“Povestea lui Harap-Alb” cules de Ion CreangaIon Creanga este unul dintre marii clasici ai literaturii romane alaturi de Ion Luca

Caragiale, Ioan Slavici si Mihai Eminescu.“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult, ce a fost

publicat in revista “Convorbiri literare” anul 1877.Basmul cult este o specia narativa ampla, cu numeroase personaje puratatoare ale

unor valori simbolice (ele reprezinta confruntarea dintre bine si rau, ce se incheie cu victoria binelui), cu actiune implicand fabulosul si supusa unor stereotipii care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii: antagonistul (adversarul protagonistului), raufacatorii (produc o dauna ce trebuie indreptata de erou), donatorii sau furnizorii (personaje intalnite intamplator de protagonist, care ii daruiesc acestuia un obiect miraculous ce-l va ajuta la nevoie), ajutoarele (se pun la dispozitia protagonistului pentru a duce la bun sfarsit sarcina), dar sunt individualizate prin atributele exterioare si prin limbaj. Reperele spatiale si temporale sunt vagi: “illo tempore” – timp mitic.Exista conventia basmului, ce presupune acceptarea de la inceput, de catre cititor, a supranaturalului, ca explicatie a intamplarilor incredibile.

In basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizeaza elementele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil.

Titlul enunta specia literara ( povestea), cat si numele protagonistului, care este o sintagma oximoronica: substantivul comun, de origine populara “harap” desemneaza o persoana cu parul sip ilea de culoare neagra, un sclav, iar epitetul chromatic alb sugereaza puritate originea nobila.

Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narrative specifice sunt: imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului, calatoria initiatica, supunerea prin viclesug, probele, cifra trei, demascarea Spanului, pedeapsa, casatoria.

Perspectiva narativa este realizata prin naratiunea la persoana a-III-a de catre un narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii. Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, in “Povestea lui Harap-Alb” aceasta se imbina cu dialogul si descrierea.

Actiunea se desfasoara linear, iar succesiunea secventelor narrative este redata prin inlantuire.

Coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitatea si aspatialitatea conventiei.Formula initiala (stereotipie ce marcheaza intrarea in fabulos) : “Amu cica era

odata” este inovata, Creanga punand povestea pe seamaa spuselor altcuiva, fara a nega ca in basmul popular. Reperele spatiale sugereaza dificultatea aventurii protagonistului, care trebuie sa ajunga de la un capat al lumii la celalalt (in plan simbolic, de la imaturitate la maturitate).

Formulele mediane (“Si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua”) realizeaza trecerea de la o secventa narativa la alta si intretin suspansul si curiozitatea cititorului.

Iar formula finala: “Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda”, marcheaza iesirea din fabulos si include o reflectie asupra realitatii sociale, alta decat in lumea basmului.

Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lant de actiuni conventionale sau momentele subiectului.

Situatia initiala de echilibru este prezentata succinct: Craiul are trei feciori, fiecare fiind un potential mostenitor.

Intriga sau factorul care perturba situatia initiala este motivul imparatului fara urmasi: Verde-Imparat, fratele Craiului, are trei fete si doreste sa lase imparatia sa de la celalat capat al lumii celui mai vrednic nepot al sau.

Actiunea de restabilire a echilibrului incepe odata cu probarea curajului fiilor sai de catre Crai, care se deghizeaza in urs si ii asteapta la un pod. Aceasta este o proba a barbatiei si a calitatilor razboinice, conditie initiala, obligatorie pentru cel care aspira la tronul imparatesc, iar podul simbolizeaza trecerea de la o alta etapa a vietii si se face intr-un singur sens. Singurul care reuseste sa treaca de aceasta proba este mezinul, cu ajutorul Sfintei Duminici deghizata in ceresetoare, pe care o ajuta. Ea ii sugereaza sa ia hainele, armele si calul tatalui sau in aceasta calatorie, ceea ce denota refacerea unui destin privilegiat. Astfel, tanarul trece aceasta proba cu ajutorul calului, care “da navala asupra ursului”. Tatal sau ii da un sfat pretios: sa se fereasca de omul span sau ros (considerati in credinta populara, oameni care poarta stigamtul raului). Raul nu este intruchipat de fapturi himerice, ci de omul insemnat, de o inteligenta vicleana, ce apare in doua ipostaze.Trecerea podului este urmata de ratacirea in padurea-labirint, simbol ambivalent, loc al mortii si al regenerarii. Aici, dupa trei aparitii ale Spanului, care se poate metamorfoza, mezinul incalca sfatul parintelui sau si il tocmeste drept calauza. Prin viclenie, Spanul determina schimbarea destinului tanarului naiv. Coborarea sa in fantana echivaleaza cu o noua nastere a lui sub un alt nume (Harap-Alb) si cu alta misiune (sluga raufacatorului), pecetluita de un juramant: “jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-I da ascultare intru toate… pana cand ii muri si iar ii invie”. Spanul preia identitatea feciorului de crai si ajunge, impreuna cu sluga credincioasa la curtea lui Verde-Imparat.Fetele acestuia nu se lasa inselate de aparante, banuind falsa identitate a rudei lor. Pe langa postura de antierou a Spanului, el este si formatorul protagonistului, propunanadu-i acestuia primul set de probe: aducerea salatilor din Gradina Ursului, pieii cerbului “cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe” sis a porneasca intr-o noua calatorie pentru a peti, in numele stapanului, pe fata imparatului. La trecerea primelor doua incercari, el este ajutat de Sfanta Duminica, care ii da pentru urs o licoare cu “somnoroasa”, iar pentru cerb obrazarul si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot si de calul credincios.Calatoria incepe cu trecerea unui alt pod, simbolistica fiind de trecere intr-o alta etapa a maturizarii. Pe pod trece o nunta de frunici, iar tanarul le protejeaza viata si si-o risca pe a sa si a claului, trecand inot “o apa mare”. Drept rasplata primeste in dar de la regina furnicilor o aripa, iar mai tarziua, si de la regina albinelor, carora le construieste un stup. Apoi intalaneste o ceata de mosntri carora li se arata prietenos, acestia insotindu-l in calatorie: Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.Imparatul este cel de-al doilea formator, supunandu-l pe Harap-Alb la urmatoarele incercari: casa de arama, ospatul, alegerea macului de nisip, gasirea fetei, ghicitul ei. Aici este ajutat de cei cinci prieteni si obiectele primite de la albina si furnica.Fata de imparat initiaza ultima proba : intrecerea dintre cal si turturica, care este castigate din cal prin viclsug, el aducand: apa moarta, apa vie si trei smicle de mar.

Finalul basmului prilejuieste restabilirea echilibrului: Spanul este demascat de fata si ucis de cal, iar Harap-Alb caruia raufacatorul ii taiase capul, este readus la viata de fata de imparat. Aceasta ii devine sotie si el imparat, primindu-si, astfel, rasplata.

Elementele de originalitate ale basmului “Povestea lui Harap-Alb” sunt: caracterul atipic al eroului, fantastical umanizat (fabulosul este prezentat in conditii umane, astfel, personajele fantastice, cat si eroul, vorbesc si se comporta ca niste tarani, amintind de romanul autobiographic al autorului “Amintiri din copilarie”), oralitatea limbajului (impresia de zicere a textului scris prin folosirea eruditiei paremiologice - “vorba ceea”, frecventa redusa a figuriloe de stil, expresii onomatopeice, locutiuni si proverbe, fraze ritmate, regionalisme, dativului etic, “si” narativ), umorul (scene comice, ironia, expresii mucalite, portrete caricaturale, caracterizari pitoresti, expresii, diminutive folosite cu valoare augmentativa) si inovarea formulei initiale.

Caracterizarea personajului principal, relatia dintre doua personajePersonajul principal, protagonistul, acestui basm este Harap-Alb.

El este unul atipic deoarece nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale, dar dobandeste prin trecerea probelor calitati morale.

Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale (concretizat prin trecerea probelor) si modificarea statutului social.Astfel, se disting trei etape ale drumului initiatic, in care protagonistul apare in trei ipostaze. Prima este cea de neinitiat, etapa de pregatire pentru drum la curtea Craiului, cand el nu are identitate, find numit “ fiul craiului”, “mezinul”. Acesta apre in scena dupa esecul celor doi frati mai mari, iar supararea si rusinea tatalui sau provoaca autoanliza sa: “incepe a plange in inima sa”. El este caracterizat direct de autor prin sintagma “boboc in felul sau in trebi de-aieste”, ceea ce evidentiaza naivitatea sa. Prin caracterizare indirecta, se realizeaza portretul moral al tanarului, astfel la intalnirea cu cersetoarea da dovada de milostenie, iar la alegrea calului cand il respinge cu violenta pe cel rapciugos da dovada de faptul ca nu stie sa distinga intre esenta si aparenta.A doua etapa incepe odata cu aparitiile Spanului, care se poate metamorfoza, in mod simbolic, de trei ori, el fiind “un rau necesar” deoarece este initiatorul tanarului. El arata lipsa sa de experienta cand il accepta pe Span ca tovaras de drum si nu asculta de sfatul tatalui sau. In fantana primeste, astfel, ca un botez, o noua identitate: Harap-Alb si jura sa fie sluga raufacatorului.Harap-Alb trece primele probe impuse de Span, aratand curaj, pricepere in manuirea sabiei, stpanire de sine si respectarea juramantului, in pofida ispitei de a se imbogati. Atunci cand ajuta insectele, el da dovada de vitejie, pricepere si bunatate, iar cand isi alege ca prieteni si insotitori de drum niste personaje cu aspecte grotesti arata ca a invatat sa distinga intre esenta si aparenta.Statutul final al personajului este de initiat, dupa mai multe probe la care este supus de imparat si fata sa, el este ucis de span si reinviat de fata. Astfel renaste si este absolvit de juramantul facut Spanului. Drept rasplata primeste dreptul de a se insura cu fata imparatului si devine imparat.

Calul si batrana au rolul de ajutoare ale tanarului, ele fiind personaje fabuloase. Astfel calul, are puterea de a se metamorfoza, de a vorbi, a zbura si a se regenera (mananca jaratec si se transforma dintr-un cal rapciugos intr-unul frumos). El este intelept, are experienta necesara pentru a-l ajuta pe protagonist. Acesta cunoaste toate

tainle acestei lumi si intelege rolul Spanului, faptul ca desi acesta este personaj malefic, este totusi important pentru maturizarea spirituala a tanarului. De aceea, nu intervine decat in final, cand il ucide pe raufacator deoarece acesta isi indeplinise rolul. Totodata, calul este cel care ii da un imbold tanarului si il incurajeaza, invingandu-l pe urs. El este viclean si trece ultima proba a basmului, cea impusa de fata de imparat, ajutandu-si stapanul sa capete statutul final.

Conform criticului George Calinescu, “Basmul reprezinta o oglindire a vietii in moduri fabuloase”. In opinia mea, aceasta afirmatie este adevarata deoarece probele la care este supus protagonistul, reprezinta, in plan real, incercarile pe care trebuie sa le depaseasca fiecare tanar pentru a reusi intr-o lume in care limita dintre bine si rau este neclara.