Capitolul 2

Analiza indicatorilor de dimensionare a activităţii economice a întreprinderii

Cuprinsul capitolului

2.1. Prezentarea sistemului de indicatori valorici de dimensionare a activității economice a întreprinderii și a corelațiilor dintre aceștia

2.2 Analiza marjei comerciale2.3. Analiza cifrei de afaceri2.4. Analiza valorii adăugate2.5. Analiza producţiei fizice2.6. Analiza calităţii produselor

2.1. Sistemului de indicatori valorici de dimensionare a activității economice a întreprinderii și corelațiile dintre aceștia

Pentru a aprecia dimensiunea activității economice a unei firme, se impune folosirea unui sistem de indicatori valorici meniţi a caracteriza activitatea de producţie şi comercializare, fiecare indicator având o anumită valoare informațională.

Sistemul de indicatori este format din:

a) Cifra de afaceri (CA)Cifra de afaceri veniturile din operaţiunile comerciale curente. În termeni concreţi, ea

face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico-financiare, contribuind la

1

diagnosticarea şi evaluarea economică a întreprinderii, la estimarea eficienţei managementului practicat.

Cifra de afaceri este formată din producția vândută, inclusiv veniturile din subvențiile de exploatare aferente cifrei de afaceri nete (Qv) și vânzările de mărfuri (CAmf).

CA= Qv+CAmfb) Producţia obţinută destinată livrării (Qf)Indicatorul producţia obţinută destinată livrării mai este cunoscut şi sub denumirea de

producţia marfă fabricată. El reprezintă rezultatul direct şi util al activităţii industriale productive, exprimând valoarea produselor fabricate, a lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cursul unei perioade de timp şi care urmează a fi vândute.

Pentru stabilirea producţiei marfă fabricate se utilizează informaţiile din contabilitatea financiară a întreprinderii, respectiv rulajele debitoare ale conturilor 345 „Produse finite“ şi 341 „Semifabricate“ şi rulajele creditoare ale conturilor 704 „Venituri din lucrări executate şi servicii prestate“, 705 „Venituri din studii şi cercetări“ şi 708 „Venituri din activităţi diverse“.

Producţia obţinută destinată livrării (marfă sau vandabilă) se poate determina pe baza următoarei relaţii1):

Qf = Vpf + Vle + Vsp

Vpf = Qv + (Sf – Si)

în care:Qf – producţia obţinută destinată livrării;Vpf – valoarea produselor fabricate (produse finite, semifabricate destinate livrării şi

produse reziduale);Vle – valoarea lucrărilor executate;Vsp – valoarea serviciilor prestate;(Sf – Si) sau Qspf – stocurile de produse finite la sfârşitul şi respectiv la începutul

perioadei. c) Producţia exerciţiului sau producţia globală (Qe)Producţia exerciţiului reflectă în expresie valorică volumul total al activităţii de

producţie desfăşurate de către firmă pe perioada unui exerciţiu financiar.Acest indicator îşi dovedeşte necesitatea şi utilitatea, în principal, în analiza activităţii

întreprinderilor cu ciclu lung de fabricaţie unde producţia neterminată are un volum însemnat, iar finalizarea produselor se realizează după o lungă perioadă de timp.

Producţia exerciţiului este formată din producţia vândută (sau cifra de afaceri exprimată în preţuri de vânzare, exclusiv TVA), variaţia producţiei stocate (creşterea/descreşterea producţiei stocate, în care se includ stocurile de produse finite, semifabricate, producţie neterminată etc.) şi producţia imobilizată (respectiv, costul imobilizărilor corporale şi necorporale realizate în regie proprie), astfel:

Qe = Qv + Qs + Qi

în care:Qv – producţia vândută;Qs – variaţia producţiei stocate (venituri aferente costurilor stocurilor de produse);Qi – producţia de imobilizări (necorporale și corporale) și investitii imobiliare (Venituri

din producția de imobilizări și investiții imobiliare).

Ultimele două elemente componente ale producţiei exerciţiului sunt evaluate în costuri de producţie, potrivit cerinţelor principiului prudenţei, ceea ce creează un important neajuns

1) Vasile Robu, Analiza eficienţei utilizării capitalului societăţilor comerciale industriale, Tipografia & Editura Secorex, Bucureşti, 1998, pag. 67.

2

care afectează comparabilitatea datelor, dat fiind faptul că producţia vândută, respectiv cifra de afaceri este exprimată în preţuri de vânzare, exclusiv TVA. Înlăturarea acestui inconvenient s-ar putea realiza prin evaluarea tuturor elementelor în costuri standard sau prestabilite.

d) Valoarea adăugată (VA) reprezintă surplusul de venituri peste valoarea consumurilor provenind de la terţi.

Sintetic, în cazul firmelor cu activitate de producţie, valoarea adăugată se determină prin deducerea din producţia obţinută (globală sau a exerciţiului, exclusiv subvenţii de exploatare) a consumurilor intermediare (totalul consumurilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi).

e) Valoarea adăugată netă (Van) exprimă valoarea nou-creată într-o perioadă de timp şi se calculează scăzând din valoarea adăugată cheltuielile cu amortizarea.

f) Marja comercială (Mc) se calculează ca diferență între cifra de afaceri din vânzările de marfuri și costul mărfurilor văndute.

Analiza corelației dintre principalii indicatori valorici de reflectare a activității economice a firmei se poate realiza folosind urmatoarele procedee:

A. corelații de indiciB. raportul staticC. raportul dinamic

A. Corelații de indici

Analiza dinamicii indicatorilor valorici permite sesizarea modului de fundamentare a programelor de producţie şi comercializare, precum şi stabilirea gradului de realizare a acestora, comparativ cu nivelurile programate sau cu realizările perioadelor anterioare. Pe această bază, se stabilesc abaterile în mărime relativă, cauzele acestora, precum şi măsurile care se impun pentru corectarea unor situaţii nefavorabile.

Sub aspectul normalităţii, pot fi întâlnite următoarele situaţii:a) Egalitatea dintre indicele producţiei vândute ( ) şi indicele producţiei obţinute

destinate livrării ( ) semnifică menţinerea raportului dintre stocurile de produse finite și producția marfă fabricată. Inegalitatea menționată mai sus este consecinţa tendinţei care se manifestă pregnant în sensul reducerii stocurilor de produse finite, fiind echivalentă cu creşterea gradului de valorificare a producţiei obţinute.

b) Creşterea mai rapidă a producţiei obţinute destinate livrării faţă de creşterea producţiei

exerciţiului reflectă o situaţie pozitivă, respectiv reducerea stocurilor de producţie neterminată, dar până la un anumit nivel care să nu afecteze desfăşurarea normală a activităţii de producţie.

c) I IVA Qe

Inegalitatea dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei exerciţiului reflectă reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi în volumul total al activităţii realizate de întreprindere, ceea ce este rezultatul creşterii gradului de valorificare a resurselor materiale.

d) , ceea ce reflectă reducerea ponderii cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată.

B. Raportul static

3

Raportul static se determină pe baza mărimilor absolute ale indicatorilor valorici şi permite caracterizarea evoluţiei elementelor care diferenţiază un indicator valoric de altul.

Principalele rapoarte statice care pot fi construite pe baza indicatorilor valorici menţionaţi anterior şi valorile posibile ale acestora sunt:

Raportul static dintre producţia vândută (Qv) şi producţia obţinută destinată livrării (Qf) reflectă modificarea stocurilor de produse finite.

o

Raportul static dintre producţia obţinută destinată livrării (Qf) şi producţia exerciţiului (Qe), în cazul în care se face abstracţie de producţia imobilizată, reflectă modificarea stocurilor de producţie neterminată.

o

Raportul static dintre valoarea adăugată (VA) şi producţia exerciţiului (Qe) evidenţiază modificarea ponderii consumurilor de la terţi în volumul total de activitate de producţie.

o

Raportul static dintre valoarea adăugată netă (Van) și valoarea adăugată (VA) evidențiază ponderea cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată.

o

C. Raportul dinamic

Raportul dinamic se stabileşte pe baza indicilor indicatorilor valorici (cu bază fixă) şi caracterizează evoluţia acestora faţă de o anumită bază de comparaţie (de regulă, perioada precedentă).

Principalele rapoarte dinamice sunt: Raportul dinamic dintre indicele producţiei vândute şi indicele producţiei

obţinute destinate livrării reflectă relaţia dintre ritmul vânzărilor şi ritmul fabricaţiei.

o

Raportul dinamic dintre indicele producţiei obţinute destinate livrării şi indicele producţiei exerciţiului reflectă legătura dintre ritmul finalizării producţiei şi ritmul volumului total de activitate de producţie.

oII

Qf

Qe

1

Raportul dinamic dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei exerciţiului reflectă creşterea sau scăderea gradului de valorificare a resurselor materiale, respectiv a consumurilor provenite de la terţi.

4

o

Raportul dinamic dintre indicele valorii adăugate nete și indicele valorii adăgate reflectă variația ponderii cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată.

2.2 Analiza marjei comerciale (Mc)

Marja comercială este un indicator de reflectare a performanței economice, specific activității de comerț.

Marja comercială are rolul de a acoperi cheltuielile de distribuție, cheltuielile generale de administrație și cheltuielile financiare aferente activității de comercializare a marfurilor și de a permite obținerea unui profit net care să fie la nivelul așteptărilor actionarilor.Modelul de calcul al marjei comerciale este:

Mc = CAmf – Cmf

Modelul de analiză factorială este:

unde:Mc = marja comercială;CAmf = cifra de afaceri din vânzările de mărfuri;Cmf = costul mărfurilor vândute;

= rata medie a marjei comerciale;gi = structura vânzărilor pe grupe de mărfuri;rmci = rata marjei comerciale pe grupe de mărfuri;

Sistemul de factori de prezintă astfel:

CAmf

MC gi

rmci

5

Exemplu: Tabelul 2.1

Nr.crt.

Grupade

mărfuri

CAmf-lei-

Marjacom.- lei -

gi(%)

Ratacom.

marjei(%)

0 1 0 1 0 1 0 10 1 2 3 4 5 6 7 8 91. A 440.000 525.000 79.200 105.000 22 25 18 202. B 320.000 294.000 96.000 73.500 16 14 30 253. C 500.000 588.000 70.000 88.200 25 28 14 154. D 740.000 693.000 162.800 138.600 37 33 22 205. TOTAL 2.000.000 2.100.000 408.000 405.300 100 100 20,4 19,3

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţei factorilor se prezintă astfel:

1. lei

2. lei

din care datorită:

2.1

lei

2.2

lei

Indicele cifrei de afaceri din vânzările de mărfuri

6

Indicele marjei comerciale

NOTĂ: Interpretarea cazului se va face la curs.

2.3. Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri exprimă totalitatea veniturilor obţinute din activităţi comerciale curente, fiind unul dintre cei mai importanţi indicatori de măsurare a performanţelor economice ale unei întreprinderi.

Cifră de afaceri netă, conform OMFP 1802/2014, art.8 ” înseamnă sumele obținute din vânzarea de produse şi prestarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite direct legate de cifra de afaceri”.

2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

2.3.1.1. Analiza dinamicii cifrei de afaceri

Analiza în dinamică a cifrei de afaceri, pentru o anumită perioadă de timp, se realizează pe baza următoarelor procedee:

a) modificărilor (abaterilor) absolute cu bază fixă (BF) sau în lanţ (BL):

sau

b) indicilor cu bază fixă sau în lanţ:

sau

c) ratelor de creştere cu bază fixă sau în lanţ:

sau

d) ritmului mediu anual de creştere:

Într-o economie de piaţă cu inflaţie mare (cu două sau trei cifre), analiza cifrei de afaceri, în dinamică, numai în unităţi monetare curente este irelevantă, iar concluziile şi setul de măsuri adoptat sunt fără o valoare economică deosebită. Inflaţia afectează toate laturile activităţii economice: exploatare, investiţii, finanţare.

Pentru o apreciere pertinentă a realităţii, este necesară corectarea indicatorilor nominali (valorilor statistice, curente) cu rata inflaţiei, astfel încât, ulterior, să se poată evidenţia efortul propriu al întreprinderii în timp. Comparabilitatea datelor în timp se poate asigura prin deflatarea sau inflatarea indicatorilor.

Deflatarea presupune exprimarea datelor aferente perioadei de analiză în unităţi monetare constante, aferente primului an, considerat bază (actualizarea se realizează în raport cu anul iniţial). Corecţia se va efectua pe baza relaţiei:

7

unde:CAR este cifra de afaceri reală sau comparabilă;CACRT este cifra de afaceri curentă;Ipn-m/o reprezintă indicele preţurilor, raportat la primul an al analizei.

Inflatarea presupune actualizarea indicatorilor valorici la ultimul an al perioadei implicate în analiză, conform relaţiei:

unde: Ipn/n-m reprezintă indicele preţului, raportat la ultimul an al analizei.

2.3.1.2. Analiza structurii cifrei de afaceri

Structura cifrei de afaceri evidenţiază ponderea deţinută de anumite elemente componente în totalul vânzărilor unei întreprinderi. Analiza structurală se poate realiza pe diverse trepte:

pe tipuri de activităţi (de exemplu: producţie, prestări servicii, turism, comerţ ş.a.); pe grupe de produse/mărfuri; pe tipuri de clienţi. Analiza structurii cifrei de afaceri se realizează pe baza următoarelor procedee:a) ponderile deţinute de diferite elemente (produse, mărfuri, servicii, activităţi, secţii

etc) în totalul cifrei de afaceri, utilizându-se mărimile relative de structură:

în care:

gi – ponderea deţinută de categoria „i“ în totalul cifrei de afaceri;cai – cifra de afaceri realizată de categoria „i“;CA – cifra de afaceri totală.

b) coeficientul de concentrare Gini-Struck:

în care:n – numărul de termeni ai seriei cercetate;gi – structura vânzărilor pe termeni ai seriei analizate. Coeficientul de concentrare Gini-Struck poate lua valorile care aparţin intervalului

[0;1), semnificaţia acestora fiind:

8

dacă G→1, atunci în structura activităţii întreprinderii un număr redus de elemente componente deţine o pondere foarte importantă în cifra de afaceri, altfel spus, gradul de concentrare a activităţii este ridicat;

dacă G→0, vânzările sunt repartizate relativ uniform între categoriile de structurare a activităţii.

c)Indicele de concentrare Herfindhal:

În cazul indicelui Herfindhal, limitele de variaţie sunt incluse în intervalul [ ;1], astfel:

dacă H→1/n, atunci vânzările sunt repartizate în proporţii aproape egale între activităţile, produsele sau unităţile participante la structurarea cifrei de afaceri;

dacă H→1, atunci în structura activităţii întreprinderii, un număr redus de elemente componente participă cu o pondere importantă la cifra de afaceri, gradul de concentrare a activităţii fiind foarte mare.

Modificarea structurii în raport cu baza de comparaţie se înregistrează atunci când ritmurile de creştere ale categoriilor de elemente implicate în această analiză sunt diferite. O astfel de situaţie poate fi generată de factori obiectivi şi/sau subiectivi. De exemplu, modificarea cererii, factor obiectiv, implică şi schimbări structurale, renunţarea la anumite elemente şi sporirea importanţei altora, însă reducerea ponderii unui anumit produs, sortiment, serviciu etc. ca efect al neglijenţei sau al unor disfuncţionalităţi interne constituie un factor subiectiv.

d) Diagrama PARETO (Metoda ABC)Aceasta este folosită atunci când seriile sunt mari şi este destinată în principal pentru

cercetarea volumului vânzărilor pe produse/sortimente, pentru studierea stocurilor pe sortimente, a atitudinii întreprinderii în raport cu clienţii şi cu furnizorii.

Metoda se va explica pentru cazul studierii puterii de negociere a întreprinderii în raport cu clienţii, menţionând că metodologia este similară şi în celelalte cazuri. Orice societate, pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii, întreţine relaţii economice cu partenerii sociali din amonte şi din avalul procesului productiv, respectiv clienţii şi furnizorii.

Clienţii întreprinderii, în general, sunt numeroşi şi de mărimi economice diferite. În acest context, se recomandă ca analiza clienţilor să nu se realizeze individual, deoarece acest studiu ar necesita foarte mult timp şi ar fi irelevant pentru definirea politicilor de cooperare ale întreprinderii cu aceştia. Metoda ABC este rezultatul studiului comportamentului întreprinderii în raport cu clienţii efectuat pe un număr important de societăţi. Empiric s-a constatat că, în funcţie de importanţa lor, clienţii pot fi împărţiţi în trei grupe de semnificaţie (A, B, C):

Grupa A: 10% din clienţi realizează 60% din cifra de afaceri – clienţi importanţi;

Grupa B: 30% din clienţi realizează 30% din cifra de afaceri – clienţi medii;

Grupa C: 60% din clienţi realizează 10% din cifra de afaceri – clienţi mici.

Această repartiţie a clienţilor este relevantă numai atunci când numărul lor este relativ important şi clientela nu este omogenă (de exemplu, în cazul magazinelor tip supermarket, unde clientela este relativ omogenă, utilizarea metodei nu se justifică). Pe baza grupării precedente se pot face caracterizări şi se pot desprinde concluzii despre securitatea, strategia şi rentabilitatea întreprinderii.

Zona A aparţine clienţilor foarte importanţi care participă preponderent la realizarea cifrei de afaceri:

9

în general, aceştia sunt clienţi fideli şi derulează contracte de valori mari cu societatea analizată;

deşi rentabilitatea unitară (pe produs) în această zonă de multe ori este redusă datorită condiţiilor stricte impuse de către clienţi, grupa A realizează cea mai mare rentabilitate (pe total) prin volumul mare de activitate derulat;

din punctul de vedere al securităţii, această zonă este foarte riscantă, deoarece impunerea anumitor condiţii financiare de către întreprindere ar putea conduce la pierderea unor clienţi importanţi şi, în consecinţă, la reducerea semnificativă a cifrei de afaceri;

puterea de negociere a întreprinderii în raport cu clienţii este redusă.Zona B, din punctul de vedere al puterii de negociere, al cifrei de afaceri şi al

rentabilităţii, reprezintă o zonă de echilibru pentru societate. Zona C se caracterizează prin: existenţa unui număr foarte mare de clienţi; valoarea redusă a comenzilor, fie datorită faptului că puterea economică a clienţilor este

redusă, fie pentru că nu sunt în marea lor majoritate clienţi fideli şi întreţin relaţii de afaceri cu mai mulţi parteneri;

cheltuieli de exploatare aferente facturării şi livrării comenzilor mai mari decât în zona A datorită numărului mare de operaţiuni;

rentabilitate minimă a întreprinderii datorită raportului dintre venituri şi cheltuieli, care nu avantajează societatea în această zonă;

putere de negociere foarte mare, risc minim, însă pe ansamblu activitatea întreprinderii nu este satisfăcătoare.

Curba teoretică aferentă celor trei zone se prezintă astfel:

A

Figura 2.1

În activitatea practică, graficul curbei reale nu se suprapune perfect celei teoretice; curba reală poate fi plasată deasupra sau sub curba teoretică. De exemplu, atunci când curba reală este situată deasupra celei teoretice (vezi figura 2.1.), cifra de afaceri este realizată preponderent de clienţii din zona A. Ceilalţi clienţi, din zonele B şi C, nu au o semnificaţie economică deosebită în activitatea întreprinderii, contribuţia lor la realizarea cifrei de afaceri fiind minimă. În această situaţie, societatea prezintă un grad mare de vulnerabilitate. Astfel, pierderea unui client important din zona A, diminuează semnificativ cifra de afaceri a

10

Curba teoretică

Curba reală

10 40 100 (%)clienţi

(%)CA 100

90

60

O

C

B

întreprinderii şi poate chiar ameninţa existenţa ei. Capacitatea de negocieri a societăţii cu clienţii zonei A este extrem de redusă. Pe termen lung, o asemenea situaţie nu este recomandată.

Pentru reducerea vulnerabilităţii întreprinderii este necesară orientarea negocierilor şi spre clienţii din zonele B şi C în scopul majorării comenzilor acestora şi respectiv creşterii cifrei de afaceri a societăţii analizate. Pentru fidelizarea clienţilor, întreprinderea poate lua decizia aplicării unor discount-uri financiare, prin care condiţiile de plată să devină mai accesibile odată cu creşterea volumului comenzilor. De asemenea, societatea poate acorda discount-uri importante pentru o anumită mărime a comenzilor.

Practica economică demonstrează că interpretarea datelor în cazul acestei metode este diferită de la un caz la altul. În unele situaţii, întreprinderea este avantajată de existenţa unei clientele slab diferenţiate, în alte cazuri, tocmai operarea cu o clientelă foarte importantă poate genera efecte economice maxime.

Pentru exemplificare, metoda ABC se va studia pe grupe de clienţi.

Tabelul 2.2

Clienţi Vânzări(mii lei)

Vânzări ABC(mii lei)

Vânzări cumulate(mii lei)

Zone ABCClienţi % Vânzări %

1 800 40.000 40.000 10 41,77 A 2 5.200 15.000 75.000 3 40.000 9.000 82.000 30 49,28 B 4 1.200 5.200 87.200 5 990 2.100 91.300

60 8,95 C

6 35.000 1.400 92.500 7 1.080 1.200 93.580 8 400 1.080 94.570 9 7.000 990 95.37010 4.100 800 95.770

TOTAL 95.770 400 100 100Notă: Exemplul are scop didactic; în practică, numărul clienţilor este mai mare.

Coloanele prezentate italic sunt etape ale metodei ABC, determinate de către analist.

Reprezentarea grafică realizată în figura 2.2. evidenţiază faptul că şi grupa B este foarte importantă pentru societate, iar curba teoretică este situată deasupra celei reale, deci clienţii din zona A au o pondere mai redusă în cifra de afaceri comparativ cu valoarea teoretică.

11

Curba reală ABC%CA

10091,05

90

60

41,77

O 10 40 100 %clienţi

Curba teoretică ABC

Figura 2.2. Reprezentarea grafică a curbelor ABC

2.3.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri

Scopul analizei factoriale îl constituie determinarea aportului diferiţilor factori de influenţă asupra modificării cifrei de afaceri, precum şi identificarea soluţiilor pentru redresarea activităţii sau îmbunătăţirea performanţelor viitoare.

Utilizatorii acestor informaţii sunt în principal agenţii economici înşişi, instituţiile finanţatoare, acţionarii, statul, salariaţii etc.

Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează diferenţiat, în funcţie de obiectul de activitate al întreprinderii și de segmentele de activitate ale acesteia, deoarece factorii de influenţă şi relaţiile de cauzalitate sunt specifice. Există însă şi modele general aplicabile.

2.3.2.1. Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul întreprinderilor cu activitate de producţie

Pentru întreprinderile de producţie cu profil industrial, se utilizează mai multe categorii de modele, şi anume:

I. Modele care exprimă corelaţia dintre resursele umane şi cifra de afaceri:

a) ,

în care:CA –cifra de afaceri;

– numărul mediu al personalului;Qf – producţia obţinută destinată livrării;

– productivitatea medie anuală a muncii (calculată pe baza producţiei obţinute

destinate livrării);

– gradul de valorificare a producţiei obţinute destinate livrării.

Se observă că orice modificare a unuia dintre cei trei factori exercită o influenţă în acelaşi sens şi asupra cifrei de afaceri. Analiza factorială se realizează pe baza metodei substituţiilor în lanţ pentru compararea rezultatelor efective cu cele din baza de raportare, dar se poate efectua şi utilizând metodele statistice, respectiv comparând dinamica indicatorilor.

De exemplu, dacă indicele producţiei obţinute destinate livrării devansează indicele de

creştere a numărului de personal , productivitatea muncii va

înregistra o creştere care se va reflecta favorabil şi asupra cifrei de afaceri. Dacă ritmul de creştere a cifrei de afaceri este superior ritmului de creştere a producţiei obţinute destinate

livrării , gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate creşte,

12

determinând şi creşterea cifrei de afaceri. Pentru a avea o activitate performantă, se recomandă ca raportul dintre producţia vândută şi cea stocată să se menţină în limite rezonabile (gradul de valorificare să fie cât mai mare). În anumite perioade este posibil ca gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate să înregistreze şi valori supraunitare, atunci când societatea vinde şi din producţia stocată a exerciţiilor precedente.

b) , în care:

Nz – numărul mediu de zile lucrate de un angajat în perioada analizată;Nh – numărul mediu de ore lucrate de un angajat într-o zi;

– productivitatea medie orară a unui salariat.

Acest model evidenţiază modul de utilizare a timpului de muncă atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ.

Indicatorul exprimă fondul total de timp de muncă al întreprinderii (om-ore); indicatorul exprimă timpul mediu de muncă al unui salariat (ore); indicatorul reprezintă productivitatea medie zilnică; indicatorul

reprezintă productivitatea medie anuală.

II. Modele de analiză care exprimă corelaţia dintre potenţialul tehnic al întreprinderii şi cifra de afaceri:

a)

b)

în care– valoarea medie a mijloacelor fixe;

– valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive;

– gradul de înzestrare tehnică a muncii;

– ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe

(compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe);

– randamentul mijloacelor fixe direct productive (producţia obţinută destinată

livrării la un leu mijloace fixe).

III. Modele care exprimă corelaţia dintre cifra de afaceri şi gradul de asigurare a forţei de muncă cu active circulante (stocuri de materii prime, materiale etc.)

Raportul evidenţiază valoarea medie a stocurilor aferentă unui salariat sau gradul

de asigurare cu stocuri a angajaţilor.

13

Indicatorul exprimă viteza de rotaţie a activelor circulante exprimată ca număr de

rotaţii şi se corelează perfect cu indicatorul , oferind o imagine asupra eficienţei muncii, a

calităţii şi structurii stocurilor. Corelaţiile realizate prin analiza factorială între cifra de afaceri – număr mediu de

salariaţi – valoarea medie a mijloacelor fixe – stocurile medii evidenţiază în fapt contribuţia potenţialului intern al întreprinderii la realizarea obiectului de activitate.

IV. Modele care exprimă corelaţia dintre volumul producţiei vândute şi cifra de afaceri

Modelele de analiză factorială a cifrei de afaceri sunt construite în funcţie de caracterul producţiei, astfel:

a) În cazul în care producţia vândută este omogenă, fiind diferenţiată doar pe modele, sortimente, calităţi etc. se foloseşte modelul:

unde:

în care:Q – volumul fizic al producţiei vândute;

– preţul mediu de vânzare unitar;gi – structura producţiei vândute pe produse;pi – preţul de vânzare aferent producţiei de tip „i“.b) Când producţia vândută nu are caracter omogen, modelul de analiză devine:

,

în care: qvi – volumul producţiei vândute pentru produsele de tip „i“.

Acesta este un model universal care poate fi utilizat pentru analiza cifrei de afaceri atât în industrie, cât şi în comerţ.

2.3.2.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul firmelor din comerţ şi turism

Specific firmelor care comercializează mărfurile, analiza cifrei de afaceri se poate efectua cu ajutorul următoarelor categorii de modele:

I. Modele care exprimă corelaţia dintre cifra de afaceri şi suprafaţa reţelei comerciale (suprafaţă comercială sau suprafaţă de vânzare).

, respectiv sau

în care:Sc – suprafaţa medie de vânzare (comercială);

–desfacerea medie pe m2 şi exprimă eficienţa comercială;gi – structura suprafeţei comerciale pe grupe de mărfuri, raioane, tipuri de activităţi etc.;Cai – vânzările pe m2 suprafaţă comercială, aferente structurii implicate în analiză.

14

II. Modele utilizate pentru analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul în care societatea desfăşoară activitatea de comerţ la domiciliul (sediul) clienţilor. În acest caz, se impune aprofundarea analizei pentru a constata oportunitatea desfăşurării unei astfel de forme de vânzare:

în care exprimă valoarea medie a unei comenzi ( ).

În turism, cifra de afaceri se obţine din diverse activităţi: cazare, alimentaţie publică, transport, servicii suplimentare etc.

Din activitatea de cazare, unitatea de turism obţine o mare parte din volumul încasărilor (cifra de afaceri). Dimensiunea sa depinde de numărul de turişti.

Luând în considerare caracterul specific al activităţii desfăşurate în turism, şi modelele de analiză a cifrei de afaceri sunt construite astfel încât să reflecte aspectele definitorii ale domeniului (sectorului) analizat, astfel:

a) Cel mai general model de analiză este:

în care: Nt – numărul mediu de turişti;

– venitul mediu pe turist.

b) Dacă o unitate turistică prestează mai multe tipuri de servicii, veniturile totale se obţin prin însumarea veniturilor aferente fiecărui serviciu:

în care: caits – cifra de afaceri din turism aferentă serviciului „i“;

Analiza factorială presupune investigaţii suplimentare pentru fiecare element component.

În activitatea de cazare, cea mai importantă componentă a veniturilor din activitatea de turism, cifra de afaceri este dependentă de dimensiunea capacităţii disponibile şi a celei ocupate:

în care:Ld – capacitatea de cazare disponibilă (numărul locurilor de cazare disponibile);Lo – capacitatea de cazare ocupată (numărul locurilor ocupate în perioada analizată);

– gradul de ocupare a capacităţii disponibile (coeficientul de utilizare a capacităţii

disponibile);

– randamentul unui loc ocupat.

a) Un alt model de analiză factorială a cifrei de afaceri în turism este următorul:

15

unde:Nt – numărul de turişti din perioada analizată;Ntz – numărul de turist-zile, indicator care evidenţiază totalitatea nopţilor de cazare

înregistrate în perioada de analiză;

– durata medie a sejurului, exprimată în zile;

– venitul mediu pe zi-turist.

Analiza factorială a cifrei de afaceri este deosebit de relevantă. Aceasta permite comensurarea influenţelor diferiţilor factori, identificarea cauzelor care au generat modificarea acestora, precum şi stabilirea planului de acţiune pentru creşterea performanţelor viitoare.

2.3.2.3. Aplicaţie privind analiza factorială a cifrei de afaceri

Modelul de analiză:

Sistemul de factori:

CA

16

Pentru exemplificare se folosesc datele: Tabelul 2.3

Nr.crt.

Indicatori Simbol Prevăzut(0)

Realizat(1)

%

1 Numărul mediu de personal 260 250 96,22 Producţia marfă fabricată (lei) Qf 20.800.000 25.000.000 120,23 Cifra de afaceri (lei) CA 21.840.000 24.500.000 112,24 Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe

(lei)3.301.584 4.273.500 129,4

5 Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive (lei)

2.079.998 2.777.775 133,5

6 Productivitatea medie anuală (pe bază de Qf) (lei)

80.000 100.000 125,0

7 Gradul de înzestrare tehnică a forţei de muncă (lei)

12.698,4 17.094 134,6

8 Ponderea mijloacelor fixe directproductive în total mijloace fixe (%)

63 65 103,2

9 Randamentul valoric al mijloacelor fixe direct productive (lei)

10 9 90,0

10 Gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate

1,05 0,98 93,3

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor factorilor se prezintă astfel:ΔCA = CA1 – CA0 = + 2.660.000 lei

1.

2. din care datorită:

2.1.

2.2.

2.3.

3.

NOTĂ: 1.Diferenţele sunt date de rotunjiri.2. Interpretarea cazului se va face la curs.

2.3.3. Consecinţele modificării cifrei de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari

Cifra de afaceri, prin modificarea sa, influenţează asupra următorilor indicatori economico-financiari:

a) asupra profitului brut:

,

în care:

17

– profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri (P/CA);

b) asupra cheltuielilor salariile:

,

în care: – cheltuieli salariale la 1.000 lei cifră de afaceri;

c) asupra ratei rentabilităţii economice:

în care:At – activele totale;

d) asupra vitezei medii de rotaţie a activelor circulante, exprimată ca durată medie în zile a unei rotaţii:

în care:Ac – soldul mediu al activelor circulante;T – perioada de analiză (360, 180, 90 zile).

e) asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe (pe baza indicatorului cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe):

,

în care: – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;

f) asupra eficienţei muncii (pe baza indicatorului profitului mediu pe salariat):

,

g) asupra sumei cheltuielilor (totale, variabile, materiale ş.a.):

;

în care:C(1000) – rata cheltuielilor la 1.000 lei cifra de afaceri;

h) asupra marjei comerciale:

;

în care: –rata marjei comerciale (cota medie de adaos);

Mc – marja comercială.

18

2.3.4. Analiza cotei de piaţă

Pe baza utilizării indicatorului cifră de afaceri, se poate determina poziţia concurenţială a întreprinderii la un moment dat, folosind indicatorul cota de piaţă1.

Cota de piaţă (partea de piaţă) permite poziţionarea societăţii în cadrul sectorului de activitate sau în raport cu concurenţii săi.

Principalii indicatori utilizaţi în analiza cotei de piaţă sunt:a) Cota de piaţă absolută sau globală (Cabs) exprimă poziţia întreprinderii pe piaţa

(sectorul/ramura) pe care acţionează:

unde:CAI – cifra de afaceri a întreprinderii analizate;

– cifra de afaceri totală a sectorului/ramurii.

b) Cota de piaţă relativă (Crel) exprimă poziţia întreprinderii în raport cu liderii de piaţă, prin utilizarea uneia dintre relaţiile:

sau

unde:CAL – cifra de afaceri a celui mai important concurent de pe piaţă;

– valoarea vânzărilor (cifra de afaceri) a primilor trei concurenţi de pe piaţă.

2.4. Analiza valorii adăugate

2.4.1. Abordări conceptuale cu privire la valoarea adăugată

Valorea adăugată este plusul de valoare (bogăţie) creat de întreprindere, ca efect al utilizării potenţialului de care dispune, peste valoarea consumului factorilor de producţie proveniţi de la terţi.

Valoarea adăugată este unul dintre cei mai importanţi indicatori de reflectare a performanţelor economico-financiare ale unei firme. Pe baza valorii adăugate considerăm că poate fi apreciată adevărata dimensiune a activităţii unei firme. Spre deosebire de cifra de afaceri, care include şi valoarea cumpărărilor de materii prime, materiale şi servicii care se regăsesc în cifra de afaceri a firmelor furnizoare, valoarea adăugată cuprinde numai valoarea activităţii întreprinderii în cauză.

Valoarea adăugată de o firmă reprezintă contribuția acesteia la PIB.Valoarea adăugată poate fi determinată prin două metode:a) Metoda sintetică, conform căreia din volumul total al activităţii de producţie şi

comercializare a firmei se scad consumurile intermediare de la terţi.1 Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 67.

19

În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie, valoarea adăugată se determină astfel:

VA = Qe – Mîn care:

M – consumurile intermediare de la terţi aferente activităţii de producţie.

În situaţia în care întreprinderea desfăşoară, pe lângă activitatea de producţie, şi activitate de comerţ, atunci valoarea adăugată se stabileşte astfel:

VA = (Qe + Mc) – Mt în care:

Mc – marja comercială;

Mt – consumurile intermediare de la terţi (pentru firmele cu activitate de producţie şi comercializare).

Marja comercială se determină ca diferenţă între valoarea mărfurilor vândute (ct. 707) şi

costul lor (ct. 607).

Consumurile intermediare de la terţi se preiau din contabilitatea financiară, respectiv din conturile 601 la 628, exclusiv contul 607, care a fost luat în calcul la stabilirea marjei comerciale, şi contul 621 „cheltuieli cu colaboratorii“, care se regăsesc în cheltuielile cu personalul.

b) Metoda de repartiţie (aditivă), conform căreia valoarea adăugată este rezultatul însumării următoarelor elemente: salarii şi contribuţii privind asigurările şi protecţia socială, amortizare, provizioane aferente exploatării, cheltuieli cu dobânzile, cheltuieli cu impozite şi taxe și alte vărsăminte asimilate (exclusiv impozitul pe profit), rezultatul exploatării recalculat (rezultatul aferent cifrei de afaceri din care se scad dobânzile).

Abordând valoarea adăugată potrivit acestei metode, rezultă că ea serveşte la remunerarea următorilor subiecţi (parteneri sociali): salariaţi, acţionari, stat, instituţiile care acordă credite întreprinderii, întreprinderea în sine.

2.4.2. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Procedeele folosite în analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate sunt: modificările absolute şi indicii calculaţi pe total şi pe elemente componente ale valorii adăugate şi ponderile (ratele de structură/remunerare ale valorii adăugate).

Pentru analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate, informaţiile necesare pot fi structurate astfel:

Tabelul 2.4

Nr.crt.

Indica-tori

Nivel decompa-

raţie

Nivelefectiv

Structura (ratele)valorii adăugate

(%)Modificarea

absolutăIndici(%)

(0) (1) (0) (1)0 1 2 3 4 5 6=3-2 7=3/2x100

Indicatorii ce trebuie selectaţi sunt:

20

1. cheltuieli cu salariile personalului;2. cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială;3. cheltuieli cu personalul (1 + 2 = 3);4. cheltuieli cu amortizările şi provizioanele aferente exploatării;5. cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (exclusiv impozitul pe profit);6. cheltuieli privind dobânzile;7. rezultatul exploatării recalculat (exclusiv cheltuielile financiare cu dobânzile şi rezultatul

din alte operaţiuni decât cifra de afaceri);8. valoarea adăugată (3 la 7).Pentru a aprecia contribuţia elementelor componente la formarea şi modificarea

valorii adăugate, se compară indicii acestora cu indicele valorii adăugate şi respectiv cu indicele volumului total de activitate (producţia exerciţiului plus marja comercială). În cazul în care indicele unui element component este mai mic decât indicele valorii adăugate, atunci se înregistrează o scădere a ponderii acelui element în valoarea adăugată şi invers.

La nivel de întreprindere, se consideră că situaţia este normală atunci când scade ponderea elementelor de natura cheltuielilor în valoarea adăugată (în sumă absolută acestea putând să crească) şi creşte ponderea profitului din exploatare.

Prin compararea indicilor elementelor de natura cheltuielilor cu indicele volumului total de activitate, rezultă aspecte legate de eficienţa activităţii întreprinderii. În cazul în care indicele cheltuielilor este mai mic decât indicele volumului de activitate, atunci se înregistrează o sporire a eficienţei acelor cheltuieli.

Valoarea adăugată poate fi analizată din punct de vedere metodologic, atât în mărimi absolute, pe baza metodelor mai sus prezentate, cât şi în mărimi relative, sub forma ratelor valorii adăugate.

În cazul întreprinderilor industriale, pot fi considerate ca operaţionale următoarele rate:a) Rata medie a valorii adăugate aferentă cifrei de afaceri

Această rată reflectă ponderea valorii adăugate în cifra de afaceri şi măsoară gradul de integrare pe verticală a întreprinderilor cu activităţi de producţie şi comercializare. Pe baza sa poate fi apreciată strategia industrială a întreprinderii, respectiv gradul de utilizare a factorilor de producţie.

În cazul în care gradul de integrare se apropie de 1, atunci în întreprindere se realizează un număr mare de etape pentru obţinerea produsului finit. Aprecierea eficienţei integrării se impune a fi făcută în corelaţie cu riscul din exploatare, care depinde îndeosebi de mărimea cheltuielilor fixe şi rentabilitatea întreprinderii.

În mod similar poate fi determinată şi rata medie a valorii adăugate aferente producţiei exerciţiului.

Ea reflectă, de asemenea, gradul de integrare pe verticală a întreprinderilor cu activitate specifică de producţie. Cu cât nivelul ratei este mai ridicat, cu atât gradul de valorificare a resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii este mai mare.

b) Ratele de structură sau ratele de remunerare ale valorii adăugate se construiesc pe baza elementelor componente ale valorii adăugate, determinată potrivit metodei aditive şi servesc la efectuarea de comparaţii sectoriale şi interexerciţii.

Ratele de structură (remunerare) ale valorii adăugate reprezintă ponderea deţinută de fiecare element component (ca expresie a remunerării partenerilor sociali) în valoarea adăugată.

21

Ponderea cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată poate înregistra variaţii semnificative de la o perioadă la alta. Progresul tehnic, automatizarea şi mecanizarea producţiei creează premisele creşterii gradului de înzestrare tehnică a muncii şi a cheltuielilor cu amortizarea, concomitent cu realizarea unei economii relative de personal ca efect al creşterii productivităţii muncii ( ) şi scăderea ponderii cheltuielilor cu manopera.În aceste condiţii, îmbunătăţirea nivelului calificării forţei de muncă poate constitui suportul creşterii rentabilităţii viitoare a întreprinderii.Ponderea cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată reflectă, prin nivelul său, consecinţele procesului de reînnoire a capitalului fix. Un nivel ridicat al acestei rate este cu atât mai mult apreciat, cu cât creşterea gradului de tehnicitate se realizează pe baza autofinanţării.

c) Rata valorii adăugate la 100 sau 1.000 lei active imobilizate, constituie în fapt un indicator de eficienţă economică. Creşterea potenţialului tehnic al muncii creează premisele obţinerii de efecte, care, prin nivelul lor, reflectă utilizarea eficientă a acestuia.

2.4.3. Analiza factorială a valorii adăugate

Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza modelelor:

a)

b)

c)

Sistemul de factori care acţionează asupra valorii adăugate, potrivit modelului „a“ se prezintă după cum urmează:

T Qe

VAgi

– producţia exerciţiului ( );– timpul total de muncă;

Wa – productivitatea medie anuală, determinată pe baza producţiei exerciţiului (

);

– productivitatea medie orară, determinată pe baza producţiei exerciţiului; – numărul mediu de personal;

t – numărul mediu de ore pe salariat;gi – structura producţiei exerciţiului pe produse sau pe tipuri de activităţi;

– valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului ( );

22

vai – valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului pe produse sau tipuri de activităţi.

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 2.5.Tabelul 2.5.

Nr.crt.

Indicatori Simbol Prevăzut(0)

Realizat(1)

%

1 Producţia vândută (lei) Qv 10.060.000 11.370.000 113,02 Variaţia producţiei stocate (lei) ΔQs - 200.000 + 300.000 -3 Producţia de imobilizări (lei) Qi 500.000 615.000 123,04 Producţia exerciţiului (lei)

(1 + 2 + 3)Qe 10.360.000 12.285.000 118,6

5 Consumurile exerciţiului provenind de la terţi (lei)

M 6.734.000 7.800.975 115,8

6 Valoarea adăugată (lei)(4 – 5)

VA 3.626.000 4.484.025 123,7

7 Numărul mediu de personal 140 150 107,18 Fondul total de timp de muncă (ore) T 259.000 273.000 105,49 Timpul mediu pe un angajat (ore) 1.850 1.820 98,410 Productivitatea medie orară (4 : 8) (lei) 40 45 112,511 Valoarea medie adăugată la 1 leu

producţie a exerciţiului (lei)(6 : 4)

0,35 0,365 104,3

12 Valoarea medie adăugată recalculată la 1 leu producţie (lei)

- 0,345 -

Metodologia de analiză factorială şi măsurarea influenţelor se prezintă astfel:ΔVA = VA1 – VA0 = + 858.025 lei

1. din care datorită:

1.1. din care:

1.1.1. 1.1.2.

1.2. 2. din care datorită:

2.1. unde:

2.2. NOTĂ: Interpretarea cazului se va face la curs.

23

2.4.4. Analiza consecinţelor modificării valorii adăugate asupra performanţelor economico-financiare

Modificarea valorii adăugate influenţează următorii indicatori economico-financiari care măsoară performanţa întreprinderii:

a) Eficienţa utilizării activelor de exploatare (prin intermediul valorii adăugate la 1000 lei active de exploatare):

b) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe (prin valoarea adăugată la 1.000 lei mijloace fixe):

c) Eficienţa utilizării capitalurilor:

- direct

- indirect

unde:

= profitul mediu la 1 leu valoare adăugată.

d) Eficienţa utilizării potenţialului uman (pe baza valorii adăugate medii pe salariat sau productivităţii medii anuale calculate pe baza valorii adăugate şi respectiv prin intermediul profitului mediu pe salariat):

- direct

- indirect

2.5. Analiza producţiei fizice

2.5.1. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente

Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea productivă şi care pot fi puse în circuitul economic, în scopul satisfacerii într-o manieră durabilă a nevoilor pieţei.

Sarcinile analizei programului de producţie pe sortimente constau în relevarea atât a gradului de realizare a obligaţiilor asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii (asigurarea concordanţei dintre cererea şi oferta de bunuri materiale), cât şi a modului de satisfacere a criteriului eficacităţii în alocarea şi utilizarea potenţialului intern al întreprinderii.

Principalele modalităţi de analiză a acestor obiective sunt:a) indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie pe fiecare sortiment în

parte. Acest procedeu răspunde la întrebarea „În ce proporţie a fost realizat programul de producţie pe fiecare sortiment, într-o anumită perioadă de timp?“.

24

La nivelul fiecărui sortiment, procedeul de analiză recomandat este indicele volumului fizic al producţiei, stabilit pe baza relaţiei:

în care:q – volumul fizic al producţiei obţinute.

Rolul indicilor volumului fizic este de a semnala sortimentele şi proporţia de realizare

sau nerealizare a programului de fabricaţie.

Valoarea informaţională a indicelui volumului fizic se limitează la un singur tip de produs.

b) Coeficientul mediu de sortiment ( )Acest procedeu se utilizează pentru a caracteriza gradul de realizare a programului de

fabricaţie pe total întreprindere, în cazul unei producţii eterogene.Coeficientul mediu de sortiment se stabileşte având în vedere principiul de bază

conform căruia nu se acceptă compensarea nerealizărilor înregistrate la anumite sortimente de către depăşirile de la alte sortimente, ceea ce face ca nivelul coeficientului să fie egal sau mai mic decât 1 sau 100 ( ).

Principalele modalităţi de determinare a coeficientului mediu de sortiment sunt următoarele1):

a)

în care: – valoarea recalculată a producţiei fabricate în limitele programate, care se

stabileşte comparând valoarea efectivă cu valoarea programată a producţiei pe fiecare sortiment, luându-se în calcul valoarea minimă;

– valoarea programată a producţiei fabricate.

b)

în care: reprezintă suma abaterilor negative pe sortimente, respectiv suma

nerealizărilor faţă de programul de fabricaţie.

c)

în care:g'i0 – ponderile programate ale sortimentelor la care nu s-a realizat programul de

fabricaţie;

1) Mărgulescu şi colectivul, Analiza economico-financiară a întreprinderii – metode şi tehnici, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, pag. 91.

25

g"i0 – ponderile programate ale sortimentelor la care programul de fabricaţie a fost realizat integral sau depăşit;

iqi – indicele de realizare a programului de fabricaţie pe sortimente.

c) Coeficientul de nomenclatură (Kn):Prin calcularea sa se determină, din punct de vedere fizic, gradul de realizare a

programului de producţie la nivel de întreprindere, utilizând relaţia:

KnnN

1

în care:N – numărul total al sortimentelor (poziţiilor) din nomenclatorul de fabricaţie;

n – numărul sortimentelor (poziţiilor) la care programul de producţie nu a fost realizat.

Necesitatea utilizării coeficientului de nomenclatură se justifică prin situaţiile întâlnite în activitatea practică a întreprinderilor, cum ar fi:

neîndeplinirea programului de fabricaţie la un singur sortiment, dar într-o proporţie foarte mare;

neîndeplinirea programului de fabricaţie la mai multe sortimente, dar în proporţii mai mici.

Acest coeficient acordă aceeaşi importanţă tuturor produselor, indiferent de ponderea lor în volumul producţiei, ceea ce-i conferă o valoare informaţională mai limitată decât a coeficientului mediu de sortiment.

Exemplu:Tabelul 2.6

Nr.crt. Denumire sortiment

Volumul fizic al producţiei obţinute

Preţul de vânzare

previzionatlei/buc (p0)

Volumul valoric al producţiei obţinute - mii lei

Prevăzut (0)

Realizat (1)

Prevăzut (0) Realizat (1)

0 1 2 3 4 5 61 A 14.000 12.000 50 700 6002 B 20.000 22.000 30 600 6603 C 25.000 27.000 45 1.125 1.2154 D 35.000 29.000 10 350 2905 E 45.000 50.000 20 900 1.0006 TOTAL x x x 3.675 3.765

26

Tabelul 2.7Nr.crt.

Denumire sortiment

Indicele volumului

producţiei (%)

Abateri negative (mii lei)(Δqp)

qmin p0

(mii lei)Structura producţiei obţinute

(%)0 1

0 1 2 3 4 5 61 A 85,71 - 100 600 19,05 15,942 B 110,00 - 600 16,33 17,533 C 108,00 - 1.125 30,61 32,274 D 82,86 - 60 290 9,52 7,705 E 111,11 - 900 24,49 26,566 TOTAL 102,45 - 160 3.515 100 100

a)

b)

c)

B. Coeficientul de nomenclatură (Kn)

unde: N = numărul total de sortimente (poziţii) din programul de producţie;n = numărul de sortimente (poziţii) la care programul de fabricaţie nu a fost realizat.Pe baza datelor din tabelul 1, coeficientul de nomenclatură se calculează astfel:

NOTĂ: Interpretarea cazului se va face la curs.

Modificarea volumului fizic al producţiei obţinute sau vândute pe sortimente influenţează următorii indicatori economico-financiari ai întreprinderii:

a) Valoarea producţiei obţinute destinate livrării:

( )qf qf pii

n

i i11

0 0

în care:qfi – volumul fizic al producţiei obţinute destinate livrării, pe tipuri de produse.

b) Cifra de afaceri:

( )qv qv pii

n

i i11

0 0

în care:qv – volumul fizic al producţiei vândute, pe tipuri de produse.

c) Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri:

în care:

27

Cf0 – suma cheltuielilor fixe programate sau aferente perioadei luate ca bază de comparaţie.

În mod similar, volumul fizic al producţiei vândute influenţează asupra cheltuielilor cu amortizarea şi respectiv cu dobânzile la 1.000 lei cifră de afaceri, numărătorul fiind reprezentat de către fiecare dintre aceste categorii de cheltuieli.

d) Costul pe produs:

în care:cf0 – cheltuieli fixe programate sau ale perioadei anterioare pe unitatea de produs.

e) Profitul aferent cifrei de afaceri:

în care:P0 – profitul total, la nivelul bazei de comparaţie;Iqv – indicele volumului fizic al producţiei vândute.

.

f) Profitul pe produs:- direct:

(qv1 – qv0) (p0 – c0)

- indirect:

în care:(p0 - c0) – profitul pe unitatea de produs, la nivelul bazei de comparaţie.

g) Rata medie a rentabilităţii economice:

h) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:- prin intermediul cifrei de afaceri, asupra indicatorului „Cifra de afaceri la 1.000 lei

mijloace fixe“:

- prin intermediul profitului aferent cifrei de afaceri, asupra indicatorului „Profit la 1.000 lei mijloace fixe“:

28

i) Eficienţa utilizării activelor de exploatare şi a capitalurilor (prin intermediul profitului la 1.000 lei active de exploatare sau capitaluri):

j) Eficienţa utilizării potenţialului uman (prin intermediul profitului aferent cifrei de afaceri asupra indicatorului „Profit mediu pe salariat“):

Efectele prezentate nu au caracter limitativ, ele pot îmbrăca forme diverse în scopul reflectării unor aspecte de esenţă ale proceselor şi fenomenelor economico-financiare care au loc în cadrul unei întreprinderi.

2.5.2. Analiza structurii producţiei

Structura producţiei reprezintă ponderea pe care o deţine fiecare sortiment în totalul producţiei.

Realizarea programului de producţie în proporţii diferite determină implicit modificări în structura producţiei. Modificările în cauză se datorează unor cauze obiective care apar în executarea programului de producţie, cum ar fi: gradul de saturaţie a pieţei pentru un sortiment sau altul (ceea ce determină ca la aceste sortimente să intervină anumite restricţii privind fabricarea lor, în timp ce la alte sortimente la care există solicitări, programul să fie suplimentat), restricţii în legătură cu asigurarea firmei cu factori de producţie etc.

Pentru caracterizarea modului de realizare a programului de producţie din punctul de vedere al structurii, în procesul de analiză se utilizează următoarele procedee:

a) ponderile (se compară ponderile efective cu cele programate pe fiecare sortiment în parte, iar orice abatere rezultată, în sensul creşterii sau scăderii, denotă nerespectarea structurii stabilite prin program);

b) coeficientul mediu de structură sau asortiment ( )

Mărimea coeficientului mediu de structură poate fi egală sau mai mică decât 1 sau 100 ():

coeficientul este egal cu 1 sau 100 în situaţia în care programul de producţie a fost îndeplinit în proporţie de 100%, depăşit sau neîndeplinit în aceeaşi proporţie la toate sortimentele prevăzute în nomenclatorul de fabricaţie al întreprinderii;

coeficientul este mai mic decât 1 sau 100 când programul pe sortimente a fost realizat în proporţii diferite.

Coeficientul mediu de structură se determină la nivel de întreprindere pe baza următoarelor relaţii:

a) , unde:

b)

în care: – suma abaterilor negative ale ponderilor pe sortimente;

29

– valoarea efectivă a producţiei, recalculată în funcţie de structura programată pe sortimente. Ea se determină în două modalităţi:

înmulţind valoarea efectivă totală a producţiei cu structura programată a acesteia pe fiecare sortiment în parte;

înmulţind indicele mediu de îndeplinire a programului de fabricaţie cu valoarea programată a producţiei pe fiecare sortiment în parte.

valoarea producţiei executată în contul structurii programate (se determină prin compararea la nivelul fiecărui sortiment în parte a valorii efective a producţiei cu valoarea efectivă a acesteia, recalculată în funcţie de structura programată, luând în calcul valoarea minimă).

Pe baza datelor din tabelul 2.6 se calculează datele necesare pentru analiza structurii producţiei, care sunt prezentate în tabelul 2.8.

Tabelul 2.8Nr.crt. Denumire

sortimentStructura producţiei

(%) (%) (mii lei) (mii lei)0 1

0 1 2 3 4 5 61 A 19,05 15,94 - 3,11 717,2 600,02 B 16,33 17,53 - 614,8 614,83 C 30,61 32,27 - 1.152,5 1.152,54 D 9,52 7,70 - 1,82 358,5 290,05 E 24,49 26,56 - 922,0 922,06 TOTAL 100 100 - 4,93 3.765,0 3.579,3

b1)

b2) NOTĂ: Interpretarea cazului se va face la curs.

Modificarea structurii producţiei influenţează următorii indicatori economico-financiari ai întreprinderii:

a) Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri:

b) Profitul aferent cifrei de afaceri:

c) Rata medie a rentabilităţii economice:

d) Rata medie a rentabilităţii resurselor consumate:

e) Rata medie a rentabilităţii comerciale:

30

f) Profitul mediu pe un salariat:

g) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:

2.5.3. Corelaţiile posibile dintre coeficientul mediu de sortiment, coeficientul mediu de structură şi indicele mediu de realizare a volumului producţiei

Studierea coeficienţilor medii de sortiment şi de structură trebuie efectuată în strânsă legătură cu nivelul indicelui mediu de realizare a programului de producţie la nivel de întreprindere.

Între cei doi coeficienţi şi indicele mediu de realizare a volumului producţiei, pot exista următoarele corelaţii:

a)

Situaţia în cauză denotă faptul că la nivelul fiecărui sortiment în parte şi în medie pe total întreprindere, programul de producţie a fost îndeplinit în proporţie de 100%, ceea ce constituie un aspect pozitiv al activităţii desfăşurate.

b)

Această corelaţie poate fi întâlnită în cazul în care programul de producţie a fost depăşit pe total şi pe fiecare sortiment în parte, dar în aceeaşi proporţie.

c)

Corelaţia prezentată poate fi întâlnită atunci când a avut loc o depăşire a programului de producţie pe fiecare sortiment şi în medie la nivel de întreprindere, însă în proporţii diferite. Această situaţie se apreciază în mod favorabil, dacă ritmurile diferite de depăşire a programului de fabricaţie pe sortimente au fost determinate de solicitările clienţilor, iar sporul de producţie a avut desfacerea asigurată.

d)

31

Aceste corelaţii reflectă faptul că la nivel de întreprindere depăşirea realizată este efectul compensării nerealizărilor înregistrate la unele sortimente, cu depăşirile de la alte sortimente. Activitatea întreprinderii va fi apreciată în funcţie de cauzele care au generat aceste abateri.

e)

Situaţia prezentată reflectă faptul că programul de producţie nu a fost îndeplinit la nici un sortiment şi, în consecinţă, nici la nivel de întreprindere, în aceeaşi proporţie, ceea ce constituie un aspect negativ al activităţii desfăşurate de întreprindere.

f)

Programul de producţie nu a fost îndeplinit la nivel de întreprindere, datorită nerealizărilor înregistrate la anumite sortimente care sunt mai mari decât depăşirile aferente altor sortimente. La aceeaşi situaţie (Iq < 100%) se poate ajunge şi atunci când programul de producţie nu s-a realizat la nici un sortiment, dar în proporţii diferite.

Ambele situaţii constituie aspecte negative ale activităţii întreprinderii, caz în care analiza trebuie aprofundată pentru depistarea cauzelor care le-au generat.

2.6. Analiza calităţii produselor

Calitatea se poate defini ca fiind „măsura, gradul în care un produs, prin totalitatea caracteristicilor tehnice, economice, sociale şi de exploatare, satisface nevoia pentru care a fost creat“2.

Calitatea se formează în procesele de concepţie şi execuţie şi se verifică în procesul de consumare a bunurilor şi serviciilor, unde se manifestă caracteristicile:

tehnice, care reprezintă însuşiri proprii valorii de întrebuinţare; de disponibilitate, în sensul de a-şi realiza funcţiile de-a lungul ciclului de viaţă; economice şi tehnico-economice (randament, cost, preţ); psihosenzoriale, determinate de efecte estetice, organoleptice,

ergonomice; socio-economice (efecte asupra mediului, a sănătăţii etc.)3.Procedeele utilizate în analiza calităţii produselor diferă, după cum produsele pot fi

grupate sau nu pe clase sau sorturi de calitate.

2.6.1. Analiza calităţii produselor diferenţiate pe clase de calitate

Principalele criterii care stau la baza grupării producţiei pe clase de calitate sunt: calitatea materiilor prime folosite; procedeele tehnologice utilizate; alinierea la normele interne care reglementează parametrii de calitate ai produselor

respective etc.2 Al. Gheorghiu şi colaboratorii, Măsurarea, analiza şi optimizarea calităţii produselor industriale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, pag. 9.3 D. Mărgulescu, M. Niculescu, V. Robu, Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, Bucureşti, 1994, pag. 96.

32

Analiza calităţii produselor diferenţiate pe clase de calitate se poate face pe fiecare produs în parte, precum şi la nivel de întreprindere.

La nivel de produs, analiza calităţii se poate efectua cu ajutorul următoarelor procedee:a) coeficientul mediu de calitate pe produs ( ) se determină ca medie aritmetică

ponderată între volumul producţiei ( ) sau ponderea fiecărui sortiment în totalul producţiei () şi coeficientul clasei de calitate ( ):

Situaţia este favorabilă pentru întreprindere când coeficientul mediu de calitate pe produs tinde către 1 ( , simbol al calităţii superioare), prin descreştere ( ).

Gradul de îmbunătăţire a calităţii producţiei ( ) se determină ca diferenţă între indicele coeficientului mediu de calitate pe produs ( ) și 100

unde indicele calității se calculează astfel:

b) coeficientul mediu de calitate pe produs, determinat pe baza coeficienţilor de echivalenţă ( ):

în care: – coeficientul de echivalenţă al clasei de calitate „i“.

Coeficientul de echivalenţă al unei clase de calitate se stabileşte ca raport între preţul unitar al produsului din clasa de calitate „i“ şi preţul de vânzare al produsului de calitate superioară. Cu ajutorul coeficienţilor de echivalenţă, produsele de calităţi inferioare sunt transformate în produse de calitatea întâi, iar cu cât coeficientul de calitate se apropie de 1, prin creştere, cu atât calitatea produsului este mai bună

În acest caz, gradul de îmbunătăţire a calităţii producţiei ( ) se determină ca diferenţă între indicele coeficientului mediu ( ) şi 100:

unde

c) preţul mediu de vânzare ( ):

sau

în care: – preţul unitar al produselor din clasa de calitate „i“.

33

Nivelul calităţii pe baza preţului mediu de vânzare ) poate fi relevat prin raportul dintre preţul mediu de vânzare ( ) şi cel aferent bazei de comparaţie ( ):

Când 00, această situație reflectă o îmbunătăţire a calităţii pe produs ( ), ca efect al creşterii ponderii producţiei de calitate superioară în totalul producţiei aferente produsului analizat, ceilalți factori care pot inflența prețurile de vanzare fiind consideați nemodificați fața de baza de comparație.

La nivel de întreprindere pot fi utilizate, în principal, următoarele modalităţi, pentru analiza calităţii:

a) coeficientul mediu generalizat al calităţii

în care: – structura producţiei fabricate pe produse; – coeficientul mediu de calitate pe produs.

Modificarea coeficientului mediu generalizat al calităţii se explică prin influenţa structurii producţiei ( ) şi a coeficientului mediu de calitate pe produs ( ).Ki Influenţele se stabilesc astfel:

din care, datorită:

1.

2.

b) ponderea produselor de calitate superioară în valoarea totală a produselor diferenţiate pe clase de calitate

APLICAŢIE: ANALIZA CALITĂŢII PE PRODUS ŞI PE TOTAL ÎNTREPRINDERE(în cazul produselor diferenţiate pe clase de calitate)

A. ANALIZA CALITĂŢII PE PRODUSExemplu: Societatea comercială ADRIATICA SRL produce şi comercializează produsul X pe diverse clase de calitate. Informaţiile de bază cu privire la analiza calităţii producţiei vândute sunt prezentate sintetic în tabelul de mai jos. Se cere să se determine evoluţia calităţii la nivel de produs.

34

Tabelul 2.9

Nr. Clasa Cantitate Structura producţiei Preţ de Coeficient

crt. de (Kg) (%) vânzare prevăzut de

calitate 0 1 0 1 lei/Kg echiv.1 Cal. I 40.000 60.500 40 55 65 12 Cal. a II-a 35.000 33.000 35 30 52 0,83 Cal. a III-a 25.000 16.500 25 15 39 0,6

TOTAL 100.000 110.000 100 100 x x

Aplicând modelele de analiză a calităţii la nivel de produs, se obţin următoarele rezultate:

a)

sau

b)

c)

În concluzie, toţi indicatorii determinaţi relevă o îmbunătăţire a calităţii faţă de program, situaţie apreciată pozitiv. De altfel, se poate observa, din tabel, că a crescut ponderea produselor de calitatea I de la 40% la 55%, în defavoarea celorlalte două clase de calitate. Acest fapt, se va reflecta favorabil asupra tuturor indicatorilor valorici de performanţă şi rezultate, deoarece volumul producţiei vândute a crescut la clasa de calitate I, unde preţul de vânzare este superior mediei întreprinderii.

35

B. ANALIZA CALITĂŢII PE TOTAL ÎNTREPRINDEREExemplu: Societatea ADRIATICA SRL produce şi comercializează trei tipuri de produse. Dispunând de datele din tabelul de mai jos, se cere să se analizeze evoluţia calităţii producţiei obţinute la nivelul întreprinderii.

Tabelul 2.10Nr.crt. Denumire

sortimentStructura producţiei (%) Coeficientul mediu de

calitate pe produs0 1 0 1

1 A 50 35 1,5 1,42 B 30 35 1,7 23 C 20 30 1,95 1,9

TOTAL 100 100 1,65 1,53

Coeficientul mediu generalizat al calităţii a fost determinat astfel:

Faţă de program, societatea a înregistrat o îmbunătăţire a calităţii la nivelul

întreprinderii..

Din punct de vedere factorial, această evoluţie se explică astfel:1) Influenţa modificării structurii producţiei asupra coeficientului mediu generalizat al

calităţii:

2) Influenţa modificării coeficientului mediu de calitate pe produs asupra coeficientului mediu generalizat al calităţii:

Concluzie: 1) În perioada curentă faţă de baza de comparaţie, a crescut ponderea produselor B şi C, la care coeficienţii de calitate prevăzuţi în program au fost inferiori din punct de vedere economic mediei programate pe întreprindere. Influenţa structurii este apreciată ca normală indiferent de sensul influenţei dacă modificarea acesteia este rezultatul orientării cererii populaţiei spre anumite produse şi nu efectul unor disfuncţionalităţi în activitatea internă a societăţii.

2) Comparând evoluţia coeficientului mediu de calitate pe produse, se observă efortul întreprinderii în direcţia realizării unor produse de calitate mai bună, prin îmbunătăţirea tehnologiilor de producţie.

Influenţa acestui factor asupra coeficientului mediu generalizat al calităţii este de -0,175, valoare care anulează efectul nefavorabil al structurii producţiei.

Căile pentru îmbunătăţirea calităţii producţiei obţinute sunt specifice domeniului de activitate al întreprinderii, în general recomandându-se:

36

- realizarea produsului la parametrii proiectaţi;- utilizarea unor materii prime de calitate superioară şi a unor baze de producţie

performante etc.

NOTĂ: Aplicaţia prezentată este preluată după manualul de Analiză economico-financiară, Ed. ASE, 2002, pag. 48-51 (manualul poate fi consultat în Biblioteca digitală ASE).

2.6.2. Analiza calităţii produselor nediferenţiate pe clase de calitate

În acest caz, analiza calităţii comportă particularităţi metodologice de la ramură la ramură datorită parametrilor specifici şi posibilităţilor diferite de măsurare a calităţii produselor.

Principalele procedee folosite sunt:a) coeficientul echivalenţei tehnice sau al parametrului unic, potrivit căruia însuşirile

unui produs sunt reduse la una singură, şi anume aceea care îl interesează pe beneficiar;b) coeficientul de exploatare sau al punctajului ( ). Acest procedeu se foloseşte în

cazul produselor complexe pentru exprimarea sintetică a nivelului tehnic calitativ al unui produs nou care se înlocuieşte cu un altul sau al unui produs al firmei comparativ cu unul similar al concurenţei. Etapele de determinare a coeficientului de exploatare sunt:

1. stabilirea însuşirilor calitative ale produsului (randamentul, viteza de lucru, consumul de materii prime şi materiale în procesul de exploatare, durata de funcţionare, gradul de finisare etc.);

2. ponderea acordată fiecărei însuşiri calitative;3. aprecierea fiecărei însuşiri calitative cu un anumit număr de puncte;4. stabilirea coeficientului de exploatare pe baza relaţiei:

în care: – ponderea fiecărei însuşiri calitative;– numărul de puncte pentru fiecare însuşire calitativă;

– indicele parametrului de calitate „i“.

Îmbunătăţirea nivelului tehnic-calitativ constituie o certitudine atunci când raportul dintre coeficientul de exploatare sau al punctajului produsului nou ( ) faţă de produsul

considerat ca bază de comparaţie ( ) este mai mare decât 1, respectiv , iar

c) rata defectelor:

Rdfnd npNp

i i

în care:ndi – numărul de produse pe categorii de defecte;npi – numărul de puncte pe categorii de defecte;Np – numărul de produse supuse verificării.

Rata efectivă a defectelor se compară cu rata admisibilă pentru acea categorie de produse.

37

d) rata gradului de disponibilitate a produsului (Rd):

Rd 1

1 , iar

în care: – timpul de nefuncţionare a unui produs pe durata de viaţă economică;

– timpul normal de funcţionare a produsului.

Cu cât Rd < 1, cu atât calitatea produsului este mai nesatisfăcătoare.Înlăturarea cauzelor generatoare de efecte constituie o preocupare constantă a fiecărei

firme care urmăreşte funcţionarea unor loturi de produse pe durata ciclului de viaţă în vederea identificării categoriilor de defecte şi a preîntâmpinării acestora.

e) raportul dintre cheltuielile efectuate în procesul de exploatare pe durata de viaţă economică a produsului (pe baza informaţiilor de la utilizatori) şi preţul de cumpărare al acestuia.

f) gradul de reînnoire a producţiei (Gr):

g) dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor poate fi caracterizată pe baza indicatorilor: ponderea valorii produselor refuzate în valoarea totală a livrărilor (în dinamică) şi numărul mediu al refuzurilor ce revin la un milion lei livrări (sau un alt ordin de mărime al valorii livrărilor).

h) dinamica cheltuielilor cu remedierile în perioada de garanţie a produselor, exprimată în mărime absolută sau ca nivel la 1.000 lei cifră de afaceri.

i) indicatori tehnico-economici caracteristici fiecărui domeniu de activitate (randament, conţinutul în substanţă utilă, durabilitate, viteza de lucru etc.).

2.6.3. Consecinţele modificării calităţii produselor diferenţiate pe clase de calitate (prin intermediul preţurilor medii de vânzare unitare) asupra performanţelor economico-financiare ae firmei

Principalii indicatori economico-financiari asupra cărora modificarea preţurilor medii de vânzare unitare îşi pune amprenta sunt:

a) Cifra de afaceri:

b) Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri:

c) Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri:

38

În mod similar, calitatea producţiei influenţează asupra cheltuielilor cu amortizarea şi respectiv cu dobânzile la 1.000 lei cifră de afaceri, numărătorul fiind reprezentat de către fiecare dintre aceste categorii de cheltuieli.

d) Profitul aferent cifrei de afaceri:

e) Rata medie a rentabilităţii resurselor consumate:

f) Rata medie a rentabilităţii comerciale:

g) Rata medie a rentabilităţii economice:

h) Eficienţa utilizării potenţialului uman, prin intermediul profitului mediu pe salariat:

i) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:

Calitatea producţiei influenţează şi asupra eficienţei utilizării capitalurilor, activelor de exploatare şi potenţialului uman prin intermediul profitului aferent cifrei de afaceri.

Menţionăm că diferenţa dintre preţul mediu realizat şi preţul mediu luat ca bază de comparaţie este în întregime efectul modificării calităţii produselor, influenţa celorlalţi factori care pot modifica preţurile de vânzare fiind

considerată nulă.

BIBLIOGRAFIE

Işfănescu, A., Robu V., Hristea, A., Vasilescu, C.

Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002.

39

Hristea, A Analiza economică şi financiară a activităţii întreprinderii. De la Ştiinţă la intuiţie. Editura Economică, Volumul 1 şi Volumul 2, Bucureşti, 2013.

V.Robu, I.Anghel,E.C. Serban

Vâlceanu, G.,Robu, V.,Georgescu N.

Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, 2014

Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti 2005, Ed. A 2-a.

OMFP 1802/2014 Reglementarile contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, publicat in Monitorul Oficial nr. 963 din 30.12.2014

40