CHAKRE.docx

53
CHAKRA1 1. Muladhara Chakra - situat la baza coloanei vertebrale, in zona perineului, intre anus si sex. Simbolizeaza constiinta obiectiva, priza asupra existentei concrete, terestre. La nivel psihic controleaza vointa de a supravietui, instinctul de conservare, starea de siguranta launtrica, dorinta de acumulari materiale, alegerea profesiei. Guverneaza, in plan fizic, functia de excretie iar zonele corespondente la nivel fizic sunt: anusul, intestinul gros, sistemul muscular si tesutul adipos. MULADHARA, este localizată între anus şi sex. Aceasta vibrează cu elementul pămȃnt şi are culoarea roşie. Stabilitatea psiho-fizică este sentimentul de referinţă a acestei chakre. Vibrȃnd cu elementul pămȃnt, vine vorba aşadar de dreptul de a fi aici, de a exista, de a avea grijă de noi, de a avea posesiuni, iar cȃnd chakra e închisă sau afectată, intervine teama, depresia, neîncrederea în viitor. Prima chakra are legătură cu oasele, labele picioarelor şi intestinul gros. Simţul corespondent este mirosul, iar dacă acest simţ nu este bine dezvoltat, este semn că această chakră nu funcţionează bine. Ȋn cazul în care chakra Muladhara se află în dezechilibru, pot apărea diferite manifestări neplăcute, cum ar fi: - dureri în zona sacrală - tulburări ale circulaţiei venoase în zona anusului - creşterea corpului în greutate - tulburări de miros - stare de nesiguranţă - comportament violent datorită lipsei de siguranţă - stare de somnolenţă nejustificată – stare de mȃnie - dezordine în gȃndire - imposibilitatea obţinerii a ceea ce este necesar pentru existentă Starea armonioasa specifica de constiinta a acestui centru de forta este intalnita la fiintele care au invins atasamentul fata de planul terestru al existentei, au un curaj extraordinar si nu se mai tem de moarte (nu e cazul sinucigasilor, unde aceasta energie e complet dizarmonioasa). -proasta functionare a acestui centru determina incapacitatea de a mentine stabilitate materiala,nivelul de traisi determina realizarea actiunilor impuse de frica. Exteriorizeaza efectele si traumele din copilarie legate de parinti. Se deschide brusc in situatii de criza si duce la instabilitate emotionala temporara.Blocarea determina ca persoanele sa fie rupte de realitate, aeriene, sa sufere de obezitate,hemoroizi,constipatie sau sciatica si determina un nivel scazut al imunitatii.Inchiderea ei completa duce la impotenta si sterilitate. Blocarea acestei chakre face ca persoana să fie ruptă de realitate (cu capul în nori...) dar apar şi tulburări manifestate fizic: sciatică, hemoroizi, mâncărimi anale, constipaţie, obezitate. Este chakra prin care este atacat aspectul fizic al unui om, cu precădere al unei femei, modalitatea prin care ea este aruncată în latura neplăcutului, a hidoşeniei. Mecanismul de scurgere a energiei negative fiind blocat (ca şi în cazul

Transcript of CHAKRE.docx

Page 1: CHAKRE.docx

CHAKRA1

1. Muladhara Chakra - situat la baza coloanei vertebrale, in zona perineului, intre anus si sex. Simbolizeaza constiinta obiectiva, priza asupra existentei concrete, terestre. La nivel psihic controleaza vointa de a supravietui, instinctul de conservare, starea de siguranta launtrica, dorinta de acumulari materiale, alegerea profesiei. Guverneaza, in plan fizic, functia de excretie iar zonele corespondente la nivel fizic sunt: anusul, intestinul gros, sistemul muscular si tesutul adipos. MULADHARA, este localizată între anus şi sex. Aceasta vibrează cu elementul pămȃnt şi are culoarea roşie. Stabilitatea psiho-fizică este sentimentul de referinţă a acestei chakre.Vibrȃnd cu elementul pămȃnt, vine vorba aşadar de dreptul de a fi aici, de a exista, de a avea grijă de noi, de a avea posesiuni, iar cȃnd chakra e închisă sau afectată, intervine teama, depresia, neîncrederea în viitor. Prima chakra are legătură cu oasele, labele picioarelor şi intestinul gros. Simţul corespondent este mirosul, iar dacă acest simţ nu este bine dezvoltat, este semn că această chakră nu funcţionează bine. Ȋn cazul în care chakra Muladhara se află în dezechilibru, pot apărea diferite manifestări neplăcute, cum ar fi:- dureri în zona sacrală- tulburări ale circulaţiei venoase în zona anusului- creşterea corpului în greutate- tulburări de miros- stare de nesiguranţă- comportament violent datorită lipsei de siguranţă- stare de somnolenţă nejustificată – stare de mȃnie- dezordine în gȃndire- imposibilitatea obţinerii a ceea ce este necesar pentru existentăStarea armonioasa specifica de constiinta a acestui centru de forta este intalnita la fiintele care au invins atasamentul fata de planul terestru al existentei, au un curaj extraordinar si nu se mai tem de moarte (nu e cazul sinucigasilor, unde aceasta energie e complet dizarmonioasa).-proasta functionare a acestui centru determina incapacitatea de a mentine stabilitate materiala,nivelul de traisi determina realizarea actiunilor impuse de frica. Exteriorizeaza efectele si traumele din copilarie legate de parinti. Se deschide brusc in situatii de criza si duce la instabilitate emotionala temporara.Blocarea determina ca persoanele sa fie rupte de realitate, aeriene, sa sufere de obezitate,hemoroizi,constipatie sau sciatica si determina un nivel scazut al imunitatii.Inchiderea ei completa duce la impotenta si sterilitate.Blocarea acestei chakre face ca persoana să fie ruptă de realitate (cu capul în nori...) dar apar şi tulburări manifestate fizic: sciatică, hemoroizi, mâncărimi anale, constipaţie, obezitate. Este chakra prin care este atacat aspectul fizic al unui om, cu precădere al unei femei, modalitatea prin care ea este aruncată în latura neplăcutului, a hidoşeniei. Mecanismul de scurgere a energiei negative fiind blocat (ca şi în cazul constipaţiei, care face ca toxinele să fie recirculate) duce la „umflarea” „ţintei” rapidă, „parcă umflată cu pompa”. Acea energie care normal trebuie dusă la „coşul de reciclare a energiilor” fiind stocată la nivelul chakrelor inferioare, materiale, situate în abdomen, dau prima senzaţie, de umflare a abdomenului, caci poate că nu este nimic mai neplăcut decât să vezi un om cu o burtă care iese la 20-30 cm în faţa corpului. Umflarea se produce iniţial prin balonare, ca apoi, repede, să se acumuleze orice, absolut orice, chiar şi apa, chiar şi prin dizolvarea muşchilor, într-un strat de grăsime... neuniform.Tot datorită blocării acestei chakre apar efecte şi pe planurile sociale: imposibilitatea de a menţine o slujbă sau un nivel de trai şi determină realizarea de acţiuni impuse de frică; exteriorizează efectele problemelor nerezolvate cu părinţii în perioada adolescenţei şi copilăriei.O coardă aruncată pe această chakră este traductibilă prin „Am nevoie de ceea ce eşti

Page 2: CHAKRE.docx

tu, pentru a supravieţui”, cu efect de parazitare, sau „Mergi pe drumul pe care ţi-l fac eu”. Este necesar a se spune că o coardă aruncată pe chakra 1 la bărbat se traduce prin „Poţi, numai când, cum, cu cine vreau eu”. Chakra 1 fiind şi coordonatoare a erecţiei (în această zonă este localizat un muşchi care controlează erecţia şi ejacularea la bărbat) se poate controla potenţa unui bărbat dar şi ejacularea (lipsa acesteia, imposibilitatea de a se putea ajunge la acel moment dar şi ejacularea spontană care, într-un mod curios poate să apară în situaţii deloc obişnuite: când cazul este dependent de anumite condiţii, în speţă doar o singură femeie, atacul asupra chakrei 1 a femeii este mai mult decât evident, pe latura aceasta trebuind înţeleasă şi existenţa unui atac pe cea de-a doua chakră).Care sunt alte efecte unui atac asupra acestei chakre?-lipsa vitalităţii, stabilităţii, curajului, senzaţiei de securitate, de siguranţă: a nu fi cu picioarele pe pământ, la propriu, creează o stare de instabilitate. Chiar şi privind către o frunză ridicată de la pământ: pe sol este mult mai stabilă, mai greu de mişcat de adierea vântului, faţă de cazul în care pluteşte. Astfel se simte şi este şi omul. Neîmpământat, nu are cum să ştie unde calcă şi de calcă de o va face unde este bine sau unde este rău. Va oscila pentru că nu este stabil dar şi datorită faptului că n-are nici un fel de siguranţă. Oriunde ar fi, în orice situaţie s-ar afla senzaţia de mlaştină sub tălpi îi este mult mai aproape, indiferent ce vede în jur, la toţi ceilalţi, lipsindu-i, cu totul, stabilitatea psihică. Astfel va prefera să dea înapoi, acolo unde „cândva” a simţit că a fost bine. O formă de curaj propriu, curajul întoarcerii, care însă nu are de-a face cu adevăratul curaj căci, acolo unde se întoarce, de cumva au existat probleme, nu le rezolvă, ci le acceptă în tăcere... mecanism care declanşează procelese fizice menţionate mai sus (constipaţie, obezitate). O asemenea stare induce o lipsă de vitalitate pentru că omul este lăsat „fără suflare”, mişcările îi sunt îngreunate, transpiraţia este ceva frecvent; lipsa vitalătăţii duce şi la scăderea dorinşei de a trăi, la modul propriu şi la modul figurat, acela de a avea trăiri, sentimente.Lipsa stabilităţii psihice îl face, de multe ori, să spună „Eu sunt nebun”, „Eu o să ajung la nebuni”, „Eu abia aştept să mor”... şi multe alte exprimări ce nu au o legătură cu realitatea.-lipsa realismului, individualismul, impulsivitatea şi obsesivitatea crescute : lipsa referinţei, aşa se poate traduce ruperea legăturii dintre om şi pământ. Ori tocmai lipsa acestei referinţe creează lipsa realismului: a merge pe un drum pe care nu există marcaje, indicatoare sau borne kilometrice, şi neavând posibilitatea de a măsura cât s-a mers, creează impresia celui de pe drum că mai are mult sau puţin. Nicicum nu poate preciza ceva ce să fie credibil. Orice apreciere este ireală şi irealistă. Astfel ajunge şi „ţinta” care, ruptă fiind de reperul „0” dat de Pământ se poate crede orice şi oriunde. Acest plan subtil, translatat în real dă o imagine numai bună de neluat în seamă, nicidecum conformă cu realitatea: „ţinta” se poate considera superioară unora (şi n-ar fi cazul!) sau inferioară altora (total ireal!); crede că poate să facă, să realizeze chiar şi imposibilul, dar fapte mici, mărunte, nu este în stare să le ducă la bun sfârşit, mai ales faptele în care viaţa are rol suprem!Şi pentru că toate merg haotic, „ţinta” îşi va avea un drum individual, al ei, spune ea, de fapt un drum şi un comportament individualist. Şi nici n-ar putea fi altfel de vreme ce caută mereu să dea replică la orice, realismul incert tentând-o să răspundă înainte de a şti ceea ce i se spune, înţelege orice spusă ca fiind împotrivă-i, fuge de tot ceea ce i-ar crea o stare stabilă, pe orice plan (material, social, emoţional). S-ar crede mai repede că este o persoană îndreptată spre aventură, dar o aventură care o face să „nimereacă cu oiştea-n gard”. Sunt semne şi caracteristici ale unei impulsivităţi dorite de „atacator”, desăvârşită de ego-ul „ţintei”.Şi, ca să se ajungă la un tablou complet, unele idei pe care le vehiculează „ţinta”, şi care i se par a fi reale, realiste, nu sunt decât repetiţii obseive, neargumentate, nejustificare, plăsmuiri, s-ar crede, ale propriei imaginaţii. Dar, de fapt este starea creată de „atacator” pentru „înşurubarea” în mental a ideilor pe care i le transmite. Dacă „ţinta”

Page 3: CHAKRE.docx

ar fi realistă şi fără obsesii, n-ar fi greu să se întrebe „de ce mă obsedează ideea aceasta?” sau „ce mi s-a căşunat pe asta?”. De aceea tot ceea ce doreşte atacatorul este ca „ţinta” să se creadă de-a dreptul ca fiind normală în anormalitate, astfel încât dorinţa lui să fie realitatea ei!Ce ar mai fi de spus? Lovind această chakră apar probleme fizice la nivelul oaselor, a dinţilor şi cartilajelor, a unghiilor. Nu doar că apar probleme interne, dar pot să apară şi probleme aparent nelegate de acestea: ştergerea unghiilor, dacă sunt vopsite, lucrări dentare care cad, se rup, fracturi etc.Mirosul va avea mult de suferit, informaţia olfactivă fiind denaturată. Mecanismele din regiunea inferioară a corpului (intestine, rect, anus, prostată şi vezică urinară) vor suferi dereglaje şi disfuncţii, mai ales pe partea de eliminare a toxinelor din corpChakra 1 este cea care, dacă nu este reechilibrată, curăţită, deblocată, lasă să se acumuleze anxietatea şi angoasele, face ca inflexibilitatea, neadaptabilitatea şi gândirea rigidă să devină predominante, stări care pe plan uman dar şi pe plan spiritual nu doar că nu duc spre mai sus, dar determină decăderea, cu indulgenţă a se spune că este stagnare. Până la urmă asta înseamnă neîmplinire, neîndeplinirea menirii şi blocarea destinului.Terapia, contracarea şi evitarea acestui tip de atac este în general diferită, de la un caz la alt caz. Există şi reţete generale, dar greu a se da o „reţetă” general valabilă. Singura soluţie de a găsi rezolvare este cunoaşterea cazului, în întregime!-element -pamant-cromoterapie-inundarea chakrei cu rosu foc-fonoterapie-vocala U in do major-meloterapie-orice fel de muzica ritmata-aromoterapie:cuisoare si cedru-cristaloterapie:agat,granat,coral rosu,rubin,jaspCULOARE- ROSU. ELEMENT- PAMANT. Cristale: GRANAT, OBSIDIAN, JASP ROSU, TURMALINA NEAGRA, CUART FUMURIU, AGAT ROSU, OCHI DE SOIM, CORAL ROSU, RUBIN, ONIX, HEMATIT, OPAL.

CHAKRA2

CHAKRA 2: SWADHISTANA- cunoscuta si sub numele de chakra sacrala, este situata la jumatatea distantei dintre osul pelvian si buric. Este asociata cu sexualitatea si creativitatea. Cand este blocata sau dezechilibrata, simti ca-ti lipseste inspiratia, este posibil sa se manifeste disfunctii sexuale, sterilitate sau disfunctii circulatorii. Cand este echilibrata, simti ca emani energie, atractivitate, esti plin de inspiratie si idei originale. 2. Swaddhisthana Chakra" - are ca zona de proiectie in corpul fizic zona situata deasupra organului sexual si reprezinta constiinta senzuala, erotismul, imaginatia, fiind asociat cu potentialul creator al fiintei. La nivel psihic swaddhistana determina dorinta nestavilita, imaginatia debordanta, halucinatiile, sexualitatea, nevoia de a avea familie. La nivel fizic controleaza asimilarea, procreatia, sistemul limfatic si secretiile menstruale. Persoanele cu nivelul de constiinta centrat predominant in acest centru de forta sunt puternic influentabile, au o imaginatie activa si fertila precum si aptitudinea de verbalizare a perceptiilor (logoree) ceea ce le face pricepute in activitatile de indrumare (profesori, instructori) si vindecare. A doua chakră: SVADHISHTHANA, se află deasupra osului pubis, la jumătatea distanţei dintre pubis şi ombilic, puţin mai sus de prima chakră. Aceasta vibrează cu elementul apă şi este de culoare portocalie.Această chakră se referă în mod direct la dreptul de a simţii, de a exprima şi înţelege emoţiile, nevoile şi dorinţele, iar dacă se află în dezechilibru, apare sentimentul de vinovăţie foarte pronunţat. Chakra este în legătură cu sentimentele şi sexualitatea, atunci cȃnd este deschisă. Sentimentele curg în mod liber, fără a dovedi emotivitate extremă.Dezechilibrul chakrei se poate resimţii sub diferite aspecte cum ar fi:

Page 4: CHAKRE.docx

- dificultăţi financiare- lipsă de control în relaţie cu alţi oameni- mȃncat în exces- sentimente de vinovăţie- tulburări emoţionale- teama de a nu fi abandonat, de a nu fi iubit, de a nu fi agresat de semeni- frica nejustificată faţă de diferite subiecte (apă, întuneric, necunoscut, oameni, aglomeraţie, bătrȃneţe, boală, samd)- probleme cu rinichii, vezica urinară sau prostate- dureri în zona pelviană sau în zona şalelor- plăcere exagerată de a mȃnca- perturbarea funcţiei de reproducere- agresivitate sexuală (verbală sau fizică)- coportament ostil faţă de sexul opus, dezgust, respingere, samd.Transcenderea conditionarilor ce sunt in legatura cu acest focar energetic inlatura teama de apa, induce imaginatie creatoare geniala, cunoastere intuitiva, control perfect al functiei sexuale si a simturilor. Pasiunea inlantuitoare, mania, atasamentul, orgoliul, gelozia si alte impuritati psihice -coordoneaza gustul,organele de reproducere ,rinichii si lichidele corporale (sange,limfa,urina,sperma,lichide digestive)-este responsabila e integregrare sociala de control si autocontrol,manipulare,senzualitatea.daca este prea deschisa pot fi preluate starile negative de altii.Da incredere in sine.-aceasta chakra este responsabila de 'simtirea' persoanelor din jur fara a le vedea neaparat.Blocarea ei determina Complexe,angoase,Fobii,infectii,vaginism, boli renale si ale vezicii urinare.tot de ea depinde si placerea actului sexual si calitatea relatiilor noastre.Se mai numeste si inima de jos si atunci cand se afla in dezechilibru apar probleme legate si de ban sau de viata emotionala, si in special la femei.Atacul pe această chakră este şi nu este uşor de descoperit. De multe ori, interpretări psihologice (materialiste, filosofic vorbind) fac să rămână în umbră adevărurile. Realismul şi superrealismul societăţii actuale, dă frâu liber interpretării umane, astfel că „ţintele” admit cu greu existenţa unui atac la nivelul acestei chakre. Şi cum pe această chakră, de cele mai multe ori, sunt atacate femeile, curentul feminist actual, degenerat, pune piedici serioase, prin modelarea falsă a adevărului, terapiei ce este strict necesară!Funcţionarea sa, în deschidere mare, (sau cand în relaţionarea persoanei cu această chakră funcţionând normal cu o altă persoană la care deschiderea chakrei este mai mică) se manifestă prin tendinţa de dominare, de control. Trebuie să se distingă clar, de către terapeut, dacă această deschidere este urmarea dorinţei proprii (autoatac) sau atac din partea altcuiva. Bărbaţii „vânători” au această chakră foarte deschisă, emiţând dorinţa de posesie sexuală, la fel şi femeile care îşi propagă aceeaşi dorinţă. Dacă psihologic, conştient, chiar asta îşi doresc (dau sunt făcuţi să-şi dorească asta) atunci terapia trebuie, înainte de toate, orientată înspre problema respectivă. Dacă însă persoanele respective nu-şi doresc acest lucru, dar realitatea este că emit asemenea „semnale”, chakra trebuie supusă terapiei. Când o altă persoană reclamă din partea partenerului această senzaţie sau tentaţie, este necesară verificarea acestei deschideri pentru ambii parteneri. Dacă unul dintre ei are chakra sub parametri normali, celalalt fiind „în parametri”, terapia trebuie aplicată tocmai reclamantului. Senzaţia reclamată, de dominare sau de control, de obicei este argumentată cu cine ştie ce faptă când, în realitate, faptele nu justifică deloc aceste senzaţii.În recepţie, această chakră lasă cale liberă preluării de stări şi energii negative de la cei care emit, conştient sau inconştient.Deşi „responsabilităţile” guvernate de această chakră au o importanţă foarte mare şi pentru viaţa personală a fiecărei persoane, aspectele sociale trebuie tratate cu

Page 5: CHAKRE.docx

prioritate, nu doar datorită actualei societăţi ci şi datorită efectelor încrucişate ce se evidenţiază.În primul rând este de menţionat faptul că această chakră dă înformaţii despre apropierea unei persoane. Cu chakra 2 închisă, nu se poate sesiza apropierea cuiva, omul se sperie, uneori chiar dacă vede împrejurul lui alte persoane sau nu va reacţiona nici la o apropiere pâna la o distanţă foarte mică. Nici nu se pune problema de a sesiza intenţia acelei persoane. Evident că o asemenea persoană este victimă uşoară a hoţilor de buzunare dar şi pe alt plan, comportamentul agresiv cu tentă sexuală al unui „invadator” nu va fi sesizat, având de suferit imaginea socială.Luând pe rând responsabilităţile acestei chakre, în cazul unui „atac” manifestările sunt evidente:-neîncredere, dizarmonii, desocializare, reducerea creativităţii şi sentimentul de lipsă de libertate: sunt manifestări vizibile pe plan social dar şi pe planul grupurilor restrânse, familiei. Motivele „atacului” pot fi din cele mai diverse, de la „punerea la respect” în cazul general până la „domolirea aspectului sexual”, cel mai întâlnit şi cu precădere la femei. De multe ori este o urmare a unei relaţii „ce nu place cuiva” şi ideii „cuiva” că nu trebuie repetată pe viitor o asemenea situaţie. Din păcate lovitura nu poate ţinti precis, iar efectele sunt pe un plan mult mai mare, inclusiv acesta, social şi, prin consecinţă, material. „Ţinta” va avea de suferit, în primul rând pe propriul plan, pierzându-şi încrederea în sine, pierderea care, deşi ea nu acceptă ideea, se proiectează în cei din jur care, la rândul lor, vor ajunge să creadă că persoana nu este de încredere, sau, după caz, că persoana nu poate să vadă adevărata situaţie şi trebuie ajutată. Către o asemenea persoană se vor îndrepta „sfătuitorii” cu fel de fel de idei şi sfaturi, mai mult sau mai puţin concordante cu structura psihologică şi noesică a persoanei respective. Unii o vor face dezinteresat, alţii deloc cinstit. La rândul ei „ţinta” neavând încredere în sine face în aşa fel încât să „accepte” aceste sfaturi, nu neapărat să le şi pună în practică (aici intervine îngerul păzitor!), însă, oricum, se lasă înconjurată de asemenea persoane ce au „un scop nobil”.Cuprinsă de neîncredere, armonia internă dar şi cea relaţională va intra pe făgaşul oscilaţiilor, fiind normală, firească, până ce sunt create anumite condiţii care aruncă firescul în desuet, stările coborând înspre pasivitate, lascivitate, angoase, fobii, complexe de inferioritate sau o mare implicare, în care complexul de superioritate îşi „arată colţii”. Desocializarea este un efect şi direct şi indirect. Efectul direct este acela dat de modificarea câmpului de semnalizare şi control căci, dacă persoana nu este percepută ca „existând” nici nu poate să se mai gandească cineva la ea. Cineva care doarme mai poate fi chemat, invitat sau rugat spre ceva? Dar cineva mort? Cam aşa este percepută o „ţintă” lovită în chakra 2, dormind sau moartă. Oricâtă zbatere ar fi viaţa ei pentru a nu fi trecută pe „linia moartă”, va reuşi extrem de puţin.Luând în calcul şi scăderea creativităţii, ajunge să fie justificată întrebarea “Şi pentru ce?”, cu referire la motivele ce ar face ca „ţinta” să fie luată în calcul în orice proiect al cuiva.Efectul indirect este dat de acţiunile „ţintei” care, dacă rămâne cât de cât în parametrii principiilor noesice, ajunge să se refugieze, să de ascundă de o societate în care vede doar pe cei ce se apropie mult prea mult, fără să mai vadă pe cei care chiar nu au vină, în schimb sunt puşi „la grămadă” cu ceilalţi, puţini, e adevărat, dar cu un mod de acţiune foarte pregnant.Lovitura cea mai puternică se dă pe aspectul creativ. Creativitatea este ceea ce-l defineşte pe om, este „cartea de vizită” în relaţia cu societatea, cu el însuşi, cu divinitatea. Un om cu o creativitate scăzută sau nulă nu reprezintă pentru nimeni nimic. Locomotiva vieţii sociale o reprezintă creativitatea. Exceptând cazul în care o parte a societăţii exclude un om foarte creativ (şi e vorba despre domenii „de vârf”) doar cei necreativi sunt excluşi, fiind consoderţi „proşti”. Creativitatea nu e un termen legat de ceva anume, căci tot creaţie este şi a spune/a face o glumă originală, şi a crea ceva pe plan material, şi a fi autorul unei opere în cultură ori în ştiinţă. Dar creativitate reprezintă

Page 6: CHAKRE.docx

şi procreearea. Şi la femeie şi la bărbat, procreearea este guvernată de această chakră. Chiar şi dacă, sub atac, se poate ajunge la o sarcină, copilul ce se va naşte va fi afectat de problemele dictate de atac, purtând urmele atacului, de obicei prin „semne particulare” sau prin comportament (mai deveme sau mai târziu). Despre semnele din naştere se mai spune popular că sunt „însemnări ale lui Dumnezeu” iar ideea nu este departe de adevăr căci copilul respectiv este născut sub oblăduire divină dar prin acel semn se trag semnale de alarmă, mamei, tatălui sau amândurora[1].Cei mai atacaţi pe ideea creativă sunt scriitorii, compozitorii, realizatorii de filme/emisiuni, vîrfurile ştiinţei şi tehnologie. Motivele sunt diverse, în general invidie, dar şi pe alte idei, tocmai pentru decăderea „ţintei”, căci, la vedere fiind, nu poate fi, pe de o parte, executant fidel al cerinţelor atacatorului, pe de altă parte se poate „trezi” văzând exemplele din societate, iar pe de altă parte poate fi „trezită” de cineva care pricepe ceea ce i se întâmplă. Mai există şi motivaţia spusei „Nu eşti nimic”, „N-ai reuşit nimic”, care, pentru a fi plauzibilă trebuie să fie argumentată de realitatea „ţintei”.Sentimentul de lipsă de libertate este dat de restrângerea câmpului de control care nu mai sesizează decât persoanele prea apropiate fizic şi care se propagă ca o sufocare, ca o lipsă a spaţiului de mişcare, vital, de parcă nu-i mai ajunge întregul orizont. Toate acestea sunt similare a ceea ce se simte într-un spaţiu mic şi închis, adică lipsa de libertate. Şi când se asociază o anumită fobie, sentimentul devine pregnant.Coroborând sentimentul de lipsă de libertate cu ideea de control, viaţa într-o relaţie în care unul dintre parteneri este „ţintit” are tendinţa de a se îndrepta spre un dezastru deoarece se reproşează mereu ideea de control şi de pierdere a libertăţii, fără suport real.-incertitudinea sentimentelor, emotivitate, modificarea principiilor de intimitate, scăderea senzualităţii naturale: apar ca urmare a blocării acestei chakre. Chakra fiind în corespondenţă cu glandele endocrine ce contribuie la „chimia” relaţionării, lipsind sau scăzând hormonii respectivi, exteriorizarea şi externalizarea trăirilor. Altfel spus, sentimentele exista, ele se manifestă prin alte forme, dar „ţinta” nu-şi poate recunoaşte acest lucru. Senzualitatea, fiind o formă de manifestare a sentimentelor în intimitate, în primul rând, are acelaşi drum cu al acestora.Toate problemele menţionate până acum, aşa-zisa lipsă a sentimentelor, neîncrederea, lipsa creativităţii, a libertăţii, conduc la o creştere a emotivităţii, aceasta fiind doar o consecinţă. De fapt neîncrederea în sine e suficientă să dea frâu liber emoţiilor, căci lipseşte pozitivismul, speranţa în a reuşi şi chiar dorinţa de a reuşi. Lovitura în această chakră declanşează negativitatea.Intimitatea, în naturaleţea şi necesitatea ei, este văzută ca ceva abstract. „Ţinta” caută să fugă de orice relaţionare intimă, considerând ca fiind mai normal ca aceasta să lipsească. Motivaţia pentru care atacatorul conduce „ţinta” pe acest drum este dat de faptul că prin intimitate, prin sexualitate, cele dorite de el pot fi anulate[2]. De aceea nici nu este de mirare că „ţintele” fie bărbaţi, dar mai ales femei, refuză nonşalant această idee, mascând-o sub ideea „nu mai pot”, „nu pot”!-polaritatea: cea care apare la sfârşitul copilăriei, modificând esenţial comportamentul uman, poate fi modificată prin atacarea acestei chakre. Prin modificarea echilibrului firesc al hormonilor masculini şi feminini se poate ca o femeie să fie lipsită de feminitate, adoptând un comportament masculin, inclusiv la modul de a se îmbrăca sau a se tunde, dar, poate genera şi o menopauză timpurie, creşterea pilozităţii, de fapt, la drept vorbind o urâţire, o defiminizare, o scoatere din destin. Prin similitudine se pot înţelege şi modificările comportamentului la bărbaţi. Pot, de asemenea să apară şi tendinţele homosexuale ori fuga de sexualitatea normală, refugierea în alte activităţi, ca justificare a fugii.Ce ar mai fi de spus? Lovind această chakră apar probleme fizice la nivelul oaselor, a dinţilor şi cartilajelor, a unghiilor. Nu doar că apar probleme interne, dar pot să apară şi probleme aparent nelegate de acestea: ştergerea unghiilor, dacă sunt vopsite, lucrări dentare care cad, se rup, fracturi etc.

Page 7: CHAKRE.docx

Dezechilibrul acestei chakre duce la probleme de bani, de câştig material, dar şi la unele aspecte de violenţă. Corzile ce se aruncă pe această chakră au o idei de genul „Te doresc”, „Te vreau”, „Trebuie să ţii cont de emoţiile şi sentimentele mele”, mesaje care nu trebuiesc înţelese ca venind doar dinspre cineva de sex opus. De ce nu ar vrea cineva sa-şi satisfacă ego-ul prin a împotrivi „ţinta” cuiva care nu place atacatorului, chiar dacă „ţinta” are alte idei, indiferente sau contrare? „Te vreau” este ideea dominantă a persoanelor care pun posesivitatea pe primul plan şi gândesc (proiecţia psihologică) că o relaţionare a „ţintei” cu altcineva duce implicit spre deposedarea sa şi „punerea în posesie” a acelui altcineva cu „ţinta”. Astfel un nefiresc absurd, involutiv, ia locul firescului.Având legătură cu unele organe: uter, organele de reproducere, vezica urinară, rinichii dar şi cu „lichidele” din corpul uman: sângele, limfa, lichidele digestive, urină, spermă etc, acestea pot fi îmbolnăvite ca urmare a unui atac dur sau de lungă durată. Oricum vaginita, bolile renale şi ale vezicii, impotenţa, cancerul de prostată şi cel de col uterin (dar nu doar acestea) sunt favorizate de atacul pe această chakră ori de autoblocarea sa.Terapia aceste chakre este multiplă, şi chiar simplă într-un sens. Din punct de vedere al terapeutului este însă complexă, prin ReiKi se pot face anumite tratamente care readuc chakra în echilibru; prin terapia spirituală (preferabil citirea Moliftelor) se face o echilibrare pe fundament psihic şi energetic. Terapia de cuplu ar fi varianta cea mai simplă, condiţia fiind ca partenerul „neţintit” să nu fie vulnerabil şi să se implice cu adevărat. Este o soluţie care poate da foarte bune rezultate. A nu se înţelege totuşi că e vorba de terapie în cuplu „ad-hoc”. „Ad-hoc”-ul este posibil doar în cazul în care divinitatea, destinul, are prevăzut această posibilitate. Dar câţi oameni, cu adevărat, ştiu dacă există sau nu această posibilitate? Un procent de 0.001% poate fi elocvent? Este preferabil să nu se marjeze pe această idee căci dacă cineva se înşeală, răul poate fi şi mai mare!-element apa-cromoterapie:inundarea chakrei cu oranj-fonoterapie vocala O in re major-meloterapie:muzica populara-aromoterapie:Ylang Ylang,ulm,stejar,verbena-cristaloterapie:carneolGlande/hormoni: sexuale, estrogen, testosteron.ELEMENT- APA. CULOARE- PORTOCALIE. Culoarea complementara este alb-lapte.Cristale: CARNEOL, JASP ROSU, OCHI DE PISICA, SARDONIX, PIATRA LUNII, AVENTURIN.CHAKRA 3

CHAKRA 3: MANIPURA- numita si chakra plexului solar, este situata sub stern. Este asociata cu puterea personala. Cand este blocata sau dezechilibrata, te simti slabit sau usor descurajat. Esti inclinat sa fii prea critic cu tine insusi sau esti foarte vulnerabil la criticile sau parerile celorlalti, dai semne de nervozitat. Cand este echilibrata, te simti stapan pe propriile abilitati, optimist, increzator si sigur pe tine. 3. Manipura Chakra - zona de proiectie este plexul solar si reprezinta constiinta expansiva, vointa de putere. La nivel psihic controleaza vointa, ego-ul, individualitatea, expansivitatea, puterea, stapanirea de sine (autocontrolul), cristalizarea de sine, inteligenta de integrare. La nivel fizic coordoneaza procesele digestiei si activitatea organelor situate in zona Prin purificarea chakrei manipura se poate creea în primul rȃnd starea de calm şi de linişte interioară, care vă conduce treptat la un autocontrol din ce în ce mai mare. Atunci cȃnd veţi putea să vă conştientizaţi forţa gȃndurilor, veţi înţelege cȃt de mult rău v-aţi făcut gȃndind negativ despre propria voastră persoană sau despre altcineva. Prin purificarea chakrei manipura se poate creea în primul rȃnd starea de calm şi de linişte interioară, care vă conduce treptat la un autocontrol din ce în ce mai mare. Atunci cȃnd veţi putea

Page 8: CHAKRE.docx

să vă conştientizaţi forţa gȃndurilor, veţi înţelege cȃt de mult rău v-aţi făcut gȃndind negativ despre propria voastră persoană sau despre altcineva.Chakra manipura vă poate asigura legătura cu elementul foc, prin intermediul căreia puteţi să vă purificaţi corpul, prin arderea impurităţilor sau a stresului.Chakra manipura vă poate asigura legătura cu elementul foc, prin intermediul căreia puteţi să vă purificaţi corpul, prin arderea impurităţilor sau a stresului.abdominala. A treia chakră: MANIPURA, se află în zona plexului solar. Vibrează cu elementul foc şi are culoarea galbenă. Organele pe care le poate influenţa sunt: ficatul, stomacul, splina, intestinul subţire, sistemul digestiv. Chakra Manipura poate influenţa autocontrolul în diferite situaţii, dar în mod deosebit, în situaţii limită cȃnd corpul este suprasolicitat. Are legătură cu corpul mental, unde sunt stocate toate gȃndurile noastre.O funcţionare insuficientă a acestei chakre se poate manifesta sub diferite forme, cum ar fi- teamă nejustificată- lipsa de încredere în propriile forţe- lipsa de autocontrol- lipsa de respect pentru alte persoane sau faţă de propria persoană- emotivitate, timiditate- tulburări digestive- gastrită, ulcer gastric şi duodenal- diabet, hipoglicemie- insuficienţă hepato-biliară- artrită- depunerea de strat adipos în partea de mijloc a corpului- scăderea memoriei- digerarea cu dificultate a alimentelor-se afla asezata la aproximativ o palma deasupra ombilicului-este centrul cel mai expus vampirismului energetic deoarece reprezinta protectia. cea mai buna metoda de combaterea acestuia este impreunarea degetelor de la ambele maini sub forma de stea cum puteti vedea in imaginea urmatoare:-coordoneaza simtul vazului ,digestiv si neurovegetativ si producerea insulinei. este totodata responsabila de tonifierea intregului organism.Coordoneaza starea de relaxare a intregului orgganism si asigura capacitatea de concentrare ,claritate in gandire si corespunde deschiderii catre lumina.mai este numita s pompa de energie parapsihologica.Energiile care se manifesta la acest nivel sunt orientate catre a ne ajuta sa intelegem cat mai bine propria noastra individualitate si modul nostru specific de manifestare. In MANIPURA chakra se afla „miezul magnetic al personalitatii”.-Calitati pe care le dobandeste fiinta prin armonizarea, echilibrarea energetica la nivelul MANIPURA chakra : increderea in fortele proprii ( in sine ), afirmarea propriei personalitati ca individualitate bine conturata, capacitatea de a respecta vointa, sentimentele si caracterul altor oameni, capacitatea naturala de a insusi experiente, sentimente, dorinte, recunoscandu-le rolul in dezvoltarea personala si integrandu-le in propria personalitate, hotarare, tenacitate, simtul onoarei, spontaneitate, dinamism launtric dar si manifest, independenta in actiune, buna dispozitie, umor, spirit de aventura, vointa marita, asimilare corecta a hranei – un metabolism bun, un inalt nivel energetic, puterea de a lucra mult fara a obosi repede, capacitatea de a fi un bun lider, generozitate, facilitate de a comunica cu ceilalti.-Partile corpului pe care le influienteaza MANIPURA chakra : sunt coordonate si sustinute functiile sistemului digestiv, stomacul, splina, vezica biliara, sistemul nervos vegetativ, secretia endocrina a pancreasului.-Perturbarile energetice la nivelul celei de a III-a chakre, se manifesta prin : grandomanie, despotism, lipsa de incredere in fortele proprii, orgoliu, vanitate, lipsa de autocontrol, lipsa de respect pentru alte persoane sau propria persoana, scaderea

Page 9: CHAKRE.docx

memoriei, supunere excesiva, lasitate, dependenta, nervozitate neputincioasa, incapacitate de a lua decizii, agresivitate, irascibilitate, impulsivitate, preocuparea exacerbata de a controla si de a exercita puterea de dominatie asupra altor persoane, tendinta de a controla lumea launtrica si cea exterioara recurgand la forta si la presiuni, tendinta de a controla situatiile prin hiperactivitate, tendinta de a bloca manifestarea sentimentelor.-Probleme de sanatate care pot sa apara datorita persistentei si accentuarii dezechilibrelor la nivelul celei de a III-a chakre : digerarea cu dificultate a alimentelor, metabolism scazut, anorexie sau bulimie, greata – vomismente, afectiuni ale stomacului si duodenului precum : indigestii, gastrita, gastro-enterita, ulcer gastric si duodenal, afectiuni ale pancreasului ca : diabetul, hipoglicemia, pancreatita, afectiuni ale splinei, afectiuni hepato-biliare : hepatita, ciroza, diskinezie biliara, calculi biliari, apendicita, tulburari de vedere : miopie, hipermetropie, astigmatism, glaucom, cataracta, exoftalmie, cheratita, etc.Acceptarea si integrarea corespunzatoare a sentimentelor si dorintelor, precum si a experientei de viata pe care o acumulam, face ca chakra a treia sa ramana lipsita de tensiuni si deschisa, ceea ce lasa lumina sa patrunda tot mai mult in viata noastra, iar lumea noastra sa fie tot mai insorita.Starea generala a dispozitiei noastre depinde in mare masura de cata lumina lasam sa patrunda in noi. Ne simtim luminosi, bucurosi si impliniti launtric atunci cand cea de-a treia chakra este deschisa, insa dispozitia ne este echilibrata si tulbure, daca chakra este blocata sau dereglata. Noi proiectam mereu aceste sentimente asupra mediului inconjurator, astfel ca intreaga viata ni se pare luminoasa sau intunecata. Cantitatea de lumina din noi determina limpezimea parerilor noastre si calitatea observatiilor pe care le facem.Printr-o integrare si o implinire launtrica tot mai perfecta, lumina galbena a intelegerii intelectuale patrunde in cea de-a treia chakra, transformandu- se treptat in lumina aurie a intelepciunii si a plenitudinii.Cu chakra plexului solar noi preluam direct vibratiile altor oameni si reactionam in mod corespunzator la calitatea acestor vibratii. Atunci cand suntem confruntati cu vibratii negative, simtim semnalul unui pericol. Recunoastem acest lucru prin faptul ca chakra a treia se contorsioneaza involuntar, ca un mecanism de alarma. Aceste semnale devin insa inutile atunci cand in noi lumina va fi atat de puternica, incat va radia cu forta spre exterior si ne va inconjura ca o manta protectoare.-dezechilibrele duc la teama, intimidare,lipsa de incredere in sine,teama de responsabilitati,ulcer,diabet,anorexie,hipoglicemie.-cromoterapie -inudarea chakrei cu galben auriu-fonoterapie:O deschis in Mi minor-meloterapie: ritmuri muzicale aprinse,infocate-aromoterapie:lavanda si rozmarin-cristaloterapie:cuart ochi de tigru,chihlimbar,topaz auriu,citrinDizarmoniile la acest nivel se manifesta printr-o lupta surda pentru puterea personala si recunoasterea drepturilor personale chiar in detrimentul aproapelui. La polul opus, armonia la acest nivel al fiintei inlatura teama de foc, imunitate perfecta, vointa si putere fizica uluitoare.ELEMENT- FOC. CULOARE- GALBEN. Culoarea complementara este auriul. Cristale: CITRIN, OCHI DE TIGRU, CHIHLIMBAR, CALCIT, OCHI DE PISICA, PIATRA SOARELUICHAKRA 4

CHAKRA 4: ANAHATA - cunoscuta si sub numele de chakra inimii, este localizata exact in dreptul inimii si este asociata cu dragostea si emotiile. Cand este blocata sau dezechilibrata te simti singur sau dezamagit in dragoste, nu manifesti compasiune

Page 10: CHAKRE.docx

pentru ceilalti sau sa fii prea sensibil. Cand aceasta chakra este echilibrata, simti ca meriti sa fii iubit si, la randul tau, esti gata sa te indragostesti. Esti gata sa-i ierti pe cei care ti-au gresit candva, iti ierti si tie propriile greseli din trecut si crezi ca totul merge spre bine. 4. Anahata Chakra - se situeaza la nivelul plexului cardiac si simbolizeaza constiinta iubirii si a trairii empatice la unison cu alte fiinte, abnegatia, daruirea. La nivel psihic acest centru de forta inspira fiintei umane dragostea nemarginita pentru ceilalti, compasiune, altruism, euforia emaptizarii cu tot ceea ce focalizeaza afectiunea, daruirea, acceptarea. La nivel fizic controleaza sistemul circulator, sistemul respirator si sistemul imunitar. Prin purificarea chakrei anahata se poate obţine un echilibru al energiilor yin şi yang. Atunci cȃnd partea pozitivă şi partea negativă sunt în armonie, se produce o transformare în fiinţa respectivă, care conduce la dezvoltarea sentimentului de iubire necondiţionată către toate fiinţele, către toate animalele, către toată creaţia. Ȋn această situaţie veţi putea înţelege diferenţa dintre dragoste şi iubire.A patra chakră: ANAHATA, este localizată în zona inimii. Are o deosebită importanţă în corp, deoarece fiind situată între cele trei chakre inferioare şi între cele trei chakre superioare, are rolul de a face legătura dintre ele şi de a menţine o stare de echilibru. Elementul cu care vibrează este aerul, iar culoarea este verde. Sentimentele pe care chakra le stimulează sunt:- dragostea şi prietenia- iertarea şi acceptarea- compasiunea- grija faţă de semeni- iubirea necondiţionată faţă de toate fiinţele din univers.Funcţionarea insuficientă a acestei chakre poate genera probleme de ordin emoţional, cum ar fi:- tristeţea- melancolia- amărăciunea- incapacitatea de a dărui iubire propriei persoane sau altora- neputinţa de a ierta- simţ critic exagerat sau chiar urăDisfuncţia chakrei mai poate duce la:- boli cardiovasculare- tulburări de respiraţie- astm- alergie- cancer pulmonar- pneumonie- hipertensiune- dureri de spate- cancer mamarEste situata in cventrul pieptului,in dreptul inimii.-Coordoneaza simtul tactil,timusul,zona superioara a spatelui,inima,plamanii, sistemul circulator,pielea si mainile.-determina capacitatea de iubire,increderea in sine ,acceptarea,gelozia,ostilitatea cautarea Adevarului,scade teama de impact si a stresului si asigura armonia si concentrarea-Calitati pe care le dobandeste fiinta avand ANAHATA chakra armonios activata : increderea si respectul fata de ceilalti, capacitatea de a fi compasivi si receptivi fata de sentimentele altora, starea de candoare, pace sufleteasca ( starea profunda de impacare cu sine ), fiinta este inimoasa si afectuoasa, bucurie de viata, armonie si echilibru launtric, blandete, toleranta plina de intelepciune, altruism, stare spontana de bun simt si bunavointa, buna dispozitie constanta, stare de implinire launtrica. -Partile corpului pe care le influienteaza ANAHATA chakra : aceasta chakra coordoneaza si sustine functia aparatului respirator, circulator, imunitar, regleaza totodata functia timusului. Timusul are o activitate maxima in copilarie, urmand ca apoi sa involueze gradat o data cu pierderea spontaneitatii afective si iubirii neconditionate, specifice copiilor sau acelor fiinte capabile sa-si pastreze „ inima de copil”. Mai regleaza si functia glandelor sudoripare si sebacee.-Perturbarile energetice la nivelul chakrei inimii, se manifesta prin : suspiciune, neincredere in ceilalti, incapacitatea de a darui iubire propriei persoane sau altora, incapacitatea de a primi iubire, starea de visare – nerealism, neputinta de a ierta, simt critic exagerat, resentimente – chiar ura, nemultumire – lipsa de recunostinta, tristete, amaraciune, persoana respectiva vorbeste mult si este agitata, dificultate in a ierta si a se ierta pe sine, resentimente.-Probleme de sanatate care pot sa apara datorita persistentei si accentuarii dezechilibrelor la nivelul celei de a IV-a chakre : alergie, astm, anemie, boli cardiovasculare, tulburari de ritm cardiac cum ar fi : palpitatii, aritmii, angina pectorala,

Page 11: CHAKRE.docx

probleme cu circulatia sanguina, leucemie, tromboza coronariana, hipertensiune/hipotensiune arteriala, arterioscleroza, tulburari de respiratie ( bronsita, astm, etc), afectiuni ale plamanilor ( pneumonie, emfizem pulmonar, cancer pulmonar), probleme la nivelul sanilor : noduli, chisturi, dureri ale umerilor, dureri in partea de sus a spatelui, boli ale pielii : acnee, eczeme, psoriazis, vitiligo, zona zoster, etc, boli autoimune, afectiuni ale bratelor.-Disfunctiile ei duc la :scaderea poftei de viata,astm, hiper sau hipo tensiune arteriala, boli de inima sau de plamani.-culoare:verde cu roz in centru-Element:aer-Cromoterapie:inundarea chakrei cu verde sau roz-Fonoterapie:Vocala A tonalitatea Fa major-meloterapie:muzica clasica,sacra,canturi gregoriene-Aromoterapie:Trandafir-Cristaloterapie:smarald,jad verde,cuart roz,turmalina rozNatura unei persoane influentata predominant de energia lui Anahata Chakra este linistita, plina de compasiune, detasare si iubire neconditionata. Activarea dizarmonioasa la acest nivel este sursa tuturor problemelor afective ce apar in diverse situatii tragice (divort, deces) fiind perturbata si activitatea timusului. Armonia pe acest centru de forta confera abilitatea fiintei de a stapani dedublarea astrala. Deasemenea, fiinta devine instrumentul iubirii divine cosmice.ELEMENT- AER. CULOARE- VERDE, ROZ. Cristale: CUART ROZ, AVENTURIN, AMAZONIT VERDE, MALACHIT, JAD VERDE, PERIDOT, TURMALINA VERDE, RODONIT, FLUORIT VERDE, SMARALD, UNACHIT, TURMALINA ROZ, RODOCROZIT, KUNZITCHAKRA 5

CHAKRA 5: VISHUDHA – numita si chakra gatului, se afla la nivelul gatului. Este asociata cu capacitatea de comunicare. Daca este blocata sau dezechilibrata te simti frustrat si incapabil sa te exprimi clar. Este posibil sa vorbesti prea mult si sa-ti fie greu sa-i asculti pe ceilalti. Cand chakra gatului este echilibrata, esti capabil sa-ti comunici atat gandurile, cat si sentimentele – chiar si cele de manie si frustrare – intr-o maniera calma, analitica. Cuvintele rostite si cele scrise te ajuta sa pui bazele unor relatii stabile si sa-ti fixezi scopurile pe care le poti atinge. 5. Vishuddha Chakra - are ca zona de proiectie furculita sternala si simbolizeaza constiinta pura, creativitatea. In plan fizic guverneaza exprimarea, inspiratia in vorbire, magnetismul vocal, elocinta, sesizarea modelelor arhetipale, trezirea intuitiei. La nivel fizic controleaza activitatea corzilor vocale, a sistemului auditiv, a faringelui si esofagului precum si maduva osoasa.Vishuddha Chakra este salasul viselor, simbolul puritatii si favorizeaza intelegerea mesajelor non verbale. Perturbari energetice la acest nivel pot provoca spasmofilia, crize de insomnie, accese depresive. Toate puterile miraculoase (paranormale) sunt legate de activarea si dinamizarea exceptionala a acestui centru si de domeniul celui de-al 5 lea element subtil, eterul (akasha). Meditatia asupra acestui centru de forta are ca efecte: calmul, seninatatea, puritatea, trezirea inspiratiei artistice, capacitatea de a intelege mesajele ascunse ale scrierilor ezoterice si ale viselor. Persoana cu priza de constiinta predominant pe acest nivel energetic este complet detasata de placerile provocate de simturi si intelect si cauta cunoasterea reala dincolo de limitele timpului, conditionarile culturale si ereditare, dincolo de discursivitate. De acest centru este legata ideea de constiinta cosmica. Cel ce stapaneste aceste energii subtile detine cunoasterea trecutului, prezentului si viitorului si controleaza energiile misterioase ale timpului. Prin purificarea chakrei vishudha putem îndepărta pentru totdeauna stările de nemulţumire interioară faţă de propria persoană sau faţă de alte subiecte. De asemenea, putem să ne apropiem mai mult de scopul vieţii şi să incercăm să-l căutăm.

Page 12: CHAKRE.docx

A cincea chakră: VISHUDDHA, este situată la baza gȃtului. Vibrează cu elementul Akasha, aceasta fiind marea bibliotecă a universului, unde sunt stocate toate informaţiile legate de fiinţele umane. Părţile corpului pe care le influenţează sunt umerii şi gȃtul. Funcţionarea insuficientă a acestei chakre poate crea dificultăţi în exprimarea ideilor, sentimentelor, convingerilor, stări interioare contradictorii care pot genera nemulţumire permanentă.-Se afla la baza gatului,in zona glandei tiroide-coordoneaza auzul,tiroidele si paratiroidele,gatul,ceafa, maxilarele si sistemul limfatic.-exprima bucuria,resentimentele,frustrarea,senzatia de bine,capacitatea de comunicare,asigura inspiratia si ne ajuta sa ne realizam vsele.-reprezinta centrul clar auditiei.-Daca aceasta chakra se inchide nu mai permite descarcarea emotiilor si duce la aparitia exprimarilor organice.Daca acest centru se inchide conduce la introvertire, iar acest tip de persoane sunt mult mai predispuse la boli cardiovasculare si impotenta decat cele extrovertite.Acest camp asigura apptitudinie ptr educatie,actorie,telepatie,iar cand acesta este blocat produce boli ca laringita amigdalita sau hiprtiroidia,timiditatea,tracul,balbaiala sau depresia.Apariţia disfuncţionalităţilor este exteriorizată prin: timiditate, trac, bâlbâială, depresie. Închiderea chakrei nu mai permite descărcarea emoţiilor, iar prin acumularea acestora se ajunge la apariţia exprimărilor organice. Simultan, se produce introvertirea, fapt care creşte predispoziţia persoanelor afectate la boli cardiovasculare şi impotenţă.Succint se poate spune că chakra guvernează din punct de vedere: fizic – probleme precum exprimarea şi comunicarea; emoţional – independenţa; mental – fluenţa gândurilor; spiritual – siguranţa.Corzile pe această chakră sunt de tipul „Trebuie să taci”, „Trebuie să vorbeşti doar ce/cât vreau eu”, care, în funcţie de puterea lor pot produce blocaje de comunicare şi dureri în gât. La fel de bine, această coardă poate transmite ideea de„Trebuie să stai doar la locul tău/în banca ta”, blocând expresivitatea şi manifestările persoanei atacate, „ţintei”.Atacul este totuşi unul rapid perceptibil prin efecte asupra aspectului sau a simţurilor: simtome de „urechi înfundate” până la dispariţii temporare ale auzului, senzaţia de „strâns de gât”, usturime pe laringe, farnige sau trahee, falsa sinuzită, dureri la articulaţiile maxilarelor, umflarea ploapelor, apariţia guşii sau reliefarea pregnantă a acesteia, dificultăţi în articulareşi apariţia lapsusului (multiplu), umflarea limbii, dureri în ceafă (partea dreaptă cu un rol – de obicei pe latura manifestărilor instinctuale, sentimentale, partea stângă cu un alt rol – latura profesională are mult de suferit) ş.a!Prin închiderea sau blocarea acestei chakre efectele ce apar sunt:-scăderea puterii de comunicare, incoerenţe, greutate în a vorbi, scăderea atenţiei conversaţionale: toate aceste efecte au în ele o singură dorinţă, ce nu poate fi pusă pe seama cuiva care se gândeşte bine şi frumos, la adresa cuiva: dorinţa de a închide gura, a suprima posibilitatea de a se spune ceva, altceva, decât se vrea, decât „trebuie”. Această formă de atac a existat dintotdeauna dar, în vremurile actuale, s-a perfecţionat. Foarte întâlnite au fost cazurile în „războaiele” juridice pentru moşteniri şi revendicări, dar şi în politică. În primul caz „ţinte” au fost „cealaltă parte”, martorii, avocaţii, uneori chiar şi judecătorul (şi a fost uşor şi judecătorul să fie atacat deşi, dacă ar fi existat un complet de judecată, format din trei judecători, atacul nu avea şanse mari de succes). În politică s-a folosit pentru ca cei care candidau, sau pe parcurs, cei aleşi, să nu poată transmite către alegători ceea ce aveau de transmis. Aici „atacaţi”, prin deschiderea chakrei au fost şi cei pentru care s-a lucrat, aceştia devenind foarte vocali, chiar şi atunci când nu aveau nimic de spus.:Capacităţile de comunicare şi manifestare au fost atacate nu doar în aceste cazuri, în aproape toate cazurile în care oratoria sau vocea au fost necesare activităţii, s-au găsit destui care să „facă altfel să fie”. Cei care au făcut asta, sau cei care au cerut pentru altcineva să se facă asta, au avut motive diverse, dar la bază a rămas invidia pe plan

Page 13: CHAKRE.docx

real şi ego-ul pe plan spiritual.:Dacă tot a avut succes în planul social, era evident că obişnuinta de a dori închiderea gurii a revenit în planul grupurilor mai mici: la locul de muncă dar, mai ales al familiei. Atacul PSI a fost, este şi va fi (deşi sper ca nivelul de conştintă să ducă la dispariţia sa) apanajul celor slabi, celor ce, prevalându-se de cel mai mic avantaj, existent sau crera, faţă de „ţintă”, să o facă să nu i se împotrivească (cazul în care şoţul/soţia doreşte să preia controlul total, să „joace” toţi aşa cum li se cântă, fără replici). Sau, dacă o faptă a fost făcută şi descoperită, să nu mai fie „amintită”, ca şi cum ar fi fost uitată şi iertată (cazurile în care soacra îşi ajută fiul/fiica pentru ca un adulter să nu declanşeze un scandal...). Un alt caz este cel al controlului pe care părinţii (şi iertat să fiu, dar în majoritate, cele care fac asta sunt mamele), având de-a face cu copii mai încăpăţânaţi a merge pe drumul lor, altul decât cel gândit ca bun, îi pun „cu botul pe labe”. Cazul se extinde şi ca „ajutor” după un eşec, căci se consideră că experienţa trebuie să-şi spună cuvântul, chiar dacă aceasta este impusă.:Pentru toate acestea, înainte de a se implementa anumite programe, se loveşte ceea ce este mai uşor de lovit: chakra. Blocând forma de manifestare verbală, nimeni din cei care ar putea spune ceva împotriva spuselor atacatorului nu va mai spune, fiind vizaţi cei din apropiere, urmărindu-se prin aceasta şi scăderea credibilităţii oricui ar avea ceva de spus împotriva sa. Prin aceasta atacatorul îşi formează şi o aură de om bun, om care ajută, făcând şi fapte care să exemplifice acestă aură (dar în general de genul „chiar dacă nu are prea mult dă de acolo de unde are”). E şi această imagine un mod de a recunoaşte atacatorii ce se ascund, fiind, în general, foarte generoase cu victimele.:Primele semne ale acetui tip de atac sunt acute (sufocare, înţepături, strâns de gât) dacă atacul este în timpul activităţii „ţintei” sau prin umflarea pleoapelor, dacă atacul survine în timpul somnului. Atacul în somn este mai eficient (greu e să se folosească pozitivul pentru o acţiune negativă, dar altceva nu se poate găsi), căci până la momentul trezirii energia trimisă de atacator are timp să se „cimenteze” pentru efecte pe termen lung. Dacă nu este înlăturat atacul, efectele pe termen lung va avea semne invariabile: tiroida se va îmbolnăvi (manifestată prin guşă ori prin nervozitate) trăgând după ea toate celelalte glande şi organe cu care este în legătură; al doilea efect este cel de îngrăşare sau, mai rar, de slăbire, fără motive date de regimul alimentar. Ceea ce simte „ţinta” sau se simte în apropierea ei, de către cei pot identifica, durerea în ceafă, este semnul unui atac ce deja se învecheşte (mai mult de 3 zile de la momentul atacului).Prin scăderea puterii de a comunica se urmăreşte depersonalizarea „ţintei”, care nu mai poate fi percepută ca utilă, oricâte lucruri bune ar avea de spus. Dacă reuşeşte să depăşească bariera de a nu vorbi, vorbirea nu va avea coerenţa necesară pentru ca ceea ce comunică să fie şi înţeles. Cea mai bună incoerenţă se obţine prin „negăsirea” unui cuvânt, ori prin bâlbâire ori prin acele nelipsite „îîîî” ori „ăăă”. După un timp de la atac se ajunge la blocarea oricărei spuse a „ţintei”, pentru că ceea ce intră prin această chakră, care este o chakră mai mult emisivă, după ce o blochează, merge înspre celelalte chakre, pe care le afectează.Auzul este afectat de această chakră, pentru că auzul, din punct de vedere energetic, intră în acelaşi domeniu spectral cu al vorbitului. Chiar şi anatomic, legătura urechii cu gâtul e ştiut. O simplă „inflamare” a canalului de legătură dintre ureche şi laringe duce la înfundarea urechii ce nu mai percepe frecvenţele înalte... (oare cine are spectrul vocal pe frecvenţe înalte?...). De obicei atacul asupra chakei 5 duce la această afecţiune (mastoidită) care în timp poate evolua.-scăderea expresivităţii, expresivitate falsă, informaţie telepatică falsă, imposibilitatea de a simţi starea de bine: Oricine vede că ceea ce comunică nu este luat în considerare, încearcă să fie cât mai expresiv, chiar exagerat de expresiv, în tentativa de a atrage atenţia asupra sa. Chiar încearcă să transfere expresivităţii mesajul pe care doreşte să îl transmită. Este ştiut de oricine, şi este normal că şi atacatorul se foloseşte de aceasta

Page 14: CHAKRE.docx

tendinţă firească, Iar dacă nu ştie el, cu siguranţă că acea conştinţă colectivă la care face apel pentru a fi ajutat în lucrarea sa – demonul, în limbaj mistic – ştie şi conduce atacul şi spre această direcţie. Şi astfel, chiar dacă „ţinta” este animată de cele mai bune dorinţe, gesturile şi modul de a fi evidenţiate nu se încadrează în ceea ce este normal. „Ţinta” atrage atenţia, dar această atenţie nu se direcţionează spre ceea ce este real. Vinovăţia, îşi spune ea, aparţine celorlalţi, care nu percep adevărul. De fapt realitatea este astfel: expresivitatea reală scade şi atunci se intră, pe acest plan, într-un fel de disperare, neconştientizat de „ţintă”, care are legătura dintre conştient şi inconştient blocată... Cum nimeni nu-şi controlează fiecare pas, fiecare mişcare – căci ar obosi foarte repede, s-ar epuiza, neputând desfăşura nici o activitate – educaţia nu poate înlocui ceea ce este involuntar, instinctual. Astfel că „ţinta” face „pe dracu-n patru” ca să se facă înţeleasă, acceptată, ajutată. O vorbă care ar trebui bine înţeleasă!Cea de-a 5-a chakră are manifestări nu doar pe plan real, manifestările pe alt plan sunt şi ele o parte din ceea ce reprezintă omul, ca prezenţă. Se ştie, nu mai poate nimeni contesta, că oamenii emit telepatic. Emit tot ceea ce ajunge să devină gând. Se poate astfel să se asculte gândul unui om, printr-un receptor potrivit care să le decodeze şi exprime, care, momentan este tot un om. Dar, şi fără a fi specializat, orice alt om recepţionează ceea ce se transmite, decodifică şi foloseşte inconştient aceste informaţii. Celebra lege a atracţiei, în relaţiie „faţă în faţă”, prin telepatie îşi găseşte şi explicaţia[1]. În acest fel ceea ce nu se trasmite prin verbalizare, nu se transmite nici telepatic. Altfel spus, şi această cale este erodată de aceleaşi probleme.Transmisia telepatică este valabilă şi pentru atunci când sursa şi receptorul sunt la distanţă. Iar ceea ce transmite telepatic este tot la fel de fals. Un caz aparte este cel în care intervine un câmp perturbator. Ca şi la un bruiaj al undelor radio, câmpul perturbator face să ajungă la receptor o cu totul altă informaţie decât cea trimisă de sursă[2]. În acest caz e bine să se vadă dacă este vorba de un atac pe chakra 5 sau altundeva, ori este vorba de un câmp energetic de „protecţie” (dacă aşa ceva s-ar putea numi protecţie!)Datorită acestei comunicări, pe plan real sau pe plan subtil, emiţând fals, „ţinta” va avea un feed-back în opoziţie cu ceea ce este real. Iar ceea ce primeşte nu îi dă o stare de bine, don contră. Se va simţi frustrată, dezavantajată, nu va putea trăi o bucurie reală, totul în jur va fi negru, nu va exista motivaţie şi faţă de toate faptele nu va dezvolta decât resentimente: “nici o faptă bună nu rămâne nepedesită”, acesta va fi înţelesul vieţii sale. Iar introvertirea este pasul următor, când şirul unor asemenea întâmplări devine prea lung, prea mare. Iar prin introvertire cercul vicios se închide, amplificând totul.-lipsa acumulării pe plan spiritual (înţelepciunea), scăderea capacităţii de planificare şi organizare, scăderea capacităţii şi posibilităţilor de vindecare: când problema faptelor bune se pune la fel ca şi a faptelor rele, de unde să se mai tragă o concluzie pertinentă, de unde să se mai extagă acumularea spirituală? Şi dacă această acumulare lipseşte, de unde să mai existe inspiraţie creativă? Acesta este un alt rezultat, pe măsura dorinţei atacatorului ca „ţinta” să fie marginalizată de societate, în aşa fel încât să „joace pe sârmă”.În conjuncţie cu toate aceste nereale interacţionări, lipsa încrederii în sine, duce la o scădere a capacităţii de planificare şi organizare a vieţii, chiar mai mult, propunerile proprii sunt uitate sau contrazise. Organizarea zi de zi are în timp şi ea de suferit, dar cea mai mare scădere se simte la tot ceea ce are timpul ca variabilă. Dacă „ţinta” iese din sfera de acţiune a celui care ţine neapărat să o ţină „în frâu”, atunci va avea idei care sunt de-a dreptul novatoare. Însă, de îndată ce reintră sub „incidenţa” trimiţăturilor, se pierd toate ideile, acestea sunt văzute ca fiind ceva de domeniul trecutului, oricât de bune sau necesare ar fi tocmai... „ţintei”.Ceea ce poate devine şi mai grav este faptul că această chakră are prin sistemul energetic dar şi prin sistemul endocrin, legătură cu tot organismul. Blocarea ei, prin ceea ce se întâmplă cu glanda endocrină ce se află în strânsă legătură cu ea, face ca

Page 15: CHAKRE.docx

vindecarea oricărei boli să devină greoaie sau chiar imposibilă. Asta pentru că şi pe plan energetic se întrerupe fluxul dintre chakrele superioare şi cele inferioare, având de suferit în primul rând cea de-a 3-a chakră, cea care vitalizează întregul organism. Totodată se blochează şi fluxul energetic al energiei Kundalini, ultima resursă a omului pentru autovindecare şi autodeblocare.Această chakră, prima din cele trei care lucrează cu energii de tip informativ (aici de tip „sonor”), la fel ca toate celelalte două, trebuie tratată cu multă atenţie, pentru că poate schimba radical persoana „ţintă” în orice fel de relaţionare. Popular spus, pe aceste trei chakre se acţionează pentru înnebunirea persoanei. În oricare dintre afecţiunile psihice se poate constata o disfuncţie a acestora. Omul care nu are cu cine vorbi, mai devreme sau mai târziu, încep să aibă anumite probleme. La fel se întâmplă şi cu cel care nu vorbeşte, fiindu-i blocată sau oprită această dorinţă, oricum ar face-o: direct, la telefon, în scris...Terapia chakrei este absolut necesară şi urgentă. Nu se poate da o reţetă unică! Însa se poate începe printr-o terapie ReiKi: Sei He Ki, Chi Ka So, Dai Ko Mio, Cho Ku Rei. Dar contracarea atacului trebuie continuată cu o terapie spirituală mult mai puternică.-Culoare:azuriu-element:eter-fonoterapieVocala e is sol major-meloterapie:muzica Reiki,muzica meditativa-aromoterapie:salvie si eucalipt-cristaloterapie:acvamarin,turcoaz,calcedonie ELEMENT- ETER. CULOARE- ALBASTRU. Cristale : LAPIS LAZULI, SODALIT, TURCOAZ, CALCEDONIE ALBASTRA, CRISOCOLLA, LARIMAR, APATIT, ACVAMARIN, AZURIT, SAFIR, CUART ALBASTRU.CHAKRA6

CHAKRA 6: AJNA- cunoscuta si chakra celui de-al treilea ochi, este situata in centrul fruntii. Este centrul imaginatiei si al spiritului. Cand este blocata sau dezechilibrata este posibil sa pierzi legatura cu realitatea lumii fizice. Cand aceasta este echilibrata esti capabil sa imbini intuitia cu ratiunea; reusesti sa constientizezi al saselea simt, sa fii receptiv la el si sa folosesti vizualizarea creativa pentru a-ti manifesta sperantele si visele. 6. Ajna Chakra - se proiecteaza in spatiul situat in zona dintre sprancene in mijlocul fruntii. Reprezinta constiinta mentala superioara care intermediaza perceptia lumilor invizibile si sesizarea directa a aspectelor subtile ale manifestarii. Activarea armonioasa confera putere de patrundere mentala, capacitati telepatice, stapanire de sine, intelegere mentala prin identificare intelectuala, ineligenta creatoare. In plan psihic controleaza intuitia superioara, clarvederea, capacitatea de anticipare a unor elemente, perceperea instantanee a calitatilor fiintei umane, perceptie extrasenzoriala. La nivel fizic coordoneaza activitatea glandei pituitare (hipofiza). Hipofiza, impreuna cu hipotalamusul, constituie sistemul de comanda al tuturor celorlalte glande endocrine.Prin purificarea chakrei ajna se poate dobȃndi un echilibru între fizic şi psihic, ceea ce în timp conduce la deschiderea celui de-al 3-lea ochi. De asemenea, poate creşte frecvenţa de vibraţie a corpului, încȃt scȃnteia divină să se trezească şi să înceapă să-l influenţeze în mod benefic pe practicant. Odată cu trezirea scȃnteii divine, persoana respectivă ar putea să beneficieze de o creştere spectaculoasă a intuiţiei. A şasea chakră: AJNA, mai poate fi numită şi al treilea ochi sau al şaselea simţ. Caracteristica principală a acestei chakre este stăpȃnirea de sine. Ȋn traducere, Ajna înseamnă “a şti”, “a recepţiona” sau “a comanda”. Culoarea care vibrează cu această chakră este indigo strălucitor. -Este situata la un centimetru deasupra ochilor intre sprancene.-Este centrul de comanda mentala,clarviziune si telepatie si coordoneaza toate simturile (in special gura si mirosul olfactiv)-Afectarea ei poate determina confuzii , iar functionarea ei optim

Page 16: CHAKRE.docx

a asigura puterea de concentrare.-Disfunctia chakrei produce paranoia, confuzia si incordarea,insotite de dureri de cap, iar daca chakra este prea deschisa se poate determina o mare sensibilitate in relatie cu astrele si gandurile.-Atunci cand cineva se gandeste intens la noi, campul nostru de receptie interactioneaza cu cel emis de gandurile persoanei respective si da nastere la senzatia de durere sau de usoara apasare,De această chakră depinde: percepţia realităţii, intuiţia, previziunea, clarviziunea, abilitatea de a discerne şi de a alege o opţiune.Legătura acestei chakre cu ochii este indiscutabilă. Problemele ochilor, durerile de os cranian din jurul ochilor dar şi durerea din frunte, trădează o problemă funcţională a acestei chakre. Problema nu este dată de deschiderea acesteia ci tocmai de închiderea a chakrei sau plasarea unor corzi ori perdele pe chakră.Întâi de toate ce motivaţie are percepţia de durere sau apăsare în zona capului, cu precădere a frunţii? Este cel mai simplu „atac”, un atac rezultat din gândul intens al unei persoane. Dacă acest gând are o durată mare sau foarte mare apăsarea se transformă în durere. Gândul poartă, în esenţă ideea ca cel „atacat” să-şi mute „privirile” în altă parte, ori pentru a nu descoperi vreun adevăr, ori pentru a-i schimba percepţia asupra realităţii. Acest gând poate fi si un deochi, deochiul fiind o formă-gând involuntară.Dincolo de aceste manifestări încep atacurile, în majoritatea cazurilor conştiente. Chiar şi cele aşa-zis inconştiente, nu se poate accepta ideea maximei nevinovăţii deoarece „atacatorii” sunt măcar conştienţi de faptul că vor să impună propria dorinţă. Adevăratele cazuri inconştiente sunt foarte rare şi sunt cele „date” de cei numiţi popular nebuni.O formă de atac, conştientă, însă uşoară, are ca formă de manifestare iritarea ochiului care lăcrimează sau a ploapelor care dau senzaţii de usturime, mâncărime sau chiar umflare. Cea de-a treia este mai rară căci neavând „suport” în alte organe este uşor de descoperit motivul.Această formă este un atac ce condiţionează starea „ţintei” de locul în care se află, de persoana în compania căreia se află. Nu este obligatoriu să fie un anume loc, o anumită persoană, poate avea chiar forma generală adică un loc în care se poate face o anumită acţiune, respectiv cineva cu care se poate face o anumită acţiune. Exemplele sunt la îndemâna oricui.Care sunt efectele unui atac dur sau a unui de lungă durată asupra acestei chakre?Fără a considera prioritar oricare dintre efecte, acestea ar fi:-percepţie eronată sau percepţie indusă a realităţii: informaţia ce ajunge în raţionamentul „ţintei” este atât de deformată – cu referinţe aleatorii sau cu referinţe bine stabilite de „atacator” – încât adevărurile ce le poate genera raţionamentul nu au de-a face cu realitatea, iar manifestările sunt extrem de vizibile pentru orice observator „extern” şi neutru.Percepţia despre propria persoană este cea mai evidentă; îşi poate găsi nenumărate vinovăţii către anumite persoane (bine stabilite de „cine trebuie”) iar faptele înspre acelea sunt de ascultare, supunere, până la sacrificiul de sine. Dar pentru ca aceasta să se întâmple, accesul către societate „trebuie” închis, iar un comportament ancorat în mândrie, lăudă, supraapreciere este cea mai bună cale de autoexcludere. În funcţie de durata atacului dar şi de mediul social în care se manifestă, pericolul de a se ajunge la paranoia este mai departe sau mai aproape. Oricum, apare o exacerbare a personalităţii paranoide (prezentă la oricine, spun psihologii, dar manifestată în limite ce o fac puţin sesizabilă), traductibilă în creşterea ego-ului, paradoxal faţă de celălalt comportament, unde ego-ul dispare cu desăvârşire.Faţă de persoanele care manifestă înţelegere sau interes, percepţia este dusă în extrem: faptele sunt inversate ca însemnătate şi valoare, ideile au valoare negativă, vorbele conotaţie potrivnică. Un ego manifestat la extrem, chiar uneori prin gesturi violente. Totul este necesar pentru a obliga acele persoane să „părăsească” terenul pe

Page 17: CHAKRE.docx

care se poate desfăşura persoana „ţintă”.Percepţia eronată se manifestă chiar în plan real, de multe ori persoanele respective nu văd anumite obstacole, lovindu-se de ele. Dacă poate fi înţeleasă tentativa de a se trece printr-un geam de vitrină, greu se poate înţelege tentativa de a se trece prin geamul de la o uşă cu ramă vizibilă „şi pentru chiori” sau „îmbrăţişarea” unui stâlp pe stradă. Asemenea comportamente nu sunt, aşa cum spun unii un semn al ideii „nu face asta”, ci un semn al atacului care există. De cele mai multe ori şi dacă se face ceea ce pare „semnalat” tot iese prost, deşi ar putea să iasă şi bine.-confuzie, încordare permanentă, opoziţie neargumentată şi nemotivată, neacceptarea altor idei: consecinţe aproape directe ale percepţiei eronate care, intrând în conflict cu informaţia „curată”, prezentă în structura informaţională a „ţintei”, o face să numai poată discerne chiar şi propriul comportament. Elementele contradictorii dintre informaţia „orizontală”, a realităţii „văzute”, vis-a-vis de ceea ce primeşte ca informaţie prin celelalte simţuri (iar dacă e vorba de o femeie acestea sunt puternice) fac din „ţintă” o persoană rătăcită prin hăţişuri. S-ar asemăna această stare cu a unui drumeţ prin pădure ce are în mână harta şi busola dar, deşi are toate elementele să-şi poată continua drumul, nu reuşeşte să identifice reperele în plan real.Cum este şi normal, aceasă confuzie produce o stare de nervozitate, de încordare permanentă, care se manifestă atât în relaţia cu alţii cât şi în relaţia cu propria persoană. Deciziile sunt atât de diferite, de la o oră la alta chiar, încât se poate spune că viaţa persoanei este haotică.Dintr-o perecepţie eroanată sau, mai mult, indusă, argumentele nu se pot sintetiza. Cel mult se pot inventa, căci legea ego-ului îşi face apariţia, voindu-se dreptatea cu orice preţ. Oricine ar veni cu o idee, chiar dacă iniţial era ideea persoanei „ţintă”a atacului, este imediat contrat şi pus la punct. Astfel „ţinta” se şi autodiscretitează, cei care n-au nici interesul nici timpul de a se apleca asupra problemelor pot cel mult să o compătimească „Săraca/săracul, cum a ajuns”, dar nicidecum să mai considere că poate fi un element de încredere, în orice domeniu, de la social la intim.Orice idee care excede planul „atacatorului” este considerată ca absurdă şi potrivnică. Ideile „atacatorului”, chiar dacă i-au fost „ţintei” clare ca fiind împotriva propriei persoane, chiar dacă nu nici atunci şi nici în momentul în care le consideră proprii, nu sunt cele care să-i aducă o stare de bine, sunt îmbrăţişate, considereate proprii şi argumentate cu cele mai ciudate şi absurde idei, pe fundamentul realului sau al emoţionalului. Totul este făcut în aşa fel încât să rămână „lege” ceea ce „i se cere”, e adevărat, indirect, în subtil (prin astral mai puţin, fiind mai greu să treacă de filtrele binelui divin).-lipsa intuiţiei şi a inventivităţii, scăderea memoriei, lipsa de curaj: aparent fără legătură, cele patru efecte, în afara faptului că sunt determinate de disfuncţionalitatea aceleiaşi chakre, sunt totuşi întrepătrunse. Cel care nu vede, în lumea reală, nu are de unde să ştie ce este în faţa lui.... în lumea subtilă e la fel, ceea ce se vede în faţă, readus în lumea reală se numeşte intuiţie. Acoperirea acestui „ochi”, chiar parţial, produce o obturare a „vederii”, deci o scădere a intuiţiei. Aceeaşi vedere parţială sau nevedere duce la lipsa oricărei idei inventive, cei afectaţi neputând face nimic fără să copieze, fără să-şi facă un plan, fără să repete ceva pentru a corecta greşeli, uneori greşind pe un alt plan. Intuiţia este parte a inventivităţii. Un atac de genul „să-i treacă viaţa degeaba” tocmai pe aceasta se bazează căci „ţinta”, pe orice plan reia la nesfârşit, dar niciodată nu ajunge să ducă ceva la bun sfârşit. Prin celelalte efecte, enunţate anterior, poate ajunge să dea vina pe alţii, neputând să realizeze adevărul: că problema este viziunea şi vederea sa.Memoria n-are cum să mai aibă forţa de a rezista, atât timp cât contradicţiile menţionate o fac să „se umplă” cu nimicuri neconcludente. Este vorba aici de o memorie a unui om „obişnuit” structurată pe procesul de învăţare continuă, proces care duce la eliminarea unor informaţii care nu mai sunt necesare. Contradicţiile flagrante pot să ducă la amnezie, la pierderea completă a informaţiilor[1]. Chiar şi contradicţii care nu ajung la o

Page 18: CHAKRE.docx

amplitudine atât de mare duc la pierderea informaţiilor vechi şi noi. Ori această pierdere a informaţiilor vechi este o cheie în determinarea percepţiei eronate şi a stării de confuzie. Chiar dacă ideea pare deplasată pentru cei ce vor să vadă raţionamentul ca neavând de-a face cu achiziţia de informaţii şi modul de achiziţionare, realitatea funcţiilor congnitive este axată tocmai pe informaţiile acumulate într-un prezent continuu.Curajul unei „ţinte” atacate pe această chakră este total diminuat, fiind înlocuit cu teama sau timiditatea. Se ajunge la acea limită a curajului în care lipseşte chiar şi curajul unei discuţii directe, curajul de a privi către cel cu care se discută, predominantă fiind pierderea în gânduri manifestată prin „atârnarea” privirii într-un orizont nedefinit.Curajul nu este o simplă aventură în necunoscut. Curajul are definite elementele de plecare şi orizontul prefigurat. Ori lipsind baza, sau având o bază confuză, instabilă, cu o percepţie eronată, cu o lipsă acută a inventivităţii şi fără elemente intuitive, orizontul prefigurat este disipat, „în ceaţă”... Curaj înspre ce? Spre o luptă cu morile de vânt? Cam acesta este modul lipsit de curaj al unuei „ţinte” lovite. O „ţintă” lovită continuu se va lipsi până şi de visele copilăriei, de înţelesurile vieţii şi ale meniirii sale, pentru că, deşi spune că „ce rost are”, „nu mai am motive”, realitatea neexprimată este că nu are acel orizont necesar fiecărui om pentru a merge, mai departe, pe drumul vieţii.-lipsa previziunii, a abilităţii de a discerne şi a alege o opţiune, lipsa încrederii în sine (a călăuzii interioare prin ruperea legăturii dintre sinele superior şi cel inferior): structura informaţională nemaiavând susţinere, prin concluzionările dictate de percepţiile eronate, conduc „ţinta” pe calea incertitudinii. Din incertitudine nu se poate ajunge niciodată la ceva previzibil. Previzibilul neputând fi luat în calcul, curajul se pierde... Şi cercul vicios mereu se închide. Şi cum nici o altă viziune, nici un alt drum, nu sunt acceptate, totul se opreşt, viaţa intră într-o stagnare în care până şi întrebările rămân aceleaşi. Nu există decât diferenţa momentului în care se pun şi locul în care se află „ţinta”, eventualul moment relaţional al său cu alţii.Alegerea unei opţiuni, parte definitorie a discernământului, este poate cea mai grea „pedeapsă” ce poate fi dată unei persoane atacate pe această chakră. Nu va face altceva decât să despice firul în patru şi pe oricare din cele patru în altele. Şi oricum tot nu se va hotărî. Este momentul în care „ţinta” ori dă cu piciorul la adevăratul drum, la adevăratul bine, ori se lansează pe „drumul pierzaniei”. Atacatorul tocmai acest lucru şi-l doreşte: fie că este vorba de fapte, fie că este vorba de persoane, orice altceva (sau doar altceva) oricine altcineva (sau doar altcineva) este mai bun la momentul respectiv decât ceea ce persoana, în inconştient şi-o doreşte.O paranteză este necesară! Atacatorul pândeşte tocmai acele acţiuni inconştiente ale „ţintei” pentru a şti care-i este adevărul. Spusele „din senin” care nu necesită nici un răspuns abundă, în aşa fel încât „ţinta” să meargă ori pe o pistă a dezinteresului atacatorului pentru ea, ori pe cea a unei înţelegeri sau atitudini binevoitoare. Ar fi interesant dacă „ţinta” ar putea discerne cu mare acurateţe ideile sau măcar le-ar memora ad-literam, pentru că acestea dau cu adevărat motivele şi motivaţia atacului.

Revenind, acel altceva/altcineva este bun doar în acel moment căci, de s-ar contura în inconştientul „ţintei” ideea (cu excepţia ideii „doar” altceva/altcineva) atunci s-ar găsi o altă oportunitate de bine ce ar trebui să o ia în considerare „ţinta” ş.a.m.d.Toate efectele menţionate anterior, efecte care se identifică la nivelul manifestărilor şi realităţii fizice, duc la pierderea încrederii în sine. A relua toate explicaţiile nu-şi are rostul, dar este o normalitate ca o persoană ce nu poate opta, nu poate discerne, nu are curaj, are percepţii eronate etc, să ajungă a nu se mai putea privi în faţă pe sine, să ajungă să creadă că îşi face rău singură şi că toate faptele-i (ce crede că au fost proprie alegere, deşi e greu să se pună o asemenea „ştampilă”) sunt o dovadă a prostiei proprii. De ce ar trebui să vadă că au fost fapte rele dar şi fapte bune iar când alegerile au fost în „neconformitate” cu ceea ce era indus, a fost repede pusă la zid?Pierderea încrederii în sine, în plan subtil, se manifestă ca o rupere a legăturii dintre

Page 19: CHAKRE.docx

sinele inferior (guvernant al momentului locului actual) şi sinele superior, cel care guvernează relaţia cu viitorul şi faptele viitorului, cel care este responsabil de clarviziunea ce, mai mult sau mai puţin este prezentă la fiecare om. De multe ori această rupere a legăturii se face prin interpunerea unui „sine fals”, generat de atacator, cel care face „ţinta” să creadă că „vede” şi ceea ce vede este adevărul, singurul adevăr.O persoană atacată pe chakra 6, prin blocarea sau acoperirea ei, ori prin corzi energetice, va avea de suferit pe toate planurile: social (îşi va alătura oameni, prieteni, care nu au nici o legătură cu ceea ce reprezintă persoana în cauză, mai repede nişte profitori, sau vânători, lauda şi mândria va înlătura pe cei de valoare) al activităţii (pleacă de la un loc de muncă la altul, de la o activitate la alta, spre mai bine dar mereu „dă din lac în puţ”), material (va pierde continuu, va cheltui în mod absurd, fără a avea intenţia de a face aşa ceva), emoţional-sentimental (sentimente înnecate, interpretate, oscilaţii, sentimente nerecunoscute chiar propriei persoane), familial (de obicei nu poate fi stabil într-o relaţie de cuplu, dar are oscilaţii şi cu rudele), relaţional (interpretează totul şi de cele mai multe ori ca împotriva propriei persoane, doar propriei persoane), de fapt pe toate planurile vieţii.Terapia este complexă, prin ReiKi dar nu doar atât. Terapia spirituală (prin slujbe de dezlegare) ar trebui să fie făcută de tot atâtea ori cât există atacul, adică permanent, citirea Moliftelor ar trebui repetată la fiecare şase săptămâni. Rugăciunea este un ajutor dar dacă nu este condiţionată, căci o rugăciune condiţionată, care este împotriva destinului nu va fi niciodată„onorată”.Terapia, contracarea şi evitarea acestui tip de atac este diferită de la caz la caz. Este greu a se da o „reţetă” general valabilă. Fără cunoaşterea cazului, în întregime, nu se poate face tot ceea ce trebuie să se facă. Nu se face rău (depinde şi de cel care dă acest ajutor!) dar binele întârzie să apară!-Culoare:Indigo-Fonoterapie:I in La major-Meloterapie : muzica cosmica si clasica-Aromoterapie menta si iasomie-Cristaloterapie:Lapis Lazuli si safir indigoAjna Chakra confera starea de unitate, de armonie cu legile macrocosmosului, detasare si non identitate fata de corpul fizic, identificare cu esenta spirituala a fiintei. ELEMENT- AKASA (MEMORIA UNIVERSALA). CULOARE- INDIGO. Cristale: AMETIST, LAPIS LAZULI, SODALIT, AZURIT, FLUORIT VIOLET, TURMALINA ALBASTRA, CHAROIT, SUGILITCHAKRA7

CHAKRA 7: SAHASRARA- numita si chakra COROANEI, este situata exact in crestetul capuluI. Reprezinta legatura cu spiritualitatea, cu eul tau superior si cu divinitatea. Este punctul de intrare pentru orice tip de energie care iti patrunde in corp si circula prin celelalte chakre. 7. Sahasrara Padma - situat in zona din crestetul capului. In textele sacre orientale este denumit lotusul cu 1000 de petale (in realitate este vorba de 10.000 spite energetice ce au ca punct generator acest focar spiritual al fiintei) sau "centrul suprem de contact cu Dumnezeu". Sahasrara simbolizeaza detasarea completa de iluzie ce are drept consecinta cunoasterea supramentala si deplina a "adevarului ultim".Culoare: alb stralucitor.La nivelul lui Sahasrara fiinta sesizeaza disponibilitatea de identificare individuala cu absolutul divin. Functia "psihica" este aceea de "deschidere" spirituala fata de forta creatoare a universului. Fiinta umana care se identifica complet cu acest centru suprem traieste starea de continuitate a constiintei, de unitate a contrariilor, transcendere a polaritatilor si fuziune deplina cu constiinta divina suprema, Dumnezeu. Glanda epifiza (pineala), asociata acestei "locatii" spirituale a fiintei este situata exact in centrul cutiei craniene, are marimea unui bob de mazare si cantareste 0,16 g. Cercetarile moderne au demonstrat ca functionarea sa este implicata in ritmul circadian al corpului prin

Page 20: CHAKRE.docx

secretiile ciclice ale hormonului sau, melatonina. Prin purificarea chakrei sahasrara se poate realiza o rezonanţă mai, mare cu toate energiile subtile din UniversA şaptea chakră: SAHASRARA, localizată în creştetul capului, vibrează ca şi culoare cu violetul strălucitor. Părţile corpului pe care le influenţează sunt: cortexul cerebral, creierul,prin urmare, întregul corp. Dezechilibrul chakrei poate conduce la incapacitatea de a avea încredere în viaţă sau de a avea o viziune de ansamblu asupra vieţii, deoarece liberul arbitru nu mai funcţionează, iar asta se numeşte involuţie spirituală. -Este situata in varful capului(vortex)-Coordoneaza creierul, echilibrul fizic si psihic, motricitatea,vorbirea,vederea,somnul,epifiza si secretia serotonina.-Este chakra intuitiei pure,iar blocarea ei determina stare de soc,instrainare si depresia,senzatia de a fi parasit de Dumnezeu.-Functionarea ei determina starea de confort si seninatate, tot ea controland si memoria directa si cea indirecta.-Este chackea extracorpolarizarii, prin care spiritual se paraseste corpul,iar meditatia pe aceasta Chakra duce la pacea universala si primirea de informatii din astral.-Un camp al acestei chakre crescut duce la inclinatii spre filosofie,preotie, astronomie,aviatie,iar un camp scazut la lipsa increderii in viata,la absenta credintei,la lipsa inspiratiei si la deruta.Funcţionarea corectă a chakrei determină starea de confort şi seninătate, controlând memoria directă şi indirectă. Blocarea chakrei determină starea de şoc, înstrăinarea şi depresia, ajungând la senzaţia de a fi “părăsit de Dumnezeu”.Un câmp crescut conferă înclinaţii spre filozofie, preoţie, creaţie poetică, astronomie, aviaţie şi înţelegere, la nivel profund, a fenomenologiilor. Un câmp scăzut duce la lipsa încrederii în viaţă, la absenţa credinţei, la lipsa de inspiraţie şi derută.

Corzile de aici sunt un pericol real, fiind de tip “Vreau să te controlez”, “Trebuie să-mi urmezi spusele”, “Trebuie să mi te supui”. Aceste corzi împiedică judecata personală şi liberul drum, cu tendinţa nefirească de apartenenţă la un clan, indiferent de beneficitatea acestuia. În cazul corzilor aruncate din familie, împiedică persoana să devină independentă, punându-se în situaţia de a-şi sacrifice, nefiresc, propria viaţă, în beneficiul sau pentru apărarea celorlalţi.De la început trebuie spus că această chakră este tinţa tuturor atacurilor, direct, ţintit (fiind o formă, i-aş spune eu mai uşoară) dar mai ales tintă a atacurilor indirecte, cele direcţionate către celelalte chakre. Fără a fi atacată această chakră, fără a lăsa “ţinta” fără nici un aliat, fără a tăia “ţintei” orice cale de a putea fi, altfel decât omeneşte, ajutată, atacurile asupra chakrelor ar avea efectul unei simple înţepături de albină, fie ele chiar mai multe deodată, care s-ar vindeca, mai repede sau mai puţin repede, dar fără urme, prin mecanismul propriu al omului, acela care face parte din materializarea ajutorului divin.Atacul direct, conştient sau inconştient, asupra chakrei coroanei duce la o alterare totală a condiţiei individului, a comportamentului pe toate planurile, planul raţional, planul instinctual, planul emoţional, planul energetic. Atacul pe cea de-a şaptea chakră afectează fără selectivitate, tot, şi repede, fără altă împotrivire decât cea fizică. Şi se manifestă repede, în toată generalitatea sa, pentru că se atacă nu organele care sunt senzori, nici organele care sunt executante ale unor procese fizico-biologice, se atacă centrele de comandă şi decizie, aflate toate în zona capului, în strânsă legătură unele cu celelalte. Se atacă aceste centre şi se atacă şi căile de legătură între ele şi căile de legătură cu toate celelalte organe.Chiar dacă această chakră este una verticală, sau poate tocmai de aceea, rolul ei în interacţia energetică a individului cu lumea reală, fizică, materială, este foarte mare, chiar cea mai mare. Pentru că aici există, latente, toate celelalte simţuri şi senzorii lor. Sunt simţurile de care se vorbeşte în şoaptă, fiindcă lumii de azi, materialistă şi tehnicistă prin excelenţă, nu i se poate aduce o dovadă atemporală, dovezi ale

Page 21: CHAKRE.docx

existenţei acestora. În materialismul ei orb, nici dovezile de după întâmplarea unor fapte nu se mai iau în calcule, concentrându-se pe înlăturarea efectelor faptelor. Vulnerabilitatea la atacuri prin această chakră a devenit deja una naturală, protecţia la atacuri fiind considerată ca fiind specială, chiar dacă, în fapt real, protecţia nu este ceva câştigat, făcut de cel ce are această protecţie, ci de conservare a ceea ce există din începutul-începutul existenţei omului şi, în particular, a individului. Concis se poate defini vulnerabilitatea ca îndepărtarea de Dumnezeu, ca îndepărtarea de Lumină, prin coborârea în lumea în care maşinăriile şi mecanismele create de om reprezintă totul, în care totul este cunoscut de om, înţeles de om, explicat de om, omul uitând că el, la rândul lui, este o Creaţie şi uitând că în lumea sa n-au coborât cei din lumea care l-a creat. Cu cât coboară mai mult, cu atât este mai vulnerabil, cei care încă mai păstrează ceva nealterat, mai au şanse de a nu fi lipsiţi de apărare. Doar cei cu înaltă credinţă pot pătrunde în toate mecanismele omeneşti, fără a deveni vulnerabili, pentru că ei păstrează legătura şi nimic nu-i poate rupe de ceea ce sunt ca şi Creaţie. Dar aceştia sunt puţini, şi tot puţini sunt cei care-şi refac, înainte de a fi loviţi puternic, legătura lor originală.Ca simtomatologie, atacul asupra Sahasrarei este dat de senzaţiile din zona de sus, “orizontală” a capului: dureri de tip presiune pe toată suprafaţa, dureri puternice ale unei zone de marime redusă (ca o lovitură de ciocan), înţepături punctuale sau ale unei zone, amorţirea şi usturimea pielii capului, rece sau chiar “îngheţare” a zonei superioare a capului. Sunt senzaţii care au formă numai în această zonă dar şi senzaţii care apar în zona chakrelor secundare (îngheţul mâinilor şi al picioarelor (chakra tălpilor, chakra palmelor, chakra genunchiului, chakra inghinală), mai rar a chakrelor principale (chakra plexului solar (3), chakra 2.)Efectele atacului, pe plan fizic, funcţional, biologic, le poate sesiza şi victima, şi cel care a fost ţinta atacului, efectul pe plan psihic, manifestat intern, sau extern (raţiunea, percepţia, comportamentul ş.a.), doar cei “cu înaltă credinţă”, cei “cu înaltă conştiinţă” le pot sesiza şi identifica, cei care nu au această “ancoră în Cer” vor fi îndărătnici în a accepta, vor fi potrivnici şi se vor comporta ca şi aliaţi ai atacatorului, considerând pe cei care le vin în ajutor, rude sau terapeuţi, ca potrivnici lor, ca duşmani, ca atacatori, făcând totul pentru a se depărta de ei şi a-i îndepărta pe aceştia de ei. Nu e nevoie să se ajungă la forma acută, la manifestarea schizofreniei, pentru a identifica o persoană atacată, urmările unui atac, fiindcă cel care astfel este atacat va avea un comportament ciudat, de a atrage şi de a se apropia de cei care au ei tulburări în comportamentul lor, de a fugi de ceilalţi. Nu este nevoie să se ajungă la manifestarea acută a paranoiei, fiindcă se vede tendinţa evidentă a celui atacat de a sta în preajma celor care doar cuvinte de laudă la adresa lor rostesc, fugind de cei care le mai spun şi altceva, altfel decât îşi doresc. Este evidentă tendinţa lor de a alerga după legături împotriva firii şi a realităţii, fiindcă, prin atacul asupra centrelor de control, se doreşte tocmai această şi mai mare cădere şi decădere în lumea manevrată din umbră, cu scop şi interes prestabilit sau stabilit în funcţie de traiectoria pe care urmează cel supus, cel subjugat. Decăderea în vicii şi în comportamente care se împotrivesc oricărui alt semen, e un semn clar. Din realitatea fiecărei zile, se ştie, fără dubii, că pe cel decăzut în vicii îl vei avea duşman de încerci să-i arăţi decăderea şi de încerci să-l opreşti a mai continua.Atacă chakra 7 cei care deţin tainele Luminii, o atacă, cu mult mai multă râvnă, cei care deţin tainele Întunericului. Altfel spus chakra 7 este atacată şi penetrată cu energii superioare şi cu energii inferioare. Rar se poate că spune că atacul cu Lumină este unul benefic, şi se face doar când persoana a fost puternic atacată cu Întuneric, pentru a o aduce mai aproape de Lumină, în aşa fel încât să se apropie, cât de cât, de normalitatea în care să fie conştientă şi de a lua decizii asupra propriei vieţi. Nici cei care folosesc Lumina, nici cei care folosesc Întunericul nu au alte limite, în a face ceea ce vor să facă, decât limitele propriei conştiinţe şi protecţia divină a celui atacat. Nu există “permisiunea divină” în a ajuta pe cel lovit, aşa cum unii, neputincioşi în a face ceva bun pentru un om, aceasta este forma de manifestare a mândriei lor, de a nu

Page 22: CHAKRE.docx

admite că nu sunt ei cei prin care Dumnezeu lucrează pentru acel om, şi că nici ei nu sunt atât de nevinovaţi încât să nu ajungă în postura de atacatori ai acestuia. Protecţia divină nu are motiv de a exista pentru cineva decăzut şi lovit, fiindcă nu stă în Legea divină aducerea omului în stăpânirea Întunericului, potrivnic Luminii Divine. Permisiunea atacului întunericului există, ea fiind breşa creată, mai totdeauna, de persoana ce este sau urmează a fi atacată, care, prin fapte, a devenit certată cu Legea, fuge de ordinea dictată de această lege, se ascunde prin cotloane întunecate, în care este uşor prinsă şi încercuită de cei care sunt slujitorii celeilalte legi. Cei care, fără de conştiinţă fiind, sunt atacaţi, ajung în acele ascunzători chiar fără voia lor, dar şi acolo se pot căuta faptele neamului, pentru a găsi breşele care trebuie închise. Legea Divină este dură si complexă!Înainte de a vorbi de atacurile perfide, cele care distrug personalitatea umană, trebuie vorbit şi de atacul care se vrea un bine pentru om, dar care, într-un întreg corolar al vieţii omului, nu totdeauna au efecte benefice, fiind chiar şi ele distrugătoare. Este vorba de acele atacuri care se fac de cei care nu au reuşit, oricât au urcat ei, să înţeleagă dreptul şi puterera omului de a-şi alege calea cea mai bună, ce-a adevărată, fără a fi împinşi de la spate. Este vorba de atacurile ce au ca autori preoţii, terapeuţii şi părinţii, într-o mai mică măsură.Pentru a avea o înţelegere clară a ceea ce urmează, trebuie, deja, spus că terapia este pur spirituală, în toate formele, inclusiv cea psihlogică.Sub ideea “Trebuie să-mi urmezi spusele”, preoţii atacă, fără să realizeze totdeauna că, într-un final, gândul că urmând spusele crezute a fi vindecătoare, pornite din înţelegerea principiilor vindecătoare, poate să ajungă devastator pentru omul al cărui destin este de a fi om social. Şi o fac asta, cu precăderea preoţii călugări (ieromonahii) şi călugării, cei pentru care viaţa socială nu mai are importanţa pe care o are pentru omul normal, ei având o plajă mai mică de confruntări cărora trebuie să le facă faţă. De intenţie mai rar pot fi acuzaţi, de necunoaştere însă totdeauna, când ceea ce spun devine atac făcut deja. Percepţia lor este percepţie pentru ei. Faptul că sunt cercetători şi ştiutori ai tainelor din Scriptură, nu îi duce implicit şi la a fi cunoscători ai acestora. Şi nici, toţi, nu s-au lăsat de oboceiul de a cere ascultare şi supunere. Atacul lor este un atac pe Lumină, cu Lumină. Pe suportul energetic personal, al mănăstirii sau bisericii în care fac slujbele şi spovedaniile, vin şi, folosind semnul crucii, semn care şi taie legături, ei aduc un surplus, orbitor, de Lumină, de energie superioară, care însă orbeşte, care face ca această Lumină, să devină far călăuzitor. Din păcate, deşi izvorâtă din Lumina pură, din energia informată doar cu Spiritul Divin, cea de la Duhul Sfânt, este informată cu concepţiile şi percepţiile omului din el, ajuns la un anumit stadiu de evoluţie. Chiar şi acea lumină dezdumnezeieşte, şi nu rare sunt cazurile când spusele preotului devin legi Divine, când preotul devine un Dumnezeu (de fapt un idol) când habotnicia ia locul înţelegerii şi toleranţei, încercarea de a impune propria idee ia locul gândului curat de ajutor şi sprijin a celui rătăcitor. Prea aproape fiind, prea multă fiind, această energie penetrează uşor, infestând centrul de comandă cu idei străine, ajungând să deformeze comportamente şi chiar să ducă la fapte antisociale sau boală. Au fost rare cazurile (şi vreau să cred că sunt încă rare), dar există ca excepţie care întăreşte regula, ca preoţii să folosească în scop personal această putere a lor. O folosesc însă unii terapeuţi, care pe lângă binele ce vor să-l facă şi îl fac, leagă persoana “pacient” de ei. Porneşte acest atac din dorinţa de a avea câştig, în primul rând material. Scuze există, dar scopul nu se dovedeşte a fi aşa curat.Părinţii, în copilărie mai ales, cu precădere în copilăria celor “şapte ani de acasă”, şi toţi cei mai mari decât copilul, fac şi ei aceeaşi greşeală, în ideea de educaţie, impregând idei. Unele sunt bune, altele deloc bune. Timpul formării poate fi şi timp al deformării. Ideile provenite din fapte, exemplele cum sunt de toţi numite, nu sunt forme de atac. Ele intră într-o altă sferă, a alegerilor personale care, mai devreme sau mai târziu, uşor pot fi corectate de chiar cel care a făcut alegerea aclor exemple.Atacul cel mai perfid, cel mai dur, cel mai criminal, este cel cu o energie joasă,

Page 23: CHAKRE.docx

informată cu idei josnice, de cea mai joasă speţă. Într-o anumită măsură se regăseşte şi în tipurile de magie rusească, chiar şi evreiască, dar numai de acest tip este în magia ţigănească, cea care cu cele 99 de legături ale sale, merge până la dispariţia chinuitoare a celui atacat, asemenea a ceea ce se ştie din magia woodoo. Explicaţia este simplă, stă la îndemâna oricui... Provine din ancestralul unei categorii, rase spun unii, inferioare, inferiorizate dar şi mai mult autoinferiorizată, obicei întâlnit la mult prea mulţi din cei care trăiesc prin apropierea noastră, sub forme uşoare şi subtile, cea care nu face mare caz din problemele, altfel umane, până la formele de a scoate în public sărăcia, prin expunerea în forme subumane. Lipsa de progres prin educaţie, cantonarea în principii involute, a sporit ura la adresa celor pe care i-au considerat şi îi consideră superiori, pe cei care ei îi văd ca motiv al lipsei lor de progres, şi, având acest suport puternic, negativ, energetic, al urii, atacă, din proprie dorinţă sau pentru avantaje materiale, contra cost, plătiţi de cei din altă categorie dar plini de frustrări, cu duritate, fără discernământ şi nemilor, pe oricine, fie copil fără altă vină decât acela de a fi al unei familii, oameni aşezaţi, la locul lor, ce îşi văd de propria viaţă, oameni care s-au ridicat cinstit, drept, principial, prin muncă. Interesant este că, eu cel puţin, nu am văzut, răufăcători atacaţi astfel, cu excepţia celor care au intrat în conflict cu cei proveniţi din categoria lor.Mecanismul atacului cu energie de pulsaţie joasă, cu Întuneric, este acelaşi. Primul pas este tăierea legăturii cu sursa, cu divinitatea, cu Duhul Sfânt, cel din care provine viaţa (vezi Geneza 6). Această tăiere se face prin forme specifice, cu energie de aceeaşi frecvenţă, joasă, dar mai bine, mai repede şi mai puternic, cu energie înaltă, cu Lumină. Magia se împarte în albă şi neagră, dar de fapt cei care practică magia pe-amândouă le folosesc; magia albă, cea pe care o lasă chiar şi la vedere, pentru a tăia legătura, cea neagră pentru “implementarea” programelor distructive şi autodistructive. Multe icoane şi obiecte de cult religios se vor vedea în casele vrăjitoarelor, multe cuvinte ale facerii de bine curg pe buzele lor, şi nu sunt doar vorbe de faţadă, sunt cele folosite de ele pentru a începe facerea de rău, aşa-crezuta facere de bine a celor care dau comenzile. Tainică, într-adevăr, ocultă cu desăvârşire, este magia neagră. Nici măcar cei care asta practică, nu-şi ştiu unii de alţii într-ale tainelor, fiindcă la ei principiul luciferian al mândriei sălăşluieşte bine păzit şi întreţinut.Tăiată fiind legătura, chakra, deschisă, se blochează pentru a se păstra deschisă. Rămânând deschisă, accesul oricărui tip de energie este posibil. Pentru a bloca accesul energiei fireşti, pozitive, divine, “pe capul victimei se pune o pătură” care, în funcţie de mărime, o poate cuprinde chiar toată, chiar şi picioarele. Pe sub pătură începe “luminarea” cea nouă, singura Lumină la care i se mai permite accesul celui atacat, singura lumină care i se dă. Şi, alimentându-se de la această pompă, tot sistemul energetic intră în criză, persoana este în derivă, conştiinţa i se înlocuieşte cu una nouă, a celui care îi dă comenzi, voinţele şi vrerile, accepţiunile şi dorinţele devin cu totul altele, străine de ceea ce fusese cândva, într-un cândva deloc departe ca timp de momentul de după ce atacul a penetrat toată structura victimei. Alfel spus, victima joacă aşa cum i se cântă, joacă şi pe sârmă, acceptă orice, chiar absurde idei şi principii, se împotriveşte la tot ceea ce nu îi este pe plac atacatorului, pentru a-l apăra este în stare de orice, chiar de a ucide, de a denigra, chiar crede că faptele-i sunt acceptate, fiind fapte dintre cele mai bune. Se ajunge pâna la părăsirea copiilor, a părinţilor, chiar când aceştia au nevoie de ajutor, se ajunge la orice faptă, oricât de inumană, fiindcă atacatorul, dorindu-se stăpân pe cel atacat, urmăreşte să-i distrugă demnitatea, moralitatea, şi tot ceea ce l-ar face credibil în faţa altora şi, credibil fiind, să fie ajutat pentru a scăpa din jug, din lesă, din laţul care îl strânge de fiecare dată când face o faptă pe care atacatorul nu vrea ca cel atacat să o facă.Ce se simte în cazul unui atac pe chakra 7? După durerea specifică, apar tot felul de modificări în starea şi prezenţa celui atacat. Enumerate doar, fiindcă ele apar şi la celelalte chakre, ar fi:-percepţie eronată sau percepţie indusă a realităţii;

Page 24: CHAKRE.docx

-confuzie, încordare permanentă, opoziţie neargumentată şi nemotivată, neacceptarea altor idei;-lipsa intuiţiei şi a inventivităţii, scăderea memoriei, lipsa de curaj;-scăderea puterii de comunicare, incoerenţe, greutate în a vorbi, scăderea atenţiei conversaţionale;-timiditate, trac, bâlbâială, depresie;-scăderea puterii de comunicare, incoerenţe, greutate în a vorbi, scăderea atenţiei conversaţionale;-scăderea expresivităţii, expresivitate falsă, informaţie telepatică falsă, imposibilitatea de a simţi starea de bine;-lipsa acumulării pe plan spiritual (înţelepciunea), scăderea capacităţii de planificare şi organizare, scăderea capacităţii şi posibilităţilor de vindecare;-neîncredere, dizarmonii, desocializare, reducerea creativităţii şi sentimentul de lipsă de libertate;-incertitudinea sentimentelor, emotivitate, modificarea principiilor de intimitate, scăderea senzualităţii naturale;-lipsa vitalităţii, stabilităţii, curajului, senzaţiei de securitate, de siguranţă;şi multe altele care doar ideea că ar lua mult spaţiu împiedică enumerarea lor.Aruncând doar o privire asupra sistemului endocrin şi înţelegând rolul epifizei, asupra sistemului nervos central şi rolului său în funcţionarea întregului organism uman, se poate înţelege uşurinţa cu care, cel care atacă, preluând controlul prin această chakră, orice poate face victimei şi în orice o poate treansforma. Un atac vascular cerebral uşor se generează, o paralizie tot la fel de uşor se induce, o bruscă îmbătrânire este o joacă, chiar banală se poate spune, pierderea auzului sau a vederii, prin alte forme decât afectând organele specifice, sunt semne clare ale atacului de lungă durată asupra acestei chakre. Sterilitatea fără aspecte medicale, masculină şi feminină, controlul asupra ciclului biologic al femeii, prin absurde momente de fecunditate, sunt semnele unui atac continuu, ale controlului preluat de către atacator prin chakra 7. Un alt semn al prezenţei,nu doar a urmărilor unui atac, o stare care poate duce la alienare, este prezenţa cantitativă, masivă, a viselor, amestecate fiind cele care mai dau înţeles victimei despre cele ce se petrec cu ea, cu cele care distrag atenţia de la adevăratele probleme, dar care, văzute aşa cum trebuie văzute, unui terapeut, unui şaman, îi dă destule detalii şi argumente de stadiul atacului şi scopurile lui. Transpiraţia masivă, partială sau totală, este semnul prezenţei energiilor negative, a unor entităţi negative care luptă cu entitatea umană producându-i anumite stări deloc favorabile (persoane care ajung să urineze necontrolat, în somn) ori îi satisface anumite necesităţi pentru a o scoate din jocul firesc şi corect al vieţii.Repetând, trebuie să se înţeleagă faptul că asupra acestei chakre se pot aplica şi terapii ReiKi, dar, având în vedere că prin ea se vehiculează informaţia tuturor bolilor, a tuturor anomaliilor, a stărilor, a faptelor umane, terapia necesară nu este la îndemâna oricui. Este o terapie complexă, de durată, dureroasă şi cu multe tentative de oprire. Nicidecum nu se poate apela la cineva care lucrează cu energii de joasă vibraţie, pentru că o asemenea terapie are efectul vibraţiilor subsonice asupra zidurilor unei clădiri: o darâmă fără posibilitatea de a opri căderea zidurilor...-Culoare:alb-violet-Fonoterapie:consoana M tonalitati majore-Meloterapie: Liniste-Aromoterapie:Lotus-Crstaloterapie:ametist,cuart. ELEMENT- CONSTIINTA UNIVERSALA. CULOARE- VIOLET, ALB, AURIU. Cristale: CRISTAL DE STINCA, AMETIST, CITRIN, CUART RUTILAT, DIAMANT, PIRITA, AMETRIN.Purificarea chakrelor

Page 25: CHAKRE.docx

Ȋn această perioadă benefică pentru evoluţia spirituală, tot mai mulţi oameni încercă să se informeze despre acest subiect. O parte din ei au şi motive bine întemeiate, cum ar fi:- probleme în legătură cu sănătatea fizică sau psihică- curiozitatea- evoluţia spirituală- eşecuri- temeri- traume- ambiţii nesatisfăcutePentru omul modern este greu de acceptat ideea că s-a îndepărtat de natură, iar situaţiile neplăcute prin care trece din această cauză, reprezintă o consecinţă nedorită. Civilizaţia îşi face tot mai mult simţită prezenţa în viaţa noastră cotidiană. Sunt aşadar, tot mai frecvente cazurile în care oamenii din diferite categorii sociale, se trezesc depăşiţi de situaţii la care nu pot găsi rezolvare, cum ar fi:- migrene- indispoziţii frecvente- emotivitate exagerată- oboseală nejustificată- stres- fobii- lipsa unui partener de viaţăȊntoarcerea la natură se pare că este soluţia salvatoare.Prin intermediul chakrelor, omul primeşte din univers o cantitate de energie universală care îi este necesară, pentru a-şi putea întreţine activităţile corpului fizic. Aşadar, chakrele modifică frecvenţa de vibraţie a energiei universale primite din univers în aşa fel încȃt ea să aibă frecvenţa de vibraţie mai mică, dar foarte apropiată de cea a corpului uman. Aşadar, chakrele au o deosebită importanţă pentru noi ca fiinţe umane. Dacă v-aţi regăsit într-una sau mai multe afecţiuni despre care am vorbit, ar fi bine să luaţi atitudine şi să încercaţi să vă ajutaţi singuri, la nivel energetic, pentru că după purificarea chakrelor, implicit stările psihice şi corpul fizic, să funcţioneze armonios. Pentru aceasta există cȃteva exerciţii ce vă pot revitaliza în scurt timp. Persoanele interesate de armonie şi echilibru au la îndemână cursul complet pentru echilibrarea chakrelor prin intermediul Terapiei Universale. Este o metodă practică de lucru cu chakrele şi corpurile fine, care produce efecte benefice încă din primele zile de studiu. Ȋn urma alimentaţiei cu prana veţi avea o vitalitate crescută, o memorie mai bună şi un zâmbet constant. Meditatie pentru purificarea si echilibrarea chakrelor

CHAKRA 8: culoarea VERDE-ESMERALD şi ROŞU-VINEŢIU. Este prima din chakrele superioare, se mai numeşte şi „steaua sufletului”, poate fi numită şi „tronul existenţei”.

CHAKRA 9: culoarea VERDE-BLEU, este în legătură cu trupul de lumină, cu veselia, bucuria, cu fericirea.

CHAKRA 10: culoarea PERLATA, este în legătură cu echilibrul dintre energia masculină şi energia feminină. Când această chakră este echilibrată, eşti sănătos şi în deplină armonie cu sufletul.

CHAKRA 11: culoarea ROŞU-PORTOCALIU şi conectează cu energiile NEW AGE (actuale). Sunt energii noi, care caracterizează timpul pe care îl trăim: energia libertăţii care permite eliberarea de traumele acumulate.

Page 26: CHAKRE.docx

CHAKRA 12: culoarea ARGINTIU STRĂLUCITOR, ea te conectează cu conştiinţa Christică (universală). Această energie conectează toate formele de energie din univers.

Gandurile tale creeaza propria realitate.

Daca iti umpli continuu mintea cu ganduri negative, una sau mai multe dintre chakrele tale se pot dezechilibra sau bloca. Pamantul are o atmosfera foarte densa si negativa si de-a lungul zilei noi putem avea multe ganduri negative si inspaimantatoare. Este important sa-ti amintesti ca gandurile care au creat aceste blocaje au pur si simplu nevoie de corectie, nu de judecata. Atunci cand ai un gand negativ, constientizeaza-l mai intai, iar apoi inlocuieste-l. Tu ai puterea de a opri un gand negativ si de a-l inlocui cu unul pozitiv doar gandindu-te din nou.

Pentru unii este greu sa inteleaga in totalitate conceptul ca TOTUL ESTE ENERGIE. Atomii si moleculele care roiesc in jurul unei persoane sunt esenta tuturor lucrurilor. Oamenii de stiinta au descoperit abia de curand ca putem controla acesti atomi si aceste molecule prin gandurile noastre. Gandul este energie si nu poate fi distrus, iar gandul creeaza totul.

Sunt mai multe modalitati de a determina daca o chakra este blocata, asa cum sunt multe si posibilitatile de a purifica acest blocaj. În paginile urmatoare veti gasi o meditatie-ghid cu ingerul GALGALIEL, care va va ajuta sa va energizati si sa va echilibrati atat in viata materiala, cat si in cea spirituala. Galgaliel este ingerul care guverneaza miscarea energiei si a vibratiilor. Daca nu puteti sa meditati, atunci cititi meditatia urmatoare fie cu voce tare, fie in gand, si faceti tot posibilul pentru a simti purificarea si echilibrarea energiei.

~~~~~~~~

Gasiti un loc linistit, unde sa nu va deranjeze nimeni.

Asezati-va ambele picioare pe pamant, si pregatiti-va mental pentru meditatie.

Începeti prin a va ancora si a va centra. Închideti ochii si imaginati-va cum va cresc radacini din talpi, in Mama-Pamant.

Urmati acest exercitiu simplu de respiratie, pentru a va relaxa corpul fizic: inspirati pe nas, tineti-va respiratia pentru 7 secunde, apoi expirati foarte incet pe gura. Repetati acest exercitiu de 3 ori. Apoi continuati sa respirati astfel pe toata durata meditatiei, in mod constient.

Page 27: CHAKRE.docx

Daca observati orice clevetire a mintii, imaginati-va cum gandurile voastre plutesc intr-un balon inspre univers. (Nu va ingrijorati daca pare dificil la inceput, este nevoie de practica pentru a reusi sa va reduceti mintea la tacere; veti fi totusi in masura sa meditati).

Spuneti ego-ului vostru sa se aseze pe umarul stang. Lasati-l sa inteleaga ca este doar un observator pe toata durata meditatiei si asigurati-va ca asa si este.

Cereti ingerilor si ghizilor vostri spirituali sa va insoteasca in aceasta meditatie acum.

Cereti Creatorului sa va trimita o raza alba de lumina protectoare. Creatorul aude cererea voastra. Cu ochii mintii vizualizati o raza de lumina coborand din univers. Priviti raza cum va inconjoara intr-o stralucire protectoare.Acum sunteti pregatiti sa va purificati si sa va echilibrati chakrele. Spuneti mental: “GalGaliel, te rog vino la mine acum si ajuta-ma sa-mi purific si sa-mi echilibrez chakrele.” GalGaliel va fi instantaneu langa voi, pregatit sa va asiste.

GalGaliel directioneaza raza de lumina alba catre voi, inspre Chakra Coroanei, deasupra capului. Aceasta lumina patrunde in corpul fizic prin centru, coboara apoi catre picioare, catre talpi, apoi in pamant, dupa care se intoarce la Creator. Simtiti si vizualizati acest ciclu energetic strabatandu-va corpul intr-o continua miscare.

1) Acum concentrati-va asupra Chakrei Radacina, care se afla la baza coloanei vertebrale. Chakrele seamana cu niste cercuri de lumina miscatoare. Vizualizati Chakra Radacina – este frumoasa si radiaza o lumina de un rosu-rubin.

Daca Chakra Radacina nu se roteste, rugati-l pe GalGaliel sa o activeze si priviti-o cum se invarte in sensul acelor de ceasornic. (de la stanga la dreapta). Simtiti vortexul de energie cum se roteste si emana o lumina stralucitoare rosie.Vizualizati raza de lumina alba miscandu-se prin Chakra Radacina. Daca observati orice pete intunecate, rugati-l mental pe GalGaliel sa le curete. Priviti lumina alba cum va curata toate petele intunecate, facand Chakra Radacina mai frumoasa, mai stralucitoare.

Daca chakra nu sta dreapta sau este instabila, rugati-l pe GalGaliel sa o echilibreze si priviti-o cum se stabilizeaza.În timp ce va concentrati pe acest vortex, imaginati-va ca sunteti capabili sa va atingeti obiectivele dorite si ca atrageti catre voi sanatate si orice altceva considerati necesar pentru a supravietui.

2) Urcati acum spre Chakra Sacrala, care se afla aproape de zona osului pubian. Vizualizati chakra – este magnifica si radiaza o lumina portocalie, ca cea a apusului de soare.

Page 28: CHAKRE.docx

Daca chakra nu se invarte, rugati-l pe GalGaliel sa o activeze si priviti-o cum se roteste in sensul acelor de ceasornic. Simtiti vortexul de energie invartindu-se si emanand o lumina puternica, stralucitoare, portocalie.

Vizualizati raza de lumina alba miscandu-se prin Chakra Sacrala. Daca observati pete intunecate, rugati-l mental pe GalGaliel sa o curete. Priviti lumina cum curata toate petele intunecate si cum face Chakra Sacrala mai frumoasa si mai stralucitoare.

Daca chakra nu sta dreapta sau este instabila, rugati-l pe GalGaliel sa o echilibreze si priviti cum se stabilizeaza.În timp ce va concentrati asupra acestei chakre, simtiti cum deveniti mai increzatori in fortele proprii, cum va conectati cu energia sexuala, cu creativitatea voastra si cu bucuria. Constientizati ca in timp ce Chakra Sacrala este purificata si se roteste, voi sunteti bucurosi si capabili sa va conectati cu ceilalti la un nivel intim.

3) Concentrati-va acum pe Chakra Plexului Solar, care este pozitionata putin deasupra ombilicului. Vizualizati chakra ca fiind minunata, radiind o lumina galbena.

Daca chakra nu se invarte, rugati-l pe GalGaliel sa o activeze si priviti-o cum se roteste in sensul acelor de ceasornic. Simtiti vortexul de energie invartindu-se si emanand o lumina puternica, stralucitoare, de un galben minunat.

Vizualizati raza de lumina alba miscandu-se prin Chakra Plexului Solar. Daca observati pete intunecate, rugati-l mental pe GalGaliel sa o curete. Priviti lumina cum curata toate petele intunecate si cum face Chakra Plexului Solar mai minunata si mai stralucitoare.

Daca chakra nu sta dreapta sau este instabila, rugati-l pe GalGaliel sa o echilibreze si priviti cum se stabilizeaza.În timp ce va concentrati asupra acestei chakre, simtiti conexiunea cu puterea personala, cu scopurile voastre si cu corpul fizic. Constientizati ca in timp ce Chakra Plexului Solar este purificata si se roteste, voi va traiti viata cu intensitate, la maxim, iar puterea personala si puterea vointei va sunt inviorate, energizate.

4) Acum concentrati-va pe Chakra Inimii, situata in mijlocul pieptului, langa inima. Vizualizati-o ca fiind nemaipomenita, glorioasa, stralucitoare, de un verde-smarald.

Daca chakra nu se invarte, rugati-l pe GalGaliel sa o activeze si priviti-o cum se roteste in sensul acelor de ceasornic. Simtiti vortexul de energie invartindu-se si emanand o lumina puternica, de un verde stralucitor.

Vizualizati raza de lumina alba miscandu-se prin Chakra Inimii. Daca observati pete intunecate, rugati-l mental pe GalGaliel sa o curete. Priviti lumina cum curata toate

Page 29: CHAKRE.docx

petele intunecate si cum face Chakra Inimii mai minunata, mai stralucitoare si mai glorioasa.

Daca chakra nu sta dreapta sau este instabila, rugati-l pe GalGaliel sa o echilibreze si priviti cum se stabilizeaza.În timp ce va concentrati asupra acestei chakre, simtiti conexiunea voastra cu iubirea absoluta, perfecta, cu compasiunea si devotamentul. Constientizati ca in timp ce Chakra Inimii se roteste, voi va simtiti vindecati, echilibrati, armoniosi, naturali si blanzi.

5) Mutati-va atentia asupra Chakrei Laringelui. Imaginati-va energia albastra luminoasa a acestei chakre curgand si rotindu-se.

Daca chakra nu se invarte, rugati-l pe GalGaliel sa o activeze si priviti-o cum se roteste in sensul acelor de ceasornic. Simtiti vortexul de energie invartindu-se si emanand o lumina puternica, albastra ca cerul.

Vizualizati raza de lumina alba miscandu-se prin Chakra Laringelui. Daca observati pete intunecate, rugati-l mental pe GalGaliel sa o curete. Priviti lumina cum curata toate petele intunecate si cum face Chakra Laringelui mai stralucitoare si mai glorioasa.

Daca chakra nu sta dreapta sau este instabila, rugati-l pe GalGaliel sa o echilibreze si priviti cum se stabilizeaza.În timp ce va concentrati asupra acestei chakre, simtiti conexiunea cu centrul comunicarii, inspiratiei si expresivitatii voastre. Constientizati ca in timp ce Chakra Laringelui se roteste, voi va puteti comunica gandurile, ideile si adevarul atat voua, cat si celorlalti, in mod clar.

6) Acum mutati-va atentia si concentrati-va atentia asupra Chakrei Fruntii (Chakrei Celui de-al treilea Ochi). Simtiti-va fruntea deschisa si extinzandu-se in timp ce energia intensa, violeta, curge prin acest vortex.

Daca chakra nu se invarte, rugati-l pe GalGaliel sa o activeze si priviti-o cum se roteste in sensul acelor de ceasornic. Simtiti vortexul de energie invartindu-se si emanand o lumina puternica.

Vizualizati raza de lumina alba miscandu-se prin Chakra Fruntii. Daca observati pete intunecate, rugati-l mental pe GalGaliel sa o curete. Priviti lumina alba cum curata toate petele intunecate si cum face Chakra Fruntii mai stralucitoare si mai glorioasa.

Daca chakra nu sta dreapta sau este instabila, rugati-l pe GalGaliel sa o echilibreze si priviti cum se stabilizeaza.În timp ce va concentrati asupra acestei chakre, simtiti cum intuitia voastra este activata si cum sunteti capabili sa “vedeti” prin intermediul Ochiului interior. Constientizati ca in

Page 30: CHAKRE.docx

timp ce Chakra Fruntii se roteste, voi sunteti deschis si dornic sa primiti mesaje intuitiv si va va fi mai usor sa aveti viziuni relevatoare.

7) Concentrati-va acum atentia asupra Chakrei Coroanei. Simtiti cum coroana capului este deschisa, si cum se extinde, in timp ce lumina stralucitoare de un alb-violet se roteste in sensul acelor de ceasornic.

Daca chakra nu se invarte, rugati-l pe GalGaliel sa o activeze si priviti-o cum se roteste in sensul acelor de ceasornic. Simtiti vortexul de energie invartindu-se si emanand o lumina puternica, alb-violeta.

Vizualizati raza de lumina alba miscandu-se prin Chakra Coroanei. Daca observati pete intunecate, rugati-l mental pe GalGaliel sa o curete. Priviti lumina cum curata toate petele intunecate si cum face Chakra Coroanei mai stralucitoare si mai glorioasa.

Daca chakra nu sta dreapta sau este instabila, rugati-l pe GalGaliel sa o echilibreze si priviti cum se stabilizeaza.În timp ce va concentrati asupra acestei chakre, simtiti conexiunea voastra puternica cu Dumnezeu. În timp ce Chakra Coroanei se roteste, sunteti constient ca sunteti important, ca va este potentata cunoasterea spirituala si ca sunteti eliberati de orice frica.

Acum centrati-va atentia pe toate cele 7 chakre pe care le-ati purificat si le-ati echilibrat.

Rugati-l pe GalGaliel sa aduca toate chakrele la aceeasi marime, pe cat de mari sau de mici le doriti. Vizualizati cum toate cele 7 vortexuri stralucitoare devin de aceeasi marime.

Acum rugati-l pe Galgaliel sa faca in asa fel incat toate chakrele sa se invarta cu aceeasi viteza, nici prea rapid, dar nici prea incet. Simtiti toate cele 7 chakre cum se invart si vibreaza de energie.

Simtiti cum raza de lumina alba energizeaza si preia toata negativitatea si toate blocajele, ducandu-le in pamant si apoi din nou in cer, catre Sursa, pentru a le curata si a le transforma.

Simtiti aceasta energie pentru un moment si savurati momentul in care Viata se manifesta prin voi.Multumiti-i lui GalGaliel si tuturor ghizilor si ingerilor pentru curatarea si echilibrarea chakrelor voastre.Concentrati-va pe ancorare si pe centrare imaginandu-va radacinile care va cresc din talpi si se duc catre Mama-Pamant, respirand lent si profund.

Page 31: CHAKRE.docx

Faceti pauza pentru un moment, deschideti-va incet ochii si bucurati-va de pace.

Daca puteti face aceasta meditatie zilnic, este minunat, dar daca sunteti prea ocupat, faceti-o atunci cand aveti timp si cand considerati ca este nevoie. Cu cat veti face acest exercitiu de meditatie mai des, cu atat va veti simti mai bine.POSIBILITĂŢI DE PURIFICARE ŞI ACTIVARE (PRIMA CHAKRĂ)

Experienţă naturală

Contemplarea unui răsărit sau apus de soare de culoarea sângelui, având o auroră sau un crepuscul strălucitor înviorează şi armonizează chakra rădăcină, eliberând structurile restrictive care intră în câmpul ei de acţiune.

Pentru a intra în comunicare cu energía calmantă, echilibrantă şi constructivă a planetei noastre prin prima chakra, aşează-te în poziţia lotusului sau a croitorului pe pământul gol şi respiră în mod conştient mirosul acestuia.

Dacă poţi combina cele două experiente naturale se va produce un efect optim total pe chakra rădăcină.

Terapie prin Sunet

Gen muzical: Muzica cu ritmuri monotone şi puternic accentuate este ideală pentru activarea chakrei rădăcină. Muzica arhaică din saturile primitive este cea care exprima cel mai bine acest gen de muzică. De asemenea, dansurile lor tind să restabilească comuniunea cu natura, cu forţa acesteia şi fiinţele din ea.

Pentru armonizarea chakrei rădăcină, poţi utiliza sunetele din natură. În cazul în care nu ai la dispoziţie «sunetul original», în prezent poţi găsi aceste sunete înregistrate.

Cromoterapie

Prima chakra se activează la roşu transparent şi strălucitor. Culoarea roşie încălzeşte şi vitalizează, conferă curaj, dinamism şi vitalitate. Când roşul se amestecă cu puţin albastru te ajută să pătrunzi instinctele primare cu forţa intelectului.

Cristaloterapie

Cristale cum ar fi Agatul, Hematitul, Jasp de sânge, Granatul, Coral Roşu, Rubinul, purifică şi armonizează prima chakră. Puteţi căuta informaţii despre calităţile fiecărui cristal pe internet.

POSIBILITĂŢI DE PURIFICARE ŞI ACTIVARE (A DOUA CHAKRĂ)

Experienţă naturală

Lumina Lunii şi contemplarea sau contactul cu apa transparentă din natură activează chakra a doua. Luna, în special Luna plină, îţi stimulează sentimentele şi te face receptiv la mesajele sufletului tău, care ti se transmit prin imagini de natură fantastică şi vise.

Contemplarea liniştită a unui curs de apă naturală şi transparentă, o baie în aceste ape sau mici sorbituri dintr-o sursă de apă proaspătă te ajuta să-ţi purifici sufletul, să-l cureţi

Page 32: CHAKRE.docx

şi să-l eliberezi de blocajele şi impasurile emoţionale, pentru ca viaţa să poată curge liber în tine.

Dacă poţi să combini între ele contemplarea lunii şi contactul cu apa, vei obţine un efect optim pe chakra a doua.

Terapie prin Sunet

Gen muzical: Pentru activarea chakrei a doua este adecvat orice tip de muzică care trezeşte bucuria de viaţă lipsită de griji. Şi ritmurile fluide, dansurile populare şi cele în cuplu intră în această terapie. Pe de altă parte, orice tip de muzică care determină sentimentele să iasă la suprafaţă.

Cromoterapie

O culoare portocalie curăţă şi activează chakra a doua. Culoarea portocalie transmite o energie înviorătoare şi inovatoare şi eliberează de clişeele emoţionale îngheţate.Creşte stima de sine şi trezeşte bucuria pentru plăcerea senzorială. În Ayurveda se spune că portocaliul este culoarea interioară a apei.

Cristaloterapie

Cornalina, Piatra Lunii, purifică şi armonizează a doua chakră. Puteţi căuta informaţii despre calităţile fiecărui cristal pe internet.

POSIBILITĂŢI DE PURIFICARE ŞI ACTIVARE (A TREIA CHAKRĂ)

Experienţă naturală

Lumina aurie a soarelui corespunde luminii, căldurii şi forţei chakrei plexului solar. Dacă te deschizi în mod conştient influenţei acesteia, se vor activa în tine aceste calităţi.

Observarea unui câmp de rapiţă sau cereale mature şi strălucitoare prin efectul soarelui, pe lângă aceasta, îţi transmite experienţa plenitudinii manifestată ca rezonanţa provocată de căldura şi forţa luminoasă a soarelui.

În centrul florii-soarelui, în partea cu cercul în mişcare, poţi vedea tiparul mobil în spirală, iar pe petale lumina aurie care iradiază spre exterior. Adâncindu-te în tiparul acestei mandale naturale experimentezi senzaţia că în trăirea interioară a unităţii există o dinamică şi o acţiune extrem de logice, organizate şi în acelaşi timp fluctuante, care radiază spre exterior în mod energic, vesel şi totodată blând, şi de o frumuseţe absolută.

Terapie prin Sunet

Gen muzical: A treia chakră se activează prin ritmuri arzătoare. Muzica orchestrală, cu îmbinarea sa armonică de sunete diverse, poate fi utilizată pentru a armoniza chakra plexului solar. În caz de hiperactivitarte, pentru liniştire se recomandă orice fel de muzică de relaxare care te conectează cu centrul tău.

Cromoterapie

O culoare galbenă, curată şi însorită activează şi intensifică funcţionarea celei de-a treia chakre. Galbenul accelerează activitatea nervoasă şi gândirea, şi favorizează contactul

Page 33: CHAKRE.docx

şi interacţiunea cu ceilalţi. Contracarează senzaţia de oboseală din interior, conferă veselie şi naturaleţe. Când te afli într-o stare pasivă sau de somnolenţă, un galben curat te va ajuta să te introducă în mod activ în acţiune. Pe lângă aceasta, favorizează digestia fízică şi «digestia psihică».

Nuanţa cromatică de galben auriu are un efect de clarificare şi calmare a problemelor şi bolilor psihice. Potenţează activităţile intelectuale şi favorizează acea formă de întelepciune care se naşte doar din experienţă.

Cristaloterapie

Ochi de Tigru, Chihlimbarul, Topazul Galben, Citrinul, purifică şi armonizează a treia chakră. Puteţi căuta informaţii despre calităţile fiecărui cristal pe internet.

POSIBILITĂŢI DE PURIFICARE ŞI ACTIVARE (A PATRA CHAKRĂ)

Experienţă naturală

Orice plimbare liniştită în natura verde şi intactă armonizează întreaga noastră fiinţă prin chakra inimii. Orice floare ne transmite mesajul iubirii şi veseliei inocente şi face să înflorească în inimile noastre aceleaşi calităţi. Florile roşii sunt mai ales potrivite pentru a activa în mod blând şi a vindeca energiile chakrei inimii.

Un cer colorat în nuaţe de roz cu formaţiuni delicate de nori înalţă şi extinde inima. Lasă-te învăluit şi cuprins de frumuseţea şi delicateţea culorilor şi formelor acestei imagini a cerului.

Terapie prin Sunet

Gen muzical: Muzica clasică de orice tip, muzica «Noua Eră» sau muzica sacră, atât din tradiţia orientală cât şi din cea occidentală, care au un efect înălţător şi îţi fac inima să danseze împreună cu viaţa şi creaţia, trezesc forţa inimii în chakra respectivă şi au un efect revitalizant şi liniştitor asupra acesteia. De asemenea, dansurile sacre sau meditative care în mişcarile lor exprimă armonia şi bucuria creaţiei.

Cromoterapie

Verde: Culoarea pajiştilor şi a pădurilor de pe planeta noastră conferă armonie şi empatie, ne transmite un sentiment de pace şi un spirit conciliator, ne face să simţim compasiune. De asemenea, are un efect regenerator asupra corpului, spiritului şi sufletului, şi asigură noi energii.

Roz: Vibraţiile suave şi delicate ale rozului dizolvă spasmele la inimă. Trezeşte sentimente de dragoste şi tandreţe şi conferă un sentiment de fericire ca de copil. Pe lângă aceasta, stimulează activitatea creatoare.

Cristaloterapie

Cuarţul Roz, Turmalin Roz, Kunzitul, Smaraldul, Jadul verde, purifică şi armonizează a patra chakră. Puteţi căuta informaţii despre calităţile fiecărui cristal pe internet.

POSIBILITĂŢI DE PURIFICARE ŞI ACTIVARE (A CINCEA CHAKRĂ)

Page 34: CHAKRE.docx

Experienţă naturală

Albastrul clar şi transparent al cerului senin produce o rezonanţă în chakra gâtului. Pentru a-l primi total în tine cel mai bine e să te întinzi pe spate relaxat în aer liber şi să-ţi deschizi sinele interior către imensitatea cerului. Vei observa cum spiritul tău se deschide şi devine transparent şi cum se dizolvă treptat orice tensiune sau rigiditate din chakra gâtului şi din zona razei sale de acţiune. Vei fi pregătit interior pentru a primi «mesajele celeste».

Reflexia cerului albastru peste un curs de apă cristalină are pe deasupra efectul de a-ţi extinde şi elibera emoţiile. Murmurul lin al undelor poartă mesajele emoţiilor tale şi senzaţiilor ascunse către conştient. Lasă-te complet pătruns de energia vibrantă a cerului şi a apei, iar spiritul şi sentimentele se vor uni într-o forţa complementară.

Terapie prin Sunet

Gen muzical: Muzica şi cântecele predominant în tonuri înalte, precum şi dansuri sacre şi meditative însoţite de cântece, vor acţiona cu un efect extrem de revitalizant asupra chakrei gâtului. Pentru armonizarea şi relaxarea chakrei a cincea cea mai eficientă muzica este cea specifică «Noua Eră» cu efecte acustice. Aduce eliberare şi extindere şi deschide auzul interior.

Cromoterapie

Culoarea specifică chakrei gâtului este un albastru clar şi transparent. Această culoare conferă linişte şi extindere şi te deschide spre inspiraţie spirituală.

Cristaloterapie

Acvamarinul, Turcoazul, Calcedonia, purifică şi armonizează a cincea chakră. Puteţi căuta informaţii despre calităţile fiecărui cristal pe internet.

POSIBILITĂŢI DE PURIFICARE ŞI ACTIVARE (A ŞASEA CHAKRĂ)

Experienţă naturală

Cel de-al treilea ochi se stimulează prin contemplarea cerului pe timp de noapte de o culoare albastru închis şi plin de stele. Această experienţă naturală deschide spiritul către imensitatea şi profunzimea infinită a creaţiei manifestată prin formele ei de manifestare extrem de variate, şi permite întrezărirea forţelor subtile, a structurilor şi legilor precise pe care le execută corpurile celeste în dansul lor cosmic prin imensitatea spaţiului, şi care sunt de asemenea eficiente după manifestările aparente ale vieţii noastre pe Pământ.

Terapie prin Sunet

Gen muzical: Toate sunetele care liniştesc şi deschid spiritul, şi care evocă imagini şi senzaţii de amplitudine cosmică, sunt potrivite pentru activarea şi armonizarea chakrei frunţii. Cel mai uşor vei găsi piesele adecvate în muzica gen «Noua Eră». Însă poate funcţiona la fel de bine avănd acelaşi efect şi o anumită categorie de muzică clasică din Orient şi Occident, în special Bach.

Cromoterapie

Page 35: CHAKRE.docx

Culoarea indigo transparent are efect asupra chakrei a şasea, deschizând-o şi curăţând-o. Conferă spiritului linişte interioară, transparenţă şi profunzime. Pe lângă aceasta, intensifică şi vindecă simţurile şi le deschide către planurile mai subtile de percepţie.

Cristaloterapie

Lapis lazuli, Safirul Albastru, Sodalitul, purifică şi armonizează a şasea chakră. Puteţi căuta informaţii despre calităţile fiecărui cristal pe internet.

POSIBILITĂŢI DE PURIFICARE ŞI ACTIVARE (A ŞAPTEA CHAKRĂ)

Experienţă naturală

Extinderea şi imensitatea cerului, apropierea de cer şi eliberarea de evenimentele din viaţa personală, care pot fi experimentate pe o culme izolată a unui munte, sunt cele mai potrivite pentru a favoriza o deschidere a chakrei coroană.

Terapie prin Sunet

Gen muzical: Muzica specifică pentru chakra coroană este linistea. În linişte întreaga noastră fiinţă este extrem de atentă şi receptivă la sunetul divin care răsună prin toată creaţia şi care reprezintă forţa iubirii şi armoniei în toate manifestările sale. Însă orice muzică care te conduce la această tăcere, care te pregăteşte pentru tăcere sau te introduce în ea, este adecvată pentru chakra coroană.

Cromoterapie

Culoarea violet şi alb actionează prin deschiderea şi extinderea chakrei coroană. Violetul provoacă o transformare a spiritului şi a sufletului, deschizându-le spre dimensiuni spirituale. Dizolvă limitările şi te poate conduce la experienţa unităţii cosmice.

Albul conţine spectrul întreg cu toate tonalităţile. Integrează diferitele planuri ale vieţii într-un tot superior din punct de vedere ierarhic şi deschide sufletul spre lumină, cunoaştere şi vindecare divină.

Cristaloterapie

Ametistul, Cristalul de rocă, purifică şi armonizează a şaptea chakră. Puteţi căuta informaţii despre calităţile fiecărui cristal pe internet. TEHNICI DE PURIFICARE ENERGETICA

DUSURI RECI - doar dacă starea de sănătate o permite. Apa rece este diferită din punct de vedere energetic de apa fierbinte şi atunci când curge pe trupul tău fizic şi prin câmpul tău energetic, "şocul" ei elimină energia negativă sau "lipicioasă" închisă înăuntrul sau în jurul corpului tău. E mai bine să începi duşul cu apă rece, mai degrabă decât să-l închei aşa, pentru că apa caldă sau fierbinte extinde aura şi face ca energia negativă să patrundă mai adânc în corpul energetic. Nu este necesar să fii masochist, să stai sub duşul cu apă rece minute întregi, ci doar să speli rapid cu apa rece zonele chakrelor în special, ca ele să se purifice, după care poţi mări temperatura apei după dorinţa ta. E chiar mai bine dacă poţi face asta de două ori pe zi: dimineaţa devreme şi seara înainte de culcare.

Page 36: CHAKRE.docx

FOLOSIREA REIKI în obiceiurile tale zilnice de curăţare; în timp ce ţii capătul duşului în mâna, "intenţionează" ca Reiki să ţi se scurgă din mână în apă, pentru a te purifica şi vindeca în timp ce faci duş. La fel şi dacă faci baie, "intenţionează" ca Reiki pur să se scurgă în apa de baie. Adaugă câteva picături de lavandă în apa de baie, foloseşte câteva lumânânări aprinse în jur şi vei avea parte de o relaxare totală, perfect curativă. FOLOSIREA VIZUALIZARII pentru purificare, adică folosirea energiei gîndului într-o vizualizare. Nu este la fel de eficientă ca duşul rece, dar ajută în cazul în care nu ai posibilitatea să faci duş. FOLOSIREA TEHNICILOR DE CURATARE A MEDIULUI INCONJURATOR. In esenţă, trebuie să cureţi regulat toate zonele în care iţi petreci cea mai mare parte a timpului. Pentru mulţi asta înseamnă casa şi locul de muncă, precum şi împrejurimile acestora. Acasă, zonele pe care trebuie să te axezi sunt colţurile camerelor unde se poate aduna energie negativă sau stagnantă, precum şi locul pe care stai cel mai mult sau dormi (spre exemplu fotoliul sau patul favorit, scaunul de la computer, etc.). MINIMALIZAREA ENERGIEI NEGATIVE PE CARE O ADUCI IN CASA - prin scoaterea pantofilor şi lăsarea lor la uşa din faţă sau din spate, după caz. Acest lucru trebuie să fie valabil şi pentru musafirii dumneavoastră. Aceasta nu e numai o metodă de a scăpa de praf şi de pământ şi a păstra covoarele curate, ci şi o metodă de a evita introducerea energiilor negative în casă, deoarece se ştie că cea mai densă şi groasă energie negativă e la nivelul solului. Un mod util de a scăpa de energia negativă adunată de pe stradă este că, înainte de a intra în casă, să circuli pe o potecă de pământ bătătorită sau să iţi scuturi tare picioarele pe o porţiune de pământ cu iarbă, astfel ca energia negativă să se scurgă şi să fie folosită de Pământ. Nu e indicat sa-ţi ţii pantofii în dormitor deoarece când dormi eşti mult mai vulnerabil la energii negative. Ar fi o idee şi mai bună dacă, atunci când ajungi acasă, te descalţi la uşă şi circuli în papucii de casă până la baie unde faci un duş, la început cu apă rece, rapid, şi apoi cu apă caldă, astfel încât să elimini absolut orice energie negativă adunată de afară. FOLOSIREA REIKI PENTRU CURATAREA SPATIULUI - imaginează-ţi şi "intenţionează" ca întreaga cameră să fie plină cu energie Reiki. Vizualizează ca din palmele tale să curgă energie Reiki şi să umple toată camera cu energie vindecătoare şi lumină. Imaginează-ţi energia Reiki ca pe un abur care curge până umple întregul spaţiu. FOLOSIREA SUNETELOR SI A MIROSURILOR PENTRU PURIFICARE. Este chiar benefic să faci zgomot în colţurile camerelor pentru a rupe energia stagnantă ( baţi din palme, foloseşti o tobă, un clopoţel tibetan sau o cutie muzicală). Mirosurile conţin şi ele vibraţii - poţi folosi uleiuri aromate sau beţigaşe aromate. Câteva picături de uleiuri de lavandă sau lămâie sunt ideale pentru purificarea spaţiilor. Unul-două beţigaşe aromate aprinse, purtate prin toate colţurile camerelor, sunt de asemena benefice. FOLOSIREA UNEI MICELE DE PLANTE PURIFICATOARE. Fumul de plante este folosit de americanii nativi pentru a se purifica fizic si spiritual. Cele mai utilizate ierburi sunt: salvia (salvia apiana sau salvia albă), cedrul (cedrul roşu de vest sau cedrul californian tamâiat) şi scarda odorata (viòla it. - violeta). Salvia este folosită pentru a alunga energiile negative, a curăţa şi a purifica; cedrul e utilizat pentru a echilibra energiile masculine cu cele feminine; scarda se spune că aduce dulceaţă, frumuseţe şi iertare în viaţa cuiva. Din când în când, alte ierburi, cum ar fi levănţica (Lavandula officinalis) sunt incluse într-un amestec pentru a aduce binecuvântare spirituală. Folosirea fumului unui micelui de plante pentru autoafumare sau afumarea cuiva (dar atenţie, nu aproape de corp sau păr) se face astfel: mai intâi pui persoana să stea în picioare cu braţele depărtate de corp la nivelul umerilor. Ia bagheta cu mănunchiul de plante care arde mocnit (e bun şi beţigaşul aromat) şi trece-o pe deasupra capului şi a umerilor de 2-3 ori, având grijă de fiecare dată să nu apropii bagheta de păr, faţă sau haine. Apoi plimbi bagheta de-a lungul braţelor, şi fă un zigzag graţios în faţa chipului, a trunchiului şi a picioarelor, apoi din nou, la ceafă, în spatele trunchiului şi al picioarelor. La final, cere-i persoanei sa-şi ridice picioarele unul câte unul şi plimbă bagheta

Page 37: CHAKRE.docx

fumegândă pe sub fiecare picior. S-ar putea să trebuiască să reaprinzi beţigaşul de câteva ori. Pentru a te afuma pe tine, modul tradiţional este să atragi fumul către tine folosind o pană mare, de preferinţă una care să fie folosită doar pentru aşa ceva. Tine bagheta cu ierburile fumegânde într-o mână iar pana în cealaltă mână, apoi "perie" fumul către tine cu pana, din creştet până în picioare. Raspândeşte fumul deasupra umerilor astfel încât să curgă pe spate,având grijă să nu apropii bagheta fumegândă prea aproape de păr, piele sau îmbrăcăminte. Apoi repetă acelaşi lucru sub fiecare braţ. Este un procedeu relaxant iar mirosul e foarte plăcut. Mulţi oameni pot percepe diferenţa în câmpul energetic după afumare - e mult mai luminos şi clar, ceea ce are un efect energizant aşa că e bine să fie făcut dimineaţa, dar nici seara nu e rău, cu o oră-două înainte de culcare. E indicat oricum să faci această purificare după un eveniment greu, o sarcină dificilă, o stare negativă percepută în interiorul tău. Nu uita să stingi bagheta sau beţişorul, asta din motive de siguranţă (bagi bagheta aprinsă într-o oală şi pui capacul, spre exemplu). E bine ca după purificare să bei un ceai de plante de curăţare, cum ar fi lavanda şi salvia. Eu spun şi rugăciunea "Tatăl nostru", înainte şi după purificare, fiind cea mai adevărată şi mai directă rugăciune către Marele Creator. INDEPARTAREA DEZORDINEI SI PASTRAREA INCAPERILOR SI OBIECTELOR CURATE SI ORDONATE. Important e să scapi şi de toate obiectele vechi şi inutile care aglomerează spaţiul de locuit, atât de tot ceea ce nu foloseşti, cât şi de tot ceea ce nu iubeşti. Aceste lucruri la care nu ţii sau nu-ţi mai folosesc la nimic reţin energia stagnantă, veche, de care trebuie să scapi. A face o curaţenie generală poate fi dificil, dar beneficiile depăşesc cu mult efortul depus şi asta vei vedea şi după reacţia prietenilor tăi care te vor vizita după terminarea acestei munci. APLICA PRINCIPIILE FENG-SHUI DE DECORARE A CASEI. Remediile Feng-Shui se pot aplica doar după terminarea curăţeniei generale, altfel va spori şi mai mult negativitatea din casă.

Exemple de remedii Feng-Shui:

Oglinzile şi luminile pot reflecta energie şi pot crea mai mult spaţiu pozitiv acolo unde lipsesc anumite laturi ale casei faţă de un dreptunghi/pătrat perfect (căruia i se pot aplica principiile bagua). Clopoţeii de vânt şi talgerele ajută la recircularea energiei. Plantele (cele sanatoase) determină dezvoltarea. Apa crează echilibrul şi/sau curgerea. Lucrările de artă pot ridica energiile sau le pot coborî (depinde de tablou !). Obiectele solide şi grele pot opri curgerea prea rapidă a energiilor. Culorile pot crea o atmosferă, aşa că e important ce culori folosim pentru a avea un sentiment de echilibru în spaţiul de locuit. Culorile diafane sunt cele mai bune: verde pal, albastru, roz sau lila sunt cele mai odihnitoare, dar şi albul e bun.

Inceperea (auto)tratamentului cu Reiki se face numai după ce am purificat totul, inclusiv pe noi.ECHILIBRAREA CHAKRELOR

Când faci echilibrarea chakrelor, îţi ţii degetele mâinii drepte într-o poziţie „tripod”, (ca atunci cand faci semnul crucii) în timp ce te muţi de la o chakră la alta (contactul cu corpul trebuie să fie foarte uşor, tandru). ŢINE MINTE! Prin acest exerciţiu te conectezi tu însuţi la nivele de energie superioară.

Pentru a face o echilibrare a chakrelor, ţii M.stg. la 1,5 cm deasupra creştetului capului (pacientul este întins cu faţa în sus), până când simţi că fluxul de energie străbate palma M.stg.

Page 38: CHAKRE.docx

După ce ai determinat nivelul de energie, la nivelul centrului capului pacientului, foloseşte poziţia tripod a M.dr. deasupra chakrei a 6-a, în timp ce menţii palma M.stg. deasupra chakrei a 7-a din vertex, pentru a monitoriza fluxul de energie. Când cele 2 fluxuri de energie din ambele mâini sunt echilibrate, mutaţi M.dr. asupra chakrei a 5-a (deci se începe tratamentul de la cap în jos cu chakrele în ordine descrescândă), ţinând la fel degetele în poziţie tripod deasupra acestei chakre.

Când toate chakrele au fost reechilibrate, M.stg. rămâne deasupra chakrei a 7-a din vârful capului, iar M.dr. perie energia prin mişcări de măturare a enegiei de la chakra 1-a spre bărbie. În momentul perierii în sus, M.stg. se ia din dreptul chakrei a 7-a. Această mişcare se face de 15-20 de ori.

EXERCIŢIU PENTRU ÎNVÂRTIREA CHAKRELOR

(pt. accelerarea rotirii)

Acest exerciţiu te ajută să-ţi roteşti şi să-ţi echilibrezi propriile chakre. Fiecare chakră a ta trebuie asociată cu o culoare, în plus, fiecare chakră ar trebui să se învârtească într-o anumită direcţie, atât în faţă cât şi în spate (chakra este spaţială, multidimensională, ca un cornet care străbate toate straturile dublului vital care întrepătrunde şi corpul). Chakra se deschide în cornet, în faţă din punctul chakrei şi în spate din punctul de proiectare a chakrei respective în spate. La chakra a 7-a de deasupra capului este un singur cornet deschis spre celelalte chakre de deasupra capului. Chakra 1-a are de asemeni un singur cornet deschis spre pământ. Fiecare chakră are funcţiile ei şi dereglarea lor duce la afecţiuni spirituale, morale, psihice şi trupeşti. Sistemul chakrelor acţionează ca un transformator de energie. Omul este conectat în permanenţă la divinitate şi primeşte în permanenţă influxuri energetice (informaţii). Dacă chakrele nu funcţionează, prin urmare ele nu aspiră energia care trece prin ele, atunci legătura cu divinitatea este întreruptă. Prin chakrele superioare care funcţionează, se primesc mesajele de la maeştrii spirituali, îngeri etc.

Cea mai simplă cale de a afla în ce direcţie se învârt chakrele tale este următoarea: întinde braţul drept cu palma în sus şi cu degetul mare în afară şi strînge cele următoarele 4 degete în palmă. Direcţionează vârful degetului mare spre chakra pe care vrei să o studiezi şi imaginează-ţi că chakra se învârte în direcţia celor 4 degete ale tale. De exemplu: pentru a verifica învârtirea corectă a chakrei 1, ţine M.dr. între picioare, cu vârful degetului mare orientat în sus. Sensul în care se învârte chakra este sensul în care sunt cele 4 degete îndoite.

ŢINE CONT! Direcţia în care se rotesc chakrele în faţă este inversă faţă de direcţia în care se învârtesc chakrele în spate. În timp ce faci exerciţiul, încearcă să observi care culori sunt greu de observat, sau care chakre sunt blocate ori care chakră se mişcă în direcţie inversă sau care nu se mişcă în sens circular. Aceasta îţi va da o imagine reală unde trebuie să te orientezi mai mult în munca de autovindecare. Poţi comanda chakrelor să se învârtească cu viteză corectă, în formă corectă, la frecvenţă corectă şi în direcţie corectă. Nu te obosi prea mult la acest exerciţiu.

Continuă cu paşii descrişi până când simţi că chakrele sunt perfect echilibrate, că se învârtesc şi poţi vizualiza clar culorile. Poţi să apreciezi că exerciţiul este terminat pentru fiecare chakră atunci când atenţia ta se îndreaptă spre chakra următoare.

Începe acest exerciţiu prin conectarea ta la pământ aşa cum a fost descris anterior.

Page 39: CHAKRE.docx

1. În timp ce inspiri, imaginează-ţi că inspiri energie roşie prin picioare la chakra nr.1 (chakra root-ului). De asemenea, imaginează-ţi că absorbi energie roşie din aer. În acelaşi timp învârteşti chakra l în direcţie corectă. Cu fiecare inspiraţie, primeşti din ce în ce mai multă energie roşie care urcă prin picioarele tale, pentru a umple şi echilibra chakra. Continuă să inspiri energie roşie până când simţi că prima chakră este echilibrată (când următoarea inspiraţie îţi va duce atenţia în dreptul celei de-a 2-a chakre, înseamnă că chakra 1-a s-a echilibrat). Permite energiei roşii din chakra 1-a să se ridice în sus spre chakra a 2-a, preschimbându-se în energie portocalie. Vizualizează energia portocalie cum pune în mişcare chakra a 2-a. Vizualizează mişcarea corectă în faţă şi în spate a chakrei a 2-a.

2. Cu fiecare inspiraţie simte cum energia pământului se ridică în sus pe picioare, de culoare roşie, ridicându-se până la chakra 1-a şi apoi de aici se ridică în continuare în portocaliu, la nivelul chakrei a 2-a. Permite energiei portocalii să intre în tine şi prin inspiraţia din atmosferă. Continuă a inspira energie portocalie în cea de-a 2-a chakră până vei simţi echilibrul în ea.

3. Cu următoarea inspiraţie, atenţia ţi se îndreaptă către chakra a 3-a, permite enegiei roşii să urce prin picioare în chakra 1-a şi apoi a celei portocalii să urce la chakra a 2-a şi de aici să urce sub formă de energie galbenă în chakra a 3-a. Vizualizează învârtirea corectă în faţă şi în spate a celei de-a 3-a chakre. Cu fiecare inspiraţie, simţi cum energia pământului se ridică în roşu, în sus pe picioare şi intră în chakra a 1-a, apoi în portocaliu în chakra a 2-a şi în galben spre chakra a 3-a şi dă voie energiei galbene să-ţi intre în corp din atmosferă cu fiecare inspiraţie. Continuă inspiraţia până când simţi că chakra a 3-a s-a echilibrat.

4. Cu următoarea inspiraţie care îţi schimbă atenţia asupra chakrei a 4-a. Lasă enegia roşie să intre pe picioare în chakra 1-a, apoi cea portocalie să intre în chakra 2-a, apoi cea galbenă să urce în chakra a 3-a şi de aici să urce în energie verde şi cea de-a 4-a chakră. Vizualizează cum chakra a 4-a se învârte în sens corect, în faţă şi în spate. Cu fiecare inspiraţie, simte cum energia pământului roşie se ridică pe picioare în sus în chaka 1, apoi cea portocalie urcă în chakra a 2-a, apoi cea galbenă urcă în chakra a 3-a şi cea verde în chakra a 4-a. Primeşte energie verde şi prin aer, cu fiecare inspiraţie. Continuă să inspiri energie verde în cea de-a 4-a chakră până când aceasta se echilibrează.

5. Cu următoarea inspiraţie, atenţia se mişcă asupra celei de-a 5-a chakre. Imaginează-ţi energia roşie urcînd pe picioare în chakra 1, cea portocalie în chakra 2, cea galbenă în chakra 3, energia verde în chakra 4, mişcîndu-se în sus sub formă de energie albastru-bleu în chakra 5-a. Vizualizează că învârtirea corectă a chakreia a 5-a în faţă şi în spate. Cu fiecare inspiraţie simte cum energia roşie se mişcă în sus pe picioare în culoare roşie în chakra 1-a, în portocaliu în chakra a 2-a, în galben în chakra 3-a, verde în chakra a 4-a, albastru deschis în a 5-a. Simte cum energia albastru deschis intră în trupul tău prin inspiraţie din atmosferă. Cotinuă inspiraţia energiei albastru bleu în cea de-a 5-a chakră până când aceasta se echilibrează.

6. Cu următoarea inspiraţie, cînd atenţia este îndreptată asupra celei de-a 6-a chakre, imaginează-ţi cum energia roşie urcă pe picioare în sus în chakra 1-a, cea portocalie în chakra a 2-a, galbenă în chakra 3-a, verde în chakra a 4-a, albastru deschis în chakra a 5-a şi urcând în indigo în chakra a 6-a. Imaginează-ţi că chakra a 6-a se învârte corect în faţă şi în spate. Cu fiecare inspiraţie, simte cum energia pământului roşie se ridică în sus pe picioare în chakra 1, cea portocalie urcă în chakra a 2-a, cea galbenă în chakra a 3-a, cea verde în chakra a 4-a, cea albastru deschis în chakra a 5-a şi cea indigo în chakra a 6-a. Imginează-ţi că chakra a 6-a se învârte corect în faţă şi spate.

Page 40: CHAKRE.docx

Vizualizează energia indigo venind din atmosferă prin fiecare inspiraţie. Continuă şi inspiră indigo până când chakra a 6-a se echilibrează.

7. Cu următoarea inspiraţie, atenţia ta se îndreaptă spre chakra a 7-a. Permite energiei roşii a pământului să urce în sus pe picioare la chakra 1, celei orange să urce la chakra a 2-a, celei galbene să urce la chakra a 3-a, celei verzi să urce la chakra a 4-a, celei albastru deschis să urce la chakra a 5-a şi a celei indigo să urce la chakra a 6-a şi de aici să urce spre chakra a 7-a, în forma de energie violet. Imaginează-ţi că chakra a 7-a se învârte corect. Vizualizează că energia violet intră în tine prin fiecare inspiraţie, din atmosferă. Inspiră energie violet până simţi că chakra a 7-a se echilibrează. Continuă echilibrarea chakrelor în acelaşi mod până la chakra a 12-a.

8. Continuă echilibrarea chakrelor în acelaşi mod (8, 9, 10, 11 şi 12) până la chakra a 12-a. Culorile celorlalte chakre sunt următoarele :

Chakra a 8-a : verde smarald (un verde cu roşu vineţiu)

Chakra a 9-a : verde albăstrui

Chakra a 10-a: alb perlat

Chakra a 11-a: roz portocaliu

Chakra a 12-a: auriu strălucitorAFIRMAŢII PENTRU ECHILIBRAREA ENERGIEI

CHAKRA A 1-a RĂDĂCINA

„Am încredere deplină în Sinele meu Superior spiritual, care îmi satisface toate necesităţile !”

„Viaţa mea este plină de prosperitate !”

CHAKRA A 2-a A SPLINEI :

„Îmi accept şi ţin cont de sexualitatea mea !”

„Sănătatea mea fizică este puternică şi pură !”

CHAKRA A 3-a A PLEXULUI SOLAR :

„Mă eliberez de toate emoţiile nerezolvate într-un mod lin şi sănătos !”

„Îmi cer puterea mea ca persoană !”

CHAKRA A 4-a A INIMII :

Page 41: CHAKRE.docx

„Dau şi primesc dragoste, liber şi cu uşurinţă !”

„Mă iert pe mine şi pe alţii în totalitate pentru erori şi judecăţi trecute !”

CHAKRA A 5-a A GÂTULUI :

„Cu uşurinţă şi graţie îm exprim cele mai adânci sentimente!”

CHAKRA A 6-a AL CELUI DE-AL 3-lea OCHI :

„Viziunea mea interioară este clară şi puternică !”

„Am încredere deplină în intuiţia şi viziunea mea interioară!”

CHAKRA A 7-a A CAPULUI :

„Îmi accept şi ţin cont de spiritualitatea mea !”

ALTE AFIRMAŢII

„Îmi dau permisiunea de a avea o sănătate perfectă sau a funcţona în stare de perfectă sănătate!”

„Îmi dau permisiunea (sunt binevoitor) ca fiecare celulă să se poată descărca de tensiuni şi energii nefavorabile !"

„Am control deplin asupra corpului meu, asupra căruia îmi iau întreaga responsabilitate !”

„Dacă desfiinţez cauza, efectul va înceta să existe !”.