Bazele fiziologice şi biochimice ale eforturilor

aerobe şi anaerobe la jucătorii juniori A

Jocul de fotbal se bazează pe efortul de intensitate variabilă

de tip diferit (neuro-muscular, cardio-vascular şi metabolic) şi

reclamă o bună adaptabilitate a jucătorilor care trebuie să posede

o gamă largă de deprinderi motrice şi stereotipuri dinamice

specifice. Toate calităţile trebuie să se situeze la un înalt nivel.

Solicitarea sistemului nervos şi neuro-muscular este mai intensă

faţă de cel circulator şi de cel respirator a căror acţiune

beneficiază de pauzele interne jocului.

a) modificările circulatorii determinate de efortul specific:

- frecvenţa cardiacă creşte la 180-190 bătăi pe minut

- tensiunea arterială după antrenament are

următoarele valor : TA-sistolică 180mmHg, rareori

200mmHg

- tensiunea diastolică înregistrează rareori valori

maxime

- aparatul cardio-vascular va prezenta modificări acute

determinate de efortul din timpul antrenamentelor şi

competiţiilor fotbalistice.

Creşterea pulsului, a tensiunii arteriale sistolice şi a

volumului

sistolic, a debitului cardiac, precum şi a altor indici termo-dinamici

şi electro-diografici nu depinde de

postul din echipă sau de angajamentul fizic al fiecăruia.

b) Modificările respiratorii la jucătorii atacanţi.

Orice fază, preluare, şut la poartă, dribling se produce cu

toracele blocat – apneie. Capacitatea vitală V.E.M.S. – apneie

voluntară scade în timpul antrenamentelor şi ceva mai mult în

timpul jocurilor.

Parametrii respiraţiei tisulare a jucătorilor de fotbal sunt

crescuţi în tiompul antrenamentului şi jocului.

Jucul de fotbal produce mari variaţii ale ventilaţiei pulmonare

în sensul creşterii sau scăderii în funcţie de exerciţiile tehnico –

tectice.

Datoria de O2 se lichidează parţial în timpul meciului sau

pauzei.

Alte modificări importante determinate de antrenament în

jocul de fotbal sunt legate de secreţia hormonală.

Tipul de efort întâlnit în timpul jocului la jucători este de tip

anaerob mixt, datorită diversităţii procedeelor de alergare,

depăşirii adversarului direct.

Particularităţile acestui tip de effort depind de:

- capacitatea de utilizare a energiei în condiţiile

anaerobe

- rezervele de substanţe energetice din ţesuturi

- capacitatea de neutralizare a reacţiilor acide ale

organismului

- posibilităţile de contracţie ale muşchilor în condiţii de

aciditate

În efortul de tip anaerob principala sursă de energie este

glicogenul, în special cel muscular. În urma reacţiilor chimice o

cantitate de acid lactic care duce la scăderea pH-lui cu toată

intervenţia sistemului tampon.

Această hipeaciditate este factoruil principal carelimitează

capacitatea de efort anaerob al organismului.

După eforturile de acest gen sunt necesare pauze de odihnă

pentru recuperarea totală a datoriei de O2 şi pentru eliminarea

produşilor toxici din organism.

Efortul de tip mixt, specific jocului pare să fie complext din

punct de vedere metabolic. Mobilitatea tuturor resurselor cardio-

vasculare, respiratorii, energetice, precum şi intensificarea

proceselor nervoase în special vegetative solicită extrem de mult

organismul. Fiind vorba de un aport de O2 limitat, economicitatea

mişcărilor este unul din factorii hotârâtori ai succesului în cadrul

jocului.

În concluzie putem afirma că în antrenamentul jucătorului de

fotbal trebuie să urmărim mărirea capacităţii de transptort a l

aparatului cardio - vascular şi o mai bună adaptare al acestuia la

effort specific.

Pricipalele forme de manifestare ale calităţilor

motrice combinate ale jucatorilor juniori A

Cunoaşterea formelor de manifestare a calităţilor motrice de

bază şi ponderii lor este esenţială pentru obţinerea performanţei

Dacă ţinem seama că jocul actual a devenit faţă de trecut

mult mai dinamic, jucătorii fiind obligaţi să alerge în permanenţă,

executând numeroase schimburi de ritm, că lupta a devenit mai

aprigă şi necesită un mare consum de energie, că sunt necesare

procedeie tehnice şi tactice mai perfecţionate, toate acestea de

pot da o imagine de ansamblu despre numeroasele calităţi

necesare jucătorului de valoare şi despre solicitările foarte mari la

care este supus acesta în decursul unui an competiţional.

După cum se stie, pregătirea fizică se împarte în pregătire

fizică generală (PFG) şi pregătire fizică speifică (PFS) în cadrul

căreia vorbim despre dezvoltarea calităţilor motrice de bază

(viteză, rezistenţă, forţă, îndemânare) şi specifice fotbalului

(combinate): mobilitatea şi puterea, echilibrul, detenta,

coordonarea.

- mobilitatea este calitatea existentă sau formată în

cadrul procesului de antrenament de a se deplasa cu uşurinţă de

la un loc la altul sau de a trece de la o stare la alta pe terenul de

joc.

- Supleţea este calitatea care asigură executarea

mişcărilor cu uşurinţă şi amplitudine. Ea este condiţionată de

elasticitatea muşchilor şi mobilitatea articulaţiilor şi de

coordonare.

În footbal supleţea este necesară în alergări, sărituri,

conduceri de balon, mişcări înşelătoare şi execuţii neasteptate.

Mobilitatea articulaţiilor şi puterea formează un tot unitar

atât în procesul de joc cât şi în antrenament, care cu greu pot fi

separate în cadrul exerciţiilor fizice sau a celora cu caracter

tehnico-tactic.

- detenta este o calitate complexă ce rezultă din

îmbinarea forţei şi a vitezei coordonate în vederea realizării

mişcării cu eficacitate maximă. Dezvoltarea detentei jucătorilor

de footbal diferă de cea a celorlanţi sportivi. În footbal pornirile

scurte, săriturile la cap se fac îm funcţie de adversar şi traiectoria

mingii. De aceea trebuie dezvoltată în egală măsură forţa de

desprindere şi simţul tempoului folosindu-se exerciţii de detentă

generală şi specifică.

Metode de lucru pentru optimizarea pregătirii

fizice generale şi specifice la juniorii A

Sfera deosebit de complexă a pregătirii fizice, precum şi

necesitatea realizării acesteia ca un tot unitar în mod colectiv, se

va acorda atenţie următoarelor sisteme de acţionare:

a) Fotbalul contemporan se practică în condiţii de mişcare mult

mai

intensă, mail ales pe intervale de 5-30m cu sau fără minge, decât

pe vremuri. Reacţiile rapide la traiectoriiloe balonului sau la

deplasările celorlanţi jucători, accelerările rapide până la

traiectoriile balonului, accelerările până la viteza maximă ocupă

un loc tot mai mare în efortul de joc. Viteza ca şi calitate motrică

în jocul de fotbal o întîlnim sub diferite forme:

- viteza de reacţie se dezvoltă în mai multe feluri

incluzând: execuţia repetată a startului, schimbarea direcţiei în

timpul alergării la un semnal sonor, executarea unor mişcări

reflexe înspre minge.

- viteza de deplasare se dezvoltă prin metoda repetării

sub formă de jocuri şi concursuri

- viteza de execuţie se realizează prin repetări ale

exerciţiilor specifice antrernamentelor tehnico-tactice

b) Dezvoltarea forţei

Forţa se manifestă sub formă generală dar mai ales specifică

în jocul de fotbal. Ca procedee metodice de dezvoltare a forţei

menţionăm:

- lucru cu greutăţi (haltere, săculeţi cu nisip, gantere)

- lucru în cercuit

- ridicarea de greutăţi mici cu număr mare de repetări

- procedeul contracţiilor izomerice

c) Dezvoltarea rezistenţei

În funcţie de forma de rezistenţă ce dorim să o dezvoltăm vom

folosi:

- metoda alergării pentru dezvoltarea rezistenţei

generale;

- metoda exerciţiilor tehnico – tactice pentru

dezvoltarea

rezistenţei specifice

d) Dezvoltarea îndemânării

Îndemânarea joacă un rol important în cadrul jocului de

fotbal,

deoarece practicându-se cu piciorul acest sport necesită

deprinderi motrice genetice dar şi perfecţionarea lor prin

antrenament.

În fotbal indemânarea se confundă cu tehnica jocului de

fotbal ce trebuie însuşită de fiecare jucător.