Univeristatea Titu Maiorescu – Facultatea de drept

Master: Dreptul Uniunii Europene. Instituții de drept material și procesual european

Cauza Jipa

Coordonator științific Studentă,

Prof. Univ. Dr. Crauciuc Olimpiu Fulgeanu Victorița

Cuprins

1. Contextul Cauzei Jipa

2. Întrebările preliminare

3. Cuprinsul hotărârii date de Curte

4. Concluzii

1. Contextul Cauzei Jipa

La o scurtă perioadă după aderarea României la Uniunea Europeană, o instanță

judecătorească, Tribunalul Dâmbovița, a adresat Curții de Justiție a Comunităților Europene

(CJCE) mai multe întrebări referitoare la dreptul de liberă circulație a unui cetățean român,

devenit cetățean al Uniunii Europene, în raport cu autoritățile propriului stat, în ideea în care

acestea din urmă invocau un motiv de ordine publică pentru limitarea exercitării respectivului

drept.

Cetățeanul Jipa a părăsit România 10 septembrie 2006 pentru a călători în Belgia. La 26

noiembrie 2006, acesta a fost returnat în România de către autorităţile belgiene, în temeiul

acordului de readmisie, deoarece se afla în situaţie de „şedere ilegală”. La 11 ianuarie 2007,

ministerul a solicitat instanţei de trimitere dispunerea unei măsuri prin care să i se restrângă

domnului Jipa dreptul de liberă circulaţie în Belgia. Instanţa de trimitere arată în decizia de

trimitere că ministerul nu a precizat în ce consta „şederea ilegală” care a determinat readmisia

domnului Jipa. Așadar, obiectul acestei cauze a fost o cerere de pronunțare a unei hotărâri

preliminare, în temeiul articolului 234 CE, introdusă de Tribunalul Dâmbovița (România),

prin decizia din data de 17 ianuarie 2007, primită de către Curte în data de 24 ianuarie 2007,

în cauza Ministerului Administrației și Internelor – Direcția generală de pașapoarte București

împotriva lui Gheorghe Jipa.

1. Întrebările preliminare

Instanța de trimitere consideră că dispozițiile de drept național, în special articolele 38 și

39 din Legea nr. 248/2005 şi Hotărârea Guvernului nr. 825/1995, sunt contrare articolului 18

CE şi articolului 27 din Directiva 2004/38. Prin Decizia din 17 ianuarie 2007, Tribunalul

Dâmboviţa a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări

preliminare:

- Articolul [18 CE] […] trebuie interpretat în sensul că se opune ca legislaţia României

(şi anume articolele 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a

cetăţenilor români în străinătate) să împiedice exercitarea dreptului la liberă circulaţie

a persoanelor?

- Dispoziţiile articolelor 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005 […], care împiedică o

persoană (cetăţean român şi în prezent cetăţean al Uniunii Europene) să circule liber

într-un alt stat (în speţă membru al Uniunii Europene), constituie un obstacol în calea

liberei circulaţii a persoanelor, libertate consacrată la articolul 18 CE?

- Un stat membru al Uniunii Europene (în speţă România) poate dispune limitarea

exercitării liberei circulaţii a cetăţenilor pe teritoriul altui stat membru?

- Termenul «şedere ilegală» în sensul Hotărârii Guvernului nr. 825/1995 pentru

aprobarea Acordului dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Guvernele Regatului

Belgiei, Marelui Ducat de Luxemburg şi Regatului Ţărilor de Jos, pe de altă parte,

privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală (în temeiul căreia s-a dispus

readmisia pârâtului aflat în situaţia de «şedere ilegală») se circumscrie motivului de

«ordine publică» sau de «siguranţă publică» prevăzut la articolul 27 din Directiva

2004/38/CE, pentru a se putea dispune restrângerea libertăţii de circulaţie a unei astfel

de persoane ?

- În situaţia în care răspunsul la întrebarea precedentă este afirmativ, dispoziţiile

articolului 27 din Directiva 2004/38/CE […] trebuie interpretate în sensul că statele

membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii

Europene pentru motive de «ordine publică» şi de «siguranţă publică» în mod

automat, fără a se analiza «conduita» persoanei în cauză ?

În primul rând, este pentru prima oară când o instanţă românească şi-a exercitat

competenţa de a se adresa Curţii, utilizând articolul 234 CE. În această privinţă, astfel cum se

arată în contribuţia dnei. judecător dr. Carmen Popoiag, prezintă importanţă modul în care se

realizează în concret această sesizare, precum şi efectele de ordin procedural pe care aceasta

le implică pentru instanţa de trimitere. Dna. judecător (la data respectivă, judecător în cadrul

Tribunalului Dâmboviţa), cea care a decis în speţă sesizarea Curţii de Justiţie, ridică şi

problema posibilităţii de aplicare directă de către instanţa românească a dreptului comunitar;

or, soluţia este evident corectă, ţinând cont de statutul dreptului comunitar în ordinea juridică

naţională, dar şi, mai precis, de faptul că, încă din 1974, Curtea a stabilit că fostul articol 3

alineatul (1) al Directivei 64/2211 era susceptibil să producă efecte directe16, dispoziţie ce

impunea condiţia existenţei în mod exclusiv a unei conduite personale a celui în cauză, care

afectează ordinea publică, drept temei a limitării exercitării acestui drept la liberă circulaţie.

În al doilea rând, litigiul în cauza principală serveşte unei ilustrări ce are pertinenţă directă

pentru dreptul românesc asupra modului în care se pot impune (sau nu) limite dreptului la

liberă circulaţie al cetăţenilor români în alte state membre ale Uniunii.

În al treilea rând, se poate afirma că modul de argumentare utilizat de către instanţa

comunitară, dar şi de către avocatul general Mazak în prezenta cauză (în concluziile din 14

februarie 2008), este unul mai puţin întâlnit în prezent, în momente în care CJCE se lansează

în interpretări „revoluţionare” ale dispoziţiilor tratatelor, dar şi ale dreptului comunitar derivat

pentru a susţine caracterul fundamental al libertăţilor ce constituie piaţa internă.

2. Cuprinsul ordonanței Președintelui Curții

Această cerere a fost introdusă în cadrul unei proceduri de urgență și urmărește obținerea

pronunțării unei hotărâri prin care să fie restrânsă exercitarea de către dl Jipa, rezident în

România, a dreptului său la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de până la 3 ani.

În sprijinul cererii sale de aplicare a procedurii accelerate, instanța de trimitere invocă faptul

că dl Jipa trebuie să fie în măsură să-și exercite dreptul la liberă circulație sau să cunoască, cât

mai curând posibil, dacă nu dispune decât de o posibilitate limitată de exercitare a acestui

drept. Cu toate acestea, instanța în cauză nu precizează dacă libertatea de circulație a

persoanei interesate este restrânsă în prezent. Instanța adaugă faptul că, în conformitate cu

legislația națională, trebuie să se pronunțe asupra cererii de restrângere a exercitării dreptului

amintit în termen de cinci zile de la înregistrarea cererii introductive, care s-a efectuat la data

de 11 ianuarie 2007.

În ceea ce privește simplul interes al dlui Jipa de a cunoaște cât mai repede posibil care

este întinderea drepturilor ce rezultă din articolul 18 CE și din articolul 27 din Directiva

2004/38, acesta nu este de natură să determine existența unei urgențe extraordinare, așa cum

este aceasta definită la articolul 104a primul paragraf din Regulamentul de procedură (a se

vedea în acest sens ordonanța președintelui Curții din 7 mai 2004, Alliance for Natural Health

și alții, C-154/04 și C-155/04, nepublicată încă în Recueil, punctul 8).

Caracterul extraordinar al urgenței nu poate reieși nici din simplul fapt că cererea având ca

obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare a fost introdusă în cadrul unei proceduri de

urgență, care prevede că termenul în care instanța națională trebuie să soluționeze cauza este

de numai cinci zile, calculat de la data sesizării sale de către autoritatea competentă (a se

vedea în acest sens, în special în ceea ce privește o procedură națională de aplicare a măsurilor

provizorii, ordonanța președintelui Curții din 17 noiembrie 2004, Michaniki și alții, C-363/04-

C-365/04, nepublicată încă în Recueil, punctele 5-7). Cu atât mai mult, această regulă va fi

aplicabilă într-o cauză precum cea din acțiunea principală, în care termenul acordat instanței

de trimitere pentru soluționare expirase deja la momentul la care cererea având ca obiect

pronunțarea unei hotărâri preliminare a fost înregistrată la grefa Curții.

Reiese astfel că, în prezenta cauză, condițiile prevăzute de articolul 104a primul paragraf

din Regulamentul de procedură nu sunt îndeplinite și că, prin urmare, solicitarea instanței de

trimitere privind supunerea soluționării acestei cauze unei proceduri accelerate instituite prin

dispoziția amintită nu poate fi admisă.

Pentru aceste motive, președintele Curții ordonă (Hotărârea din 10 iulie 2008):

„ Respinge cererea Tribunalului Dâmbovița din data de 17 ianuarie 2007 privind

supunerea soluționării cauzei C-33/07 unei proceduri accelerate prevăzute de articolul

104a primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții. „

În cauza C-33/07, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare

formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Dâmbovița (România), prin decizia din

17 ianuarie 2007, primită de Curte la 24 ianuarie 2007, în procedura Ministerul Administrației

și Internelor – Direcția Generală de Pașapoarte București împotriva lui Gheorghe Jipa,

CURTEA (Camera întâi), compusă din domnul P. Jann, președinte de cameră, domnii A.

Tizzano (raportor), A. Borg Barthet, M. Ilešič și E. Levits, judecători, avocat general: domnul

J. Mazák, grefier: domnul R. Grass, având în vedere procedura scrisă, luând în considerare

observațiile prezentate:

– pentru guvernul român, de doamna E. Ganea, în calitate de agent;

 – pentru guvernul elen, de doamnele E. Skandalou și G. Papagianni, în calitate de agenți;

 – pentru Comisia Comunităților Europene, de doamnele D. Maidani și I. Trifa, în calitate de

agenți, după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 14 februarie 2008,

pronunță prezenta Hotărâre.

Cu privire la întrebările preliminare care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere

solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38

se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant

dintr-un stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru

motivul că a fost returnat anterior din acest stat deoarece se afla acolo în situație de „ședere

ilegală”. În observațiile scrise și prezentate Curții, guvernele român și elen, precum și

Comisia Comunităților Europene susțin aceeași opinie, considerând că trebuie să se răspundă

în mod afirmativ la aceste întrebări.

În această privință, trebuie arătat în primul rând că, în calitate de resortisant român,

domnul Jipa se bucură de statutul de cetățean al Uniunii în temeiul articolului 17 alineatul (1)

CE și, prin urmare, are posibilitatea de a se prevala, inclusiv față de statul membru de origine,

de drepturile aferente unui astfel de statut și în special de dreptul la liberă circulație și ședere

pe teritoriul statelor membre, astfel cum a fost conferit prin articolul 18 CE (a se vedea în

acest sens, în special, Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C-184/99, Rec., p.

I-6193, punctele 31-33, Hotărârea din 26 octombrie 2006, Tas-Hagen și Tas, C-192/05, Rec.,

p. I-10451, punctul 19, precum și Hotărârea din 23 octombrie 2007, Morgan și Bucher,

C-11/06 și C-12/06, Rep., p. I-9161, punctele 22 și 23).

În continuare, trebuie precizat că, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 35 din

concluzii, dreptul la liberă circulație include atât dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a

intra într-un alt stat membru decât cel de origine, cât și dreptul de a-l părăsi. Într-adevăr, astfel

cum a avut deja ocazia să sublinieze Curtea, libertățile fundamentale garantate prin Tratatul

CE ar fi golite de substanță dacă statul membru de origine ar putea, fără o justificare valabilă,

să interzică propriilor resortisanți să părăsească teritoriul statului în cauză pentru a intra pe

teritoriul unui alt stat membru (a se vedea, prin analogie, în materie de libertate de stabilire și

de liberă circulație a lucrătorilor, Hotărârea din 27 septembrie 1988, Daily Mail and General

Trust, 81/87, Rec., p. 5483, punctul 16, Hotărârea din 14 iulie 1994, Peralta, C-379/92, Rec.,

p. I-3453, punctul 31, și Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C-415/93, Rec., p.

I-4921, punctul 97).

Prin urmare, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 18 CE și articolul 27

din Directiva 2004/38 nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea

dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat

membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla

acolo în situație de „ședere ilegală”, cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant

să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes

fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să

garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este

necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă

acesta este cazul în cauza cu a cărei soluționare este sesizată.

3. Concluzii

Cu alte cuvinte, într-o situaţie precum cea din acţiunea principală, împrejurarea că faţă de

un cetăţean al Uniunii s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul unui alt stat membru unde

şedea în mod ilegal nu ar putea fi luată în considerare de statul membru de origine al acestuia

pentru a limita dreptul la liberă circulaţie al cetăţeanului respectiv decât în măsura în care

conduita acestuia reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societăţii. Or, situaţia care a determinat apariţia litigiului din acţiunea

principală nu pare să răspundă cerinţelor amintite la punctele 22-26 din prezenta hotărâre. În

special, din dosarul transmis Curţii de instanţa de trimitere şi din observaţiile scrise ale

guvernului român pare să rezulte că cererea ministerului prin care se urmăreşte limitarea

dreptului de liberă circulaţie a domnului Jipa are ca unic temei măsura de returnare care s-a

dispus faţă de acesta pe teritoriul Regatului Belgiei, întrucât se afla în situaţie de „şedere

ilegală” în acest stat membru, lipsind orice apreciere specifică a conduitei persoanei în cauză

şi orice referire la vreo ameninţare pe care aceasta ar constitui-o pentru ordinea publică sau

pentru siguranţa publică. Pe de altă parte, guvernul român precizează în observaţiile sale

scrise că nici decizia autorităţilor belgiene care au decis returnarea domnului Jipa nu a fost

întemeiată pe motive de ordine publică sau de siguranţă publică.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: Articolul 18 CE şi articolul 27 din

Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind

dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi

membrii familiilor acestora de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare

a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE nu se opun unei reglementări naţionale care permite

restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui

alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se

afla acolo în situaţie de „şedere ilegală”, cu condiţia ca, pe de o parte, conduita acestui

resortisant să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societăţii şi, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie

aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmăreşte şi să nu depăşească cadrul a ceea

ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanţei de trimitere sarcina să verifice

dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei soluţionare este sesizată.

În ceea ce privește hotărârile Tribunalului Dâmbovița, este admis că pârâtul este

responsabil de „şedere ilegală” pe teritoriul Belgiei, dar consideră că acest fapt nu este

suficient prin el însuşi pentru a se restrânge dreptul la libera circulaţie a pârâtului, câtă vreme

acesta, prin conduita sa, nu a adus atingere în nici un fel ordinii publice, iar prezenţa sa în

Belgia nu reprezenta o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes

fundamental al societăţii. În al doilea rând, tribunalul are în vedere că scopul urmărit de legea

naţională aplicabilă în speţa dedusă judecăţii, acela de a stopa migraţia ilegală, nu se poate

realiza în circumstanţele date, în raport cu cetăţenii care nu se fac culpabili de lezarea ordinii

publice pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, ci, dimpotrivă, acest scop poate fi

atins în ipoteza persoanelor care tulbură ordinea socială prin activitatea pe care o desfăşoară şi

reprezintă în acelaşi timp o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societăţii.

În fine, în măsura limitării unui drept fundamental al cetăţeanului, cum este cel la libera

circulaţie, nu se poate aplica, aşa cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată,

pentru considerente care ţin de prevenţia generală, deoarece nu poate avea temei legal o

măsură restrictivă dacă aceasta nu este proporţională conduitei culpabile a unei persoane şi

care trebuie să prezinte o anumită gravitate, pentru a justifica sancţionarea sa. Faţă de cele ce

preced, tribunalul concluzionează că pârâtului J.G. nu i se poate imputa un comportament ce

lezează vreun interes fundamental al societăţii, acesta nefăcând nimic de natură a aduce

atingere valorilor sociale, împrejurare în care se va respinge cererea reclamantatei.

Sentința nu a fost apelată, rămânând definitivă și irevocabilă.

Bibliografie

1. Șandru, Mihai – Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al UE și experiențe Banu, Mihai sistemului român de drept, Ed. C. H. BeckCălin, Dragoș

2. http://iaduer.ro/?p=171 3. http://www.grefieri.ro/Docs/20100211RELATIA%20DINTRE%20INSTANTELE

%20EUROPENE2.pdf