Introducere.

Omul vede nu cu ochii, ci prin intermediul acestora, de unde informaţia se transmite prin nervul optic, chiasmă, tractele optice în anumite zone ale lobului occipital al scoarţei creierului, unde se formează acel tablou a lumii exterioare, pe care o vedem. Toate aceste organe constituie analizatorul nostru vizual sau sistemul vizual. Posesia a doi ochi ne permite să facem vederea noastră stereoscopică (adică să formăm imaginea tridimensională). Partea dreaptă a retinei a fiecărui ochi transmite prin nervul optic "partea dreaptă" a imaginii în partea dreaptă a creierului, analogic funcţionează şi partea stângă a retinei. După care două părţi ale imaginii – dreapta şi stânga – sunt unite de creier. Astfel că fiecare ochi percepe tabloul "său", în cazul dereglării mişcării în comun a ochiului drept şi a celui stâng poate fi dereglată vederea binoculară. Cu alte cuvinte vi se va dubla imaginea sau veţi vedea în acelaşi timp două tablouri complet diferite. Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principală este de a "transmite" imaginea corectă nervului optic.

Structura analizatorului vizual

Corneea este o membrană transparentă care acoperă partea anterioară a ochiului. Ea nu are vase sangvine, însă posedă o putere mare de refracţie. Intră în sistemul optic al ochiului. Corneea are hotar comun cu membrana exterioare netransparentă a ochiului – sclera.

1

Camera anterioare a ochiului reprezintă un spaţiu între cornee şi iris. Aceasta este umplută cu lichid intraocular. Irisul reprezintă după formă un cerc cu o gaură în mijloc (pupila). Irisul este constituit din muşchi, datorită cărora mărimea pupilei se schimbă. Ea intră în sistemul vascular al membranei ochiului. Irisul este responsabil pentru culoarea ochişor (daca este de culoare albastră – înseamnă că sunt puţine celule de pigment, iar dacă sunt căprui – atunci sunt multe). Efectuează aceeaşi funcţie ca şi diafragma în aparatul de fotografiat, reglează fluxul de lumină. Pupila reprezintă o gaură în iris. Mărimile acesteia depind de obicei de nivelul iluminării. Cu cât este mai multă lumină cu atât pupila este mai mică. Cristalinul este o "lentilă naturală" a ochiului. Este transparent, elastic – poate să-şi schimbe forma, aproape instantaneu "reglând focalizarea", datorită căruia omul vede bine atât aproape cât şi departe. Este amplasat în capsulă şi se menţine cu ajutorul zonei ciliare. Cristalinul, la fel ca şi corneea, intră în sistemul optic al ochiului. Corpul vitros este o substanţă transparentă gelatinoasă, amplasată în partea posterioară a ochiului. Corpul vitros menţine forma globului ocular, participă la schimbul de substanţe intraocular. Intră în sistemul optic al ochiului. Retina este constituită din fotoreceptori (aceştia sunt sensibili la lumină) şi celule nervoase. Celulele-receptori amplasaţi în retină se împart în două tipuri: conuri şi baghete. În aceste celule, care produc fermentul de rodopsin, are loc transformarea energiei luminii (fotoni) în energie electrică a ţesutului nervos, adică reacţia fotochimică. Baghetele posedă o fotosensibilitate înaltă şi ne permit să vedem la lumină proastă, de asemeni ele sunt responsabile pentru vederea periferică. Conurile dimpotrivă, necesită multă lumină pentru activitatea sa, însă tocmai acestea ne permit să observăm detaliile mici (sunt responsabile pentru vederea centrală), oferă posibilitatea de a diferenţia culorile. Aglomerările cele mai mari ale conurilor se află în gropiţa centrală (maculă), răspunzătoare pentru cea mai înaltă acuitate a vederii. Retina aderează pe membrana vasculară, însă nu uniform pe toată suprafaţa. Anume în aceste porţiuni are tendinţa să se secţioneze în cazul diferitor afecţiuni ale retinei. Sclera este o membrană exterioară netransparentă a globului ocular, care trece în partea anterioară a globului ocular în cornee transparentă. 6 muşchi oculomotori se fixează de scler. În ea se găsesc o cantitate mică terminaţii nervoase şi capilare. Membrana vasculară – acoperă secţiunea posterioară a sclerei de care aderă retina, cu care este strâns legată. Membrana vasculară este responsabilă pentru alimentaţia sangvină a structurilor intraoculare. În cazul afecţiunilor retinei membrana vasculară deseori este implicată în procesul patologic. În membrana vasculară nu sunt terminaţii nervoase, de aceea în cazul afecţiunii acesteia nu apar

2

dureri, care semnalează de obicei anumite neregularităţi. Nervul optic – cu ajutorul acestuia semnalele de la terminaţiile nervoase sunt transmise creierului. Structura corneei Cunoaşterea structurii corneei va prinde bine acelor persoane, care vor să înţeleagă cum are loc corecţia cu laser-eximer şi de ce ea decurge anume astfel, şi celor care vor suporta o intervenţie chirurgicală la cornee.

Stratul epiteliului - este suprafaţa de protecţie a stratului, în cazul lezării se restabileşte. Deoarece cornee este un strat fără capilare, pentru "livrarea oxigenului" răspunde epiteliul, care îl extrage din membrana lacrimală, care acoperă suprafaţa ochiului. Epiteliul de asemeni reglează intrarea lichidului în interiorul ochiului. Membrana lui Bowman – este amplasată imediat sub epiteliu, este responsabilă pentru protecţie şi participă la alimentarea corneei. În cazul lezării nu poate fi restabilită . Stroma – partea cai mai voluminoasă a corneei. Partea principală a acesteia – fibre de colagen, amplasate în straturi orizontale. De asemeni conţine celule care sunt responsabile pentru restabilire. Membrana Descemetov – desparte stroma de endoteliu. Posedă o elasticitate sporită, este rezistentă în cazul lezărilor. Endoteliul – este responsabil pentru transparenţa corneei şi participă la

3

alimentarea acesteia. Se restabileşte foarte greu. Execută o funcţie foarte importantă a "sondei active", care este responsabilă pentru faptul ca surplusul de lichid să nu se adună în cornee (de altfel va avea loc edemaţierea). Astfel endoteliul menţine transparenţa corneei. Cantitatea celulelor endoteliale scade în timpul vieţii de la 3500 celule pe mm2 la naştere până la 1500-2000 celule pe mm2 la vârsta înaintată. Scăderea desnităţii acestor celule poate fi cauzată de diverse afecţiuni, traume, intervenţii chirurgicale, etc. În cazul densităţii mai mici de 800 de celule pe mm2, corneea devine edemaţiată şi îşi pierde transparenţa. Al şaselea strat al corneei deseori este numit membrană lacrimală de pe suprafaţa epiteliului, care de asemeni are un rol important în paticularităţile optice ale ochiului.

Fiziologia vederii

Globul ocular  sau segmentul periferic al analizatorului vizual  funcţionează sub acţiunea excitantului periferic care este lumina. Razele de lumină,pătrunzând princorneea transparentă în interiorul globului ocular,sunt refractate,după legile refracţiei, decătre mediile refringente ale globului ocular şi formează,pe retină,imaginea obiectuluiaşezat în faţa ochiului. Sistemul optic al ochiului fiind un sistem convergent,formează, deasemenea,o imagine reală,răsturnată şi mai mică. La nivelul globului ocular razele luminoase suferă o triplă refracţie ;la nivelulcorneei şi a celor două feţe ale cristalinului. În sistemul dioptric al globului ocular, rolul principal în formarea imaginii îl joacă cristalinul,care funcţionează ca o lentilă biconvexă.Apropierea obiectului de lentilă determină depărtarea imaginii de lentilă,iar depărtareaobiectului de lentilă determină apropierea imaginii de aceasta. Globul ocular normal,care poartă denumirea de ochi emetrop,este astfelalcătuit,încât imaginea unui obiect de la care razele vin paralel cu axa ochiului să seformeze exact pe retină,fără ca în globul ocular să se producă vreo modificare.Modificarea curburii cristalinului pentru formarea imaginii pe retină poartă numele de acomodare vizuală pentru distanţă. În distanţele pentru care se face acomodareavizuală,putem distinge un punct de depărtare maximă,dincolo de care nu se mai faceacomodarea,se numeşte  punctum remotum ,şi un punct de depărtare minimă,la careimaginile sunt încă clare , se numeşte  punctum proximum,distanţa lui variind cu vârsta.Acomodarea vizuală pentru distanţă se realizează prin activitatea muşchiului ciliar care,prin fibrele aparatului suspensor acţionează asupra cristalinului,elasticitatea acestuia jucând un rol important în acomodare. În afară de acomodarea pentru distanţă,ochiul face şi o acomodare faţă deintensitatea luminii, care pătrunde în ochi prin pupilă. Pentru aceasta pupila se poate mărisau micşora cu ajutorul muşchilor dilatatori sau muşchilor sfincteri ai irisului,după cumlumina este mai puţin intensă sau este prea puternică.

4

Acomodarea pentru distanţă şi lalumină se realizează prin nervul ciliar , care produce contracţia muşchiului ciliar,prin fibrele parasimparice ale nervului oculomotor comun (III) , ce acţionează asupra muşchilor circulari ai irisului şi micşorează pupila (mioză), precum şi pentru  fibrele simpatice, careacţionează asupra muşchilor radiari şi măresc pupila (midriază). Acomodarea faţă dedistanţă, cât şi faţă de lumină se fac prin mişcări reflexe,care sunt involuntare şi spontane Există două tipuri de diplopie fiziologică: omonimă, când imaginea este de aceeaşi parte cu ochiul care o formează (când indexul dedublat este în spatele celui fixat sau în spatele ariei Panum constatăm că dacă închidem ochiul drept dispareimaginea din dreapta şi invers);

heteronimă, când imaginea este de partea opusă ochiului ce o formează (când indexul dedublat  almâinii stângi  este în faţa celui fixat sau în faţa ariei Panum se constată că, dacă închidem ochiuldrept dispare imaginea din stânga şi invers)

Bolile analizatorului vizual

De-a lungul dezvoltării ştiinţelor psiho-medicale pedagogice şi defectologice, preocupările privind deficienţa de vedere au inclus şi asidue căutări şi demersuri de clarificări conceptuale şi de operare cu o terminologie ştiinţifică adecvată.

Deficienţa de vedere este inclusă, cum este şi firesc, în cadul deficienţelor senzoriale datorate afectării organelor de simţ, fiind studiată prioritar de tiflopedagogie,încercările de găsire a unei definiţii clare şi cuprinzătoare a de-ficienţei vizuale au existat de la începuturile tiflopedagogiei româneşti.

Astfel, Dimitrie Rusticeanu, în anul 1912, defineşte astfel: „orb -în sensul ştiinţific - e un ochi care nu simţeşte lumina deloc, deci nu e în stare sa observe ziua şi noaptea. Orb, în sens practic, e un individ a cărui putere de a vedea" la ambii ochi e vătămată pe totdeauna şi nu e curabilă, aşa că nu se poate duce singur pe drumuri străine. Deci, e orb acela care la o distanţă de un metru nu e în stare să numere de-getele de la mâna mişcătoare. Buni de primit în Institutul de orbi sunt acei copii care poseda o capacitate de a vedea aşa de neînsemnată că nici cu ajutorul ochelarilor nu cunosc tiparul din abecedar şi deci dar nu pot lua parte la învăţământ, cât şi cei adulţi care, din cauza miopiei câştigate, nu-şi pot îndeplini chemarea ce pretinde destoinicie de vedere. Consecinţele ambliopiei se restrâng în primul rând asupra indicilor funcţionali ai vederii, necesitând măsuri medicale chirurgicale şi psihopedagogice adecvate; după cum a reieşit din cele expuse mâi înainte, bolile responsabile de o deficienţă vizuală care evoluează cu alterarea capacităţii funcţionale a ochiului, sunt foarte multe, cu eti-ologie, simptomatologie, evoluţie şi prognostic foarte diferite , în continuare,este o prezentare mai detaliată a acelora care sunt mai frecvent întâlnite în mediul şcolar, pentru cunoaşterea aspectelor principale ale bolii, în scopul depistării precoce şi identificării ei, al adaptării celor mai eficiente măsuri medicale şi

5

psihopedagogice pentru diminuarea consecinţelor ei pe toate planurile dezvoltării copilului în şcoală.

Miopia este o ameţropie (tulburare sau viciu de refracţie) în care, din cauza unor modificări structural-funcţionale, razele de lumină sunt focalizate în faţa retinei; modificările constau fie în lungimea sau alungirea prea mare a diametrului antero-posterior al globului ocular, fie în puterea de refracţie foarte accentuată a corneei sau cristalinului. Aspectul clinic este foarte caracteristic: ochi măriţi, privirea nesigură, înceţoşarea imaginilor, lăcrimare, disfuncţionalităţi în fixarea obiectului, tendinţa de a apropia obiectul de perceput, dureri musculare uşoare din cauza încordării exagerate a muşchilor convergenţei, care produce oboseală vizuală, dureri de cap. Obiectele apropiate sunt percepute fără acomodaţie, prin re-ducerea funcţionalităţii muşchilor, dar imaginea de pe retină este neclară, când obiectele sunt'localizate la distanţă mai mare. Este deci afectată vederea la distanţă prin diminuarea acuităţii vizuale şi alterările câmpului visual, în general, evoluţia miopiei este lentă, progresând odată cu vârsta, într-un ritm puţin precizat - după unii autori, o jumătate de dioptrie creştere pe an (dioptria fiind unitatea de măsură a puterii de refracţie a ochiului şi respectiv a lentilelor ochelarilor - dar depinzând de gradul de solicitare vizuală.

Există două forme de miopie:

a. benignă, mai puţin gravă şi cu evoluţie lentă până la 20-21de ani, dar direct favorizată de activităţile şcolare care solicită prioritarvăzul, mai ales în condiţiile de luminozitate inadecvate, prin solicitărilede acomodare şi convergenţă a ochiului pentru vederea de aproape,care pot conduce la alungirea diametrului antero-posterior al ochiului.

Este necesară corecţia erorilor de refracţie cu lentile divergente, concave (notate cu „-") pentru creşterea eficienţei vederii, dar şi spre a evita unele consecinţe pe plan fiziologic (deformările coloanei' vertebrale, prin atitudini posturale defectuoase) sau pe plan psihologic (formarea unor percepţii şi reprezentări neclare şi incorecte).

b. malignă (forte evolutivă), cu grad mare al viciului de refracţie (10-40 dioptrii) ereditatră şi cu evoluţie şi prognostic puţin favorabile, deoarece se însoţeşte în cele mai multe'cazuri cu leziuni ale fundului de ochi şi tulburări'ale tensiunii maculei, cu degenerescentă tapeto-retiniană,' coroidoză sau dezlipiri de retină, conducând spre cecitate.

6

Corecţia optică este parţial eficientă, fiind tot mai des folosite lentilele de contact. Dintre măsurile medicale si psiho-pedagogice adjuvante corecţiei optice, menţionăm:

* supraveghere medicală strictă;

4 evitarea efortului fizic şi vizual excesiv;

* evitarea stresului psihîc şi a altor factori care pot favoriza apariţia consecinţelor secundare;

* plimbări în aer liber; iluminare potenţată a clasei şcolare, a camerei de lucru, a clubului, internatului

etc.

« alternarea activităţilor cu odihna vizuală;

* o poziţie şi distanţă corecte la citit-scris;* material didactic adecvat (caractere grafice suficient de mari şi

clare, caiete speciale etc.).

Hipermetropia - este ametropia ce apare când axul longitudinal al globului ocular este prea scurt din cauza insuficientei dezvoltări a globilor oculari sau când forţa de refracţie a mediilor refringente este prea slabă, ori curbura corneei prea redusă. Razele luminoase sunt focalizate dincolo de retină, fiind afectată vederea de aproape, la distanţă mică. Absenţa refracţiei corecte este compensată prin acomodaţie prin încordarea continuă a muşchilor ciliari ai cristalinului care poate conduce la hipertrofierea lor. Imaginea obiectelor distanţate este mai clară, în timp ce obiec-tele apropiate sunt percepute difuz, înceţoşat şi neclar. Semnele clinice sunt: lăcrimare, clipit des, congesţionarea pleoapelor, dureri de cap, mai ales în zona tâmplelor, senzaţie de somnolenţă, de oboseală vizuală, care se instalează repede, din cauza dificultăţilor de fixare a obiectelor, a neclarităţii şi suprapunerii literelor, imaginilor, care fac ineficientă vederea de aproape în orice activitate şi, mai ales, în scris-citit. Hipermetropia este proprie mai ales vârstelor mici (hipermetropie latentă, de mică gravitate, scăzând odată cu vârsta, deoarece

7

intervine compensaţia prin acomodarea cristalinului), în cazurile de hipermetropie accentuată (mare), care se însoţeşte în cele mai multe cazuri cu strabismul sau ambliopia congenitală (putând exista în subsidiar cauze organice de tipul leziunilor intraoculare), este necesară corecţia optică (ochelari cu lentile convexe (convergente), notate cu „+", precum şi un antrenament vizual specific.

Coloboamele congenitale - boli în care diverse părţi ale ochiului pot fi supuse deformării, gravitatea lor depinzând de momentul în care se produc. Se manifestă prin diminuarea acuităţii vizuale, fotofobie, pierderea câmpului vizual superior. Se însoţesc cu nistagmus, microftalmie, polidactilie sau retard mintal, având drept com-plicaţii secundare cataracta. Sunt eficiente lentilele de contact, precum şi măsuri profilactice (protejare de soare, ajutor optic).

Astiqmatismul este tot o ameţropie (viciu de refracţie), datorată imperfecţiunii curburii cristalinului sau corneei şi puterii de refracţie diferite în diferitele lor zone, putând fi, în cele m'ai multe cazuri, astigmatism miopie sau astigmatism hipermetropie. Razele sunt focalizate pe retină în mai multe puncte, la diferite distanţe de fovee, formându-se p imagine deformată şi neclară. Poate fi congenital, asociat cu ambliopia înnăscută sau dobândit în urma altor afecţiuni, remise cu sechele. Semnele clinice ale astigmatismului mare sunt dureri intrapcu-lare datorate efortului de acomodare a ochiului, alterarea vederii de aproape, ştearsă şi deformată, cu imagini neclare cu figuri alungite, cu erori în diferenţierea literelor asemănătoare (mai ales cele cu elemente verticale - N, M, H). Măsurile ce se impun sunt corecţia optică (ochelari cu lentile cilindrice sau lentile de contact) şi antrenament vizual specific.

Daltonismul este un defect al vederii care constă în imposibilitatea de percepţie a uneia sau a mai multor culori. Deşi această deficienţă nu se tratează, daltoniştii nu au impresia că suferă de vreun handicap deoarece ei dezvoltă alte căi de a vedea lumea.  Boala ereditară a vederii, daltonismul atinge mai ales bărbaţii. Acest sexism al maladiei este consecinţa localizării cromozomiale a genelor implicate în percepţia colorată: două dintre ele, genele care codează pigmenţii roşu şi verde, se situează pe cromozomul sexual X, pe care bărbaţii îl au doar într-un singur exemplar. Adesea, prin termenul de daltonist se înţelege doar incapacitatea de a vedea culorile roşu şi verde, însă se cunosc aproape tot atatea forme de daltonism pe câte culori există. Cei care suferă de acromatopsie, de exemplu, nu disting nicio culoare, doar nuanţe de negru, alb şi gri. Această boală nu evoluează, dar nici nu este tratabilă.Din punct de vedere funcţional, retina fiecărui ochi are o jumătate nazală şi una temporală. Datorită modului particular de încrucişare a fibrelor nervului optic la nivelul chiasmei optice, hemiretina nazală stângă devine

8

corespondentă cu hemiretina temporală dreaptă şi invers. Astfel imaginile proiectate pe hemiretinele stângi, ajung în aria vizuală a emisferei cerebrale stângi şi invers. 

Anizometropia consta intr-o diferenta de refractie intre cei doi ochi. Ea se produce atunci cand un ochi este emetrop iar celalalt sufera un viciu de refractie dintre cele mentionate mai sus. De asemenea, vorbim de anizometropie cand cei doi ochi sunt ametropi, dar de tipuri si grade diferite ale tulburarii refractiei. De obicei, aceasta anomalie este ereditara. Corectarea se face cu lentile diferite pentru fiecare ochi, in functie de gradul si de tipul de tulburare a fiecaruia.

Prezbiopia reprezinta diminuarea puterii de acomodare a ochiului o data cu inaintarea in varsta, mai ales la distingerea obiectelor de aproape. Pe masura apropierii de varsta medie, cristalinul (lentila ochiului) se subtiaza si isi pierde din elasticitate.

Acomodarea vizuala reprezinta capacitatea cristalinului de a-si modifica convexitatea si grosimea pentru a permite focalizarea obiectelor aflate la diferite distante. Pierderea acestei proprietati duce la diminuarea vederii, deoarece obiectele nu mai sunt focalizate bine.

Aceste probleme incep sa fie remarcate in jurul varstei de 45 de ani, cand pentru a citi dintr-o carte sau dintr-un ziar, acestea trebuie indepartate de ochi pentru a vedea mai bine.

In mod normal, muschii care sustin cristalinul se relaxeaza si se contracta in functie de distanta la care se afla obiectele. In prezbiopie muschii inca functioneaza, dar cristalinul isi pierde din elasticitate si nu-si mai poate modifica convexitatea pentru a vedea bine obiectele de aproape.

Imaginile sunt focalizate in spatele retinei, in loc sa fie focalizate pe retina, aceasta determinand o vedere neclara. Pentru imbunatatirea vederii se mareste distanta dintre obiect si ochi si astfel proiectia va avea loc la nivelul retinei. De exemplu, se poate indeparta ziarul pana se obtine o imagine buna. Din acest motiv prezbiopia este uneori numita sindromul "bratului scurt".

Prezbiopia este un proces normal in cadrul imbatranirii. O data cu inaintarea in varsta cristalinul se subtiaza si isi pierde din elasticitate iar muschii ce sustin cristalinul sunt si ei usor afectati. Aceste doua schimbari scad capacitatea de acomodare in special pentru vederea la apropiere. Insa aceste modificari apar gradat, desi poate parea ca aceasta diminuarea a acomodarii survine brusc.Principalul simptom al prezbiopiei este vederea neclara in special in distingerea obiectelor apropiate. Aceasta se inrautateste la lumina slaba sau pe un fond de oboseala. Prezbiopia poate de asemenea sa produca cefalee (dureri de cap) sau astenopie (oboseala ochilor).

9

Cataracta este o pelicula fina opaca aparuta la nivelul cristalinului, care blocheaza pasajul fasciculului luminos catre retina (componenta nervoasa a globului ocular la nivelul careia se formeaza imaginea), cauzand tulburari de vedere.

Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii oftalmologice.

Cataracta apare datorita opacifierii cristalinului (lentila globului ocular). Anumiti factori predispun la aparitia bolii si anume:varsta inaintata, imbatranirea (cataracta senila)expunerea excesiva la raze ultraviolete (UV), si anume, lumina naturala, expunerea artificiala (saloane pentru bronzat artificial) diabetul zaharat, in special diabetul decompensat (cu valori mari ale glicemiei) alte boli oftalmologice: glaucomul (cresterea presiunii intraoculare), uveita cronica, retinita pigmentara (boala degenerativa a celulelor cu bastonase si conuri de la nivelul retinei) sau dezlipirea de retina tratamentul cronic cu corticosteroizi (medicamente antiinflamatorii puternice) expunerea frecventa sau tratamentul cu raze X agregarea familiala (factorii genetici), unele persoane mostenesc o anumita predispozitie pentru aparitia cataractei vitrectomia (indepartarea lichidului din interiorul globului ocular), in special in randul persoanelor de peste 50 de ani. Studiile arata ca peste 80% dintre persoanele care sufera o vitrectomie, dezvolta si cataracta in intervalul 6 luni si 3 ani de la interventia initiala.leziunile oculare, o cauza mai rara de cataracta, intalnita mai ales in randul copiilor

Igiena analizatorului vizual

Calculatorul, cititul, televizorul sau o simpla plimbare in parc, toate aceste activitati solicita si obosesc ochii. Desi viata multor persoane este una foarte aglomerata, sunt necesare doar 15-20 de minute pe zi pentru a ingriji si relaxa ochii. O igiena corecta asigura o conservare a frumusetii ochilor si poate ajuta in prevenirea unor afectiuni oftamologice. In primul rand e important de stiut ca ochii trebuie ingrijiti permanent, nu numai cand sunt bolnavi. Astfel, in mod uzual, ochii

10

se spala de cateva ori pe zi (de cate ori simtiti nevoia) cu apa curata, la temperatura camerei, fara ceaiuri sau alte solutii, dupa care se foloseste un prosop curat pentru uscare. De asemenea, in fiecare seara, inainte de culcare persoanele care se machiaza trebuie sa se demacheze cu produse speciale pentru ochi.  Prosopul, produsele cosmetice si fardurile sunt lucruri personale, ce nu se imprumuta altor persoane,  prin intermediul lor putandu-se transmite o multitudine de boli (exemple: conjunctivite, blefarite).In ceea ce priveste igiena ochiului, cu blefarita sau conjunctivita, lucrurile stau putin altfel.      Iata cateva raspunsuri la cele mai frecvente intrebari adresate de pacienti medicului.1. Cu ce curatam ochii?R: Cu apa fiarta si racita, la temperatura camerei, cu ser fiziologic sau cu servetele de igiena oculara, de unica folosinta (se gasesc in farmacii). 2. Cum curatam ochii?R: Un tampon de vata sau un disc pentru demachiere se inmoaie in apa sau ser si se curata ochiul (dupa ce a fost inchis) printr-o miscare ferma dinspre nas spre inafara, insistandu-se in portiunea interna a pleoapelor (langa nas) unde se aduna de obicei secretiile. 3. De cate ori curatam ochii?R: Obligatoriu inainte de a pune picaturile sau/si unguentul recomandat de medic si in plus ori de cate ori simtiti ca e nevoie. 4. Cum se face masajul ciliar (masajul pleoapelor) indicat in cazul blefaritelor?R: Se spala mainile cu apa si sapun.Se ia un betisor de urechi steril si se introduce in solutia specifica masajului ciliar, recomandata de medicul dv. oftalmolog, de ex. blefagel, blefarosampon.Se tractioneaza usor pielea de la nivelul unghiului extern al ochiului pana cand cele doua margini ale pleoapelor sunt drepte.Se trece cu betisorul de urechi umezit la baza genelor/cililor (superior si inferior) dinspre exterior spre interior (spre nas) si invers timp de 1 pana la 3 min.

11