Liceul Agromontan “ Romeo Constantinescu ”

Modul 6

Elemente de montanologie

Cursant : Frunzescu Antonius-Raducu Postliceala 1A

Carpatii OrientaliDescriere si caracterizare

Grupa Carpaţilor Orientali este una dintre marile părţi componente ale Muntilor Carpaţi, ea întinzîndu-se în principal pe teritoriul României dar avînd porţiuni şi pe teritoriile Ucrainei, Poloniei sau Slovaciei .

Din punct de vedere al delimitarii geografice, limita sudică a Orientalilor este Valea Prahovei, iar cea nordică este graniţa cu Ucraina, în Munţii Maramureşului şi Bucovinei. Crestele Orientalilor sînt aşezate pe trei şiruri paralele orientate S-N, cu origini diferite. Înălţimile sînt medii, crestele oscilînd în jurul a 2000 de metri, cu cele mai mari valori în Munţii Rodnei, vîrful Pietrosu, 2303 m şi în Munţii Călimani, alt vîrf Pietrosu, 2100 m. Între lanţurile de munţi se află depresiuni intramontane numeroase: Ţara Oaşului  şi Ţara Maramureşului , bazinele Bilbor, Borsec si Depresiunea Giurgeului sau Gheorghenilor, Depresiunea Ciucului, mica depresiune a Caşinului şi depresiunea cea mai întinsă,  Ţara Bârsei . Carpaţii Orientali sunt bine împăduriţi, reprezentând principalul domeniu forestier al ţării. Pădurile de conifere (molid, brad, pin, zadă) coboară până la marginea câmpurilor depresionare din cursul superior al Mureşului şi Oltului. Clima este mai aspră decât în alte zone muntoase din cauza inversiunilor de temperatură. Iarna se înregistrează cele mai scăzute temperaturi, iar toamna şi primăvara aici se produc primele şi respectiv ultimele îngheţuri. Aspectul Carpaţilor Orientali variază de la o zonă la alta. În zonele de origine vulcanică, munţii Călimani, Gurghiului şi Harghitei, aspectul este tipic munţilor vulcanici, fostele cratere fiind acum sedimentate, unul dintre ele, Puciosu, găzduind lacul Sf. Ana, singurul lac vulcanic din România. În Rodna relieful este glaciar, în sud, în Carpaţii de Curbură relieful fiind carstic, şirul vestic e format din munţi de origine vulcanică, şirul central e format din roci dure, şisturi cristaline, iar şirul estic şi Carpaţii de Curbură din straturi sedimentare cutate.

În România Carpaţii Orientali se prezintă grupaţi în trei mari unităţi:a) Grupa Sudica sau Carpaţii de Curbură : reprezintă secţiunea sudică a Carpaţilor Orientali, cuprinsă între  valea Oituzului şi valea Prahovei, având vecini în est şi sud Subcarpaţii Curburii, iar în vest, alături de valea Prahovei,  Depresiunea Colinară a Transilvaniei, procesele de orogeneză alpine  desfăşurate de la sfârşitul mezozoicului de-a lungul neozoicului. Această grupă se remarcă prin desfăşurarea largă a flişului (roci sedimentare-conglomerate, calcare, gresii, marne- cutate) pe toată întinderea sa, astfel că paralelismul culmilor, evidenţiat în restul Carpaţilor Orientali, dispare. În plus, direcţia de orientare a culmilor se modifică de la NV-SE la E-V, datorită configuraţiei microplăcilor. Curbura propriu-zisă se realizează în dreptul Munţilor Vrancei. Este o grupă extrem

de fragmentată, lucru dovedit prin prezenţa a unei largi depresiuni intramontane (Braşov), a numeroaselor trecători şi pasuri ( P. Predeal, P. Vlădeni, P. Oituz, P. Bratocea, P. Vlădeni). Altitudinea maximă o atinge vârful Ciucaş cu 1954 m înălţime. Se remarcă în această grupă o diversitate mare a tipurilor de relief petrografice;  tipul de relief conglomeratic cu ale sale forme reziduale, ciudate în Munţii Ciucaş (Tigăile Mari, Tigăile Mici, Sfinxul Ciucaşului);  tipul de relief carstic cu văi în chei, versanţi abrupţi, suprafeţe suspendate în Munţii Bârsei (Cheile 7 Scări, Platoul Poiana Braşov); tipul de relief al gresiilor ce favorizează spre subcarpaţi alunecări de teren. Diviziunile grupei sunt puse în evidenţă prin două structuri: flişul extern şi flişul intern.

Munţii Vrancei, cu o serie de culmi dispuse în mai multe fâşii,  Munţii Buzăului, având trei culmi paralele cu râul Buzău şi afluenţii săi:  Podu Calului, Penteleu şi Siriu. Spre nord de aceştia se află o treaptă joasă ce alcătuieşte Munţii Întorsurii, iar spre vest masivele înalte ale  Munţilor Ciucaş. Spre valea Prahovei se dispun domol Munţii Baiului ce apar în contrast cu masivitatea Bucegilor.  Munţii Braşovului (Bârsei) sunt secţionaţi de râul Timiş în două culmi:  Postăvaru şi Piatra Mare. Acesta este flişul extern.

În Depresiunea Braşov pătrund trei masive digitate alcătuind flişul intern: Munţii Bodoc, Munţii Baraolt şi Munţii Perşani (deosebiţi deoarece a triplă alcătuire petrografică: în nord, roci vulcanice, în centru, calcare ale flişului şi în sud, şisturi cristaline). Depresiunea  se remarcă prin aspectul său de şes (câmp) situat pe râul Olt şi afluenţii săi. Are trei secţiuni: una estică numită Târgu Secuiesc, una centrală, numită Câmpu Frumos (cu oraşul Sfântu Gheorghe) şi una vestică numită  Ţara Bârsei (cu oraşele Braşov, Râşnov, Zărneşti).

O mică depresiune se află pe râul Buzău:  Întorsura Buzăului, ce se remarcă prin frecvente inversiuni termice iarna. Printre trecători, Oltul îşi formează două defilee; primul defileu în munţii vulcanici Harghita: Defileul Tuşnad; cel de-al doilea în Munţii Perşani:  Defileul Racoş.

Clima acestui sector montan este temperat-continentală de tranziţie. Totuşi, altitudinea a impus etajarea elementelor climatice;  etajul montan se desfăşoară la baza masivelor şi în depresiuni având valori de temperatură ce coboară de la 6° la 2°C şi valori de precipitaţii ce urcă de la 1000 la 1200 mm/an. Vârfurile peste 1700 m au valorile  etajului alpin: temperaturi sub 2°C şi precipitaţii de peste 1200 mm/an. Se produc numeroase inversiuni termice, iarna. Aici, la Bod s-a înregistrat temperatura minimă a ţării în 1942 de – 38,5ºC. Sectoarele de influenţă diferă vest şi est: oceanic şi continental (de ariditate), afectat iarna de circulaţia vântului de nord-est (Crivăţul) ce în zonă se numeşte Nemira.

Această grupă este străbătută de Olt, ce în Depres. Braşov primeşte   Râul Negru şi Bârsa. Din Munţii Vrancei izvorăşte   Oituzul  şi  Putna având traseu spre est. Spre sud se îndreaptă râurile izvorâte din Ciucaş: Buzău, Teleajen, sau din Baiu: Prahova. Lacurile aparţin celor de baraj antropic: lacul Siriu pe Buzău, lacul Paltinu pe Doftana şi câteva iazuri piscicole în depresiune (la Vadu Roşu).

Mari suprafeţe forestiere caracterizează grupa; acestea apar-ţin pădurilor de fag şi pădurilor de conifere (cu pin, zadă, molid şi brad). La altitudini mari dincolo de etajul subalpin (cu ienupăr şi jneapăn) apare pajiştea alpină. Fauna este caracteristică pădurilor cu mamifere cu interes cinegetic: ursul, căprioara, cerbul,  mistreţul, dar şi lupul, vulpea, pisica sălbatică, râsul, viezurele, iepurele. Între păsări se remarcă  găinuşa de alun, cocoşul de munte, ciocănitoarea, cucul, fazanul,  prepeliţa, acvila de munte, iar între peşti  bibanul şi crapul. Partea superficială terestră se succede de la clasa cambisolurilor-cu tipurile brun – roşcate şi brune acide-, la clasa spodosolurilor-cu tipurile brun-acide montane şi podzoluri. Şi în aceasta grupă înregistrăm hazarde naturale climatice produse de inversiunile termice, iarna, prăbuşiri de roci pe versanţii montani, avalanşe. Prezenţa aşezărilor umane (marile oraşe din Depres. Braşov) au schimbat calitatea aerului, apei, faunei şi florei prin poluare.

b) Grupa centrala sau Carpatii Moldo-Transilvani : reprezintă partea centrală a Carpaţilor Orientali si separă Transilvania de Moldova avînd ca limite sudice pasul Oituz, depresiunea Braşovului si Câmpulung Moldovenesc ; ca limite nordice Valea Moldovei, pasul Mestecăniş şi depresiunea Dornelor, in zona vestică iau contact cu  Depresiunea Colinară a Transilvaniei, iar în partea de est cu  Subcarpaţii Moldovei. Munţii  care intră în aria acestei părţi a  Carpaţilor Orientali  sînt aşezaţi în trei culmi paralele pe direcţia nord-sud, au un aspect discontinuu, masivele montane fiind separate şi puternic fragmentate de văile rîurilor şi de depresiuni (aceasta grupa are sase si anume: Giurgeului, Ciucului, Comaneşti,Varşag, Bilbor, Borsec, asta fără să le socotim pe cele de la limita zonei). Grupa, în ansamblul său, s-a format prin cutarea şi ridicarea materialelor în timpul orogenezei alpine catre sfârşitul erei mezozoice si inceputul neozoicului. Materialele se dispun peste granite formate anterior în orogeneza hercinică.

Geologia Carpaţilor Moldo-Transilvani este variată, în conformitate cu originile munţilor zonei. Astfel, şirul vestic este format din  munţi  vulcanici, iar cel central şi estic sînt  munţi de încreţire, şirul central fiind format din şisturi cristaline, iar cel estic din fliş (roci sedimentare conglomerate, gresii, marne, calcare cutate). Şirul central, cristalin, are aspect masiv. Cel mai înalt vîrf se află, totuşi, în zona  munţilor vulcanici, Pietrosul Călimanilor avînd 2100 de metri înălţime. În est, făcînd parte din şirul munţilor alcătuit din flişuri, mai exact din  Munţii Bistriţei, Ceahlăul, "un uriaş cu fruntea-n soare", are o apariţie impozantă fără ca totuşi culmile lui să depăşească 2000 de metri (Toaca, 1904 m, Ocolaşul Mare, 1907 m). În aceşti  munţi întîlnim singurul lac vulcanic din România, lacul Sfînta Ana, în masivul Ciomatu (jud. Harghita), la 946 de metri altitudine. În materie de lacuri zona are cîteva exemple spectaculoase: Lacul Roşu, format prin blocarea cursului Pîrîului Roşu de alunecarea unuia dintre versanţii văii cursului de apă, aflat în apropierea Cheilor Bicazului, Lacul Bicaz, lac de acumulare, cunoscut şi ca Izvorul Muntelui, de pe cursul mijlociu al rîului Bistriţa, la patru kilometri în amonte de oraşul Bicaz.

c) Grupa nordica sau Munţii Maramureşului şi Bucovinei : formează partea nordică a  Carpaţilor Orientali  româneşti. La sud valea rîului Moldova, Pasul Mestecăniş şi depresiunea Dornelor separă  Munţii Maramureşului şi Bucovinei de Carpaţii Moldo-Transilvani , la est vecini sînt Subcarpaţii Moldovei, la nord o limită artificială, graniţa cu Ucraina, iar la vest şi sud-vest găsim Dealurile de Vest şi Cîmpia de Vest, respectiv podişul transilvan. Această extremitate nordică aCarpaţilor Orientali româneşti continuă caracterul puternic fragmentat al Carpaţilor Moldo-Transilvani. Cele mai înalte vîrfuri se află în  Rodna, vîrfurile Ineu(Inău), 2279 metri

şi Pietrosul Rodnei, 2303 metri. În privinţa aspectului, reliefului de tip glaciar din Rodna i se adaugă tipul de relief vulcanic prezent în  munţii Oaş, Gutîi şi Ţibleş, mai puţin conservat decît cel din  Carpaţii Moldo-Transilvani, iar în munţii Maramureşului  apar urme ale reliefului carstic, în special de suprafaţă (versanţi abrupţi, platouri structurale). In ceea ce priveste structura geologica, de la vest la est avem munţi de origine vulcanică, Munţii Oaşului, Gutîiului şi Ţibleşului, locuri relativ bogate în resurse metalifere (nu neapărat un noroc pentru locuitori şi mediu) de aur, cupru, argint, plumb, zinc. Apoi avem un miez format dinmunţi cristalini,  Munţii Maramureşului, Rodnei şi Suhard, pentru ca la marginea de est, nord-est să să întîlnim munţi de flişuri,Obcinele Bucovinei, şiruri de culmi paralele orientate de la nord la sud. Ca o curiozitate geologică,  Munţii Bîrgăului au o structură mixtă, vulcanică şi flişuri. Versanţii sînt puternic împăduriţi,  fagul, în principal şi alte foioase ocupă coastele munţilor  pînă spre 1100 de metri altitudine, urmează cam 200 de metri de zonă de tranziţie în care fagul şi coniferele se amestecă, după asta coniferele (molidul, bradul, zada) stăpînind pantele  muntelui pînă pe la 1700 de metri altitudine. Jnepenul şi ienupărul sînt întîlniţi după 1700 pînă la 1800÷1900 de metri după care lasă locul pajiştilor alpine. La sfîrşitul primăverii bujorul de munte colorează în roşu poienile şi păşunile,  floarea de colţ poate fi văzută alături de alte flori în gama de culori extrem de vii caracteristică muntelui. În ansamblu Munţii Maramureşului şi Bucovinei  se înscriu printre cele mai frumoase porţiuni ale  Munţilor Carpaţi , peisajele parand aduse din poveşti.