CARACTERISTICI POLITICE ALE UNIUNII EUROPENE!!!

UNIUNEA EUROPEANA• Uniunea Europeană (UE) este o entitate politică, socială şi economică,

dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.

• Sub prevederile articolului 7 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, revizuit ulterior prin tratatele integrării europene, principalele instituţii comunitare sunt:

• * Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia

• * Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru

• * Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE• * Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care se îngrijeşte de

respectarea legilor europene• * Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE

Membrii Uniunii Europene• În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care şase membri fondatori din 1958:• -Belgia -Germania -Luxenburg • -Franţa -Italia -Olanda • Alte 21 state au aderat succesiv:• -1973:-Danemarca -Regatul Unit • -Irlanda • -1981:-Grecia • -1986:-Portugalia -Spania • -1995:-Austria -Finlanda • -Suedia • -2004:-Cipru -Malta -Slovenia • -Letonia -Polonia -Ungaria • -Estonia -Republica ceha • -Lituania -Slovacia • -2007:-Bulgatia • -Romania

• Consiliul European nu este o instituţie propriu-zisă a UE, situându-se oarecum deasupra acesteia.

• • Consiliul European este alcătuit la ora actuală din şefii de stat şi de guvern ai ţărilor

membre, miniştrii de externe şi Preşedintele Comisiei Europene, cu observaţia că miniştrii de externe şi preşedintele comisiei nu au decât un rol consultativ. Consiliul European deţine în cadrul sistemului politic al UE competenţa directoare, cu alte cuvinte acesta stabileşte liniile directoare şi obiectivele politicii UE. Consiliul însă nu participă decât într-o mică măsură la procesul legislativ din UE. La preşedinţia Consiliului participă prin rotaţie toate ţările membre ale UE, durata mandatului fiind de o jumătate de an.

• • În viitoarea Constituţie Europeană se prevede alegerea unui preşedinte în exerciţiu şi a

unui ministru de externe al UE pe o perioadă de 2,5 ani. Consiliul va fi alcătuit atunci din şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din UE, preşedintele Consiliului, preşedintele Comisiei Europene şi, cu rol consultativ, ministrul de externe al UE. Preşedintele Consiliului şi ministrul de externe al Uniunii vor reprezenta UE în relaţiile externe.

• • Consiliul European nu trebuie confundat cu Consiliul Europei, care este o organizaţie

internaţională complet independentă de Uniunea Europeană. De asemenea, nu trebuie confundat cu Consiliul Uniunii Europene (denumit şi Consiliul de Miniştri), care este o instituţie diferită a Uniunii Europene, chiar dacă foarte apropiată de aceasta.

• Comisia Europeană (Comisia UE)• • Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene. Aceasta are

rolul de a înainta proiecte legislative (drept iniţiativ) şi de a controla respectarea legilor. Membrii Comisiei UE (comisari) răspund de câte un anumit resort, sunt nominalizaţi de ţările membre şi apoi confirmaţi în funcţie de Parlamentul European. La ora actuală, din fiecare ţară membră provine câte un comisar.

• • Numărul comisarilor va fi pe viitor redus la două treimi din numărul statelor

membre ale UE. Atribuirea posturilor de comisar ţărilor membre se va face atunci prin rotaţie. Preşedintele Comisiei va fi propus de Consiliul European, iar membrii Comisiei Europene vor fi aleşi de Parlamentul European pe o perioadă de cinci ani. Membrii Comisiei pot fi şi revocaţi din funcţie printr-un vot de neîncredere acordat de parlament.

• • Comisia UE corespunde astfel guvernului Comunităţii Europene. O instituţie

asemănătoare cu Comisia UE în sistemul românesc este Guvernului României.

• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)•• Consiliul Uniunii Europene este unul din organele cu putere de decizie ale UE. Este deci o parte componentă a puterii

legislative, a cărei structură se aseamănă cu cea a unui sistem bicameral. Consiliul UE reprezintă statele membre în procesul legislativ, fiind alcătuit în funcţie de sfera politică respectivă din miniştrii de resort din guvernele naţionale. Consiliul de miniştri adoptă legile împreună cu Parlamentul European. La ora actuală, în funcţie de domeniul politic respectiv, adoptarea unei legi se face ori în unanimitate, ori cu o majoritate calificată în Consiliul de miniştri. Nu toate ţările au câte un drept de vot. Ponderea acestora este stabilită în Tratatul de la Nisa. În principiu, ţările mai mari au mai multe voturi decât cele mici; cu toate acestea numărul de voturi nu este direct proporţional cu numărul de locuitori. Dimpotrivă, statele mai mici sunt reprezentate supraproporţional în raport cu cele mai mari.

• • Pe viitor urmează ca adoptarea hotărârilor în Consiliul de miniştri să se facă cu aşa-numita majoritate dublă de voturi. Numărul

domeniilor politice în care va fi necesar votul în unanimitate va fi redus considerabil. Prin majoritate dublă se înţelege că cel puţin 55% din statele membre trebuie să fie de acord, cu condiţia ca acestea să reprezinte minim 65% din populaţia UE.

• • Consiliul de miniştri este deci “Camera superioară” dintr-un sistem legislativ bicameral. El corespunde deci “Senatului” din

sistemul românesc.• Parlamentul European• • Parlamentul European reprezintă cel de-al doilea organ legislativ al UE. Parlamentul este ales o dată la 5 ani direct de cetăţenii

statelor membre şi reprezintă populaţia în puterea legislativă. Parlamentul European are la ora actuală 732 de deputaţi. Numărul deputaţilor din fiecare ţară depinde în principiu de populaţia acesteia. Ţările mici sunt reprezentate însă supraproporţional, pentru permite astfel o reprezentare adecvată a partidelor politice naţionale.

• • La următoarele alegeri europene, cele din anul 2009, numărul deputaţilor va creşte la maxim 750 odată cu aderarea României

şi Bulgariei la UE. Competenţa legislativă a Parlamentului European va creşte pe viitor considerabil în raport cu cea a Consiliului de miniştri.

• • În sistemul legislativ bicameral al UE Parlamentul European corespunde deci “Camerei inferioare”. Similarul său din sistemul

românesc este „Camera deputaţilor“.

• Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene• • Curtea europeană de justiţie este curtea supremă şi deci puterea juridică, organul de control al Uniunii. Alături de Curtea Europeană de Justiţie mai există şi Curtea

europeană de primă instanţă. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are în primul rând rolul de a soluţiona litigiile dintre Comisie şi statele membre apărute din cauza neaplicării sau nerespectării deciziilor Comisiei, resp. din cauza depăşirii competenţelor acesteia. Alături de aceasta curtea răspunde la întrebările puse de instanţele naţionale cu privire la interpretarea legislaţiei UE.

• • În competenţa Curţii europene de primă instanţă intră dosarele de trimitere în judecată înaintate de persoanele fizice şi juridice, uşurând astfel activitatea Curţii de Justiţie a

Comunităţilor Europene. Aceste dosare pot fi trimise la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene numai după ce au fost judecate de Curtea europeană de primă instanţă. Ambele instanţe sunt alcătuite din câte un judecător din fiecare stat membru. Cele două instanţe sunt alese de guvernele ţărilor membre pe o durată de şase ani. O dată la trei ani are loc o realegere parţială a celor două instanţe.

• Curtea Europeană de Conturi• • Curtea Europeană de Conturi este alcătuită din câte un membru din fiecare ţară a UE şi este aleasă de Consiliul de miniştri pe o perioadă de şase ani. Curtea de conturi are

rolul de a controla bugetul UE (veniturile şi cheltuielile UE). Curtea Europeană de Conturi nu are drepturi directe de acţiune, ci îşi comunică constatările celorlalte instituţii ale UE.

• Competenţele legislative ale Uniunii Europene• • În ce priveşte împărţirea competenţelor între UE şi statele membre Uniunea Europeană nu se aseamănă nici unei confederaţii (asociere liberă a unor state suverane) şi nici

unei federaţii (unui stat federal). În anumite domenii politice statele membre ale UE acţionează în mod interguvernamental, adică iau decizii comune în calitate de stare suverane. În alte domenii statele şi-au transferat complet sau parţial Uniunii Europene competenţa legislativă, astfel încât UE reprezintă în această sferă o instituţie supranaţională. Uniunea Europeană nu este deci un subiect originar de drept internaţional, deoarece ea nu-şi poate crea o proprie ordine juridică, ci este un subiect derivat de drept internaţional, al cărui competenţă rezultă din transferul drepturilor de suveranitate ale statelor membre. Aşa-numita suveranitate competentă de organizare a ordinii juridice şi a competenţelor UE o deţin ţările membre.

• • În ce priveşte competenţele legislative ale Uniunii Europene în diferite domenii politice se face diferenţa între competenţa exclusivă, dublă şi flancată. De exemplu, în

politica comercială şi vamală puterea legislativă o deţine exclusiv UE. În domeniul pieţei comune, al agriculturii, energiei, transporturilor, mediului şi al protecţiei consumatorilor se aplică o competenţă dublă. Ţările membre ale UE au dreptul în aceste domenii să adopte legi proprii, în cazul în care UE nu prezintă nici o iniţiativă legislativă. În toate celelalte domenii politice ţările membre deţin competenţa exclusivă. În afară de aceasta există anumite competenţe care pot fi delegate UE numai de ţările membre. UE nu-şi poate deci asuma alte competenţe fără acordul statelor membre.

• • În ce priveşte actul legislativ exercitat de Uniunea Europeană se aplică aici două principii de bază. Principiul subsidiarităţii, aplicat în politica UE prin Tratatul de la Maastricht,

spune că deciziile politice trebuie delegate la nivelul cel mai inferior posibil, deci forurilor politice naţionale, regionale sau locale din ţările membre. Uniunea Europeană nu oferă aici decât asistenţa necesară, în cazul în care nivelurile decizionale inferioare nu au posibilitatea de a soluţiona problemele singure şi într-un mod adecvat.

• • Al doilea principiu al politicii UE este cel al proporţionalităţii. Conform acestui principiu orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului

urmărit.• • • • ENE RAZVAN• GEORGESCU NICOLAE