... Ca vulpi adormite la margine de drum,Stau tufe de ramuri lâţoase, Şopârle-s lipite de pietre de fiim Şi vântul â toamnă miroase...

o)eptembrie cu funigei se anină De norii cu aripi pufoase,Cad frunze de-aramă - covor de rugină Şi vântul a toamnă miroase.

„De ce se duc berze vâslind la un loc?" Copilul pe mamă descoase,Când şirul se pierde spre dealul de focŞi vântul a toamnă miroase.

Ca vulpi adormite la margini de drum, Stau tufe cu aripi lăţoase,Şopârle-s lipite de pietre de fum Şi vântul a toamnă miroase.

Pe unde e vara cu cerul de jar Şi cârdul de sălcii umbroase?O frunză îmi cade în palmă ca dar Şi vântul a toamnă miroase.

^ZJis-de-dimineaţă,Toamna a agăţat de cer câţiva nori,A dăruit parfum crizantemelor, Frunzelor )e-a dat mii de culori.

Merele le-a roşit printre ramuri Şi o adiere a trimis prin frunzare,Când greii ciorchini mai adună dulceaţă Şi nucile cad în cărare.

Se-mbracă pădurea întreagă în aur. Şi-n foşnetul ei,Toamna de poveste ne leagă Cu fire de albi funigei.

V_/e blând e vântul toamnei în podgorii Mânat de glasuri duse de prigorii!

Se lasă lunecând lumina calmă Pe viţele cu frunza ca o palmă.

Şi grei ciorchinii sus în Dealul Morii Aşteaptă de-cu-zori culegătorii.

Căderea brumei cine s-o asculte? Ce bun e rodul viei şi ce mult e!

Sus, cerul-naltui de cules adie, Octombrie s-a pogorât în vie.

au dor de plecare, E cuibul gol

S-au rotit berzele peste casă şi dud Ca un părăsit şi nevrednic sat.Şi s-au pierdut departe, în zare, Ecoul celui din urmă ocolIn drumul lor către sud. Se aude tot mai depărtat.

Pleacăjrăbite păsările Le auzi? Le aud... Pleacă grăbite departe, Spre soare, spre sud.

t& i ia , A c o a / ar \ 0

/ e cerul ca o foaie de caiet, Ca gureşele vrăbii vin şcolariUn nor pufos s-adună de pe sus, învăluiţi de-un blând şi darnic soare;Un stol de rândunele bate-ncet Şi porţile nu sunt destul de mari,Văzduhul tot mai mic înspre apus. Când larma lor din ce în ce-i mai mare.

An nou de şcoală, bine ai venit! Poveste cu citire şi cu scris, în dar, vezi? - o compunere-ţi aduc Despre vacanţa dusă ca un vis...

i . *ună clopoţeii toamnei, Dumitrei duce ghiozdanulŞcoala-i un buchet de flori, Inimioara-i bate tare.Cerul scrie cu cerneală Cât îl sâcâie-ntrebarea:Şiruri drepte de cocori. Cum o fi la şcoală oare?

Nu te teme, parc-ar spune Vrăbiuţa de pe ram,Am să-ţi ciripesc la geam,Ca să iei doar note bune.

0>tă bunica în grădină, în lumina toamnei lină Şi-mpleteşte cu răbdare Un fular de lână moale.

Soarele, către apus,S-a lăsat pe gânduri dus Şi-a uitat în urma sa Raze numai câteva.

lată, jucăuşele înroşiră frunzele Şi i-au pus bunicii-n păr Aur mult, strălucitor.

E bunica mea o zână, Doar grădina e bătrână Lasă crengile-n pământ, Zvârle frunzele în vânt.

( 'Ş ffx w d a 'm x x â fo ă

c^coala noastră din răscruci, Cu grădină şi cu nuci,Cu un cuib de barză sus,Cât un soare în apus, - Şi cu zestre în ferestre De muşcate-n Frunză late;

Şcoala noastrăPaznic areUn plop lungPână la soareŞi un tei îi cântă-n prag,Vin copiii-aici de drag.

Suflă vântul fară rost,Crengile din tei le frânge, Peste-al casei adăpost,Cerul toamnei plânge, plânge.

Pe uluci, înspre hambare,Două vrăbii mici, nătânge Strigă tare şi mai tare Către o sperietoare:„Hai, ajunge! Nu mai plânge!"

n grădină, tot mai jos, Plumbul norilor se strânge Şi cu lacrimi, furios,Cerul toamnei plânge, plânge.

a d fM f o c w m a . . .

& ■a dus pe vale toamna Lăsând grădina goalăCa ziua să n-o vadă, Ea dusu-s-a pe vale,Lăsând grădina goală în urmă-i cu ciulinii -Şi brumă în livadă. Alai stârnit în cale.

Ea s-a pornit pe vale Pustie ;i nălucă,Şi-n urmă-s goi copacii,Strigându-i să se ducă * * *

... Roiuri albe se iscă în vârtejuri, Din omătul înalt al grămezilor Cine trece printre vinete crivăţe? E Crăiasa... Crăiasa Zăpezilor...

zi de-ntâi. Se lasă iama învăluind ca o poveste.Fulgi albi roiesc a bucurie Şi ziua ţării noastre este.

Şi steaguri tricolore care-au Trecut prin vreme şi prin furii, Peste-o întreagă ţară-s astăzi, Ca peste zidul Albei-lulii.

Acolo şi-au strigat românii,Ca într-un glas şi o simţire, La-Ntâi Decembrie cei Mare Dorinţa lor de întregire.

E sfântă pentru noi dorinţa;Şi de atunci e sărbătoare,De când a nins a bucurie La-Ntâi Decembrie cel Mare.

£ sunt prea mic şi tu eşti mare, Cu paşi sa te măsor, nu pot,Dar casa, strada, pomu-n floare Sunt Patria - aşa socot.

Şi tata, mama, sora mare Şi oamenii, oraşul tot,Şi câmpul ce se pierde-n zare Sunt Patria - aşa socot.

îţi suntem fii, venim la tine, Aici e-acasă şi e bine.

7/ ara cât este de mare? Cât un munte cu cărare? Cât un munte şi-o câmpie? Cât un deal cu pomi şi vie?

Dealurile, valurile, Apele şi malurile, Nesfârşitele câmpii Tresărind de ciocârlii.

Ţara-s munţii-n horă prinşi, Cu argint pe frunte ninşi,

Ţara-i omul care ştie Ce e dor şi bucurie.

/ V inge. Ce multă zăpadă!Toţi norii pe casă se năruie. Potecile cum să se vadă?Cerul arginţii îşi dăruie.

Prunul bătrân, în dormire, Lângă ulucă-i statuie. Seve-amorţite dau ştire Frunza pe ramuri că nu e.

Atâtea vrăbii uitate Nu-şi mai fac planul pe ciutură. Vântul cum spulberă toate! Fulgi albi din slavă se scutură.

Stele de geruri dau veste,Mii răsărite pe geamuri.Ninge. Ce albă poveste!Ninge cu flori peste ramuri.

Ninge cu fluturi din munte, Albul pe creangă se clatină. Moşul cu plete cărunte Se-ntoarce iarăşi din datină.

Vw/e poveste iama tot deapănă... Cad fulgii roi după roi.Casele, pomii, potecile Şi-au pus straie albe şi moi.

Noaptea cea sfântă ne-nvăluie, Taină e-n jur. Pasămite,Pe geam licăririle stăruie - Flori albe din ger plăsmuite.

Suflăm într-un colţ şi prin aburi, Prin vălul de noapte şi fum,Pe drumul ce-aduce spre casă,Se vede venind Moş Crăciun.

Ce greu mai înfruntă omătul! Păşeşte şi parcă se clatină.C-un brad şi cu sacul de daruri, Se-ntoarce bătrânul din datină.

c m & o a w

>*v

W t€M fw di< $Untlcâ/m &-cv&fM €frm €W M €v

JVwt&lewMfcl&ittWMty n& cic€M nţ

tffo ie jsM iâ titeţe f/ ffa fa v M v e fti/ lw cl’M ttnf

Q Z > w • T p 'p a e u m '

%€VC€Vi&ttt/iM 4/$ M i s t ic e d â a & ta s!

%a&arn&a&£t&/ afa& ^ tv td s^ u M fcă ţ& h S h i M n u fosxfi& ii /..

n*yi6i£ cu e f /

fj crts.ya /n € i-U ^ f&jSkdffî*(€w eftfrm G ty

^ u w a n & la fu ţă ţ tA(wv aftca/fo& cify/

-/şi scutură bătrânica Pernele ei plineDe fulgi albi, din vremea veche Şi de roi de-albine.

Râd de dânsa fără teamă Două ciori pe casă:- Poţi să scuturi, Babă iarnă, Nouă nu ne pasă.

Şi pe casă ca pe-o albă Coală de scrisoare,Ele stau ca două semne Negre de-ntrebare.

/reu la deal, uşor la vale, Zboară sania: Uhuuu!Măi Grivei, frumoasă-i iama! Nu-i aşa? Spune şi tu!

Ninge. Iarna harnic cerne, Zahăr e sau nu ştiu ce-i... Cum să stăm acum în casă? Hai să ne jucăm, Grivei!

Cred că săniuţa noastră De-astă iarnă o mai ştii...Hai să o luăm degrabă Şi să mergem la copii!

Şi să mergem iar pe coastă, Unde larma e în toi.Ninge, lama cerne zahăr,Hai să ne jucăm şi noi!

Greu la deal, uşor la vale. Zboară sania: Uhuuu!Măi Grivei, frumoasă-i iama! Nu-i aşa? Spune şi tu!

L/mul de zăpadă are Fesul pus pe o ureche,Nas-un morcov, ochi-cărbune Şi pe trup o haină veche.

Sar în jurul lui copiii,Unu-i pune un fular.- De nu ar fugî la noapte - Zice Azorică rar.

- Ce tot spui? - sare Ursilă Cum să fugă, măi nepoate?O avea el nas şi haină,Dar nu-i om de-adevărate.

Vrăbioiul nu se lasă,Doar în zori s-au salutat:- Mă scuzaţi, dar omu-acesta E un domn adevărat.

Şi c-un ochi pornit să vadă, Către fesul strâmb priveşte. Pe când, omul de zăpadă îi zâmbeşte ştrengăreşte.

f;

i

Să mergem cu colindu-n sat;Şi toată ziua nu ne-auzi Vorbind decât de colindat:

Cine-i cu biciul, cu talanga Şi la buhai cine-o să tragă...Ce încălţări, Doamne, ne-om pune, Să colindăm o noapte-ntreagă,

Din care parte să începem Şi pe ce uliţi să umblăm,Cine să strige colindatul Şi când cu toţii să urăm.

O necăjirăm şi pe mama,Când, pe-nserate, Costăchel A început deodat' să plângă Că vrea la colindat şi el.

Şi cât pe ce să nu mă lase...Să stau acasă vrei t nu vrei.Cum să mă las eu de tovarăşi Şi să mă fac de râs la ei?

Dar, Doamne, doar o zi mai este, De n-aş greşi în adevăr...

Să umblu, măre, în tot satul Cu Lerui-Ler şi Flori de măr.

noaptea sfântă-n care iama S-a-nstăpânit într-adevăr,Se-ntorc din vremi colindătorii Cu Lerui-Ler şi Flori de măr.

Şi se aud tot mai aproape Suave glasuriie-afară,Şi nu ştim, oameni vin la geamuri Sau îngerii din cer pogoară.

Ce-nalt se prinde-n slăvi colindul De luna albă ca o toartă,Când mama iese încărcată Cu mere şi colaci, în poartă.

E noaptea sfântă-n care iarna S-a-nstăpânit într-adevăr, Se-ntorc din vremi colindătorii Cu Lerui-Ler şi Flori de măr.

l / in an nou aduce ianuarie,Au casele cuşmele moi,Grădina-i cu-argint cerecelată Şi iarna cea albă e-n toi.

Un an nou aduce ianuarie, Omătul s-aşterne cu spor Şi semne prea bune - anul are, Că-i zis într-un vechi Pluguşor.

E iama în toi şi ianuarie îşi mână cai albi, năzdrăvani.Vin sănii din alba poveste...La mulţi ani, părinţi! La mulţi ani!

' m u e i b t

_/n noapte, trei păstori porniră, Urmând al stelei-nalt îndemn; Şi-au mers aşa până ce steaua, Popasului i-a dat un semn.

Şi-n ieslea cea sărăcăcioasă S-a fost văzut un prunc frumos; Păstorii-n şoaptă se-ntrebară De-i pruncul chiar Iisus Hristos.

Şi-atunci pe faţa Lui, lumina Se pogorî pornind de sus; Păstorii în genunchi căzură Să I se-nchine lui Iisus.

în pacea sfântă revărsată,Doar glas de îngeri s-auzea.Sta pruncul liniştit în iesle C-un miel cuminte-n preajma sa.

V̂ /ine mână telegarii lucitorii Prin nămeţii de-argint ai amiezilor, Lăsând în urmă pulberi de stele?E Crăiasa... Crăiasa Zăpezilor.

Roiuri albe se iscă-n vârtejuri Din omătul înalt al grămezilor.Cine trece prin vinete crivăţe?E Crăiasa... Crăiasa Zăpezilor.

Lasă-n urmă-i alburi răpuse Prin argintul străveziu al livezilor. Doamne, mân-o departe din cale-mi Pe Crăiasa... Crăiasa Zăpezilor.

Doamne, mân*o departe din cale-mi, Să nu-i văd necuprinsul cirezilor,Să nu-mi toarne viscolu-n inimă Crăiasa... Crăiasa Zăpezilor.

w e sloi de gheaţă-a pus Crăiasa în locul inimii fierbinte...Iubirea dintre fraţi nu piere Orice ar fi, tu ţine minte!

Iubirea dintre fraţi topeşte Gheţarele peste gheţare...Ce sloi de gheaţă-a pus Crăiasa... Iubirea dintre fraţi nu moare!

Ascultă basmul iernii, frate! Crăiasa bate-n uşă, bate...

L^um ar fi fost sara pe deal fără el?Şî lacul cum ar fi tresărit în cercuri albe? Câţi ar 11 fost plopii cei înalţi din zăvoi? Cum ar fi nins florile de tei-molcom roi? Cum ar fi strălucit stelele? In ce fel?Cum am fi fost noi,Noi cei de-acum,Fără el?Şi cum să ne minunăm am fi început,De n-ar fi fost? De n-am fi ştiutCă acolo, în Ipoteşti,lama a scris cu condei de argint într-o zi:A fost odată... a fost ca-n poveşti...Şi de-a pururi va fi.

3

c/isează în ierni Ipoteştii Prin tropote duse de cai,Sub vraja adânc-a poveştii,Cu dor de bâdia Mihai.

Şi sara pe deal, coborâtă-i Cenuşă şi fum i-s condurii; Poteca nu ştie ea câtă-i Tăcerea-n adâncul pădurii.

O floare albastră-i văzduhul,De tei mă apropii şi nu mi-e Străină ninsoarea lor albă...Şi totuşi... ce trist e în lume!

Şi totuşi ce clar plâng izvoare, Când codrul se lasă pe gânduri. Troienele cresc lucitoare, Ninsorile cad rânduri, rânduri...

Visează în ierni Ipoteştii,Prin tropote duse de cai...In vraja adânc-a poveştii Mata eşti, bădie Mihai.

vrut ca domn întreg poporul, Când iarna deschidea nou anul,Om nou chemat la lege nouă Cum îl vedea Kogălniceanul.

Venit să împlinească visul Bărbaţilor cei drepţi şi duri,Menit a fost să-mpace vremea Atâtor patime şi uri.

Poporul bun şi blând purces-a Pe calea faptelor, firească, Străluminând în faţa lumii Frăţia noastră strămoşească.

Şi Milcovul n-a mai stat pază, Curgând în albiile firii,Românii de pe-un mai pe altul Reînviau Hora Unirii.

Uniţi în cuget şi simţire,Istoriei făcând dreptate,Românii se rupeau în faptă De greaua suzeranitate.

Stă astăzi îndeplinitorul Unirii, unde-i este casa,Când noi ne închinăm potecii Ce urcă înspre Ruginoasa.

4

m il-a fost chemat în cel de cinste loc,La rând cu boierimea luminată, în zilele Divanului ad-hoc,Pe dreptul şi-nţeleptul ion Roată.

Şi-a ascultat aşa, ţintit pe loc,Cu o răbdare veche, ţărănească,O vorbă care nu suna deloc Ca vorba sa din sat, moldovenească.

Şi-atunci le-o zise verde: - Păi, cucoane, Vorbiţi mai pe-nţeles, că daia-i sfat!- Dar ce nevoie-i să pricepi, Ioane?- Iertare, dar... Ia ce ne-aţi mai chemat?

Şi domnul Cuza, în mulţimea toată,S-a ridicat din jilţ spre a-i vorbi:- Cu drept grăit-ai, frate Ion Roată, Unirea, toţi o vom înfăptui!

Şi i-a strâns mâna aspră, dar curată, Lovită de ciulini şi de ocară,Iar ochii truditorului, deodată,De o speranţă se străluminară.

Mărire ţie, dreaptă judecată Şi simplă, cum de-o seamă alta nu e. în inimile noastre, înălţată,Ai, moş Ioane, pururea statuie.

4 5

£ .

o n - ^ J b o a o a â co - C im & e a

-a fost adus, prin '57,Pe când se fierbea Unirea Ia Iaşi,La facerea celor nobile fapte,Ţărani din judeţe, fruntaşi,

Şi-au purces, măre, boierii cu carte Lumina asupră-le să o aplece,Cu-ndemn, ca pe Milcovul ce îi desparte, Dintr-o sorbire cu toţii să-l sece.

- Nu vă sfiiţi, oameni buni, zic înalţii,A întreba, spre a da la nepoţi,Aşa lumina-ne-vom unii pe alţii Şi Dumnezeu Preabunul, pe toţi.

ACL

- Aşa-i, zice Roată, dară... ţăranul Calcă-n neştire, de tropăieşte,Cât despre vorbă-i ştiut că, sărmanul,Pe când grăieşte, hodorogeşte...

Pe când, luminate domniile voastre, Condeiu-nvârtiţi iscusit şi aşa Ştiţi bine a face, de vreţi, din alb negru Şi negrul în alb a-l schimba.

- Hei, hei, moş Ioane, încrede-te fiindcă De astăzi veţi pune capăt răbdării,Că, de la vlădică pân' la opincă Lua-vor toţi parte la trebile ţării.

Şi-i puse boierul, ştiindu-Ie firea,O stâncă să poarte ţăranii pe sus.- Ei, vezi, moş Ioane, aceasta-i Unirea!- O fi, însă umărul doar noi l-am pus...

Şi ce vreţi a-mi spune prin vorbe de soi, Nu-mi vine prea bine Ia socoteală,Că mulţi la războaie se dau înapoi,Pe când la pomeni, dau năvală.

Şi-oi zice şi eu în sloboda-mi teamă,Cu gândul la vremea aceea mai dreaptă, Că prea lungă-i calea, bag bine de seamă, De la vorbire şi până la faptă...

Ţăranii priveau cu pricepere cum Boierul cel tânăr tăcuse molcum...

C/e uită c-un ochi Soarele, Ici, colo, pământu-şi arată Cafenii şi-ngheţate picioarele, De sub plapuma argintată.

Se sprijină cerul în fag Şi-i pune aibastru-n cercei, Când vântul aduce un vag Miros de firavi ghiocei.

Grădina mai scrie o dată In trunchiuri alt cerc de un an Şi pare, precum e pătată,In somnu-i un dalmaţian.

Şi cerul se sprijină-n fag,Şi-i pune albastru-n cercei, Când vântul aduce un vag Miros de firavi ghiocei.

4

A n gheata cafenie, Când iarna-i pe cărare, Piticii au cămară Şi şapte dormitoare.

Au mure în cămară,Şi rafturi cu ciuperci, Dulceţuri şi compoturi în cochilii de melci.

Au şapte căni albastre, Şi şapte paturi mici, Au şapte scăunele Şi-o masă de pitici.

Piticii merg la muncă Argint şi aur scot;Ei au felinăraşe Şi barba de un cot.

Când vin acasă seara,Pe lâng-un tei şi-un plop, Se-nşiră pe cărare,Cântând: Hei-hop! Hei-hop!

fc'mde a fugit Iarna? l-am auzit tristele-i şoapte Şi zgomote frânte ce o mânau Undeva, astă-noapte.

l-a rămas doar o urmă lăsată Pe potecă, în aburul sur,Unde-n noapte, din rece şi lună, Apa a-mplinit un condur.

Aleargă cu condurul găsit, Vântul. Şi nu ştie cum e Crăiasa pentru care-a pornit Să caute-n lume... în lume.

5

. Şi alergi de Ia floare la floare u albine şi zumzet deodată,

Primăvara de verde-ncărcată Şi de fluturi albaştri în soare!...

7 ^ î scuturat de nori şi de cenuşă Cerul de dimineaţă, în grădină ai presărat verdeaţă Şi-un covor de brânduşe.

Berze albe ai mânat către baltă Şi-un pârâu de argint colo-n vale, Ai împletit, cu razele tale,Iedera peste ziduri înaltă.

Şi alergi de Ia floare Ia floare,Cu albine şi frunze deodată, Primăvară de verde încărcată Şi de fluturi albaştri în soare!

U/ine v-a presărat prin ogradă Pe pământul pătat de zăpadă? Clinchet mic, de argint, să pătrunză Şi verdele în acul de frunză.

Se aud sănii de promoroacă Şi adierile de-a iarna se joacă. Clinchete albe şi prevestitoare:Vine primăvara cu soare!

Vine jucăuşă cum iezii,Să alunge Crăiasa Zăpezii Şi să pună mărunţi ca de struguri Bobii mici de lumină în muguri.

mama

Aieşit prin zăpadă, Să vadă lumina Mângâind ace de iarbă,Cu vârfuri ce încă visează Prin umbrita pământului barbă.

Ca un clopoţel De argint,Să vestească, să vadă.

L-am adunat în căuşul palmelor,Şi cu mireasma culeasă,Am alergat, fară să-I fi atins,La mama în casă.

Mamă,Mireasma din palmele mele In dar ţi-am adus!Departe se auzeau cocoarele grele, Obosite de lunga întoarcere,Scăldate în albastrul de sus.

Şi braţele-mi fâlfâiau spre norii cirezi, Mama era un ghiocel de pământ şi zăpezi.

{ghioceii trimit spre fereşti Zvonul zilelor ce vor veni.Lângă mine te aduni şi îmi eşti Rugă simplă de noapte şi zi.

Un tablou din prea sfinte poveşti Cu domniţele binelui şi Cu suave cântări îngereşti - Rugă simplă de noapte şi zi.

Anii mei cu vegheri adumbreşti Şi alături te simt, orice-ar fi, Lângă mine te-adun şi îmi eşti Rugă simplă de noapte şi zi.

c=3alcâmii dau în floare, Pe cer se văd în zbor Vâslind în şir cocoare; De tine mi-este dor.

S-aprind din nou cireşii De basme şi fior,Cerceii la ureche Mi-aduc de tine dor.

Sunt viile iar pline,Pe cer e câte-un nor Şi iarna aibă vine.De tine iar mi-e dor.

Te văd. Eşti lângă mine, M-ajuţi şi mi-e uşor,Cu tine-mi este bine,De tine-mi este dor...

c)î- a-ntins cireşul braţele spre soare Să-i curgă peste ele şi pe trup Lumina binefăcătoare.

O iarnă cât o veşnicie A tot dormit,Dar cine l-a trezit întâi, Din somn, nu ştie.

Să fie susurul uşorCe-I gâdilă la rădăcinăSau revărsarea de căldură şi lumină?Şi, bucuros peste măsură De marea înnoire,Ce parcă de când este n-a văzut, Se-mpodobeşte iscusit cu floare Şi, ca la fiecare început,Se pierde de atâta soare.

b o v / m

l e laleaua îndreptată Către Soarele înaltul,Urc-un gândecel pe dată Şi, pe urmă, urcă altul.

Cel din urmă iute vine L-a ajuns pe primu-acum:- încotro te duci, vecine,De zoreşti aşa la drum?

- Un' să merg... ia, urc spre Soare, Să văd vremea de-o fi bună...- Drumu-i lung, nu ai vrea oare Ca să mergem împreună?

Şi-au pornit cei doi degrabă,Şi mergeau ei apăsat, însă, iată o furnică:- Hei, încotro aţi plecat?

- Păi nu vezi? La drum, surată,Am pomit-o amândoi.- Sunt şi eu la drum plecată;Aş putea să vin cu voi?

Şi-a pornit voinica turmă La drum lung cu dor şi zor,Când zăresc venind din urmă Melcul cel prevăzător.

- Hai şi tu! Şi tu şopârlă, Greieraş şi licurici. Ţepeluş, de lângă gârlă:- Aşteptaţi să vin de-aici!

Dar n-apucă să mai zică Staţi! - o cinteză bătrână, Că laleaua cea voinică Prăbuşită-i în ţărână.

- Vai! - se tânguie cea gloată, Vai şi-amar ce întâmplare!Să audă lumea toată:Am căzut, sărman, din Soare!

- Nu vă-ncoronaţi degeaba! - Zice-un brotăcel ivit.Haideţi să săltăm cu graba Floarea ce s-a prăbuşit!

Şi, uniţi, s-au pus pe treabă, Pun laleaua în curmei.Şi cu toţi au prins în grabă Horă mare-n jurul ei.

Şi mai joacă, negreşit,Dacă n-or fi obosit.

O T j

a and Dumnezeu i-a dat culoare, l-a zis: Tu, prima albă floare, Menită dintre toate eşti Ca primăvara să vesteşti.I-a dat, spre a vesti cu el,Un mic şi gingaş clopoţel,Iar noi îi spunem... ghiocel.

Jlalaauap.

Afdierea cea uşoară,Cu parfum de primăvară Şi culori de cer în zoii,Floare mândră între flori,Fost-a gingaşă copilă,Floarea ce-o numim... zambilă.

ovestea spune că demult, undeva,In cupa sa, Degeţica aveaPalat cum nu-i altul şi mândru şi falnicŞi musafir un flutur şăgalnic.De-atunci ea ne dăruie graţia sa Şi numele ei este... lalea.

AIbă cum e o ninsoare Ţes parfum din flori şi soare, Adunând pe-o mândră ie Lacrimi mici de bucurie,Ce sclipesc din zori în seară. Eu sunt dalba... lăcrămioară.

&

- IZujoswlG^unt bujor roşu ca focul Dăruiesc Ia toţi norocul. Dintr-un basm, eu am fost scos Eram Prâslea-cel-Sfios Şi roşind de drag şi dor Craii m-au numit Bujor.Sunt Bujor roşu ca focul Vă aduc în dar norocul.

unt prinţ din povestea cu zâne şi zmei, Drept spadă port ghimpii şi pintenii mei. Vin florile-n juru-mi cu capul plecat, S-asculte povestea cu mândru-mpărat,Din care se trage întreg neamul meu.Iubiţi trandafirul. Acesta sunt eu!

zână a cules din soare Bobiţe de aur şi culoare Şi a mai adus în buchet,Mici pete de amurg violet. Culorilor de catifea,Zâna Ie-a dat un nume: pansea.

f \-un picior de plai, în cântec de nai,Oile păşteau,Cântec ascultau.Era ciobăniţă Mândra Garofiţă. Timpul a trecut Fata s-a făcut Floare-n munţi şi-n sat Pentru neuitat.

%

C a lm ii

^are-i floarea mândră-n flori, Ce s-arată de cu zori Şi, cât ziua e de mare, Urmăreşte mândrul Soare?Ar fi vrut mândra crăiasă Soarelui a-i fi mireasă, însă Soarele-i de foc,Carul său nu stă în loc.- Nu ai obosit, tu floare,Toată ziua după Soare?- Oboseală-n mine nu-i Că sunt floarea-soarelui.

n crai prea frumos mergea la vânat, Dar Zâna în floare I-a preschimbat.Şi-l puse-n grădină departe de drum, Dar el răspândea cel mai tare parfum, S-ajungă-n iatacul în care Zâna se topea de-ntristare.

tyLoanea-dm Aelui

J v Tarraramă de cer viorie... Sunt stoluri scaidate-n lumină,în capăt de zare s-aud Cu dorul de verde şi crud,Vechi cântece de bucurie. De norii de-argint se anină.Vin păsări cu soare din sud! Vin păsări cu soare din sud!

Şi-n cerc două berze se lasă în cuibul prin ramuri de dud. Copiii aleargă din casă:Vin păsări cu soare din sud!

a'urg zăpezile în vale Muguri râd de iama moartă

Dealu-n cafeniu se-mbracă, Şi din zori, grădina-i trează,Bate o ciocănitoare Zarzărul de lângă poartăSprijinită pe o cracă. Flori şi zumzete visează.

Mângâie oglinda-albastră Mâţişori în cercuri line.Primăvară, zâna noastră,Tare dor ne-a fost de tine!

?

£/ileIe Babei ne sperie, Prinse de toanele zodiei. Primele zile din martie-s Zilele, zilele Dochiei...

Timpul şi plânge şi râde, Curg ţesăturile rochiei Bolţii-ntristate şi ude; Zilele, zilele Dochiei...

Ninsoare şi ploaie, ninsoare... Tu soare, la sânu-ţi nu ne iei... Ne laşi într-o rece-aşteptare; Zilele, zilele Dochiei...

Du-te, tu Dochie, du-te Pe firul de apă, Ia vale, De-acolo, prea iute, tu nu te întoarce cu zilele tale!

mai zarvă! Ce mai grabă! Ţie gărgăriţă cine-ţiRamurile cad de floare, Suflă-n aripi ştrengăreşte?Fug albinele la treabă O şopârlă cu solzi vineţiCa să care-n faguri soare. Pe o piatră se-ncălzeşte.

Fluturi trec cu-aripi pudrate Prin înmiresmate ramuri, Adieri, pe înserate,Bat cu stelele în geamuri.

Poezie şi cânt e Noaptea de aprilie.

/J>ogăţie de lumina Roi de-albine cară,Să întâmpine-n grădină Dulcea primăvară.

Clopoţeii dau să iasă Pe lângă lalele,Iar sub streaşină se lasă Cârd de rândunele.

Cântă cucu-n vârful unui Măr. Un nor se pierde.Barza vine către cuibu-i C-o broscuţă verde.

Vrăbii - zgomotoasă gloată - Trec în cuib de vară, într-un vârf de păr uitată, Clămpăne o cioară.

Fluturi împânzesc cerdacul, Gâzele au treabă Şi în mov tot liliacul S-a gătit în grabă.

Sub stejar ariciu-alege Frunză ca să scrie Primăverii, se-nţelege, Prima poezie.

iară meicu-n nopţi cu lună, Pus pe aşteptate,A croit fără să spună Drumuri argintate

Zânei florilor ivită în caleaşcă aurită.

ce ru l cu albastru dat Şi totu-i de lumină nins. Hristos din morţi a înviat Şi El pre moarte a învins!

Că El pre oameni i-a iubit Şi El pre moarte a călcat;Cu moartea Lui ne-a izbăvit. Hristos dţn morţi a înviat!

zori au trâmbiţat cocoşii E zi de rugi şi de-mpăcat. Ciocnim cu toţii ouă roşii. Hristos din morţi a înviat!

Natura-i cântec şi e floare Şi haină nouă a-mbrăcat.Ne bucurăm de sărbătoare. Hristos din morţi a înviat!

Răsună imnul primăverii,E pace-n cer şi pe pământ. Cântăm un cântec învierii Şi lăudăm pe Domnul Sfânt.

s\

]e Q/nme^eA adus lumina acasă Şi-n smerenie-adânc ne-Sm rugat; Ouă roşii vesteau de pe masă: Domnul nostru din morţi a-nviat.

Domnul nostru ce binecuvântă Cu fierbinţi mângâieri preacurate Şi privirea asupră-ne sfântă De iertare şi de bunătate.

-/rcus a fost copil şi lângă Mana şi Iosif a crescut,Căci Domnul Dumnezeul nostru Aşa a vrut.

Şi i-a-nvăţat pe oameni numai Ce-i bine, cu blândeţea Sa l-a vindecat de rău şi boală Fiindcă-i iubea.

A semănat In zări credinţa în Bunul Domnul Dumnezeu;Cu cât creştea spre EI iubirea, Creştea şi ura-n jurul Său.

Şi fiindcă i-a iubit pe oameni Atât cât nimeni n-a iubit, Răsplata l-a fost că aceştia L-au răstignit.

între tâlhari a stat pe cruce, Mulţimea îl batjocorea,Dar, toate le-a-ndurat fiindcă El ne iubea.

Cu moartea a călcat pre moarte, Când din mormânt S-a ridicat, Se pogora în noi credinţa:A înviat!

Şi S-a-nălţat de printre oameni La cer, apoi,Da-nvăţătura Lui deapururi E printre noi.

De ce ne bântuie păcatul,Greşind prea des şi prea uşor?O, Doamne, cu-ndreptarea noastră Fii răbdător!

Că în nimicnicia noastră Pe cât de mult păcătuim, în Tine singur ni-e nădejdea,Prea mici suntem, dar Te iubim!

m & cw M s

'■̂ lemotoace gălbioare Parcă sunt rupte din soare.

Ciugulesc cu ciocul ud Firul ierbii mic şi crud.

Cloşca e pe lângă ei Anghelina le dă mei.

Iar Grivei zice buimac:- Parcă sunt din cozonac!

Q / M c d

ţara colţişor de rai în prea frumoasa lună mai.

Pornim în luncă pe cărări, Răsună codrul de cântări.

Senin e cerul fără nor Şi frunza cântă-ncetişor.

Şi sar lăcustele în cale, Izvorul sursură în vale.

Şi soarele din vârf de fag Ne mângâie cu-atâta drag!

0 ( ^ w m

Oboarele se varsă, parcă, Peste apă, pe grădină,Un nor lung precum o barcă De un altul se anină.

Un nor lung precum o barcă, Prins de argintate cuie,S-ar gândi să plece doar că Nici o adiere nu e.

Nici o adiere nu e, Numai valul de căldură Ca o ploaie albăstruie joacă hora-n bătătură.

-ZJincolo de odaia cu geamuri,E în grădină un loc,De unde începe împărăţia de ramuri, Cu boabe de cer şi de foc.

- Hai, Grivei, să adunăm soarele Şi într-o mână să-l car Mamei, cu miresmele uşoarele,In zori, primul dar.

Şi să alergăm printre ierburi ce nu se Sfiesc să întrebe de ce-i Atâta lumină în boabele puse Perechi de minuni şi cercei.

raga mea furnică,Ce cari, mititică?- Boabe car şi car,Să am în hambar.- Pentru cine oare Cari tu grăuncioare?- Pentru pui, pui, pui,Să îi ştiu sătui.- Ai cărat, cărat/Hai şi ia jucat!- Cum să mă joc? Cum? iama vine-acum.

gospodarul, ca oricare, A plecat Ia târg, să vadă, Iar Grivei e paznic mare Peste casă şi ogradă.

Cumetriţa dă târcoale Şi găini ar vrea să fure.- Nu e curtea dumitale! Pleacă, vulpe, în pădure!

Gospodarul, iată, vine Şi Grivei în jur îi sare.- Ai păzit ograda bine, Ia, prietene, mâncare!

/atăl meu e pădurar,Eu sunt pădurar mai mic. Prin pădure noi aflăm Arborii ce vor, ce zic.

Astăzi, eu cu Martine! Tumbe am făcut... he! he!- Hai să ne jucăm şi mâine, Martine!, prietene!

Nu veni cu tatăl tău,Că vin şi eu cu al meu!

C?tau de vorbă sub un tei Marinei şi cu Andrei:- Măi Andrei, vezi un viţel Negricios şi mititelŞi Ia gât c-un cloţopel? Andrei râde:- Hi-hi-hei!- De ce râzi aşa, Andrei?- Cum să nu râd, Marinei, Dacă tu zici cloţopel?- Ei, dar cum să zic, amice- Plocoţel, aşa se zice!

Măi Andrei, măi Marinei,O greşirăţi puţintel,Că se zice clopoţel.

L/e spune pădurea când vântul Aleargă-n cetate-i aiurea,Iar ramuri s-apleacă lovite?Ce spune? Ce spune pădurea?

Când trunchiuri înalte şi drepte Lovite-s nedrept cu securea Şi vin la pământ prăbuşite;Ce spune? Ce spune pădurea?

Când ramuri, ca braţe întinse,Sunt frânte-n porniri de-a răpune, Când focuri se fac printre trunchiuri, Ce spune pădurea? Ce spune?

Când fulgere spintecă cerul Şi norii se bat ca să tune,Când cade de trăsnet stejarul,Ce spune pădurea? Ce spune?

Când cuibul cu puii din ouă E smuls dintre ramuri şi nu ne Cuprinde revolta şi plânsul,Ce spune pădurea? Ce spune?

Veniţi să-i aducem pădurii Un imn-nălţător ca un pom, Pădurea-i o lume-a măsurii Şi orice copac e un om!

""L/unie, lună de vară,Iunie, vii iar.Ce ne-aduci tu nouă?Ce ne-aduci în dar?

- Vă aduc un cer albastru Soare strălucind,Veseli pui de păsărele, Ape de argint,

Cântec de privighetoare - Viers vrăjit în noapte - Şi vacanţa cea mai mare Cu cireşe coapte.

/ Q / u & w e

% ce-i vesel soarele? Zarea-i mai albastră.1 Iunie, copii,Este ziua noastră!

Şcoala plină e de flori, Şcoala-i ca o glastră, Haideţi să cântăm în cor Azi, de ziua noastră!

Păsărelele privesc La noi pe fereastră;La mulţi ani! - ne spun cu drag, Azi, de ziua noastră.

Tot pământu-a înflorit Pentru noi anume.La mulţi ani, copii frumoşi Din întreaga-lume!

tMZca /l/taj

<p>coala a obosit de învăţătură,Zidurile ei s-au îmbogăţitCu un an de compuneri şi de probleme,Băncile visează liniştit...

Câtă larmă a rămas în dulapi Câte întrebări în ochi de ferestrei Câtă joacă pe coridor!Unde au încăput toate aceşţe?

Uşor, uşor, ecoul se pierde,Uşile vorbăreţele tac,Tabla a adormit împăcată,Gândul orelor e tot mai sărac.

Doar un greier mai cântă-ntr-o doară, Apoi cade pe gând, întrebându-se: Oare Când s-or întoarce şcolarii? Când?

- Nu ştii că până-n septembrie - Spune bunicul lui cu prestanţă - Ca şi greieraşii - poznaşii,Şcolarii se rostogolesc prin VACANŢĂ?

% intre recreaţii,Ea e cea mai mare; Caldă-i ca o vară Cu caişi în soare.

Veselă-i ca zborul Scris de rândunică, Blândă ca povestea Spusă de bunică.

Nu fi supărată,Şcoala mea frumoasă, Vom veni la toamnă Intr-o nouă clasă.

'acanţa-i fir dintr-o poveste Cu soare agăţat în măr,Când pe amiază într-adevăr, Căldura-mpărăteasă este..

Adoarme apa pe câmpie Albastră ca un cer din carte; Visează frunzele departe Culoarea serii arămie.

Furnicile mărunte cară Căldura-n muşuroi la ele,Iar pe o creangă păsărele Spun gâzelor că este vară.

în cuib cresc puii rândunicii; E bine şi-mpăcare este. Vacanţă - fir dintr-o poveste Pornit din caierul bunicii.

-/ulie a aprins cuptorul.- Vai câtă căldură! - Spune-o zmeură ca focul Către neagra mură,

- Chiar aşa-i. Acum văd bine Că obrazul mi s-aPârguit de-o zi încoace - Zice şi caisa.

- Nouă, spun din lan trei spice, Ne-a înlocuitHaina verde, mătăsoasă C-un strai aurit.- Ce s-aude? - zice macul - Nu prea înţeleg!- Sunt secerători pe câmpuri, Aurul culeg.

Aa bunici, când vine vara, Bine-i ziua, bine-i seara.

Casa mică dormitează,Când e soarele-n amiază.

Şi stau merii lângă pruni, Plopii au urcat nebuni.

Vine norul de bumbac Dinspre dealul cel buimac

Şi stă poarta într-o rână Spre o salcie bătrână.

E ograda-nsomnurată Plină de poveste toată,

Iar sub streaşina de vis Seara ţese gri deschis.

Mi se strâng pe prispă stele Doi bunici - două ulcele.

e m a  d a f e m

- J J iminpată... Pe malul apel... Cerul împrăştie o lumină nouă, Iarba înşiră pe fire de raze Boabe sclipitoare de rouă.

O broască pe-o frunză de nufăr Fărâme de sunete scapă,Salcia cu braţe plecate îşi trece o mână prin apă.

Ţânţari, libelule şi fluturi,O lume mereu mişcătoare Şi-n mijloc un rege păianjen Cu mult prea înalte picioare.

Privesc înspre barza crăiasă, Oglinda de ape-o cunoaşte,Cum trage regeasca ei plasă,Un val din mătase de broaşte.

Se sparge oglinda când valul în cercuri se saltă şi-aproape,Iar umbra uşor roade malul, Când soarele tremură-n ape.

O 'cald... Amiaza binecuvântată Peste grădini se iasă să se culce Şi către pomi mai caută o dată,Când fructele au gust de vară dulce.

Stau pepenii-n grămadă umplând coşul Cu rotunjimi ce dau bogat pe-afară. Scot la iveală, iată, miezul roşu.Şi pepenii au gust de dulce vară.

E cald. Amiaza binecuvântată Se umple de lumină şi de dar,Peste grădini se lasă vara toată;Suntem, copii, în luna Iui Gustar!

(Sţfawtâ ele v^ccm ţăVacanţa tot mai mică este Cât rotunjimea din cunună,Cât un sfârşit dintr-o poveste,Cât dulcea, roşia căpşună.

închisă într-un gând de carte O mai auzi pe la izvoare, Ecoul ei tot mai departe Se stinge ca o zi în zare.

Şi-aşa, de vise tot mai goală înclină toamnei lin balanţa... Şi numai draga noastră şcoală Ne-ajută să uităm vacanţa.

Vacanţa tot mai mică este, Cât un sfârşit dintr-o poveste.

525354555657596263646566686970717374

7677787980

818384858788899091939495

TOAMNACuprins

PRIMĂVARA

Septembrie .......Toamnă darnică .Octombrie.........Spre sud ..........Din nou la şcoalăLa şcoală..........Stă bunica........Şcoala noastrăNoiembrie ........S-a dus toamna

1 Decembrie..................Patria..............................Ţara................................Decembrie.....................Moş Crăciun..................Scrisoare lui Moş CrăciunTablou de iarnă..............La derdeiuş....................Omul de zăpadă.............Cu colindul ....................Colindătorii ....................Ianuarie..........................Când s-a născut lisus.....Crăiasa Zăpezii..............Crăiasa Zăpezilor...........Mihai Eminescu.............Bădie Mihai...................Domnul Cuza ...............Moş Ion Roată...............Moş Ion Roată şi Unirea .Februarie ........................Piticii ..............................Sfârşit de iarnă..............

Primăvara ..................Ghioceii .....................Ghiocel pentru mamaMamă........................Minune ......................Spre soare.................Florile ........................Vin păsările................Martie........................Zilele Babei................Aprilie........................In grădină..................La Paşti.....................în ziua de Paşti..........De înviere..................Domnul nostru lisus....Puişorii ......................Mai ............................

VARAVara ..........................Cireşele .....................Furnica ......................Prietenie ....................în pădure..................Stau de vorbă...........Pădurea ....................Iunie .........................1 Iunie ......................Zilele de vacanţă......Vacanţa .....................Vacanţa.....................Iulie...........................La bunici....................Pe malul apei.............August.......................Sfârşit de vacanţă......

.. 5

.. 6

.. 7

. 8,..910

. 11121314

1719192123242527293132333537383941434546484950