Capitolul I

Capitolul I: Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare


1. Necesitatea, importanţa şi rolul analizei economico-financiare

2. Sistemul de informaţii – premisă a analizei economico-financiare

3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

4. Tipologia analizei economico-financiare

5. Studiul factorilor care influenţează rezultatele activităţii economice

6. Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare

1. Necesitatea, importanţa şi rolul analizei economico-financiare

În literatura de specialitate, regăsim firma definită drept grup uman ierarhizat care utilizează mijloacele intelectuale, fizice, financiare, conform unor obiective bine stabilite, delimitate de motivaţia profitului, realizabil în condiţiile obţinerii de valoare.

Creare de

valoareProfit

Mijloace

materiale

Mijloace

intelectuale

Mijloace

financiare

Mijloace

fizice

Schema 1.1. Firma şi crearea de valoare

Obţinerea de valoare depinde de creşterea de venit, iar aceasta se concretizează atunci când produsele sau serviciile firmei sunt preferate celor oferite de concurenţă. Stagnarea venitului atrage implicit deprecierea valorii şi regresul firmei. Stimularea creşterii venitului are nevoie de indicatori economico-financiari, indicatori care să fie utilizaţi nu ca un mijloc, ci ca un scop. Folosirea indicatorilor economico-financiari pentru măsurarea succeselor firmei este de fapt modalitatea de reflectare a performanţelor economico-financiare. Iar aceasta este posibilă cu ajutorul analizei economico-financiare. Iată că întâlnim în acest fel o primă modalitate de definire a analizei economico-financiare: ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente utilizate în tratarea informaţiilor cu scopul de a se contura situaţia unei firme, de a se stabili nivelul performanţelor sale. Astfel, performanţa ca acţiune trebuie înteleasă drept capacitate comportamentală (indiferent de ce sistem este vorba) de a obţine un anume rezultat situat valoric la nivele de referinţă care să o definească (nivele la scara sectorului de activitate, concurenţei, valori posibile în cazuri similare sau chiar cu alţi parametri). Rezultatele măsoară performanţa, de fapt definind-o atunci când se situează la cote considerate a exprima performanţa. În teoria şi practica economico-financiară a ultimilor ani frecvent se foloseşte atât singularul, cât şi pluralul atunci când se abordează probleme legate de performanţă. De pildă se vorbeşte de performanţa firmei, precum şi despre analiza performanţelor frecvent financiare ale firmei. În mod normal, spectrul performanţelor firmei este mult mai larg; el trebuie să cuprindă şi alte

Capitolul I: Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare “performanţe” cuantificabile sau nu economic, tehnico-economice, de protecţie a mediului, manageriale etc. Pe baza unei asemenea extensii se poate avansa ideea unui sistem al performanţelor firmei, în esenţa lor economice şi financiare sau de sistem al performanţei economico-financiare a firmei. Aprecierea stării de performanţă a firmei, caracterizarea sistemului de performanţe economico-financiare este realizabilă prin analiza economico-financiară. În acelaşi context, trebuie adăugate accepţiunii de activitate practică atribuite analizei economico-financiare şi cele de disciplină ştiinţifică, respectiv de activitate de cercetare. Sfera utilizatorilor informaţiilor asigurate prin analiza economico-financiară este extrem de largă. Pot manifesta interes privind situaţia economico-financiară a unei firme caracterizată prin analiză economico-financiară creditorii financiari, acţionarii sau asociaţii, managerii, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, personalul angajat, investitorii prezenţi şi potenţiali, guvernul şi instituţiile sale. Informaţiile solicitate analizei economico-financiare diferă de la un utilizator la altul, în funcţie de interesul acordat situaţiei firmei.

Analiza

economico-

financiară

Creditori

comerciali

Instituţii

bancare

Guvernul

şi

instituţiile

sale

Acţionari

sau

asociaţi

Personalul

angajat

Clienţi

Manageri

Schema 1.2. Analiza economico-financiară şi principalele categorii de utilizatori ai

informaţiilor sale Astfel:

• Creditorii financiari sunt interesaţi de informaţiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate şi dobânzile aferente vor fi rambursate la scadenţă;

• Acţionarii sunt interesaţi de informaţii privind evoluţia cursului bursier pe acţiune, de capacitatea firmei de a desfăşura activitate rentabilă, de măsura şi modalitatea în care profiturile sunt repartizate ca dividende, de capacitatea firmei de a plăti dividende;

• Managerii sunt interesaţi de rezultatele economico-financiare ale firmei pe ansamblu, având în vedere rolul hotărâtor al acestora în procesul decizional dar si in procesul de remunerare a activitatii depuse;

• Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de informaţiile care le permit să determine dacă sumele ce le sunt datorate vor fi plătite in totalitate dar si la termenul scadent;

• Clienţii sunt interesaţi de informaţii despre continuitatea activităţii unei firme, cu scopul asigurării continuităţii în condiţii normale a propriei activităţi;


• Personalul angajat este interesat de starea de stabilitate şi profitabilitate a firmei, de informaţii privind capacitatea firmei de a plăti remuneraţii, pensii şi alte avantaje, precum şi oportunităţi profesionale;

• Guvernul şi instituţiile sale sunt interesate de alocarea resurselor şi, implicit, de activitatea firmelor. Aceştia solicită informaţii şi pentru a reglementa activitatea firmelor, pentru a determina politica fiscală şi ca bază pentru calculul venitului naţional şi al altor indicatori statistici similari.

Prin informaţiile furnizate de analiza economico-financiară sunt influenţate deciziile utilizatorilor de a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie de capital, de a evalua răspunderea sau gestionarea managerială, de a evalua capacitatea firmei de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi, de a evalua garanţiile pentru creditele acordate firmei, de a determina politicile de impozitare, de a determina profitul şi dividendele ce se pot distribui, de a elabora şi a utiliza date statistice despre venitul naţional. Se pune problema categoriilor de firme ce pot recurge la analiza economico-financiară. Ceea ce trebuie precizat este că analiza economico-financiară este indiscutabil necesară atât pentru firmele în dificultate, cât şi pentru firmele cu performanţe normale sau superioare celor previzionate. Starea firmei în momentul realizării analizei economico-financiare îi delimitează însă obiectivele.

Stabilirea cauzelor ce au generat starea de dificultate

Estimarea posibilităţilor de remediere a stării de dificultate

Prezentarea unui pachet de măsuri ce se pot concretiza în revigorarea activităţii întreprinderii

Performanţe

normaleInstrument de control al performanţelor

Identificarea cauzelor ce au permis realizarea unor performanţe superioare

Prezentarea eventualelor măsuri ce asigură menţinerea performanţelor superioare

Dificultate

Performanţe

superioare

S

t

a

r

e

a

f

i

r

m

e

i

Obiective

ale analizei

economico-

financiare

Schema 1.3. Starea firmei şi obiectivele analizei economico-financiare

Orice firma ce se confrunta cu dificultati economico-financiare in activitatea pe care o desfasoara manifesta interes pentru cunoasterea cauzelor care au condus la aceasta situatie, pentru estimarea posibilitatilor de remediere. Desfasurarea unei activitati neprofitabile cu caracter de continuitate nu poate sa conduca decit la majorarea capitalului pierdut de catre actionari sau asociati, a costurilor legate de inchiderea activitatii. Daca nu exista resurse pentru reeficientizarea activitatii firmei, este important pentru investitori sa stopeze cit mai urgent <motorul masinii de pierdut bani>. In acest caz, identificam rolul analizei economico-financiare in stoparea pierderii de capital. In contextul in care indicatorii economico-financiari inregistreaza valori apropiate celor bugetate sau celor considerate normale segmentului de activitate desfasurata, este necesar a se cunoaste contextul economico-financiar ce a permis starea de <normalitate> a activitatii firmei dar si masura in care este asigurata continuitatea acestui complex de factori. Rolul analizei economico-financiare de aceasta data este de instrument de control al performantei. Desi pare greu si de imaginat o astfel de situatie in momentul in care scriu aceste rinduri, in cazul in care indicatorii economico-financiari inregistreaza valori cu mult peste cele bugetate sau cele considerate normale segmentului de activitate desfasurata, orice investitor sau manager doreste a cunoaste cauzele care au condus la astfel de rezultate dar si masura in care acestea au fost generate de o anumita conjunctura sau vor avea caracter de continuitate. Rolul

Capitolul I: Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare analizei economico-financiare in acest caz este de instrument de control si mentinere a performantei. Pe parcursul experientei de circa 22 de ani desfasurate in practica financiar-contabila dar in acelasi timp si universitara, am identificat doua categorii de investitori:

- o prima categorie, a investitorilor care au folosit analiza economico-financiara in coordonarea activitatii firmei. In aceasta categorie sunt inclusi toti investitorii care au supravietuit crizei economico-financiare actuale, care au reusit sa-si coordoneze activitatea cerintelor si modificarilor pietei. Sunt cei ce au asigurat continuitatea afacerii lor in timp, sunt invingatori inca in momentul actual. Insa, din pacate, in aceasta categorie pot include firmele multinationale si intr-o foarte mica masura firmele cu capital roman. Evident, lipsa de experienta a investitorului roman intr-un mediu concurential, in contextul unei economii private, si-a spus cuvintul. Ramine totusi satisfactia ca in timp, gradul de interes pentru <cifrele> din situatiile financiare a crescut si pentru investitorul roman. Si imi doresc sa cred ca prin generatiile de studenti <crescute> in acesti circa 22 de ani, o contributie cit de mica sa fi avut si eu.

- A doua categorie, a investitorilor care au crezut ca <afacerile de moment> pot avea continuitate, pentru care analiza economico-financiara nu a existat, pentru care situatiile financiare nu au insemnat decit niste solicitari ale organelor fiscale. Este categoria celor care au pierdut mai devreme sau mai tirziu tot ceea ce au cistigat ca rezultat al afacerilor de moment si uneori si ceva in plus.

Iar cunoscatorii in domeniu trebuie sa recunoasca: analiza economico-financiara este instrumentul esential in procesul decizional, instrumentul care iti ofera posibilitatea de a conduce si nu de a fi condus. Indiferent de starea firmei în momentul realizării analizei economico-financiare, de utilizatorii informaţiilor obţinute, prin analiza economico-financiară trebuie să se asigure cercetarea realităţii obiective, stabilirea variabilelor cheie ale procesului de dezvoltare, identificarea de noi surse de avantaj concurenţial.

2. Sistemul de informaţii – premisă a analizei economico-financiare

“Adevarul furnizat de contabilitate nu poate fi pentru utilizatori decit rezultatul unui

compromis intre asteptari si exigente, iar pentru producatori, un raport intre sinceritate si

regularitate”1

Pentru a schiţa formarea blocului informaţional al analizei economico-financiare în general, pe baza contabilităţii armonizate cu Standardele Internaţionale în special, se impune o ierarhie a acestora (chiar dacă nu implică parametrizarea absolută) din punct de vedere al gradului de concentrare a informaţiei.2 În acest sens, s-ar putea construi blocuri, modularizări, „etajări” informaţionale având ca sursă de informare contabilitatea şi natural alte determinări, având în vedere conţinutul procesului de analiză economico-financiară. Astfel de blocuri sau modularizări informaţionale ar putea fi:

a) Blocul, respectiv modulul „A”, care se referă la informaţiile cu grad mare, chiar maxim de concentrare, care prin mecanismele contabilităţii se reflectă în bilanţul, contul de profit şi pierderi sau mai bine zis în situaţiile financiare anuale. Sunt

1 Mihai Ristea, Corina Gratiella Dumitru – Libertate si conformitate in standardele si reglementarile contabile, pag 20, Editura CECCAR, Bucuresti, 2012 2 Iulia David Sobolevschi – Performantele intreprinderii prin rentabilitate, pag 35-38, Editura Universitara, Bucuresti, 2003


informaţii care sunt oferite analistului prin contabilitatea financiară a firmei. b) Blocul, respectiv modulul „B”, care priveşte informaţiile furnizate de contabilitatea

de gestiune, respectiv de conturile de gestiune, implicit analitice ale acestora, cu referire specială la costurile pe produse (inclusiv la costurile directe ce le încorporează). Tot în acest bloc se includ şi informaţiile analitice ale unor conturi de bilanţ şi respectiv ale veniturilor şi cheltuielilor contului de profit şi pierdere.

c) Blocul, respectiv modulul „C”, în care se cuprind de regulă informaţii primare, instrumental constituite prin bugetare analitică, de exemplu: consumurile fizice de resurse, preţurile de cumpărare pe unitate de resursă consumată, însăşi preţurile de vânzare pe produse/ pieţe, client, timp etc.

d) Blocul, respectiv modulul „D”, în care sunt incluse informaţii propagate spre sistem (firmă) din afara lui (informaţiile din zona mediului economico–financiar, social, politic). În cazul acestui modul, este de la sine înţeles că sursele informaţionale sunt altele decât contabilitatea firmei.

Modulul "A" Contabilitatea financiară

Contabilitatea Modulul "B" Contabilitatea de gestiune

Modulul "C" Bugetare analitică

Blocul informaţional

în analiza

economico-financiară

Surse externe întreprinderii

Informaţii

Analiză

economico-

financiară

Schema 1.4. Blocul informaţional în analiza economico-financiară

Aşadar, se impune în analiza activităţii firmei contabilitatea ca sursa informaţională de bază şi nu ca sursă exhaustivă. Prezentarea poziţiei financiare a firmei, a performanţelor economico-financiare, asigurarea suportului informaţional pertinent decidenţilor, a unei activităţi durabile a firmei, sunt influenţate de îndeplinirea simultană a următoarelor condiţii :

• Asigurarea informaţiei contabile de „calitate”; • Asigurarea unei „cantităţi” suficiente de informaţie contabilă; • Prezentarea informaţiei contabile în momentul „oportun”; • Prelucrarea „corespunzătoare” a informaţiei contabile;

Răspunzătoare de respectarea primelor trei cerinţe este contabilitatea, iar în prelucrarea informaţiei contabile rolul decisiv revine analiştilor financiari. Obiectivul unui sistem contabil este de a furniza informaţii de natură financiară privind firma studiată. Aceste informaţii vizează situaţia financiară şi performanţele unei firme şi sunt destinate utilizatorilor în vederea luării deciziilor. Informaţiile contabile sunt materiile prime de bază ale analistului financiar sau, în accepţiune completă, ale analistului economico-financiar. Contabilitatea oferă limbajul necesar transpunerii activităţii unei firme într-un mod care facilitează întreprinzătorilor luarea deciziilor economice; este puntea de legătură dintre investitor şi activitatea firmei, limbajul comun al investitorilor. Prin activitatea pe care o desfăşoară, orice investitor are un anumit scop financiar, iar pentru realizarea acestuia se impune practicarea acestui limbaj şi implicit perfecţionarea continuă a lui. Mecanismele financiar-contabile la ora actuală joacă un rol tot mai important în luarea deciziilor şi în procesul de control, respectiv de supraveghere a activităţii firmei. Evident,

Capitolul I: Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare mecanismele financiar-contabile se încadrează în primul rând în cerinţele managementului intern performant şi permit realizarea ieşirilor informaţionale preluate de mediul economico-financiar extern al firmei. Odată cu dezvoltarea unei afaceri, nevoile de informaţii cresc, iar sistemul contabil devine tot mai complex. Deci şi contabilitatea ca sistem de informare a fost adaptată în mod constant nevoilor informaţionale atât ale firmei, cât şi ale mediului acesteia. În vederea asigurării unei informaţii contabile de calitate, contabilitatea a fost şi este supusă procesului de normalizare. Normalizarea contabilă constă în stabilirea şi aplicarea de reguli precise de evaluare, de înregistrare, de clasificare şi de prezentare a informaţiilor. Contabilitatea românească utilizează cadrul conceptual al IASC prin preluarea de către normalizatorii români a ”Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor

financiare”. Indiferent de carenţele constatate în realizarea acestei reforme contabile (sesizabile în orice alt proces de o asemenea amploare), considerăm că progresele sistemului contabil românesc sunt indiscutabile. Introducerea criteriilor de calitate în elaborarea informaţiilor contabile, creşterea volumului de informaţii oferite prin situaţiile financiare, desprinderea contabilităţii de sistemul fiscal sunt doar câteva dintre avantajele oferite de normalizarea sistemului contabil românesc. Care este impactul normalizării sistemului contabil românesc asupra modului de prezentare a performanţelor firmei? Se poate considera analistul economico-financiar drept privilegiat al normalizării sistemului contabil românesc? Voi încerca să răspund acestor întrebări gradual, pe măsura abordării principiilor, metodelor şi tehnicilor de analiză economico-financiară.

3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

“Nu vă gândiţi la mijloace atâta timp cât nu v-aţi definit scopul.”3

Înainte de a caracteriza conţinutul procesului de analiză economico-financiară, consider necesară trecerea în revistă a noţiunilor de bază utilizate: fenomen, elemente componente, factori de influenţă, metode de analiză, cauze. Obiectul analizei economico-financiare (fapte, rezultate, indicatori) este regăsit sub denumirea de fenomen. Părţile componente ale fenomenului analizat reprezintă elementele componente. Factorii de influenţă sunt forţe motrice cu efect direct sau indirect asupra fenomenelor. Metodele utilizate în scopul realizării obiectivelor analizei economico-financiare sunt metode

de analiză. Cauzele sunt împrejurările care conduc la o anumită stare şi modificare a fenomenului.

Fenomen obiectul analizei economico-financiare (fapte, rezultate, indicatori)

Elementele

componente părţi componente ale fenomenului analizat

Factorii de

influenţă forţe motrice cu efect direct sau indirect asupra fenomenelor

Cauzele împrejurările care conduc la o anumită stare şi modificare a fenomenului

Metode de analiză metodele utilizate în scopul realizării obiectivelor analizei economico-financiare

Schema 1.5. Noţiuni de bază utilizate în analiza economico-financiară Analiza economico-financiară este o metodă de cercetare bazată pe studierea fenomenelor în

3 Vadim Zeland – Murmurul stelelor dimineţii, Editura Dharana, Bucuresti, 2011

Capitolul I: Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare ordinea inversă producerii lor: se porneşte de la rezultatul corespunzător unui fenomen şi se finalizează cu stabilirea şi delimitarea cauzelor care l-au provocat. Din acest punct de vedere, conţinutul procesului de analiză economico-financiară poate fi caracterizat prin următoarele etape:

� Delimitarea obiectului analizei prin stabilirea fenomenului supus analizei si

identificarea acestuia in timp si spatiu, cantitativ si calitativ; � Identificarea elementelor componente, cât şi a factorilor si cauzelor de influenţă ; � Studierea relaţiilor de cauzalitate existente între elemente componente, factori, între

acestea şi fenomen. Este necesara determinarea relatiei cauza-efect, respectiv a raporturilor de conditionare;

� Măsurarea influenţelor elementelor componente şi a factorilor de influenţă asupra fenomenului, prin apelarea la metode şi tehnici de analiză;

� Sintetizarea rezultatelor analizei, conturarea concluziilor şi aprecierilor privind evoluţia fenomenului;

� Emiterea concluziilor şi a măsurilor ce se impun în vederea desfăşurării activităţii în perioada viitoare în condiţii de eficienţă.

Sinoptic, conţinutul procesului de analiză economico-financiară este prezentat în schema 1.6.

E1 E2 E3 En

F1 F2 F3 F4 Fn

Factori direcţi

(gr I)

f11 f12 f1n f31 f32 f3n fn1 fn2 fnn

f21 f22 f2n f41 f42 f4n

Evoluţi

a r

eală

a f

enom

en

ulu

i

Ord

inea d

e an

aliză

Elemente

componente

Factori

indirecţi (gr II)

Fenomen economic

Cuantificarea influenţelor

Sintetizarea rezultatelor analizei

Elaborarea pachetului de măsuri

Cauze finale

Schema 1.6. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

4

Schema pune in evidenta relatiile dintre fenomen, elemente, factori si cauze finale, fixeaza conceptul <ordine de analiza> fata de evolutia reala a fenomenului dar si operationalizarea a doua tipuri de analiza; analiza structurala si analiza factoriala.

4. Tipologia analizei economico-financiare

Analiza economică are rolul de a caracteriza fenomenele din punct de vedere al consumului de resurse şi al rezultatelor consumului de resurse. Analiza financiară permite măsurarea şi aprecierea strict financiară a rezultatelor activităţii firmei. Performanţele economico-financiare ale firmei sunt reliefate prin analiza economico-financiară, al cărei scop este să pună în evidenţă în ce măsură se realizează obiectivele majore ale activităţii: asigurarea viabilităţii şi creşterea valorii firmei.

4 D.Margulescu, C.Stanescu, I.David – Analiza economico-financiara, pag 13, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999

Capitolul I: Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare În literatura de specialitate sunt regăsite diverse criterii de clasificare, în funcţie de care sunt prezentate mai multe tipuri ale analizei economico-financiare. Principalele criterii de clasificare ce stau la baza tipologiei analizei economico-financiare sunt: a) după raportul între momentul de derulare a fenomenului şi momentul realizării

analizei:

• analiza post-factum, ce vizează trecutul şi prezentul şi se bazează pe date certe, identificabile în situaţii economico–financiare ale firmei.

• analiza previzională presupune emiterea de ipoteze privind evoluţia fenomenului, prezintă principalele perspective în derularea activităţii. Sursa de informaţii pentru analiza previzională o constituie analiza post-factum.

b) după nivelul la care se realizează: • analiza microeconomică, desfăşurată la nivelul agentului economic, respectiv la scara

firmei; • analiza mezoeconomică: asigură informaţii de bază pentru caracterizarea activitatii la

nivelul ramurii de activitate; • analiza macroeconomică care presupune studierea fenomenelor la nivel de economie

naţională sau economie mondiala, operând preponderent cu mărimi agregate (produs naţional brut, produs intern brut etc).

c) după modul de urmărire în timp a fenomenelor:

• analiza statică, ce presupune studierea fenomenelor la un moment dat (fără a se pune practic în discuţie eventualitatea caracterului “static” al fenomenelor);

• analiza dinamică, ce presupune studierea fenomenelor în momente diferite ale evoluţiei.

d) după natura însuşirilor esenţiale sau ale determinărilor cantitative ale fenomenelor:

• analiza calitativă, care are ca scop abordarea laturii “calitative” a fenomenelor, studierea factorilor care au aceeaşi natură cu fenomenul. Rolul analizei calitative este dat de elaborarea modelelor care cuprind elementele esenţiale ale fenomenelor;

• analiza cantitativă presupune abordarea fenomenelor din punct de vedere cantitativ, făcându-se apel de cele mai multe ori la modelele matematice.

e) după perioada de timp pe care se realizează:

• analiza pe termen scurt, realizată de regulă pe o perioadă de timp mai mică de un an, oferind în principal informaţii managementului intern;

• analiza pe termen lung, care cuprinde studierea evoluţiei fenomenelor pe perioade mai mari de un an, furnizând informaţii necesare deciziilor strategice.

f) după poziţia analistului faţă de entitatea în care se manifestă fenomenul studiat

• analiza internă, realizată de persoane din interiorul entităţii în care se manifestă fenomenul. De regulă, analiza internă în firme se bazează pe informaţiile oferite prin controlul intern al activităţii sale.

• analiza externă, realizată de persoane din afara entităţii în care se manifestă fenomenul.

Utilizarea unui tip sau a altuia de analiza economico-financiara este influentata de natura informatiilor dorite a se obtine, de solicitantul informatiilor dar si de alti factori ce concura la declansarea procesului de analiza.

5. Studiul factorilor care influenţează rezultatele activităţii economice

Cunoaşterea modului de formare a fenomenului, a factorilor ce concură la constituirea fenomenului, a relaţiilor existente între factori, constituie o cerinţă esenţială a analizei economico-financiare. În literatura de specialitate sunt regăsite diverse criterii de clasificare a factorilor, printre care se pot enumera:


a) Clasificarea factorilor după natura lor, astfel: • factori tehnici si tehnologici, ce caracterizeaza cu precadere gradul de inzestrare

tehnica al firmei si sunt afectati de politica de modernizare si automatizare a activitatii desfasurate;

• factori economici, respectiv factorii ce determina mediul economic in care firmele isi desfasoara activitatea, cu impact semnificativ asupra functionarii si dezvoltarii acestora;5

• factori socio-culturali generati de elementele socio-culturale existente in mediul exterior firmei, ce pot influenta semnificativ starea de sanatate economico-financiara a acesteia;

• factori politici, ce pot afecta direct sau indirect starea de performanta a firmei; • factori juridici, ce decurg din reglementarile juridice si fiscale ce guverneaza

functionarea firmelor.

b) Clasificarea factorilor după caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale, dupa

cum urmeaza:

• factori calitativi, ce au aceeaşi natură cu fenomenul analizat, dar spre deosebire de acesta sunt exprimaţi în funcţie de un alt parametru;

• factori cantitativi, ce sunt purtători materiali ai factorilor calitativi; • factori structurali, ce exprimă modificările cantitative intervenite între factorii

calitativi. Dimensiunea factorilor structurali este influenţată de modificările intervenite asupra factorilor cantitativi. Impactul modificărilor intervenite asupra factorilor structurali este regăsit în cuantumul factorilor calitativi.

c) Clasificarea factorilor după modul de acţiune asupra fenomenului astfel:

• factori cu acţiune directă: factori ce acţionează în mod direct asupra fenomenului; • factori cu acţiune indirectă: factori ce acţionează asupra fenomenului prin intermediul

factorilor direcţi.

d) după gradul de sintetizare: • factori simpli: nu pot fi descompuşi în alţi factori; • factori complecşi: factori ce pot fi descompuşi în factori simpli.

e) după modul de previzionare

• factori previzibili: factori a căror evoluţie este previzibilă, uşor de estimat. • factori imprevizibili: factori a căror acţiune nu poate fi prevăzută.

f) după gradul de acţiune

• factori de gradul I: sunt factori cu acţiune directă; • factori de gradul II: acţionează asupra fenomenului prin intermediul factorilor de

gradul I; • factori de gradul N: acţionează asupra fenomenului prin intermediul factorilor de

gradul N-1. Pentru exemplificarea sistemului de clasificare a factorilor, prezentăm cifra de afaceri ca indicator ce caracterizează dimensiunea activităţii comerciale sub incidenţa factorilor de influenţă, astfel:

5 http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap2, accesat azi 29.08.2014


Schema 1.7: Cifra de afaceri sub incidenţa factorilor de influenţă

6. Metode şi tehnici utilizate în analiza economico-financiară Metodele şi tehnicile de analiză economico-financiară implică prelucrarea sub diverse

modalităţi a indicatorilor economico-financiari şi prezentarea rezultatelor obţinute astfel încât să se poată oferi informaţii suficiente, dar şi pertinente utilizatorului. În consecinţă, se poate spune că în fapt <materia primă> în utilizarea metodelor şi tehnicilor de analiză o constituie indicatorii economico-financiari. În aplicarea oricărei metode sau tehnici de analiză trebuie avut în vedere că un indicator este mai mult decât o simplă dată, el devine util numai dacă:

� oferă informaţii suficiente, corespunzătoare ciclului pe care îl caracterizează; � este prezentat corespunzător; � formula de calcul este facilă celui interesat.

În procesul de analiză economico-financiară, în aplicarea metodelor şi tehnicilor de analiză, se regăseşte gruparea indicatorilor economico-financiari după cum urmează: indicatori ai resurselor (materiale, umane, financiare), indicatori ai consumului de resurse, indicatori de rezultate şi indicatori de eficienţă.

Grupa indicatori Subgrupa indicatori Exemple

Indicatori ai resurselor materiale

Valoarea medie a stocurilor, valoarea medie a obiectelor de inventar, etc.

Indicatori ai resurselor umane

Număr de salariaţi, structura personalului angajat, timp lucrat de un salariat, etc.

Indicatori ai resurselor

Indicatori ai resurselor financiare

Fond de rulment, capital propriu, capital permanent, etc

Indicatori ai consumului de resurse

Cheltuieli totale, de exploatare, cheltuieli cu personalul, cheltuieli variabile şi fixe, etc.

Indicatori de rezultate Rezultatul exerciţiului, rezultat brut, rezultat net, cifră de afaceri, etc.

Indicatori de eficienţă Cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri, rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii financiare, etc.

factori gradul III

Factor direct

calitativ,

complex, grad I

Cifra de afaceri

Qv

(cantitate vândută)

Pv

(preţ de vânzare)

Ns

(nr. mediu de salariaţi)

Wa

(productivitate medie anuală)

t

(timp mediu lucrat de un salariat)

Wh

(productivitate medie orară)

gi

(structura producţiei)

Whi

(productivitate medie orară

pe categorii structurale)

factori gradul IV

factori gradul II

Factor direct

cantitativ,

complex, grad I

Fenomen

factori indirecţi

factor simplu,

indirect,

structural

factor simplu,

indirect,

calitativ


Ansamblul metodelor, tehnicilor şi procedeelor folosite în analiza economico-financiară formează metodologia analizei economico-financiare. Metodele şi tehnicile utilizate în analiza economico-financiară pot fi specifice analizei economico-financiare, împrumutate de către analiza economico-financiară sau comune cu alte ştiinţe. În literatura de specialitate regăsim structurarea metodelor şi tehnicilor de analiză în: metode ale analizei cantitative, metode ale analizei calitative şi alte metode şi tehnici.

6.1. Metode cantitative

Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica contribuţia elementelor componente şi/sau a factorilor de influenţă la formarea şi variaţia fenomenului studiat, precum şi poziţionarea firmei într-un mediu dat. Unele metode ale analizei cantitative diferă în funcţie de tipul de legături funcţional-cauzale, care pot fi de tip determinist sau de tip stocastic. Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metoda substituţiei, metoda balanţieră, metoda ratelor şi metoda scorurilor.

6.1.1. Metoda substituţiei

Metoda substituţiei se foloseşte în analiza economico-financiară în cazul în care între factorii fenomenului studiat există relaţii de tip determinist de forma produsului şi/sau a raportului (între fenomenul studiat şi factorii de influenţă există proporţionalitate directă sau inversă).

Aplicarea metodei substituţiei implică parcurgerea următoarelor etape: - identificarea fenomenului şi a factorilor de influenţă; - ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză ce are în vedere condiţionarea lor economică, şi anume: factori cantitativi, factori de structură şi factori calitativi. În acelaşi timp se recurge la departajarea factorilor în funcţie de modul de acţiune asupra fenomenului în factori direcţi şi factori indirecţi; - identificarea variaţiei fenomenului faţă de perioada luată ca bază de comparaţie; - cuantificarea influenţei variaţiei fiecărui factor în parte asupra variaţiei fenomenului.

Aceasta se realizează prin substituirea/analiza succesivă a factorilor, având în vedere ordonarea lor în factori cantitativi, structurali şi calitativi. Un factor substituit se menţine ca atare în operaţiunile ulterioare. Dacă un fenomen este influenţat atât de factori direcţi, cât şi de factori indirecţi, atunci ordinea de analiză a acestora este:

- se analizează primul factor direct (cantitativ sau structural). Se continuă apoi cu analiza factorilor indirecţi identificaţi în cadrul acestui factor direct. Analiza factorilor indirecţi se face având în vedere aceeaşi grupare în factori cantitativi, structurali şi calitativi, prin raportare la natura factorului direct prin intermediul căruia acţionează asupra fenomenului;

- după analiza tuturor factorilor indirecţi ce acţionează asupra fenomenului prin intermediul primului factor direct, se poate continua cu analiza următorului factor direct şi implicit a factorilor indirecţi identificaţi în cazul lui.

Aplicarea metodei substituţiei se poate face pe bază de mărimi absolute şi pe bază de indici. Cazurile tipice de folosire a metodei substituirilor în lanţ sunt: produs între factori şi raport între factori.

A) Cazul produsului între factori Considerăm fenomenul F ce este dat de produsul a trei factori (a,b si c):

F = a ×××× b ×××× c Notăm cu: „1“ perioada curentă, caz în care valoarea fenomenului F în perioada curentă devine F1


„0“ perioada luată drept bază de comparaţie, caz în care valoarea fenomenului F în perioada luată drept bază de comparaţie devine F0

În exemplul în cauză, presupunem că factorul a este factor cantitativ, b – factor

structural şi c – factor cantitativ. Variaţia fenomenului F faţă de perioada de referinţă este:

∆F = F1 – F0

Influenţele factorilor asupra fenomenului studiat se stabilesc astfel: 1) Influenţa variaţiei factorului cantitativ a asupra variaţiei fenomenului F:

∆a(∆F) = a1b0c0 – a0b0c0 = (a1 – a0) b0c0

2) Influenţa variaţiei factorului structural b asupra variaţiei fenomenului F:

∆b(∆F) = a1b1c0 – a1b0c0 = a1(b1 – b0) c0

3) Influenţa variaţiei factorului calitativ c asupra variaţiei fenomenului F:

∆c(∆F) = a1b1c1 – a1b1c0 = a1b1 (c1 – c0)

Variaţia fenomenului F va fi egală cu suma influenţelor modificărilor factorilor:

∆F = ∆a(∆F) + ∆b(∆F) + ∆c(∆F)

Suma influenţelor modificărilor factorilor indirecţi va fi egală cu influenţa variaţiei factorului direct prin intermediul căruia acţionează asupra fenomenului.

Aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de indici presupune calculul indicelui

fenomenului F:

2000

111

0

1

100100100 cba

F

iii

cba

cba

F

FI =×=×=

unde:

100;100;1000

1

0

1

0

1×=×=×=

c

ci

b

bi

a

ai cba

Variaţia fenomenului F faţă de perioada de referinţă este: ∆IF = IF – 100 Influenţele variaţiei relative a factorilor asupra modificării relative a fenomenului se

calculează după cum urmează: 1) Influenţa variaţiei factorului cantitativ a asupra variaţiei fenomenului F:

100)(−=∆

∆

a

I

a ii F

2) Influenţa variaţiei factorului structural b asupra variaţiei fenomenului F:

abaI

b iii

i F −×

=100

)(∆∆

3) Influenţa variaţiei factorului calitativ c asupra variaţiei fenomenului F:

1001002)( bacbaI

c

iiiiii F

×−

××=

∆∆

Variaţia fenomenului F va fi egală cu suma influenţelor modificărilor factorilor:

)()()( FFF I

c

I

b

I

aF iiiI∆∆∆

∆∆∆∆ ++=

Indicele unui fenomen oarecare „N“, influenţat de n factori, se determină astfel:


2;100 1

21≥

×=

−n

iiiI

n

nN

K

Influenţa unui factor oarecare „K“ se stabileşte astfel:

;100100 2

1211

21)(−

−

−

×−

×=

K

K

K

KI

K

iiiiiii N

KK∆∆ 1 < K < n

B) Cazul raportului între factori Considerăm fenomenul F ce este determinat de raportul dintre doi factori: a – factor

calitativ şi b – factor cantitativ:

b

aF =

Pe bază de mărimi totale, variaţia fenomenului F faţă de perioada de referinţă este:

∆F = F1 – F0

Iar influenţa variaţiei factorilor asupra variaţiei fenomenului: 1. Influenţa variaţiei factorului cantitativ b asupra variaţiei fenomenului F:

0

0

1

0)(

b

a

b

ab

F−=∆

∆

2. Influenţa variaţiei factorului calitativ a asupra variaţiei fenomenului F:

1

0

1

1)(

b

a

b

aa

F−=∆

∆

şi: ∆F = ∆b(∆F) + ∆a(∆F)

Pe bază de indici, variaţia fenomenului F faţă de perioada de referinţă este:

1001000

1×=×=

b

aF

i

i

F

FI

Iar variaţia fenomenului F: ∆IF = IF – 100

1. Influenţa variaţiei factorului cantitativ b asupra variaţiei fenomenului F:

100100100)(

−×=∆∆

b

I

bi

i F

2. Influenţa variaţiei factorului calitativ a asupra variaţiei fenomenului F:

100100

100)(×−×=∆

∆

bb

aI

aii

ii F

şi: )()( FF I

a

I

bF iiI∆∆

∆+∆=∆

6.1.2. Metoda balanţelor

Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele fenomenului studiat sunt relaţii de tip determinist de forma sumei şi/sau a diferenţei. Aplicarea metodei balanţiere presupune aceleaşi reguli ca şi metoda substituţiei, excepţia fiind dată de faptul că nu se mai impune ordonarea factorilor în funcţie de condiţionarea lor economică. În aplicarea metodei balanţiere, ordinea de analiză a factorilor este aleatoare.

Considerăm fenomenul F ce este dat de trei factori (a,b şi c) între care există următoarea relaţie: F = a + b – c

Notăm cu:


„1“ perioada curentă, caz în care valoarea fenomenului F în perioada curentă devine

F1 = a1 + b1 – c1;

„0“ perioada luată drept bază de comparaţie, caz în care valoarea fenomenului F în perioada luată drept bază de comparaţie devine

F0 = a0 + b0 – c0;

Variaţia fenomenului F faţă de perioada de referinţă este:

∆F = F1 – F0

Iar influenţa variaţiei factorilor asupra variaţiei fenomenului: 1) Influenţa variaţiei factorului a asupra variaţiei fenomenului F:

∆a(∆F) = a1 – a0 2) Influenţa variaţiei factorului b asupra variaţiei fenomenului F:

∆b(∆F) = b1 – b0 3) Influenţa variaţiei factorului c asupra variaţiei fenomenului F:

∆c(∆F) = – (c1 – c0) unde:

∆a(∆F) + ∆b(∆F) + ∆c(∆F) = ∆F 6.1.3. Metoda ratelor

Ratele sunt date de rapoarte între mărimi comparabile din punct de vedere logico-economic, cu o mare capacitate informatională în caracterizarea fenomenelor economico-financiare. Principalele categorii de rate utilizate în procesul de analiză economico-financiară sunt: - rate de lichiditate şi solvabilitate, ce caracterizează capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile de plată; - rate de gestiune, prin care se prezintă eficienţa utilizării resurselor firmei; - rate de rentabilitate, ca expresie a rentabilităţii firmei în formă relativă; - rate de echilibru financiar, ce caracterizează fluxurile financiare rezultate prin activitatea desfăşurată de firmă.

Utilitatea ratelor este regasită în analiza poziţiei firmei faţă de sectorul în care îşi desfăşoară activitatea, faţă de principalii concurenţi sau în analiza rezultatelor curente comparativ cu cele înregistrate în perioadele precedente sau chiar cu rezultatele bugetate.

6.1.4. Metoda scorurilor

Metoda scorurilor este folosită în special în evaluarea riscului de faliment al firmelor. Această metodă este bazată pe un sistem de grupare a unor indicatori aflaţi în corelaţie cu starea de sănătate sau slăbiciune a firmelor. Metodele de analiză a riscului de faliment sunt tehnici statistice ale analizei discriminante care grupează caracteristicile financiare ale firmelor cu funcţionare normală şi a celor cu dificultăţi în activitatea de gestionare economico-financiară. Prin combinarea în anumite proporţii a unor indicatori se încearcă departajarea firmelor în situaţie de faliment de cele aflate în stare de incertitudine sau cu situaţie considerată normală. Combinaţia liniară a unor indicatori, numită funcţie scor, realizează aproximarea (dar cu un anumit grad de probabilitate) a riscului de faliment.

Metoda scorurilor, în aprecierea riscului de faliment al firmelor, apelează şi la indicatorii de rentabilitate, alături de indicatori de structură ai activelor, indicatori de lichiditate sau indicatori de eficienţă. Condiţia de selecţie a indicatorilor care evidenţiază performanţa unei firme este relaţia de independenţă dintre aceştia. Existenţa unui anumit grad de corelaţie între indicatori ar conduce la înregistrarea, în cadrul funcţiei amintite, a unor influenţe repetate ale aceluiaşi fenomen economico-financiar.


O bună perioadă de timp, metoda scorurilor a fost folosită de societăţile bancare în procesul de selecţionare a firmelor ca potenţiali utilizatori de credite. Deficienţele apărute în timp ca urmare a aplicării acestei metode au condus la abandonarea totală a acesteia sau la utilizarea ei concomitent cu alte metode şi tehnici de evaluare a stării firmelor.

6.2. Metode calitative

Specificul metodelor analizei calitative este dat de aceea că urmăresc realizarea scopului analizei calitative, respectiv stabilirea caracteristicilor fenomenului cercetat. Principalele metode ale analizei calitative sunt: diviziunea şi descompunerea rezultatelor, modelarea, comparaţia, gruparea.

6.2.1. Diviziunea şi descompunerea fenomenelor şi rezultatelor

Rezultatele activităţii firmei sunt măsurate cu ajutorul unor indicatori economico-financiari care se divid şi se descompun pentru a permite studierea aprofundată a acestora. Se disting următoarele forme:

� diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (de exemplu: ritmicitatea producţiei, livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni etc.) ce permite analiza abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare în timp a rezultatului studiat;

� diviziunea după locul de formare a rezultatelor are rolul de a prezenta contribuţia structurilor organizatorice ale firmei, precum şi a abaterilor de la tendinţa generală (de exemplu: analiza producţiei obţinute pe secţii şi pe zone geografice);

� descompunerea pe elemente componente permite stabilirea contribuţiei acestora la formarea şi modificarea rezultatului total (de exemplu: analiza cifrei de afaceri pe produse; analiza costurilor pe elemente de cheltuieli etc.).

6.2.2. Comparaţia

Pentru analiza fenomenelor economico-financiare nu este suficientă numai mărimea în sine la un moment dat, ci se impune şi existenţa unei baze de comparaţie (criteriu de referinţă). În funcţie de criteriul ales, se întâlnesc următoarele tipuri de comparaţii:

a) comparaţii în timp, ce presupun valorile fenomenului în diferite momente ale evoluţiei sale;

b) comparaţii în spaţiu, respectiv cu media sectorului de activitate, cu firmele concurente etc.;

c) comparaţii mixte, respectiv în timp şi spaţiu; d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (de exemplu: bugetul de venituri şi

cheltuieli, norme, normative, standarde, clauze contractuale, programe etc.); e) comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte criterii decât cele menţionate

mai sus (de exemplu: compararea unor variante în cazul unui studiu tehnico-economic, comparaţii pe baza metodei scorurilor).

6.2.3. Gruparea

Gruparea presupune separarea componentelor unui fenomen în grupe omogene în funcţie de anumite criterii, astfel încât fiecare grupă să aibă la bază o caracteristică considerată comună. Analiza structurală a fenomenelor se bazează pe rezultatele grupării. De exemplu, în analiza structurală a cifrei de afaceri se pot folosi drept criterii de grupare: clienţii, categoriile de produse comercializate de firmă, categoriile de activităţi desfăşurate de firmă etc.


6.2.4. Modelarea fenomenelor economico-financiare

Modelul este un instrument de cercetare bazat pe reprezentarea simplificată a realităţii. După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi: imitative, analogice şi simbolice. În cazul modelelor imitative, fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la o altă scară (exemplu: hărţi, fotografii, machete etc.). Modelele analogice se caracterizează prin faptul că anumite proprietăţi ale fenomenului studiat sunt reprezentate prin alte modalităţi (de exemplu: grafice, diagrame etc.) folosite pentru vizualizarea fenomenelor economico-financiare. Modelele simbolice se caracterizează prin folosirea simbolurilor pentru a reprezenta fenomenele economico-financiare. Se regăsesc, de regulă, sub forma unor ecuaţii. În analiza economico-financiară sunt folosite modelele simbolice şi analogice.

6.3. Alte metode şi tehnici de analiză

În categoria altor metode şi tehnici de analiză putem include în general metode, tehnici <împrumutate>, precum: indicii statistici, ritmuri medii anuale, coeficienţi de sezonalitate, mărimi relative de structură, coeficienţi de concentrare, metoda ABC, metoda grilelor de evaluare, tehnica profilelor etc.

6.3.1. Indicii statistici

Indicii statistici permit analiza evoluţiei în timp a fenomenelor, oferind informaţii privind dinamica acestora. În analiza economico-financiară se utilizează de regulă: - indici cu bază fixă (nivelul fiecărei perioade se raportează la nivelul unei perioade de bază):

100*0

0/F

FI n

n =

- indici cu bază în lanţ (raportarea nivelului fiecărei perioade se face la nivelul perioadei anterioare):

100*1

1/−

−=

n

n

nnF

FI

6.3.2. Ritmuri medii anuale

Ritmurile medii anuale, respectiv media geometrică a indicilor cu baza în lanţ, trebuie utilizate în analiza economico-financiară sub formă de coeficienţi şi nu de procente.

)1( 1

0

_

−= −nn

F

FR

6.3.3. Coeficienţi de sezonalitate

<Se poate determina rolul important ce revine factorului timp în domeniul fenomenelor

social economice ca şi în alte domenii. De fapt, în viaţa economică şi socială o mare parte

din datele supuse cercetării sunt constituite ca serii cronologice. O componentă importantă a

seriilor cronologice alături de trend, oscilaţii întâmplătoare şi cele ciclice, sunt oscilaţiile

sezoniere.>6Caracterul sezonier al activităţii unei firme poate fi analizat cu ajutorul

coeficientului de sezonalitate:

m

sF

FK

_

=

unde: _

F = valoarea medie lunară sau trimestrială a fenomenului analizat

mF = valoarea medie generală a fenomenului, calculată lunar sau trimestrial

6 Angelica BĂCESCU-CĂRBUNARU, Lector univ. dr. Monica CONDRUZ-BĂCESCU; Metode utilizate în analiza variaţiilor sezoniere a seriilor cronologice; Revista Română de Statistică nr. 3/2013, pag. 5


6.3.4. Mărimile relative de structură

Mărimile relative de structură se utilizează pentru a stabili care este raportul dintre fiecare grupă şi întregul ansamblu. Ele se pot calcula atât pentru frecvenţele grupelor, cât şi pentru valorile centralizate ale diferitelor caracteristici7. Formula generală de calcul pentru mărimile relative de structură este:

100*F

eg i

i =

unde: F = fenomenul analizat, ce include elementul component

ie = element component

6.3.5. Coeficienţi de concentrare

În scopul analizei structurale a cifrei de afaceri, a distribuţiei geografice a vânzărilor, a analizei structurale a potenţialului uman etc. se folosesc coeficienţii de concentrare precum: - coeficientul Herfindhal:

2

1i

n

i

gH ∑=

=

unde: gi reprezintă ponderea elementului „i” în total, iar n reprezintă numărul totale de elemente. - coeficientul Gini-Struck:

1

11

2

−

−

=

∑=

n

gn

G i

i

unde: gi reprezintă ponderea elementului „i” în total; n reprezintă numărul totale de elemente.

6.3.6. Metoda ABC

Metoda ABC este frecvent utilizată în analiza structurală a stocurilor, analiza structurală a cifrei de afaceri, analiza costurilor, analiza puterii de negociere a firmei cu clienţii sau furnizorii.

6.3.7. Metoda grilelor de evaluare

Metoda grilelor de evaluare este utilizată în diagnosticul global al activităţii firmei, în analiza potenţialului intern, dar şi în caracterizarea poziţiei strategice a firmei în cadrul sectorului în care îşi desfăşoară activitatea. Principalele etape impuse în aplicarea acestei metode sunt: stabilirea criteriilor de evaluare; stabilirea coeficienţilor de semnificaţie; notarea criteriilor şi stabilirea notei ponderate. În aplicarea metodei grilelor de evaluare, principalele dificultăţi întâmpinate sunt legate de stabilirea criteriilor de evaluare, dar şi a coeficienţilor de semnificaţie.

6.3.8. Tehnica profilelor

Tehnica profilelor presupune vizualizarea informaţiilor furnizate de metoda grilelor de evaluare. Prin reprezentarea grafică a rezultatelor metodei grilelor de evaluare, se doreşte evidenţierea într-o mai mare măsură atât a punctelor forte, cât şi a punctelor slabe identificate.

7 http://file.ucdc.ro/cursuri/F_1_N13_Statistica_Prodan_Ligia.pdf; pag. 17, accesat 14.10.2013

Capitolul I

Documents

Transcript of Capitolul I