IMPORTANT:

Acest mesaj este doar pentru cei obligativi.

Este un mesaj intern adică numai pentru cei care sunt în OCG.

Nu este bine ca acest mesaj să se de-a la cei din exterior. Nu

este încă timpul.

Predica de botez din 13.11.1999

Botez – un nou mădular

„Cuvântul să fie creator, trezitor, pătrunzător, să împlinească lucrarea pentru care a

fost trimis, până ce s-a împlinit. Să dea o nouă conştiinţă, un element care să nu

mai dispară. Dă-ne Tu acum descoperire pentru a vorbi, pentru a auzi, pentru a

rămâne în aceasta. Amin.“

Putem deschide la 1.Cor.12. Bine, deci presupunem că suntem instauraţi într-o

împărăţie, despre care Pavel spune: Împărăţia nu constă din cuvinte, ci din putere şi

din Duhul Sfânt. De aceea, nici această învăţătură despre botez şi corelaţiile

privind botezul nu sunt o învăţătură, care să ne aducă după aceea mai multă

cunoştinţă, să zicem: acum ştiu mai mult. Ci e dată pentru a ne învăţa să rămânem

în câmpul de putere care există şi acţionează deja existent, deja în acţiune, pentru

care noi am fost meniţi.

Deci, prin botez suntem introduşi într-un câmp de putere, pe care ori îl înţelegem,

ori nu. Suntem ca nişte navigatori cu vele, care ori ştiu să aşeze velele, ori nu. Nu

oricine are o barcă ştie şi să navigheze, s-ar putea spune. Asta e acum important

pentru a înţelege botezul: care este specificul, poate chiar acum, la ora actuală,

astăzi. Voi ştiţi, despre asta am mai învăţat deseori. Cred că acest aspect e ceva mai

actual. În general, predicile, pe care le avem sunt împletite exact în necesităţile

actuale. Nu este în principiu vorba de o învăţătură de botez unică, dar acest aspect

anume, e pentru noi în mod sigur aici, pentru că simţim că este exact acest aspect

esenţial important momentan pentru noi. Poate următorul, care va asculta cândva

acest cuvânt, poate pentru el nu mai e aşa actual, dar pentru noi, azi, sper că este.

Ceea ce însă rămâne, este sâmburele acestui lucru, asta e aşa la orice predică.

Sâmburele unui lucru este valabil; şi dacă noi îl părăsim sau îl pierdem, este ca şi

când tu la barca cu vele ai slăbi velele, nu le întânzi, nu ai în faţă ideea că intră pe

acolo vântul, începe exact pe acolo să tragă în cealaltă direcţie.

Deci, acestea sunt legităţi, pe care mi-e important să le avem din nou în faţă.

Şcolarizăm pentru a putea înţelege aceste forţe, de aceea pun înainte aceste

întrebări.

La noi acţionează forţe, aţi observat şi voi? Asta observă oricine, care are cumva

duh asupra lui. El observă că acţionează forţe care ori ne apasă în jos, ori ne ridică.

Noi ne aflăm mereu în acest câmp de tensiune de sus şi jos. Într-adevăr este aşa, că

atâta vreme nu putem influenţa lucrurile, până când nu le înţelegem. De aceea

avem această învăţătură; nu ca noi să ştim mai multe despre botez, ci ca să

înţelegem mai bine ce acţionează asupra noastră, de ce acţionează asupra noastră,

de ce nu avem lucrurile aşa sub control?

Poate dacă ai creat scenariul: de ce totuşi nu funcţionează după aceea? Ce trebuie

să faci altfel? Acum vorbim despre conştiinţă. Citim acum acest verset: 1Cor.12.12

şi 13.

Voi vorbi acum specific din acest punct de vedere, căci asta este ceea ce se

întâmplă cu copiii ce primesc botezul acum; despre asta vorbeşte aici Scriptura:

„Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate

mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, - tot aşa şi

Hristos. Noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh, într-un trup“.

În limba greacă, „într-un“ se cheamă: căci într-un singur Duh suntem cu toţii

botezaţi într-un trup, fie că sunt iudei, ori greci, fie robi, fie slobozi, toţi am fost

adăpaţi într-un singur Duh.

Aţi înţeles ce se întâmplă acum? Elias are şapte ani, trebuie să cobor puţin la

nivelul copiilor, pentru a fi sigur că el înţelege. Dacă vă botez astăzi, aţi observat

exact ce se întâmplă? În ce anume vei fi botezat?

În mormânt (spune un copil). În mormânt? Am citit acum asta aici? Ce am citit eu

aici? E dealtfel corect că vei fi botezat în mormânt, dar nu asta am citit acum. Ai

observat ce am citit? În ce anume eşti botezat, în versetul pe care l-am citit aici?

În nor (zice Elias).

Deci, observaţi, este nevoie să lucrez aici temeinic. Voi citi din nou versetul

respectiv, ascultaţi cu atenţie acum, copii:

Căci printr-un Duh (acesta era probabil norul pe care l-ai auzit tu) suntem cu toţii

botezaţi înăuntrul unui trup. Ai observat, aici nu scrie că suntem cu toţii botezaţi

înăuntrul unui mormânt, ci a unui trup. Ai înţeles deosebirea dintre un mormânt şi

un trup?

Unde este trupul? Exact, cei credincioşi. El înţelege dacă ascultă bine.

Deci, botezul merge în fond pe două şine. Într-un alt loc scrie într-adevăr că am

fost îngropaţi împreună cu EL, cu Hristos. Împreună cu EL am fost îngropaţi –

aceasta pe de o parte, iar pe cealaltă parte: am fost botezaţi în trup.

Vorbim mereu despre faptul că suntem puşi în mormânt – ceea ce e corect – iar

după aceea înviem. Alo, aici sunt eu, Ivo Sasek, cel înviat.

Este foarte important să ştim la botez: pe de o parte, tu vei fi botezat înăuntrul unui

mormânt, dar acolo se depune doar omul tău cel vechi (firea veche). După aceea nu

înviezi şi umbli aici pe lume ca şi înviat – cam aşa, înviat împreună cu Hristos

simbolic, având o aureolă (un nimb) în jurul capului sau ceva de genul ăsta.

Tu nu eşti înviat înăuntrul acestei lumi, asta e foarte important, nu-i aşa? Noi

suntem înviaţi înăuntrul Său, de aceea rezumăm aici, căci se spune: Noi suntem

botezaţi înăuntrul unui trup. Omul vechi merge în mormânt, iar omul nou în trupul

nou.

Există numai un singur înviat. Exact acest aspect trebuie să reiasă. Există doar un

singur înviat şi acesta este Hristos. Noi suntem botezaţi înăuntrul Lui. De aceea,

orice credincios care încearcă pur şi simplu să trăiască aici pe pământ ca şi înviat,

acesta trăieşte într-o eroare. El trăieşte într-o minciună, nu trăieşte în vânt (vezi

comparaţia cu sportul cu vele), el nu ştie ce factori influenţează velele, ca acestea

să funcţioneze. Acela va trăi de fapt în această eroare veşnic, trecând pe lângă

fundamentul adevărului. Nouă, celor credincioşi, această conştiinţă trebuie să ne

fie mai importantă decât orice altceva: Tu eşti botezat înăuntrul unui trup, într-un

duh – sau ai putea-o numi suflare, o adiere. Duh înseamnă vânt, evreieşte înseamnă

vânt, adiere. Ai putea aproape spune respiraţie, suflare. Tu ai fost botezat într-un

trup, care are doar o suflare, o respiraţie.

Şi faptul acesta este de aceea important, ca să ştim, care de fapt este misiunea

noastră, sau care sunt corelările cu aceasta, cum continuă totul? Aceasta depinde

foarte mult de întrebarea în ce am fost botezat înăuntru, aceasta determină viaţa

mea mai departe.

O zic acum imediat direct ca să arat cu ce avem de-a face şi cu ce vom avea de

luptat. Şi aceasta va fi foarte important pentru voi şi în viaţa voastră în viitor ca şi

conş tiinţă. Majoritatea oamenilor care se lasă să fie botezaţi, nu se lasă să fie

botezaţi în acest sens, în această realitate, să fie introduşi în această alergare, ca să-

şi poată prelua acolo sarcina. Ci ei se lasă să fie botezaţi ca să primească ceva

pentru ei înşişi.

Dar acum trebuie să întreb: Dacă voi fi botezat pentru a aparţine de un trup, să

presupunem că eu sunt acum degetul mic. Eu mă botezez pentru a aparţine de acest

trup, primesc eu ceva? Da, bineînţeles. Ce primesc dacă mă botez ca deget mic ca

să aparţin unui trup? Sunt o parte a trupului, superb. Şi ce primeşte degetul mare

care se lasă să fie botezat? Acelaşi lucru – e o parte a trupului. Şi piciorul? Mai

mult pentru că mai are şi un pantof. Piciorul obţine şi el ceva? Parte de trup, nu-i

aşa? Şi inima? Primeşte şi ea ceva dacă vine în trup? Ce primeşte ea, Elias?

Presupunem că tu eşti acum inima şi tu vrei să fii botezat în aceasta, în acest trup al

lui Hristos, primeşti tu ceva? Trupul întreg.

Vezi şi în felul acesta pot continua cu plămânul, cu bronhiile, cu ficatul şi cu

rinichii. Pot întreba fiecare mădular care se lasă să fie botezat: Primeşti ceva?

Fiecare spune: Bineînţeles, trupul întreg. Eu îl primesc pe Hristos în întregime.

Bine, atunci îi botezăm pe toţi împreună, sau? Toţi vor fi botezaţi acum. Acum fac

totul metaforic ca să arat care este problema. Toate mădularele acestui trup sunt

împrăştiate ca oase în pustie ca în viziunea lui Ezechiel. Ele sunt aici uscate, secate

şi Domnul spune: Iată eu voi face să crească tendoane peste voi, Eu voi lăsa să

crească carne peste voi, Eu vă voi acoperi cu piele şi voi pune duh în voi şi voi face

un organism din voi, ai putea spune. Eu vă botez înăuntru în organismul meu.

Deci auziţi bine acum, uitaţi-vă bine, măi copii. Acum vine botezul, toţi sunt

botezaţi împreună, deodată. Piciorul e botezat înăuntru, genunchiul, braţul, capul,

toate împreună şi acum suntem cu toţii în Hristos. „Doamne, acum doresc să-L

primesc pe întregul Hristos”, strigă piciorul. Hristosul îmi aparţine în întregime. Şi

inima strigă: „Hristosul îmi aparţine în întregime şi mie”; şi mâna strigă: „Acum

îmi aparţine mie întreg Hristosul ”, şi urechea strigă: „Hristosul întreg îmi aparţine

mie.”

E bine aşa? E corect? Degetul mic strigă: „Eu de fapt sunt doar degetul mic, dar

Hristosul întreg îmi stă la dispoziţie”. Au obţinut toţi ceva, Elias? Au o viaţă

frumoasă acuma împreună? Da gândeşte-te! Inima strigă: „Eu acum îl am pe

întregul Hristos”. Genunchiul strigă: „Eu îl am pe întregul Hristos”. Urechea,

nasul, fiecare strigă: „Eu acum îl am pe întregul Hristos”. Acuma sunt botezat într-

un trup, eu am primit ceva. Va fi o viaţă frumoasă? De ce nu? Doar toţi îi au la

dispoziţie pe toţi. De aceea am făcut acum aşa metaforic, aşa cum este, când toţi

sunt botezaţi înăuntru împreună. Atunci doar fiecare are totul. Dar observaţi, ce

vreau să spun? Ai observat şi tu aceasta?

Sigur, nu? Doar e foarte simplu. Vedeţi, aşa simplu este, ce vreau să spun, aşa

greşit funcţionează în practică. Crezi că e bine, Elias când fiecare strigă: „Acum eu

îl am pe întregul Hristos pentru mine?” De ce nu? Da, pentru că urmarea e: ceartă.

Observi, când eşti botezat înăuntru în Hristos, în trup, atunci nu eşti botezat ca să

poţi striga după aceea:„Întregul Hristos îmi stă acum la dispoziţie pentru a-mi

sluji.” Ci ca să poţi spune:„Acum sunt şi eu aici, acum ajut şi eu aici”.

Înţelegi, este o deosebire uriaşă. Oamenii tot mereu vin înăuntru în biserici,

înăuntru în Hristos, ai putea spune, ca să primească ceva. De le preoţi vor să

primească ceva, de la ceilalţi credincioşi vor să primească ceva şi dacă nu

funcţionează, vor să primească ceva de la consilierul spiritual.

Toţi sunt mereu orientaţi spre a primi ceva. Şi vezi, dacă toţi împreună vin înăuntru

pentru a primi ceva, avem catastrofa. Acesta este lucrul cel mai rău care se poate

întâmpla. Dar acum întoarcem suliţa.

Elias, dacă introduc acum degetul aici, nu are el acum trupul întreg la dispoziţie,

nu are dreptul să spună: „Eu depind de toţi ceilalţi?” Ce poate el singur să facă?

Poate el singur să realizeze ceva? Nu? Deci atunci doar are dreptul de a fi servit de

toţi ceilalţi, sau? Ce se întâmplă acum? N-are drept acum la aceasta? Ce-ai zice tu

acum?

Da exact, deci e foarte importantă înţelegerea noastră despre botez. Tu depinzi pe

viaţă şi pe moarte de faptul să nu dansezi pe undeva prin lume ca deget singur. Tu

eşti botezat înăuntru într-un organism. Tu depinzi pe viaţă şi pe moarte de ceilalţi

din organism. Tu nu poţi să-ţi ajuţi ca deget. Degetul mic nu-şi poate ajuta însuşi,

inima nu-şi poate servi însăşi, nici plămânul nu poate. Tu depinzi pe viaţă şi pe

moarte de slujirea celorlalţi – da şi toţi ceilalţi depind pe viaţă şi pe moarte de

slujirea ta - pentru că ceilalţi pot doar să-ţi slujească, dacă te văd pe tine şi nevoia

ta, înţelegi? Inima poate doar să-ţi dea sângele, dacă pompează sângele la tine, la

degetul mic. Trebuie să te aibă pe tine în faţa ochilor, inima trebuie să te aibă pe

tine în faţa ochilor, plămânul trebuie să te aibă pe tine în faţa ochilor.

Plămânul trebuie să aibă intenţia să pompeze oxigenul în fiecare mădular.

Plămânul n-are nici o altă intenţie decât: „eu doresc să aprovizionez cu oxigen

permanent chiar şi ultima celulă”. Plămânul şi-a îndreptat atenţia spre trupul întreg

ca să-i slujească. Inima doreşte să pompeze sângele până în ultimele celule, are în

minte ultimele celule, sau? Şi creierul este permanent ocupat cu trupul întreg ca să-

i dea hrană înde-ajuns şi atenţie. Dacă studiezi cu atenţie cum funcţionează un om

botezat - un om botezat funcţionează doar dacă de dimineaţa până seara târziu n-

are altă intenţie decât să slujească, să slujească, şi iarăşi să slujească. Înţelegem noi

aceasta? Şi dacă Zita se prăbuşeşte acum, ce s-a întâmplat atunci? Îndreptat spre

Zita: „Te prăbuşeşti deja?” Da, acum trebuie să fiţi foarte atenţi ce se întâmplă cu

ea. Este un exemplu foarte bun – eu spun, ea acum se prăbuşeşte. Ea spune –

merge! Aceasta eu o explic în felul următor, că e doar o întrebare de timp şi ea se

va prăbuşi. Cel târziu după botez se va prăbuşi, eu vorbesc profetic şi spun

adevărul. Mă credeţi? Aceasta are ceva de zis. Dacă ea nu poate răsufla uşurată

spunând, da, da, atunci se va prăbuşi. Să-ţi, spun de ce? Ştii? Da, tu ştii, dar ea,

ştie şi ea? Ştii de ce se va prăbuşi ea după aceea? Pentru că e chiar predica de care

are ea nevoie. Mai mult, mai mult, nu-i aşa? Acum a muncit săptămâna întreagă, a

muncit, a muncit pe rupte, nu-i aşa? Săptămână de evaluare. Şi acum vine o

predică, unde eu spun, tu să fii îndreptat până la ultima celulă din trup, super, sau?

Aici ea se prăbuşeşte, observi, pentru că ea aude exact cu aceste urechi. Ea de fapt

nu vrea, ea doreşte să înţeleagă ce vreau să spun, nu-i aşa? Poate se gândeşte asta

sau cealaltă. Dar eu ştiu, ea se va prăbuşi, nu-i aşa? Care este problema? Eu îţi

spun, aceasta este predica ta, Zita, observi? Eu văd în ochii ei, că ea încă nu poate

să creadă aceasta, ea aşteaptă acum ceva cu totul altfel, nu-i aşa? Înţelegeţi gândul?

Zita în momentul de faţă încă nu poate înţelege că aceasta este predica ei. Pentru că

de dimineaţa până seara târziu ea doreşte să pompeze sângele până în ultima

celulă, să pună oxigenul la dispoziţie, să aducă hrana, să pună în practică, să

digere.

Zita....ea se îngrijeşte de dimineaţa până seara ca sângele să fie pompat până la

ultimul organ, pentru a da hrana necesară, pentru a pune în aplicare, pentru a

digera. Ea lucrează continuu şi de aceea se prăbuşeşte. De ce? Acum ea caută

motivul, cum să pompeze tot mai mult, tot mai mult să hrănească, să digere tot mai

mult. Da, de ce se prăbuşeşte? Pentru că organele vin aici, nu ca să slujească, ci ca

să fie servite. Pentru că non-stop avem de-a face cu organe moarte, care numai iau,

tot timpul iau. Ele trăiesc tot mai puţin şi caută tot mai mult ajutor. Am dreptul la

tine, la tine şi la tine. Ei merg de la unul la altul şi-şi caută dreptul. În cele din urmă

au dreptul, nu? Şi cei ce le dau, tot mereu, sângerează. Da, de aceea spun că este

predica ei, pricepeţi?

Noi suntem botezaţi într-un trup şi trebuie să înţelegem că după aceea alcătuim un

trup. Am arătat exemplul dinainte, şi am găsit o legătură importantă – că ceea ce tu

nu oferi, poate oferi altul. Poţi învăţa aceasta în organism. Dacă undeva ceva la tine

nu funcţionează, atunci o face altul. Dacă mi-am rupt piciorul, mâinile trebuie să-l

înlocuiască, până piciorul se vindecă. N-am mers pe mâini, cu toate că aş fi putut.

Nu, din această situaţie am învăţat să merg pe mâini, dar a trebuit să folosesc

cârjele în locul piciorului drept. Pieptul a trebuit să îndeplinească această muncă,

până s-a vindecat piciorul. Da, ca şi un picior înţepenit, aşa este cu toate.

Când ai febră, tot corpul suferă şi de aceea trebuie să vedem clar. Botezul este o

chemare, un apel. Dacă tu nu-l înţelegi şi nu-l trăieşti, vor fi alţii din cauza ta traşi

în jos, în loc să fie zidiţi. De fapt ar trebui să fie aşa – toată adunarea să aplaude –

în sfârşit lucrători noi, puteri noi, lucrători la seceriş, aşa a spus D-zeu. De fapt, ar

trebui să tânjim după aşa ceva. Pentru fiecare care primeşte botezul, pentru că ştim:

cei care se lasă botezaţi, sprijină, duc poverile.

Noi suntem botezaţi în Duhul Sfânt, suntem un trup, într-un singur Duh –

„parakletos” – înseamnă „parakaleo” în limba greacă. Ce înseamnă aceasta? Noi

suntem botezaţi într-un singur Duh. Isus a spus, vă voi trimite un Mângâietor,

„parakaleo”, acest „parakleto”, acel care a fost chemat ca ajutor. Deci noi suntem,

sau vom fi, toţi botezaţi într-un Duh, care este un ajutor. Cum ajută El? Cum ajută

Duhul Sfânt? El ajută prin mădularele Sale, care sunt conduse prin Duhul, să

reţinem acest lucru. Dar ce căutăm noi? Oamenii caută tot timpul lucruri care vin

de la Duhul Sfânt, avantaje pentru sine. Ei vor să fie serviţi direct de Duhul Sfânt,

în puterea lor de autosupravieţuire, un gen de autoservire pentru scop personal.

Reţine un lucru: nimic din aceasta nu-i adevărat. Atâta timp cât un creştin nu este

preocupat să fie într-un Duh de ajutor, de slujirea celorlalţi, el rămâne un creştin

mort, nu poate funcţiona. Un mădular funcţionează numai atunci când este

conştient, doritor să fie de ajutor. Eu sunt botezat într-un Duh, care tot timpul vrea

să ajute. Eu consider, că aceasta e greşeala capitală în care pică mereu oamenii.

Botezul este scăldătoarea din Locaşul Sfânt, şi pentru că totul se înţelege greşit, se

trăieşte cu impresia că trebuie să primeşti ceva, simţi că eşti ca un deget, care

singur nu reuşeşte nimic, ai nevoie foarte mare de Dumnezeul întrupat. Această

simţire este în noi pus, creat, şi noi tot timpul tălmăcim încăpăţânaţi cum să primim

ceva, în loc să vedem că suntem botezaţi într-un Duh, care tot timpul este îndemnat

să ajute, să slujească pe alţii. De aceea, Isus spune foarte clar: dacă vrei să înaintezi

în viaţă, atunci să ai privirea îndreptată, cum îi poţi promova pe ceilalţi. Pentru că

fiecare creştin, fiecare mădular care nu este promovat, înseamnă un eşec, o piedică.

Aceasta reiese foarte clar din 1.Corinteni. De aceea este foarte important pentru

cei care vor să se lase botezaţi astăzi, să ştie în ce poziţie sunt botezaţi.

Aceasta va fi salvarea noastră: să primim oameni, care ajută, nu lipitori, ventuze

sau paraziţi. Oameni care vor să se investească, care n-au altceva în gând, decât să

se dăruiască, ca şi noi de fapt. Noi trăim doar atunci mai bine, când slujim pe alţii,

dar, pe de altă parte, nu trăim mai rău dacă nu suntem serviţi. De aceea acest apel,

simt aceasta în duhul, acest strigăt sălbatic care îmi rupe pieptul, această lipsă!

Cineva îşi dă silinţa până la ultima picătură, şi nu primeşte nimic în schimb. Nu

primeşte nimic înapoi, pentru că oamenii spun: mulţumesc, a fost o binecuvântare,

după care merg acasă, ca să trăiască cu aceasta. Sunt încântaţi de această

binecuvântare şi absorb ceea ce au primit, dar nu le vine deloc ideea să se

investească şi să fie pentru alţii un ajutor. Aşa scrie în versetul 26 şi următoarele,

1.Corinteni.12: „dacă un mădular suferă, aşa suferă toate mădularele.”

Când eşti botezat în Hristos, trebuie să devină funcţiunea zilnică, să simţi de acum

încolo cu celelalte mădulare cu care eşti întrupat, fie în căsnicie sau oriunde, la

locul tău. Cum am avut azi dimineaţă o conversaţie, cum spunem că suntem un

trup şi trăim ca într-un trup, simţim prin pereţi unde sunt ceilalţi, unde este lipsă.

Azi dimineaţă am suferit cu Zita împreună, am căzut în stări de epuizare. Ştiam că

n-am nici un motiv, aproape am căzut în leşin – am simţit că ceva nu este în ordine,

ceva este putred. După aceea am întâlnit şi am descris acest fenomen, pe Zita a

ridicat-o asta în sus ca un lift, simţind că în sfârşit îi vine ajutor. Ea doreşte să se

investească tot mai mult, are tendinţa aceasta automat, pentru că simte că prin

slujire trăieşte. A slujit aşa de mult, că acum e terminată şi are nevoie de întărire.

Dacă nu primeşte, dacă nu vine de la sine, dacă nimeni nu se dăruieşte şi nu

slujeşte, atunci ea se prăbuşeşte. Aşa-i la noi toţi.

Dacă un mădular suferă, toate celelalte sunt implicate. Ochiul nu poate să-i spună

mâinii: „N-am nevoie de tine”. Zita nu poate spune celor care participă la evaluare

că n-are nevoie de ei. Sau capul nu poate spune picioarelor, că n-are nevoie de ele.

Dacă eu mă pun de exemplu ca şi cap, nu pot să spun nici celui mai neînsemnat

mădular că n-am nevoie de el. Este imposibil. Am nevoie de voi! Nu merge aşa, să

alerg tot timpul după voi ca să vă dăruiţi. Eu am în vedere să fiu un ajutor altora, să

le spăl picioarele, să le slujesc cu tot ceea ce am. Şi tu să ajungi singur la ideea să

slujeşti. Nu îndemnat de alţii, ci de la sine, automat. De aceea se spune: tocmai

mădularele corpului care par mai slabe, de acestea este mai multă nevoie şi le

dăm multă cinste; iar celor care nu ni se par demne de respect, pe acelea le tratăm

cu şi mai multă onoare. Cu cei care nu sunt cuviincioşi, ne purtăm cu atât mai

onorabil, iar cei cuviincioşi n-au nevoie de asta. Dar Dumnezeu a alcătuit acest

trup, dând organelor mai slabe o onoare mai mare, ca să nu fie o dezbinare în

trup, ci ca mădularele să se îngrijească la fel unii faţă de alţii. Căci, repet: Dacă

un mădular suferă, tot trupul suferă.

Sunt chemat la un serviciu de slujire. Dacă sunt botezat, sunt botezat pentru

aceasta, acest „parakletos”, ca să fiu un slujitor. Acest „parakletos”, cel chemat prin

mine, ajută unde este nevoie. „Parakletos” nu înseamnă numai acel care trebuie să

vină în ajutor, înseamnă şi Mângăietor, Întăritor. În Galateni, versetul 6 am studiat

astăzi aceasta, am văzut că tocmai aici este punctul principal. Am citit prima dată:

tu vei fi botezat în Hristos ; cum Hristos ca un trup, sunt multe mădulare...

Noi am citit mai întâi, tu vei fi botezat înăuntru în Hristos, deasemenea şi în trupul

lui Hristos, un singur trup, care are multe mădulare” am citit noi acolo. „Hristosul”,

da, tot mereu această noţiune pentru faptul că există aici un organism duhovnicesc

în Hristos. Şi aici se vorbeşte despre legea lui Hristos, ceea ce nu înseamnă altceva

decât ceea ce în Galateni 6.2: Principiul de funcţionare al lui Hristos, după care

întrebăm noi tot mereu, sau? Citesc textul, începând de la versetul 1Gal.6.1:

Fraţilor dacă un om cade dintr-o dată în vreo greşeală atunci voi cei spirituali să-l

ridicaţi din nou într-un duh de blândeţe, dar să iei seama şi tu să nu fii şi tu

personal ispitit deasemenea. Şi acum vine cheia: El spune: „Unul să poarte

sarcina celuilalt, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos”.

Eu am tălmăcit aceasta încă odată, dar cred că nu toţi au auzit aceasta, de aceea voi

mai vorbi pe scurt despre aceasta. Rezum din nou aceasta: El spune: „Aşa veţi

împlini legea lui Hristos”. Cu alte cuvinte: Aşa vine aceasta la funcţionarea

abilităţii lui Hristos, aşa funcţionează trupul după aceea, dacă voi faceţi aceasta,

ceea ce eu v-am spus mai înainte. Aceasta înseamnă că aşa veţi putea voi să aduceţi

legea lui Hristos pe deplin în funcţiune, ai putea spune: „anaplero“ înseamnă: A

împlini total, a face pe deplin să funcţioneze, deci ca o maşină care funcţionează în

sfârşit, nu numai cu 3 cilindri, da.

Deci, ceea ce spune el: Unul (gr.‚bastazo„) să poarte povara altuia şi astfel veţi

împlini legea lui Hristos. Acest „bastazo„ înseamnă: unul să ducă povara altuia la o

parte. Auziţi, care este diferenţa:

Aici face creştinătatea după inspiraţia diavolului, cea mai mare greşeală, care poate

exista pentru organism. Unul să poarte sarcina celuilalt – prin aceasta se înţelege

de-a încerca să se suporte totul.

Mamele să suporte sarcinile copiilor lor, da, ei de fapt nu ascultă, da, ele suportă

această povară. Bărbaţii să poarte sarcinile femeilor nesupuse, sau? Femeile să

poarte sarcinile bărbaţilor, care nu se îngrijesc de familiile lor. Conducătorii

bisericii să poarte sarcinile mădularelor pasive din biserică, sau? Membrii bisericii

să poarte povara predicatorului lor, care dimineaţa nu se ridică din pat să primească

direct Cuvântul Domnului, ci mai degrabă îl înlătură. Fiecare poartă sarcina

celuilalt şi se crede că aceasta îi place Domnului, da.

Este bine aceasta? Nu, aceasta duce la o absolută acumulare de probleme care într-

o clipă are ca urmare moartea organismului şi de aceea nu se mai simt fraţii în

biserică astăzi, deoarece este mort. Deoarece fiecare a purtat „sarcina altuia” până

l-a dus la „moarte”. O biserică, o trezire putea fi ea cât de minunată, totuşi prin

suportarea permanentă a păcatului, s-a produs o moarte. Nu se mai simt deloc

reciproc. Nervii sunt distruşi , circulaţia sângelui este întreruptă.

S-a purtat, purtat, şi s-a crezut că prin aceasta s-a împlinit legea lui Hristos. Te

simţi tot mai spiritual dacă tot mereu taci la neajunsurile sau cel puţin se abordează

neajunsurile la persoana a treia plural, numai să nu fie direct. Şi aici se spune: Aşa

împlinim noi legea lui Hristos, aşa funcţionează acest Hristos,” dacă unul poartă

povara altuia ducând-o – de fapt a înlătura sau a da-o la o parte. „Bastazo“

înseamnă a înlătura sau a da-o deoparte.

Unul ar trebui atent să se gândească cum să dea la o parte povara care este pe

aproapele său, să fie îndepărtată cât mai repede posibil. Nu s-o ia asupra lui!

Hristos a purtat-o deja. Astfel putem învăţa să înlăturăm poverile în Hristos, să dăm

la o parte poverile în Hristos, încât acestea să fie eliminate, înlăturate în

conformitate cu Duhul. Dar aceasta este legea lui Hristos. Trebuie să veghez

permanent: unde poartă cineva o povară? Unde pot înlătura poverile? Unde pot

ajuta să le îndepărtez? Şi dacă aceasta nu este o necesitate totală, o conştientizare

în noi care funcţionează în noi de dimineaţa până seara târziu, eu vă spun, atunci

voi sunteţi botezaţi într-un duh de rătăcire, şi nu sunteţi botezaţi înăuntru în

Hristos. Aceasta trebuie să fie în conştiinţa fiecăruia care a fost botezat. În a mea

este aceasta. Eu sunt permanent în aceasta ca poverile pe care le simt, să le duc

deoparte.

Acuma aş dori să-ţi mai arăt încă ceva din limba greacă, aici există ceva de-o

profunzime imensă, dacă noi citim aici, - unul să poarte povara celuilalt - , ai

putea traduce din limba greacă şi astfel: voi veţi apuca poverile unul altuia

reciproc. Deci acest cuvânt acolo „a duce deoparte” (bastazo) înseamnă printre

altele şi atingere, cuprindere, legare din nou, împresurare. Atingere, tu ai putea

vorbi despre unire, înţelegi? Şi aceasta este deci în limba greacă, aşa cum eu spun

tot mereu, este foarte esenţial în traducere. Literalmente ai putea aici traduce astfel:

Fii atent, fiecare va trebui să simtă povara altuia. Tu eşti eu şi eu sunt tu.

Aceasta spune el aici. Observi, tu nu pierzi nimic, dacă tu nu vezi aceasta în

profunzime, deoarece asta am văzut deja mai înainte în Corinteni12, şi credem că

nu este întotdeauna corect: suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună

cu el, şi aceasta scrie acolo, sau. Dar de fapt el spune aici: Aşa o să funcţioneze

Hristos, când tu eşti conştient, că povara celuilalt, sarcina aproapelui, va deveni

povara ta, deci să ai grijă s-o înlături împreună cu el, cât mai repede posibil.

Căci singur deseori el n-o poate înlătura, doarece tu eşti povara lui. Deci tu singur

îţi poţi crea o viaţă nedeteriorată, sfinţită aşa cum îţi place ţie. Dar îndată ce eşti în

organism fiecare care are o povară, aceasta va deveni şi povara ta. Te poţi sfinţi de

zece mii de ori, n-o să te ajute la nimic. O să-ţi fie de folos atunci, când o să ai

grijă, ca tu personal să nu te molipseşti, nici să nu primeşti vreo problemă, şi să fii

cu grijă, aşa de vindecător pe cât posibil de repede, să vezi ca celălălt să scape de

povara sa din nou, atunci de asemenea ai scăpat şi tu de ea.

Deci dacă celălalt nu vrea să lucreze, nu te ajută dacă tu îl loveşti cu un băţ de fier

pe spate şi-i zici: Lucrează odată, măgar leneş.Tu te baţi prin aceasta pe tine

personal pe spate, sau? Şi de aceea spune el: dar să iei seama, dacă un om cade

dintr-o dată în vreo greşeală, anume ca tu cu grijă pe cât posibil să îndepărtezi

povara, căci dacă faci ceva numai puţin greşit, atunci ai tăiat din nou în propria ta

carne.

Cine îşi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine, ea este propria lui carne, da. Acestea sunt

lucrurile pe care trebuie să le avem în conştiinţă, atunci când noi suntem botezaţi.

Noi suntem botezaţi nu numai ca să primim ceva de la toţi, ci şi să dăm ceva

tuturor.

Dacă fiecare are permanent în faţa ochilor numai pe celălalt, va primi de la fiecare

exact ceea de ce are el nevoie. Dar conştiinţa aceasta trebuie să ne-o şlefuim în noi,

aceasta este slujirea noastră. Noi trebuie s-o învăţăm, noi trebuie s-o poruncim, noi

trebuie s-o pretindem, deoarece asta aşa este.

Deoarece stâlpii purtătorii, ei poartă numai atât de mult până se vor frânge şi apoi

totul s-a sfârşit. Dacă stâlpii purtătorii nu mai sunt, atunci s-a terminat cu totul. Şi

dacă oamenii ar fi ştiut, că noi mergem câteodată aproape la limită, deoarece

poverile, noi nu reuşim să purtăm poverile. Deoarece noi am slujit până la ultima

limită, şi nu vine nimic înapoi.

Nu, nu primim înapoi ceea de ce noi avem nevoie cu adevărat. Dacă oamenii ar

fi ştiut uneori asta, atunci ar porni mai repede, da. Ei ar fi trăit total altfel ca şi

botezaţi, deoarece dacă noi ne prăbuşim aici, atunci se mai prăbuşeşte şi altceva

împreună cu noi. Aceasta o ştiu de la alte grupări, ele au fost mari, au fost

puternice, şi apoi s-a prăbuşit grupul principal împreună, sau stâlpii principali, şi

după aceea a fost totul distrus. Şi astăzi ei se rătăcesc undeva pe străduţele lor

dosnice murdare, duhovniceşti.

Eu vreau să mai vorbesc încă din Mat.20 şi apoi să închei cu o mică comparaţie din

1 Samuel. Deci pe scurt încă din Matei20.26-28 eu citesc începând cu versetul 25

„Isus i-a chemat pe ucenicii şi le-a zis: Voi ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc

peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci

oricare vrea să fie mega (se spune în limba greacă) între voi, să fie slujitorul

vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul

omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca

răscumpărare (sau ca rezolvare) pentru mulţi.” Îndată ce tu îţi dai viaţa ta, vor fi

eliberaţi alţii, se înțelege aici. Şi el spune: Aşa cum am venit şi eu întotdeauna

numai ca şi organ să slujesc celorlalţi, acolo unde eu pot, tot aşa de rapid trebuie să

fie şi la tine la fel. Deci, dacă tu vrei să devii mega şi mega am cercetat eu natural.

(Poţi să-ţi imaginezi ce-am putut să descopăr la acest cuvânt), fii atent, ce anume

conţine în întregime acest cuvânt.

Mega nu înseamnă doar mare, înseamnă puternic, gigantic, să devii important

(dacă doreşti să devii important – câţi doresc să fie importanţi tot timpul), mai mult

înseamnă dacă doreşti să devii renumit, dacă doreşti să creşti, doreşti să devii o

personalitate, dacă doreşti să ai ceva de spus. Ceea ce mie mi se pare deosebit,

(este o umbră în acest cuvânt) dacă doreşti să devii un erou. Acesta cuprinde de

fapt mai mult. Aceste exprimări sunt din rădăcină toate înăuntru.

Dacă doreşti să devii un viteaz, ştii ce înseamnă a fi un viteaz? Aici am ajuns la

ultimul gând: Ştii ce este tipic pentru un viteaz? Pe timpul lui David – deschide

1Cronici11.10, apoi îţi arăt.

Aici se spune: „Şi aceştia sunt capii vitejilor pe care-i avea David, care s-au arătat

tari cu el în împărăția sa, cu tot Israelul, ca să-l facă împărat, după cuvântul

Domnului despre Israel.”

După aceea au fost enumeraţi vitejii, căpeteniile ş.a.m.d. Aţi observat ce este de

fapt un viteaz sau ce-l face să fie un viteaz? Vitejii erau viteji, pentru că se puseseră

în spărtură pentru alţii. Şi nu numai aşa pentru alţii. Aici vezi şi tu, ei erau orientaţi

de a-l ajuta pe împărat să ajungă la conducere. Acesta este un lucru foarte

important. Oamenii de astăzi doresc să fie viteji, viteji de tot felul, sau? Viteji în

credinţă, vor să facă semne şi minuni. Da, toate acestea sunt bune. Dar întrebarea

pusă este, care este aici țelul. El spune aşadar: Dacă doreşti să devii un viteaz ... (îţi

spun acum cu cuvintele mele): Dacă ai acest gând, Hristos să devină Stăpânul

acestei lumi; dacă doreşti ca el să fie domn peste organism; dacă doreşti să devii un

viteaz – atunci trebuie să slujeşti. Tu trebuie atunci să faci cum am făcut eu: Eu n-

am venit să mi se slujească, ci atunci trebuie să devii un organ şi trebuie să-ţi dai

seama că acolo este de fapt secretul cel mai adânc al vieţii, pentru ca tu să-ţi dai

seama cât de curând tu începi să împarţi, cu cât mai mult începi să te jertfeşti

pentru alţii, odată ce începi să trăieşti pentru alţii, vei pulsa. Vei primi ceea ce ţi-ai

dorit de fapt întotdeauna din adâncul inimii. Nu se întâmplă prin faptul că aştepţi

de la alţii să primeşti permanent ceva, ci numai prin faptul că începi să dai tuturor

ceva, da.

Ultimul verset este din 1Samuel17. Aceasta mi-a plăcut foarte mult, cum se

confirmă total în această povestire. Aici se spune, 1Samuel17.17, până aici a avut

loc această asuprire din partea filistenilor împotriva lui Israel: Isai (acesta este tatăl

lui David). Ascultă cum se numeşte: Isai, acesta este cel viu, destoinic, Iah există,

cel masculin, viteazul, solidul, omul lui Dumnezeu. Eu îţi explic acum aşa ca să-ţi

arăt: Dacă doreşti să devii destoinic în credinţă, dacă doreşti să devii un om al lui

Dumnezeu, dacă doreşti să devii un erou, atunci trebuie să urmezi sfatul lui Isai.

Acum ascultă cu atenţie: Isai spusese fiului său ( iubitului, cel care iubeşte) David:

Ia, te rog, pentru fraţii tăi această efă de grăunţe prăjite şi aceste zece pâini şi

aleargă în tabără la fraţii tăi. Şi du aceste zece caşuri căpeteniei peste mie şi

cercetează pe fraţii tăi să vezi cum sunt şi adu-mi informaţie temeinică de la ei.

Observaţi, aşa început. Da, acestea sunt întâmplări tipologice? - Du-te repede şi

îngrijeştete de fraţii tăi care sunt la front. Ei sunt la front. Tu te-ai îngrijit

credincios acasă de oiţele tale. Aici începe slujirea – cu îngrijirea oiţelor tale

proprii mai întâi acasă, iar după aceea dacă doreşti să devii capabil să exişti – tu

devii acolo capabil, tu devii acolo un om al lui Dumnezeu, o femeie a lui

Dumnezeu dacă te duci repede şi îi aprovizionezi da, pe cei ce sunt la front, cu

pâine şi caş.

Apoi el vine şi se interesează cum le merge fraţilor lui? El se grăbeşte, se grăbeşte

cunoaştem aceasta din povestea noastră a lui David. Da, vezi David fuge acolo:

„Tată vin!” strigă el acolo, sau – Eu vin, îţi aduc pâine, îţi aduc caş. Cum vă

merge?

Înţelegi, slujeşte, poartă în primul rând de grijă de cei de la front. Pentru că dacă

frontul pierde, ai pierdut tu. Dacă lucrătorii de la front nu primesc partea cea mai

bună, dacă nu primesc îngrijirea cea mai bună, tu vei deveni o victimă a acestui

fapt pentru că ei stau la front, ei te păzesc. Ei se uită cum continuă totul. Dacă aici

nu mai vine nimic, nimic nu mai vine, da. Vezi, David se duce acolo, ca să

slujească, ca să ducă grijă, şi aşa primeşte el singur ochii pentru ceea ce se

întâmplă la front cu adevărat. El vede ce fel de frontiere sunt aici de fapt.

Şi brusc i se deschid ochii iar atunci....deci noua mea teorie sau teologie este,

atunci

îşi aminteşte de ceea ce a făcut exemplul lui, Ionatan, cum s-a aruncat asupra

filistenilor. Şi dintr-o dată începe să înţeleagă, spunând: Ce se petrece aici de fapt?

Vă lăsa-ţi batjocoriţi? Iar apoi devine un erou. El devine un erou prin faptul că

merge şi slujeşte. Doreşti să devii mare, renumit, să ai putere, atunci trebuie să ai

atitudinea de a sluji. Adu pâini, adu caş la front, iar apoi vei fi înflăcărat de aceeaşi

povară.

Acestea au fost gândurile mele primare.

Practica din acestea este: Vă îndemn, dacă vă lăsaţi să fiţi botezaţi, învăţaţi de la

început să staţi înaintea lui Dumnezeu şi să trăiţi în această conştiinţă, - eu acum

sunt botezat într-un trup. Eu sunt un organ. Eu acum am obligaţia de a sluji.

De a sluji şi de a vedea întotdeauna unde este nevoia. Cu aceasta doresc să închei

aici: Cum ai văzut la David nevoia trebuie să fie potolită mai întâi acasă. Pentru a

avea caş trebuia întâi să mulgă vacile şi oile. Aceasta înseamnă deci tu trebuie să

potoleşti nevoile mai întâi în propria ta casă, acolo unde locuieşti, ca prima ta

prioritate. Iar imediat după aceea: Trebuie să ai grijă de front. Trebuie să ai grijă de

cei ce stau pentru tine la front şi luptă aceste lupte. Cu aceasta vreau să spun:

Deveniţi oameni de rugăciune când lucraţi acasă! Oameni care se roagă. Învăţaţi să

vă rugaţi, învăţaţi în primul rând să fiţi oameni de rugăciune, pentru că este scris,

să fim o casă de rugăciune. Şi în felul acesta a început slujirea mea. De la alţii ştiu

că cei ce au început undeva într-o lucrare, nu este nici unul care să nu fi început în

rugăciune. Da, să stea în rugăciune în spatele acestor mişcări. Ne-am luptat ani de-

a rândul ca cei de la front să-i poată primi pe cei în nevoie. Iar aşa şi-au dat seama,

este nevoie de mine la front, au nevoie de ajutor, este nevoie de sprijin. Şi-au dat

seama numai după ce s-au rugat destul şi au participat în felul acesta de la distanţă.

Deci noi nu avem în primul rând nevoie de bani, ca predicatorii care depind de

lucrurile exterioare. Avem nevoie în primul rând de purtători duhovniceşti, stâlpi

purtători, capabili de a purta, care sunt conduşi organic de duh şi nu se pun singuri

undeva numai aşa. Pentru că avem destui membri care vor să facă ceva pentru

Dumnezeu. Ei au văzut că există o slujire şi încep să alerge undeva ca să slujească.

Aici şi acolo, la sfârşitul lumii, cu ochii la sfârşitul lumii, iar acasă lasă oile să

moară. Ei nu sunt trimişi de Isai. Ei n-au crescut înăuntru în ordinea acestei

structuri. Toate acestea sunt necesare dacă dorim să fim organe. Totul are mersul

lui. Vă doresc să aveţi această conştiinţă, acum când vă botezaţi, şi ca această

conştiinţă să fie mai presus de orice. Iar aceasta ne va ridica şi ne va împuternici

pentru a putea sluji din nou mai bine. Ne va da putere şi ne va conduce la ţel, până

va lua fiinţă.

„Lasă ca acest cuvânt să facă rădăcină în noi toţi, ca aceste legi ale vieţii, această

lege a lui Hristos să intre adânc în inimile noastre.

Astfel încât să reînnoim, să trezim, să reânviem permanent această conştiinţă

tuturor oamenilor, tuturor care se numesc creştini.

Iartă-ne dacă noi deseori dorim să completăm din noi tot ce e posibil. Am dori să

tragem cerul pe pământ, dar recunoaştem Doamne, că puterile Tale nu curg în felul

acesta. Da, recunoaştem că atunci curg când Tu poţi ajuta şi prin alţii. De aceea Te

rugăm, să ne împuterniceşti, împuterniceşte-i şi pe cei ce se lasă să fie botezaţi să

nu trăiască numai ei singuri în această conştiință, ci să trezească şi pe alţii, astfel ca

această conştiință de slujire să se înmulţească.

Astfel ca organele să devină din nou organe, iar această existență de parazit să ia

un sfârşit, ca toţi să devină capabili de a trăi, de a ne asigura îngrijirea necesară

care ne-o datorăm reciproc. Să-Ți trăiască trupul. Să-Ți trăiască organismul. Să

crească şi să se dezvolte în numele lui Isus. Amin.”