CAPITOLUL IX

CAPITALUL FIX AL EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE

9.1. Necesitatea asigurării capitalului fix în exploataţiile agricole

Activitatea dintr-o unitate agricolă include relaţia şi faţă de capitalul fix şi cel circulant, care intervin cu un rol hotărâtor în obţinerea şi creşterea producţiei. Capitalul fix, aşa după cum se cunoaşte, are anumite particularităţi, servind în mai multe cicluri de producţie, este supus uzurii fizice ( accentuată de condiţiile din agricultură) şi celei morale. Interesează capitalul fix în ansamblul său, dar o atenţie specială se acordă mijloacelor (echipamentelor) tehnice (tractoare, maşini agricole etc.).

Insuficienţa capitalului fix şi a celui circulant, deci o slabă capitalizare a unităţii reduce posibilităţile de mărire a producţiei, îngreunează desfăşurarea proceselor de muncă, face să crească consumul de energie biologică a oamenilor şi a animalelor de tracţiune, măreşte eforturile fizice ale producătorilor, iar productivitatea muncii este scăzută. Or, se recunoaşte că utilizarea mijloacelor tehnice are însemnate consecinţe economice (creşterea randamentului pământului, a productivităţii muncii, reducerea costurilor produselor etc.) şi sociale (uşurarea şi ameliorarea muncii producătorilor).

Agricultura ţărilor dezvoltate relevă rolul deosebit pe care l-a avut modernizarea tehnică, creşterea înzestrării muncii cu mijloace mecanice, ca şi sporirea consumului de diferiţi factori, de natura capitalului circulant, care s-au regăsit în obţinerea unor randamente mari la hectar şi, în ultimă instanţă, de fapt, în creşterea productivităţii pământului ca principal factor de producţie din agricultură. Pe această bază, generatoare de creştere de productivitate a muncii, a fost posibilă reducerea ponderii forţei de muncă ocupate în agricultură şi dimensionarea

249

costurilor de producţie, obţinându-se multe efecte pozitive, inclusiv în ceea ce priveşte realizarea avantajului comparativ la export. Mai mult, se apreciază că generalizarea folosirii tractoarelor şi maşinilor în agricultură a modificat viaţa rurală.

Pentru agricultura noastră, extinderea mecanizării este o necesitate fundamentală. Cu ajutorul mijloacelor mecanice, agricultorii, a căror muncă pierde din caracterul de duritate, existent când se desfăşoară manual, acţionează asupra unui agroecosistem având drept scop obţinerea de produse agricole (17). Asigurarea şi utilizarea mijloacelor tehnice în agricultură sunt dependente de o multitudine de factori, direcţi dintre care amintim: dezvoltarea şi nivelul tehnic al industriei care produce pentru agricultură, existenţa mijloacelor financiare în cazul exploataţiilor agricole, pentru ca maşinile şi tractoarele să poată fi achiziţionate, structurile de producţie din agricultură, condiţiile dimensionale ale exploataţiilor agricole .

Modernizarea agriculturii noastre în condiţiile noului tip de proprietate şi, mai cu seamă, punerea în valoare a valenţelor acesteia nu pot fi privite, desigur, în afara creşterii înzestrării tehnice, ca o componentă de bază a utilizării, în această ramură, a factorilor de producţie creaţi de om.

Puterea economică slabă a exploataţiilor agricole familiale nu le permite să efectueze investiţii pentru procurarea de tehnică la nivelul necesităţilor. Astfel, cele peste 4,6 milioane exploataţii deţineau în anul 2000 numai: 109 000 tractoare, 84 000 de pluguri pentru tractoare, 34 000 semănători şi 13 000 combine autopropulsate.

Pe ansamblul agriculturii şi, desigur, la nivelul exploataţiilor agricole familiale numărul de tractoare este insuficient şi, aşa după cum se apreciază, cu un grad ridicat de uzură.

Gradul de înzestrare, coroborat cu starea fizică a mijloacelor tehnice, impune crearea pieţei factorilor de producţie, inclusiv, a tractoarelor şi maşinilor agricole. Rol important revine, în acest sens, pe lângă eforturile investiţionale

250

ale diferiţilor agenţi economici din agricultură, aplicării unor politici de sprijin în domeniu (credite cu dobândă, total sau parţial, subvenţionată, leasing, plata mijloacelor tehnice achiziţionate, cu produse agricole etc.).

9.2. Alegerea tipurilor de tractoare şi maşini agricole – cerinţe, criterii

Condiţiile de producţie din agricultură sunt foarte variate (tip de sol, pantă, climă, rezistenţa solului etc.), iar lucrările agricole, prin specificul lor, cer mijloace tehnice de putere diferită. Mai mult, fărâmiţarea proprietăţii ridică problema gabaritului şi a puterii echipamentelor utilizate. Toate acestea impun o anumită orientare a producătorilor industriali de tehnică agricolă spre situaţia existentă (se pare, potrivit experienţei altor ţări şi aprecierilor specialiştilor, că tehnica agricolă nu trebuie coborâtă, în totalitatea sa, la structura dimensională actuală a exploataţiilor noastre). Este cunoscut, de altfel, faptul că lucrările de bază cer tractoare de mai mare putere. Totodată, apar probleme şi pentru deţinătorii de mijloace tehnice, ei trebuie, în condiţiile amintite, să opteze pentru un tip sau altul de mijloace tehnice.

Există numeroase cerinţe ce se pot manifesta faţă de mijloacele tehnice (17,74,82): se contribuie la mecanizarea complexă (toate lucrările la toate

culturile), la diversificarea parcului de tractoare şi maşini (producerea unor tipuri diferite pentru exploataţiile familiale);

să asigure executarea proceselor tehnologice în conformitate cu exigenţele agrotehnicii;

indici calitativi-superiori în efectuarea lucrărilor, reducerea pierderilor de produse la recoltare (cerinţă agrozootehnică);

gradul de mărunţire a solului la arat (cerinţă tehnologică); să reprezinte tipuri de maşini corespunzătoare condiţiilor de

lucru din unitate unde vor fi folosite (cerinţă de înzestrare tehnică raţională);

251

să contribuie la creşterea productivităţii muncii, la reducerea cheltuielilor, micşorarea consumului de combustibil (cerinţe de ordin economic);

să asigure îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale celor care le utilizează (cerinţă ergonomică);

să evite poluarea mediului, înlăturându-se emanaţia de gaze poluante, scurgerile de combustibili şi lubrifianţi etc. (cerinţe ecologice).

Pot exista mai multe criterii şi ipoteze pe care să se fundamenteze decizia de alegere a unui mijloc tehnic (echipament). În general, acestea pun accentul pe cheltuielile de achiziţionare şi de exploatare pe care le generează. În acest sens, se poate recurge la un model econometric de genul celui redat mai jos (68).

Se presupune că o unitate are posibilitatea să aleagă între patru echipamente: E1, E2, E3, E4. Se cunosc preţurile de achiziţionare a acestor echipamente şi cheltuielile de întreţinere şi reparaţii pentru durata lor de funcţionare. Se pune întrebarea: care echipament să fie ales ? Se au în vedere două cazuri :1. nu se ţine seama de dobânda la sumele cheltuite;2. se ia în considerare, pentru actualizare, o dobândă într-un

anumit procent – a.3. În plus, se acceptă ipoteza că randamentul echipamentelor

este constant.Fie, în condiţiile de mai sus, un echipament al cărui preţ de

cumpărare este A şi care, în funcţie de uzură, trebuie să facă obiectul cheltuielilor de întreţinere şi de reparaţii previzibile. Cu ajutorul documentaţiei tehnice şi economice se cunosc aceste cheltuieli : C1, C2, . . . , Cn, ele urmând a se efectua de la începutul prime perioade , al celei de a doua şi aşa mai departe până la perioada n (perioadele sunt egale cu anii de folosire ai echipamentelor).

Dacă echipamentul este sistematic înlocuit la expirarea de n perioade, costul global (Y), după r înlocuiri , va fi:

252

Y = (A+C1+C2+. . . +Cn)1 + (A+C1+C2+. . . +Cn)2 + . . . +(A+C1+C2+ . . . + Cn)r

Adică : Y = r(A+Cij), unde : i = 1,2, . . . ,r j = 1,2, . . . , n

Dacă preţul de cumpărare şi cheltuielile de reparaţii nu sunt constante şi variază cu timpul, se va avea: Y = (A1+C1+C2+. . . +Cn)1 + (A2+C21+C22+. . . +C2n)2 + . . . +(Ar+Cr1+Cr2+ . . . + Crn)r

deci : Y = unde: i = 1,2, . . . ,r

j = 1,2, . . . , nAtunci costul mediu pe perioadă, în cazul 1 va fi:

Expresia de mai sus devine:

Şi dacă preţul de cumpărare nu va fi constant, costul pe perioadă va fi:

Dacă se ţine cont de dobândă (cazul 2) , ultimele două formule devin : când preţul de cumpărare şi cheltuielile sunt constante:

când preţul de cumpărare şi cheltuielile nu sunt constante:

Criteriul de alegere a echipamentului este y minim, adică decizia de cumpărare va fi luată pentru echipamentul care va avea cel mai mic cost mediu pe perioadă (pe an). Acest criteriu rămâne valabil numai dacă durata de funcţionare (n) este aceeaşi pentru toate tipurile de echipament. Dacă durata de viaţă a

253

echipamentului nu este constantă, pentru ca acest criteriu să-şi păstreze valabilitatea costul global Y trebuie să fie calculat în funcţie de durata cea mai mare a unui anumit tip de echipament.

Alături de decizia de alegere a unui echipament pentru a creşte gradul de înzestrare tehnică, poate fi întâlnită şi o alta referitoare la achiziţionarea unui mijloc tehnic care asigură o productivitate mai mare pentru a înlocui un altul care nu şi-a îndeplinit, însă, durata normată de funcţionare (17) .

În acest caz, dacă mijlocul tehnic vechi s-ar folosi în continuare, se înregistrează pierderi (P), ca urmare a executării unor lucrări mai scumpe:

P = Vl (C0 – C1) , unde: Vl – volumul de lucrări de executat cu mijlocul tehnic

vechi până la expirarea duratei normate ;C0,C1 – cheltuielile pe unitatea de lucrare cu mijlocul

tehnic vechi, respectiv, cu cel nou.Dacă mijlocul tehnic vechi este înlocuit înainte de

expirarea duratei de folosire se înregistrează pierderi datorită faptului că nu s-a transmis în întregime valoare sa, prin cote de amortizare, asupra lucrărilor ce urmau să fie executate.

Mijlocul tehnic nou poate, însă, compensa pierderile determinate de înlocuirea înainte de termen a celui vechi, prin:

a) reducerea cheltuielilor de efectuare a lucrărilor;b) avantaje în sfera producţiei.Dacă ţinem seama numai de punctul a, atunci economiile

(Ec) vor fi: Ec = (C0-C1) q1 Df1, în care:Df1 – durata de folosire normată a mijlocului tehnic nou;q1 – volumul minim anual de lucrări pe care trebuie să-l

asigure mijlocul tehnic nou.Economiile urmează să fie egale cu valoarea rămasă

neamortizată: Dn0 . A0, unde:

A0 – amortizarea anuală a mijlocului tehnic vechi;

254

Dn0 – perioada de folosire neîndeplinită de mijlocul tehnic vechi.

Deci: (c0 – c1) q1 Df1 = Dn0 . A0 De aici, rezultă volumul anual de lucrări ce trebuie

efectuat cu mijlocul tehnic nou pentru a compensa valoarea rămasă neamortizată:

q1 =

Pot fi avute în vedere şi efectele noului mijloc tehnic asupra producţiei (spor de producţie, calitate mai bună a acesteia, evitarea pierderilor de producţie, creşterea profitului etc.).

9.3. Necesarul de tractoare şi maşini agricoleExistă o anumită varietate de tractoare şi maşini agricole,

ca şi de unităţi care, potenţial, ar urma să le cumpere pentru a le utiliza în procesele de producţie. De aceea, necesarul poate fi privit în mod diferenţiat, pornind de la unele exploataţii agricole familiale cu o putere economică mai mare (recurgând , inclusiv, la venituri din alte surse), care îşi asigură un număr restrâns de mijloace tehnice, ajungându-se la societăţi de tip AGROMEC şi la cele agricole pe acţiuni, pentru care apar probleme referitoare la dimensionarea şi utilizarea raţională a unui parc de astfel de mijloace, mai diversificat şi mai cuprinzător.

Pentru societăţile amintite este necesar să se evite situaţiile extreme: a) asigurarea mijloacelor tehnice sub limita necesară, ceea ce nu permite efectuarea întregului volum de lucrări în timp optim şi b) procurarea unui număr mai mare decât ceea ce este necesar, consecinţa imediată fiind faptul că mijloacele tehnice nu vor fi utilizate economic.

De altfel, înainte de a stabili necesarul de mijloace tehnice trebuie să se cunoască cel puţin două aspecte: mijloacele tehnice (tracţiunea, în cazul tractoarelor)

disponibile; mijloacele tehnice (respectiv, tracţiunea) utilizate.

255

Recurgând la analiza celor două aspecte se obţin informaţii privind atât gradul de utilizare a mijloacelor tehnice în perioada precedentă, cât şi necesarul ce trebuie asigurat pentru un anumit volum de activitate, determinat de condiţii multiple .

Numărul şi structura mijloacelor tehnice ce urmează să se asigure se găsesc sub influenţa a numeroşi factori: specificul zonei în care sunt amplasate unităţile agricole (climă, relief etc.), structura de producţie din unităţile agricole pentru care se vor presta lucrări (în cazul AGROMEC-urilor) sau din societăţile comerciale agricole pe acţiuni (acestea având propriile mijloace tehnice); tehnologiile de producţie practicate; volumul de lucrări de efectuat; etc.

Mulţimea factorilor din agricultură (existând factori şi din afara – tipuri de mijloace tehnice, randamentele lor, fiabilitatea, preţul şi durata de folosire a acestora etc.), care acţionează, conexiunile ce pot să apară imprimă acestei activităţi (determinarea necesarului de tractoare şi maşini agricole) un caracter complex. Calculele de fundamentare urmează să ia în considerare aceşti factori, astfel încât să se determine numărul şi structura optime ale mijloacelor tehnice, care să asigure creşterea gradului de mecanizare a lucrărilor agricole, scurtarea perioadei de executare, îmbunătăţirea calităţii acestora şi reducerea cheltuielilor de exploatare.

Pentru a lua decizia referitoare la necesarul de mijloace tehnice se recomandă utilizarea unor metode, cum ar fi (17,71): calculul direct ; metoda graficului de desfăşurare a lucrărilor; metode matematice (ex.: programarea liniară).

Calculul direct se foloseşte când se stabileşte necesarul de tractoare (pentru a alcătui agregatele) pe feluri de lucrări ( de câte tractoare avem nevoie, din parcul propriu, în cazul unei societăţi comerciale pe acţiuni, sau prin cooperare cu AGROMEC-urile dacă avem în vedere, de exemplu, o societate agricolă etc.).

Relaţia de calcul este următoarea:

256

Nt = în care :

Nt – necesarul de tractoare;Vl – volumul lucrării;Rz – randamentul zilnic al agregatului (se consideră

tractoare de aceeaşi putere);Z – numărul de zile din perioadă Relaţia de mai sus poate fi utilizată şi pentru a calcula

numărul de maşini specializate pentru a efectua o lucrare.Pentru aplicarea metodei graficului de desfăşurare a

lucrărilor se ţine seama de volumul şi felul acestora în cazul tuturor culturilor. Volumul de lucrări, rezultat din tehnologia fiecărei culturi (a se vedea fişele tehnologice, acolo unde acestea se elaborează) se cumulează pe decade (în prealabil, lucrările se transformă în ha. a. n. pentru a putea fi însumate ). Va exista o variaţie a volumului de lucrări pe decade, dacă ţinem seama de specificul producţiei vegetale. Având în vedere că lucrările trebuie să se execute în timpul optim prevăzut de tehnologie, înseamnă că necesarul de tractoare se va calcula în funcţie de perioada cu volumul cel mai mare de activitate.

Un alt element care intervine în determinarea numărului de tractoare pe baza metodei graficului de desfăşurare a lucrărilor este reprezentat de randamentul mediu zilnic al agregatelor (se efectuează lucrări la care randamentele sunt diferite). Randamentul mediu zilnic ( z) se obţine cu ajutorul mediei aritmetice ponderate:

z =

Vli – volumul lucrării de felul i; rzi – randamentul zilnic al agregatului la lucrarea de felul i. Necesarul de tractoare (Nt) va fi obţinut cu ajutorul

relaţiei: Nt = în care:

257

Vl – volumul de lucrări din perioada de vârf;Z – numărul de zile din perioadă .Formula are în vedere un caz ideal, în sensul că se

consideră că se utilizează toate zilele din perioadă. În mod curent sunt necesari anumiţi coeficienţi de corecţie (din cauza condiţiilor climatice nu se pot folosi toate zilele perioadei alese), ceea ce schimbă numărul de tractoare.

Alegând perioada de vârf pentru stabilirea necesarului de tractoare, apare delicata problemă a modului în care ele vor fi folosite în afara acesteia. Se apreciază că, în acest sens, pot fi avute în vedere: modificarea termenelor de efectuare a unor lucrări (“lucrări amânate”), dacă tehnologia permite; cooperarea între fermele unei societăţi comerciale agricole pe acţiuni, care au structuri diferite ale culturilor ; efectuarea de lucrări pentru alte unităţi; etc.

Metoda graficului de desfăşurare a lucrărilor nu oferă o soluţie şi în ceea ce priveşte structura (după putere) a parcului de tractoare. Or, este ştiut că aceasta determină mărimea cheltuielilor de exploatare. Ca urmare, este necesar să se recurgă la metode matematice, cu referire specială la programarea liniară. Un asemenea model are în vedere atât necesarul de tractoare, cât şi mărimea cheltuielilor de exploatare. Funcţia sa scop o constituie, tocmai, minimizarea cheltuielilor de exploatare. Acesteia i se adaugă restricţii referitoare la efectuarea întregului volum de lucrări pe feluri şi pe perioade, precum şi la faptul că numărul de tractoare să nu depăşească pe acela de care poate dispune societatea printr-o utilizare raţională a acestora (1,90). Evident că vor fi şi restricţii referitoare la nenegativitatea soluţiei.

Dacă pe lângă maşinile agricole specializate se recurge şi la unele care participă la mai multe lucrări, atunci numărul acestora se determină în funcţie de perioada cu cel mai mare volum a lucrărilor, utilizându-se formula prezentată în cazul tractoarelor.

258

9.3.1. Eficienţa economică a utilizării tractoarelor şi maşinilor agricole

Având în vedere eforturile financiare solicitate de creşterea înzestrării tehnice, ca şi nivelul cheltuielilor de exploatare pe care le generează este necesar să se urmărească folosirea eficientă a tractoarelor şi maşinilor agricole, şi în general, a întregului capital fix.

Eficienţa cu care este folosit capitalul fix se poate reda utilizând o serie de indicatori, cum sunt cei din tabelul 1.

Tabelul 1Denumirea indicatorilor Simbol Modul de calcul

1. Venituri din exploatare la 1000 lei capital fix.

V/1000 lei CF

2. Cifra de afaceri la 1000 lei capital fix

CA/1000 lei CF

3. Valoarea adăugată la 1000 lei capital fix

VA/1000 lei CF

4. Profitul la 1000 lei capital fix P/1000 lei CF

Adâncind această problemă, în cazul tractoarelor şi a maşinilor, în calitate de componente de bază ale capitalului fix, lucrurile pot fi privite începând cu un agricultor care deţine un singur tractor, mergând până la societăţile comerciale prestatoare de servicii, sub forma lucrărilor agricole şi al societăţilor comerciale agricole pe acţiuni deţinătoare de tehnică agricolă pentru propria activitate de producţie.

În primul caz, aprecierea eficienţei presupune evidenţierea cheltuielilor fixe şi variabile generate de utilizarea tractoarelor pentru a efectua lucrări diferitelor exploataţii. Având nivelul cheltuielilor totale şi volumul lucrărilor agricole (arat, semănat, discuit, nivelat), în prealabil transformate în hectare arătură normală, se poate stabili costul pe hantru ca raport între cheltuielile cu tractoarele şi volumul lucrărilor agricole exprimate în hantri. Cheltuielile se vor compara cu veniturile obţinute, în raport de volumul lucrărilor efectuate şi de tarifele percepute,

259

obţinându-se un rezultat (R) pozitiv (profit) sau negativ (pierdere) .

în care :

Ch – cheltuielile generate de utilizarea tractorului;Vli – volumul lucrării de felul i; Ti – tariful pe unitatea de lucrări i.

Proprietarul va fi interesat să-l folosească cât mai mult timp în cursul unui an şi, respectiv, să execute un volum mare de lucrări. În acest domeniu, se ţine seama de “pragul de rentabilitate”, redat prin numărul minim de ore de funcţionare sau de hectare lucrate pe an, sub care tractorul nu produce profit.

Problemele devin mai complexe şi, chiar, mai importante când este vorba de societăţile (de diferite tipuri) care dispun de tractoare şi maşini agricole. Modul în care vor fi folosite aceste mijloace tehnice influenţează profitul societăţilor de tip AGROMEC, al celor create prin iniţiativa privată, costul la care se obţine fiecare produs în societăţile comerciale pe acţiuni, care au tractoare şi maşini proprii, iar, prin efectul propagat, rentabilitatea produselor. Ca urmare, orice deţinător de mijloace tehnice trebuie să urmărească utilizarea lor raţională asigurând un volum cât mai mare de lucrări şi o durată anuală de folosire ridicată (peste 2000 de ore) “depăşindu-se pragul de rentabilitate”. În acelaşi timp, este necesar să se menţină sub un anumit control cheltuielile pe care utilizarea mijloacelor tehnice le generează, în special a celor variabile (carburanţi, lubrifianţi, salarii etc.). Acestora din urmă li se adaugă, după cum este cunoscut, cheltuielile fixe (amortizarea, dobânda la creditele luate pentru procurarea mijloacelor tehnice etc.).

Dacă se calculează cheltuielile pe ora de funcţionare (Cu), atunci acestea vor fi (75):

Cu = , în care :

F – cheltuielile fixe totale;

260

h – numărul de ore de funcţionare;cv – cheltuielile variabile pe oră.La un anumit număr de ore de funcţionare h0, cheltuielile

orare vor fi:

Cu0 = .

Dacă sporeşte numărul de ore de funcţionare, de la h0 la h1, atunci vom avea:

Cu1=

Deci Cu1 < Cu0 , de unde rezultă importanţa asigurării unui număr anual de ore de funcţionare cât mai ridicat.

Volumul de lucrări şi numărul de ore de funcţionare şi, în final, eficienţa cu care sunt utilizate mijloacele tehnice depind de factori de natură diversă, dintre care amintim (17,74,82):

a) producerea, de către industria de profil, de maşini şi tractoare perfect adaptate la funcţiile lor, la specificul activităţilor din agricultură şi, totodată, a unor maşini polivalente, care sunt utilizate, desigur, la mai multe lucrări, prelungindu-se durata de folosire a lor în decursul unui an, având loc o reducere a cheltuielilor pe ora de funcţionare, fenomenul fiind influenţat şi de aria de deservire;

b) condiţiile naturale în care vor efectua lucrări tractoarele şi maşinile agricole (relief, rezistenţa solului etc.), influenţa acestora regăsindu-se asupra randamentului agregatelor;

c) suprafaţa deţinută, structura culturilor, tehnologiile şi modul de organizare a terenului arabil specifice, după caz, unităţilor din microzona în care se prestează lucrările agricole sau societăţilor comerciale agricole pe acţiuni, acestea influenţând: randamentul agregatelor, timpul necesar pentru a efectua un hectar-lucrare, consumul de combustibil şi, în final cheltuielile de exploatare;

261

d) rezolvarea, într-o anumită perspectivă a problemelor privind concentrarea proprietăţii funciare, crescând, deci, suprafeţele exploataţiilor agricole, concomitent cu reducerea numărului acestora, şi comasarea fiecărei proprietăţi într-un număr cât mai mic de loturi; are loc, astfel, o ameliorare a structurilor funciare; în acelaşi sens acţionează şi concentrarea proprietăţii în exploatare , prin arendare, cooperare, asociere etc.

e) modul de alcătuire a agregatelor, urmărindu-se folosirea puterii tractoarelor, asigurarea vitezei şi a lăţimii de lucru şi un consum redus de combustibil;

f) formarea profesională a celor care utilizează mijloacele tehnice, asigurându-se o exploatare raţională a acestora şi creşterea timpului efectiv de lucru dintr-un schimb;

g) stabilirea momentului optim de înlocuire a fiecărui mijloc tehnic, accentul fiind pus pe evoluţia nivelului cheltuielilor de funcţionare, fenomenul putând fi surprins prin intermediul unor relaţii matematice (61). Astfel, dacă V(0) este valoarea iniţială a unui mijloc tehnic, iar D(k) este deprecierea din anul K şi V(k)

valoare echipamentului în acelaşi an, atunci avem :V(K+1) = Vk – D(k+1) , 0 K n-1Dacă F(k) reprezintă cheltuielile de funcţionare în anul k ,

atunci cheltuielile totale generate de folosirea echipamentului din momentul achiziţionării şi până în anul k, notate cu Ck vor fi:

C(k) =

Relaţia de mai sus nu ia în considerare actualizarea cheltuielilor. Prin introducerea în calcule a fenomenului de actualizare,

cu un procent anual 100 i, relaţia devine :

C(k) = (1+i)-s

Expresia Ck se mai numeşte şi cost total cumulat al utilizării echipamentului.

262

Dacă este costul mediu anual de utilizare, nivelul său în primii k n de funcţionare va fi:

Momentul optim de înlocuire este K N, dacă

h) menţinerea în stare de funcţionare a tractoarelor şi maşinilor agricole prin aplicarea unui program riguros de întreţinere, revizii şi reparaţii;

i) repartizarea optimă a tractoarelor pe feluri de lucrări, urmărindu-se asigurarea concordanţei dintre puterea tractoarelor şi solicitările, în acest sens, ale diferitelor lucrări. Atingerea unui asemenea obiectiv presupune utilizarea metodei distributive a programării liniare (62).

Funcţia scop a modelului o reprezintă minimizarea cheltuielilor pentru efectuarea lucrărilor :

min.

Restricţiile sunt următoarele:a) suma suprafeţelor lucrate de fiecare tip de tractor dintr-

o lucrare să fie egală cu volumul lucrării respective:

i = (1,2,. . . , m)

b) suma suprafeţelor lucrate de un tip de tractor din fiecare lucrare să fie egală cu randamentul său pe perioada respectivă. :

j = (1,2,. . ., n)

c) volumul total al lucrărilor (exprimate în ha.a.n. ) să fie egal cu suma randamentelor tuturor tipurilor de tractoare pe perioada respectivă (problemă echilibrată):

263

d) nenegativitatea soluţiei: XiJ Simbolurile au următoarele semnificaţii: xij - volumul din lucrarea i executat cu tipul de tractor j;rj – randamentul tractorului de tipul j, pe perioada de

efectuare a lucrărilor;cij – costul unei unităţi din lucrarea i efectuată cu tractorul

de tipul j;j – numărul de tractoare;i – numărul de lucrări.j)un rol important în extinderea mecanizării şi în

asigurarea folosirii eficiente a mijloacelor tehnice îl are utilizarea lor în comun (75), atunci când sunt deţinute în proprietate privată de diverse persoane (şefi de exploataţii, întreprinzători etc.). Se apreciază că, această formă de utilizare oferă un avantaj de necontestat, care se referă la înregistrarea unui cost mult mai redus, comparativ cu cel când mijloacele tehnice se folosesc individual. Astfel, dacă maşina este deţinută de către mai mulţi agricultori, va lucra un număr mai mare de ore anual, rentabilitatea sa fiind ridicată. Privită economic, ceea ce reprezintă, cu certitudine, o prioritate, soluţia pare foarte bună. Fenomenul poate să genereze, însă, şi unele dificultăţi, legate de concentrarea unor lucrări în perioade scurte şi de factorul psihologic:

• lucrările privind aceeaşi maşină sunt relativ concentrate în timp (cum ar fi, de exemplu, recoltarea unor culturi), ceea ce face ca, pe lângă, problema numărului redus de ore de utilizare, să apară şi cea referitoare la stabilirea ordinii în folosirea maşinii de către cei care o deţin în comun;

• din punct de vedere psihologic, este greu, susţin cunoscătorii în domeniu, să faci un agricultor să accepte că depinde de alţii pentru a dispune de maşina de care

264

are nevoie la un moment dat (şi al cărui coproprietar este ) şi să-l convingi să admită că ea va fi utilizată convenabil şi întreţinută normal (de ceilalţi coproprietari).

În sensul celor de mai sus, poate fi citată experienţa agricultorilor francezi, care recurg la unele forme de utilizare în comun a diverselor mijloace tehnice, cum ar fi: întrajutorarea (ajutorul reciproc), banca de muncă, contractul de folosire a unor maşini, sau cooperative de utilizare a materialului agricol (C.U.M.A.).

Întrajutorarea este o formă de exploatare colectivă fondată pe reciprocitate şi gratuitatea serviciilor între agricultori . Ea se concretizează prin schimburi de servicii în muncă şi în mijloace de exploatare. Întrajutorarea permite compensarea anumitor riscuri, iar agricultorii beneficiază de competenţe tehnice deosebite, având loc şi o diminuare a cheltuielilor de exploatare. Se susţine că, în timp, întrajutorarea a permis agricultorilor să-şi amelioreze condiţiile de muncă.

Banca de muncă este o asociaţie de întrajutorare, care permite să se normalizeze acest fenomen, astfel încât nimeni să nu fie lezat, ceea ce este deosebit de important în cazul punerii în comun de mijloace tehnice costisitoare. Ea este creată între agricultori, care sunt sau nu proprietari de mijloace tehnice. Aceştia schimbă munca şi maşinile lor. Fiecare tip de muncă sau de mijloc tehnic are un barem de utilizare. Se stabileşte o balanţă valorică pentru fiecare participant. Acesta cunoaşte, astfel, importanţa lucrărilor pe care le-a furnizat sau pe care trebuie să le furnizeze.

Contractul de utilizare a unei maşini presupune, de fapt, cumpărarea şi utilizarea în comun a unei maşini. Cei care recurg la acest contract participă la cumpărare cu sume de bani a căror mărime este în funcţie de utilizarea viitoare pe care contează şi acceptă reglementarea folosirii fixată în comun.

C.U.M.A. are forma juridică de societăţi cooperative agricole. Ele pun la dispoziţia celor care aderă, maşini, tractoare

265

şi chiar elicoptere. Buna funcţionare a unei astfel de cooperative depinde de rigoarea regulamentului interior care stă la baza acesteia.

Impactul pe care factorii prezentaţi, alături de care pot fi regăsiţi şi alţii, îl au asupra eficienţei utilizării tractoarelor şi maşinilor agricole presupune studierea fiecăruia şi găsirea unor soluţii de răspuns, astfel încât influenţa lor să fie, totdeauna, pozitivă.

9.4. Mijloacele de transport şi utilizarea lorMijloacele de transport constituie o altă componentă a

capitalului fix, ele intervenind cu un rol important în desfăşurarea activităţii din agricultură. Se cunoaşte faptul că această ramură este de mare întindere teritorială şi că, anual, se obţin cantităţi însemnate de produse (de ordinul milioanelor de tone), unele fiind de mare volum, altele perisabile etc., care trebuie transportate spre locurile de depozitare sau spre centrele de consum. Este vorba de deplasarea lor fizică pe diferitele filiere. În plus, în agricultură se utilizează importante cantităţi de factori de producţie, ceea ce presupune, între altele, vehicularea lor de la locul de procurare sau de depozitare spre cele unde sunt amplasate diferitele culturi. Avem, în acest fel, imaginea volumului transporturilor (acestea nedesfăşurându-se, în toate cazurile în cele mai bune condiţii din cauza, în principal, a stării drumurilor) din agricultură şi, cel puţin în mod indirect, a nivelului cheltuielilor pe care le generează şi care se răsfrâng asupra producţiei.

Faţă de transporturile din agricultură se manifestă anumite cerinţe, cum ar fi: vehicularea produselor agricole, în termen optim, la locurile

de depozitare sau spre centrele de consum, fără pierderi cantitative şi deprecieri calitative (fiind cunoscut raportul dintre preţ şi calitate);

asigurarea la termenele agrotehnice a factorilor de producţie necesari culturilor;

266

urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor de transport, ţinând seama de caracterul sezonier al lucrărilor de transport şi de condiţiile în care se desfăşoară;

fie că se execută cu mijloace proprii, fie închiriate de la unităţile specializate, nu trebuie uitat că se transportă factori de producţie şi produse foarte variate, uneori pe distanţe mari şi în condiţii dificile de deplasare, ceea ce influenţează utilizarea mijloacelor de transport şi, desigur, nivelul cheltuielilor.

În ceea ce priveşte eficienţa cu care sunt folosite mijloacele de transport, se ţine seama de faptul că produsele agricole care se transportă au o valoare mai scăzută decât produsele industriale de acelaşi volum. Aceasta face ca economicitatea transportului (se mai numeşte şi transportabilitate economică) produselor agricole, adică raportul dintre valoarea acestora şi volumul pe care îl ocupă să fie mai mică în agricultură (63) . Este vorba, cu alte cuvinte, de măsura în care valoarea produsului transportat suportă cheltuielile de transport.

Există o mare varietate de tipuri de transporturi , criteriile de grupare a acestora fiind , desigur, şi ele diferite: a) după locul unde se execută, există transporturi : interne (în

interiorul unităţii) şi externe (în afara unităţii);b) după distanţă : transport local, efectuat de regulă cu mijloace

proprii , inclusiv cu tracţiune animală (mai cu seamă în cazul gospodăriilor familiale) şi transport la distanţă, realizat cu mijloace proprii de mare capacitate sau închiriate;

c) după termenul de executare, întâlnim transport: limitat de termene agrotehnice, nelimitat de aceste termene şi accidental;

d) după mijlocul de tracţiune: transport cu tracţiune mecanică şi, respectiv, cu tracţiune animală;

e) după itinerarul parcurs, se pot delimita: transport pendular (dus-întors), inelar, în cazul distribuţiei sau al încărcării din mai multe puncte de pe teritoriul , de exemplu, al unei

267

societăţi comerciale agricole pe acţiuni, radial (între ferme sau între acestea şi centrul societăţii agricole comerciale). Produsele care se transportă se pot grupa şi ele după mai

multe criterii, cum ar fi: a) după natura lor: cereale, leguminoase, fructe, furaje,

îngrăşăminte etc.;b) după rezistenţa la transport: produse perisabile şi pretenţioase

la transport şi produse cu durată mai mare de păstrare şi rezistente la transport;

c) după greutatea volumetrică există produse: cu volum mic şi greutate mare şi, respectiv, cu volum mare şi greutate mică.

Cunoaşterea specificul diferitelor produse are importanţă în ceea ce priveşte repartizarea lor pe mijloace de transport şi asigurarea unor cerinţe specifice, inclusiv, în unele cazuri, a atmosferei condiţionate.

Desfăşurarea transporturilor şi utilizarea eficientă a mijloacelor de transport au ca premisă esenţială calcularea necesarului de astfel de mijloace tehnice. În cazul unui anumit tip de mijloace de transport (după repartizarea prealabilă a volumului de produse pe fiecare tip), pentru a stabili necesarul (Nt) se poate folosi relaţia următoare (77):

Nt = în care:

V – volumul produsului ce trebuie transportat;W – productivitatea zilnică a mijloacelor de transport;t – timpul în care trebuie efectuat transportul. În cazul în care se urmăreşte calcularea necesarului anual

de mijloace de transport (Ma), aceasta se obţine pe baza volumului total al transporturilor (Vt) şi a capacităţii anuale de transport a unei maşini (Ca), recurgând la relaţia (77):

Ma = ,

Pentru a se ajunge la capacitatea anuală de transport a unei maşini este necesar să se determine: a) durata (D) a unei curse:

268

D =

D = d1+ d2+t1+t2, în care:d – distanţa de transport (dus şi întors) – km.v – viteza medie de deplasare a mijlocului de transport, în

km/oră;d1, d2 – timpul pentru deplasarea dus şi întors, în minute;t1, t2 – timpul pentru încărcat şi descărcat, în minute.

b) numărul de curse dintr-o zi (N):

N =

T – timpul de lucru pe zi, în minute ;k – coeficientul de utilizare a timpului zilnic de lucru (80-

90%);D – durata medie a cursei , în minute;

c) numărul anual de curse (Na):Na = N . Za Za – numărul de zile de lucru pe an;

d) distanţa totală anuală de parcurs (Da):Da = Na - distanţa medie parcursă de un

mijloc de transport într-o cursă.Capacitatea anuală de transport a maşinii (Ca), exprimată

în tone-kilometri, va fi:Ca = Da . cm cm – tonajul maşinii

În cazul transportului efectuat în corelaţie directă cu diferite lucrări agricole, calculul necesarului de mijloace de transport se face ţinând seama de acest lucru. De exemplu, necesarul zilnic de mijloace (N) pentru transportul boabelor de la combină se face recurgând la formula următoare (63):

N = , în care:

Wh – randamentul orar al combinelor; Nc – numărul de combine care lucrează zilnic;t – timpul pentru un ciclu de transport ;c – capacitatea mijlocului de transport.

269

Pe lângă fundamentarea necesarului de mijloace de transport, utilizarea acestora depinde şi de alţi factori, cum ar fi: repartizarea corespunzătoare a cantităţilor de produse pe

diferite mijloace de transport; optimizarea itinerariilor pe care se vor efectua transporturile; folosirea completă a capacităţii fiecărui mijloc de transport; reducerea timpilor de staţionare cu ocazia încărcării şi a

descărcării ; alegerea celui mai potrivit mijloc de transport pentru

condiţiile date, ţinând seama , printre altele, de : distanţa de parcurs, starea drumurilor, specificul produsului.

9.5. Eficienţa investiţiilor în construcţii agricoleEste cunoscut faptul că desfăşurarea unor procese de

producţie din agricultură (în creşterea animalelor, legumicultura de seră, stocarea cerealelor, depozitarea şi păstrarea legumelor şi a fructelor etc.) are loc în spaţii închise, reprezentate prin construcţii de diferite tipuri, ferme şi variante constructive.

În creşterea animalelor, concentrarea unor efective mari în întreprinderi şi forme, prin extinderea tehnologiilor industriale, a condus la apariţia unor construcţii de dimensiuni considerabile. La fel s-a întâmplat şi în domeniul depozitării şi al păstrării unor produse agricole. Toate au cerut investiţii ridicate. Declinul agriculturii, după 1990, a făcut ca multe dintre construcţii să nu mai fie folosite, din motive variate, efectivele de animale reducându-se semnificativ. De asemenea, capacităţi de depozitare şi de producţie legumicolă în seră nu mai sunt utilizate. În ansamblu, a avut loc o pierdere de capital.

Dincolo de cele întâmplate cu vechile construcţii, trebuie subliniat că o agricultură modernă reclamă existenţa unor spaţii construite, acestea urmând să fie gândite şi realizate fără supradimensionare, ţinând cont că, de exemplu, că fermele de creştere a animalelor vor concentra efective mult mai mici decât în perioada anterioară anului 1990, stabilindu-se dimensiuni

270

optimale pentru fiecare specie, pe categorii de exploataţii şi pe sisteme de producţie .

Construcţiile îşi vor păstra, deci, rolul în ceea ce priveşte modernizarea tehnică a agriculturii, fiind o componentă importantă a capitalului fix.

Spaţiile construite oferă condiţii pentru desfăşurarea proceselor de muncă şi protejează animalele, culturile de seră şi produsele depozitate, împotriva intemperiilor. Rolul lor sau, cel puţin, al unora dintre ele este, însă, mult mai complex.

O serie de construcţii au impact asupra nivelului producţiei (există păreri care contestă acest rol (71). Astfel, dacă avem în vedere grajdurile şi serele, prin microclimatul asigurat influenţează starea de sănătate a animalelor şi a plantelor şi, prin aceasta, potenţialul lor productiv.

Alte construcţii, cum sunt depozitele de legume şi fructe, în special cele cu atmosferă controlată, menţin şi chiar îmbunătăţesc calitatea produselor depozitate, deoarece acestea îşi continuă anumite procese biologice (maturare şi coacere). Rolul lor economic (nu mai vorbim de cel social – asigurarea de produse necesare hranei populaţiei în extrasezon) este mai larg. Este cunoscut faptul că, în general, exceptând legumele obţinute în spaţii acoperite şi sere, oferta de legume şi de fructe este sezonieră. Or, cererea consumatorilor este ritmică. Ca urmare, produsele depozitate satisfac eşalonat cererea de consum. Mai mult, ele intervin şi cu rol de reglare, vârful de ofertă ducând la scăderea preţurilor de vânzare. Retrăgând din circuitul comercial unele cantităţi de produse şi asigurând păstrarea lor, depozitele permit vânzarea lor în perioadele când preţurile sunt mai ridicate sau, în cazul exportului, când conjunctura pieţei internaţionale este favorabilă.

Alte construcţii sunt destinate adăpostirii echipamentelor agricole (tractoare, maşini, utilaje, instalaţii etc. “Confortul” asigurat de aceste construcţii evită accelerarea uzurii fizice a mijloacelor tehnice respective, ceea ce influenţează asupra

271

duratei lor de utilizare şi asupra nivelului cheltuielilor de întreţineri şi reparaţii.

Având în vedere că pentru construcţii se fac eforturi financiare, sub formă de investiţii, este necesar ca ele să răspundă unor cerinţe de natură tehnică şi economică ( 8 ): să corespundă proceselor de producţie specifice domeniilor

pentru care au fost realizate; să favorizeze mecanizarea proceselor de muncă şi aplicarea

componentelor tehnologiilor utilizate; să ofere posibilităţi de racordare la reţelele edilitare,

asigurându-se anumite utilităţi (apă, energie electrică etc.) cu cheltuieli minime;

să poată fi adaptate la alte domenii de activitate, având în vedere modificările structurii cererii; în acest fel are loc o economisire a resurselor utilizate pentru investiţii şi se asigură o mai mare flexibilitate în trecerea de la o afacere agricolă la alta; totodată, se evită uzura morală rapidă a construcţiilor;

să nu ducă la risipa de teren, urmărindu-se a se respecta prevederile Legii 18/1991 ;

să genereze investiţii specifice mici.O altă problemă importantă o constituie amplasarea

construcţiilor, ele constituind componente ale unor centre de producţie, aceasta urmând a se face ţinând seama de condiţii naturale şi tehnico-constructive, care pot fi (8):

orografice şi microclimatice (terenul să fie permeabil, pânza de apă freatică să se afle la cel puţin 1,5 m sub talpa fundaţiei, iar apa subterană să satisfacă necesarul cantitativ şi calitativ pentru alimentare);

sanitar-veterinare (apa să corespundă reglementărilor, terenul să fie în afara zonelor de poluare industrială, să se respecte distanţele faţă de centrele populate, evitându-se poluarea reciprocă).Cerinţele şi condiţiile de amplasare sunt respectate cu

ocazia elaborării studiului de fezabilitate. Alegerea acesteia şi, implicit, a variantei constructive iau în considerare: veniturile

272

brute ce se vor obţine, cheltuielile totale actualizate, venitul net actualizat, rata internă de rentabilitate a investiţiei, analiza pragului de rentabilitate, analiza sensibilităţii şi a riscului. În general, se au în vedere performanţele economice viitoare, posibil de atins în urma efectuării investiţiilor.

Interesează, de asemenea, eficienţa cu care sunt folosite construcţiile şi , implicit, cea a investiţiilor pe baza cărora s-au realizat. Cele două aspecte sunt privite în interrelaţie. Se porneşte de la ideea, că investiţiile, prin nivelul şi structura lor, conduc la anumite rezultate economice în utilizarea construcţiilor, iar eficienţa investiţiilor nu se poate determina decât în baza efectelor economice pe care le generează.

În vederea exprimării eficienţei investiţiilor pentru construcţii se poate recurge la o serie de indicatori, cum ar fi:

a) Investiţia specifică (Is), reprezentând raportul dintre investiţia totală (It)şi capacitatea de producţie a construcţiei rezultată în urma efectuării investiţiilor. Deci:

Is =

Investiţiile se fac în domenii diferite (irigaţii, ameliorări funciare, sere, grajduri pentru animale, depozite etc.) şi, de aceea, capacitatea se exprimă, după caz, în: hectare, locuri pentru animale, m2, suprafaţă construită (totală şi utilă). Atunci când, de exemplu, în cazul puilor de carne se rulează mai multe serii pe an, investiţia specifică se calculează pe loc /serie.

b) Termenul de recuperare a investiţiei (Tr), calculat prin raportarea investiţiei totale la profitul realizat (P), astfel:

Tr =

El reprezintă timpul în care efectul economic, generat de folosirea construcţiei într-un anumit scop, egalează efortul investiţional. Un rol important au aici nivelul cheltuielilor de exploatare.

c) Coeficientul de eficienţă a investiţiei (12), care este inversul termenului de recuperare:

273

K =

Acest indicatori arată cât de mare este efectul economic la un leu investit .

d) Termenul de comparare a investiţiei suplimentare (Trs) calculat atunci când sunt două variante constructive care

presupun investiţii totale diferite - , şi cheltuieli

de exploatare pe unitatea de produs - Ch0 şi Ch1 deosebite prin nivelul lor (Ch0 > Ch1). Deci:

Trs =

Q1 – producţia obţinută în condiţiile It1.

e) randamentul economic al investiţiei (86): Avem, în acest caz:

1) Randamentul anual Pa= Qv-Cha , în care: Qv = valoarea producţiei;Cha = cheltuieli anuale de producţie;

2) Profitul totalPt = Pa x De, în care: Pa = profitul anual;De = durata eficientă de funcţionare;

Profitul total este profitul realizat din momentul punerii în funcţiune a sistemului de irigaţii şi până la expirarea momentului.

3) Profitul de recuperare reprezintă partea din profitul total destinat recuperării fondurilor de investiţii, respectiv:

Pr = It 4) Profitul final Pf = Pt –Pr sau Pf = P – I t De asemenea, se mai pot calcula: durata de realizare a

lucrărilor de investiţii, durata de funcţionare a obiectivului,

274

precum şi indicatori ai măsurării rezultatelor obţinute: producţia fizică totală, producţia stas, cifra de afaceri, profitul anual, rata de rentabilitate, pragul de rentabilitate.

Pragul de rentabilitate =

=

Eficienţa economică a investiţiei depinde de modul în care este utilizată construcţia agricolă (pentru a obţine acea cantitate de produse necesară recuperării investiţiei din profitul realizat).

Aprecierea eficienţei investiţiilor presupune luarea în considerare şi a efectului economic negativ determinat de imobilizarea investiţiilor (o pierdere de profit pe durata când investiţia nu este dată în funcţiune). Acest efect poate fi diminuat prin: repartizarea raţională a investiţiilor pe perioade de execuţie şi scurtarea termenului de dare în folosinţă a capacităţii construite.

Cu ocazia abordării eficienţei investiţiilor este necesară actualizarea elementelor care intervin în calcule, astfel încât să se diminueze fenomenul inflaţionist.

În funcţie de momentele de referinţă se calculează: profitul actualizat, cheltuielile specifice actualizate, randamentul economic actualizat al investiţiei, termenul actualizat de recuperare a investiţiei. Indiferent de momentul în care se calculează aceşti indicatori, eficienţa economică a investiţiei în cazul construcţiilor agricole ( amplasare, transport) se realizează atunci când raportul dintre utilizarea investiţiei (veniturile şi cheltuielile pe care le generează este întotdeauna > 0 .

Asigurarea eficienţei investiţiilor trebuie urmărită în toate etapele de realizare a construcţiilor: proiectare, execuţie şi exploatare. În acest sens, urmează să se aibă în vedere, între altele :

275

optimizarea dimensiunii construcţiilor şi amplasarea lor raţională;

reducerea costurilor construcţiilor prin alegerea variantei constructive care este cea mai avantajoasă;

stabilirea succesiunii fazelor de execuţie şi de punere în funcţiune, pentru ca perioada de realizare a investiţiei să fie cât mai mică;

folosirea la întreaga capacitate a construcţiei, cheltuielile cu amortizarea raportându-se pe un volum mai mare al producţiei, ceea ce influenţează costul pe unitatea de produs (capacitatea fiind proiectată , desigur, în concordanţă cu solicitările existente pentru ceea ce se urmăreşte a se obţine).

Cuvinte şi expresii cheie

• capital fix • randament mediu pe perioadă• înzestrare tehnică • eficienţa mijloacelor tehnice• capitalizarea exploataţiilor agricole

• cheltuieli pe ora de funcţionare

• modernizarea agriculturii • cost total cumulat• piaţa factorilor de producţie • moment optim de înlocuire a

unui mijloc tehnic• cerinţe tehnice, economice , ergonomice

• întrajutorare

• criterii • bacă de muncă• cost minim pe perioadă • contract de utilizare• necesar de mijloace tehnice • societăţi cooperative agricole

• transportabilitate economică• mijloace tehnice (tracţiune) disponibile

• tipuri de transporturi

• mijloace tehnice (tracţiune) utilizate

• durata unei curse• productivitate zilnică

• calculul direct • capacitate anuală de transport• graficul de desfăşurare a lucrărilor

• ciclu de transport• itinerariu de transport

276

• timp de staţionare

Întrebări de verificare1. Care sunt consecinţele economice şi sociale ale utilizării

mijloacelor tehnice în agricultură ?2. Care sunt principalele cerinţe faţă de alegerea tipurilor de

tractoare şi maşini agricole ?3. Care sunt criteriile de alegere a mijloacelor tehnice şi care

este conţinutul lor ? 4. Care sunt principalele probleme care preced calculul

necesarului de tractoare şi maşini agricole ?5. Care sunt metodele de determinare a necesarului de

tractoare şi maşini agricole ?6. Care sunt principalii factori de influenţă asupra utilizării

mijloacelor tehnice ?7. Cum se stabileşte momentul optim de înlocuire unui

mijloc tehnic ?8. Cum se asigură repartizarea optimă a tractoarelor pe feluri

de lucrări agricole ?9. Care este specificul şi care sunt cerinţele faţă de

transporturile din agricultură ?10.Care sunt principale tipuri de transporturi din agricultură ?11.Cum se determină necesarul de mijloace de transport ?12. Care sunt principalele modalităţi de utilizare eficientă a

mijloacelor de transport ?

Teste de autoevaluare 1. Elementele de mai jos nu sunt consecinţe economice şi sociale ale extinderii mecanizării în exploataţiile agricole (1 p):

a. creşterea productivităţii munciib. atenuarea influenţei factorilor naturali asupra calităţii produselor

agricole şi a randamentului mijloacelor tehnice c. reducerea costurilor de producţie d. mărirea randamentelor la hectar e. uşurarea şi ameliorarea muncii producătorilor

277

2. Problemele legate de gabaritul şi de puterea echipamentelor tehnice utilizate în agricultură au fost generate de (1 p):

a. incapacitatea industriei producătoare de a realiza noi tipuri de echipamente, după putere şi gabarit

b. lipsa resurselor umane care să folosească tipurile existentec. fărâmiţarea („fragmentarea”, „atomizarea”, „parcelarea”) proprietăţii

funciare d. insuficienţa cunoştinţelor tehnice referitoare la organizare de sole

raţional dimensionate e. preponderenţa în agricultură a terenurilor arabile în pantă şi

accidentate3. Decizia referitoare la alegerea unui mijloc tehnic (echipament),

care urmează să fie utilizat într-o exploataţie agricolă, are drept criteriu principal (1 p):

a. randamentul în exploatareb. economia de combustibilc. mărimea cheltuielilor de achiziţionare şi de exploatare pe perioada

(an) de folosire d. nivelul de calificare al celor care vor utiliza echipamentul e. condiţiile naturale şi economice ale zonei în care echipamentul va

efectua lucrări agricole 4. Stabilirea necesarului de mijloace tehnice are printre premise

cunoaşterea unor aspecte, precum (1 p): a. mijloacele tehnice disponibile b. condiţiile de întreţinere şi reparare a mijloacelor tehnice

achiziţionate c. posibilităţile de achiziţionare de cantităţi suplimentare de

combustibil d. mijloacele tehnice utilizate e. a + d

5. Creşterea numărului de ore de utilizare aferente unui tractor generează cheltuieli mai mici pe ora de funcţionare, ca urmare a faptului că pe o oră revin mai puţine cheltuieli (1 p) :

a. variabile b. fixec. cu amortizarea d. cu dobânda achitată pentru creditele împrumutate în vederea

achiziţionării tractorului e. cu combustibilul

6. Modelul matematic de repartiyare optimă a tractoarelor pe feluri de lucrări agricole are drept criteriu (1 p):

278

a. executarea la timp a lucrărilor agricole b. reducerea cheltuielilor de exploatare c. îmbunătăţirea calităţii produselor, acestea corespunzând, în mai

mare măsură, cerinţelor pieţei d. aplatizarea „vârfurilor de muncă” în utilizarea tractoarelor e. alcătuirea raţională a agregatelor

7. Măsura în care valoarea produsului agricol transportat suportă cheltuielile de transport este recunoscută sub denumirea de (1 p):

a. transmitanţă b. transport în flux c. transportabilitate economică d. raţionalitatea transportului efectuat pentru produsul respectiv e. transportabilitate tehnică aferentă produsului aflat în circuitul de

valorificare 8. Timpul în care profitul rezultat, în urma efectuării unei intervenţii,

egalează mărimea acesteia, redă (1 p): a. investiţia care revine pe unitatea de capacitate a obiectivului de

investiţiib. termenul de recuperare a investiţieic. coeficientul de eficienţă al investiţieid. termenul de compensare a investiţiei suplimentaree. eficacitatea investiţiei

9. Pentru determinarea necesarului de tractoare se utilizează mai multe metode, cum ar fi (2 p):

1. metoda distributivă a programării liniare 2. calculul direct3. metoda distanţelor normate 4. metoda graficului de desfăşurare a lucrărilor agricole5. funcţiile de producţie 6. seriile paralele interdependente 7. programare liniară 8. metoda grafurilor

a – 1,3,4; b – 2,4,7; c – 5,6,8; d – 2,5,8; e – 1,5,6.

279