Bâru Marius, Secretele...

Bâru Marius, Secretele porumbeilor

0


1

Cuprins

Capitolul 1 ..........................................................................................................................................3

Generalităţi despre porumbei .........................................................................................................3

Corpul porumbelului ...................................................................................................................3

Reproducerea .............................................................................................................................4

Coloritul ......................................................................................................................................4

Vazul ...........................................................................................................................................4

Auzul ...........................................................................................................................................4

Ghearele şi ciocul ........................................................................................................................5

Penajul si năpârlirea ....................................................................................................................5

Năpârlirea aripii ..........................................................................................................................6

Năpârlirea cozii ...........................................................................................................................6

Năpârlirea penelor corpului.........................................................................................................6

Nările ..........................................................................................................................................7

Cloaca .........................................................................................................................................7

Capitolul 2 ..........................................................................................................................................8

Alimentaţia porumbeilor .................................................................................................................8

Proteine ......................................................................................................................................8

Hidraţi de carbon (amidonul, zaharurile) .....................................................................................8

Lipide ..........................................................................................................................................9

Fibra vegetală .............................................................................................................................9

Minerale şi oligoelemente ...........................................................................................................9

Apa ........................................................................................................................................... 11

Capitolul 3 ........................................................................................................................................ 13

Adăpostul porumbeilor ................................................................................................................. 13

Podeaua .................................................................................................................................... 14


2

Acoperişul ................................................................................................................................. 14

Pereţii ....................................................................................................................................... 15

Elemente interne ...................................................................................................................... 16

Elemente externe ...................................................................................................................... 19

Capitolul 4 ........................................................................................................................................ 21

Concusuri cu porumbei ................................................................................................................. 21

Porumbeii de zbor ..................................................................................................................... 21

Desfăşurarea concursurilor de zbor cu porumbei ...................................................................... 22

Rase de porumbei pentru concursuri ......................................................................................... 23

Alegerea porumbeilor potriviţi .................................................................................................. 23

Pregătirea pentru concurs ......................................................................................................... 26

Antrenamente ........................................................................................................................... 27

Pierderile porumbeilor de zbor şi evitarea pierderilor ............................................................... 29

Hrănirea şi tratarea în mod natural în timpul concursurilor ....................................................... 30

Zborul şi sistemul magnetic de ghidare ...................................................................................... 31

Capitolul 5 ........................................................................................................................................ 33

Boli şi tratamente ......................................................................................................................... 33

Boli netransmisibile ................................................................................................................... 33

Boli Transmisibile ...................................................................................................................... 36

Bibliografie: ...................................................................................................................................... 43

Carti: ............................................................................................................................................. 43

Site-uri: ..................................................................................................................................... 43


3

Capitolul 1

Generalităţi despre porumbei

Între cele aproximativ 2 milioane de specii

care populează planeta noastră, se numără şi

porumbelul. Porumbelul (Columba palumbus)

provine din familia Columbidae şi este pasărea

cea mai larg răspândită de pe continentul

European. Aceste păsări sunt răspândite peste

tot în lume, dar cea mai mare varietate de

porumbei se găseşte în ecozonele Malaeziei şi

Australiei.

Porumbeii au ajuns să fie domesticiţi încă din

vremea celei de-a cincea dinastii egiptene, în jurul anului 3000 i.Ch. Porumbeii erau folosiţi în cadrul

ritualurilor religioase ale evreilor, adesea ca ofrande pentru iertarea păcatelor. Pentru multă vreme,

doar aristocraţilor le era permis să crească porumbei, apoi cu timpul n-au mai existat astfel de

restricţii şi ţăranii au primit dreptul de a creşte la rândul lor, porumbei de diferite rase.

Corpul porumbelului

Porumbelul comun are o deschidere a aripilor de 60-70 cm şi o lungime de 30-35 cm, iar înalţimea

poate atinge 10-14 cm. Un porumbel adult poate cântări până la 500 g. Porumbeii sunt nişte păsări

remarcabile, în special datorită vigorii şi rezistenţei lor, acestia putând zbura ore în şir la viteze

considerabile.

Corpul porumbelului are formă fusiformă, aerodinamică şi este acoperit cu un înveliş uşor de pene,

fulgi şi puf. Penele au rădăcina înfiptă in piele, iar fulgii sunt mai scurţi, cu axa mai flexibilă şi acoperă

corpul in intregime.

Porumbelul are un cap relativ mic, rotund, mobil şi în partea anterioară se găseşte ciocul, format din

maxilare alungite, fără dinţi şi acoperite cu un strat cornos. Zborul porumbelului este înlesnit de

oasele subtiri şi pline cu aer, numite şi oase pneumatice. Porumbelul respiră prin plămâni, care sunt

în legătura cu cei 9 saci aerieni de la care pornesc ramificaţii până la oase.

Porumbeii au un mod unic de a bea apa. Dacă cele mai multe păsări iau doar o înghiţitură de apa şi

îşi dau apoi capul pe spate pentru a lasa apa să alunece pe gât, porumbelul suge apa, folosindu-şi

ciocul pe post de pai.


4

Reproducerea

Porumbeii trăiesc în perechi. Ei îşi construiesc cuibul în care apoi femelele îşi depun ouăle, clocite de

ambii părinţi, pe rând. Porumbeii se înmulţesc pe întreg parcursul anului, inclusiv iarna, şi pot avea

până la 4-5 rânduri de pui pe an. De regulă, masculii stau pe cuib pe timpul zilei, iar femelele

noaptea. Perioada de incubatie durează aproximativ între 16 şi 19 zile, iar în primele doua săptămâni

puii sunt hrăniti cu lapte de porumbel, secretat de guşa ambilor părinţi. Cu timpul, laptele este

înlocuit cu seminţe.

Coloritul

Sunt cunoscute până la 28 de culori de porumbei, iar penele de la nivelul gâtului pot avea culori

irizate. Atât femelele, cât şi masculii adulti au aspect asemănător, însă penajul de la gulerul

masculilor este mai irizat decât la femele. Porumbeii complet albi sunt de regulă albinosi, şi au în

general, ochii rosii din cauza absenţei oricărui tip de pigment, ceea ce noi vedem cu ochiul liber ca

fiind vascularizaţia retinei. Aceşti porumbei sunt adesea eliberaţi în timpul ceremoniilor ca un simbol

al păcii şi al dragostei.

Porumbeii au mai multe tipuri de pene, printre care aşa numitele pene filoplume, asemănătoare cu

părul şi care pot avea funcţii senzoriale, precum detectarea atingerii sau schimbările de presiune

atmosferică.

Vazul

Porumbeii adulti au de regulă ochii portocalii sau roşii. Puii

care nu au mai mult de 6-8 luni au ochii căprui deschis sau

căprui spre gri. Porumbeii au o vedere exraordinar de

bună. Asemeni oamenilor, aceştia pot detecta culorile, dar

ei pot vedea însă şi lumina ultravioletă, ca parte din

spectrul de lumina pe care noi nu îl putem percepe.

Porumbeii sunt uneori folosiţi în misiuni de căutare şi

salvare, tocmai datorită vederii lor excepţionale.

Auzul

Urechile porumbelului sunt dispuse pe ambele părţi ale capului şi reprezintă doar o deschidere către

canalul auditiv. Nu există un înveliş protector pentru urechi, decât penele mici care sunt dispuse

deasupra acestei deschizături. Porumbeii pot auzi sunete la frecvenţe mult mai joase decât noi,

auzind astfel vântul bătând printre clădiri sau munţi, furtuni la depărtare, valurile mărilor şi

oceanelor, până şi sunetele venite din vulcanii îndepărtaţi. Auzul lor extrem de fin poate explica

motivul pentru care porumbeii îşi iau uneori zborul aparent fără nici un motiv.


5

Când mergeţi dimineaţa în porumbare, e bine să începeţi să vorbiţi cu porumbeii, iar ei vă vor putea

identifica glasul şi le veţi capta atenţia şi privirile. Acesta e un aspect important în educarea lor.

Ghearele şi ciocul

Ghearele şi ciocul porumbeilor sunt alcătuite din aceeaşi

materie ca şi unghiile noastre, respectiv o proteină dură,

numită keratină. În urma unui studiu, nişte cercetători

germani au descoperit structuri ce conţin fier în ciocul

porumbeilor, ceea ce poate explica modul în care ştiu să

se folosească de câmpurile magnetice ale pământului

pentru navigaţie.

Penajul si năpârlirea

Se spune că porumbelul este pe-atât de valoros pe cât îi sunt şi penele. Primele pene pe care le

puteţi observa la puii de porumbel sunt de fapt un puf fin care va cădea după aproximativ 4

săptămâni.

Unii consideră că cu cât e puful mai lung, cu atât pasărea va fi mai robustă şi virilă. Cu toate acestea,

din punct de vedere vizual pasărea pare sa fie mai sănătoasă cu un strat bun de puf.

Puful sau fulgii se găsesc pe corpul păsării şi îi acoperă

părţile laterale, burtă şi zona cloacei. Acest puf îi ţine

porumbelului de cald şi îl împiedică să se ude. O pasăre

sănătoasă va năpârli aceste pene pe toată durata anului. În

jurul acestui puf se găsesc penele pe care le puteţi găsi

aproape peste tot în porumbare. Când luaţi un porumbel în

mână, veţi observa că aceste pene sunt cel mai uşor de

smuls.

Penele de contur dau forma păsării şi se suprapun ca şi

niste solzi pentru a crea un înveliş protector necesar în

reţinerea căldurii corpului porumbelului. Penele de contur

dau forma corpului şi permit aerului să se scurga lin pe pieptul şi spatele păsării, uşurandu-i astfel

zborul.

Penele de zbor sunt lungi. Ele ridică pasărea în aer si-i dau fortă să zboare.

Penele porumbeilor se uzează în timp şi astfel prin procesul de năpârlire acestea sunt treptat

înlocuite complet, le schimbă la anumite intervale. Această înlocuire a penelor, care se face treptat,

se numeste năpârlire. Ea are loc într-o ordine precisă. Remigele sunt fiecare dintre penele mari ale

aripilor păsării, care servesc la baterea aerului în timpul zborului.


6

Năpârlirea aripii

Năpârlirea aripii începe cu pana numarul

1 din remigele primare şi continuă în

ordine, până la pana numărul 10.

Năpârlirea primei pene se produce

aproximativ în ziua a 10-a după

depunerea celei de a doua ponte (etapa

de depunere a oualor).

După ce prima pană a crescut mai mult de

jumatate, de aproape două treimi, cade

pana a doua. Apoi la intervale de 2—3 săptămâni cad şi celelalte. Natura a aranjat astfel lucrurile

încât niciodată aripa nu rămâne cu mai mult de o pană lipsă, pentru ca porumbelul să nu depună un

efort suplimentar în zbor.

Dacă urmăriţi evoluţia schimbării penajului şi constataţi pierderea celei de a 6-a remige primare, nu

trebuie să mai obligaţi porumbeii să zboare, întrucât în această perioadă încep să cadă mai intens

atât penele corpului, cât şi cele care acoperă aripile.

După pierderea primelor 5 remige primare, începe şi năpârlirea remigelor secundare, perioada care

coincide cu intensitatea maximă de năpârlire generală. Ordinea în care porumbelul schimbă

remingele secundare este: 10, 11, 12, 1, 9, 2, 8, 3, 7, 4, 6 si 5, însă toată această schimbare durează

mai multi ani.

Năpârlirea cozii

Aproximativ odata cu pierderea celei de a 6-a

remige primare începe şi schimbarea rectricelor

(fiecare dintre penele mari, late şi puternice, din

coada porumbelului, care dirijează zborul acestuia),

care de obicei se desfăşoară de la interior spre

exterior, două câte două, la intervale de 2—3

săptămâni.

Astfel, pentru un porumbel cu 12 pene în coadă,

ordinea va fi 5, 6, 4, 3, 1 şi 2. La rasele cu mai multe

pene în coadă, principiul rămâne acelaşi.

Năpârlirea penelor corpului

Schimbarea penelor corpului va atinge punctul maxim după perioada de clocire. Pe la începutul lunii

septembrie porumbelul pierde penele de acoperire de pe gât, piept şi cap, iar apoi de pe restul


7

corpului. Pentru ca schimbarea penajului să decurga bine, va trebui sa sistaţi toate zborurile şi

clocitul, pentru a putea asigura o hrănire completă a păsării.

Năpârlirea pufului are loc în tot timpul anului, având însă două perioade importante, cu cădere mai

abundenta. Prima are loc imediat după terminarea marii năpârliri de dinaintea iernii, iar a doua

perioada este la sfarşitul iernii, de regulă în cursul primei clociri, când porumbelul îşi recapătă puful

de vară.

De asemenea, în perioada de năpârlire este indicat ca păsările să fie lăsate să năpârleasca fără efortul

reproducerii. E bine ca femelele să fie separate de masculi pentru a se putea concentra asupra

năpârlirii şi nu a reproducerii sau hrănirii puilor. O altă indicaţie este creşterea procentului de

proteine din hrană, întrucât penele sunt în mare parte proteine.

Tot aşa, e indicată creşterea aportului de grăsimi prin adăugarea unor seminţe grase la mixul de

hrană, cum ar fi seminţele de floarea soarelui. În timpul năpârlirii e bine ca porumbeii să aibe totuşi o

activitate fizică şi să se poată bălăci în apă mai mult decât de obicei; de aceea e bine să aibe cel putin

10 cm de apă în recipient, pentru a putea sta sau cufunda în apa.

Mirosul specific porumbeilor vine de la pene şi în condiţii optime de sănătate acesta este unul

proaspăt, iar suprafaţa penelor este lucioasă. Când luaţi un porumbel în mână, vă va rămâne un puf

de pene. Acest strat de puf e un semn bun ca pasărea este sănătoasă. De asemenea, acest puf

protejează penele porumbelului de apă, fecale şi mizerie.

Nările

Nările sunt un bun indicator al stării de sănătate a porumbelului. O pasăre sănătoasă va avea nări

uscate şi netede, iar dacă nările sunt decolorate sau aspre la atingere este un semn de boală. Zona

nărilor este extrem de sensibilă şi este folosită de mascul în perioada ritualului de împerechere.

Acesta îşi va băga ciocul între aripă şi corp frecându-şi nările de pene şi declanşând o senzaţie de

plăcere. Acesta este un semn clar de împerechere.

Cloaca

Orificiul anal al porumbelului nu este un rect propriu-zis, ci este deschiderea cloacei. Cloaca este un

organ intern al porumbelului care serveşte drept depozitar temporar pentru fecale şi este de

asemenea şi receptorul seminţei necesare în fertilizarea ouălor. Uneori putem observa femela

coborând de pe cuib şi depozitând un bulgăre mare de materii fecale. Aceasta înseamnă că femela

reţine extrementele până când eliberează cuibul. Această reţinere are loc şi când porumbelul este în

zbor, aşadar e normal pentru pasăre să nu scape extremente în timpul zborului.


8

Capitolul 2

Alimentaţia porumbeilor

Atunci când avem o crescătorie de

porumbei, adesea ne confruntăm cu o mare

problemă: asigurarea unei hrăniri complete a

porumbeilor.

Aşa cu vom vedea în capitolele ulterioare,

carenţa anumitor substanţe din hrana zilnică

poate duce la slăbirea organismului şi

aparaţia unor boli destul de grave, unele

culminând chiar cu moarte păsărilor.

De aceea, este esenţial ca toţi crescătorii de

porumbei să le asigure acestora o hrană

echilibrată, care să conţină toate

nutrimentele necesare creşterii şi dezvoltării normale a porumbeilor.

Principalele substanţe nutritive necesare zilnic porumbeilor sunt proteinele, hidraţii de carbon,

lipidele, fibrele vegetale, mineralele, oligoelementele şi apa.

Proteine

Proteinele sunt o componentă esenţială creşterii şi dezvoltării porumbelilor, dar şi în timpul

năpârlirii. Din acest motiv, porumbeilor tineri le este necesară o hrană bogată în proteine.

Acestea se găsesc în special în seminţele leguminoase, precum mazărea şi soia.

Hidraţi de carbon (amidonul, zaharurile)

Zaharurile sunt prezente sub formă de zaharoză, fructoză, glucoză sau lactoză. Consumul mare de

aceste substanţe nutritive poate duce la apariţia excrementelor moi.

Hidraţii de carbon se găsesc în grăunţele cerealiere: grâul, porumbul, orzul, sorgul,meiul, ovăzul.


9

Lipide

Lipidele sunt cele care asigură energia necesară. Procentajul acestora din hrana zilnică, însă, nu

trebuie să fie prea mare, deoarece surplusul de lipide se depune sub formă de grăsimi, fapt care

poate provoca tulburări de reproducţie. Hrana bogată în lipide este recomandată pe perioada iernii şi

în preajma concursurilor, când efortul depus este mult mai mare decât în mod normal.

Lipidele se găsesc în seminţe oleaginoase, precum macul, cânepa, inul, floarea soarelui şi rapiţa.

Fibra vegetală

Fibra vegetală este prezentă sub formă de celuloză, hemiceluloză şi lignină. Aceasta stimulează

activitatea intestinului, dar reduce mult digerabilitatea hranei. Administrarea în cantităţi mari a fibrei

vegetale nu duce la îngrăşarea porumbelului.

Minerale şi oligoelemente

Mineralele sunt reprezentate de săruri de calciul, fosfor, sodiu, potasiu sau magneziu şi sunt

esenţiale formării scheletului, în osmoza celulelor şi în transformarea altor substanţe. Deoarece, în

general, calciu, fosforul şi sodiul nu se găsesc în cantităţile necesare dezvoltării sănătoase a

porumbeilor în hrana acordată zilnic, sunt necesare suplimente nutritive care să conţină aceste

elemente.

Vitaminele necesare porumbeilor sunt de două tipuri: solubile în grăsimi (A, D, E, K3) şi solubile în apă

(B1, B2, B6, B12, acidul nicotinic, acidul pantoteic, acidul folic, biotina, cholina şi vitamina C). Lipsa

vitaminelor se manifestă prin tulburări de metabolism, efecte negative asupra creşterii şi formării

penelor, lipsa de fertilitate, imunitate scăzută, deficienţă de osificare, stare de slăbiciune, simptome

nervoase, anemie.

Vitaminele necesare dezvoltării porumbeilor sunt preluate din furajele verzi, grăunţe, seminţe,

drojdie uscată, drojdie furajeră, morcovul galben şi porumbul galben.


10

Principalele săruri minerale necesare dezvoltării porumbeilor, alimentele în care acestea se găsesc

şi rolul lor în funcţionarea organismului

Element Unde se găseşte Importanţa

calciul grâu, ovăz, morcov,

varză, spanac, cartofi

Asigură rezistenţa oaselor.

Rol în procesul de coagulare a sângelui,

funcţionarea sistemului nervos şi muscular.

fosforul germenilor de grâu, a

morcovului, a frunzelor

de ceapă

Contribuie la metabolismul protidelor,

glucidelor şi lipidelor. Întră în componenţa

oaselor şi a lichidelor corpului.

potasiu şi

sodiu

Sodiul trebuie

suplimentat printr-o

cantitate mică de sare

de bucătărie(clorură de

sodiu)

Asigură presiunea osmotică a lichidelor

corpului.

sulful floarea soarelui, soia,

ovăz, secară

Creşterea mai rapidă şi mai densă a penelor.

magneziu grâu, ovăz, orz, porumb,

secară, floarea soarelui,

spanac

Factor de creştere.

Antiseptic, pe cale externă şi internă.

Reglementează echilibrul calcic.

Rol în unele acţiuni ale nervilor şi muşchilor.

fier cereale, şi în

legumioase, precum

spanacul, ceapa, varza şi

pătrunjelul

Formarea globulelor roşii.

Antianemic.

cupru Porumbul, mazărea,

spanacul, sfecla roşie,

ceapa

Indispensabil vieţii celulare şi formării oaselor.

Contribuie la fixarea fierului şi la formarea

hemoglobinei.

Îmbunătăţeşte folosirea glucidelor, accelerează

procesele de oxidare a glucozei.

mangan cereale, varză, ţelină,

morcov, ceapă, păpădie,

cartofi

Influenţă asupra proceselor metabolice, la

siteza şi acţiunea unor fermenţi.

Formarea oaselor.


11

Fixarea mineralelor, a fierului, a vitaminelor.

cobalt porumb, orez, grâu,

linte

Formarea hemoglobinei.

Fixarea fierului.

Mareşte sinteza proteinelor.

Influenţează asimilarea azotului

iod spanac, varză, morcov Factor de creştere şi de dezvoltare a penelor.

zinc grâu, orz, varză, spanac,

sfecla roşie

Intervine în formarea globulelor sanguine.

Stimulează glandele genitale.

Rol în procese enzimatice.

siliciul

vegetale, în frunze,

graminee (mai puţin

porumbul)

rol important în prevenirea demineralizării şi a

rahitismului şi în procesele de dezintoxicare.

Element de autoapărare a organismului.

Apa

Apa contribuie la formarea celulelor, la dizolvarea substanţelor solubile, la diverse procese chimice,

care au loc în organism, la eliminarea unei mari cantităţi din substanţele de dezasimilaţie.

Lipsa apei afectează foarte mult porumbei, cauzând chiar întârzierea depunerii ouălelor.

Apa pusă la dispoziţia porumbeilor trebuie să fie curată şi schimbată zilnic.

În hrănirea porumbeilor trebuie să avem grijă de anumite aspecte. Unul dintre acestea ar fi faptul că,

adesea, părinţii îşi neglijează puii, care rămân flămânzi. De aceea, este necesară să îi hranim noi, însă

doar după ce se întunecă, deoarece, în caz contrar, a doua zi părinţii îl vor hrăni şi mai puţin.

De asemnea, porumbeii sunt capricioşi atunci când vine vorba de mâncare. Preferă unele grăunţe

mai mult decât altele, motiv pentru care, pentru a ne asigura că primesc o alimentaţie echilibrată,

grăunţele vor fi separate şi le vor fi date în ordinea inversă a preferinţelor lor.

De la masa păsărilor nu trebuie să lipsească pietricelele, care sunt absolut necesare măcinării

boabelor în pipotă.

Porumbeii trebuie hrăniţi de 2 ori iarna şi de 3 ori vara, cu respectarea unui orar strict, deoarece

sucul gastric se formează periodic, acomodându-se la acest orar, iar în cazul nerespectării lui,

mâncarea va fi eliminată în mare parte nedigerată. Cantitatea zilnică de mancare necesară unui

porumbel este 1/10 din greutatea sa corporală.


12

Cea mai simplă formă de hrănire este cea cu granule prefabricate. Acestea pot înlocui complet

celelalte tipuri de hrană, sau pot fi combinate cu aceasta: 2/3 grăunţe, 1/3 granule. În funcţie de

calitatea granulelor prefabricate, acestea pot să conţină sau nu cantitatea necesară din fiecare

substanţă nutritivă. Atunci când o substanţă nu se găseşte în proporţia necesară zilnic, ea va trebui

oferită prin suplimente nutritive. De aceea, este recomandată cumpărarea unor granule de calitate,

care să nu necesite suplimente.

Cinci posibile variante de alcătuire a hranei zilnice în funcţie de perioada anului

sau stadiul în care se află porumbeii

În timpul

concursurilor

Pe perioada iernii Pe perioada

năpârlirii

Pe perioada

reproducerii

Hrană dietetetică

35% porumb 33% orzoaică 30% porumb 30% porumb 30% orzoaică

20% mazare 30% porumb 15% grâu 25% mazăre 20% grâu

14% grau 10% mazăre 5% triticale 10% grâu 10% orez

6% floarea

soarelui

8% grâu 20% mazăre 5% floarea soarelui

albă

10% sorg

5% triticale 8% sorg 10% floarea soarelui 5% floarea soarelui 10% floarea

soarelui albă

3% orez 5% floarea soarelui

albă

2% floarea soarelui

albă

5% mei 10% mei

2% floarea

soarelui alba

2% triticale 2% orez 5% triticale 5% triticale

2% canepa 2% orez 1% cânepă 3% orzoaică 5% porumb

2% mei 2% mei 3% mei 2 % orez

2% sorg (2 feluri) 3% rapiţă 2% rapiţă

2% orzoaica 2% sorg 2% canepă

2% mazariche 3% orzoaică 2% sorg

2% in 2% măzăriche 1% măzăriche

1% rapita 2% in 1% in

2% avaz

decorticat


13

Capitolul 3

Adăpostul porumbeilor

Una dintre cele mai mari probleme ale creşterii porumbeilor este adăpostul. Problema nu se ridică

datorită pretenţiilor porumbeilor. În esenţă aceştia nu au nevoie de prea multe condiţii, dar este

foarte important ca adăpostul să permită o întreţinere corespunzătoare; igiena, hrănirea,

împerecherea, un trai linştit sunt facilităţiile pe care adăpostul trebuie să le îndeplinească. Toate

acestea se află în strânsă legătură cu performaţele pe care le veţi obţine pe viitor împreună cu

porumbeii dumneavoastră.

În funcţie de preţ, locaţie şi dorinţele crescătorului, adăposturile pot avea diverse dimensiuni.

Cel mai simplu adăpost este reprezentat de o cuşcă de lemn cu o deschidere circulară, care poate fi

aşezată în interiorul unei clădiri sau a unui grajd. Este esenţial accesul omului la acest adăpost, în

vederea curăţării lui, precum şi pentru a putea verifica dacă este mâncare şi apă destulă.

Un alt tip de adăpost este cel plasat pe un acoperiş sau pe un suport special, având un volum minim

de 1 m3. Acesta are nevoie de următoarele componente: un orificiu de intrare, o fereastră pentru

accesul luminii, precum şi de o uşiţă care să permită accesul crescătorului la interior. Acest tip de

adăpost este destinat în special începătorilor, permiţând extinderea lui şi poate adăposti până la 2

perechi de porumbei.

Cel mai popular tip de adăpost este cel de grădină care pe lângă componentele necesare

porumbeilor, are şi un culoare de trecere pentru crescător, care să îi permită accesul foarte uşor la

compartimente şi la hrănitoare.

Crescătorii foarte pasionaţi au tendinţa de a cheltui extrem de mult pentru a crea cât mai

extravagante astfel de adăposturi pentru porumbeii lor. Extravaganţa adăpostului nu este neapărat

cheia performaţei şi a traiului fericit al porumbeilor. Indiferent de suma cheltuită în vederea

construirii unui adăpost, trebuie să se ţină cont de o anumită componenţă a acestuia. Vom vedea în

continuare care sunt aceste componente esenţiale unui adăpost pentru porumbei.

În primul rând, trebuie să se stabilească locaţia viitorului adăpost. Acesta va fi amplasat pe un sol

uscat, fiind îndreptat spre S/S-E sau S/S-V, în funcţie de direcţia vântului dominant.

Porumbarul trebuie să fie amplasat la cel puţin 50cm de sol, pe nişte stâlpi de lemn, metal sau beton,

pentru a preveni pătrunderea umezelii din pământ, precum şi a unor prădători. Distanţa dintre stâlpi

este de maxim 2 m, aceştia fiind înfipţi într-o fundaţie de beton, de 80-90cm adâncime, 22cm lăţime,

iar lungime depinzând de lungimea porumbarului (de exemplu pentru un porumbar de 2,70X6,20,

dimensiunea fundaţiei este de2,50X6,00).


14

Pentru o mai bună întelegere a tehnicii de construire a porumbarului, vom considera în continuare ca

dimensiuni ale acestuia: 2,70X6,20.

Podeaua

Pe stâlpii înfipţi în beton se vor aşeza 2 grinzi orizontale, groase de 10X10cm şi lungi de 6,16m,

acestea fiind prinse cu benzi magnetice, pentru o mai bună stabilitate; peste cele 2 grinzi, se vor fixa

alte 10 grinzi transeversale, de 10X10X266cm, peste care se vor pune scândurile.

Acoperişul

Deasupra pereţiilor exteriori vor fi montate 11 grinzi de 10X10cm, care vor depăşii pereţii cu 25 cm în

spate şi 40cm în faţă. Peste grinzi se bat scânduri care depăşesc cu 20 cm pereţii laterali, iar peste

aceste scanduri se pune un strat de carton gudronat, ce protejează împotriva intemperiilor. În locul

cartonului gudronat se poate folosi fie tabla, fie ţigla. De asemena, acoperişul trebuie să aibă o

streaşină, care este nevoită să fie periodic curăţată.

Panta acoperişului este o problemă puternic dezbătută; unii crescători preferă ca acoperişul să fie

înclinat, pentru a se curăţa mai uşor, în timp ce alţii preferă acoperişurile plate, deoarece sunt mai

confortabile aterizării şi odihnei porumbeilor.


15

Pereţii

Pereţii laterali se fac din stinghii pentru acoperişuri, de 4X6cm. Spatele porumbarului se va face din

stinghii de 2,02m lungime, iar partea laterală din stinghii de 2,58m lungime; în cazul unui acoperiş

înclinat, stinghiile din faţă vor avea lungimea de 2,32m. Acestea vor fi fixate de stinghiile de lungime

6,16m, cu care vor face unghi drept. Pe stringhii se vor prinde scandurile care vor constitui pereţii

exteriori.

Pe peretele din faţă se montează ramele pentru găurile de zbor şi pentru geamuri, care se vor

cumpăra prefabricate. Rama uşii se va monta pe unul dintre pereţii laterali.

Pereţii vor fi căptuşiţi pe interior cu un strat de 8mm, pentru a izola mai bine adăpostul. După

terminarea construirii acestuia, pereţii vor fi vopsiţi pe exterior în mai multe straturi, pentru o mai

bună protecţie împotriva intemperiilor.

Pereţii interiori pot şi făcuţi din scânduri, plasă sau sârmă.

Compartimentarea adăpostului poate fi făcută în mai multe feluri, în funcţie de tipul porumbeilor din

crescătorie sau de dorinţa crescătorului. Asfel, porumbarul se poate împărţii în 2 sau 3

compartimente. Prima variantă este destinată porumbeilor de agrement; în acest caz, un

compartiment va fi destinat porumbeilor de prăsilă, iar celălalt porumbeilor tineri. Pentru porumbeii

de zbor este mai potrivită compartimentarea adăpostului în 3 părţi, care, pe langă cele două

compartimente menţionate mai sus, mai au un compartiment pentru stolul de zbor. Langă porumbar

se va crea un compartiment special, destinat proumbeilor bolnavi.


16

În interiorul porumbarului, se va construii şi culoarul de servici, care să îi permită crescătorului un

acces mai uşor la apă,hrană, la compartimente. Vom vedea mai multe detalii despre acest culoar în

secţiunea destinată lui.

Elemente interne

Celule de cuibărit

O celulă de cuibărit este destinată unei singure perechi de porumbei, deoarece aceştia nu permit

intrarea altor porumbei în spaţiul lor.

În funcţie de talia păsărilor, aceasta poate avea diferite dimensiuni, da pentru porumbei de talie

medie, o celulă de 30X60cm este suficientă. Dimensiunea celulei trebuie stabilită astfel încât

porumbeii să stea comod în ele şi să încapă în ea 2 cuiburi, pentru ca ouăle din a doua serie să nu se

spargă datorită activităţii puilor din prima serie.

Celule de cuibărit se fixează pe perete, de preferat să în acopere în întregime. În acest sens, se pot

modifica dimensiunile. Montarea celulelor este simplă; se fixează plăci verticale late de 30cm, din

podea până în tavan, după care, pe aceste plăci se ataşează suporturile celulelor de cuibărit. Partea

din faţă a acestora va fi din sârmă acoperită din material plastic, având o intrare care se poate

închide. Porumbeii trebuie să aibă acces necondiţionat la celulă.

Primul rând de celule de cuibărit începe la 30cm de podea, pentru a preveni tendinţa porumbeilor de

a pune stăpânire pe întreaga podea.


17

Împerecherea porumbeilor se realizeză prin lăsarea perechii înshise într-o celulă timp de mai multe

zile, cu o cantitate de apă şi hrană suficientă.

O mai bună igienă a celulei se realizază prin plasarea pe podeaua sa a unei cutii acoperite cu sârmă,

care permite ca excrementele să ajungă în interiorul cutiei. Grilajul care acorperă cutia trebuie să fie

foarte stabil şi rigid, deoarece porumbeii nu vor depune ouăle într-o celulă a carei podea este

instabilă.

În funcţie de talia porumbeilor se aleg şi cuiburile. În general acestea sunt farfurii de lemn, plastic sau

ceramică, cu diametrul de 22cm. Acestea pot fi căptuşite cu materiale speciale, care se aruncă odata

cu excrementele. Mai există şi cuiburi de unică folosinţă, care sunt igienice şi economice.

Pasaj

Uşa laterală este destinată intrării în pasajul construit special pentru a facilita gestionarea

porumbarului. Pentru o libertate mai mare de mişcare, este indicat ca lăţimea pasajului sa fie de 80-

100cm. Acesta îi va permite crescătorului să verifice hrana şi apa, să asigure o igienă

corespunzatoare, să verifice starea porumbeilor, precum şi să depoziteze diverse instrumente

necesare creşterii porumbeilor sau, hrana, medicamentele, carnetele de notiţe.

Un mare avantaj al pasajului, este faptul că permite crescătorului să aibă acces la porumbei fără a îi

deranja pe aceştia.

Odihnitoare

Există diferite tipuri de stinghii de odihnă. În construirea şi amplasarea lor trebuie să se

ţină cont de mai mulţi factori, precum prevenirea murdăririi păsărilor cu excrementele

celor care stau deasupra lor, sau prevenirea altercaţiilor dintre porumbei, deoarece

locurile de odihnă sunt prea apropiate.

Urmărind aceste indicaţii, cele mai uzuale odihnitoare sunt cele în formă de acoperiş, care

sunt realizate din doua scândurele de 25 cm îmbinate în unghi drept peste care se fixează

orizontal o scândură de 12 cm lungime şi 3-5 cm lăţime, pe care va sta pasărea.

Un alt model de stinghii de odihnă sunt rafturile înclinate,

care se realizează din scânduri fixate vertical în perete, cu o

distanţă de 20cm între ele. Între acestea se aşează rafturi de 3,5cm

lăţime, care au în partea din spate planuri înclinate pe care alunecă

excrementele. Deşi la început porumbeii s-ar putea să stea invers, cu

timpul se vor învăţa să se aşeze corect.

Deşi nu sunt recomandate, deoarece nu îndeplinesc condiţiile de mai

sus, pentru odihna porumbeilor pot fi folosite şi barele simple cu lăţimea

de 3cm.


18

Recipiente pentru apă şi hrană

Recipientele de apă cele mai des folosite sunt cele de închise, de plastic. Acestea au rezervorul de

apă în partea superioară, care poate avea o capacitate de 2,5-5l, iar în partea

inferioară sunt prevăzute deschizături, prin care porumbeii îşi pot introduce capul şi

pot bea apă. Aceste deschizături pot fi acoperite cu clape, pe care porumbeii învată

repede să le deschidă, în scopul de a preveni murdărirea apei.

Vasele deschise nu sunt recomandate decât puilor, dar şi la aceştia ele vor fi

înlocuite cu recipientele de plastic după 2-3 zile, însă sub atenta supraveghere a

columbofilului, pentru a determina dacă puii le folosesc.

Apa din rezervor trebuie să fie mereu curată, rezervorul fiind curăţat cu atenţie de fiecare dată când

este umplut. Recipientul trebuie plasat mai sus decât podeaua, pentru a preveni murdărirea apei.

Hrănirea porumbeilor pe jos nu este indicată deoarece hrana se amestecă cu excrementele, ceea ce

poate duce la transmiterea bolilor. De aceea se recomandă folosirea unor recipiente speciale, care

previn atât infestarea cât şi risipirea hranei, dar pot fi şi o modalitate de a stoca hrana pe mai multe

zile.

Există două tipuri de hrănitori: clasice şi automate.

Hrănitoarele clasice sunt vase plate de 40-100cm lungime

(lungimea depinzând de numărul de porumbei) şi 3-4cm înălţime, care

au deasupra un grilaj de protecţie de sârmă, ce împiedică porumbeii

să se aşeze pe hrană. Între barele grilajului sunt doar 4cm, suficienţi

cât să permită porumbelului sa-şi introducă capul printre ele, pentru a

se hrăni.

Automatele de hrănire sunt bune în cazul în care crescătorul nu are

posibilitatea de a hrăni porumbeii pentru mai multe zile, motiv pentru

care introduce în aceste hrănitori cantitatea de hrană necesară pe mai

multe zile.

Automatele pot fi cu motor, care se setează să umple vasul la anumite

ore, sau automate care oferă hrană constant.

Forma automatelor de hrănire poate de asemenea să difere, ele putând

fi fie dreptunghiulare, fie rotunde. Cele dreptunghiulare sunt cele mai des folosite; ele pot fi din lemn

sau din placaj si au 40-60cm lungime, 35cm lăţime şi 50cm înălţime. Aceste automate pot stoca 10-

12kg de hrană.


19

Gratarul de lemn şi grilajul de sârmă

Dacă nu se doreşte curăţarea zilnică a porumbarului, există posibilitatea amplasării pe jos , pe

intreaga suprafaţă a podelei a unui grilaj de sârmă, înalt de 10 cm, sau a unui grătar de lemn, alcătuit

dintr-o ramă solidă, pe care se fixează stinghii de lemn, late de 1,5cm, cu 1,5cm între ele. Aceste

două alternative sunt foarte igienice, păstrând porumbeii departe de excremente şi permiţând

curăţarea periodică a podelei.

Elemente externe

Voliera

Multe porumbare sunt prevăzute cu voliere pentru a proteja porumbeii de pericolele externe precum

păsările de pradă, pisicile, cabluri electrice, şobolani sau vrabii purtătoare de paraziţi.

Voliera trebuie realizată din plasă cu ochiuri destul mici pentru a nu permite intrarea altor animale şi

este de preferat să fie amplastă spre sud, pentru ca porumbeii să beneficieze cât mai mult de lumina

soarelui. Stâlpii de susţinere trebuie fixaţi într-o fundaţie de beton, pentru a preveni eventualele

pagube provocate de ger. Este recomandată plasarea unui strat de 20cm de pietriş pe jos, pentru o

mai bună igienă. Dimensiunea volierelor diferă în funţie de numărul şi de speciile de porumbei, dar o

dimensiune medie este de 3X3m.

Unele porumbare au partea dinspre voliera deschisă, asfel că porumbeii pot circula de voie. Cu toate

acestea este necesară existenţa unei uşi care să poată fi închisă în caz de ploaie sau pentru a proteja

porumbeii de temperaturile foarte scăzute de afară. O altă metodă de acces la volieră este printr-un

orificiu, care la rândul său trebuie prevăzut, din motive asemănătoare cu cele prezentate anterior, cu

o clapă de închidere.

Deoarece porumbeii petrec mult timp în volieră, este necesară amenajarea mai multor spaţii de

odihnă, de la bare, “farfurii”, scânduri, acestea diferind de la o rasă la alta.

Scândura de aterizare

Scândura de aterizare este o suprafaţă mare, orizontală, plasată în faţa trapei, pe care păsările

aterizează înainte de a intra în adăpost.

Trapa

Trapele sunt intrări simple, la care

scândura de aterizare nu ajunge până

în interiorul adăpostului.

Deschizătura este înpărţită în

segmente de 11cm (în cazul

porumbeilor de talie mijlocie) cu bare

de metal sau scândurele fixate de

scândura de aterizare, care vor fi înclinate în partea de sus spre înteriorul adăpostului. Pentru ca

intrarea să nu fie folosită de porumbei pe post de ieşire, se poate fixa pe muchia scândurii de


20

aterizare o bară rotativă care se învârte uşor spre interior la contactul cu picioarele porumbeilor. În

scurt timp, porumbeii vor învăţa că nu pot ieşi din adăpost şi nu vor mai încerca acest lucru. Dacă se

doreşte eliberarea porumbeilor din porumbar, se dă jos ansamblu de întrare, permiţându-se ieşirea

acestora.

O altă posibilitate este cea ca ansamblul să prevadă o clapa care să permită ieşirea porumbeilor.

Intrări pendulante

Pentru a permite intrarea şi ieşirea de voie a porumbelului se poate fixa pe o axă de sârmă, montată

deasupra intrării, un şir de pendule, lungi de 30cm şi cu o distanţă de 4cm între ele. Dacă pendulele

se mişcă liber, porumbeii pot intra şi ieşi de voie. Acestea pot fi fixate cu o bară subţire de crescător,

pentru a limite circulaţia porumbeilor.

Ventilaţia

Un element foarte important în menţinerea sănătăţii porumbeilor este ventilaţia. Scopul acesteia

este de a menţine aerul din adăpost la fel de proaspăt şi de curat ca aerul de afară. O ventilaţie

corespunzătoare permite ca păsările să stea relaxate, iar adăpostul să fie uscat şi mai curat.


21

Capitolul 4

Concusuri cu porumbei

Multitudinea raselor de porumbei şi

frumuseţea zborului acestora îi face pe

crescătorii începatori să se lege de porumbeii

lor o viaţa întreagă. Datorită faptului că

porumbeii pot atinge viteze în zbor de 90

km/oră, că pot zbura până la 2000 de metri

înalţime, dar şi felul în care se rotesc în aer îi

face pe aceştia să participe la întreceri, să îşi

măsoare puterile cu alţi porumbei, sau doar să

ne încânte cu frumuseţea lor.

Porumbeii se pot întrece în zbor, dar pot

participa şi la concursuri de frumuseţe. Cel din

urmă tip este dedicat porumbeilor de

ornament, şi sub nici o formă nu ar trebui ca

un porumbel dintr-o rasă de zbor sa fie forţat să stea într-o cuşcă atunci când scopul lui este să

zboare. Ne vom referi în acest capitol la porumbeii de zbor, cu porumbei rotitori, jucători şi voiajori şi

nu la porumbeii de ornament.

Porumbeii de zbor

Porumbeii rotitori şi jucători. Metoda prin care se întrec aceşti porumbei nu este pe distanţe lungi,

cronometrând care ajunge primul. Ei sunt notaţi după abilităţile lor de zbor în înalţime şi de jocurile

pe care aceştia la fac în aer (tumbe, rotiri). Punctajele sunt diferite în funcţie de rasă, fiecare

moştenind erediar anumite capabilităţi de zbor.

Porumbeii rotitori sunt judecaţi după înălţimea zborului, durata şi viteza sa. Ei zboară în înalţime

singuri sau în stol şi la o anumită altitudine vor face cercuri în zbor o oarecare perioadă de timp.

Porumbeii jucători, în schimb, sunt judecaţi după jocul care îl practică în aer. Mai concret, după

rostogolirile peste cap în zbor. Ei se înalţă la altitudini mari şi de acolo se rostogolesc în jos, de mai

multe ori, în majoritatea cazurilor atingând viteze mari.

Porumbeii rotitori şi jucători trebuie să se înalţe bine, să zboare cât de mult şi cât mai strâns şi să nu

cadă. Nu toţi porumbeii dintr-o rasă au obligatoriu aptitudini de zbor. Unii nu se vor inălţa şi nu vor

zbura suficient pentru a putea participa la concursuri. Totuşi, ei pot transmite genetic abilitatea de

joc.


22

Porumbeii voiajori. Sportul cu porumbeii voiajori implică eliberarea acestora la o anumită distanţă de

casă. Timpul necesar parcurgerii distanţei este măsurat şi comparat cu a altor porumbei pentru a

determina care porumbel a atins cea mai mare viteză în drumul său spre adăpost. Porumbeii voiajori

au un dezvoltat simţ de orientare, reuşind astfel să-şi găsească drumul spre casă de la sute de km

distanţă. Cercetările au demonstrat că porumbeii se ghidează după câmpul electromagnetic al

pământului. Vom discuta ulterior despre acest aspect.

Desfăşurarea concursurilor de zbor cu porumbei

Concursurile de zbor acceptă în general toate rasele de zbor. Aceste concursuri împart rasele în

diverse grupe şi clase de zbor, în funcţie de stilul de zbor şi aptitudinile porumbeilor dintr-o rasă

anume. Se va lua în considerare dacă porumbeii sunt rotitori sau jucători, dacă practică un zbor lent

sau rapid şi dacă sunt zburători de durată sau de înălţime. Baremul este stabilit individual fiecărei

rase.

Pentru ca un crescător să poată participa la concursuri cu porumbeii sai, el trebuie să aibă grijă ca

mai multe cerinţe să fie îndeplinite. Prima dintre ele se referă la indentificarea în mod unic a fiecărui

porumbel. Acest lucru se realizează cu ajutorul inelelor ce se pun la piciorul porumbelului atunci când

acesta este pui, iar odata devenit adult, inelul trebuie să fie imposibil de scos de pe picior. Pe inel

este inscripţionat un numar unic de identificare ce constă din indentificatorul ţării din care face parte

(în cazul Romaniei acesta este RO), urmat de cifre. Acestea se distribuie de către cluburile de

porumbei recunoscute de EFU - European Flugtippler Union.

Al doilea lucru de care un crescător trebuie să aibă grijă se referă la un adăpost special creat pentru

porumbei, un adăpost ce trebuie să aibă în mod obligatoriu o trapă de intrare pentru porumbei prin

care aceştia să intre atunci cand se întorc de la concurs. De asemenea, pe lângă adăpostul bine-

întreţinut, porumbeii trebuie să aibă un certificat sanitar-veterinar care să confirme o stare bună de

sănătate a porumbelului.

Porumbeii, împarţiţi pe categorii de zbor, vor fi transportaţi către destinaţia de lansare a lor, care, în

funcţie de categoria de zbor, poate începe de la 100 de km şi poate depăşi 1000 de km distanţă de

locul unde trebuie să ajungă porumbeii. Ziua desfăşurării concursului trebuie să fie o zi cu vreme

favorabilă, fără ploi sau vânturi puternice. În cazul în care apar astfel de fenomene meteorologice

care nu au putut fi prevăzute, concursul se va reprograma.

Locul de lansare a porumbeilor este ales în mod adecvat, calculându-se distanţa în linie dreaptă faţă

de crescătoria fiecărui participant. Porumbeii se lansează concomitent, fiind la început un stol imens

cu tentaţia de a zbura împreună. Tocmai aici se vor diferenţia porumbeii, în funcţie de inteligenţa şi

antrenamentul lor, în abilitatea de a se depărta de grup în funcţie drumul pe care fiecare porumbel îl

are de parcurs individual. Se consideră ajuns la destinaţie porumbelul care intră în adăpost si nu doar

daca este în apropiere, şi se asează lângă adăpost. Fiecare crescător are un dispozitiv de stabilire a

momentului în care a ajuns porumbelul, care analizează clema de la piciorul porumbelului, clema

care a fost pusă înaintea lansarii lui.


23

Concursurile au loc de primăvara şi până toamna. La aceste concursuri participă în general crescătorii

cu porumbei maturi, nascuţi cel puţin cu un an înainte, deşi nu este o regulă generală. Totuşi, la

finalul acestor concursuri, se mai organizează şi altele, cu porumbei tineri, născuţi chiar în acel an.

Rase de porumbei pentru concursuri

Iubitorii de porumbei care doresc să înceapă acest sport al columbofiliei, întâmpină uneori dificultăţi

în alegerea uneia sau a mai multor rase pentru concursuri. Alegerea unei rase depinde de multe

lucruri. În primul rând, contează tipul de concurs la care

viitorul crescător va dori să participe. Sunt rase pentru

concursuri de ornament sau pentru concursuri de zbor,

care la randul lor pot fi concursuri de viteză sau

concursuri de zbor în înalţime.

În al doilea rând contează timpul, spaţiul şi dispoziţia

crescătorului de a avea grijă de porumbei. Unii porumbei

sunt mai pretentioşi, au nevoie de o îngrijire deosebită şi

un spaţiu mai mare de creştere. Un exemplu de acest gen

ar fi porumbeii Iacobini (Gulerati). Alţi porumbei sunt mai puţin pretenţioşi şi nu au necesităţii prea

ridicate. În această categorie se includ Rollerii.

Concursurile cu porumbei au standarde pentru fiecare rasă. Astfel, fiecare porumbel va fi catalogat şi

evaluat după caracteristicile specifice rasei sale. Acest lucru este valabil atât la porumbeii de

ornament, cât şi la porumbeii de zbor. În funcţie de aceste standarde, crescătorul trebuie să întreţină

exemplarele rasei astfel încât să corespundă cerinţelor.

De aceea, este foarte important ca fiecare crescător să se înscrie într-un club de columbofilie ce se

află in zona crescătoriei sale. Prin aceste cluburi, crescătorii îşi înregistreaza porumbeii şi pot

participa cu ei la concursuri. Tot aici, ei află şi rasele cu care se participă la concursurile organizate în

acea zonă. Astfel, în funcţie de acest lucru, crescătorii pot decide ce rase de porumbei vor dori să

crească.

Alegerea porumbeilor potriviţi

Pentru a avea succese cu porumbeii, trebuie să ştii să

ii alegi. Crescătorii care îşi aleg cu grijă porumbeii, şi

care renunţă la cei slabi, sunt cei care se menţin în

fruntea clasamentelor la fiecare concurs.

În primul rând, în momentul în care îţi achiziţionezi

porumbeii, trebuie să fii atent la modul de creştere a

celui care îi deţine. Dacă îi creşte cu medicamente,


24

atunci acela nu este crescătorul de la care vrei să-ţi iei porumbeii. Medicamentele au fost create

pentru a combate bolile, iar porumbeii care au nevoie constantă de medicamente au un sistem

imunitar slab.

Deoarece porumbeii au o memorie foarte bună şi un sistem de ghidare după care vor şti mereu cum

să se întoarcă acasă, este mai bine ca pentru început, să se achiziţioneze pui din părinţi cu origini

bune, căci un porumbel crescut deja într-un porumbar se va întoarce toată viaţa în acel loc. Există

mulţi porumbei care preferă să nu mănânce decât să intre în alt adăpost sau porumbei care după ce

au fost închişi ani întregi, în momentul eliberării, vor şti să se întoarcă acasă. Bineînteles, există şi

excepţii de porumbei care nu au origini bune sau care au fost chinuiţi la locul unde au crescut, şi

acestia îşi vor căuta alt cămin.

Porumbeii tăi trebuie să fie puternici prin forţa lor proprie, doar aşa vor reuşi să aibă rezultate bune.

Dacă din 100 de porumbei, 5 sunt bolnavi, înseamnă că doar acei 5 au probleme şi ar trebui eliminaţi

din concurs. Nu trebuie trataţi toţi porumbeii pentru acei 5. Nu cu medicamente vei obţine păsări

puternice. Ele trebuie să-şi dobândească singure o imunitate la boli pentru a avea cu adevărat

rezultate deosebite. Trebuie să aibă o sănătate naturală şi nu indusă artificial de medicamente.

Nu trebuie niciodată să ne bazăm pe noroc când alegem porumbeii pentru concurs. Pentru a ne da

seama dacă porumbeii sunt buni sau nu, soluţia nu este să aşteptăm să crescă şi să zboare. Ne putem

da seama de calitatea lor, înca de la părinţi. Părinţii pot face parte dintr-o familie de porumbei cu

renume, dar dacă timp de 2-3 ani, puii lor nu

au reusit sa aibă succes, probabil că nici

următorii pui care vor ieşi nu vor fi puternici.

După analizarea părinţilor, putem studia şi

ouăle acestora. Dacă oul este tare, este un

semn bun. În schimb, dacă oul pare a fi poros

şi nu are o suprafată netedă, atunci sunt mari

şanse ca puii ce vor ieşi din acel ou (asta dacă

reuşesc să trăiască până la ieşirea din ou) vor fi

slabi şi cu vitalitate redusă.

Odată ce am studiat părinţii şi oul din care provine porumbelul, urmează să îl analizăm cu atenţie şi

pe acesta înca de pui. În primul rând, în momentul punerii inelului. Dacă observi că au picioruşele mai

subţiri decât alţi porumbei de vârsta lor, e un semn că porumbelul nu este puternic. În al doilea rând,

în timp ce urmareşti cum creşte porumbelul, fii atent şi la penele sale. Dacă are mai puţine pene

decât alţi porumbei de vârsta lui, este din nou o dovadă că porumbelul nu va avea destulă putere să

participe la concursuri. Încearcă să renunţi la astfel de porumbei. Toţi marii columbofili ştiu că un

porumbar trebuie să fie bine aerisit. Porumbeii sănătoşi şi puternici nu trebuie să stea înghesuiţi de

către porumbeii care nu vor aduce performanţe.

Orice crescător trebuie să fie blând cu porumbeii, dar şi riguros. Să vedem cum trebuie procedat. A fi

blând cu porumbeii se vede după cum reacţionează aceştia în preajma crescătorilor. Dacă după zbor,

porumbelul va veni înapoi fără nici o problemă, ba chiar se apropie mai mult de cuib dacă este

crescatorul în preajmă, atunci acel porumbel este unul fericit. În schimb, dacă dupa zbor, porumbelul


25

evită să intre înapoi în adăpost atâta timp cât crescătorul este în preajmă, atunci acel porumbel este

unul speriat. Aceştia nu se vor întoarce repede acasă şi nu vor avea încredere în crescător. El nu

trebuie să sperie porumbeii luându-i prin surprindere sau apucându-i de cap. Astfel de porumbei au

sanse mari să nu aibă succes în concursuri.

Cum am spus mai sus, pe lângă blândeţe trebuie să existe rigurozitate. Porumbeii bolnavi şi slab

dezvoltaţi trebuie eliminaţi din cuib. Alegerea porumbeilor potriviţi face parte din ştiinţa

columbofiliei. Pentru mulţi crescători este greu să renunţe la porumbeii lor, dar specimenele slabe nu

vor avea nici un viitor, la fel cum nici puii pe care aceştia ar putea să îi facă. Este greu să ne dăm

seama doar dintr-o privire dacă un porumbel este puternic sau nu, dar trebuie să învăţăm să ne dăm

seama dacă un porumbel este slab. Pene puţine şi energie slabă, denotă un porumbel cu probleme,

un porumbel la care trebuie să renunţăm.

Mulţi se întreabă ce trebuie să facă cu păsările

care nu vor să zboare, cum să le determine să

facă acest lucru. Răspunsul este destul de

simplu: nu mai încerca. Dacă după mai multe

tentative de zbor, porumbelul tău renuntă în

continuare, înseamnă că nu este făcut să

zboare şi nu va reuşi niciodată să devină un

campion. Va trebui să te conformezi cu ideea

şi să îţi canalizezi energia către porumbeii care

au dorinţă de zbor şi vitalitate. Nu trebuie să

îţi faci iluzii că unui porumbel slab i se va

întampla o minune şi îşi va reveni brusc.

Mai concret … pentru cei care caută o detaliere mai exactă a formei porumbelului perfect, voi

prezenta pe scurt trăsăturile importante ale fiecărei părţi a corpului porumbelului.

Capul – trebuie să fie proporţionat cu corpul, convex, rotunjit sau uşor teşit pe creştet. El trebuie să

reflecte negreşit rasa. Aspectul capului trebuie să formeze un ansamblu armonios cu restul corpului,

care va trebui să prezinte şi el caracterele rasei.

Ochii – trebuie să aibă pupile rotunde şi nu ovale.

Pleoapele – nu trebuie să fie prea dezvoltate.

Ciocul – trebuie să fie bine proporţionat ca mărime cu capul şi corpul şi trebuie să se închidă perfect.

Pieptul – larg ţi ieşit spre înainte.

Spatele – să fie lat, neted, uşor bombat, bogat în fulgi şi să se îngusteze spre coadă. Spatele nu

trebuie să fie cocoşat şi prea descoperit.

Aripile – trebuie să fie bine lipite de corp. Umerii pot fi plasaţi sus sau jos faţă de trunchi dar

degajaţi. Lungimea să fie proportională cu corpul.


26

Picioarele – sunt de apreciat cele paralele şi nu foarte apropiate. De asemenea trebuie să fie

proporţionale cu corpul.

Penajul – trebuie să fie bine lipit de corp, lucitor şi pudrat, abundent şi mătăsos pe tot corpul.

Osatura – carena sternală trebuie să fie solidă şi suficient de lungă şi bine aşezată în musculatura

pieptului. Nu trebuie să fie turtită sau strâmbă, sub forma de “S”. Oasele pubisului (furca) trebuie să

fie bine dezvoltate şi cât mai apropiate. Ele trebuie să se apropie de carenă cât mai mult posibil şi nu

trebuie să se întindă peste arcul imaginar alcătuit de carenă.

Acestea sunt doar câteva considerente generale, iar o detaliere mai exactă nu este posibilă deoarece

fiecare rasă are caracteristicile proprii legate de penaj şi de structura corpului.

Pregătirea pentru concurs

Porumbeii sunt lăsaţi să zboare între lunile mai şi septembrie. Jucătorii trebuie lăsaţi să zboare zilnic,

chiar de două ori pe zi, pe când rotitorii trebuie să aibe o zi de odihnă între două zile de zbor. Rotitorii

trebuie lăsaţi să zboare o dată pe zi, dimineata.

Este necesară o atenţie sporită la porumbeii care zboară în

stoluri. Trebuie aleşi cu grijă porumbeii care vrem să facă parte

din stol. Nu trebuie puşi porumbeii cu pui, sau cei care stau pe

ouă pentru că au tendinta să îşi termine zborul mai repede

pentru a se întoarce la cuib.

Porumbeii care zboară în stol trebuie obişnuiţi să zboare în

fiecare zi la aceeaşi oră deoarece zborurile schimbătoare scad

eficienţa de zbor a stolului. Trebuie observaţi porumbeii care

abandoneaza stolul mai repede sau care nu se încadreaza

armonios în stol şi trebuie excluşi din antrenamente.

Porumbeii sunt pregătiţi pentru concurs dacă au un penaj

complet şi dens. De aceea, trebuie să ţinem seama de căderea


27

remigelor şi a schimbării penajului pentru că există riscul participării la concurs cu porumbei ce au

pene lipsă, lucru care va duce la scăderea performanţelor.

Pentru a evita problema lipsei penajului, vom lua în considerare mai multe momente din viaţa

porumbeilor. Împerecherea ar trebui să aibă loc cu aproximativ 120 zile înainte de concurs. O data ce

un mascul şi o femelă sunt puşi separat, femela va depune ouă la un interval de 9 până la 12 zile.

Apoi, va dura 18 zile pana când puiul va ieşi din ou. În funcţie de specie, remigele se vor schimba la

diferite intervale de timp. De aceea, nu daţi spre împerechere porumbeii fără a face nişte calcule în

prealabil.

Antrenamente

La fel cum orice sportiv are nevoie de pregătire înaintea unui concurs, la fel şi porumbeii trebuie să se

antreneze înainte de a concura cu alţi porumbei. Pe lângă motivul evident pentru antrenare, şi

anume aducerea într-o forma mai bună şi obişnuirea porumbelului să zboare astfel încât ziua

concursului să fie doar o altă zi de zbor, mai există un motiv pentru care porumbeii trebuie antrenati.

Mai ales la noi în ţară, dar şi în multe vecine cu noi, iernile sunt friguroase şi reci şi porumbeii rămân

închişi în adăpost o perioadă destul de lungă de timp. Vă poate trece prin gând să scoateţi porumbeii

iarna să zboare. Nu este o idee bună. Chiar dacă nu vedeţi semne imediate ale îmbolnăvirii lor,

acestea vor deveni evidente puţin mai târziu.

Pentru că toată iarna sunt închişi, porumbeii se dezobişnuiesc să zboare şi nu mai au aceeaşi forţă în

muşchi. Vom observa astfel că la început porumbeii vor zbura mai puţin. Nu trebuie să vă îngrijoraţi

deoarece este normal să obosească repede după o aşa lungă perioadă de repaus. Tocmai de aceea,

înainte de începerea unui antrenament în forţă, porumbeii trebuie lăsaţi să zboare liber aproximativ

3 săptămâni.

Antrenamentul nu trebuie să obosească foarte

tare porumbeii astfel încât la următorul zbor să nu

mai aibă performanţe. Trebuie să fie odihniţi şi

pregătiţi înaintea fiecărei runde de zbor. La

început, trebuie intercalate zile de odihna între

zboruri. Un exemplu ar fi ca porumbeii să zboare

luni, miercuri şi vineri sau marţi, joi şi sâmbătă.

După două săptămâni de astfel de zboruri veţi

observa că se va atinge înalţimea dorită în zbor.

Dacă porumbeii se menţin în forţă, şi nu sunt

epuizaţi, se poate creşte timpul de zbor sau chiar şi

frecvenţa zborurilor. Luând exemplul anterior, de

la zilele de antrenament de marţi, joi şi sâmbătă,

se poate trece la zboruri în zilele de marţi,


28

miercuri, vineri şi sâmbătă. Totuşi, cu o săptămână înainte de concurs, porumbeii trebuie să fie

odihniţi şi doritori să zboare. De aceea, antrenamentul trebuie să fie mai uşor, poate doar în două zile

din sămptămâna premergătoare concursului.

Trebuie să luăm în considerare şi starea meteorologică atunci când vrem să antrenăm porumbeii. Ei

nu trebuie să zboare dacă este ploaie, ceaţă sau vânt intens. În astfel de condiţii porumbeii jucători

vor întampina dificultăţi în a se menţine la un anumit nivel căci curenţii de aer îi pot urca brusc sau îi

pot deplasa la mari depărtări de adăpost, uneori chiar la 20-30 de km.

Porumbeii tineri trebuie lăsaţi să zboare liber, dupa placul lor, pentru a explora împrejurimile şi

pentru a se obişnui cu locul în care vor creşte. Se va observa că la aproximativ două săptămâni de

zbor liber, porumbeii se vor obişnui şi vor zbura compact la disparţie, iar crescătorul va putea începe

să lase să zboare zilnic timp de 40-50 de zile şi la scurt timp ei vor intra în compartimentul

porumbeilor zbor. Trebuie să avem însa grijă să nu pretindem zbouri prea lungi porumbeilor tineri,

pentru a nu deveni excesiv de extenuaţi şi a risca a-i pierde.

Mai concret… vă propun o metodă de desfăşurare a antrenamentului, cu durata acestuia şi cu

câteva precizări adiţionale pentru porumbeii voiajori.

În primvară, înainte să lăsăm porumbeii să zboare, trebuie să le oferim o hrana dietetică pentru a

evita o îngrasare în exces care ar îngreuna zborul. Acest tip de hrană constă în amestecul de grâu,

orz, orzoaică şi porumb, fiecare componentă reprezentând o pătrime din produsul final.

Timp de 3-4 săptămâni porumbeii sunt lăsaţi să zboare liber în jurul crescatoriei. Pe durata primelor

zboruri, porumbeii vor primi în apa de băut, 1 lingură de miere şi două comprimate de aspirină la un

litru de apă. Acest amestec va ajuta la scăderea febrei musculare ce poate apărea după un timp mare

de repaus, având efect antiinflamator şi analgezic.

Aceste antrenamente în jurul crescătoriei se fac de două ori pe zi: dimineaţa devreme şi seara înainte

de lăsarea întunericului. Administrarea hranei se face la intrarea în adăpost a porumbeilor. Durata

antrenamentelor creşte progresiv, de la 10-15 minute până la 2 ore dimineaţa şi seara. Pe măsura

creşterii efortului, se administrează amestecul de apă cu miere şi aspirină precizat anterior.

După zborul în jurul crescătoriei, urmează antrenamentele de la distanţă, pe direcţia rutei de zbor.

Acestea au loc prin transportarea porumbeilor la o anumită distanţă de adăpost şi lansarea lor pentru

a se întoarce la cuib. Multe oraşe au cluburi locale de columbofilie care pun la dispoziţia membrilor

clubului maşini pentru transportul porumbeilor în perioada antrenamentelor. Acest lucru este util în

cazul în care crescătorii nu deţin maşini proprii pentru transport.

Antrenamentele se încep de la 10-15 km şi se cresc progresiv distanţele cu câte 15 km în fiecare zi de

antrenament ajungându-se la distanţe de 100 de km sau mai mari. Zilele de antrenament trebuie

programate din două în două zile pentru a da timp de odihnă porumbeilor. Ultimele două

antrenamente se fac la intervale mai mari de timp, 5-7 zile, iar înaintea concursului se oferă o

săptămână de pauză porumbeilor.

Este recomandat ca lansările, mai ales la pui, să fie făcute individual. Aceastea obligă porumbelul să

gândească mai mult, alegându-şi singur direcţia de zbor şi dezvoltându-şi capacitatea de orientare. La


29

lansarea în stol, porumbeii slabi se vor ţine după cei puternici. În timpul concursurilor, când

porumbeii sunt lansaţi deodată, ei trebuie să ştie să se desprindă şi să-şi urmeze fiecare direcţia către

adăpostul său.

Chiar dacă lansările individuale sunt mai greu de realizat, mai ales pentru crescătorii care au peste

60-70 de porumbei, ele trebuie efectuate măcar de câteva ori înaintea concursurilor. Individual, este

lansat câte un porumbel pe rând atunci când cel anterior dispare în orizont.

Porumbeii au multe calităţi înnascute, dar ei trebuie puşi în situaţii care să le stimuleze abilităţile de

zbor prin antrenamente individuale şi chiar de grup dacă este greu de procedat altfel.

Pierderile porumbeilor de zbor şi evitarea pierderilor

Mulţi columbofili se întreabă de ce porumbeii lor,

chiar campioni, se pierd în zbor şi nu se mai întorc

la adăpost? Uneori, se pierd şi în zboruri care le-

au mai făcut şi anterior. Să vedem câteva motive

ce pot duce la pierderea porumbeilor şi cum

putem să evitam ca acestea să aiba loc.

Un prim motiv de dispariţie a porumbeilor ar fi

vremea. Vânturile cu forţă mare pot să ducă cu

ele chiar şi porumbei puternici. Curenţii de aer pot

să îi împingă la o înalţime mare de până la 1500 m

în sus. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de faptul că

la sol este doar o adiere mică de vânt, căci porumbeii care zboară în înălţime riscă să fie prinşi de

curenţii care circulă doar în acea parte.

Un alt motiv pentru dispariţia porumbeilor este acela că se pot încurca cu alte stoluri de porumbei.

De asemenea, pentru porumbeii care zboară în stoluri şi nu au aceeaşi intensitate în zbor, porumbeii

slabi se pot pierde. Cu atât mai mult cu cât stolul întreg zboară împotriva vântului, porumbeii slabi

când nu reuşesc să ţină pasul, se vor lăsa duşi de vânt în direcţia opusă de zbor a întregului stol, căci

aşa vor zbura mai uşor şi mai lejer. Cu ei se mai pot rupe şi alţi porumbei şi duşi de curent, la

momentul când vor dori să se întoarca, le va fi foarte greu, ei ajungând în zone prea îndepartate.

O manifestare de rea voinţă care poate face ca porumbeii să nu revină acasă este braconajul.

Porumbeii pe care îi lăsăm să zboare pot fi prinşi de oameni care îi ţin închişi în ciuda faptului că au

inele la picioare care dovedesc existenţa unui stăpân. Acesta este de fapt un furt al porumbeilor fie

pentru comercializarea lor, fie pentru consumul propriu.

Să vedem acum nişte modalităţi de combatere a cauzelor care duc la dispariţia porumbeilor. Trebuie

în primul rând să nu lăsăm porumbeii să zboare dacă vremea nu este prielnica zborului. Cu atât mai

mult trebuie să fim atenţi la prima ieşire din adăpost după terminarea iernii. Dupa o iarnă întreagă de

stat înăuntru, porumbeii nu sunt antrenaţi şi s-au dezobişnuit să zboare, iar un efort prea mare din

prima zi ar putea să-i doboare. Deci să ne alegem cu grijă prima zi a anului în care ei vor zbura.


30

Bineînţeles, acest lucru este valabil şi în restul zilelor de zbor, dacă condiţiile atmosferice nu sunt

prielnice, cel mai bine este amânarea zborului din ziua respectivă.

Trebuie să avem grijă să nu obosim excesiv porumbeii, pentru că atunci cand vor întalni un curent de

aer, ei sa îl poată birui. În acest sens, porumbeii trebuie să aibă zile de odihnă între zboruri, iar

porumbeii care au pui, trebuie lăsaţi să îi crească, deoarece acest lucru implica un efort în plus. Puii,

trebuie de asemenea menajaţi, şi nu trebuie incluşi prea repede în zborul porumbeilor maturi. Ei

trebuie să-şi întarească singuri puterile şi abia după aceea vor putea ţine pasul cu porumbeii maturi

din stol.

Hrănirea şi tratarea în mod natural în timpul concursurilor

Hrănirea şi tratarea în timpul concursurilor este

diferită de la crescător la crescător. În general

aceştia se împart în două tabere: cei care folosesc

medicamente şi cei care folosesc produse

naturiste. Cel mai bine este să administrăm cu

moderaţie şi raţionalitate medicamentele sintetice

şi atunci când se pot folosi înlocuitori în produsele

naturale, să le folosim fără ezitare.

Folosirea de medicamente în mod constant le va

crea porumbeilor o imunitate artificială, ce poate

ceda în orice moment. Există unele energizante pe

care unii crescători le dau porumbeilor pentru a le

spori capacitatea şi dorinţa de zbor din timpul concursurilor. Aceastea sunt interzise de către

regulamentele multor concursuri, iar cei care le practică sunt deobicei scoşi din concurs şi nu mai au

dreptul de a participa la alte etape ale concursului pentru o perioadă de timp, depinzând de

regulamentul fiecărui concurs în parte.

Cum am mai spus, produsele naturale ar trebui alese în orice moment în defavoarea

medicamentelor. Tratamentele naturiste sunt cu atât mai bune în primul an de viaţă al porumbeilor

pentru a se forma o imunitate naturală cât mai ridicată, iar în primele patru luni de viaţă porumbeii

ar trebui să primească o hrană bogată în proteine, cum ar fi mazarea. Acest tip de hrană este

considerat a fi cel mai bun pentru dezvoltarea lor.

Există mai multe produse naturale pe care crescătorii le folosesc pentru hrănirea şi tratarea

porumbeilor în timpul concursurilor. Printre acestea se numără usturoiul, drojdia de bere, oţetul de

mere şi mierea de albine.

Practica dovedeşte că atât mierea cât şi usturoiul, reprezintă un izvor natural pentru reglarea

metabolismului porumbeilor. De asemenea are valoare însemnata în tratarea bolilor produse de

bacterii şi ajută la recuperarea porumbeilor după efortul depus la concursuri şi la recuperarea după

tratamente îndelungate cu medicamente sintetice. Acestea ajută mult digestia. Usturoiul este un


31

antibiotic natural protejând porumbeii de virusuri şi de parazitoza intestinală cunoscută sub numele

de viermişori.

Usturoiul, cam o căpăţână de usturoi, se poate administra în apa de băut a porumbeilor după ce a

stat la macerat o săptămână într-un litru de apă. Se poate adăuga şi miere, după care se mai lasă 3

zile la macerat. Există de asemenea ulei de usturoi care nu se pune în apă, ci în mâncarea

porumbeilor împreună cu drojdia de bere pentru a se recupera după efort. Uleilul de usturoi se

găseşte la farmaciile cu stoc naturist.

Drojdia de bere, pulbere sau solidă, fiind bogată în complexul de vitamine B ajută la producerea

substanţelor răspunzătoare de funcţiile hepatice, cardiace şi circulatorii. Este foarte bine a fi folosită

în timpul concursurilor, dar şi înaintea acestora deoarece măreşte rezistenţa la oboseală, favorizează

activitatea musculară şi uşurează eliminarea toxinelor. Pentru admistrare, se pune un cub de drojdie

de bere din comerţ în 2 kg de mâncare pentru porumbei. Dacă în hrana amestecată cu drojdie se

pune şi usturoi, atunci acesta nu mai trebuie folosit şi în apa de băut.

Oţetul de mere previne salmonella şi tricomonaza. În cazul salmonellei, acidul acetic din oţetul de

mere omoară bacteriile din intestine ce provoacă această bacterie. În cazul tricomonazei, oţetul

scade PH-ul din intestine sub valoarea de 5.5, iar tricomonaza nu se mai poate dezvolta. Pentru

administrare, se amestecă 20 ml de oţet de mere cu 2 litri de apă. Acest amestec se da alternativ din

două în două zile.

Mierea îmbunătăţeşte ritmul cardiac, favorizând circulaţia sanguină din artere. Mai îmbunătăţeşte de

asemenea fixarea calciului în oase. Mierea se dă porumbeilor înainte şi după cursă pentru a le spori

energia. Pentru administrare, se amestecă o lingură de miere la doi litri de apă. Acest amestec se dă

porumbeilor de două ori pe săptămână. Trebuie totuşi o atenţie sporită la miere, căci depăşirea dozei

poate să provoace diaree. La administrarea de miere, se poate adăuga şi puţin suc de lămâie, căci

acidul ascorbic creşte rezistenţa la boli.

Pe lângă alimente, este necesar ca adăpostul porumbeilor să fie aerisit şi uscat, pentru a nu se

dezvolta bacterii în încăperile unde porumbeii petrec cel mai mult timp, iar pentru a avea porumbei

puternici şi sănătoşi, selecţia este cea mai importantă. Trebuie să renunţăm la porumbeii care sunt

mereu slăbiţi şi fără dorinţă de zbor. Importantă este şi pregatirea şi antrenarea porumbeilor. Daca

un porumbel nu este antrenat, îi va fi greu să îşi revină dupa concurs. Ei nu trebuie îndopaţi cu

medicamente şi vitamine, căci un porumbel puternic şi bine întreţinut îşi va reveni şi fără

tratamentele sintetice. Totuşi, în momentul în care porumbeii devin bolnavi, soluţia indicată este să

folosim medicamentele pentru tratarea lor.

Zborul şi sistemul magnetic de

ghidare

Porumbeii sunt speciali deoarece ei pot zbura foarte

repede. De fapt, unii pot zbura chiar şi cu 80 km pe

oră. Porumbeii au de asemenea şi nişte instincte

puternice care îi ajută să se întoarcă acasă, chiar de


32

foarte departe, spre deosebire de alte păsări de casă, cum ar fi canarii sau papagalii.

Activitatea electrică a muşchiilor cozii porumbeilor a fost întregistrată în timpul a cinci moduri de

deplasare aeriana şi terestră. Electromiografia muşchiilor cozii a corelat mişcari muşchiilor aripilor,

picioarelor şi trunchiului. În zbor, muşchii caudali sunt activi în anumite faze cu fiecare bătaie din

aripi, înregistrându-se diferite schimbări în tiparul electromiografiei, schimbări la aterizare, decolare,

şi la zbor.

Oamenii de ştiinţă spun că porumbeii folosesc mici particule magnetice localizate la nivelul ciocului

pentru a detecta câmpurile magnetice ale planetei noastre. Porumbeii îşi folosesc această aptitudine

pentru a-şi crea o hartă a acestui câmp şi apoi o folosesc pentru a zbura înapoi la cuibul lor. Pentru a

demonstra aceste declaraţii s-au făcut o serie de teste ce au avut un rezultat pozitiv.


33

Capitolul 5

Boli şi tratamente

Boli netransmisibile

Stomatita

Stomatita reprezintă inflamaţia mucoasei bucale şi este cauzată de factori fizici, precum grăunţe

dure, ascuţite, pietricele, sau de factori chimici, cum ar fi furajele acide sau alcaline.

Semnele bolii sunt ferirea porumbelului de a ciuguli şi nevoia acestuia mai mare de apă, precum şi

tendinţa lui de a scutura din cap în vedere eliminării a ceva din gură. În cavitatea bucală se observă

mucoasa care are culoare roşie-vie şi poate prezintă mici leziuni.

Tratarea stomatitei se realizează prin curăţarea zilnică a cavităţii bucale cu soluţie de 1-2%

bicarbonat de sodiu.

Indigestiile guşii

Indigestia guşii reprezintă tulburarea digestiei la nivelul guşii şi se manifestă în moduri: guşă moale

sau guşă tare.

Primul caz apare atunci când porumbeii consumă alimente mucegăite, grăunţe umede, intrate în

putrefacţie, acestea producând fermentaţie şi imposibilitatea de evacuare a guşii.

Porumbelul care suferă de această afecţiune stă trist, zgribulit, are mereu tendinţa de a înghiţi, are

guşa dilatată, plină de gaze şi lichid urât mirositor.

Boala poate trece de la sine, în 4-5 zile, dar poate şi evolua ducând la asfixiere, la moarte. Pentru

tratarea acestei boli se urmăreşte golirea parţiala a conţinutului guşii, prin ţinerea porumbelului cu

capul în jos şi masarea uşoară a guşii către cioc, pentru a favoriza eliberarea gazelor, lichidelor şi

alimentelor. După acest procedeu, pasărea se lasă 24-36 ore fără mâncare, aceasta având acces doar

la băuturi uşor acidulate( soluţie 1% de acid clorhidric, acid lactic 3-4 picături în 10-15ml apă, lapte

acru ). Se continuă, la nevoie, cu masajul guşii, iar dacă aceasta nu se mai dilată, porumbelul poate

consuma cantităţi mici de grăunţe sau pâine prăjite, continuându-se timp de 1-2 zile şi cu apa uşor

acidulată. Se trece la hrana normală treptat.

În cazul în care indigestia se manifestă sub formă de gusă tare, porumbelul are guşa tare şi mărită,

este trist, nu mănâncă şi poate muri dacă aceasta nu trece de la sine în 3-5 zile. Afecţiunea poate

avea loc datorită consumului unei cantităţi prea mari de grăunţe uscate.


34

Pentru tratarea acestei boli se recomanda masarea guşii şi administrarea pe cioc a 3-4 picături de

soluţie 1% de acid clorhidric sau soluţie 0,2% de acid salicilic. În cazul în care acest tratament nu dă

rezultate, este necesară o intervenţie chirurgicală.

Enterite nespecifice

Enterita este reprezentată de inflamarea mucoasei care căptuşeşte intestinul şi se manifestă în cele

mai multe cazuri prin diaree, adică eliminarea de fecale moi, uneori spumoase sau hemoragice.

Cauzele enteritei ar putea fi: administrarea de alimente alterate, umede, ce produc fermentaţii

masive, grăunţe mucegăite, raţii de mâncare cu o cantitate fie prea mare fie prea mică de proteine,

consumarea de prea multe leguminoase, şi de prea puţine săruri minerale şi vitamine, apa prea rece,

administrarea prelungită de antibiotice sau stările emotive stresante.

În funcţie de factorul determinant al enteritei şi de gravitatea acesteia, pentru tratarea ei se pot

corecta condiţiile de hrană, se poate administra în aceasta cărbune vegetal sau animal sau se

trateaza cu antibiotice sau sulfamide: cloramfenicolm(drajeuri de 0,250g, la un interval de 6-8 ore,

timp de 4 zile, astfel: la pui, 1/8-1/6de drajeu, asociat cu jumătate de drajeu de complex B, la adulţi

¼- 1/2 drajeu impreună cu 1 drajeu de complex B), oxitetraciclina (injecţii subcutanate, de 0,5ml –

diluată 1 la 3 în apă distilată sterilizată – la 500 g greutate corporală; injecţia se repetă la 24-48 de

ore, iar dacă starea porumbelului este gravă, la 8-12 ore), sulfotin (se ăpune 1g într-un litru de apă de

băut, timp de 5 zile).

Constipaţia

Constipaţia, care se manifestă prin greutatea şi întârzierea în defecare, este cauzată de administrarea

de furaje uscate şi greu digestibile, împreună cu un consum redus de apă. De asemenea, aceasta

poate apărea şi după diaree, când pene se lipesc în jurul anusului, împiedicând eliminarea

excrementelor.

Pentru a împiedica apariţia acestei afecţiuni se recomandă administrarea unor raţii de hrană şi de

apă echilibrate.

Tulburări de reproducţie

Tulburările de reproducţie au ca rezultate ouă infecunde, ouă negre( cu embrionul mort), pui care

mor în preajma eclozionării, pui slăbiţi de putere care mor la 1-2 zile după ce au ieşit din ou sau care

nu au puterea de a ciocni oul în scopul de a ieşi din el.

În timpul reproducţiei pot avea loc anumite accidente:

• Ouatul intraabdominal: ovula desprinsă de pe ovar nu reuşeşte să ajungă prin trompă în

oviduct, căzând în cavitatea abdominală, ceea ce poate cauza chiar peritonită, deci

moartea porumbiţei.

• Ruptura oviductului: datorită unei alimentaţii improprii, poate avea loc aceast caz, ceea ce

va duce la căderea oului în cavitatea abdominală şi la peritonită.


35

În aceste două cazuri se necesită intervenţia chirurgicală, care are succes doar dacă afecţiunea este

semnalizată într-un stadiu incipient.

• Ovoretenţia: oprirea oului în oviduct şi imposibilitatea eliminării lui. Se poate administra

presoxin (soluţie apoasă, injectată intramuscular, 0,2-0,5 ml) sau se poate interveni

manual.

Pe lângă aceste trei accidente, tulburările de reproducţie pot fi şi rezultatul altor factori:

• Tulburările genetice: apar de cele mai multe ori în crescătoriile în care se practică

consangvinitatea foarte strânsă, care cauzează o scădere a rezistenţei la mediu. De aceea

se recomandă împerecherea periodică a porumbeiilor cu parteneri ce nu fac parte din

aceeaşi descendenţă.

• Infecunditatea unuia dintre parteneri: Pentru a se depista care dintre cei doi are

probleme de reproducţie, re recomandă împerecherea fiecăruia cu alţi parteneri.

• Tulburări de ordin infecţios: apar atunci când femela este infecundă datorită îmbolnăvirii

ovarului. Se recomandă tratarea bolii principale, care a cauzat apariţia ovaritei.

• Tulburări de ordin micotoxic: Apar atunci când în hrana porumbeilor scapă şi grăunţe de

porumb, grâu sau ovăz mucegăite, acestea afectând activitatea spermatozoizilor. Aşadar,

este recomandată alegerea cu grijă a hranei, prin eliminarea boabelor stricate.

• Tulburări de ordin toxicochimic: Sunt datorate consumării accidentale de substanţe

chimice sau introducerea în hrană de substanţe toxice.

• Tulburări de natură metabolică: Apar datorită unei alimentaţii neportrivite, din care

lipsesc vitaminele A,E,B2,B3,B6 sau conţin o cantitate insuficientă de săruri minerale,

Ma,Fe, Se.

Ruptura guşii

Această afecţiune poate apărea în urma înghiţirii de corpi străini, sau a infestării masive şi cronice cu

ciuperca Candida. La porumbeii guşaţi, perforarea poate fi rezultatul manipulării neatente a acestora.

De asemenea, adesea poate surveni datorită agătării cu diferite obiecte, precum sârma.

Faptul că porumbelul suferă de această afecţiune este indicat prin plaga ce scoate la iveală conţinutul

guşii, şi poate fi tratată doar printr-o intervenţie medicală.

Luxaţii

Luxaţiile constau în deplasarea a două capete osoase, cu pierderea parţială sau totală a contactului

dintre ele.

La porumbeii călători, luxaţiile sunt la nivelul aripilor sau ale picioarelor.


36

Atunci când au loc luxaţiile ale aripilor, acestea se reduc şi se imobilizează aripa pentru 10-12 zile,

fiind legată de corpul porumbelului. Luxaţiile articulaţiilor cotului sau cele interfalangiene necesită

intervenţii medicale.

Fracturi

Fracturile constau în ruperea parţială sau totală a osului şi pot fi închise, când pielea din jur nu este

perforată, sau deschise, în caz contrar.

Acestea au loc din diverse cauze precum căderi, loviri, striviri, agăţări, muşcături. Semnele fracturilor

sunt imposibilitatea porumbelului de a zbura sau şchiopăturile, locurile unde acestea apar cel mai

des fiind aripile, picioarele sau la nivelul articulaţiilor.

Vindecarea are loc în condiţii cu atât mai favorabile cu cât porumbelul este mai tânăr, iar reaşezarea

osului şi prinderea lui în vederea vindecării se vor face de către medicii specialişti.

În funcţie de locul unde a survenit fractura, se aplică alte metode de prindere a osului sau articulaţiei

fracturate. Astfel, în cazul fracturilor de aripi, se recomandă imobilizarea acestora cu ajutorul

leucoplastului, în poziţie normală. La fel se procedează şi în cazul fracturării articulaţiilor.

Fracturiile de degete se tratează prin aplicarea de benzi adezive în jurul degetelor afectate. Există

cazuri în care în urma fracturilor deschise au avut loc distrugeri de ţesuturi musculare, vase şi nervi;

în aceste cazuri vindecarea deseori nu mai este posibila. Atunci când au loc fracturi ale ciocului,

acestea se vor “lipi” cu soluţii speciale pe bază de răşină , folosite în stomatologie.

Boli Transmisibile

Paraziţi externi

Paraziţii externi trăiesc temporar sau permanent pe suprafaţa pielii, în grosimea ei, sau în penele

porumbeilor şi pot fi purtători ai unor boli pe care le transmit păsărilor prin înţepături.

Există mai multe tipuri de paraziţi, dintre care cei mai răspândiţi la porumbei sunt insectele,

artropodele şi acarienii.

Dintre insecte amintim păduchii( albi sau gălbui, lungi de 1,5-3 mm şi laţi de 0,3mm), puricii (1,8-

2,7mm lungime şi 0,3mm lăţime, recunoscuţi după săriturile pe care le fac), ploşniţe (4,5-8,5 mm

lungime şi 2,4-3 mm lăţime, lasă la locul înţepăturii o mică pată roşie, care provoacă mâncărimi şi îl

determină pe porumbel să se scarpine violent), musculiţele (insecte cu aripi de5-6 mm, de culoare

cafenie sau galben-verzui, fără ochi, cu corpul acoperit de firişoare scurte de păr), tânţarii şi miazele.

Din încrengătura acarienilor amintim căpuşele ( pot fi depistate la un examen atent al porumbelului

ca fiind mici puncte de culoare inchisă sau alb-gălbuie, înţepăturile lor provocând iritaţii ale pielii şi

declanşând un scărpinat puternic), râia: corpului (în zonele afectate pielea se înroşeşte şi apar cruste

mici, porumbelul scărpinându-se şi ciugulindu-se neîncetat, cauzând căderea penelor), picioarelor (se

accentuează aspectul de picioare acoperite cu var, deoarece se întînd leziunile, solzii epidermici se


37

ridică), nodulară(se formează mici noduli cu mărimea de 1mm, cu conţinut brânzos, de culoare alb-

gălbuie).

Pentru a preveni apariţia sau înmulţirea paraziţiilor printre porumbeii din crescătorie se recomandă

supravegherea atentă a porumbeilor pentru a se observa dacă au sau nu un somn liniştit, deci dacă

sunt sau nu afectaţi de paraziţi, baia săptămânală cu apă cu sare de bucătărie, cu soluţie insecticidă

sau ceaiuri de plante aromate, precum şi curăţenia zilnică a adăpostului şi a volierei.

Pentru combaterea păduchiilor şi a puricilor se poate recurge la pudrarea individuală a porumbeilor

cu Lindan 3-5%, Carbaril 2%. Râia corporală, râia picioarelor sau căpuşele pot fi înlăturate cu

sulfoquinoxalina, administrată timp de 3 zile în apa de băut, în doză de 0,25 la 1l apă sau Carbaryl, în

doză de 0,4g – kg de greutate vie, timp de 2 zile.

Soluţiile necesare înlăturării paraziţiilor externi se găsesc în magazinele de specialitate. Este

recomandată urmarea cu stricteţe a indicaţiilor de pe prospectele acestor medicamente.

Paraziţi interni

Boli produse de viermi rotunzi (Nematodoze)

• Acaridioza (nematodoza intestinului): apare la toţi porumbeii, în special la cei tineri.

Se manifestă prin slăbire accentuată, chiar oprire din dezvoltare, scăderea poftei de mâncare, o

uşoară diaree, lipsa puterii de a zbura, răsuciri ale capului, tremurături, moartea putând surveni în

15-20 de zile.

Infestarea se realizează prin ciugulirea apei, a hranei sau a excrementelor cu ouă de paraziţi.

Tratarea acestei boli se realizeaza cu adipat de piperazină, care se găseşte în comerţ sub numele de

ascatrix. Pentru întregul efectiv se va folosi ascatrix pulbere, care se pune în apa de băut ( 2g la 1l

apă, timp de 2 zile)sau în hrană (0,6g/ kg de greutate vie amestecat bine cu un sfert din hrana de

dimineaţă). Pentru tratamentul individual se folosesc comprimatele de ascatrix (0,3g / kg de greutate

vie, dacă are loc o infestaţie mai uşoară sau 2 comprimate/kg de greutate vie, dacă are loc o

infestaţie masivă).

Tratamentul se repetă o dată sau de două ori la un interval de 15 zile, până la eliminarea completă a

ascarizilor.

• Capilarioza (nematodoza tubului digestiv anterior şi a intestinului): contaminarea se face

prin ingerarea hranei sau a apei de băut contaminate cu ouă de parazit.

Se prezintă sub două forme: capilarioza esofagului şi a guşii şi capilarioza intestinului. În primul caz,

porumbeii au dureri la trecerea hranei prin esofag, motiv pentru care renunţă să mănânce şi stau cu

gâtul răsucit. Tratarea acestei afecţiuni dă rezultate foarte slabe. În cel de-al doilea caz, semnele sunt

diareea accentuată, uneori hemoragică, slăbirea accentuată, anemia, dezhidratarea şi moartea

porumbelului în decursul a câtorva zile.

Tratarea acestei boli se poate face cu ascatrix (5g la 1l de apă, timp de 3 zile), avipar( care îm

tratamentul individual se administrează 1-2 capsule dimineaţa, înainte cu 2-3 ore de primul tain,


38

tratamentul repetându-se de 2-3 ori la interval de 10-15 zile), nilvermul (0,4g/1l apă de băut sau în

amestec cu furajele, 0,02g pe cap de porumbel), fenbendazolul (se administrează oral, 8mg/ kg de

greutate vie, timp de 6 zile).

• Trichostrongiloza: semnele bolii sunt asemănătoare cu cele ale capilariozei, iar tratamentul

se face cu nilverm, la fel ca la capilarioză.

• Tetrameroza: porumbelul slăbeşte, iar în excrementele sale pot fi observate grăunţe

nedigerate. Tratarea se face la fel ca la acuarioză.

• Acuarioza: pasărea slăbeşte, are diaree, penele îşi pierd strălucirea, nu mănâncă bine. Boala

decurge pe parcursul a câtorva luni.

Tratarea se realizează cu tetraclorura de carbon (administrată pe cale bucală în doze de 1-1,5ml/kg).

Capsulele de avipar (care conţin tetraclorura de carbon în diverse gramaje) se administrează

dimineaţa la 2-3 ore dela primul tain, tratamentul repetţndu-se după 10-15 zile.

• Singamoza: porumbeii respiră greu, cască mereu, tuşesc sau strănută şi slăbesc.

Tratarea singamozei se realizează cu nilverm(în apa de băut, timp de 5 zile), terahelmint comprimate

de 50mg ( se administrează un comprimat la porumbeii de 200g, 2 comprimate la cei de 200-500g, 3

comprimate la cei de 500-750g şi 5 comprimate la cei de pe este 750g, timp de 3 zile, tratamentul

repentându-se la 15 zile).

Boli produse de viermi plaţi

• Teniaza porumbelului (tenii, panglici): porumbelul are un apetit capricios, vomă, diaree,

slăbeşte.

Tratarea se face cu Niclosamid( ½ -1 comprimat/ cap de porumbel, timp de 2 zile, dimineaţa cu 2 ore

înainte de primul tain, tratamentul repetându-se peste 30 de zile). Este indicată asocierea la

tratament a produselor ce conţin vitamina A şi săruri minerale, în special fosfor şi calciu.

• Echinostomoza: se depistează numai la laborator, iar tratamentul este asemănător celui de

la teniaze.

În timpul tratamentului este indicat ca porumbeii trataţi să fie ţinuţi închişi şi, deoarece aceştia încep

să elimine viermii şi ouăle lor la 2-3 ore de la administrarea tratamentului, excrementele trebuie

trânse de cel puţin 2 ori pe zi, după care se depozitează pentru sterilizare biotermică sau se ard.

Tricomonaza

Tricomonaza sau “mălai” este o boala des intâlnită la porumbei. Aceasta afectează în principal puii

din cuib, de 6-15 zile, şi porumbeii tineri de până la 3 luni. Porumbeii maturi sunt, în cele mai multe

cazuri doar purtători ai acestui parazit, fapt care le oferă un anumit grad de imunitate. Boala se poate

manifesta si la adulţi, atunci când aceştia prezintă o slăbire a rezistenţei organismului, cauzată de o

altă boală, sau datorită unei alimentaţii neechilibrate, din care lipsesc cantităţiile necesare de săruri

minerale şi vitamine.


39

Transmiterea bolii se face direct de la porumbeii purtători la cei sănătoşi, mai ales prin contaminarea

apei. Aceasta se manifestă sub două forme, acută şi cronică. Forma acută apare îndeosebi la pui, iar

simtomele sale sunt tristeţea, somnolenţa, lipsa poftei de mâncare. De asemnea, mai poate apărea şi

diareea cu excremente spumoase, iar în cazul netratării bolii, porumbeii mor în 8-10 zile de la

contaminare. Forma cronică apare mai ales la adulţi şi se manifestă în timp.

Boala se manifestă la nivelul faringelui sau a organelor interne. Prima varianta este cea mai des

intâlnită şi apare ca o umflătură uşoară de culoare alb-gălbuie. În fază incipientă, aceasta se

desprinde uşor, fără a lăsa în urmă leziuni, dar într-un stadiu mai avansat, umflăturile se pot extinde

la cioc, în esofag şi în guşă. Aceste umflături primesc cu timpul un aspecte brânzos, fiind ataşate

mucoasei, iar prin înlăturarea lor vor rezulta leziuni ale mucoasei de o culoare roşu-aprins. Într-un

stadiu mai avansat, depozitele alb-gălbui se transformă în noduli, care vor cauza deformarea capului,

a gâtului sau devierea ciocului. Tricomonaza manifestată la nivelul organelor, mai ales la nivelul

ficatului, şi mai rar la pancreas, cecum sau rect are o evoluţie de lungă durată, iar semnele sunt mai

puţin evidente, eventual sub formă de diaree.

Pentru a se preveni apariţia acestei boli, se recomandă introducerea în crescătorie doar a

porumbeilor care au fost examinaţi în prealabil, precum şi realizarea unui control periodic, la şase

luni; evitarea suprapopulării crescătoriei şi păstrarea curăţeniei şi nu în ultimul rând administrarea

dozelor necesare de substanţe nutritive în cadrul hranei zilnice.

Pentru tratarea acestei boli se pot folosi metronidazol-ul uman( in prima zi ½ pastila, apoi pana la 3-5

zile câte ¼ pastila), ronidazolul ( timp de 4-10 zile, în combinaţie cu vitamine), Flagelstop (1 plic/2,5 l

apă), Enteroguard ( ¼ comprimat/ porumbel ), Columboviofort( 1 comprimat/porumbel), Flagyl uman

(7 ml/ 1l apă).

Coccidioza

Coccidioza se manifestă la toate mamiferele şi păsările, ea fiind produsă de diferite tipuri de

protozoare, specifice speciei pe care o afecteaza.

La porumbei coccidioza este des întalnită şi deobicei se observă doar la pui, deoarece prezenţa

coccidiilor în organism, în cantitate mică, conferă imunitate, aşadar adulţii deşi sunt purtători ai

acestei boli, ei nu sunt afectaţi de ea. Boala se manifestă prin diaree, care uneori poate fi

hemoragică, printr-o stare de tristeţe, apatie, lipsa poftei de mâncare, utilizarea unei cantităţi mari

de apă, slăbire, penaj zburlit şi mat sau piele vânăt-albăstruie.

Păsările bolnave elimină prin fecale ouă de coccidii, care pot supravieţuii în mediul exterior până la

10-12 luni şi se pot dezvolta, dacă condiţiile le sunt prielnice, în 24-48 de ore. Coccidiile pot ajunge în

apa sau in hrana consumată de porumbeii tineri, astfel având loc infestarea lor. De aceea, pentru a

preveni manifestarea acestei boli se recomandă evitarea suprapopulării adăpostului şi păstrarea

zilnică a curăţeniei, prin ridicarea fecalelor, astfel ca factorii infestanţi să nu ajungă în apă sau în

mâncare. De asemenea este importantă dezinfectarea periodică a întregii crescătorii.

Pentru tratarea acestei boli se pot folosi Galisan (comprimate care sunt administrate fiecărui

porumbel), Sulfamide( ½ comprimat pe zi, timp de 6-7 zile, oral sau în apa de băut, combinat cu

administrarea vitaminelor), Coccistop( soluţie sau pastile).


40

Toxoplasmoza

Toxoplasmoza se întalneşte la om, pisică, câine, oaie, iepure, rozătoare sălbatice si păsări. Deşi există

foarte multe cazuri de infestare cu toxoplasmoza la porumbei, simptomele sale şterse fac ca aceasta

să rămână de cele mai multe ori nediagnosticată.

Paraziţii, odată ajunşi în organism, se răspândesc, ajungând în globulele albe, în celulele nervoase sau

muşchi producând tulburări locale, ale căror intensitate variază de la caz la caz.

Există două forme de manifestare ale bolii. În primul caz simptomele sunt foarte puţin vizibile, si

constau în pierderea formei sportive, lipsa voiciunii, starea de oboseală, şi uşoare pareze ale aripilor.

În cazul al doilea, boala are un comportament mai avansat, ajungându-se la pareze sau chiar paralizii

ale aripilor, picioarelor etc.

Diagnosticarea bolii se poare realiza doar la laborator, motiv pentru care o dată pe an este de dorit

realizarea testelor necesare depistarea acestei boli, în cadrul crescătoriei. O altă măsură de prevenire

este împiedicarea pisicilor în crescătorii sau în depozitele de hrană, întrucât acestea pot fi purtătoare

ale toxoplasmozei.

Tratarea bolii se realizeaza cu eritromicină pulbere (3-5 zile, în apa de băut, 2,27g/2 l apă).

Salmoneloza

Salmoneloza mai este cunoscută şi sub următoarele denumiri: paratifoza, paratifoida, ologeala

aripilor, şchiopătura sau paralizia degetelor.

La puii de 5-8 zile sau la cei de 10-12 zile boala evoluează de cele mai multe ori acut, cauzând

moartea acestora. La porumbeii tineri de 1-2 ani şi la cei adulţi simptomele bolii sunt foarte uşor

vizibile.

Salmoneloza poate acţiona la mai multe nivele, manifestându-se diferit în funcţie de organele

afectate:

Forma intestinală: diaree apoasă, urât mirositoare, de culoare gălbuie sau verzuie, cauzată de tipul

furajelor sau de o afecţiune la ficat. Porumbeii au penele zbârlite, ochii retractaţi, nu au poftă de

mâncare, dar consumă multă apă. Aceştia slăbesc repede şi mor în câteva ore sau în 4-6 ore din

cauza dezhidratării.

Forma articulară: umflături calde şi dureroase la nivelul unor articulaţii, pareze la picioare sau aripi,

şchiopături sau aripi atârnânde, lipsa puterii de a zbura. Se poate transforma în artroze sau paralizii

ale membrului afectat.

Forma nervoasă: tulburări de echilibru, paralizia unor membre, pasărea îşi ţine gâtul şi capul pe spate

sau în lateral.

Forma mixtă: diaree, îmbolnăviri ale articulaţiilor, tulburări nervoase.

Forma cronică: se desfăşoară lent şi are loc mai ales la adulţi, aceştia având deja dezvoltată o

anumită rezistenţă la boală. Pasările nu îşi pot lua zborul, şchioapătă sau pierd pene cu sânge, în


41

timpul năpârlirii. Pot apărea tulburări de reproducţie, masculii devenind sterili, iar femelele fac ouă

cu ascpect schimbat: de culoare gri-verzuie, cu gălbenuş brânzos, deformate sau cu coaja moale;

ouăle pot fi aparent normale, dar embrionul este mort sau puiul este neviabil şi moare la scut timp

de la eclozionare.

Porumbeii la care boală se manifestă foarte lent sunt purtători ai infecţiei, punând în pericol întregul

efectiv de porumbei din crescătorie, motiv pentru care aceştia trebuie eliminaţi din crescătorie.

Pentru a preveni sau a stopa răspândirea salmonelozei se recomandă asigurarea condiţiilor de igienă

şi de hrănire corespunzătoare, şi anume aerisirea, umiditatea redusă, curăţenia zilnică, respectiv

amplasarea hrănitoarelor şi adăpătorilor în locuri unde nu pot fi murdărite cu fecale, depozitarea

furajelor în magazii în care să nu aibă acces alte păsări la ele, asigurarea unei hrăni echilibrate, cu

furaje nemucegăite, precum şi efectuarea testelor clinice şi dezinfectărilor periodice.

Tratarea porumbeilor se realizează prin administrarea de antibiotice şi sulfamide: oxitetraciclină

clorhidrică ( 2-3 g de pulbere solubilă în apă la 1l de apă, timp de 5-7 zile), sulfotin( 1g la 1l de apă,

timp de 5 zile), tetraciclina clorhidrică pulbere ( 4g la 1l de apă, în prima zi, apoi 2g la 1 l de apă sau

2g la 10kg de furaje concentrate, de 2-3 ori, la un interval de 4-7zile), neomicina (0,05-0,06g la 1l de

apă, timp de 3-4 săptămâni, pentru întregul efectiv).

Boala se poate preveni prin vaccinarea păsărilor cu ser antiparatific.

Micoplasmoza

Unii cercetători afirmă că toţi porumbeii sunt purtători de microplasme. Boala este determinată de

anumiţi factori favorizanţi, precum suprapopularea crescătoriilor, temperatura scăzută, sau o hrănire

necorespunzătoare.

Contaminarea cu micoplasmoză se realizează în timpul concursurilor, prin transportarea porumbeilor

în cuşti nedezinfectate. Simptomele acesteia sunt respiraţia greoaie, zgomotoasă, scurgerile nazale şi

o putere redusă de zbor. De asemenea, porumbeii sunt abătuţi, au pleoapele umflate, mănâncă puţin

şi slăbesc.

Aşadar, pentru a preveni această boală, trebuie să se asigure cele mai bune condiţii în adăposturi

precum şi de transport.

Tratarea micoplasmozei se realizează cu spectam (injecţii intramusculare), gallimicină injectabilă sau

pulbere ( 1/8 linguriţă timp de 7 zile). Dacă boala evoluează, se recomandă administrarea de

cloramfenicol drajeuri (0,20g/kg, timp de 2 zile).

Ornitoza

Ornitoza este o boală destul de frecventă la porumbei şi este transmisibilă la om ( provocând o

afecţiune pulmonară, care se manifestă sub formă de gripă, cu febră, care deşi par a dispărea după 1-

2 săptămâni, uneori aduc complicaţii şi se pot solda chiar cu moartea persoanei respective).

Cei mai predispuşi la această boală sunt puii de până la 5-6 luni. Îmbolnăvirea acestora se realizează

prin apa, furajele sau obictele din jur infectate prin lacrimile, scurgerile nazale, laptele de guşă sau


42

excrementele porumbeilor bolnavi, dar mai ales prin inhalarea aerului contaminat. Prin aer se pot

infecta uşor şi crescătorii de porumbei.

Pe lângă cele enumerate anterior, răspândirea infecţiei este favorizată şi de aglomerarea

porumbeilor în coşurile de transport, căldura excesivă de pe perioada verii, ce usucă fecalele

contaminate şi în urma măturării acestora germenii sunt ridicaţi în aer, în prezenţa porumbeilor; altă

cauză ar putea fi lipsa vitaminelor din organism, precum şi alte infecţii secundare. Insectele, şobolanii

şi şoarecii pot ajuta, de asemenea, la răspândirea infecţiei.

Ornitoza se poate manifesta sub două forme: latentă sau acută. Prima formă nu are simptome

specifice vizibile, porumbelul bolnav fiind fără formă sportivă şi lipsit de voiciune, adesea întârziind la

revenirea acasa. Acesta consumă puţină hrană şi bea multă apă, iar rata de mortalitate este destul de

mare.

Ornitoza acută, care se întîlneşte în special la pui, se manifestă prin inflamarea ploapelor, lăcrimarea

intensă, clipitul des, o reacţie negativă la lumină, pleoape lipite şi pene de sub ochi aglutinate; apar

inflamaţii ale mucoasei nazale, scurgeri nazale, care pot deveni purulente, tulburări respiratorii,

bronşită, diaree puternică, de culoare cenuşie-verzuie, care este urmată de o puternică slabire.

Porumbelul strănută, scutură din cap şi îşi şterge ciocul de pene pesntru a înlătura scurgerile nazale.

Pot apărea şi înflamaşii ale articulaţiilor, însoţite de pareze sau paralizii. Mortalitatea la puii de 15-20

de zile este foarte crescută.

Pentru a preîntâmpina răspândirea ornitozei sunt contraindicate ţinerea prorumbeilor împreună cu

alte păsări de câmp, supraaglomerarea, lipsa de aerisire, ridicarea în aer a prafului. De asemenea,

sunt necesare examenele de laborator periodice.

Pentru tratarea individuală a porumbeilor se foloseşte tetraciclina, drajeuri a 0,250 g, care se

administrează din 6 în 6 ore, 1/6-1/4 de drajeu odată cu complexul B, câte jumătate de drajeu la pui

şi un drajeu la adulţi. Oxitetraciclina injectabilă se administrează 0,5cm3 în masa musculară a

pieptului, repetându-se la 24 de ore. Cloramfenicolul se administrează oral, 200mg în prima zi şi 150

mg în următoarele 4 zile, după care se realizează o pauză de 2 zile şi se reia tratamentul în acelaşi

mod.

Dacă se tratează intregul efectiv, tetraciclina se administrează în apa de băut sau în furaje: 2-3g la 1l

de apă sau 0,4-0,5g la 1kg de seminţe, în 2 sau 3 ture de câte 5 zile, cu pauză de 2 zile intre primele

două şi de o zi după cea de-a doua tură. Tetraciclina se dizolvă în apa în care s-a adăugat soluţie 1%

de acid citric. Oxitetraciclina clorhidrică se administrează 4g la 1l de apă timp de 3-4 zile, cu o pauză

de o zi, după care tratamentul se reia.

Tratamentul se administrează împreună cu polivitamine, în special vitamina B1, fiind contraindicate

în acest timp preparatele pe baze de calciu.


43

Bibliografie:

Carti: • Mackrott H. : Cresterea porumbeilor 2004.

• Bonatiu F. : Farmecul columbofiliei 1996.

• Severeanu I., Ivana F. : Bolile porumbeilor 1991.

Site-uri:

• http://acka.rdsor.ro/raseromanesti.html

• http://porumbei-agrement.net

• http://www.porumbei.ro/

• http://www.pigeon.vole.free.fr

• http://www.porumbel.net

http://acka.rdsor.ro/raseromanesti.html

http://porumbei-agrement.net/

http://www.porumbei.ro/

http://www.pigeon.vole.free.fr/

http://www.porumbel.net/

Bâru Marius, Secretele...

Documents

Transcript of Bâru Marius, Secretele...