Universitatea „Lucian Blaga” din SibiuECTS Anul III semestru ICentru Câmpeni

PROIECT

Rolul și importantanța resurselor umane în organizațiile moderne

Proiect realizat de studenta: Bec Marcela

CUPRINS

1. Introducere2. Resursele umane3. Rolul și importanța resurselor umane4. Manegmentul resursei umane5. Concluzii

1.INTRODUCERE

Dintre resursele care se folosesc în orice întreprindere cea mai importantă este resursa umană. Societatea modernă se prezinta ca o rețea de organizații care apar, se dezvoltă sau dispar. În aceste condiții, oamenii reprezintă o resursă comună si, totodată, o resursă - cheie, o resursă vitală, a tuturor organizațiilor, care asigură supraviețuirea, dezvoltarea si succesul competițional al acestora. Aceastã realitate a determinat tot mai multi specialiști in domeniu să afirme cã din ce în ce mai mult avantajul competitiv al unei organizatii rezidă în oamenii săi. Focalizarea concepţiei manageriale pe resursă umană reprezintă o soluţie posibilă de realizare a performanţelor indiferent de domeniul de activitate. Fără prezenţa efectivă a oamenilor care ştiu ce, când şi cum trebuie făcut, ar fi imposibil ca organizaţiile să-şi atingă obiectivele. Orice afacere este sortită eşecului dacă întreprinzătorul nu acordă atenţia cuvenită acestei resurse, care dintre toate resursele este singura creatoare de valoare, este o resursă cheie, o resursă vitală, care asigură supravieţuirea dezvoltarea şi succesul competiţional al tuturor organizaţiilor

Esenţa oricărei organizaţii este efortul uman, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, în mare măsură, de comportamentul oamenilor în cadrul organizaţiei. Orice om de afaceri trebuie să aibă în vedere permanent următoarele aspecte referitoare la resursele umane: • reprezintă una din cele mai importante investiţii ale organizaţiei; • sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare precum şi capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite , pentru a face faţă noilor provocări sau exigenţelor actuale şi de perspectivă; • sunt singurele resurse inepuizabile de creativitate, de soluţii şi idei noi, originale şi valoroase; • sunt singurele capabile să producă şi să reproducă toate celelalte resurse disponibile ale unei organizaţii; • oamenii constituie bunul cel mai de preţ al organizaţiei; • constituie un important factor care trebuie înţeles, motivat şi antrenat în vederea implicării cât mai depline şi profunde în realizarea obiectivelor organizaţionale; Convinşi fiind că resursele umane sunt principala resursă strategică ale oricărei organizaţii, orice conducător trebuie să acorde importanţă maximă unor activităţi ca: atragerea şi folosirea resurselor umane, asigurarea compatibilităţii între cerinţele posturilor şi competenţa personalului, formarea şi dezvoltarea resurselor umane, managementul carierei personalului, evaluarea performanţelor profesionale, motivarea personalului şi nu în ultimul rând, conceperea modalităţilor de realizare a

unui sistem al organizaţiei care să asigure satisfacţii şi posibilitatea de armonizare a obiectivelor personale cu cele organizaţionale.

2.RESURSELE UMANE

Definiție: Resursele umane aparţin sferei largi a resurselor (economice şi extraeconomice). In economie noţiunea de resursă este introdusă relativ recent. RESURSA = " Totalitatea elementelor materiale si umane, reale si monetare, ce pot fi atrase si utilizate in productia de bunuri economice in scopul satisfacerii nevoilor sociale. " (N. Dobrota)

Conceptul de resurse umane semnifică totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale pe care oamenii le utilizează în procesul muncii. Noţiunea de resurse umane vizează atât elemente de ordin tehnico-economic cât şi de ordin social. În conţinutul acestei noţiuni este inclusă atât experienţa dobândită în timpul muncii cât şi aptitudinile native şi cele obţinute prin procesul de instruire şi perfecţionare profesională Termenul de resursă umană apare tărziu si s-a răspândit la începutul anilor 1980, înlocuind termenul de "funcție de pesonal" apărut după cel de al doilea razboi mondial. Resursele umane se constituie într-un proces interactiv între manager si salariați de negociere a ceea ce managerul solicită (valorizeaza si vrea sa valorifice) si ceea ce salariații ofera. „Resursa umana”depinde de ceea ce o comunitate umana apreciaza ca important, util, necesar. Resursa umana este limitata cantitativ, dar inepuizabila, nelimitata calitativ. Caracteristici ale resurselor umane: - resurse rare cu o importanța in cadrul modelelor manageriale bazate pe om (competente). Reconstrucția resursei umane pe baza unui sistem mai exigent de valori si norme (cunoștințe, creativitate, personalizare, responsabilitate) face ca aceasta sa devina o resursa foarte rara, de ordin strategic. - o resursa regenerabila (prin procese de educatie) se reproduce pe scara largită; - o resursă creatoare prin capacitatea de a produce noi relații materiale și ideale; - o resursă perisabila (aptitudinile nefolosite se pierd sau se demodeaza); - o resursă capabila de a se bloca, a intra în criza și a introduce noi factori de risc = folosirea oamenilor impune un anumit grad de motivație a acestora si un nivel de cunoastere care nu se obțin automat si permanent. Resursele umane reprezintă însăşi organizaţia. Oamenii reprezintă o resursă comună, resursă cheie, o resursă vitală de azi şi de mâine a tuturor organizaţiilor, care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul competitiv al acestora.

Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare precum şi capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile

limite, pentru a face faţă noilor provocări sau exigenţe actuale. Acestea sunt valoroase, rare, dificile de imitat şi, relativ, de neînlocuit.

1 Revista Antreprenoriat Transilvan

Resursele Umane - elemente strategice ale organizaţiilor

Conf.univ.dr.Ioan PASTOR

Resursele umane reprezintă una dintre cele mai importante investiţii ale unei organizaţii, ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp. Organizaţiile cheltuiesc sume importante cu angajaţii lor, iar datorită costurilor antrenate nu numai remunerarea personalului, ci şi angajarea, menţinerea şi dezvoltarea personalului reprezintă una dintre cele mai evidente investiţii în resursele umane. Investiţia în oameni s-a dovedit a fi calea cea mai sigură de a garanta supravieţuirea unei organizaţii sau de a asigura competitivitatea şi viitorul acesteia.

Resursele umane constituie elementul creator, activ şi coordonator al activităţii din cadrul organizaţiilor, ele influenţând decisiv eficacitatea utilizării resurselor materiale, informaţionale şi financiare. Accentuarea rolului resurselor umane nu înseamnă însă o subevaluare a celorlalte resurse. Conceperea sistemică a activităţii de dezvoltare economico-financiare implică abordarea factorului uman în strânsă interdependenţă cu resursele materiale şi financiare, pornind de la obiectivele fundamentale, la a căror realizare concură împreună, de la conexiunile de esenţa ce există între ele.( HR Support Services - Servicii Externalizate de Resurse Umane)

3.ROLUL ȘI IMPORTANȚA RESURSELOR UMANE

Societatea modernă se prezintă ca o reţea de organizaţii care apar, se dezvoltă sau dispar. Organizaţiile există deoarece oamenii au capacităţi fizice şi intelectuale variate dar şi capacitatea de a dezvolta organizaţia. Prin urmare, organizaţiile implică oameni şi, în final, depind de efortul acestora.

În aceste condiţii, oamenii reprezintă o resursă comună şi totodată o resursă cheie, vitală a tuturor organizaţiilor, resursă care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul competiţional al acestora. Fără prezenţa efectivă a oamenilor care ştiu ce, când şi cum trebuie făcut, este imposibil ca organizaţiile să-şi atingă obiectivele.

Esenţa oricărei organizaţii este efortul uman, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, în mare măsură, de comportamentul oamenilor în cadrul organizaţiei. Deci, organizaţiile există deoarece oamenii lucrează împreună pentru realizarea obiectivelor organizaţionale, în vederea îndeplinirii propriilor lor obiective. Prin urmare, resursele umane reprezintă însăşi organizaţia. Fiind o componentă a creşterii economice, resursele umane au o dublă apartenenţă: pe de o parte ele aparţin sferei demografice, iar pe de altă parte, aparţin sferei economice. Adaptându-se şi evoluând după legităţile ambelor domenii, problematica resurselor umane este foarte complexă.

Resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiţii ale unei organizaţii, investiţie care s-a dovedit a fi calea cea mai sigură de a garanta supravieţuirea unei organizaţii sau de a asigura competitivitatea şi viitorul acesteia, ceea ce i-a determinat pe specialiştii în domeniu să afirme că "în noua societate informaţională, capitalul uman a înlocuit capitalul financiar, ca resursă strategică." Nu trebuie uitat faptul că oamenii fac competitivă o organizaţie şi nu doar valoarea capitalului pe care aceasta îl deţine.

Omul este într-o organizaţie mai mult decât o simplă componentă a factorilor de producţie. Într-un sistem economico-social, realizarea obiectivelor este esenţială dar ea nu trebuie efectuată în detrimentul demnităţii umane. Nu prin demolarea valorilor, ignorarea nevoilor individuale şi nivelarea personalităţilor se poate obţine succesul ci prin respectarea fiecărui om, deoarece fiecare om este unic. Omul este o fiinţă inimitabilă care trebuie tratată cu respect, indiferent de poziţia din cadrul organizaţiei şi în mod diferenţiat, luând în considerare aptitudinile, cunoştinţele şi aspiraţiile fiecăruia.

Atitudinea tradiţională faţă de forţa de muncă consta în tratarea oamenilor ca simple cheltuieli sau costuri care trebuie menţinute la un nivel cât mai scăzut şi recuperate cât mai rapid. În opoziţie cu această abordare, numeroşi specialişti în domeniul resurselor umane consideră o necesitate tratarea personalului ca fiind un capital de investiţii pentru dezvoltarea ulterioară a organizaţiei, o resursă strategică a cărei utilizare trebuie în permanenţă optimizată. De fapt, resursele umane sunt primele resurse strategice ale firmei, iar administrarea şi buna gestionare a lor este prioritară. În consecinţă, angajaţii unei organizaţii sunt consideraţi resurse care trebuie antrenate şi dezvoltate, dezvoltarea personalului devenind un factor de producţie, fiind considerată ca unul dintre domeniile strategice ale oricărei organizaţii.

Importanţa strategică a resurselor umane este evidenţiată şi de faptul că acestea reprezintă o "variabilă critică" în succesul sau insuccesul oricărei organizaţii, cu atât mai mult cu cât succesul şi insuccesul pe termen lung al

unei organizaţii depind de existenţa unor oameni potriviţi la locul potrivit şi în momentul potrivit, în condiţiile în care pe piaţa muncii cererea şi oferta pot avea implicaţii deosebite şi pot crea dificultăţi.

Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare, precum şi capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite, pentru a face faţă provocărilor sau exigenţelor actuale şi de perspectivă.

Unii specialişti1 în domeniu au demonstrat că resursele umane îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi considerate sursa principală de asigurarea a competitivităţii, deoarece aceste resurse sunt valoroase, rare, dificil de imitat şi relativ de neînlocuit.

Toate celelalte resurse ale organizaţiei sunt importante şi folositoare dar resursele umane reprezintă elementul de bază al organizaţiei, deoarece:

sunt singurele capabile să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia organizaţiei, fiind nu numai creatorul ci şi stimulatorul permanent al mijloacelor de producţie;

reprezintă singurul factor de producţie capabil să creeze direct sau indirect noi valori;

îndeplinesc un rol hotărâtor în procesul de transformare permanentă a naturii în bunuri destinate satisfacerii nevoilor întregii societăţi;

influenţează într-o măsură decisivă eficacitatea utilizării resurselor materiale, financiare şi informaţionale.

Resursele umane sunt, de asemenea, singurele resurse inepuizabile de creativitate, de soluţii şi de idei noi, originale şi valoroase.

Oamenii deţin potenţialul uman necesar pentru a crea bunuri materiale şi spirituale de valoare superioară care să satisfacă cerinţe noi sau să răspundă mai bine unor cerinţe deja existente. Oamenii proiectează şi realizează bunuri şi servicii, controlează calitatea, alocă resurse, iau decizii şi stabilesc sau elaborează obiective şi strategii.

Prin urmare, succesul organizaţiilor, gradul de competitivitate, progresul acestora depind tot mai mult de calitatea resurselor umane, de nivelul de creativitate al acestora, oamenii constituind "bunul cel mai de preţ al unei organizaţii", deoarece "omul sfinţeşte locul". În aceste condiţii, un număr tot mai mare de organizaţii sunt preocupate de calitatea totală a activităţilor, deoarece nu numai calitatea bunurilor şi serviciilor contează ci şi calitatea oamenilor pe care îi are o organizaţie.

Având în vedere aceste consideraţii, putem afirma cu certitudine că resursele umane reprezintă elementul creator, activ şi coordonator al întregii activităţi ce se desfăşoară în cadrul organizaţiilor moderne.

Accentuarea rolului resurselor umane în procesul de creştere a eficienţei economice a organizaţiilor nu trebuie să conducă la o subevaluare a importanţei celorlalte categorii de resurse: materiale, financiare şi informaţionale. Conceperea sistemică a firmelor şi a activităţilor care se desfăşoară în cadrul acestora implică abordarea resurselor umane în strânsă interdependenţă cu celelalte resurse, pornind de la obiectivele fundamentale, la a căror realizare participă împreună.

În concordanţă cu funcţia creatoare a resurselor umane, apare ca o necesitate stringentă crearea unui management al resurselor umane care să aibă ca scop creşterea potenţialului material al organizaţiei printr-o valorificare superioară a potenţialului său uman.

Importanţa strategică a resurselor umane a devenit, în decursul ultimilor ani, un laitmotiv: calitatea şi mobilizarea personalului tind să devină un atu al întreprinderilor, în aceeaşi măsură cu progresul tehnologic sau cu poziţia dominantă pe piaţă. În ultimii ani a fost luată în discuţie o altă problemă importantă: prin rolul tot mai mare acordat investiţiilor imateriale (brevete, licenţe etc.) şi prin integrarea progresivă a deciziilor privind personalul în sfera deciziilor importante ale întreprinderilor, se ajunge la managementul strategic al resurselor umane. Un indice al acestei integrări este participarea efectivă a managerilor din domeniul resurselor umane, în marile firme, la elaborarea strategiilor globale.

4.MANEGMENTUL RESURSEI UMANE

Organizarea activităţii de management „al resurselor umane”Orice aspect din activitatea unei firme este determinat de competenţă,

motivaţie şi eficienţă în organizarea personalului.Dintre toate sarcinile managementului, conducerea componentei umane este cea mai

importantădeoarece de ea depinde cât de bine este realizat totul într-o organizaţie."

Managementul resurselor umane este un factor de creştere a competitivităţii firmei şi a economiei naţionale în ansamblu, un factor important de progres economic şi social.

Managementul resurselor umane contribuie decisiv la armonizarea intereselor indivizilor cu obiectivele firmei şi ale societăţii, la împletirea armonioasă a raţiunilor economice cu raţiunile sociale atât în cadrul firmei, cât şi la scara comunităţii şi societăţii.

În condiţiile societăţii contemporane, ale progresului uriaş al cunoaşterii ştiinţifice, managementul resurselor umane îşi dovedeşte o dată în plus marea sa capacitate de performanţă, contribuind la micşorarea consumurilor de resurse limitate (pământ, muncă şi capital) şi poluante

(combustibili fosili), la micşorarea dependenţei creşterii economice de aceste resurse limitate, la armonizarea intereselor generaţiilor prezente cu generaţiile viitoare, la crearea unor mai bune condiţii de conservare a Planetei şi a vieţii în general.

Într-o viziune strict microeconomică, managementul resurselor de muncă este atât o funcţie a întreprinderii, alături de funcţiile comercială, de cercetare-dezvoltare, de producţie şi financiar-contabilă, cât şi o funcţie a conducerii de ansamblu a întreprinderii, alături de funcţiile de previziune, de organizare, de comandă, de coordonare şi de control .

Managementul resurselor umane se distinge şi se detaşează însă net de celelalte funcţii ale întreprinderii şi componente ale managementului în ansamblul său. Explicaţia rezidă din aceea că managementul resurselor umane constituie asocierea a două resurse: managerul şi managementul pe de o parte şi resursa de muncă pe de altă parte; ambele resurse au aceeaşi origine, umană, forma cea mai înaltă de organizare a materiei, a vieţii; nici o altă resursă sau asociere de resurse nu se poate compara cu asocierea pe care o reprezintă managementul resurselor umane.

Observând importanţa asocierii dintre aceste două resurse, managementul şi resursa umană, un industriaş american n-a ezitat să exclame:

“Luaţi-mi maşinile, clădirile, dacă vreţi, dar lăsaţi-mi personalul şi cadrele. Cu ei eu câştig banii”1 .

Citat după Mark Benain şi Jean-Claude Carron, Comment choisir votre politique des salaires, Editions D’Organisations, Paris, 1966, p. 29

Ţările care au atins un înalt nivel de dezvoltare economică (S.U.A. ş.a.) situează managementul în ansamblul său, deci inclusiv managementul resurselor umane în rândul celor mai importanţi factori de creştere economică.

Şi în ţara noastră se aud tot mai frecvent voci care consideră importanţa de prim plan a managementului. Pe acest fond general de recunoaştere a rolului managementului, literatura de specialitate de pretutindeni evidenţiază importanţa şi rolul decisiv al managementului resurselor umane .

Referindu-se la faptul că orice aspect din activitatea firmei este determinat de asigurarea competenţei, motivaţiei şi eficienţei în activitatea personalului, Rensis Likert subliniază expres că “Dintre toate sarcinile managementului, conducerea componentei umane este cea mai importantă deoarece de ea depinde cât de bine este realizat totul într-o organizaţie”

Managementul resurselor umane îşi dezvăluie lesnicios locul, rolul şi importanţa economică şi social-politică în măsura în care vom prezenta în

prealabil esenţa resurselor umane, principalele caracteristici ale acestora.Rensis Likert

Managementul resurselor umane constă în ansamblul activităţilor orientate către asigurarea, dezvoltarea, motivarea şi menţinerea resurselor umane în cadrul organizaţiei în vederea realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor acesteia şi satisfacerii nevoilor angajaţilor. Pe măsură ce organizaţiile se dezvoltă au de a face cu o serie de aspecte esenţiale ale managementului resurselor umane. Managerii creează un plan de atragere şi reţinere a persoanelor cu abilităţile de care are nevoie organizaţia. Implementarea planului presupune recrutarea, selecţia, integrarea, instruirea, recompensarea, alegerea beneficiilor celor mai potrivite şi evaluarea permanentă a performanţelor pentru a se verifica dacă sunt atinse obiectivele organizaţionale. Aceste activităţi reprezintă componentele managementului resurselor umane. Planul de resurse umane este creat în acord cu planul strategic al organizaţiei. Pe măsură ce organizaţia identifică oportunităţile de dezvoltare disponibile, este necesară corelarea lor cu abilităţile de care va fi nevoie pentru acoperirea lor. Recrutarea, instruirea şi programele de recompensare sunt create în vederea atragerii, dezvoltării şi păstrării oamenilor cu abilităţile necesare. Dezvoltarea resurselor umane implică un proces de instruire a oamenilor pentru a îndeplini sarcinile de care este nevoie în organizaţie. Problema constă în recunoaşterea tipului de instruire de care angajaţii au nevoie. Toate deciziile de instruire trebuie să ţină cont de motivarea angajatului supus formării. Există un număr de tehnici de instruire şi elemente necesare pentru ca un program de instruire să fie eficient. În evaluarea performanţelor este importantă atât evaluarea comportamentelor considerate adecvate, cât şi a celor neadecvate, precum şi acordarea echitabilă a recompenselor. Pentru asigurarea unor relaţii benefice între conducere şi angajaţi se desfăşoară o serie de activităţi cum sunt gestionarea conflictelor, consolidarea relaţiilor cu sindicatele sau reprezentanţii angajaţilor şi consilierea angajaţilor. Pe măsură ce îşi dezvoltă dimensiunile, orice organizaţie se confruntă cu probleme legate de nevoia de resurse umane. Dacă organizaţia este în creştere, trebuie stabilite metode de găsire şi angajare de oameni care să posede abilităţile solicitate. Acest lucru se reflectă de obicei într-o formă de planificare a resurselor umane. Analizându-se proiectele şi tendinţele viitoare ale organizaţiei, se estimează numărul de oameni de care este nevoie şi tipul de abilităţi şi competenţe pe care le solicită eventualele posturi vacante. O parte a acestui proces o reprezintă succesiunea managerială, adică determinarea numărului de manageri care se vor pensiona şi a măsurii în care organizaţia dispune de

oameni talentaţi care să-i înlocuiască. După dezvoltarea unui plan de resurse umane, trebuie urmaţi un număr de paşi necesari implementării planului. Prima parte esenţială a implementării este determinarea numărului de oameni cu anumite abilităţi de care este nevoie la un anumit moment. Următorul pas îl constituie recrutarea – o procedură folosită pentru atragerea oamenilor calificaţi să candideze pentru posturile libere din cadrul organizaţiei. După ce oamenii au fost atraşi să solicite postul, este folosită procedura de selecţie pentru stabilirea persoanelor care vor îndeplini efectiv sarcinile în organizaţie şi care vor fi angzațî. Oamenii nou angajaţi trebuie să fie învăţaţi care sunt regulile şi standardele organizaţiei, iar pentru aceasta este folosit un tip de program de integrare sau orientare. După ce oamenii au fost integraţi în sistem, de obicei este necesar să fie ajutaţi să îşi actualizeze capacităţile, atitudinile şi competenţele generale, aducându-le la nivelul considerat potrivit în organizaţie prin intermediul instruirii şi dezvoltării angajaţilor. Odată ce oamenii au început să funcţioneze în cadrul organizaţiei la nivelul potrivit apare problema recompensării lor adecvate. Sunt stabilite salariile considerate corecte pentru oamenii cu anumite abilităţi şi responsabilităţi ale postului, precum şi procedura potrivită de evaluare a performanţelor prin care conducerea poate lua decizii corecte de acordare a recompenselor oferite sub forma salariului sau promovării. Pe măsură ce oamenii se stabilesc în organizaţie, devin preocupaţi de beneficiile (asigurări de sănătate, concedii medicale şi de odihnă, fonduri de pensii) care le sunt oferite. Angajaţii pot să-şi aleagă reprezentanţi sau să se afilieze la un sindicat pentru a-şi proteja drepturile şi a-şi promova interesele şi prin urmare apare necesitatea angajării unei colaborări cu aceste structuri. Atunci când apar conflicte sunt necesare intervenţii calificate pentru a le gestiona şi rezolva constructiv. Pot fi de asemenea acordate angajaţilor servicii de consiliere în diverse aspecte din partea managerilor sau a unor specialişti. Toate aceste activităţi constituie substanţa relaţiilor angajaţi-conducere. Această serie de activităţi poartă numele de management al resurselor

umane.

Prima concluzie este că managerul are în organizaţie o serie de roluri integrate (vom vedea că acestea sunt în număr de zece). Statutul pe care i-l conferă autoritatea cu care este investit, în mod oficial, îi dă posibilitatea să aibă o mulţime de relaţii umane. Datorită acestor relaţii, managerul poate obţine informaţii pe baza cărora ia decizii şi stabileşte strategia. Deci, ca urmare a statutului pe care îl are, prin autoritatea cu care a fost investit, managerul are atribuţii interpersonale, care conduc la atribuţii informaţionale. Acestea două îi permit managerului să aibă atribuţii decizionale.

Resursele umane, principala resursă a companie

Resursele umane sunt primordiale intre cele de care dispune organizatia in desfasurarea activitatii pentru atingerea obiectivelor sale si, in consecinta, este logic sa se acorde o atentie cu totul deosebita gestiunii acestor resurse.

In centrul tuturor afacerilor sta omul. Toate celelalte resurse, terenuri, cladiri, mecanisme, utilaje, autovehicule sau bani sunt doar de importanta secundara. Fara oameni nu se pot face afaceri. Afacerile nu au alt scop decat sa serveasca nevoilor oamenilor. Desigur, oamenii au roluri diferite in cadrul unei afaceri si au multe legaturi cu alte afaceri. Oamenii sunt angajatii unei afaceri. Uneori ei sunt managerii acesteia, alteori sunt furnizori, clienti, creditori, debitori si deseori sunt actionari ai unei initiative. In mod frecvent insa ei pot avea toate aceste atribute, la un loc. Importanta fiintei umane in conducerea cu succes a unei afaceri este cea care face din 'Managementul resurselor umane' componenta esentiala pentru toti managerii. Aceasta responsabilitate este nu numai de a da o slujba oamenilor, de a-i indruma cum sa lucreze si de a le inregistra performantele, desi, managerii trebuie sa faca si acest lucru. Pe langa toate acestea este si o investitie in a da oamenilor putere, pentru ca ei sa actioneze eficient si eficace. Mai inseamna sa exploatezi cunostintele individuale, talentele, imaginatia si creativitatea, pentru binele comun. Rolul primordial al resurselor umane, la scara intregii societati, se regaseste si la nivelul firmei, fapt recunoscut si argumentat de numerosi oameni de stiinta. Principalele elemente care o demonstreaza sunt:

forta de munca este singura creatore de valoare de intrebuintare. In fapt, firma reprezinta celula economica de baza a societatii, in care se creeaza, de catre oameni, produse si servicii; resursa umana este singura creatoare, nu numai sub aspect economic, ci, si sub aspect spiritual, stiitific. Generarea de noi idei concretizate in produse, tehnologii, metode de conducere, solutii organizatorice noi s.a.m. este apanajul exclusiv al omului;

eficacitatea utilizarii resurselor materiale si informationale depinde intr-o masura hotaratoare de resursele umane. Practica activitatii economice releva, nu putine situatii cand intreprinderi inzestrate la fel tehnico - financiar si informational sau la nivele foarte apropiate, obtin performante economice sensibil diferite.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifica insa o subevaluare a resurselor financiare si informationale. Conceperea sistemica a firmei implica abordarea resurselor umane in stransa interdependenta cu celelalte

resurse, pornind de la obiectivele fundamentale la a caror realizare concura impreuna, de la conexiunile de esenta ce exista intre ele.

Suprasolicitarea resurselor umane, in detrimentul celoralalte, afecteaza echilibrul dinamic al intreprinderii ce conditioneaza functionarea si dezvoltarea sa profitabila.

5.CONCLUZII

Chiar și la nivel macroeconomic capitalul uman este cea mai importantă resursă pentru creșterea economică.

Astfel, este evident că la nivel microeconomic este o funcție vitală. Resursele umane sunt implicate în toate sferele de activitate. Pentru a obține calitate, poziționare, satisfacția clienților, și nu în cele din urmă profit, e nevoie de o bază rigidă pe care o constituie oamenii, care vor face posibilă obținerea rezultatelor de performanță ale organizației.

Totuși, care este rolul resurselor umane într-o companie și de ce este atât de importantă această funcție?

resursele umane reprezintă organizația; resursele umane sunt unice în ceea ce privește potențialul lor de creștere și

dezvoltare precum și capacitatea de a-și cunoaște și învinge propriile limite pentru a face față provocărilor actuale sau de perspectivă;

resursele umane sunt cele care exprimă cel mai sugestiv specificul managementului ca tip de activitate umană;

resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiții ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp;

eficacitea utilizării tuturor celorlalte resurse depinde în masură de eficacitatea reusrselor umane.

Resursele umane in simbioza cu managmentul resurselor umane aduc un plus de valoare organizatiei. De aceea este foarte important să valorificăm aceast domeniu, deoarece el constituie elementul vital, inima oricărei organizații, fiind motorul economiei.