1. MODELUL IMPRESARIAT – PUBLICITATE. PRESS-AGENTRY / PUBLICITY MODEL

Este brevetat de Phineas Taylor Barnum, celebrul promotor american de la finele secolului al XIX-lea, un om cunoscut pentru inventivitatea sa şi apetitul pentru senzaţional. E de notorietate momentul în care o prezintă publicului pe „doica” lui George Washington sau când, în incinta expoziţiei de ciudăţenii ale naturi, aduce două balene ce aveau să moară la scurtă vreme într-un incendiu, fiind lăsate apoi acolo spre disperarea localnicilor.

Modelul P.T. Barnum se caracterizează printr-o comunicare unidirecţională (de la organizaţie către public, de la P.T. Barnum către public în cazul nostru), făcută cu scopul de impresiona, de a seduce. De a vinde. Scopul acţiunii este unul propagandistic, fără a cerceta nevoile publicului care sunt subjugate de facto scopurilor organizaţiei. Se aplică în competiţiile sportive, în zona de showbiz, cel mai cunoscut exemplu din zilele noastre fiind al promotorului de evenimente pugilistice, Don King (Don King Productions).

Conform tabelului propus de James E. Grunig şi Todd Hunt, 15% din organizaţii ar mai uzita (atenţie, la 1984) de acest model al relaţii publice. Înclin să cred că procentul a scăzut.

2. MODELUL INFORMĂRII PUBLICE. PUBLIC INFORMATION MODEL

Apariţia acestui model este marcată de „Declaraţia de principii” de la 1906 a lui Ivy Ledbetter Lee.

Fiu de preot, absolvent al Universităţii Princetown, ziarist şi mai apoi angajat al companiilor miniere aflate în proprietatea magnatului Rockfeller care-i ceruse ajutorul confruntându-se cu greve repetate şi o imagine deplorabilă în presă, Ivy L. Lee pune capăt epocii „la naiba cu publicul” (eng. the public be damned), declaraţia sa marcând un nou început unde nu mai este suficientă comunicarea, ci comunicarea în raport cu anumite principii.

„Declaraţia de principii” va influenţa decisiv dezvoltarea relaţiilor publice, modelul propus cu mai bine de un secol în urmă regăsindu-se şi astăzi în strategiile a numeroase organizaţii (aproximativ 50%, în 1984). Agenţiile guvernamentale, organismele statului dacă doriţi, ONG-uri sau chiar companii, folosesc acest model de comunicare pentru a transmite informaţii, bazându-se însă pe o cercetare limitată şi ignorând feedback-ul.

3. MODELUL RELAŢIILOR PUBLICE BIDIRECŢIONALE ŞI ASIMETRICE. TWO-WAY ASYMMETRIC MODEL.

Prietenul nostru, Edward L. Bernays va conştientizează pentru prima importanţa comunicării bidirecţionale, adaptându-şi mesajul în funcţie de reacţiile publicului. Rolul dominant în procesul de comunicare revine în continuare organizaţiei, de unde şi dimensiunea asimetrică a modelului.

Modelul relaţiilor publice bidirecţionale şi asimetrice este unul extrem de criticat datorită cinismului său, Edward L. Bernays apelând, spre deosebire de predecesorii săi, la modalităţi de convingere ştiinţifice ce speculau natura umană şi slăbiciunile acesteia. Pornind de la cercetările unchiului său, celebru Sigmund Freud, Bernays foloseşte feedback-ul nu pentru a afla nevoile reale ale publicului, ci pentru a dezvolta mijloace cât mai eficiente de persuasiune.

Relaţiilor publice bidirecţionale şi asimetrice se mai practică în aproximativ 20% din organizaţii, dar fără a se recunoaşte acest lucru.

4. MODELUL RELAŢIILOR PUBLICE BIDIRECŢIONALE ŞI SIMETRICE. TWO-WAY SYMMETRIC MODEL.

Modelul aparţine perioadei de maturitate a lui Bernays (după 1960), când se clamează importanţa comunicării bidirecţionale şi simetrice. Venit pe fondul scăderii încrederii în specialiştii de relaţii publice, odată ce practicile folosite de-a lungul anilor ajungeau la urechile publicului, însăşi modelul relaţiilor publice bidirecţionale şi simetrice reprezintă o reacţie la feeedback.

Apariţia modelului relaţiilor publice bidirecţionale şi simetrice s-a datorat, alături de intenţia lui Bernays (spre sfârşitul vieţii, Edward Bernays seamăna prea puţin cu cel din tinereţe şi, conştient de rolul său controversat în evoluţia relaţiilor publice, încearcă să aşeze acest domeniu pe fundamente etice şi deontologice), şi unui alt factor extrem de important, anumedezvoltarea tehnicilor de comunicare în masă, concretizată prin New Media. SauNoile Media.

Calculatorul personal şi reţeaua internet, două dintre reperele secolului XX au facilitat accesul publicului la informaţii, făcând posibilă din partea organizaţiilor sondarea preferinţelor cu costuri rezonabile şi, de aici, adaptarea mesajelor în funcţie de necesităţile reale.

Grunig şi Hunt avansau, pentru anul 1984, un procent de 15% dintre organizaţii care ar folosi relaţiilor publice bidirecţionale şi simetrice, dar practica arată că numărul e în creştere. Şi asta nu doar la nivel declarativ.

E limpede pentru orice observator al fenomenului că relaţiile publice s-au dezvoltat continuu, au evoluat şi nu putem spera decât că publicul şi organizaţiile se vor întâlni în acea zonă de câştig reciproc (win-win situation) cât mai curând.