INTRODUCERE

Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel

mai important instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la

iniţiativa băncii centrale, având următoarele funcţii: ghidarea ratelor de

dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi semnalizarea

orientării politicii monetare.

Piaţa monetară este o componentă esenţială a pieţei capitalurilor şi are un

rol deosebit de important în derularea normală a fluxurilor de plăţi la nivelul

economiei. În ultimele decenii ea a cunoscut transformări profunde, generate de

inovaţia financiară în domeniu, dar şi de dorinţa autorităţilor monetare de a

perfecţiona şi a eficientiza instrumentele de politică monetară şi de a potenţa

concurenţa pe piaţa creditului.

In primul rand, politica de ,,open market este de natura contractuala, nu

reglementara. Ea se realizeaza pe o anumita piata, unde se formeaza un anumit

pret, si anume pe piata monetara. Pe aceasta piata, unde se schimba pe titluri

lichiditatile create de banca centrala, aceasta din urma initiaza vanzarea sau

cumpararea unor titluri, generand, astfel, o cerere sau o oferta de moneda legala.

Initiativa respective nu intalneste adeziunea la schimb a celeilalte parti decat la

un anumit nivel al pretului, acarui variatie reflecta starea lichiditatii pietei. Or,

prin aceasta, procedura se deosebeste mult de cea a rescontului, care - cel putin

in forma sa simpla - este mai rigida, in sensul ca banca centrala monetizeaza

toate efectele comerciale care ii sunt prezentate, la o dobanda pe care o

stabileste unilateral.

         In al doilea rand, politica de ,,open-market" este aplicabila

deopotriva  bancilor comerciale ,,aflate in Banca" sau ,,aflate in afara Bancii",

1

pe cand politica de rescont nu se aplica decat bancilor aflate in prima situatie.

Politica de ,,open market" este, deci, reversibila; achizitionarea de efecte de

catre banca centrala duce la cresterea lichiditatii bancare, iar vanzarea de efecte,

la reducerea sa. Prin aceasta, politica de ,,open market" este superioara politicii

de rescont, care nu poate sa ,,inchida" sau sa ,,deschida"  ,,robinetul" de

alimentare cu lichiditati a sistemului bancar comercial.

         Astfel, cele doua deosebiri esentiale dintre politica de ,,open market" si

politica de rescont sunt, pe de o parte, flexibilitatea efectului-pret al celei dintai

si rigiditatea efectului-pret al celei din urma, iar pe de alta parte, reversibilitatea

efectului cantitativ al celei dintai si ireversibilitatea efectului cantitativ al celei

din urma.

Capitolul I Piaţa monetară: concept, evoluţii, funcţii, actori

2

Piaţa monetară este o componentă importantă a pieţei creditului alături de

piaţa financiară care este o piaţă a capitalurilor pe termen lung şi piaţa valutară.

Cele trei pieţe se individualizează prin instituţiile funcţionale şi prin modul de

derulare a tranzacţiilor. Graniţele dintre cele trei componente ale pieţei

creditului nu pot fi trasate riguros, deoarece legăturile dintre acestea sunt foarte

strânse, iar unele evenimente sau tendinţe de pe una dintre pieţe pot influenţa

tendinţele celorlalte pieţe. Piaţa monetară este o piaţă a capitalurilor pe termen

scurt şi foarte scurt pentru toate organismele de credit bancare. Ea este o piaţă

delocalizată, tranzacţiile încheindu-se prin telefon, fax sau telex. Piaţa monetară

este o piaţă a monedei centrale (numerarul, biletele de bancă şi disponibilităţile

deţinute de bănci la banca centrală), deoarece operaţiunile de împrumut se

derulează între băncile creatoare de monedă, precum şi între acestea şi banca de

emisiune şi se realizează numai în moneda bănci centrale1.

Piaţa monetară reprezintă un mecanism important în sistemul monetar şi

financiar al unei ţări, atât ca urmare a faptului că ea joacă un rol deosebit în

redistribuirea resurselor de creditare din economie, cât şi datorită faptului că

acesta reprezintă locul în care intervine banca de emisiune în scopul controlării

volumului de lichidităţi al pieţei sau al influenţării nivelului ratei dobânzii care

se formează zilnic pe aceasta.

Piaţa monetară se identifica până acum câteva decenii cu piaţa

interbancară, o piaţă a specialiştilor restrânsă doar la nivelul operaţiunilor de

împrumut realizate între banca de emisiune şi băncile comerciale agreate la

refinanţare de către acesta sau între acestea din urmă. Acest tip de piaţă se

caracteriza în principal prin operaţiuni frecvente şi automate de refinanţare a

băncilor comerciale de către banca de emisiune pe calea rescontării efectelor de

comerţ.

1 Turliuc Vasile, Cocriş Vasile – Monedă şi credit – Ed. Ankarom , Iaşi, 1999 , p. 189

3

Dezavantajele principale ale funcţionării pieţei interbancare erau

numeroase: compartimentarea pieţei capitalurilor, automatismul refinanţării

băncilor comerciale de către banca de emisiune, existenţa unui monopol excesiv

al băncilor comerciale în sfera creditului, eficienţa redusă a politicii monetare a

băncii centrale.

Aceste dezavantaje au fost depăşite o dată cu trecerea la piaţa monetară

deschisă („open market”).

Lărgirea pieţei monetare o dată cu accesul agenţilor nebancari şi al

marilor întreprinderi a făcut ca piaţa monetară să devină implicit o piaţă a

monedei bancare. În noile condiţii refinanţarea băncilor comerciale nu se mai

face automat de către banca de emisiune, aceasta putând interveni pe piaţă în

mod discret în vederea controlării lichidităţilor pieţei şi a influenţări nivelului

ratei dobânzii.

Pe lângă funcţia de finanţare a băncilor comerciale, piaţa monetară mai

îndeplineşte şi funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de lichidităţi al

acestora.

Pe piaţa monetară băncile comerciale îşi acordă împrumuturi sau îşi

rambursează credite acordate anterior. De asemenea, pe această piaţă au loc

zilnic decontări interbancare care se realizează numai în moneda băncii centrale.

Aceste decontări sunt determinate de fluxurile de lichidităţi din conturile

clienţilor băncilor, adică încasările şi plăţile zilnice efectuate în şi din conturile

clienţilor unei bănci, de la şi către clienţi care au conturi deschise la alte bănci2.

În fiecare zi au loc astfel de fluxuri monetare între agenţii nefinanciari care au

conturi deschise la bănci diferite, fluxuri care conduc la modificarea raporturilor

dintre bănci, care devin în urma acestor operaţiuni fie debitoare, fie creditoare

2 Basno Cezar, Dardac Nicolae – Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 79

4

faţă de celelalte bănci. La sfârşitul zilei, fiecare bancă devine în consecinţă, per

sold, debitoare sau creditoare faţă de celelalte bănci. Pe piaţa monetară are loc

zilnic stingerea acestor datorii într-un cadru organizat.

Actorii pieţei monetare sunt băncile comerciale, casele de economii,

societăţile financiare, casele de titluri, trezoreria statului, banca de emisiune etc.

Instituţiile care mobilizează economiile băneşti de la agenţii economici şi

populaţie, denumite generic investitori instituţionali, sunt structural creditoare.

Ele deţin un excedent de lichidităţi şi apar pe această piaţă în postura de

ofertanţi de capitaluri pe termen scurt. Din categoria acestora fac parte casele de

economii, cooperativele de credit, fondurile de pensii, societăţile de investiţii,

societăţile de plasament, companiile de asigurări etc. Solicitatorii de capitaluri

sunt instituţiile structural debitoare care îşi plasează de regulă resursele pe

termene mai lungi şi au nevoie de lichidităţi (băncile şi instituţiile de credit,

societăţile de leasing)3 etc.

Principalii actori ai pieţei sunt totuşi băncile comerciale care apar pe

această piaţă fie în postura de împrumutători, fie în cea de împrumutaţi. Pe piaţa

monetară deschisă un actor esenţial este şi banca de emisiune, care are un rol

regulator deosebit de important. Funcţionarea eficientă a pieţei monetare

presupune şi prezenţa intermediarilor (curtieri sau case de rescont), care asigură

fluidizarea tranzacţiilor realizate pe această piaţă şi furnizează informaţii

numeroase privitoare la evoluţia sa zilnică. Aceşti intermediari sunt fie

reprezentaţi ai marilor bănci care lucrează în contul acestora (curtierii), fie

societăţi financiare care operează pe cont propriu (casele de rescont) şi care

obţin venituri din diferenţa de dobândă aferentă creditelor acordate sau primite

şi din operaţiunile de arbitraj asupra titlurilor pieţei.

3 Turliuc Vasile, Cocriş Vasile – op. cit., p. 194 - 195

5

Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operaţiuni de

piaţă monetară aflate la dispoziţia BNR sunt:

operaţiuni repo - tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate,

în cadrul cărora BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile

pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele

respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;

atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate

absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la

instituţiile de credit;

emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de

lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit certificate de

depozit;

operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de

lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit active

eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să răscumpere activele

respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;

acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru

garantare - tranzacţii reversibile destinate injectării de lichiditate, în

cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor de credit, acestea păstrând

proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie;

vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare -

tranzacţii destinate absorbţiei/injectării de lichiditate, în cadrul cărora

BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacţionare, transferul

proprietăţii asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind realizat prin

mecanismul "livrare contra plată";

swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi

contrapartidă, prin care BNR:

6

o injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă

contra lei şi vânzând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută

convertibilă contra lei;

o absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei

şi cumpărând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută

convertibilă contra lei.4

Până de curând (în perioada 1997 - trimestrul III 2008), operaţiunile de

piaţă monetară ale BNR au fost utilizate aproape în exclusivitate în scopul

drenării excedentului de lichiditate din sistemul bancar.

Începând din ultima parte a anului 2008, odată cu schimbarea poziţiei nete de

lichiditate a băncilor din excedent în deficit, operaţiunile de piaţă monetară

destinate injecţiilor de lichiditate au devenit predominante, BNR trecând astfel

în poziţia de creditor al sistemului bancar.

1.1 Principalele categorii de credite de refinanţare a băncilor comerciale de către BNR

Piaţa monetară în România, aflată în curs de formare, comportă

refinanţarea băncilor comerciale de către BNR. Principalele categorii de credite

de refinanţare practicate de BNR sunt: creditul structural, creditul de licitaţie,

creditul special şi creditul lombard (overdraft).

Creditul structural este creditul acordat de BNR în cadrul unui plafon

stabilit pentru fiecare bancă comercială şi pentru fiecare tip de garanţii.

Creditele sunt garantate cu efecte comerciale sau publice. Creditul structural

prefaţează creditul reescont, iar dobânda percepută anticipează taxa oficială a

4 ***www.BNR.ro

7

scontului. Totuşi, deşi creditul comercial şi emiterea de înscrisuri cambiale au

fost legal autorizate, recursul la acestea, în structura actuală de proprietate şi a

prezenţei blocajului financiar atât de extins, nu este posibil în mod obiectiv.

Creditul de licitaţie reprezintă actualmente principala cale de refinanţare

a băncilor comerciale. El prefigurează operaţiunile de open market. Acest credit

se acordă pentru maximum 15 zile, este garantat cu titluri de stat, se acordă în

cadrul unui plafon, la rate de dobânzi rezultate la licitaţie. Dar mecanismul

operaţiunilor pe piaţa liberă nu poate funcţiona corespunzător într-o economie

în care titlurile se emit doar ocazional, iar piaţa bursieră nu are capacitatea

efectivă de a le evalua. De aici şi evoluţiile incoerente discrepante ale nivelului

ratelor de dobânzi cu efecte perturbatoare pentru gestiunea bancară şi activitatea

financiară a întreprinderilor.

Creditul special se acordă băncilor comerciale aflate în criză de

lichiditate pe o perioadă de până la 30 de zile în condiţiile unor garanţii

financiare şi în active reale, cu condiţia prezentării de programe eficiente de

redresare.

Creditul lombard (overdraft) sau creditul „de pe o zi pe alta” (day-to-day)

este menit să susţină efectuarea plăţilor zilnice exigibile ale unei bănci

comerciale aflate în criză. Se acordă la nivelul soldului debitelor al contului

curent al băncii la BNR în limita a 75% din fondurile proprii ale băncii

beneficiare în condiţiile garantării cu anumite hârtii de valoare.

Dobânzile practicate de către banca centrală pentru refinanţarea sistemul

bancar şi implicit a economiei naţionale au devenit – în absenţa predominării

economiei de piaţă şi în condiţiile unui sistem bancar etatist – cel puţin în

anumite perioade ale anilor 1994 - 1995 şi cu deosebire la începutul anului

1997, excesiv de pozitive dacă nu chiar abuzive, depăşind cu mult rata inflaţiei

fiind prohibitive pentru majoritatea agenţilor economici. Impactul lor asupra

8

gestiunii curente a întreprinderilor şi mai ales asupra investiţiilor a fost puternic

resimţit. Terapia prin mijloace monetare a inflaţiei se impune a se asocia cu

acţiunea asupra cauzelor structurale ale dezechilibrului inflaţionist.

Variaţia nivelurilor de dobânzi, rar întâlnită în alte ţări în asemenea

proporţii, este expresia instabilităţii vieţii noastre economice, a lipsei de

sensibilitate a întreprinderilor etatiste la terapia prin instrumente valorice, a

necesităţii unor măsuri hotărâte de restructurare a economiei româneşti.

În condiţiile actuale pe piaţa noastră interbancară se efectuează mai ales

operaţiuni de refinanţare şi mai puţin operaţiuni de creditare interbănci. O dată

cu creşterea ponderii proprietăţii private în economie, criteriul eficienţei va

predomina, iar lichidităţile economiei vor creşte. BNR va dobândi posibilităţi

mai largi de intervenţie prin operaţiunile de open market. În cadrul acestor

operaţiuni banca centrală cumpără şi vinde pe piaţă titluri ale împrumuturilor

publice, cu scopul de a lărgi sau restrânge lichidităţile băncilor, de a influenţa

volumul creditelor şi evoluţia generală a cursurilor titlurilor pe piaţă. În măsura

în care banca centrală cumpără titluri de pe piaţă, ea distribuie monedă,

lichidităţi. În situaţia inversă, are loc un reflux de monedă şi astfel scad

lichidităţile de pe piaţă.

Tranziţia la piaţă monetară deschisă presupune privatizarea băncilor

comerciale, întărirea dominaţiei nete a unora dintre ele, creşterea numărului de

bănci, dezvoltarea reţelei bancare.

1.2 Trecerea de la piaţa interbancară la piaţa monetară deschisă

9

Tranziţia de la piaţa interbancară la piaţa monetară deschisă va presupune

glisarea formelor actuale de finanţare spre formele consacrate pe plan

internaţional. Se are în vedere introducerea reescontului, operaţiune prin care

băncile comerciale îşi transformă o parte a portofoliului lor de efecte de comerţ

în lichidităţi prin banca centrală: introducerea operaţiunilor de open market ca

alternativă faţă de reescont şi instrument mai eficient de influenţare a dobânzilor

în economie.

Piaţa deschisă este o piaţă pe care toţi agenţii care dispun de capitaluri pe

termen scurt pot să le ofere tuturor celorlalţi agenţi care au nevoie de lichidităţii

pe termene scurte. Are loc astfel o finanţare directă nemediată. Deschiderea

pieţei monetare a reprezentat un mijloc de luptă împotriva unei excesive

compartimentări a pieţei banilor, întrucât diferiţii împrumutători de capitaluri şi

debitori pentru capitaluri de aceeaşi natură – fie că sunt instituţii financiare,

trezoreria statului sau întreprinderi – sunt supuşi aceloraşi condiţii. Această

reaşezare a pieţei banilor permite reducerea ponderii intermediarilor financiari,

un enorm şi costisitor angrenaj de acordarea a creditelor. Deschiderea pieţei

monetare este subordonată dezideratului de a permite tuturor debitorilor să

emită titluri cu scadenţe diferite pe o piaţă la care au acces toţi creditorii.

Deschiderea pieţei asigură tuturor ofertanţilor posibilitatea a arbitra între

plasamentele pe termen lung şi cele pe termen scurt, potrivit anticipărilor asupra

evoluţiei ratei dobânzii. Piaţa monetară este deschisă întreprinderilor, trezoreriei

statului şi tuturor instituţiilor financiare. Unii dintre aceşti agenţi au primit

dreptul de a emite instrumente financiare pe termen scurt negociabile. Noile

instrumente ale pieţei monetare sunt: certificate de depozit, bilete de trezorerie,

bonuri de tezaur negociabile, bonuri negociabile ale instituţiilor financiare,

bonuri ale societăţilor financiare şi ale caselor de titluri.

10

Politica de open market exercită două efecte: un efect cantitativ asupra

mărimii masei monetare în circulaţie şi un efect-preţ asupra ratei dobânzii

predominante în economie.

Politica de open market acţionează continuu asupra politicii de creditare a

băncilor comerciale. Aceasta afectează tot timpul supralichiditatea bancară

conferind astfel băncii centrale posibilitatea de a influenţa destinaţia

excedentelor respective de lichidităţi: cumpărări de titluri de la banca centrală

fără emisiune monetară sau acordarea de credite economiei cu emisiune

monetară.

Capitolul II Efectele politicii de ,,open market"

2.1. Efectul cantitativ

11

  Efectul cantitativ al politicii de ,,open market" este evident:banca centrala

cumpara sau vinde titluri pe piata monetara, titluri pe care, in modul acesta, le

monetizeaza sau demonetizeaza.5 Rezultatul acestor tranzactii este, dupa caz,

cresterea cantitatii de moneda legala in circulatie (cumpararea de titluri) sau

scaderea acestei cantitati (vanzarea de titluri). Ori, moneda bancii centrale este o

moneda fundamentala (,,high-powered money") in raport cu moneda bancilor

comerciale, iar ca urmare, variatiile cantitatii de moneda legala se traduc, prin

jocul multiplicatorului creditelor, prin variatii ale intregii mase monetare.

         Consecintele exacte ale acestor operatiuni efectuate pe piata monetara sunt

insa diferite, dupa cum banca centrala tranzactioneaza titluri cu bancile

comerciale sau cu agentii din sectorul nebancar.

         Sa presupunem ca banca centrala cumpara titluri. In cazul in care titlurile

sunt cumparate de la bancile comerciale, operatiunea respectiv determina

cresterea lichiditatii in moneda legala a acestora din urma cu o suma egala cu

valoarea titlurilor achizitionate si, cresterea la multiplu a posibilitatilor bancilor

comerciale de a acorda noi credite. In cazul in care titlurile sunt cumparate de la

agentii din sectorul nebancar,  va creste lichiditatea in moneda legala a agentilor

nebancari, si nu lichiditatea bancilor comerciale. Insa sectorul nebancar nu are

puterea de a crea moneda, si, prin urmare, respectiva emisiune de moneda legala

nu poate servi ca baza pentru o emisiune ulterioara de moneda scripturala,

aceasta avand loc numai in masura in care clientii bancilor depun in conturile

lor curente bancare aceasta cantitate noua de moneda legala, conferind, astfel,

bancilor comerciale posibilitatea unei cresteri la multiplu a creditelor pe care le

acorda. Se impune insa precizarea ca posibilitatea bancilor comerciale de a

creste la multiplu volumul creditelor acordate este mai redusa decat in cazul

precedent, deoarece bancile trebuie sa sterilizeze sub forma de rezerve

obligatorii o parte din moneda bancii centrale pe care o primesc sub forma de

5 Basno C. ''Moneda, Credit, Banci'' Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1995, pag 330- 333.

12

depuneri. De asemenea, deoarece agentii nebancari manifesta de obicei, o

preferinta marginala pozitiva pentru moneda legala, este de asteptat ca bancile

comerciale sa nu recupereze sub forma de depuneri intreaga cantitate de

moneda legala emisa de banca centrala cu ocazia cumpararii de titluri de la

agentii nebancari, ceea ce reduce si mai mult capacitate de creatie monetara a

bancilor comerciale. Rezulta ca efectul cantitativ exercitat asupra marimii masei

monetare este mai puternic in cazul in care banca centrala monetizeaza titluri

achizitionate de la bancile comerciale,  si mai slab, in cazul in care monetizeaza

titluri achizitionate de la agentii nebancari.

         Astfel, efectul cantitativ al politicii de ,,open market" se exercita asupra

lichiditatilor bancare, atat la inceput, cat si ulterior, prin jocul multiplicatorului

creditelor. Exista, deci, o deosebire esentiala fata de politica de rescont, care nu

face altceva decat sa insoteasca pasiv cresterea masei monetare. Politica

de ,,open market" este o politica preventive, spre deosebire de politca de

rescont, care este una de conformare, ceea ce consituie un evident avantaj,

deoarece bancile comerciale nu mai dispun de o marja de manevra in afarea

spatiului controlat de banca centrala. Intr-adevar, chiar si o banca ,,in afara

Bancii", care poate iesi de sub incidenta politicii de rescont a bancii centrale, se

afla tot timpul sub incidenta politicii sale de ,,open market".

 Efectul-pret.

         La fel ca efectul cantitativ, efectul- pret al politicii de ,,open market" este

evident. Banca centrala intervine pe piata monetara fie in calitate de vanzator de

titluri, fie in calitate de cumparator de titluri, influentand, astfel,6 pretul de

echilibru al pietei respective. Astfel, in cazul in care banca centrala vinde titluri,

preturile (cursurile) acestora scad, iar in cazul in care cumpara titluri, preturile

6 ** Este insa de remarcat ca limitarea cererii de refinantare a bancilor comerciale nu duce neaparat la reducerea lichiditatii pietei monetare, intrucat aceasta poate fi alimentata de afluxurile de capitaluri flotante straine, atrase de cresterea remuneratiilor aferente titlurilor.

13

(cursurile) lor cresc. Nu exista, asadar, nici o deosebire fata de comportamentul

altor piete.

         In situatia de echilibru, stocul de titluri existent este distribuit in mod ideal

in portofoliul institutiilor bancare. In cazul in care, din diverse motive, un agent

doreste sa modifice marimea sau structura portofoliului sau de titluri, el va

incerca sa vanda sau sa cumpere titluri, modificand, astfel, oferta sau cererea de

titluri de pe piata. Echilibrul pietei se restabileste in cazul in care oferta de titluri

din partea agentului in cauza  gaseste o cerere din partea altor agenti - sau

invers.: cererea de titluri din partea agentului in cauza gaseste o oferta

corespunzatoare de titluri din partea  altor agenti. Este evident ca aceasta

modificare a stocurilor de titluri detinute in portofoliu de catre diversi agenti

economici, cu actele de cerere si oferta carora le dau nastere, determina variatii

ale preturilor (cursurilor) titlurilor.

         Preturile (cursurile) titlurilor sunt legate insa de rata dobanzii aferenta

creantelor respective. Dupa cum se stie, aceasta legatura este exprimata prin

relatia:

                                

                                                     R = i x P

unde:

         R - venitul adus de un anumit titlu,

         P - cursul (pretul) titlului,

         i - randamentul titlului(exprimat, de obicei, sub forma ratei dobanzii)

         Venitul adus de un anumit titlu R, este o marime predeterminata, iar ca

urmare i x P = constant, ceea ce inseamna ca, in conditii ,,caeteris paribus",

14

cresterea pretului (cursului) unui titlu determina o scadere de egala valoare a

randamentului (ratei dobanzii) sau, si invers.

         Rezulta ca efectul pret al politicii de ,,open market" se exercita atat asupra

cursului titlurilor negociate pe piata monetara, cat si asupra ratei dobanzii

aferente acestora. De altfel, in practica, bancile centrale isi definesc politica

de ,,open market" prin stabilirea ,,nivelului de interventie" atins de rata dobanzii

de pe piata monetara. In cazul in care banca centrala decide sa reduca

acest ,,nivel de interventie", ea va incita bancile comerciale sase refinanteze de

la banca centrala, ceea ce va duce la ameliorarea lichiditatii bancare. Invers, in

cazul in care banca centrala decide sa majoreze ,,nivelul de interventie", ea va

frana cererea bancilor comerciale de a se refinanta de la banca centrala.

O prima consecinta a efectului- pret descris mai sus este modificarea

costului datorita agentilor economici, la fel ca in cazul politicii de rescont. Pe de

o parte, variatiile ratei dobanzii de pe piata monetara, la care bancile comerciale

pot obtine lichiditatile bancii centrale, (ce le sunt necesare, reamintim, pentru

operatiunile lor de creditare), se repercuteaza asupra dobanzilor pe care bancile

comerciale  le pretind de la clientii lor pentru operatiunile de scont si de

acordare de credite pe care le efectueaza cu acestia din urma.

         A doua consecinta a efectului- pret este modificarea ,,costului optiunii"

(,,opportunity cost") aferent plasamentelor bancare. La urma urmelor, bancile

comerciale au de ales intre, pe de o parte, a cumpara titluri de la banca centrala

(sau de la ceilanti participanti la piata monetara), iar pe de alta parte, a accepta

creante sectorului nebancar pe calea scontului si a acordarii de credite. In cazul

in care rata dobanzii de pe piata monetara este ridicata, iar ratele dobanzii pe

care le pot incasa de la clienti sunt relative mici (tinand seama si de prima de

risc aferenta creditelor pe care le acorda), bancile comerciale isi vor reduce

oferta de credite si, deci,  creatia lor monetara, cumparand in schimb titluri

15

prin ,,open-market". Invers, in cazul in care ratele dobanzii de pe piata monetara

sunt relative mai mici decat ratele dobanzii pe care le pot practica in relatiile cu

clientii lor, bancile comerciale vor vinde titluri la ,,open market" si vor folosi

lichiditatile obtinute pe aceasta cale pentru a se angaja in operatiunile de

creditare solicitate de sectorul nebancar. In modul acesta,, politca de ,,open

market" modifica elementele de calcul ale optiunilor pe care bancile comerciale

le fac intre, pe de o parte, acordarea de credite agentilor nebancari si cedarea de

titluri de catre banca centrala, iar, pe de alta parte, achizitionarea de titluri de la

banca centrala si neacordarea de credite sectorului nebancar. Este usor de inteles

ca,daca rata dobanzii de pe piata monetara  creste, bancile vor dori sa-si

utilizeze lichiditatile (daca le au) pentru plasamente pe aceasta piata si ca, deci,

din cauza cresterii generale a dobanzilor, vor acorda, probabil, mai putine

credite sectorului nebancar. Invers, daca piata monetara se destinede, bancile

comerciale vor dori sa faca mai putine plasamente pe piata respective,

utilizandu-si lichiditatile pentru a efectua operatiuni de creditare a sectorului

nebancar pe o scara crescatoare la multiplu.

         Implicatia efectului- pret asupra ,,costului optiunii", descrisa mai sus, este

insotita si de o consecinta patrimoniala asupra valorii titlurilor detinute in

portofoliu, care intensifica efectul amintit. Astfel, cresterea ratei dobanzii pe

piata monetara determina scaderea valorii titlurilor detinute in portofoliu si,7 in

consecinta, refuzul bancilor de a vinde in pierdere si, dorinta lor de a cumpara

titluri, pentru ca - in ipoteza ca anticipeaza o apropiata inversare a situatiei - sa

poata efectua o optiune favorabila. Invers, scaderea ratei dobanzii determina

reprecierea titlurilor negociabile si, in consecinta, refuzul bancilor de a cumpara

si dorinta lor de a vinde titluri, pentru a realize un castig. Rezulta ca efectul-

avere, rezultat din consecintele patrimoniale pe care rata dobanzii le exercita

asupra varorii portofoliului de titluri (reprecierea sau deprecierea portofoliului),

7 Basno Cezar ''Moneda credit banci''. Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti 1995.

16

confirma bancilor corectitudinea politicilor de creditare pe care le-au adoptat ca

urmare a efectului-pret, sporind astfel, intensitatea acesteia din urma.

In concluzie, efectul-pret influenteaza intr-o maniera conjugate atat

vointa de a acorda credite a sectorului bancar, cat si vointa de a angaja credite a

sectorului nebancar, atat ,,costul optiunii" aferent plasamentelor bancare, cat si

costul datoriilor fata de bancile ale sectorului nebancar.

         In analiza de mai sus, efectul- pret a fost separat de efectul cantitate. Se

impune insa precizarea ca aceasta disociere a fost determinata exclusiv de

dorinta simplificarii  expunerii si ca, in realitate, cele doua efecte amintite

coexista si se potenteaza reciproc. Astfel, o politica de cumparare de titluri

adoptata de catre banca centrala duce la cresterea lichiditatii bancare si la

scsderea ratei dobanzii, care, la randul lor, actioneaza conjugat in directia

accelerarii cresterii masei monetare. Invers, o politica de vanzare de titluri dusa

de catre banca centrala are ca rezultat o reducere a lichiditatii bancare si o

crestere a dobanzilor, care determina, laolalta, incetinirea cresterii masei

monetare. In principal, datorita conjugarii acestor efecte, politca de ,,open

market" are o certa eficacitate in ceaa ce priveste controlul cantitatii de moneda.

2.1 Aplicarea politicii de ,,open market"

2.1.1. Eficacitatea politicii de ,,open market"

         Eficacitatea politicii de ,,open market" este mult mai mare decat cea a

politcii de rescont.

17

         Intensitatea mai mare a efectului- cantitate exercitat de politica de ,,open

market" comparativ cu efectul-cantitate exercitat de politica de rescont se

explica prin caracteristicile deja mentionate ale acestor doua instrumente:

rescontul nu este  decat o modalitate de refinantare a bancilor comerciale, in

timp ce ,,open market" este o modalitate de control a lichiditatii bancare.

Politica de ,,open market" actioneaza continuu asupra politicii de creditare a

bancilor comerciale, pe cand politica de rescont actioneaza intermittent.

Supralichiditatea bancara este in afara incidentei politicii de rescont a bancii

centrale; numai din momentul in care aceasta supralichiditate se epuizeaza in

diverse actiuni de creditare, bancile comerciale inceteaza sa mai fie

independente. Spre deosebire de aceasta, politica de ,,open market" afecteaza tot

timpul supralichiditatea bancara, conferind, astfel, bancii centrale posibilitatea

de a influenta destinatia excedentelor respective de lichiditati:

1)     cumparari de titluri de la banca centrala, fara creatie monetara; sau

2)     acordarea de credite economiei - cu creatie monetara.

         Intensitatea mai mare a efectului-pret exercitat de politica de ,,open

market" in comparative cu efectul similar exercitat de politica de rescont

decurge din flexibilitatea celei dintai si rigiditatea celei din urma. Taxa de

rescont impusa de banca centrala pentru refinantarea bancilor comerciale nu tine

seama de acuitatea nevoilor de fonduri ale acestora din urma, desi, prin

modificarile sale discontinue, banca centrala incearca sa afapteze taxa de

rescont la situatia lichiditatilor bancilor. Insa adaptarea aceasta este foarte

aproximativa: un nivel prea mic al taxei de rescont nu pune nici un fel de

probleme de lichiditate bancilor comerciale si, deci, nu are nici un efect, in

vreme ce un nivel prea ridicat creeaza mai multe probleme decat

rezolva.       Din aceasta cauza, in unele tari, refinantarea bancara se realizeaza

la o scara de taxe de rescont crescatoare, a carei structura se reamenajeaza

18

periodic in functie de conjunctura. Inovatia respective, desi folositoare, nu

anuleaza insa valabilitatea afirmatiei ca politica de ,,open market" este mai

fertila. Intr-adevar, fiind o politica de natura contractuala, nu reglementara,

politica de ,,open market" se realizeaza pe o piata specifica (piata monetara), la

a carei conjunctura se adapteaza instantaneu. Astfel, restrangerea lichiditatii

pietei monetare determina cresterea dobanzilor de pe piata respective, ceea ce

face ca bancile sa fie, pe de o parte, mai putin inclinate sa vanda titluri ,,la liber"

pentru a finanta creditele distribuite economiei, iar pe de alta parte, mai putin

inclinate sa cumpere titluri ,,la liber" pentru a-si plasa sigur si rentabil

excedentele de trezorerie. Insa banca centrala poate nu numai sa se adapteze la

situatia pietei monetare, ci poate sa o modifice in sensul obiectivelor sale. De

exemplu, in cazul in care considera ca lichiditatea pietei este prea mare, banca

centrala va face sa creasca dobanda pietei, si anume, prin vanzarea de titluri

pana cand bancile incep sa efectueze plasamente pe piata monetara, si, astfel,

sa-si epuizeze lichiditatile excesive. In caz contrar, cand are loc cresterea

lichiditatii pietei monetare, aceasta duce la scaderea dobanzilor,8 ceea ce face ca

bancile, acum mai putin doritoare sa cumpere titluri ,,la liber'', sa incerce sa-si

amplifice creditele acordate economiei. Totusi, banca centrala poate si in acest

caz sa creeze situatia dorita a pietei monetare. Astfel, in ipoteza ca apreciaza ca

lichiditatea pietei monetare este prea mica, banca centrala va cumpara titluri ,,la

liber" pana in momentul in care bancile comerciale vor incepe sa dispuna de

reserve excedentare, iar dobanzile de pe piata monetara vor scadea suficient de

mult pentru a deveni mai putin interesante decat dobanzile aferente creditelor

acordate economiei. Politica de ,,open market" poate, deci, sa modifice, prin

mici aproximari successive, conditiile de echilibru ale pietei monetare, ceea ce

politica de rescont, cu actiunea sa discontinua, nu poate face. Din aceasta cauza,

in tarile in care ,,bancile sunt in Banca", iar, ca urmare, rescontul ramane

8 N Dardac Floricel C. Basno Cezar "Moneda credit banci " Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1995.

19

important, acesta este practicat impreuna cu operatiunile de ,,open market", ceea

ce permite o anumita modulare a ratelor dobanzii.

         Cu toate ca politica de ,,open market" este mai eficace decat politica de

rescont, ea se bazeaza, la fel ca rescontul, pe procesul de refinantare bancara.

De aceea, eficacitatea sa poate fi diminuata de factorii deja mentionati ca fiind

in general susceptibili sa reduca eficacitatea efectului-pret:

1)     inelasticitatea cererii de credite in raport cu dobanda; si

2)     afluxurile de capitaluri flotante straine sunt atrase de dobanzile

ridicate de pe piata autohtona.

BIBLIOGRFIE

20

1. Basno Cezar, Dardac Nicolae – Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de

plată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 79

2. Basno C. ''Moneda, Credit, Banci'' Editura didactica si pedagogica, Bucuresti

1995, pag 330- 333.

3. Basno Cezar ''Moneda credit banci''. Editura didactica si Pedagogica,

Bucuresti 1995.

4. N Dardac Floricel C. Basno Cezar "Moneda credit banci " Editura didactica si

pedagogica, Bucuresti 1995.

5. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile – Monedă şi credit – Ed. Ankarom , Iaşi, 1999 ,

p. 189

6. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile – op. cit., p. 194 - 195

**Este insa de remarcat ca limitarea cererii de refinantare a bancilor comerciale

nu duce neaparat la reducerea lichiditatii pietei monetare, intrucat aceasta

poate fi alimentata de afluxurile de capitaluri flotante straine, atrase de

cresterea remuneratiilor aferente titlurilor.

***www.BNR.ro

21