cenacol_sironesti_201205

13
sp Surorile lui Isus Răscumpărătorul, Oneşti - Slănic Moldova

description

cenacol_sironesti_201205

Transcript of cenacol_sironesti_201205

Page 1: cenacol_sironesti_201205

sp

Surorile lui Isus Răscumpărătorul, Oneşti - Slănic Moldova

Page 2: cenacol_sironesti_201205

2

este secretul vieţii sale este acela al apostolilor autentici din toate timpurile. Într-o societate unde Dumnezeu este dispreţuit, uitat, ofensat, huiduit şi în care mulţi fraţi mor de foame, suferă abandonul, violenţa, mizeria, Victorine, simte că este datoria ei a-şi dărui viaţa pentru a colabora la planul de Răscumpărare: „Prima datorie a Congregaţiei este adoraţia ispăşitoare.... Ea este sursa din care izvorăsc în mod necesar toate darurile pentru celelalte activităţi... Doar când vom avea inima puternic ancorată în Dumnezeu vom putea sa ne aplecăm spre abisul răului pentru a-i ajuta pe alţii să iasă...”

Page 3: cenacol_sironesti_201205

3

EXPUNEREA SFÂNTULUI SACRAMENT Cântec

SĂ-L INVOCĂM PE DUHUL SFÂNT

Duh necreat, putere primordială a universului, sfinţitorul Bisericii, vino, împrospătează fiinţa noastră cu harul divin, îmbucură cetatea lui Dumnezeu cu cele şapte sfinte daruri.

Noi te invocăm: vino, Duhule Sfânt! Duh de înţelepciune, voce a profeţilor, vino, Intră în profunzimea inimii noastre Şi condu Biserica la deplina cunoaştere a adevărului. Noi te invocăm: vino, Duhule Sfânt!

Duhule Consolator, putere pentru cei slabi, bucurie pentru cei întristaţi, vino, întăreşte membrele obosite, redă bucuria inimilor întristate.

Noi te invocăm: vino, Duhule Sfânt! Duhul Tatălui şi al Fiului coborât asupra Fecioarei Maria, dăruit apostolilor, pogorât asupra Bisericii, vino, fă-ne cunoscut chipul Tatălui, arătă-ne înţelepciunea Fiului, şi stabileşte-ţi locuinţa Ta în noi.

Page 4: cenacol_sironesti_201205

4

Noi te învocăm: vino, Duhule Sfânt! Duh de pace, izvor de milostivire, legătură de iubire veşnică, vino, împacă-ne cu Tatăl, întăreşte prietenia noastră frăţească, recompune unitatea Bisericii. Noi te invocăm: vino, Duhule Sfânt! Duh baptismal, refă în noi chipul lui Cristos Duh al Rusaliilor, întăreşte Biserica în iubirea Ta. Duh Euharistic, consumă-ne în unitate. Duh de pocăinţă, converteşte inimile noastre. Duh al ungerii spirituale, stabileşte în noi rodul învierii viitoare. Duh al preoţiei, fă-ne adevăraţi adoratori ai Tatălui. Duhule Sfânt, sfinţeşte Biserica ta, mireasa lui Cristos.

O Tată, păstrează în inimile noastre darurile Duhului Sfânt, pentru ca să devenim păstrători statornici ai Cuvântului Tău şi martori curajoşi ai lui Cristos mort şi înviat. El care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin. CUVĂNTUL SFÂNTULUI PĂRINTE PAPA BENEDICT

Mângâietorul, primul dar făcut credincioşilor[24], activ deja în

creaţie (cf. Gen 1,2), este pe deplin prezent în toată existenţa Cuvântului întrupat: de fapt, Isus Cristos este zămislit de Fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfânt (cf. Mt 1,18; Lc 1,35); la începutul misiunii sale publice, pe malul Iordanului, îl vede coborând asupra sa sub formă de porumbel (cf. Mt 3,16 şi textele paralele); în acest Duh Isus acţionează, vorbeşte şi tresaltă de bucurie (cf. Lc 10,21); în el poate să se ofere pe sine însuşi (cf. Evr 9,14). În aşa-numitele "discursuri de rămas bun", prezentate de Ioan, Isus pune în relaţie clară dăruirea vieţii sale în misterul pascal cu darul Duhului făcut celor care sunt ai lui (cf. In 16,7). O dată înviat, purtând în trupul său semnele pătimirii, el poate să-l reverse pe Duhul Sfânt (cf. In 20,22), făcându-i pe ai săi părtaşi de însăşi misiunea sa (cf. In 20,21). Apoi, Duhul îi va învăţa toate pe discipoli şi le va aminti tot ceea ce a spus Cristos (cf. In 14,26), pentru

Page 5: cenacol_sironesti_201205

5

că îi revine lui, ca Duh al adevărului (cf. In 15,26), să-i introducă pe discipoli în tot adevărul (cf. In 16,13). În relatarea din Faptele Apostolilor, Duhul coboară asupra apostolilor adunaţi în rugăciune împreună cu Maria în ziua de Rusalii (cf. 2,1-4) şi îi animă la misiunea de a vesti tuturor popoarelor vestea cea bună. De aceea, în virtutea acţiunii Duhului, Cristos însuşi rămâne prezent şi activ în Biserica sa, începând de la centrul său vital care este Euharistia. Din Exortaţia Apostolică Sacramentum Caritatis a Sfântului Părinte Benedict al- XVI-lea)

SĂ NE RUGĂM

Refren: Trimite, Doamne, Duhul Tău ca să reînnoiască faţa pământului Vino, Duhule Sfânt, înăuntrul inimii mele. Dă-mi înţelepciunea Ta ca eu să-l pot cunoaşte pe Tatăl şi să meditez Cuvântul Evangheliei.

Dă-mi înflăcărarea inimii Tale, pentru ca şi astăzi, stimulat de cuvântul tău să te caut în acţiunile şi în persoanele pe care le întâlnesc. Dă-mi harul ştiinţei ca eu să ştiu să trăiesc şi să judec În lumina Cuvântului Tău, tot ceea ce astăzi am experimentat. Dă-mi perseverenţă pentru ca eu să pot pătrunde cu răbdare mesajul lui Dumnezeu în Evanghelie.

Dă-mi încrederea Ta, pentru ca eu să fiu , Încă de pe pământ, în comuniune misterioasă cu Dumnezeu, în aşteptarea vieţii veşnice unde Cuvântul Său va fi pe deplin dezvăluit şi realizat. Amin. (Sfântul Toma D’Aquino)

Cântec

Page 6: cenacol_sironesti_201205

6

Din Evanghelia după Sfântul Luca (15,9-17) 5 Apoi le-a spus: „Dacă unul dintre voi are un prieten şi merge la el la miezul nopţii şi-i spune: „Prietene, împrumută-mi trei pâini 6 pentru că un prieten al meu a sosit la mine dintr-o călătorie şi nu am ce să-i pun înainte”, 7 dacă celălalt dinăuntru îi răspunde: „Nu mă deranja; uşa este deja închisă şi copiii sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să ţi dau”, 8 vă spun, chiar dacă nu se va scula să-i dea pentru că îi este prieten, pentru insistenţa lui se va scula şi-i va da ceea ce-i trebuie. De aceea şi eu vă spun: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. 10 Căci oricine cere, primeşte; cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide 11 Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un peşte, îi va da în loc de peşte un şarpe, 12 sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? 13 Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?”

INVITAŢIE LA INTERIORIZARE:

1 - Isus a vorbit mult despre rugăciunea de cerere, însă am putea spune că punctul culminant a tot ceea ce ne-a învăţat Isus se află în următoarele cuvinte: a avea curajul de a cere de la Dumnezeu maximum, a avea curajul de a cere darul Duhului Sfânt.

2 - A-l cere pe Duhul Sfânt înseamnă de fapt a cere totul, a cere însumarea a tot binele. Este punctul culminant al rugăciunii. Cine a învăţat aceasta a învăţat totul. 1 - Ar fi de folos o obiecţie: dar, nu-l avem deja pe Duhul Sfânt în noi? După Sf. Botez şi Sf. Mir nu suntem temple ale Duhului? La ce-ar mai fi necesar să continuăm a-l cere?

Page 7: cenacol_sironesti_201205

7

2 - Desigur îl avem, însă Duhul Sfânt în noi este pe deplin liber să lucreze? Se vede influenţa lui în faptele noastre? Ce diferenţă este între unul botezat şi un nebotezat, între unul miruit şi unul nemiruit? 1 - Viaţa noastră este extrem de păgână: gândim ca şi păgânii, trăim ca şi păgânii, răspundem ca şi păgânii, este imposibil să nu o recunoaştem. Ce-am făcut cu Spiritul Sfânt care se află în noi? 2 - O recunoaştem cu mâhnire: am făcut din El un biet prizonier care nu poate lucra, nu poate vorbi. Bate, ne cheamă, murmură, face vâlvă în noi, dar noi nu realizăm. Iată de ce Isus ne învaţă să-L cerem pe Duhul Sfânt, să ne deschidem Lui, să-l lăsăm liber în noi ca să se poată exprima, încetând astfel a-L mai sufoca. 1 - Sf. Paul îi îndemna pe primii creştini: „Nu stingeţi Duhul” (1Ts 5,19). Şi iarăşi: „Nu-L întristaţi pe Duhul cel Sfânt” (Ef 4,30); „Trăiţi după Duh” (Rm 8,4) pentru că şi ei alunecau, mergeau pe drumul lor urmându-se pe ei înşişi şi lumea. 2 - Trebuie să recunoaştem că ne aflăm sub ameninţarea continuă a libertăţii noastre prin care împiedicăm acţiunea Duhului în noi şi avem astfel ocazia tristă de a-L refuza. 1 - Duhul Sfânt este acela care ne dă puterea de a merge pe urmele lui Cristos, însă noi putem la fel de bine să deviem traseul către egoismele noastre. Duhul este cel care ne dă lumina, însă noi putem la fel de bine să o stingem şi să alegem întunericul. Duhul este cel care ne atrage spre bine, însă noi avem trista posibilitate de a alege răul. 2 - Starea noastră este neclară, dar dacă avem bunăvoinţă, Duhul este gata să ne ajute în slăbiciunea noastră. Rugăciunea este puterea noastră capabilă să ne umple în toate neputinţele. Invocat prin rugăciune Duhul poate să intervină în toate luptele noastre şi să le îndrepte spre o victorie în favoarea noastră.

Page 8: cenacol_sironesti_201205

8

1 - Tatăl dăruieşte Duhul cui i-L cere: rugăciunea face ca puterea Sa să devină liberă. Prin intermediul rugăciunii avem întotdeauna totul pentru că avem Duhul Sfânt care poate să lucreze în noi, să ajute slăbiciunea noastră, să intervină în orice nevoie de-a noastră, să ne lumineze, să ne întărească, să ne elibereze de rău. 2 – Avându-l pe Duhul Sfânt, avem totul, pentru că îl avem pe Dumnezeu, cerându-l pe Duhul Sfânt, cerem totul pentru că îl cerem pe Dumnezeu. A-L cere pe Duhul Sfânt! Nu există o altă rugăciune de o dimensiune atât de amplă ca aceasta. 1 – Avem nevoie de răbdare, de dragoste? Să cerem Duhul Sfânt! Este mult mai mult decât a cere doar răbdare şi dragoste pentru că Duhul este dragostea infinită a lui Dumnezeu. 2 – Avem nevoie de bunăvoinţă? Să cerem Duhul pentru că El este arhitectul şi constructorul oricărui bine, a oricărei forme de generozitate. Avem nevoie de putere? Să cerem Duhul pentru că El este puterea lui Dumnezeu care susţine universul şi se dăruieşte omului dacă omul este disponibil Lui. 1 – Nu există rugăciune atât de adâncă pe care să o putem adresa Tatălui cum este rugăciunea care îl cere pe Duhul Sfânt. Nu sunt necesare formule. E de ajuns să urmăm sfatul lui Isus: Tatăl dăruieşte Duhul celor care îl cer.

(din meditaţiile părintelui Andrea Gasparino)

RUGĂCIUNE ÎN INTIMITATE: Isus ne asigură: «Tatăl meu îl va dărui pe Duhul Sfânt acelora care îl vor cere». Să încercăm şi noi în cuvintele cele mai simple: «Tată, ţi-l cer pe Duhul Sfânt, pentru că Isus m-a învăţat: Dă-mi puterea şi lumina Duhului Sfânt, deschide-mi inima în faţa Duhului prezent în mine» sau ne putem ruga astfel: «Tată, în numele lui Isus, prezent în mijlocul nostru în Sfânta Euharistie, Trupul tău, dăruieşte-ni-L pe Duhul Sfânt!»

Page 9: cenacol_sironesti_201205

9

Cu Victorine Le Dieu, să ne rugăm:

Ne adresăm, Ţie, Duhule Sfânt, cu cea mai profundă umilinţă, pentru că Tu eşti cel care luminezi şi sfinţeşti sufletele! Vino, Duhule Sfânt, umple inimile credincioşilor tăi şi confirmă-i în bine. Vino, Duhule Sfânt, îndrumă inimile noastre şi susţine paşii noştri! Duhule Sfânt, tu care singur poţi să ne luminezi şi să ne susţii, condu-ne în toate căile noastre, dăruieşte tuturor bunătatea şi spiritul lui Isus! Nu ne părăsi! Duhule Sfinte, vorbeşte inimii mele şi susţine curajul şi fiinţa mea în necaz. Vino, reînnoieşte faţa pământului, stăpâneşte Tu peste noi, mereu! Totul depinde de Tine, Duhule Sfânt, care sufli unde vrei. Tu care eşti prudent şi ascultător, perseverent şi arzător, luminează-ne şi dă-ne tărie. Eu nu pot să fac nimic fără Tine, Duhule Sfinte dar dacă Tu vrei, pot totul până la sfârşit. Tu ştii că eu cred întru totul în cuvintele lui Isus. Duhule Sfânt, inspiră-mă! Vino, Duhule Sfânt, şi reînnoieşte total această misiune ispăşitoare inspirată de Tine şi sfinţită, fără îndoială, prin harurile care îi sunt acordate. Duhule Sfânt, răspândeşte din abundenţă darurile şi roadele tale, astăzi şi mereu în toate colţurile pământului unde locuim. Duhule Sfânt, fii sfetnicul şi îndrumătorul nostru! Duhul vorbeşte inimii mele şi susţine curajul şi fiinţa mea în necaz. El singur să domnească în toată casa.

Duhule Sfânt, regele cetăţii fericite, cu ajutorul tău vreau să-ţi consacru, din toată inima şi până în ultima clipă, întreaga mea viaţă pe vecie.

Page 10: cenacol_sironesti_201205

10

SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ

Noi nu ştim ce e necesar să cerem de la Dumnezeu, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu şoapte negrăite. Să-L invocăm: Vino, Duhule Sfânt! Duhule Sfânt, noi credem că Tu eşti iubirea care a plăsmuit Euharistia şi

toate celelalte sacramente, eşti iubirea lui Dumnezeu din care s-a născut Biserica şi o conduci până la sfârşitul veacurilor:

Suflu vital al rugăciunii noastre, gingăşia lui Dumnezeu care strigă în noi: “Abbà, Tată”, lumina sufletului uman, învăţător al credinţei şi slava lui Cristos, noi credem în Tine:

Duh de adevăr, noi credem că eşti lumina care împrăştie întunericul nostru şi vindecă minciuna care ne răneşte:

Crem că eşti iubirea lui Dumnezeu care a condus întreaga istorie a omenirii, iubirea care lucrează prin întrupare, iubirea care l-a susţinut pe Isus Cristos în gradina Ghetsemani şi pe cruce:

Duh de sfinţenie, crem că ne-ai fost dat pentru a înţelege păcatul nostru şi pentru a ne purifica, credem ca eşti conştiinţa critică a omului pentru a-l salva de la moarte:

Credem că eşti iubirea lui Dumnezeu care l-a plăsmuit din noroi pe om şi care mai apoi l-a înzestrat cu inteligenţă, cu libertate şi cu daruri infinite:

Duh de iubire, credem că ne-ai fost dat pentru a ne vindeca de egoism, credem că eşti educator al carităţii noastre, învăţătorul şi îndrumătorul către iubirea lui Cristos:

Duhule Mângâietor, credem că eşti ajutorul, susţinătorul şi speranţa în toate descurajările, tristeţile şi încercările oamenilor:

Credem că eşti iubirea infinită a lui Dumnezeu revărsată în inimile noastre, iubirea Tatălui, iubirea Fiului pentru ca şi noi să avem iubire pentru fraţii noştri:

Page 11: cenacol_sironesti_201205

11

Tatăl celor săraci, credem că nu te descurajezi în faţa micimii noastre ci, locuieşti în noi pentru a ne transforma:

Tatăl nostru Rugăciune – prin mijlocirea Victorinei.. Noi te lăudăm şi te binecuvântăm, Doamne Isuse, pentru că ne-ai răscumpărat. Te lăudăm şi te binecuvântăm pentru că ai dăruit Bisericii pe Victorine Le Dieu şi ai făcut-o apostol plin de zel al Ispăşirii şi al Împăcării. Ea, atrasă de iubirea ta infinită, pe care ne-ai dăruit-o în Euharistie, ţi-a consacrat întreaga sa viaţă, pe sine însăşi, pentru a colabora cu Tine, „Unicul Răscumpărător”, la opera răscumpărării şi spre a conduce pe orice om la Unitatea Treimii. Te lăudăm şi te binecuvântăm pentru că ai dăruit timpului nostru această spiritualitate. Dăruieşte-ne Duhul Tău pentru ca să putem primi acest dar şi ca să colaborăm în mod concret la opera de împăcare atât de necesară pentru Biserică şi pentru lume. Amin Slavă Tatălui... SĂ NE RUGĂM:

Vino, Duhule Sfânt, împrăştie peste noi izvorul harurilor tale şi reclădeşte reînnoieşte Biserica Ta. Vino şi transformă-ne, salvează-ne, reconciliază-ne, uneşte-ne, consacră-ne. Învaţă-ne să fim în întregime a lui Dumnezeu, în ntregime ai tăi, în întregime ai lui Cristos care vieţuieşte şi domneşte împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin. Prin Fiul tău Isus care vieţuieşte şi domneşte împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin. Cântec pentru repunerea Sf. Sacrament. Cântec sau rugăciune la Sf. Fecioară Maria

Page 12: cenacol_sironesti_201205

12

Poate să pară anacronistic să vorbeşti despre simţul transcendenţei, al contemplaţiei şi al adoraţiei. Totuşi de acestea are mai multă nevoie omul, este o necesitate urgentă pe care din păcate deseori caută să o satisfacă cu experienţe devastatoare.

Biserica nu renunţă să vorbească despre Isus Cristos singurul Răscumpărător care a asigurat prezenţa Sa în toate zilele, până la sfârşitul timpurilor. El se face prezent mai ales în sacramentul altarului, sub semnul pâinii şi al vinului consacrate şi, conştientă de a avea în Euharistie comoara sa inestimabilă, Biserica nu va putea niciodată să renunţe la a o înconjura cu devoţiunea care îi este datorată, adică adoraţia.

Este o valoare specifică Familiei noastre Religioase încă de la originile sale. Fondatoarea Victorine Le Dieu, o trăia cu intensitate şi îndemna să fie primul scop pentru toţi aceia care doreau şi vor şi astăzi, să trăiască spiritualitatea de ispăşire şi reconciliere.

Pe urmele sale să intensificăm rugăciunea noastră de adoraţie în faţa Celui care este Domnul timpului şi al istoriei şi care a implantat cortul său în mijlocul oamenilor pentru a-i educa să stea cu Dumnezeu. Credinţa care în mulţi pare să nu mai aibă consistenţă sau incizie asupra vieţii, este totuşi un foc care ţinut aprins în inima câtorva, poate încă să aprindă întreaga lume.

Page 13: cenacol_sironesti_201205

13

- Astăzi într-o lume în care se evidenţiază violenţă, egoism, marginalizare, violarea drepturilor omului, dezorganizare pe toate fronturile, ateism, secte..., este din ce în ce mai urgent să invocăm ispăşire, reconciliere, pace, iubire!...

- Victorine Le Dieu, Fondatoarea Surorilor lui Isus Răscumpărătorul, a fost un mare apostol care a trăit aceasta carismă: mare dar pentru Biserică şi pentru timpurile noastre.

- În urmarea spiritualităţii pe care ne-a transmis-o şi în comuniune cu cei care o împărtăşesc, ne reunim în fiecare lună (pe 22 sau 26) în „Cenacole de rugăciune”, pentru a invoca de la Dumnezeu reconcilierea şi pacea.