By Rodica StătescuSource: http://brailaveche.wordpress.com/Automatic transitionMusic: Andre Gagnon

Centrul Cultural Nicăpetre a fost înfiinţat la 6 decembrie 2001, pentru a adăposti donaţia

sculptorului Nicăpetre şi funcţionează în sediul fostei Case a Colecţiilor de Artă (1986-2001).Clădirea a fost sediul firmei Embiricos et Co. M.Embiricos a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din Brăila. Armator şi negustor, făcea

export de cereale şi import de cărbuni, deţinea o linie regulată de mărfuri între Anglia - continent şi

Mediterana la porturile de la Marea Neagră şi dunărene. Deţinea linia regulată transatlantică

Constanţa-New-York cu vapoare de lux şi liniile de pasageri Marsilia-Pireu, Salonic-Constantinopol-

Varna. Era reprezentantul general al Societăţilor de navigaţie: Byron Steam-Ship Co. Ltd. Londra şi National Steam Navigation Co. Ltd. din Grecia.

Centrul Cultural Nicăpetre a fost redeschis pentru public în data de 12 noiembrie 2010, după ample

lucrări de reabilitare.

dr. Maria Stoica, şef Secţia Artă

Grecii, care ajunseseră la un sfert din populaţia oraşului, au fost iscusiţi negustori, îndeplinind rolul unei puternice Academii Comerciale practice pentru Ţara Românească. Cei mai multi greci se naturalizaseră şi, chiar

daca n-au făcut-o, au lăsat un semn al trecerii lor prin Brăila,

aşa cum e şi clădirea de pe strada Belvedere nr.1, o capodoperă a noului spirit din arhitectura locală, Casa

Embiricos.Conceputa in 1912 de catre arhitectul Lazăr I. Predinger, a fost destinată ca sediu al agenţiei de vapoare M. Embiricos & Co. si

locuinţă a marelui armator Menelaos Embiricos. Firma M. Embiricos & Co. efectua export de cereale şi import de

cărbuni, deţinea linia transatlantică de transport de călători cu vapoare de lux.

Conceptul ilustrat de arhitect prin această clădire – mişcarea, dinamismul – este exprimat atât de volumetria ei cât şi de

organizarea interioară a spaţiului. Totul este calculat în raport cu ceea ce trebuie să simtă vizitatorul care intră în casă:

ospitalitate, încredere, siguranţă. Plastica arhitecturală este caracteristică eclectismului de la începutul secolului XX din

Europa.Integrată în stilul istoric, cu patru faţade principale, compusă

din subsol, parter şi etaj, clădirea se integrează în plan în jurul unui hol central dezvoltat pe doua etaje cu camere dispuse

perimetral şi din care se accede la etaj printr-o scară monumentală din marmură. Clădirea monument conţine câteva elemente de valoare artistică inegalabilă: vitraliul

policrom intutulat “Hermes” (zeul comerţului), feroneria de excepţie a luminatorului şi uşile cu mari suprafeţe de geam

cristal. Despre un moment din epoca de înflorire, aflăm la nivel

ficţional din scrierile lui Fănuş Neagu:

  “… este ziua naţională a Greciei şi armatorul Imbericos, cu 99 de vapoare pe mările lumii, primeşte în palatul din strada

Belvedere pe căpitanii de vas prezenţi în port, pe şefii coloniei greceşti şi, traşi la sorţi, o sută de căpitani di bărcuţă din cei aproape vreo patru mii câţi forfoteau, peticiţi şi hămesiţi de foame, prin portul cel mai bogat al Dunării. Pe întreg cursul sărbătorii sirenele vaselor în ancoră urlau în valuri, tăceau,

urlau din nou, tunuri de paradă bubuiau saluturi ghiftuite, iar în grădina lui Imbericos se serveau, pe platouri uriaşe, elies, portocalia, mandarina, ouzo, lichior de trandafiri, vermuturi, mastică de Chios, miei fripţi, şi mai cu seamă măruntaie, şi

hartane de ied, stropite cu vinuri dulci şi aromate. Imbericos, în straie de pescuitor de bureţi, ciugulea câte un fir de

sparanghel în ulei, brânzeturi franţuzeşti, langustină şi prăjituri pregătite dupa reţetele lui Brillant-Savarin. În copilărie,

povestea tremurat, eclepsa petres apo tin Acropoli (am furat pietre de pe Acropole) şi pe toate le-am adus ca să le

pun în coroana pe intrarea în hrubele Brăilei. În tinereţe, am slujit curvelor de la Cap Sunion. Che putanes apo to Sunio Coples. Hei, mai cu foc, mai cu foc, doamnelor, striga spre orchestra alcătuită din douazeci de femei, care cânta sub

arborii din fundul grădinii.“Casa Embiricos s-a născut, a crescut, a înflorit, dar s-a şi

prăbuşit, clădirea fiind vândută in anul 1927, cand afacerile firmei au scăzut. Dupa 1930 destinaţia clădirii a fost pe rând:

sediul Societăţii Meseriaşilor brăileni “Mihail Eminescu” (1930-1937), Dispensarul Casei Asigurărilor Sociale (1937), a fost

ocupată de trupele armatei sovietice din august

1944 până la retragera acestora din ţară, iar apoi a adăpostit un spital şi o policlinică. Din 1987 s-a numit Casa Colecţiilor de Artă iar din 2002 Centrul

Cultural Nicăpetre. În tot acest timp clădirea n-a fost modificată şi nu a pierdut niciuna din componentele ei valoroase.