TRASATURILE BASMULUI POPULAR + DEFINITIE

Def: Basmul este creatia narativa populara in care intamplarile reale se impletesc cu cele fantastice, fiind

savarsite atat de personaje reale, cat si de cele cu puteri supranaturale, care reprezinta fortele binelui si

fortele raului, din a caror confruntare binele iese intotdeauna invingator.

Trasaturi:

prezenta cifrelor si a obiectelor magice

evidentierea caracterului anonim( autor anonim), oral( transmis prin viu grai) si

colectiv( la crearea se au contribuit mai multe persoane)

prezenta intamplarilor reale si a celor fantastice

confruntarea dintre bine si rau

victoria binelui

formule narative tipice ( initiale, mediane, finale)

Particularităţiile basmului cult:

-Definitie: Basmul- este o specie a genului epic in proză de întindere medie care prezintă lupta între bine şi rău în care binele învinge întodeauna.

Particularităţiile basmului cult:-clişee compoziţionale: Formule tipice (iniţiale, ,ediane, finale)-motive narative: călătoria, lupta victoria eroului, probele depăşite, demascarea şi pedepsirea răufăcătorului, căsătoria şi răsplata eroului.-specificul reperelor: -temporale (timpul fabulos, mitic), -spaţiale(tărâmul acesta, tărâmul celălalt), sunt vagi, imaginare, redate la modul cel mai general.-stil elaborat, îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi cu descrierea -cifre magice, simbolice (3,7,9,12)-obiecte miraculoase-întrepătrunderea planurilor real-fabulos; fabulosul este tratat în mod realist-convenţia basmului (acceptată de cititor): acceptarea de la început a supranaturalului ca explicaţie a întâmplărilor incredibile.-personajele îndeplinesc o serie de funcţii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare şi prin limbaj-existenţa unui tipar narativ (bildungsroman)care constă în:a) o situaţie iniţială de echilibrub)un eveniment care dereglează echilibrul iniţialc) apariţia donatorilor şi a ajutoarelord) acţiunea reparatorie (trecerea probelor)e) refacerea echilibrului şi raplata eroului.

DIFERENTE INTRE BASMUL CULT SI BASMUL POPULARElemente prin care basmul lui Creangă se diferenţiază de cel popular:        a). având un autor cunoscut, basmul lui Ion Creangă nu mai intruneşte caracterul anonim al operei populare        b). este transmis pe cale scrisă, nemaiavând un caracter oral        c). deosebiri la nivel structural:•    basmul respectă tipul narativ al celor populare stabilit de Tzvetan Todorov (situaţie iniţiala, de echilibru, dezechilibru, călătoria către refacerea echilibrului, final fericit), dar intrerupe ritmul alert al desfăşurării acţiunii prin pasaje descriptive ilustrative pentru arta narativă a autorului cult (v. portretul celor cinci donatori, dialogul din casuta de arama(•    basmul lui Creangă conţine formule specifice basmului, dar acestea nu mai au aceaşi expresivitate şi culoare ca cele din basmele populare, datorită faptului că basmul e transmis pe cale scrisă şi nu orală.Ex: formula de început: “Amu, cică era odată..”  [Adv. “cică” preia rolul parafrazelor de tipul “pe când se faceau ouale de gheaţa”, “pe când făcea plopul pere şi răchita micşunele”]

          d). la nivelul personajelor, diferenţa esentială între basmul popular si cel cult constă in faptul că opoziţiile de tipul real/supranatural, pozitiv/negativ, nu se mai aplică in textul lui Creangă. Personajele sale îşi evidenţiază complexitateaevitând încadrarea într-o schemă previzibilă, iar meritul esential al lui Creangă este de a fi permis cititorului accesul la psihologia personajelor:•    personajul principal.: Harap-Alb nu mai e modelul de frumuseţe fizică şi morală din basmele populare, ci parcurge o călătorie iniţiatică ce îi conferă acest statut la sfârşitul basmului =>basmul se poate citi ca un bildungsroman. Harap-Alb nu este un personaj plat, ci evolueaza pe parcursul operei, iar la sfarsitul basmului el intruneste calitati umane, nu din sfera exceptioanlului: generozitate, curaj, disocierea aparentei de esenta, cunoasterea si acceptarea propriilor limite, spiritual de lider, capacitatea de a media conflicte, toleranta, barbatia.•    alte personaje sunt considerate iniţiatorii mezinului: Bătrâna/Sf. Duminecă, calul, dar mai ales Spânul, cel mai important dintre iniţiatori prin duritatea probelor la care-l supune. Că Spânul e principal iniţiator o dovedeşte faptul că in final îl eliberează pe Harap-Alb de jurământul de la fântână prin tăierea capului•    călătoria personajului nu e una de confirmare a calitaţilor, ca in basmele populare, ci este un traseu pe parcursul căruia personajul e pus in relaţie cu anumite suprapersonaje: podul, fântâna•    auxiile personajului nu sunt încadrabili in categoria fantasticului specifică basmului popular deoarece ei sunt în primul rând oameni care au o trăsătură exagerată prin caricaturizare: sunt forţe primordiale ce reprezintă fantasticul umanizat (antropomorfizat)•    Un tip de personaj care apare in basmele culte e personajul mobil: fata Impăratului Roş, la început personaj negativ, ulterior personaj pozitiv ce se umanizează prin dragostea pentru Harap-Alb

        e). Un ultim nivel la care se pot stabili deosebiri este cel stilistic, intenţionalitatea artistică a lui Creangă manifestându-se prin procedee de realizare a oralitaţii si umorului.•    Oralitatea: calitate a unui text de a fi scris ca şi cum ar fi spus, dând senzaţia de spontaneitate, autenticitate.  Se realizează prin: proverbe şi zicători, regionalisme şi arhaisme, adresări directe către cititor, vocative, interjecţii, onomatopee, verbe şi pronume la pers. a II-a, interogaţii şi exclamaţii retorice, autoadresări, etc.•    Umorul: categorie estetică ce nu trebuie confundată cu comicul, intrucât atitudinea naratorului nu e satirică ci condescendentă. Se realizează prin: portretele şi poreclele celor 5, formule rimate, exprimare mucalită, ironică, zeflemisire: “te-aş vârâ in sân, da’ nu-ncapi de urechi”, eufemisme.

Basmul popular Basmul cult

Deosebiri

• are caracter anonim, având un autor rămas necunoscut; • caracterul cult rezultă din existenţa unui autor cunoscut;

• are caracter colectiv, nefiind opera unei singure persoane, în special şi pentru că se modifică în timp;

• acesta este individual, cazurile operelor colective nefiind excluse;

• are caracter oral, fiind transmis de la o generaţie la alta prin viu grai;

• se transmite în formă scrisă, tipărită, diversele variante rămân în manuscris;

• are caracter sincretic, deoarece în timpul spunerii textul poate fi însoţit de muzica instrumentelor populare mi de jocul scenic (în cadrul unei şezători);

• nu are caracter sincretic;

• modul de expunere predominant este naraţiunea; • foloseşte dialogul, naraţiunea şi descrierea;

• personajele sunt unilaterale, plate, reprezentând fie forţele binelui, fie răul.

• personajele sunt complexe, vii, fiind greu de catalogat în funcţie de cele două forţe opuse.

Asemănări privind conţinutul

• au caracter tradiţional, vehiculând teme, motive, situaţii tipice, cum ar fi: călătoria, motivul fraţilor, vicleşugul, ajutorul vieţuitoarelor, probele, răsplata, tracul, cifrele magice, impăratul fără urmaşi, apa vie/moartă, calul năzdrăvan, obiectele miraculoase etc.

• elementele reale se îmbină cu cele fabuloase şi miraculoase (dracii, tărâmul celălalt, puterile neobişnuite, zmeii, sfintele, zânele etc.)

• finalul este optimist

Asemănări privind forma

• limbajul marcat de unele elemente de oralitate

• formulele tipice: iniţiale, mediane, finale