistică deosebită, având rolul de fundal, în vreme ce faunei se

erijează drept element dinamic de atracţie, iar în zonele exterioare rezervaţiilor se

constituie drept atracţii de interes cinegetic sau piscicol.

2.10.1. Vegetaţia şi estetica peisajului geografic

Vegetaţia constituie unul dintre cele mai reprezentative elemente ale peisajului

fiind condiţionată nemijlocit de climă, relief şi sol.

Existenţa unor unităţi fizico-geografice diverse şi a complexităţii litologice se

reflectă în arealul Munţilor Trascău şi îndeosebi în zona Cheilor Turzii printr-o mare

varietate a lumii vegetale. Astfel numai în perimetml Cheilor Turzii apar şi sunt

ocrotite o mulţime de specii vegetale, între ele multe fiind considerate drept rarităţi

floristice datorită caracterului lor endemic.

Vegetaţia zonei poate fi considerată ca o componentă de mare sensibilitate a

peisajului geografic, reacţionând la cele mai neânsemnate variaţii ale factorilor de

mediu sau a celor de sorginte antropică.

În cele ce urmează voi încerca să prezint cele mai reprezentative specii şi

asociaţii vegetale în demersul meu de a reliefa importanţa lor în ambianţa naturală a

arealului demn de a fi considerat un rai şi un veritabil teren de observare pentru

botanişti.

La capătul aval al intrării în Cheile Turzii, imediat în stânga, cum trecem

peste pod, sub Colţul Mischiului, vom fi surprinşi de prezenţa unui petic de

pădure format din pini (Pinus sylvestris) plantaţi aici sub zona lui altitudinală, la

începutul veacului de către locuitorii satului Cheia, în urma unui incendiu. De-a

lungul văii Hăşdatelor se dezvoltă pâlcuri de sălcii (Salix Alba), răchită {Salix

Fragilis) şi plopi cu cele două varietăţi, Populus Alba şi Populus Negra,aceasta din

urmă fiind reprezentată prin exemplare falnice în lunca de sub Peretele Uriaş.

Turnul Ascuţit şi Zuruşul Lung se agaţă de prăvălişurile versantilor, cu

unghie de lemn, un conifer pitic, tisa (Taxus Baccata), vestit pentru lemnul lui

mirositor si trandafiriu, încât azi e pe cale de dispariţie în Carpaţi. Deoarece acest

conifer se caţără pe pereţii prăpăstioşi sau creşte în poieniţele abrupte dintre

cleanţurile versanţilor văii Hăşdate, recoltarea lui este deosebit de dificilă şi foarte

periculoasă. Astfel, lângă Turnul Ascuţit, cu mulţi ani în urmă, un locuitor din satul

Petreştii de Jos, încercând să strângă tisă, a căzut în abis, numele lui, Hili, fiind dat

arcadei ce azi poartă numele de Coşul lui Hili sau Hiliodul, cum mai este cunoscut în

rândul alpiniştilor. În prezent, Taxus Baccata este ocrotit nu numai în cadrul

rezervaţiei Cheile Turzii, ci pe întregul perimetru al Carpaţilor, ca şi tulichina

(Daphne uneorum) Poziţia privilegiată a Cheilor Turzii, apărate de fronturile

atmosferice reci din nord şi de aerul foarte uscat din sud, a favorizat dezvoltarea şi

păstrarea unor specii de plante întâlnite foarte rar chiar şi în alte părţi ale

continentului nostru. Dintre acestea, între pereţii stâncoşi ai Cheilor Turzii a rămas

până azi usturoiul sălbatic, întâlnit numai în Turkmenistan şi mărarul păsăresc, o

umbeliferă care creşte numai în zona Haţegului şi în Munţii Bukk din Ungaria.

Usturoiul sălbatic (denumit de localnici „ceapa ciorii din cheie") creşte pe

tancurile calcaroase ale versanţilor, dar îl putem vedea şi în crăpăturile stâncii, la

înălţimile ameţitoare din Peretele Uriaş, încât te miri prin ce minune trăieşte acolo. El

îşi face simţită prezenţa prin puternicul miros pe care-1 răspândeşte. Cînd dai cu ochii

de el ţi se înfăţişează ca un smoc de frunze (ca al usturoiului de cultură) dintre care

se înalţă o tijă purtând la capăt un bucheţel de flori albe-gălbui. Pentru faptul că este

foarte rar, el trebuie ferit de distrugere, cu atât mai mult cu cât este şi comestibil.

Llgustrum VulgarePrimus Spinosa Phyteuma OrbiculareBiscutella laevigataSalix alba

Taxus Baccata

Pinus sylvestris

Acer Campestre Daphne cneorumSorbus dacica Iris gurtleri

Exemplare din flora endemică

În Cheile Turzii pe platoul de deasupra versantului stâng şi vizavi de el, pe Culmea Mănăstirii, drumul ne va fi îngreunat de tufişuri şi boschete de alun şi cununiţă. În zona „Polmoanelor" din capătul amonte al Cheilor creşte păducelul şi porumbarul (Primus Spinosa), o rudă mai depărtata a măceşului. Peste apă, pe versantul drept, cam în dreptul Fîntînii Morarului, apare un soi de arţar, jugastrul (Acer Campestre) folosit câteodată şi ca pom ornamental.

Asociat jugastrului şi ocupând uneori suprafeţe mai mari apare lemnul

câinesc (Llgustrum Vulgare), un neam de aproape al frasinului, deosebit de frumos

când este înflorit şi când etalează ciorchinii de culoarea florii de lămâi.

Din timpul perioadelor climatice reci şi foarte reci, corespunzătoare celor

patru glaciaţiuni, s-au păstrat în interiorul cheilor o serie de plante alpine, care aici se

dezvoltă sub altitudinea lor specifică. Dintre ele amintim: ochiul boului, piciorul

cocoşului (Rarnmculus Oreophilus), bănica {Phyteuma Orbiculare), cu florile ei

albastre atât de atrăgătoare, odoleanul dePerioadelor calde, care au precedat

glaciaţiunile sau le-au succedat, le-au supravieţuit pe stâncile ealcaroase următoarele

plante: scoruşul (Sorbus dacica), un fel de arbust, colilia (Stipa eriocaulis), negară

(Stipa capillata), păiuşul (Festuca vallesiaca), peliniţa (Artemisia pontica),

trânjoaica (Ranunculus illyricus), acestea fiind specii specifice zonelor stepice.

Risipite între colţurile stâncoase, îşi ridică capetele galbene florile ochelăriţei

(Biscutella laevigata). Pe stânci, drumeţii sau alpiniştii vor vedea sau vor întâlni pete

de culoare care distonează cu cenuşiul peretului; sunt obişnuiţii licheni care înviorează

roca prin culoarea lor, unii de culoare roz (Verrucarîa mormorea), alţii gălbui aurii

(Caloplaca surantiaca) colorând „Polmoanele" sau cei albicioşi ca peretele de var

(Caloplaca lactes) apăruţi pe Pereţii cu Trepte si Pripoane.

Dar ceea ce a făcut ca arealul Cheilor Turzii să fie proclamat şi rezervaţie

botanică este prezenţa unor plante endemice, ce nu cresc decât aici. Transcriu doar

numele câtorva: o specie de omag (Âcomtum callibotrzon fissurae), cu flori albastre ce

ne reţin privirea (este plantă otrăvitoare), delicatul stânjenel (Iris gurteleri) înflorind

violaceu printre stânci, o specie de fetică (Valerianella Zoltani), ţeposul spin zbârlit,

gata să ne înţepe, în Alghine (Carduus alghinae) şi vulturica (Hieraciwn substellatum

tordanum). Cu ele coabitează şi câteva specii endemice carpatine cum sunt:

garofiţa albă (Dianthus spiculifolius), care ne încântă ochii şi în Bucegi, tămâioara

(Viola jooi) înroşind cu florile-i sângerii grohotişurile şi soponelul, ca să amintesc

numai câteva dintre ele. Primăvara debutează cu un regal de culoare şi gingăşie

oferit de numeroşii ghiocei, clopoţei, nori de păpădie, margarete etc.

2.10.2. Fauna. Specii endemice

Datorită dinamismului său pronunţat, fauna este elementul cadrului natural

cel mai dificil de estimat, atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ.

Vieţuitoarele ce populează acest areal se constituie în atracţii de fundal

peisagistic ce animă natura locurilor fiind receptate într-un mod pozitiv de către

turişti datorită dozei de inedit ce o conferă peisajului.

Nu trebuie însă trecut cu vederea faptul că, Cheile Turzii este declarată

rezervaţie naturală, iar vieţuitoarele de pe cuprinsul ei sunt astfel protejate prin

lege, astfel încât intervenţia antropică prin vânătoare sau pescuit îşi are aplicabilitate

doar în afara limitei rezervaţiei, ţinându-se însă cont de etica, cutumele şi regulile

vânătorii şi ale pescuitului sportiv.

Pretutindeni, fauna urmează în linii mari distribuţia zonală a vegetaţiei. La fel

se întâmplă şi în spaţiul Cheilor Turzii, unde fiecare colţişor de stâncă, ochi de apă,

pădurea şi tufişurile freamătă de viaţă, de la formele cele mai simple până la

animalele de interes cinegetic. Ochiului iscoditor, interesat, nu-i poate scăpa agitaţia

gâzelor cu aripi, a insectelor zumzăind în căutarea hranei, preocupate de îngrijirea şi

perpetuarea speciei.

La ora amiezii, când aerul tremură de căldură, văzduhul se umple de

zbârnâitul libelulelor, care aici plutesc, atârnate parcă de un fir nevăzut, aici străbat

spaţiul cu viteza unui fulger. Aceste „minielicoptere" sunt reprezentate în arealul

studiat de libelulele comune (Calopterix splendens) sau de tipurile mai rare (Lestes

barbarus), toate splendid colorate. Surori florilor, prin colorit, se mişcă în aer fluturi

cu aripi de pudră, fluturi foarte rari (Heterogynms, Phybaloptenix, Eublema Suavis)

alături de alte exemplare banale, care odihnesc ochii prin zborul lor ezitant, de petală,

Phybalopterix caligraphata, prezentă aici, mai poate fi admirată numai în

Iugoslavia, lîngă Rijeka, sau în Rusia, în Urali.

Datorită faptului că se constituie în teritoriu ocrotit, valea râului Hăşdate, oferă

condiţii favorabile dezvoltării faunei piscicole de talie mica şi mijlocie. în adâncul

undei reci se întrec între ele: zvârluga (Cobiis taenia), şi ruda ei — grindelul

(Nemachilm barbatidus). Acestora le ţin tovărăşie boişteanul (Phoxinus phoxinus),

iar în marginea apelor, pe lângă malurile străjuite de pereţii verticali, se furişează

porcuşorii (Gobio gobio) căutând adăpostul grotelor sau al rădăcinilor de sub apă.

Spaima insectelor de tot felul, ca şi în alte părţi, o constituie broasca roşie

de munte (Rana temporaha) şi broasca râioasă bvurm(Bnfa bufa). De

asemenea destul de răspândită de-a lungul v ă i i ş i î n z o n e l e umede

este şi salamandra (Salamandra salamandra). De pe malurile apei, privind

cu atenţie ochiurile de apă liniştită, vom surprinde ondulând perdeaua lichidă pe

Natorix natorix, şarpele de apă, total inofensiv, dar care poate speria pe cei ce nu-1

cunosc (pe cap are două semilune galbene şi e lipsit de semnul negru zigzagat de pe

spate, semn indicând speciile de şerpi veninoşi). Zilele însorite scot afară la plajă,

pe calcarele din preajmă, şi comuna şopîrlă (Lacerta muralis) care, când e deranjată,

dispare într-o clipită, făcându-ne să tresărim la repezişul mişcărilor ei.

De sus de pe tancurile cele mai înalte veghează din loc sau din zbor planat

acvila de stâncă (Aquila chiysaetos), exemplar rarisim de pajură, cel mai mare

răpitor înaripat de la noi. Comparativ cu ea, vânturelul (Falco timmculus), alt

răpitor de zi, este ca un pui. De talia unei ţarce, are penele de culoare cenuşie cu

stropitutile in lungul pieptului. A primit numele de vânturel pentru că se opreşte în

aer, ca suspendat, dând foarte repede din aripi. Nici noaptea nu este lipsită de păsări

de pradă în zonă. Dintre acestea, bufniţa sau buha (Bubo bubo) înfiorează liniştea

nopţii cu vaierul ei străpungător. Zburând, alunecarea ei este atât de lină încât

prada nici nu se dezmeticeşte când este luată în gheare.

În ascensiunile noastre vom fi însoţiţi, parcă facându-ne concurenţă, de o altă

înaripată de mărimea unui pumn, pe care o putem vedea şi în văile de abrupt din

Bucegi: mierla de piatră sau mierla de stâncă, pe numele latinesc Manticola saxatilis.

Vom întâlni de asemenea, aproape cu invidie, pentru felul de a sta pe verticala

peretelui, presura mustăcioasă (Emberiza cia) cu un penaj frumos colorat. Versanţii

stâncoşi mai sunt însufleţiţi de agitaţia pietrarului (Oenanthe oenanthe), cu spatele în

culoarea calcarului şi de codruşul de casă, la fel de cenuşiu ca şi stânca. Din cînd în

cînd, pe deasupra cheilor mai răzbate croncănitul corbului (Comus corax), cu penajul

lui de culoarea antracitului.

Grotele, văgăunile şi scobiturile stâncii au favorizat cuibărirea porumbelului

(Columba livia domestica).

Zona Cheilor Turzii găzduieşte şi oferă condiţii bune de vieţuire multor

animale mari, de interes cinegetic. Frecvent apar vulpea (Vulpes vulpes), bursucul

(Meles meles), căruia localnicii îi spun şi viezure. Mistreţul (Sus scrofa) este cel mai

mare animal care poate fi întâlnit în regiunea Cheilor Turzii, iar cel mai graţios este

căprioara (Capreolus capreolus), întâlnită mai ales în zona povîrnişului Emil Pop. În

rândul carnivorelor de talie mică amintim jderul de stâncă (Musteia faina) şi ruda lui,

nevăstuica (Musteia nivalis).

Din cauza numărului mare de peşteri, în pereţii calcaroşi ai acestor chei s-

au pripăşit şi s-au înmulţit vreo trei specii de lilieci. Una din ele, Myotis myotis, are

talia cea mai mare dintre liliecii de la noi din ţară. Celelalte specii, liliacul cu

potcoavă mare şi liliacul cu potcoavă mică, sunt mai mici decât primul, dar la fel de

vioi, zigzagînd văzduhul în fapt de seară .

Atenţie! Dintre speciile de şerpi veninoşi vipera (Vipra bents) este larg

răspândită în cuprinsul acestor chei.

În urma acestei sinteze mult prea scurte faţă de adevăratul potenţial

biogeografic al acestui areal putem constata că atât lumea vegetală cât şi cea

animală este bine reprezentată în zonă. Datoria turiştilor şi a alpiniştilor este aceea de

a admira toate aceste daruri ale naturii fără a le prejudicia în vreun fel.

Vipra bents

Musteia nivalis

Sus scrofa

Exemplare din fauna endemică

Lestes barbarus

Rana temporahaEmberiza cia

Vulpes vulpes

Meles meles

Capreolus capreolus

Myotis myotis

Musteia faina

2.10.3. Solurile

Solul reprezintă un produs natural ce este un rezultant al complexităţii

peisajului geografic în care s-a format, şi care la rândul său intercondiţionează

ecosistemele cărora le corespund în funcţie de tipologia solurilor , un anumit tip de

exploatare biologică.

În strânsă legătură cu distribuţia formelor de relief, constituţia geologică,

influenţa condiţiilor bioclimatice şi hidrologice din acest areal există şi se dezvoltă

o gamă variată de soluri. Astfel în perimetrul montan din nord-vestul Munţilor

Trascău, datorită constituţiei mai variate de roci, învelişul de sol este mai eterogen.

Astfel, aici se evidenţiază solurile brune acide şi brune pod-zolite, asociate cu soluri

argilo-iluviale brune şi brune podzolite, aflate pe unele roci sedimentare. în cuprinsul

Cheilor Turzii întâlnim aceste tipuri de soluri, pe versantul drept al rîului Hăşdate.

În perimetrul culmilor mijlocii se dezvoltă solurile brune şi brune gălbui,

cărora li se adaugă în diferitele faze de erodare, inclusiv regosolurile. Sub stâncăria

Borza şi în cadrul pădurii Mischiului de pe malul drept al Hăşdatelor întâlnim ades

acest tip genetic de sol. Pe seama calcarelor din regiune, a alterării lor s-a mai

format „terra roşa" şi rendzinele negre şi brune iar pe Culmea Mănăstirii, unde au o

largă răspîndire, ele sînt străpunse de blocuri de calcar. Prezenţa solurilor amintite mai

sus a favorizat activitatea silvic-pastorală, ele nefiind propice culturilor organizate.

Sub fâneţele umede, neexpuse insolaţiei sau expuse puţin, ce se întind mai mult pe

versantul drept al cheilor, se formează rendzinele roşii, ui mic şi suliuilc iicyic

aiyiluasc. .cxislenja lur esie legaicl ue naiuia pcirograllcti a locului şi, în principal,

de drenajul apelor de şiroire.

Pe malurile râului Hăşdate putem observa regosolurile diferit erodate, asociate

cu roci mobile. Radiar în jurul localităţilor încep să apară aşa-zisele soluri de cultură,

caracteristice zonei colinare şi de cîmpie. Enumerăm cernoziomurile cambice

(levigate) şi cernoziomurile argilo-iluviale ce ocupă suprafeţe întinse în jurul oraşului

Turda.

Pe rocile salifere din perimetrul cutelor diapire, aflate pe aliniamentul Turda-

Someşeni-Apahida, întâlnim restrâns săraturile. în culoarul Arieşului şi în regiunea de

captare a afluenţilor săi, Iară, Berchişul, Hăşdatele se dezvoltă solurile aluviale de

luncă.

Folosirea intensivă a resurselor de sol din preajma Cheilor Turzii necesită în

continuare aplicarea măsurilor şi lucrărilor menite să prevină şi să combată eroziunea

solurilor în, pantă, De asemenea, se impun măsuri pentru stabilizarea terenurilor

afectate de alunecări. Aceste soluţii, dincolo de finalitatea lor pentru agricultură şi

activitatea silvo-pastorală, se încadrează în menţinerea şi păstrarea intactă a mediului

înconjurător pentru păstrarea nealterată a peisajului în acest minunat colţ de tară.

Municipiul Turda - zonă de interes turistic

Cap. III Municipiul Turda, potenţial turistic

3.1.Resurse naturale

3.1.1.Locuri de agrement şi obiective naturale din împrejurimi:

• Salina Turda »Lacurile Durgău

• Băile Sărate din Turda

• Cheile Turzii

• Cheile Turului / Turenilor

• Cascada Ciucaş

• Cheile Borzeşti

• Cheile Valişoarei

• Cheile Runcului

• Cheile Pociovaliştei

• Cheile Posagii

• Peştera Scărişoara

• Peştera Poarta Zmeilor

• Peştera Huda lui Papară

• Cetăţile Ponorului

• Cascada Şipote

• Scăriţa-Belioara

• Rezervaţia de zadă de la Vidolm•

3.1.2.Salina Turda

Salina Turda se găseşte în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în

Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se face din str. Salinelor 54A (cartierul

Turda Nouă).

Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii

la Ocna Dejului, Cojocna, Turda, Ocna Mureş. Ocna Sibiului şi Praid) s-au format cu

13,5 milioane de ani în urmă. într-o mare cu adâncime redusă şi sub un climat

tropical, foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei,

având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior

deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de

sare. care a căutat zone mai slabe ale scoarţei terestre la marginea Transilvaniei,

unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălţimi de peste 1.000 m. ajungând de

multe ori chiar până la suprafaţa pământului (cazul

localităţilor cu vechi exploatări de sare menţionate mai

sus). La Turda ciuperca de sare are o înălţime de cea 1.200

m (cercetată prin foraje relativ recente).

Dovezi arheologice

sigure ale exploatării

sării la Durgău-Turda există din perioada

preromană (50 î.C-106 d.C). Romanii (106-

274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău in

camere piramidale de

17-34 in adâncime si

10-12 m lăţime. În afara masivului de sare de la Durgău,

romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile

Romane (în zona ştrandului actual). Unelte romane de sărari

descoperite lângă Turda la Valea Florilor. După retragerea

romanilor în anul 274 d.C, până în secolul XI, nu există dovezi

certe că extracţia sării ar fi continuat. În primul document

cunoscut până în prezent cu referire la sarea de la Turda, emis de

Lift panoramic

Intrarea in salină

Tunel

Sală

cancelaria maghiară în anul 1075, este menţionată vama ocnelor de sare de la Turda

(Torda) într-un loc de lângă râul Arieş „qui dicitur hungarice Aranas (Aranyos), latine

autem Aureus" („în locul ce se cheamă pe ungureşte Aranyos, iar pe latineşte Aureus).

Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman (folosit în tot timpul

Evului Mediu, până la finele sec.XVIIl), pe amplasamentul aşezării fortificate de mai

târziu numită Szentmiklos (Sf.Nicolae).

În cursul secolului XIII este pomenită explicit existenţa ocnei de la

Durgău-

Turda. Astfel, la 01.05.1271 se dăruia capitalei din Transilvania (Alba Iulia) „ocna

de

sare de la Durgău-Turda (Dorgo-Torda)".

Perioada austro-ungară

În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVII,

au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina

Horizont, Mina Felso-Akna şi Mina Iosif (Joseph). Instaurarea puterii habsburgice

(austriece) în Ardeal la sfârşitul secolului XVII şi creşterea necesităţilor materiale ale

societăţii, determină ca, începând din a doua jumătate a secolului XVII, importanţa

acordată ramurilor industriei extractive (inclusiv eploatarea sării) să crească simţitor.

Mina de sare de la Durgău-Turda intră implicit sub administraţia directă austriacă. În

timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda din secolele XVII-XIX, au fost

deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza (Măria Theresia),

Mina Anton (probabil denumită aşa după Sf.Anton), Mina Clujeană (Kolozser), Mina

Rudolf (Rudolph, redenumită în 1889, după sinuciderea prinţului austriac Rudolph,

în Mina Nicolae, după care a reluat vechiul nume Rudolph) şi Mina Ghizela (Gisela).

În anul 1690, au început lucrările de deschidere a Minei Tereza, în formă de

clopot. Au urmat alte 2 ocne de sare în formă de clopot (Anton si Clujeana), apoi 2

ocne cu profil modern trapezoidal (Rudolf si Ghizela).

Între 1853 şi 1870 s-au săpat primii 780 m ai galeriei de acces Franz Josef

(spre a uşura transportul sării la suprafaţă), apoi, până la sfârşitul secolului XIX, s-au

mai săpat încă 317 m, atingându-se lungimea finală de 917 m, din care 526 m în

rocile sterile.

Perioada modernă

Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din

cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut şi a concurenţei altor saline

ardelene.

Salina Turda s-a redeschis în anul 1992 (în scop turistic şi curativ) şi este

vizitabilă tot timpul anului. Se pot vedea fostele mine Iosif, Tereza si Rudolf. Demne

de văzut sunt şi utilajele medievale bine conservate din mină (unice în Europa), cum

ar fi fierăria, crivacul şi moara de sare. De asemenea, Altarul (cioplit în peretele de

sare) şi Scara Bogaţilor (o scară lucrată filigranat în lemn).

Salina Turda este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj,

elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.

3.1.3.Lacurile Durgău şi Băile Sărate

Aici există numeroase lacuri, aflate în diferite stadii de evoluţie. Lacurile

antroposaline sunt situate pe locul unor foste ocne de sare şi sunt folosite de către

populaţie în scopuri terapeutice sau pentru agrement.

Cele mai importante lacuri saline din zona Băilor Sărate (formate pe vechi

exploatări de sare romane) sunt:

„Lacul Csiky" - 0,60 ha, 5 m adâncime (cel mai mare lac antroyogen din

Transilvania). „Lacul Troacelor" -0,11 ha, 1.5 m adâncime (singurul lac natural pe

carst salin).

Concentraţia salină a lacurilor este diferită. Conţinutul ridicat de sare şi alte

elemente le conferă acestora proprietăţii terapeutice deosebite. Un alt factor terapeutic

al zonei este reprezentat de sliciul mineralizat (nămol).

Pe locul unde există Lacul Roman, a fost amenajat ştrandul municipiului.

3.1.4.Băile Sărate Turda

Băile Sărate Turda cunoscute sub denumirea " ocnele de sare de la

Turda"

funcţionează pe amplasamentul a 15 lacuri naturale formate prin surparea

tavanelor şi inundarea galeriilor minelor de sare.

Amplasament geografic

Băile Sărate Turda se află situate în

partea estică a municipiului Turda, la o

altitudine de 360 m, într-o zona depresionară

înconjurată de câteva înălţimi acoperite cu

pădure, care oferă staţiunii farmec şi

pitoresc. Staţiunea este situată la 30 km de

municipiul reşedinţa de judeţ Cluj-Napoca,

inima Transilvaniei.

Clima

Climatul este temperat continental, zona deluroasă ferind staţiunea

Configuraţia lacurilor

Lacul Roman – Ştrandul municipal

împotriva curenţilor de aer.

Scurt istoric

Exploatarea sării în apropiere de oraşul Turda împreuna cu procesele de

carstificare a masivului de sare şi alunecările de teren au favorizat în timp formarea

unor lacuri pe locul fostelor ocne de sare, lacuri ce sunt folosite în zilele noastre de

către populaţie in scopuri terapeutice sau pentru agrement.

Existenţa masivului de sare şi exploatarea acestei bogaţii de-a lungul mai multor

secole au creat un peisaj specific la 2 km de central oraşului.

3.1.5 Grădina Zoologică

Istorie

Parcul Zoologic a luat fiinţă la Turda în

1953, ocupă o suprafaţă de 2,7 ha şi este situată

într-un cadru natural deosebit, in zona Băile

Sărate Turda.

Începând cu 2002, pe lângă îngrijirea şi

ocrotirea animalelor sălbatice în cadrul Parcului

Zoologic turdean a luat fiinţă serviciul de ecarisaj pentru câinii comunitari. Compus

dintr-un medic veterinar şi 2 îngrijitori, serviciul de ecarisaj s-a dovedit de un real

folos atât pentru viaţa comunităţii cât şi pentru existenţa câinilor fără stăpân. Dacă

doreşti să adopţi un căţel, Parcul Zoologic turdean este în măsură să te ajute - nu ai de

achitat decât costul îngrijirii animalului pe durata şederii lui la Parcul

Zoologic.

Program

Parcul Zoologic este cadrul ideal pentru susţinerea orelor de Zoologie. Până în

prezent Parcul Zoologic în colaborare cu Biblioteca "Teodor Murăşanu" a desfăşurat

numeroase proiecte adresate copiilor cum ar fi concursurile pe tema : "Fascinanta

lume a animalelor sălbatice".

3.1.6.Cheile Turului (Cheile Turenilor)

Intrare în parcul zoo

Cheile Turului (sau Cheile Turenilor) sunt o rezervaţie naturală sălbatecă, cu o

suprafaţă de 25 ha aflată la nord de

municipiul Turda, în judeţul Cluj.

Au fost declarate rezervaţie

floristică naturală de interes naţional

cu valoare mixtă.

Cheile au o lungime de

1.850 m, iar pereţii (înalţi de 100-

150 m) sunt decoraţi cu diferite

forme carstice: cascade, marmite,

peşteri etc. Sunt relativ greu de

străbătut. Au fost săpate de Pârâul

Racilor în calcare jurasice şi sunt

situate între comuna Tureni si satul

Copăceni, la mică distanţă de

drumul european E60, Cluj-Turda.

Cercetările arheologice

efectuate aici în perioada 1985-

1988 au dus la descoperirea a 53 de complexe de locuire, datate începând cu

neoliticul mijlociu .

În chei există 29 de peşteri, printre care

Peştera cu Silex (64 m lungime), Peştera de sub

grohotiş (27,5 m), Peştera Vulturilor, Şura Mică.

Alte atracţii turistice sunt Colţul Câinilor, Stâna

Crinilor. Cheile au fost declarate rezervaţie

floristică naturală de interes naţional cu valoare

mixtă.

3.1.6.Cascada si lacul Ciucas

Atracţii turistice naturale de importanţă

locală, se găsesc pe cursul inferior al Văii Hăşdăţii,

nu departe de satul Comeşti, la sud - vest de Turda.

Schiţă detaliu a Cheilor Turului

Vedere Chei

Cascada Ciucaş

3.1.7.Cheile Borzeşti

Situate la cea 5 km sud - vest de Cheile

Turzii, fiind săpate de apele Văii Borzeşti

(Berchiş) în aceleaşi formaţiuni calcaroase

jurasice, ca şi Cheile Turenilor şi Cheile Turzii.

Defileul este spectaculos, sălbatic, întrerupt de

mai multe cascade, relativ greu accesibil

turiştilor. Valea Borzeşti se varsă în râul Arieş între localităţile Buru şi

Moldoveneşti, la sud - vest de municipiul Turda.

3.1.8.Depresiunea Trascău şi Colţii Trascăului

Urcând pe Valea Arieşului, după ce trecem de Cheile Borzeştilor şi cabana

Buru, în mica depresiune unde e aşezat satul Buru, drumul coteşte spre sud spre

depresiunea Trascăului, aflată la aproximativ 30 de kilometri de Turda.

La baza colţilor ce depăşesc 1000 metri altitudine, stau adunate satele:

Vălişoara, Izvoarele, Colteşti şi Remetea, aşezări vechi recunoscute pentru

exploatările de fier din secolul XIV, dar şi pentru cultura şi tradiţiile maghiarilor ce

locuiesc aici. Cele mai importante obiective turistice ale regiunii sunt: Colţii

Trascăului (1113m) şi vârful Piatra Secuiului (1128m), vârful Ardascheia, ruinele

cetăţii Colteşti, Cheile Vălişoarei, Muzeul Etnografic de la Remeţea şi Mănăstirea

Remeţea. Din depresiunea Trascăului, peste Piatra Secuiului se poate ajunge la

Moldoveneşti, la ieşirea Arieşului din munte, în timp ce peste Bedeleu, se poate ajunge

la Valea Arieşului, între Vidolm şi Sălciua.

3.1.9.Valea Arieşului si Masivul Bedeleu

Cheile Borzeşti

La 25 de kilometrii pe Valea Arieşului, după ce trecem de satul Buru, stâncile

Bedeleului situate la peste 1100 m altitudine, veghează asupra aşezărilor cuibărite

pe firul văilor. Rând pe rând satele se înşiră sub munte: Vidolm, Ocoliş, Lunca

Arieşului, Posaga, Sălciua... Dar drumul nu se opreşte aici, el urcă spre Câmpeni şi tot

mai sus spre ţara de piatră a Apusenilor. Cele mai importante obiective turistice din

regiune sunt: peştera Huda lui Papară (peste 2 km lungime), peştera Poarta Zmeilor,

prăpăstiile (dolina) şi cascada Vânătara, colţul Roşu de la Vidolm, rezervaţia de larice

de la Vidolm, cascadele de travertin de la Sipote, mănăstirea de Sub Piatră.

De la Sălciua peste munte, înspre sud, potecile ne poartă spre minunata zonă a

Râmeţului, prin lumea încremenită în piatra Trascăului şi printre locuri pe unde

timpul parcă a uitat să se scurgă.

3.1.10.Poşaga, Ocoliş, rezervaţia geobotanică Scăriţa- Belioara, Valea Ocolişului, Valea Poşegii. rezervaţia Scăriţa – Belioara

La 30 de kilometri de Turda, pe Valea

Arieşului, înspre nord în inima munţilor, te

aşteaptă o lume parcă neschimbată de mai bine de

100 de ani.

Farmecul şi frumuseţea locurilor este

completată de căldura şi ospitalitatea locuitorilor.

Aici poţi vedea cum se muncea odinioară, poţi

asista la preparatul bucatelor tradiţionale, dar şi la momente de sărbătoare, care aici

Scăriţa - Belioara

Bazinul hidrografic al râului Arieş

sunt cu adevărat speciale. Cele mai importante obiective turistice din regiune sunt:

Mănăstirea de lemn de la Posaga, Izbucul şi Cheile Poşegii, Cheile Runcului, Cheile

Pociovaliştei, Colţii Vulturesei, Peştera Casa Zmeului şi rezervaţia geo - botanică

Scăriţa - Belioara (peste 1350 m altitudine, numeroase specii rare de plante şi

animale).

Din rezervaţia Scăriţa - Belioara, în mai puţin de 3 ore se poate ajunge în

staţiunea Muntele Băişorii.

3.2. Patrimoniu antropic

3.2.1. Clădiri şi aşezăminte istorice de importanţă arhitectonică

Castrul roman Potaissa

Miliarul de la Aiton

Lapidariumul

Salina Turda

Ruinele fortificaţiei medievale din Turda - Veche

Ansamblul urban central din secolele XVIII, XIX

Palatul Princiar (azi Muzeul de Istorie)

Primăria (fosta Prefectură)

Tribunalul (fosta Primărie)

Palatul Finanţelor

Case în stil „secession"

Case în stil „baroc"

Casa memorială Dr.Ioan Raţiu

Casa memorială Petofi Şandor

Fabrica de bere

Vila Mendel (azi Cercul Militar)

3.2.2. Statui şi monumente comemorative

Mormântul lui Mihai Viteazul

Statuia Lupoaicei

Statuia lui Avram Iancu

Statuia Dr.Ioan Raţiu

Grupul statuar Horea, Cloşca şi Crişan

Crucea mare de piatră

Monumentul Eroilor (Obeliscul cu vultur, sabie şi cruce)

Monumentul Reuniunii Sf.Maria (Monumentul Reuniunea Mariana)

Monumentul Martirilor

3.2.3.Aşezăminte culturale

• Muzeul de Istorie (fostul Palat Princiar)

• Teatrul Municipal

• Colegiul Naţional Mihai Viteazul

3.2.4.Biserici şi alte lăcaşuri de cult

• Biserica Reformată Calvină din Turda - Veche

• Biserica Reformată - Calvină din Turda - Nouă

• Biserica Reformată - Calvină din Turda - Poiana

• Biserica Romano Catolică

• Biserica Romano - Catolică (Franciscană)

• Catedrala Ortodoxă

• Biserica Unitariană din Turda - Veche

• Biserica Rateştilor

• Biserica între Români

• Biserica Şovagăilor

• Sinagoga

3.2.5. Patrimoniu etno - folcloric

Pe la jumătatea lunii august la Turda are loc Sărbătoarea Cepei sau Sărbătoarea

Agrară, când localnicii construiesc o

cunună mare de ceapă, sunt expuse

tractoare, unelte agricole, vase de lut, obiecte

din lemn. În ultimii doi ani, festivalul

Turdafest a intrat în Cartea Recordurilor

pentru cea mai lungă funie împletită din

ceapă. În fiecare an, centrul oraşului

Turda se transformă într-un furnicar plin de culoare. Mii de oameni mişună prin

piaţa medievală dintre Biserica Romano – Catolică fără turlă şi Biserica Ortodoxă

din apropierea Primăriei. Corturi în culorile curcubeului, cârnăciorii sfârâie pe

Funia de ceapă de la Turda

grătarele încinse, viţei puşi în proţap, căni de lut pline cu vin, borcane aurii de

miere, icoane şi zmee roşii, albastre, verzi şi portocalii înviorează atmosfera. Printre

tarabele cu mâncare şi cu icoane, se află chioşcuri ori mese pe care sunt expuse

produse din ceramica tradiţională, frământată şi pictată manual, după reţete ce se

pierd în negura timpurilor. Ca acum 7.000 de ani, când Transilvania era locuită de

oamenii care au creat misterioasa civilizaţie de la Santana, meşterii continuă să

creeze vase de gătit, de băut ori, pur şi simplu, vase decorative, ale căror forme

amintesc de cele ale obiectelor de artă din ceramică, ce erau oferite pe post de ofrande

vechilor zei. Alături de meşterii olari, expun meşteri sticlari. De fapt, atelierele de la

Turda erau faimoase încă din Evul Mediu. Sticlarii de azi au lucrat, cei mai mulţi

dintre ei, în vechea sticlărie a oraşului. Fabrica de sticlă producea, în perioada

interbelică, obiecte apreciate de Casa Regală, iar în timpul perioadei comuniste, îi

aproviziona pe membrii Comitetului Central al PCR.

3.2.6. Unităţi de comerţ şi alimentaţie publică

• Economia locală a Turzii este bazată pe industrii în următoarele

domenii: materiale de construcţii, industrie chimică, industrie metalurgică, porţelan

tehnic, sticla şi piese pentru autovehicule. Totodată, oraşul este un centru important

de industrie uşoară (confecţii, etc). în Turda există cca 2700 de firme.

• Magazine alimentare principale : Ada I, Ada II, Marele Alb, Roland

şi ultimul deschis, Kaufland.

• Restaurante: Milenium, Dana, Talora, Casa Turdeană, restaurantul

din cadrul hotelelor, Meteor.

• Cofetării: Dana, Rusalca, Primăvara, Ecler.

3.2.7. Facilităţi - unităţi bancare• Banc Post

• Banca Comercială Carpatica

• Banca Română pentru Dezvoltare

• Banca Transilvania

• Banca Românească

Cap. IV Cheile Turzii

În acest capitol am încercat să obţin o descriere detaliată a Cheilor Turzii,

atât din perspectiva parcurgerii acestora pe firul văii cât şi din perspectiva dată de

parcurgerea versanţilor acestora. Pentru ca descrierea să fie cât mai elocventă, am

recurs la un bogat material ilustrativ deoarece o poză este mai grăitoare decât 1000 de

cuvinte.

Cabana Cheile Turzii este cel mai important nod al reţelei de trasee din

regiune, fiind totodată şi cel mai utilizat punct de plecare în drumeţii, cu scopul

admirării frumuseţile cheilor. Totodată, aici se găsesc indicatoarele şi panourile

turistice ce oferă vizitatorilor, printr-o grafică sugestivă, informaţii privind marcajele

şi traseele din zonă. Tot aici, la vedere este amplasat şi panoul ce ne avertizează că

din acel loc începe Rezervaţia Cheile Turzii.

Cabana Cheile Turzii

Panouri turistice privind trasee turistice, marcaje şi avertizarea “Cheile Turzii

este o rezervaţie naturală”

4.1. Trasee turistice în Cheile Turzii

4.1.1.Traseu pe versantul stâng

De la cabană ne îndreptăm spre Pădurea Văii, angajându-se pe

serpentinele potecii cunoscute şi sub numele de „Drumul lui Borş". Drumul urcă

abrupt prin pădure, traversează o poiană după care se înscrie din nou în larga

poiană de sub Peretele Cald. Această zonă este cunoscută sub numele de

Povârnişul Emil Pop. De aici o scurtă derivaţie ne duce până la Peştera lui

Anton care de fapt nu e altceva decât o grotă de mici dimensiuni. Continuăm să

urcăm, ocolind Cornul Cheii şi zona stâncoasă Muruna, ajungând în final pe

Platoul Sănduleşti.

Efortul urcuşului până aici ne este pe deplin răsplătit de ampla panoramă ce se

deschide la picioarele noastre. In ceaţa depărtării se zăreşte oraşul Turda flancat de

Podişul Podireiului cu "Drumul Domnilor" iar mai la sud se zăresc casele comunei

Mihai Viteazu şi panglica argintie a Arieşului. Privirea ne este însă atrasă de

meandratul defileu al Hăşdatelor şi de panglica şerpuitoare a drumului ce coboară la

cabană. Undeva jos, abia perceptibil se zăreşte la baza Povârnişului Emil Pop

minuscula clădire a vechii mori. Peste apa Hăşdatelor, la ieşirea acesteia din chei ni se

dezvăluie pădurea de pini de un verde închis, contrastant. Urmăm în continuare

marcajul punct roşu printr-un câmp de lapiezuri, trecem apoi pe lângă o cruce

metalică situata la ieşirea din Hornul Marac, după care ajungem în curând

deasupra unui povârniş numit Dosul Coşului. Perspectivele asupra versantului opus

sunt pur şi simplu copleşitoare prin grandoarea lor. Identificăm pe rând, de la

stânga la dreapta Obeliscurile, Peretele Vulturilor cu Peştera Ungurească, Colţul

Rotunjit despărţit de o impresionantă strungă de vecinul său Colţul Crăpat. în spatele

acestor veritabile turnuri se poate zări deşertul vertical al Peretelui Suurime pe care se

sprijină Culmea Mănăstirii.

Din prima clipă, impresia orizontului larg deschis şi a panoramei cheilor este

copleşitoare. Punctul de belvedere oferă o impresionantă imagine de ansamblu asupra

cheilor. Plecăm de pe vârful ce pare suspendat în văzduh şi urmând aceeaşi cale ne

întoarcem pe culme la Colţul Sandului, de unde marginea platoului coteşte brusc

spre nord. întorcând privirile spre creasta Turnului Ascuţit, aceasta nu mai are acea

impozantă ce ne-a marcat în periplu prin chei. Sub noi se află Coasta Călăştur,

brăzdată de o mulţime de vâlcele între care se ridică creste stâncoase şi tancuri,

asemenea unor pilaştri. Din ele se desprind frecvent bucăţi de rocă ce ajung cu zgomot

în Zuruşul Lung - cea mai mare trenă de grohotiş din chei. Pe celălalt versant iese

puternic în evidenţă Sanşilul şi Colţul Crăpat, acesta din urmă secondat în fundal de

peretele Suurime şi de Culmea Mănăstirii. În continuare trecem pe lângă o dolina

colmatată de vegetaţie ce are un diametru de circa 20 de metri, din dreptul căreia

doritorii pot face o derivaţie scurtă până la celebra Peşteră Călăştur. Facem o voltă

largă spre nord, păstrând pe retină imaginea Crestei Scoruşului, după care poteca

străbate un pâlc de arbori pitici până în dreptul unui jalon de marcaj de unae ia

cooorare ne va însoţi şi marcajul bandă roşie.

Coborâm tot mai abrupt printre lapiezuri având în stânga perspectiva

celebrelor Polmene ce se desfăşoară paralel cu Creasta Scoruşului. Tufişurile

încep să se rărească şi după ce coborâm atenţi coasta înnierbată a Pleşului, ocolind cu

atenţie plăcile stâncoase ieşite în relief, în fundal se observă Zunşul Cetăţii ajungem în

final în dreptul fostelor mori, unde întâlnim poteca cheilor.

4.1.2. Traseu pe versantul drept

Traseul marcat cu punct roşu continuă şi pe malul celălalt al Văii

Hăşdate.

Deoarece singurul podeţ pe care putem trece apa se află la vreo 300 de metri

în amonte, la Campingul lui Nea Ovidiu, suntem astfel foiţaţi să facem un ocol larg.

Ne îndreptăm spre un promotoriu stâncos numit Stânca Mică, unde un stâlp

indicator ne arată drumul spre culme. Poteca intră curând în pădure şi începe să

urce abrupt clinele Dealului Mănăstirii. Ajungem într-un luminiş unde se află Fântâna

lui Chiper, loc bun pentru a ne ostoi setea. Marcajul continuă să urce pieptiş iar poteca

se transformă curând într-un drum larg ce urcă în serpentine versantul. De aici

marcajul devine cam evaziv însă orientarea nu pune probleme deosebite deoarece

poteca urmează îndeaproape abruptul cheilor. Străbatem un câmp de lapiezuri numit de

localnici „La Bliduri", datorită similitudinii dintre excavaţiile din piatră şi vasele din

gospodăria lor. Strecurându-ne printre aceste forme ale exocarstului, trecem pe

deasupra Căldării Cetăţii de unde porneşte trena de grohotiş a Zuruşului Cetăţii.

Părăsind poteca, printr-un câmp de lapiezuri ajungem la un pinten stâncos ce

avansează asemeni unui balcon deasupra abruptului Suurime. Acest loc poartă

numele de „Strana" şi se pare că în vechime era folosit de locuitorii din vecinătate

ca spaţiu de sacrificare al animalelor bolnave. Golul ce se cască sub noi ne

împiedică înaintarea, dar acest punct este propice pentru examinarea detaliilor

versantului stâng. Recunoaştem pe rând, de la stânga la dreapta, Creasta

Scoruşului, Creasta Frumoasă deasupra căreia se întind Poienile La Tisă, Coasta

Călăştur, Zuruşul Lung, Turnul Ascuţit cu Grota lui Hili ce se continuă apoi cu

Peretele Porumbeilor, iar la mijlocul cheilor se ridică platoşa Peretelui Uriaş din care

se separă cele două turnuri Calvaria şi Turnul Feciorilor. Acest punct de belvedere ne

permite să aruncăm o privire şi la partea din umbră a Colţului Crăpat şi a Colţului

Rotunjit. În vârful Colţului Crăpat se poate observa crucea metalică ce va dăinui

veşnic în memoria tânărului alpinist Hans Gora ce a murit încercând să escaladeze

în premieră Creasta Colţului Crăpat, traseu ce astăzi îi poartă numele. Următorul

punct de belvedere este Cel de la Colţul Mischiului. Aici se găseşte şi un jalon

turistic de lângă care se deschide poate cea mai idilică panoramă din versantul drept.

Se poate observa de aici despicătura grandioasă a cheilor iar printre versanţii săi se

zăresc casele satului Petreştii de Jos. Chiar de pe Colţul Mischiului, sub care se află

Peretele Vulturilor, putem observa partea din aval al versantului stâng cu Pereţii

Pripoanelor, ai Alghinelor, Turnul lui Borş, Hornul Marac şi peretele Cald sub care se

întinde Povârnişul Emil Pop. De la picioarele noastre coboară în trepte Obeliscurile,

unul din ele având în vârf un catarg.

Poteca marcată coteşte spre dreapta, pe deasupra Stâncăriilor lui Borza, după

care începe să coboare abrupt prin pădure. Ajungem în curând la drumul lat ce face

legătura între Cabana Cheile Turzii şi Buru care are în completare şi marcaje

triunghi roşu şi bandă galbenă. Urmăm acest dram înspre stânga şo în coborâre

uşoară ne bucurăm de mirosul pinilor din Pădurea Mischiului. Drumul iese din pădure

în poteca cheilor, chiar lângă căsuţa paznicului aflată lângă primul pod. De aici ne

vom întoarce pe lângă fosta moară şi odată trecuţi poarta ce marchează începutul

rezervaţiei vom avea în faţa ochilor Cabana Cheilor Turzii, punctul de unde am plecat

să descoperim de la înălţime frumuseţile acestor chei.

Infrastructura turistică în Cheile Turzii

Pentru orice situ turistic, infrastructura specifică reprezintă un element crucial,

care permite şi stimulează desfăşurarea activităţilor cu caracter turistic, în lipsa unei

infastructuri turistice adecvate, arealele ce posedă valenţe turistice nu pot fi exploatate

la adevăratul lor potenţial, însă infrastructura turistică îşi are şi reversul său, în cazul

în care o supradimensionare a acesteia poate avea un impact environmental negativ,

caracteristicile şirului turistic pe care îl deserveşte şi să fie astfel calibrată

încât să nu afecteze capacitatea de suport a mediului şi în acelaşi timp să facă

fluxurilor turistice. Aceşti ultimi factori sunt deosebit de importanţi în special în

contextul unei arie naturală protejată cum este în cazul Cheilor Turzii.

în cele ce urmează aş dori să-mi expun o părere strict personală care inevitabil

poseda o doză însemnată de subiectivism, de aceea voi face o comparaţie a

infrastructurii Cheilor Turzii cu cea a Cheilor Turenilor. Datorită faptului că în

Cheile Tureni infrastructura turistică este aproape inexistentă, s-a permis

păstrarea nealterată a valenţelor peisagistice care fac ca aceste chei să reprezinte o

adevărată oază ce impresionează prin sălbăticia atât de contrastantă faţă de

arealele înconjurătoare. Personal, consider că edificarea unei infrastructuri turistice

ar fi inoportună şi ar altera mult din farmecul zonei iar Cheile Turenilor ar deveni

doar un loc de promenadă plin de turişti indisciplinaţi la fel cum se întâmplă azi în

Cheile Turzii, Consider că ar fi mai indicat să lăsăm deocamdată ca natura să

realizeze singură trierea turiştilor, cel puţin până când societatea noastră va ajunge la

o maturitate turistică şi va avea interesul şi disponibilitatea de a realiza o

infrastructură turistică în acord cu caracteristicile şirului, iar acţiuni precum cea care

viza construirea unui hotel, chiar în rezervaţie să nu se mai bucure de concursul şi de

consensul tacit al acelora care teoretic au menirea de a proteja aceste chei.

Un alt aspect pe care aş dori să-1 menţionez este lipsa unei cooperări eficiente

între factorii de decizie locali care au în administrare Cheile Turzii ( comunele Mihai

Viteazu, Sănduleşti şi Petreştii de Jos) respectiv Cheile Tureni (arondate comunelor

Sănduleşti şi Tureni). Din câte cunosc, momentan implicarea cea mai serioasă în

gestionarea Rezervaţiilor Cheile Turzii şi Tureni o are Consiliul Judeţean Cluj (în

toamna lui 2001 a preluat in custodie Cheile Turzii) care, beneficiind de concursul

unui colectiv de profesori de la Facultatea de Geografie Cluj, a reactualizat Planul

Urbanistic de Zonă Protejată a Cheilor Turzii (PUZP) ce reprezintă temelia fără de

care nu se poate realiza o dezvoltare turistică durabilă a acestui areal.

4.2. Bazele de cazare şi de alimentaţie publică

Au apărut ca o rezultantă strictă a cererii turistice, facilitându-se astfel

introducerea arealului Cheilor Turzii, în circuitul turistic urmărindu-se o valorificare

şi o exploatare în plan financiar a potenţialului natural uriaş de care dispune această

zonă.

Din păcate, aceste motivaţii logice nu subscriu întru totul tipurilor de unităţi

de cazare şi alimentaţie publică ce deservesc arealul studiat.

Un caz elocvent îl constituie Cabana Cheile Turzii al cărei statut juridic incert

a stopat orice investiţie serioasă din partea proprietarilor care au văzut în această

cabană doar un bun de speculă. Aşa se face că la începutul anului 2007 cabana era

într-o stare jalnică fiind practic închisă pentru turişti. La fel stăteau lucrurile şi cu

căsuţele care nu mai puteau fi folosite pentru găzduirea turiştilor. Lucrurile se pare

că au intrat pe

un făgaş bun, înspre finele anului 2007 şi începutul anului 2008 realizându-se o serie

de investiţii de modernizare a cabanei şi de extindere a facilităţilor oferite. Mai jos

de cabană există un loc îngrădit destinat campării ce zace mai mult nefolosit

preferându-se camparea „sălbatică". E drept că locul nu oferă nici o facilitate şi în

plus este situat aproape de locul de depozitare a gunoaielor. În privinţa serviciilor de

alimentaţie publică, zona reprezintă la sfârşit de săptămnă o adevărată „mină de

aur" pentru comercianţii de mici, hot dog, bere şi alte preparate „tradiţionale"

româneşti. De regulă, pe lângă terasa din apropierea cabanei, mai funcţionează o

terasă improvizată, mai jos, pe platoul de la ieşirea din chei, unde se opresc de

regulă turiştii automobilişti.

Campingul „ La Moşu" sau la „Nea Ovidiu"- după preferinţe. Este situat în

partea din amonte a Cheilor Turzii, într-un cadru pitoresc, iar proprietarul

acestui camping este un fost salvaniontist care acum la bătrâneţe s-a reprofilat.

Camparea la cort în curtea dânsului se poate face contra unei sume modice. Pentru cei

puţin mai pretenţioşi există şi posibilitatea cazării la căsuţe. Campingul este un loc

frecventat cu predilecţie de căţărători, aici fiind practic „punctul de plecare" spre

multe din traseele de alpinism din chei. Singurul lucru supărător e strategia de

marketing adoptată de Nea Ovidiu, care a ţinut neapărat să ofere indicaţii privind

locaţia campingului său, apelând la înscrisuri chiar pe pereţii cheilor. Demn de

menţionat este şi faptul că pentru a trece în versantul drept turiştii sunt nevoiţi să

treacă unica punte peste Hăşdate situată tocmai la campingul lui Nea Ovidiu. Şi mulţi

renunţă aici la parcurgerea versantului drept. Să fie oare de vină micii şi berea rece?

Pensiunea „La Vio " - este situată la marginea localităţii Petreştii de Jos,

lângă drumul ce asigură accesul în partea din amonte a Cheilor Turzii. Momentan

pensiunea nu este pe deplin terminată şi implicit nu este introdusă în circuitul turistic.

Hotel Cipriani - este situat pe Valea Arieşului, în localitatea Corneşti la

numărul 26. Hotelul Cipriani, clasificat la două stele, pune la dispoziţia turiştilor un

total de 20 de camere. Dispune de asemenea şi de un restaurant-terasă, sală de

conferinţe şi parcare păzită. Hotelul reprezintă un excelent punct de plecare spre

frumuseţile Defileului Hăşdate în cuprinsul căruia se găseşte Cascada Ciucaş.

Pensiune Hanul Moţilor* şi Pensiunea A & A** - ambele situate în

Comuna Mihai Viteazu se pot constitui ca puncte facile de plecare spre Cheile Turzii.

4.3. Căile şi mijloacele de transport turistic

Turismul ca şi fenomen este de neconceput în lipsa unor căi şi mijloace de

transport care să asigure facil accesul turiştilor la şirurile turistice şi Ia bazele de cazare

şi alimentaţie.

Dintre mijloacele de transport folosite, acestea sunt preponderent rutiere - cu o

menţiune specială pentru.

Deoarece nu există un mijloc de transport public care să asigure accesul în

zona Cheilor Turzii şi pentru turiştii lipsiţi de mijloace auto proprii, aceştia sunt

nevoiţi să apeleze fie la persoane binevoitoare făcând autostopul, fie la transportatorii

ilegali care profită din plin de această situaţie. Prin urmare, pentru cei care nu posedă

un mijloc auto propriu, o excursie până în Cheile Turzii se poate transforma într-o

adevărată aventură.

4.3.1. Căile de acces

Cheile Turzii sunt situate

foarte strategic din punct de vedere

turistic, aproape de magistrale

feroviare şi rutiere majore. Faptul

că în apropiere se găseşte un mare

centru urban emiţător de turişti,

Turda, constituie un avantaj

deosebit pentru această regiune

turistică turistică. Pentru Cheile

Turzii, cea mai folosită cale de acces rutier o reprezintă DN 75 ce străbate Valea

Arieşului. Şoseaua tranzitează localitatea Mihai Viteazu şi după circa 8 km din Turda,

spre stânga apare indicatorul ce semnalizează deviaţia spre satul Cheia.

Şoseaua trece îngustul pod peste Arieş şi se inscrie in serpentine strânse pe

culmea dealului, trece pe lângă cariera de gips şi după 4 km ajunge în punctul numit

„La Strajă" unde există o parcare improvizată. De aici dramul asfaltat în toamna

anului 2007, coboară abrupt până aproape de Cabana Cheilor Turzii, Acest traseu

este însoţit de marcajul cruce albastră deşi este un traseu cu predilecţie rutier. O altă

variantă de acces la Cabana Cheile Turzii o constituie vechiul drum al lui Borş edificat

în anul 1935 şi refăcut parţial în anul 2000. Acest drum străbate comuna Sănduleşti şi

face joncţiune cu drumul dinspre Cheia în punctul „La Strajă". În capătul din

amonte al Cheilor Turzii se poate ajunge urmând soseau asfaltată Turda-Petreştii de

Jos, cale de circa 11 km. Momentan această şosea se suprapune traseului viitoarei

Autostrăzi Transilvania în sectorul carierei. Covorului asfaltic şi devierea şoselei care în

acest sector poate reprezenta un adevărat pericol pentru integritatea maşinilor. Din

localitatea Petreştii de Jos pentru a ajunge la Cheile Turzii se urmăreşte la stânga

drumul de pământ care permite accesul până la bariera ce marchează începutul

rezervaţiei. Acest drum se află momentan în curs de modernizare.

4.3.2. Trasee turistice marcate

Arealul Cheilor Turzii posedă o vasta şi densă reţea de trasee turistice

marcate, puţine însă fiind parcurse, majoritatea turiştilor limitându-se din comoditate

la traseele rutiere. Anul 1997 a însemnat derularea amplului proiect de reamenajare a

Cheilor Turzii, prilej cu care s-au refăcut şi marcat circa 100 de km din reţeua de

trasee, s-au înlocuit stâlpii de marcaj existenţi şi s-au montat panouri informative.

Exemple:

Harta Turistica Cheile Turzii Indicator de pe Dealul Sândului Crucea Sânduleştilor

Traseul care vi-l propun este interiorul defileului si creasta Dealul Sândului:

Marcaj: Punct rosu

Timp: 2h30min - 3h

Traseul începe de lângă Cabana Cheile Turzii, urcă pe creastă, coboară în partea cealaltă a defileului (în direcţia comunei Petreştii de Jos) şi revine înapoi la cabană

prin defileu. Traseul este uşor şi se poate face şi în sens invers fără probleme.

Imagini de pe creasta Sandului

Imagini din defileu

Imagini de pe Dealul Bisericii

Sursa: http://magiamuntelui.blogspot.com/2008/12/traseu-cheile-turzii.html 

REGULI CE TREBUIE RESPECTATE ÎN REZERVAŢIA NATURALĂCHEILE TURZII

Fiind o rezervaţie naturală de interes naţional şi chiar internaţional, Cheile Turzii sunt deschise spre vizitare şi practicarea unor activităţi recreative, dar cu condiţia respectării stricte a unor reguli de comportament ecologic. Activităţile umane care pot aduce orice modificări mediului sunt interzise. De asemenea, pentru prevenirea accidentelor, turiştii şi alpiniştii trebuie să respecte o serie de norme şi reguli de siguranţă.

Regulile sunt diferenţiate pe cele trei zone în care este împărţită rezervaţia: "Zona zero" de protecţie strictă e cea mai importantă şi cuprinde interiorul defileului de la moară veche din apropierea Cabanei Cheile Turzii şi până la capătul amonte al Cheilor, la ruinele morilor Petridului, şi cuprinde de asemena versanţii cheii, în general până la marcajul turistic punct roşu ce înconjoară cheile pe ambii versanţi.

1. REGULI DE PROTECŢIE ECOLOGICĂ

SE INTERZICE:

camparea

facerea focului

culegerea de plante sau părţi din acestea, chiar moarte

prinderea de insecte, colectarea de ouă de păsări şi orice animale în general

pescuitul

vânătoarea

perturbarea liniştii în orice mod (strigăte, aparate muzicale etc.)

orice degradare sau modificare a bornelor, marcajelor de rezervaţie şi

panourilor informative

amenajarea sau reamenajarea/modificarea neautorizată de poteci, marcaje sau alte amenajări

deschiderea de noi trasee de alpinism fără autorizaţie

păşunatul

scăldatul

aruncarea de resturi menajere şi orice alte deşeuri şi poluarea în orice mod

executarea oricăror construcţii

prelevarea de roci şi săpăturile arheologice neautorizate, deschidere de cariere sau gropi

executarea oricăror inscripţii sau desene neautorizate pe arbori, stânci etc. în orice mod

accesul cu autovehicule

depozitarea oricăror materiale sau utilaje

tăierea arborilor şi arbuştilor, chiar a celor uscaţi

incendierea vegetaţiei

circulaţia în afară potecilor

orice altă activitate care degradează mediul

2. REGULI DE SIGURANŢĂ PENTRU TURISM ŞI SPORTURI MONTANE:

SE INTERZICE:

aruncarea de pietre de sus sau alte obiecte

parcurgerea în fugă, dezordine sau înghesuiala a potecilor şi pasarelelor

degradarea în orice mod a potecilor, păsărelelor, cablurilor, balustradelor

degradarea în orice mod a marcajelor turistice, stâlpilor, săgeţilor, panourilor şi inscripţiilor indicatoare şi informative sau executarea sau modificarea lor în mod neautorizat

mersul pe pasarele în grup sau în cadenţă sau săritul sau provocarea de balans

părăsirea potecii turistice marcate de către vizitatori

părăsirea potecilor de către alpinişti sau turiştii cu experienţa alpină

accesul în chei al persoanelor în stare de ebrietate

lăsarea copiilor nesupravegheaţi

accesul cu câini neţinuţi în lesă

parcurgerea în zile cu aflux turistic ridicat a traseelor de alpinism cu risc de cădere de pietre în poteca turistică

deschiderea de noi trasee de alpinism cu încălcară normelor de siguranţă alpină (prea friabile sau neasigurate corespunzător)

parcurgerea traseelor turistice sau de alpinism declarate închise sau desfiinţate

efectuarea oricăror inscripţii sau desene neautorizate pe arbori sau stânci

săparea de prize artificiale sau degraderea celor existente

modificarea nautorizata a echipării traseelor alpine cu puncte fixe de asigurare

practicarea alpinismului sau parapantismului fără pregătire şi echipament corespunzător sau cu încălcarea normelor specifice de siguranţă

organizarea de concursuri sau demonstraţii sportive, şcoli de alpinism sau alte manifestări fără acceptul Salvamontului

orice alte atitudini sau acţiuni ce pot pune în pericol siguranţa altor persoane

DIRECTOR EXECUTIV,

Dr. Radu Mititean

(Asociaţia turistică sportivă civică şi ecologistă CLUBUL DE CICLOTURISM NAPOCA" (CCN)

4.3.3. Dotări auxiliare

O serie de amenajări auxiliare (punţi, supraînălţarea potecii) s-au realizat în

anul 1981 cu sprijinul Salvamontului şi al Consiliului Judeţean Cluj. în anul 1997, un

grup de şapte ONG-uri clujene, beneficiind de sprijinul Fundaţiei Soroş au demarat

un amplu proiect de reamenajare a Cheilor Turzii.

Concret, s-a realizat un mecanism de păstrare a curăţeniei prin instalarea de

pubele, s-a refăcut poteca de vizitare a cheilor ( s-au consolidat şi supraînălţat

marginile, s-au realizat noi trepte, s-au instalat balustrade şi chiar s-a retrasat poteca în

locurile unde exista riscul inundării la viituri), s-au refăcut podurile (s-au înlocuit

complet bârnele, scândurile, cablurile, sistemul de amaraj, au fost supiaînălţate şi

s-au construit noi picioare şi extensii). Tot în anul 1997 a fost demarată o amplă

acţiune de refacere a marcajelor turistice din zonă. Astfel, s-au vopsit peste 1000

semne de marcaj, s-au instalat şase noi jaloane precum şi numeroase panouri

informative, în total executându-se peste 100 km de marcaje turistice. Cu sprijinul

studenţilor şi a cadrelor didactice de la

Facultatea de Geografie din Cluj, cu aparatură adecvată, s-au identificat şi

trasat pe teren limitele zonelor protejate şi a zonelor tampon din cadrul Cheilor Turzii.

Limitele au fost apoi materializate prin bornare, instalându-se peste 20 de borne din

beton şi vopsindu-se sute de marcaje de rezervaţie. S-au instalat şi panouri de

avertizare la intrarea în ariile protejate.

S-a demarat şi o amplă acţiune de reamenajare a traseelor de alpinism şi

escaladă sportivă. După caz, s-a procedat la degajarea pitoanelor şi curăţarea

vegetaţiei de pe prize, înlăturarea prizelor inabile precum şi inscripţionarea denumirii

şi a gradului de dificultate a traseelor. Au fost consolidate multe din regrupările

traseelor iar o serie de trasee mai vechi au fost echipate în premieră cu ancore

mecanice. Cu toate acestea, multe din traseele din Cheile Turzii nu prezintă o

siguranţă deplină.

în anul 2007 au fost refăcute parţial podurile II şi IV din Cheile Turzii. în

primăvara lui 2008 a fost instalată o barieră care limitează accesul auto în rezervaţie

dinspre Petreştii de Jos. Momentan se află în execuţie şi tronsonul de drum Petreştii

de jos - Cheile Turzii.

Alpinism şi escaladă sportivă

4.4. Alpinism şi escaladă

„Alpinismul este poezie, filozofie, este ceva nedefinit cate te chiamă, te

subjugă, te împinge în locuri incredibil de grele, pe frig sau pe soare torid, în ploaie

sau vânt... "

(Nicolae Baticu)

„Cucerirea inutilului" cum poetic numea Lionel Terray alpinismul şi escalada,

a surescitat atenţie din cele mai vechi timpuri.

Acceptată a fi ziua de 8 August 1786, când, stimulaţi şi de premiul oferit de

savantul genevez Horace Benedict de Sausurre celui/celor care vor urca în premieră

pe Mont Blanc, „cristalierul" Jacques Balmat din Chamonix şi tânărul medic Michel

Paccard din Geneva, au reuşit prima ascensiune a Mont Blancului.

Spaţiul limitat nu-mi permite să fac o trecere în revistă a evoluţiei

alpinismului şi a principalelor momente care au dus la transformarea acestuia într-o

activitate care are azi milioane de adepţi pe tot globul şi care a ajuns azi la o

diversificare şi specializare accentuată. în viitorul apropiat se prognozează chiar

introducerea escaladei şi a boulderingului ca şi spoituri olimpice. Echipamentul a

evoluat şi el foarte mult permiţându-le alpiniştiilor să se autodepăşească. Poate cea

mai fulminantă creştere a înregistrat-o escalada sportivă care se diferenţiază de

alpinism prin etica mult mai strictă ce vizează parcurgerea traseelor. Concret,

escalada sportivă are ca scop parcurgerea traseelor în maniera „free" coarda şi

asigurările servind doar pentru asigurare nu şi pentru înaintare. Această formă de

căţărare a fost dusă până la limite nebănuite existând trasee atât de grele încât sunt

parcurse doar de câţiva oameni din lume şi după încercări care adesea se pot eşalona

de-a lungul mai multor ani.

Boulderingul - o alta ramură a alpinismului a cunoscut o dezvoltare

fulminantă pe plan mondial însă în România sunt puţini care practică această formă

de căţărare care este văzută mai degrabă ca şi o formă de antrenament pentru

escalada sportivă. Boulderingul (al cărui nume vine de la oraşul Boulder din SUA)

constă în parcurgerea la joasă înălţime fără coardă a unor secvenţe de mişcări cât mai

grele, ce adesea sfidează imposibilul. Căderile sunt foarte frecvente iar pentru a

amortiza şocurile se folosesc saltele speciale.

Echipamentul pentru escaladă este foarte avansat datorită concurenţei acerbe

de pe piaţa de profil. Practicarea escaladei folosind un echipament adecvat şi

posedând cunoştinţele necesare nu comportă riscuri deosebite. Prin comparaţie mai

degrabă şofatul ar trebui considerat sport extrem dată fiind incidenţa crescută a

accidentelor auto soldate cu numeroase victime.

Alpinismul şi escalada sportivă în România se practică la un nivel mult

inferior atât ca amploare cât şi ca performanţe comparativ cu ţările vest - europene.

Semnalele sunt însă îmbucurătoare, în fiecare an alpinismul câştigând tot mai mulţi

adepţi. Şi odată ce cineva a pornit pe acest drum, chemarea muntelui şi a stâncii va

dăinui „for ever!".

File de cronică din istoria alpinismului şi a escaladei sportive în Cheile Turzii

Este dificil de stabilit un reper în timp când a început alpinismul în acest

areal, în fond, căţărarea începe acolo unde pentru înaintare trebuie folosite şi mâinile

însă dacă luăm drept reper pitonul şi coarda, lucrurile se simplifică. în 1949, Andrei

Moldovan şi Kovacs Ferenc au bătut, se pare, primele pitoane pentru a ajunge în

Grota Sanşil, de unde au coborât. Abia în 1961, Gyongyosi Miki cu Rozsnyai

Karoly au „scos" traseul până în Creasta Sanşil, iar în 1984, tăcutul dar iscoditorul

Moravek Laci, împreună cu Dan Moldovan, au descoperit şi „dat în circulaţie"

interesanta „Varianta cu Tunel" (un tunel de cea 25 m) a traseului Grota Sanşil.

Aşadar similar cu acţiunea din 1949: alpinism şi speologie! Dar fiindcă a venit vorba

de speologie, încă dinainte de 1949, unii speologi au făcut de fapt alpinism în Cheile

Turzii, cu scopul de a ajunge la grote, de a descoperi altele şi a le explora şi cerceta.

în anul 1951 Lorincz Miklosz şi Andrei Moldovan pitonează traseul Grota lui Hili,

unul dintre cele mai spectaculoase şi apreciate trasee din chei care departe de a fi

foarte greu, oferă o frumoasă perspectivă şi este folosit adesea ca traseu şcoală pentru

cei dornici de a se iniţia în tainele alpinismului.

Au urmat consecutiv o serie de premiere, iar treptat patrimoniul alpin al

Cheilor Turzii a devenit foarte prolific. Cele mai tari trasee alpine din Cheile Turzii îi

aparţin lui Octavian Brătilă „Bulinei" care a fost primul care a „cucerit" imesitatea

Peretelui Uriaş nu prin unul ci prin trei trasee de top care ating gradul 6A-6B, după

vechea cotaţie, aflată încă în vigoare deşi este total depăşită faţă de cerinţele

internaţionale.

Cum era şi normal, şi în Cheile Turzii au apărut multe trasee modeme de

escaladă sportivă. Practic în Cheile Turzii s-a practicat pentru prima dată escalada

spotivă care a fost „adusă" decătre căţărătorii maghiari şi germani care au amenajat

primele trasee cu ancore mecanice care ofereau o siguranţă sporită. Practic în

Cheile Turzii au luat naştere escalada sportivă în România, urmând exemplul

căţărătorilor străini o serie de căţărători autohtoni au început să renunţe la vechiul stil

descoperind satisfacţia pe care ţi-o oferă parcurgerea unui traseu la liber, prin forţe

proprii. Printre primii adepţi ai escaladei trebuie menţionat Ghiţă Pop, Torock Janos

(Joe Indianul), Romica Crişan (probabil singurul căţărător de etnie romă din

lume), care au dat apoi tonul altor căţărători talentaţi din ţară.

După 1990, odată cu dezvoltarea escaladei sportive au apărut o serie de trasee

scurte ecnipate cu ancore mecanice, care au ridicat inuli pauimonlu tdpln al zunci

liui-unul de top pentru România. în prezent, în Cheile Turzii figurează circa 45 de

trasee clasice şi 184 de trasee moderne de escaladă sportivă. În Cheile Turzii

majoritatea traseelor sunt de faţă căzută sau verticale cu o menţiune specială pentru

Peştera Ungurească. În această peşteră se găseşte probabil cel mai greu traseu de

escaladă din zonă, numit „Coviltir" al cărui grad de difilcultate nu este încă confirmat

datorită puţinelor repetări. Toate traseele de escaladă din Peştera Ungurească sunt

unicate în materie de surplombe pentru România, amintim de celebra zonă de

escaladă Kalymnos din Grecia. În capitolul următor voi prezenta topo-ul traseelor de

alpinism şi escaladă din Cheile Turzii, bazându-mă pe informaţiile oferite de

lucrarea bilingvă „Escaladă în Munţii Apuseni" întocmită de Dan Anghel.

Proiecte de dezvoltare

Strategii de dezvoltare pentru Municipiul Turda în cadrul căreia se încearcă

o abordare integrată a dimensiunilor economice, sociale şi de protecţie a mediului:

• Proiectul - Zona Turistică de Interes Regional Ârieş - Turda - Câmpia

Turzii

• Proiectul - Reabilitare şi dezvoltare a unor obiective de

infrastructură din ansamblul turistic Staţiunea Băile Sărate Turda - Salina Turda

• Proiectul - Extinderea şi reabilitarea sistemului de canalizare în

staţiunea turistică Băile Turda

• Proiectul - Eficientizarea şi reorganizarea serviciilor publice

Cap. V Variante de agrement în Zona Cheile Turzii – Turda

Principalele trasee turistice din zonă ar fi: Circuitul Crestelor Cheilor – traseu de 4 – 5 ore Cabana Cheile Turzii – Cabana Buru – pe o distanţă de 12.5 km – traseu de

4 şi 5 ore Cheile Turzii – Izvorul Popii – Ciucaş – 6 km de parcurs în aproximativ 3

ore; pe traseu se poate vizita: Cascada Ciucaş imediat la ieşirea din Cheile Turzii

Cheile Turzii – Cheile Turului – Tureni – traseu de 10 km, aproximativ 4 ore Cheile Turzii – Cariera de var – Tureni – traseu de 10 km, aproximativ 4 ore Cheile Turzii  – Deleni – Cabana Făget – Cluj – traseu 29 de km de parcurs

în 10 ore Cheile Turzii – Iara – Cabana Muntele Băişorii – traseu lung de 40 km, timp

de parcurs între 12 şi 13 ore Cabana Cheile Turzii – Dealul Hodiniş – Turda – cale 8.2 km, între 2-2.5

ore Cabana Cheile Turzii – comuna Mihai Viteazul – Turda – necesar de 3-4 ore

pentru a parcurge traseul de 13 km

Cheile Turzii – Ciucaş – comuna Corneşti – distanţa totală de 9.2 km de parcurs în 3,5-4 ore

5.1. Drumeţii

În această catgorie aş înscrie traseele de pînă la 5 ore, care se adresează tuturor categoriilor de vârstă, evident cu respectarea regulilor specifice drumeţiilor montane, funcţie de anotimp şi condiţii meteo.

Principala cale de acces către Cheiele Turzii este din DN 1 (E81), imediat după ieşirea din oraşul Turda spre Alba Iulia, urmând DN 75 Turda-Campeni.

Turda — Drumul Domnilor — Cheia Turzii

Marcaj: cruce roşie Distanţă: 8 km Diferenţă de nivel: 200 m Timp de parcurs: — vara: 2—2½ ore — iarna: 2½—3 ore Caracteristici: traseu uşor de parcurs, reprezentând cea mai scurtă legătură între Turda şi Cheia Turzii.

Pornim din Piaţa Ecaterina Varga, unde pe un stâlp metalic cu săgeată indicatoare se află cele două marcaje spre Cheia Turzii (cruce albastră şi cruce roşie). De-aici o luăm pe strada Aroneanu, traversăm pasajul căii ferate înguste. Pe sub podul

Marcaj unificat: crucea roşie, indică direcţia spre Cheile

Turzii

de beton al şoselei, ieşim în strada Cheii, unde observăm marcajul pe zidul caselor, garduri ori stâlpi. Trecem peste pârâul Pordei şi ieşim din oraş, mergând pe lângă o carieră de argilă, angajându-ne pe Drumul Domnilor. Urcăm pe o movilă, de unde putem deja privi spre Cheia Turzii — ţinta călătoriei noastre, cât şi spre zona Munţilor Trăscăului, linia dantelată a orizontului este dominată de crestele Colţilor Trăscăului. Suim uşor, având în faţă profilul Cheii Turzii, iar în dreapta cel al Cheii Turenilor.În stânga observăm apoi o casă izolată, ascunsă de un pâlc de arbori falnici, după care traseul este însoţit în stânga de o perdea de copaci rari. Traseul nostru trece pe lângă Vf. Hodiniş (445 m) pe care este bine să urcăm pentru a ne bucura de un larg tur de orizont, spre sud şi spre est — dincolo de coşurile şi cartierele oraşului Turda, pierzându-se în zare succesiunea de culmi ale Podişului Transilvaniei. De asemenea, spre nord ni se arată parţial marea carieră de la Sănduleşti, unde de fapt se termină culmea calcaroasă a Petreştilor, retezată de cele două râuri în zona cheilor amintite. O privelişte de ansamblu avem totodată şi asupra Depresiunii Turzii, suprapusă de fapt cursului inferior al Arieşului — dominat de terasele întinse, dispuse în trepte, ale acestuia.Părăsim acest vârf, marcat cu semn topografic şi urmăm traseul spre vest pe culmea monotonă dintre valea largă a Arieşului şi văiuga săpată de pârâul Pordeiului. Mergem printre ogoare, intersectând drumul de care dinspre Sănduleşti, flancat de stâlpii unei linii electrice de înaltă tensiune, pe unul din ei observând semnul marcajului cruce roşie. Imediat ajungem la parcarea de pe drumul ce vine de la Cheia, de unde ne îndreptăm spre cabana Cheia Turzii, pe la punctul numit Straja.Cei fără maşină, dar care nu vor să străbată acest traseu pe jos, au la dispoziţie microbuzul, curse regulate Turda-Cheia şi Turda-Corneşti.

Ca alternativă, se poate realiza un traseu din comuna Tureni, (cca. 15 km de Turda; până aici se poate ajunge foarte uşor pe DN1 – E60 – cu autobuzul sau microbuzul ori maşina personală). De aici, pornim de la Complexul cooperaţiei de consum şi ne îndreptăm spre colţul sud-estic al comunei Tureni, unde râul Tur părăseşte depresiunea şi se angajează în cel mai dificil sector al său, retezând aproape la temelie stiva de calcare din partea cea mai nordică a Munţilor Trăscăului, înainte de a intra în cheie trecem peste un podeţ şi apoi pe lângă o moară. Cum pătrundem pe lângă pereţii abrupţi şi apropiaţi ai cheii, zărim în versantul stâng, desfăşurată pe două nivele, o mare carieră de gips şi alabastru. În dreptul ei apele Turului formează o marmită denumită de localnici sugestiv „Bulboana Fetelor”, iar peretele vertical din dreapta poartă numele de Colţul Câinilor. Coborând pe fundul întunecos al văii, observăm apoi în versantul stâng gura Peşterii Zânelor, situată la oarecare înălţime, iar mai jos, în versantul opus se află Peştera Feciorilor (se spune că aici se ascundeau, odinioară, tinerii de teama celor ce veneau să-i recruteze în armata imperială austriacă). Urmărim o succesiune de marmite, alungite la baza unor repezişuri şi mici cascade, dintre care cea mai mare este de circa 2 m. Traseul este destul de alunecos, datorită calcarului lustruit de apă şi din cauza umezelii, într-o mică lărgire a cheii, din dreapta coboară grăbit pârâul Ghicinghii. Coborâm alături de apele gălăgioase, sărind din piatră în piatră, fiind nevoiţi, pe alocuri, să trecem râul pe malul opus. Pereţi verticali se ridică impunători în jurul nostru, în timp ce lărgirea văii ne sugerează şi mecanismul prin care ea s-a înfăptuit, care au impus retragerea succesivă a versanţilor. În faţa noastră se înşiră variate forme de dezagregare, impunându-se un turn înalt de circa 40 m. În bună măsură acest microrelief rezidual este îngropat într-o masă de grohotiş, în cea mai mare parte a sa fixat. Desigur, natura a lucrat aici într-un ritm deosebit de dinamic, iar aspectul general al zonei degajă acel aer specific unor adevărate cataclisme. În această lume de turnuri, creste, jgheaburi, ferestruici etc., apar o serie de denumiri interesante ca Rostogolul sau Tunsul, Popa Ţiganilor, Cerceii

Doamnei etc. Spre aval, cheia este mai puţin îngustă, la capătul ei râul putând fi trecut peste o punte de lemn. Părăsim lumea sălbatică a cheii, în general nu prea căutată de turişti, mai ales din cauza lipsei unor amenajări. Urcăm versantul drept, abrupt, urmărind linia de înaltă tensiune până deasupra abruptului calcaros în care este tăiat impresionantul canion a cărei privelişte generală se deschide pe măsură ce ne ridicăm deasupra lui. Străbatem, în continuare, o pădurice şi după aceea ajungem la drumul judeţean Turda — Petreştii de Jos, pe care-l urmărim o bucată, luând-o la stânga. Apoi traversăm şoseaua şi calea ferată îngustă, urmând drumul alb al carierei, pe care circulă basculante. De aici privim încolăcirile căii ferate înguste care urcă dinspre satul Sănduleşti, ce pare ascuns între dealuri, iar mai departe vedem panglica de asfalt a drumului naţional Turda—Cluj-Napoca. Dincolo de satul Copăceni, orizontul este închis de culmile domoale ale dealurilor din Câmpia Transilvaniei. Apoi, la obârşia pârâului Sănduleşti, intram în traseul marcat cu triunghi albastru, de unde pe la Fântânele ajungem la cabana Cheile Turzii.

Tureni — Cheia Turenilor — Izvorul Romanilor — cariera Sănduleşti — Fântânele — cabana Cheia Turzii

Marcaj: triunghi albastru Distanţa: 12 km Diferenţă de nivel: 200 m Timp de parcurs: vara: 4—4½ ore; iarna: 5—6 ore Caracteristici: traseu relativ uşor, excepţie făcând oarecum sectorul suprapus Cheii Turenilor.

Desigur, este recomandat ca fiecare dintre participanţii la o astfel de drumeţie să fie echipat corespunzător, componenţa echipamentului făcând parte din ABC-ul cunoştinţelor minime pe care trebuie să le deţină drumeţul. Ca un appendum, aş putea menţiona bocancii de drumeţie, şosete uscate, haine lejere, evident bidonul cu apă, sandwichul de rigoare, neapărat un ceas, o hartă a zonei, telefonul mobil şi nu în ultimul rând, buna dispoziţie. Buna organizare presupune faptul că trebuie avut în vedere şi întoarcerea, cu excepţia cazului în care este planificată o campare peste noapte în cort sau la cabană. Foarte important este să informăm cabanele sau chiar Salvamontul despre traseul pe care intenţionăm a îl urma, pentru o estimare a parcursului, a timpului, în scopul evitării producerii unor evenimente nedorite.

5.2. Sejururi de trei zile, sau mai mult

Ca centru de operaţiuni se poate alege una dintre pensiunile din zonă, de unde se pot efectua drumeţii sau, pentru cei care sunt mai bine antrenaţi, se poate realiza un circuit, cu pornire din Turda, intrând pe una din variantele de mai sus, cruce roşie sau triunghi albastru, cu retragere în localitatea Corneşti (aleasă pentru poziţia strategică faţă de punctele de interes din zonă). Astfel, un traseu realizat pe zile şi segmente ar fi acesta:

ZIUA 1

Turda — Drumul Domnilor — Cheia Turzii

Marcaj: cruce roşie Distanţă: 8 km Diferenţă de nivel: 200 m Timp de parcurs: — vara: 2—2½ ore — iarna: 2½—3 ore Caracteristici: traseu uşor de parcurs, reprezentând cea mai scurtă legătură între Turda şi Cheia Turzii.

Pornim din Piaţa Ecaterina Varga, unde pe un stâlp metalic cu săgeată indicatoare se află cele două marcaje spre Cheia Turzii (cruce albastră şi cruce roşie). De-aici o luăm pe strada Aroneanu, traversăm pasajul căii ferate înguste. Pe sub podul de beton al şoselei, ieşim în strada Cheii, unde observăm marcajul pe zidul caselor, garduri ori stâlpi. Trecem peste pârâul Pordei şi ieşim din oraş, mergând pe lângă o carieră de argilă, angajându-ne pe Drumul Domnilor. Urcăm pe o movilă, de unde putem deja privi spre Cheia Turzii — ţinta călătoriei noastre, cât şi spre zona Munţilor Trăscăului, linia dantelată a orizontului este dominată de crestele Colţilor Trăscăului. Suim uşor, având în faţă profilul Cheii Turzii, iar în dreapta cel al Cheii Turenilor.În stânga observăm apoi o casă izolată, ascunsă de un pâlc de arbori falnici, după care traseul este însoţit în stânga de o perdea de copaci rari. Traseul nostru trece pe lângă Vf. Hodiniş (445 m) pe care este bine să urcăm pentru a ne bucura de un larg tur de orizont, spre sud şi spre est — dincolo de coşurile şi cartierele oraşului Turda, pierzându-se în zare succesiunea de culmi ale Podişului Transilvaniei. De asemenea, spre nord ni se arată parţial marea carieră de la Sănduleşti, unde de fapt se termină culmea calcaroasă a Petreştilor, retezată de cele două râuri în zona cheilor amintite. O privelişte de ansamblu avem totodată şi asupra Depresiunii Turzii, suprapusă de fapt cursului inferior al Arieşului — dominat de terasele întinse, dispuse în trepte, ale acestuia.Părăsim acest vârf, marcat cu semn topografic şi urmăm traseul spre vest pe culmea monotonă dintre valea largă a Arieşului şi văiuga săpată de pârâul Pordeiului. Mergem printre ogoare, intersectând drumul de care dinspre Sănduleşti, flancat de stâlpii unei linii electrice de înaltă tensiune, pe unul din ei observând semnul marcajului cruce roşie. Imediat ajungem la parcarea de pe drumul ce vine de la Cheia, de unde ne îndreptăm spre cabana Cheia Turzii, pe la punctul numit Straja. După câteva ore petrecute în Chei şi vreo 200 de cadre înregistrate pe cardul de memorie al aparatului foto, reface segmentul de traseu Cheile Turzii – Cheia, cca. o oră urmând marcajul bandă galbenă, de unde, fie pe jos, fie cu autobuzul ne îndreptăm spre Corneşti. Aici nu ar trebui să ne fie greu să găsim Pensiunea “Casa Moţească”, unde putem să ne bucurăm de binefacerile civilizaţiei, pregătindu-ne pentru o nouă zi de de mers cu rucsacul în spate…

Aici, printre cele 30 locuri de cazare, ne găsim şi noi unul…cu baie proprie, televizor, pentru 100 lei camera dublă sau 130, tripla. Restaurantul oferă pentru 85 de gurmanzi, mic dejun, prânz, cină, gustări reci, calde. La cerere, gustările pot fi impachetate, pentru drum. După o zi, costurile ar fi în jurul a 200 lei, incluzând aici şi cafeaua băută la cabana din Cheile Turzii şi eventualul bilet de autobuz.

ZIUA 2

Varianta care mie îmi place cel mai mult este destinaţia Buru, cu o mică derivaţie pe la Cheile Borzeşti, cu cascada Ciucaş. Localitatea Buru face parte din unitatea administrativ-teritorială Iara, situată la altitudinea de 570 m, cu o polpulaţie nu mai mare de 250 persoane. De-a lungul drumului şi în paralel cu acesta, se mai văd încă urmele căii ferate cu ecartament îngust, dezafectată şi distrusă în anii `90 ai

secolului trecut, fapt ce a dus la prăbuşirea din punct de vedere economic a Ţării Moţilor; se pare că există un proiect de reînviere a Mocăniţei1, trenul care circula în zonă, şi integarea zonei într-un circuit turistic pan-european. Sinuozităţile drumului se intersectează cu cele ale râului Arieş, care coboară lin spre Turda. Mergând spre amonte nu se poate să nu vezi, dacă ai ochiul atent, vechi urme de şteampuri de

prelucrare a minereului de fier, foarte bine reprezentate pe harta Iosefină, datând din anii 1769-1773, unde Buru poartă numele de Borrev.

1 Turda. Arieş. 2010

În 2009, specialiştii de la Comunitatea Urbană Arieş şi de le Primăria Turda, au depus spre finanţare la diferite foruri un mega-proiect de dezvoltare intitulat "Turda.Aries.2010",cu o valoare totală de finanţare necesară estimată la peste 150 de milioane de euro. În cadrul Proiectului Turda.Arieş.2010 au fost identificate trei subproiecte importante: Staţiunea Turistică Turda – Durgău; Eco -Arieş, amplasat pe valea raului Aries şi Calea Mocăniţei, care vizează întreaga regiune

Turda şi valea râului Arieş. Finanţarea a fost gândită ca venind prin intermediul: (a) parteneriatului public – privat; (b) asocierii in participatiune; (c) finantarii pe termen lung; (d) unui fond de investitii dedicat. Până acum niciuna dintre aceste variante nu a fost să fie. Gândirea celor care au conceput proiectul este una destul de generoasă: "Proiectul Calea Mocaniţei ţinteşte sustenabilitatea întregii regiuni traversate de calea ferată. Traseul căii ferate a Mocăniţei acoperă 24 km în judeţul Cluj şi ar putea asigura conexiunea cu mai multe locaţii de interes. Ideea este: (a) de a recreea / reabilita

vechile gări situate pe Calea Mocăniţei cu funcţiuni economice noi (5 până la 7 staţii); (b) de a creea noi puncte de interes pe traseu, ajutând localnicii să iniţieze o afacere sau să o îmbunătăţească pe cea existentă şi (c) de a stimula atât utilizarea / prelucrarea resurselor locale, cât şi păstrarea tradiţiilor şi a meşteşugurilor. Unele din principalele resurse ce pot fi

folosite – iar aici ni se dezvăluie încă un motiv pentru care sunt membri ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară

Mocăniţa de Arieş (AMA) localităţi care nici măcar nu se află pe traseul Mocăniţei (cum este Câmpia Turzii, Băişoara,

Iara, Valea ierii, Petreştii de Jos, Sănduleşti sau chiar Tureni) – sunt pădurea şi produsele de pădure: terenurile împădurite deţinute de autorităţile administraţiei locale sunt sub o administrare comună, dar potenţialul lor este departe de a fi dezvoltat. Conform preşedintelui Teodor Miron, proiectul Calea Mocăniţei este într-o fază incipientă în sensul în care s-au identificat principalele oportunităţi, însă până în prezent nu s-a reuşit obţinerea finanţării. Costul proiectului "Calea Mocăniţei" este evaluat, pe baze statistice, la 122,0 milioane $ SUA sau 90,0 milioane de euro (fără TVA) iar durata proiectului este fixată pentru 10 ani. (stiri.turdainfo.ro)

Harta Iosefină

Conform Wikipedia,

“Satul Buru este o așezare pitorească situată pe valea Arieșului, acolo unde el începe a șerpui printre piscurile împădurite. Mergând pe șoseaua Turda-Câmpeni, la începutul defileului muntos, pe partea stângă, dincolo de Arieș, este așezat satul Buru. Locuitorii se ocupă cu creșterea vitelor, posibilități pentru agricultură nu există din cauza reliefului muntos. Satul Buru, ca și parohia, se pierd în istorie. Din datele care s-au mai găsit este specificat anul 1482, ca an în care parohia exista, având biserică zidită, ceea ce înseamnă că atât satul, cât și parohia, sunt mult mai vechi.Datorită așezării sale în defileul muntos al râului Arieș, defileu care face legătura între Cluj și Câmpeni, satul Buru a fost cuprins de toate evenimentele mai importante care au avut loc în partea aceasta de țară, de la vechile răscoale, de la Revoluția din 1848, când majoritatea sătenilor au fost înrolați în armata lui Avram Iancu și până la marele act al Reîntregirii patriei. Atât în timpul Revoluției de la 1848, cât și în timpul celor două Războaie Mondiale, satul a avut mult de suferit. Actuala biserică datează din anul 1860, materialul de construcție fiind lemnul. Este așezată pe malul Arieșului și are formă de navă. În patrimoniul ei există câteva cărți vechi și o icoană pe sticlă reprezentându-i pe Sfinții Arhangheli. Datorită faptului că arhiva bisericii a fost în întregime distrusă, dintre preoții care au slujit în parohia Buru, sunt cunoscuți doar cei de la Primul Război Mondial încoace: Galiș Nicolae, Găzdac Mihai, până în anul 1948, Papiu Virgil, până în anul 1961, între anii 1968-1970 a fost Ursu Constantin, iar între anii 1971-1972 Luțai Grigore, după care au urmat preoții Covaci Liviu, Pop Gheorghe, Măiercan Anton, Crișan Ioan, Popa Ioan; între anii 2000-2011 preotul Câmpu Florin, iar din 2011 parohia este administrată de preotul Radu Miclăuș.”

După o zi de mers, ajungem în sfârşit la cabana Buru, unde eşti întâmpinat de gudurăturile tandre ale ciobănescului mioritic, blând cu omul dar feroce faţă de lup şi urs.

BURU

De aici, după un urcuş preţ de o oră, se ajunge la Colţul Corbului, 200 m diferenţă de nivel, lungime 900 m. Merită efortul, pentru că de aici se vede până departe...Cazarea şi masa costă undeva în jurul a 150 lei, deci cam atât ar fi costul celei de a doua zi. Urmează o noapte liniştită, cea de a treia zi fiind puţin mai solicitantă. Dar să nu anticipăm.

ZIUA 3

Pentru această ultimă zi, traseul luat în calcul este mai lung, deci, este bine să pornim la drum mai de dimineaţă, după un mic-dejun săţios. Ne luăm rămas-bun de la gazdele noastre, pe care le informăm despre direcţia în care vom merge, urmând ca după ce ajungem la destinaţie să confirmăm acestora sosirea la destinaţie.

Traseul proiectat este Buru-Iara-Băişoara-Lita-Săvădisla-Floreşti-Cluj Napoca, însumând 44 km, timp 12-15 ore.

Acum ar fi momentul pentru unele complectări referitoare la zonele parcurse; cei care au mai mult timp la dispoziţie este bine să ştie că de la Buru, la o distanţă de cca. 5 km, se află localitatea Vidolm, un cătun cu populaţie îmbătrânită, dar care stă de strajă la porţile uneia dintre cele mai mari rezervaţii de zadă din lume2.

Din Buru, după 10 km se ajunge la Iara, comună atestată în anul 1288, centru de ceramică populară şi artizanat; aici, se merită poposit şi explorat zona: Măgura Ierii deţine în patrimoniu o biserică din lemn, de la 1783, Ocolişelul una de la 1852, iar Surducul una din sec XVIII, toate păstrate destul de bine. După alţi 6 km se ajunge la Băişoara, localitate atestată la 1426, unde se află ruinele cetăţii medievale Lita, sec. XIII. Urmând firul Văii Iara, după alţi 9 km trecem de Lita, pentru ca numărând încă 5, să ajungem în Săvădisla. Aici ar fi mai multe obiective de văzut, dintre care amintesc un castel din sec. XIX, biserica romano-catolică, cu picturi din 1380, cariera de marmură roşie (cea de a doua carieră de acest fel se mai găseşte doar la Simeria) şi

2 Rezervaţia de la Vidolm este o rezervaţie botanică ce reprezintă un arboret natural compact de Larice (Zada), care în alte locuri apar ca indivizi izolaţi sau în mici pâlcuri. Este situat pe versantul nordic, puternic înclinat al platoului calcaros suspendat, Piatra cu Urdă, la o înălţime între 850m şi 1260mşi se extinde pe o lungime de 500 m şi o lăţime de 350m. Arboretul deţine cca. 12000 de exemplare cu o vârstă medie de 100 ani, înălţimea copacilor fiind de 25 m cu un diametru de 40 cm. Zona protejată are o suprafaţă de 70 ha.

Cabana Buru

Laricele de la Vidolm

un muzeu de artă. Ultimii 14 km nu se mai remarcă decaât prin frumuseţea locurilor, cu menţiunea că pe Valea Ierii sunt presărate mai multe pensiuni primitoare, dintre care demnă de menţionat este Pensiunea Lara. Ajunşi în Floreşti, ne aflăm la 7,5 km de municipiul Cluj+Napoca, spre care îndreptăm la bordul unei curse regulate de autobuz. Posibilităţile de cazare în Cluj sunt mai mult decât diverse, pentru toate gusturile.

Dintre cele mai importante obiective “must see” din oraş, le menţinez pe cele mai dragi sufletului meu: Bastionul Croitorilor, Biserica Piariştilor, Casa Matei Corvin, Catedrala Ortodoxă, Grădina Botanică, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cetăţuia, Teatrul, Biserica Sf.Petru şi Pavel, Biserica Calvaria, Muzeele de Artă, Etnografie, Farmacie, Mănăstirea Franciscană, Casa memorială Emil Isac, şi multe, multe altele...

5.3. Escaladă

Primele pitoane au fost bătute în Cheile Turzii în anul 1949 de către Andrei Moldovan şi Kovacs Francisc pentru a ajunge în Grota Sansil de unde au coborât. Abia în anul 1961 Gyongyosi Miklos cu Rozsnyai Karoly au finalizat traseul până în Creasta Coltului Sansil, iar în 1984 Moravek Laszlo împreună cu Dan Moldovan au descoperit interesanta "varianta cu tunel" finalizând acţiunea începută cu 35 de ani în urmă de vizitare şi cercetare a unor peşteri suspendate din chei.

Cheile Turzii adăpostesc peste 350 de trasee de alpinism şi escalada, de la trasee de iniţiere până la trasee de dificultate mare, zona Peştera Ungurească este unul dintre cele mai dificile trasee (din ţară) de zona surplombata. În Cheile Turzii au loc anual o serie de competiţii şi memoriale precum Memorialul Andrei Moldovan (aprilie), Cupa ATA (mai), Memorial Misi Szalma (septembrie), Memorial Hâns Gora (sfârşitul lui noiembrie) - închiderea sezonului de căţărat şi cel mai vechi memorial de alpinism din ţară, care adună atât în cadru competiţional, dar şi mai ales în spiritul reuniunilor de alpinism zeci de căţărători din oraşele învecinate şi din restul ţării.

Starea traseelor:Traseele vechi sunt echipate aproape exclusiv cu pitoane. Traseele de escalada sunt echipate cu ancore mecanice, dar multe dintre cele mai vechi, care nu prezintă protecţie anticorozivă, pot fi într-o stare avansată de degradare fizico-chimică.

Perioada de căţărare:Perioada de căţărare începe de primăvară devreme până toamna târziu, optimul este în intervalul septembrie - octombrie, dar căţărarea este posibilă şi în lunile de iarnă, în zilele însorite, la pereţii precum Peretele Cald, Peretele Pripoanelor, Peretele Aerian şi Poligonul Unguresc.

Cluburi de alpinism care activează în zonă:Turda - ATA (Asociaţia Turdeană a Alpiniştilor) şi Asociaţia PajuraCluj - CAR (Club Alpin Român) şi CAR Universitar.(Material preluat din cartea "Alpinism şi escalada sportivă în Cheile Turzii",

scrisă de către Dan Anghel şi Nicolae Budeanca).

Mai jos vă prezint, succint, câteva dintre cele mai importante trasee de căţărare, material editat şi publicat prin strădania domnilor Radu Oprea şi Radu Şchiop, membri ai Asociaţiei Turdamont a Alpiniştilor.

Planul general arată aşa:

Versantul Stâng

1. Zona Povârnişul Emil Pop (Peretele Cald) + Poligonul „Timpuri Noi”2. Zona Peretele Marac +Turnul Borş 3. Zona Alghinelor 4. Zona Turnul Galben I + II5. Zona Pripoanelor 6. Zona Peretele Caprelor 7. Zona Peretele Uriaş 8. Zona Peretele Porumbeilor (Gourile)9. Zona Poligonul de peste apă10. Zona Turnul despărţitor11. Zona Turnul Ascuţit + Poligonul Unguresc12. Zona Coasta Calastur13. Zona Cetăţeaua Mică14. Zona Peretele Aerian15. Zona Peretele Scoruş16. Zona Gabor Feri + Colţul Morarilor17. Zona Moara Petridului

Versantul Drept

18. Zona Coltul Cetăţii19. Zona Creasta Sansil20. Zona Coltul Crăpat + Stânca Şoimilor21. Zona Peretele Suurime22. Zona Peretele Rotunjit23. Zona Politele lui Bieltz24. Zona Peretele Vulturilor + Peştera Ungurească

5.4. Parapantă

Club SkyFly3

Cursuri de parapantă, escaladă, alpinism, hiking.

Echipa şcolii de zbor cu parapanta “SkyFly”:

Moldovan Daniel - instructor parapanta, pilot tandem, pilot parapantăTrifan Vasile – instructor stagiar, pilot tandem, pilot parapanta, salvator montanSebeni Adrian – instructor stagiar, pilot parapantăToţi au peste zece ani de zbor şi sute de ore de zbor cu parapantă. Ore de zbor făcute în majoritatea locurilor de zbor din România dar şi în ţări ca Austria, Italia, Elveţia, Franţa, Muntenegru, etc. Fiecare din echipa practică pe lângă zborul cu parapanta şi alte sporturi: schi, snowboard, căţărare şi escalada.

Pentru mai multe informaţi sau rezervări folosiţi adresă: contact@skyfly.ro sau numelele de mai jos:0742 165 3750727 802 2480745 134 183

Parapantist pentru o zi - durata: 4-5 ore

În cadrul acestui curs, veţi avea parte de satisfacţia şi bucuria de a gusta din plăcerile zborului cu parapantă. Asfel după prezentarea echipamentului şi a câtorva reguli simple, începe distracţia: parapanta, suspanta, seleta, carabe, vânt, decolare, aterizare... sunt doar câţiva termeni pe care îi veţi învăţa şi care îşi vor aduce contribuţia la distrtactia d-voastra. După toate acestea, la sfârşitul şedinţei, veţi fi cababili să pregătiţi şi să efectuaţi singuri un zbor scurt în deplină siguranţă. La sfârşitul cursului veţi primi o diplomă de curaj care va fi dovadă palpabilă a unei zile de neuitat...Curs intensiv parapanta - durata: 3-4 zile

Familiarizarea cu termenii şi echipamentele de zbor sunt doar începutul acestui curs. După o înşiruire a unor noi deprinderi în materie de zbor veţi fi pregătiţi pentru o nouă aventură. Lăsăm în urma panta-scoala şi zborurile scurte pentru a începe un nou capitol: zborurile de înălţime care vor fi efectuate de d-voastra sub atentă supraveghere a doi instructori cu care veţi păstra permanent contactul radio. La finalizarea cursului veţi primi o diplomă care să ateste nivelul atins de d-voastra pe parcursul acestor şedinţe.Curs licenţiere parapanta - dutata: 3-4 luni

3 http://www.turism-cheile-turzii.ro

În cazul în care doriţi să deveniţi un pilot de parapanta licenţiat (brevetat), cursul se va desfăşura pe o perioadă mai lungă de timp, în funcţie de numărul de şedinţe la care puteţi lua parte şi în funcţie de evoluţia d-voastra, având în vedere că oameni sunt diferiţi, uni învaţa mai repede, alţi învaţa mai încet sau uni au mai mult timp liber decât ceilalţi. Cursurile se desfăşoară pe durata întregului an, exceptând lunile în care frigul şi zăpada nu permit acestea. Toate aceste activităţii se desfăşoară în zona oraşelor: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Aiud, Alba Iulia precum şi zona montană Cheile Turzii şi colţii Trăscăului (Remetea). Pentru cei mai curajoşi şi dornici de aventura se poate practica de asemenea escalada sportivă, alpinism sau hiking4. Relaxare, bună dispoziţie, aventura şi adrenalina precum şi echipamentele speciale vor fi asigurate de către noi.

Zbor în tandem

De ce să rămână şi pentru ţine zborul doar un vis? Dacă vrei să simţi cum adrenalina îţi umple venele, să-ţi simţi răsuflarea tăiată, corpul plutind deasupra muntelui... dacă vrei să trăieşti la extrem şi să te desprinzi de toate problemele cotidiene, măcar pentru câteva momente şi nu ai încredere în abilităţile tale de zbor, încearcă un zbor în tandem; cea ce înseamnă că un pilot experimentat v-a face totul în locul d-voastra iar tu cel care trăieşte senzaţia zborului la intensitate maximă. Sau ce cadou poate fi mai interesant, plin de trăiri interioare şi satisfacţii duse la extrem decât un zbor în tandem?

Cap. VI Concluzii

Explicitare5:

4 Dacă ar fi să facem o traducere exactă a termenului atunci „hiking” poate fi tradus prin drumeție, dar în accepțiunea practicanților hiking-ul este o activitate sportivă recreativă ce presupune parcurgerea unor trasee (în mare majoritate montane) pe cărări special destinate sau prin locuri știute numai de practicanții acestei categorii de activitate outdoor.Ca subcategorii ale acestei activități cele mai cunoscute sunt: backpacking-ul activitate ce presupune drumeții prelungite ce au loc în decursul a mai multe zile și în desfășurarea cărora intră și transportul și stabilirea taberei pentru campare, rambling o formă de hiking practicată în Marea Britanie, bushwalking probabil cea mai grea formă de hiking ce presupune parcurgerea unor desișuri de pădure în străbaterea cărora este necesară înlăturarea vegetației.

5 Informaţie publicată pe http://www.turism-cheile-turzii.ro în 11.01.2012

Proiectul Management conservativ şi participativ în siturile Natura 2000 Cheile Turzii şi Cheile Turenilor

Două milioane de lei pentru Cheile Turzii şi Turenilor

  Consiliul Judeţean a obţinut finanţare pentru proiectul “Management conservativ şi participativ în siturile Natura 2000 Cheile Turzii şi Cheile Turenilor” depus spre finanţare în luna martie a acestui an.  În perioada imediat urmatoare se va semna contractul de finanţare.

Valoarea totală a proiectului este de 2.083.200 de lei din care finanţarea nerambursabilă este de 1.748.116 lei. În cadrul proiectului vor fi elaborate două planuri integrate de management şi două planuri de monitorizare a siturilor, şi în acelaşi timp se doreşte creşterea conştientizării publicului larg cu privire la importanţa conservării biodiversitatii celor două arii protejate.

Deocamdată, atât Cheile Turenilor, cât şi Cheile Turzii se află în custodia Consiliului Judetean Cluj, încredinţată de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului printr-o Convenţie încheiată în 2004 şi prelungita în 2009 prin act adiţional pentru o perioadă de cinci ani. În perioada următoare, însă, vor avea loc anumite schimbări în acest domeniu, deoarece prin extinderea siturilor Natura 2000, Aria de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA) Munţii Trascăului va îngloba şi aceste două rezervaţii. Astfel, Administratia Siturilor Natura 2000 Trascău va deţine şi responsabilitatea administrării ariilor protejate Cheile Turenilor şi Cheile Turzii. Aceştia nu exclud însă o colaborare cu actualul custode.

Material preluat de pe www.citynews.ro

2012-01-11

6.1.Analiza Swot

Turda se confruntă cu un dezechilibru sever de dezvoltare economică şi

socilă faţă de capitala de judeţ - dezechilibru constatat pentru majoritatea localităţilor

mici şi medii. în acelaşi, nevoile de dezvoltare şi obligaţiile de protecţie a mediului

generează obligaţii la limita de suportabilitate financiară. Astfel, elaborarea unei

strategii de dezvoltare durabilă şi de eficientizarea a eforturilor administraţiei locale,

a mediului economic şi a societăţii civile reprezintă singura alternativă realistă de

supravieţuire şi dezvoltare a municipiului şi a zonei.

Municipiul Turda (şi zona limitrofă) are câteva atuuri certe, date în

principal de:

• Buna aşezare geografică (în centrul unui perimetru cu o bună dinamică

economică regională impulsionată de trei capitale de judeţ: Cluj-Napoca, Alba-Iulia,

Târgu-Mureş).

• Proximitatea de resurse naturale (turistice, terapeutice) şi istorice

de interes regional şi naţional (Cheile Turzii, Băile Sărate, Valea Arieşului, Munţii

Apuseni, Salina Turda, Castrul Roman) care îi pot conferi statutul de „poartă" a

Apusenilor şi de „centru transilvan". Accesul la resurse şi materii prime (apă şi gaz).

• Reţea densă de comunicaţii rutiere şi feroviare (pe intersecţia a

două drumuri naţionale şi europene).

• Hotare intravilane şi extravilane relativ întinse şi cu posibilităţi de

urbanism extensiv şi deci cu confort ambiental.

• Tradiţie industrială şi mână de lucru calificată în activităţile de

servicii şi prelucrare. Învăţământ elementar şi liceal (preuniversitar) performante.

Puncte slabe identificate sunt:

Puternic dezechilibru de dezvoltare socio-economică dacă se raportează

la mediile naţionale şi capitalele de judeţ din zonă (în particular Cluj-

Napoca).

Probleme preocupate de poluare şi protecţie a mediului (groapa

de gunoi, deversări de ape uzate, poluare cu gaze şi pulberi).

Dezvoltare incompletă a infrastructurii tehnico-edilitare de apă,

canalizare şi drumuri (străzi) modernizate. În ceea ce priveşte

canalizarea (cea 50% doar din populaţie este conectată) şi drumurile -

străzile (doar 50% modernizate) – Turda poate fi clasată ca o localitate

semiurbană.

Degradarea avansată a infrastructurilor tehnico - edilitare (patrimoniul

public) - în particular reţelele de apă şi canalizare, drumuri/străzi,

groapa de gunoi.

Degradarea semnificativă (poluarea cu ape uzate şi deşeuri) a unor

porţiuni întinse din zona Băilor Sărate.

Decapitalizarea severă a operatorilor serviciilor publice (regiile

RATACFL, RATL, RADP).

Absenţa structurilor de învăţământ postliceal (universitar şi profesional).

Nivelul foarte modest sau insuficient al infrastructurilor pentru activităţi

culturale şi sportive şi implicit absenţa unui calendar peren de

evenimente.

Degradarea calităţii de viaţă în zonele centrale - traversate de drumurile

naţionale (absenţa unor centuri de deviere a traficului greu).

Deprecierea urbanistică a spaţiilor de pe malul stâng al Arieşului

– datorită absenţei a cel puţin 2 treceri suplimentare (poduri) peste

Arieş - în zonele Poiana şi Materna.

Proximitatea de Cluj-Napoca, capitală economică şi culturală a

Transilvaniei, care a atras majoritatea fluxurilor investiţionale din zonă.

Subdimensionarea veniturilor propii ale Primăriei ceea ce se

traduce prin insuficienţa cronică a investiţiilor şi proiectelor de

dezvoltare şi reabilitare.

Cu o populaţie de cea 58 628 de locuitori, Turda are o pondere

demografică de cea 0,27% din populaţia totală a României şi cea 0,49%

din populaţia urbană ceea ce o plasează în categoria oraşelor mici -

medii.

Oportunităţile care pot fi fructificate de Municipiul Turda sunt legate de:

Noile orientări de dezvoltare ale turismului balnear si cultural.

Dezvoltarea turismului în zona Munţilor Apuseni şi a văii Arieşului.

Proximitatea de municipiul Cluj-Napoca şi valorizarea spaţiului urban

şi a ofertei de spaţii pentru activităţi.

Nivelul bun de calificare a mâinii de lucru.

Construcţia autostrăzii Braşov-Oradea- cu punct de trecere prin

extremitatea de Sud-Vest a oraşului.

Reorientarea programelor europene si naţionale spre finanţarea

infratructurilor publice din oraşele medii şi mici.

Proximitatea de Municipiul Campia-Turzii- de care este legat

prin sistemul tehnicoedilitar( apă, canalizare, transport) şi alături

de care, într-o structură asociativă a consiliilor locale (Comunitatea

Urbană Arieş-Turda-Câmpia Turzii),

Turda îşi poate găsi un suflu nou de dezvoltare durabilă şi de

atractivitate investiţională.

Creşterea interesului investitorilor şi antreprenorilor privaţi pentru

spaţiul economic şi resursele turistice zonale.

Proximitatea de aeroportul militar - posibil şi probabil punct logistic

NATO în următorii ani.

Cele mai mari ameninţări şi riscuri pentru dezvoltarea municipiului

Turda pot veni în principal din:

• Inerţia şi inadecvarea politicilor de dezvoltare ale Consiliul Local

(politici ale serviciilor publice, politici investiţionale, politici de parteneriat

public-privat, politici fiscale, politici de dezvoltare a învăţământului şi culturii).

• Ratarea oportunităţilor de cofinanţare prin programe europene şi

parteneriate public-privat.

• Amânarea sau ratarea programelor de reorientare a activităţilor către

sectoare cu înaltă valoare adăugată şi de implementare a unei infrastructuri

(reţele) performante de comunicaţii electronice,

• Agravarea problemelor de mediu şi a problemelor de degradare a

infrastructurilor serviciilor publice (apă, canal, dramuri, deşeuri).

• Nedeschiderea administraţiei publice locale către societatea civilă.

• Izolarea localităţii în urma devierii fluxurilor de persoane şi

produse spre viitoarea autostradă.

• Nerealizarea unei structuri asociative de tip „comunitate urbană"

alături de municipiul Câmpia Turzii şi localităţile limitrofe - singura cale de

creştere a masei critice: pondere demografică - concentrare de activităţi

economice -oportunităţi de stabilizare şi dezvoltare a competenţelor - atractivitate

investiţională.

• Amânarea sau nerealizarea politicilor naţionale de sprijin a

localităţilor mici şi mijlocii şi de reducere a dezechilibrelor zonale şi regionale.

• Orientarea în continuare a fluxurilor de finanţare judeţeană către

capitala de judeţ.

în acest scop măsurile alese sunt următoarele:

• Lărgirea ofertei turistice şi terapeutice regionale (noi produse pentru

operatorii turistici şi pentru structurile balneare).

• Atragerea unui flux sporit de vizitatori (turişti, pacienţi).

• Deschiderea spre turismul tematic şi specific (includerea zonei în

circuitele internaţionale, în circuitele universitare).

• Stabilizarea şi dezvoltarea competenţelor locale.

• Crearea de noi locuri de muncă.

• Promovarea imaginii şi valorilor regionale.

• Consolidarea cooperării intercomunitare (CUA).

• Deschiderea spre parteneriate internaţional

6.2. Perspectivele dezvoltării durabile a turismului în Cheile Turzii

Dezvoltarea turistică durabilă este definită ca acel tip de dezvoltare care

urmăreşte prin managementul tuturor resurselor satisfacerea nevoilor economice,

sociale şi estetice ale turiştilor şi menţine concomitent integritatea culturală, procesele

ecologice esenţiale, diveisitatae biologică şi sistemele de suport ale vieţii pentru

generaţiile viitoare de turişti.

Pentru a se realiza toate aceste deziderate, trebuie întâi pornit de la o schimbare

a mentalităţii turiştilor, a factorilor de decizie locali, fiind necesară în acest sens

o implicare mai activă din partea forurilor ce au în administraţie acest areal. Valorile

şi utilizările foarte diverse fac ca şi problematica zonei să fie deosebit de complexă şi

prin urmare reglementările trebuiesc foarte bine cântărite şi aplicate riguros pentru a

împăca interesele divergente şi a găsi echilibrul optim între conservarea şi

valorificarea zonei şi a asigura astfel o dezvoltare durabilă a arealului.

Momentan Cheile Turzii se află în administrarea Consiliului Judeţean Cluj,

care a desemnat un custode care să supervizeze toate activităţile din chei şi să se

asigure de respectarea tuturor directivelor ce derivă din statutul de Rezervaţie

Naturală de care beneficiază aceste chei.

Odată cu finalizarea Autostrăzii Transilvania, fizionomia peisajului se va

schimba, iar fluxurile turistice se vor intensifica, în special în Cheile Tureni deoarece

autostrada va trece foarte aproape de acestea, poate chiar prea aproape ţinând cont ca

tranzitează zona tampon a acestei rezervaţii.

Personal, mi-aş dori ca aceste chei să beneficieze de un impact antropic cât mai

redus deoarece se pare că până ce bunul simţ, şi o educaţie turistică minimală, se

vor regăsi în comportamentul majorităţii turiştilor, nu este recomandată edificarea

unei infrastructuri care să le mărească gradul de accesibilitate.

în România se pare că legile sunt făcute pentru a fi încălcate, astfel că nu mă

surprinde faptul că în Cheile Tureni se practică de zor păşunatul, la fel şi pe marginile

somitale ale Cheilor Turzii iar în poiana de deasupra Sanşilului se recoltează chiar şi

fân. Aceste lucruri nu se petrec discret , ci chiar la vedere, trecându-se

cu nonşalanţă peste faptul că unul din principalele atuuri ale acestui areal îl

constituie tocmai diversitatea fitogeografică de excepţie, în loc să ia atitudine în

faţa acestor probleme grave, botaniştii preferă să intre în polemici cu alpiniştii,

acuzându-i pe aceştia din urmă că distrug exemplarele de usturoi sălbatic şi că în urma

ascensiunilor lor este afectată flora de pe brânele alpine. La rândul lor, arheologii

care efectuau săpături în Peştera Ungurească au reuşit să interzică fără drept de apel

practicarea în acest loc a escaladei sportive. Bineînţeles că măsura era absurdă, situl

arheologic fiind în conservare şi prin urmare nu a fost respectată de căţărători. De aici

s-au iscat alte polemici, fiecare parte tratând problema numai prin prisma intereselor

sale. La rândul lor căţărătorii ar dori să fie numai ei în chei, şi să poată bate trasee

oriunde şi folosind materiale empirice. Din fericire în ultimul timp, mişcarea alpină s-a

mai coalizat şi a reuşit să îşi autoimpună un set de reguli atât în ceea ce priveşte

calitatea materialelor folosite pentru amenajare, cât şi privind anumite restricţii de

acces (s-a renunţat la practicarea alpinismului în Peretele Vulturilor pentru a proteja

acvilele ce îşi au aici cuiburile). însă impactul cel mai mare asupra mediului îl are

marea masă de turişti ce vin cu maşina sau mai nou cu ATV-ul „la iarbă verde,...cică"

şi pentru care Cheile Turzii reprezintă doar un fundal ce nu poate concura cu micii,

berea şi muzica îndoielnică. Şi mai lasă şi o mizerie în urma lor...

În ceea ce priveşte Cheile Turzii, vizitarea acestora se face de către un număr

foarte mare de turişti, majoritatea străini, cu preponderenţă din Ungaria. Din păcate ei

nu beneficiază de material documentar (pliante, albume etc.) nici de suveniruri

(cărţi poştale, autocolante etc.) care să le găsească în zonă, nici de ghidaj. Sunt o

serie de panouri informative, ce în viitor vor trebui actualizate şi extinse. Vizitatorii

momentan vin, văd, eventual servesc masa la terasele improvizate şi apoi pleacă. La

rândul lor satele din jur posedă o infrastructură turistică practic absentă şi astfel zona

nu profită economic aproape deloc în urma acestui mare aflux de turişti. în schimb se

confruntă uneori cu probleme de comportament ecologic, deoarece în lipsa unei

îndrumări şi a unei supravegheri atente, unii vizitatori părăsesc poteca marcată, fac

zgomot, lasă mizerie, culeg plante, degradează amenajări etc. Există şi probleme

frecvente cu grupuri de copii nesupravegheaţi care riscă să se accidenteze sau

degradează amenajările existente.

Ar fi utilă de asemenea amplasarea în partea din amonte a cheilor a unui

grilaj de metal care să reţină gunoaiele care ajung în Valea Hăşdate datorită

inconştienţei şi lipsei de educaţie ecologică a locuitorilor din satele situate în amonte.

În partea din amonte a Cheilor Turzii este nescesară edificarea unui pod

peste Valea Hăşdate care să permită accesul truriştilor în versantul drept ce face

parte din traseul turistic ce efectuează circuitul de culme al cheilor. In prezent pentru

a putea trece pe versantul drept, turiştii sunt obligaţi să facă un ocol larg pe la barul ce

deserveşte campingul improvizat al lui "Nea Ovidiu" care profită din plin de această

situaţie.

Din păcate Cheile Turzii au intrat în sfera de interes a unor potentaţi şi

„oneşti" oameni de afaceri care nu au pregetat a-şi construi vilele chiar în limitele

rezervaţiei. Este cazul cabanei Distrigazului, care deşi era prevăzut să fie demolată

este şi acum bine-mersi la locul ei. Probabil utilizându-se de unele pârghii mai mult

sau mai puţin legale lucrările de construcţie vor fi reluate.

S-a mers până acolo încât într-o anumită perioadă PUZ-ul Cheilor Turzii a fost

subtilizat astfel că nimeni nu putea stabili cu certitudine limitele rezervaţiei şi implicit

în lipsa acestui document se puteau emite autorizaţii de construcţie, încălcându-se

voit limitele rezervaţiei.

Unii au mers şi mai departe, de pildă Cimentul Turda a dorit într-o vreme să

„cumpere" Cheile Turzii pentru a exploata calcarul deoarece considera alternativă

mult mai facilă şi mai profitabilă. Alte „minţi luminate" concepeau de zor planuri de

edificare a unei şosele care să tranziteze Cheile Turzii. Noroc că amploarea şi

complexitatea unui astfel de proiect depăşea cu mult posibilităţile lor de

comprehensiune astfel că „ambiţiosul proiect" nu s-a mai materializat.

în privinţa alpinismului şi a escaladei sportive constat cu bucurie că s-a

renunţat la abordarea cantitativă în favoarea celei calitative. Concret, traseele noi

sunt azi bătute doar dacă ele aduc un plus patrimoniului alpin şi folosindu-se pentru

amenajare doar materiale calitativ superioare, inoxidabile şi care îndeplinesc

standardele de siguranţă. Un lucra îmbucurător îl reprezintă reînodarea tradiţiei a celor

evenimente alpine dedicate memoriei unor foşti alpinişti care şi-au legat existenţa de

Cheile Turzii şi care se bucură de o participare tot mai numeroasă. Astfel începând din

primăvară se succed: Memorialul Andrei Moldovan, urmat apoi de Cupa ATA şi

Memorialul Szalm, ca la sfârşitul toamnei „sezonul" să se încheie cu Memorialul Hans

Gora.

Serviciul Salvamont aflat acum în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a

beneficiat de unele investiţii în reînoirea echipamentului de salvare însă acest

serviciu este în continuare subfînanţat iar acest lucru se transpune şi în atitudinea

unora dintre salvamontişti vizavi de îndatoririle lor.

Zborul cu parapanta se practică în Cheile Turzii de circa un deceniu, zona fiind

destul de îndrăgită de împătimiţii zborului. Au fost însă şi numeroase accidente

grave pentru că nu au fost respectate reguli elementare şi nu sunt instituite în Cheile

Turzii reguli specifice, zonări şi restricţii din motive ecologice şi de siguranţă. Cu

respectarea regulilor, parapantismul este un element de viitor, de atracţie turistico-

sportivă şi fără un impact negativ semnificativ.

Sporturile motorizate, cum sunt motociclismul clasic sau cel enduro,

autoturismele 4x4, ATV-urile şi alte asemenea şi-au făcut apariţia în zonă, cu efecte

negative. Nu ar fi trebuit acceptate, dar acum nu există restricţii şi reguli în acest

domeniu. De asemenea zborul la joasă înălţime deasupra cheilor a MIG-urilor de la

Baza Aeriană Luna, deşi sunt tot mai rare, au impact negativ asupra faunei,

turismului şi siguranţei şi nu ar trebui admis să se desfăşoare la joasă înălţime chiar

deasupra cheilor.

În Cheile Turzii pentru orientarea vizitatorilor şi a alpiniştilor, pentru

cadastrarea potecii şi pentru numeroase alte raţiuni se impune o microbalizare a potecii

marcate de pe firul cheilor, din câţiva în câţiva zeci de metrii, atribuind un număr

fiecărui punct semnificativ de pe potecă, de la cabana actuala şi până în amonte de

chei la fostele mori. Acest lucra trebuie făcut atât pe hartă cât şi treptat pe teren,

discret, în punctele de interes numai pentru administrare şi cunoscători, cât şi mai

vizibil în viitoarele puncte de popas şi belvedere, la intersecţiile de poteci etc. Un

asemenea balizaj se practică de exemplu şi pe pârtiile de schi şi uşurează

extraordinar atât informarea turiştilor şi a alpiniştilor precum şi descrierile din

ghiduri, din schiţe, cât şi indicaţiile verbale ale ghizilor şi salvamontiştilor. Un astfel de

sistem este util şi când cineva semnalează un accident sau o altă problemă şi nu

cunoaşte exact toponimia locurilor. Trebuie finalizată instalarea de borne şi marcarea

cu vopsea a limitelor "zonei zero" şi a zonelor tampon ale Rezervaţiei Cheile

Turzii, astfel încât să vadă orice persoană când intră în zonă, atât pe vale, cât şi pe

versanţi că se află într-o rezervaţie naturală şi că trebuie să se comporte ca atare.

Marcajul zonei zero este cel consacrat de semnul pătrat roşu pe fond alb. Trebuie

gândit şi aplicat un marcaj adecvat şi pentru zonele tampon ZP. I şi ZP. II.

Ar trebui edificat şi un camping organizat, care să înlocuiască actualul sistem

de campare "sălbatică". Amplasarea adecvată este la capătul aval al cheilor, între

cabana veche şi cea a Distrigaz, pe luncă, între drum şi râu.

Pe platoul de lângă promotoriul "Santinela Cheilor Turzii" ar trebui construită

o parcare modernă, cu pază, restricţionându-se astfel accesul autoturismelor mai jos

de acest punct.

Trebuie rezolvată de asemenea şi problema transportului public, în momentul

de faţă neexistând un serviciu public de transport care să permită accesul facil în

zonă şi pentru cei ce nu posedă un autoturism. In aceste condiţii transportatorii ilegali

prosperă.

Ar mai fi necesar edificarea unui centru de închiriere a materialelor sportive ce

vizează practicarea alpinismului, a zborului cu parapanta, a ciclismului, etc.

Trebuie de asemenea încurajat turismul ştiinţific, cel sportiv, turismul

educaţional, pentru grupuri de copii care trebuie să beneficieze de serviciile unui

ghid avizat care să le ofere consultanţă şi să aibă abilitate de a-i introduce pe cei mici

în lumea fascinantă a acestor chei formându-le o educaţie ecologică. Nu trebuie trecut

cu vederea faptul că aceşti copii vor fi turiştii de mâine iar dacă nu se încearcă

conştientizarea lor de de la vârste frage asupra respectului pe care trebuie să îl acorde

mediului, ei bine, atunci viitorul acestor chei se arată a fi sumbru.

Concluzii

Privind retrospectiv asupra lucrării de faţă realizez imensul potenţial turistic

de care dispune arealul Cheile Turzii şi Turda. Acest potenţial turistic este

fundamentat pe resursele atractive aparţinând cadrului natural care este un rezultat al

interacţiunii dintre trăsăturile morfogeografice, hidrografice şi climatice.

Precum am constatat în primul capitol, Turda este un municipiu cu o istorie

remarcabilă, o zonă unde evenimente importante ale istoriei au lăsat o amprentă

definitorie. În capitolul trei, m-am axat pe încadrarea municipiului în date geografice.

Turda are o întindere relativ mică, dar un relief foarte bogat şi o climă plăcută. Se află

în centrul unui perimetru cu o bună dinamică economică regională impulsionată de

trei capitale de judeţ: Cluj-Napoca, Alba-lulia, Târgu-Mureş. Economia locală a

Turzii este bazată pe industrie. Aceasta se bucură de o cultură diversificată.

Potenţialul turistic al Cheilor Turzii este fundamentat pe resursele atractive

aparţinând cadrului natural. Fiecare dintre aceste trăsături sunt prezentate în capitolul

al doilea al lucrării în încercarea de a surprinde într-un mod cât mai edificator

valenţele turistice care au dus indiscutabil la crearea zestrei atractive a acestor chei.

Capitolul patru a fost gândit asemeni unui periplu în cuvinte şi imagini, prin

şi pe „deasupra" Cheilor Turzii, în încercarea de a surprinde principalele atracţii care

fac renumele acestor chei. Capitolul beneficează de un bogat material ilustrativ care

vine în completarea şi susţinerea textului.

Capitolul cinci încheie lucrarea de faţă, printr-o încercare de a prezenta gânduri

născute din dorinţa de a vedea aceste locuri promovate şi ocrotite aşa cum ar trebui,

ajustate obiectiv de analiza SWOT. Datorită obiectivelor turistice variate, peisajelor

pitoreşti, se deschide o gamă destul de variată de forme de turism practicabile, Turda

se mândreşte cu un număr crescând de turişti. În Turda majoritatea resurselor naturale

şi antropice nu sunt destul de bine exploatate. În capitolul ce vizează infrastructura

turistică am făcut o trecere succintă în revistă a principalelor componente ale

infrastructurii componente ce deservesc turismul în chei şi care au menirea de a

valorifica activităţile turistice într-o manieră pecuniară.

În capitolul ce tratează alpinismul şi escalada sportivă, după o introducere în

atmosfera uşor elitistă a practicanţilor acestui „sport", cu accentuarea diferenţierilor

între alpinismul clasic şi formele sale mai moderne: escaladă sportivă şi

boulderingul, am încercat să realizez o scurtă etapizare a evoluţiei acestor activităţi în

cuprinsul Cheilor Turzii. Substanţa acestui capitol este dată însă de topo-urile de

alpinism şi escaladă din chei, pe care am încercat să le realizez într-o formă cât

mai comprehensivă, fundamentându-mi cercetarea pe lucrarea lui Dan Anghel care în

anul 2007 a inventariat toate traseele de căţărare din Munţii Apuseni.

Ultimul capitol pe care îl menţionez aici la bază strategiile de dezvoltare

pentru municipiul Turda în cadrul căreia se încearcă o abordare integrată a

dimensiunilor economice, sociale şi de protecţie a mediului, analiza Swot, în care se

oglindesc punctele tari şi cele slabe în ceea ce priveşte activitatea turistică al Turzii, şi

perspectivele de dezvoltare ale unui turism durabil în zona Cheilor Tuzii, deşi este

realizat într-o manieră oarecum pesimistă şi acidă, se bazează pe nişte observaţii

personale şi implicit subiective, preferând prezentarea unei realităţi „nefardate" în

schimbul unor fraze idilice şi demagogice privind perspectivele dezvoltării unui

turism durabil în Cheile Turzii. Nu aş vrea să fiu înţeles greşit deoarece cred cu tărie

că viitorul acestor chei este sinonim cu dezvoltarea unor forme de turism durabil,

însă momentan aceste deziderente sunt departe de a fi atinse în lipsa unei

conlucrări la toate nivelurile a celor ce gestionează acest areal.

În încheiere nu pot decât să îmi reinterez părerea potrivit căreia Cheile Turzii

şi zona municipiului Turda se constituie un obiectiv turistic de marcă al acestei ţări şi

nu pot decât să sper că lucrarea de faţă a adus suficiente argumente în acest sens.

BIBLIOGRAFIE

Anghel D., Budeancă N., (2008), Alpinism şi escaladă sportivă în Cheile

Turzii,Editura Reîntregirea, Alba Iulia

Balint Gh., (2007), Activităţi sportiv-recreative şi de timp liber paintball,

mountain bike şi escaladă, Iaşi

Cnstaldini D.r Valdati. .1.. Hieş. Dorina Camelia C20051. The Contribution of the

Geomorphologic Mapping to the Environmental Tourism in Protected Areas:

Examplesfrom the Apennines ofModena (Northern ltaly). Revista de

geomorfologie, vol 7, 91-106

Cândea Melinda, Simion Tamara (2006), Potenţialul turistic al României,

Editura Universitară, Bucureşti

Cândea Melinda, Erdeli G., (2001), România. Potenţialul turistic şi

turism, Ed. Universităţii, Bucureşti

Ciangă N., Dczsi Şt, (2007), Amenajare turistică, Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj - Napoca

Cocean Gabriela (2009), Cabanele şi refugiile din Munţii Tmscău,

Geographia Napocensis, III, 2, Cluj Napoca.

Cocean Gabriela, Anghel, D. (2011), Alpinism şi escaladă in Munţii

Trascău Geographia Napocensis, V, 1, Cluj Napoca

Cocean P.,(1982), Chei şi dejilee din Munţii Apuseni, Editura Academiei

Republicii Socialiste România, Bucureşti

Cocean P. (1984), Potenţialul economic al carstului din Munţii Apuseni,

Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti

Cocean P. (1995), Peşterile României. Potenţial turistic, Editura Dacia, Cluj

Napoca Deszi, Şt., (2006), Patrimoniul şi valorificarea turistică, Edit.

Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca,

Dinu Mihaela, Peţan Ioana (2005), Geografia turismului în România,

Editura Universitară, Bucureşti

Ganea I. V., (2006) Managementul agrementului în turism, Ed. Napoca

Star, Cluj Napoca

Ganea I. V, Pop Mirela Gabriela, Pop Horea, (2000), îndrumar metodic

pentru organizarea unui curs practic de turism şi orientare sportivă, F.E.F.S.,

Cluj Napoca

Gruescu S. I., (1997) Marketing în economia turismului, Ed. Universităţii

Bucureşti, Bucureşti

Grosu Emilia Florina, (2008), Optimizarea antrenamentului sportiv, Colecţia

Ştiinţa Sportului, Cluj-Napoca, Edit. GM1

Ilieş Dorina, Camelia Josan N. (2009), GeosUuri şi geopeisaje, Editura

Universităţii din Oradea, Oradea

Kargel W., (1988), Alpinism : tehnica .sportului de munte, Bucureşti

Kargel W., (1981), Drumuri spre culmi: trasee alpine în Carpaţi, Bucureşti.

Muntele I„ laţu C, (2006) - Geografia turismului - concepte, metode si

forme de manifestare spaţio-temporală, ed. a Ii-a revăzută si adăugită, Ed.

Sedcom Libris, Iaşi

Pop M., Bârna Al (1971) Cheile Turzii. Ghid turistic, Editura pentru

Turism, Bucureşti

Popescu-Argeşel I. (1977), Munţii Trascăului. Studiu geomorfologic,

Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti

Pralong J-P., Reynard E. (2004), Proposal for Assessing the Tourist Valve

and the Kind of Exploitcition of Geosites in a Tourist and

Recreative Context,in „Geomorphological Sites: Assessmcnt and Mapping",

Cagliari, II Quaternario

Raţă G., (1996), Sport şi timp liber; Note de curs, Universitatea din Bacău,

Bacău

Raţă G,, (2007), Strategii de gestionare a timpului liber, Curs pentru

masteranzi, Ed. PIM, Iaşi

Roman Gh., Batali Cr., (2007), Antrenamentul sportiv. Teorie şi

metodică, Ed. Napoca Stai Cluj-Napoca

Roman Gh., Rusu Flavia (coord.), (2008), Activităţi sportive pentru

populaţia de vârstă adultă. Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca

Vasile M., Barbelian M., (1986), Turism şi alpinism în Cheile Turzii, Editura

Sport-Turism, Bucureşti

Vasilescu D. S., Buică Georgeta (2009), Lucru la înălţime prin tehnici de

alpinism utilitar, Bucureşti

Viehmann I., (2004), Speologie generală, Ed, Presa Universitară

Clujeană, Cluj Napoca