Bugetele de performanţă

Definiţii

• Bugetul de performanţă este acel buget care permite ameliorarea eficienţei şi eficacităţii cheltuielilor publice prin corelarea resurselor publice utilizate cu rezultatele, apelând permanent la informaţii privind performanţa.

• Informaţia de performanţă reprezintă informţia ce vizează rezultatul obţinut în urma utilizării unor fonduri publice. În anumite situaţii, informaţia de performanţă poate să se refere şi la costurile aferente obţinerii acestor rezultate

Tipuri de bugete de performanţă

Tip Legătura între informaţiile de performanţă şi finanţare

Scopul principal în procesul bugetar

Formal Nicio legătură Responsabilitate

Informativ Legătură indirectă slabă Planificare şi/sau responsabilitate

Direct Legătură directă puternică Alocarea resurselor şi responsabilitate

Sursa: Prelucrare după OECD (2007) Performance Budgeting in OECD Countries, OECD Paris

Tipuri de bugete de performanţă (II)

• Bugetele program – se bazează pe informaţii privind costurile şi beneficiile programelor, permiţând prioritizarea cheltuielilor

• Finanţare corelată cu performaţa – corelează nivelul finanţării de rezultatele asumate

• Stimulente de performanţă – motivează ordonatorii de credite să obţină rezultate mai bune oferind stimulente financiare pentru rezultatele bune (se poate introduce şi aplicarea de sancţiuni financiare pentru performanţe nesatisfăcătoare)

• Finanţare pe bază de formulă – nivelul finanţării rezultă aplicând o funcţie explicită ce depinde de rezultatele aşteptate şi/sau realizate

Sursa: Marc Robinson: Performance Budgeting Models and Mechanisms (2007)

Bugetele program

• Bugetele program au fost utilizate pe scară largă începând cu anii 1960, fiind reprezentative următoarele metode: – Planning, Programming and Budgeting System (în

SUA) şi Rationalisation des Choix Budgétaires (în Franţa)

– Zero-base budgeting– Program budgeting and marginal analysis

• Regăsim elemente din aceste metode, dar în în formatul propus acum câteva decenii

Finanţare corelată cu performaţa

• Se manifestă de regulă sub forma clauzelor din contractele semnate între:– Ministere şi instituţiile subordonate– Ministere şi directorisau– Directori şi angajaţi

• Din perspectiva bugetului de performanţă nu este suficient să stabileşti indicatorii, ci trebuie asigurată şi corelarea cu finanţarea

• Cel mai bun exemplu este cel practicat în Marea Britanie numit „ Public Service Agreement”

Stimulente de performanţă

• Vizează recompensarea performanţei, respectiv sancţionarea lipsei performanţei

• Stimulentele pot viza suplimentarea bugetului instituţiei, sau pot fi individuale

• Stimulentele trebuie să reprezinte o pârghie motivaţională

Stimulente de performanţă: Studiu de caz Florida

• Stimulente– Mărirea flexibilităţii în execuţia bugetului– Mărirea flexibilităţii în stabilirea salariilor– Reportul a până la 50% din sumele neutilizate– Suplimentarea fondurilor

• Sancţiuni– Raportări şi înfăţişări trimestriale obligatorii privind îndeplinirea

indicatorilor de performanţă– Eliminarea sau restructurarea programului– Reducerea organigramei– Limitarea anumitor cheltuieli– Reducerea salariului conducerii

Finanţare pe bază de formulă

• Presupune existenţa unei formule matematice cu ajutorul căruia se determină finanţarea în funcţie de performanţă

• Se bazează pe costuri. Variantele mai simple se bazează pe costul mediu, iar cele mai laborioase pe costul marginal

Modelul Robinson-Last

• Este un model de baza pentru Bugetele de Performanţă

• A fost propus de Marc Robinson (ex-Senior Economist in the Fiscal Affairs Department, FMI) şi Duncan Last (Senior Economist in the Fiscal Affairs Department, FMI) în lucrarea A Basic Model of Performance-Based Budgeting (2009)


• Modelul cel mai simplu de buget de performanţă este cel la care, în etapa de elaborare bugetară, decidenţii ţin cont de rezultatele aşteptate în urma efectuării cheltuielilor

• Pentru acesta este nevoie obligatoriu de:– Informaţii despre obiective şi rezultate– Un proces bugetar astfel croit astfel încât să faciliteze

utilizarea acestor informaţii în luarea deciziilor• Este recomandat să existe:

– o clasificare bugetară pe programe– Un cadru financiar pe termen mediu


• Analiza permanentă a rezultatelor permite:– Îmbunătăţirea prioritizării cheltuielilor– Încurajează ordonatorii de credite să cheltuiească

mai eficient şi mai eficace

– Spaţiu fiscal pentru alte cheltuieli– Să identifice acele cheltuieli cu prioritate redusă

care pot fi anulate în cazul în care se impune o consolidare fiscală


• Informaţiile de performanţă– Reprezintă instrumentul de bază pentru bugetele

de performanţă– Trebuie să fie de încredere şi oportune– Trebuie să fie utilizate în bugetizare


• Ordonatorii de credite– Trebuie să definească exact rezultatele politicilor pe

care doresc să le obţină prin prestarea serviciilor– Trebuie să identifice cei mai buni indicatori care pot

fi utilizaţi pentru măsurarea rezultatelor politicilor. Aceştia trebuie să fie simpli, accesibili ca şi cost şi utilizabili. Recomandabil este să se înceapă cu câţiva indicatori pentru fiecare minister/program

– Trebuie să comunice Ministerului Finanţelor Publice şi decidenţilor indicatorii de rezultat


• Procesul bugetar trebuie să cuprindă următoarele etape:– „Faza strategică” din debutul procesului bugetar

presupune o analiză preliminară a priorităţilor de cheltuieli definite pe categorii mari;

– Un proces de evaluare a cheltuielilor pentru a vedea gradul de adecvare şi de eficienţă a programelor actuale. În această fază ar trebui identificate acele cheltuieli care pot fi reduse (sau chiar eliminate), respectiv care trebuie majorate

– O etapă de scrutare a noilor propuneri de cheltuieli


• Clasificarea bugetară pe programe:– are în vedere gruparea cheltuielilor astfel încât să

reflecte câte resurse s-au utilizat pentru atingerea rezultatelor prestabilite

– trebuie să includă:• obiectivele programului şi modul în care acestea se leagă de

priorităţile publice;• serviciile ce vor fi oferite în cadrul programului;• modul în care se doreşte ca programul să atingă obiectivele

(ex: activităţile propuse);• indicatorii de performanţă;• costurile programului.


• Definirea programelor trebuie să ţină cont de următoarele principii:– Programele trebuie să fie ancorate cât mai mult

posibil de rezultatele politicilor– Cheltuielile (grupate pe clasificarea pe programe)

trebuie să includă toate costurile acelui program– Contabilitatea trebuie ţinută separat pe fiecare

program (în cadrul acesteia se pot utiliza şi alte clasificaţii)


• „Imperfecţiuni” tolerabile în cazul programelor:– Definirea unui program distinct privind costurile

indirecte (cu funcţionarea managementului, serviciilor contabile, de achiziţii etc.) cu toate că o abordare riguroasă ar impune repartizarea proporţională a acestor costuri pe celelalte programe

– Lipsa contabilităţii şi/sau bugetizării pe bază de angajamente. Sistemul de angajamente (accrual) este mult mai exact în ceea ce priveşte calcularea costurilor, dar nici sistemul cash nu este atât de departe încât să nu poată fi utilizat cu succes


• Libertate mamangerială– Obţinută prin neimpunerea unei anumite structuri

a tipurilor de resurse ce se vor folosi. Cu toate acestea limitarea anumitor categorii de cheltuieli se poate păstra la poziţii precum salarii personal angajat pe perioadă nedeterminată, consultanţă, deplasări, protocol, transferuri, investiţii.

– Trebuie sprijinit un sistem flexibil de ajustare a numărului de funcţionari publici implicaţi în oferirea de servicii publice


• Succesul bugetului de performanţă depinde de:– Calitatea guvernării (strâns legată de gradul de

corupţie)– Asigurarea finanţării conform bugetului aprobat– Respectarea principiilor bugetare, principiilor

contabile şi efectuarea unor misiuni de audit serioase

– Pregătirea persoanelor care trebuie să implementeze bugetele de performanţă

Bugetele de performanţă

Documents

Transcript of Bugetele de performanţă