INSTRUCŢIUNI TEHNICE PENTRU CONTROLUL CALITĂŢII BETONULUI ÎN CONSTRUCŢII ÎNGROPATE, PRIN METODA CAROTAJULUI SONIC

Indicativ C 200-81

Cuprins

1. DOMENIUL DE APLICARE

1.1. Prezentele instrucţiuni tehnice se aplică la controlul nedistructiv al calităţii betonului în masa construcţiilor îngropate, în teren, ce au o singură faţă accesibilă, de tipul pereţilor mulaţi, baretelor, coloanelor, piloţilor foraţi etc. prin metoda carotajului sonic.

1.2. Metoda presupune luarea deciziei de examinare nedistructivă a elementului înaintea turnării sale şi pregătirea corespunzătoare a elementului pentru controlul nedistructiv.

1.3. Metoda carotajului sonic se bazează pe urmărirea propagării impulsurilor ultrasonice între un emiţător şi un receptor de ultrasunete , ce se deplasează în interiorul elementului .

1.4. Metoda de control permite stabilirea existenţei unor defecte în turnarea betonului de tipul : incluziunilor de pământ, straturilor de beton amestecat cu bentonită, funduri de foraj necurăţate, rosturi de turnare, fisuri, goluri, etc.

Ea permite identificarea adâncimii la care se află fundul elementului îngropat.

De asemenea, cu ajutorul metodei se poate determina modulul de elasticitate dinamic al betonului din element.

Cu ajutorul încercărilor prin carotaj sonic, combinate cu încercări clasice ultrasonice, pe epruvete, se poate determina rezistenţa betonului din lucrare, inclusiv variaţia sa pe înălţimea elementului.

1.5. Metoda poate fi aplicată elementelor din beton simplu, beton armat sau beton precomprimat, cu condiţia evitării zonelor de influenţă a armăturilor asupra rezultatelor măsurătorilor.

1.6. Adâncimea maximă ce poate fi explorată în construcţiile de beton şi beton armat cu aparatura realizată în ţară este de 50 m.

1.7. Pregătirile necesare aplicării metodei constau în fixarea unor tuburi metalice sau de masă plastică, închise etanş şi fixate de carcasa de armătură a elementului. Aceste tuburi trebuie să permită glisarea liberă a palpatorilor acustici folosiţi la explorarea elementului.

1.8. Grosimea de beton maximă ce poate fi explorată cu ajutorul aparaturii realizată în ţară este de cca 2,00 m pentru beton marcă medie (B 200).

1.9. Prin extindere, metode poate fi aplicată şi la examinarea rocilor de găuri de foraj tubate sau netubate pentru determinarea caracteristicilor elasto-dinamice (viteză de propagare longitudinală, modul de elasticitate dinamic etc) ale acestora.

[top]

 

2. PRINCIPIUL METODEI

2.1. Metoda constă în măsurarea timpului de propagare necesar unui impuls ultrasonic de unde longitudinale pentru a străbate, prin beton, distanţa între emiţător şi receptor.

2.2. Tehnica de examinare este o tehnică de imersi de foloseşte ca lichid de imersie, apa. Ea limitează domeniul de temperaturi în aplicarea metodei între 0o şi 80oC.

2.3. Palpatorii emiţător şi receptor sunt polarizaţi radial, astfel încât energia emisă în plan orizontal este aceeaşi pe toate direcţiile planului.

2.4. Din timpul de propagare măsurat se obţin informaţii fie în legătură cu mărimea defectului interpus între emiţător şi receptor, fie în legătură cu viteza de propagare ce caracterizează betonul din element.

2.5. Pe baza vitezei de propagare a undelor longitudinale se poate calcula modulul de elasticitate dinamic al betonului sau rezistenţa betonului la compresiune.

2.6. În vederea determinării rezistenţei betonului la compresiune, din lucrare, este necesar să se obţină datele ce caracterizează reţeta betonului turnat şi, de asemenea, dacă este posibil, un număr de corpuri de probă (cuburi de 14 cm latură) din betonul turnat, de ordinul a 3 bucăţi. Aceste date şi epruvete sunt folosite în determinarea relaţiei de transformare viteză de propagare-rezistenţă la compresiune.

2.7. Determinarea modulului de elasticitate dinamic presupune cunosşterea sau estimarea greutăţii specifice aparente şi a coeficientului Poisson dinamic al betonului examinat.

2.8. În afara datelor cantitative, legate de măsurarea timpului de propagare, anumite informaţii calitative, îndeosebi în problemele de defectoscopie, se pot obţine prin observarea amplitudinii semnalului recepţionat.

[top]

 

3. APARATURA DE ÎNCERCARE

3.1. Aparatura de încercare este constituită dintr-un betonoscop cu tub catodic şi afişaj digital al rezultatului măsurătorilor, adaptată pentru măsurători de carotaj sonic.

3.2. Bentonoscopul pentru carotaj sonic este alcătuit din :

bloc electronic de excitare, amplificare şI măsurare a timpului

palpator emiţător co cordon

palpator receptor cu cordon.

3.3. Blocul electronic de excitare, amplificare şi măsurare a timpului prezintă următoarele caracteristici :

caracteristici de excitare adaptate emiţătoarelor magneto-strictive de tip ferită

posibilităţi de ampificare în trepte a semnalului recepţionat de minimum 100 dB

posibilitatea de măsurare a timpului de propagare de minimum 999s

precizia de măsurare a timpului de propagare de ± (1 div. + 0,1 s)

scări de timp de 100 s, 200 s, 500 s şi 1000 s

posibilităţi de afişare a rezultatelor cu minimum 3 digiţi

domeniul de funcţionare definit între limitele :

- temperature 0 … +50oC

- umidităţi relative 0 … 90%

alimentarea la reţea (~ 220 V) sau la baterie (c.c. = 24 V) după dorinţă; autonomie de funcţionare la baterie minimum 6 ore continuu.

3.4. Palpatorul emiţător este caracterizat prin următoarele performanţe :

palpator de tip magnetostrictiv cu emisie radială

rezistent la imersie până la presiuni de ordinul 5 bari

diametrul exterior al palpatorului sub 48 mm

frecvenţă proprie a palpatorului de 50 sau 100 kHz.

Pentru distanţe mari prima frecvenţă este recomandabilă.

lungimea cablului de alimentare, minimum 50 m

gradarea cablului de alimentare din 10 în 10 cm pentru stabilirea poziţiei palpatorului şi marcarea din metru în metru a cotelor cu plăcuţe

greutatea volumetrică aparentă a palpatorului superioară limitei 1,5 kg/dm3.

3.5. Palpatorul receptor este caracterizat prin următoarele performanţe :

palpator de tip piezoelectric cu sensibilitate radială (sferic sau cilindric)

rezistent la imersie până la presiuni de ordinal 5 bari

diametrul exterior al palpatorului sub 40 mm

recvenţă proprie a palpatorului de 50 sau 100 kHz.

Pentru distanţe mari prima frecvenţă este recomandabilă.

lungimea cablului de transmisie a semnalului, minimum 50 m

gradarea cablului de alimentare din 10 în 10 cm pentru stabilirea poziţiei palpatorului şi marcarea din metru în metru a cotelor cu plăcuţe

greutatea volumetrică aparentă a palpatorului superioară limitei 1,5 kg/dm3.

3.6. Îndeosebi pentru adâncimi mari este bine ca palpatorii şi cablele aferente să fie prevăzute cu derulatoare de cablu şi fixatoare de palpator independente.Este util ca aceste derulatoare-fixatoare să fie prevăzute cu contactor de ture care să poată verifica adâncimea de lansare a palpatorului.[top] 

4. PREGĂTIREA ÎNCERCĂRII4.1. Nominalizarea elementelor îngropate ce se încearcă prin metoda carotajului sonic se face de proiectant, cu consultarea executantului încercării, în funcţie de următorii factori :

nivelul de solicitare al elementului

caracteristicile terenului

gradul de asigurare cerut

tehnicitatea şantierului executant

tehnologiile de săpare sau de turnare folosite

carcteristicile geometrice şi de armare ale elementelor.

Numărul elementelor încercate trebuie să fie de cel puţin 5%, dar în mod obişnuit se situiază între 10-25%. În cazul unor obiective de importanţă majoră, şi în alte cazuri justificate, el poate să ajungă la 50% sau chiar să depăşească acest procent.4.2. Elementele prestabilite a fi încercate, vor avea prevăzute prin proiect, tuburile pentru executarea carotajului sonic precum şi locurile şi modurile de fixare ale acestora de carcasa de armătură.În vederea stabilirii acestor poziţii proiectantul va lua legătura cu executantul încercărilor.4.3. Tuburile pentru executarea carotajului sonic pot fi metalice (din oţel) sau din mase plastice (din PVC). Tuburile metalice sunt preferate din pricina robusteţii lor. Ele pot fi luate la nevoie în calculul secţiunii de armare a elementului.4.4. Diametrul interior liber al tubului va fi minimum 52 mm pentru tuburi filetate şi de 60 mm pentru tuburi sudate, iar cel maxim 70 mm. Diametrii mai mici nu asigură glisarea palpatorilor, iar diametrii mai mari determină erori prea mari în măsurători, datorită variaţiei poziţiei palpatorului în tub.4.5. În vederea asigurării lungimii necesare, tuburile se pot îmbina fie prin înfiletare şi etanşare cu câlţi, fie prin sudură. La îmbinarea prin sudură se va urmări atât realizarea unei suduri etanşe, cât şi evitarea realizării sudurilor pătrunsela rădăcină, ce opturează o parte din secţiunea tubului. Pentru diminuarea unui asemenea risc, la tuburile îmbinate prin sudură se recomandă ca diametrul interior minim al tubului să fie de 60mm. 4.6. Tuburile se închid etanş, la cele două capete, cu capace, înfiletate sau sudate. La elementele executate în terenuri relativ moi, se recomandă ca capacul de fund să aibă o dimensiune de minimum 150x150 mm, pentru a evita pătrunderea armăturilor şi tuburilor în stratul de bază.4.7. Tuburile se fixează de carcasa de armătură prin punctare cu sudură sau cu ajutorul unor bride de strângere. Distanţa între două puncte de fixare nu trebuie să depăşească 1 m.La manevrarea carcasei de armătură cu tuburi fixate, se va avea grijă să nu se transmită şocuri carcasei care să ducă la ruperea legăturilor sau strâmbarea tuburilor.4.8. Locul de amplasare a tuburilor în element va avea în vedere defectele ce se urmăresc a fi detectate, evitarea armăturilor paralele cu direcţia de propagare şi efortul material ce poate fi afectat examinării unui

element. În       fig.1 (A şi B) se dau diferite posibilităţi de amplasare a tuburilor în examinarea coloanelor şi baretelor.La amplasarea tuburilor se va avea în vedere tehnologia de turnare a elementului, tehnologia de sopare a gropii şi distanţa maximă admisă între tuburi pentru a obţine un semnal recepţionat clar. Executantul împreună cu laboratorul de încercări vor anliza măsurile necesare pentru asigurarea unei distanţe constante între tuburi şi a glisării libere a palpatorilor în tuburi.4.9. Capacul superior al tubului se va realiza de preferinţă demontabil pentru a asigura un acces uşor şi posibilitatea de reînchider a tubului.4.10. Lungimea tuburilor de examinare va depăşi cu 40 … 50 cm nivelul armăturilor, pentru a asigura o identificare uşoară a acestora la suprafaţa elementului.4.11. Pe timpul betonării se va acorda atenţia necesară evitării oricărei lovituri a tuburilor cu pâlnia de turnare. Asemenea lovituri pot duce la strâmbarea tuburilor împiedicând atât glisarea palpatorilor cât şi măsurarea corectă a distanţelor emiţător-receptor.[top] 

5. EXECUTAREA ÎNCERCĂRILOR5.1. Încercările prin metoda carotajului sonic pot fi făcute după o întărire suficientă a betonului, care să permită propagarea impulsurilor ultrasonice între emiţător şi receptor. Limita inferioară de timp depinde de condiţiile de întărire şi de distanţa emiţător-receptor. Pentru condiţii normale, se poate admite, în mod acoperitor, ca limită inferioară vârsta de 3 zile.În cazul încercărilor ce urmează a fi comparate cu marca betonului este indicat ca ele să se facă la vârste ale betonului apropiate de 28 zile.5.2. Se identifică elementele şi tuburile în care urmează a fi făcute încercările şi se asigură o notare uniformă a acestora în concordanţă cu proiectul lucrării.5.3. Se deschid capacele superioare ale tuburilor şi se asigură alinierea la aceeaşi cotă a gurilor superioare ale tuburilor prin tăiere cu sudură. Dacă tuburile sunt filetate, se trasează cu un furtun o cotă unică de referinţă, faţă de care se notează cota gurii tuburilor.5.4. Se întocmeşte o schiţă a elementului pe care vor figura :

amplasarea şi numerotarea tuburilor

distanţa înter tuburi

cota gurii tuburilor în raport cu suprafaţa betonului

cota suprafeţei betonului în raport cu cota terenului

orientarea elementului

identificarea elementului

5.5. Se verifică posibilitatea de glisare liberă a palpatorilor în tuburi cu ajutorul unor spioni cilindrici de lungime minimă l = 120 mm şi de diametru 50 mm. În timpul operaţiilor de verificare se va evita lansarea bruscă a spionilor pe tub, ceea ce ar putea duce la înţepenirea acestora. Se va adopta o procedură de coborâre lină a spionului în lungul tubului.5.6. Se umplu cu apă tuburile şi se verifică menţinerea unui nivel constant al apei în tuburi.5.7. Se branşează aparatura de încercare la baterie sau la reţea, după caz, şi se acordă un timp de cca. 10 minute pentru încălzirea aparatului.5.8. Se amplasează la gura fiecărui tub palpatorul cu cablu, operatorul începe explorarea pe verticală prin măsurători, în plan orizontal, a calităţii betonului din tuburi.5.9. Măsurătorile pot fi începute fie de la partea superioară fie de la partea inferioară a tubului. Ultima soluţie apare preferată pentru exactitatea stabilirii fundului tubului.5.10. Distanţa dintre două măsurători este variabilă în funcţie de precizia cerută la examinarea fiecărui element. Ea variază în mod normal între 10 şi 25 cm. Distanţele mai mari de 25 cm pot duce la ignorarea

unui defect de dezvoltare preferenţial plană, iar distanţele mai mici de 10 cm presupun lungirea excesivă a timpului necesar pentru examinarea unui element.5.11. Măsurătorile se fac de regulă în plane orizontale paralele. La nevoie, pentru detectarea unor defecte cu orientare înclinată se pot organiza şi măsurători în planul acestor defecte sau, ceea ce este mai rar necesar, măsurători perpendiculare pe planul acestora (fisuri).5.12. Înainte de începerea măsurătorilor, se face aşa numita corecţie de zero a citirilor. Ea constă din introducerea într-un vas cu apă a două tronsoane scurte, lipite, din tuburile de investigare. În interiorul acestor tronsoane se introduc palpatorii şi cu ajutorul butonului de reglaj de zero al aparatului se încearcă aducerea la zero a citirilor corespunzătoare semnalului recepţionat în această situaţie. Dacă acest lucru nu este posibil se aduce butonul reglaj de zero în poziţia extremă, corespunzătoare extragerii maxime de timp şi restul corecţiei de timp se citeşte la potenţiometrul măsurătorii de timp.Această corecţie suplimentară urmează a fi scăzută ulterior din toate măsurătorile de timp de propagare efectuate pe element.Corecţia de zero în s este practic independentă de scara de timp pe care se lucrează.În timpul măsurătorilor curente, butonul corecţiei de zero nu trebuie mişcat.5.13. O măsurătoare curentă constă din înregistrarea timpului de propagare măsurat la o anumită cotă, notată şi ea în carnetul de înregistrare.În finalul încercării unui element se obţin două coloane de date, una indicând cota la care s-a făcut măsurătoarea şi alta, valoarea brută a timpului de propagare măsurat, ambele coloane sub denumirea elementului pe care s-au făcut încercările şi a perechii de tuburi între care s-au făcut măsurătorile.5.14. În registrul încercării trebuie înscrise următoarele :- data încercării- denumirea elementului încercat- schiţa de amplasare a tuburilor elementului, conform punctului 5.4- valoarea corecţiei de zero, conform pct. 5.12.- rezultatele măsurătorilor directe, conform pct. 5.13.- data turnării elementului încercat- compoziţia betonului încercat şi marca de proiect- condiţiile de turnare (sub noroi bentonitic etc).[top] 

6. PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR ÎNCERCĂRII6.1. Prima etapă a prelucrării rezultatelor constă în determinarea timpilor de propagare corespunzători exclusive propagării prin beton. În acest scop, din timpii de propagare totali, citiţi direct la aparat, trebuie scăzut timpul de propagare corespunzător propagării prin tuburi sau corecţia de zero, determinate conform prevederilor punctului 5.12.

tbet = ttot - to (1)Valorile lui “to” depend de poziţia reglajului de zero al aparatului, de diametrul tuburilor, de natura şi grosimea pereţilor acestora. Valorile curente ale luito “” sunt cuprinse între 7 … 15 s.6.2. A doua etapă a prelucrărilor o constituie calculul vitezelor de propagare. În acest scop se aplică relaţia :VL = Lbet / tbet (2)în care :Lbet - distanţa minimă între emiţător şi receptor numai prin betontbet - timpul de propagare prin beton dedus conform relaţiei (1)6.3. În unele cazuri “Lbet”, ce se măsoară la suprafaţa elementului nu este acelaşi Lbet din masa elementului din cauza poziţiilor înclinate ale tuburilor mediane de carotaj, insuficient de bine fixate de carcasa de armătură (fig. 1Bg, 1Bh, 1Bj).În aceste cazuri de tuburi aliniate relaţia (2) poate fi înlocuită, la fiecare cotă, printr-o relaţie echivalentă de formă :VL = Lbet /  tbet(3)în care termenul sumă de la numărător şi numitor însumează spaţiile şi timpii măsurătorilor la aceeaşi cotă.Relaţia (3) este independentă de înclinarea tuburilor mediane şi dă valori mai certe, deşi mai puţin detaliate, privind calitatea betonului la o anumită cotă.

6.4. Armăturile paralele cu direcţia de încercare pot exercita o anumită influenţă asupra rezultatelor măsurătorilor, conducând la valori ale timpului de propagare măsurat mai mari decât cele reale. O asemenea influenţă depinde de raportul dintre viteza de propagare în beton şi cea din armătură, fiind cu atât mai puternică cu cât acest raport este mai mic.Nu sunt de aşteptat influenţe puternice asupra rezultatului măsurătorilor atât în timp cât :

a / Lbet ≤ 1/4 (4)în care „a” este distanţa cea mai scurtă de la traiectoria impulsului la bara de armătură.Viteza de propagare măsurată in situ, într-un punct “i”, care diferă cu mai mult de 10% faţă de viteza medie în zona curentă, deci care satisface condiţia :

Vi > 1,1Vmc (5)în care prin “Vmc” se înţelege viteza medie în zona fără defecte, pot fi suspectate de a include influenţe ale armăturii.În general viteze individuale ce depăşesc limita

Vi > 4700m/s (6)include influenţe ale armăturii şi trebuie eliminate.Verificarea includerii, într-un punct de măsurare, a influenţelor armăturii poate fi făcută şi cu ajutorul comparării rezultatelor cu datele de proiect, mai ales dacă distanţa dintre două secţiuni succesive reprezintă un submultiplu al distanţelor dintre etrieri, elemente paralele cu direcţia de propagare. În asemenea cazuri prezenţa unei anumite periodicităţi în apariţia rezultatelor suspecte este un indiciu al influenţei armăturii asupra timpilor de propagare măsuraţi.6.5. Transformarea vitezelor de propagare măsurate în rezistenţe ale betonului la compresiune poate fi făcută pe una din următoarele căi :

cunoscând compoziţia şi maturitatea betonului încercat

dispunând de corpuri de probă din betonul încercat

folosind atât compoziţia cunoscută, cât şi corpurile de probă existente.

6.6. Procedura determinării rezistenţei betonului din lucrare, atunci când compoziţia sa este cunoscută, este următoarea :

se listează factorii de compoziţie care determină forma relaţiei de transformare viteză-rezistenţă anume :

- tipul cimentului

- dozajul de ciment

- natura agregatului

- dimensiunea maximă a agregatului

- fracţiunea de fin (0-1 mm) a agregatului

- existenţa unor adaosuri

- maturitatea betonului

- umiditatea betonului

se determină coeficienţii parţiali de influenţă corespunzători fiecărui parametru al compoziţiei, conform prevederilor din Instrucţiunile tehnice C.26-72 “Încercarea betonului prin metode ultrasonice de impuls”.

se calculează coeficientul total de influenţă caracteristic betonului, pe baza coeficienţilor parţiali de influenţă ai fiecărui factor de compoziţie, conform relaţiei :

 (7)

se determină curba de transformare viteză-rezistenţă conform prevederilor din Instrucţiunile tehnice C.26-

72, în funcţie de valoarea calculată a coeficientului total de influenţă ( ) cu relaţia (7).

se calculează rezistenţele corespunzătoare fiecărei viteze măsurate.

6.7. Precizia determinării rezistenţei betonului în lucrare, conform metodologiei descries la punctual 6.6., de un cadru cu experienţă, trebuie estimată la cca. + (20 … 25)%, în cazul existenţei unor informaţii corecte privind compoziţia betonului din lucrare şi a poziţionării corecte a tuburilor de investigare.6.8. În cazul existenţei unor corpuri de probă, cuburi de 14 sau 20 cm latură, aceste elemente se încearcă nedistructiv, detrminându-se viteza de propagare a impulsurilor ultrasonice şi distructiv determinându-se rezistenţa betonului la compresiune din epruvetă.Se calculează cu ajutorul curbei de transformare a betonului standard (Ct = 1,00) conform Instrucţiunilor

tehnice C.26-72, rezistenţa corespunzătoare vitezei de propagare măsurate ( ).Se calculează raportul :

(8)care determineă coeficientul total de influenţă ce caracterizează betonul din epruveta “i”.Valoarea medie a coeficientului total experimental pentru betonul din cele “k” epruvete se determină cu relaţia :

  (9)Coeficientul total de influenţă ce caracterizează betonul din lucrare se determină cu relaţia :

  (10) în care : Cu - coeficientul total de influenţă al umidităţii betonului din lucrare, are în vedere diferenţele de umiditate dintre betonul din epruvetă şi cel din lucrare.

6.9. Precizis determinării rezistenţei betonului din lucrare, comform metodologiei descrise la punctul 6.8. se estimează la cca. ± (15… 20)% şi depinde şi ea experienţa conducătorului încercării.6.10. În cazul în care este cunoscută atât compoziţia betonului de încercat, şi garantată existenţa corpurilor de probă, se aplică atât metodologia descrisă la punctul 6.6. cu ajutorul căreia se determină

coeficientul total de influenţă al compoziţiei ( ) conform relaţiei (7), cât şi cea descrisă la punctul 6.8,

cu ajutorul căreia se determină coeficientul total de influenţă experimental “ ”, conform relaţiei (10).Se compară cei doi coeficienţi de influenţă cu ajutorul relaţiei :

  (11)Dacă valoarea raportului dat de relaţia (11) este mai mică de 10%, se consideră acordul celor două căi de determinare perfect şi se poate conta pe o precizie ridicată în determinarea rezistenţei betonului.Dacă valoarea raportului dat de relaţia (11) este cuprins între 10…25 %, acordul celor două căi de determinare a rezistenţei betonului din lucrare se consideră satisfăcător, iar relaţiile de calcul vor folosi drept valoare a coeficientului total de influenţă valoarea medie :

  (12)Dacă valoarea raportului dat de relaţia (11) depăşeşte 25%, se constată un dezacord între cele două căi de determinare a coeficientului total de influenţă şi trebuie efectuată o analiză pentru identificarea şi eliminarea valorilor eronate.6.11. Precizia determinării rezistenţei betonului din lucrare când există condiţiile necesare prevăzute de Instrucţiunile tehnice C.26-72 (epruvete şi compoziţie cunoscute) este de regulă cuprinsă între ± 10…15%.6.12. Rezultatele încercărilor se reprezintă sub forma unor grafice ce au în ordonată cota la care s-a făcut măsurătoarea nedistructivă şi în abscisă – viteza de propagare măsurată sau rezistenţa la compresiune determinată la cota respectivă.6.13. Zonele conţinând defecte locale se identifică ca zonele în care au loc scăderi pronunţate ale vitezei de propagare care se situiază la valori sub 0,85 din viteza medie în zona curentă, fără defecte, a baretei. Aceste scăderi au loc cu o anumită continuitate a curbei vitezei, iar zona defectă trebuie considerată ca începând cel puţin din domeniul în care curba de variaţie a vitezei pe adâncime se îndepărtează de la valorile curente înregistrate în zonele fără defecte.6.14. Tpurile curente de defecte întâlnite la examinarea construcţiilor îngropate turnate sub noroi bentonitic sunt, în ordinea frecvenţei, următoarele :

strat de suprafaţă contaminat, de slabă rezistenţă, provenind din amestecarea betonului cu noroiul bentonitic

strat de fund de slabă rezistenşă, provocat din blocarea unei perne de mâl pe fundul elementului, defectul provine din necurăţirea fundului gropii

strat curent de slabă rezistenţă, provenit din nesincronizarea vitezei de turnare cu viteza de ridicare a pâlniei, ceea ce duce la prinderea în masa betonului a unui strat de noroi bentonitic, din întreruperea turnărilor sau din folosirea unui beton necorespunzător.

Lovirea malurilor gropii de fundaţie, ceea ce duce la prăbuşirea locală a acestora şi amestecarea terenului cu betonul.

[top] 

7. PREVEDERI FINALE7.1. Echipa minimă necesară pentru controlul nedistructiv al calităţii betonului în construcţiile îngropate din beton sau beton armat prin metoda carotajului sonic este formată din 3 persoane :

un inginer, conducător al încercărilor şi operator al aparaturii de măsură, responsabil de culegerea tuturor datelor şi prelucrarea lor,

două cadre cu pregătire medie pentru verificarea tuburilor de glisare şi glisarea palpatorilor, precum şi pentru alte măsurători auxiliare.

Echipele de încercare aparţin unui institut de cercetare.7.2. Pe timpul lucrărilor pe şantier vor fi respectate normele de tehnică a securităţii muncii valabile în incinta şantierului şi cele specifice lucrului cu aparatură electrică. Echipa de încercare va fi asistată de un om delegat al şantierului, care pe lângă operaţiunile de identificare şi intervenţie necesare, va urmări şi respectarea acestor norme, inclusiv prin coordonarea diferitelor lucrări paralele.7.3. Aparatura de încercare vatrebui verificată periodic atât pentru asigurarea funcţionării, cât şi pentru asigurarea corectitudinii valorilor măsurate.7.4. La încheierea încercărilor, executantul cercetării elaborează un referat cu concluzii care va conţine :

comanda şi contractul în baza cărora au fost făcute încercările,

numărul şi identificarea elementelor examinate,

descrierea tehnicii de încercare inclusiv schema de încercare, valoarea coeficientului total de influenţă utilizat la transformarea viteză-rezistenţă,

adâncimile maxime identificate şi adâncimile maxime explorate cu ultrasunetele ale fiecărui element,

rezistenţele betonului în secţiunile examinate sub forma unor grafice de variaţie a rezistenţei betonului pe înălţimea baretei,

defecte constatate,

propuneri de remediere.

7.5. Decizia privind modul de soluţionare a defecţiunilor constatate aparţine proiectantului, care va ţine seama în luarea ei de propunerile sau recomandările laboratorului de specialitate care a făcut cercetările în teren.7.6. După încheierea cercetărilor inclusiv însuşirea şi definitivarea soluţiilor de remediere se va realiza golirea tuburilor de glisare de apă şi umplerea lor cu mortar de ciment.7.7. Controlul calităţii lucrărilor prin metoda carotajului sonic se poate face de echipe specializate ale INCERC sau ale altor unităţi de cercetare de specialitate.7.8. În caz de dubiu asupra rezultatelor obţinute se va apela pe bază de comandă, la contraexpertiza ICCPDC-INCERC.