Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

CAPITOLUL 22

CULTURA CĂTINEI ALBE

Hippophaë rhamnoides L. Fam. Eleagnaceae

22.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire

22.1.1. Importanţă

Cătina albă este un arbust recent introdus în cultură la noi în ţară, fiind unul dintre cele mai valoroase specii de arbuşti fructiferi.

Valoarea deosebită a acestei specii reiese din multiplele sale întrebuinţări în alimentaţie, farmacologice, zootehnie, în silvicultură, ca planta antierozională şi ornamentală. Fructele de cătină conţin numeroase substanţe bioactive, valoroase cu rol important în prevenirea şi tratarea a numeroase boli (hipertensiune, avitaminoze, boala de iradiere etc.).

Compoziţia fructelor este foarte complexă şi completă: substanţă uscată: 15-20%, zahăr total 6-8%, acizi organici: 1,5-4,5%, pectide: 0,14-0,50%, proteine: 1,2, substanţe grase: 8-12%, betacaroten 3,5-10%, calciu 211,8 mg %, fosfor 198,4 mg %, magneziu 186,1%, fier 13,84 mg %, vitamina C 130-800 mg %, vitamina F 8 mg %, vitamina E 16 mg %. Uleiul de cătină conţine de 10 ori mai mult caroten decât morcovul.

Din fructele cătinei albe se prepară suc, sirop, vin, gem (asociate cu cireşe, mere şi prune), diferite produse farmaceutice (pastile polivitaminate, ulei, hidrolizate de ulei ş.a.) şi furaje pentru animale şi păsări.

22.1.2. Originea şi aria de răspândire

Cătina albă originară din Asia Centrală. În prezent creşte spontan în Europa, Caucaz, Asia Japonia.

Primele plantaţii au fost înfiinţate în Rusia, apoi în Germania, Polonia, Ungaria.

În ţara noastră primele plantaţii de cătină au avut scop dublu de fixare a solului erodat, degradat sau a nisipurilor dar şi pentru fructele sale valoroase. O

3

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

acţiune susţinută în promovarea acestei specii a avut-o U.Ş.A.M.V. Iaşi prin prof. dr. Victor Cireaşă, care a reuşit chiar să înfiinţeze primele plantaţii.

În prezent suprafeţele cultivate în România sunt sub 100 ha iar producţia de cca 1000-1500 t se realizează în cea mai mare parte din flora spontană. Nu există date statistice oficiale privind suprafeţele sau producţia acestei specii pe plan mondial şi în România.

Cătina albă se întâlneşte în stare spontană în zona subcarpatică din Moldova şi Muntenia, începând din bazinul superior al Siretului până la râul Olt. În subcarpaţii Moldovei, cătina albă se întâlneşte pe văile râurilor Bistriţa, Tazlău, Trotuş, Putna şi Milcov. În zona subcarpatică a judeţului Buzău, cătina albă are o frecvenţă mai mare decât în alte părţi din ţara noastră. De asemenea, cătina albă se întâlneşte pe văile râurilor Teleajen şi Dâmboviţa.

22.2. Particularităţi biologice şi ecologice

22.2.1. Specii care au contribuit la formarea soiurilor

Genul Hippophaë cuprinde o singură specie cu trei subspecii:Hippophaë rhamnoides L. ssp. eur rhamnoides L. - are multe varietăţi şi

este răspândită în Europa şi Asia Centrală.Hippophaë rhamnoides ssp. thibetana Schletht - creşte în Tibet la mare

altitudine (2000-4000 m altitudine), este rezistentă la ger şi secetă, are talie pitică.Hippophaë rhamnoides ssp. salicifolia Don - creşte în Himalaia într-un

climat cald şi suficient de umed.Botanistul român Ţopa, în 1960, a identificat şi subspecia Carpatica. Alţi

autori (Hegi); grupează fiecare subspecie în câte două varietăţi.Hippophaë rhamnoides var. minor Serv cu fructe mici şi Hippophaë

rhamnoides var. major Serv cu fructe mari.

22.2.2. Obiective principale şi metode de ameliorare

Fiind o specie recent introdusă în cultură, ameliorarea acesteia pune încă multe semne de întrebare. Cele mai importante obiective se referă la:

-reducerea spinozităţii sau chiar eliminarea spinilor;-desprinderea uşoară a fructelor de pe ramuri, în vederea recoltării

macanizate;-creşterea productivităţii;-creşterea calităţii fructelor (peste 0,5, peducul mai lung de 3-4 mm,

conţinut ridicat în vitamina C, peste 400 mg %, ulei peste 12 %;-obţinerea de plante cu trunchi sau semitrunchi şi cu o coroană cât mai

regulată;-drajonare cât mai redusă.

4

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

Ca metode, până în prezent sunt folosite cele clasice (hibridările) însă materialul iniţial este puţin şi slab cercetat.

22.2.3. Sortimentul de soiuri şi biotipuri

Tabelul 22.1.Soiuri şi selecţii de Cătină albă

Denumirea Caracterizarea plantelor Caracterizarea fructelor

1. Moldovaviguroase, precoce, foarte

productive

mari (0,5 g), oval cilindrice, portocalii-deschis cu pedunculul

lung

2. Delta - 1viguroase, productive (4-6

kg/pl.), spini rari, lungimari (0,5 g), rotunde, portocalii,

pedunculul lung (3-4 mm)

3. Delta - 2semiviguroase, spini mari

neagresive, foarte productivemijlocii (0,3 g), oval-alungite,

portocalii

4. Delta - 3 viguroase, tufă rară, fără spinimijlocii (0,3 g), rotunde,

portocalii

5. Mărăcineni-1semiviguroase, foarte productive (22 t/ha)

mijlocii (0,3 g), rotunde, galbene-intens

6. Şerpeni-2semiviguroase, precoce

productive mijlocii (0,3 g), oval-cilindrice,

portocalii

22.4. Particularităţi de creştere şi fructificare

Cătina este un arbust sau arbustoid unisexuat dioic, înalt de 1,5-3,5 m, care formează o tufă deasă. cu multe ramuri prevăzute cu ghimpi puternici.

Sistemul radicular al cătinei albe este bine ramificat, fibros şi emite drajoni în număr foarte mare, de aceea fixează solul superficial, unele rădăcini trasante pot avea până la 20 m lungime. Sunt situaţii în care rădăcinile se dezvoltă şi pe verticală pătrunzând în sol 2-3 m. Cătina albă este de altfel o plantă, amelioratoare de sol, pe care-l îmbogăţeşte în azot prin nodozităţile numeroase de pe rădăcini.

Capacitatea exagerată de drajonare şi de formare a spinilor constituie principalele defecte ale acestei specii.

Partea epigee - este formată din numeroase ramuri, care au mulţi ţepi. De asemenea, toate creşterile anuale se termină cu ghimpi.

5

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

Fig. 22.1 - Hippophaë rhamnoides - ramură cu fructe

Mugurii florali sunt micşti din care se va naşte o inflorescenţă şi un lăstar după înflorit. Diferenţierea acestor muguri are loc în treimea medie şi inferioară a ramurei.

Frunzele sunt mici şi înguste, dispuse altern, argintii pe faţa inferioară. Au valoare furajeră ridicată conţin până la 350 mg % vitamina C.

Cătina albă este o specie unisexuat-dioică (are plante cu flori femele şi plante cu flori mascule). Plantele mascule sunt mai viguroase decât cele femele, au ramuri anuale mai lungi, mai groase şi de culoare mai închisă, precum şi muguri mai mari. Florile mascule sunt grupate în conuri scurte (5-6 mm), de culoare brună, care se află pe ramurile anuale. Florile femele sunt grupate câte 10-12 într-un racem foarte scurt, bracteat.

Fructele sunt bace false, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. Fiind în număr foarte mare, foarte scurt pedunculate şi aşezate unul lângă altul, fructele îmbracă ramurile ca un manşon. Ele au formă de butoiaş, ovoidă sau globuloasă, culoarea galbenă-aurie, galbenă-portocalie sau portocalie-roşcată. Fructul propriu-zis este o achenă ovoidă ce se află în interiorul bacei false. Înainte de maturare, fructele de cătină albă sunt pronunţat acide şi astringente. La completa maturitate, ele pierd mult din aciditate şi au o aromă particulară, mai puternică atunci când recoltatul se face după îngheţ. Sămânţa, care în realitate este adevăratul fruct, se găseşte închisă în interiorul pulpei câte una, mai rar două. Este mică, tare, avoid-alungită, îşi păstrează capacitatea de germinare timp de 2 ani.

Ciclul anual. Cătina albă înfloreşte târziu în aprilie-mai, înaintea înfrunzitului. Polenizarea este atât anemofilă cât şi entomofilă. Având nectar

6

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

foarte puţin, florile de cătină albă nu atrag albinele. Momentul optim de recoltare a fructelor este toamna după căderea primelor brume. Dacă recoltarea se face cu întârziere, fructele se depreciază, unele dintre acestea crapă şi pierd din suc. Fructele se pot menţine pe ramuri până în primăvară.

Vârsta intrării pe rod. Cătina albă formează primele fructe în anul II de la plantare şi începe să rodească constant începând din anul al treilea.

Potenţialul productiv. După vârsta de 7-8 ani, o plantă de cătină bine dezvoltată produce 7-14 kg fructe.

Durata plantaţiilor este considerată relativ scurtă. Plantele femele trăiesc 15-20 de ani, iar cele mascule până la 30-32 de ani. În stare naturală însă, plantele se regenerează continuu, prin drajoni.

22.5 Cerinţele cătinei albe faţă de factorii ecologici

Lumina Cătina este o plantă heliofilă, care nu suportă umbra şi creşte bine numai în locuri luminate. În condiţii de umbră plantele se degarnisesc rapid şi în câţiva ani se usucă.

Temperatura Faţă de temperatură are cerinţe modeste, suportând temperaturi de -35ºC ... -40ºC, chiar -50ºC. Totodată rezistă şi la temperaturi foarte ridicate de peste +45ºC.

Apa Fiind o plantă rustică, se adaptează uşor la secetă dar şi la excesul de apă temporar.

Solul Este factorul la care cătina se adaptează foarte uşor. În mod natural întâlnim cătina pe nisipuri, grohotişuri, prundişuri etc., soluri pe care alte specii cresc greu.

22.3. Particularităţi tehnologice

22.3.1. Specificul producerii materialului săditor

Cătina se înmulţeşte prin sămânţă, butaţi, marcote, drajoni şi altoire.Înmulţirea prin seminţe se practică destul de mult. Seminţele se extrag din

fructe bine maturate, se stratifică 30 zile la 1-5ºC, sau se ţin 30 ore în apă curată la temperatura de 15-18ºC. Apoi se dezinfectează şi se seamănă în şcoala de puieţi unde rămân 2-3 ani pentru determinarea sexului.

Înmulţirea prin butaşi lignificaţi este asemănătoare ca la coacăz negru cu deosebirea că se pot folosi ramuri de 2-3 ani.

Înmulţirea prin butaşi verzi, drajoni este relativ simplă cu precizarea că aceştia trebuie să fie fortificaţi 1-2 ani. Altoirea se practică rar, prin metoda copulaţiei perfecţionate.

22.3.2. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor

7

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

Având în vedere marea plasticitate ecologică a acestei specii alegerea terenului este foarte facilă.

Organizarea, amenajarea şi pregătirea terenului este asemănătoare cu a celorlalţi arbuşti.

Plantarea se face primăvara devreme în teren pregătit din toamnă. Distanţele de plantare sunt de 4 x 2 m, în plantaţii industriale şi de 3 x 2 m sau 3 x 1,5 m în grădinile populaţiei. La 5-7 plante femele trebuie să revină câte 1-2 plante mascule. Pe pantă se plantează în treimea superioară.

Conducerea plantelor se face sub formă de tufă globuloasă, tufă aplatizată sau gard fructifer liber aplatizat.

În grădina de lângă casă se pot planta 2-3 tufe de cătină albă (plante femele şi mascule), în locuri însorite şi separate de restul grădinii printr-o alee asfaltată sau pietruită, care să împiedice extinderea drajonilor.

În primul an după plantare, cătina albă creşte încet, iar la sfârşitul anului al doilea tufa atinge o înălţime de 50-150 cm şi un diametru de 50-100 cm.

Întreţinerea soluluiÎn plantaţiile tinere, intervalele dintre rânduri se cultivă cu leguminoase,

legume prăşitoare etc. În plantaţiile pe rod situate pe terenuri în pantă cele mai bune rezultate le dă înţelenirea intervalelor dintre rânduri, exceptând o fâşie lată de 0,75 - 1 m de fiecare parte a rândului care se menţine ca ogor lucrat.

Fertilizarea - dă rezultate foarte bune mai ales în ceea ce priveşte calitatea fructelor.

Irigarea - Fiind o plantă rustică, rezistă la secetă. Cercetări privind această verigă tehnologică nu există, dar considerăm că în condiţii de secetă pentru a creşte productivitatea şi calitatea fructelor, şi ţinând cont de sistemul radicular se impun udări cu cantităţi mici de apă 300-400 m3/ha.

Îngrăşămintele chimice se aplică anual, în doze moderate, iar gunoiul de grajd odată la 3-4 ani.

Tăierile de formare şi de întreţinere sunt simple. În primii ani se taie cât mai puţin, vizând aplatizarea coroanei şi dirijarea braţelor pe rând. La plantele intrate pe rod se execută tăieri de reducţie pe lemn de 3 ani, concomitent cu suprimarea ramurilor rupte, uscate sau bolnave. De asemenea, dacă este cazul se fac tăieri de rărire.

În ţara noastră, cu excepţia ciupercii Pythium de Baryanum, care atacă puieţii în pepinieră, provocând brunificarea, putrezirea coletului şi uscarea plantelor, nu sunt semnalate alte boli. Contra ciupercii menţionate se tratează preventiv seminţele, înainte de semănat, cu soluţie de permanganat de potasiu 1‰ timp de 10 min.

Recoltarea fructelor - Este cel mai dificil segment al tehnologiei. Se face manual (cu ajutorul unor piepteni) sau mecanizat, cu ajutorul maşinii E. I. M. 200-8.

8

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

Recoltarea manuală este foarte greoaie, datorită spinilor lungi şi deşi, precum şi faptului că fructele sunt foarte mici (0,30 - 0,55 g) şi aşezate prea des, de regulă la baza spinilor. Fructele se ţin foarte bine pe ramură.

Pentru a reuşi recoltarea fructelor se impun efectuarea unor tratamente cu substanţe biostimulatoare (ex. Ethrel 750 ppm). Totodată asemenea tratamente au influenţă pozitivă şi asupra calităţii fructelor.

de ex: tai ramuri, le pui la congelator si apoi le scuturipapap

CATINA ALBA

Arbustfructifer.Denumirestiintifica:HyppophaerhammnoidesFamilia:EleagnaceaeOrigine:AsiacentralaDime1-3mCatina alba - Hippophae rhamnoides a fost introdusa recent in cultura. Una dintre cele mai mari plantatii din tara se gaseste in apropiereaBacaului. Este un abust fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza deopotriva in industria alimentara, in silvicultura, in farmacie dar si ca planta ornamentala. Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc.Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la DioscoridsiTeophast.In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii.Prin prelucrarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice.Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi).La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt.In agricultura, se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase, dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare.In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. La acea vreme profesorul Simionescu observa doar caracterul de planta decorativa a catinei.("Cand trenul te duce spre Sinaia, un decor frumos se prezinta ochiului, prin viroagele din apropierea Campinei. Malurile, numai rapi,

9

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

colorate cand ca huma, vinete, cand galbene, galbenul nisipului, cand mai albie, gresia dezgolita ori chiar caramiziu, sunt impestritate de dese tufe argintii, pe crengile carora stau ciucur bobite portocalii".)Revenind in zilele noastre, preocuparile cercetatorilor in privinta acestei plante, si indeosebi rezultatele acestora, readuc tara noastra in prim-planul lumii stiintifice internationale.In anul 1999, la al 12-lea Salon international de inventii, tehnici si produse noi, Geneva, domnul Moraru Ionut, de la Asociatia Stiinta si viata obtine medalia de bronz pentru mai multe preparate medicinale, printre care Vita-Gins - capsule continand radacini de ginseng rosu, de Hippophae rhamnoides si de maces cu o actiune vitaminizanta, antioxidanta, stimulanta si tonica SNC, cresterea capacitatii de efort fizic si intelectual al organismului.Doamna Nicole-Livia Atudosiei, sefa de lucrari la Catedra de microbiologie a Universitatii Bioterra din Bucuresti si secretarul stiintific al Facultatii de Ingineria Produselor Alimentare au creat un procedeu de obtinere si conservare naturala a unui suc pe baza de catina alba, imbogatit cu extracte de plante aromate si medicinale. Acest suc este un biostimulator, fiind bogat in vitaminele A, C, E, F, bioflavonoide, licopine (coloranti naturali), cu o actiune marcant antioxidanta, acizi organici, minerale, intre care salutara este prezenta seleniului din catina (unul dintre cei mai puternici antioxidanti). Pentru aceasta creatie, autoarea a primit Medalia de argint la Salonul international de inventii, produse si tehnologii noi - EUREKA - Bruxelles, 2000 si Medalia de argint la Salonul international de inventii, Geneva,2002.2.CrestereasifructificarealacatinaalbaCatina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 - 3,5 m, cu numerosi tepi puternici. In functie de conditiile de clima si sol, ea creste diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele aride si pe soluri sarace, sau sub forma arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile. Catina alba intra pe rod in anul 3 de la plantare si are o durata de productie de 18-20 de ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, raspandit mai mult la suprafata solului, la 20 cm adancime si are mare capacitate de drajonare. Pe radacinile catinei se formeaza nodozitati fixatoare de azot, ca la leguminoase.Aceste nodozitati sunt formatiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium, Azotobacter, Clostridium, bacterii fixatoare de azot care traiesc libere in sol. Acestea patrund in planta prin perisorii absorbanti printr-un mecanism de atractie chimica (recent s-a descoperit ca bacteriile sunt atrase de flavone secretate de radacina) si se instaleaza in interiorul radacinii plantei unde formeaza formatiuni globuloase cu aspect de noduri. Formarea acestor formatiuni este avantajata de prezenta unor microelemente ca bor, molibden, calciu si sulf. In interiorul nodozitatilor bacteriile se dezvolta, se inmultesc si fixeaza azotul atmosferic, transformandu-l in azot asimilabil. Bacteria isi insuseste de la planta zaharuri si alte substante pe care nu si le poate sintetiza, iar planta utilizeaza azotul organic fixat de bacterii.Tulpina catinei are o scoarta neteda, de culoare bruna-verzuie, care cu timpul se inchide la culoare. O particularitate a catinei este prezenta a numerosi spini puternici, lignificati, foarte ascutiti. Toate cresterile anuale de pe tulpina si ramuri se termina cu astfel de ghimpi.Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul ingust si lung de 5-6 cm, cu perisori solzosi de culoare cenusie-argintie pe ambele fete. De la aceasta caracteristica ii vine si denumirea populara de catina alba. Frunzele sunt ele insele bogate in vitamina C.Catina alba este o specie unisexuat dioica, avand plante deopotriva femele si barbatesti. Plantele barbatesti sunt mai viguroase decat cele femele, au ramuri anuale mai lungi, mai groase si de culoare inchisa, precum si mugurii mai mari. Florile barbatesti sunt grupate in conuri scurte de culoare bruna, si se afla pe ramurile anuale. Florile femele sunt grupate cate 10-12 intr-un racem foarte scurt.Fructele sunt drupe false, mici, de forma variabila, de la ovoida la globuloasa, chiar turtita. Culoarea lor predominanta este portocalie, cu treceri spre galben. Mai rar apar si fructe de culoare rosie. Fiind in numar foarte mare, foarte scurt pedunculate si asezate unul langa altul, fructele imbraca ramurile ca un manson. Pulpa fructelor este de culoare galbena sau portocalie, foarte suculenta si lasa pete unsuroase. Fructele de catina au un miros placut si aromat, dar nu se consuma cu placere in stare proaspata, fiind acre si astringente. La maturitate completa, ele pierd multa aciditate si au aroma particulara, mai puternica atunci cand recoltatul se face dupa inghet.Catina alba infloreste in aprilie mai, cand temperatura medie diurna este de 12-15°C si se desfasoara pe o perioada de 15 zile. Plantele mascule infloresc mai devreme, in timp ce plantele femele infloresc o data cu infrunzirea. Polenizarea se face cu ajutorul vantului si al insectelor. La sfarsitul perioadei de inflorire, florile femele polenizate evolueaza spre fructe.Maturarea fructelor incepe in luna august, in primele saptamani. Fructele se ingalbenesc, iar semintele sunt complet formate si sunt capabile sa germineze. Culoarea pielitei si a pulpei se intensifica, fructele crtesc in volum. La sfarsitul lui septembrie inceputul lui octombrie fructele ajung la maturitate optima. Daca recoltarea se face cu intarziere, calitatea fructelor se depreciaza, acestea crapa si pierd din suc.In plantatii, catina alba intra pe rod din anul al treilea. In perioada optima de productie se obtin cantitati ce pot depasi 25 tone/ha. Dupa 18-20 de ani, catina intra in declin, cresterile vegetative sunt mici, productie scade foarte mult, iar plantele incep sa se usuce total sau partial.3. Cerintele fata de factorii de mediuCatina alba este deosebit de adaptabila diferitelor conditii climaterice, ea crescand in zonele submontane si montane dar si in zona de podis. Este intalnita indeosebi pe prundisuri, rape, sau la liziere.In privinta temperaturii, catina este putin pretentioasa, suportand temperaturi joase de pana la -35 °C, raportandu-se cazuri de supravietuire chiar dupa geruri de -40 °C. Aceeasi rezistenta o manifesta si la temperaturi pozitive excesive, la temperaturi la nivelul solului de pana la + 45 °C.Catina are insa nevoie de foarte multa lumina, productia optima se obtine in zonele in care planta este expusa direct la soare, pe toata perioada zilei.Fata de umiditate, catina se adapteaza foarte usor, rezistand la cele mai cumplite secete din zona temperate, dar si la inundatiile temporare.Catina este un arbust adaptabil pana la extrem pe orice tip de sol, pe terenuri uscate, prundisuri, dar si pe cernoziumuri si soluri brun-roscate. Uimitor, catina creste chiar si pe soluri saraturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta.Profesorul David Davidescu aminteste de catina alba ca facand parte, alaturi de catina de rau (Tamarix pailassi), din grupul plantelor lemnoase din flora spontana care suporta o concentratie mai mare de saruri (0,15%).Chiar daca aceasta planta manifesta o rezistenta sporita, la infiintarea plantatiilor in general se va evita un astfel de sol, iar daca totusi suntem nevoiti sa cultivam pe sol saraturat, se vor aplica amendamente chimice pentru corectarea reactiei alcaline a solului. Profesorul Davidescu sugereaza urmatoarele substante:1. Gips - este amendamentul cel mai des folosit la imbunatatirea solurilor saraturoase. Este etalon in masurarea valorii de acidifiere (=100).2. Fosfogips - rezulta ca deseu in procesul de fabricare a acidului fosforic sau a fosfatului trisodic. Are o valoare de acidifiere de 80% fata de gips.3. Acifer - se obtine prin imbibarea cu acid sulfuric a unui amestec de sulfat de fier, sulfat de aluminiu si sulfat de calciu. Are valoarea de acidifiere de 260% fata de gips.4. Sulfat de aluminiu - produs incolor, solubil in apa, cu val oare de acidifiere 72%5. Sulfat de fier - sare cristalina verde, valoare de acidifiere 72%6. Sulf - valoarea de acidifiere 550%

10

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

7. Clorura de calciu8. Praf de lignit9. Carbonat de calciuUtilizarea acestor amendamente se face dupa norme bine stabilite, in functie de cantitatea de saruri din sol, dupa analize riguroase. Sunt o sumedenie de conditii ce trebuie avute in seama, orizontul de saraturare, repartizarea sarurilor pe profil, continutul in saruri a panzei freatice, etc. In caz contrar, reactia solului poate fi una contrara asteptarilor. Se recomanda asadar consultarea inginerului agronom inainte de aplicarea oricaror fertilizanti, amendamente sau agenti chimici de combatere a bolilor si daunatorilor.Fertilizarea solului se impune numai in plantatiile situate pe terenuri sarace, subtiri, unde plantele se dezvolta foarte incet si cresterile sunt mici. In aceste cazuri, la plantarea puietilor se dubleaza cantitatea de ingrasaminte organice si chimice, iar o data la 3 ani se administreaza 20-30 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasica. Pe astfel de terenuri se aplica lucrarea cu paraplaul, un plug in forma de sageata care ridica brazda dar nu o si intoarce. In cazul in care solul este mentinut in plantatie ca ogor negru, gunoiul de grajd se ingroapa imediat dupa imprastiere la o adancime potrivita.Pe solurile fertile sau potrivit de fertile ingrasamintele incorporate la infiintarea plantatiei sunt suficiente pana cand planta se aprovizioneaza singura cu azotul atmosferic.Totodata este indicat adaosul de mranita in cazul infiintarii de plantatii prin drajoni. Mranita ofera mediul perfect pentru dezvoltarea sistemului radicular insuficient al drajonului.4. Principalele soiuri cultivate in Romania.Serpeni 11 : are fructe foarte mari, in medie de 0,5 g, de forma ovala sau cilindrica, de culoare portocalie deschis, uniforma pe toata suprafata, cu peduncul lung de 3-4 mm, ceea ce usureaza recoltarea manuala. Planta este viguroasa, cu cresteri puternice, drepte, de culoare gri deschis, prevazute cu spini mari, lungi.Este un soi precoce si foarte productiv, se obtin in medie 8-10 kg de fructe/planta, in primul an de rod. Dupa jumatatea lunii octombrie recoltarea se poate face prin scuturare.Delta 1 : de asemenea cu fructe mari, usor alungite, de culoare portocalie, cu peduncul scurt de 2 mm. Tufa este foarte viguroasa si mult ramificata, cu spinii lungi si rigizi. Culoarea ramurilor este gri in primii 2 ani, cu nuante de maro pe partea umbrita. Intra pe rod destul de tarziu, si se pot recolta 6-7 kg/planta.Murgesti 1 : are un fruct frumos de marime mijlocie, aproape rotund, de culoare portocalie, lucios. Tufa este viguroasa, aerisita si rodeste aproape de baza. Cresterile de 1-2 ani au culoarea gri deschis, cu spini rari dar puternici. Productia este medie, de 4-6 kg/planta.Maracineni 1 : fructul de marime mijlocie, rotund, de culoare galben intens. Tufa este potrivit de viguroasa, nu depaseste 1,8 m in inaltime, si are fructele aglomerate, dispuse sub forma de manson, ceea ce ingreuneaza recoltarea. Rodeste abundent si constant 8-10 kg/planta.Un specific al soiului se datoreaza taliei mici, care permite plantarea la distante de 3/1,5 m, cu productie de pana la 22 t/ha.Delta 3 : un soi rar cu cresteri viguroase si tendinta de a forma trunchi. Nu prezinta spini. Are fructe rotunde portocalii, de marime mijlocie spre mica. Pe lemnul batran fructifica pe formatiuni scurte, cu mari aglomerari de fructe.In flora spontana, cresc plantele cu fructe portocalii, rotunde si mijlocii ca marime.5. Obtinerea materialului saditorSunt mai multe metode de inmultire care se preteaza acestei specii. Cele mai importante sunt:Inmultirea prin butasi : Butasirea este o metoda de inmultire vegetativa prin care portiuni de ramuri sau lastari sunt puse la inradacinat in conditii optime controlate, dupa desprinderea de planta mama. Butasul poate avea lungimea de 18-22 cm si un diametru la baza de 6-10 mm.In functie de varsta fragmentului detasat, distingem butasirea in uscat, la care se utilizeaza ramuri de peste 1 an. Butasirea in verde se face dupa cum se poate subintelege din denumirea, cu ramuri verzi, aceasta se practica in lunile de vara, cu precadere in iunie-iulie, ramuri tinere care necesita o tehnologie superioara - ele se cresc in solarii cu ceata artificiala si se pot aplica adaosuri cu substante favorizante inradacinarii (auxine). Butasirea in sistem intensiv se face in sere cu temperatura controlata, tot sub ceata artificiala, si cu incalzirea solului la 22°C.In cazul butasirii in sistem clasic se recomanda plantarea butasilor la 10-15 cm unul de altul, pe biloane.Inmultirea prin drajoni : Drajonarea este capacitatea plantelor de a produce lastari direct din mugurii adventivi aflati la nivelul coletului. Capacitatea mare de drajonare a catinei permite recoltarea drajonilor si folosirea lor direct pentru plantare. De cele mai multe ori, drajonii tineri au un sistem radicular slab dezvoltat, din care cauza randamentul de prindere la plantare nu este cel mai bun. Se recomanda fertilizarea terenului destinat plantarii drajonilor si adaos de mranita.Inmultirea prin marcote : Marcotajul este o metoda de inmultire similara butasirii, cu diferenta ca lastarul nu este detasat de planta mama. Este o metoda de inmultire cel mai des utilizata la vita de vie. Catina se preteaza la marcotajul prin musuroire. Tehnica utilizata este cea clasica. Musuroiul se desface de regula dupa 2 ani, cand marcotele sunt foarte bine inradacinate, iar de la o planta se pot obtine 10-12 marcote.Inmultirea prin seminte : Semintele de catina pot germina din momentul in care fructul a inceput sa-si schimbe culoarea in galben sau portocaliu. Insa, cu cat fructele sunt mai coapte si puterea de germinare creste proportional. Pentru extragerea semintelor, fructele bine coapte se zdrobesc, se preseaza printr-o sita deasa pentru a se desprinde din invelisul protector.Dezavantajul acestei metode fata de butasire si marcotaj este impurificarea soiurilor, primele doua fiind tipuri de inmultire vegetativa prin care caracteristicile plantei mama se transmit fidel in descendenta.Semintele se spala bine, se usuca la umbra in curent de aer, dupa care se pastreaza in saculeti de panza pana la data semanatului. Dintr-un kilogram de fructe se obtin 80-90 g de samanta. Rezultate mai bune se obtin la semanarea de primavara. Terenul destinat insamantarii trebuie sa fie curat, cu sol usor, maruntit si fertilizat. Inainte de semanat, semintele se stratifica timp de 30 de zile in nisip sau in pamant umed, la temperaturi de 3-5 °C. Pentru rezultate mai bune se practica inmuierea semintelor timp de 30 de ore inainte de semanat in apa curata, la temperatura camerei. Dupa ce se scot din apa, semintele se dezinfecteaza timp de 10 minute intr-o solutie de hipermanganat de potasiu (KMnO7) sau termic, mai complicat, la 70°C timp de 3-4 zile. Desi metoda termica este mult mai costisitoare, este indicata atunci cand nu suntem siguri de materialul biologic pe care il avem la dispozitie. Dezinfectarea chimica cu permanganat este eficienta impotriva fungilor si a bacteriilor, ineficienta impotriva unor eventuale infectii virale. Termoterapia actioneaza si impotriva virusurilor.Semintele se seamana in straturi la distanta de 12-15 cm, 20-25 cm sau 30-35 cm, in functie de soi, dupa care puietii vor ramane in acelasi loc 1, 2 sau 3 ani. Adancimea de semanat este de 1 cm, iar cantitatea de samanta este de 2-3 g/m2.Semintele se pot trata impotriva ciupercii Pytium debaryanum, iar pamantul se trateaza saptamanal cu hipermanganat de potasiu de concentratie 1 la mie timp de 30-35 zile de la rasarire. In timpul vegetatiei se efectueaza lucrarile normale de ingrijire.Inmultirea prin puieti : se presupune in acest caz ca dispunem deja de materialul saditor si nu ne ramane decat sa il plantam. Plantarea se face clasic, precedata de fasonarea radacinilor (scurtarea lor) la 6-8 cm si mocirlirea radacinilor intr-un amestec de nisip, argila si gunoi de grajd timp de 15 minute. Plantarea puietilor se poate face toamna si primavara. Este mai recomandata toamna, din mai multe motive :- perioada de plantare este mai lunga- temperaturile sunt mai blande

11

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

- precipitatiile se acumuleaza in sol ceea ce permite ca radacinile fasonate sa se cicatrizeze, si sa realizeze un contact intre ele si particulele de sol. In acest caz, procentul de prindere se apropie de 100%.Puietii plantati din toamna pornesc primavara normal in vegetatie, cu cresteri viguroase, iar lemnul se matureaza inainte de venirea inghetului. Imediat dupa plecarea in vegetatie se mai efectueaza o lucrare de taiere in verde, cu scopul de a stimula formarea coroanei, dar si cu scop de fasonare a acesteia, dupa preferinte, in functie de tipul de conducere preconizat. Despre acestea, in randurile imediat urmatoare.Inmultirea prin altoi: altoirea se practica indeosebi la speciile lemnoase, de arbori si arbusti. Este o metoda de inmultire a soiurilor valoroase, aplicata in tara noastra de foarte mult timp. Profesorul Ioan Ionescu de la Brad aminteste peste 10 tipuri de altoire in tratatele sale de agricultura, printre primele de acest gen din Romania. Altoirea presupune unirea a doi parteneri : port-altoiul si altoiul, primul avand sistem radicular bine dezvoltat, si altoiul, detasat de la o planta cu caracteristici valoroase, pe care vrem sa o replicam. In urma unei astfel de operatii reusite rezulta un individ care prezinta insusirile urmarite, insusirile plantei mama (productivitate, vigurozitate, etc).Compatibilitatea intre cei doi parteneri este o conditie esentiala reusitei altoirii. Aceasta metoda se foloseste mai rar in cazul catinei, dar ea se aplica indeosebi in ameliorare sau pentru raspandirea soiurilor certificate in plantatii.Inmultire prin metode moderne: se utilizeaza din ce in ce mai mult pe plan mondial. Dezavantajele legate de pretul ridicat, tehnologia necesara si cerinta de personal calificat sunt depasite de principalele avantaje ale acestor metode, legate mai ales de obtinerea de material saditor liber de virusuri, obtinerea materialului intr-o cantitate foarte mare (de ordinul milioanelor) intr-un timp scurt si intr-un spatiu redus. Metodele sunt deosebit de utile in cazul speciilor la care metodele traditionale de inmultire vegetativa sau sexuata nu dau randament.Dintre aceste metode de care aminteam, fac parte culturile de meristeme, apexuri, fragmente foliare, etc. Aceste culturi se realizeaza in laboratoare, pe medii de cultura speciale si in conditii aseptice.La catina acest mod de inmultire (micropropagarea) face apanajul laboratoarelor de cercetare, in sensul producerii unor noi soiuri, devirozarilor, diferitelor studii biochimice, histologice, etc.In incheiere, as recomanda celor care doresc sa infiinteze o astfel de plantatie sa isi procure materialul biologic din surse autorizate, respectiv de la institutele de cercetari din tara, unde el este obtinut tocmai prin metodele amintite mai sus. Institutele de la Maracineni, Stefanesti, Fundulea sunt institutii prestigioase care s-au remarcat de-a lungul timpului prin brevetarea unor soiuri valoroase, din diferite specii cultivate. Din experienta, stiu ca specialistii de acolo sunt oricand bucurosi sa ofere informatii despre modul de achizitie a puietilor.6. Infiintarea si intretinerea plantatiilorIn primul rand, in functie de relief si tipul de sol se alege directia randurilor. Pe terenurile in panta predispuse la eroziune se alege plantarea in triunghi, cu varful corespunzator celui mai inalt punct al terenului, si astfel incat pomii randurilor cu sot sa fie plantati la jumatatea distantei dintre pomii randurilor fara sot. Se obtine astfel o plantatie in mozaic, specifica combaterii eroziunii. Pe terenurile plane, care nu prezinta probleme, directia randurilor se va alege astfel incat plantele sa beneficieze de cat mai mult soare, catina fiind pretentioasa din acest punct de vedere. Forma plantatiei va fi dreptunghiulara sau patrata, dar nu este o regula.O ultima observatie : pe terenurile excesiv nisipoase, cu tendinta de desertificare, catina se planteaza in copci la 20-30 cm adancime.In functie de tipul de plantatie, intensiv sau clasic, catina se poate conduce sub forma aplatizata sau sub forma globuloasa.Conducerea sub forma aplatizata, cu si fara trunchi, este in general caracteristica tipurilor de plantatii intensive. Distantele de plantare sunt 2,8-3 m intre randuri si 2 m pe rand. Prin dirijarea sub aceasta forma a coroanelor se realizeaza o serie de avantaje de ordin agrotehnic, legate de mecanizarea de intretinere a solului, de combatere a bolilor si daunatorilor, usurand executarea unor lucrari de taiere si recoltare. Conducerea aplatizata a coroanei satisface in mare masura cerinta de lumina a catinei.Conducerea globuloasa a tufelor se practica in plantatiile clasice, unde distantele de plantare sunt 3,5/2 - 2,5 m, sau la plantele isolate, aceasta fiind de fapt forma naturala a catinei.7. Intretinerea soluluiPentru a asigura conditii bune de crestere si dezvoltare a radacinilor si a inlatura orice concurenta, solul, in plantatiile de catina, se mentine obligatoriu ca ogor negru. Exceptii se pot face in primul an si eventual in anul 2 de la plantare, cand pe mijlocul intervalului este posibila cultivarea plantelor de talie mica, ce nu concureaza catina si permit executarea mecanizata a lucrarilor.Inierbarea intervalelor este indicata si pentru usurarea culesului, a taierilor, efectuarii diferitelor lucrari, mai ales in zonele cu precipitatii frecvente, unde mocirlirea ar putea crea probleme.In plantatiile unde catina are si rolul de a preveni sau combate eroziunea solului, intervalul dintre randuri se poate mentine inierbat, iar terenul pe directia randurilor se lucreaza ca ogor negru (similar plantatiilor viticole).Solul se poate inierba si pastra ca atare si pe terenurile plane si umede cu exces temporar de apa cu conditia ca in perioadele secetoase iarba sa fie cosita des iar in jurul plantelor sa se lucreze ca ogor negru.Daca spatiul dintre randuri permite, toate lucrarile solului se pot face mecanizat cu combinatorul.8. Taierile de formare si fructificareTaierea de formare incepe o data cu plantarea sau imediat dupa plantare si se executa diferentiat in functie de tipul de coroana ce urmeaza sa se proiecteze. Pentru formele de coroana globuloasa sau usor turtite, taierea de formare consta in alegerea axului si a 3-5 ramuri laterale cat mai bine asezate pe ax. Atat ramurile cat si axul se scurteaza cu 1/2 sau 1/3, in functie de vigurozitatea cresterilor. In anii 2 si 3 se urmareste garnisirea axului din 30 in 30 cm cu ramuri de schelet, pana la inaltimea de 1,6-1,7 m considerata ca potrivita pentru executarea manuala a lucrarilor de taiere si recoltare.Concomitent cu imbracarea corecta a axului cu ramuri de schelet, se executa aceeasi operatie si pe ramurile de schelet, cu deosebirea ca distantele dintre ramurile de semischelet este de 12-15 cm si sunt preferate acelea care au o pozitie bilaterala alterna.Pentru obtinerea de coroane aplatizate taierea de formare incepe tot de la plantare. Se indeparteaza axul la 35-40 cm inaltime, la care se si proiecteaza primul etaj. Se aleg 2 ramuri de schelet ce au pozitii in directia randului.In continuare, in anii 2 si 3, din cresterile rezultate se aleg ramurile de schelet care sunt orientate pe directia randului, pana la inaltimea de 1,6-1,8 m. In scopul obtinerii unei garnisiri bune cu ramuri de schelet si semischelet, cresterile anuale de prelungire se scurteaza cu 1/3. Ramurile de semischelet se raresc la 15 cm una de alta si se scurteaza la 30 cm. Ramurile de schelet se pot dirija pe sarmele spalierului, fie prin taieri fie prin palisare.Taierea de fructificare este orientata mai mult asupra ramurilor care rodesc, urmarindu-se ca rodul sa se gaseasca cat mai la periferia coroanei. Catina intra pe rod in anul 2, 3 sau 4 de la plantare. La inceput rodul este concentrat pe ax si la baza ramurilor de schelet. Pe masura ce plantele avanseaza in varsta, prin taiere, rodul se dirijeaza spre periferia coroanei. De asemenea, taierea urmareste repratizarea uniforma a ramurilor de rod, precum si intinerirea lor.Anual se raresc formatiunilor de rod la distanta de 10-12 cm in zonele mai putin luminate si de 6-7 cm catre periferia coroanei. O parte din formatiunile de rod se elimina de la baza, iar o alta parte se taie in cepi de 1-1,5 cm. Din lastarii care se formeaza pe cepi, se elege cel mai viguros si cel mai bine plasat, care va inlocui formatiunea de rod care a fructificat anul precedent.Aceasta operatiune de inlocuire alternativa se repeta dupa aceleasi principii an de an. Taierea de fructificare se efectueaza toamna sau primavara, dar partial se poate executa si in perioada maturarii fructelor cand recoltarea se face prin detasarea ramurilor de rod.9. Recoltarea si valorificareaOperatiunea cea mai dificila este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi si puternici, fructele mici si aglomerate, prinderea lor puternica

12

Cătina albă_______________________________________________________________________________________________________________________________________

de ramuri precum si pedunculul scurt sunt principalele cauze care ingreuneaza recoltarea.Momentul optim de recoltare se stabileste in functie de modul de valorificare a fructelor. Culesul se va efectua in momentul in care fructele ajung la greutate maxima, si deci sunt acumulate majoritatea substantelor active.Calendaristic, culesul se efectueaza din a doua jumatate a lunii august pana la jumatatea lunii octombrie. Dupa aceasta data, fructele sunt supramaturate, scad in greutate, se zdrobesc, iar o parte din ele crapa in momentul recoltarii.Recoltarea manuala se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este deloc afectata prin taierea formatiunilor de rod, in schimb randamentul este scazut. Un muncitor poate culege 5-10 kg pe zi. Se mai practica sistemul de detasare a ramurilor cu rod si recoltarea ulterioara a fructelor.Se folosesc si sisteme mai practice de recoltare, care se bazeaza pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinti lungi, carlige, greble, etc.Cu ajutorul acestor instrumente randamentul creste simtitor, un muncitor ajungand sa recolteze 15-16 kg pe zi direct din tufa, si 20-22 kg pe zi de pe ramuri detasate.Pentru obtinerea de suc de fructe de catina in scopuri industriale, s-a recurs la instalatii mobile de presare a fructelor direct de pe tufa, precum si instalatii fixe unde ramurile cu fructe detasate sunt fragmentate, zdrobite si presate.Deoarece fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor trebuie sa se faca in ambalaje mici, iar transportul in ladite ce nu depasesc cantitatea de 4 kg. Trebuie acordata mare atentie la manipularea, transportul si depozitarea fructelor, mai ales in faza de maturitate deplina. In stare proaspata ele se pot pastra timp de 3-4 saptamani in depozite frigorifice la temperatura de 0 °C.Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.10. LegislatieCatina se regaseste in anexa 7 a ordinului MAPAM nr 564/2003, intitulat Reguli si norme tehnice interne privind producerea in vederea comercializarii, prelucrarea, controlul si/sau certificarea calitatii semintelor si a materialului saditor din unele specii de plante produse si comercializate pe teritoriul Romaniei.Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.Infiintarea de plantatii de catina (peste 0,5 ha) fac obiectul finantarii prin programul Sapard, masura 3.4, cu sume intre 10000-500000 Euro

13