Burebista 82-44 î.Hr. – este cunoscut în istorie ca conducător a statului geto-dac, dar îndeosebi da întemeietor al statului dac.

1. A unificat geto-dacii într-un singur stat.2. A dus războaie cu alte popoare, și a extins și întărit hotarele.

Dacia în timpul lui Burebista. În prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societății geto-dacice, întărirea aristocrației tribale militare și transformarea ei în clasă politică au determinat trecerea la organizarea de tip statal. Regele dac, Burebista își începe domnia în anul 82 î.Hr. Conform istoricului Iordanes, Burebista a moștenit o puternică uniune tribală, care s-a transformat în stat odată cu supunerea treptată a tuturor triburilor și uniunilor de triburi geto-dace către autoritatea centrală. La acest proces de unificare nu au contribuit numai factori interni (aristocrația tribală și masa războinică, puterea și iscusința lui Burebista), ci și cei externi (creșterea amenințărilor celților și romanilor). Unificarea într-un regat a triburilor geto-dace s-a realizat pe două căi: pe cale pașnică, când șefii daci de trib acceptă supunerea față de Burebista de bună voie, și pe cale războinică, când se dorește păstrarea puterii tribale de către unii conducători locali (cetatea Tyras a fost arsă din temelii). Desigur, creșterea puterii militare a lui Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a multor uniuni tribale geto-dacice. Strabon scria că, ascultându-l pe Deceneu, geto-dacii "s-au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să trăiască fără vin". Unificarea triburilor geto-dacice se termină pe la 60 î.Hr.-59 î.Hr, când Burebista începe campania împotriva celților de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul Panonic. În munții Orăștiei va fi centrul statului dac format de Burebista. Aici el formează cetăți de piatră, cele mai importante fiind:Costești, Blidaru, Căpâlna și Sarmizegetusa, ultima transformată, până la urmă, chiar în capitală a regatului.

Luptele cu celțiiPericolul cel mai apropiat de centrul statului (regatului) geto-dac al lui Burebista era reprezentat de

celți care se extinseseră și în Bazinul Panonic. În anul 60 î.Hr. sau 59 î.Hr., regele Daciei pornește

din spațiul carpatic o campanie fulgerătoare împotriva boilor, tauriscilor, eraviscilor și anarților, pe

care-i distruge. Rezultatul a fost o masivă migrație a celților spre vestul Europei. În teritoriile cucerite

de Burebista, pe malul stâng al Dunării Mijlocii au apărut așezări geto-dace. În aceeași campanie

geto-dacă au fost zdrobiți foarte probabil și scordiscii așezați mai la sud, la gura Tisei.

HotareleDaciei s-au extins astfel până la confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie.

Cucerirea litoralului Mării Negre[modificare | modificare sursă]

După campania împotriva celților, Burebista a acordat mare atenție zonei istro-pontice, unde

primejdia romană era în creștere. În anii 73 î.Hr.-72 î.Hr. cetățile grecești pontice sunt cucerite de

generalul roman Marcus Terentius Varro Lucullus. Cetățile se răscoală împotriva

guvernatorului Antonius Hybrida. Hybrida a organizat o expediție, dar a fost înfrânt de greci, aliați

cu bastarnii și geții. Burebista hotărăște apoi să supuna cetățile de pe litoralul Pontului Euxin (Marea

Neagră). În 55 î.Hr. cucerește orașul grecesc Olbia de la gurile Bugului, apoi Tyras. Au urmat

apoi Histria, Tomis,Mesembria. Întregul litoral pontic și teritoriul până la munții Haemus (Balcani) se

afla sub stăpânirea lui Burebista. De aici, Burebista a organizat expediții până în Macedonia și Iliria.

Devine astfel "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia", cum îl numește o inscripție greacă

contemporană.

Relațiile cu Roma

Cuceririle istro-pontice ale lui Burebista au pus statul dac în conflict cu Roma. Aceasta n-a intervenit

însă imediat din cauza situației interne, care culminase cu războiul civil dintre Cezar și Pompei(49

î.Hr.). În primăvara anului 48 î.Hr, când luptele dintre Cezar și Pompei se dădeau în

peninsula Balcanică, Burebista l-a trimis pe Acornion ca delegat cu o misiune pe lângă Pompei. În

schimbul ajutorului militar, Pompei recunoștea vastele hotare ale Daciei. Acesta este însă înfrânt

la Pharsalos și se refugiază în Egipt, unde este ucis. După această victorie Cezar plănuia o

campanie împotriva Daciei. Își concentrase în anul 45 î.Hr. o mare armată pe malul de est al Mării

Adriatice.

Moartea lui Burebista și destrămarea statului dacBurebista este înlăturat și ucis de aristocrația nemulțumită de creșterea puterii acestuia. Moartea lui

Burebista a provocat mari transformări și tulburări. Regatul dac se destramă în 4, mai apoi în 5 state.

Centrul din Transilvania va fi condus după moartea lui Burebista de marele preot Deceneu.

Moartea lui Burebista a avut drept efect destrămarea regatului său, ale cărui limite fuseseră: în

nord: Carpații Păduroși, în est: Pontul Euxin, în sud: munții Haemus, în vest: confluența râului

Morava cu Dunărea Mijlocie. După moartea lui Burebista continuitatea vieții politice se menține

în Sud-Vestul Transilvaniei, în zona fortificată a Sarmisegetuzei. Puterea în stat a fost preluată de

Deceneu. Acesta era rege, mare preot și judecător suprem. Sub Deceneu, statul dac are un caracter

teocratic (religios).

Burebista - Primul organizator al statului dac al tracilor (70î.e.n - 44î.e.n)

Burebista, rege dac (70-44 i.e.n.). "Ajuns in fruntea neamului sau care era istovit de razboaie dese, getul Burebista s-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat in cativa ani a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine, ajungand sa fie temut chiar si de romani", astfel sintetizeaza Strabon din Amaseia, geograf si istoric grec, care isi redacta opera la putin timp de la disparitia lui Burebista, personalitatea conducatorului dac. Mai dispunem ce-i drept, de marturiile lui Strabon si ale lui Iordanes. Cel dintai spune despre intemeietorul statului dac ca era “barbat get” , dar aceasta informatie nu ne permite nici macar sa stabilim mai precis originea lui Burebista, caci geograful din Amaseia, ca multi alti autori greci ii numeste “geti” si pe locuitorii din interiorul arcului carpatic. Cat despre Iordanes, el staruie mai mult asupra personalitatii marelui preot Deceneu decat asupra regelui.Mai dispunem de caracterizarea pe care i-o face lui Burebista epigrafa dionysopolitana in cinstea lui Acornion, dar aceasta se refera nu atat la personalitatea regelui, cat la rezultatul actiunilor sale politice si militare. Trebuie sa recunoastem, asadar, ca izvoarele antice nu ne dau nici un fel de informatii directe despre omul Burebista, despre trasaturile sale fizice si morale. Este neindoielnic ca aproape patru decenii din istoria Daciei au fost marcate de personalitatea lui Burebista si ca o parte din opera infaptuita de el i-a supravietuit, influentand evolutia ulterioara a statului dac pana in momentul cuceririi Romane. Dar este tot atat de sigur ca Burebista a fost produsul epocii sale, ca realizarile lui s-au intemeiat pe anumite conditii istorice reale si pe anumite cerinte obiective ale societatii dacice.

Despre familia lui Burebista nu se stie absolut nimic, desi multa vreme s-a crezut ca o inscriptie greceasca, decretul in cinstea lui Acornion din Dionysopolis, l-ar mentiona pe tatal regelui. Acest “tata” era un personaj important si puternic, caci el se dovedeste capabil sa-i scuteasca pe cetatenii din Dionysopolis de ceva, probabil de un tribut.

Aflat initial in fruntea unei formatiuni statale locale, Burebista, om de stat inzestrat cu remarcabile calitati de organizator, strateg militar si diplomat, reuseste sa unifice formatiunile politico-militare geto-dace din spatiul carpato-dunareano-pontic sub autoritatea sa si sa puna astfel bazele unui puternic regat

cu centrul, probabil, in Podisul Transilvaniei. In intreaga sa actiune, Burebista a fost sprijinit de marele preot Deceneu, colaboratorul si sfetnicul cel mai apropiat. Reorganizat de Burebista, care putea, potrivit afirmatiilor aceluiasi Strabon, sa mobilizeze o armata de 200.000 de luptatori, se impune la jumatatea secolului I. i.e.n. ca principala forta politica si militara din Europa Centrala si de la Dunarea de Jos.

Razboaiele purate de Burebista dezvaluie si alta latura a personalitatii sale. Raida incheiere victorioasa a campaniei impotriva celtilor ne indeamna sa credem ca ofensiva regelui a constituit o surpriza pentru acestia. Pe de alta parte, o inscriptie Histriana lasa sa se inteleaga ca Burebista stia sa organizeze un asediu de lunga durata, iar cucerirea litoralului Pontic dovedeste ca zidurile masive de piatra ale cetatilor grecesti nu constituiau pentru el un obstacol de netrecut. In sfarsit, nici un izvor nu spune ca Burebista ar fi pierdut vreo batalie si cu atat mai putin vreuv razboi. Totul indreptateste concluzia ca regele dac a fost si un mare comandant militar.

Politica externa:

Politica externa a statului lui Burebista, deosebit de activa si indrazneata, este indreptata spre redobandirea vechilor tinuturi dacice si spre contracararea pericolului expansiunii romane ce se contura pe intreaga linie a Dunarii. Pe plan militar primele mari acţiuni îl găsesc pe Burebista atacând în 74 sudul Dunării în alianţa cu scordiscii pe care însă mai apoi din cauza unor neînţelegeri îi nimiceşte. În jurul anului 60 nimiceşte celţii boi şi taurisci in fruntea cărora se afla Critasiros. Mai apoi intre anii 55-48 cucereşte întregul litoral pontic între Olbia şi Apollonia.

Pe plan diplomatic duce tratative cu Pompeius căruia îi şi oferă ajutor militar şi care vorbeşte în faţa Senatului roman de un prieten personal (poate Burebista). Probabile legături diplomatice are cu dalmaţii când s-ar fi putut amesteca în răscoala acestora pe malul Adriaticii. Se presupun legături şi cu Midridates VI Eupator deşi puţin probabile. Primul obicetiv il constituie, in jurul anului 60 i.e.n., inlaturarea suprematiei celtice din reg. Dunarii Mijlocii. Amploarea si vigoarea acestui efort militar, precum si succesul sau gasesc ecou si in izvoarele istorice care consemneaza completa nimicire a triburilor celtilor boii aflati sub conducerea lui Critasiros, precum si a celor taurisci; in urma acestei victorii, hotarele apusane ale Regatului dac sunt fixate pe Dunarea Mijlocie si Muntii Slovaciei. Infrangerea ulterioara a scordiscilor, triburi celtice din zona de varsare a Tisei in Dunare, aduce siguranta frontierei de sud-vest a Daciei si deschide perspectiva organziarii de incursiuni in sudul Dunarii, in Macedonia si Illyria, creind premisele stabilirii hotarelor meridionale ale regatului lui Burebista pe linia Muntilor Balcanici. In anii 55-48, atentia lui Burebista se indreapta spre rasarit, unde, dupa infrangerea lui Mithradates VI Eupator, regele Pontului, Roma reusise temporar, in urma campaniei lui M. Terentius Varro Lucullus, din anii 72/71, sa-si extinda autoritatea aspura oraselor grecesti vest-pontice. Triburile bastarnilor si sarmantilor de la est de Dacia si din regiunile nord-pontice sunt infrante, Burebista impunand apoi autoritatea statului dac coloniilor grecesti de pe litoralul septentrional si apusean al Marii Negre, de la Olbia, aflata la gurile Bugului, si pana la Apollonia, situata pe tarmul golfului Burgas in Tracia. Orase care s-au opus, precum Olbia, Histria si Mesambria, sunt asediate si luate cu asalt, suferind grave distrugeri si fiind obligate sa accepte apoi garnizoane dacice. Burebista ajunge astfel "stapanul tinuturilor de dincolo si de dincoace de Dunare", devenind "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia", cum il numeste o inscriptie greaca contemporana. Aflat la apogeul puterii, Burebista este pe punctul de a interveni in razboiul civil dintre Caesar si Pompei din statul roman, trimitand in preajma bataliei de la Pharsalos (48), la cel din urma, ca sol, pe Acornion din Dionysopolis. Infrangerea si moartea lui Pompeius Magnus fac ca oferta de alianta a lui Burebista sa nu se materializeze. Victorios in razboiul civil, Caesar pregatea, se pare, o campanie indreptata impotriva rivalului sau din Carpati. Dupa asasinarea lui Caesar in Forumul din Roma, are loc si disparitia violenta a lui Burebista, victima probabil a unui complot al aristocratiei separatiste. Statul intemeiat de el se destrama initial in 4, apoi in 5 parti, intr-una dintre acestea mentinandu-se la putere Deceneu.

Politica Internă

Unificarea tuturor dacilor sub acest regat uriaş a avut loc pe mai multe planuri:

- militar: cu o oaste, după izvoare de 200.000 de ostaşi bine antrenaţi fizic şi tactic, cifra plauzibila dacă ne gândim că azi se cunosc sute de localităţi geto-dacice şi că armata a avut şi elemente străine.

- social: cel mai probabil că în ajutorul lui Burebista a venit marea majoritate a comaţilor dar putini pileaţi împărtăşindu-i visul. Aici ar trebui menţionat şi numărul populaţiei: dacă la un luptător se considera patru necombatanţi rezulta o populaţie de circa un milion de oameni.

- administrativ: Burebista conducătorul suprem care convinge cu mai multă sau mai puţină forţă, Deceneu este cel care convinge cu blândeţe şi inteligenţă, iar curtea competentă îi ajută pe cei doi să-şi pună planurile în aplicare.

- economic: bate moneda pentru că cea existenta devine insuficientă comerţului care atinge cote uriaşe, fapt susţinut cu certitudine de arheologie.

- juridic: se redactează vestitele belagines.

- moral-religios: oamenii sunt aduşi la o viaţă după norme morale avangardiste implementate în mare parte cu ajutorul religiei.

Capitala

Pentru a susţine ipoteza mea mă voi referi la un scurt pasaj din decretul dyonisopolitan (din rândul 6) în care ni se spune că Acornion nefiind mulţumit cu întrevederea cu tatăl lui Burebista, pleacă la "drum lung" pentru a-l întâlni pe regele însuşi. Ce drum mai lung faţă de Dyonisopolis poate fi decât unul până la Costeşti?

Iată cum au stat poate lucrurile: Burebista cu o oaste de luat în seamă pleacă din Argedava cu gândul la locurile de lângă Orăştie. Se stabileşte la cea mai mare cetate de la acea oră de lângă Orăştie: la Costeşti de unde va activa un timp. Construieşte apoi Sarmizegetusa.

Aşadar Costeşti a fost o capitală temporară, Sarmizegetusa una ideologică, religioasă, pe măsura regatului înfăptuit de marele rege şi un refugiu suprem. Oricum regele sigur era nevoit să circule neîncetat astfel capitala fiind unde era regele.

Sfârşitul

Care a fost sfarsitul lui Burebista?

Ştirile despre acest eveniment ne lipsesc cu desăvârşire, se poate specula doar, probabil un asasinat între anii 44-42 într-o "revoltă de palat". Adica potrivit lui Strabon, el “a pierit din pricina unei rascoale mai inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva lui”.Nu se poate spune cu precizie nici cine au fost conjuratii. S-ar putea ca inlaturarea lui Burebista sa fi fost pusa la cale chiar de romani. S-a formulat si ipoteza ca, deoarece politica lui Burebista ameninta sa impinga Dacia intr-un conflict cu Roma, inasusi Deceneu l-ar fi inlaturat pe acela al carui principal consilier si colaborator fusese atatia ani pentru a inaugura o noua politica.

Prin marturire faptelor sale, Burebista apare ca o personalitate complexa. El a fost intemeitorul statului dac, unificatorulpe plan politic al lumii geto-dacice, creatorul sistemului de fortificatii din Muntii Orastiei, aparatorul independentei Daciei, regele care a inteles comandamentele vremii sale si care a stiut sa gaseasca mijloacele cele mai potrivite pentru a-si atinge scopurile politice. Intr-un cuvant, el trebuie privit ca un om politic clar vazator si ca un mare comandant, iar epoca sa ca una din cele mai importante din trecutul istoric al poporului nostru.

“...Burebista, getul, luand conducerea poporului sau a ridicat pe oamenii acestia ... asa incat in cativa ani, a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor aproape pe toti vecinii; ba era de mare primejdie si pentru romani, pentru ca trecea Dunarea fara sa-i pese de nimeni si prada Tracia pana in Macedonia si in Iliria, iar pe Celti cei ce se amestecasera cu tracii si ilirii i-a pustit cu totul...”

1. Condiţiile apariţiei statelor la daci.

2. Premisele unificării geto-dacilor.

3. Personalitatea istorică a lui Burebista.

4. Limitele cronologice ale guvernării lui Burebista.

5. Hotarele geografice ale Daciei în timpul lui Burebista.

6. Politica internă a regelui Burebista.

7. Personalitatea istorică a lui Deceneu.

8. Politica externă a lui Burebista.

9. Soarta statului dac după moartea lui Burebista.

10. Concluzii şi încheiere.

1. În secolul I î.e.n., civilizaţia geto-dacică atinge punctul culminant al dezvoltării sale social-economice prin

constituirea statelor. Existenţa unor importante cetăţi fortificate la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Vîrful lui Hulpe,

demonstrează existenţa unor state dezvoltate. Dat fiind că marele minus al tracilor era neunirea, putem constata că

unificarea politică din secolul I î.e.n. reprezintă o mare realizare. Condiţii pentru crearea unui stat geto-dac unic apar

încă din secolul V î.e.n., atunci cînd apar primele formaţiuni statale între Nistru şi Tisa. Procesul de unificare statală

are loc totuşi în secolul I î.e.n., fiind favorizat atît de factori interni şi externi, cît şi de afirmarea personalităţii lui

Burebista.

2. Au fost mai multe premise care au condiţionat formarea statului dac. Acestea sunt de două tipuri: interne şi

externe.

Factori interni: a) factorul etno-lingvistic – exprimat prin unitatea tracică a geto-dacilor.

b) factorul spiritual – toţi dacii credeau în Zalmoxe, iar acest lucru a contribuit cu mult la consolidarea unităţii geto-

dace.

c) factorul geo-politic – teritoriul pe care s-a constituit ulterior statul lui Burebista se încadra într-un cadru natural: rîul

Bug, Munţii Balcani, rîul Morava şi cursul superior al rîului Nistru.

d) factorul economic – exprimat prin dezvoltarea social-economică a societăţii geto-dace.

Factori externi: a) Pericolul celţilor, aşezaţi lîngî rîul Tisa.

b) Pericolul roman, care în secolul II îşi fac simţită prezenţa în Peninsula Balcanică.

Astfel, datorită acestor factori, la care s-a mai adăugat şi personalitatea istorică a ui Burebista,  a fost posibilă

formarea primului stat dac.

3. Numele marelui Burebista se identifică azi cu simbolul unităţii, curajului dar şi al înţelepciunii. Strabo scria despre

el: “…ajuns în fruntea neamului său, getul Burebista a reuşit ca prin înţelepciune, abţinere de la vin şi reforme să facă

un stat mare şi puternic, supunînd dacilor, cea mai mare parte a teritoriilor vecine. Ba mai mult chiar, a ajuns chiar să

fie de temut şi pentru romani.” (Strabo, “Geografia. VII”).

Din păcate, chipul real al regelui Burebista nu a fost păstrat în istorie, şi nici numele său adevărat. Strabo îl numeşte

Barebista, Iordanes – Buruista, iar într-un tratat al vremii – Burabistas. Despre el, Dectretul Dionissopolitan ne spune

că provenea dintr-o familie regală, că avea cam vreo 38 de ani la vîrsta încoronării şi că stăpînea Cetatea Costeşti.

4. Nu ştim exact cînd Burebista ajunge rege, însă avem mai multe ipoteze. Decretul Dionissopolitan îl ateste pe

dînsul rege în anul 80 î.e.n. Iordanes consideră că Burebista ajunge rege în anul 82 î.e.n. Burebista moare în anul 44

î.e.n., în urma unui complot. prin urmare, primul regat dac şi-a avut limitele cronologice între anii 82/80 – 44 î.e.n.

5. Statul lui Burebista era foarte întins, fiind considerat una dintre cele mai mari formaţiuni statale din Nordul

Balcanilor. El se întindea pînă la următoare limite geografice:

* la nord – mlaştinile Pripetului (Polonia de azi).

* la sud – Munţii Balcani şi cetatea Appolonia (azi or. Stozopol, Bulgaria).

* la vest – Dunărea de Mijloc şi Moravia (Bratislava de azi).

* la est – gurile rîului Bug şi cetatea Olbia (Ucraina de azi).

6. Pe plan intern, regele Burebista a promovat un şir de reforme, din care distingem următoarele:

Pe plan administrativ – şi l-a luat ca aliat la conducere pe “preotul” Deceneu, cu care coordona la conducere.

Pe plan juridic – a elaborat sistemul de legi Beligines – primul sistem de legi de pe pămînturile noastre.

Pe plan economic – a înurajat comerţul şi meşteşugăritul, şi chiar a bătut o monedă proprie.

Pe plan militar – a organizat o armată foarte puternică şi bine organizată, care potrivit istoricilor de atunci, număra

200 de mii de ostaşi (adică 20% din populaţie)

Pe plan spiritual – a întărit cultul lui Burebista, şi i-a dat o mare putere “preotului” Burebista.

7. Deceneu – vice-rege şi pontif suprem în statul lui Burebista. A jucat un rol important pentru viaţa politică a regatului

dac. Despre el, Strabo ne spune că a călătorit mult prin Egipt, după care l-a ajutat pe Burebista să devină rege. Tot

geograful grec ne spune că el a fost principalul elaborator al legilor Beligines. A avut o mare influenţă în statul dac al

lui Burebista, iar  unii istorici susţin că el a stat în spatele complotului în urma căruia a murit Burebista.

8. Regele Burebista s-a evidenţiat în istoria dacilor ca un mare strateg militar, ce a reuşit să conducă expediţii

îndrăzneţe.

O primă acţiune este legată de anul 73 î.e.n., şi ne este descrisă de Strabo: “Burebista, în alianţă cu scordiscii,

organizează o expediţie de jaf în Balcani, unde se desfăşurau războaiele lui Mithriade al VII-lea împotriva romanilor.

În acea vreme, la Roma generalul Creassus se confrunta cu răscoala lui Spartacus (74-71 î.e.n.). Puterea militară a

Romei nu putea fi contestată, mai ales că la acel moment controlau deja zona Balcanică, iată de ce acţiunea lui

Burebista este mai mult decît îndrăzneaţă.

Acţiunile din anii 62-61 î.e.n., au fost orientate către Bastarni, cei care constituiau un pericol pentur geto-daci. Dat

fiind că ulterior anului 61 î.e.n. bastarnii îl urmează pe Burebista în războaie, putem concluziona că aceştia au fost

supuşi militar de regele dac.

De mare răsunet a fost bătălia din anul 60 î.e.n cu celţii, despre care Strabo ne scrie: “aceştia au fost şterşi de pe

faţa pămîntului.” Totuşi, această informaţie este exagerată, deoarece în anul 52 î.e.n., celţii se luptă cu Caesar. După

această victorie contra celţilor lui Cristasiros, Burebista îşi întinde stăpînirile pînă la Dunărea Mijlocie şi Morava.

Ulterior, au fost cucerite pe rînd toate oraşele-colonii de pe litoralul pontic între anii 55-48 î.e.n. Acestea au fost

supuse militar unul după altul, iar populaţiile acestor oraşe au avut de suferit mari prigoane.

În anul 48 î.e.n., Burebista decide să lupte alături de Pompeius. Din păcate, Caesar îl învinge pe Pompeius, lucru

care a opus faţă în faţă două mari puteri militare ale vremii. Însă, dat fiind că atît Caesar, cît şi Burebista au fost ucişi

în aul 44 î.e.n., războul neînceput nu a mai avut loc.

9. În anul 44 î.e.n., la aproape 70 de ani, a fost ucis Burebista. După moartea sa, statul dac s-a destrămat în 4, apoi

în 5 regate mai mici. Totuşi, centrul politic din Munţii Orăştiei a fost păstrat, acolo unde  acondus Dceneu.

10. Statul format şi condus de Burebista reprezintă primul regat unic al geto-dacilor, şi poate cel mai puternic pe care

l-a cunoscut acest popor. Putem spune că reprezintă exteriorizarea civilizaţiei tracice şi a credinţei zamolxiene.

Regatele geto-dacilor

Regatele timpurii (secolul al IV-lea î.Hr.). Pe teritoriul carpato-pontic unde dominau geţii, dar locuiau şi alte populaţii cum ar fi sciţii, iar mai tîrziu sarmaţii şi celţii, s-au constituit şi au existat mai multe regate. Unul dintre ele se află în sudul Moldovei şi era condus de un „Rex Istrianorum”, rege al geţilor din regiunea deltei Dunării. Acesta a fost amintit în contextul unor importante procese politico-militare ce se desfăşurau în apropierea Dunării. Astfel după cucerirea Regatului tracilor odrişi de către Filip al II (c.341 î.Hr.), hotarul de nord al statului macedonean atinge cursul inferior al Dunării. În 339 î.Hr., regele macedonean întreprinde o expediţie în nord-estul Traciei, învingîndu-l pe Atheas, rege al sciţilor. La întoarcerea din campanie, macedonenii au fost atacaţi de tribali, o populaţie înrudită cu geţii, însuşi Filip al II-lea fiind rănit grav. Patru ani mai tîrziu în 335 î.Hr., urmaşul lui Filip al II-lea, Alexandru cel Mare a iniţiat o expediţie împotriva tribalilor care s-au baricadat pe o insulă a Dunării, fiind sprijiniţi şi de geţi. Acest fapt l-a determinat pe Alexandru cel Mare să întreprindă o incursiune, care a durat o zi, la nord de Dunăre, unde a întîlnit cîmpuri bogate, holde de grîu ce aparţineau geţilor. Acest fapt demonstrează gradul înalt de dezvoltare economică a strămoşilor noştri la acele timpuri, care şi-au găsit continuitatea şi în secolele următoare.

La sfîrşitul secolului al IV-lea - începutul secolului al III-lea î.Hr. în societatea geto-dacilor se înregistrează importante realizări în domeniul economic şi cel social-politic. Astfel, încă din anul 300 î.Hr. se bat monede proprii, avînd ca model monedele regelui Filip al II-lea al Macedoniei, iar ulterior au fost puse în circulaţie variante originale şi expresive. Apariţia monedei a contribuit şi la intensificarea schimburilor comerciale cu lumea greacă. În această perioadă se consolidează regatele geţilor. Cel mai cunoscut regat timpuriu al geţilor, care cuprindea Moldova de sud şi regiunile învecinate, este condus de Dromichaites, cu reşedinţa la Helis.

După moartea lui Alexandru cel Mare uriaşul imperiu a fost împărţit de diadohi. Tracia îi revine lui Lysimach, care ulterior s-a proclamat rege. Acesta organizează la c. 300 î.Hr., iar apoi în 292 î.Hr. campanii împotriva regelui get Dromichaites.

Prima încercare a fost întreprinsă sub conducerea lui Agathocles, fiul generalului, iar cea de-a doua în 292 î.Hr. sub conducerea lui Lisimah, care a fost făcut prizonier şi dus în cetatea Helis. Ambele campanii ale macedonenilor suferă eşec.

În secolele III-II î.Hr. sînt atestate regatele conduse de Zalmodegikos, în sudul Moldovei, şi Rhemaxos, care îşi exercită influenţa asupra oraşelor greceşti de pe litoralul Mării Negre, şi regatul lui Oroles, care opune rezistenţă invaziei bastarnilor ce pătrund în centrul şi nordul Moldovei în secolul al II-lea î.Hr. unde se stabilesc alături de geţi, fiind asimilaţi ulterior.

Statul getic în secolele I î.Hr. – I d.Hr. La începutul secolului I î.Hr., Burebista (cca 80 – 44 î.Hr.) unifică teritoriile stăpînite pînă atunci de diferiţi conducători locali ai geţilor şi sarmaţilor, constituie o mare armată şi reuşeşte să-şi extindă dominaţia.

Burebista a unit populaţiile din regiune într-un singur stat cu centrul în Podişul Transilvaniei şi care cuprindea un vast teritoriu, inclusiv coloniile greceşti de pe litoralul nord-pontic. Capitala statului se afla le Sarmizegetusa, important centru politic, spiritual şi economic. Numele acestei dave indică asupra legăturilor strînse dintre geţi şi sarmaţi: „aşezarea sarmaţilor şi a geţilor” de la termenii sarmis et getusa. Această supoziţie este susţinută de datele arheologice care confirmă coabitarea geţilor şi sarmaţilor precum şi de faptul că în perioadele ce vor urma geţii şi sarmaţii vor domina în regiune, iar după invazia romanilor ei vor constitui nucleul dacilor liberi în teritoriile ne cucerite de romani.

În acţiunile sale Burebista a fost sprijinit de marele preot Deceneu.

În politica internă Burebista recrutează oameni noi însărcinaţi cu administrarea agriculturii, strîngerea dărilor, supravegherea muncilor obşteşti obligatorii, făcînd posibilă realizarea sistemului de fortificaţii în Dacia.

În jurul anului 60 î.Hr. Burebista a repurtat victorii asupra celţilor, fixîndu-şi frontierele de vest a regatului pe Dunărea Mijlocie, Munţii Slovaciei şi zona Tisei. Apoi regele get a întreprins o serie de acţiuni militare în Tracia, înaintînd pînă în Macedonia şi Illyria. În răsărit Burebista, între anii 55 şi 48 î.Hr., a supus oraşele greceşti de pe litoralul vestic al Mării Negre, de la Olbia pînă la Apollonia. Ca urmare a acestor acţiuni regatul geţilor se întindea de la Dunărea mijlocie (în vest) pînă la litoralul apusean al Mării Negre şi rîul Bug în est, din Carpaţii Nordici la nord pînă la munţii Balcani la sud.

Pentru a consolida unitatea statului, Burebista introduce legi noi, numite beligines, care erau obligatorii pentru toţi şi care acordau regelui mari împuterniciri. Puterea centrală este reprezentată de Burebista şi persoane recrutate de el pentru supravegherea agricul-turii, colectarea impozitelor, construirea fortificaţiilor.

Potrivit afirmaţiilor lui Strabon, Burebista putea să mobilizeze o armată de 200 000 de luptători, devenind astfel principala forţă din regiune. Burebista s-a implicat în războiul civil dintre Iulius Caesar şi Pompeius, promiţîndu-i susţinere celui din urmă. Pompeius însă a fost înfrînt, iar Caesar a devenit un duşman puternic pentru Burebista. Iulius Caesar planifica o acţiune militară preventivă împotriva lui Burebista. Asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr. a împiedicat realizarea acestor planuri. În acelaşi an Burebista a căzut victima unei conspiraţii. După asasinarea lui Burebista regatul său se destramă în mai multe formaţiuni politice, care mențineau strînse legături între ele. Unitatea geto-dacilor va fi restabilită în secolul I d.Hr.

Caracteristicile monarhiei geto-dacilor. În fruntea statului lui Burebista era regele care cîrmuia cu ajutorul unui sfat de tarabostes (nobili) şi al marelui preot. Instituţia regalităţii tinde să devină ereditară, dovadă că Burebista şi Decebal erau fii de regi. La succesiunea tronului puteau veni şi fraţii regelui, precum şi marele preot.

Astfel, la moartea lui Burebista puterea i-a revenit lui Deceneu care era mare preot, iar la succesiunea lui Scorillo a venit fratele său Diurpaneus, pe cînd Decebal l-a succedat pe unchiul său.

Pe parcursul existenţei sale monarhia geto-dacilor a căpătat o serie de trăsături specifice, care îi conferă o identitate proprie. Regele este vîrful nobilimii, conducătorul aparatului de stat şi al armatei. El deţinea şi monopolul asupra minelor de aur. În acelaşi timp puterea laică şi cea religioasă puteau fi exercitate de către o singură persoană sau de către persoane diferite.

Pe lîngă rege se formează o curte compusă din sfetnici. Un rol important în statul geto-dacic îl avea marele preot şi armata. La nivel local conducerea era exercitată de dregători cu atribuţii administrative şi militare.

Succesiunea regilor daci la Sarmizegetusa. După asasinarea lui Burebista, pentru scurtă vreme puterea a deţinut-o Marele preot Deceneu. Acesta a fost urmat de Comosicus, considerat de autorii antici un rege iscusit. După moartea lui Comosicus s-a urcat pe tron Corillus, care a condus timp de aproape patruzeci de ani popoarele sale din Dacia. Urmează Cotiso, rege în Dacia în ultima treime a sec. I î.Hr. şi la începutul veacului următor. În timpul cînd la Roma domnea Nero (37–68 d.Hr.), în Dacia este atestat regele Scorilo, căruia i-a urmat la domnie fratele său Duras. Acesta a iniţiat atacul asupra Moesiei din iarna anilor 85-86. Potrivit autorilor antici Duras a lăsat lui Decebal de bunăvoie domnia pentru că era foarte priceput la planurile de război.

În alte regiuni din spaţiul carpato-pontic au fost atestate şi alte regate ale geto-dacilor, care mențineau strînse legături între ele, cum ar fi cel condus de Coson, rege ce îşi avea reşedinţa la sud de Carpaţi, şi care se implică în războiul civil roman din perioada lui Octavian Augustus; Cotiso, rege în Banat; Dicomes, rege în centrul şi sudul Moldovei; Roles, Dapix şi Zyraxes din vecinătatea coloniilor greceşti din Dobrogea.

Acest articol explică cum au evoluat regatele dacice din Secolul al II-lea î.Hr. până în secolul II d.Hr.

AntichitateaApariția proprietății private a determinat diferențierea socială după avere care a condus la

stratificarea societății dacice și la apariția claselor sociale Tarabostes (Pileati) si Comati. Primii

reprezentau aristocrația militară și sacerdotală, iar ceilalți producătorii liberi, marea masă a

populației (agricultori, meșteșugari). Stratificarea socială a fost însoțită de apariția primelor triburi și

uniuni de triburi, conduse de șefi militari, Regi. Principalele triburi daco-getice sunt:

apulii în zona Alba Iulia;

burii pe malurile Oltului;

carpii în Moldova Centrală;

costobocii în nordul Moldovei și în Maramureș;

crobyzii și tryzii în Dobrogea.

Fiecare trib stăpânea un teritoriu cu o așezare mare, fortificată numită "dava", având rol de centru

administrativ. Dovezile arheologice, precum și izvoarele narative, atestă existența unor puternice

uniuni de triburi conduse de "basilei" (regi) pe întreaga durată istorică a Antichității. Astfel, in sec. al

IV-lea î. Hr. este atestată uniunea de triburi condusă de "rex Histrianorum", care se opune sciților.

Mai târziu, Alexandru Macedon înfrânge o uniune de triburi din nordulDunării la 335 î. Hr. Între 300 î.

Hr. și 292 î. Hr. se desfășoară confruntările dintre uniunea de triburi din centrul Munteniei condusă

de Dromichaetes, cu reședința la Helis, și aceea condusă de Lisimach, care este luat prizonier. Tot

în sec. III î. Hr. este menționată, intr-o inscripție de la Histria o uniune de triburi din

sudul Moldovei condusă de Zalmodegikos. Între secolele III și II î. Hr., Histria este atacată de tracii

sudici, conduși de Zoltes. O inscripție a cetății amintește pe Rhemaxos și pe fiul acestuia,

conducători dobrogeni, care ajută cetatea. La începutul sec. II Î. Hr., în estul Transilvaniei, uniunea

de triburi condusă de Oroles se luptă cu bastarnii, fiind succedată în mențiunile istorice de uniunea

condusă de Rubobostes, pe același teritoriu.

Regatul lui BurebistaRegatul lui Burebista este statul dac creat prin unirea triburilor geto-dace și condus de Burebista

între 82 î.Hr. și 44 î.Hr..

În sec. I î. Hr., societatea geto-dacă trece printr-un proces amplu de modernizare, care a condus la

apariția statului dac centralizat, care era o monarhie militară. Primul rege dac a fostBurebista (82-44

î. Hr.). Acesta a unit triburile geto-dace, prin diplomație și lupte, cu ajutorul lui Deceneu (preot) și a

creat un stat puternic, cu centrul la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștie. Sub Burebista, statul

dac a atins cea mai mare întindere, limitele sale situându-se, potrivit lui Strabon, la N, în Carpații

Păduroși, la V, la Dunărea Mijlocie și actuala Slovacie, la S în Munții Haemus (Balcani) iar la E la

gurile Bugului și la Marea Neagră. În anul 48 î. Hr. întreprinde o campanie la sudul Dunării, în Pen.

Balcanică. Asigurându-și granițele, Burebista s-a implicat în războiul civil dintre Caesar și Pompei,

ajutându-l pe Pompei. Caesar, învingător, a organizat o expediție de pedepsire a lui Burebista, care

însă a fost întreruptă prin moartea lui Caesar în 44 î. Hr., urmată la scurt timp de moartea lui

Burebista.

Urmașii lui BurebistaO dată cu moartea lui Burebista, statul dac, slab centralizat, s-a dezmembrat rapid în patru, apoi

cinci, organizări politice. În inima statului lui Burebista, în zona Munților Orăștie, Deceneu,mare

preot în timpul lui Burebista, a preluat puterea. El a fost succedat de Comosicus, de Scorilo, si apoi

de Diurpaneus. Acesta a făcut o incursiune în provincia Moesia în iarna 85-86 d. Hr., împotriva

romanilor, care îl înfrâng.

În celelalte provincii, sunt atestați Coson, rege în nordul Munteniei, amestecat în războiul civil roman

din perioada lui Octavian Augustus; Cotiso, rege în Banat, care face incursiuni la sudul Dunării;

Dicomes, rege în centrul și sudul Moldovei, care susține pe Marc Antoniu în lupta de la Actium; și

Roles, rege în Dobrogea, care se aliază cu romanii împotriva lui Dapix șiZyraxes, în iarna 28-29 d.

Hr.

Regatul lui DecebalÎn acest context vine la putere Decebal (87-106 d. Hr.).

Regatul lui Decebal este statul dac condus între 87 - 106 de Decebal care, deși nu avea întinderea

regatului creat de Burebista, unifica marea majoritate a triburilor dacice.

Acesta reface unitatea statului dac, pe un teritoriu mai mic decât statul lui Burebista, însă mai

centralizat și mai puternic. Încă din 87, trebuie să respingă atacurile romanilor, mai întâi la Turnu

Roșu, unde înfrânge o armată romană condusă de Cornelius Fuscus, la Tapae. În 88, o armată

romană sub Tettius Iulianus atacă din nou prin Banat, Decebal încheind o pace cu Domițian în 89,

care îl transforma în client al Romei. Confruntarea decisivă a avut loc în 101-102 când armata

romană, condusă de împăratul Traian, după ample pregătiri, a atacat Dacia, Decebal fiind silit să

încheie o pace zdrobitoare. De aici și până la înfrângerea din 105-106 mai era doar un pas, facilitat

de construirea podului peste Dunăre de la Drobeta de către Apolodor din Damasc Statul dac fiind

ocupat, triburile dacice de la nord (Dacii liberi) au rămas cu o organizare gentilică, aliindu-se uneori

cu carpii pentru a prăda în provincia romană Dacia.