UNIVESITATEA ŞTEFAN CEL MARE SUCEAVAFACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic

Strategii de prevenire şi depăşire a obstacolului didactic

Profesor îndrumător, Student*,

Lector universitar dr. Eşi Marius- Costel Bîrsan Cezar

Cuprins

* Nivel I, Facultatea de Inginerie Mecanică, Specializarea Tehnologia Construcţiillor de Maşini.

1

Rezumat.................................................................................................................................................3

Introducere............................................................................................................................................4

Capitolul 1. Identificarea obstacolelor didactice....................................................................................5

1.1. Tactul pedagogic..........................................................................................................................5

1.2. Obstacole didactice: cauze şi efecte...........................................................................................7

Capitolul 2. Strategi de prevenire şi depăşirea obstacolelor didactice.................................................10

2.1 Comunicarea didactică şi empatia eficientă..............................................................................10

2.2. Metode de cunoaştere a elevilor. Studiu de caz.......................................................................13

Concluzii...............................................................................................................................................16

Bibliografie...........................................................................................................................................17

2

STRATEGII DE PREVENIRE ŞI DEPĂŞIRE A OBSTACOLULUI DIDACTIC

Bîrsan Cezar

Facultatea de Inginerie Mecanică

Specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini

Adresa e-mail b.cezar@ymail.com

Rezumat

Lucrarea prezentă este organizată pe două capitole şi două subcapitole. În primul capitol am menţionat definiri teoretice, conceptuale privind pedagogia, didactica, tactul didactic şi obstacole didactice. Sistemul de învăţământ din România are anumite „trăsături” nerezolvate care constituie o problemă în înstituţiile de învăţământ. Am pus accent pe tact didactic deoarece profesorul ar trebui să se comporte cu tact pedagogic în înteresul îndeplinirii conştiincioase a obligaţiilor umanitare, precum: codul propriei sale profesiuni, (în acest mod el va putea dobândi deplina mulţumire şi satisfacţie a activităţii lui pedagogice).

În ceea ce priveşte obstacolele didactice menţionate în capitolul I, subcapitolul 1.2, am subliniat că profesorul, indiferent de situaţie, trebuie să fie calm şi să rezolve problema cu profesionalism, să facă tot posibilul să slabească starea de încordare a elevului, determinată de condiţiile de acasă sau din cadrul şcolii, să caute ca şcoala să îi ofere un climat de mulţumire, întegrându-l corespunzător în colectivul de elevi, să aibă relaţii corespunzătoare şi de colaborare cu părinţii, înfluenţindu-l în sens pozitiv spre folosul educării corespunzătoare a elevului.

Reuşita activităţiilor educaţionale depinde de talentul sau abilitatea profesorului de a selecta anumite strategii de prevenire, depăşire obstacolului didactic prin cunoaşterea elevului şi metodelor optime de predare astel încât elevul să traiască o experienţă de învăţare pozitivă şi semnificativă din punct de vedere al propriilor nevoi educaţionale şi înterese.

Opţiunile strategice sunt doar un pas în rezolvarea unei problem educaţionale, de cele mai multe ori se întâmplă ca problemele să fie slab definite şi greu de rezolvat, dar din punctul meu de vedere cred că orice obstacol poate fi rezolvat dacă este tratat ca atare.

În ceea ce priveşte capitolul 2, am pus accent pe rezolvarea problemelor didactice prin prevenire şi depăşire prin comunicarea eficientă din partea profesorului pentru elevi, asta depinde de feed-back-ul trimis şi primit. Este foarte important ca profesorul să comunice cu elevii deschis astfel încât să se facă înţeles pentru prevenirea obstacolului didactic. De asemenea, în acest capitol menţionez faptul că empatia şi relaţia profesorului cu elevii este iniţial o depăşire a obstacolui didactic. Comportamentul empatic are la bază predispoziţia de a comunica.

Cuvinte cheie: obstacol didactic, prevenire, depăşire, comunicare, profesor, tact didactic, pedagogie.

3

Introducere

Sistemul de învăţământ din România traversează în prezent un proces de restructurări şi modificări semnificative. De aceea, problema dobândiri competenţelor devine o problemă fundamentală, mai ales în câmpul şcolar. Tactul pedagogic al profesorului constituie astfel o premisă în transmiterea moştenirii culturale.

Soluţia unei astfel de situaţii ţine doar de optimizarea sistemului şi nu sunt luaţi în discuţie cei doi factori esenţiali ai comunicării educaţionale, educatorul şi elevul. În special, capacitatea de comunicare reală a celui dintâi poate marca eficienţa actului de decodificare lingvistică din partea elevului şi deci accesul acestuia la cultură, reducând treptat, până la anihilare, influenţa mediului socio-cultural defavorizant din care provine elevul.

Didactica reprezintă un domeniu educaţional prin care cercetarea aplicativă devine eficientă prin intermediul actorilor socio-educaţionali angajaţi în acest demers. Prin urmare didactica, este privită ca artă a învăţării reflectată în parcurgerea unor anumite etape ştiinţifice destinate să releve o imagine potrivită asupra procesului de învăţământ. Procesul de învăţământ reprezintă o activitate specific educaţională, activitatea educaţională este un aspect important în formarea personalitaţii elevului. Educaţia înseamnă, prin însăşi prezenţa celor două subiectivităţi, a celui care educă şi a celui educat, stabilirea unei relaţii ce poate fi numită relaţie educaţională.

Faptul că şcoala reprezintă o a doua instituţie de socializare, după familie, oferă profesorului statutul de partener principal al educaţiei prezent în raporturile sale cu elevii, dar şi cu alţi factori educativi, îndeosebi cu părinţii. Mai mult, fără experienţă un adevărat pedagog nu poate să-şi construiască o metodă care să poată rezolva aproape în întregime o problemă educaţională. Experienţa pedagogică se referă la valorificarea deplină personalităţii actorilor educaţionali care sunt implicaţi în demersul instructiv- educativ. De asemenea educaţia este o natură etică intrinsecă, iar procesele predării- învăţării- evaluării comportă dimensiuni ce pot fi analizate în lumina valorilor etice. Cultivarea şi interiorizarea valorilor morale sunt finalităţi ale muncii educatorilor de pretutindeni.

Educaţia se bazează pe comunicare. În fiecare oră transmitem elevilor cunoştinţe noi, le descoperim şi mai apoi le cizelăm diferite aptitudini. Luăm atitudine atunci când observam comportamente  deviante şi prin intermediul cuvintelor le insuflăm noţiunile de bine şi rău , de corect şi greşit adică diferite concepte morale.

Simţul umorului ca atitudine constantă a educatorului în relaţia cu educatul reprezintă de asemenea o modalitate de optimizare a relaţiei. Umorul ironic, satiric exprimă nemulţumiri. Umorul neutru are valoare educativă. Există în unele situaţii pericolul unor exagerări. Învăţarea nu trebuie transformată în divertisment. Atitudinea agreabilă, deschisă, sinceră, destinsă şi modul interesant de a preda întăreşte autoritatea naturală a cadrului didactic, demonstrează bun simţ, simţul răspunderii seriozitate şi dragoste de elevi.

4

Capitolul 1. Identificarea obstacolelor didactice

1.1. Tactul pedagogic

Planificarea conţinuturilor învăţării este un proces care identifică anumite competenţe şi obiective care se raportează la anumite paradigme discursive în înţelegerea procesului didactic care duc la formarea unor desprinderi şi responsabilităţi din partea elevilor. Lecţia, este o formă de organizare a procesului de învăţământ, fiind constituită dintr- serie de etape care se desfăşoară într-o anumită unitate de timp, în acest mod se disting diferite tipuri de lecţie: lecţii de comunicare a cunoştinţelor (de însuşire de noi cunoştinţe), lecţii de formare a unor desprinderi, lecţii de fixare şi sistematizare, lecţii de evaluare (verificare şi sistematizare), lecţii mixe (combinate).

Iniţial, proiectarea demersului instructiv-educativ se realizează în funcţie de situaţiile concrete de învăţare, adică tipul de lecţie să fie adaptat de factorii specifici demersului educativ. Prin urmare, nu trebuie neglijat cadrul procesului de învăţământ în ‘’actvităţile de predare, învăţare şi evaluare constituie elemente importante care se află într-o strânsă legătură’’ 1[1] între profesor şi elevi în obţinerea performanţei.

Bondarevska îşi exprimă punctul său de vedere astfel : ‘’tactul pedagogic reprezintă contactul între profesor şi universul lăuntric ale copilului, al adolescentului, apropierea sinceră de acesta, apropiere bazată pe înţelegere reciprocă, tactul pedagogic este arta de a pătrunde şi desluşi conştiinţa individuală, de a prevedea reacţia posibilă a celui pe care-l educăm, respectând în acelaşi timp simţul măsurii.’’ 2[2] Prin urmare tactul pedagogic este considerat un fenomen psihologic şi social.

Tactul pedagogic presupune cunoaşterea şi înţelegerea caracteristicilor  psihologice ale elevilor. Indicat ar fi ca educatorul să explice clasei neînţelegerile înaplicarea unor măsuri pedagogice. Se urmăreşte, de asemenea, dezvoltarea toleranţeieducatorului, spre un echilibru între existenţă şi moralitate. Lipsa de tact este definită ca fiind: severitate exagerată, care degenerează printon şi expresii, în discuţii grosolane, în didacticism moralizator şi dictatorial, ton poruncitor în timpul orei, atitudine rigidă, procedee stereotipe, lipsă de elocvenţă, deexpresivitate în relaţii, insuficienţa explicaţiilor, reproşuri permanente la adresa defectelor elevilor. Strategiile de prevenire a obstacolului didactic este ca profesorul să aibă anumite atitudini este să nu îi creeze conflicte interioare, să nu îi provoace teamă, să nu îl frustreze, să nu îi strice încrederea în sine, să nu îi genereze complexe psihice, dimpotrivă elevului trebuie să i se creeze o dezvoltare sănătoasă, să îi remarce trăsăturile individuale, să înlature particularităţile negative, astfel încât personalitatea elevului să nu aibă de suferit. Exigenţa scăzută nu motivează elevul, din contră, îl subapreciază iar asta nu va ajuta elevul să evolueze în mod corespunzător.

Gradul de exigenţă se referă la cerinţele şi obligaţiile pe care le are cadrul didactic pentru elevi, de exemplu, unii elevi nu sunt capabili să facă faţă unor cerinţe, dar dacă elevii sunt motivaţi să actioneze de bunăvoie, atunci rezultatele vor fi satisfăcătoare, elevii vor simţi bucuria succesului sau că li se deschid noi perspective.

În cazul în care sarcinile sunt considerate o obligaţie neplăcută, elevii devin speriaţi, pasivi, dezamăgiţi, îşi pierd încrederea în sine sau ajung la stări depresive. Astfel spus, în raport cu gradul de exigenţă a cadrului didactic faţă de elev, succesul depinde de felul în care

1 În acest sens, putem aprecia că predarea, învăţarea şi evaluarea are o legătură puternică cu obstacolele întâlnite din partea profesorului şi elevului, ceea ce înseamnă că trebuie să existe anumite strategii de prevenire şi depăşire din partea ambelor părţi.

2 În literatura de specialitate, tactul didactic este esenţa procesului didactic, iar acest lucru trebuie luat în serios, bazată pe înţelegere reciprocă.

5

cadrul didactic apreciază elevul (din punct de vedere negativ sau pozitiv asupra activităţilor, cunoştinţelor şi comportamentul acestora).

Nu se poate constitui un climat favorabil dacă există următoarele tipuri de atmosfere în activitatea instructiv-educativ, precum: ‘’teama, conflictele, frustrarea, umilinţa, jignirea, lezarea personalităţii elevului, lipsa de respect faţă de acesta, subaprecierea, neacordarea ajutorului necesar.’’3[ 3]

Lipsa tactului pedagogic din partea cadrului didactic faţă de elevi presupune următoarele: este lipsit de principilitate, profesionalism, incosecvent; este exagerat de sever, nu este deschis; nu iubeşte meseria nu stăpâneşte materia, nu predă eficient pentru a înţelege elevul; superficial în muncă; este neglijent, nepăsător în îndeplinirea sarcinilor, dezinteresat de problemele sau

bucuriile elevilor; nu se ataşează de elevi, este indiferent cu ei, este pretenţios, suprasolicită elevii nu are un comportament demn, exemplar de profesor; îi foloseşte pe elevi în rezolvarea unor probleme, treburi personale; nu apreciază corect elevi, se enervează, îi subapreciază, pedepseşte; lipsa manifestului de înţelegere faţă de elevi, nu ajută, nu îndrumă; relaţii necorespunzătoare;Din punct de vedere pedagogic nu este normal ca profesorul să neglijeze educaţia elevilor

(limitându-se să-i înveţe, nu să-i educe), profesorul nu trebuie să treacă cu vederea greşelile şi deficienţele elevilor, să le îndepărteze şi să echivaleze obligaţiile ce îi revin în reeducarea elevilor răi, aceste lucruri face să se agraveze obstacolele didactice. Din punctul meu de vedere, există numeroase situaţii în care profesorii aruncă vina pe elevi din cauza unor anumite neînţelegeri şi conflicte existente cu alţi profesori sau cu părinţii, iar elevii sunt nevoiţi să suporte consecinţele. Manifestările psiho-temperamentale a profesorului cauzat de autocontrolul insuficient prin impulsivitatea, izbucnirile, nervozitatea, violenţa au un efect negativ şi chiar traumatizant pentru elevi.

Uneori profesorii nu ţin cont de aspectul său exterior, în cazul acesta elevii vor lua acest exemplu. Atmosfera, încrederea, optimismul, respectul reciproc, demnitatea, sinceritatea, curajul de a oferi sunt tot atâtea trăsături care transformă formatorul în model pentru elevul său.

Între elev şi profesor există o relaţie afectivă ce poate fi independentă de competenţele profesionale ale acestuia. Pot exista, influenţă pozitivă sau negativă asupra relaţiilor sociale stabilite la acest nivel. În general, dacă există o relaţie afectivă de natură pozitivă, acest fapt va determina adoptarea de către elevi a celor mai multe dintre atitudinile profesorului, care duce la formarea anumitor tipuri de abilităţi, în cazul în care dacă există o relaţie afectivă negativă se pot constata reacţii de respingere din partea elevilor prin consolidare a lipsurilor şi defectelor, scăderea ratei de învăţare.

Relaţia interpersonală dintre profesor-elev se referă în special la modul în care sunt percepute cunoştinţele, competenţa şi statutul profesorului de către elevi. Dacă toate acestea sunt percepute ca atare şi solicitate de către elevi, este evident că se oferă spaţiu de creştere a influenţei profesorului în sens pozitiv. În caz contrar, există situaţiile tipice când elevii se plâng în privinţa diverselor sarcini solicitate de către profesor. În desfăşurarea întregului an şcolar pot exista diferenţe de percepere şi implicit de influenţă a profesorului: spre exemplu, într-un caz particular al managementului clasei de elevi, începutul anului şcolar, este dificil ca percepţia elevilor să fie corectă, iar spre sfârşit se îmbunătăţeşte, definitivând practic tipurile de influenţe pe care profesorul le poate exercita.

3 Se întâmplă de foarte multe ori ca anumite stări de disconfort în activitatea instructiv-educativ , dacă nu există un climat cald, plăcut, prietenos, favorabil pentru profesor cât şi pentru elevi.

6

O influenţă deosebită asupra comportamentului profesorului o are faptul dacă acesta este sau nu statisfăcut de profesiunea sa. Pentru a realiza o relaţie reciprocă lipsită de constrângere, netensionată, profesorul ar trebui să renunţe la orgoliul superiorităţii cognitive pe care o are faţă de elev şi la tendinţa de a conduce, de a domina, de a se impune prin această superioritate. În ultima vreme, educaţia se centrează pe elev, prin urmare, profesorul este mai mult decât un mijlocitor al procesului de învăţământ, al cărui scop final trebuie să fie acela al pregătirii elevului să înveţe de unul singur, fără ajutorul celor din jur. Scopul principal al educaţiei ar fi dezvoltarea capacităţilor şi tehnicilor de învăţare. Înfluenţarea însuşirii şi exprimării tactului pedagogic prin faptul că profesorul respectă, într- o anumită măsură, părerile şi opiniile elevilor, dându-le posibilitatea să-şi expună ideile, sentimentele, pe care le valua în consideraţie în rezolvarea problemelor elevilor. De fapt, manifestările educatorului şi cele ale elevilor sunt rezultate ale structurii de roluri care se îndeplinesc la nivelul clasei.

Relaţia profesor-elev constituie una dintre problemele majore ale învăţământului contemporan care a preocupat gândirea pedagogică mondială, ca şi cea din ţara noastră.

1.2. Obstacole didactice: cauze şi efecte

În literatura de specialitate de etica profesiei diactice, autoarea Ghiaţău Roxana descrie obstacole didactice profesonale de către profesori, precum:

Inabilitatea de a se exprima clar conţinuturile; Abilităţile slabe de management al clasei; Judecata profesonală slabă; Atitudinea lipsită de calitate despre responsabilităţile de predare; Comportamente care dăunează moralei sau determină frica elevului; Lipsa cunoaşterilor de specialitate; Eşuarea în a preda curricula prescrisă; Refuzul de a se supune normelor şcolii; Lipsa planificării lecţiilor; Lipsa preocupării pentru dezvoltarea profesională; Relaţii negative cu ceilalţi profesori; Comunicarea slabă sau absentă cu părinţii; Relaţii negative cu superiorii; Nivele slabe ale perfomanţiei elevilor din clasă; Abandonul execesiv al elevilor şi ratele mari de transfer.

Cauzele neascultării elevilor sunt determinate de următoarele aspecte: surplusul de informaţii oferite de către învăţător; neconcordanţa dintre conţinut, preocupările şi interesele personale; neîncrederea în profesor sau în conţinutul transmis;  incapacitatea de a asculta; ritmul gândirii diferit de cel al vorbirii; factorii perturbatori; indispoziţia afectivă şi o stare de sănătate precară: tonul şi ritmul vorbirii profesorului slabă motivaţie pentru învăţare; elevii fac în mod constant aceeaşi greşeală; unii elevi absentează sau întârzie la ore; părinţii sunt prea îngăduitori; aşteptările părinţilor intră în conflict cu programul şcolar; modele de comportament în cadrul familiei;

7

Voinţa este un aspect important în cadrul educaţiei morale. Elevii înţeleg de obicei fundamentul bun al regulilor stabilite de părinţii şi educatorii lor şi acceptă principiile morale dar, dacă voinţa lor nu este suficient de puternică, la un prim şoc, la un prim obstacol, va apărea abandonul. Voinţa, reprezintă din punct de vedere psihologic, capacitatea fiinţei umane de a depăşi obstacole care o împiedică atingerea unui obiectiv dorit.

Cele mai frecvente obstacole de participare didactice din partea elevilor sunt:Sărăcia şi subdezvoltarea- susţine că nevoile de bază acţionează ca bariere în calea

realizării personale, până în momentul în care sunt depăşite. După Maslow, circumstanţele sărăciei obligă elevii/ şi familiile acestora să se concentreze asupra depăşirii nevoilor psihologice şi de securitate. Participarea la învăţare este puţin probabilă, deşi îi este atribuită deseori o anumită valoare până în momentul în care nevoile de bază sunt depăşite

Vorbitul fără permisiunea profesorului (în timpul procesului de predare), pentru a rezolva acest obstacol profesorul trebuie să stabilească în mod explicit coordonatele comportamentului elevilor în timpul predării (ex.: interdicţia de a interveni verbal fără anunţarea prealabilă prin ridicarea mâinii şi fără a fi primit permisiunea profesorului în acest sens).

În acest caz, profesorul poate utiliza următoarele strategii: - să discute cu elevul respectiv un program de “păstrare a liniştii” atunci când este

necesar;- să menţioneze măsurile pe care le va lua dacă situaţia persistă;- să definească intervalul de –“păstrare a liniştii” ca interval pe care elevul în cauză îl va

petrece într-o zonă izolată a clasei; pe parcursul acestui interval, elevului care perturbă liniştea nu i se permite să intervină în discuţiile purtate în clasă;

- să avertizeze şi să admonesteze verbal o singură dată elevul în cauză; - în cazul în care abaterea se repetă, elevului i se va cere să prelungească “ păstrarea

liniştii” până la sfârşitul orei şi eventual în ora următoare;- se va aduce la cunoştinţa elevului că “datorează timp” după terminarea orelor pentru

fiecare situaţie în care vorbeşte în timpul intervalului desemnat pentru păstrarea liniştii; - dacă mai mulţi elevi vorbesc continuu în timpul orei, profesorul marchează pe o listă

tipul de discuţii adecvate, precum şi pe cele inoportune, folosind spre exemplificare şi situaţii din timpul orelor anterioare;

- dacă după două săptămâni de la implementarea acestui plan nu se înregistrează nici o ameliorare a comportamentului, se elaborează o strategie care să implice şi părinţii;

Refuzul de a ridica mâna - profesorul trebuie să stabilească un interval al lecţiei în care elevii urmează să-şi anunţe răspunsul prin ridicarea mâinii şi intervale în care nu este cazul s-o facă. După stabilirea acestor distincţii, profesorul ignoră pe cei care răspund fără să se anunţe în prealabil şi îi solicită pe cei care ridică mâna.

Prezentarea cu întârziere sau incompletă a temelor şi sarcinilor de lucru – profesorul trebuie să planifice din timp modul de abordare a temelor pentru acasă prin prezentarea unui sistem de evaluare coerent şi ferm, astfel încât elevii să cunoască cerinţele pentru obţinerea notei /calificativului minim (pentru promovare). Se aduc la cunoştinţa părinţilor cerinţele şi natura temelor şi sarcinilor de lucru. Se acordă elevilor timp de reflecţie în clasă atunci când primesc o sarcină de lucru /temă nouă sau dificilă.

Întârzierea la ore şi absenteismul - se adoptă sisteme de evaluare care acordă puncte pentru participarea la oră şi efortul depus de elevi. Ca să încurajeze participarea la oră, profesorul poate întâmpina elevii la uşă, salutându-i pe fiecare în parte, pe măsură ce aceştia intră în clasă. Lecţia va debuta imediat după începutul orei. Elevii trebuie să fie înştiinţaţi asupra măsurilor ce vor fi luate când întârzierea devine un obicei.

Lipsa motivaţiei / inactivitatea - pentru rezolvarea acestei probleme, profesorul trebuie să dispună de informaţii corecte cu privire la nivelul elevilor şi să ia în considerare toate cauzele

8

care pot duce la lipsa /refuzul motivaţiei. Profesorul trebuie să fixeze un nivel standard de succes, pe care să-l discute cu elevul(ii) în cauză, stabilind împreună cu acesta /aceştia nivelul pe care îşi propun să-l atingă. Profesorul trebuie să fie calm şi să susţină efortul celor în cauză.

Frauda (copiere)-pentru evitarea acestei probleme, elevii trebuie să deprindă tehnicile minimale de lucru în grup, de dozare a timpului. Profesorul trebuie să fie atent pentru că frauda poate interveni în orice moment şi trebuie să monitorizeze clasa pentru evitarea acestui fapt (securizarea testelor, aranjamentul scaunelor, eliberarea mesei şi a spaţiului din jurul acesteia de orice materiale, păstrarea contactului vizual cu clasa, deplasarea prin clasă).

Teama faţă de formele de testare - unii elevi intră în panică atunci când sunt testaţi. Profesorul îi poate ajuta urmărind şi înregistrând comportamentul acestor elevi la test, modul de abordare a testării, recomandându-le apoi alte modalităţi de abordare a testării care să elimine teama. Testările frecvente şi mai scurte pot contribui la reducerea stresului cauzat de examene. Dacă este cazul, profesorul poate discuta cu părinţii şi poate apela la ideile şi sprijinul acestora.

Pentru a facilita rezolvarea problemelor disciplinare, profesorul se poate implica în situaţia elevului, poate să-şi exprime preocuparea pentru elev în calitate de persoană, construind astfel o relaţie cu elevul. În felul acesta, profesorul poate să-şi ajute elevii să reflecteze asupra propriilor dorinţe şi planuri, încercând  totodată să înţeleagă opţiunile acestora.’’ 4[4] În cazul în care există un mediu mediu stabil, în care elevul se simte iubit, apreciat, în care găseşte modele optimiste de comportament, care-i asigură speranţa reuşitei, va avea curajul înaintării, al angajării eului, în situaţii şcolare şi extraşcolare, chiar dificile. Într –un mediu neechilibrat şi frustant, neliniştit şi supraprotector, elevul îşi pierde încredereaîn reuşită şi se apără împotriva noilor decepţii prin reducerea nivelului de aspiraţii. În acest mediu, atitudinea profesorului joacă un rol determinant.

Capitolul 2. Strategi de prevenire şi depăşirea obstacolelor didactice

4 Astfel, putem aprecia că în timpul activităţii didactice apar o multitudine de obstacole precum: vorbitul, refuzul de a răspunde, întârzierea la oră, copierea, lipsa motivaţiei din partea elevilor, profesorul în acest cazuri trebuie să întervină în probleme se care aceştia le au şi să ţină cont şi de dorinţa lor.

9

2.1 Comunicarea didactică şi empatia eficientă

În literatura de specialitate termenul de ‘’comunicare’’ provine din limba latină de la comunico, comunicare, despre care se presupune că provine la rândul său tot din limba latină din adjectivul ,,munis, mune’’ şi, care ar trimite la sensul de a-şi face datoria / îndatoritor a fi serviabil. Prin urmare, conceptul de ‘’ comunicare’’ înseamnă schimb de informaţii, transmiterea unor mesaje între un destinatar şi expeditor.

Comunicarea didactică – în activitatea didactică depinde foarte mult de strategia abordată a mesajului transmis recepţionată de cel care primeşte mesajul. În acest mod comunicarea are conceptul de strategie didactică ce trimite de la o abordare din perspectiva teoriei curriculum-ului , care promovează o viziune sistemică, integrativă, globalizatoare în domeniul metodologiei.

Astfel spus, este vorba despre înţelegerea comunicării didactice în stabilirea unor legături de niveluri de realitate diferite. Semnalele de comunicare are un rol important cu privire la transmiterea mesajului prin: semnal puternic, dirijat, slab, nedirijat, prin urmare acest semnal oferă o imagine posibilă a realităţii astfel încât mesajul transmis să aibe sens şi să fie util în timpul comunicării. Există trei feluri de tipuri de comunicare: verbală, nonverbală, mixtă, dar de preferinţă intre profesor şi elev trebuie să existe comunicare verbală. Expresivitatea comunicarii didactice este influenţată de ţinuta fizică, expresivitatea feţei, gesturi, strălucirea privirii şi contactul vizual.

Competenţa se referă la capacitatea cadrului didactic de a fi bine informat, la abilitatea de a comunica şi de a exprima informaţiile în mod clar, coerent, accesibil, inteligibil şi cu empatie elevilor. Educatorii competenţi comunicaţional şi empatici sunt mai convingători, au rezultate mai bune şi se bucură de prestigiu în rândul celorlalţi colegi. În acest sens, cadrul didactic va aprecia elevul, iar acesta va fi motivat şi responsabil, implicându-se activ în activitatea didactică, astfel încât elevul nu va avea probleme de natură dispciplinară. Important e să nu fie neglijate strategiile pedagogice destinate să susţină un anumit sistem de referinţă, în acest caz, este nevoie de un etalon socio-cultural care să menţină în acelaşi timp o orientare a procesului de învăţământ la nivel performant.

Comunicarea didactică constituie baza procesului de predare-asimilare a cunoştinţelor în cadrul instituţionalizat al şcolii. Apare ca o formă fundamentală a interacţiunii profesor -elev. Comunicarea are la bază câteva scopuri principale, precum: să fin recepţionaţi, să fim înţeleşi, acceptaţi, sau să provocăm o reacţie de schimbare a comportamentului sau de atitudine. În cazul în care, nu se ating nici unul din aceste scopuri înseamnă ca ceva nu funcţionează corespunzător, adică ceva a întervenit în transmiterea mesajului.

Elementele comunicării didactice sunt:• emiterea mesajului didactic de către profesor sau de o altă sursă de informaţie, de la

o anumită distanţă;• canalul prin care se transmite mesajul;• receptarea mesajului de către elevi;• stocarea şi prelucrarea lui în scopul luării deciziilor (formularea răspunsurilor de

către elev, a corectărilor sau a completărilor de către profesor).

Funcţiile comunicării didactice sunt:a. “referenţială, în sensul că asigură accesul la informaţii de natură didactică

necesare desfăşurării activităţilor de predare-învăţare-evaluare, este evident în acest caz rolul cognitiv pe care îl are comunicarea didactică;

b. afectivă, adică se concentrează asupra stărilor sufleteşti atât ale emiţătorului, cât şi ale receptorului;

10

c. metalingvistică, în sensul ca devine posibilă prin intermediul unor componente care ţin de codul utilizat: mimică, gesturi, intonaţie;

d. strategică, adică se concretizează prin utilizarea unor strategii didactice adecvate;e. reglatoare, în sensul că activitatea educaţională se desăvârşeşte în funcţie de

anumite criterii de ştiinţificitate.”5 [6]În privinţa acestor funcţii didactice trebuie privită ca nivel al responsabilităţii

educaţionale. Într-o comunicare didactică în care se pune accent pe anumite competenţe specifice nu face decât să se abordeze o anumită problemă, cea care se finalizează pe o logică a realităţii educaţionale prin existenţa unui cod (gest,cuvânt, mişcare) a particularităţii procesului de predare- învăţare- evaluare.

Pentru o comunicare didactică eficace i se cer anumite caracteristici:1. Ale profesorului:

- claritatea mesajelor- precizia acestora- utilizarea unui limbaj adecvat şi accesibil elevilor- structurarea logică a mesajelor transmise;- prezentarea interesantă a conţinutului instruirii;- asigurarea unui climat adecvat comunicării

2. Ale elevilor:- să aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepta şi inţelege mesajul

profesorului);- să posede cunoştinţele anterioare necesare învăţării ce urmează;- să fie motivaţi pentru a învăţa ( in general şi la un anumit obiect studiu, în particular);- să cunoască limbajele utilizate (de profesor sau de calculator, cazul instruirii asistate

de acesta)A comunica eficient şi expresiv cu elevii înseamnă a-i convinge, a le dezvolta gândirea, a

informa inteligibil, a- i face să înţeleagă semnificaţia mesajului, a conştientiza şi sesiza reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale lor.

Există trei tipuri de obstacole personale care poate bloca comunicarea:1. Bariere cauzate de contexul sociocultural – presupune condiţiile de trai a elevului într-

un tip de societate sau mediu nesatisfăcător pentru elev. Apariţia conflictelor de valori apare atunci când nu se admite ideologiile societăţii în care trăiesc, adică nu se pot regăsi pe sine. Prejudecăţile sunt atitudinile nonconformiste faţă de anumite norme.

2. Bariere cauzate de frica endemică – înfruntarea unor alţi elevi poate provoca reacţii de teamă, ceea ce poate duce la agresivitate sau timiditate. De asemenea, principiul competiţiei poate fi un obstacol în comunicare dacă se viziează în special dominarea, învingerea şi mai puţin progresul ca atare. Rezistenţa la schimbare provoacă anumite stări de teamă, anxietate, frustrare.

3. Bariere referitoare la relaţiile de individ- grup - marginalizarea, lipsa de autenticitate, izolarea elevilor, aceast obstacol este foarte întâlnit în unităţile de învăţământ.

Elevii care nu au suficientă încredere în capacităţile personale sunt indecişi, timizi, nu se pot implica activ în sarcina didactică. În cazul acesta e nevoie de intervenţie plină de tact pedagogic pentru recuperarea şi creşterea încrederii în ei înşişi.

De asemenea, oboseala, anumite deficienţe fizice, senzoriale, mintale, pot produce perturbări în comunicarea didactică.Alte obstacole didactice care se produc în comunicarea didactică este că profesorii nu respectă principiile didactice. Superficialitatea în timpul

5 Principalul instrument pentru o organizare eficientă a comunicării didactice, are la bază componete care vizează activitatea didactică dintre relaţia profesor-elev.

11

pregăttirii sarcinilor didactice precum graba sau neatenţia atrage negativism asupra elevilor şi relaţiilor de comunicare. Important e ca elevii să nu simtă că sunt nişte victime care suportă consecinţe neexplicabile. Într-un fel sau altul, profesorul trebuie să îi determine pe elevi să cunoască valorile autentice, dacă acest lucru nu are rezultate, atunci mesajele educaţionale vor avea mult de suferit.

Depăşirea obstacolului a comunicării defectuoase presupune următoarele reguli, precum: Să se utilizeze mesaje adresate la persoana I, centrată pe ceea ce simte elevul astfel

încăt se previn relaţiile defensive în comunicare. Procesul de comunicare este mai eficient atunci când se comunică emoţiile şi se descrie comportamente fără a face evaluări şi atacuri la elev sau profesor.

Să fim spontani în exprimarea opiniilor personale, manipularea este şi ea o formă de comunicare care transmite un mesaj de neacceptare şi neîncredere în deciziile luate

Să se evite sterotipurile şi prejudecăţile, aceste sunt cauze care provoacă violenţă şi discriminare.

Se evită ameninţările şi pedepsele, să ţinem cont de factorii sentimentali pentru evitarea blocajului comunicării sau a frustrării.

Evitarea superiorităţii, egalitatea înseamnă acceptarea necondiţionată şi respectarea profesorului - elevului.

Să ascultăm cu atenţie, ascultatul activ este o modalitate de a asculta şi a răspunde, ceea ce duce la îmbunătăţirea înţelegerii reciproce şi la depăşirea obstacolelor în comunicare.

Comunicarea empatică are în vedere mesaje de înţelegere, acceptare şi respect. Din punctul meu de vedere, cei mai apreciati profesori sunt cei care permit libertatea de

exprimare a elevilor, care nu-i fac nici sa se simt a judecati, nici manipulati, nici sfătuiţi, ci cei care le oferă sentimentul de siguranţă şi libertatea comunicării.

Pentru perfecţionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea respectarea unor reguli de către profesori, între care menţionez:

vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);

încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele transmise au fost corect recepţionate şi înţelese);

ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje;

folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de mesaje (de regulă, orală şi vizuală, concomitent), repetarea mesajelor mai complexe.

Depăşirea obstacolului a motivaţiei asupra învăţării presupune următoarele:a) redarea încrederii a elevului în mecanismele de control şi de reuşită;b) claritatea valorilor sociale, a intereselor şi scopurile asumate;c) identificarea motivelor activităţilor de învăţare. Experienţa succesului în învăţare este un bun remediu pentru trăirile negative şi pentru

activarea motivaţiei pozitive. Empatia fiind un fenomen psihic extrem de complex, este de aşteptat să se manifeste în forme comportamentale relativ variate. Empatia se inserează in procesul intercunoaşterii, fiind adesea condiţia inţelegerii psihologice a comportamentelor prezente şi viitoare ale elevului.

’’Empatia apare ca o trăsătură de personalitate, căpătând valenţele aptitudinale, la o înterpetare a vieţii de relaţie din prisma empatiei ca mod de comunicare implicită între parteneri, fenomenul de discuţie se inserează în actul explicativ al oricărui tip de

12

comportament uman.’’6[7] De aceea se impune necesitatea formării unei competenţe pedagogice relaţionale, a unor capacităţi de gestionare interactivă a clasei, care să faciliteze comunicarea cu elevii şi să-i determine să se implice in situaţia pedagogică. Problema aptitudinilor pedagogice vizează două direcţii, una privind măiestria didactică, ca modalitate aptitudinală de predare şi verificare a cunoştinţelor, şi a doua, măiestria educaţională ca modalitate de fixare a unor relaţii optime şi eficiente cu elevii.

Capacitatea empatică a unui cadru didactic vizează un anumit model de identificare psihologică cu elevul, dublat de condiţia păstrării unei distanţe apte să poată cumprinde întreaga problematică a colectivului şcolar. Un profesor extrem de empatic fără un filtraj raţional al comportamentului de apropiere de elev poate obţine iniţial unele succese, dar în timp, devenind robul acestei identificări pierde din vedere tocmai misiunea pentru care se află în şcoală aceea de înterveni în formarea elevului şi nu numai de a înţelege viaţa sa interioară.

În cazul în care un profesor slab empatic, este extrem de detaşat de psihologia elevului, se impune faţă de unii elevi, va crea tot timpul unor rupturi între el şi cei cărora trebuie să le acorde principala atenţie în şcoală. De asemenea, el nu va reuşi să-şi explice obiectiv diferitele forme de comportament a elevilor. Interacţiunea ale relaţiei profesor- elev este condiţionată de conduita empatică a profesorului faţă de elev şi a elevului faţă de profesor.

2.2. Metode de cunoaştere a elevilor. Studiu de caz

Cunoaşterea psihologică, de către profesor a elevilor este complexă şi dificilă, dar, este şi extrem de profitabilă pentru elevul în cauză, pentru activitatea lui, sau pentru colectivitatea în care trăieşte. În vederea realizării ei cât mai adecvate, psihologia pune la dispoziţia profesorului un ansamblu de metode.

Metode şi procedeele utilizate în cunoasterea si caracterizarea psihopedagogiacã a elevilor sunt:

1) Observaţia psihosocială - presupune un contact direct cu realitatea colectivului asigurând obţinerea unor date reale, care vor fi prelucrate şi interpretate.

2) Avantajul pe care il prezintă această metodă îl constituie faptul că dirigintele este o persoană ce deţine cunoştinţe psihopedagogice fiind pregătită pentru a face astfel de observaţii şi, mai mult decât atât, el este coparticipant la viaţa colectivului, exercitându-şi calitatea de observator din interior, fără ca fenomenele şi manifestările supuse observaţiei să fie deturnate.

3) Tehnicile sociometrice sunt destinate înregistrării şi măsurării configuraţiei şi intensităţii relaţiilor interpersonale din interiorul unui grup social.

4) In ansamblul tehnicilor sociometrice sunt incluse testul sociometric, matricea sociometrică, indici sociometrici sociograme, cadranele sociometrice.

5) Metoda chestionarului - se bazează pe formularea unor întrebări la care elevii urmează să răspundă verbal sau scris.

Formularea întrebărilor este predată de stabilirea de către diriginte a obiectivelor pe care le urmăreşte, ce intenţionează să obţină în urma prelucrării răspunsurilor. Modul în care sunt formulate şi organizate întrebările au rolul de a determina obţinerea unor răspunsuri fidele, sincere, complete.

6) Metoda scărilor de opinii şi atitudini (scările de apreciere) - se caracterizează prin, posibilitatea elevilor de a exprima opiniile sau părerile în legătură cu fenomenele supuse cunoaşterii diferenţiat sub aspectul intensităţii. Răspunsurile sunt ordonate sub formă ascendentă sau descendentă în funcţie de intensitatea, fermitatea sau numărului de subiect incluşi care ar corespunde opiniei sau aprecierii celui ce răspunde.

6 Pentru o delimitare conceptuală mai clară a empatiei şi trăsăturilor de personalitate, strategia asumator presupune un feedback ridicat şi punerea în locul celuilalt reprezintă succesuri şcolare şi înţelegere.

13

7) Metoda aprecierii obiective a personalităţii - urmăreşte aprecierea făcută de elevi asupra diferitelor componente ale personalităţii propriilor colegi (atitudini, inteligenţă, caracter, temperament, calităţi individuale ale proceselor psihice).

Este un instrument util pentru cunoaşterea modului în care normele morale sunt asimilate şi integrate în viaţa internă a colectivului, jalonând activitatea şi comportamentul elevilor, contribuind la educarea simţului responsabilităţii în formularea unor judecăţi de valoare cu privire la calităţile moral-volitive ale colegilor (atitudinea faţă de învăţătură, cinstea, sinceritatea, spiritul organizatoric, colegialitatea, disciplina, ambiţia, respectul).

De asemenea elevii pot fi solicitaţi să se autoaprecieze cât mai obiectiv astfel putându-se face o comparaţie între rezultatele aprecierii de către colegi, aprecierii de către diriginte a fiecărui elev şi ale autoaprecierii, dirigintele având posibilitatea de a confrunta propria sa apreciere cu cea a colectivului şi cu aprecierea elevului.

8) Metoda experimentului acţional-ameliorativ - presupune introducerea unor modificări care să determine un alt mod de desfăşurare ulterioară a fenomenelor. Modificările introduse decurg în mod riguros din ceea ce s-a întâmplat până în acel moment în colectiv.

STUDIU DE CAZ

Elevul A fost un coil bun la învăţătură din clasa VII-a .A luat premii şi menţiuni până în prezent, dar în ultima vreme notele lui au scăzut foarte mult şi brusc fiind coringent la 2 discipline, lipseşte se acasă, are un anturaj necorespunzător cu nişte băieţi care sunt mai mari de cât elevul A. Părinţii lui A lucrează de dimineaţa până seara iar mama este foarte stresată şi nervoasă, dar şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi acum încearcă să îmbunătăţească relaţia cu A satisfăcându-i toate dorinţele financiare, iar acum nu pleacă la şcoală dacă nu i se dă suma dorită.

În acest caz doar părinţii şi profesorul poate influenţa şi schimba comportamentul lui A prin anumite strategii de prevenire şi depăşire a acestui ostacol didactic:

Cum pot interveni profesorii ? să-l motiveze pentru învăţătură să-i ajute pe părinţi în formarea unui stil de muncă eficient pentru copil; să-i dezvolte spiritul responsabilităţii; să-i acorde diverse roluri în colectivul clasei; să-l ajute să-şi cunoască resursele de care dispune şi să-l valorizeze în grupul clasei;

să-şi dezvolte stima de sine; să-l stimuleze prin laudă atunci când merită; să-l includă în diverse activităţi ce se desfăşoară în echipă; să contribuie la reaşezarea sistemului de valori;

Ce pot face părinţii ? să acorde mai multă atenţie problemelor copilului; să comunice cu el ascultându-i cu atenţie problemele; să fie solidari cu problema copilului; să-i arate sprijinul pentru ieşirea din această situaţie; să contribuie pentru remotivarea pentru învăţătură; să renunţe la motivarea extrinsecă făcută doar prin recompense materiale; ambii părinţi să fie solidari în aplicarea recompenselor dar şi privaţiunilor; să evite măsurile agresive (bătaia, jignirea, cearta, etichetarea); să cunoască anturajul copilului;

Un obstacol des înâlnit în România este întârzierea la ore, absentismul din diferite motive familiale, sărăcie, anturaj, distracţie, neînteres.

14

Plecatul de la ore este des întâlnit printre elevi, aceştia pot lipsi de la anumite ore care nu le plac, sau la care nu s-au pregătit, ori, pur şi simplu, pentru că îi convinge un alt coleg.

Lipsa de la o oră este apoi un bun pretext pentru a nu- şi îndeplini sarcinile şcolare pentru ora următoare şi duce la goluri mari în materia de învăţământ şi, mai târziu, la eşecul şcolar.

Văzut din această perspectivă, absenteismul devine o problemă socială, un semnal tardiv al existenţei unor probleme, o conduită care reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, neîncredere în educaţia şcolară.

Din păcate, absenteismul este în creştere, mai ales la nivel liceal, iar ignorarea sau pedeapsa excesiv pot doar contribui la cronicizarea fenomenului. Combaterea absenteismului şi abandonului şcolar cere de la cadrele didactice o atenţie susţinută pentru a descoperi din timp elevii în situaţie de risc, exigenţă în analizarea fiecărui caz în parte şi mult tact psiho – pedagogic pentru a–i îndrepta pe calea cea bună pe minorii aflaţi în derivă.

Rezolvarea acestui obstacol didactic presupune următoarele aspecte:

1. Să se afle din opiniile elevilor, profesorilor, părinţilor principalele motive ale absenteismului şcolar;

2. Să se dezvolte o atitudine pozitivă a elevilor faţă de şcoală; 3. Elevii să conştientizeze urmările negative ale absenteismului şcolar; 4. Elevii să fie capabili să identifice valorile, resursele importante furnizate de şcoală; 5. Reducerea absenţelor şcolare pe termen lung; 6. Identificarea surselor de stres şcolar; 7. Să se dezvolte stima de sine a elevilor, să se construiască o imagine de sine pozitivă

prin autocunoaştere si dezvoltare personală; 8. Dezvoltarea asertivităţii; 9. Creşterea motivaţiei şcolare prin clarificarea scopurilor de lungă durată.

Două motive pentru care te plac oamenii:

1……………………… 2……………………… Trei obiective de viitor: 1………………... 2………………... 3…………….......

Trei realizări: 1………………… 2………………… 3………………… Două lucruri pe care vrei să le

schimbi la tine:1…………………2….......................

Concluzii

În primul rând consider că drumul spre arta educaţională uneşte actorii procesului didactic prin responsabilizarea reciprocă a strategiilor de acţiune şi proiectare a deveniri

Steaua stimei de sine

15

comune. Aşa cum fiecare profesor îşi are propriul stil, aşa elevul poate impune realitatea propriei personalităţi.

Întraga activitate didactică are sens în raport cu obiectivele ei care sunt centrate pe elev, întrucât toate cunoştinţele, desprinderile, atitudinile oferite au valoare de nivelul de exigenţă al primitorului. Nivelul dobândit este mereu raportat la ceea ce se doreşte.

Modernizarea învăţământului presupune cu necesitate o reconsiderare a rolurilor specifice cadrelor didactice şi elevilor. Astfel spus, trecerea de la activitatea centrată pe profesor la activitatea centrată pe elev sau pe grupul de elevi impune iovarea formelor de expresie a rolului conducător pe care îl joacă profesorul, dar şi a rolului activ ce îi revine elevului în cadrul procesului instructiv-educativ.

Din punctul meu de vedere, orice proces de cunoaştere şi comunicare exprimă o problematică întemeierii susţinerilor. Alfel spus, profesorul ar putea impune cunoştinţele, valori, norme, modele, dispoziţii prin constrângere, invocând autoritatea sa epistemică, împuternicirile de care se bucură prin statut sau experienţa mult mai bogată decât cea a elevilor. În asemenea cazuri, profesorul face apel la puterea pe care o are asupra elevului, putere pe care o poate folosi pentru a determina un anumit comportament.

Obstacolele didactice care vin din partea profesorilor reprezintă o mare problemă în sistemul de învăţământ românesc, acest lucru va continua dacă nu se iau măsuri serioase despre atitudinea lor asupra elevilor. În ceea ce priveşte comunicarea didactică, conţinuturile clare al lecţiei, evaluarea corectă a cunoştinţelor a elevilor reprezintă cele mai dese probleme pe care elevii îi întâmpină, iar acest ascpect face ca elevul să simtă frică permanentă, ceea ce duce la blocaj emoţional, educativ, astfel încât elevul să suporte nedreptăţile şi consecinţele primite de către profesor.

Concluzia mea despre cauzele care duc la frustrarea unor actori socio-educaţionale sunt în primul rând de atmosfera necorespunzătoare din şcoală care îl împiedică să îşi realizeze scopurile propuse, un alt factor de întâlnit este comportamentul necorespunzător al elevilor, din punct de vedere al tactului pedagogic(descris în primul capitol), profesorul trebuie să recurgă la măsuri cu caracter pozitiv, la stimularea elevului, fiindcă acestea se dovedesc, în asemenea situaţii, mult mai eficiente decât măsurile cu caracter negativ.

Din punctul meu de vedere, profesorul nu trebuie să aprecieze în mod special elevul doar pe baza rezultatelor obţinute, ci să se străduiască să intervadă şi să aprecieze la adevărata lor valoare şi alte calităţi ale elevului. Trebuie să ţină seama de caracterul eterogen al personalităţii elevului, să sesizeze aptitudinile deosebite şi interesele manifestate de acesta în alte domenii şi mai ales să înţeleagă faptul că nu orice elev poate dobândi rezultate la fel de bune la toate materiile. În ultimul rând aş vrea să menţionez ca orice obstacol didactic poate să fie prevenit şi depăşit dacă acest aspect are scopuri comune din ambele părţi, ale profesorului şi elevului.

Bibliografie [1] Florina Oţet (coordonator), Ghid de evaluare pentru ştiinţe socio-umane, Editura ProGnosis, Bucureşti, 2000, p. 5[2] T. N. Bondarevskaia, Pedagoghiceskii ( Tactul pedagogic), Moscova , 1961, p. 9

16

[3] Stefanovic Jozef – ‘’Psihologia tactului pedagogic al profesorului’', Editura Didatică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979. p. 12[4] Balan Carmen Cornelia- Curs '’Managementul clasei de elevi’’, 2012. p.65[5] Eşi Marius-Costel- ’’Didactica specialităţii între strategii discursive şi performanţe argumentative’’, Editura Universităţii ‘’ Ştefan cel Mare’’, Suceava, 2010. p. 33 [6] Stroe Marcus, David Teodora, Predescu Adriana – ‘’Empatia şi relaţia profesor elev’’, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 1987.p. 11[7] Eşi Marius-Costel şi Sabo Helena Maria -’’Procesualitate şi conceptualizare didactică în ştiinţele educaţiei’’ Editura ‘’EFES’’ , Cluj Napoca 2013.[8] Ghiaţău Roxana - ‘’Etica profesiei didactice’’, Editura Universităţii ,, Al. I. Cuza’’, 2013.[9] Dulamă Maria Eliza- ‘’Strategii didactice’’, Editura Clusium, Cluj Napoca, 2000.[10] Stefanovic Jozef – ‘’Psihologia tactului pedagogic al profesorului’', Editura Didatică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979. [11] Cerghit Ioan şi Vlăsceanu Lazăr – ‘’Curs de pedagogie’’, Editura Bucureşti,[12] Şoitu Laurenţiu şi Cherciu Rodica Diana- ‘’Strategii educaţionale centrate pe elev’’, imprimat la Tipografia ALPHA MDN s.a, Bucureşti,2006.[13] Creţu Carmen – ‘’Psihopedagogia succesului ‘’, Editura Polirom, Iaşi. 1997[14] Salade Dumitru – ‘’Didactica’’, Editura Didactică şi psihopedagogică, Bucureşti, 1982.

17