Biografie

JONATHAN EDWARDS

Unul din cei mai binecuvântaţi bărbaţi folosiţi de Dumnezeu în producerea trezirilor spirituale, a fost Jonathan Edwards. Predicile sale tăioase deşteptau suflete. Şi odată deşteptate, intervenea o criză spirituală, îşi dădeau seama de vinovăţia lor faţă de un Dumnezeu mare şi atotputernic, se înspăimântau, agonizau, se aruncau pe genunchi sau cu faţa la pământ şi strigau către Dumnezeu să se îndure de ei, să le ierte păcatele. Aceasta s-a petrecut cu sute, cu mii de suflete, chiar la o singură predică. Conform unor date statistice, Dumnezeu a trezit prin el a şasea parte din populaţia Americii de pe acea vreme. Această lucrare e cunoscută în istorie ca “marea trezire”. Jonathan Edwards s-a născut la 5 octombrie 1703 în localitatea East Windsor, Connecticut. Aici tatăl său s fost pastor la biserica Congregaţională timp de 63 ani. Mama sa a fost de asemenea fiică depastor. Frământările politice din acea vreme din Europa au influenţat mult situaţia coloniilor din America. Conducătorii religioşi de pe atunci au devenit preocupaţi de situaţia politică, iar treburile religioase şi partea morală au fost lăsate la o parte. Drept urmare, viaţa bisericilor a intrat în declin. Ba chiar au ajuns să adopte o înţelegere denumită “Legământul de jumătatea drumului” prin care cei neconvertiţi erau primiţi în biserică cu drept de a participa la toate lucrările, afară doar de dreptul la vot. Aceasta a umplul bisericile puritane cu membri nenăscuţi din nou. Astfel, în loc ca biserica să schimbe lumea, s-a petrecut invers, lumea a schimbat biserica. Duhul lumesc a început să se manifeste pretutindeni. A fost o perioadă de prăbuşire spirituală. Dar tocmai această stare a creat climatul prielnic pentru treziri spirituale. Întunericul gros este înainte de revărsatul zorilor. De aceea cei credincioşi nu trebuie să deznădăjduiască atunci când văd prăbuşirea vieţii spirituale. Din contră, atunci trebuie să strige mai mult ca oricând către Dumnezeu şi să strige către păcătoşi să se trezească. Atunci Dumnezeu ridică un om prin care Duhul Sfânt face trezirea multora. Aşa a fost în această vreme. Încă de copil, Johnatan a dat semne de ceva deosebit. La vârsta de 6 ani a început studierea limbii latine. La 10 ani a început să scrie eseuri despre insecte şi despre ştiinţele naturale. Mintea sa era activă şi ridica o seamă de întrebări, care remarcau spiritul său de observaţie. La vârsta de 13 ani a intrat la facultatea Connecticut, renumita Universitate Yale de mai târziu. El deja ştia greaca, ebraica şi latina. Ca şi copil, deseori se retrăgea la o parte şi petrecea ore întregi în rugăciune. Convertirea sa a avut loc la vârsta de 17 ani. La 19 ani, a fost ordinat ca predicator, iar la terminarea studiilor teologice a acceptat pastoratul Bisericii Presbiteriene din New York, unde a stat doar 8 luni,deoarece a fost numit profesor asistent la Yale, unde a rămas 2 ani. În anul 1729, mourned binnacle său care a fost postural Bisericii din Northampton, Jonathan Edwards a preluat toate îndatoririle pastoratului acelei biserici. Se ruga de două ori pe zi şi studia 13 ore pe zi. El îşi lua un subiect, apoi mergea la tăiat de lemne în pădure, se plimba sau făcea o altă lucrare şi în timpul acesta, el medita asupra subiectului. Edwards avea obiceiul de a-şi scrie predicile, iar la amvon le citea. El ataca vehement păcatele vremii şi vorbea despre judecăţile dumnezeieşti. Pe data de 4 iulie 1735, el se afla în oraşul Enfield, Connecticut, unde oamenii s-au adunat să-l asculte. Când au intrat, aceştia discutau între ei şi râdeau gălăgios. Ba unii chiar îşi băteau joc de el. Predicatorul Wilbur Chapman ne spune ceva despre evenimentele care s-au petrecut în vechea biserică, unde a predicat mişcătorul mesaj: “Păcătoşii în mâinile Dumnezeului aprins de mânie”, având ca text Deuteronom 32:35. El spune despre Edwards: “El avea un manuscris pe care îl ţinea cu amândouă mâinile înaintea feţei, aşa că poporul nu-I putea vedea faţa. El citea înainte şi poporul a fost puternic mişcat. Un bărbat a mers la banca din faţă, a îngenunchiat şi a strigat: “Domnule Edwards, ai milă de mine!” Alţii se ţineau de spătarul băncii ca să nu alunece în pierzare. Eu am văzut stâlpii, pe care unii I-au cuprins în braţe căci li se părea că ziua judecăţii a căborât peste ei.” Predica aceea a fost memorabilă. Ea a intrat în istorie. Prin ea Dumnezeu a declanşat “Marea trezire spirituală”. Gălăgia şi râsetele zgomotoase de la început au amuţit deodată şi au început oftatele şi gemetele, ochii li s-au umplut de lacrimi şi sufletul de groază. Toată lucrarea era dumnezeiască, căci Edwards doar citea predica. Nu vorbea înflăcărat şi nu făcea nici cel mai mic gest. Stilul său era concis şi ţinea la trezirea conştiinţei. Era un om raţional, nu sentimental, de aceea nu apela la emoţii. Era convins de depravarea firii pământeşti, îşi dădea seama de împietrirea ascultătorilor săi, de completa lor nepăsare faţă de Dumnezeu şi era conştient că numai printr-o confruntare puternică a poporului cu păcatele sale, vor putea fi treziţi ca să se pocăiască. Predicile sale erau directe, tăioase, fără înflorituri poetice, fără gesturi dramatice, fără citate din filozofi, ci biblice, puternic raţionale şi însoţite de puterea Duhului Sfânt, care făcea Cuvântul să sfărâme stânca. Pregătirea unei predici era istovitoare pentru el. Îi lua o zi întreagă de 12 – 13 ore. Aşa se explică faptul că ele au rămas peste veacuri. Azi, unii folosesc 10 – 15 minute pentru pregătire, de aceea nu e de mirare că unii ascultători, la terminarea predicii nu ştiu ce li s-a vorbit. Pentru el pregătirea avea două laturi: aceea a minţii prin studiu şi aceea a sufletului prin rugăciune.

Autorul cărţii “America’s Great Revivals” spune că trezirea a început cu o tânără. De la ea, focul trezirii a trecut la ceilalţi tineri, apoi la cei bătrâni. Trezirea a cuprins întreg oraşul. Un deosebit interes pentru lucrurile spirituale a pus stăpânire pe toţi. Nu se mai discuta despre cele trecătoare, ci despre cele veşnice. Lumea a început să caute pe Dumnezeu. Cei treziţi mărturiseau celorlalţi cum Dumnezeu a lucrat în viaţa lor. Clădirea bisericii a devenit neâncăpătoare. În timp de şase luni au fost 300 de convertiţi din populaţia de 1100 a orăşelului lor. De aici, ca un foc purtat de vânt, trezirea a trecut la alte oraşe. Prin anul 1744, mişcarea de trezire a încetat. După anul 1748, unii au început să critice măsurile lui Edwards şi să ceară reinstaurarea “Legământului de jumătatea drumului”, prin care cei neconvertiţi puteau fi primiţi în biserică. Edwards s-a opus, iar pe data de 22 iunie 1750. După 23 de ani, a trebuit să părăsească ăastoratul bisericii din Northampton. De la acea dată, el a lucrat ca misionar la indienii din Stockbride, un sat din Massachusetts. Colegii lui academici l-au acuzat că îşi iroseşte acolo în pustiu abilităţile sale intelectuale, dar acolo, în timp de şapte ani el a scris o seamă de cărţi, care au influenţat generaţiile următoare. Lucrarea lui a fost binecuvântată şi mulţi indieni au fost convertiţi. Deşi a avut o pregătire academică foarte înaltă, a avut şi o minte sclipitoare şi a ştiut să dea mesajul Evangheliei în limbajul cel mai simplu, ca să fie înţeles de indieni. Biografii lui sunt de părere că el a fost stimulat în această misiune de David Brainerd. Acesta a lucrat printre indieni până a fost răpus de tuberculoză. După moartea lui, Edwards I-a publicat jurnalul său zilnic, care a devenit o mare binecuvântare pentru mulţi. În toamna anului 1757, Edwards a fost ales preşedinte al Universităţii Princeton. Abia şi-a început activitatea, dar n-a putut face prea multe deoarece la 22 martie 1758, în vârstă de 55 ani, a plecat în veşnicie. Biograful Courtney Anderson spune că cei mai mulţi istorici sunt deacord că America a avut în secolul al XVIII-lea două minţi strălucite: Benjamin Franklin şi Jonathan Edwards. Mulţi sunt de părere că în alte împrejurări. Edwards ar fi devenit un bărbat de ştiinţă mai mare ca Franklin. Desigur, ca filozof şi teolog el a fost fără pereche în vremea sa. Cu oameni deosebiţi care se lasă în mâna Sa, Dumnezeu e gata să facă lucrări deosebite. Eşti tu cu totul predat Lui?