Cele mai bune practici pentru managementul speciilor de ... · de 51 kg (Pop I., Homei V.,Mamifere...

Cele mai bune practici pentru managementul speciilor de ungulate în fondurile cinegetice populate de lup

Silviu CHIRIAC Lucian Marius PĂTRAȘCU Mihai Ioan POP Andrea GAZZOLA * * *Leonardo BERECZKY Teodora SIN *


Acest material a fost realizat cu sprijinul Comisiei Europene prin intermediul instrumentului financiar LIFE+ în cadrul proiectului LIFE13NAT-RO/000205. Conținutul nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene.

www.wolflife.euwww.facebook.com/OrganizatiaACDB

Design: ACDBGrafician: Alina Dagomir

ISBN 978-606-8484-58-7

În fond, întreaga știință a culturii vânatului nu este altceva decât o continuă năzuință de realizare a unor condiții de

mediu corespunzătoare cerințelor organismului animalului sălbatic.

A.M. Comșia, 1961

1

Cuprins

IntroducereDespre proiect1. Specii pradă ale lupului 1.1. Generalități 1.2. Speciile pradă ca resursă trofică pentru lup2. Factorii ecologici ce influențează distribuția speciilor pradă 2.1. Factori ecologici abiotici 2.2. Factori ecologici biotici determinanți3. Cadrul administrativ al managementului cinegetic 3.1. Generalități 3.2. Definiții, principii, legislație – aspecte relevante pentru managementul cinegetic 3.3. Instituții responsabile implicate în managementul resurselor cinegetice 3.4. Planul de management cinegetic4. Metode de evaluare actuala a populațiilor speciilor de ungulate 4.1. Generalități 4.2. Metode utilizate în prezent în România 4.3. Metode recomandate 5. Recomandări de management al speciilor pradă 5.1. Metodologia utilizată pentru identificarea măsurilor optime 5.2. Practici cinegetice locale favorabile 5.3. Recomandări de management derivate din practicile locale 5.3.1. Măsuri administrative/logistice 5.3.2. Măsuri de îmbunătățire a habitatului 5.3.3. Măsuri de organizare a activităților vânătorești 5.3.4. Măsuri complementareBibliografie

2455

11161624323233

37

3839

3940434646

4861

626567

7072

Cuprins

2


Pe lângă interacțiunea cu mediul lor de viață, relațiile dintre diferite specii sunt esențiale în menținerea unor echilibre rezultate în urma mecanismelor adaptative generate de condițiile abiotice și biotice. Prădarea, concurența, toleranța sunt relații funcționale inter populaționale ce sunt determinante atât pentru supraviețuirea indivizilor respectiv, a speciilor cât și pentru ecosistemele din care fac parte. Pierderea unei singure verigi a lanțului trofic va genera schimbări la toate nivelurile, chiar dacă unele dintre ele nu se vor simții decât după perioade lungi de timp. Dependente în mod direct de existența unor resurse de hrană suficiente, carnivorele mari se situează în vârful piramidei trofice controlând şi modificând structura şi dinamică populațiilor speciilor de ungulate erbivore. Acestea la rândul lor sunt dependențe de existența unui optim al factori ecologici biotici, abiotici şi, mai nou, de natură antropică care să asigure viabilitatea populațiilor. Situat în vârful piramidei trofice, lupul este una dintre cele mai importante specii de carnivore care reglează viabilitatea populațiilor de fauna sălbatică din fondurile de management cinegetic. Nu se poate vorbi de un management eficient al speciilor de fauna sălbatică fără a se respecta echilibrul ecosistemic bazat pe o proporționalitate judicioasă şi naturală a speciilor pradă şi prădătorilor, care vor asigura pe termen lung populații viabile ale speciilor distribuite din punct de vedere areal-geografic la nivelul fondurilor de management cinegetic. Carnivor prin excelență, lupul constituie alături de râs şi urs un factor de echilibru al populațiilor speciilor de ungulate, asigurând prin eliminarea animalelor bolnave sau bătrâne, reproducerea unor indivizi sănătoși şi mai ales viguroși capabili să mențină pe termen lung populații viabile din punct de vedere al mărimii şi structurii. Un efectiv scăzut al prăzii poate conduce la densități scăzute ale lupilor, din moment ce lupii încearcă să compenseze disponibilitatea scăzută a prăzii prin extinderea teritoriilor. Lupii sunt forțați să caute resurse alternative de hrană, mărindu-se astfel numărul cazurilor de atacuri asupra animalelor domestic şi crescând conflictele dintre crescătorii de animale şi lupi. La toate acestea se adaugă şi situațiile în care, densitățile mici de ungulate şi semnele, relativ frecvente, de prezența a lupilor consolidează convingerile vânătorilor că lupii sunt principala cauza a descreșterii densității de ungulate, crescând în acest fel posibilitatea uciderii ilegale a lupilor.

Introducere

Introducere

Sunt bine cunoscute situațiile din tarile vest europene în care, lipsa carnivorelor din lanțurile trofice naturale, a dus la o explozie cantitativă a populațiilor speciilor de ungulate care pe lângă înregistrarea unor regrese din punct de vedere biologic au generat o degradare accelerată a vegetației fiind necesare adoptarea unor măsuri de protecție a culturilor silvice, a plantațiilor, pepinierelor şi mai ales alocarea unor fonduri uriașe pentru compensarea pagubelor produse culturilor agricole. În lucrarea sa „Biologia şi principiile culturii vânatului”, A.M. Comșia arată că „atunci când vânătorul a ajuns la capătul resurselor sale de a produce vânat cu ajutorul metodelor obișnuite, el se va adresa cu încredere ecologului. Acesta îi va arată cum trebuie așezate şi puse în mișcare forțele naturii din a căror interacțiune să rezulte îmbunătățirea.”. Scopul comun care trebuie asumat de către conservatoriști şi administratori ai fondurilor de management cinegetic este menținerea populației minim viabile de lupi în arealul proiectului prin îmbunătățirea managementului speciilor pradă care asigură baza trofică şi indirect la reducerea pagubelor produse de lupi fermelor zootehnice. Prin atingerea acestui scop comun, se va asigura un echilibru dinamic al ecosistemelor care se suprapun fondurilor de management cinegetic menţinându-se în limite corecte populațiile de carnivore şi de ungulate erbivore. În acest context, prezentul ghid promovează prin căi practice, scopul comun al conservatoriștilor și administratorilor fondurilor de management cinegetic și anume menținerea populației viabile de lupi din arealul proiectului prin îmbunătățirea managementului speciilor pradă care asigura baza trofică şi indirect la reducerea pagubelor produse de lupi fermelor zootehnice.

3

4


Despre proiect

WOLFLIFE este primul proiect de conservare din România dedicat exclusiv lupului care primeste finanțare de la Comisia Europeană prin programul Life+ ,,Natură și biodiversitate”. WOLFLIFE are ca scop implementarea celor mai bune practici pentru conservarea în mediul natural a speciei lup (Canis lupus), menţinerea unei populaţii sănătoase și viabile de lupi în Munţii Carpaţi, dar şi promovarea unei mai bune coexistențe om-lup. Întins pe o perioadă de patru ani, proiectul este derulat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea, Agenția pentru Protecția Mediului Harghita Agenția pentru Protecția Mediului Covasna și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice.

Zona vizată de proiect constă în partea centrală şi de sud a Carpaţilor Orientali, pe arealul a şase judeţe: Vrancea, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Mureş.

Ÿ În cadrul proiectului este evaluată starea de conservare a speciei și mărimea reală a populației de lup de pe teritoriul celor 6 județe.

Ÿ WOLFLIFE adresează problema prezenței haitelor de câini hoinari în habitatele forestiere populate de lupi.

Ÿ Sunt implementate măsuri concrete de conservare pentru a menține favorabilitatea speciei pe teritoriul României.

Ÿ WOLFLIFE încearcă să reducă și să prevină conflictele dintre lupi și oameni. De exemplu, în cadrul proiectului sunt instalate sisteme de protecție a fermelor de animale (ex: garduri electrice în jurul stânelor) și a fost creată o canisă pentru creșterea de câini specializați în paza stânelor. Câinii din rasa Ciobănesc Carpatin sunt donaţi fermierilor care înregistrează pagube și care doresc să contribuie la promovarea și înmulțirea rasei.

Ÿ Datele obținute din teren pe parcursul proiectului constituie punctul de plecare în vederea realizării planului național de acțiune pentru conservarea lupului.

Ÿ Prin intermediului proiectului se dorește schimbarea imaginii negative a speciei și conștientizarea publicului cu privire la rolul important pe care lupul îl are în natură.

Ÿ În cadrul WOLFLIFE sunt implementate acțiuni pentru reducerea braconajului.

1. Speciile pradă ale lupului

1.1. Generalități

Pe baza studiilor realizate în vederea analizei dietei lupilor în arealul proiectului WOLFLIFE s-a concluzionat că cea mai mare pondere a mamiferelor care intră în compoziția hranei speciei lup (Canis lupus) sunt porcii mistreți (Sus scrofa L.), cerbii (Cervus elaphus L.), căprioarele (Capreolus capreolus L.) şi caprele negre (Rupicapra rupicapra L.). Pe lângă acestea frecvent sunt consumate de către lupi şi animale domestice sau alte mamifere de talie mică sau chiar păsări.

Capra neagra (Rupicapra rupicapra)

Dimensiunile caprei negre sunt următoarele: lungimea corpului 110-130cm, înălțimea la greabăn 70-85cm si greutatea de 14-62kg (http://www.lhnet.org/northern-chamois / ) . Exemplare le d in Carpați cântăresc în medie mai mult decât cele din alte ari i geografice.Țapii din Carpați pot atinge 60 kg, iar în Retezat a fost împușcat un ţap de 62 kg şi o capră

Fig.1 Capra neagră în Fondul de management cinegetic 19 Condratu/ județul Vrancea

de 51 kg (Pop I., Homei V.,Mamifere din România, vol 2, Editura Științifică, București, 1973, pg. 44-66). Blana de vară scurtă și fină este neagră sau maroniu-roșcata, în timp ce iarna devine ciocolatie, cu peri de 10-20cm lungime ce acoperă un strat inferior de lână. Partea inferioară este deschisă la culoare. Picioarele sunt de obicei mai închise la culoare și se observă o ușoară coamă pe gât. Mandibula, obrajii si nasul sunt albi, iar o dunga neagra unește ochii cu botul (http://www.lhnet.org/northern-chamois/). Coarnele negre, zvelte se observă la ambele sexe. Înălțându-se vertical de pe frunte, ele sunt curbate accentuat înapoi în treimea superioară ca niște cârlige și pot atinge 32 cm lungime.


5

Capra neagră ocupa zone stâncoase, abrupte in munți, utilizând o gama larga de habitate inclusiv pășuni alpine, zone deschise stâncoase, păduri de amestec si de conifere (Pedrotti and Lovari 1999). Femelele sunt gestante timp de 170 zile si nasc de obicei un pui la fiecare sarcina. Femelele devin mature sexual la 2,5 ani, in timp ce masculii ating maturitatea sexuala 1-1,5 ani mai târziu. Trăiesc intre 14-22 ani. Femelele si iezii stau în ciopoare de 5-30 exemplare, in timp ce masculii adulți rămân solitari (www.iucnredlist.org). Principalii prădători ai caprei negre sunt oamenii, câinii, râsul și lupul. Principala populație de capră neagră din România este localizată în Carpații Meridionali, în principal în Munții Făgăraș și Bucegi. Populații mici se găsesc dispersate în Carpații Orientali ( ex. zona Tișița din Munții Vrancei unde capra neagră a fost introdusă în jurul anilor 1980).

Importanța ecologică a specieiSpecia este una dintre cele mai importante specii pentru menținerea populațiilor de carnivore mari în România și asigură utilizarea resurselor vegetale în nișe ecologice caracterizate de energie mare de relief, declivitate accentuată și lipsa vegetației forestiere. Capra neagraă este una dintre prăzile principale ale râsului pe timpul iernii.

Importanța socio-economică a specieiSpecia este una dintre cele mai apreciate de către publicul larg și este percepută ca o specie fragilă. Este simbolul conservării naturii în zona montană înaltă și reprezintă o specie criteriu pentru certificarea forestieră în sistem FSC. Capra neagră este unul dintre cele mai importante obiective pentru turismul montan, dar impactul speciei asupra turismului montan nu este evaluat. Venituri mici sunt obținute de către gestionarii fondurilor de management cinegetic din vânarea caprei negre pentru trofeu.

Starea actuală de conservareConform legislației naționale, capra neagră este specie de interes cinegetic, inclusă în Anexa 1 a Legii Vânătorii 407/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Managementul actualNu există un plan de management pentru această specie. Conform legislației naționale, capra neagră este specie de interes cinegetic, inclusă în Anexa 1 a Legii Vânătorii 407/2006 cu modificările și completările ulterioare. Specia este de asemenea listată în Anexa III la Convenția de la Berna. Au fost făcute repopulări periodice în zonele în care efectivul populațional a scăzut din cauza braconajului.

6


Căpriorul (Capreolus capreolus)

Căpriorul este un mamifer erbivor, rumegător, relativ mic, cu lungimea corpului cuprinsă între 95 și 135 cm, înălțimea la greabăn între 65 și 75 cm, și o greutate de la 15 până la 30 kg. Căpriorul are corpul roșcat cu fata cenușie, iar posteriorul este roșu auriu vara și întunecat către brun sau chiar negru iarna, cu partea inferioară mai deschisă și un petec alb pe crupă; c o a d a e s t e f o a r t e s c u r t ă d e 2 - 3 c m ș i d e a b i a v i z i b i l ă (http://www.lhnet.org/eurasian-roe-deer/).

Fig.2 Căpriori in Fondul de management cinegetic Dumbrava/județul Vrancea

Dimorfismul sexual este evident, prin prisma faptului ca masculul prezinta coarne – in fapt o exteriorizare a caracterelor sexuale secundare. Coarnele apar in primul an de viată sub forma de butoni ori sulița scurta si fără rozeta, ele crescând pe cilindrii frontali. Acestea sunt lepădate toamna, până anul următor in mai crescând al doilea rând de coarne, care se prezinte ca niște sulițe sau furci cu rozete puțin schițate. Din al treilea an căpriorul are coarnele complet dezvoltate, de principiu cu 3 ramuri pe prăjina. Din acest moment coarnele cresc doar ca și dimensiuni și greutate, fiind lepădate anual toamna (octombrie-noiembrie), ele crescând apoi până în lunile aprilie-mai a anului următor. Foarte rar și femelele pot prezenta cornițe foarte slab dezvoltate. De asemenea, femelele au dimensiuni generale mai reduse decât ale masculului.Masculii intră în inapetența specifică perioadei de rut în iulie și august când are loc sezonul de împerechere. Femelele au doar o sarcină pe an și după o implantare întârziată nasc de obicei 2 pui pătați de sexe diferite în luna iunie a anulu i următor, după o per ioadă de gestaț ie de 10 luni (http://www.lhnet.org/eurasian-roe-deer/). Este prezent pe întreg teritoriul României.


7

Ocupă o gamă largă de habitate, inclusiv păduri de foioase, de amestec și de conifere, zone mlăștinoase, pășuni, terenuri agricole și spatii în vecinătatea zonelor urbane cu grădini mari. Preferă habitatele cu un mozaic de zone împădurite și terenuri cultivate. Căpriorul este bine adaptat peisajului agricol modern (http://www.lhnet.org/eurasian-roe-deer/).

Importanța ecologică a specieiCapreolus capreolus este una dintre cele mai importante specii pentru menținerea populațiilor de carnivore mari în Romania. Căpriorul este prada principala a râsului și lupului.

Importanța socio-economică a specieiSpecia este una dintre cele mai apreciate de către publicul larg și este perceputa ca o specie fragila. Venituri mici sunt obținute de către gestionarii fondurilor de management cinegetic din vânarea căpriorului pentru trofeu.

Starea actuală de conservare şi managementul specieiConform legislației naționale, căpriorul este specie de interes cinegetic, inclusa în Anexa 1 a Legii Vânătorii 407/2006 cu modificările și completările ulterioare. Specia este de asemenea listata în Anexa III la Convenția de la Berna și poate fi întâlnita în numeroase arii protejate situate în interiorul arealului de distribuție. Populațiile mici își pot revenii ușor daca au un habitat favorabil și un management cinegetic corespunzător. Specia poate s u p o r t a o p r e s i u n e a v â n ă t o r i i r e l a t i v m a r e . (http://www.iucnredlist.org/details/42395/0). Nu există un plan de management pentru această specie.

Cerbul comun (Cervus elaphus L.)

Fig. 3 Cerb mascul tânăr în Fondul de management cinegetic Macradeu/județul Vrancea

Cerbul este un mamifer erbivor din c a t e g o r i a r u m e g ă t o a r e , paricopitate (Artiodactyla). Familia Cervidae cuprinde circa 49 de specii, din care pot fi amintite căp r i o ru l , r enu l ș i e l anu l . Caracteristice pentru cerb sunt coarnele ramificate care, de obicei, cresc numai la masculi și culoarea brun-roșcată, cu un accentuat dimorfism sexual.


8

Cerbul comun este una dintre cele mai mari specii de cervide, cu lungimea corpului intre 160 și 260cm, înălțimea la greabăn intre 105 și 140cm și greutatea intre 120 și 250kg. Este rumegător, digerându-și hrana în două etape și având un număr par de degete la fiecare copită. Exemplarele e u r o p e n e a u b l a n a d e v a r a d e c u l o a r e b r u n - r o ș c a t a (http://www.lhnet.org/red-deer/).Numai masculii au coarne care încep sa crească primăvara și sunt lepădate în fiecare an, de obicei la sfârșitul iernii. Coarnele sunt formațiuni osoase care pot creste cate 2,5cm pe zi. Ocupă păduri deschise de foioase, zone mlăștinoase înalte și zone montane deschise (câteodată deasupra limitei pădurii), pășuni și fânețe. în habitatele forestiere se hrănește în principal cu mlădițe de arbori sau arbuști, dar în alte habitate consuma și ierburi, rogoz și tufe (www.iucnredlist.org ).Longevitatea cerbului este apreciată în captivitate la circa 18-20 ani, însă în natură cerbii ajung rar la această vârstă. La vârsta de 12-14 luni cerbii ajung la maturitate. Vârsta exemplarelor vii se apreciază în funcție de aspectul exterior și trofeu, iar cea a animalelor împușcate după uzura danturii. În perioada împerecherii masculul mugește, boncănește sau boncăluiește. Speriat, are un brăhnit nazal, ca de altfel și femela. Cerbii au mirosul dezvoltat, auzul bun și văzul suficient de bun.In Romania, principala populație de cerb se găsește în zona de dealuri înalte și zona montana pe întreg cuprinsul arcului carpatic. De asemenea, specia este prezenta și în zona de câmpie.

Importanța ecologică a specieiCervus elaphus este una dintre cele mai importante specii pentru menținerea populațiilor de carnivore mari în România. Cerbul este prada principală a râsului și lupului. Mai nou, câinii hoinari sălbăticiți tind să înlocuiască lupul, mai ales în prădarea vițeilor. Sezonul de vânătoare este cuprins între 1 septembrie - 15 decembrie pentru masculi, iar pentru ciute se termină mai târziu, la 15 februarie. Trofeul îl constituie coarnele cu craniu sau cu o parte din acesta. Trofeele neconvenționale sunt "perlele" (canini reduși), părul din coamă, „crucea Hubertus”.

Importanța socio-economică a specieiSpecia este una dintre cele mai apreciate de către publicul larg și este perceputa ca o specie simbolica. Venituri medii sunt obținute de către gestionarii fondurilor de management cinegetic din vânarea masculilor și a femelelor pentru trofeu și carne.

9


Starea actuală de conservare şi managementul speciei

Conform legislației naționale, cerbul este specie de interes cinegetic, inclusa în Anexa 1 a Legii Vânătorii 407/2006 cu modificările și completările ulterioare.Nu există un plan de management pentru această specie.

Porcul mistreț (Sus scofa)Mistrețul este un mamifer sălbatic omnivor, în general nocturn. Are corpul acoperit cu păr aspru, picioare tetradactile, dar calcă doar pe degetele mediane. Au caninii foarte bine dezvoltați, cu creștere continuă, fiind utilizați atât pentru a rupe rădăcini cât și ca arme de apărare. Conformația mistrețului este ușor de recunoscut. Prezintă un aspect general masiv, ușor aplatizat lateral, mai mult înalt decât gros, care lasă impresia de putere şi de mobilitate, fiind conformat perfect pentru râmat şi pentru străpungerea desișurilor.

Fig.4 Mistreți în Fondul de management cinegetic Oituz/județul Bacău

Dimorfismul sexual este puțin evident, fiind posibilă o identificare a sexelor după formă şi după colți.Culoarea generală este brun-cenușie, brun-roșcată, brun-închis, uneori aproape neagră. Sunt rar întâlnite şi exemplare foarte deschise la culoare, precum şi cazuri de albinism.Colții apar la mistreț în jurul vârstei de 10 luni, dar încep să se tocească la 16 luni.

Aceştia cresc în lungime până la vârsta 7-8 ani, atâta timp cât creșterea depășește tocirea lor. După această vârstă, optimă de împușcare a vierilor pentru trofeu, mistrețul se mai menține 2-3 ani în vigoare, ca ulterior să intre în decrepitudine, în această perioadă tocirea egalând creșterea colților, ca apoi să o depășească şi trofeul să înregistreze o scădere din ce în ce mai evidentă în lungime şi în valoare. Scroafele au colți cu rădăcină care se închide, deci fără posibilitate de creștere după vârsta de 5-6 ani.Preferă pădurile întinse de foioase și de amestec, dar se localizează frecvent şi în trupurile mici de pădure, dacă sunt dese, precum și în stufărișuri și în plauri. Uneori este întâlnit vara chiar în lanurile întinse de cereale din câmpurile cultivate agricol.


10

Datorită amplitudinii ecologice foarte mari, arealul mistrețului se întinde practic de sub golul de munte până la țărmul mării.Este atașat de locul de trai numai în măsura în care acesta îi oferă condițiile necesare viețuirii (hrană, liniște şi adăpost), iar în situațiile în care aceste condiții nu îi sunt satisfăcute, face deplasări de până la 30 - 40 km şi chiar mai mult față de locul de baștină. Greutatea vierilor poate atinge şi chiar depăși, în situații de excepție, 300 de kg, pe când a femelelor, chiar foarte dezvoltate, este de max. 150 - 200 kg. De regulă, vierii puternici au circa 150 - 200 kg, iar scroafele bătrâne 120-150 kg.

Importanța ecologică a specieiSus scofa este una dintre cele mai importante specii pentru menținerea populațiilor de carnivore mari în România. Mistrețul (în special indivizii juvenili), sunt prada principală a lupului.

Importanța socio-economică a specieiSpecia este una dintre cele mai apreciate de către publicul larg și este percepută ca o specie destul de invazivă care produce pagube culturilor agricole. Venituri medii sunt obținute de către gestionarii fondurilor de management cinegetic din vânarea mistreților pentru carne și rar pentru trofeu.

Starea actuală de conservare şi managementul specieiConform legislației naționale, mistrețul este specie de interes cinegetic la care vânătoarea este permisă, inclusă în Anexa 1 a Legii Vânătorii 407/2006 cu modificările și completările ulterioare.Nu există un plan de management pentru această specie.

1.2. Speciile pradă ca resursă trofică pentru lup

Lupul este un prădător tipic, oportunist şi adaptabil (Mech 1970). Dieta speciei poate varia între:1) O dietă bazată exclusiv pe specii de ungulate sălbatice, într-un mediu natural care oferă condiții optime (America de Nord, Europa de Est și anumite zone din Europa de Vest) și 2) O dietă oportunistă, compusă din resurse de origine antropică - specii de ungulate domestice, deșeuri, fructe, în zone puternic antropizate, cu disponibilitate limitată a ungulatelor sălbatice (Israel, Spania).


11

Amplitudinea arealului de distribuție a lupului a determinat adaptarea diferitelor populații de lup la capturarea unor specii pradă de dimensiuni diverse. În Alaska, specia vânează elan (Alces alces) sau ren (Rangifer tarandus caribou), cerbul canadian (Cervus canadensis) este prada preferată în vestul Canadei și elanul și cerbul cu coada alba (Odocoileus virginianus) reprezintă prada lupului în regiunea Marilor Lacuri. În Europa, lupul preferă renul (Rangifer tarandus tarandus) în Suedia, în numeroase zone din Europa de Nord, prada principală este cerbul (Cervus elaphus), în Italia mistrețul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus) și cerbul lopătar (Dama dama). Există câteva concluzii generale care pot evidenţiate în urma numeroaselor studii privind relația pradă-prădător: disponibilitatea prăzii este unul dintre principalii factori care influențează distribuția lupului; prezența lupului într-un habitat influențează comportamentul speciilor pradă; impactul lupului asupra dinamicii speciilor pradă este foarte dificil de stabilit, mai ales dacă atât numărul prădătorilor, cât și cel al speciilor pradă este controlat și influențat de activități umane (vânătoare, braconaj etc.).

În România, resursa trofică disponibilă cuprinde preponderent 4 specii de ungulate sălbatice – mistreț (Sus scrofa), cerb (Cervus elaphus), căprior (Capreolus capreolus), capră neagră (Rupicapra rupicapra), precum și o serie de specii de mamifere de talie mică și medie care pot constitui resurse de hrană în anumite regiuni și în anumite perioade ale anului.

Un studiu desfășurat în Parcul natural Putna-Vrancea şi zona limitrofă (Sin et al. 2015) a evidențiat că ungulatele sălbatice reprezintă principala sursă de hrană a lupilor (%Vm = 78.5), fiind urmate, la o diferență majoră, de meso-mamifere (%Vm = 11.2).

Exemplu

Fig.5 Zona de studiu Putna Vrancea-Soveja-Oituz (suprafata 1200 km2)


12

Ungulatele domestice nu reprezintă o sursă importantă de hrană (%Vm = 3.7). Studiul se bazează pe analiza a 250 de probe (materii fecale) colectate), în intervalul Noiembrie 2013 – Octombrie 2014.

FMPÑŊŎǾÒÑ Nr. probe analizate %Vm*

ungulate sălbatice 204 78.5

ungulate domestice 10 3.7

meso-mamifere 28 11.2

Altele 5 1

nedeterminat 14 5.6

*%vm = volumul unei specii pradă în volumul total al probelor analizate (%)

Dieta anuală a lupului este formată în proporție de 61% din mistreț, în timp ce căpriorul (14%) și cerbul (3%) au frecvențe de apariție semnificativ reduse.

Prezența mistrețului în dietă într-un procent mare indică un grad ridicat al specializării lupilor din zona de studiu în consumarea acestei specii pradă.

Dintre speciile de ungulate sălbatice, mistrețul este selectat atât în sezonul de iarnă (%Bio = 77.09), cât și în timpul verii (%Bio = 65.7). În timpul verii se observă o creștere semnificativă a prezenței speciei Canis lupus familiaris (câine) (%Bio = 12.1) în dieta lupului, comparativ cu sezonul de iarnă (%Bio = 3.9).Rezultatele sunt reprezentative pentru condițiile fizico-geografice şi ecologice şi pentru gradul de antropizare care caracterizează această zonă de studiu.

Categorie


13

Rezultatele pot fi diferite de la o regiune la alta şi pot fi influențate de diversitatea, abundența şi disponibilitatea speciilor pradă, de condițiile fizico-geografice şi modul în care acestea influențează nivelul de vulnerabilitate al speciilor pradă.Raportul dintre necesarul de hrană pentru lupii existenți într-o regiune şi mărimea populațiilor pradă prezente în regiunea respectivă reprezintă un element de caracterizare a relației pradă-prădător, mai exact, al impactului lupului asupra speciilor pradă. Pe baza formulei ratei metabolice a animalelor sălbatice (Field metabolic rate FMR, Nagy 1987, calculată de Glowacinski şi Profus 1997 pentru lup) a fost calculat necesarul de hrană pentru 23 de lupi prezenți în zona de studiu (conform estimărilor pe baza analizei genetice.

Considerând greutatea unui lup 47,5 kg (valoarea de mijloc a intervalului menționat în Promberger şi Ionescu 2000.), hrana consumată de un lup într-o zi este de 3,6 kg, iar 23 de lupi, într-o perioadă de 6 luni consumă 14986,8 kg.

ĞÌ Ī ĂÔĤCŖÒÅ Ě ČÆDÐ�Ġ0,862

unde G = greutatea unui lup, exprimată în grame


14

categorie %Biomasa

dieta iarna

Frecvenţa

biomasa

Resursa

necesară

(kg/zi/ind)*

Resursa necesară

(kg)**

Resursa necesară

(nr.ind.)**

mistret 77,10 0,771 2,7756 11554,82 175,07

căprior 10,10 0,101 0,3636 1513,67 63,07

cerb 6,30 0,063 0,2268 944,17 8,21

capra neagra 0 0 0 0 0

cal 2,17 0,022 0,078 325,21 1,39

mustelide 0,42 0,004 0,015 62,94 89,92

câine 3,91 0,039 0,14 585,98 18,31

Total 100 1 3,6 14986,80 355,98

Necesarul/consumul de hrană pentru lupii din zona de studiu

* total resursă×frecvență biomasă**necesarul de hrană pentru 23 de lupi pe o perioadă de 181 zile (nov.-apr.) (resursă consumată, conform rezultatelor analizei dietei)

Pe baza informațiilor din literatură privind greutatea medie a indivizilor din speciile mistreț, căprior şi cerb, precum şi a efectivelor estimate pe baza metodei Pellet Group Count, a fost stabilită cantitatea teoretică de biomasă disponibilă pentru numărul total de lupi prezenți în zona de studiu şi impactul acestora asupra speciilor pradă menționate. Restul speciilor, care apar în proporții nesemnificative în dieta lupului (aproximativ 8%, în total), au fost omise din analiză.

Conform acestor estimări, un lup ar avea nevoie de 10,7 ungulate sălbatice pentru a asigura necesarul de hrană pe o perioadă de 6 luni. Numărul estimat de 23 de lupi (tabel următor) ar vâna aproximativ 246 de ungulate sălbatice – în special mistreț şi căprior – în aceeași perioadă de 6 luni, ceea ce înseamnă 11,4 % din totalul ungulatelor sălbatice existente în zona de studiu. Impactul lupilor asupra speciilor pradă este scăzut, dar numărul de indivizi din speciile pradă consumate ar putea fi totuși mai mare, dacă ținem cont de faptul că anumite părți ale corpului acestora nu poate fi consumat sau digerat (oase mari, păr). Fuller (1989) şi Okarma (1992) susțin că aceste părți reprezintă 10% din greutatea totală a juvenililor şi 25% din greutatea totală a adulților.

1. Speciile pradă ale lupului2. Factorii ecologici ce influențează distribuția speciilor pradă

15

Categorie Resursa

consumată (kg)

Resursa

consumată (nr.

ind.)

Resursa

disponibilă

(kg)

Resursa

disponibilă

(nr.ind.)*

% pradă

consumată de

lupi

mistret 11555 175,07 139708,8 2116,8 8,271

căprior 1514 63,07 54489,6 2448 2,778

cerb 944 8,21 281520 2270,4 0,335

*Abundență estimată prin metoda Pellet group count în zona de studiu Putna Vrancea – Soveja - Oituz

În același timp, este important de reținut că, aceleași resurse disponibile pentru lup, reprezintă sursă de hrană şi pentru populația de râs care ocupă aceeași regiune, dar şi că o parte dintre acestea sunt vânate fie legal, pe baza cotelor de recoltă stabilite anual, fie ilegal (braconaj). Efectele cumulate ale acestor factori ar putea conduce la degradarea bazei trofice necesare pentru susținerea populației de lup existente, fapt care ar putea explica prezența în procent ridicat a câinilor în dieta lupilor (în special în sezonul de vară (12,1 %).

2. Factorii ecologici ce influențează distribuția speciilor pradă

2.1. Factori ecologici abiotici

Analiza cantitativă şi calitativă a factori ecologici determinanți în distribuția areal-geografică şi în dinamica populațiilor speciilor de ungulate presupune, în primul rând, o apreciere a calității factorilor de mediu ca suport al productivității biologice, mai ales dacă se ține cont de faptul că speciile țintă vizate sunt dependente de existenţa unor ecosisteme echilibrate care să asigure, pe lângă cerințele legate de hrană, şi spaţiile vitale necesare adăpostului, reproducerii şi creșterii puilor.

Categorie


16

Factorii ecologici de mediu definesc, în fapt, un potențial ecologic care asigura o anumita productivitate biologica a fondului de management cinegetic.Ca un prim pas în stabilirea potențialului ecologic din fondurile de management cinegetic, trebuie dirijate eforturile de evaluare calitativă şi cantitativă a tuturor factorilor ecologici de mediu care influențează productivitatea biologică. Astfel, potențialul ecologic al fondurilor de management cinegetic trebuie analizat prin prisma următoarelor componente: geologie, relief, caracteristici climatice, elemente hidro-geomorfologice şi hidrologice şi particularități edafice. Dependente de substrat, plantele, ca sursa de hrană a speciilor de ungulate erbivore, sunt vectori activi în materializarea directă şi indirectă a schimburilor energetice şi de materii anorganice și organice impuse de diversitatea structurală, litologică, climatică, morfologică, hidrogeologică, hidrologică ori edafică a fondului de management cinegetic.Pentru aprecierea factorilor ecologici ca determinanți ai productivității biologice, trebuie luată în considerare şi o serie de indicatori sintetici care pun în evidență unele schimburi de substanță şi de energie şi câțiva indici de apreciere cantitativă a unor componente, cu rol determinant în repartiția asociațiilor vegetale şi animale.

Altitudinea

În timp ce aria geografica de răspândire se conturează în primul rând în funcție de latitudine și longitudine, altitudinea determina răspândirea pe verticală a speciilor de fauna sălbatica. Așa cum la vegetație exista zone altitudinale, numite etaje, tot așa și la animale exista o etajare. Deplasările animalelor sălbatice pe verticala sunt influențate de gradientul altitudinal care determină variabilitatea condițiilor abiotice și biotice, și care, cumulativ, se constituie în final ca potențial ecologic pentru individ sau populație. Deplasările pe verticală ale animalelor sălbatice se produc spre nivelul altitudinal unde complexul de factori ecologici devine favorabil cerințelor speciei.


17

Distribuția efectivelor de căprior în funcție de altitudinea medie din fondurile cinegetice suprapuse arealului de implementare a proiectului Wolflife (www.wolflife.eu)

Distribuția efectivelor de cerb în funcție de altitudinea medie din fondurile cinegetice suprapuse arealului de implementare a proiectului Wolflife (www.wolflife.eu)


18

Analiza distribuției efectivelor de cerb și căprior, evaluate de gestionarii fondurilor de management cinegetic în funcție de altitudine arata clar o dependenta a speciilor de ungulate de condițiile de biotop și vegetație care, de altfel, sunt rezultatul direct al cumulului de factori modificat odată cu gradientul altitudinal. Astfel, se poate observa o creștere a efectivelor de căprior în zona altitudinala cuprinsa intre 450 m și 800 m, practic dovedindu-se astfel preferința căpriorului pentru zona de dealuri. Pe de alta parte, deși prezent în fondurile de management cinegetic de altitudine mare, căpriorul nu pare sa se constituie în efective populaționale ridicate. în contrapondere se observa preferința cerbului pentru fondurile situate în zone înalte, înregistrându-se efective ridicate intre etajele altitudinale de 800-1200m.

Factori litologici și edafici

Dispersate pe întreaga suprafață a celor șase județe din arealul proiectului, fondurile de management cinegetic analizate în acesta lucrare sunt caracterizate de existenta unor peisaje geografice variate în care litologia si-a pus puternic amprenta. Litologia este unul dintre factorii care determina, pe lângă tipul de înveliș edafic, și formele de relief sau chiar procesele geomorfologice actuale. Astfel, putem vorbi despre o diferențiere clara a formelor de relief impuse de învelișul litologic din zona Carpaților Orientali comparativ cu zona Subcarpaților, factorii litologici permiţând o eroziune accelerată care a favorizat o etajare specifica a vegetației. Spre exemplu, văile în zona subcarpatica sunt mult mai largi formate în urma eroziunii laterale a rocilor mai moi ale saliferului care caracterizează acest areal, dând posibilitatea instalării unor asociații vegetale de pajiște în care ungulatele găsesc condiții optime de hrană.

Relieful, prin altitudine, energie de relief, declivitate, frecvența versanților, forme majore şi minore, procese de modelare, poate introduce diferențieri în ansamblul condițiilor ecologice dintr-un fond de management cinegetic. Complexitatea formelor de relief din fondurile de management cinegetic face ca analiza activității biologice din fiecare areal studiat sa aibă la baza și o evaluare a modului în care acesta este influențată de relief. Este evidenta distribuția caprelor negre în masive montane dominate de creste înalte, despădurite sau de abrupturi stâncoase greu accesibile prădătorilor.În contextul în care declivitatea poate fi considerata un factor ecologic determinant pentru distribuția animalelor sălbatice în spațiul unor fonduri de management cinegetic, au fost analizate distribuțiile efectivelor speciilor de ungulate care intra în dieta lupilor în corelație cu declivitatea versanților, calculata ca medie în fondurile analizate.


19

Distribuția efectivelor de căprior în funcție de panta medie din fondurile cinegetice suprapuse arealului de implementare a proiectului Wolflife (www.wolflife.eu)

În anumite situații particulare, energia mare de relief și declivitatea versanților sunt elemente care favorizează crearea unor nișe de tip refugiu pentru speciile care se adăpostesc în zone înalte în încercarea de reducere a impactului prădătorilor. Este cunoscuta în acest sens favorabilitatea acestui tip de relief pentru capra neagra sau chiar cerb în cazurile unor atacuri produse de haitele de lupi pentru care este mai dificil sa se deplaseze în zone cu energie mare de relief sau declivitate accentuata.In același timp litologia influențează geneza și distribuția solurilor, iar când se discuta despre sol, nu trebuie uitat faptul ca solul reprezintă evoluția și acumularea în timp a rezultatelor interacțiunii complexe a celor patru geosfere: litosfera, hidrosfera, atmosfera, biosfera. Astfel, ca tipuri genetice zonale, pe teritoriul fondurilor de management cinegetic din arealul proiectului se întâlnesc soluri caracteristice stepelor și silvostepelor în regiunea de câmpie și soluri specifice domeniului pădurilor în regiunile de podiș, deal și munte. Datorită variației de la un loc la altul a condițiilor litologice, a formelor de relief minor, a condițiilor hidrogeologice și a proceselor actuale, foarte active mai ales în regiunea subcarpatica, la solurile zonale se mai adaugă și numeroase tipuri de soluri intrazonale care


20

favorizează geneza unor nișe ecologice diverse și care la rândul lor asigura un optim de diversitate pentru speciile de ungulate în perioadele de fătare și creștere a puilor.Vegetația naturală sub care s-au format aceste diferitele categorii de soluri este dominată la altitudini mai joase de păduri de fag în amestec cu conifere, în timp ce la mari înălțimi predomină molidișurile. în aceste zone sunt favorizate populațiile de porc mistreț și de cerb care găsesc în pădurile de fag și cvercinee o bogata sursa de hrana dar și adăpost în perioada de creștere a puilor. Podzolurile ocupă areale foarte importante în masive montane la peste 1600 m, unde apar în asociație prepodzoluri cu litosoluri. Vegetația naturală, este constituită cu precădere din pajiști şi tufărișuri, favorizând pășunatul cerbilor în perioadele în care nu sunt amplasate stane.

Factorii climatici

Clima, cel mai dinamic component al cadrului natural, deține un rol determinant asupra proceselor şi fenomenelor ce duc la modificarea calității mediului si, în mod indirect, la distribuția areal geografica a speciilor de ungulate.Mecanismul ciclurilor biologice se desfășoară pe fondul factorului trofic și al influentei factorilor climatici. Hrana abundentă, însoțită de condiții climatice favorabile (ierni ușoare) determină indivizi rezistenţi, fecunditate mare (lot de pui mărit, eventual mai multe loturi anuale), condiții favorabile de creștere a puilor, spor anual mărit, mortalitate infantilă scăzută, ducând la o populație în ascendență calitativă şi cantitativă, până ajunge la densitatea maximă pe care o poate suporta terenul (Ionescu, 2011).Situarea arealului studiat în zona central – nordica a Carpaților Orientali, precum şi marea diversitate a condițiilor fizico-geografice care-l caracterizează, imprimă climatului său o serie de particularități care modifica exploatarea biologica și mărimea populațiilor speciilor de fauna sălbatica prezente la nivelul fondurilor de management cinegetic. În principal, factorii climatici, precum temperaturile şi precipitațiile influențează distribuția spațială a fiecărei specii în diferite momente ale anului. Astfel, temperaturile maxime sau minime trebuie judecate în raport cu gradul de suportabilitate a fiecărei specii. Sunt deosebit de importante temperaturile în perioada fătatului şi a creșterii puilor. Dar sunt cunoscute şi influențe ale temperaturilor asupra unor procese fiziologice: rutul, năpârlitul, consumul de hrană şi apă.

21


Analiza factorilor ecologici climatici poate indica administratorului de fauna sălbatica gradul de favorabilitate a teritoriului pe care îl gestionează pentru existenta unor anumite specii sau pentru înțelegerea mișcărilor sezoniere ale indivizilor de la un etaj climatic la altul

Precipitațiile interesează în mod direct şi indirect, având o importanță mai mare sau mai mică în funcţie de forma acestora (solide sau lichide) dar şi de perioadele în care sunt înregistrate, deoarece pot afecta creșterea puilor, hrănirea etc. Astfel, un strat de zăpadă împiedică accesul la hrana de pe sol, iar dacă acest lucru se desfășoară la un interval mare şi este însoțit şi de îngheț în sol, speciile avizate la acest gen de hrană pot fi puse în pericol deoarece, în astfel de condiții, ar trebui, în mod normal, să consume mai multă hrană pentru a-şi asigura consumurile energetice. Un rol aparte îl joacă inversiunile termice ce apar frecvent în anotimpul rece în lungul văilor adânci sau în depresiunile intramontane. în fondurile de vânătoare suprapuse unor depresiuni şi văi puțin înclinate, ferite de vânt, aerul este mai rece, în timp ce în părțile superioare aerul este mai cald.


22

Așa se explică dezvoltarea unora dintre elementele termofile ale vegetației pe versanți şi niciodată pe fundul depresiunilor sau al văilor, în multe zone inversiunile termice fiind secondate de inversiuni ale vegetației, în sensul că specii forestiere termofile (Fagus sylvatica) sunt cantonate la partea superioară a versanților, iar specii ombrofile, mai puțin iubitoare de căldură precum coniferele, sunt întâlnite în partea inferioară a versanților.

De acest aspect trebuie ținut cont pentru a explica o prezenta accentuata a speciilor de ungulate în partea superioara a versanților în sezonul de iarna și chiar primăvara devreme când, zăpadă se topește mult mai rapid pe versanții însoriți în partea lor superioara, favorizând apariția timpurie a speciilor de plante vernale și înmugurirea speciilor de arbuști care intra în dieta erbivorelor.Factorii climatici specifici arealului proiectului influențează puternic variația spațiala și anuala a duratei sezonului de vegetație la nivelul fiecărui fond de management cinegetic și prin acesta disponibilitatea resurselor vegetale necesare speciilor Cervus elaphus, Capreolus capreolus, Sus scrofa și Rupicapra rupicapra.

Sezonul de vegetație reprezintă perioada fiziologic activă din viața plantelor, pe parcursul căreia acestea realizează procesul de asimilație clorofiliană, având aparat foliar în diferite stadii de dezvoltare. Pe parcursul sezonului de vegetație, se succed mai multe fenofaze: înmugurirea, înfrunzirea, înflorirea, fructificarea, coacerea, diseminarea semințelor, pierderea parțială şi completă a aparatului foliar. Durata sezonului de vegetație şi a fenofazelor diferă de la o specie la alta şi variază invers proporțional cu altitudinea şi latitudinea la care este situat fondul de management cinegetic. Fenofazele plantelor se produc sub directa influenta a condițiilor climatice din perioada de vegetație. Trecerea valorilor temperaturilor prin anumite praguri și în deosebi prin cel de 100 C constituie începutul și sfârșitul perioadei efective de vegetație, astfel, putând fi analizate momentele cheie când disponibilitatea hranei specifice acestor erbivore poate duce la mișcări spațiale ample ale indivizilor intre diferite fonduri de management cinegetic situate la altitudini diferite.

Aceste deplasări spațiale trebuie bine înțelese de administratorii faunei sălbatice pentru a putea compensa cu hrana suplimentara în perioadele cu deficit de vegetație. Practic, acesta este și scopul principal al obligațiilor asumate de gestionari în ceea ce privește hrana suplimentara care trebuie distribuita la nivelul fondurilor, doar în perioadele cu deficit natural de hrană din afara perioadelor cu fenofaze vegetative active.

23


Ca și concluzie se poate sublinia faptul ca factorii climatici, precum temperatura medie anuală, temperatura minimă şi maximă absolută, temperatura medie a lunilor de iarnă, data primului şi ultimului îngheț, temperatura medie precum şi extremele din perioada creșterii puilor, cantitatea medie de precipitații anuale, grosimea medie a stratului de zăpadă şi durata acestuia, trebuie sa fie compilate într-o caracterizare sintetică şi interpretate în vederea stabilirii influenței acestora asupra faunei sălbatice din fondul de management cinegetic. Este important ca datele să fie culese de la o stație meteorologică apropiată fondului cinegetic atât în ceea ce privește distanța cât mai ales altitudinea acesteia, care trebuie să fie cât mai apropiată de altitudinea medie a fondului cinegetic.

2.2. Factori ecologici biotici determinanți

Dintre factorii ecologici care influențează existenta faunei sălbatice la nivelul unui fond de management cinegetic, hrana joacă un rol central în dinamica populațiilor. Astfel, hrana este factorul principal care determina plafonul populațiilor speciilor de ungulate care intra în dieta speciilor de carnivore mari, influențând astfel productivitatea prin lărgimea bazei piramidei trofice. în contextul antropizării excesive a habitatelor naturale și a degradării echilibrelor naturale, cunoașterea troficității și asigurarea de cantităților suficiente de hrana pentru speciile de fauna care fac parte din ecosistemele de pe suprafața fondurilor de management cinegetic este una dintre pârghiile de management ale administratorului de fauna sălbatică. Factorii ecologici biotici se materializează în fapt prin existenta la nivelul ecosistemelor a unei baze trofice capabile sa întrețină populațiile diferitelor specii în funcție de specificul și particularitățile etologice și anatomice. Astfel, vorbind în sensul prezentului ghid despre necesitatea managementului eficient al speciilor de ungulate erbivore (cerb, căprior, capra neagra și porc mistreț), se poate considera fără echivoc ca intre factorii ecologici biotici, vegetația ocupa un rol primordial în menținerea și distribuția spațiala a efectivelor. Toate speciile au nevoie de hrană, însă există diferențieri pronunțate între profilul alimentar al diverselor specii, acestea având rol şi în conturarea diferențierii arealului utilizat. în mod curent, în cadrul fondurilor de management cinegetic, administratorii de fauna sălbatică considera vegetația ca fiind reprezentata de culturile agricole, pajiștile, pășunile şi în primul rând de păduri. Procentul ocupat în teritoriu de fiecare dintre acestea influențează densitățile animalelor. Apoi procentul speciilor vegetale, biodiversitatea, este importanta pentru caracterizarea troficității naturale a fondului de management cinegetic.


24

Pădurile au o mare importanță deoarece ele pot asigura hrană şi adăpost animalelor sălbatice în tot timpul anului, desigur cu o oarecare variabilitate determinată de anotimp, de compoziția, structura, vârsta şi consistența lor. Un rol important revine lizierelor, în funcție de lungimea şi profunzimea lor. Vegetația lemnoasă din afara pădurilor precum tufărișurile şi perdelele forestiere pot avea un rol atât în adăpostirea, cât şi în hrănirea animalelor sălbatice, mai ales în perioadele de iarnă. Pajiștile sunt benefice pentru consumatorii primari câteva luni pe an, mai ales când asociațiile vegetale care le acoperă au o mare diversitate de specii între care se regăsesc specii valoroase din punct de vedere trofic.În zonele agricole un rol important îl joaca culturile furajere perene dar şi alte culturi care, pe timp limitat și fără pericolul daunelor, pot asigura hrana și adăpostul unora dintre animalele sălbatice. în zonele colinare, depresionare și de podiș întâlnim numeroase fonduri de management cinegetic suprapuse în mare parte unor zone agricole în care terenurile arabile au o pondere ridicata. în aceste fonduri gestionarii trebuie, fără doar și poate, sa asigure pe baza unor înțelegeri cu proprietarii terenurilor agricole, scheme de utilizare a terenurilor care sa ofere condiții optime și speciilor de fauna sălbatică. Este esențiala menținerea pe suprafețele agricole de tip arabil, a zonelor de tufărișuri și arbori care constituie perdele de protecție, haturi intre proprietăți sau chiar petece de vegetație forestiera în lungul cailor de comunicație sau a cursurilor de apa. Pe lângă troficitatea ridicata a acestor suprafețe cu vegetație azonala, animalele sălbatice găsesc aici și adăpost pentru perioadele în care se deplasează pe distante mari intre trupuri de pădure (rol de coridor ecologic) sau găsesc zone de refugiu în cazul atacurilor prădătorilor.

Nevoile de hrană ale animalelor sălbatice înregistrează schimbări nu numai în decursul unui an, ci și în decursul existentei lor. Este evident că iarna nevoile de hrană sunt mai mari decât vara, dar ele sunt crescute și în timpul toamnei. Iarna, consumul energetic este mult mai mare, ceea ce determină și un consum ridicat de hrană. În decursul vieții, nevoile de hrană se diferențiază și pe vârste și pe sexe. Astfel, după perioadele de împerechere, nevoile de hrană cresc, mai ales la femelele şi masculii care nu prea mănâncă în aceste perioade. Nevoile de hrană la femelele gestante se mențin apoi și cresc succesiv pe perioada de gestație şi lactație la mamifere. Apar, apoi, nevoile de hrană ale puilor, care se adaptează mai încet sau mai rapid la hrana adulților, ceea ce determină, pentru femelele cu pui, anumite localizări în care există hrana necesară. Cercetările efectuate au relevat, în primul rând la erbivore, o oarecare dependență de numărul de specii de plante care stau la dispoziție spre consum (Ionescu, 2011).


25

Resursele de hrană disponibile speciei Capreolus capreolus în funcție de anotimp și etaj de vegetație (prelucrare din A.M. Comsia)

Resursele de hrană disponibile speciei Cervus elaphus în funcție de lună și tip de resursa vegetală și perioadele critice din perioada unui an (prelucrare din A.M. Comșia)

Calitatea trofică a plantelor din flora spontană diferă de la specie, la specie şi, în decursul unui an, de la o perioadă la alta. În general, la plantele lemnoase se cunoaște că maximum de substanțe nutritive este concentrat în lujerii anuali şi frunze, în lunile mai – iunie, motiv pentru care tocmai atunci trebuie recoltate frunzarele pentru hrana de iarnă.


26

În general, însă, se remarcă diferențieri importante între specii în conținutul de proteină, calciu, fosfor etc. Aceste calități, raportate la nevoile de proteină, calciu etc. ale animalelor încep să explice necesitatea acestor plante şi momentul consumului pentru acoperirea nevoilor animalelor. În condițiile în care vegetația cere o dezvoltare cât mai apropiată de cea naturală, fauna care conviețuiește în astfel de ecosisteme se adaptează ca varietate şi efective, formând o rețea trofică complexă (Ionescu, 2011).

Scopul managementului cinegetic este acela de a menține şi eventual de a reface ecosistemele și populațiile faunei sălbatice, la fel şi realizarea unui surplus de efectiv ce poate fi valorificat prin vânătoarea sportivă. Este esențial, în acest context, sa se analizeze cu maxima acuratețe capacitatea trofica naturala a fiecărui fond de management cinegetic, astfel încât fiecare administrator de fauna sălbatică sa poate stabili un plan de management cinegetic capabil sa se adapteze realităților din teren.

Dispunerea în trepte altitudinale a reliefului impune și o etajare a pădurilor, astfel încât productivitatea primara a ecosistemelor forestiere diferă de la o treapta de altitudine la alta. Este certa preferința mistrețului în perioadele cu fructificație pentru pădurile de fag sau cervine, comparativ cu o pădure echienă de rășinoase în care troficitatea naturala este scăzută.

Exemplu de harta a vegetației pe suprafața unui fond de management cinegetic ( prelucrare CLC, 2006)

27


Realizarea de către administratori a unor hărți de distribuție a tipurilor de pădure și a pajiștilor/pășunilor naturale va evidenția clar zonele de concentrare a resurselor trofice pentru diferitele specii în diferite fenofaze.

Realizarea de hărți în format GIS poate fi făcută fără costuri, considerând că există softuri de special i tate gratuite precum Quantum GIS (http://www.qgis.org/ro/site/). Ca și hărți de bază, pot fi utilizate hărți Google, de asemenea gratuite (se instalează în QGIS plug în http://www.qgis.org/ro/site/), iar pentru utilizarea terenurilor, se poate utiliza setul de date Corine Land Cover, de asemenea disponibil gratuit (http://www.geo-spatial.org/download/datele-corine-landcover-reproiectate-in-stereo70). O dată familiarizați cu uneltele GIS, veți avea posibilitatea să vă organizați altfel informațiile și hărțile și veți avea posibilitatea de a vă face propriile analize spațiale.

Sugestie:

Înființarea unor plantații forestiere cu structuri simplificate scade capacitatea trofică, generând dezechilibre între faună şi vegetație care pot conduce la pagube şi la pierderea unor specii animale al căror efectiv s-a redus, scăzând sub limita inferioară a supraviețuirii. Astfel de situații care generează dezechilibre trofice, ce apar mai ales în timpul iernilor, au condus la soluția hrănirii complementare. Acesta hrană suplimentara nu trebuie confundata și mai ales utilizata de către administratori ca modalitate de atragere a faunei sălbatice către zonele în care se practica mai ușor vânătoarea, iar accesul paznicilor este mai facil. Hrana suplimentara distribuita în perioadele cu deficit real de resurse trofice naturale este benefica menținerii viabilității populațiilor de animale sălbatice dar, utilizarea acesteia în exces sau utilizarea pentru momirea în jurul punctelor de nadă în scopul împușcării devine un neajuns care cu timpul va afecta structura și dinamica populațiilor, ducând chiar la apariția unor schimbări comportamentale (habituare).


28

Perioadele cu resurse de hrana naturala disponibila faunei sălbatice și perioadele în care se pot distribui cantități în creștere de hrana suplimentară. Respectarea ponderii și perioadei cu deficit natural este esențială pentru prevenirea modificărilor comportamentale la indivizii dependenți de resurse trofice antropice.

Pentru a se exemplifica practicile impuse prin actualul sistem de administrare al fondurilor de management cinegetic trebuie analizat tabelul următor în care se prezinta necesarul minim de hrana complementara și sare la principalele specii de faună sălbatica din zona de câmpie, deal și munte. Astfel, se poate observa ca, în conformitate cu Instrucțiunile de aplicare a Normelor de întocmire a studiilor de specialitate pentru gestionarea durabila a vânatului, aprobate prin Ordinul 478 din 16 octombrie 2002, gestionarii trebuie să distribuie în perioada 1 mai – 15 octombrie o cantitate de 5 kg hrană/zi/exemplar urs și 0,3 kg hrană/zi/exemplar mistreț. Astfel, dacă realizăm un calcul pentru fondul de management cinegetic X, în care sunt evaluați 66 mistreți și 48 ursi, o să obținem următoarele cifre: Pentru urși trebuie alocate 40.320 kg hrană (în perioada de 168 zile între 1 mai -15 oct) iar pentru mistreț trebuie alocat obligatoriu 3.326 kg hrană (în perioada de 168 zile între 1 mai -15 oct), ceea ce înseamnă un total de 43.646 kg.

Exemplu


29

Specia Intre 1 mai. si 15 oct.

kg/zi/ex.

Intre 16 oct. si 30 apr.

kg/zi/ex. To

tal

din care

Tota

l

din care

Conc Fân,

masa

verde

Suculente,

rădăcini.

Conc. Fân,

frunz.

Suculente,

rădăcini

Urs 5,0 3,0 - 2,0 10,0 6,0 - 4,0

Cerb

comun

- - - - 5,5 1,0 1,5 3,0

Căprior - - - - 1,5 0,4 0,6 0,5

Mistret 0,3 0,3 - - 2,0 1,3 - 0,7

Capra n. - - - - 1,8 0,4 1,0 0,4

Iepure - - - - 0,25 0,05 0,1 0,1

Necesarul minim de hrană complementara la principalele specii din zona montană conform Anexei la Instrucțiunile de aplicare a Normelor de întocmire a studiilor de specialitate pentru gestionarea durabila a vânatului, aprobate prin Ordinul 478 din 16 octombrie 2002 privind aprobarea Normelor de întocmire a studiilor de specialitate pentru gestionarea durabila a vânatului și a Instrucțiunilor de aplicare a Normelor de întocmire a studiilor de specialitate pentru gestionarea durabila a vânatului

În managementul fondurilor cinegetice administratorul trebuie să analizeze cu atenție distribuția diferitelor tipuri de pădure și mai ales tratamentele silvice care sunt aplicate în conformitate cu amenajamentele în vigoare. Este deosebit de important modul în care se regenerează arboretele parcurse cu tăieri și mai ales modul în care se recoltează materialul lemnos. O pădure parcursa cu tăieri rase nu mai asigura adăpostul oferit de pădurea matura dar în schimb asigura o mare cantitate de hrana vegetala reprezentata în prima faza de vegetația ierboasa și ulterior de tufișurile și fructele de pădure care se dezvolta aici (zmeur, mur, măceș). O dată cu trecerea timpului și maturizarea arboretului apar și primele semințe care contribuie la asigurarea cu resursele de proteine de calitate pentru multe specii de animale și păsări sălbatice. Așa cum am mai subliniat, comparativ cu o pădure de vârsta uniforma și cu mono specificitate mare, o parcela cu arbori din specii și vârste diferite este preferata de animalele sălbatice.

Specia

To

tal


30

În acest context aplicarea unor lucrări de tip codru grădinărit sunt de preferat lucrărilor care prevăd tăieri pe suprafețe mari și compacte.Din alt punct de vedere este importanta și analiza cantităților de fructe de pădure care sunt produse și recoltate pe suprafața fondului de management cinegetic. Este știut faptul ca în ultimii ani recoltarea fructelor de pădure a devenit o activitate intensa pe baza solicitărilor tot mai mari ale pieței de consum. În acest context, întreaga vara și începutul toamnei pădurile, zmeurișurile și afinișurile sunt străbătute de numeroși culegători care, pe lângă impactul direct produs prin perturbarea activității diurne a animalelor sălbatice, au și un impact indirect generat de diminuarea cantităților de resurse trofice. Astfel, credem ca este util ca, o dată cu în credințarea dreptului de administrare a faunei sălbatice, gestionarul de fauna sălbatică să devina parte activa în etapele de consultare publica în ceea ce privește reglementarea cantităților de fructe de pădure care se pot recolta.Pășunatul reprezintă o activitate tradițională care asigura utilizarea resurselor naturale vegetale regenerabile și transformarea acestora în resursa de hrana pentru om. În același timp accesul animalelor domestice în zonele naturale (pasuri sau păduri) duc la o diminuare a resurselor trofice disponibile în mod natural animalelor sălbatice. Supra-pășunatul cu un număr mare de ovine sau bovine duce la degradare pășunilor atât prin distrugerea speciilor de plante valoroase dar și prin degradarea solului sau generarea unor procese de eroziune de suprafața. Sunt cunoscute numeroase pășuni în care hățașurile de oi realizate pe curba de nivel se transforma încet dar sigur în procese de torentialitate, ravenare și în final la degradarea pe suprafețe mari a pășunilor. Acest fapt se poate reduce prin respectarea studiilor agropastorale și prin asigurarea unor perioade de cruțare de la pășunat a unor suprafețe. În timp e 3-5 ani, compoziția inițială de plante ierboase de valoare ridicata se va reface asigurând în același timp și o buna diseminare a semitelor în suprafețe învecinate dar și adăpost sau hrana speciilor de animale sălbatice.Conflictul de interese între animalul domestic dus la pășunat și speciile de erbivore creste mai ales în locurile de iernat a celui din urma, în cazul în care oaia sau capra au consumat hrana în timpul verii. De aceea, este important pentru administratorul fondului de management cinegetic sa cunoască care sunt zonele de iernat ale speciilor de erbivore și sa asigure o protecție și o reducere a pășunatului în acele zone. În ceea ce privește ceilalți factori ecologici biotici (alții decât vegetația), se poate sublinia ca, pentru menținerea unor populații viabile a ungulatelor, este necesara existenta unor ecosisteme echilibrate din punct de vedere al relațiilor trofice intra și inter-specifice.


31

Nu se poate vorbi la nivelul unui fond de management cinegetic de o administrare corecta fără a se lua în calcul prezenta tuturor speciilor aflate în vârful piramidei trofice (in special carnivore mari). Aceste specii (lup, ras, urs), controlează și mențin viabilitatea populațiilor de ungulate la un nivel optim, în corelație directa cu capacitatea trofica a fondului. Fără îndoiala, prezenta unor prădători concurențiali precum câinii sălbatici sau câinii hoinari fără aparținători pot destabiliza în mod grav echilibrele inter-specifice stabilite si, din acest motiv, este mai mult decât necesara eliminarea acestora din ecosisteme.

3. Cadrul administrativ al managementului cinegetic

3.1. Generalități

Modul de organizare a vânătorii şi de administrare a fondurilor de management cinegetic derivă în primul rând din regimul juridic al acestuia. Acest regim poate fi: libertar, regalian sau domenial. Regimul libertar definește situația în care orice vânător poate vâna oriunde, oricând şi orice iar regimul regalian definește vânatul ca bun al principelui feudal, al regelui sau al împăratului, după caz. În statul modern regimul regalian definește vânatul ca bun public. Regimul domenial definește vânatul ca aparținând proprietarului domeniului respectiv. De regulă, regimul domenial a fost şi este practicat în diverse variante restrictive, respectiv, vânatul este considerat ca bun al proprietarului de teren în timp ce dreptul de vânătoare este administrat de autoritatea statală. La data actuală, organizarea vânătorii este reglementată prin Legea fondului cinegetic şi a protecției vânatului (Legea nr. 407/2006, cu completările şi modificările ulterioare). Fondul cinegetic național este definit prin lege ca bun public. În acest sens administrarea sa este realizată de către guvernul țării prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și mediu. Fondul cinegetic național constituit din totalitatea populațiilor de animale sălbatice şi biotopurile pe care acestea le ocupă, este divizat în vederea gestiunii cinegetice în unități de bază denumite fonduri cinegetice.


32

Fondurile cinegetice sunt arondate pe criterii ecologice, pe suprafețe întinse, indiferent de natura folosinței terenurilor sau de natura proprietății acestora. Suprafețele fondurilor de vânătoare trebuie să fie suficient de mari încât să cuprindă raza de activitate anuală a majorității populațiilor speciilor considerate ca făcând obiectul gestiunii fondului respectiv, numite specii principale. Delimitarea teritorială a fondurilor cinegetice s-a efectuat şi modificat ulterior de către autoritatea publică responsabilă de gestiunea fondului forestier iar suprafețele minime ale fondurilor cinegetice prevăzute la data actuală de Legea fondului cinegetic şi a protecției vânatului (Legea nr. 407/2006, cu completările şi modificările ulterioare) sunt departajate după zonarea geografică altitudinală a teritoriilor pe care sunt arondate aceste fonduri.Pe de altă parte, succesul managementului cinegetic pe o anumita suprafața de teren depinde în mare parte și de cadrul administrativ care guvernează asupra entității responsabile de administrarea faunei sălbatice. Cadrul administrativ este guvernat pe de o parte de actele normative în vigoare, de reguli și norme tehnice impuse de instituții publice cu responsabilități în domeniu si, în același timp, de structura administrativa asumata de gestionar. Asociație mare sau mica, gestionarul deține, pe lângă resursele umane care sunt implicate, și o varietate de alte resurse necesare aplicării masurilor de management cinegetic asumate: resurse financiare, imobiliare, logistica, terenuri agricole etc. Toate acestea trebuie utilizate rațional pentru aplicarea celor mai bune practici din domeniile cinegetic și ecologic astfel încât sa se obțină un randament pozitiv.

3.2. Definiții, principii, legislație – aspecte relevante pentru managementul cinegetic

Managementul cinegetic în România este înțeles din perspectiva următoarelor definiții (Legea 407/2006 Legea vânătorii și a protecție fondului cinegetic cu modificările și completările ulterioare):

faună de interes cinegetic - totalitatea exemplarelor din populațiile din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 a Legii 407/2006 cu completările şi modificările ulterioare, existente pe teritoriul României; gestionar - persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare;


33

gestionare - activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune; populaţie optimă - numărul total de exemplare din fauna de interes cinegetic, care coabitează într-un fond de vânătoare într-o anumită structură de specii şi într-o anumită structură de vârste în cadrul fiecărei specii, care asigură conservarea biodiversității, produce minimum de pagube şi nu prezintă risc pentru populația umană; regim cinegetic - ansamblul de norme tehnice, juridice şi economice prin care fauna de interes cinegetic este administrată şi gestionată durabil, în scopul conservării biodiversității, menținerii echilibrului ecologic, exercitării vânătorii şi satisfacerii unor cerințe social-economice; vânat - exemplarul/exemplarele din specia/speciile de interes cinegetic obținut/obținute prin acțiunea de vânătoare. Nu constituie vânat exemplarul/exemplarele din specia/speciile de interes cinegetic obținut/obținute prin capturare sau împușcare pe suprafețele de teren care nu sunt incluse în fondurile de vânătoare, precum şi cele obținute prin acțiuni de braconaj; vânătoare - acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea vânatului ori uciderea acestuia, desfășurată asupra exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 din Legea 407/2006 cu completările şi modificările ulterioare, aflate în stare de libertate pe fondurile de vânătoare. Nu constituie acțiune de vânătoare capturarea exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop științific, urmată de eliberarea acestora.

La nivel European, perspectiva asupra acelorași definiții este ușor diferită (European Charter on Hunting and Biodiversity, 2007):

vânat: speciile de vânat includ acele specii sălbatice din grupul mamiferelor terestre și a păsărilor pentru care vânătoarea este legal permisă în țările ce au semnat Convenția pentru Conservarea faunei sălbatice și a habitatelor naturale (Berna, 1979);manageri: agenți privați sau guvernamentali, inclusiv proprietari de terenuri, ce sunt responsabili pentru administrarea în practică a speciilor sălbatice și a habitatelor lor;managementul faunei sălbatice: aplicarea cunoștințelor bazate pe rezultate științifice și experiența locală în administrarea populaților faunei sălbatice (inclusiv a vânatului) și a habitatelor acestora într-o manieră benefică pentru mediu și societate;


34

vânătoare sustenabilă: Utilizarea speciilor sălbatice de vânat și a habitatelor acestora într-un mod și cu o intensitate ce nu conduce la declinul pe termen lung a biodiversității sau împiedică restaurarea acesteia. […] Când vânătoarea este condusă într-o manieră sustenabilă, poate contribui la conservarea populațiilor sălbatice și a habitatelor lor și la folosul societății.

În anul 1995, IUCN a realizat o Inițiativă pentru Utilizare Durabilă, pentru a crește înțelegerea cu privire la utilizarea durabilă și contribuția sa la conservare. Aceasta a condus la o Declarație Politică, adoptată la cel de-al doilea Congres Mondial pentru Conservare, din anul 2000, care, printre altele, afirmă că: „Utilizarea resurselor vii sălbatice, în cazul în care este utilizare durabilă, este un instrument important de conservare, deoarece beneficiile sociale și economice derivate dintr-un asemenea mod de utilizare oferă stimulente oamenilor pentru a le conserva.”

În anul 2004, la cea de-a 7-a Conferință a Părților Contractante au fost adoptate un număr de 14 principii ale utilizării durabile, denumite Principiile de la Addis Abeba. Acestea se bazează pe supoziția că:Ÿ este posibil să se utilizeze biodiversitatea într-un mod în care procesele

ecologice, speciile și variabilitatea genetică rămân peste pragurile necesare pentru viabilitatea pe termen lung, și

Ÿ toți managerii de resurse și utilizatorii au responsabilitatea de a se asigura ca un asemenea tip de utilizare să nu depășească aceste praguri.

Particularizând Principiile și Orientările privind Utilizarea Durabilă a Biodiversității stabilite la Addis Abeba, la utilizarea resursei reprezentate de fauna sălbatică (inclusiv cea de interes cinegetic) la nivel European, a fost elaborată . Document Carta privind Vânătoarea și Biodiversitateastrategic, carta este elaborată îndeosebi pentru consolidarea eforturilor comune ale grupurilor implicate în managementul faunei și propune un număr de 12 principii, destinate îmbunătățirii conservării biodiversității și promovării unei utilizări durabile a faunei sălbatice.Principiile stabilite în Carta privind Vânătoarea și Biodiversitatea (2007) :1. Favorizarea guvernanței pe mai multe niveluri, pentru maximizarea beneficiilor pentru conservare și societate2. Regulamentele trebuie să fie înțelese și respectate3. Recolta trebuie să fie sustenabilă din punct de vedere ecologic4. Menținerea populațiilor sălbatice din speciile indigene ca rezervoare de gene


35

5. Menținerea unui mediu care susține populații sănătoase și robuste de specii de interes cinegetic6. Încurajarea practicilor ce oferă stimulente pentru conservare7. Recolta este utilizată în mod adecvat și pierderile inutile sunt evitate8. Întărirea implicării actorilor locali și a tragerii la răspundere9. Competența și responsabilitatea sunt de dorit în rândul utilizatorilor de resurse 10. Minimizarea suferinței animalelor11. Încurajarea cooperării între părțile implicate în gestionarea speciilor și a speciilor asociate dar și a habitatelor lor12. Încurajarea acceptării de către public a utilizării durabile și a consumului, ca instrument de conservare.

Realizată în anul anterior adoptării Cartei, Strategia Cinegetică a României (perioada de implementare a trecut, fiind necesară o altă strategie) conține, de asemenea, câteva principii directoare (în mare parte orientate spre aspecte de ordin administrativ) dintre care menționăm doar câteva:Ÿ Subordonarea vânătorii scopului conservării biodiversității faunei

sălbatice şi menținerii echilibrului ecologic; Ÿ Organizarea şi desfășurarea activității cinegetice în acord cu convențiile

internaționale de protecție a faunei sălbatice, la care România este parte sau a aderat;

Ÿ Respectarea legii şi ordinii în activitatea cinegetică; Ÿ Promovarea şi respectarea competenței la orice nivel de organizare

cinegetică.

Diferențele înregistrate între cadrul legislativ construit în România și cel din Europa (acceptat de organizațiile reprezentative ale asociaților de vânători și de instituțiile cu responsabilități în protecția biodiversității), au generat probleme la nivel legislativ în armonizarea diferitelor acte de reglementare. În consecință, tabloul legislativ actual din domeniul cinegetic și al conservării resurselor/valorilor naturale este foarte amplu și caracterizat de foarte multe adaptări și actualizări. Legislația de baza care reglementează gestionarea resurselor cinegetice și stabilește responsabilități pentru factorii implicați, este centrata în jurul Legii nr. 407/2006 – Legea vânătorii, cu completările și modificările ulterioare și a Legii ariilor protejate, cu completările și modificările ulterioare.


36

3.3. Instituții responsabile implicate în managementul resurselor cinegetice

Planificarea modului de utilizare a resurselor cinegetice din Romania se realizează astăzi centralizat, pe baza cadrului legal existent.

Administrarea faunei sălbatice este influențată de mai mulți actori locali, fiecare fiind impulsionat în luarea deciziilor doar de resursele pe care le gestionează sau de atribuțiile instituționale

La nivel județean, în actul decizional privind resursele naturale participa cu rol consultativ și instituțiile/autoritățile cu atribuții la nivel județean (Agențiile Județene pentru Protecția Mediului, Gărzile Forestiere, Direcțiile Agricole, Direcțiile Sanitar Veterinare, Comisariatele județene ale Gărzii Naționale de Mediu, Direcții Silvice, etc), coagulându-se astfel diferite nivele de expertiza și domenii de competență.La nivel local al fondului de management cinegetic, managementul resurselor se complica, fiind dependent și direct condiționat de respectarea direcțiilor stabilite prin legislația cadru și politicile sectoriale.Resursa cinegetica este gestionata ca resursa naționala de către gestionarii fondurilor de management cinegetic (acolo unde există suprafețe încadrate în fondul cinegetic național), de către administratorii ariilor protejate (acolo unde vânătoarea nu este permisa) și de către autoritățile publice locale în intravilanul localităților.


37

Așadar, deși considerata de interes național, acesta resursa este gestionata secvențial de minim trei entități, totul depinzând doar de locația precisa în care se afla temporar un individ, component dinamic și viu al acestei resurse.

Í ÒQÑÕÞÕ national

Nivelul regional/judetean Nivelul local

Ministerul Mediului, Ė ŐÑÕŎǾ si Pădurilor

ĠMǾŇM ĞŎǾÑŒPÒÑǾà Gestionari fonduri management cinegetic

Ministerul Turismului Garda de Mediu Primării si Consilii Locale

Ministerul Agriculturii Agentia pentru Protectia Mediului

Administratii de arii protejate si custozi

Regia Natională a Pădurilor-Romsilva

Inspectoratul Judetean de Politie

Asociatia Generală a Vânătorilor

Inspectoratul de Jandarmi Judetean

Guvernul României Directia Sanitar-Veterinară

Parlamentul României Agentia pentru Plăti si Interventii în Agricultură;

Consiliul Judetean

Autorități și instituții implicate în management

3.4. Planul de management cinegetic

Document de planificare aferent unității de management reprezentată de un fond cinegetic, este impus de legislația în vigoare din domeniul vânătorii și gestiunii faunei (Legea 407/2006, art. 17, cu modificările și completările ulterioare). Structura cadru împarte documentul în două părți, prima destinată cadrului administrativ și natural iar cea de a doua destinată programului de gospodărire a vânatului și amenajare a fondului cinegetic pe perioada de valabilitate a contractului. Planul de management al fondului cinegetic realizat de către specialiștii gestionarului trebuie să fie aprobat după realizare de către autoritatea centrală responsabilă, cel mai probabil

Nivelul national

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor

Garda Forestiera


38

prin instituțiile în subordine, în cazul nostru Garda Forestieră.Planul de management nu este supus nici unei alte forme de avizare sau dezbatere cu alți factori interesați, legislația în acest domeniu neprecizând în ce categorie a planurilor poate fi încadrat acest document. Fiind un document prevăzut de legislație, ce trebuie adoptat de către o autoritate, care conține propuneri de implementare a unor politici sectoriale, are o planificare temporală și vizează gestiunea durabilă a unei resurse, în accepțiunea noastră planul de management al fondului cinegetic este un potențial subiect de analiză în cadrul procedurilor SEA. Chiar dacă la o altă scară, cadrul legal și funcționalitatea lui, sunt similare altor planuri, precum planul de management al unei arii naturale protejate sau planul de amenajare silvică al unei unități de producție. Problema ridicată anterior este importantă nu din perspectiva procedurilor sau a relațiilor instituționale ci din perspectiva necesității integrării planurilor de management elaborate pentru fondurile cinegetice cu alte planuri din alte sectoare, care în mod evident pot afecta atingerea obiectivelor propuse în domeniul gestiunii faunei sălbatice. Transparența procesului de planificare este deci esențială în interiorul sau în afara unor proceduri impuse, fiind abordarea corectă pentru integrarea domeniului cinegetic în complexul amplu al activităților cu rol important în dezvoltarea durabilă și conservarea biodiversității. Acest aspect devine și mai important în cazul fondurilor cinegetice care se suprapun cu arii naturale protejate, deoarece articolul 35 din Legea vânătorii subordonează obiectivele cinegetice celor de conservare a biodiversității, iar desfășurarea vânătorii în arii naturale protejate poate fi reglementată prin planurile de management a ariei protejate.

4. Metode de evaluare actuală a populațiilor speciilor de ungulate

4.1. Generalități

Odată cu organizarea și reglementarea activității de vânătoare la nivel național a existat și o preocupare de a cunoaşte numărul de animale sălbatice existente într-o anumită zonă, şi locurile în care acestea trăiesc în diferite perioade din an sau din zi precum locurile de adăpost, locurile de trecere (migraţie), locurile de cuibărit, de obicei baza observațiilor fiind urmele lăsate de aceste animale în teren.

4. Metode de evaluare actuala a populațiilor speciilor de ungulate

39

Dată fiind necesitatea estimării abundenței (numărul de indivizi din populația studiată) reale a unei populații în vederea stabilirii cotelor de recoltă/măsurilor de gestionare eficientă a speciilor de ungulate sălbatice, majoritatea administratorilor unităților de management cinegetic se confruntă cu dificultăți în selectarea unei metode care să asigure rezultatele așteptate, astfel că, la nivel european sunt utilizate, în prezent, 18 metode de estimare a populațiilor de ungulate sălbatice (Morellet et al. 2011), adesea fiind întâlnite situații în care metodele diferă de la o regiune la alta sau chiar între unități de management aflate în aceeași regiune (Apollonio et al. 2010). Pentru realizarea unui management cinegetic eficient este necesar a avea informații cât mai precise privind densităţile, mărimea populaţiei, sporul natural, proporţia pe sexe, precum şi relaţiile inter şi intraspecifice în teritoriul în care speciile de faună sălbatică habitează. Deoarece metodele clasice de evaluare nu permit întotdeauna obținerea unor informații complete, frecvent este necesară aplicarea mai multor metode și corelarea rezultatelor obţinute, în scopul structurării unui set de informaţii cât mai apropiate de situaţia din teren.

4.2. Metode utilizate în prezent în România

Potrivit prevederilor din Legea 407/2006, art. 17, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea publica centrala care răspunde de silvicultura are obligația de a stabili și a aproba anual, pana la data de 15 mai, cotele anuale de recolta pentru speciile la care vânătoarea este permisa. Pentru determinarea cotelor de recolta este necesara realizarea unor studii de evaluare a efectivelor. Acestea trebuie efectuate anual de către gestionarul fondurilor de management cinegetic potrivit art. 17 din Legea mai sus menționata. Evaluarea anuala a speciilor prevăzute în Anexa 1 la Legea 407/2006, art. 17, cu modificările și completările ulterioare se realizează anual de către gestionari sub coordonarea inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic pentru fiecare fond cinegetic, conform Deciziei MAPPM nr. 10152/2006 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind evaluarea efectivelor de vânat și de calcul al propunerilor de cote de extras aprobate.In sensul instrucțiunilor aprobate prin Decizia MAPPM nr 10152/2006, pentru evaluarea speciilor de mamifere ungulate gestionarii fondurilor de management cinegetic realizează următoarele etape:


40

1. Gestionarii fondurilor de management cinegetic realizează programarea acțiunilor de evaluare a efectivelor de vânat care se desfășoară, conform instrucțiunilor în vigoare, în perioada februarie – martie, şi o transmit, anterior datelor de desfășurare a acestor acțiuni, Gărzii Forestiere la care sunt arondate județele respective.2. Gestionarii fondurilor de management cinegetic realizează pe teren evaluarea efectivelor, separat, iar situația centralizată o prezintă, în vederea avizării, la Garda Forestiera căreia îi este arondat județul respectiv.3. Garda Forestiera verifică corectitudinea întocmirii și centralizării datelor din evaluarea realizată de către gestionarii fondurilor din județele arondate și întocmesc centralizarea pentru fiecare județ, pe gestionari şi fonduri de vânătoare. Este verificat efectiv în teren modul de executare a minimum 5 acțiuni/județ. La avizarea lucrărilor depuse de gestionarii fondurilor de vânătoare se vor avea în vedere şi mișcările naturale ale efectivelor de vânat înregistrate în decursul ultimului an între fondurile de vânătoare învecinate, în scopul evitării înregistrărilor multiple.

Metoda înregistrării directe se bazează pe înregistrarea tuturor exemplarelor observate în diferite zone ale fondului de management cinegetic, pe tot parcursul anului cu ocazia patrulărilor, a distribuirii hranei, a acțiunilor de vânătoare etc. Rezultate se obțin cu ocazia observațiilor din perioada de împerechere sau în timpul concentrărilor din iarnă, în locurile de hrănire. Pentru exemplarele purtătoare de trofeu se fac aprecieri privind forma şi calitatea acestuia pentru a se evita înregistrările duble. Cu această ocazie se înregistrează atât sexul animalelor observate, precum şi vârsta pe categorii (tineret sub un an, tineret, adulți, bătrâni). Metoda se aplică de gestionari la evaluarea următoarelor specii: cocoșul de munte, capra neagră, urs, mistreț precum și la cervide în perioada de împerechere.

Metoda citirii urmelor pe zăpadă se aplică în zonele în care ninsorile se produc inclusiv în luna martie. Este utilizată pentru evaluarea populațiilor speciilor cu activitate preponderent nocturnă sau în terenurile împădurite unde observațiile directe sunt dificile. Evaluarea se execută după căderea unei zăpezi, la un interval suficient de mare pentru ca exemplarele speciilor care se evaluează să se fi pus în mișcare.Fondul de management cinegetic se împarte în sectoare ale căror perimetre să poată fi parcurse pe durata unei zile de către un observator. Fiecare observator înregistrează urmele intrate și cele ieșite din sectorul său. Diferențele dintre numărul de urme intrate şi cele ieșite dintr-un sector constituie animale sălbatice existente în sector.


41

Pentru speciile care circulă în „șir indian” este necesară deplasarea până la cel mai apropiat obstacol pentru a se stabili cu precizie numărul de exemplarelor din șir. Metoda poate da erori prin faptul că un anumit număr de indivizi pot rămâne în interiorul sectorului parcurs, fără a fi înregistrați.

Metoda eșantionajului se bazează pe evaluarea prin observații directe a exemplarelor din suprafețe de probă determinate statistic şi extrapolarea acestor observații la întreaga suprafață a fondului. În acest caz suprafața se împarte în mai multe categorii în cadrul cărora densitățile de animale sunt relativ egale (pădure, teren arabil, culturi pe natură de specii etc.). Pentru fiecare categorie se delimitează suprafețe de probă permanente de formă dreptunghiulară. În momentul efectuării evaluării, pe fiecare latură se amplasează observatori, iar suprafața se parcurge cu gonași pentru stârnirea faunei sălbatice. Fiecare observator înregistrează indivizii trecuți în stânga sa, în final efectuându-se însumarea exemplarelor din suprafața respectivă. Pentru indivizii numărați dintr-o anumită categorie se determină densitatea unitară care se extrapolează la suprafața categoriei de teren respective. În final, efectivele obținute pentru fiecare categorie se însumează rezultând efectivul la nivelul fondului.

Dezavantaje metodelor utilizate:

Ÿ Imposibilitatea eliminării multiplei numărări, în contextul actual al diversității gestionarilor și administratorilor de terenuri agricole și forestiere;

Ÿ Abordarea metodelor pe principiul inventarului sunt eficiente doar la populații închise și nu pentru populații deschise așa cum sunt populațiile din România;

Ÿ Informațiile obținute nu dau o imagine clară pentru stabilirea dinamicii și structurii populațiilor speciilor vizate la nivel de regiune ci la nivel de fond cinegetic;

Ÿ Colectarea datelor din teren presupune corelarea activităților cu factori de mediu abiotici (ex. existenta unui strat de zăpadă) ceea ce îngreunează planificarea și implementarea;

Ÿ Metoda nu permite aprecierea erorilor, nivelul de încredere asociat fiind redus;

Ÿ Centralizarea informațiilor numerice fără informații spațiale nu permit analiza dinamicii în spațiu a faunei;

Ÿ Fiecare gestionar îți asumă inventarul ceea ce facilitează transferul de responsabilitate către nivelurile de implementare.


42

Avantaje:

Ÿ Metodele sunt relativ ieftine fiind necesare resurse limitate;Ÿ Nu necesită prelucrare statistică sau un grad ridicat de expertiză la nivel

administrativ;Ÿ Sunt acceptate de personalul de teren, datorită simplității.

4.3. Metode recomandate pe baza experienței proiectului WOLFLIFE

Cercetările noastre în cadrul proiectului WOLFLIFE au urmărit adaptarea metodelor moderne de evaluare a efectivelor de ungulate în condiţiile din România în contextul în care cunoaşterea efectivelor de faună de interes cinegetic structurate pe clase de vârstă, sexe, devine din ce în ce mai importantă în managementul cinegetic actual iar alegerea celei mai potrivite tehnici de estimare a unor parametrii populaţionali depinde de obiectivele studiului (ex. Precizie, acurateţe), de disponibilitatea timpului şi a bugetului şi de densitatea ungulatelor sălbatice în zona de studiu (Sinclair et al. 2006).

Prin cercetările realizate în cadrul proiectului WOLFLIFE s-a urmărit: (1) experimentarea metodelor în condiţiile din România; (2) compararea rezultatelor obţinute prin experimente cu cele rezultate prin metodele clasice de evaluare; (3) stabilirea modalităţilor privind implementarea metodei la nivelul fondurilor de management cinegetic. În fondurile de management cinegetic din zonele pilot stabilite în arealul de studiu au fost planificate vizite repetate în teren iar prin eșantionare au fost aplicate metode de evaluare a densității ungulatelor pe baza numărării grupurilor de pelete și de estimare a abundenței relative (parametru populațional considerat a fi corelat cu mărimea populației) a ungulatelor prin metoda indicelui kilometric de abundenţă (IKA).


43

Numărarea grupurilor de pelete pe transecte bandă Metoda estimării densității ungulatelor sălbatice prin parcurgerea unor transecte bandă şi numărarea grupurilor de pelete constă în cuantificarea, pe baza observațiilor din teren, a grupurilor de excremente pentru anumite specii – în special cerb comun, căprior, mistreț sau capră neagră, prelucrarea datelor prin intermediul unor formule de calcul a densităților relative a populațiilor studiate şi analiza rezultatelor obținute. Acțiunea a fost denumită „Pellet Group Count”, adică numărarea grupurilor de pelete (excremente). Numărul grupurilor de pelete este probabil unul dintre cei mai utilizați indici pentru monitorizarea ungulatelor sălbatice. Metoda PGC este adesea preferată datorită nivelului relativ ridicat al preciziei şi acurateței cu care grupurile de pelete pot fi monitorizate, dar şi al aplicabilității ridicate (poate fi utilizat pentru numeroase specii, în diferite tipuri de habitate cu costuri relativ mici).Pe lângă informații privind utilizarea habitatului sau distribuția ungulatelor, PGC este des utilizată pentru a estima abundența relativă a populațiilor cervidelor, în special, iar recent şi a suidelor (Plhal 2014). Dacă rata de defecare şi cea de depunere a peletelor este luată în considerare, atunci metoda poate fi utilizată pentru estimarea abundenței absolute.

ĂĠċ�ă ��– Numărarea peletelor

Densitatea populatiei (D)

D = npg/Zp x Dpg

npg = numărul de grupuri de pelete observate/unitate de prelevare

Zp = rata de descompunere a peletelor (exprimată în număr zile)

Dpg = rata de defecare (număr grupuri de pelete/zi)

Ă

În funcție de modul de proiectare, numărarea peletelor poate fi făcută în două tipuri de unități de prelevare: plot (poligon) sau transecte (trasee). La rândul lor, transectele pot fi liniare (Line transects, fără lăţime prestabilită, pe baza Distance sampling) sau bandă (Strip transects, cu lățime prestabilită), iar ploturile pot avea mărimi şi forme diferite (pătrată, rectangulară sau circulară). Într-un studiu comparativ privind metodele de numărare a grupurilor de pelete, Alves et al. (2013) consideră că, rezultatele obținute în urma aplicării transectelor bandă (Strip Transects) şi a transectelor linie (Line Transects) au fost mai bune în ceea ce privește precizia, comparativ cu utilizarea ploturilor ca unități de probă.

Formula de calcul


44

Cu toate acestea, ținând cont de disponibilitatea timpului, se presupune că aplicarea transectelor linie necesită mai mult timp, comparativ cu transectele bandă, deoarece, în primul caz, este necesară înregistrarea exactă a distanţei perpendiculare faţă de transect a tuturor indivizilor/semnelor de prezenţă/grupurilor de pelete aparţinând unei specii.Alegerea metodei şi a modului de proiectare potrivit trebuie totuși să țină cont de rezultatele unor studii pilot, pe baza cărora efortul necesar pentru a asigura niveluri acceptabile ale preciziei şi acurateței să poată fi adaptat condițiilor specifice fiecărei zone (densitatea populației, specia vizată, tipurile de habitat, conformația terenului, costurile de implementare a metodei).

Indicele kilometric de abundență (IKA) ca metodă de estimare a abundenței relative a ungulatelor sălbatice prin calculareaIndicele kilometric de abundență este o metodă des utilizată în monitorizarea populațiilor de ungulate sălbatice, în special datorită faptului că este ușor de implementat, necesită resurse puține şi reprezintă cel mai simplu mod de a compara abundența indivizilor unei specii în anumite zone sau în anumite perioade. Metoda presupune deplasarea unui operator pe un transect şi înregistrarea fie a indivizilor speciei vizate (observație directă), fie a semnelor de prezență lăsate de acestea (urme, pelete etc. – Observație indirectă), obiectiv preferat atunci când specia este dificil de observat în mod direct.Transectele care vor fi parcurse trebuie să asigure acoperirea uniformă a suprafeței de studiu, ținându-se cont şi de distribuţia tipurilor de habitat (repartizarea efortului trebuie să fie proporţională - număr kilometri parcurşi/tip de habitat).

ĞŎǾÖ ÞÕÑ ŇÑ ŃMÕŃÞÕ HŌŇÒŃÑ ÔÒÕŎÖ ÑPǾÒŃ ŇÑ MNÞŌŇÑŌtă (Vincent et al. 1991)

Pentru fiecare transect: IKAt = ni/li

ni = numărul de indivizi, grupuri sau semne de prezentă observate

li = lungimea totală a transectului parcurs (km)

Pentru fiecare sesiune de prelevare:IKAs = ? IKAt/nt

nt = numărul de transecte parcurse

Pentru fiecare repetare a unei sesiuni complete de prelevare

IKAr = IKAs/nr

nr = numărul de repetări realizare

Formule de calcul Indice kilometric de abundenta

5. Recomandări de management al speciilor pradă

45

Este recomandat ca efortul de prelevare (număr, lungime, număr repetări transecte) trebuie stabilit pe baza unui studiu pilot (o densitate scăzută a populaţiei necesită un efort mai mare pentru a asigura un nivel acceptabil al preciziei estimărilor). Este, încă, o tehnică relativ des utilizată de către gestionării unităţilor de management cinegetic, dar tinde să fie înlocuită de metoda transectelor linie - Distance sampling (măsurarea distanţei observator-subiect observat).Indicele kilometric de abundență obținut prin aplicarea metodei nu reprezintă o estimare a mărimii absolute a unei populații desi numeroase studii raportează o corelaţie între IKA şi mărimea absolută a populaţiilor. Aplicarea IKA permite însă comparații între diferiți indici obținuți în zone diferite din cadrul aceleiași zone vizate de studiu, sau în perioade diferite. Practic, variabilitatea valorilor unui indice poate fi influenţată şi de o serie de alţi factori, cum ar fi: comportamentul animalelor (grupurile mai mari pot fi mai uşor de observat, nivelul de detectabilitate poate fi mai scăzut când animalele se odihnesc), nivelul de pregătire al operatorilor de teren, densitatea vegetaţiei, condiţiile meteorologice, tipul terenului (atunci când estimările se fac pe baza urmelor). Adesea, diferențele între valorile indicelui, calculate în zone diferite sau pentru perioade diferite, pot fi rezultatul unor erori metodologice, nu neapărat al unei diferențe reale între mărimile populațiilor comparate. De regulă, aceste erori pot fi evitate dacă în procesul de evaluare şi monitorizare este respectată o metodologie bine definită.


5.1. Metodologia utilizată pentru identificarea măsurilor optime

În arealul proiectului WOLFLIFE a fost identificat un număr de 295 de fonduri cinegetice dintre care 188 sunt fonduri în care lupul a fost semnalat permanent în ultimii 5 ani. În debutul analizei au fost identificate fondurile de management cinegetic în care se înregistrează o tendința pozitiva în dinamica speciilor de ungulate și o menținere a numărului de lupi în areal.


46

Conform planificării din proiect, un număr de 13 fonduri de management cinegetic (7% din numărul total), considerate ca model, a fost analizat detaliat în vederea realizării unei analize cost-beneficiu a acțiunilor care au dus la creșterea efectivelor speciilor prada, fără a se afecta însă echilibrul ecologic al ecosistemelor naturale. Selecția fondurilor s-a bazat pe principiul că echilibrul populațional pradă-prădător este esențial și reprezintă în sine un obiectiv de management. Din această perspectivă, analiza datelor din fișele fondurilor cinegetice au scos în evidență diferențe semnificative între fonduri, înregistrând valori ale populației de lup ce variază intre un minim de 1 lup și un maxim de 23 de indivizi (valoare nerealistă din perspectivă biologică și ecologică). În prima etapă a fost calculată media abundențelor raportate la nivel de fond pentru specia țintă lup (Canis lupus), valoare calculată ca fiind de 5,14 indivizi/fond cinegetic (sd=3,5563), dintre cele 188 de fonduri cinegetice 29 de fonduri având înregistrate abundențe medii de 5 indivizi în perioada 2010-2015. Plecând de la obligativitatea unui echilibru între mărimea populației de lup și a resursei necesare estimată în biomasă disponibilă, s-a estimat o valoare medie a biomasei de 2.926 kg/lup/fond cinegetic (sd=832,71). Pentru calculul biomasei au fost folosite principalele trei specii țintă, anume mistrețul cu o greutate medie de 64,8kg (Glowacinski and Profus, 1997), cerbul cu o greutate medie de 115 kg (Mattioli et al., 2011) și căpriorul cu o greutate medie de 24 kg (Mattioli et al.,2011). Cele 295 de fonduri cinegetice trecute prin filtrul valorii medii a abundenței lupilor au fost sortate considerând cantitatea totală de biomasă disponibilă (kg/lup). Valoarea identificată ca fiind cea mai aproape de medie a fost de 2.883,20kg/lup. Au fost selectate 15 fonduri din jurul valorii medii a listei organizate considerând valoarea medie a populației de lup și biomasa disponibilă. Pentru aceste fonduri a fost realizată o fisă de evaluare care a fost completată împreună cu gestionarii. O problemă apărută în procesul de analiză a fost reticența gestionarilor de a oferii informații. Procedând astfel s-a dorit (1) să eliminăm situațiile extreme (2) să asigurăm o independență în selecția fondurilor, respectiv a gestionarilor.

Analiza managementului cinegetic aplicat a vizat caracterizarea practicilor utilizate prin analiza următoarelor criterii:Ÿ Suprafața reală a fondului de management cinegetic și ponderea

diferitelor clase de utilizare a terenurilor;Ÿ Suprafața reală și modul de amplasare/selecție a zonelor de liniște

(conform legii vânătorii o suprafață de minim 10% din totalul suprafeței fondului de management cinegetic se constituie ca zona de liniște pentru fauna sălbatica, și se restricționează orice activitate de vânătoare);


47

Ÿ Suprafața de teren utilizata și administrată de către gestionar ca ogor pentru hrana suplimentara a speciilor de faună sălbatică;

Ÿ Cantitatea de hrană suplimentară alocată și utilizată în perioadele cu deficit natural;

Ÿ Numărul de paznici de vânătoare angajați la nivelul fondului;Ÿ Numărul cazurilor de braconaj raportate;Ÿ Modul de organizare a vânătorilor din punct de vedere al perturbărilor

produse; Ÿ Suprapunerea fondului de management cinegetic cu arii protejate;Ÿ Existența unor planuri de management cinegetic și, după caz, corelarea

acestora cu planurile de management ale ariilor protejate.

Criteriile considerate au fost incluse în fișă iar analiza și interpretarea lor s-au făcut considerând atât indicatorii cantitativi cât și cei calitativi. Având în vedere diversitatea practicilor și disponibilitatea resurselor, au fost utilizate valori cu caracter orientativ, accentul fiind pus pe indicatorii calitativi. Valorile înregistrate ca fiind semnificativ diferite au fost omise ulterior din analiză deoarece sursa diferențelor nu a putut fi identificată. Criteriile de tipul metode de vânătoare au fost interpretate, estimând frecvența cu care criteriul a fost identificat. Criteriile cantitative de tipul cantității de hrană alocată au fost utilizate după calculul valorilor medii.

5.2. Practici cinegetice locale favorabile

I. Utilizarea terenurilorPrincipalul criteriu care se evidențiază este ponderea de peste 90% în fondurile cinegetice a suprafeței productive cinegetic. Un al doilea criteriu este cel al dominanței pădurilor și pășunilor împădurite (valoare medie 51%). Considerând stabilirea limitelor fondurilor cinegetice ca fiind dependentă de ecologia speciilor și independentă de managementul cinegetic aplicat în prezent (criteriile utilizate pentru delimitare fiind realizate în urmă cu peste 20 de ani) este totuși relevantă dominanța terenurilor naturale sau seminaturale în cadrul fiecărui fond. Având în vedere şi suprafața minimă de 10.014 ha pentru un fond cinegetic, concluzia ce se poate trage este că planificarea managementului cinegetic trebuie abordată pe suprafețe mari care includ o diversitate mai mare de ecosisteme, iar reducerea suprafețelor fondurilor cinegetice ar fi complet ineficientă în asigurarea unor habitate calitative.


48

Categoria Valoare

minimă

Valoare maximă Valoare medie

Totală ha 10014 17052 12.638,21

luciu de apă % 0,03 21 2,6

păduri, păsuni împădurite % 14,39 96,2 52,9

fânete, arabil, livezi, alt % 0,2 64,3 34,7

păsuni % 2,5 26 13,1

alte % 0 27,9 13,9

gol de munte % 0 1 0,7

productiv cinegetic % 92,18 100 98,6

neproductiv cinegetic % 0,03 7,76 1,6

Categoriile de utilizare a terenurilor

II.Selecția zonelor de liniște Stabilirea unei zone de liniște la nivelul fiecărui fond cinegetic este impusă de legislația actuală, aceasta neclarificând criteriile pentru desenarea eficientă. În medie, suprafața zonelor de liniște reprezintă 14% din suprafața fondului, cu 4% peste limita minimă impusă de legislație, ceea ce sugerează că, şi dacă impactul acestei măsuri de management nu este ușor de cuantificat de către gestionari, merită acordată o atenție deosebită acestei măsuri.

Valoare minimă Valoare maximă Valoare medie

SUPRAFATA (ha) 1000 4000 1841,7

% Din suprafata fondului 8,8 25,5 14,3

Suprafața alocată zonelor de liniște

Principalul criteriu utilizat pentru a desemna zonele de liniște este accesibilitatea redusă ce are ca efect o prezență umană redusă, activități sezoniere sau de durată limitată. Alte criterii pentru a face din zona de liniște un mijloc eficient în asigurarea protecției/conservării speciilor de faună de interes cinegetic sunt: fără stâne/pășunat, fără exploatare forestieră, hrană disponibilă perioade lungi și adăpost.

Categoria


49

Criteriu utilizat Frecventa

acces dificil 5

păduri tinere 4

fără stâne/păsunat 4

fără exploatare forestieră 4

hrana disponibilă perioade lungi si adăpost 3

deranj minim 3

pozitia în fondul cinegetic 2

apă permanentă 2

număr dăunători foarte mic 2

pădure matură compactă 1

teren accidentat 1

nefavorabil organizare vânătoare 1

geomorfologie 1

prezentă bârloguri 1

Criterii pentru selecția zonelor de liniște

Simpla desemnare a unei zone de liniște nu reprezintă însă o soluție, dacă în cadrul acestuia măsurile stabilite nu sunt eficiente. Anterior legii 407/2006 (actualizată), în zonele de liniște vânătoarea nu era permisă și gestionarii par a respecta această regulă în continuare, chiar daca unii doar parțial. Unii gestionari organizează vânători și în zonele de liniște dar fără a goni, metodă considerată invazivă și puternic deranjatoare. O altă măsură aplicată este hrănitul permanent. Metoda hrănitului pare a fi principala soluție de gestiune a vânatului, deși impactul acesteia asupra faunei nu este cuantificat. Observațiile directe ale gestionarilor arată o concentrare a vânatului în jurul punctelor de hrănire, dar menținerea lor în zonele de liniște pare a fi o soluție bună doar în afara sezonului de vânătoare. O măsură considerată importantă dar neimplementată (datorită problemelor de ordin social și de acceptanță a vânătorilor) este interzicerea pășunatului în zonele de liniște. Pășunatul este extrem de intruziv în habitat prin consumul de resurse, deranj și mortalitate ridicată a vânatului prin transmiterea de boli și mortalitate cauzate de câinii gestionați necorespunzător. O altă categorie de activități implementate și considerate a fi importante este restricționarea activităților umane din categoria exploatării/recoltării de resurse.

Criteriu utilizat


50

Măsura implementată Frecventa

nu se organizează vânători 4

nu se organizează vânători la goană 4

hrănire permanentă 4

păsunatul interzis 4

accesul marcat/aten?ionare urs 2

asigurare liniste 2

combatere dăunători (câini, pisici) 2

nu se execută lucrări silvice 1

accesul interzis persoanelor fizice 1

nu se recoltează fructe 1

se organizează doar vânătoare la dibuit 1

Măsuri implementate în zonele de liniște

III.Ogoare pentru hrana suplimentarăÎn sistemul centralizat al planificării anterior anilor 1990, existența ogoarelor de vânat, respectiv a enclavelor destinate hrănitului speciilor de vânat, reprezenta o obligație a gestionarului de fond cinegetic și a gestionarilor de resurse (forestiere sau agricole). Aceste zone au ca scop acordarea de hrană de origine antropică faunei, în habitatul lor, minimizând însă prezența umană.

Valoare

minimă


Suprafata totală - ha 0 9,2 2,7

Suprafata utilizată* - ha 0 9,2 2,5

Suprafața de ogoare pentru vânat*Principalele culturi: ovăz, sfeclă, borceag, și porumb.

Suprafața de ogoare pentru vânat variază de la un fond cinegetic la altul, în prezent gestiunea lor fiind și o problemă de proprietate, limitând utilizarea lor ca soluții, deși eficiența lor este istoric recunoscută.

Masura implementata

51


De asemenea, cultivarea ogoarelor pentru vânat nu este o practică cu un caracter constant. Practica este reclamată ca fiind una costisitoare, în special în zonele mai greu accesibile. Dintre culturile preferate de gestionari se află ovăzul și borceagul, ce sunt favorabile speciilor de cervide și ursului.

IV. Hrana suplimentarăAșa cum am menționat anterior, hrănitul vânatului pare a fi o practică preferată a gestionarilor de fonduri cinegetice iar hrănitul nu pare a fi o practica foarte bine reglementată. Deși fondurile cinegetice au cam aceleași efective declarate, volumul de hrană alocat diferă semnificativ. Între gestionari există diferențe semnificative, atât în cazul cantităților și tipurilor de hrană utilizate, cât și din perspectiva perioadelor în care se realizează hrănirea.

ĦĠCĖÍ Valoare

minimă


Hrana cervide 7400 18000 11222

Hrana mistret 4500 16000 8711

Hrana capra neagră 1900 1900 1900

Hrana urs 300 16000 6294

Cantități de hrană alocate pe specii

Din perspectiva cantităților de hrană oferite, cea mai mare cantitate este dedicată speciilor de cervide, cu o valoare medie de cca. 11 tone pe an. Cantitățile de hrană au fost mai mari în perioada decembrie - februarie în cazul cervidelor. Din perspectiva costurilor alocate hranei,cervidele și ursul sunt cele cărora le sunt dedicate cele mai multe resurse financiare aprox. 8.000 lei pe an (valoare medie calculată pentru perioada 2010-2015).

I ÑÒ/an Valoare

minimă


Hrana cervide 1300 30000 8182

Hrana mistret 1500 6900 4267

Hrana capra neagră 1000 1000 1000

Hrana urs 1500 31000 7594

Costuri alocate pentru hrană (medii pentru perioada 2010-2015)

KG/AN

Lei/an


52

Recomandările de management privind hrănirea suplimentară fundamentată științific în funcție de biologia și ecologia speciei, impuse prin contractele de administrare a fondurilor cinegetice sunt aplicate de gestionari foarte diferit având în vedere obiectivul declarat și anume susținerea faunei în perioade grele ale unui sezon. Gestionarii care au acceptat să răspundă la întrebări privind hrănitul suplimentar hrănesc toate speciile de interes cinegetic, aproape fără excepție în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie și februarie. Mistrețului și ursului li se alocă hrană pentru perioade mai lungi de timp, unii gestionari asigurând hrană tot timpul anului, deși pare cel puțin inutil a hrănii urșii în perioada decembrie – martie când animalele sunt în somnul de iarnă, sau în lunile septembrie-octombrie când fructificațiile la jir și ghindă ar trebui să asigure hrană suficientă.

I ÞŌa I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Cervide 11 11 9 5 0 0 0 0 5 5 13 12

Mistret 13 13 11 8 8 7 7 8 12 12 12 12

Capră neagră 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1

Urs 11 11 12 12 12 3 3 4 10 10 11 11

Frecvențele lunilor în care se acordă hrană suplimentară conform declarațiilor gestionarilor

În ceea ce privește tipul de hrană acordată speciilor de vânat există, de asemenea, diferențe semnificative intre gestionari, cel mai probabil tipul de hrană acordată fiind în directă legătură cu disponibilitatea și prețul acesteia.

İ ÒŐul de hrană Concentrate Fân, masă verde Suculente,

rădăcinoase

Porumb Frunzare

Cervide 4 13 11 1 2

Mistret 11 0 8 7 0

Capră neagră 1 1 0 0 0

Urs 12 0 8 6 0

Frecvențe ale tipurilor de hrană oferită speciilor de faună conform declarațiilor gestionarilor

În același registru cu tipul de hrană se află și cantitățile oferite animalelor, existând diferențe semnificative intre cantitățile alocate în fiecare lună atât între gestionari cât și la același gestionar.

Tipul de hrana

Luna


53

Întrebați dacă urmăresc o ”rețetă” anume gestionarii au declarat că hrana este alocată în funcție de sezon și disponibilitate/costul ei. În plan secundar, numărul indivizilor din specia țintă contribuie la distribuția hranei între punctele de hrănire, cantitatea de hrană fiind influențată și de numărul acestora. Surprinzător este că numărul punctelor de hrănire la urs (specie din anexa 2 la Legea vânătorii) este la fel de mare ca la mistreț (specie din anexa 1 a Legii vânătorii).

Ĩ ÞŌŃPÑ ŇÑ OǾàŌÒǾÑ Valoare

minimă

Valoare

maximă

Valoare

medie

Cervide 5 40 18,9

Mistret 0 16 8,3

Urs 0 16 7,3

Numărul punctelor de hrănire pe categorii de specii

Majoritatea gestionarilor au declarat că adăpătorile și scăldătorile au un impact mic asupra efectivelor speciilor de interes cinegetic.

V. Personal de specialitateRezultatele managementului aplicat sunt dependente de calitatea resurselor alocate. Personalul specializat și echipamentele complete și performante pot face diferența intre succes și dezastru. Numărul minim de personal este reglementa prin legislație, în sensul în care, pentru fiecare fond este necesar a fi angajat un paznic de vânătoare. Din declarațiile lor, salariul plătit paznicilor este ușor peste salariul mediu pe economie. De asemenea, directorul de specialitate trebuie să fie angajat însă acesta poate coordona activitatea pentru mai multe fonduri cinegetice. Majoritatea fondurilor analizate beneficiază de un singur paznic de vânătoare. Totuși, anumiți gestionari au indicat existența a doi paznici și implicarea part-time a directorului în activități de pază și hrănire a animalelor.O altă categorie de personal asociat gestiunii este reprezentat de vânătorii din grupa de vânătoare, şi deși nu sunt implicați în management în mod direct, participă ocazional la diferite activități, fiind totuși implicați direct în activitatea de vânătoare, respectiv selecția vânatului, rol extrem de important din perspectiva unor populații viabile. Media numărului de vânători este 21 pe fond cinegetic, considerând totuși că fondurile gestionate de RNP Romsilva nu au grupe de vânători și activitatea acestora este suplinită de personalul de specialitate al ocoalelor silvice.

Puncte de hranire


54

CRITERIU Valoare

minimă


personal 1 3 1,8

vânători 0 48 21

masini 0 3 1,3

GPS 0 0 0

computer 1 2 1,1

Resurse administrative

Echipamentele utilizate de gestionari se rezumă la mașini (1 buc.), un calculator (alocat mai multor fonduri cinegetice), binocluri și arme. Deși nu sunt menționate la echipamente, se mai utilizează camere fotografice cu senzori însă, din discuțiile avute cu ei, numărul camerelor nu este suficient aplicării de tehnici de monitorizare. Considerând specificul activității, este de neînțeles de ce nu se folosesc de GPS sau echipamente similare pentru a realiza monitorizarea speciilor, respectiv colectarea de date din teren. De asemenea niciunul dintre gestionari nu utilizează baze de date naționale, internaționale sau softuri de specialitate.

VI.BraconajulFără excepție, gestionarii declară că pe fondurile lor, în ultimii 5 ani, nu au fost înregistrate acte de braconaj. Principala activitate de identificare a actelor de braconaj este patrularea, completată de utilizarea camerelor cu senzori și utilizarea de informatori locali. Un singur caz a raportat utilizarea unei firme de pază specializate, însă prezența acestora pare a fi mai degrabă un mijloc de intimidare decât un mijloc de identificare a braconierilor, considerând potențiala lipsa de specializare a agenților angajați. Abordarea preventivă a braconajului pare a fi dezvoltată pe doi piloni, și anume patrularea cu personalul de specialitate și informarea cetățenilor/localnicilor privind potențialele repercusiuni ale unor acte de braconaj dovedite. Un alt mijloc nedeclarat în scris vizează un control strict al deplasărilor în teren a vânătorilor și controlul mașinilor identificate în cadrul fondului cinegetic.Deși nu poate fi catalogat în mod direct ca braconaj, gestionarea necorespunzătoare a câinilor are un impact semnificativ asupra faunei. în medie, gestionarii intervievați au împușcat 10 căini hoinari pe an pe fond cinegetic.

Criteriu

55


Putem aproxima, fără a greși, considerând şi informațiile obținute în cadrul altor activități implementate în proiectul WOLFLIFE, că numărul câinilor hoinari este de cel puțin 2-3 ori mai mare decât numărul de câini împușcați. Prin gestionarea necorespunzătoare a acestor căini de către oameni, putem aprecia că această presiune reprezintă o formă neintenționată și indirectă de braconaj care are un impact semnificativ asupra speciilor de interes cinegetic.

I ÑÒ Valoare minimă Valoare maximă Valoare medie

Cheltuieli salarii 14000 90000 37500

Cheltuieli carburant 1300 11540 4540

Resurse alocate

Ì ÑPŎŇM ÒŇÑŌPÒŅÒŃMǾÑ Frecventa

patrulare 7

camere 4

informatori 3

firma paza 1

Metode de identificare a actelor de braconaj

Ì etoda de preventie Frecventa

patrulare 5

informare 5

avertizare 1

camere 3

Metode de prevenție a actelor de braconaj

VII. Modul de organizare a vânătorilor din punct de vedere al perturbărilor produseVânătoarea, ca activitate de management al faunei, poate și trebuie să fie o activitate cu impact minim asupra stării de conservare a speciilor, indiferent de statul lor.

Lei

Metoda identificare

Metoda de preventie


56

Aplicarea necorespunzătoare a activităților de vânătoare poate periclita, pe teren mediu și lung, viabilitatea speciilor și poate periclita echilibrul ecologic al ecosistemelor. Stabilirea modului în care se realizează vânătoarea reprezintă un element cheie al managementului cinegetic. Vânătorile individuale (pândă, dibuit) sunt mai puțin invazive și deranjul este minim, nefiind înregistrate redistribuiri ale vânatului în cadrul fondului cinegetic, fiind de asemenea și o vânătoare selectivă. Totuși, efortul făcut de vânător este mai mare decât în cazul altor tipuri de activități. Gestionarii intervievați organizează în medie 21 de vânători individuale și 23 colective din care 19 prin metoda la goană.

Valoare minimă Valoare maximă Valoare medie

Vânătoare individuală 10 39 21,25

Vânătoare colectivă 3 100 23,16667

Goană 3 50 19,6

Autorizații eliberate de către gestionari

Selectarea metodei diferă de la o specie la alta, principalul criteriu fiind sezonul (corelat cu legislația, impune categoric metodele ce pot fi aplicate) iar criteriul următor este legat de disponibilitatea vânătorului de a face efort sau de a plăti pentru minimizarea/maximizarea efortului respectiv selectarea unui trofeu valoros.

Ĭ ŐÑŃÒM Dibuit Pândă Goană Nadă

căprior 11 8 - -

cerb 13 2 - -

mistret 12 9 3 1

capra neagră 1 1 - -

urs 4 10 2 1

lup 1 9 7 -

Metode de vânătoare practicate funcție de specie

Specia

57


VIII. Arii protejateConsiderând existența în regiunea Carpatică a celor mai multe arii protejate din România, nu este deloc surprinzător că există suprapuneri ale fondurilor cinegetice cu arii naturale protejate. Până în prezent nu pare să fie identificat un conflict semnificativ intre managementul conservativ impus de legislația în domeniu conservării biodiversității și legislația pe vânătoare, activitățile cinegetice părând a fi compatibile, în anumite categorii de arii protejate, cu activitățile de gestionare a faunei din perspectiva conservativă. Este totuși adevărat că până în prezent planurile de management și regulamentele ariilor naturale protejate nu au fost aplicate, iar potențiale conflicte ar putea apărea în contextul unor obiective divergente sau la adoptarea unor soluții temporare sau permanente.

FMPÑŊŎǾÒM Parc

Natural

Rezervatie

Naturală

SCI

Suprapunere partială sau integrală 0 2 5

Suprapunere fondurilor cu arii protejate

IX. Planurile de management cinegeticO parte dintre gestionari consideră că planurile de management sunt utile însă, consideră că e necesară revizuirea conținutului acestora. Din răspunsurile lor, exceptând obligativitatea acestui document, nu este foarte clar modul în care acest plan poate fi utilizat pentru a-și optimiza activitatea. Gestionarii consideră informațiile incluse în plan ca fiind folositoare însă, în lipsa unor explicații clare și a unor indicatori clari și măsurabili, este doar un document fără caracter strategic.

Frecventă răspuns

DA

Frecventă răspuns

NU

Există plan de management 13 0

Este util planul de management 7 5

Planul necesită revizuire 6 6

Planurile de management ale fondurilor cinegetice

Categoria


58

Gestionarea faunei sălbatice reprezintă o activitate cu un specific special, datorită fluctuaților ce pot apare în distribuția faunei, mărimea populațiilor ca urmare a factorilor externi de origine naturală sau antropică. Abordări diferite în implementarea unor măsuri, evenimente favorabile/nefavorabile precum fructificații abundente ale speciilor de arbori și arbuști, perioade cu/fără strat mare de zăpadă, ierni ușoare sau mai grele, produc fluctuații ale costurilor, sau uneori fac ca anumite costuri să fie inutile.Pentru a estima unui fond cinegetic în care costurile aferente gestionăriimanagementul speciilor pradă permite menținerea unei populații viabile de lup, am luat în considerare costurile alocate pentru personal, deplasări și hrana vânatului. Costul tarifului de gestionare diferă de la un gestionar la altul funcție de modalitatea de atribuire. Considerând ca acest cost este unul asumat administrativ și nu are legătura directă cu gestionarea efectivă a faunei, el nu a fost luat în calcul.

Costul în lei Valoare

minimă

2010-2015

Valoare maximă

2010-2015

Valoare medie

2010-2015

Cheltuieli salarii 14.000 90.000 37.500

Cheltuieli carburant 1.300 11.540 4.540

Hrana cervide 1.300 30.000 8.182

Hrana mistret 1.500 6.900 4.267

Hrana capra neagră 1.000 1.000 1.000

Hrana urs 1.500 31.000 7.594

Total 20.600 170.440 63.083

Total fără urs 19.100 139.440 55.489

Costuri directe legate de gestiune speciilor de interes cinegetic

Se pot observa din nou variații semnificative în costurile alocate gestionării faunei cu amplitudini semnificative ale valorilor la cheltuielile cu salariile și hrana cervidelor și ursului. În varianta valorii minime alocate, resursa umană contribuie cu 67,9% la cheltuieli, în timp ce în varianta valorilor maxime alocate procentul ajunge la 52,8%. În varianta valorilor medii, salariile reprezintă 59,4% din costurile declarate, iar hrana suplimentară 33%.


59

În , doar 6 gestionari au dorit să comunice cu stabilirea venituriloraproximație veniturile obținute direct din vânzarea vânatului către vânători. Nici un gestionar nu a declarat venituri obținute din alte activități precum turismul orientat spre observarea vânatului. De asemenea, veniturile din cotizații nu au fost luate în calcul deoarece și acestea sunt venituri indirecte (care nu au legătură directă cu resursa utilizată). Considerând numărul limitat de răspunsuri, probabilitatea ca valorile să fie o reflexie a situației reale este necunoscută însă informațiile sunt o reflexie a balanței costuri-venituri pentru fondurile luate în considerare.

ĲÑŌÒP ǾMŐŎǾPMP -lei Valoare minimă

2010-2015

Valoare maximă

2010-2015

Valoare medie

2010-2015

Venit mediu căprior 220 8.580 3.500

Venit mediu cerb 2.500 99.880 38.364

Venit mediu mistret 3.692 14.520 7.737

Venit mediu capra n. 2.000 2.000 2.000

Venit mediu urs 12.500 156.102 84.637

Total 20.912 281.082 136.238

Total fără urs 8.412 124.980 51.601

Venituri directe obținute din valorificare vânatului

Venit raportat -lei Valoare minimă

2010-2015

Valoare maximă

2010-2015

Valoare medie

2010-2015

Total cheltuit personal,

deplasare si hrană - lei

20.600 170.440 63.083

Total cheltuit personal, deplasare si hrană (fară urs) - lei

19.100 139.440 55.489

Total venituri - lei 20.912 281.082 136.238

Total venituri fără urs 8.412 124.980 51.601

Recuperare cheltuieli % 102% 165% 216%

Recuperare cheltuieli % fără urs

44% 90% 93%

Diferențe costuri și venituri

Venit raportat -Lei


60

Se poate observa că veniturile principale ale gestionarilor provin din valorificarea cerbului și a ursului. Considerând ursul ca fiind o specie a cărei vânătoare nu este fundamentată pe principiul cotelor, sursa principală de venit rămâne cerbul, iar costurile de gestionare a faunei depășesc veniturile. În lipsa veniturilor obținute din valorificarea ursului, scenariul economic al utilizării costurilor minime este cel mai nefavorabil (recuperare 44% costuri) balanței cheltuieli-venituri, iar scenariul valorilor medii utilizate devine cel mai favorabil economic (recuperare 93%).

5.3. Recomandări de management derivate din practicile locale

IMPORTANT!

Nu avem pretenția ca setul de măsuri propus în continuare să fie superior altor recomandări din domeniul cinegetic incluse în lucrări de specialitate. El a fost dezvoltat considerând experiența locală a gestionarilor de fonduri cinegetice și poate anumite practici depășesc convenționalismul tehnic al domeniului. Măsurile propuse sunt recomandate de gestionarii alături de care proiectul WOLFLIFE a lucrat în perioada 2015-2016 și nu reprezintă un set de propuneri tehnice cu funcție de normă ci, mai degrabă, un manual de bune practici. Măsurile propuse au fost adaptate considerând cadrul legal existent și principii ale conservării biodiversității, iar din această perspectivă caracterul cinegetic ar putea fi estompat.

În privința managementului speciilor pradă gestionarii recomandă un set de măsuri ce ar avea un impact pozitiv asupra speciilor, însă ei nu au putut cuantifica cantitativ acest impact. Principalul motiv pentru imposibilitatea cuantificării impactului este lipsa unor indicatori (cantitativi și calitativi) care să permită o evaluare reală a activităților implementate în procesul de management cinegetic.Analiza realizata în cadrul proiectului indică anumite măsuri care favorizează o gestionare eficientă, dacă ele sunt aplicate corect, contribuie la menținerea unui echilibru în raportul pradă-prădător și a unei balanțe economice cheltuieli-venituri.


61

Măsura Frecventa recomandării

hrănirea suplimentara 6

combatere dăunători (câini, pisici) 4

selectie optimă prin vânătoare 2

monitorizare permanentă a terenului 2

combaterea braconajului 2

număr de goane mai mic 1

controlul populatiei când este peste optim 1

nu se împuscă femele 1

limitare păsunat 1

Măsuri recomandate de către gestionari

La aceste măsuri cu un puternic caracter cinegetic este necesar a fi adoptate, împreună cu ceilalți factori interesați, și măsuri de gestiune a habitatelor speciilor. Plecând de la propunerile gestionarilor de fonduri cinegetice de la cerințele ecologice a speciilor și cadrul administrativ și legal, am clasificat practicile propuse în următoarele categorii: 1) Măsuri administrative/logistice, 2) Măsuri de gestiune a habitatului; 3) Măsuri cu caracter vânătoresc; 4) Măsuri complementare.

5.3.1. Măsuri administrative/logistice

Stabilirea unor indicatori personalizați pentru fiecare fond cinegeticÎn orice sistem de tip planificare-implementare, indicatorii, fie cantitativi fie calitativi, au rolul de a cuantifica eficiența procesului. Faptul că gestionarii intervievați nu au putut să cuantifice impactul măsurilor implementate sau nu pot să explice în ce măsură abordarea lor este una eficientă, nu doar ecologic ci și social și economic, este datorat lipsei de utilizare a indicatorilor în managementul implementat. Ca principiu, eficiența unor măsuri se analizează pe perioade medii și lungi de timp, iar pentru a fi eficienți indicatorii aleși trebuie să fie obiectivi și măsurabili pe toată perioada luată în considerare.

Masura


62

Fiecare gestionar ar trebui să își stabilească propriul set de indicatori care să ii permită analiza activității realizate dar și impactul pe care activitatea o are asupra comunității. Este important ca acești indicatori să fie cât se poate de onest analizați și datele utilizate să fie reale, respectiv cat mai precise și nu ajustate.Mai jos dam exemple de indicatori care pot fi folosiți în scopul monitorizării propriei activități și a rezultatelor.Ÿ Indicatori ecologici: raportul F/M pe specii (unde există dimorfism

sexual), sporul natural la diferite specii de fauna de interes cinegetic, numărul de pagube produse de carnivore șeptelului în interiorul si/sau în vecinătatea fondului cinegetic

Ÿ Indicatori economici: venituri din vânzarea de carne, venituri din vânzarea de trofee, costuri de aferente actelor administrative (autorizații, permise, avize, analize etc.),

Ÿ Indicatori sociali: număr de pagube înregistrate, număr de angajați zilieri etc.

Optimizarea costurilor Este evident că orice gestionar își dorește eficiență în valorificarea vânatului și, deci, este obligat să asigure angajarea unui specialist. în general, specializarea impune și costuri suplimentare și este, astfel, evident că costurile aferente resursei umane ar fi de dorit să crească și nu să scadă. Taxele datorate statului sau proprietarilor sunt și ele obligatorii, astfel încât este greu de planificat orice reducere a acestora. Carburantul reprezintă un consumabil necesar activităților specifice, motiv pentru care a limita volumele utilizate nu poate fi considerată o soluție. Considerând costurile declarate de gestionari, singura categorie la care costurile aferente pot fi ajustate în minus este reprezentată de hrana suplimentară. Această soluție, însă, reprezintă una dintre cele mai puternice unelte la îndemâna gestionarului, mai ales la îndemâna celor cu potențial financiar ridicat.Considerând că hrănitul ursului nu mai este o obligație considerăm că, costurile aferente pot fi reduse prin alocarea de hrană doar în situații speciale (ierni foarte grele, lipsa de resurse toamna și apariția pagubelor). De asemenea, pare nejustificat ca pentru cerb și mistreț să se aloce hrană tot timpul anului în contextul în care există hrană naturală. Recomandarea noastră este ca aceste cantități să fie judicios planificate și distribuite, atât funcție de sezon cât și funcție de existența resurselor trofice în cadrul fondului (reamintim utilitatea cartării habitatelor în interiorul fondului).

63


Optimizarea veniturilorDin informațiile prezentate anterior, este evident că balanța economică este influențată semnificativ de posibilitatea valorificării unor trofee de urs sau a altor specii valoroase. Principial, această abordare este falimentară considerând faptul că în prezent specia este una protejată, iar cel puțin la nivel de principiu valorificarea este interzisă. A fundamenta un întreg sistem de management doar pe potențialul economic al cerbului și al ursului nu poate fi decât păgubos, în condițiile în care succesul vânătorii la cele doua specii este dependent de factori politici, administrativi dar și ecologici, astfel încât predictibilitatea veniturilor este redusă. Credem că este necesar ca veniturile să fie previzionate corect, pentru a permite continuitatea activităților, motiv pentru care, credem că este utilă realizarea unei analize interne a surselor de venit constant și a potențialului de creștere a acestei categorii de venituri. Credem că o ușoară creștere a veniturilor din vânarea mistrețului și căpriorului este fezabilă, considerând chiar amplitudinea mare a veniturilor înregistrare pentru aceste două specii. Deși nu sunt incluse în estimări, și alte specii de vânat pot contribui semnificativ la venituri dacă valoarea lor este ajustată pentru a acoperii cheltuielile de bază ale asociației. De asemenea, considerăm că diversificarea surselor de venit prin derularea unor programe de tip turism cinegetic, image-hunting sau încurajarea furnizării unor servicii complexe în cadrul serviciilor pe care le oferă vânătorilor, poate suplimenta semnificativ plaja de venituri.

Monitorizarea planificată a fondului cinegeticDeși gestionarii cinegetici au menționat măsura ca fiind legată de acțiunea de combatere a braconajului, credem că acțiunile de monitorizare sunt utile deoarece permit identificarea din timp a acelor activități care pot afecta negativ numărul și distribuția speciilor pradă. De asemenea, este util ca din teren să fie colectate informații privind distribuția resursei trofice (de ex. arborete cu fructificație abundentă) și elementele ce ar putea limita utilizarea ei de către specie (de ex. lucrări silvice sau activități de colectare a resurselor, lucrări de întreținere drumuri). O astfel de monitorizare, combinată cu necesitatea de asigurare a hranei complementare, poate duce la reducerea costurilor anuale și o mai bună cunoaștere a mișcării în teritoriu a faunei de interes cinegetic.


64

5.3.2. Măsuri de îmbunătățire a habitatului

Hrana suplimentarăHrana suplimentară reprezintă o măsură de management cinegetic agreată de gestionari și autorități. Alocarea de hrană suplimentară a devenit obligație contractuală și este considerată, din păcate, ca fiind principala măsură de gestionare a faunei. Din perspectiva noastră, stabilirea volumului de hrană complementară nu ar trebui să facă obiectul contractului de gestionare. Pare că obligativitatea hranei vine dintr-un principiu fals că ”mai multă hrană … mai mult vânat”. Cu toate acestea, de multe ori ”mai multa hrană” poate fi considerată risipă sau poate contribui la schimbări în distribuția faunei sau a comportamentului de hrănire a acesteia. Alocarea hranei suplimentare poate fi justificată de următoarele obiective: (1) compensarea lipsei hranei naturale în anumite perioade; (2) creșterea masei corporale a indivizilor; (3) ”captura” indivizilor pe un anumit teritoriu; (4) modificarea comportamentului/deplasărilor în vederea reducerii pagubelor culturilor agricole.În funcție de obiectiv, gestionarul trebuie să își planifice foarte bine tipul de resursă, cantitatea necesară, perioada și modalitatea în care hrana este distribuită. De asemenea, este de dorit să existe un raport favorabil între costurile alocate hrănitului și veniturile obținute din valorificarea vânatului. Hrănitul suplimentar trebuie menținut în anumite limite deoarece, peste anumite cantități, el devine inutil crescând costurile de gestiune. În mod similar, în implementarea acestei măsuri trebuie ținut cont de faptul că hrănirea permanentă nu contribuie la creșterea semnificativă a veniturilor, însă creșterea populațiilor datorită unei hrăniri permanente poate conduce la creșterea conflictelor cu fermierii.Din discuții cu gestionarii am concluzionat că, în perioadele deficitare, un maxim de 0,6 kg hrană suplimentară/zi/individ este suficient pentru cervide, iar pentru mistreț limita ar fi de 1,5 kg /zi/individ. Considerând însă prevederile legale actuale, credem că nu este justificat ca hrana alocată să depășească valorile prevăzute în contractele de gestiune. Orice volume alocate peste reprezintă costuri suplimentare care nu se justifică din perspectiva creșterii veniturilor. Considerând totuși că alocarea de hrană trebuie să fie realizată pentru unul dintre cele patru obiective menționate, trebuie înțeles că nu cantitatea este factorul esențial ci modul și perioada în care hrana este distribuită. în acest sens literatura de specialitate conține instrucțiuni suficient de clare.

65


După părerea noastră, argumentațiile științifice din lucrările publicate de Comșia și Cotta sunt mai mult decât suficiente pentru a permite unui gestionar responsabil să țină costurile cat mai reduse și să le transforme pe termen lung în venit.

Ogoare pentru vânat Tehnica a fost abandonată în ultimii 15 ani, însă la nivel de fond cinegetic sistemul de hrănire trebuie clădit în jurul acestei resurse neutilizate corespunzător. Acolo unde cadrul administrativ privind proprietatea terenurilor și disponibilitatea teritoriala o permit, este mai eficient să asiguri cultivarea acestor ogoare decât să asiguri hrană permanent. În prezent, cel mai frecvent se plantează ovăz, sfeclă, borceag, și porumb. Suprafața de ogor maximă utilizată anual este de cca. 9 hectare/fond cinegetic. Ideal ar fi ca această suprafață sa fie distribuită neuniform în cadrul fondului cinegetic în zone mai depărtate de culturile agricole. Tot în acesta măsura pot intra și acțiunile de îmbunătățire a resurselor trofice prin plantarea unor specii fructifere de arbori și arbuști. Utilizarea unor specii autohtone de par sau mar pădureț poate contribui pe termen lung la creșterea cantității de hrana suplimentara oferita în mod natural faunei sălbatice și la diminuarea costurilor gestionarilor. Adesea, în zonele în care exista habitate utilizate de ursi sau porci mistreți, astfel de acțiuni de plantare a unor arbori și arbuști fructiferi creează o bariera trofica care face ca nivelul pagubelor în culturi agricole și livezi sa fie mult diminuat.

Selecția zonelor de liniște Zona de liniște este reprezentata de suprafața de teren neîmprejmuit, capabilă sa asigure condiții favorabile speciilor de interes cinegetic, dar în care managementul cinegetic impune lipsa oricărei activități de recoltare. Reprezintă o soluție impusă și de legislația actuală care stabilește că zonele de liniște trebuie să beneficieze de măsuri speciale pentru a favoriza adăpostul animalelor. Un prim criteriu impus și de legislație este suprapunerea zonelor de liniște cu arii protejate. Astfel, se poate face un ”import” de măsuri din aria protejată în zona de liniște. Nu trebuie, însă, înțeles că orice arie protejata suprapusa fondului cinegetic trebuie sa devina zona de liniște. Daca o arie protejata nu întrunește criteriile de favorabilitate specifice cerințelor ecologice speciilor caracteristice, atunci nu se poate declara ca și zona de liniște pentru fauna sălbatica ( de exemplu o arie protejata de tip geologic precum Vulcanii Noroioși de la Buzău nu poate fi zona de liniște pentru ungulate). Se recomandă ca suprafața zonelor de liniște să fie între 10 și 15% din suprafața fondului și să țină cont de mobilitatea și teritoriile utilizate de speciile de fauna vizate.


66

În funcție de fondurile vecine şi suprapunerea cu arii protejate, se pot stabilii zone de liniște învecinate pe fonduri învecinate, astfel încât suprafața zonei de liniște să fie cât mai mare ca suprafață, iar forma acesteia sa fie cat mai apropiata de forma unui cerc sau pătrat. Amplasarea zonei de liniște trebuie făcută considerând accesibilitatea redusă pentru mijloacele auto, în zone fără stâne/pășunat, fără exploatare forestieră, existenta unei resurse hrană disponibilă perioade lungi și adăpost permanent. Pentru a asigura implementarea măsurilor este indicat ca, pentru zonele de liniște, să fie realizat un set de hărți detaliate precum și un set de măsuri care să fie negociat cu administratorii de resurse (ocol silvic) sau cu alte autorități (de ex. APM, GF) astfel încât măsurile propuse pentru zonele de liniște să poată fi preluate atât în procesul de utilizare a resurselor naturale cât și în anumite acte de reglementare. În acest sens, utilizatorii de resurse și autoritățile trebuie să înțeleagă faptul că asigurarea liniștii în perioada de boncănit la cerb nu este destinată vânătorii ci este garanția succesului împerecherii.

5.3.3. Măsuri de organizare a activităților vânătorești

Modul de organizare a vânătorii din punct de vedere al perturbărilor produseEste esențial ca, pe lângă reglementările impuse de legislația în vigoare, gestionarii să aplice în teren cele mai bune cunoștințe și practici pentru aplicarea unor limitări spațiale și temporale a propriilor acțiuni de vânătoare. Este cunoscuta „opreliștea” – ca denumire populara a restricției de timp autoimpusa vânătorilor prin codurile etice cinegetice. Această restricție presupune, pe de o parte, oprirea vânătorii în perioadele stabilite prin lege dar, pe de alta parte, presupune și limitarea numărului de vânători colective care pot duce la perturbarea faunei. O mai buna planificare și organizare calendaristica a vânătorilor va diminua efectul perturbator al prezentei vânătorilor și gonacilor în teren.Limitările spațiale presupun și interdicțiile de a se vâna sau hăitui animalele în zonele de liniște, în zonele de creștere a puilor sau de reproducere. Ca exemplu, este cunoscut faptul ca cerbul este vânat frecvent în locurile de boncănit iar cocosul de munte, pana de curând, era vânat în locurile de rotit. Aceste situații pot contribui la diminuarea succesului reproductiv și la un spor natural redus în populațiile în care se aplica astfel de tehnici de vânătoare. De aceea, este recomandat ca fiecare gestionar sa-si autoimpună astfel de limitări spațiale și temporale care sa asigure o îmbunătățire a managementului speciilor de fauna sălbatică.Acțiunile de vânătoare nu ar trebui să producă mișcări teritoriale ample sau perturbări semnificative în structura pe vârste sau sexe ale vânatului în cadrul fondului cinegetic.

67


Promovarea pândei și dibuitului ca metode pentru vânat și limitarea goanelor doar pentru anumite perioade sau în anumite zone în care se înregistrează concentrări limitează deranjul speciilor țintă dar și al altor specii și este un element care poate duce la o îmbunătățire a managementului speciilor de fauna sălbatică. Realizarea unor activități de vânătoare la goana poate degrada din punct sexual structura populațiilor la speciile fără dimorfism sexual. Aplicarea unor acțiuni de recoltare la goana la speciile de ungulate care au coarne nu ridica însă acest risc, cu excepția vânătorii la capra neagra unde dimorfismul sexual ridica probleme pentru persoanele cu putina experiență.De asemenea, se recomandă ca vânătoarea la goana sa evite zonele în care este cunoscuta prezenta unor areale de hibernare, fătare sau creștere a puilor. Versanții însoriți, cu zăpadă mica pe timpul iernii sunt de regula utilizați de numeroase specii de fauna sălbatică simultan, iar organizarea unor ample vânători la goana produce o perturbare semnificativa.

Aplicarea unei selecții optime în cadrul populațiilor

În fondurile de management cinegetic în care se evidențiază faptul ca efectivele speciilor de interes cinegetic sunt aproape de limita superioara a capacitații de suport și acolo unde structura pe vârste și sex indica forme simetrice și echilibrate, se poate asigura o extracție neselectiva și proporțională în toate contingentele de vârsta, în dorința menținerii unei piramide populaționale corecte.În mod natural, selecția din fonduri a exemplarelor bătrâne, bolnave sau infirme este realizata în cadrul relațiilor trofice inter-specifice de către lupi, râși sau ursi care ajuta și minimizează efortul gestionarilor în demersul de a menține populații sănătoase și echilibrate structural.Selecția prin vânătoare are rolul de a simula procesul natural prin care exemplare îmbătrânite, bolnave, sterpe cad pradă prădătorilor și trebuie să vizeze în principal aceste categorii. În acest sens, atât paznicul de vânătoare cât și vânătorii din grupă sau din afara grupei trebuie să fie foarte bine instruiți. Gestionarii care au propus această măsură se bazează pe experiența personalului tehnic de a identifica acele exemplare ce nu mai pot contribui la fondul genetic din cauza vârstei sau capacității fizice reduse.

Procesul de selecție trebuie realizat, însă, prin asumarea unui anumit cadru legal și prin abordarea unui set de principii care sa contribuie la un efect final favorabil din punct de vedere ecologic și economic:Ÿ Selecția indivizilor va tine cont în primul rând de piramida vârstelor, de

structura pe sexe și de necesitatea de recoltare a indivizilor debili;


68

Ÿ Selecția se va face, de regulă, până la începutul iernii, pentru a se asigura un spor de hrană faunei rămase;

Ÿ Stabilirea unor criterii suplimentare pentru selecția la masculii de cerb, fata de selecția actuala în care este evaluat doar trofeul (starea fiziologică generală, întârzierea năpârlirii, infirmități etc.).

Combaterea dăunătorilorPrin dăunători se înțeleg câinii și pisicile hoinare în sensul definit de legislația în domeniu. Studii efectuate în cadrul proiectului WOLFLIFE arată, fără dubiu, impactul negativ pe care căinii hoinari sau nesupravegheați de la stâne pot să îl aibă asupra speciilor de cervide, mamiferelor mici și păsărilor, atât în calitate de vectori de transmitere a unor boli virale sau bacteriene, cat și prin calitatea de specii concurente care exercita o presiune suplimentara pe baza piramidei trofice. Considerăm că acțiunile de vânare a câinilor și pisicilor hoinare trebuie realizate tot timpul anului, fie ca acțiuni planificate și organizate în acest sens, fie de câte ori este necesar.

Limitarea creșterii excesive a populațieiDeși literatura de specialitate impune în acest sens termenul de optim, considerăm că a avea populații peste optimul stabilit la nivel teoretic nu reprezintă un dezastru ecologic, motiv pentru care considerăm că limitarea creșterii excesive ca măsură, poate fi considerată utila și planificată în acele zone în care efective ridicate produc pagube culturilor și gospodăriilor. Ionescu, arăta în 2011 ca stabilirea efectivului optim este dependentă de corectitudinea cu care au fost alese criteriile de bonitare, de cât de bine a fost aleasă ponderea fiecărui factor şi, în fine, de cum a fost stabilit sporul natural. Acest fapt arată ca optimul teoretic stabilit pentru speciile de fauna de interes cinegetic la nivelul fondurilor este o cifra relativa și ca realitatea trebuie sa fie atent monitorizata pentru a aplica cele mai bune practici de management cinegetic.Trebuie ținut cont că orice creștere a populației la valori mari este urmată aproape sigur de o scădere a efectivului în anii următori, fie din cauza apariției bolilor, fie a creșterii populației de prădători, astfel încât orice reducere a populației trebuie bine planificată și efectuată astfel încât impactul mortalităților naturale să nu fie accentuat de intervenția umană.


69

5.3.4. Măsuri complementare

Prevenirea braconajului Abordarea preventivă a braconajului trebuie dezvoltată pe doi piloni, și anume patrularea cu personalul de specialitate și informarea cetățenilor/localnicilor privind potențialele repercusiuni ale unor acte de braconaj dovedite. În acest sens colaborarea cu custozii și administratorii de arii naturale protejate poate fi extrem de utilă deoarece aceștia pot dispune de resurse superioare și, cu siguranță, au același obiectiv și anume de a eradica braconajul indiferent de forma lui. În cazul comunităților montane sărace în care există braconaj de subzistență, asigurarea unui sistem prin care membri ai comunității să fie implicați în acțiuni de management și care să le permită obținerea de venituri sau bunuri din acțiuni de vânătoare ar putea contribui la reducerea fenomenului.

Deși, fără excepție, nu au fost declarate cazuri de braconaj, gestionarii care au contribuit la fundamentarea prezentului ghid susțin că un control sever al vânătorilor din grupa de vânătoare, patrulările permanente și înregistrarea mașinilor de teren identificate pe fond sunt măsuri utile care pot contribui la reducerea braconajului.În ultimul timp, de o eficienţă crescută în reducerea braconajului prin supravegherea cailor de acces se bucura utilizarea de către gestionari a unor echipamente foto/video cu senzori de mișcare ce pot înregistra și transmite ”on line” prin SMS imagini cu persoanele prezente în fondul de management cinegetic. Se recomandă, și este de asemenea eficienta, încheierea unor protocoale de colaborare cu unitățile teritoriale din cadrul Jandarmeriei Romane care se pot implica adesea în realizarea unor patrulări cu scopul prevenirii braconajului cinegetic.

Implementarea restricțiilor la pășunatPășunatul, ca activitate tradițională, a căpătat noi dimensiuni ca urmare a subvențiilor venite din partea Uniunii Europene. Frecvent, turme de oi sunt prezente în pădure și enclavele forestiere, în afara traseelor acceptate de pășunat. Aceste acțiuni, indiferent de caracterul lor legal sau ilegal, nu fac altceva decât să altereze semnificativ calitatea habitatelor prin competiția la resursa de hrană, transmiterea de boli și uciderea (braconarea) faunei sălbatice de căinii de la stână prezenți la distanțe considerabile față de turma de animale. Credem că în această privință și în contextul actual, creșterea animalelor și conservarea faunei sălbatice sunt activități ce trebuie desfășurate cu reguli clare, astfel încât activitatea celor două grupuri de factori interesați să poată fi desfășurată fără conflicte.


70

În acest sens, accesul în pădure cu animale ovine, caprine sau bovine nu ar trebui să fie acceptat, iar în caz de necesitate traseele prin pădure să fie clar marcate și utilizate astfel încât deranjul să fie minim. Restricționarea totală a pășunatului în zonele de liniște trebuie să fie o măsură implementată, motiv pentru care ar trebui evitată stabilirea zonelor de liniște în zone cu pășunat istoric. Autoritățile responsabile trebuie să se asigure că normele de gestionare a animalelor domestice, deci și a câinilor, sunt respectate și implementate astfel încât mortalitatea cauzată de câini ( fie prin boli fie prin prădare) să fie eliminată.


71

Bibliografie

1. Acevedo, P., Ruiz-Fons, F., Vicente, J., Reyes-Garcia, A.R., Alzaga, V., Gortazar, C., 2008. Estimating red deer abundance în a wide range of management situations în Mediterranean habitats. Journal of Zoology, 276: 37–47.2. Alves, J., Alves da Silva, A., Soares, A., Fonseca C. 2013. Pellet group count methods to estimate red deer densities: Precision, potential, accuracy and efficiency. Mammalian Biology, 78: 134–141.3. Apollonio M., Andersen R., Putman R. 2010. European Ungulates and their management în the 21th century. Cambridge Unversity Press.4. Berger, J., Stacey, P. B., Bellis, L., & Johnson, M. P. (2001). A mammalian predator-prey imbalance: grizzly bear and wolf extinction affect avian neotropical migrants. Ecological Applications, 11(4), 947-960.5. Berger, J. 2005. Hunting by carnivores and humans: does functional redundancy occur and does it matter? In: Ray, J.C., Redford, K.H., Steneck, R.S., Berger, J. (eds). Large carnivores and the conservation.of biodiversity. Island Press, Washington, DC pp 315–341.6. Chapron, G. 2012. Wolf – Europe summary. In: Kaczensky, P., Chapron, G., von Arx, M., Huber, D., Andrén, H., Linnell, J. (eds.). 2012. Status, management and distribution of large carnivores – bear, lynx, wolf & wolverine – în Europe. . Report for the European Commission. Part 1. 72 pp.7. Chapron, G., Kaczensky, P., Linnell, J. D., von Arx, M., Huber, D., Andrén, H., ..., Balčiauskas, L. 2014. Recovery of large carnivores în Europe's modern human-dominated landscapes. Science, 346(6216): 1517-1519.8. Cotta, V. , Vânatul, Editura Ceres, Bucureşti, 19829. Comșia, A.M. , Biologia și principiile culturii vânatului, Editura Academiei, 196110. Chiriac., S., Pop.M.I., Patrascu L., Sin., T, Bereczky., L., Bouros., G., Raport privind analiza cost-beneficiu a actiunilor care duc la cresterea efectivelor speciilor prada în fondurile de management cinegetic populate de lupi, 2016, manuscris în curs de publicare 11. European Environment Agency. 2012. EEA reference grid http://www.eea.europa.eu/data-and-maps/data/eea-reference-grids-1 12. European Commission. 2012. Conservation status of large carnivores. http://ec.europa.eu/environment/nature/conservation/species/carnivores/conservation_status.htm


72

13. European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and Natural Habitats, 2007 14. Ghid de planificare strategică pentru managementul durabil al resurselor cinegetice elaborat în cadrul proiectului LIFE+ Comunicare și Informare ”Manageri Eficienți pentru o Natura 2000 eficientă” – EME Natura 200015. Głowaciński, Z., & Profus, P. 1997. Potential impact of wolves Canis lupus on prey populations în eastern Poland. Biological conservation 80(1): 99-106.16. Ionescu, O., Curs pentru Specializarea Cinegetică, 2011, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere Management cinegetic şi salmonicol http://docslide.us/documents/management-cinegetic-2.html 17. Jarausch, A., Nowak, C. 2015. 1st preliminary report on wolf genetics results - LIFE13NAT/RO/000205. Senckenberg Wildlife Genetics Laboratory.18. Leopold, A., Game management, New york – London, Editura Charles Scribner's Sons,199319. Lovari, S., Herrero, J., Conroy, J., Maran, T., Giannatos, G., Stübbe, M., Aulagnier, S., Jdeidi, T., Masseti, M, Nader, I., de Smet, K. & Cuzin, F. 2008.a Capreolus capreolus. In: IUCN 2013. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2013.1. <www.iucnredlist.org>. 20. Lovari, S., Herrero. J., Conroy, J., Maran, T., Giannatos, G., Stubbe, M., Aulagnier, S., Jdeidi, T., Masseti, M. Nader, I., de Smet, K. & Cuzin, F. 2008.b Cervus elaphus. In: IUCN 2013. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2013.1. <www.iucnredlist.org>. 21. LIFE05NAT/RO/000170. 2005. Îmbunătățirea sistemului de protecție a carnivorelor mari din județul Vrancea. http://www.life000170.carnivoremari.ro 22. LIFE02/NAT/RO/8576. 2003. Conservarea in-situ a carnivorelor mari din judeţul Vrancea. http://life8576.carnivoremari.ro/index.htm 23. Luca Mattioli, Claudia Capitani, Andrea Gazzola, Massimo Scandura, Marco Apollonio. Prey selection and dietary response by wolves în a high-density multi-species ungulate commu-nity. European Journal of Wildlife Research, Springer Verlag, 2011, 57 (4), pp.909-922.24. Mech, L.D. 1970. The Wolf: The Ecology and Behavior of an Endangered Species. Natural History Press Doubleday Publishing Co. New York. 389 pp.25. Mech, L.D. & Boitani, L. (IUCN SSC Wolf Specialist Group) 2010. Canis lupus. In: IUCN 2013. IUCN Red List of Threatened Species.

Bibliografie

73

26. Molinari, P., Breitenmoser, U., Molinari-Jobin, A., Giacometti, M. 2000. Predatori în azione. Manuale di identificazione delle predazioni e di altri segni di presenza dei grandi mammiferi carnivori. Rotografica s.r.l., Limena, Italy. 27. Morellet, N., Klein, F., Solberg, E., Andersen, R. 2011. The census and management of populations of ungulates în Europe in: Putman, R., Apollonio, M., Andersen, R. 2011. Ungulate management în Europe: Problems and practices. Cambridge University Press.28. Nedici, Gh. Istoria Vânătoarei, Editura Paideia, 2003 citând din Nicolae Iorga lucrarea Istoria românilor prin călători. Vol. 1 pag 26.29. Negruţiu, A., Selaru, N. Management cinegetic şi salmonicol, multiplicat la Universitatea “Transilvania” Braşov,200230. Negruţiu, A. Cultura vânatului şi salmonicultură, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 198431. Promberger, C., Ionescu, O. 2000. Lupul. Biologie, ecologie şi management, Edit. Haco International. Braşov.32. Pedrotti, L., Lovari, S. 1999. Rupicapra rupicapra. In: A. J. Mitchell-Jones, G.33. Plhal, R., Kamler, J., Homolka, M.. 2014. Faecal pellet group counting as a promising method of wild boar population density estimation. Acta Theriologica, 59(4): 561–569.34. Raganella-Pelliccioni, E., Riga, F., Toso, S. 2013. Linee guida per la gestione degli Ungulati. Cervidi e Bovidi. Pp. 225. Manuali e Linee guida 91/2013. Istituto Superiore per la Protezione e la Ricerca Ambientale (ISPRA).35. Rambo J.L. and Faeth S.H. 1999. Effect of vertebrate grazing on plant and insect community structure. Conserv. Biol. 13: 1047–105436. R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București, 2002.37. Rozylowicz L., Sandu R.M., Stîngă C., Oprea S., Radu G., Chiriac S., Nanu M., Manolache S., Chiriac N. 2009. Evaluarea populației de carnivore mari din Parcul Natural Putna-Vrancea prin metode non invazive – Raport tehnic, proiect LIFE02/NAT/RO/000170.38. Rozylowicz, L., et all., The potential of large carnivores as conservation surrogates în the Romanian Carpathians, Biodiversity Conservation, 201039. Seber, G.A.F. 1986. A review of estimating animal abundance. Biometrics. 42: 276–292. 40. Sidorovich V.E., Stolyarov V.P., Vorobei N.N., Ivanova N.V., Jędrzejewska B. 2007. Litter size, sex ratio, and age structure of gray wolves, Canis lupus, în relation to population fluctuations în northern Belarus. Canadian Journal of Zoology, 85(2): 295-300.


74

41. Strategia cinegetică a României http://www.mmediu.ro/paduri/vanatoare.htm 42. Strategia Națională și Planul de acțiune pentru Conservarea Biodiversității în Româniea 2010-2020 http://biodiversitate.mmediu.ro 43. Sin T., Gazzola A., Chiriac S., Rîșnoveanu G. 2015. Wolf (Canis lupus, L. 1758) diet and prey selection în the South-Eastern Carpathian Mountains, Romania. VIIth European Congress of Mammalogy, Stockholm, Suedia 17-21 August 2015. Oral communication. 44. Sinclair, A.R.E., Fryxell, J.M., Caughley, G., 2006. Wildlife Ecology, Conservation and Management, 2nd ed. Blackwell Publishing, Oxford.45. Vincent, J.P., Gaillard, J.M., Bideau, E., 1991. Kilometric index as biological indicator for monitoring forest roe deer populations. Acta Theriologica 36, 315–328.46. Wemmer, C., Kunz, T., Lundie-Jekins, G., McShea, W. 1996. Mammalian Sign. In: Wilson, D.E., Cole, F.R., Nichols, J.D., Rudran, R., Foster, M.S. (eds). Measuring and monitoring biological diversity. Standard methods for mammals. Smithsonian Institution, USA, pp 157–176.47. Wilmers, C., Crabtree, R., Smith, D., Murphy, K., Getz, W. 2003. Trophic facilitation by introduced top predators: Gray wolf subsidies to scavengers în Yellowstone National Park. Journal of Animal Ecology 72: 909–916.48. http://www.lhnet.org/ - Large Herbivores Network

Bibliografie

75

ISBN 978-606-8484-58-7

Cele mai bune practici pentru managementul speciilor de ... · de 51 kg (Pop I., Homei V.,Mamifere...

Documents

Transcript of Cele mai bune practici pentru managementul speciilor de ... · de 51 kg (Pop I., Homei V.,Mamifere...