ROLUL BĂNCILOR COMERCIALE DIN ROMÂNIA ,ÎN CADRUL

SISTEMULUI BANCAR

NUME:ANDREI FLORIN VALENTIN

SPECIALIZAREA: FINANŢE-BĂNCI

Anul: III

Cuprins:

1.1. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar

1.2. B.N.R.

1.2.1. Rolul B.N.R

1.2.2. Resursele B.N.R.

1.2.3 Operaţiunile B.N.R.

1.1. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar

În epoca contemporană, în ţările cu economie de piaţă, creditul şi băncile

au avut un rol determinant în desfăşurarea proceselor economice, în reglarea

circuitelor economice la nivel macro-economic şi micro-economic, al lichidităţi

agenţilor economici în ansamblul ei.

Primele bănci au apărut prin secolul al XVI-lea în Veneţia Genova şi

Milano. Băncile au luat o tot mai mare dezvoltare, pe măsura extinderilor

relaţiilor de producţie, contribuind la eliberarea creditului de condiţiile robituale

ale cămătăriei.

Băncile reprezintă întreprinderi particulare, societăţi în număr colectiv,

societăţi anonime sau ale statului care concentrează capitalurile disponibile din

economie şi le pune la dispoziţia agenţilor economici, inclusiv statului sub

forme de credite.

În apariţia, băncilor literatura de specialitate acordă un loc important

zarafului, preţuitor al monedelor şi intermediar al circulaţiei monetare.

Deţinători de monedă aveau în acesta un sprijin important în desfăşurarea

schimburilor şi în dezvoltarea economică, dar deţinerea şi utilizarea banilor

presupune şi anumite riscuri. Aceste riscuri au orientat pe deţinători de capital să

încredinţeze acest depozit uni intermediar, zaraful sau alte persoane, în scopul

păstrări şi al remunerării sub formă de dobândă care provine de folosirea

depozitului de către intermediar ca sursă de creditare. În mod tradiţional aceşti

intermediari au fost băncile.

În epoca contemporană locul şi rolul băncilor în viaţa economico-socială

este intrinsec legată de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economi-

investiţii, relaţie determinantă în creşterea economică.

Locul şi rolul băncilor în economie structura lor sunt determinate şi de

creaţia monetară, factor specific al funcţionalităţi băncilor în economie.

Legislaţia din ţara noastră (legea 33/1991) defineşte societăţile bancare ca

„persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de

fonduri de la persoane juridice şi fizice sub formă de depozite sau titluri de

valoare negociabile plătibile la vedere sau la termen, şi acordarea de credite.”

Băncile sau afirmat iniţial ca instituţii monetare, ca intermediari monetari

a căror caracteristică esenţială este posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe

asupra lor însăşi care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei

monetară, caracteristica semnificativă acestor intermediari este transformarea

activelor monetare în monedă.

Emisiunea de bancnote funcţie iniţial deschisă tuturor băncilor şi restrânsă

ulterior numai la banca de emisiune, reprezintă forma principală a creaţiei

monetare şi cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare.

Băncile comerciale sunt instituţii financiare specializate atât în atragerea

de resurse şi plasarea acestora prin acordarea de credite cât şi în efectuarea

plăţilor intre titulari de cont, agenţi economici.

Băncile comerciale tipice au şi ele un aport de pondere în creaţia monetară

transformând activele monetare, fără putere liberatorie, în instrumente de plată.

Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate constituie momentul

creaţiei unei monede adiţionale specifice, moneda scripturală.

În cadrul sistemului bancar sau inclus în timp şi intermediar monetar care

au ca funcţii principale colectarea de economi sau acordarea de credite pe

termen mijlociu şi lung direct spre beneficiar sau prin angajarea de capitaluri

pentru recreditare.

Deşi statutul de intermediar remonetari este adesea foarte apreciat de cel

al băncilor, acestea nu creează monedă şi utilizează capitalurile pe care le

colectează, sau care le sunt puse la dispoziţie în Anglia, Franţa, SUA, o mare

parte a băncilor de depozit făceau şi operaţi de misiune fapt ce, un timp, n-a

creat probleme.

Cu timpul insă multiplicarea centrelor de emisiune a creat condiţii de

încărcare a normelor de emisiune şi încărcarea canalelor circulaţiei de bancnote

emise, cu, sau fără justificare economică este suficient a preciza că în ajunul

reglementarilor acestei chestiuni în 1993, în SUA băncile naţionale

împuternicite să emită bancnote erau în număr de 7500.

Astfel ca în momente istorice diferite în funcţie de condiţiile proprii, toate

ţările dezvoltate au trebuit să delimiteze net funcţiile băncii de emisiune, acestea

concentrându-se de regulă la o singură bancă, banca centrală. Acelaşi lucru s-a

petrecut şi în SUA, unde, deşi există 12 bănci federale de emisiune, acestea

acţionează ca un tot untar sub egida unei unice autorităţi federale.

Specializarea băncilor a fost o tendinţă care s-a manifestat în sânul

băncilor dintr-o întreagă epocă şi, deşi în descreştere continuă să caracterizeze

lumea băncilor. Separarea şi independenţa băncilor specializate este şi momentul

delimitări stări de competenţă şi activitate a băncilor de depozit.

La începutul afirmări tendinţelor de specializare, acestea erau adesea

declarative, propagandiste fără a obliga la exclusivitate sau interziceri.

Criza economică din ani 1923-1933 care a bântuit în toate ţările

dezvoltate dar a făcut ravagi în SUA, a impus o reglementare severă a

regimului băncilor, care să acţioneze în scopul protejări deponenţilor. Astfel ca,

în mod necesar, statutul de bancă comercială, a trebuit să fie bine conturat,

intuindu-se un regim limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc

depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării.

În acest cadru s-a delimitat, mai exact, accepţiunea de bancă comercială

sau de depozit, în opoziţie sau spre deosebire, de celelalte bănci.

Băncile comerciale sunt caracterizate prin aceea că efectuează toate

tipurile de operaţiuni bancare. Deci au o activitate care se poate modifica liber,

funcţie de cerinţe, posibilităţi şi propria orientare.

Iniţial, băncile comerciale au mijlocit creditul comercial direct între agenţi

economici, prin preluarea de la aceştia a titlurilor de credit comercial de unde şi

denumirea lor.

În ultimul an produsele şi serviciile băncilor comerciale s-au diversificat

foarte mult prin angajarea în operaţiuni, altădată aflat în zona de graniţă cu alţi

intermediari financiari. Se manifestă dealtfel, o tendinţă accentuată de diminuare

a deosebirilor dintre băncile comerciale şi băncile de afaceri care se ocupă în

deosebi, cu investirea depozitelor pe termen lung evoluţia lor fiind orientată

către tipul de bănci universale.

Tuturor băncilor comerciale li se permite în cadrul legal să funcţioneze ca

bănci „universale”. în realitate anumite funcţii din activitatea bancară universală

nu sunt permise, cum ar fi activaţi de brokeraj la bursă, pentru care sunt necesare

firme separate având această activitate la bază.

Legătura directă cu agenţi economici în ce priveşte constituirea şi

utilizarea depozitelor, în principal sub forma distribuirii de credite, constituie şi

conferă băncilor şi calitatea de centru de efectuare între, titulari, a plăţilor.

Băncile comerciale sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc

obţinerea unui profit.

Băncile comerciale în special joacă rolul de intermediar. Acestea îşi

exercită rolul de intermediar nu numai între agenţi din afara sistemului bancar,

ce au un rol major în redarea şi valorificarea capitalului, în mobilizarea de

resurse, şi distribuirea de credite însăşi sistemul bancar, deci intermediază intre

verigile bancare.

În acest proces se afirmă şi se detaşează ca principale funcţii ale băncilor

comerciale cele două laturi ale intermedieri: mobilizarea resurselor şi

distribuirea creditelor.

În îndeplinirea funcţiilor la băncile comerciale îndeplinesc anumite

operaţii specifice considerate şi reunite după sensul lor în pasive şi active.

Funcţia de intermediere a băncilor comerciale a fost puternic afectată până

în 1994 datorită unui mediu inflaţionist şi al dobânzilor real negative. După

1994 s-a înregistrat o creştere a sistemului bancar .

Raportul active externe-pasive externe a fost, începând cu 1990 favorabil

clasamentelor externe. Acest report s-a schimbat după 1995 datorită preferinţei

băncilor comerciale de a acorda credite interne în valută, care au asigurat o

fructificare mai bună decât clasamentele în depozite în străinătate. Depozitele

clienţilor nebancari au înregistrat an de an creşteri nesemnificative, depăşind,

începând cu anul 1994, rata de creştere a preţurilor în economie. Această

evoluţie pozitivă constitue un semnal important în privinţa menţinerii încrederii

în moneda naţională şi totodată o sursă de finanţare ne inflaţionistă a creşterii

economice.

Volumul fondurilor proprii au crescut de la an la an în cifre absolute, fiind

în general superior ratei inflaţiei. Acest lucru confirmă dezvoltarea sistemului

bancar în România, reflectând atât înfiinţarea de noi societăţi bancare cat şi

preocuparea băncilor existente pentru ameliorarea bazei proprii de capital.

Menţinerea inflaţiei ridicate, cu mici excepţii, în perioada 1990-1998 a

avut o influenţă importantă asupra evoluţiei sistemului bancar românesc. Efectul

asupra agregatelor monetare şi creditului din economie, a fost semnificativ,

masa monetară în termeni reali, comprimându-se, ca şi creditul din economie.

Dezintermedierea financiară şi dolarizarea economiei au fost fenomene care au

apărut în mod normal în acest context.

1.2. B.N.R.

1.2.1. Rolul B.N.R.

Înfiinţată în 1980, ca bancă de emisie, B.N.R., nu s-a preocupat în primii

ani şi de perfecţionarea circulaţiei monetare. Erau mai importante regularizarea

acestora şi impunerea sistemului monetar al tânărului stat independent, pe

propriul său teritoriu bântuit în exces urmele trecerii atâtor culturi, civilizaţii şi

popoare , care lăsase în urmă uzul monedelor şi făcuseră din echivalarea

empirică şi subiectivă a acestora o meserie aparte: zarafia.

B.N.R. este instituţia bancară centrală a statului român, unicul institut de

emisiune, care stabileşte reglementările în domeniul monetar al statului.

Indiferent de organizarea politică şi economică a unei ţări, B.N.R. are rol

primordial în cadrul economiei tării respective.

Principala funcţie a B.N.R. a fost şi este aplicată politicii monetare şi de

credit. Totodată, legislaţia a stipulat că banca participa în calitate organism

specializat la conceperea politicii monetare şi de credit, pe care urmăreşte să o

aplice. În acest mod reglementările privind organizarea şi funcţionarea B.N.R.

au conferit principalei autorităţi monetare a ţării un rol major şi o largă putere de

acţiune, permiţând să-si adopte modalităţi concrete de lucru la necesitatea în

continuu schimb ale economiei, fără intervenţia permanentă a legiuitorului.

Astfel, în perioadele de evoluţie rapidă ale economiei B.N.R. avea un grad

foarte mare de iniţiativă, iar pe baza şi în vederea aplicării legii, în colaborare cu

celelalte bănci poate elabora norme metodologice privind creditele, plătite în

numerar.

Domeniile în care acţionează B.N.R., cel monetar şi al creditului scurt de

importanţă majoră pentru economia naţională. Prin urmare, delegarea de

autonomie şi de răspundere nu poate fi totală, banca aplica în activitatea să la fel

ca şi în alte ţări hotărârile guvernului. Pe de altă parte, construcţia sa de bancă

centrală a statului român, Banca Naţională are atribuţii foarte ample, fiind

însărcinată cu organizarea, supravegherea şi coordonarea întregii activităţi

bancare.

Autonomia băncii centrale realizează un anume contrabalans în autoritatea

guvernului şi deci, sprijinea ideea existenţei a două organisme cu atribuţii

macroeconomice ce exercita funcţii exclusive ale statului. Se poate realiza, deci,

o mai bună stabilitate monetară şi o mai bună respectare pe total a intereselor

economice.

Capacitatea guvernului de a finanţa deficitul bugetar prin misiunea

monetară, ar fi un mod eficient limitată de autonomia B.N.R.. De asemenea,

legătura cu guvernul nu este deloc strânsă, având în vedere că acesta nu are

membri în conducerea băncii, nu este implicată în numirea cadrelor de

conducere, iar informaţia dintre cele două centre de putere are caracter pur

informativ. În cazul ţării noastre nu este prevăzută nici un fel de implicare a

guvernului în decizia băncii centrale, fapt de dovedeşte încă o dată caracterul

independent al autorităţii monetare.

Caracteristica băncii centrale

Australia Canada Japonia Noua Zeelandă

SUA România

Guvernatorul băncii

- numit de - cu mandat de care poate fi reînnoit

Guvern 7 ani.

DA

Conducere administrativă

7 ani. DA

Guvern 5 ani.

DA

Guvern 5 ani.

DA

Preşedinte 4 ani.

DA

Parlament 8 ani.

DA

Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi de:- cu mandat de care poate fi reînnoit- fac parte din guvern

9guvern5 ani

DA

DA

15ministerul

finanţe3 aniDA

DA

7guvern4 ani

DA

DA

9guvern5 ani

DA

DA

7preşedinte

14 ani

NU

NU

9parlament

8 ani

DA

NU

Raportările se fac

Anual La cerere La cerere Anual Semestre Anual

Relaţia cu guvernul-banca centrală

informativ consultă Solicită aprobarea

Solicită aprobarea

Informativ Neprevăzut

În cazul apariţiei unui conflict

Guvernul decide

Guvernul decide

Nu e posibil

Nu este posibil

Nu este prevăzut

Nu este prevăzut

Poziţia băncii centrale faţă de puterea statului

Nu este bine ca B.N.R. să fie complet autonomă. Ea are influenţe

negative, producţia şi şomajul purtând dobânzi la limite insuportabile în scop de

a reduce inflaţia la nivelul zero. Ea trebuie să contribuie împreună cu Guvernul

la atingerea echilibrului dintre menţinerea inflaţiei în limite controlabile, pe de o

parte şi creşterea economică şi ocupaţia forţei de muncă, pe de altă parte.

Parlamentul României a decis ca B.N.R. să aibă un grad ridicat de

independenţă, fiind împuternicită în numele statului să apere prin mijloace

specifice stabilitatea monetară.

Conform legilor 33/1991 privind activitatea bancară şi legea 34/1991

privind statutul B.N.R., principalele obiective de activitate ale societăţilor

bancare îl constituie atragerea de fonduri de la persoane fizice şi juridice sub

formă de depozite sau instrumente negociabile plătibile la termen sau la vedere,

precum şi acordarea de credite.

Activitatea tuturor societăţilor bancare este supravegheată de B.N.R. în

calitatea ei de bancă centrală a statului român, având personalitate juridică de

unic organ de emisiune şi care reglementează în domeniile: monetar, de credit şi

de plăţi.

În cadrul politicii economice şi financiare duse de statul român, B.N.R.

promovează, reglementează şi supraveghează activităţile de intermediar bancar.

B.N.R. legiferează autorizaţie de constituire şi funcţionare a societăţilor

bancare ca persoane juridice comune, de asemenea putând retrage autorizaţia de

funcţionare în cazurile impuse de lege. Ea are dreptul de acţiune în justiţie ori de

câte ori societăţile bancare închid contracte, înţelegeri sau acţionează în scopul

atingerii unei poziţii dominante pe piaţa monetară, financiară sau valutară.

Toate societăţile bancare trebuie să-şi deschidă conturi la B.N.R.,

respectând reglementările acesteia pentru aplicarea politicii sale. Aceste societăţi

pot efectua operaţiuni de depozite la vedere şi la termen în cont, pot cumpăra,

vinde sau ţine în custodie.

B.N.R. formulează şi conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii economice şi financiare a statului în vederea menţinerii stabilităţii monedei naţionale.

1.2.2. Resursele B.N.R.

Banca Naţională îşi constituie rezerve internaţionale constând din: aur,

active externe sub forma bancnotelor şi monedelor metalice sau a soldurilor

conturilor la bănci în străinătate, exprimate în acele valute şi destinate în acele

ţări pe care ea le aprobă pentru îndeplinirea scopurilor sale; orice alte active de

rezervă recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a cumpăra de la

Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile

de drepturi sociale de tragere ale statului; cambii, cecuri şi bilete la ordin

exprimate şi plătibile în valută; bonuri de tezaur şi alte titluri emise sau garantate

de guverne externe sau instituţii financiare inter-guvernamentale exprimate şi

plătibile în valută: alte active.

Resursele B.N.R. sunt constituite în primul rând din capitalul propriu care

aparţine în întregime statului. Rezervele băncii se constitue din profitul prevăzut

în bilanţ după acoperirea integrală a cheltuielilor. Din profitul brut înregistrat în

bilanţul băncii 20% se utilizează pentru construirea fondului de rezervă al

băncii, destinat acoperirii eventualelor pierderi. Această cotă se reduce la 10%

când activele din fondul de rezervă ajung să fie egale cu capitalul băncii şi la

5%când astfel de active ajung la dublul capitalului. Diferenţa de profit rămasă

după repartizarea pentru fondul de rezervă se realizează potrivit hotărârii

consiliului de administraţie a băncii.

1.2.3 Operaţiunile B.N.R.

Cu împuternicirea statului, B.N.R. participă la organizaţii internaţionale

cu caracter financiar, bancar şi monetarul. De asemenea, banca are dreptul să

ceară tuturor instituţiilor de credit şi financiare să-i furnizeze documentele şi

informaţiile necesare pentru executarea funcţiilor sale.

OPERAŢIUNILE B.N.R. CU SOCIETĂŢILE BANCARE ŞI ALTE

INSTITUŢII DE CREDIT

În cadrul politicii sale monetare şi de credit banca efectuează operaţiuni

cu societăţi bancare şi alte instituţii de credit, cum sunt:

- scontează şi rescontează efecte de comerţ şi bonuri de casă prezentate de

societăţile bancare şi alte instituţii de credit;

- deschide conturi curente societăţilor bancare şi celorlalte instituţii de

credit şi efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi între acestea.

Prin intermediul conturilor deschise în evidenţele sale, efectuează servicii

de compensare şi decontare între societăţile bancare.

Banca poate sconta, dobândi, lua în gaj sau vinde creanţele asupra statului,

asupra societăţilor bancare şi asupra altor societăţi în vederea realizării

obiectivelor politicii monetare, având în vedere situaţia pieţei. Ea stabileşte taxa

oficială a scontului, precum şi condiţiile de efectuare a operaţiunilor de scont.

De asemenea, poate cumpăram, vinde sau accepta în gaj titluri şi alte valori,

stabileşte regimul rezervelor obligatorii pe care societăţile bancare sunt obligate

să le menţină în conturile special deschise în evidenţele B.N.R., acţionează ca

împrumutător de ultimă instanţă pentru societăţile bancare aflate în dificultate de

plată. Datorită poziţiei sale în cadrul instituţiilor publice, B.N.R. este abilitatea

prin statut s reprezinte statul în relaţiile financiare internaţionale şi în

organismele financiare internaţionale.

În legea numărul 34/1991 privind statutul B.N.R. se stipulează la articolul

2: „B.N.R. participă, în numele statului, la tratative şi negocierile externe cu

probleme financiare, monetare şi de plăţi: B.N.R. poate negocia şi încheia

acorduri privind împrumuturi pe termen scurt şi efectuare de operaţiuni de swap

cu băncile centrale, băncile comerciale şi instrumentele monetare, cu condiţia

rambursării lor în termen de un an şi a înregistrării lor în raport anual al B.N.R.”.

„B.N.R. poate, cu împuternicirea parlamentului, să participe la organizaţii

internaţionale cu caracter financiar, bancar şi monetar şi să devină membru al

acestora”. B.N.R. poate „să încheie în nume propriu sau în numele statului, în

contul şi din dispoziţia statului acorduri de clearing şi de plăţi sau poate încheia

orice alte contracte având acelaşi scop, cu instituţiile centrale de crearing ,

publice şi private care îşi au sediul în străinătate.”

OPERAŢIUNILE B.N.R. CU TREZORERIA STATULUI

B.N.R. efectuează operaţiuni cu trezoreria statului.

În acest scop ţine în evidenţele sale contul curent al trezoreriei statului,

acţionează direct sau prin alte bănci ca agent al statului în ce priveşte emisiunea

obligaţiunilor şi altor înscrisuri de stat, vânzarea şi răscumpărarea acestora,

precum şi plata dobânzilor şi altor speze, poate acorda bugetului statului

împrumuturi pentru acoperirea decalajului temporar dintre venitori şi cheltuieli;

efectuează operaţiuni cu aur şi valută.

OPERAŢIUNILE B.N.R. CU AUR ŞI VALUTĂ

B.N.R. formulează, conduce şi îndeplineşte politica valutară a statului,

cooperând cu alte organisme de stat, face controlul valutar. B.N.R. răspunde la

emiterea reglementărilor cu privire la operaţiunile cu aur şi valută, în vederea

pregătirii monedei naţionale; stabileşte şi publicarea cursurilor de schimb la care

B.N.R şi alte persoane juridice autorizate efectuează operaţiunile lor cu aur şi

valută; autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi reglementarea şi

supravegherea persoanelor juridice care au obţinut autorizaţia de efectua

tranzacţii valutare; stabileşte plafoanele activelor în aur şi valută pe care

persoanele juridice autorizate le pot ţine în depozit: păstrează şi administrează

rezerve internaţionale ale statului; stabileşte unele limite la poziţiile valutare,

acte ale societăţilor bancare, precum şi condiţiile şi plafonul îndatorării externe a

anumitor societăţi.