caracterizare Mircea Morarue
3
Caracterizare Mircea Moraru Vocea de şef. fiind o fire contradictorie din copilărie, se mişcă după mo traiectorie a sa în viaţă, însă din momentul cînd îl întîlneşte pe Onache Cărăbuş, autorul îi corectează mereu prin socrul său orientarea şi felul de a fi. Despre felul lui aparte de a se manifesta şi a-şi afirmă eul nu-i greu să ne convigem, însă e mai greu să luăm o atitudine fermă şi să-l convigem, însă e mai greu să luăm o atitudine fermă şi să-l condamnăm, fiindcă el ne cade tuturor cu tronc la inimă. Şi Mircea după ce absolveşte şcoala primară, vrea să afirme ceva din caracterul îndărătnic al părinţilor, însă suferă eşec. Din război se întoarce cu fotografia domnişoarei cehe, lucrează cîţiva ani tractorist, apoi e pasionat de vîrtecuşurile slujbelor. Această ar fi linia externă a evoluţiei caracterului eroului, dar mai există linia interioară, care nici pe departe nu poate fi prezentă liniar. Întorsătura ce-o remarcăm în evoluţia lui Mircea Moraru nu mai este un rezultat al logicii artistice a caracterului. Mircea într-o bună zi s- a pomenit cosaş, şi nu că aşa, dar un cosaş în toată puterea cuvîntului, că rămînea miriştea ca rasă cu bricul în urma lui. Cu cîştigurile de la coasă s-a dus l-a iarmaroc de şi-a cumpărat o coasă nouă, ca să fie a lui. Singur şi-a ales-o, şi-a bătut-o, şi a potrivit-o în cosie, şi le-a nimerit pe toate atît de bine, că veneau vecinii să se mire de-o asemenea coasă. Mircea Moraru ostaşul biruitor, participant la eliberarea Europei de sud fascism, se întoarce acasă radios înaripat, gata de lucruri mult mai mari, el autodepăşeşte. Mircea Moraru se întoarce la vatră nu numai ostaş de profesie, cu braţele înstrăinate de munca cîmpului, ci şi cu alte idei şi cu alţi ochi vede căsnicia altfel îi apare Nuţa. Mircea umbla cu mîinile în buzunar, urmărind cum toate cele din jur ba se înmulţesc ba iarăşi se adună grămada. Meliţat ca un fuior de cînepă, făcut una cu pămîntul, Mircea zăcea şi era de mirare că aceasta pojghiţă de om mai suflă. Sufla însă, şi asta însemna, că bătălia încă n-a luat sfîrşit. S-a lăsat zdrobit ceea ce fusese adunat din lut, dar omul nu e numai trup, omul e şi suflet. „Mircea Moraru purta şi el o lume a lui. A adunat-o fir cu fir, mulţi ani şi acum, trecut de patruzeci, cînd s-a pomenit singur în cîmp, a început să frămînte şi a rămas uimit, căci, doamne, cîte mai erau acolo ! Şi mai avea cu el nespusele farmece ale unei femei, dulcea ciripeală a primului copil, copilul tău, aprimea glodurilor de toamnă, căldura brazdelor proaspete, gustul apei unei fîntîni din care au băut cu toţi ai casei ani de zile. Ciutura ia fost întodeauna dragă şi Mircea de mic s-a obişnuit a-şi alege din mulţimea din jur un tovarăşi ca să prietenească, să-l asculte, să înveţe de la dînsul. Cît a fost mic, în sufletul lui dominase chipul maicii sale, apoi alături de ea a răsărit învăţătorul Miculescu. Cum s-a ridicat flăcăuan, a început a purta cu el felul de a judeca al tuturor vecinilor, în armată se punea la cale cu tatăl său, iar după ce s-a întors de la război, multă vreme a gospodărit cu camarazii de prin tranşee. Mircea s-a înstrăinat de sat, s-a supărat pe sat, s-a izolat de sat, ca să păstreze în sine valorile cele de odinioară – dragostea de pămînt, dragostea de muncă cîmpului, care a fost din străbuni unica şi tradiţională profesie de credinţă a plugarului. Mircea Moraru ajunge un împărat cu viaţa, un resemnat, fapt pînă la urmă e condamnat de colectivitatea satului (de Ciutura). Mircea Moraru din copilărie „visa unul şi acelaşi vis...că merge pe drum şi găseşte o pungă”, că fiind adolescent el nici armăsarul învăţătorul Miculescu nu s-a temut să-l oprească, numai ca să afle cum va fi cu promisiunea făcută elevilor „să-i facă boieri” să umble „cu brişca” că pe flăcăul Mircea „nu-l ademenea deloc bezna senină în care nu poţi trage nici o brazdă, nu poţi semăna, nu poţi ieşi la seceriş. Îi plăcea mult mai mult pămîntul, era gata în orice clipă să se încaere pentru haturi” că anume „pentru aceste 3 hectare a devenit ostaş în armata Sovetică a făcut un război lung, a colindat o jumătate de lume, a ajuns pînă la Berlin”, Mircea şi-a legat meseria de gard, întorcîndu-se la pîinea bunurilor şi străbunilor săi” Mircea rămîne eroul complex o fire contradictorie, în sufletul căruia se dă mereu o luptă acerbă între ceea ce brea să fie el, între norma lui de conduită în toate cele şi „viaţa cum este ea”, între faptele sale şi felul cum le va aprecia, aproba sau dezaproba Nuţa, Cărăbuş, Ciutura Mircea Moraru nu poate fi învinuit sau blamat pentru că ceea ce face el nu este cum trebuie. Marea tragedie a lui Mircea Moraru constă în faptul că este „vărsat” dintr-o categorie socială în alta, din plugar ajunge intelectual, e printre intelectulii de la sat din prima generaţie, care nu aveau încă formate normele lor de conduită şi de muncă cu oamenii Mircea care aidoma lui Cărăbuş în toate situaţiile vieţii avea un fel refractar faţă de sine şi de toate cele din jur, un pic de zemflea şi de ironie, ce-i ajutau permanent să judece treaz ce se întîmpla cu el. Mircea rămînea pe poziţia ostaşului de partea căruia este adevărul istoric şi biruinţa, el şi prin gest şi prin vorbă în fond parodiază felul care întruchipează prin sine esenţialul general. Tot Mircea ne este prezentat ca un brav ostaş sovetic, îndrăzneţ, neînfricat, dar fără armă. Infruntând vicistitudinile unei istorii greu încercate, asemeni neamului sau înradacinat în Câmpia Sorocii, Ion Druta aduce în cultura româna mesajul unei opere importante, în care sunt consacrate valorile civilizatorii ale sufletului stramosesc de peste Prut.
-
Upload
silvia-danoi -
Category
Documents
-
view
213 -
download
0
description
Vocea de şef. fiind o fire contradictorie din copilărie, se mişcă după mo traiectorie a sa în viaţă, însă din momentul cînd îl întîlneşte pe Onache Cărăbuş, autorul îi corectează mereu prin socrul său orientarea şi felul de a fi. Despre felul lui aparte de a se manifesta şi a-şi afirmă eul nu-i greu să ne convigem, însă e mai greu să luăm o atitudine fermă şi să-l convigem, însă e mai greu să luăm o atitudine fermă şi să-l condamnăm, fiindcă el ne cade tuturor cu tronc la inimă. Şi Mircea după ce absolveşte şcoala primară, vrea să afirme ceva din caracterul îndărătnic al părinţilor, însă suferă eşec. Din război se întoarce cu fotografia domnişoarei cehe, lucrează cîţiva ani tractorist, apoi e pasionat de vîrtecuşurile slujbelor. Această ar fi linia externă a evoluţiei caracterului eroului, dar mai există linia interioară, care nici pe departe nu poate fi prezentă liniar. Întorsătura ce-o remarcăm în evoluţia lui Mircea Moraru nu mai este un rezultat al logicii artistice a caracterului
Transcript of caracterizare Mircea Morarue
referat.ro
Caracterizare Mircea Moraru
Vocea de ef. fiind o fire contradictorie din copilrie, se mic dup mo traiectorie a sa n via, ns din momentul cnd l ntlnete pe Onache Crbu, autorul i corecteaz mereu prin socrul su orientarea i felul de a fi. Despre felul lui aparte de a se manifesta i a-i afirm eul nu-i greu s ne convigem, ns e mai greu s lum o atitudine ferm i s-l convigem, ns e mai greu s lum o atitudine ferm i s-l condamnm, fiindc el ne cade tuturor cu tronc la inim. i Mircea dup ce absolvete coala primar, vrea s afirme ceva din caracterul ndrtnic al prinilor, ns sufer eec. Din rzboi se ntoarce cu fotografia domnioarei cehe, lucreaz civa ani tractorist, apoi e pasionat de vrtecuurile slujbelor. Aceast ar fi linia extern a evoluiei caracterului eroului, dar mai exist linia interioar, care nici pe departe nu poate fi prezent liniar. ntorstura ce-o remarcm n evoluia lui Mircea Moraru nu mai este un rezultat al logicii artistice a caracterului. Mircea ntr-o bun zi s-a pomenit cosa, i nu c aa, dar un cosa n toat puterea cuvntului, c rmnea miritea ca ras cu bricul n urma lui. Cu ctigurile de la coas s-a dus l-a iarmaroc de i-a cumprat o coas nou, ca s fie a lui. Singur i-a ales-o, i-a btut-o, i a potrivit-o n cosie, i le-a nimerit pe toate att de bine, c veneau vecinii s se mire de-o asemenea coas.
Mircea Moraru ostaul biruitor, participant la eliberarea Europei de sud fascism, se ntoarce acas radios naripat, gata de lucruri mult mai mari, el autodepete. Mircea Moraru se ntoarce la vatr nu numai osta de profesie, cu braele nstrinate de munca cmpului, ci i cu alte idei i cu ali ochi vede csnicia altfel i apare Nua.Mircea umbla cu minile n buzunar, urmrind cum toate cele din jur ba se nmulesc ba iari se adun grmada. Meliat ca un fuior de cnep, fcut una cu pmntul, Mircea zcea i era de mirare c aceasta pojghi de om mai sufl. Sufla ns, i asta nsemna, c btlia nc n-a luat sfrit. S-a lsat zdrobit ceea ce fusese adunat din lut, dar omul nu e numai trup, omul e i suflet. Mircea Moraru purta i el o lume a lui. A adunat-o fir cu fir, muli ani i acum, trecut de patruzeci, cnd s-a pomenit singur n cmp, a nceput s frmnte i a rmas uimit, cci, doamne, cte mai erau acolo ! i mai avea cu el nespusele farmece ale unei femei, dulcea ciripeal a primului copil, copilul tu, aprimea glodurilor de toamn, cldura brazdelor proaspete, gustul apei unei fntni din care au but cu toi ai casei ani de zile. Ciutura ia fost ntodeauna drag i Mircea de mic s-a obinuit a-i alege din mulimea din jur un tovari ca s prieteneasc, s-l asculte, s nvee de la dnsul. Ct a fost mic, n sufletul lui dominase chipul maicii sale, apoi alturi de ea a rsrit nvtorul Miculescu. Cum s-a ridicat flcuan, a nceput a purta cu el felul de a judeca al tuturor vecinilor, n armat se punea la cale cu tatl su, iar dup ce s-a ntors de la rzboi, mult vreme a gospodrit cu camarazii de prin tranee.Mircea s-a nstrinat de sat, s-a suprat pe sat, s-a izolat de sat, ca s pstreze n sine valorile cele de odinioar dragostea de pmnt, dragostea de munc cmpului, care a fost din strbuni unica i tradiional profesie de credin a plugarului. Mircea Moraru ajunge un mprat cu viaa, un resemnat, fapt pn la urm e condamnat de colectivitatea satului (de Ciutura). Mircea Moraru din copilrie visa unul i acelai vis...c merge pe drum i gsete o pung, c fiind adolescent el nici armsarul nvtorul Miculescu nu s-a temut s-l opreasc, numai ca s afle cum va fi cu promisiunea fcut elevilor s-i fac boieri s umble cu brica c pe flcul Mircea nu-l ademenea deloc bezna senin n care nu poi trage nici o brazd, nu poi semna, nu poi iei la seceri. i plcea mult mai mult pmntul, era gata n orice clip s se ncaere pentru haturi c anume pentru aceste 3 hectare a devenit osta n armata Sovetic a fcut un rzboi lung, a colindat o jumtate de lume, a ajuns pn la Berlin, Mircea i-a legat meseria de gard, ntorcndu-se la pinea bunurilor i strbunilor si Mircea rmne eroul complex o fire contradictorie, n sufletul cruia se d mereu o lupt acerb ntre ceea ce brea s fie el, ntre norma lui de conduit n toate cele i viaa cum este ea, ntre faptele sale i felul cum le va aprecia, aproba sau dezaproba Nua, Crbu, Ciutura Mircea Moraru nu poate fi nvinuit sau blamat pentru c ceea ce face el nu este cum trebuie. Marea tragedie a lui Mircea Moraru const n faptul c este vrsat dintr-o categorie social n alta, din plugar ajunge intelectual, e printre intelectulii de la sat din prima generaie, care nu aveau nc formate normele lor de conduit i de munc cu oamenii Mircea care aidoma lui Crbu n toate situaiile vieii avea un fel refractar fa de sine i de toate cele din jur, un pic de zemflea i de ironie, ce-i ajutau permanent s judece treaz ce se ntmpla cu el. Mircea rmnea pe poziia ostaului de partea cruia este adevrul istoric i biruina, el i prin gest i prin vorb n fond parodiaz felul care ntruchipeaz prin sine esenialul general.Tot Mircea ne este prezentat ca un brav osta sovetic, ndrzne, nenfricat, dar fr arm.Infruntnd vicistitudinile unei istorii greu ncercate, asemeni neamului sau nradacinat n Cmpia Sorocii, Ion Druta aduce n cultura romna mesajul unei opere importante, n care sunt consacrate valorile civilizatorii ale sufletului stramosesc de peste Prut.
Romanul "Povara bunatatii noastre", n doua volume, este redactat la Chisinau si la Moscova n anii 1961,1967 si 1984. Apare n mai multe variante, cea mai completa fiind varianta Editurii Minerva, editata n 1992, cu prefata semnata de criticul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Asemeni altor scriei ale sale, cu deosebire "Clopotnita" si "Biserica alba", romanul "Povara bunatatii noastre" este o carte a locului, care consacra un topos miraculos n constiinta universalitatii. Perspectiva acestei predestinari este afirmata programatic de autor ntr-un interviu din 1981 ,unde spune: "cel mai greu lucru n arta: a porni de la un petec de cer concret, cunoscut tie, si apoi a vedea cerul n ntregime". Idealul de a legitima "ceea ce ai mai sfnt", l conduce la poemul ntoarcerii si regasirii esentiale n spatiul copilariei, al marilor traditii istorice nationale. Pentru Ion Druta acest spatiu este Cmpia Sorocii, leganata de dealurile alunecnd printre padurile Basarabiei lui Stefan cel Mare, din apele Nistrului pna n apele Prutului. Ridicat la valoarea unui spatiu sacru, potrivit definitiei lui Mihai Cimpoi, acest univers de vitalitate are n centru cteva simboluri energice ale locului: biserica alba de pe deal, veghind la rascrucea vnturilor apele Nistrului, prin vremile "mncate de gargarita rautatii", clopotnita de pe vremea lui Stefan cel Mare si Sfnt - adevarat altar al rezistentei neamului, iar pentru cazul romanului "Povara bunatatii noastre" - o vatra de sat, care are mai degraba aspectul unui leagan imemorial, dect o identitate istorica absoluta. Satul "Ciutura" este plasat undeva, n apropiere de o asezare mai mare - oraselul "Pamnturi", de care este legat printr-o cararuta batuta cu pasul taranilor de veacuri, taiata cu gard de srma ghimpata de stapnul pravoslavnic rus de la nceputul veacului, veghiata de jandarmul regal romn, care se amesteca cu obiceiurile locului si este suspendat, n cele din urma sfrtecata cu tractoarele colhoznice, dar niciodata spulberata din memoria taranilor, care o refac necontenit, cu o ndaratnicie la fel de sugestiva cum este si numele satului, ca o moara a vremilor nvalmasite.
Perceptia acestui spatiu este trasata n cteva graniti istorice vagi: delamarearevolutieruseasca.prinrazboiul mondial care-i surprinde pe moldoveni n situatia de gubernie, ca cea mai de vest gubernie a Imperiului tarist, din care trec la statutul de stat independent, ca sa sfrseasca razboiul ca provincie, ca cea mai de est provincie a Romniei. Cteva repere istorice tot att de vagi (prezenta nvatatorului Micu Miculescu din Romnia, nvatarea imnului despre un rege iubitor si aparator de tara) trec povestirea prin spatiul istoriei europene dintre cele doua razboaie mondiale, pentru ca drama Pactului Ribbentrop-Molotov sa-l surprinda pe eroul romanului pe podul dintre Iasi si Ungheni, cu spatele la granicerul romn si cu fata la granicerul rus, ca urmare a obligatiei, decurse din Pact, ca toti ostasii moldoveni din armata romna sa fie predati armatei sovietice. Limita cea mai apropiata a timpului narativ este trasata n anii marilor mutatii colhoznice, cnd prietenii din copilarie, tractoristul din Ciutura si rivalul pribegit n Romnia se ntlnesc la culesul rasaritei, se omenesc frateste cu saracia care este si fumeaza mpreuna mahorca amara din punga de piele. Timpul psihologic al naratiunii condenseaza asemenea referinte istorizate n ordinul estetic al povestirii. Romanul ncepe ntr-o iarna grea, cu fulgii mascati ca un potop de ninsoare, cu casele si gradinile troienite, cu haitele de lupi adulmecnd pasul drumetului peste cmp, dnd trcoale gospodariilor de sub fuioarele de fum. Sfrsitul romanului readuce cmpurile sub depozitele de zapada, ntr-o ninsoare de Craciun si ntr-un alb imaculat, ca cel de la nceput, cufundat ntr-un imperiu al linistii desavrsite.Dimensiunea transistorica a spatiului este tradusa si n retorica textului. Compozitia frazei, cu virtuti simfonice nendoielnice, dar si maniera de a evoca ntmplarile, nu de a le descrie, ci de a le povesti, fara ca naratiunea sa se miste dupa regulile autenticitatii, antreneaza romanul lui Ion Druta spre categoriile prozei poetice, att de bine evidentiata ntr-o anumita etapa a prozei rusesti si ucrainiene din epoca. Maniera aceasta de evocare, cu accent pe povara bunatatii sufletesti, elimina experientele raului, stinge conflictele si dilueaza densitatea, ajungnd sa fie, n regimul estetic al imaginii, o povara a romanului nsusi. Scoasa de sub regulile jocului tensional, regiunea imaginii nu mai este nici diurna si nici nocturna. Ea apare spalata de nervozitati si angoase, devine neutra n raport cu miscarile psihologice, si adera la un regim auroral, la un regim crepuscular, cu identitate estetica particulara. In acest cadru ntmplarea este decupata din fluxul real si trecuta ntr-un registru al imaginarului, nu este documentata ci povestita, este evocata dupa regulile povestii. Haitele de lupi naimite n calea matusii plecate n padure dupa vreascuri sau n calea nuielusenilor aburiti de parfumul vinului sunt nblnzite de duhul povestii, care le scoate n fata o vietate nemaivazuta, pe "Marele Aparator al Cmpiei", fiara cea buna, ivita n ajutorul bietului om ajuns la ananghie, n acelasi regim al imaginii este evocata Molda, cateaua legendara a pamntului, dar si lupul ce intra la prada n casa omului cu spatele nainte, iar gospodarul l prinde zdravan de coada si trage: trage el, trage si lupul, pna ce coada se disloca din radacina. Descrierea cadrului si a personajelor este proiectata din acelasi unghi usor disimulat. "Doua casute nghesuite ntr-o ograda, ce se asemanau ntre ele: aceleasi usi, aceleasi ferestre. Seamana ntre ei si stapnii caselor: acelasi umblet, aceeasi vorba,aceeasi cautatura. Singurul lucru care-i desparte este felul cum si purtau ei palariile: Niculae abia o prinde pe ceafa, Grigore o coboara pe frunte, pna aproape de sprncene". Dominte Secara este "un razes zdravan ct un munte si smecher ct patru vulpi prinse coada la coada". Ciutura este "o adunatura de oameni buni si rai", care plecau de acasa "sa mai petreaca, sa-si mai sporeasca neamurile, sa cumpere ori sa vnda, dar principalul e ca se duceau sa se mai laude si ei un pic, pentru ca altminteri nici iarba, daca n-o lauzi din cnd n cnd, nu mai creste".
Ct se risipeste n fluxul narativ prin asemenea procedee metaforice se recupereaza n bogatia expresiei, n frumusetea spunerii si n farmecul graiului, unde Ion Druta se ndeparteaza de Dostoievschi si de Rebreanu dar se contopeste cu Ion Creanga si cu Mihail Sadoveanu. Textul cstiga o nsufletire de povestitor htru, cu vorba nflorita, ca un fagure de miere. Un studiu calificat al vocabularului, n aspectele sale variate, de la arhaismele pline de miez, la rusismele de nedigerat, de la formele populare ale sintaxei, cu ntorsaturile ei neasteptate, pna la formele gnomice ale expresiei, Ion Druta practica o limba de mare bogatie, cu virtuti exemplare n realitatea scrisului romnesc de azi. Afara, spune autorul, vremea pare molosag (moina), javrele sunt pclisite, seara oamenii spun ocinasul (Tatal nostru); un titlu de capitol se numeste Mituire, altul Seminte de voie buna; omului, daca scris i este s-o traga, are s-o traga pna la urma, n-are ncotro. Nu numai matusa sparieta de lupi este aici poeta (autorul spune "matusa este poeta si ea"), dar toti eroii romanului sunt poeti n felul lor, ntr-o limba poetica distincta, care este proprie autorului si este o categorie estetica a prozei romnesti, foarte bine reprezentata mai ales la scriitorii din Moldova de dincolo si de dincoace de Prut.
In acest spatiu al povestirii, cu puternice virtuti orale, personajele au mai degraba o identitate simbolica. Onache Carabus, figura centrala a romanului traieste ntr-un univers compact mitologic, n care ecourile istoriei patrund cu dificultate, fara a clatina structurile spiritualitatii: temeinice, ndaratnice, traditionalizate, imposibil de dislocat. De la naltimea acestei filosofii este construita natura disimulatorie a personajului central, dupa un model aplicat si celorlalte personaje, cu deosebire ginerelui sau, Mircea. Aceasta natura disimulatorie, de un tip aparte, alta dect disimularea morometiana, traduce drama omului situat de istorie ntre lumea ruseasca si lumea europeana, drama pe care omul o depaseste n universul spiritual, n mit "Povestit" de lautarii satului pentru numele sau de domnitor si pentru ca ba se ntoarce din armata romna caporal, ba se ntoarce din armata sovietica sergent, eroul romanului aduce n constiinta literara mesajul unei personalitati imposibil de sfarmat prin morile timpului istoric vremuitor si vremelnic, el este purtatorul unui "suflet blnd, mpovarat de propria sa bunatate", ramas n cmpia Sorocii dintr-o "mare limpede si blnda", ce va fi fost aici cu mii si mii de ani n urma si care va dainui n eternitate, aparata de profunzimea filosofiei sale existentiale, prin care "nici mai mult nu a avut, dar nici mai putin n-a vrut sa aiba".
