Caracterizarea personajului Iona

Iona este un pescar pasionat care întruchipează omul obişnuit ce aspiră spre libertate şi spre ideal, simbolizate prin marea care îl fascinează. El este un simbol nu o individualitate, un personaj alegoric, un om singur care se zbate neputincios între limitele sale: „Toţi ne naştem morţi”, „Trupul e închisoare a sufletului”. Trăsătura fundamentală a personajului este revolta provenită din faptul că Iona nu poate comunica nici cu sine nici cu universul exterior. Este obsedat de absolut, deprinderea peştelui uriaş de aceea devine o victimă a propriului ideal, dar merge pe drumul său, demonstrând metaforic că viaţa e absurdă. În permanenţă meditează la posibilele soluţii de a se salva, iniţial încercând să se salveze prin logos, prin cuvânt; logosul devine o expresie a supravieţuirii si vrea să işi controleze destinul, dar nu îşi poate împlini idealul. Fiind înghiţit de chit, el intră într-un spaţiu care pare definitiv închis, de aceea, din dorinţa de a se elibera, vrea să spintece burţile peştilor. În peşte, Iona se descoperă pe sine conştientizând că este captiv în labirintul vieţii, că este condamnat la eterna condiţie de prizonier. El caută comunicarea cu ceilalti şi solidaritatea umana, se zbate neputioncios, între limitele sale specifice oricarei fiinţe umane, filozofând asupra problemelor existenţei: şansă-neşansă, fericire-nefericire. În ultimul tablou apare bătrân, dar plin de înţelepciune şi înspăimântat de orizontul care i se arată, şirul nesfârşit de burţi de peşte. În final îşi spintecă propriul abdomen cu speranţa de a regăsi deplina libertate: „Răzbim noi cumva la lumină”. Sinuciderea lui reprezintă încercarea de salvare prin cunoaşterea de sine, o purificare sufletească. Criticul Nicolae Manolescu in articolul intitulat „Triumful lui Iona”

interpretează gestul personajului nu ca o sinucidere si ca o salvare de sine, un nou început.