BULETIN INFORMATIV PRIVIND LIBERUL ACCES LA … · privind regimul ariilor naturale protejate,...

27
BULETIN INFORMATIV PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIILE PUBLICE - ANUL 2018 – - INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC COMUNICATE DIN OFICIU DE - ARBDD TULCEA- OBIECT DE ACTIVITATE Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) este instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Mediului, a cărei activitate se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (R.B.D.D.), cu modificările şi completările ulterioare, a legislaţiei privind protecţia mediului, a legislaţiei privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor, a florei şi faunei sălbatice, a legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura, etc. Principalele activităţi desfăşurate de A.R.B.D.D. au ca scop realizarea atribuţiilor stabilite prin lege, de administrator al ariei naturale protejate, conform prevederilor OUG nr. 57/2007 cu modificările şi completările ulterioare, de autoritate competentă de protecţia mediului, conform prevederilor OUG nr. 195/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi de administrator al resurselor acvatice vii, conform prevederilor OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura cu modificările şi completările ulterioare, precum şi realizarea obiectivelor din : - Planul de Management și RegulamentuL Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării; - Programul de guvernare privind protecţia mediului înconjurător; - Programul de activitate pentru anul în curs, aprobat de Consiliul Ştiinţific.

Transcript of BULETIN INFORMATIV PRIVIND LIBERUL ACCES LA … · privind regimul ariilor naturale protejate,...

BULETIN INFORMATIV PRIVIND

LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIILE PUBLICE - ANUL 2018 –

- INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC COMUNICATE DIN OFICIU DE

- ARBDD TULCEA-

OBIECT DE ACTIVITATE

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) este instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Mediului, a cărei activitate se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (R.B.D.D.), cu modificările şi completările ulterioare, a legislaţiei privind protecţia mediului, a legislaţiei privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor, a florei şi faunei sălbatice, a legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura, etc.

Principalele activităţi desfăşurate de A.R.B.D.D. au ca scop realizarea atribuţiilor stabilite prin lege, de administrator al ariei naturale protejate, conform prevederilor OUG nr. 57/2007 cu modificările şi completările ulterioare, de autoritate competentă de protecţia mediului, conform prevederilor OUG nr. 195/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi de administrator al resurselor acvatice vii, conform prevederilor OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura cu modificările şi completările ulterioare, precum şi realizarea obiectivelor din :

- Planul de Management și RegulamentuL Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării;

- Programul de guvernare privind protecţia mediului înconjurător;

- Programul de activitate pentru anul în curs, aprobat de Consiliul Ştiinţific.

BULETIN INFORMATIV PRIVIND

LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIILE PUBLICE

- INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC COMUNICATE DIN OFICIU DE ARBDD TULCEA- 1. Denumirea instituţiei: ADMINISTRAŢIA REZERVAŢIEI BIOSFEREI DELTA DUNĂRII 2. Coordonate de contact ale ARBDD Tulcea:

a) Adresă: 820243, Tulcea, Str. Portului nr. 34 A Telefoane: 0240/ 51 8924; 51 8925 Fax: 0240/51 8975 E-mail: [email protected] http://www.ddbra.ro

b) Persoanele din conducere: 1. Mălin-Matei MUȘETESCU - Guvernator 2. Ion MUNTEANU - Director Executiv Direcția Management Ecologic 3. Raluca PAVEL - Director Executiv Direcția Economică 4. Doru MOSCU - Director Executiv, Direcţia Comisariatul Integrat de Control Delta Dunării

c) Program de audienţe: 1. Joi: 10.00 - 12.00 - Guvernator Mălin-Matei MUȘETESCU 2. Marţi: 14.00 - 16.00 - Director Ion MUNTEANU 3. Miercuri: 10.00 - 12.00 - Director Raluca PAVEL 4. Miercuri: 14.00 - 16.00 - Director Doru MOSCU

d) Program de lucru: luni- joi: 08.00 – 16.30 vineri: 08.00 – 14.00

e) Funcţionar public responsabil cu difuzarea informaţiilor publice: ing.Gabriela Creţu Program săptămânal de lucru privind accesul publicului la informaţiile de mediu: luni – miercuri: 08.00 – 16.30 joi: 08.00 – 17.30

vineri: 08.00 – 14.00

f) Persoana desemnată pentru asigurarea activităţii privind relaţiile cu publicul: Mihaela Pavel Program săptămânal de lucru cu publicul: luni – joi: 08.00 – 16.30 miercuri: 08.00 – 18.30 vineri: 08.00 – 14.00

3. Informaţii privind elementele organizatorice şi cadrul legal de funcţionare a ARBDD:

I. Actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea ARBDD:

Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărârea Guvernului nr. 248/1994 pentru adoptarea unor măsuri în vederea aplicării Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărârea de Guvern nr. 763/2015 privind aprobarea Planului de Management și Regulamentului Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Ordinul nr. 610/2009 privind aprobarea tarifelor pentru lucrările şi serviciile prestate de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" la solicitarea persoanelor fizice şi juridice (actualizat).

Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011.

Hotarârea Guvernului nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora.

HOTĂRÂRE Nr. 1217 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

Hotărârea Nr 538 / 8 iulie 2015 pentru aprobarea Regulilor privind accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Ordinul nr.1521 din 29.09.2015 privind aprobarea componenței Consiliului Științific al Rezervației Biosferei Delta Dunării.

II. Atribuţii principale

ARBDD este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, aflată în Secretariatului General al Guvernului. Administraţia Rezervaţiei are sediul în municipiul Tulcea.

Administraţia Rezervaţiei are următoarele atribuţii principale:

a) administrează patrimoniul natural potrivit prevederilor legale privind regimul juridic al proprietăţii publice, evaluează starea ecologică a patrimoniului natural al rezervaţiei şi iniţiază programele de cercetare ştiinţifică în rezervaţie, pe baza planului de management, asigură măsurile necesare conservării şi protecţiei genofondului şi biodiversităţii;

a^1) administrează resursa piscicolă din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile planului de management şi ale regulamentului rezervaţiei;

b) elaborează şi implementează programele de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor din rezervaţie;

c) identifică, delimitează şi propune Secretariatului General al Guvernului modificarea zonelor funcţionale ale rezervaţiei;

d) stabileşte nivelul de valorificare al resurselor naturale în acord cu potenţialul lor de regenerare şi cu capacitatea de suport a ecosistemelor;

e) îndeplineşte funcţia de autoritate de mediu, în condiţiile legii, pe teritoriul rezervaţiei;

f) exercită controlul asupra îndeplinirii cerinţelor privind măsurile de protecţie a mediului;

g) sprijină şi protejează activităţile economice tradiţionale ale populaţiei locale;

h) îndeplineşte rolul de autoritate competentă pentru derularea procedurii privind evaluarea de mediu pentru planurile şi programele de pe teritoriul rezervaţiei;

i) stabileşte, împreună cu titularii drepturilor de administrare, condiţiile de desfăşurare a activităţilor de valorificare a resurselor naturale regenerabile;

j) promovează activităţi de cercetare şi cooperare ştiinţifică internaţională;

k) organizează acţiunile de informare şi educaţie ecologică;

k^1) verifică îndeplinirea măsurilor de conservare pentru asigurarea statutului de conservare favorabilă, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

l) conlucrează cu Administraţia Naţională "Apele Române" în vederea gospodăririi apelor şi efectuării lucrărilor hidrotehnice necesare pentru implementarea cerinţelor directivelor europene;

m) cooperează cu comisiile interministeriale şi cu comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;

m^1) colaborează cu autorităţile competente în domeniu pentru păstrarea echilibrului peisagistic prin conservarea şi promovarea elementelor tradiţionale de arhitectură, a materialelor de construcţie şi a finisajelor exterioare;

n) colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru protejarea intereselor localnicilor, precum şi pentru creşterea calităţii vieţii şi a standardului de civilizaţie ale acestora;

o) stabileşte regulile de acces şi de circulaţie în perimetrul rezervaţiei, atât pentru mijloacele de transport navale, pe canale şi lacuri, cu excepţia braţelor Dunării, cât şi pentru mijloacele de transport rutiere, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Navele şi ambarcaţiunile motorizate vor fi prevăzute obligatoriu cu sisteme de monitorizare stabilite de Administraţia Rezervaţiei. Circulaţia navelor şi ambarcaţiunilor, precum şi a autovehiculelor este interzisă în zonele strict protejate, conform prevederilor art. 3 alin. 1, sau în afara traseelor stabilite de Administraţia Rezervaţiei, cu excepţia celor utilizate în activităţi de control sau ştiinţifice;

q) organizează acţiuni de voluntariat pe teritoriul rezervaţiei;

r) elaborează şi implementează programe şi proiecte de cooperare în context transfrontalier, regional şi internaţional;

s) emite puncte de vedere referitoare la propunerile de reglementare sau de acte normative care au legătură cu domeniul de activitate al Administraţiei Rezervaţiei;

ş) propune Secretariatului General al Guvernului finanţarea unor studii pentru fundamentarea ştiinţifică a managementului.

III. Structura organizatorică a ARBDD:

GUVERNATOR

- Unitatea de Management Proiecte - Compartiment Corp Control - Serviciul Juridic, Contencios Administrativ și Resurse Umane - Compartiment Audit Intern

Direcţia Comisariatul Integrat de Control „Delta Dunării”

- Serviciul Comisariat Regional Tulcea - Chilia - Serviciul Comisariat Regional Sulina - Serviciul Comisariat Regional Murighiol - Sf. Gheorghe - Serviciul Comisariat Regional Razim - Sinoe - Serviciul Comisariat Regional Maliuc - Crișan - Compartimentul Dispecerat

Direcţia Management Ecologic

- Serviciul Reglementare și Autorizare - Serviciul Biodiversitate, Administrare Patrimoniu Natural

- Compartimentul Laborator - Biroul Monitoring districte zone protejate - Biroul Baze de Date

- Serviciul Educație Ecologică și Relații Internaționale - Biroul Informare și Educație Ecologică - Compartimentul Relații Interne și Internaționale

Direcţia Economică

- Serviciul Buget – Finanţe - Biroul Achiziţii Publice - Biroul Logistic

Sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil:

Indicatorii realizării bugetului ARBDD în perioada 01 ian- 31 dec. 2017

Indicatorul Alocații bugetare pentru 2017

Plăți efective la 31.12.2017

Total A + B 23.034.000 14.984.424 A. Cheltuieli curente, din care: 20.284.000 13.988.148 - Titlul 10 -Cheltuieli de personal 6.294.000 5.515.455 - Titlul 20- Bunuri si servicii 4.002.000 3.069.793 - Titlul 56/ Programe cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

9.567.000 5.206.921

- Titlul 58Proiecte cu finanțare din FEN 2014-2020

419.000 194.379

-Titlul 59. Alte cheltuieli 2.000 1.600 B. Cheltuieli de capital 2.750.000 996.276 -Titlul 71 Active Nefinanciare 2.750.000 996.276

Până la data de 31.12.2017, fondurile bugetare alocate au fost cheltuite în procent de aprox. 65 % față de creditele aprobate de către ordonatorul principal de credite, pentru anul în curs, în conformitate cu planul anual de achiziții.

Programe şi strategii proprii:

Activitatea ARBDD se desfăşoară în scopul realizării obiectivelor din:

- Programul de activitate pe anul 2018; - Programul de guvernare privind protecţia mediului înconjurător; - Planul de Management și RegulamentuL Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării; - Master Plan - Suport pentru dezvoltarea durabilă în RBDD.

Lista documentelor produse şi/sau gestionate de către ARBDD:

Elaborată după Nomenclatorul Arhivistic întocmit conform Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996

Direcţia Serviciile Denumirea dosarului, registrului

I.Direcția Comisariatul Integrat de Control Delta Dunării

A.Serviciul Comisariat Regional Tulcea-Chilia

B.Serviciul Comisariat Regional Murighiol – Sf. Gheorghe

C.Serviciul Comisariat Regional Razim – Sinoie

D.Serviciul Comisariat Regional Sulina

E. Serviciul Comisariat Maliuc-Crișan

F. Compartiment Dispecerat

1. Corespondență externă (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Instituția Prefectului din județele Tulcea și Constanța, Consiliul Județean Tulcea, Consiliul Județean Constanța, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Garda Națională de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,DELTA" al județului Tulcea, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Tulcea) 2. Corespondență internă (cu direcțiile și serviciile din cadrul ARBDD) 3. Rapoarte de activitate periodice ale șefilor serviciilor DCICDD 4. Procurări echipamente și mijloace de transport

5. Situații privind confiscările și amenzile aplicate

6. Procese-verbale de contravenție, note de constatare

7. NIR-uri pentru bunuri perisabile și unelte de pescuit

7. Documente justificative privind consumul de carburanți

II. Direcţia Management Ecologic

A. Serviciul Reglementare, Autorizare

1. Îndrumare/corespondenţă cu părţile interesate (autorităţi publice, persoane fizice, persoane juridice, agenţi economici, asociaţii profesionale, etc.) 2. Acte de reglementare emise de ARBDD- avize de mediu, acorduri de mediu, autorizaţii de mediu, autorizaţii recoltare/capturare/achiziție/comercializare, autorizaţii de pescuit comercial, etc (documentaţie primită şi acte emise) 3. Propuneri de modificare a actelor normative, standardelor şi altor reglementări ce vizează protecţia mediului şi administrarea patrimoniului natural al ARBDD 4. Permise de valorificare a resurselor naturale regenerabile 5. Permise desfăşurare activitate (cercetare, fimare, fotografiere, etc) 6. Avize administrator arie protejată (Ord. 1052) 7. Alte avize (decolmatare, acostare mal natural, pescuit în

prohibiţie, etc-Legea nr. 82/1993) 8. Acte normative de uz curent 9. Registre consemnare şedinţe CIA-CAT-CSC

B. Serviciul Biodiversitate, Administrare Patrimoniu Natural

1. Compartimentul Laborator

1. Registru cu evidența analizelor efectuate 2. Autorizații – verificări metrologice 3. ARBDD – rapoarte metrologice 4. Buletine de analiză, procese verbale de recoltare

2. Biroul Monitoring Districte Zone Protejate

1. Informații privind monitorizarea zonelor cu regim de protecție integrală, monitorizarea zonelor de reproducere a peștilor, monitorizarea habitatelor și a coloniilor de păsări 2. Rapoarte de deplasare în zonele cu regim de protecție integrală

3. Biroul Baze de Date

1. Fişe raportări / note de vânzare peşti (indigeni, migratori), crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice 2. Fișe raportări resurse naturale (cinegetice, stuficole, forestiere, vegetale, etc.) 3. Situaţii privind turismul (fişe) 4. Situaţii privind deşeurile (fişe) 5. Rapoarte de cercetare 6. Corespondenţă cu: - primăriile comunelor cu teritoriul integral sau parţial în perimetrul RBDD din judeţele Tulcea şi Constanţa referitoare la regimul juridic al terenurilor, planuri de urbanism general, planuri de urbanism zonal, planuri de urbanism de detaliu, concesiuni, notificări, intabulări terenuri - Instituţia Prefectului judeţelor Tulcea şi Constanţa referitoare la regimul juridic al terenurilor, puncte de vedere în legătură cu petiţii formulate de persoane fizice şi juridice, puneri în posesie în conformitate cu legile fondului funciar - Consiliul Judeţean Tulcea şi Consiliul Judeţean Constanţa referitoare la PUG,

PUZ, PUD, poziţionare amplasamente faţă de perimetrul RBDD, emitere certificate de urbanism şi autorizaţii de construire - Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în legătură cu propuneri de acte normative privind concesionarea unor activitaţi de valorificare resurse naturale regenerabile din RBDD – stuf, peşte, inventarierea domeniului public al statului, schimbarea titularului dreptului de administrare asupra unor terenuri din perimetrul RBDD, concesionarea terenurilor aferente unor clădiri ce aparţin persoanelor fizice şi juridice (ce nu deţin acte de proprietate pe teren) - Poliţie, Judecătorie în legătură cu fapte savârşite în perimetrul RBDD, poziţionare terenuri în zonele funcţionale ale RBDD - persoane fizice şi juridice – solicitări concesiune terenuri, petiţii - Corespondenţă pentru urmărirea derulării unor contracte de servicii - Corespondenţă internă (cu alte compartimente din ARBDD) 7. Contracte de concesiune pentru resursa piscicolă/ stuficolă. Corespondenţă diversă pentru derularea contractelor de concesiune (poliţie, experţi, prefecturi, minister) 8. Documentații, planuri și proiecte supuse procedurii de evaluare adecvată 9. Corespondență (societăți comerciale, privind răspunsurile la solicitările de informații publice, etc.) 10. Programe de activitate 11. Rapoarte privind starea factorilor de mediu în Rezervația Biosferei Delta Dunării

C. Serviciul Educaţie Ecologică şi Relaţii

1. Biroul Informare şi Educaţie Ecologică

1. Corespondenţă diversă (internă: şcoli, primării, organizaţii de mediu privind desfăşurarea de activităţi cu caracter educaţional de mediu; externă)

Internaţionale 2. Fişe evaluare acţiuni de educaţie ecologică 3. Rapoarte de activitate (Ministerul Mediului, Prefectură, acţiuni de educaţie ecologică desfăşurate la evenimentele de mediu) 4. Buletine de informare (săptămânale, lunare, trimestriale, anuale, etc.) 5. Corespondenţă şi comunicate pentru presă 6. Documente privind şedinţele Colegiului Executiv al ARBDD 7. Soluţionare cereri privind accesul la informaţia publică conform Legii nr. 544/2001 8. Programe educaţionale 9. Registru Petiţii cf. Ord. 27/2002

2. Compartimentul Relații interne și internaționale

1. Deplasări externe (referate, rapoarte, mandate, dispoziţii, etc.) 2. Documente privind colaborările internaţionale (memorandumuri, acorduri) 3. Documente privind şedinţele Consiliului Ştiinţific al ARBDD 4. Rapoarte finanţare externă (Banca Mondială, etc.)

III. Direcția Economică

A. Serviciul Buget-Finanțe

1. Corespondenţă şi situaţii referitoare la lucrările curente cu Ministerul Finanţelor 2. Dări de seamă contabile 3. Dări de seamă asupra utilizării fondurilor de investiţii 4. Fişe de conturi sintetice, jurnale, cartea mare, fişa rulajelor 5. Registre şi fişe analitice pentru materiale, mărfuri debitori, creditori, credite bugetare, cheltuieli 6. Evidenţa mijloacelor fixe 7. Balanţe de verificare (sintetice şi analitice) 8. Registre şi fişe de evidenţă tehnică şi operativă 9. Actele justificative care se păstrează anexate la notele de contabilitate 10. Corespondenţă în legătură cu operaţiunile contabile care se anexează la notele contabile 11. Extrase de cont curent după conturi verificate

12. Acte primare şi predarea gestiunilor, documente privind inventarierea bunurilor şi valorilor (procese-verbale întocmite, listele şi rapoartele comisiei) 13. Chitanţiere, carnete CEC, facturiere, tichete, avize şi foi de parcurs şi transport 14. Decizii de imputare 15. Corespondenţă privind probleme de control financiar intern

B. Biroul Logistic 1. Boniere de consum pentru materiale de birou, combustibili, bonuri valorice 2. Inventare și bonuri de predare –primire și de mișcare a obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe 3. Actele privind comenzile și recepțiile de materiale, bunuri și lucrări 4. Situații cu existentul mijloacelor fixe și de mișcare a materialelor 5. Cereri, referate de necesitate și corespondență privind construcțiile, reparațiile și procurarea materialelor 6. Contracte privind executarea unor lucrări de reparații 7. Corespondență în legătură cu telefoanele (reparații, instalații, situații de plată) 8. Corespondența privind aprovizionarea cu combustibil, carburanți, lubrifianți și materiale 9. Foi zilnice de parcurs și borderouri, ordine de marș, radiograme zilnice 10. Propuneri de aprovizionare anuală cu specificații de material și memoriu justificativ 11. Corespondența privind contractările și livrările de mărfuri (referate, reclamații, etc.) 12. Acte privind comenzile și recepțiile de materiale 13. Corespondența cu furnizorii cu privire la modul de facturare, emitere de bonuri și situații financiare 14. Situații cu evidența aprovizionării cantitative și valorice pentru toate materialele, inclusiv din import 15. Lucrări privind casările de materiale, procese-verbale, decizii, etc.) 16. Procese-verbale de scădere din inventar a materialelor scoase din uz (casate, vândute sau distruse) 17. Situații de materiale disponibile, respectiv scoase din uz 18. Referate, procese-verbale și diferențe, informări privind paza și prevenirea incendiilor, corespondența cu Poliția cu privire la paza și securitatea instituției 19. Paza instituției – documente pentru personal (viză Poliție,

acte constatatoare, procese-verbale, etc.) 20. Acte de dotare cu mobilier, cazarmament și scule de atelier

C. Biroul Achiziții Publice

1. Contracte (furnizare, servicii, lucrări) 2. Situaţii de plată pentru lucrările de construcţii-montaj executate 3. Liste-program investiţii, liste-plăţi, liste-utilaje şi dotări 4. Liste cu preţuri-ofertă rezultate din achizițiile publice pe baza cărora s-au stabilit contractorii 5. Cărți tehnice (Cap. A- Proiecte tehnice, Studii fezabilitate/ prefezabilitate, Studii hidrologice/ topografice/ geotehnice, Studii de impact ecologic, Cap. B – Procese verbale de recepție cantitativă și calitativă, Cap. C – Procese verbale de recepție a punerii în funcțiune, Cap. D – Urmărirea în timp a investiției recepționate)

6. Documentaţie pentru licitaţii, inclusiv corespondența cu Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională pentru Achiziții Publice, corespondența cu Ministerul Fondurilor Europene privind achizițiile publice în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile aflate în derulare, Corespondență cu Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, etc.)

7. Dosarele achiziţiilor publice (inclusiv ofertele însoțite de documentele de calificare și selecție) 8. Dosarele achizițiilor publice cu procedură anulată 9. Devize şi detalii de execuţie 10. Oferte câștigătoare pentru execuție lucrări, prestări servicii și furnizare precum şi procese-verbale de adjudecare aferente 11. Inventare cu evidenţa realizării lucrărilor din devizul general 12. Corespondență cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor privind achizițiile publice

IV. Guvernator A. Serviciul Juridic, Contencios Administrativ și Resurse Umane

1. State funcţii 2. State personal 3. Corespondenţă privind probleme de salarizare (schimbări poziţii, grad, treaptă a funcţiei) şi probleme de personal, învăţământ, şcolarizare, perfecţionare 4. Decizii (inclusiv sancţiuni şi imputaţii), referate, calificative, fişe apreciere/evaluare profesională, fişe fiscale anuale, etc. 5. Pontaje lunare, condică de prezenţă 6. Ștate de plată

7. Dosare - alocaţii de stat, dosare - gestionari 8. Documente personal (anexă) - Cărţile de muncă 9. Organizare concursuri de angajare şi promovare (tematică, lucrări, procese-verbale, corespondenţă) 10. Cereri ale salariaţilor privind drepturi legate de concedii (odihnă, evenimente de familie, studii, fără plată, etc.) 11. Registre de intrare-ieşire a corespondenţei (secretariat) 12. Condici de expediţie a corespondenţei (secretariat) 13. Opis general şi alfabetic de procese 14. Condici de evidenţa termenelor de judecată 15. Dosare privind litigii la arbitrajul de stat 16. Formulări în fond în urma deficienţelor constatate la instituţiile în litigii de arbitraj 17. Sesizări la procuratură ca urmare a suspendării aspectului civil al litigiilor la arbitraj 18. Corespondenţa cu Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, cu primarii din RBDD, cu pescarii privind retragerea actelor de reglementare in urma unor sentințe penale, cu persoane fizice sau juridice, Poliţie, Parchet, privind cauzele civile sau penale şi alte probleme cu caracter juridic, etc

B. Unitatea de Management Proiecte

1. Corespondență Cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, parteneri, autorități de management, cu instituțiile co-finanțatoare și organismele intermediare, precum și cu alte instituții publice cu atribuții în domeniul specific fondurilor structurale și de investiții europene, furnizori, publicitate 2. Corespondență internă (decizii, minute ale grupurilor de lucru, etc.) 3. Aplicații proiecte (cerere de finanțare, buget, etc.) 4. Corespondența privind derularea proiectelor (comunicate pentru presă, informări privind derularea proiectului, organizarea de conferințe/seminarii/ work-shop-uri, liste participanți, minute, etc.) 5. Rapoarte privind stadiul implementării proiectelor cu finanțare nerambursabilă, conform prevederilor contractelor de finanțare din fonduri structurale și de investiții, rapoarte intermediare, documente de progres, rapoarte finale, etc. 6. Planuri de acțiune, studii elaborate

C. Compartiment Audit Intern

1. Plan anual/ multianual de audit intern cu anexele aferente 2. Corespondență cu Ministerul mediului, Apelor și Pădurilor, serviciul Audit Public Intern (adrese, convocări, metodologii de elaborare a diverselor documente, norme de audit intern, etc.) 3. Documentele misiunilor de audit (notificări, ordine de

serviciu, proiecte de raport, rapoarte de audit, etc.) 4. Programul de asigurare și îmbunătățire a calității activității de audit public intern cu anexele aferente 5. Raportul privind activitatea anuală de audit intern 6. Inventarele documentelor predate la arhivă și procesele verbale de predare-primire 7. Proceduri operaționale privind activitatea de audit 8. Propuneri înaintate ordonatorului de credite, norme interne privind derularea unitară a procesului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri structurale și de investiții 9. Baza de date privind proiectele aflate în implementare la nivelul ARBDD

Lista cuprinzând informaţiile publice de mediu deţinute de ARBDD:

Nr. crt.

Tipul informaţiei privind mediul deţinută

Condiţiile de disponibilizare a informaţiei

Denumire Descriere succintă a). Starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul, suprafaţa terestră, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi costiere, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum şi interacţiunea dintre aceste elemente 1 Rapoarte anuale privind

calitatea (starea) factorilor de mediu din RBDD

Calitatea factorilor de mediu: apă, sol, suprafaţa terestră, peisajul şi ariile naturale, biodiversitatea şi componentele sale, interacţiunea între aceste elemente

Din oficiu- pagina web a ARBDD; consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

2 Buletine lunare de informare privind activitatea ARBDD şi nivelul de exploatare a resurselor naturale regenerabile

Starea elementelor de mediu Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

3 Baza de date privind starea biodiversităţii şi a habitatelor din RBDD Formulare standard de caracterizare a ariilor naturale protejate Formulare standard Natura 2000

Informaţii privind zonele naturale strict protejate, inventarul habitatelor naturale terestre şi acvatice

Din oficiu- disponibile pe portal.ddbra.ro în subsistemul GIS, cu autentificare; La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

4 Situaţii raportări, cantităţi recoltate pe zone, capturile pe specii, zone şi urmărirea realizărilor comparativ cu cotele de exploatare a resurselor naturale regenerabile. Studii de evaluare a resurselor naturale regenerabile.

Resurse naturale regenerabile Din oficiu- disponibile pe portal.ddbra.ro în subsistemul GIS, cu autentificare; La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

5 Lista Roşie a RBDD Lista speciilor care prezintă interes în funcţie de gradul lor de periclitare în conformitate cu categoria de vulnerabilitate IUCN

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

6 Suprafaţa terestră, peisajul şi ariile naturale, diversitatea biologică şi componentele sale

Informaţii privind speciile de faună şi floră sălbatică care se supun regimului special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

7 Sinteze ale temelor de cercetare elaborate de Institute de Cercetare privind habitatele naturale, gestionarea durabilă a resurselor naturale, dezvoltarea durabilă a sistemelor economice şi sociale

Suprafeţe din RBDD, peisajul, ariile strict protejate, diversitatea biologică şi componentele sale, măsuri şi recomandări privind managementul RBDD

La cerere - consultare la sediul ARBDD- (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

8 Studii cadastrale pe teritoriul RBDD

Evidenţa terenurilor cadastrale La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

9 Registrul buletinelor de analiză pentru apă

Buletinele de analiză întocmite pentru monitorizarea calităţii apei, analizele chimice de laborator efectuate, cazuri de poluare, interpretări, informaţii privind calitatea apei

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

10 Registrul cu situaţia lunară a indicatorilor de calitate a apei pentru fluviul Dunărea

Tabele cu valorile indicatorilor de calitate a apei

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

b). Factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte evacuări în mediu, ce afectează sau pot afecta elementele de mediu prevăzute la lit. a)

11 Inventarul depozitelor de deşeuri menajere Rapoarte anuale privind generarea şi gestionarea deşeurilor în perimetrul RBDD

Localizare, denumire, capacităţi, tipuri deşeuri, măsuri ecologizare

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

12 Registrul de evidenţă al deşeurilor (Catalogul European al Deşeurilor) Situaţia cantităţilor de deşeuri reciclabile colectate/ valorificate/ eliminate

Denumire societăţi, localizare, tip deşeu, cantităţi Lista societăţilor comerciale care desfăşoară activităţi de colectare şi/ sau valorificare deşeuri reciclabile

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

13 Inventare privind gestionarea deşeurilor: anvelope uzate, uleiuri uzate, baterii şi acumulatori, hârtie, ambalaje, ambalaje tip PET

Denumire societăţi, cantităţi, mod de depozitare, mod de valorificare

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

14 Evidenţa agenţilor economici generatori de deşeuri

Denumire societăţi, localizare, tip deşeu, cantităţi

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

c). Măsurile, inclusiv măsurile administrative, cum sunt politicile, legislaţia, planurile, programele, convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/sau juridice privind obiectivele de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta elementele şi factorii prevăzuţi la lit. a) şi b), precum şi măsurile sau activităţile destinate să protejeze elementele prevăzute la lit a) 15 Organigrama ARBDD, ROF şi

RIOF pentru compartimente Structura organizatorică, atribuţii

Din oficiu- pagina web a ARBDD; consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

16 Registru cu permise referitoare la recoltarea şi valorificarea resurselor naturale

Informaţii privind desfăşurarea activităţilor economice pe teritoriul RBDD

La cerere- consultare la sediul ARBDD (luni-vineri: 8.00- 16.00)

17 Registre cu autorizaţiile de mediu emise cf. Ord. 410/2008

Evidenţa autorizaţiilor de mediu emise pentru agenţii economici şi persoane fizice care au ca obiect de activitate: recoltarea, capturarea, achiziţionarea şi comercializarea pe piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică în conformitate cu prevederile Ordinului 410/2008 şi documentaţiile care au stat la baza emiterii acestora. Persoane fizice şi juridice autorizate, zone de recoltare, cote privind activitatea de recoltare, achiziţionarea şi comercializarea pe piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

18 Registru de evidenţă a autorizaţiilor de mediu emise cf. Ordinului nr.1798/2007

Evidenţa autorizaţiilor de mediu emise în conformitate cu prevederile Ordinului nr.1798/2007 pentru activităţile care se desfăşoară pe teritoriul RBDD

Din oficiu- pe portal.ddbra.ro; Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

19 Registru de evidenţă a acordurilor şi deciziilor etapelor de încadrare cf. Ordinului 135/2010

Evidenţa acordurilor şi a notificărilor emise în conformitate cu prevederile Ordinului 135/2010

Din oficiu- pe portal.ddbra.ro; Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

20 Registru de evidenţă a notificărilor şi avizelor emise pentru planuri şi programe conform HG 1076/2004

Evidenţa notificărilor şi avizelor emise pentru planuri şi programe în conformitate cu prevederile HG nr.1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe

Din oficiu- pe portal.ddbra.ro; Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

21 Registru de evidenţă a avizelor eliberate cf. Ordonanţei de Urgenţă nr.57 din 20 iunie 2007

Evidenţa avizelor emise pentru obiective/activităţi care se desfăşoară la limita RBDD în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor natural protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare

Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

22 Anunţuri despre organizarea şedinţelor de dezbatere publică pentru proiectele şi activităţile cu impact semnificativ asupra mediului (data, ora, locul, condiţiile de participare a publicului interesat)

Participarea publicului la procedura de evaluare a impactului asupra mediului

În cadrul procedurii de emitere a avizului, acordului sau autorizaţiei de mediu Din oficiu- pagina web ARBDD

23 Registre de evidenţă a permiselor activităţilor desfăşurate

Evidenţa permiselor de desfăşurare a activităţilor în RBDD conform Legii 82/1993

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

24 Registre de evidenţă decizii conform Ord. 1798/2007, HG 1076/2004, Ord. 135/2010

Evidenţa deciziilor CAT, CIA, CSC conform procedurilor de reglementare

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

25 Registre de evidenţă a proceselor verbale CAT, CIA, CSC

Procese verbale ale şedinţelor de dezbatere publică organizate în cadrul procedurilor de emitere acte de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului şi a şedinţelor Comitetului de Analiză Tehnică

Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

26 Acorduri, avize şi autorizaţii eliberate

Conţinutul acordurilor, avizelor, autorizaţiilor de mediu emise de ARBDD Tulcea cu şi fără program de conformare

Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

27 Avize, acorduri şi autorizaţii de mediu

Documentaţiile care au stat la baza emiterii acordurilor, avizelor, autorizaţiilor de mediu emise (studii de evaluare impact, bilanţuri de mediu, rapoarte de evaluare, studii de evaluare adecvată) partea care constituie informaţie publică, cu excepţia datelor confidenţiale

Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

28 Formulare tipizate, lista documentaţiilor necesare

Lista documentelor minim necesare şi formulare tipizate necesare solicitării acordului/avizului/autorizaţiei de mediu în diferite etape procedurale

Din oficiu- pagina web ARBDD, consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

29 Permise şi autorizaţii de pescuit comercial eliberate conform Ordinului 126/807/2017

Registre, conţinutul permiselor şi autorizaţiilor de pescuit comercial, documentaţiile care au stat la baza emiterii.

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

30 Inventarul instalaţiilor/ activităţilor care intră sub incidenţa directivei privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatile din benzină

Autorizaţii de mediu Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

31 Evidenţa somaţiilor emise de ARBDD Tulcea pentru suspendarea/anularea autorizaţiilor de mediu

Autorizaţii/ Acorduri/ Avize de mediu Permise de desfăşurare a activităţii

Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

32 Procese verbale de constatare pentru verificarea stadiului de realizare a programelor de conformare şi a condiţiilor impuse în autorizaţiile de mediu

Autorizaţii de mediu Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

33 Planuri, programe, obiective supuse aprobării Anunțuri privind planuri

Obiective supuse EIA, EA, avize , planuri şi programe

Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00) Din oficiu- pagina web a ARBDD

34 Anunţuri privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu Anunţuri privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu Anunţuri privind emiterea acordului de mediu Anunţuri acorduri privind decizia de încadrare Anunțuri autorizații de mediu

Mediatizări acorduri, avize, autorizații de mediu

Din oficiu- pagina web a ARBDD

35 Informaţii despre controalele în zone strict protejate, zone tampon, zone de reconstrucţie ecologică, zone economice, zone de recoltare şi depozitare stuf, colonii de păsări, fonduri de vânătoare, trasee turistice. Activităţi şi măsuri.

Informaţii privind controale efectuate, confiscări, sancţiunile şi măsurile aplicate în vederea respectării legislaţiei de mediu în vigoare

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

36 Registrul naţional al elaboratorilor de studii pentru protecţia mediului. Lista persoanelor fizice şi juridice rezidente în state UE care elaborează studii pentru protecţia mediului pe teritoriul României.

Factori: activităţi ori măsuri INTERNET- pagina web a Ministerului Mediului www.mmediu.ro

37 Baza de date electronică cu legislaţia de mediu Regulamentul Cadru de urbanism pentru RBDD

Legislaţie privind RBDD, acte normative naţionale privind mediul, acorduri, convenţii internaţionale la care România este parte, directive UE inclusiv texte ale ghidurilor EIA şi EIM

Din oficiu- pagina web a ARBDD; consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

38 Lista documente produse, gestionate de ARBDD Lista cu documentele de interes public

Lista categoriilor de documente produse şi/ sau gestionate

Din oficiu- pagina web a ARBDD; consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

39 Politica Integrata Calitate –Mediu a A.R.B.D.D. Standarde de management/ control intern Proceduri operaționale Registrul riscurilor

Codul controlului intern cuprinzând standardele de management/ control intern la entităţile publice, Manual de control financiar preventiv Programul de dezvoltare a Sistemului de control intern/managerial

Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

40 Raportul anual de activitate al ARBDD Program de activitate ARBDD Planul de management şi Regulamentul RBDD Master Plan- Suport pentru dezvoltare durabilă în RBDD Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării Planul strategic pentru dezvoltarea turismului durabil în Delta Dunării Strategia de vizitare pentru RBDD Planul local de acțiune pentru mediu - Județul Tulcea

Documente privind strategia şi politicile de mediu, programe, obiective, acţiuni, termene

Din oficiu- pagina web a ARBDD; consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00) www.mdrap.ro

41 Strategia Naţională de gestionare a deşeurilor 2014-2020 (SNGD) Planul Naţional de gestionare a deşeurilor (PNGD) Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor- Județul Tulcea (PJGD)

Strategia naţională şi locală privind gestionarea deşeurilor

INTERNET- pagina web a Ministerului Mediului www.mmediu.ro www.anpm.ro

42 Strategia Națională privind Schimbările Climatice (2013 – 2020) Planul Național de Acțiune privind Schimbările Climatice 2016 – 2020 Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2012-2020-2030

Strategii naţionale guvernamentale de mediu, cadru general pentru integrarea acţiunilor desfăşurate în domeniul protecţiei mediului în România

INTERNET- pagina web a Ministerului Mediului www.mmediu.ro www.mdrap.ro

43 Programe de Finanțare- Ghidul Solicitantului, Formularul Cererii de finanţare

Priorităţi, resurse, politici economice, mecanisme financiare, Fonduri Europene

INTERNET- pagina web a Ministerului Mediului www.mmediu.ro http://www.fonduri-ue.ro

44 Baza de date cu informaţii turistice

Operatori de turism din RBDD, capacităţi de cazare, posibilităţi de agrement, transport

www.ddbra.ro Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

45 Buletine informative, pliante, broşuri, ghiduri, fluturaşi, postere, ziare, afişe, cărți poștale

Materiale informative de mediu realizate

La cerere- consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

46 Ghiduri, broşuri, materiale tematice de uz didactic

Materiale educaţie ecologică Din oficiu-www.ddbra.ro; consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

47 Programe de educaţie pentru mediu

Proiecte şcolare, parteneri, materiale distribuite, acţiuni organizate

Din oficiu-www.ddbra.ro; consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

48 Lista cu ONG – urile active pe linie de protecţie a mediului cu care ARBDD colaborează

Evidenţa colaborării cu ONG – urile active pe linie de protecţie a mediului

Din oficiu- consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

49 Participări la reuniuni internaţionale pe teme de conservarea naturii, protecţia mediului

Colaborări cu organizaţii internaţionale şi naţionale

Din oficiu- pagina web a ARBDD Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

d). Rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului

50 Rapoarte ale studiilor de impact şi a bilanţurilor de mediu folosite în luarea deciziei de mediu. Evaluarea impactului asupra mediului: studii de impact, bilanţuri de mediu, evaluări de risc, evaluare adecvată.

Factori: analize şi ipoteze folosite la luarea deciziilor

În cadrul procedurii de emitere a avizului, acordului sau autorizaţiei de mediu; la cerere - consultare la sediul ARBDD

51 Registru de evidenţă privind accesul la informaţia publică de mediu. Registru audienţe, Registru petiţii

Evidenţa solicitărilor pentru furnizarea informaţiilor privind mediul şi modalitatea / termenul de rezolvare

La cerere - consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; miercuri 8.00-18.30; joi: 8.00-17.30; vineri: 8.00-14.00)

e). Analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în cadrul măsurilor şi activităţilor prevăzute la lit. c)

52 Informaţii privind programele cu finanţare naţională sau internaţională implementate Titluri proiecte, costuri, parteneri, obiective

- “Saving Pelecanus crispus in the Danube Delta” (Salvaţi pelicanul creţ din Delta Dunării). - „Sistem integrat pentru monitorizarea factorilor de mediu, biodiversităţii şi resurselor naturale din Rezervaţia Biosferei Transfrontieră Delta Dunării România/Ucraina”. - „Cooperare transfrontalieră pentru demonstrarea multiplelor utilizări şi beneficii ale refacerii zonelor umede (polderele Zagen şi Stensovsko Plavni) în Rezervaţia Biosferei Transfrontalieră Delta Dunării România/Ucraina”. - “Sistem Informatic Integrat- suport pentru managementul ARBDD în vederea îmbunătăţirii stării de conservare a ecosistemelor”, POS Mediu–Axa prioritară 4. - „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii sectorului pontic din RBDD prin conştientizare, informare, vizitare”, POS Mediu –Axa prioritară 4. - Iniţiativa Regională Ramsar pentru zonele umede costiere ale Mării Negre, Black Sea Coast Wetland Initiative (BlackSeaWet). - “Delta Dunării- Peisajul anului, 2007- 2009”. - Up-Grade Black Sea Scientific Network, Seventh Framework Programme. - DANUBEPARKS „Reţeaua de Arii Protejate ale Fluviului Dunărea – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural la Fluviul Dunărea”, Programul de finanţare Sud -Estul Europei (SEE Programme). - DANUBEPARKS STEP 2.0 “Ancorarea Reţelei Dunărene de Arii Protejate ca Platformă pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării”, Programul de finanţare Sud -Estul Europei (SEE Programme). - Decolmatarea canalelor secundare pentru refacerea căilor de acces în comunitățile zonei FLAG cu grad mare de izolare și acces la servicii, patrimoniu natural și cultural, Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013. - Marcarea, crearea de facilităţi pe rutele turistice și amenajarea unei reţele de observatoare (în special pentru birdwatching), Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013.

Din oficiu- pagina web a ARBDD Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

- Refacerea habitatelor naturale şi speciilor sălbatice în cadrul siturilor Natura 2000 ROSPA0031 şi ROSCI0065 din Delta Dunării, POS Mediu –Axa prioritară 4. - Consolidarea reţelei de arii naturale protejate pentru protecţia biodiversităţii şi dezvoltare durabilă în regiunea Deltei Dunării şi Prutului de Jos– PAN NATURE, Programul Operaţional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013. - Restaurarea ecosistemelor acvatice din zona Şontea-Fortuna - componentă a siturilor Natura 2000 ROSPA0031 şi ROSCI0065 din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Mecanismul Financiar SEE 2009-2014 - EEA Grants, Programul RO 02 Biodiversitate si Servicii ale Ecosistemelor. - "Reconstrucţia ecologică în polderul Zaghen din Rezervaţia Biosferei Transfrontaliere Delta Dunării România/Ucraina" POS Mediu –Axa prioritară 4, implementat de Primăria Municipiului Tulcea, ARBDD partener.

53 Informaţii privind programele cu finanţare naţională sau internaţională aflate în derulare Titluri proiecte, costuri, parteneri, obiective

- Inventarierea, evaluarea şi remedierea surselor de impact antropic în Regiunea Dunării de Jos din Ucraina, România şi Republica Moldova, Programul Operaţional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013. - DANUBEparksCONNECTED - Bridging the Danube Protected Areas towards a Danube Habitat Corridor (DANUBEparksCONNECTED - Rețeaua de Arii Protejate Dunărene, un Coridor de Habitate al Dunării), finanțat din Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, Axa Prioritară 2. - LIFE for Danube Sturgeons (LIFE15 GIE/AT/001004) - Conservarea sustenabilă a sturionilor din Dunăre prin prevenirea și reducerea braconajului și comerțului ilegal cu produse din sturion, finanțare LIFE 2015.

Din oficiu- pagina web a ARBDD Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

54 Programul anual al achiziţiilor publice

Evidenţa investiţiilor pentru protecţia mediului în RBDD

Din oficiu- pagina web a ARBDD

55 Lista proiecte reconstrucţie ecologică

Proiecte de reconstrucţie ecologică: amplasament, descriere lucrări

Consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

56 Total cheltuieli curente şi total cheltuieli de capital

Cifre generale privind planul anual de cheltuieli bugetare

Din oficiu- pagina web a ARBDD; consultare la sediul ARBDD (luni- joi: 8.00-16.30; vineri: 8.00-14.00)

f). Starea sănătăţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de câte ori este relevantă, a lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, siturile arheologice, monumentele istorice şi orice construcţii, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu prevăzute la lit. a) sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii, măsurile şi activităţile prevăzute la lit.b) şi c) 57 Informări în regim de urgenţă

privind poluările accidentale sau producerea unor evenimente deosebite şi ameninţările potenţiale sau iminente ale acestora asupra sănătăţii umane sau a mediului (când este cazul)

Starea sănătăţii şi siguranţa populaţiei

Din oficiu, permanent, când este cazul

Condiţii de obţinere a informaţiilor de mediu:

Solicitarea şi furnizarea informaţiei privind mediul se fac în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, ratificată prin Legea nr. 86/2000.

Publicul poate solicita informaţii de interes public, altele decât cele comunicate din oficiu, verbal sau scris, conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a prevederilor HG nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001.

Liberul acces la informaţia de mediu este reglementat prin HG nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitările în scris pot fi întocmite conform modului disponibil pe site-ul www.ddbra.ro.

Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:

a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;

b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;

c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care solicită primirea răspunsului.

Modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care

persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate:

În cazul în care o persoană consideră că dreptul privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice căreia i-a fost solicitată informaţia. (art. 32 din HG. 123/2002). Orice solicitant care consideră că cererea sa pentru furnizarea unor informaţii privind mediul a fost respinsă nejustificat, parţial sau în totalitate, a fost ignorată ori rezolvată cu un răspuns necorespunzător din partea unei autorităţi publice sau că nu au fost respectate prevederile art. 3-8, art. 11-15 şi ale art. 29 (HG 878/ 2005), se poate adresa cu plângere prealabilă conducătorului respectivei autorităţi publice, solicitând reconsiderarea actelor sau omisiunilor.

Persoana care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamaţia administrativă prevăzută la art. 32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a refuzului explicit sau tacit al angajaţilor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru aplicarea prevederilor legale. Modelele de reclamaţii administrative sunt disponibile pe site-ul www.ddbra.ro.

Solicitantul care, ca urmare a aplicării prevederilor art. 16 alin. (1), se consideră lezat într-un drept al sau prevăzut de HG 878/2005, sau care nu a primit răspuns la plângerea sa prealabilă în termenul legal stabilit poate depune o cerere la instanţa de contencios administrativ competenta, unde sunt examinate actele sau omisiunile autorităţii publice în cauză. Soluţionarea cererii se face în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.