Cancerul nu e o boală ci o reacţie disperată a organismului"

Aşa m-am vindecat...

Profesor de sport, antrenor de fitness şi culturism, Adrian Radu avăzut moartea cu ochii. A fost lovit de cumplita boală a secolului şi,întrucât medicina nu mai putea să-l ajute, a pornit de unul singur unrăzboi total împotriva cancerului. O luptă care a durat câţiva ani şis-a încheiat cu o victorie binemeritată. L-am rugat să rememorezecutremurătoarea lui experienţă, în ideea că ea le-ar putea fifolositoare şi altor oameni, aflaţi într-o situaţie similară.

Semnele bolii

- Când a început coşmarul dvs.?

- În 1997. Antrenam şi practicam personal culturismul, atinsesem ogreutate corporală de 82 de kilograme, eram numai muşchi, fără pic degrăsime, când, dintr-o dată, am început să slăbesc accelerat. Încondiţiile în care mâncam foarte mult, excesiv chiar, am pierdutşapte kilograme într-o lună şi jumătate. Am apelat la soţia unuiprieten, doctoriţă la Spitalul Universitar. Cu toate că eramfumător, radiografia pulmonară a fost în ordine, în schimb, dinanalizele de sânge se vedea clar că există ceva de natură infecţioasă.Dar ce anume? Până la urmă, m-am stabilizat cumva pe la 75 dekilograme.În 1999, aveam scaune cu sânge şi dureri abdominale, însă le-am puspe seama hemoroizilor. Foarte mulţi din cei ce practică culturismulsunt ameninţaţi de hemoroizi, din cauza durităţii efortului fizic, aridicării greutăţilor şi a regimului alimentar hiperproteic, săracîn fibre - iar eu nu reprezentam o excepţie. Venea la sală şi unstudent în anul patru la Medicină, un tânăr deosebit de studios. I-aatras atenţia faptul că aveam un aspect ciudat, o paloare stranie,tegumentele aproape albe şi m-a întrebat ce se întâmplă cu mine.După ceea ce i-am relatat, mi-a spus: "Nu vreau să te sperii, dar aşacum îmi descrii tu scaunul, ar putea fi tumori pe colon. E mai bine săverifici". Am optat deocamdată pentru o metodă de investigaţieneinvazivă: RMN. Astfel am aflat că ansele intestinale nu arătaudeloc bine şi că unul dintre ganglionii din abdomen, care în modnormal ar fi trebuit să măsoare3-4 milimetri, avea mărimea unei portocale. Asta indica fără dubiu oinfecţie majoră. Părerea medicului, citez: "Trebuie să te desfacăcineva".Cum perspectiva de a fi demontat ca o maşinărie nu mi-a surâs, amînceput să caut tratamente complementare pentru infecţiileintestinale, am luat probiotice şi prebiotice, vitamine - în specialB-uri - şi am băut ceaiuri de plante. Durerile abdominale au cedat,însă pierdeam din ce în ce mai mult în greutate. În trei luni,

coborâsem la 62 de kilograme. Am discutat cu o doctoriţă, care mi-apropus un tranzit cu bariu. Colonul meu era plin de excrescenţe, uneledin ele foarte mari. Evident, de acolo proveneau sângerările.Verdictul: "Nu ştiu ce este, dar nu e în regulă". Era limpede că numai puteam evita colonoscopia şi m-am adresat unei autorităţi înmaterie: profesorului Oproiu. El mi-a găsit intestinul gros încărcatde polipi, pe segmentul transversal aveam unul enorm, de peste zececentimetri, care obtura colonul aproape complet, lăsând doar unspaţiu liber de un milimetru şi jumătate. Timp de douăsăptămâni, am aşteptat cu inima la gură rezultatul biopsiei, dealtfel previzibil: ţesut normal, ţesut malign şi celulenediferenţiate. Într-un cuvânt, cancer.Am avut o discuţie decisivă cu profesorul Oproiu. Chimioterapia şirazele nu intrau în discuţie, în cazul meu. Urma să mi se scoatăintestinul gros şi o porţiune din cel subţire. Am vrut să ştiu cândmi se va face colonoplastia, la care el m-a privit lung şi mi-a spuscă n-aveau din ce să-mi reconstruiască intestinul. Adică, trebuia sămă chinui cu un anus contra naturii, până la sfârşitul zilelor mele.Mi s-a părut inacceptabil.

Ce e cancerul

Mă topeam pe picioare. În decembrie, nu mai cântăream decât 53-54 dekilograme, şi chiar mersul prin casă devenise un efort prea marepentru mine. Revelionul l-am făcut în pat, mama venise să mă ajute şimă hrănea cu lingura, ca pe un copil. Îmi adusese nişte ceaiuri şi otinctură de spânz, de la un fitoterapeut din Galaţi. Le-am luat şi,după două-trei săptămâni, am mai prins ceva putere. Când m-am simţitdin nou în stare să ies din casă, m-am gândit că era timpul să măinformez, să văd şi eu ce Dumnezeu e cancerul ăsta şi ce se poate facecu el. Tot căutând pe internet, am ajuns din aproape în aproape, laOtto Warburg, un biochimist german, laureat al Premiului Nobel. El adefinit, în 1931, celula canceroasă prin câteva caracteristici: nurespiră oxigen, ci îşi produce energia prin procese fermentative;trăieşte în mediu acid; într-un mediu alcalin se distruge. Încontinuare, am citit o mulţime de studii la zi despre cancerul decolon, adunând mereu alte şi alte informaţii. Aşa am aflat că, lapacienţii respectivi, s-a constatat o lipsă de calciu în ţesutulcolonului, iar cel mai bun calciu este cel de origine marină şivegetală. Că la populaţii precum coreenii, care au fostdintotdeauna mari mâncători de varză, dar care nu consumă carne demamifere şi nici lactate, cancerele intestinale sunt ca şiinexistente. Că varza, ceapa şi usturoiul conţin substanţe careinhibă proliferarea celulelor maligne. Că acelaşi efect îl aremetilsulfonilmetanul (MSM), prezent în legumele crucifere. Cămucoasele - cu deosebire cele intestinale - nu se pot reface fărăglutamină, un aminoacid indispensabil muşchilor.

Mobilizarea

Astfel înarmat cu o sumedenie de cunoştinţe noi, m-am grăbit să lepun în practică. Am scos definitiv din alimentaţie lactatele şicarnea roşie, am trecut pe peşte oceanic şi mi-am procurat alge dinnişte culturi experimentale. Am băut în fiecare zi suc de varză, mi-amstors şi două cepe mari, iar usturoiul îl pisam şi îl mâncam cu peşteoceanic. Mi-am administrat MSM în doză triplă faţă de cea indicată pecutie şi mi-am întărit sistemul imunitar cu colostru. Am luatglutamină, am încercat yucca - vă amintiţi că a fost o asemenea modă- şi tot ce pot spune este că nu mi-a făcut nici rău, dar nici bine.Nu ştiam aproape nimic despre Coenzima Q10. Acum ştiu că ea are oînsemnătate vitală pentru mitocondrii (micile uzine energetice dininteriorul celulelor) şi, fiindcă producţia proprie a organismuluiscade abrupt, începând de la 30 de ani, la femei, şi 35 de ani, labărbaţi,trebuie suplimentată zilnic, pe cale orală. Necesarul luat înconsiderare la data aceea era de 15-30 de miligrame pe zi, respectiv200-300 de miligrame în cancer. Eu m-am decis imediat pentru 300 demiligrame. Zis şi făcut. După o vreme, însă, am început să am osenzaţie ciudată. Îmi pulsa ficatul, ca şi cum un pitic s-ar fistrecurat acolo şi ar fi lucrat de zor, bătând cu un ciocan. M-amsfătuit cu o prietenă farmacistă. Ea mi-a explicat că se produce odezintoxicare bruscă, din care cauză s-ar putea să am şi dureri decap. Chiar aşa a şi fost. Bun, mi-am spus, dacă am multe toxineacumulate în ficat, trebuie să le dau afară. Cum fac să-mi curăţficatul? Discutând întâmplător cu fosta soţie a unui boxer, ea mi-avorbit despre metoda clasică, aceea cu ulei de măsline, zeamă delămâie şi sare amară. Boxerii din America Latină şi din fostul blocsovietic o foloseau în mod obişnuit, pentrua-şi goli complet colecistul, înainte de meci, ca să fie mai puţinsensibili la lovituri. Doamna a mai precizat că procedura trebuieaplicată de două ori, la interval de două săptămâni. Aşa am făcut -şi m-am îngrozit de ce a ieşit din mine. Totuşi, asta a fost nimicatoată faţă de ceea ce avea să mi se întâmple mai târziu.

MUMIO, răşina neagră din Podişul Pamir

În 2002 a venit la facultatea noastră un cetăţean din RepublicaMoldova, care voia să ne vândă nişte pastile dintr-o răşină neagră,recoltată din Podişul Pamir, încercând să ne convingă că ar fiextraordinară pentru sportivi: Mumio. Fiindcă eu mă ocupam atunci delotul de fitness al ANEFS, profesorul l-a trimis la mine. În primulrând, i-am cerut o documentaţie. Mi-a adus o carte în limba rusă,semnată de un academician pe nume Norbekovici, din Kârgâzstan. După cemi-a tradus-o cineva şi am putut s-o citesc, am văzut acolorezultatele unor studii care dovedeau că smoala aceea cu miros ciudatare efecte benefice într-o multitudine de afecţiuni, de la alergii,ulcer, diabet şi hemoroizi, până la reumatism, osteoporoză, leucemie,diverse tipuri de cancer şi altele. S-ar fi zis că e un adevărat

panaceu. M-am gândit însă că nu puteam să dau altora un produs pe carenu l-am testat mai întâi eu însumi. Prinurmare, am luat prima pastilă într-o joi seara şi încă una a doua zidimineaţa. Vineri, pe la ora 18, eram la sală, la IDM, şi mi se făcuseaşa de somn, încât abia puteam ţine ochii deschişi. Trebuie să văspun că, din pricina stresului cumplit din ultimii ani, a tensiuniipsihice generate de gândul că viaţa mea se poate sfârşi în oriceclipă, ajunsesem să sufăr de insomnie cronică, abia dormeamdouă-trei ore pe noapte. Dar în seara aceea am simţit că leşin, dacănu mă duc imediat la culcare. Acasă m-am aşezat "puţin" la televizor -şi dus am fost. Când m-am deşteptat, era dimineaţă. M-am uitat laceas: zece şi ceva. Întârziasem. Am făcut un duş, am băut repede ocafea şi am pornit val-vârtej către IDM. Acolo, clubul gol. Îl întrebpe recepţioner ce se întâmplă. El dă din umeri şi răspunde: "Nimic,domnu' Adi, aşa e de obicei duminica". Vă daţi seama, dormisemneîntrerupt o noapte, o zi şi încă o noapte. Din momentul acela, mis-a reglat somnul.Pentru că, fără voia mea, întrerupsesem cura, am hotărât să recuperez,adică să iau de acum înainte câte două pastile de răşină dimineaţa şidouă seara. În noaptea de luni spre marţi, după ora două, m-am trezitcu nişte dureri înfiorătoare în abdomen, de parcă mi-ar fi răsucitcineva un cuţit pe dinăuntru. M-am gândit: "Mă duc mâine la doctor -şi ce-i spun? Că am înghiţit ceva negru şi urât, care îmi ardemaţele?". Mi-am făcut un ceai de cimbru şi mi s-au mai potolitdurerile, puteam să aştept dimineaţa fără să urlu. Pe la şase, m-ampregătit să merg la spital, am mai băut un ceai şi m-am dus latoaletă. Surpriza a fost că, în locul unui scaun obişnuit, ameliminat o masă de mucozităţi şi mai multe bucăţi de carne, careaveau forma unor burice de deget. Le-am luat, le-am pus în douăborcane, am turnat spirt peste ele şi m-am decis să am răbdare, să vădce semai întâmplă. Seara am avut un scaun asemănător: iarăşi mucilagii,iarăşi bucăţi de carne. În ziua următoare, m-am prezentat cu unul dinborcane la histopatologie, cunoşteam drumul, că doar mai fusesemacolo. Mi-au confirmat că erau fragmente din polipii mei.

Vreme de două luni, am eliminat mereu în scaun bucăţi de carne, careîntre timp îşi schimbaseră dimensiunile, erau mai mari, însă foartesubţiri. Totodată, aveam o senzaţie extraordinară de uşurare,scăpasem de durerea surdă şi permanentă din intestin. Când amobservat că nu mai iese nimic, mi-am zis că e momentul să atac"inamicul" pe terenul lui. Unde erau tumorile? În colon. Prin urmare,încă vreo lună şi ceva am făcut clisme, seară de seară, cu 5 grame deMumio dizolvate într-un litru de apă călduţă. Nu mai eliminam nimic.În 2004, am vrut să repet colonoscopia - de astă dată cu cineva carenu mă văzuse înainte. Am primit două refuzuri, unul după altul. Cei cese uitau în dosarul meu medical evitau să intre pe un intestin cuasemenea probleme. Atunci am azvârlit, pur şi simplu, toate analizeleşi, făcând asta, am avut sentimentul că arunc la gunoi şi boala. Peurmă, m-am dus

altundeva şi am pretins că solicit un examen de rutină. Au constatatdoar un aspect de colon iritabil, cu câteva mucozităţi. Trei ani maitârziu, deci în 2007, am avut posibilitatea să merg la o clinicăultraperformantă din Germania. La insistenţele mele, mi-au garantat căaparatura lor poate depista orice formaţiune, începând cu mărimea deun milimetru şi jumătate. Şi mi-au dat asigurări că n-au găsit nimic.Intestinul era perfect curat.

Identificarea toxinelor şi stoparea lor

- Aşa s-a încheiat un parcurs de zece ani. Privind în urmă lateribila dvs. experienţă de viaţă, aţi tras nişte concluzii care arputea fi de folos şi altora?

- Când ţi se spune că ai cancer, prima reacţie e negarea. Speri într-oconfuzie, într-o eroare medicală. Urmează apoi faza revoltei. Teîntrebi: "De ce eu?". Pentru ca întrebarea să fie utilă, trebuie să-ischimbi sensul: "Ce greşeli am comis eu, care m-au adus unde suntacum?". Cancerul nu e o boală, astăzi sunt ferm convins de asta. Esteo reacţie disperată a organismului, care caută o cale de a rezista latoxinele introduse de noi, voluntar sau involuntar.

- Aşadar, care ar fi măsurile urgente de luat?

- În primul rând, identificarea toxinelor şi stoparea intrării lor înorganism. Poate fi vorba de vapori toxici, de exemplu mercur,etilenă, benzen sau de o simplă poluare a mediului, de calitateanecorespunzătoare a apei, dar şi de o hidratare insuficientă, care,la rândul ei, are efecte distructive. Noi avem nevoie zilnic de 35mililitri pe kilogram-corp, cea mai bună din punct de vederefiziologic fiind apa la temperatura camerei, sorbită cuînghiţituri mici. Iar dimineaţa, îndată după trezire, se recomandăjumătate de litru de apă alcalină, băută nu pentru hidratare, ci datăpe gât dintr-o dată, tocmai ca să se ducă să spele toate toxineleacumulate peste noapte. Apoi, bineînţeles, sunt de evitat substanţelenocive pe care le ingerăm odată cu hrana. Conservanţii acţionează lafel ca antibioticele, omoară tot ce e viu şi vor face acelaşi lucruîn corpul nostru.După zahăr, cel mai toxic aliment este laptele, deoarece componentasa proteică de bază, anume cazeinatul de calciu, nu poate fiprocesată de organismul uman, care nu dispune de enzimele necesare.Lactatele ar trebui excluse total din alimentaţie. Pare o afirmaţiehazardată, însă ne vom convinge de adevărul ei, dacă aruncăm oprivire pe statistici. În Europa, cele mai mari consumatoare delactate sunt ţările nordice. Unde credeţi că se înregistreazănumărul maxim de cancere de colon? Evident, tot acolo. După ce amstopat toxinele, trebuie să eliberăm căile de evacuare a lor, curăţindprincipalele organe şi sisteme participante la procesele deexcreţie: ficatul şi colecistul, rinichii, pielea. Curăţirea nu seface concomitent, ci pe rând, într-o anumită ordine, în funcţie de

priorităţile stabilite de un terapeut. Important este şi drenajullimfatic, realizat prin masaj, fiindcă limfatransportă toxinele, ca şi celulele canceroase. După aceea, trecemla alcalinizarea organismului pentru că, aşa cum ştim deja, celulamalignă supravieţuieşte numai într-un mediu acid. Reducem la minimumalimentele acidifiante, în special carnea, şi luăm Mumio, CoenzimaQ10; şi legumele verzi, care conţin clorofilă, ajută la oxigenareacelulară. Când am făcut toate acestea, celulele canceroase încep sămoară şi să se elimine, strat după strat.

O schiţă de meniu sănătos

- Ne-aţi descris ce se petrece în planul fizic. Vorbiţi-ne puţin şidespre modul cum intervine psihicul în mecanismele însănătoşirii.

- Prima condiţie a vindecării este ca bolnavul să şi-o doreascăîntr-adevăr. S-ar zice că oricine vrea să fie sănătos, dar nu-i aşa.Să luăm exemplul unui om care trăieşte într-o atmosferă tensionatăacasă. Are parte zilnic de reproşuri, certuri, insulte. Dar când seîmbolnăveşte, toată familia se adună în jurul lui, ca să-lîngrijească. Poate chiar fără să conştientizeze, el va refuza sărenunţe la starea de boală, pentru că numai datorită ei i se oferăatenţie şi afecţiune. A doua condiţie este să descifrezi mesajul bolii- fiindcă ea vine să te înveţe ceva. În cazul meu, pe lângăalimentaţia greşită, sportul de mare performanţă, făcut aiurea,producea acidoză. De ce să muncească cineva, ca să ajungă la ogreutate de 130 de kilograme, că doar nu-i foloseşte la nimic? Asta enumai trufie. Prin urmare, modestia a fost lecţia mea şi trebuia sămi-o însuşesc. Iar în final,după ce ai înţeles lecţia şi ai tras concluziile, trebuie să tedesparţi de boală, aşa cum am făcut eu, atunci când am aruncatdocumentele medicale. Alegi să-i întorci spatele, o laşi în urmădefinitiv şi porneşti cu toată fiinţa spre viitor.

- În încheiere, v-aş ruga să ne daţi câteva sfaturi de nutriţie. Pescurt: cum ar trebui să arate meniul nostru zilnic?

- Ar trebui să răspundă nevoilor reale ale organismului - ceea ce înprezent nu se prea întâmplă. Dimineaţa, noi avem enzime specificepentru grăsimi, organismul produce lipază, prin urmare trebuie sămâncăm oleaginoase. Puneţi de seara în apă două linguri de seminţede susan, două de in (bărbaţii vor înlocui inul cu dovleacul) şi pânăla şase nuci. Dimineaţa, daţi-le prin blender împreună cu obanană, un măr curăţat de coajă, un kiwi, eventual nişte bucăţi deananas şi papaya. Dacă adăugaţi la acest amestec două linguri demiere (preferabil de mană), o linguriţă rasă de scorţişoară şiradeţi deasupra două pătrăţele de ciocolată amăruie, aţi obţinutun mic dejun princiar. La prânz, avem alte enzime - protează - deci enevoie de proteine. Vegetarienii se vor orienta singuri, pentru

ceilalţi repet avertismentul legat de lactate: renunţaţila ele. În schimb, oul conţine tot ce este necesar construirii unuiviitor organism. Creatorul n-a pus nimic toxic acolo. Nu exageraţi cucarnea, iar între puiul de crescătorie, îndopat cu hormoni, şi porc,v-aş îndemna să alegeţi varianta a doua: o bucată de muşchi, nu maimare de 110-115 grame - şi nu cu cartofi prăjiţi, ci cu o salată.Între masa de prânz şi cea de seară, neapărat beţi 100 ml de zeamă devarză sau borş. Seara, putem procesa carbohidraţii din legume. Câtevaprecizări şi aici: ţelina şi albitura sunt bune, dar nu mai des decâto dată pe săptămână (conţin nitrozamină, care în corpul nostru setransformă în nitriţi, apoi în nitraţi). Zilnic să nu vă lipsească oceapă mică, doi căţei de usturoi şi 150 g de crucifere, adică varză,conopidă sau broccoli. Iar cardiacii să aibă grijă să mănânce mereuridichi, inclusiv în sezonul rece.În ziua de azi, din pricina chimizării, aproape că nu mai existăenzime în sol. De aceea, eu recomand răşina Mumio, care conţine peste60 de enzime, un procent substanţial (minimum 15%) revenind aciduluifulvic, numit de unii autori "enzima-miracol", şi mai recomandRedigest - două comprimate la prânz şi două la cină - însă nu pentrudigestie, ci pentru curăţarea rinichilor. O colegă a fratelui meu aveao piatră de 6 cm la rinichi şi trebuia operată, aşa că am pus-o înlegătură cu un urolog foarte bun, care vine la noi, la club. Printr-unconcurs de împrejurări, operaţia s-a amânat cu o lună, timp în caremedicul a sfătuit-o să-şi regleze tranzitul intestinal. Ea a luat odoză mare de Redigest şi, când i s-a repetat ecografia pentrulocalizarea exactă a pietrei, s-a văzut că nu mai rămăsese din eadecât un sfert. De atunci, urologul nostru îşi tratează toţipacienţii cu Redigest şi îi opereazănumai pe cei la care nu dă rezultate cura.

- S-ar spune că întâmplarea v-a dat o mână de ajutor.

- Într-adevăr. De multe ori mi s-au oferit, parcă în dar, soluţii pecare nu le căutasem. De aceea şi eu mă simt dator să le transmit maideparte. Ca să-i ajut pe alţii să nu sufere.

Cu d-l Adrian Radu se poate lua legătura la tel. 0722/42.76.62