RO RO

COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 2.3.2016 COM(2016) 107 final

2016/0060 (CNS)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

privind competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate

EXPUNERE DE MOTIVE

1. CONTEXTUL PROPUNERII

1.1. Context general

Articolul 67 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept și tradiții juridice ale statelor membre. Alineatul (4) al acestui articol prevede că Uniunea facilitează accesul la justiție, în special pe baza principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare în materie civilă. Articolul 81 din același tratat menționează în mod expres măsuri care urmăresc să asigure „recunoașterea reciprocă între statele membre a deciziilor judiciare și extrajudiciare și executarea acestora”, precum și „compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi și de competență”. Numeroase instrumente au fost deja adoptate pe această bază, în special Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, însă acestea nu includ în domeniul lor de aplicare efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Programul de recunoaștere reciprocă a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială adoptat de Consiliu la 30 noiembrie 20001 prevedea elaborarea unui instrument legislativ referitor la competența judiciară și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia „regimurilor matrimoniale și a efectelor patrimoniale ale separării cuplurilor necăsătorite”. În Programul de la Haga2, adoptat de Consiliul European la 4-5 noiembrie 2004, s-a stabilit ca prioritate principală punerea în aplicare a Programului de recunoaștere reciprocă și s-a solicitat Comisiei să prezinte o carte verde privind „reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, inclusiv problema competenței judiciare și a recunoașterii reciproce”, subliniindu-se necesitatea adoptării, până în 2011, a unui instrument în acest domeniu.

Programul de la Stockholm, adoptat la 11 decembrie 2009 de Consiliul European, menționează, de asemenea, că recunoașterea reciprocă ar trebui extinsă la regimurile matrimoniale și la consecințele patrimoniale ale separării cuplurilor necăsătorite.

În „Raportul privind cetățenia UE în 2010: eliminarea obstacolelor din calea drepturilor cetățenilor UE”, adoptat la 27 octombrie 20103, Comisia a identificat incertitudinea în privința drepturilor de proprietate ale cuplurilor internaționale ca fiind unul dintre principalele obstacole cu care se confruntă cetățenii UE în viața de zi cu zi, atunci când încearcă să își exercite, dincolo de frontierele naționale, drepturile conferite de UE. Prin urmare, Comisia a anunțat, ca modalitate de remediere a acestei situații, adoptarea în 2011 a unei propuneri de instrument legislativ care să permită cuplurilor internaționale (soți sau parteneri înregistrați) să afle cu mai multă ușurință ce instanțe judecătorești sunt competente în privința drepturilor lor de proprietate și ce lege se aplică acestor drepturi.

La 16 martie 2011, Comisia a adoptat o Propunere4 de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia

1 JO L 12, 15.1.2001, p. 1.2 JO C 53, 3.3.2005, p. 1.3 COM(2010) 603.4 COM(2011) 126.

RO 2 RO

regimurilor matrimoniale și o Propunere5 de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia parteneriatelor înregistrate6.

Temeiul juridic al propunerilor de regulamente ale Consiliului era articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Propunerile se refereau la cooperarea judiciară în materie civilă care vizează „aspecte din dreptul familiei”. În conformitate cu acest temei juridic, măsurile sunt adoptate de Consiliu, care hotărăște în unanimitate după consultarea Parlamentului European. Parlamentul European și-a prezentat avizul la 10 septembrie 20137.

Propunerile Comisiei au fost discutate în cadrul Grupului de lucru al Consiliului pentru chestiuni de drept civil (regimuri matrimoniale și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate) până la sfârșitul anului 2014. În decembrie 2014, Consiliul a decis să acorde o perioadă de gândire statelor membre care aveau încă dificultăți, dar această perioadă nu trebuia să dureze mai mult de un an. În cadrul reuniunii sale din 3 decembrie 2015, Consiliul a concluzionat că nu s-a putut ajunge la un acord unanim pentru adoptarea propunerilor de regulamente referitoare la regimurile matrimoniale și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și că, prin urmare, obiectivele cooperării în acest domeniu nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său. De asemenea, Consiliul a luat act de faptul că mai multe state membre și-au exprimat disponibilitatea de a lua în considerare instituirea unei cooperări consolidate în domeniile vizate de propunere.

Din decembrie 2015 până în februarie 2016, 17 state membre8 au comunicat Comisiei faptul că doresc să instituie o cooperare consolidată între ele în domeniul regimurilor patrimoniale ale cuplurilor internaționale și, mai precis, în ceea ce privește competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, solicitând Comisiei să prezinte Consiliului o propunere în acest sens.

Propunerea de decizie a Consiliului de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești privind regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale include aspecte legate atât de regimurile matrimoniale, cât și de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate; prezenta propunere de regulament al Consiliului privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și propunerea paralelă de regulament al Consiliului privind regimurile matrimoniale, ambele punând în aplicare cooperarea consolidată, au fost adoptate de către Comisie în același timp și reprezintă răspunsul Comisiei la solicitarea celor 17 state membre (denumite în continuare „statele membre participante”). Propunerea de decizie a Consiliului conține o evaluare detaliată a oportunității și a condițiilor juridice care reglementează introducerea cooperării consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești privind

5 COM(2011) 127.

6 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei anexat la trate, Danemarca nu a participat la adoptarea regulamentului propus, nu a avut obligații în temeiul acestuia și nu a făcut obiectul aplicării sale. În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei anexat la tratate, Irlanda și Regatul Unit nu și-au notificat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea regulamentului propus.

7 A7-0253/2013.8 Suedia, Belgia, Grecia, Croația, Slovenia, Spania, Franța, Portugalia, Italia, Malta, Luxemburg, Germania,

Republica Cehă, Țările de Jos, Austria, Bulgaria și Finlanda.

RO 3 RO

regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale, care includ atât regimurile matrimoniale, cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

1.2. Motivele și obiectivele propunerii

Mobilitatea crescută a persoanelor într-un spațiu fără frontiere interne antrenează o creștere semnificativă a numărului de cupluri, sub diverse forme, alcătuite din cetățeni ai unor state membre diferite care locuiesc într-un stat membru diferit de statul lor membru de origine sau care achiziționează bunuri situate pe teritoriul mai multor state membre. Un studiu realizat de consorțiul ASSER-UCL în 20039 a evidențiat numărul ridicat de cupluri transnaționale din cadrul Uniunii și dificultățile practice și juridice cu care acestea se confruntă, atât în ceea ce privește administrarea curentă a bunurilor cuplului, cât și în momentul împărțirii acestora, ca urmare a separării cuplului sau a decesului uneia dintre părți. Deși căsătoria este cea mai comună formă a cuplurilor, au apărut noi forme de uniune, printre care parteneriatul înregistrat, prin care două persoane aflate într-o relație stabilă își înregistrează uniunea în mod oficial în evidențele autorităților publice. Dificultățile cu care se confruntă cuplurile care au un parteneriat înregistrat rezultă deseori din numeroasele disparități dintre normele aplicabile care reglementează efectele patrimoniale ale acestor uniuni, atât cele de drept material cât și cele de drept internațional privat,.

Din cauza particularităților proprii parteneriatului înregistrat și căsătoriei și a diferitelor consecințe juridice pe care le produc aceste forme de uniune, Comisia prezintă două propuneri distincte de regulamente: unul privind competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și altul privind competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale. Aceste două propuneri constituie măsurile de punere în aplicare a cooperării consolidate instituite în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești privind regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale, care includ atât regimurile matrimoniale, cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate

Prezenta propunere vizează instituirea în Uniunea Europeană a unui cadru juridic clar, având ca obiect stabilirea instanței judecătorești competente, legea aplicabilă în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, și facilitarea circulației hotărârilor judecătorești și a actelor pe această temă între statele membre.

2. REZULTATUL CONSULTĂRILOR – ANALIZA IMPACTULUI

Înainte de elaborarea propunerii Comisiei din 2011 a avut loc o amplă consultare a statelor membre, a celorlalte instituții ale Uniunii și a publicului. În urma studiului realizat în 2003, Comisia a publicat la 17 iulie 2006 o Carte verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, inclusiv competența judiciară și recunoașterea reciprocă10, care a inițiat o amplă consultare în acest domeniu. Pentru pregătirea propunerii, Comisia a constituit un grup de experți numit „PRM/III”. Acesta a fost alcătuit din experți proveniți din diversele profesii vizate, reprezentând diferitele culturi juridice europene și s-a reunit de cinci ori în perioada 2008-2010. De asemenea, Comisia a organizat o consultare publică la 28 septembrie 2009, la care au luat

9 Study in comparative law on the rules governing conflicts of jurisdiction and laws on matrimonial property regimes and the implementation for property issues of the separation of unmarried couples in the Member States (Studiu de drept comparat privind normele care reglementează conflictele de competență și de legi referitoare la regimurile matrimoniale și punerea în aplicare a aspectelor patrimoniale ale separării cuplurilor necăsătorite în statele membre), Consorțiul ASSER-UCL. A se vedea: http://europa.eu.int/comm/justice_home/doc_centre/civil/studies/doc_civil_studies_en.htm

10 COM(2006) 400.

RO 4 RO

parte aproximativ o sută de participanți. Schimburile de idei au confirmat necesitatea unui instrument al Uniunii în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care să reglementeze în special legea aplicabilă, competența și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești. Pentru a discuta principalele aspecte ale propunerii în curs de pregătire, la 23 martie 2010 a fost organizată o reuniune cu experții naționali. În sfârșit, Comisia a realizat o analiză comună a impactului propunerilor de regulamente referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și, respectiv, la regimurile matrimoniale.

Cele două noi propuneri privind regimurile matrimoniale și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate conțin soluții similare cu cele prezentate în propunerile din 2011, ținând seama de discuțiile purtate în cadrul Consiliului și al Parlamentului European până la sfârșitul anului 2015.

3. ASPECTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

3.1. Temeiul juridic

Temeiul juridic al prezentei propuneri este articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care conferă Consiliului competența de a adopta în unanimitate, după consultarea Parlamentului European, măsuri privind dreptul familiei care au implicații transfrontaliere.

În mod similar regimurilor matrimoniale, raporturile patrimoniale existente între partenerii înregistrați, pe de o parte, și între parteneri și terți, pe de altă parte, depind de existența prealabilă a unui parteneriat înregistrat. Efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate sunt create prin înregistrarea parteneriatului – la fel cum regimul matrimonial este creat prin căsătorie – și dispar odată cu desfacerea acestuia. Prin înregistrarea parteneriatului în evidențele unei autorități publice, între parteneri se creează o relație stabilă și recunoscută din punct de vedere juridic. Majoritatea statelor membre care au dispoziții juridice aplicabile parteneriatului asimilează această instituție, în măsura posibilului, căsătoriei.

Obiectivul prezentei propuneri este de a stabili un set complet de norme de drept privat internațional aplicabile în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Astfel, propunerea vizează aspecte legate de competență și legea aplicabilă, precum și de recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Normele propuse intervin doar în situații cu caracter transnațional. Prin urmare, se respectă condiția implicațiilor transfrontaliere menționate la articolul 81 alineatul (3) din tratat. Prezenta propunere se referă exclusiv la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și nu definește instituția parteneriatului înregistrat și nici nu impune recunoașterea unui parteneriat înregistrat în alt stat membru.

3.2. Principiul subsidiarității

Obiectivele propunerii nu pot fi realizate decât prin adoptarea unor norme comune în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, norme care trebuie să fie identice în toate statele membre participante pentru a garanta securitate juridică și previzibilitate pentru cetățeni. Prin urmare, o acțiune unilaterală a statelor membre nu ar putea realiza acest obiectiv. În materie, nu există acorduri internaționale aplicabile, cu excepția Convenției privind recunoașterea parteneriatelor înregistrate din 5 septembrie 2007 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă. Această convenție, însă, are ca obiect doar recunoașterea parteneriatelor înregistrate și nu a intrat încă în vigoare, prin urmare nu pare să ofere soluțiile necesare având în vedere amploarea problemelor vizate de prezenta propunere, astfel cum rezultă atât din analiza impactului, cât și din

RO 5 RO

consultările publice. Având în vedere natura și amploarea problemelor cu care se confruntă cetățenii Uniunii, obiectivele propunerii pot fi realizate doar la nivelul Uniunii.

3.3. Principiul proporționalității

Propunerea este conformă cu principiul proporționalității deoarece se limitează la ceea ce este strict necesar pentru realizarea obiectivelor sale. Aceasta nu încearcă să armonizeze normele de drept material ale statelor membre privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și nu afectează regimurile fiscale ale lichidării bunurilor parteneriatelor înregistrate prevăzute de statele membre. Prezenta propunere nu va implica nicio sarcină financiară sau administrativă pentru cetățeni și va crea o sarcină suplimentară foarte redusă pentru autoritățile naționale.

3.4. Impactul asupra drepturilor fundamentale

Conform Strategiei pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană11, Comisia a verificat dacă propunerea respectă drepturile enunțate în cartă.

Aceasta nu aduce atingere dreptului la respectarea vieții private și de familie și nici dreptului la căsătorie și la întemeierea unei familii conform legilor interne, prevăzute la articolul 7 și, respectiv, articolul 9 din cartă.

Dreptul de proprietate, prevăzut la articolul 17 din cartă, este consolidat. Previzibilitatea în ceea ce privește legea aplicabilă tuturor bunurilor cuplului va permite de fapt partenerilor să își exercite pe deplin dreptul de proprietate.

De asemenea, Comisia a verificat dacă propunerea respectă articolul 9 din cartă privind dreptul de a întemeia o familie conform legilor interne și articolul 21 din cartă, care interzice discriminarea de orice fel.

În sfârșit, dispozițiile propuse ar urma să îmbunătățească accesul cetățenilor la justiție în UE, în special pentru cuplurile aflate într-un parteneriat înregistrat. Acestea ar urma să faciliteze aplicarea articolului 47 din cartă, care garantează dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil. Prin prevederea unor criterii obiective de stabilire a instanței judecătorești competente se pot evita derularea de proceduri paralele, precum și inițierea în mod precipitat de căi de atac de către partea mai activă.

3.5. Alegerea instrumentului

Necesitatea asigurării securității juridice și a previzibilității impune norme clare și uniforme, sub forma unui regulament. Normele propuse privind competența, legea aplicabilă și libera circulație a hotărârilor judecătorești sunt detaliate și precise și nu trebuie transpuse în dreptul național. Obiectivele de securitate juridică și de previzibilitate ar fi compromise dacă statele membre ar dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor.

4. IMPLICAȚII BUGETARE, SIMPLIFICARE ȘI COERENȚA CU CELELALTE POLITICI ALE UNIUNII

4.1. Implicații bugetare

Propunerea nu va avea implicații asupra bugetului Uniunii.

11 Comunicarea Comisiei COM(2010) 573 din 19.10.2010.

RO 6 RO

4.2. Simplificare

Armonizarea normelor privind competența va simplifica în mod considerabil procedurile, permițând stabilirea, conform unor norme comune, a instanței judecătorești competente să soluționeze o cauză privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Extinderea competenței instanțelor judecătorești sesizate cu o acțiune de desfacere a parteneriatului sau cu o procedură succesorală ca urmare a decesului unuia dintre parteneri, în aplicarea instrumentelor existente ale Uniunii, la acțiunile conexe privind efectele patrimoniale ale parteneriatului va face posibil ca aceeași instanță judecătorească să se pronunțe asupra tuturor problemelor cetățenilor în aceste materii.

Armonizarea normelor privind conflictele de legi va simplifica în mod considerabil procedurile, stabilind legea aplicabilă pe baza unui set unic de norme, care înlocuiesc diversele norme naționale ale statelor membre participante privind conflictele de legi.

În sfârșit, normele propuse privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești vor facilita circulația cetățenilor dintr-un stat membru într-altul.

4.3. Coerența cu alte politici ale Uniunii

Prezenta propunere se înscrie, astfel cum s-a subliniat în Raportul privind cetățenia UE în 2010, menționat anterior, în cadrul eforturilor Comisiei de a elimina obstacolele cu care se confruntă cetățenii UE atunci când încearcă să își exercite, în viața de zi cu zi, drepturile ce le sunt conferite de UE.

5. OBSERVAȚII REFERITOARE LA ARTICOLE

5.1. Capitolul I: domeniul de aplicare și definițiile

Articolul 1

Conceptul de „efecte patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate” trebuie interpretat în mod autonom și trebuie să se refere atât la aspectele privind administrarea curentă de către parteneri a bunurilor lor, cât și la cele privind lichidarea acestora ca urmare a separării cuplului sau a decesului unuia dintre parteneri.

Pentru stabilirea domeniilor vizate de viitorul instrument, s-a preferat întocmirea unei liste exhaustive a materiilor care nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului. Astfel, materiile acoperite deja de regulamentele în vigoare ale Uniunii, precum obligațiile de întreținere12, în special între parteneri, și materiile care decurg din dreptul succesoral13 sunt excluse din domeniul de aplicare al regulamentului.

Regulamentul nu afectează existența sau valabilitatea unui parteneriat înregistrat în temeiul dreptului național sau recunoașterea într-un stat membru a unui parteneriat înregistrat în alt stat membru. De asemenea, acesta nu afectează aspectele legate de securitate socială sau dreptul de a beneficia de întreținere în caz de desfacere sau anulare a parteneriatului înregistrat.

Regulamentul nu vizează natura drepturilor reale asupra unui bun, clasificarea bunurilor și a drepturilor și nici stabilirea prerogativelor titularului acestor drepturi.

12 Reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 4/2009, JO L 7, 10.1.2009, p. 1.13 Reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 650/2012, JO L 201, 27.7.2012, p. 107.

RO 7 RO

De asemenea, din domeniul de aplicare al regulamentului sunt excluse cerințele privind înscrierea în registrul funciar și efectele înscrierii sau neînscrierii în acest registru.

Articolul 3

Pentru a asigura coerența și a facilita înțelegerea și aplicarea uniformă a acestora, unele definiții ale termenilor care apar în prezentul regulament sunt aceleași cu cele folosite în alte instrumente ale UE în vigoare.

Efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, care constituie singurul obiect al prezentului regulament, sunt definite în mod restrâns, limitându-se doar la raporturile patrimoniale existente între parteneri, precum și între parteneri și terți, care rezultă din relația instituționalizată prin înregistrarea parteneriatului.

Definiția propusă a noțiunii de „instanță judecătorească” include autoritățile și profesiile juridice (cum ar fi notarii) care exercită atribuții judiciare sau acționează prin delegare de către o instanță judecătorească, astfel încât hotărârile lor să fie asimilate hotărârilor judecătorești în ceea ce privește recunoașterea și executarea într-un alt stat membru decât cel în care au fost emise.

5.2. Capitolul II: competența

Procedurile judiciare privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate au deseori legătură cu lichidarea bunurilor, cauzată de încetarea vieții de cuplu fie ca urmare a decesului unuia din parteneri, fie ca urmare a desfacerii sau anulării parteneriatului înregistrat.

Obiectivul urmărit prin prezentul regulament este acela de a oferi cetățenilor posibilitatea ca diferitele proceduri conexe să se deruleze în fața instanțelor judecătorești din același stat membru. În acest sens, regulamentul urmărește să asigure concordanța normelor de stabilire a competenței instanțelor judecătorești sesizate pentru a se pronunța asupra efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate cu normele existente în alte instrumente ale Uniunii și, în special, să concentreze competența referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statul membru ale cărui instanțe judecătorești sunt sesizate în legătură cu succesiunea unui partener sau desfacerea ori anularea parteneriatului înregistrat.

Articolul 4

Pentru a se asigura că, în cazul decesului unuia dintre parteneri, instanța competentă poate fi sesizată atât în legătură cu succesiunea partenerului decedat, cât și cu lichidarea bunurilor parteneriatului înregistrat, acest articol prevede că instanța judecătorească competentă în materie de succesiune în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 650/2012 ar trebui să aibă și competența de a statua cu privire la lichidarea, legată de succesiune, a regimului patrimonial al parteneriatului înregistrat.

Articolul 5

În mod similar, instanța judecătorească dintr-un stat membru care pronunță desfacerea sau anularea unui parteneriat înregistrat ar trebui, de asemenea, să statueze, în cazul în care partenerii sunt de acord, cu privire la lichidarea bunurilor parteneriatului înregistrat care rezultă din desfacerea sau anularea parteneriatului înregistrat.

Articolele 6 și 7

RO 8 RO

Articolul 6 prevede, de asemenea, norme de reglementare a competenței care ar urma să se aplice atunci când aspectele regimului patrimonial al parteneriatului înregistrat nu sunt legate de proceduri succesorale sau de desfacerea ori anularea parteneriatului înregistrat (de exemplu, atunci când partenerii doresc să modifice regimul patrimonial al parteneriatului lor înregistrat). O listă de factori de legătură, enumerați în ordine ierarhică, ar determina statul membru ale cărui instanțe judecătorești sunt competente să se pronunțe în procedurile privind efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat.

Printre criteriile propuse se află reședința obișnuită comună a partenerilor, ultima reședință obișnuită comună în cazul în care unul dintre parteneri încă mai locuiește acolo sau reședința obișnuită a pârâtului; aceste criterii foarte des întâlnite coincid frecvent cu locul în care sunt situate bunurile partenerilor. Un alt criteriu este cetățenia comună a partenerilor, iar ultimul criteriu este statul membru în care a fost creat parteneriatul înregistrat.

În astfel de cazuri, pentru a spori gradul de previzibilitate și libertatea de a alegere a partenerilor, articolul 7 ar permite, de asemenea, acestora să convină că instanțele judecătorești care ar trebui să soluționeze aspectele regimului lor patrimonial ar trebui să fie instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege se aplică efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat sau instanțele judecătorești din statul membru în care a fost creat parteneriatul înregistrat.

Articolul 9

În mod excepțional, instanța judecătorească competentă dintr-un stat membru își poate declina competența dacă dreptul intern al statului său membru nu prevede instituția parteneriatului înregistrat. Pentru a asigura accesul la justiție al partenerilor în astfel de cazuri, aceștia pot conveni faptul că în privința procedurii se vor pronunța instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege se aplică efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat sau instanțele judecătorești din statul membru în care a fost creat parteneriatul înregistrat. În caz contrar, criteriile prevăzute la articolul 5 ar determina statul membru ale cărui instanțe judecătorești ar trebui să se pronunțe în această privință.

În orice caz, instanța judecătorească competentă dintr-un stat membru nu va putea să își decline competența atunci când partenerii au obținut desfacerea sau anularea parteneriatului lor înregistrat, iar această desfacere sau anulare poate fi recunoscută în statul membru al instanței judecătorești în cauză.

Articolul 10

În cazul în care niciun stat membru nu are competență în conformitate cu articolele precedente, acest articol asigură accesul la justiție al partenerilor și al terților interesați în fața instanțelor judecătorești din statul membru în care unul sau ambii parteneri dețin bunuri imobile. În astfel de cazuri, instanțele judecătorești s-ar pronunța doar în ceea ce privește bunurile imobile situate în statul membru respectiv.

5.3. Capitolul III: legea aplicabilă

Articolul 20

Legea care s-ar aplica în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate poate fi legea unui stat membru sau legea unui stat terț.

RO 9 RO

Articolul 21

Opțiunea propusă în regulament este cea a unui regim unitar: toate bunurile partenerilor, indiferent de natura (mobile sau imobile) și situarea acestora, ar fi supuse unei legi unice, și anume legea aplicabilă regimului patrimonial al parteneriatului înregistrat.

Bunurile imobile au o importanță specială în patrimoniul cuplurilor și una dintre posibilitățile avute în vedere a fost ca acestea să fie supuse legii statului în care se află (lex rei sitae), permițând astfel „fracționarea” legii aplicabile regimului patrimonial al parteneriatului înregistrat. Această soluție pare însă să creeze dificultăți, în special în momentul lichidării bunurilor parteneriatului înregistrat, deoarece ar antrena o fragmentare nedorită a unității patrimoniului parteneriatului înregistrat (în timp ce pasivele ar fi supuse în continuare unui regim unitar), precum și aplicarea unor legi distincte diferitelor bunuri care compun regimul patrimonial al parteneriatului înregistrat. Prin urmare, regulamentul prevede că legea aplicabilă patrimoniului parteneriatului înregistrat, fie că este desemnată de parteneri, fie, în lipsa unei astfel de desemnări, că este stabilită prin alte dispoziții, se va aplica tuturor bunurilor mobile sau imobile ale partenerilor, indiferent de locul unde se află acestea.

Articolul 22

În cadrul consultărilor care au avut loc s-a ajuns la un consens larg în favoarea acordării unei anumite libertăți soților în ceea ce privește desemnarea legii aplicabile regimului lor matrimonial, pentru a facilita gestionarea de către soți a bunurilor lor. Posibilitatea de a desemna legea aplicabilă regimului patrimonial al unui parteneriat înregistrat ar trebui să se aplice și partenerilor înregistrați. Această opțiune ar trebui să fie clar reglementată pentru a se preveni desemnarea unei legi care are prea puțină legătură cu situația reală sau trecutul cuplului: legea desemnată trebuie să fie, prin urmare, legea reședinței obișnuite sau a cetățeniei partenerilor ori a viitorilor parteneri ori a unuia dintre aceștia sau legea statului membru în care a fost creat parteneriatul înregistrat.

În afară de posibilitatea acordată partenerilor de a desemna legea aplicabilă în momentul creării parteneriatului lor înregistrat, acest articol permite efectuarea acestei desemnări și ulterior. De asemenea, partenerii care au desemnat legea aplicabilă în momentul creării parteneriatului lor înregistrat pot decide ulterior să schimbe această lege și să desemneze alta. În cazul în care partenerii decid să schimbe legea aplicabilă regimului lor patrimonial, aceștia pot desemna doar una dintre legile pe care ar fi putut să le desemneze în momentul creării parteneriatului lor înregistrat.

Este posibilă numai schimbarea voluntară a legii aplicabile soților. Regulamentul nu prevede nicio schimbare automată a legii aplicabile, fără ca partenerii să își dea acordul în acest sens sau fără ca aceștia să fi fost informați, pentru a se evita insecuritatea juridică.

Mai mult, pentru a evita ca schimbarea legii aplicabile regimului patrimonial al parteneriatului înregistrat să aibă efecte nedorite pentru parteneri, această schimbare nu trebuie să producă efecte decât în viitor, cu excepția cazului în care partenerii decid să îi confere un caracter retroactiv.

Drepturile terților ale căror interese ar putea fi prejudiciate de o modificare a legii aplicabile efectelor matrimoniale ale parteneriatului înregistrat sunt protejate: regulamentul prevede că efectele unei schimbări retroactive a legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat nu poate aduce atingere drepturilor terților.

Articolele 23-25

RO 10 RO

Aceste dispoziții stabilesc norme privind procedurile care trebuie urmate de către parteneri pentru a desemna legea aplicabilă și a conveni asupra regimului patrimonial prin intermediul unei convenții privind efectele patrimoniale ale parteneriatului.

Articolul 26

În cazul în care partenerii nu desemnează legea aplicabilă regimului patrimonial al parteneriatului lor înregistrat, este important să existe norme comune în statele membre participante pentru a stabili care este legea aplicabilă în absența desemnării acesteia de către parteneri. Legea aplicabilă ar fi legea statului în care a fost înregistrat parteneriatul . Cu toate acestea, în cazuri excepționale, unul dintre parteneri poate solicita unei instanțe judecătorești ca legea aplicabilă să fie legea statului în care partenerii și-au avut ultima reședință obișnuită comună.

Articolele 27 și 28

Regulamentul precizează câteva dintre aspectele care ar fi reglementate de legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat. Printre acestea se numără lichidarea bunurilor și consecințele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat asupra raporturilor dintre un partener și un terț. Cu toate acestea, pentru a proteja drepturile terților, regulamentul prevede că un partener nu poate invoca legea aplicabilă împotriva unui terț într-un litigiu, cu excepția cazului în care terțul cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat. Regulamentul precizează, de asemenea, cazurile în care s-ar considera că terțul cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască legea aplicabilă care reglementează efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat.

Articolul 29

Pentru a ține cont de normele naționale privind protecția locuinței familiale, această dispoziție permite unui stat membru să refuze aplicarea unei legi străine în favoarea legii sale proprii. Astfel, pentru a proteja locuința familială, un stat membru pe teritoriul căruia se află această locuință își poate aplica propriile norme de protecție a locuinței familiale. Cu titlu excepțional, acest stat își poate aplica propria lege oricărei persoane care locuiește pe teritoriul său, aceasta fiind preferată legii aplicabile în mod obișnuit sau legii convenției privind efectele patrimoniale ale parteneriatului, încheiată într-un alt stat membru.

5.4. Capitolul IV: recunoaștere, forță executorie și executare

Regulamentul propus prevede libera circulație a hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. S-ar introduce astfel o recunoaștere reciprocă bazată pe încrederea mutuală ce rezultă din integrarea statelor membre în cadrul Uniunii.

Această liberă circulație ar lua forma unei proceduri uniforme de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare provenind dintr-un alt stat membru. Procedura înlocuiește procedurile naționale în vigoare în prezent în diferitele state membre. Motivele de nerecunoaștere sau de refuzare a executării sunt, de asemenea, armonizate la nivelul Uniunii sau reduse la minimul necesar. Acestea înlocuiesc motivele variate și deseori mai numeroase care există în prezent la nivel național.

Hotărârile judecătorești

RO 11 RO

Normele propuse privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești sunt în concordanță cu cele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 650/2012 privind succesiunile. Prin urmare, ele fac trimitere la procedura de exequatur prevăzută în regulamentul respectiv. Aceasta înseamnă că orice hotărâre judecătorească luată într-un stat membru ar fi recunoscută în celelalte state membre fără nicio procedură specială și că, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie executată în alt stat membru, solicitanții ar trebui să urmeze o procedură uniformă în statul membru de executare pentru a obține încuviințarea executării. Procedura este unilaterală și se limitează, într-o primă etapă, la o verificare a documentelor. Numai într-o etapă ulterioară, în cazul în care pârâtul formulează obiecțiuni, judecătorul va proceda la examinarea posibilelor motive de refuz. Aceste motive asigură o protecție adecvată a drepturilor pârâților.

Aceste norme reprezintă un progres important față de situația actuală. În prezent, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești este reglementată de dreptul național al statelor membre sau de acorduri bilaterale încheiate între anumite state membre. Procedurile de urmat, documentele necesare pentru obținerea hotărârii de încuviințare a executării, precum și motivele de refuzare a hotărârilor judecătorești pronunțate în străinătate diferă, astfel, în funcție de statele membre în cauză.

Astfel cum s-a explicat mai sus, prezentul regulament constituie o primă măsură adoptată în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și privește dreptul familiei (a se vedea punctul 3.1). Având în vedere circumstanțele sale specifice, libera circulație a hotărârilor judecătorești face obiectul procedurii de exequatur. Cu toate acestea, ca și în alte domenii, într-o etapă ulterioară ar putea fi avută în vedere eliminarea procedurilor intermediare (exequatur), după o evaluare a aplicării normelor prevăzute în prezentul regulament și a dezvoltării cooperării judiciare în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Actele întocmite de autoritățile care își exercită atribuțiile prin delegare, conform definiției instanței judecătorești prevăzute la articolul 2 din prezentul regulament, vor fi asimilate hotărârilor judecătorești și, astfel, vor fi supuse dispozițiilor privind recunoașterea și executarea prevăzute în acest capitol.

Actele autentice

Având în vedere importanța practică a actelor autentice în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și în scopul asigurării coerenței prezentului regulament cu alte instrumente ale UE, prezentul regulament ar trebui să asigure acceptarea acestora pentru a le permite libera circulație.

Acceptarea actelor autentice înseamnă că acestea se vor bucura de aceeași forță probantă în ceea ce privește conținutul actului și faptele înscrise în acesta, de aceeași prezumție de autenticitate, precum și de aceeași forță executorie ca în țara lor de origine.

2016/0060 (CNS)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

RO 12 RO

privind competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Parlamentului European14,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European15,

hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,

întrucât:

(1) Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a acestuia, Uniunea trebuie să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă având implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2) În conformitate cu articolul 81 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, printre astfel de măsuri s-ar putea număra măsuri menite să asigure compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi și de competență.

(3) Consiliul European reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor hotărâri ale autorităților judiciare ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă și a invitat Consiliul și Comisia să adopte un program de măsuri destinate punerii în aplicare a acestui principiu.

(4) La 30 noiembrie 2000 s-a adoptat un program de măsuri privind punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială16, comun pentru Comisie și Consiliu. Programul respectiv identifică măsuri legate de armonizarea normelor privind conflictul de legi menite să faciliteze recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și prevede elaborarea unui instrument în materia regimurilor matrimoniale și a efectelor patrimoniale ale separării cuplurilor necăsătorite.

(5) Consiliul European reunit la Bruxelles la 4 și 5 noiembrie 2004 a adoptat un nou program, intitulat „Programul de la Haga: consolidarea libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană”17. În cadrul acestui program, Consiliul a invitat Comisia să prezinte o carte verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, care să abordeze competența judiciară și recunoașterea reciprocă. Programul a subliniat, de asemenea, necesitatea adoptării unui instrument în acest domeniu.

14 JO C […], […], p. […].15 JO C […], […], p. […].16 JO C 12, 15.1.2001, p. 1.17 JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

RO 13 RO

(6) La 17 iulie 2006, Comisia a adoptat Cartea verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, inclusiv competența judiciară și recunoașterea reciprocă18. Această carte verde a deschis o amplă consultare cu privire la ansamblul dificultăților cu care se confruntă cuplurile în Europa în cazul lichidării bunurilor comune, precum și cu privire la instrumentele juridice de surmontare a acestor dificultăți. De asemenea, cartea verde a abordat toate aspectele de drept internațional privat cu care se confruntă cuplurile aflate în alte forme de uniune decât căsătoria, inclusiv cuplurile care au înregistrat un parteneriat, precum și problemele specifice pe care le au acestea.

(7) Cu ocazia reuniunii sale de la Bruxelles din 10 și 11 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat un nou program multianual intitulat „Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora”19. În programul respectiv, Consiliul European a considerat că recunoașterea reciprocă ar trebui extinsă la domenii care nu sunt încă incluse, dar care sunt esențiale pentru viața cotidiană, cum ar fi efectele patrimoniale ale separării cuplurilor, ținând seama în egală măsură de sistemele de drept ale statelor membre, inclusiv de ordinea publică (ordre public) și de tradițiile naționale din acest domeniu.

(8) În „Raportul privind cetățenia UE în 2010: eliminarea obstacolelor din calea drepturilor cetățenilor UE”, adoptat la 27 octombrie 201020, Comisia a anunțat adoptarea unei propuneri de instrument legislativ care să permită eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și, în special, a dificultăților cu care se confruntă cuplurile în ceea ce privește administrarea sau împărțirea bunurilor lor.

(9) La 16 martie 2011, Comisia a adoptat o Propunere21 de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și o Propunere22 de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia parteneriatelor înregistrate.

(10) În cadrul reuniunii sale din 3 decembrie 2015, Consiliul a concluzionat că nu s-a putut ajunge la un acord unanim pentru adoptarea propunerilor de regulamente referitoare la regimurile matrimoniale și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și că, prin urmare, obiectivele cooperării în acest domeniu nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său.

(11) Din decembrie 2015 până în februarie 2016, Suedia, Belgia, Grecia, Croația, Slovenia, Spania, Franța, Portugalia, Italia, Malta, Luxemburg, Germania, Republica Cehă, Țările de Jos, Austria, Bulgaria și Finlanda au comunicat Comisiei faptul că doresc să instituie o cooperare consolidată între ele în domeniul regimurilor patrimoniale ale cuplurilor internaționale și, mai precis, în ceea ce privește competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și competența, legea aplicabilă și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, solicitând Comisiei să prezinte Consiliului o propunere în acest sens.

(12) La [...], Consiliul a adoptat Decizia [...] de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor

18 COM(2006) 400.19 JO L 115, 4.5.2010, p. 1.20 COM(2010) 603.21 COM(2011) 126.22 COM(2011) 127.

RO 14 RO

judecătorești privind regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale, care includ atât regimurile matrimoniale, cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate;

(13) În conformitate cu articolul 328 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de la data stabilirii lor, formele de cooperare consolidată sunt deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectării eventualelor condiții de participare stabilite prin decizia de autorizare. De asemenea, acestea rămân deschise oricând pe durata funcționării lor, sub rezerva respectării, pe lângă condițiile menționate anterior, și a actelor deja adoptate în cadrul lor. Comisia și statele membre participante la o formă de cooperare consolidată ar trebui să asigure promovarea participării unui număr cât mai mare de state membre. Prezentul regulament ar trebui să fie obligatoriu în toate elementele sale și să se aplice direct numai în statele membre participante, în conformitate cu tratatele.

(14) În conformitate cu articolul 81 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prezentul regulament ar trebui să se aplice în contextul efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate cu implicații transfrontaliere.

(15) Pentru a oferi cuplurilor necăsătorite securitate juridică în privința bunurilor acestora și o anumită previzibilitate, toate normele aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate ar trebui cuprinse într-un singur instrument.

(16) Modul în care sunt prevăzute în legislația statelor membre alte forme de uniune decât căsătoria diferă de la un stat la altul și ar trebui făcută o distincție între cuplurile a căror uniune este recunoscută instituțional prin înregistrarea parteneriatelor la o autoritate publică și cuplurile care conviețuiesc de facto. Chiar dacă anumite state membre reglementează uniunile de facto, acestea ar trebui disociate de parteneriatele înregistrate, al căror caracter oficial permite luarea în considerare a specificității acestora și definirea dispozițiilor care le sunt aplicabile printr-un instrument al Uniunii. Pentru a facilita buna funcționare a pieței interne, trebuie eliminate obstacolele din calea liberei circulații a persoanelor aflate într-un parteneriat înregistrat, în special a acelora care creează dificultăți cuplurilor în administrarea bunurilor sau cu ocazia realizării partajului. Pentru a atinge obiectivele respective, prezentul regulament ar trebui să reunească dispozițiile privind competența, legea aplicabilă și recunoașterea sau, după caz, acceptarea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare.

(17) Prezentul regulament ar trebui să aibă ca obiect aspectele legate de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Noțiunea de „parteneriat înregistrat” ar trebui definită doar în sensul prezentului regulament. Conținutul specific al acestei noțiuni ar trebui definit în continuare de dreptul național al statelor membre. Nicio dispoziție din prezentul regulament nu ar trebui să oblige un stat membru care nu recunoaște instituția parteneriatului înregistrat să o prevadă în dreptul său național.

(18) Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, ce vizează atât administrarea curentă a bunurilor partenerilor, cât și lichidarea acestora, în special ca urmare a separării cuplului sau a decesului unuia dintre parteneri.

(19) Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice altor domenii ale dreptului civil decât efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Din motive de claritate, o serie de aspecte care ar putea fi considerate ca având o legătură cu efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate ar trebui excluse în mod explicit din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

RO 15 RO

(20) În acest sens, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice aspectelor care privesc capacitatea juridică generală a partenerilor; cu toate acestea, respectiva excludere nu ar trebui să vizeze competențele și drepturile specifice ale fiecăruia dintre parteneri sau ale ambilor parteneri cu privire la bunuri, fie în relațiile dintre ei, fie în relațiile cu terții, întrucât respectivele competențe și drepturi ar trebui să intre sub incidența regulamentului.

(21) Regulamentul nu ar trebui să se aplice altor chestiuni prealabile, precum existența, valabilitatea sau recunoașterea unui parteneriat înregistrat, care intră sub incidența dreptului național al statelor membre, inclusiv a normelor acestora de drept internațional privat.

(22) Obligațiile de întreținere între parteneri fiind reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 4/2009 din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere23, acestea ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, ca și aspectele privind succesiunea la patrimoniul unui partener decedat, care sunt reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor24.

(23) Aspectele ce țin de drepturile la transferul sau ajustarea între parteneri a drepturilor la pensia pentru limită de vârstă sau la pensia de invaliditate, indiferent de natura acestora, care au fost acumulate în timpul parteneriatului înregistrat și care nu au dat naștere unui venit provenit din pensie în timpul parteneriatului înregistrat sunt chestiuni care ar trebui să rămână excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, ținându-se cont de sistemele specifice existente în statele membre. Cu toate acestea, o astfel de excepție ar trebui să facă obiectul unei interpretări stricte. Așadar, prezentul regulament ar trebui să reglementeze în special clasificarea activelor cu titlu de pensii, sumele care au fost deja plătite unui partener pe durata parteneriatului înregistrat și posibila compensație care ar urma să fie acordată în cazul unei pensii la care s-a contribuit cu active comune.

(24) Prezentul regulament ar trebui să permită crearea sau transferul care decurge din efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate al unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile, astfel cum se prevede în legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Totuși, regulamentul nu ar trebui să aducă atingere numărului limitat (numerus clausus) al drepturilor reale cunoscute în dreptul național al anumitor state membre. Unui stat membru nu ar trebui să i se solicite să recunoască un drept real referitor la bunuri situate în respectivul stat membru dacă dreptul real în cauză este inexistent în dreptul său.

(25) Totuși, pentru a permite partenerilor să beneficieze, într-un alt stat membru, de drepturile care au fost create sau care le-au fost transferate ca urmare a efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat, prezentul regulament ar trebui să prevadă adaptarea unui drept real necunoscut la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul dreptului respectivului alt stat membru. Atunci când se procedează la o astfel de adaptare, ar trebui luate în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia. În vederea determinării celui mai apropiat drept național echivalent, autoritățile sau persoanele competente din statul a cărui lege s-a aplicat efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat pot fi contactate pentru informații suplimentare asupra naturii și a efectelor dreptului respectiv. În acest scop, ar putea să se utilizeze rețelele existente în domeniul

23 JO L 7, 10.1.2009, p. 1.24 JO L 201, 27.7.2012, p. 107.

RO 16 RO

cooperării judiciare în materie civilă și comercială, precum și orice alte mijloace disponibile care facilitează înțelegerea dreptului străin.

(26) Adaptarea drepturilor reale necunoscute, astfel cum este prevăzută în mod explicit în prezentul regulament, nu ar trebui să excludă alte forme de adaptare în contextul aplicării prezentului regulament.

(27) Cerințele privind înscrierea într-un registru a unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Ar trebui deci ca legea statului membru în care este ținut registrul (pentru bunurile imobile, lex rei sitae) să fie aceea care stabilește în ce condiții juridice și în ce mod trebuie efectuată înscrierea și care sunt autoritățile, cum ar fi oficiile cadastrale sau notarii, responsabile de verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor și a faptului că documentația prezentată sau întocmită este suficientă sau conține informațiile necesare. În special, autoritățile pot verifica dacă dreptul unui partener la bunurile menționat în documentul prezentat spre înregistrare este un drept înscris ca atare în registru sau altfel dovedit în conformitate cu legea statului membru în care este ținut registrul. Pentru a evita duplicarea documentelor, autoritățile responsabile cu înregistrarea ar trebui să accepte astfel de documente întocmite de către autoritățile competente din alt stat membru, a căror circulație este prevăzută în prezentul regulament. Acest lucru nu ar trebui să excludă posibilitatea ca autoritățile implicate în operația de înregistrare să îi ceară persoanei care solicită înscrierea să furnizeze astfel de informații sau documente suplimentare, necesare în temeiul legii statului membru în care este ținut registrul, de exemplu informații sau documente referitoare la plata obligațiilor fiscale. Autoritatea competentă poate indica persoanei care solicită înscrierea cum să furnizeze informațiile sau documentele lipsă.

(28) Efectele înscrierii unui drept într-un registru ar trebui, de asemenea, excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Prin urmare, legea statului membru unde este ținut registrul ar trebui să fie cea care determină dacă înregistrarea are, de exemplu, efect declarativ sau constitutiv. Prin urmare, atunci când, de exemplu, dobândirea unui drept asupra unor bunuri imobile determină înscrierea într-un registru în temeiul legii statului membru pe teritoriul căruia este ținut registrul, pentru garantarea efectului erga omnes al registrelor sau pentru protejarea tranzacțiilor juridice, momentul în care are loc dobândirea ar trebui să fie determinat de legea respectivului stat membru.

(29) Prezentul regulament ar trebui să respecte diferitele sisteme de abordare a materiei efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate aplicate în statele membre. În sensul prezentului regulament, termenul „instanță judecătorească” ar trebui, în consecință, să aibă un sens larg, pentru a include nu numai instanțe judecătorești în sensul propriu al cuvântului, care exercită atribuții judiciare, ci, de exemplu, și notari din unele state membre care, în anumite chestiuni în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, exercită atribuții judiciare asemenea instanțelor judecătorești, precum și notari și profesioniști din domeniul juridic care, în anumite state membre, exercită atribuții judiciare în cazul efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, prin delegarea de competențe de către o instanță judecătorească. Toate instanțele judecătorești, astfel cum sunt definite în prezentul regulament, ar trebui să intre sub incidența normelor în materie de competență stabilite în prezentul regulament. În schimb, termenul „instanță judecătorească” nu ar trebui să includă autoritățile extrajudiciare dintr-un stat membru competente, în temeiul legii naționale, în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, cum ar fi notarii, care, în majoritatea statelor membre, cum este de obicei cazul, nu exercită atribuții judiciare.

RO 17 RO

(30) Prezentul regulament ar trebui să permită tuturor notarilor care sunt competenți în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statele membre să exercite astfel de prerogative. Dacă notarii dintr-un anumit stat membru intră sau nu sub incidența normelor în materie de competență stabilite în prezentul regulament ar trebui să depindă de intrarea sau nu a acestora sub incidența definiției termenului „instanță judecătorească” în sensul prezentului regulament.

(31) Actele emise de notari în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statele membre ar trebui să circule în temeiul prezentului regulament. Atunci când notarii exercită atribuții judiciare, ei intră sub incidența normelor în materie de competență, iar hotărârile pe care le pronunță ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile privind recunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești. Atunci când notarii nu exercită atribuții judiciare, ei nu intră sub incidența normelor în materie de competență, iar actele autentice pe care le emit ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile privind actele autentice.

(32) Pentru a reflecta mobilitatea în creștere a cuplurilor și pentru a facilita administrarea corectă a justiției, normele privind competența prevăzute în prezentul regulament ar trebui să le permită cetățenilor să beneficieze de posibilitatea ca diferitele proceduri conexe care îi vizează să se deruleze în fața instanțelor judecătorești din același stat membru. În acest scop, regulamentul ar trebui să concentreze competența referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statul membru ale cărui instanțe sunt chemate să dezbată succesiunea unui partener în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 650/2012 sau desfacerea ori anularea unui parteneriat înregistrat.

(33) Regulamentul ar trebui să prevadă faptul că, în cazul în care procedurile privind succesiunea unui partener sunt pendinte în fața unei instanțe dintr-un stat membru, sesizată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 650/2012, instanțele judecătorești din respectivul stat ar trebui să fie competente să se pronunțe în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care au legătură cu cauza succesorală.

(34) În mod similar, aspectele ce țin de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care au legătură cu procedurile pendinte în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru sesizate cu o cerere de desfacere sau anulare a unui parteneriat înregistrat ar trebui soluționate de instanțele judecătorești din respectivul stat membru, în cazul în care partenerii convin în acest sens.

(35) În cazul în care aspectele ce țin de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate nu au legătură cu procedurile pendinte în fața instanței judecătorești dintr-un stat membru referitoare la succesiunea unui partener sau la desfacerea ori anularea parteneriatului înregistrat, prezentul regulament ar trebui să prevadă o ierarhie a factorilor de legătură pentru stabilirea competenței, începând cu reședința obișnuită a partenerilor în momentul sesizării instanței judecătorești. Ultimul element din ierarhia factorilor de legătură privind competența ar trebui să fie reprezentat de statul membru în temeiul legii căruia s-a efectuat înregistrarea obligatorie a parteneriatului în vederea creării acestuia. Acești factori de legătură sunt stabiliți având în vedere mobilitatea în creștere a cetățenilor și pentru a asigura existența unui factor de legătură veritabil între parteneri și statul membru în care se exercită competența.

(36) Având în vedere faptul că instituția parteneriatului înregistrat nu este prevăzută în toate statele membre, ar putea fi necesar, în mod excepțional, ca instanțele judecătorești dintr-un stat membru al cărui drept nu prevede instituția parteneriatului înregistrat să își decline competența în temeiul prezentului regulament. Într-un astfel de caz, instanțele judecătorești

RO 18 RO

acționează rapid și ar trebui ca partea vizată să aibă posibilitatea de a intenta acțiunea în orice alt stat membru care are un factor de legătură care conferă competență, indiferent de ordinea acestor temeiuri de competență, respectând totodată autonomia părților. De asemenea, ar putea fi necesar, în mod excepțional, ca orice instanță judecătorească sesizată după o declinare de competență, alta decât instanțele judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a creat parteneriatul înregistrat, competentă în temeiul unui acord de alegere a forului sau în temeiul înfățișării pârâtului, să își decline competența în aceleași condiții. În sfârșit, pentru a preveni riscul denegării de dreptate, dacă nicio altă instanță nu este competentă să se pronunțe asupra situației în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, s-a prevăzut o normă de competență alternativă.

(37) Pentru a spori securitatea juridică, previzibilitatea și autonomia părților, prezentul regulament ar trebui să permită, în anumite împrejurări, ca părțile să încheie un acord de alegere a forului în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă sau în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a creat parteneriatul înregistrat.

(38) Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice părțile să soluționeze cauza pe cale amiabilă printr-o tranzacție extrajudiciară, de exemplu în fața unui notar, într-un stat membru ales de acestea, în cazul în care acest lucru este posibil în temeiul legii statului membru respectiv. Acest lucru ar trebui să fie valabil chiar dacă legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat nu este legea statului membru respectiv.

(39) Pentru a asigura faptul că instanțele judecătorești din toate statele membre pot să invoce aceleași temeiuri juridice pentru a-și exercita competența referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, prezentul regulament ar trebui să prevadă în mod exhaustiv temeiurile în care poate fi exercitată o astfel de competență subsidiară.

(40) Pentru a se remedia în special situațiile de denegare de dreptate, în prezentul regulament ar trebui să se prevadă un forum necessitatis prin care să se permită unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, în cazuri excepționale, să se pronunțe cu privire la efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat care prezintă o legătură strânsă cu un stat terț. Un astfel de caz excepțional ar putea fi considerată situația în care o acțiune se dovedește a fi imposibil de realizat în statul terț respectiv, de exemplu din cauza unui război civil, sau situația în care, în mod rezonabil, nu se poate aștepta ca un partener să inițieze sau să efectueze o acțiune în acel stat. Cu toate acestea, competența întemeiată pe forum necessitatis ar trebui să fie exercitată doar în cazul în care cauza prezintă o legătură suficientă cu statul membru al instanței judecătorești sesizate.

(41) În interesul funcționării armonioase a justiției, ar trebui evitată pronunțarea de hotărâri contradictorii în state membre diferite. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme generale de procedură similare celor proprii altor instrumente ale Uniunii din domeniul cooperării judiciare în materie civilă. O astfel de normă procedurală este norma privind litispendența, care va fi aplicată dacă aceeași cauză privind efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat este introdusă înaintea unor instanțe judecătorești diferite din state membre diferite. Prin norma respectivă se va stabili care instanță judecătorească ar trebui să continue soluționarea cauzei.

(42) Pentru a le permite cetățenilor să profite, în condiții de securitate juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită partenerilor cunoașterea din timp a legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat. Prin urmare, ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii. Norma principală ar trebui să asigure reglementarea efectelor

RO 19 RO

patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat de o lege previzibilă, cu care acesta are legături strânse. Din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea, legea aplicabilă ar trebui să reglementeze efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat în ansamblul lor, adică toate efectele patrimoniale care intră sub incidența parteneriatului înregistrat, indiferent de natura activelor și indiferent dacă ele sunt situate într-un alt stat membru sau într-un stat terț.

(43) Legea stabilită în temeiul prezentului regulament ar trebui să se aplice indiferent dacă este sau nu legea unui stat membru.

(44) Pentru a facilita administrarea de către parteneri a bunurilor lor, prezentul regulament ar trebui să le permită acestora să desemneze legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat, indiferent de natura sau de situarea bunurilor, dintre legile care au o legătură strânsă cu partenerii, de exemplu în virtutea reședinței obișnuite sau a cetățeniei acestora. Cu toate acestea, pentru a evita privarea desemnării legii de orice efect și punerea partenerilor în situație de vid juridic, o astfel de desemnare a legii ar trebui limitată la o lege care acordă efecte patrimoniale parteneriatelor înregistrate. Această desemnarea poate fi făcută în orice moment, anterior înregistrării parteneriatului, în momentul înregistrării acestuia sau în timpul parteneriatului înregistrat.

(45) Pentru a asigura securitatea juridică a tranzacțiilor și a împiedica orice schimbare a legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate fără notificarea partenerilor, nu ar trebui să se facă nicio schimbare a legii aplicabile decât la cererea expresă a părților. Această schimbare hotărâtă de parteneri nu ar trebui să aibă efect retroactiv, cu excepția cazului în care aceștia au stipulat în mod expres acest lucru. Oricare ar fi situația, nu se poate aduce atingere drepturilor terților.

(46) Ar trebui definite norme privind condițiile de fond și de formă ale acordului privind desemnarea legii aplicabile, astfel încât să fie facilitată alegerea informată a partenerilor, iar consimțământul lor să fie respectat, pentru a se asigura securitatea juridică, precum și un acces mai bun la justiție. În ceea ce privește condițiile de formă, ar trebui introduse anumite garanții pentru a se asigura faptul că partenerii sunt conștienți de consecințele alegerii lor. O condiție minimă ar fi ca acordul privind desemnarea legii aplicabile să fie încheiat în scris, datat și semnat de ambele părți. Cu toate acestea, în cazul în care legea statului membru în care ambii parteneri își au reședința obișnuită în momentul încheierii acordului prevede condiții de formă suplimentare, acestea ar trebui respectate. De exemplu, asemenea condiții de formă suplimentare pot exista într-un stat membru în care acordul este inclus într-o convenție privind efectele patrimoniale ale parteneriatului. Dacă, la data încheierii acordului, partenerii își au reședința obișnuită în state membre diferite care prevăd condiții de formă diferite, ar trebuie să fie suficientă respectarea cerințelor de formă ale unuia dintre aceste state. Dacă, la data încheierii acordului, numai unul dintre parteneri își are reședința obișnuită într-un stat membru care prevede condiții de formă suplimentare, acestea ar trebui respectate.

(47) Convenția privind efectele patrimoniale ale parteneriatului reprezintă un acord privind bunurile partenerilor, a cărui admisibilitate și acceptare variază în rândul statelor membre. Pentru ca drepturile de proprietate dobândite ca urmare a unei convenții privind efectele patrimoniale ale parteneriatului să fie mai ușor acceptate în statele membre, ar trebui definite condițiile de formă ale unei astfel de convenții. Ca o condiție minimă, convenția matrimonială ar trebui încheiată în scris, datată și semnată de către ambele părți. Cu toate acestea, convenția ar trebui să îndeplinească și condițiile de formă suplimentare prevăzute în legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, astfel cum este

RO 20 RO

determinată de regulament, și în legea statului membru în care partenerii își au reședința obișnuită. Prezentul regulament ar trebui să determine și legea care ar urma să reglementeze condițiile de fond ale unei astfel de convenții.

(48) În situația în care nu este desemnată o lege aplicabilă și în scopul de a concilia previzibilitatea și securitatea juridică cu luarea în considerare a vieții pe care cuplul o duce în practică, prezentul regulament ar trebui să prevadă faptul că efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat li se aplică legea statului în temeiul legii căruia s-a efectuat înregistrarea obligatorie a parteneriatului în vederea creării sale.

(49) Atunci când prezentul regulament face referire la cetățenie ca factor de legătură, chestiunea referitoare la modul în care trebuie considerată o persoană având cetățenie multiplă constituie o chestiune prealabilă care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și ar trebui reglementată de legea națională, inclusiv, după caz, de convențiile internaționale, cu respectarea deplină a principiilor generale ale Uniunii Europene. Acest lucru nu ar trebui să afecteze valabilitatea unei desemnări a legii făcute în conformitate cu prezentul regulament.

(50) În ceea ce privește stabilirea legii aplicabile efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat în lipsa unei desemnări a legii și a unei convenții privind efectele patrimoniale ale parteneriatului, autoritatea judiciară dintr-un stat membru, la solicitarea oricăruia dintre parteneri, ar trebui, în cazuri excepționale – atunci când partenerii s-au mutat pentru o perioadă îndelungată în statul reședinței lor obișnuite – să poată ajunge la concluzia că se poate aplica legea statului respectiv, dacă partenerii s-au bazat pe aceasta. Oricare ar fi situația, nu se poate aduce atingere drepturilor terților.

(51) Legea determinată ca fiind legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate ar trebui să reglementeze aceste efecte, de la aspecte precum clasificarea bunurilor unuia sau ambilor parteneri în categorii diferite pe durata parteneriatului înregistrat și după desfacerea acestuia, până la lichidarea bunurilor și ar trebui să includă consecințele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat asupra raportului juridic dintre un partener și terți. Cu toate acestea, legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate poate fi invocată împotriva unui terț de către un partener ca reglementând astfel de efecte numai când raporturile juridice dintre partener și terț s-au constituit într-un moment în care terțul cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască respectiva lege.

(52) În circumstanțe excepționale, considerații de interes public, precum protecția organizării politice, sociale sau economice a unui stat membru, ar trebui să dea instanțelor judecătorești și altor autorități competente din statele membre posibilitatea, în cazuri excepționale, de a aplica excepții în temeiul normelor de aplicare imediată. În acest sens, conceptul de „norme de aplicare imediată” ar trebui să includă normele cu caracter imperativ, precum cele referitoare la protecția locuinței familiale. Totuși, această excepție de la aplicarea legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate necesită o interpretare strictă, pentru a păstra compatibilitatea cu obiectivul general al prezentului regulament.

(53) În circumstanțe excepționale, considerații de interes public ar trebui să dea posibilitatea, de asemenea, instanțelor judecătorești și altor autorități competente în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate din statele membre de a nu ține seama de anumite dispoziții dintr-o lege străină atunci când, într-un anumit caz, aplicarea unor astfel de dispoziții ar fi vădit incompatibilă cu ordinea publică (ordre public) a statului membru în cauză. Cu toate acestea, instanțele judecătorești sau celelalte autorități competente nu ar trebui să poată invoca excepția de ordine publică pentru a nu aplica legea unui alt stat sau pentru a refuza să recunoască – ori, după caz, să accepte – sau să execute o hotărâre, un act

RO 21 RO

autentic sau o tranzacție judiciară dintr-un alt stat membru, dacă în felul acesta ar încălca dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 21 privind principiul nediscriminării.

(54) Având în vedere că există state în care coexistă două sau mai multe sisteme de drept sau seturi de norme care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament, ar trebui prevăzut în ce măsură dispozițiile prezentului regulament se aplică în diferitele unități teritoriale ale acestor state.

(55) Având în vedere obiectivul său general, care este recunoașterea reciprocă a hotărârilor pronunțate în statele membre în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme cu privire la recunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești similare celor din alte instrumente ale Uniunii în domeniul cooperării judiciare în materie civilă.

(56) Pentru a se ține seama de diferitele modalități de soluționare a aspectelor legate de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statele membre, prezentul regulament ar trebui să garanteze recunoașterea și forța executorie, în toate statele membre, a actelor autentice în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

(57) Actele autentice ar trebui să aibă în alt stat membru aceeași forță probantă pe care o au în statul membru de origine sau o forță cât mai apropiată. Atunci când se stabilește forța probantă sau forța cât mai apropiată a unui anumit act autentic într-un alt stat membru, ar trebui să se facă trimitere la natura și amploarea forței probante ale actului autentic în statul membru de origine. În consecință, legea statului membru de origine va fi cea care va stabili ce forță probantă ar trebui să aibă un anumit act autentic într-un alt stat membru.

(58) Caracterul autentic al unui act autentic ar trebui să fie un concept autonom care să se refere la elemente cum ar fi autenticitatea actului, cerințele de formă ale actului, competențele autorității care întocmește actul și procedura utilizată pentru întocmirea actului. Acesta ar trebui să privească, de asemenea, elementele de fapt înscrise în actul autentic de autoritatea implicată, precum faptul că părțile indicate s-au înfățișat la data indicată în fața autorității respective și că acestea au făcut declarațiile indicate. Partea care dorește să conteste caracterul autentic al unui act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața instanței judecătorești competente din statul membru de origine al actului autentic în temeiul dreptului statului membru respectiv.

(59) Sintagma „actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic” ar trebui interpretată ca o trimitere la conținutul pe fond înregistrat în actul autentic. O parte care dorește să conteste actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața instanțelor judecătorești competente în temeiul prezentului regulament, care ar trebui să soluționeze contestarea în temeiul legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat.

(60) Dacă o chestiune legată de actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic este invocată pe cale accesorie înaintea unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, instanța judecătorească respectivă ar trebui să fie competentă în materie.

(61) Un act autentic care este contestat nu ar trebui să aibă forță probantă într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rol. Dacă acțiunea de contestare se referă numai la o chestiune specifică cu privire la actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic, actul autentic contestat ar trebui să fie lipsit de forță probantă în ceea ce privește chestiunea contestată într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rol. Un

RO 22 RO

act autentic care, ca urmare a unei acțiuni de contestare, este declarat nul ar trebui să înceteze să mai aibă forță probantă.

(62) O autoritate căreia, pentru aplicarea prezentului regulament, i s-ar prezenta două acte autentice incompatibile ar trebui să evalueze dacă ar trebui să se acorde prioritate unuia dintre actele autentice și căruia dintre acestea ar trebui să i se acorde prioritate, luând în considerare circumstanțele cazului particular. În cazul în care, din aceste circumstanțe nu reiese clar dacă ar trebui să se acorde prioritate unuia dintre actele autentice și căruia dintre acestea ar trebui să i se acorde prioritate, chestiunea ar trebui să fie soluționată de instanțele judecătorești competente în temeiul prezentului regulament sau, în cazul în care chestiunea este invocată pe cale accesorie în cursul unei acțiuni, de instanța sesizată cu respectiva acțiune. În cazul unei incompatibilități între un act autentic și o hotărâre, ar trebui să se ia în considerare motivele de nerecunoaștere a hotărârilor în temeiul prezentului regulament.

(63) Cu toate acestea, recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să presupună sub nicio formă recunoașterea parteneriatului înregistrat care a condus la pronunțarea hotărârii judecătorești.

(64) Ar trebui precizată relația dintre prezentul regulament și convențiile bilaterale sau multilaterale în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate la care sunt parte statele membre.

(65) Pentru a facilita aplicarea prezentului regulament, este oportun să se prevadă obligația statelor membre de a comunica anumite informații privind propriile legislații și proceduri referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, înființată prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului25. Pentru a permite publicarea la timp în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a tuturor informațiilor relevante pentru aplicarea practică a prezentului regulament, statele membre ar trebui, de asemenea, să comunice Comisiei aceste informații înainte de data aplicării prezentului regulament.

(66) Tot pentru a facilita aplicarea prezentului regulament și pentru a permite utilizarea tehnologiilor moderne de comunicații, ar trebui prevăzute formulare-tip pentru atestatele care trebuie furnizate în ceea ce privește cererea de încuviințare a executării unei hotărâri, a unui act autentic sau a unei tranzacții judiciare.

(67) Pentru calcularea perioadelor și a termenelor stabilite prin prezentul regulament, ar trebui să se aplice dispozițiile Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor26.

(68) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare în ceea ce privește crearea și modificarea ulterioară a atestatelor și formularelor referitoare la încuviințarea executării hotărârilor judecătorești, a tranzacțiilor judiciare și a actelor autentice. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie27.

25 JO L 174, 27.6.2001, p. 25.26 JO L 124, 8.6.1971, p. 1.27 JO L 55, 28.2.2011, p. 13.

RO 23 RO

(69) Ar trebui să se folosească procedura de consultare pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea ulterioară a atestatelor și a formularelor prevăzute în prezentul regulament, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(70) Obiectivele prezentului regulament, și anume libera circulație a persoanelor în Uniunea Europeană, posibilitatea ca partenerii să își organizeze raporturile patrimoniale între ei și față de terți pe durata existenței cuplului, precum și în momentul lichidării bunurilor lor, precum și o mai mare previzibilitate și securitate juridică, nu pot fi realizate în mod satisfăcător la nivelul statelor membre, ci, datorită amplorii și efectelor prezentului regulament, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, după caz prin intermediul unei cooperări consolidate între statele membre. Prin urmare, în conformitate cu principiul subsidiarității consacrat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea are competența de a acționa. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.

(71) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special la articolele 7, 9, 17, 21 și 47, referitoare la respectarea vieții private și de familie, dreptul de a întemeia o familie în conformitate cu legile interne, dreptul de proprietate, principiul nediscriminării și, respectiv, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil. Prezentul regulament trebuie aplicat de instanțele judecătorești și de alte autorități competente din statele membre cu respectarea acestor drepturi și principii,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Capitolul IDomeniu de aplicare și definiții

Articolul 1Domeniu de aplicare

1. Prezentul regulament se aplică în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală și administrativă.

2. Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:

(a) capacitatea juridică a partenerilor;

(b) existența, valabilitatea sau recunoașterea unui parteneriat înregistrat;

(c) obligațiile de întreținere;

(d) succesiunea la patrimoniul partenerului decedat;

(e) securitatea socială;

(f) dreptul la transferul sau ajustarea, între parteneri, în cazul desfacerii sau al anulării parteneriatului înregistrat, a drepturilor la pensia pentru limită de vârstă sau la pensia

RO 24 RO

de invaliditate acumulate în timpul parteneriatului înregistrat și care nu au dat naștere unui venit provenit din pensie în timpul parteneriatului înregistrat;

(g) natura drepturilor reale asupra unui bun și

(h) orice înscriere într-un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.

Articolul 2Competența în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în cadrul

statelor membre

Prezentul regulament nu aduce atingere competenței autorităților statelor membre în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Articolul 3Definiții

1. În sensul prezentului regulament:

(a) „parteneriat înregistrat” înseamnă un regim de viață comun între două persoane, prevăzut de lege, a cărui înregistrare este obligatorie în temeiul respectivei legi și care îndeplinește formalitățile juridice impuse de respectiva lege pentru crearea sa;

(b) „efecte patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat” înseamnă ansamblul normelor privind raporturile patrimoniale dintre parteneri și dintre parteneri și terți, care rezultă din raportul juridic creat prin înregistrarea parteneriatului sau prin desfacerea acestuia;

(c) „convenție privind efectele patrimoniale ale parteneriatului” înseamnă orice acord între parteneri sau viitori parteneri prin care aceștia organizează efectele patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat;

(d) „act autentic” înseamnă un document în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care a fost întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:

(i) se referă la semnătura și conținutul actului autentic și

(ii) a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice autoritate împuternicită în acest sens de către statul membru de origine;

(e) „hotărâre judecătorească” înseamnă orice hotărâre în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate pronunțată de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, indiferent de denumirea hotărârii, inclusiv o hotărâre privind stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată;

(f) „tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care a fost aprobată de o instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în cursul unei acțiuni;

RO 25 RO

(g) „stat membru de origine” înseamnă statul membru în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească, s-a întocmit actul autentic, s-a încuviințat sau s-a încheiat tranzacția judiciară, după caz;

(h) „stat membru de executare” înseamnă statul membru în care se solicită recunoașterea și/sau executarea hotărârii judecătorești, a actului autentic sau a tranzacției judiciare.

2. În sensul prezentului regulament, termenul „instanță judecătorească” înseamnă orice autoritate judiciară și toți ceilalți profesioniști și autorități din domeniul juridic care au competență în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, care exercită atribuții judiciare sau acționează în baza delegării de competențe de către o autoritate judiciară sau acționează sub controlul unei autorități judiciare, cu condiția ca aceste autorități și acești profesioniști din domeniul juridic să ofere garanții în ceea ce privește imparțialitatea și dreptul tuturor părților de a fi ascultate și cu condiția ca hotărârile pronunțate de acestea/aceștia în temeiul legii statului membru în care își exercită activitatea:

(i) să poată face obiectul unei căi de atac sau al unui control de către o autoritate judiciară și

(ii) să aibă o forță și un efect similare cu cele ale unei hotărâri a unei autorități judiciare privind aceleași aspecte.

Statele membre notifică Comisiei care sunt ceilalți profesioniști și autorități din domeniul juridic menționați la primul paragraf, în conformitate cu articolul 64.

Capitolul IICompetența

Articolul 4Competența în caz de deces al unuia dintre parteneri

Atunci când o instanță judecătorească dintr-un stat membru este sesizată în materia succesiunii unui partener înregistrat în temeiul Regulamentului (UE) nr. 650/2012, instanțele judecătorești din statul respectiv sunt competente să se pronunțe cu privire la aspectele privind efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat care au legătură cu respectiva cauză succesorală.

Articolul 5Competența în caz de desfacere sau anulare a unui parteneriat înregistrat

1. În situația în care o instanță judecătorească dintr-un stat membru este sesizată să se pronunțe cu privire la desfacerea sau anularea unui parteneriat înregistrat, instanțele judecătorești din statul membru respectiv sunt competente să se pronunțe cu privire la efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat care au legătură cu respectiva desfacere sau anulare, dacă partenerii sunt de acord.

2. Dacă acordul menționat la alineatul (1) este încheiat înainte ca instanța judecătorească să fie sesizată pentru a se pronunța în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, acordul respectă dispozițiile articolului 7.

RO 26 RO

Articolul 6Alte criterii de stabilire a competenței

În cazul în care nicio instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în conformitate cu articolul 4 sau 5 ori în alte cazuri decât cele prevăzute la aceste articole, sunt competente să se pronunțe cu privire la efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat instanțele judecătorești din statul membru:

(a) pe teritoriul căruia partenerii își au reședința obișnuită în momentul sesizării instanței judecătorești sau, în lipsă,

(b) pe teritoriul căruia partenerii își aveau ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre ei să locuiască acolo în momentul sesizării instanței judecătorești sau, în lipsă,

(c) pe teritoriul căruia pârâtul își are reședința obișnuită în momentul sesizării instanței judecătorești sau, în lipsă,

(d) al cetățeniei comune a partenerilor în momentul sesizării instanței judecătorești sau, în lipsă,

(e) în temeiul legii căruia s-a creat parteneriatul înregistrat.

Articolul 7Alegerea forului

1. În cazurile care intră sub incidența articolului 6, părțile pot conveni ca instanțele judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă în conformitate cu articolul 22 sau cu articolul 26 alineatul (1) sau instanțele judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a creat parteneriatul înregistrat să fie competente în mod exclusiv pentru a se pronunța cu privire la efectele patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat.

2. Acordul este redactat în scris, datat și semnat de părți. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată echivalentă formei scrise.

Articolul 8Competența întemeiată pe înfățișarea pârâtului

1. În afara competenței care decurge din alte dispoziții ale prezentului regulament, este competentă o instanță judecătorească dintr-un stat membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul articolului 22 sau al articolului 26 alineatul (1) și în fața căreia se înfățișează pârâtul. Această regulă nu se aplică în cazul în care înfățișarea a avut loc pentru a contesta competența sau în cazurile reglementate de articolul 4.

2. Înainte de a-și declara competența în temeiul alineatului (1), instanța judecătorească se asigură că pârâtul este informat cu privire la dreptul său de a contesta competența și cu privire la consecințele înfățișării sau ale neînfățișării.

Articolul 9Competența alternativă

1. În cazul în care o instanță judecătorească din statul membru care are competență în temeiul articolului 4, al articolului 5 sau al articolului 6 literele (a), (b), (c) sau (d) dispune

RO 27 RO

că legea sa nu prevede instituția parteneriatului înregistrat, aceasta își poate declina competența. În cazul în care instanța judecătorească decide să își decline competența, face acest lucru fără întârzieri nejustificate.

2. În cazul în care o instanță judecătorească își declină competența în temeiul alineatului (1) și în cazul în care părțile convin să confere competență instanțelor judecătorești din oricare alt stat membru în conformitate cu articolul 7, competența de a se pronunța cu privire la efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat le revine instanțelor judecătorești din respectivul stat membru.

În alte cazuri, competența de a se pronunța cu privire la efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat le revine instanțelor judecătorești din oricare alt stat membru în temeiul articolului 6 sau al articolului 8.

3. Prezentul articol nu se aplică atunci când părțile au obținut desfacerea sau anularea parteneriatului înregistrat care poate fi recunoscută în statul membru al forului.28

Articolul 10Competența subsidiară

În cazul în care nicio instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 4, 5, 6, 7 și 8 sau în cazul în care toate instanțele judecătorești prevăzute la articolul 9 și-au declinat competența și nicio instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolului 6 litera (e) și al articolelor 7 și 8, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în măsura în care bunurile imobile aparținând unuia sau ambilor parteneri se află pe teritoriul respectivului stat membru, caz în care instanța judecătorească sesizată este competentă să se pronunțe numai asupra aspectelor legate de aceste bunuri imobile.

Articolul 11Forum necessitatis

În cazul în care nicio instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 4, 5, 6, 7, 8 și 10 sau în cazul în care toate instanțele judecătorești prevăzute la articolul 9 și-au declinat competența și nicio instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolului 6 litera (e) și al articolelor 7, 8 și 10, instanțele judecătorești dintr-un stat membru se pot pronunța, în cazuri excepționale, asupra efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat în situația în care acțiunea nu se poate iniția sau desfășura în mod rezonabil sau ar fi imposibilă într-un stat terț de care cauza este strâns legată.

Cauza trebuie să aibă o legătură suficientă cu statul membru al instanței judecătorești sesizate.

Articolul 12Cererile reconvenționale

Instanța judecătorească pe rolul căreia se află acțiunea în temeiul articolului 4, 5, 6, 7, 8, 10 sau 11 este competentă, de asemenea, pentru soluționarea unei cereri reconvenționale, în măsura în care aceasta intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

28 O formulare similară („care poate fi recunoscută”) se regăsește în Regulamentul Bruxelles I (reformare), la articolul 33 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3), la articolul 34 alineatul (1) litera (b) și în considerentul 23.

RO 28 RO

Articolul 13Limitarea procedurilor

1. În cazul în care patrimoniul defunctului a cărui succesiune intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 650/2012 cuprinde bunuri situate într-un stat terț, la cererea uneia dintre părți, instanța judecătorească sesizată să se pronunțe cu privire la efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat poate decide să nu se pronunțe cu privire la unul sau mai multe dintre respectivele bunuri dacă se preconizează că hotărârea sa cu privire la acele bunuri nu va fi recunoscută și, după caz, nu va fi încuviințată executarea acesteia în acel stat terț.

2. Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului părților de a limita obiectul acțiunii în temeiul legii statului membru al instanței judecătorești sesizate.

Articolul 14Sesizarea unei instanțe judecătorești

În sensul prezentului capitol, se consideră că o instanță judecătorească este sesizată:

(a) în momentul în care actul de sesizare a instanței judecătorești sau un alt act echivalent a fost depus la instanța judecătorească, cu condiția ca reclamantul să nu fi omis ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie comunicat sau notificat pârâtului, sau

(b) în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus la instanța judecătorească, în momentul primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiția ca reclamantul să nu fi omis ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanța judecătorească sau

(c) dacă procedurile sunt inițiate de instanța judecătorească din oficiu, în momentul adoptării deciziei de inițiere a acțiunii de către instanța judecătorească sau, în cazul în care o astfel de decizie nu este necesară, în momentul înregistrării dosarului de către instanța judecătorească.

Articolul 15Verificarea competenței

Instanța judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu privire la un aspect legat de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate pentru care nu este competentă în temeiul prezentului regulament își declină din oficiu competența.

Articolul 16Verificarea admisibilității

1. Atunci când pârâtul care își are reședința obișnuită într-un alt stat decât statul membru în care s-a intentat acțiunea nu se înfățișează în fața instanței judecătorești, instanța judecătorească competentă conform prezentului regulament suspendă acțiunea până când se demonstrează că pârâtul a fost în măsură să primească actul de sesizare a instanței judecătorești sau un act echivalent în timp util pentru a-și pregăti apărarea sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest scop.

RO 29 RO

2. Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială29 se aplică în locul alineatului (1) al prezentului articol dacă actul de sesizare a instanței judecătorești sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis dintr-un stat membru către un altul în temeiul dispozițiilor respectivului regulament.

3. În cazul în care nu se aplică Regulamentul (CE) nr. 1393/2007, se aplică articolul 15 din Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea sau comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, dacă actul de sesizare a instanței judecătorești sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în conformitate cu dispozițiile acestei convenții.

Articolul 17Litispendență

1. În cazul în care acțiuni având același obiect sunt introduse între părți înaintea unor instanțe judecătorești din state membre diferite, instanța judecătorească sesizată ulterior suspendă din oficiu acțiunea până când se stabilește competența primei instanțe sesizate.

2. În cazurile menționate la alineatul (1), la cererea unei instanțe judecătorești sesizate cu privire la litigiu, orice altă instanță judecătorească sesizată informează, fără întârziere, prima instanță judecătorească cu privire la data când a fost sesizată.

3. În cazul în care se stabilește competența primei instanțe judecătorești sesizate, instanța judecătorească sesizată ulterior își declină competența în favoarea acesteia.

Articolul 18Conexitate

1. În cazul în care pe rolul unor instanțe judecătorești din state membre diferite se află acțiuni conexe, oricare dintre acestea, cu excepția primei instanțe judecătorești sesizate, poate suspenda judecata.

2. În cazul în care aceste acțiuni se află pe rolul instanțelor judecătorești de prim grad de jurisdicție, oricare dintre acestea, cu excepția primei instanțe judecătorești sesizate, poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părți, să își decline competența, cu condiția ca respectivele acțiuni să fie de competența primei instanțe judecătorești sesizate și ca legea acesteia să permită conexarea acțiunilor.

3. În sensul prezentului articol, sunt considerate conexe acțiunile care sunt atât de strâns legate între ele, încât sunt oportune judecarea și soluționarea lor împreună pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii în cazul judecării separate a acțiunilor.

Articolul 19Măsuri provizorii, inclusiv măsuri asigurătorii

Instanțele judecătorești dintr-un stat membru pot fi sesizate cu o cerere de măsuri provizorii, inclusiv măsuri asigurătorii, prevăzute în dreptul statului în cauză, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, judecarea cauzei pe fond ține de competența instanțelor judecătorești dintr-un alt stat membru.

29 JO L 324, 10.12.2007, p. 79.

RO 30 RO

Capitolul IIILegea aplicabilă

Articolul 20Aplicare universală

Legea desemnată ca aplicabilă de prezentul regulament se aplică indiferent dacă este sau nu legea unui stat membru.

Articolul 21Unitatea legii aplicabile

Legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat se aplică tuturor bunurilor care fac obiectul efectelor respective, indiferent de situarea acestora.

Articolul 22Desemnarea legii aplicabile

1. Partenerii sau viitorii parteneri pot conveni asupra desemnării sau modificării legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat, cu condiția ca legea respectivă să acorde efecte patrimoniale instituției parteneriatului înregistrat și ca legea respectivă să fie una dintre următoarele:

(a) legea statului în care partenerii sau viitorii parteneri sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului;

(b) legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre parteneri sau viitorii parteneri în momentul încheierii acordului sau

(c) legea statului în temeiul căreia s-a creat parteneriatul înregistrat.

2. În absența situației în care partenerii convin altfel, schimbarea legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat realizată în timpul parteneriatului produce efecte numai pentru viitor.

3. Nicio schimbare retroactivă a legii aplicabile în temeiul alineatului (2) nu aduce atingere drepturilor terților care decurg din respectiva lege.

Articolul 23Condițiile de formă ale acordului privind desemnarea legii aplicabile

1. Acordul menționat la articolul 22 se încheie în scris, se datează și se semnează de ambii parteneri. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată echivalentă formei scrise.

2. Cu toate acestea, în cazul în care legea statului membru în care ambii parteneri își au reședința obișnuită în momentul încheierii acordului prevede condiții de formă suplimentare în cazul convențiilor privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor, se aplică respectivele condiții.

3. Dacă, la data încheierii acordului, partenerii își au reședința obișnuită în state membre diferite și dacă legile din aceste state prevăd condiții de formă diferite pentru convențiile

RO 31 RO

privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor, acordul este valabil din punctul de vedere al formei dacă satisface condițiile prevăzute de oricare dintre legile respective.

4. Dacă, la data încheierii acordului, numai unul dintre parteneri își are reședința obișnuită într-un stat membru, iar acest stat prevede condiții de formă suplimentare pentru convențiile privind efectele patrimoniale ale parteneriatului, se aplică respectivele condiții.

Articolul 24Consimțământul și condițiile de fond

1. Existența și valabilitatea unui acord privind desemnarea legii sau ale oricărei clauze a acestuia sunt stabilite de legea care l-ar reglementa în temeiul articolului 22 din prezentul regulament dacă acordul sau clauza respectivă ar fi valabile.

2. Cu toate acestea, pentru a stabili faptul că nu și-a dat consimțământul, unul dintre parteneri poate să invoce legea țării în care își are reședința obișnuită la data sesizării instanței judecătorești, dacă din circumstanțele cauzei reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea menționată la alineatul (1).

Articolul 25Condițiile de formă ale convenției privind efectele patrimoniale ale parteneriatului

1. Convenția privind efectele patrimoniale ale parteneriatului se încheie în scris, se datează și se semnează de ambii parteneri. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a convenției este considerată echivalentă formei scrise.

2. Cu toate acestea, în cazul în care legea statului membru în care ambii parteneri își au reședința obișnuită în momentul încheierii convenției prevede condiții de formă suplimentare în cazul convențiilor privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor, se aplică respectivele condiții.

Dacă, la data încheierii convenției, partenerii își au reședința obișnuită în state membre diferite și dacă legile din aceste state prevăd condiții de formă diferite pentru convențiile privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor, convenția este valabilă din punctul de vedere al formei dacă satisface condițiile prevăzute de oricare dintre legile respective.

Dacă, la data încheierii convenției, numai unul dintre parteneri își are reședința obișnuită într-un stat membru, iar acest stat prevede condiții de formă suplimentare pentru convențiile privind efectele patrimoniale ale parteneriatului, se aplică respectivele condiții.

3. Totuși, dacă legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat impune condiții de formă suplimentare, se aplică respectivele condiții.

Articolul 26Legea aplicabilă în absența desemnării acesteia de către părți

1. În absența unui acord în temeiul articolului 22, legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate este legea statului în temeiul căreia s-a înregistrat parteneriatul.

2. Cu titlu de excepție și la solicitarea oricăruia dintre parteneri, autoritatea judiciară competentă să se pronunțe în materia efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat poate decide că legea unui alt stat decât statul a cărui lege este aplicabilă în temeiul alineatului (1) reglementează efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, dacă legea respectivului alt stat acordă efecte patrimoniale instituției parteneriatului înregistrat și dacă reclamantul demonstrează că:

RO 32 RO

(a) partenerii și-au păstrat ultima reședință obișnuită comună în respectivul stat pe o perioadă semnificativ de lungă și

(b) ambii parteneri s-au bazat pe legea respectivului alt stat la stabilirea sau planificarea raporturilor lor patrimoniale.

Legea respectivului alt stat se aplică de la crearea parteneriatului înregistrat, cu excepția cazului în care unul dintre parteneri nu este de acord. În cazul în care unul dintre soți nu este de acord, legea respectivului alt stat produce efecte de la stabilirea ultimei reședințe obișnuite comune în statul respectiv.

Aplicarea legii celuilalt stat nu aduce atingere drepturilor terților care decurg din legea aplicabilă în temeiul alineatului (1).

Alineatul (3) nu se aplică în cazul în care partenerii au încheiat o convenție privind efectele patrimoniale ale parteneriatului înainte de stabilirea ultimei lor reședințe obișnuite comune în respectivul alt stat.

Articolul 27Domeniul de aplicare al legii aplicabile

Legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în temeiul prezentului regulament stabilește, printre altele: 

(a) clasificarea bunurilor aflate în proprietatea fiecăruia dintre parteneri sau a ambilor parteneri în diferite categorii în cursul parteneriatului înregistrat și după parteneriatul înregistrat;

(b) transferul bunurilor dintr-o categorie în alta;

(c) responsabilitatea unui partener pentru pasivele și datoriile celuilalt partener;

(d) prerogativele, drepturile și obligațiile fiecăruia dintre parteneri sau ale ambilor parteneri cu privire la bunuri;

(e) împărțirea, distribuirea sau lichidarea bunurilor cu ocazia desfacerii parteneriatului înregistrat;

(f) consecințele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate asupra raportului juridic dintre un partener și terți și

(g) condițiile de fond ale convenției privind efectele patrimoniale ale parteneriatului.

Articolul 28Opozabilitatea față de terți

1. Fără a se aduce atingere articolului 27 litera (f), legea care reglementează efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat între parteneri nu poate fi invocată de un partener împotriva unui terț într-un litigiu între un terț și unul dintre cei doi parteneri sau ambii parteneri, cu excepția cazului în care terțul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască, acționând cu toată diligența necesară, existența respectivei legi.

RO 33 RO

2. Se consideră că terțul are cunoștință de existența acestei dacă

(a) legea care reglementează efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat este legea

(i) statului a cărui lege este aplicabilă tranzacției dintre un partener și terț;

(ii) statului pe teritoriul căruia partenerul contractant și terțul își au reședința obișnuită sau,

(iii) în situațiile în care sunt implicate bunuri imobile, a statului unde se situează bunul

sau

(b) fiecare partener a îndeplinit cerințele aplicabile privind publicitatea sau înregistrarea efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat prevăzute de legea:

(i) statului a cărui lege este aplicabilă tranzacției dintre un partener și terț;

(ii) statului pe teritoriul căruia partenerul contractant și terțul își au reședința obișnuită sau,

(iii) în situațiile în care sunt implicate bunuri imobile, a statului unde se situează bunul.

3. În situația în care legea care reglementează efectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat nu poate fi invocată de un partener împotriva unui terț în temeiul alineatului (1), opozabilitatea efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat față de terț va fi reglementată:

(a) de legea statului a cărui lege este aplicabilă tranzacției dintre un partener și terț sau

(b) în situațiile în care sunt implicate bunuri imobile sau bunuri ori drepturi înregistrate, de legea statului în care sunt situate bunurile sau în care sunt înregistrate bunurile ori drepturile.

Articolul 29Adaptarea drepturilor reale

În situația în care o persoană invocă un drept real la care are dreptul în temeiul legii aplicabile efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat, iar în legea statului membru în care este invocat dreptul real nu există dreptul real în cauză, dacă este necesar și în măsura în care acest lucru este posibil, dreptul respectiv se adaptează la cel mai apropiat drept echivalent în temeiul legii statului respectiv, luând în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia.

Articolul 30Norme de aplicare imediată

1. Prezentul regulament nu restrânge aplicarea normelor de aplicare imediată din legea forului.

RO 34 RO

2. Normele de aplicare imediată sunt norme a căror respectare este considerată esențială de către un stat membru pentru salvgardarea intereselor sale publice, precum organizarea sa politică, socială sau economică, în asemenea măsură, încât aceste norme sunt aplicabile oricărei situații care intră în domeniul lor de aplicare, indiferent de legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat în temeiul prezentului regulament.

Articolul 31Ordinea publică

Aplicarea unei dispoziții din legea oricărui stat desemnată în temeiul prezentului regulament poate fi refuzată doar dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică a forului.

Articolul 32Excluderea retrimiterii

Aplicarea legii oricărui stat specificate de prezentul regulament înseamnă aplicarea normelor de drept în vigoare în statul respectiv, cu excepția normelor sale de drept internațional privat.

Articolul 33State cu mai multe sisteme de drept - conflicte de legi teritoriale

1. În cazul în care legea specificată de prezentul regulament este cea a unui stat care cuprinde mai multe unități teritoriale, fiecare având propriile norme de drept privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, normele naționale privind conflictele de legi ale statului respectiv stabilesc unitatea teritorială relevantă ale cărei norme de drept se aplică.

2. În absența unor astfel de norme naționale privind conflictele de legi:

(a) orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul dispozițiilor privind reședința obișnuită a partenerilor, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale în care își au reședința obișnuită partenerii;

(b) orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul dispozițiilor privind cetățenia partenerilor, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale cu care partenerii au legătura cea mai strânsă;

(c) orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul oricăror altor dispoziții privind alte elemente ca factori de legătură, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale în care se situează elementul relevant.

Articolul 34State cu mai multe sisteme de drept - conflicte de legi interpersonale

În cazul unui stat care are două sau mai multe sisteme de drept sau ansambluri de norme aplicabile diferitelor categorii de persoane în ceea ce privește efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, orice trimitere la legea unui astfel de stat se interpretează ca făcând trimitere la sistemul de drept sau ansamblul de norme determinate de normele în vigoare în acel stat. În lipsa

RO 35 RO

unor astfel de norme, se aplică sistemul de drept sau ansamblul de norme cu care partenerii au legătura cea mai strânsă.

Articolul 35Neaplicarea prezentului regulament la conflictele de legi interne

Un stat membru care cuprinde mai multe unități teritoriale, fiecare având propriile norme de drept privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, nu are obligația de a aplica prezentul regulament în cazul conflictelor de legi care privesc exclusiv aceste unități teritoriale.

Capitolul IVRecunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor

Articolul 36Recunoașterea

1. Hotărârile pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la o procedură specială.

2. În cazul unei contestații, orice parte interesată care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate solicita, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 44-57, ca hotărârea să fie recunoscută.

3. Dacă recunoașterea este invocată pe cale accesorie înaintea unei instanțe judecătorești a unui stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie.

Articolul 37Motive de nerecunoaștere

O hotărâre nu este recunoscută:

(a) dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru în care se solicită recunoașterea;

(b) în cazul în care a fost pronunțată în lipsă, dacă actul de sesizare a instanței judecătorești sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului în timp util și într-un mod care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, cu excepția cazului în care pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;

(c) dacă este contradictorie cu o hotărâre pronunțată în cadrul unei acțiuni între aceleași părți în statul membru în care se solicită recunoașterea;

(d) dacă este contradictorie cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți, într-o acțiune având același obiect, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru în care se solicită recunoașterea.

RO 36 RO

Articolul 38Drepturi fundamentale

Articolul 37 se aplică de instanțele judecătorești și de alte autorități competente din statele membre cu respectarea drepturilor fundamentale și a principiilor recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special a articolului 21 privind principiul nediscriminării.

Articolul 39Interzicerea verificării competenței instanței judecătorești de origine

1. Competența instanței judecătorești din statul membru de origine nu poate face obiectul verificării.

2. Criteriul ordinii publice (ordre public) prevăzut la articolul 37 nu se aplică normelor în materie de competență prevăzute la articolele 4-12.

Articolul 40Interzicerea revizuirii pe fond

O hotărâre pronunțată într-un stat membru nu poate face, în niciun caz, obiectul unei revizuiri pe fond.

Articolul 41Suspendarea procedurii de recunoaștere

Instanța judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat membru poate suspenda procedura în cazul în care hotărârea face obiectul unei căi de atac ordinare în statul membru de origine.

Articolul 42Forța executorie

Hotărârile pronunțate într-un stat membru și executorii în acel stat au forță executorie într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, s-a încuviințat executarea acestora în statul respectiv în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 44-57.

Articolul 43Stabilirea domiciliului

Pentru a stabili dacă, în sensul procedurii prevăzute la articolele 44-57, o parte își are domiciliul în statul membru de executare, instanța judecătorească sesizată aplică legea internă a statului membru respectiv.

Articolul 44Competența instanțelor locale

1. Cererea de încuviințare a executării se prezintă instanței judecătorești sau autorității competente din statul membru de executare, comunicată Comisiei în conformitate cu articolul 64.

2. Competența teritorială este determinată de locul de domiciliu al părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare.

RO 37 RO

Articolul 45Procedura

1. Procedura de depunere a cererii este reglementată de legea statului membru de executare.

2. Reclamantul nu are obligația de a avea o adresă poștală sau un reprezentant autorizat în statul membru de executare.

3. Cererea se însoțește de următoarele documente:

(a) o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale;

(b) atestatul eliberat de instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de origine în forma stabilită în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 67 alineatul (2), fără a aduce atingere articolului 46.

Articolul 46Neprezentarea atestatului

1. În cazul neprezentării atestatului prevăzut la articolul 45 alineatul (3) litera (b), instanța sau autoritatea competentă poate să fixeze un termen pentru prezentarea acestuia sau să accepte un document echivalent sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informații, să se dispenseze de prezentarea atestatului.

2. La cererea instanței judecătorești sau a autorității competente, se prezintă o traducere sau o transliterare a documentelor. Traducerea se efectuează de către o persoană autorizată în acest scop în unul dintre statele membre.

Articolul 47Hotărârea de încuviințarea executării

Executarea hotărârii este încuviințată imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute la articolul 45, fără a fi revizuită în conformitate cu articolul 37. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate formula apărări în această etapă a procedurii.

Articolul 48Comunicarea hotărârii privind cererea de încuviințare a executării

1. Hotărârea privind cererea de încuviințare a executării este adusă de îndată la cunoștința reclamantului, în conformitate cu procedura prevăzută de legea statului membru de executare.

2. Hotărârea de încuviințare a executării se comunică sau se notifică părții împotriva căreia se solicită executarea, însoțită de hotărârea pentru care s-a solicitat executarea, în cazul în care aceasta nu a fost deja comunicată sau notificată părții în cauză.

Articolul 49Calea de atac împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării

1. Oricare dintre părți poate exercita o cale de atac împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.

2. Calea de atac se introduce la instanța judecătorească comunicată Comisiei de către statul membru respectiv, în conformitate cu articolul 64.

RO 38 RO

3. Calea de atac se soluționează în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie.

4. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu se înfățișează în fața instanței judecătorești sesizate cu calea de atac introdusă de reclamant, se aplică dispozițiile articolului 16 chiar și în cazul în care partea împotriva căreia se solicită executarea nu își are domiciliul în niciunul dintre statele membre.

5. Calea de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării se introduce în termen de 30 de zile de la data notificării sau a comunicării acesteia. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea își are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul pentru exercitarea căii de atac este de 60 de zile și începe să curgă de la data comunicării sau notificării hotărârii. Acest termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanță.

Articolul 50Procedura de contestare a hotărârii pronunțate ca urmare a exercitării căii de atac

Hotărârea pronunțată ca urmare a exercitării căii de atac poate fi contestată numai prin procedura comunicată Comisiei de către statul membru respectiv, în conformitate cu articolul 64.

Articolul 51Refuzul sau revocarea unei hotărâri de încuviințare a executării

Instanța judecătorească sesizată cu calea de atac prevăzută la articolul 49 sau la articolul 50 poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării doar pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 37. Instanța judecătorească se pronunță fără întârziere.

Articolul 52Suspendarea procedurii

Instanța judecătorească sesizată cu calea de atac prevăzută la articolul 49 sau la articolul 50 suspendă procedura, la cererea părții împotriva căreia se solicită executarea, dacă se suspendă încuviințarea executării hotărârii judecătorești în statul membru de origine ca urmare a exercitării unei căi de atac.

Articolul 53Măsuri provizorii, inclusiv măsuri asigurătorii

1. În cazul în care o hotărâre trebuie să fie recunoscută în conformitate cu prezentul capitol, nimic nu îl împiedică pe reclamant să solicite aplicarea de măsuri provizorii, inclusiv de măsuri asigurătorii, în conformitate cu legea statului membru de executare, fără să fie necesară încuviințarea executării hotărârii respective în temeiul articolului 47.

2. Hotărârea de încuviințare a executării determină de drept autorizarea luării oricăror măsuri asigurătorii.

3. Pe durata termenului prevăzut pentru introducerea unei căi de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 49 alineatul (5) și până la soluționarea căii de atac, nu se pot lua alte măsuri de executare decât măsuri asigurătorii privind bunurile părții împotriva căreia se solicită executarea.

RO 39 RO

Articolul 54Forța executorie parțială

1. Dacă o hotărâre statuează asupra mai multor capete de cerere și hotărârea de încuviințare a executării nu poate fi pronunțată în cazul tuturor acestora, instanța judecătorească sau autoritatea competentă se pronunță în cazul unuia sau al mai multora dintre aceste capete de cerere.

2. Reclamantul poate solicita ca hotărârea de încuviințare a executării să se limiteze la anumite părți ale hotărârii.

Articolul 55Asistența judiciară

Reclamantul care a beneficiat, integral sau parțial, de asistență judiciară sau de o scutire de taxe sau cheltuieli de judecată în statul membru de origine este îndreptățit să beneficieze, în cadrul oricărei acțiuni introduse pentru încuviințarea executării hotărârii, de asistența judiciară cea mai favorabilă sau de scutirea de taxe și cheltuieli de judecată cea mai extinsă prevăzută de legea statului membru de executare.

Articolul 56Interzicerea impunerii de cauțiuni sau garanții

Unei părți care, într-un stat membru, solicită recunoașterea, încuviințarea executării sau executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru nu i se poate impune nicio cauțiune sau garanție, indiferent de denumire, pe motiv că este resortisant străin sau că nu își are domiciliul sau reședința în statul membru de executare.

Articolul 57Interzicerea perceperii de taxe

În cadrul acțiunii introduse pentru încuviințarea executării hotărârii, în statul membru de executare nu pot fi percepute niciun fel de taxe calculate proporțional cu valoarea litigiului.

Capitolul VActe autentice și tranzacții judiciare

Articolul 58Acceptarea actelor autentice

1. Un act autentic întocmit într-un stat membru are aceeași forță probantă în alt stat membru pe care o are în statul membru de origine sau o forță cât mai apropiată, cu condiția să nu contravină în mod vădit ordinii publice (ordre public) din statul membru în cauză.

Persoana care dorește să utilizeze un act autentic într-un alt stat membru poate solicita autorității care întocmește actul autentic în statul membru de origine să completeze formularul elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 67 alineatul (2), care descrie forța probantă pe care actul autentic o are în statul membru de origine.

2. Orice contestare a caracterului autentic al unui act autentic se face în fața instanțelor judecătorești din statul membru de origine și se soluționează în temeiul legii statului

RO 40 RO

respectiv. Actul autentic contestat nu are forță probantă într-un alt stat membru atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rolul instanței judecătorești competente.

3. Orice contestare a actelor juridice sau a rapoartelor juridice înregistrate într-un act autentic se face în fața instanțelor judecătorești competente în temeiul prezentului regulament și se soluționează în temeiul legii aplicabile în conformitate cu capitolul III. Actul autentic contestat nu are forță probantă într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, în ceea ce privește chestiunea contestată, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rolul instanței judecătorești competente.

4. Dacă actele juridice sau raporturile juridice înregistrate într-un act autentic în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate sunt invocate pe cale accesorie înaintea unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie.

Articolul 59Forța executorie a actelor autentice

1. Executarea unui act autentic care este executoriu în statul membru de origine se încuviințează în alt stat membru la cererea oricărei părți interesate în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 44-57.

2. În sensul articolului 45 alineatul (3) litera (b), la cererea oricărei părți interesate, autoritatea care a întocmit actul autentic eliberează un atestat folosind formularul elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 67 alineatul (2).

3. Instanța judecătorească sesizată cu o cale de atac în temeiul articolului 49 sau al articolului 50 refuză sau revocă hotărârea de încuviințare a executării numai dacă executarea actului autentic este vădit contrară ordinii publice (ordre public) din statul membru de executare.

Articolul 60Forța executorie a tranzacțiilor judiciare

1. Executarea tranzacțiilor judiciare care sunt executorii în statul membru de origine este încuviințată în alt stat membru la cererea oricărei părți interesate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 44-57.

2. În sensul articolului 45 alineatul (3) litera (b), la cererea oricărei părți interesate, instanța judecătorească care a aprobat tranzacția judiciară sau în fața căreia aceasta a fost încheiată eliberează un atestat folosind formularul elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 67 alineatul (2).

3. Instanța judecătorească sesizată cu o cale de atac în temeiul articolului 49 sau al articolului 50 refuză sau revocă hotărârea de încuviințare a executării numai dacă executarea tranzacției judiciare este vădit contrară ordinii publice (ordre public) din statul membru de executare.

RO 41 RO

Capitolul VIDispoziții generale și finale

Articolul 61Legalizarea și alte formalități similare

Pentru documentele eliberate într-un stat membru în contextul prezentului regulament nu este necesară nicio legalizare sau vreo altă formalitate similară.

Articolul 62Relațiile cu convențiile internaționale existente

1. Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării convențiilor bilaterale sau multilaterale la care unul sau mai multe state membre sunt părți la data adoptării prezentului regulament și care privesc materiile reglementate de prezentul regulament, fără a aduce atingere obligațiilor care le revin statelor membre în temeiul articolului 351 din tratat.

2. În pofida alineatului (1), prezentul regulament prevalează, în relațiile dintre statele membre, asupra convențiilor care privesc materiile reglementate de prezentul regulament și la care statele membre sunt părți.

Articolul 63Informații puse la dispoziția publicului

Pentru a se pune la dispoziția publicului informațiile în cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, statele membre transmit Comisiei un scurt rezumat al legislației și al procedurilor lor naționale referitoare la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, inclusiv informații referitoare la tipul de autorități competente în această materie și informații referitoare la opozabilitatea față de terți menționată la articolul 28.

Statele membre actualizează în permanență informațiile respective.

Articolul 64Informații privind datele de contact și procedurile

1. Până la …*, statele membre comunică Comisiei:

(a) instanțele judecătorești sau autoritățile competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) și în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor privind astfel de cereri în conformitate cu articolul 49 alineatul (2);

(b) procedura menționată la articolul 50 de contestare a hotărârii pronunțate ca urmare a exercitării căii de atac.

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informații.

2. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1), cu excepția adreselor și a datelor de contact ale instanțelor judecătorești și ale autorităților menționate la alineatul (1) litera (a).

* * JO: vă rugăm să introduceți data: 9 luni înainte de data aplicării prezentului regulament.

RO 42 RO

3. Informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1) se pun la dispoziția publicului de către Comisie prin orice mijloace corespunzătoare, în special prin intermediul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială.

Articolul 65Stabilirea și modificarea ulterioară a listei cuprinzând informațiile menționate la articolul 3

alineatul (2)

1. Pe baza notificărilor din partea statelor membre, Comisia stabilește lista celorlalți profesioniști și autorități din domeniul juridic menționați la articolul 3 alineatul (2).

2. Statele membre notifică Comisiei orice modificare ulterioară a informațiilor conținute în această listă. Comisia modifică lista în consecință.

3. Comisia publică lista și orice modificări ulterioare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

4. Comisia pune la dispoziția publicului toate informațiile notificate în conformitate cu alineatele (1) și (2) prin orice alte mijloace adecvate, în special prin Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială.

Articolul 66Stabilirea și modificarea ulterioară a atestatelor și a formularelor menționate la articolul 45

alineatul (3) litera (b) și la articolele 58, 59 și 60

Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea ulterioară a atestatelor și a formularelor menționate la articolul 45 alineatul (3) litera (b) și la articolele 58, 59 și 60. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 67 alineatul (2).

Articolul 67Procedura comitetului

1. Comisia este asistată de un comitet. Acesta este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

2. Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 68Clauză de revizuire

1. În termen de maximum opt ani de la data aplicării și ulterior o dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament. După caz, raportul este însoțit de propuneri în vederea modificării prezentului regulament.

2. În termen de maximum cinci ani de la data aplicării, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea articolelor 9 și 38 din prezentul regulament. Raportul evaluează în special măsura în care aceste articole au asigurat accesul la justiție.

3. În acest scop, statele membre informează Comisia despre elementele relevante privind aplicarea prezentului regulament de către instanțele lor judecătorești.

RO 43 RO

Articolul 69Dispoziții tranzitorii

1. Prezentul regulament se aplică numai acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod formal și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate la data aplicării sale sau după această dată, sub rezerva alineatelor (2) și (3).

2. Cu toate acestea, dacă acțiunea intentată în statul membru de origine a fost intentată înainte de data aplicării prezentului regulament, hotărârile judecătorești pronunțate după data respectivă se recunosc și se execută în conformitate cu dispozițiile capitolului IV, atât timp cât normele de competență aplicate sunt conforme cu cele prevăzute în capitolul II.

3. Capitolul III se aplică doar în cazul partenerilor care și-au înregistrat parteneriatul sau care au desemnat legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat ulterior datei aplicării prezentului regulament.

Articolul 70Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la …30, cu excepția articolelor 63 și 64, care se aplică de la…31, și a articolelor 65, 66 și 67, care se aplică de la….32

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre participante în conformitate cu tratatele.

Adoptat la Bruxelles,Pentru Consiliu,

Președintele

30 Doi ani și jumătate după intrarea în vigoare a acestuia. 31 Nouă luni înainte de data aplicării.32 Ziua următoare datei intrării în vigoare a prezentului regulament.

RO 44 RO