Aplicarea legii penale mai favorabile20 decembrie 2013 | Cristina ROTARU 

Una din cele mai mari provocări determinate de intrarea în vigoare a noului

Cod Penal este cea privind aplicarea legii penale în timp.

Sunt două mari probleme care au suscitat discuții printre practicieni în

ultima vreme:

– modalitatea în care se determină legea penală mai favorabilă

– aplicarea normelor privind prescripția răspunderii penale din prisma legii

penale mai favorabile

În ceea ce privește aplicarea legii penale în timp, şi mai exact a legii penale

mai favorabile, se poate vorbi despre două mari orientări:

– una în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile, ceea ce

înseamnă că într-o speță dată după evaluarea legii penale mai favorabile cu

privire la fiecare instituție incidentă, se va face aplicarea fie a Codului în

vigoare, fie a noului Cod Penal. Argumentele care au fost aduse în sprijinul

acestei opinii sunt că aceasta este interpretarea tradițională în doctrina și

practica judiciară penală și că va fi mai simplu de aplicat în practică.

– alta în sensul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome,

ceea ce înseamnă că într-o speță dată se va face o evaluare privind legea

penală mai favorabilă pentru fiecare instituție incidentă în parte și se va

dispune în consecință, astfel încât în aceeași hotărâre judecătorească vom

putea regăsi dispoziții din vechea lege penală și din noua lege penală.

Principalele argumente sunt că în practica judiciară românească s-a făcut o

aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu una

globală, că aceasta este modalitatea de interpretare aplicată și în prezent,

atunci când au loc modificări la nivelul unei instituții de Drept penal, și că

aceasta este modalitatea în care se face interpretarea privind aplicarea legii

penale mai favorabile și în alte sisteme de drept  europene.

Soluționarea celei de a doua probleme, privind prescripția răspunderii

penale depinde exclusiv de rezolvarea care va fi dată în cazul modalității de

aplicare a legii penale mai favorabile. Dacă se va opta pentru aplicarea

globală a acesteia se va aplica pentru prescripţie aceeași lege (fie actualul,fie

noul Cod penal) în baza căreia a fost făcută încadrarea juridică și a fost

fixată sancțiunea, dacă se optează pentru aplicarea legii penale pe instituții

autonome, este posibil ca prescripția răspunderii penale să fie aplicată în

baza altei legi decât cea conform căreia s-a făcut încadrarea juridică și s-a

stabilit pedeapsa.

Având în vedere că de tranșarea modului cum trebuie aplicată legea penală

mai favorabilă depinde soluționarea tuturor cauzelor penale aflate în acest

moment pe rolul instanțelor de judecată, precum și a viitoarelor cauze ce

privesc fapte penale comise până la intrarea în vigoare a noului Cod penal,

consider că o intervenție a legiuitorului în sensul clarificării acestor aspecte

ar fi bine-venită. Nu cred că o asemenea soluție trebuie lăsată în sarcina

practicii judiciare, în speranța că se va ajunge după ceva vreme la o soluție

unitară, pentru că în acest timp s-ar  produce consecințe incomensurabile,

nu doar pentru libertatea unor persoane, dar și pentru imaginea generală a

justiției penale, care va fi percepută ca un domeniu al arbitrariului total.

1) În doctrină a fost susținută teoria aplicării globale a legii penale

mai favorabile cu excluderea posibilității realizării unei lex tertia de

către judecător și practica fostului Tribunal Suprem a confirmat o

astfel de teorie.

Profesorul Vintilă Dongoroz afirma în Cursul din 1939 referitor la aplicarea

legii mai favorabile în ipoteza faptelor nedefinitiv judecate: ,,Alegerea legii

mai blânde este mai greu de făcut atunci când și legea veche și cea nouă

incriminează același fapt însă cele două legi diferă, fie sub raportul

condițiunilor de aplicare, fie sub raportul sancțiunilor.

Alegerea legii mai blânde înseamnă reținerea uneia dintre legi, cu

excluderea absolută a celeilalte legi, ca și cum nici nu ar exista. Deci nu este

îngăduit, pentru a ușura situațiunea învinuitului, să se ia unele dispozițiuni

din legea veche și altele din legea nouă și prin combinarea lor să se creeze

o lex tertia și mai favorabilă inculpatului.” (pg.131-132)

Aceeași idee o regăsim și în Explicații teoretice ale Codului penal român (V.

Dongoroz ș.a., Ediția a II-a,Vol. I, pg.71) ,,O asemenea combinare a

dispozițiilor favorabile din ambele legi este însă hibridă și duce la crearea,

pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex tertia); aceasta este

inadmisibil deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut

care nu revine acestor organe. De altfel, împotriva părerii că s-ar putea în

țara noastră combina dispozițiunile favorabile din legi succesive  pledează și

un argument de text: art. 13 C. pen. prevede că dacă au intervenit una sau

mai multe legi penale, se aplicălegea cea mai favorabilă, iar nu dispozițiunile

cele mai favorabile din legi succesive.

De aceeași părere este și profesorul Constantin Mitrache: ,,Pentru

determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale

succesive (cea din momentul săvârșirii faptei, cea din momentul judecării

faptei, ca și cele intermediare) în raport cu normele, instituțiile care

guvernează răspunderea penală în cauza dedusă judecății.

Prin compararea legilor și determinarea celei mai favorabile infractorului, nu

trebuie să se ajungă la combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile

succesive – la o așa numită lex tertia. Legea mai favorabilă, în întregul ei,

trebuie aleasă pentru a fi aplicată infractorului, dintre legile penale

succesive “. (Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român,

Ediția a IX-a, 2012, pg. 102)

În acest sens au fost pronunțate soluții și în practica judiciară: ,,Anterior

modificării Codului penal prin Legea nr. 6/1973, infracțiunea de lovire sau

alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 C. pen. era pedepsită cu

închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, iar după modificarea sus-

menționată această infracțiune este  pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2

ani sau amendă. Pe de altă parte, anterior modificării, art. 37 C. pen.

prevedea că pentru existența celui de al doilea termen al recidivei este

necesar ca cel condamnat să fi săvârșit o nouă infracțiune, indiferent de

maximul pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracțiune, pe când textul

modificat cere, printre altele, ca noua infracțiune comisă de condamnat să

fie pedepsită cu închisoarea mai mare de un an.

În aceste condiții, în aplicarea principiului legii penale mai favorabile,

instanța nu putea să aplice textul sancționator în vigoare la data comiterii

faptei și modificat până la data judecării, iar în ceea ce privește recidiva să

considere că sunt aplicabile dispozițiile modificate ale art. 37 b) C. pen., în

vigoare la data judecării cauzei, deoarece în acest fel se creează o a treia

lege, procedeu contrar prevederilor art. 13 alin. 1 C. pen. ” – Tribunalul

Suprem, Secț. pen., dec. nr. 198/1974 în  V. Papadopol, M. Popovici –

Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-

1975

Deși se susține că  în prezent, în cazul schimbărilor legislative punctuale, se

face o aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome, cred că

se poate susține în egală măsură că în aceste situații are loc o aplicare

globală, pentru că şi atunci când se optează pentru legea nouă şi atunci când

se optează pentru legea veche privind instituţia respectivă, deoarece

dispoziţiile privind celelalte instituţii incidente în cauză sunt nemodificate, se

ajunge practic la aplicarea globală a unei unice legi (de exemplu: dacă o

faptă penală a fost săvârșită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012,

dar este judecată după intrarea în vigoare a acesteia și se pune problema

aplicării legii penale mai favorabile în raport de dispozițiile art. 124 C .pen,

se va compara între Codul penal înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

63/2012 și Codul penal după intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012)

Lucrurile se prezintă cu totul altfel în cazul în care intervin modificări la

nivelul mai multor instituţii incidente în cauză, aşa cum se va întâmpla la

intrarea în vigoare a noului Cod.

Soluția aplicării globale a legii penale mai favorabile a fost aleasă și de

legiuitorul spaniol, la intrarea în vigoare în 1995 a Noului Cod Penal. Ca

atare, nu se poate afirma că această modalitate de determinare a legii penale

mai favorabile este una depășită, care nu-și mai găsește aplicabilitatea în

legislațiile europene.

Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei (decizia din 28 februarie 1989;

decizia din 7 iunie 1989; decizia din 14 iulie 1992; decizia din 30 octombrie

1992), cât și Tribunalul Constituțional (decizia din 29 octombrie 1986),

anterior reformei legislative din 1995 au stabilit necesitatea în cazul stabilirii

legii penale mai favorabile de a aplica normele din unul sau altul din cele

două coduri (cel vechi și cel nou), fără posibilitatea combinării lor.

Legea organică nr. 10/1995 privind Codul Penal stabilea în normele

tranzitorii același principiu:

,,Prima dispoziție tranzitorie

Delictele și contravențiile comise până în ziua intrării în vigoare a

prezentului cod se judecă conform codului penal și legilor penale speciale ce

se abrogă. Odată cu intrarea în vigoare a prezentului Cod, dacă dispozițiile

acestuia sunt mai favorabile pentru inculpat, se aplică acestea.

A doua dispoziție tranzitorie

Pentru determinarea legii penale mai favorabile se va avea în vedere

pedeapsa ce corespunde faptei judecate cu aplicarea normelor complete din

unul sau altul din coduri. Dispozițiile privind executarea pedepsei la locul de

muncă vor fi aplicabile doar celor condamnați conform Codului abrogat, fără

a putea beneficia de ele cei cărora li se aplică dispozițiile din noul Cod.

Inculpatul va fi audiat în oricare din situații.”

2) Și cea de a doua opinie, privind aplicarea legii penale pe instituții

a fost susținută în doctrina noastră.

Profesorul Costică Bulai arată în Manualul de Drept Penal din 1997, (pg.

137-138): ,,în folosirea criteriilor de determinare a legii mai favorabile

trebuie respectate anumite reguli care asigură realizarea deplină și corectă a

principiului mitior lex. Una dintre aceste reguli privește aplicarea în

exclusivitate a uneia dintre legile succesive, abstracție făcând de celelalte.

Dintre cele două sau mai multe legi, trebuie să se aleagă aceea care se

dovedește mai favorabilă, în care scop criteriile de determinare a acestei legi

se vor verifica pe rând, în raport cu fiecare dintre legile succesive. Corolarul

acestei reguli este inadmisibilitatea combinării dispozițiilor mai favorabile

cuprinse în legile succesive și a creării, în acest fel, a unei alte legi (lex

tertia) care să se aplice în situații tranzitorii.

În ciuda acestei unanimități, nu există o concepție unitară cu privire la

conceptual însuși de combinare a dispozițiilor într-o așa-numită lex tertia.

Într-o concepție restrictivă, se consideră că legea este mai favorabilă în ce

privește calificarea faptei și deci și sancționarea ei legală, trebuie să se

aplice și în ce privește aplicarea altor instituții de drept penal, cum ar fi

recidiva sau concursul de infracțiuni, chiar dacă nu este mai favorabilă sub

aceste aspecte. Într-o altă concepție, pe care o considerăm mai aproape de

adevăr, determinarea legii mai favorabile trebuie să se facă în raport cu

fiecare instituție care se aplică în mod autonom. De aceea, dacă încadrarea

faptei s-a făcut după una din legi, care era mai favorabilă, aceasta nu

exclude aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la

concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile, neputând fi vorba,

în acest caz, de o combinație de dispoziții mai favorabile. Legea oprește

combinarea dispozițiilor care nu pot fi aplicate autonom.”

Aceeași opinie este împărtășită de profesorul Florin Streteanu, care face și o

trecere în revistă a instituțiilor autonome care pot atrage o aplicare distinctă

a legii penale mai favorabile. (Tratat de Drept penal, Partea generală, vol. I,

2008, pg. 283-288)

Această opinie a aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome a

fost împărtășită de legiuitor și în construcția noului Cod penal, așa cum

rezultă din conținutul articolelor 9 și 10 ale Legii nr. 187/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009.

Însă s-ar putea susține de partizanii aplicării globale a principiului legii

penale mai favorabile că aceste dispoziții şi cele următoare din aceeaşi lege

reprezintă excepții de la acest principiu, legiuitorului fiindu-i permisă

construcția unei lex tertia.

Având în vedere dificultățile ce vor apărea la intrarea în vigoare a noului cod

penal și a celui de procedură penală, consider că una în plus, determinată de

o asemenea incertitudine privind modul de aplicare a legii penale mai

favorabile trebuie înlăturată, de aceea o intervenție din partea legiuitorului

în sensul indicării modului în care trebuie determinată legea penală mai

favorabilă (și eventual a stabilirii instituțiilor autonome ce pot atrage

aplicarea separată a legii penale mai favorabile) ar fi bine-venită.

O aplicare globală a principiului legii penale mai favorabile în practica

judiciară pare la prima vedere mai facilă, dar având în vedere multitudinea

de variabile determinate de schimbările intervenite în cadrul instituțiilor din

partea generală a codului, de cele mai multe ori va fi extrem de greu de

decis care din cele două coduri reprezintă legea penală mai favorabilă.

În realitate, aplicarea riguroasă a interpretării globale a legii penale mai

favorabile presupune aceleași operațiuni de verificare a dispozițiilor ambelor

legi pentru fiecare instituție în parte și, în plus, o comparare finală, o

evaluare și o alegere a uneia din cele două legi ca fiind mai favorabilă.

Aparent, este mai simplu de întocmit dispozitivul unei hotărâri în cazul

aplicării globale a legii penale mai favorabile, însă motivarea soluției impune

un proces mai laborios decât în cazul aplicării legii penale mai favorabile pe

instituții autonome. Mai mult, dacă motivarea nu va cuprinde și criteriile în

funcție de care s-a decis care dintre cele două legi este mai favorabilă, și nu

va fi expusă o ordine de prioritate a acestora, va fi imposibil de cenzurat  de

către instanța ierarhic superioară o astfel de hotărâre.

Pe de altă parte, nu trebuie uitat că s-a realizat o construcție a noului Cod

pornindu-se de la principiul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții

autonome și o opțiune ulterioară a legiuitorului pentru aplicarea globală a

legii penale mai favorabile ar putea strica echilibrul acestui Cod, dacă nu

sunt corect evaluate consecinţele tuturor dispozițiilor acestuia și ale legii de

punere în aplicare a acestuia.

Conf. univ. dr. Cristina ROTARU

Judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție