Universitatea ,,Valahia” Târgovişte

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Specializarea: Teologie Pastorală

Anul universitar : 2012-2013

Taina Sfântului BotezLucrare de seminar la Dogmatică

Coordonator,

Pr. Lect. Bute Sorin Susţinător ,

Dobra Constantin Elvis

Anul IV, Gr. I

Târgovişte

2013

1

CUPRINS

INTRODUCERE

I. TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

I.1 Temeiuri istorico-scripturistice

II. Rânduială și semnificații

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2

INTRODUCERE

Prin Sfintele Taine se primeşte harul de viaţă făcător al Lui Hristos. ”Numărul

celor şapte sfinte Taine simbolizează plinătatea harului, Hristos fiind însă Cel Care transmite

harul specific fiecărei Tainei, după scopul şi natura ei.”1. Sfintele Taine au în vedere omul ca

parte materială care trebuie spiritualizată, pătrunsă de harul divin. În acelaşi timp, ele evidenţiază

faptul că mântuirea înseamnă tocmai penetrarea materiei de spiritual, spiritualizarea şi sfinţirea

materiei, precum şi capacitatea ei de a fi mediu al harului.

Toate Sfintele Taine sunt puteri date omului spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Iar Tainele

de iniţiere ţin de începutul urcuşului creştin spre Dumnezeu. De aceea, făcând referire doar la

Tainele de iniţiere, pr. Stăniloae afirmă: „Dacă Mirungerea dă puterea dezvoltării vieţii celei noi

în Hristos primită prin Botez, prin Euharistie se desăvârşeşte această viaţă ca unire deplină cu

Hristos, sau cu Biserica. Dacă Botezul este Taina începutului, Mirul, Taina mijlocului, Euharistia

este Taina sfârşitului sau a desăvârşirii”2. Prin Botez noi lepădăm neliniştea păcatului şi ne

îmbrăcăm cu pacea lui Hristos, care ne îndeamnă spre sfinţenie. Prin Mirungere, noi primim de

la Dumnezeu puterea de a lucra virtuţile şi, prin aceasta, de a fi fericiţi. Prefigurate în Vechiul

Testament, ele capătă chip real în Noul Testament, fiind instituite de Mântuitorul Iisus Hristos.

Vechiul Testament fiind ca o „umbră a bunurilor viitoare“ şi ca un pedagog care pregăteşte

poporul pentru venirea Mântuitorului lumii, prefigurările simbolice din Vechiul Testament,

făcute de generaţii întregi prin „profeţi şi prooroci, în multe rânduri şi în multe feluri“,

mărturisesc revelaţia primordială şi faptul că mântuirea care s-a realizat în Hristos este

universală, incluzând toate popoarele lumii.

1

Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea a Episcopiei Ortodoxe Alba – Iulia, 1996, p. 300.2 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. IBMBOR., ed. a II-a, Bucureşti, 1997,

p. 56.

3

Materialele Tainelor sunt apa, untdelemnul, pâinea şi vinul. Unii eretici nu acceptau

folosirea materiei pentru săvârşirea Tainelor, considerând-o sediu al răului, şi săvârşeau, de

exemplu, botezul prin cuvânt. Arătând utilitatea materiei, Sf. Grigorie Teologul (†390)

subliniază că folosim materia deoarece omul este compus din două naturi, adică din suflet şi trup,

din natura văzută şi din cea nevăzută; deci curăţirea se săvârşeşte în două chipuri3.

3 Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului, apud Arhim. Silvestru - Episcop de Canev, Teologia dogmatică

ortodoxă, vol. VI, trad. Arhim. Gherasim Miron în 1903, reeditat la Ed. Credinţa strămoşească, Bucureşti, 2001,

p. 291.

4

I. TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

I.1 Temeiuri istorico-scripturistice

Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se

renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii.

Având în vedere importanţa ce o reprezintă pentru mântuirea credincioşilor apartenenţa la

Biserică şi ştiind, din datul revelat, că altoirea în trupul Domnului - Biserica4 - se face prin

Sfântul Botez (I Cor. 12, 13), considerăm necesară o prezentare a semnificaţiei ce i s-a dat

Sfintei Taine a Botezului de Sfânta Biserică, fondată pe temelia învăţăturii apostolice. Încă

înainte de instituirea Botezului în Biserica Noului Testament, Hristos în convorbirea cu

Nicodim a înfăţişat clar atât partea interioară, spiritual - harică, cât şi cea exterioară a acestei

Taine, când El îi spunea lui Nicodim, care căuta Împărăţia lui Dumnezeu: „Amin, amin zic ţie, de

nu se va naşte cineva de sus nu va putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu“. Naşterea de sus, fiind a

doua naştere, este o naştere spirituală şi se săvârşeşte prin lucrarea nevăzută a Sfântului Duh

(Ioan 3,8) şi prin conlucrarea văzută şi reală a apei materiale. „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu

se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre întru Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este

născut din trup, trup este; iar ce este născut din Duh, duh este“ (Ioan 3,5 - 6). Instituirea acestei

Taine a avut loc după Învierea lui Hristos, când El, primind de la Dumnezeu - Tatăl toată puterea

în cer şi pe pământ, a spus ucenicilor săi următoarele: „Deci, mergând, învăţaţi toate neamurile,

botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate

câte am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor“ (Matei

28, 19 - 20).

Termenul botez este un cuvânt de origine greacă, derivând de la verbul ”baptizo”. În

greaca veche clasică, în traducerea grecească a Vechiului Testament – Septuaginta şi în Noul

Testament, acest termen însemna, în general, ”a afunda.5 În Septuaginta, de pildă, este folosit

4 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea IV, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 92.

5 Maurice Carrez, Morel Francois, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad. Prof. Gheorghe Badea,

Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, p. 56.

5

pentru a reda o acţiune de spălare prin afundare6 completă (IV Regi 5, 14; Iudita 12, 7; Levitic 6,

28).

O preînchipuire a botezului în Vechiul Testament este potopul (I Petru 3, 21)7. Pe timpul

lui Noe, Dumnezeu a înecat păcatul primordial prin apă (Facerea 4, 17 - 22). Prin apă, potrivit

Legii, se curăţeşte tot cel necurat, până chiar şi hainele sunt spălate cu apă (Levitic 15, 10).

Cu acelaşi înţeles trece şi în Noul Testament, unde suferă transformări profunde. Prin

substantivizare, termenul baptisma va deveni specific Noului Testament, desemnând fie botezul

lui Ioan, fie botezul creştin (I Romani 6,4; Efeseni 4,5; Coloseni 2,12; I Petru 3,21). În paralel

forma de baptismas se va folosi pentru spălările rituale iudaice (Marcu 7,4; Evrei 9,10).

6 Drd. Ioan Săuca, Taina Sfântului Botez de-a lungul vremii în rev. „Mitropolia Banatului”, Anul XXXIV (1984) nr. 7-8,

p. 286.7 Sf. Ambrozie, De Sacramentis, II.1, trad. Ene Branişte în rev. ”Studii Teologice”, 1965, nr. 7 - 8, p. 573.

6

II. Rânduială și semnificații

Despre botezul iudaic Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că acesta curăţea murdăriile

trupeşti nu păcatele sufleteşti. Nu-l izbăvea pe om de păcate, nici dacă curvea, nici dacă fura, nici

dacă săvârşea vreun alt păcat de felul acestora. Botezul creştin este cu mult mai mare şi plin de

mult har. Izbăveşte de păcate, curăţă sufletul de harul Duhului8. Sfântul Vasile cel Mare (†379),

referindu-se la botezul dat prin Moise spune că prin el „am cunoscut mai întâi deosebirea

păcatelor, căci nu toate păcatele au darul iertării; pe de altă parte, am cercetat feluritele jertfe

şi iscusinţa curăţirii, până ce am despărţit la vreme cele curate de cele întinate, am stat la veghe

luând seama la cele bune, pentru ca apoi să primim botezul ca pecete a curăţiei “9.

În Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului (†386) găsim răspuns de ce apa a fost folosită

pentru curăţire „apa este mare lucru şi cel mai nobil dintre cele patru elemente care sunt în lume.

Cerul este locuinţa îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locul de locuit al oamenilor,

dar din apă este şi pământul. Înainte de facerea tuturor lucrurilor săvârşite în cele şase zile, Duhul

lui Dumnezeu se purta deasupra apei (Facere 1,2). Apa este începutul lumii, iar Iordanul, începutul

Evangheliilor“. Sf. Ioan Damaschin concluzionează: „primul botez a fost botezul Potopului“

(Facere 7,17) pentru curăţirea păcatului. Al doilea a fost botezul prin mare şi nori (I Corinteni 10,

2; Numerii 9, 15 - 22), căci norul este simbolul Duhului, iar marea simbolul apei. Al treilea botez

este botezul Legii Vechi, căci tot cel necurat se spală cu apă, ba încă îşi spală şi hainele şi astfel

intră în tabără. (Levitic 15,3 - 33). Al patrulea a fost botezul lui Ioan (Matei 3,1 - 12), care a fost

introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în Hristos. „Eu, spunea Sf. Ioan

Botezătorul, vă botez cu apă dar cel care vine în urma mea vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu

foc“ (Matei 3,11)10. „Sf. Ioan a fost botezat punând mâna pe capul dumnezeiesc al Stăpânului şi

cu sângele său (Matei 14, 13)“ 11. Botezul lui Ioan este puntea de legătură între Vechiul

Testament şi Noul Testament. În acest sens trebuie văzut şi botezul pocăinţei pe care-l predica şi-

l administra Sf. Ioan.

8 Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti, trad Pr. Prof. Dumitru Fecioru Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002,

p. 37.9 Sfântul Vasile cel Mare, Despre botez, trad. Pr. Dumitru Georgescu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999, p. 61.10 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 157.11 Ibidem, p. 158.

7

Sf. Ioan Gură de Aur, referindu-se la acest aspect, spune : „Aşadar Ioan a venit din

cauza acestor rele, fără să facă altceva decât să-i aducă pe aceia la cunoştinţa păcatelor lor; de

aceea botezul său era format din pocăinţă şi mărturisire. Şi aceasta demonstra şi predica sa, căci

nu spunea altceva decât: Faceţi roade vrednice de pocăinţă (Luca 3, 8). Având conştiinţa

păcatelor, vei căuta mântuitor şi vei dori iertarea lor. În acest scop a venit Ioan pentru a pregăti şi

a-i îndemna să se pocăiască “12. Botezul Sf. Ioan avea un caracter simbolic şi profetic, nu acorda

iertarea reală a păcatelor şi pregătea doar sufletele oamenilor, prin pocăinţă, pentru primirea lui

Hristos. Însuşi Ioan afirmase către unul din ucenicii săi că „Acela trebuie să crească, iar eu să

mă micşorez “ (Ioan 3, 30) şi că „doar El va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc “ (Matei 3, 11).

Întrucât caracteristica centrală a Botezului creştin constă în împărtăşirea Sfântului Duh 13,

instituirea sa nu putea avea loc decât după Înviere (Matei 28, 19) când Hristos fusese preaslăvit.

Sf. Iustin numeşte botezul apa vieţii14, singura în stare a-l curăţi pe cel ce se pocăieşte15. Pentru a

arăta modul de desfăşurare a botezului, Tertulian întrebuinţează expresiile pogorârea în apă16 şi

cufundare17. Prin aceasta el arată lămurit că Botezul se făcea prin cufundare de trei ori, în numele

Sfintei Treimi, exprimându-se astfel: „Hristos, după Înviere a dat ucenicilor Săi porunca sa cea

de pe urmă: a boteza (toate neamurile) în numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, iar nu în

numele unuia, de aceea ne şi cufundăm (la botez) de trei ori, iar nu o dată, adică de atâtea ori câte

persoane şi câte nume sunt“18.

De ritualul Botezului în Apus şi Răsărit s-au ocupat doi Părinţi de seamă, care au arătat

diferenţele dintre cele două culte în simbolistica botezului, diferenţe păstrate şi în ziua de astăzi. Sf.

Ambrozie (†397), în lucrarea De mysteriis, arată simbolismul gesturilor liturgice ale botezului

săvârşite în secolul al IV-lea în Apus. Ritualul actual al botezului în Biserica Catolică nu diferă

12 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei, trad. Pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. 23, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 1994, p. 122.13 Pr. Dr. Ioan Petreuţă, Botezul Sf. Duh, în rev. „Mitropolia Banatului”, Anul XIV (1964), nr. 1-3, p. 37.14 Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Tryfon, cap. 14, în „Apologefi de limbă greacă" vol. 2, trad. Pr. Prof.

Olimp N. Căciulă, col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1980, pp. 138-139.15 Simeon al Tesalonicului Despre Sfintele Taine, cap. 41, trad. Toma Teodorescu, Bucureşti, 1965, p. 64.16 Tertulian, Despre botez, cap. 2, apud: Silvestru, Episcop de Canev, op. cit., p. 282.17Tertulian, Despre prescripţiile contra ereticilor, cap. 40, în Apologeţi de limbă latină, trad. Nicolae Chiţescu, Eliodor

Constantinescu, Paul Papadopol, David Popescu, col. PSB, vol. 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 167.18 Idem, Adv. Prax., cap. 26, apud: Silvestru, Episcop de Canev, op. cit., p. 283.

8

cu mult de acela din secolul al IV-lea. Multe din gesturile liturgice arată asemănarea cu Biserica

Ortodoxă. Se observă uşor faptul că Biserica Catolică, cu timpul, a schimbat unele practici

comune19, depărtându-se de tradiţia veche; un exemplu este practica Mirungerii şi Împărtăşirii

administrată o dată cu Botezul.

În Biserica Răsăriteană găsim o explicare a ritualului Botezului în secolele al IV-lea - al

V-lea la Teodor de Mopsuestia (†428), „pionul cel mai raţionalist al şcolii antiohiene“20.

Explicarea credinţei celor trei sute optsprezece sfinţi părinţi (sau Cartea misterelor) şi Cartea

despre credinţă alcătuiesc o colecţie a cuvântărilor catehetice ale lui Teodor de Mopsuestia.

După cum arată autorul menţionat, ritualul Botezului răsăritean se desfăşoară în două

etape: partea pregătitoare Botezului - care constă în scrierea numelui candidatului între membrii

Bisericii, acesta devenind cetăţean al acestei cetăţi, adică al Bisericii - şi exorcismele, adică

slujba propriu-zisă a Botezului. Neofitul era adus de naş la Botez. Din mărturia naşului se

cunoştea vrednicia celui ce venea la Botez. În timpul exorcismelor, candidatul stătea dezbrăcat

de hainele exterioare, desculţ, cu picioarele pe nişte haine păroase, pentru a-şi aduce aminte de

păcatele trecute. După exorcisme, candidatul trebuia să înveţe Simbolul Credinţei şi Tatăl nostru,

meditând continuu la cuvintele acestora. Era condus apoi la preot de către exorcişti pentru a se

mărturisi şi a face făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu că va păstra adevărul de credinţă,

mărturisind Sf. Treime până la sfârşitul vieţii. Urmau lepădările „de satana, de îngerii lui şi de

rătăcirile lui, de toată oştirea lui şi de toate amăgirile lui şi de lume“; apoi la îndemnul preotului

rostea: „fac legământ şi cred şi mă Botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“.

După Teodor de Mopsuestia, satana şi îngerii lui sunt oamenii care au primit în orice mod

răutatea lui şi o transmit şi altora. Îngerii satanei sunt toţi cei care ascultă de voinţa lui, pentru a

aduce oamenii la ruină şi la cădere.

Preotul, înveşmântat în haină albă pentru a arăta bucuria veacului luminii la care creştinul

era chemat, îl unge cu untdelemn pe candidat înainte de Botez, această ungere simbolizând

veşmântul nemuririi cu care ne vom înveşmânta prin Botez. Urma apoi cufundarea întreită în apă

în numele Sf. Treimi. După Botez urma ungerea cu Sf. Mir care amintea coborârea Sf. Duh 21 pe

capul lui Hristos la Botez. Apoi se punea pe capul neofitului un văl de in care simboliza 19 Pr. Prof. Ene Branişte Despre inovaţii în săvârşirea tainelor divine, în rev. „Studii Teologice”, Anul VII (1955), nr. 3-

4, pp. 279-303.20 Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1956, p. 192.21 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 88.

9

libertatea la care a fost chemat. La sfârşit, noul Botezat se împărtăşea. Sf. Grigore de Nyssa

consideră, ca şi Sf. Apostol Pavel, că Botezul este moartea şi Învierea cu Hristos, căci „primind

Botezul în vederea urmăririi Domnului nostru, noi nu ne îngropăm în pământ, pentru că acesta

acoperă pe cel care este cu adevărat mort, ca să acopere boala şi stricăciunea naturii noastre, ci

apropiindu-ne de apă, element înrudit cu pământul, ne acoperim pe noi înşine cu ea, după cum a

făcut-o şi Domnul în pământ; şi făcând aceasta de trei ori, închipuim bucuria Învierii cea după

trei zile, şi noi facem aceasta nu privind în linişte Taina, ci invocând cele trei ipostasuri în care

am crezut, în care nădăjduim şi de care depinde faptul că existăm acum şi faptul că vom fi şi

după aceea“ 22. Dascălul pocăinţei, Sf. Ioan Gură de Aur mărturiseşte : „cel ce se naşte în Treime

se naşte în chip egal de la Tatăl, de la Fiul şi de la Sfântul Duh“ 23. Sfântul Ioan, tâlcuind

cuvintele de la Apostolul de la Sf. Botez - „întru moartea Lui ne-am Botezat“ (Romani 6,3-11) -

explică: „dacă prin moarte şi îngropare te-ai făcut părtaş cu Dânsul, apoi cu atât mai mult te vei

face părtaş prin înviere şi viaţă“ 24, iar cel ce se naşte în Treime se naşte „în chip egal de la Tatăl,

de la Fiul şi de la Sfântul Duh“ 25.

Sf. Ioan Damaschin prezintă în Dogmatica sa părerea unanimă a Bisericii despre Botez şi

enumără mai multe tipuri de Botez. El afirmă că „primul botez a fost botezul potopului pentru

curmarea păcatului. Al doilea, botezul prin mare şi nor, căci norul este simbolul Duhului, iar

marea este simbolul apei. Al treilea, botezul legii vechi, căci tot cel necurat se spăla cu apă, ba

încă îşi spăla şi hainele. Al patrulea, botezul lui Ioan, care a fost introductiv şi conducea la

pocăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în Hristos. Al cincilea, botezul Domnului, cu care S-a

botezat El Însuşi. Se boteză nu pentru că El a avut nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a impropriat

curăţirea mea, ca să zdrobească capetele balaurilor din apă, ca să înece păcatul, ca să

înmormânteze pe tot Adamul cel vechi în apă, ca să sfinţească pe Botezător, ca să împlinească

legea, ca să descopere taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza. Şi noi ne

botezăm cu botezul desăvârşit al Domnului, cel prin apă şi prin Duh. Se zice că Hristos botează

cu foc, pentru că a revărsat harul Duhului peste Sfinţii Apostoli în chipul limbilor de foc, după

cum spune Însuşi Domnul: Ioan v-a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duh Sfânt şi cu

foc, nu mult după aceste zile (Faptele Apostolilor 1,5) sau din pricina botezului pedepsitor al 22 Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, trad. Grigorie Teodorescu, Ed. Sophia, Bucureşti, 1998, p. 39.23 Pr. Ioan Mircea, Despre Sfintele Taine în rev. „Ortodoxia”, Anul XXXI (1979), nr. 3-4, p. 502.24 Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Romani, VI, 3 - 9, apud Pr. Ioan Mircea, op cit., p. 473.25 Idem, Omilii la Matei, apud Pr. Ioan Mircea, op. cit., p. 472.

10

focului ce va să fie. Al şaselea botez este botezul prin pocăinţă şi lacrimi, care este cu adevărat

greu. Al şaptelea botez, prin sânge şi mucenicie, cu care Însuşi Hristos S-a botezat în locul

nostru; el este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se pângăreşte a doua oară cu întinăciune. Al

optulea botez, şi ultimul, nu este mântuitor, ci pe de o parte distruge răutatea – căci nu mai

guvernează răutatea şi păcatul –, iar pe de altă parte, pedepseşte necontenit. Ultimul botez este

focul cel veşnic de după judecata obştească.“ 26

CONCLUZII

26 Sf. Ioan Damaschin, op. cit, pp. 156 – 157.

11

În Hristos se află unitatea cea mai curată a vieţii fără de păcat, în care nu-şi află loc

nici un element străin dizolvat, unitatea cea mai vie exprimată în jertfă, care este suma unităţii şi

sfinţeniei şi care este încununată cu o nouă Creaţie: Învierea....Hristos îşi dă viaţa în jertfă ca

„preţ de răscumpărare”, nu însă în semn de valoare de schimb, dată în locul nostru. Mântuitorul

nu poate fi dat în locul cuiva „ca preţ”, El fiind valoarea supremă în Sine. Hristos este valoarea

absolut revelată, care prin jertfă şi viaţa Lui de jertfă devine „aluatul care dospeşte, toată

frământătura firii noastre, spre a o transfigura. Întreaga viaţă pământească a Domnului este o

operă de slujire a răscumpărării.

Menirea omului este intim legată de natura lui. Spre deosebire de celelalte făpturi

materiale, mulţumite în general cu o hrană bună şi îndestulătoare, cu un adăpost sigur şi

confortabil, şi cu împlinirea celorlalte nevoi somatice, omul, prin dubla sa natură, materială şi

spirituală, nu se poate mulţumi numai cu atât. El tânjeşte după mai mult şi, de fapt, după altceva-

chiar şi atunci când nu e conştient de acest lucru - căci, adevărata lui împlinire este de ordin

spiritual, nu material, trupul nefiind decât suportul biologic şi purtătorul vieţii sale spirituale. O

înţelegere mai exactă a menirii ființei, o dobândim din textul Sfintei Scripturi, folosindu-ne de

dumnezeieștile tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi. Dumnezeu i-a acordat omului o deosebită cinstire

(împodobindu-L cu însuşi chipul Său) şi o nemăsurată dragoste - vădită încă dintru început, dar

concretizată în modul cel mai desăvârşit ceva mai târziu, prin întrupare şi Jertfa

Răscumpărătoare - dar, omul nu a răspuns lui Dumnezeu cu o cinstire şi cu o iubire pe măsura

celor primite, ratându-şi astfel menirea şi, în locul suirii spre desăvârşire dobândind căderea în

stricăciune şi în moarte.

Perfecţiunea chipului dumnezeiesc din om s-a pierdut printr-o greşită alegere,

ajungându-se ca astăzi, acest chip a lui Dumnezeu să fie uneori de nerecunoscut, ca urmare a

aceleiaşi greşite întrebuinţări de către om a libertăţii de alegere, de aceea Dumnezeu rânduiește

din preaplinul atotbunătății Sale, Sfintele Taine, ca modalități de redobândire a asemănării

omului cu Sine.

BIBLIOGRAFIE

12

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie sinodală, Editura Institutului Biblic şi de Misiune

al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.

1. Barnaba, Epistole, în Scrierile Părinţilor Apostolici, col. PSB vol. 1, trad. şi note

Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979.

2. Branişte, Pr. Prof. Ene, Despre inovaţii în săvârşirea tainelor divine, în rev. „Studii

Teologice”, Anul VII (1955), nr. 3-4.

3. Nicolae Buzescu, Lucrarea Duhului in Taine, în rev. „Ortodoxia”, Anul XXX

(1979), nr. 3-4.

4. Cabasila, Nicolae, Despre viaţa în Hristos, cartea IV, trad. Pr. Teodor Bodogae,

Ed. IBMBOR, București, 2001.

5. Idem, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997.

6. Carrez, Maurice, Morel Francois, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad.

Prof. Gheorghe Badea, Societatea Biblică Interconfesională din România,

Bucureşti, 1999.

7. Coman, Ioan G., Patrologie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1956.

8. Constituţiile Apostolice, Scrierile Părinţilor Apostolici împreună cu aşezămintele şi

canoanele apostolice, trad. Pr. Ioan Mihălcescu, Bucureşti, 1928.

9. Petreuţă, Pr. Dr. Ioan, Botezul Sf. Duh, în rev. „Mitropolia Banatului”, Anul XIV

(1964), nr. 1-3.

10. Remete, Pr. Lect. George, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea a Episcopiei

Ortodoxe Alba – Iulia, 1996.

11. Săuca, Drd. Ioan, Taina Sfântului Botez de-a lungul vremii în rev. „Mitropolia

Banatului”, Anul XXXIV (1984) nr. 7-8.

12. Simeon al Tesalonicului Despre Sfintele Taine, cap. 41, trad. Toma Teodorescu,

Bucureşti, 1965.

13. Sf. Ambrozie, De Sacramentis, II.1, trad. Ene Braniște în rev. ”Studii Teologice”,

1965, nr. 7 – 8.

14. Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru

Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000.

13

15. Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete, trad. Pr. Prof Dumitru Stăniloae, Ed.

Paideia, Bucureşti, 1996.

16. Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului, apud Arhim. Silvestru - Episcop

de Canev, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. VI, trad. Arhim. Gherasim Miron în

1903, reeditat la Ed. Credinţa strămoşească, București, 2001.

17. Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, trad. Grigorie Teodorescu, Ed.

Sophia, București, 1998.

18. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti,

1993.

19. Idem, Omilii la II Corinteni, trad. Arhiereu Teodosie Ploieşteanu, București, 1910.

20. Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Dialog cu iudeul Tryfon, cap. 14, în „Apologeți de

limbă greacă" vol. 2, trad. Pr. Prof. Olimp N. Căciulă, col. Părinți și Scriitori

Bisericești (PSB), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1980.

21. Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în col. Filocalia, vol. III, trad.

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1994.

22. Sfântul Vasile cel Mare, Despre botez, trad. Pr. Dumitru Georgescu, Ed.

Anastasia, Bucureşti, 1999.

14