F U R N I C A Anul al XV, No. 24, Luni 19 Aprilie 1920 2

Vorbe de Clacă

O definiţie: t - Fi

Femeie :—O jumătate care scoate peri albi celei-I-alte jumătăţi.

Moaşă : Portăreasa omenireii Copii găsiţi, îi fac femeile pier­

dute.

Niţic gramatică. Sacîz, colonel de cavalerie, îşi con­

sultă medicul cînd înţelege că a a-tins limita de vîrstă.

— Alt'dată, doctore, nu descăle­cata nici ziua nici noaptea,

Acuma, încalec la doviă-trei săp­tămâni odată — şi atunci, vai de lume 1 Nu e cum-va vie un mijloc să întîrziem niţel trecerea mea ia re-zervă?

— Uit'-te ce e, dragă polcovriice, răspunde doctorul: nu poate cine-va şi sa fie şi să fi fost. Pînă la 50 de ani, verbul a călări e activ — de aci în colo, e neutru. Pînă ia 50, se conjugă—pe urmă, se declină.

— Ah ! daţi-mi, da ţi-mi cei opt spre zece ani! ct'nta, la Alharnbra, o divetă care pare să fi fost contim­porană cu Vlădica de la Buzău.

— Regret din suflet, domnişoară, dar de, mult nu-i mai am nici eu, răspunde, din sală, un spectator care aduce ia vîrstă cu d. Porumbaru.

Suflete candide.' Două prietene vorbesc despre o

a treia : — Bărbatu-său ar trebui să bage

de seamă : cile un copil pe fie care an — o sâ'i roază urechile,'săracul 1

— Nu bărbata-său, dragă, ci prie­tenii lui bârbafă său ar trebui să'şl deschidă ochii.

Lilly, adorîndu-se |în oglindă : — Daca aş li bărbat numai un

sfert de ceas, zece mii de lei 'mi aşi da pentru un colegiu de cit e-va minute !

In faţa cimitirului ia „Trei Coceni" e o circi mă.

Pe tablă, In vederea jalnicilor cari ies din inecropolâ, scrie, în litere mari : „Cabinete particulare pentru persoanele care vor să piîngă în doui."

Definiţii. Mîna: —- Partea corpului unei fete

pe care o soliciţi — cînd vrei restul. Piimul pas : —- Pentru bărbat, e

cel care costă ; pentru femeie, cel pe care mai în totd'auna '1 face gratis.

Gogînă, autorul dramatic aie câ­nd piese sunt regulat fluierate, e si­lit, pentru prima oară în viaţă, să se bată în duel.

Glonţul adversarului îl vîjie pe lingă ureche:

— Par'c'ă e un făcu', domnule: la toate premierele mele se şuieră I

Tăi tăcută

Dialog. Soarele se plimbă ca razele sbîr-1

iile ca un arici. Pe cine întâlneşte 'n cale, îl înţeapă de'l trec sudorile.

Popescu s'a retras în umbra unei case şi'şi freacă de zor capul c'o ba­tistă.

Trece Ionescn: — Cald, Popescule? Nu vezi ce

soare? Parcă am fi la băii! — Dacă ar fi numai soarele ! Storcându'şi batista de năduşală: — Sunt, cum se zice la strategie,

sunt prins între două focuri : soa­rele şi...

— Alcolul! —- Nu, Idneşcule : de acoiism te

vlădici repede când n'ai parale. Iu­besc, mă, şi sunt sărac. . .•.

— Boală fără leac! — Nu este aşa ?... Tu, însă, dacă

mi-ai fi prieten, cum te pretinzi că, mi eşti, m'ai ajuta...

— D'acu ?,.. Nici nu te ai însurat!

— M'ai ajuta punând o vorbă bună pe lângă mama fetei ce iubesc.

— O fi bătrână ? — Păi n'am vrut să spui ce gân­

deşti. Z ceara aşa : sâ'i faci cadou ceva. De unde ştii?,..Auzind ca Hi sunt prieten, poate că intervine pe lângă fi-sa să nu mă refuze.

— Înţeleg... şi asta e o ideie. Dar ce să'i fac cadou ?... Te pomeneşti că ce-i cum pâr nu-i place şi stri­căm afacerea. Ştii cnm sunt femeile bă­trâne, mai ales dacă sunt şi proaste.

— De proastă, e proastă ca o gâscă !

— Am găsit... consideră-te ca'şi însurat. Dacă zici că e gâscă, o să'i fac cadou o tavă 1

Diverse . Toţi trebue să'i cunoaşteţi cel pu­

ţin din citite : n'a fost ziar să nu publice ziie'n şir că „pictorul Ie?, şeful incontestabil al impresionismu­lui în România, a deschis o expo­ziţie compusă numai di a tablouri ge­niale."

Lumea, adevăratele distracţii fiind prea scumpe, s'a dus gratis, dar n'a prea priceput. Atât amestec de cu­lori împletite la întâmplare, Ie-a luat ochii ca lumina soarelui la care, nu te poţi uita. Poate că din cauza aceasta, ca să nu'şi strice vederea, eminentul medic Răpciugă a venit armat c'o pereche de ochelari mari fumurii.

Pictorul, necunoscându'I, 1-a luat în primire de la uşe, explicându-„subiectul" şi preţul fiecărui pinzei Ajungând la ultimul tablou, Răpciu­gă întreabă :

•-- Câie parale ? —• Cinci mii lei. Eminentul medic tresare; nu din

cauza sumei... — îi cumpăr—cu o condiţie : sâ'mi

spui ce reprezintă tabloul. Pictorul are o calitate rară : e sin­

cer. Răspunde fără ocol : — în cazul acesta, tabloul o să

vă coste doi poli mai mult: taxa cărturăresei care să vă ghicească gsu-biectul.

F U R N I C A

Madam Niţă Sardea, soţia cunos­cutului miliardar de după război, a „achiziţionat" pe numele ei o casă mare, goală, cas'o locueascâ dela Sf. Gheorghe încolo.

Nea Niţă Sardea, ocupat cu ne­goţul „angro", i-a spus:

-H Cumpără tot ce'li place, da pă mine să mă laşi în pace : destui că plătesc! j

Madam Niţă Sardea cutreeră pră­văliile de dimineaţă până seară.

— Am s'o mobilez mai frumos ca la palat!—s'a lăudat ea unei prietene vecină cu gardul.

Ieri, spre seară, intră într'un ma­gazin cu covoare, depe Calea Vic­toriei.

Negustorul i-arată mai multe „ta-piuri", româneşti şi turceşti.

Milionăreasa nu se decide. Negustorul dă lovitura, finală,

desfăşurând un superb covor lucrat cu lână mătăsoasă; , — Veritabil persan !

— Persan ?—se miră madam Niţă Sardea ; dar de când a mai ieşit la modă şi culoarea asta ?

" * Părinţii s'au dus la Teatru, în ma­

tineu. Domnişoara a rămas acasă, pretextând o groaznică migrenă. Ştia bine c'o să vie el!

In demiobscuritatea ce domneşte în salonul cu perdelele lăsate, el, încă imberb, s'a aruncat în genuchi la picioarele canapelei pe care stă ea, declarându i cu patimă :

— Domnişoară, te iubesc ! Fetiţa, care s'aştepta la ceva mai

mult, întreabă : — Tocmai azi ţi-ai găsit să mi-o

spui: Duminica lui Toma Necre­dinciosul ?

— Dacă nu mă crezi, fă ca el : pune degetul.

In cazul ăsta, nu-i nevoe să mai mă mărit! - s e ridică melancolic domnişoara depe canapea, părăsind salonul.

Adevărur i l ichide. Madam Toroipan a dat naştere

unui copil de sex contrariu ei. Mama se află sănătoasă ; tatăl d'asemenea: mersi, bine !—la tejghea.

Mahalaua a aflat şi s'a bucurat, e sigură că nu un strein va moşteni averea strânsă de cărciumar vân­zând clienţilor alimente şi vinuri fal­sificate.

Soseşte Papuc, „anirepenor de bi­nale", proaspăt reâniors dela moşia unui boer unde a construit un grajd.

— Bun venit! — îl întâmpina To­roipan ştergându'şi mâinile umede pe şorţul pătat cu grăsime. Ştii că am un "băeat!

— Bravoo! Sâ'ţi trăiască. — Să dea Dumnezeu ! Duminică

o sa fie botezu: vii şi d- ta? — Viu, nene Toroipane, cum nu ;

dar cu o condiţie: să botezi numai copilul nu şi vinu !

Nae D. Ţăranu

B a r b a şi c iocul - Memoriu care va fi adresat de d. lorga

tribunalului Ligă Naţiunilor. —

Verde firicel de iarbă, Nu'i păcat de lunga'mi barbă Ca de ea să,şi bată joc Un mic doc, un simplu cioc ? Barba mea, barba'mi română, Trage trei oca de lână, Că poţi să umpli cu ea Două perne ş'o saltea, Să o'nfrunte-aşa semeţ Un miniscul cioculeţ Cât o perie de dinţi ? ! Simt ca o să'mi ies din minţi.

Fir de iatbă, firicel, Cine's eu şi cine'i el ? Eu pot spune pe de rost Câte bătălii au fost, In ce an şi la ce dată, D'n vechimea depărtată Şi pâna'n timpul modern, Luptele Iui Ololern. Guliver, le-am descris eu, Artaxerxe, Piolomeu, Cum nu poate altu'n lume, Doar în douăzeci volume; Şi'n alte tomuri treizeci. Răsboaele dintre greci;

Am tipărit pairu tone Coaie despre Maraihone U ud's'a dat lupta vestită, Ş'am scris-o'n limba sanscrită! R u t e verde-etţeterâ, Numi place-a mă lăuda, Da'n istoria română Eu surit şi mai lână'n lână. Chiar de mă deştepţi din somn Pot sâ'ţi spun de orice domn Câţi dinţi a avut în gură, Câte rate'n bătătură, In ce zi şi în ce ceas Şi-a suflat augustu'i nas, De-avea păr mult ori chelie, Despre orice bătălie Ce-a purtat.eu pot a scrie Pe genuchi, aşa în şagă, Orişicâud o carte 'ntreagă.

Foaie verde busuioc, Generalul cel cu cioc Din istoria românească Nu'i ia stare să vorbească (Păi să nu te amărăşti?) Decât numai de Mără^ti Si Oiiuz, doar d'un rezbel... (Păi, nu's mai grozav ca el ? ! Totuşi Vodă, cel ingrat, Ciocul bărbi-a preferat, Uitând că'I-am colindat Şi-am fost şi cu plugaşorul La Iaşi ca refugiat, Ca sâ'l distrez în Palat, Şi'n pius'i-am redat feciorul Pe cate'l-am divorţat, Iar dacă'mi-ar fi cerut Şi pe moaş'aş fi făcut! Cum m'a răsplătit în schimb? M'a trimes ca să mă plimb ! Foais verde de magiun, Insă am să mă răzbun, Pân'la cer o să'nnalţ voc^a Voi urca pe baricade, Cu Christescu şi cu Cocea, Oameni foarte cum se cade, Cari 'npreună cu LupU, Decând Cuza şi cu grupu Mereu văd că dezertează, Singuri mă apreciază.

Ghi ţS D e l a g a m b r i n u s

D e c â n d s ' a amorezat de mine, câştigă mereu la bursă. Ii p u i c o a r n e ? Cu b a n c h e r u l la care joacă!

ţ Ami XV, No. 24, Luai, 19 Aprilie 1920 F U R N I C A

IMPBB8IJ DIN TIMPUL INVAZIEI NOTE DE OM NECĂJIT.

13 Decembre. — Cu începere de azi ni s'a impus calendarul catolic— suntem, asa dar, la Anul Nou, de si mai e o săptămînă piuă ia Crăciun.

Ceasornicele 'ni s'au dat cu un ceas fnapoi.

Ca să puie biserica în acord cu ordonanţa guvernatorului, patriarhul de la Ţibântjti a stăruit de s'a nu­mit director al mitropoliei Mar.u Teo-dorian-Carada, teosoîul care, Ia bă-trîneţe, a găsit de cuviinţă să se le­pede de iegea părintească şi să se resbofeze în cristelniţa birjarilor §de la Viena.

Cochetăria asia, la care se dedau ovreii cînd nu se ajung din preţ pen­tru împamîntenire, este, cînd n'are această cauză, semn văzut de ramo­lisment adine — liber e, deci, moş­tenitorul pe negîndiîe a Iui Carada să'şi moaie pielea în cîte cazane 'i cere inima. O dificultate văd, numai; în ce limbă s'o fi înţeles cu naşu-sâu dacă ăsta n'o fi ştiut romîneştel

Dar, în sffrşît, Mariu Teodorian ortodox, catolic, gregorian ori mor­mon, nu interesează pe nimeni. îm­păratul diplomaţilor, însă, patriot fier­binte şi curojean cilibiu înainte de toate, sa numească un apostat ca director al mitropoliei autocefale a Ungro Vlahiei, este de un cinism care frizează de aproape demenţa.

îndată cc a primit învestitura, ca« radaua s'a repezit Ia capul bisericei şi-a zis, fără înconjur, ca un cu­ceritor :

— Am poruncă, prea sfinţite, să introduc calendarul cel nou.

— Cit osu fi eu în viaţă, domnule, asta nu se poate, a respuns prelatul.

— Atunci, demite te. — Ca dumneata am isprăvit. Şi s'a urcat chiriarchui în trăsură,

şi s'a dus la stăpînul caradalei, şi i a sgudttif aşa în d i să-î trezească

din visu-i de mărire nestînjenită — şi Carp, ca toţi eroii, cînd a înţeles respuaderea în care cade, a chemat pe Teodorian, 'i-a zis pe nume şi afară din slujbă datu l'a pre el.

Curat : căpitănie de un ceas ! 19 Decembrie. Poliţia militară a-

restează cîţi-va comisari cu glisară lungă.

E o uşurare pentru mahalale, cari, pe lingă ocupaţia nemţească, suferă şi haiducia alor noştri. Mare înles­nire ne-a face, însă, komendatura dacă ar închide măcar şi cîte-va mii de păduchi împărăteşti, îneompara-rabîi mai hoţomanii de cît borfaşii lui Samur caş.

Ia magazinul de vopsele Ziaimer» de ia Sf. Gheorghe, negustor repu­tat pentru filantropia lui, se prezintă deuriă-zi o comisie de ofiţeri bul­gari cu o listă de subscripţie pentru Crucea Roşie a lor. Comerciantul se uită ia listă, vede o mulţime de nume necunoscute, cu sume relativ modeste, pricepe escrocheria şi zice, cu navitaie aparentă :

— Bucuros, domnilor. Eu, în si­tuaţia mea, sunt dator să subscriu mult mai mult—şi subscriu din toată inima, dar observ că aţi scăpat din vedere un amănunt: n'aţipus pece­tea poliţia! militare. Oraşul, cum ştiţi, e sub administraţie germană,şi, con­form ordonanţelor guvernatorului, suntem pedepsiţi daca luăm în con­siderare vre-o hirtie care nu poar­tă sigiliul autorităţii de ocupaţie Daţi-va osteneala, vă rog, de com­plectaţi această lacună—şi bina voţii de treceţi după amiaz.

Şi, către casier, pe urmă, porun­citor :

— Să dai ci aci sute de hi cînd s'or întoarce dumnealor cu pecetea komandanturei.

Bulgarii s'au codit, şi au vorbit din ochi, şi, clnd au înţeles că sunt înţeleşi, au plecat.

Se vsde că fabrică un slgii a©u, căci pînă acum nu s'au mai întors.

5

Nici o data n'are să se s rie a-mănunţlt ceea ce vedem noi în ches­tie de solidaritate între germani şi robii pe cari 'şi-au închiriat ca a-liaţi. Mai întîi : nemţii, austriac», bulgarii, ungurii şi turcii nu se sa­lută şi nu'şi vorbesc între dînşii, al doilea: ofiţerii germani sa bat ca orbeţii cu cei austriaci — de multe ori s'au omorît de-a binele ; al tre­ilea : pe bulgari, în special, ' i au dé­sarmât ca să-i Iacă inofensivi; şi al patrulea : de cîte ori cîte un bocciu da ai lui Coburg are norocul să se puie într'o posiuca dificilă, regulat cîte unul de ai kaiserului îl ia la palme.

Azi, în tramvaiul de Popa Tatu, ira ofiţer bulgar nu vrea să plă­tească taxa de 5 parale, sub pretext că e ţara cucerita. Un sergent ger­man ii atrage atenţia că e ordin de la comandantul militar al oraşului să plătească fie care soldat cîte 5 bani pe toată linia. Iaurgiul, căpăţîno?, face un gest sanchiu. La moment neam­ţul, fără o altă explicaţie, îl ia de pielea spinării şi'l sVîrla jos, in s rad a Dlaconiseior.

Pe calea Rahove», un bavarez beat, soldat simplu, arata tuturor în vagon, un pelec de hfriie m P o ­tolita, hîrtie pe care scria, cu cre­ionul : „Strada Kaiambulor"—şi în­treba unde vine ttrăda asta. Era vorba, aţi înţeles, de strada Colum­belor.

Vecinul căruia se adresase 'i spune că au cunoaşte strada asta. Un aft pasager, căruia 'i arătase liînia, îi dă acelaşi răspuns. Atunci, un ^ ©io­nel bulgar, de pe banca din faţa, îi cere, în nemţeşte, hinia, ca s'o ci­tească şi ei.

Bavarezul sughiţe, '1 priveşte o-braznic şi, cu un suris de copil porc-de-cîine, respunde :

— Pe dumneata te-ara întrebat eu ?

Colonelul se ©târăşte: — Să fii cuvincios. Eu sunt ofi­

ţer ssiperisr.

F U R N I C A

— De care? întreaM; a lene, be­ţivul.

— Bulgar. — Ja, ja, zice bavarezul rîzînd

sarcastic -ş i bagă însemnarea în bu­zunar.

— Ai să mergi cu mine la koman-dantută, dacă eşti obraznic.

— O să te duc la comenduîre, fiindcă sunt obraznic, ripostează neam -ţul—şi rîde, şi'l arstă publicului cu coada ochiului, pe ofiţer, care, umi­lit, se dă jos înjurînd bulgăreşte.

— Ja, ja, bulgarischer oîfizier, re­flectează befivul, şi rîde ca de cine ştie ce caraghiozlîc.

21 Decembre. Azi, pentru prima oară de la începutul Iui Iulie, 'm> s'a măturat strada. Se vede că iar a fost pus la arest primarii!.

Pe partea din napol a tramva­iului care duce la Teatru, pe strada Eai: doui germani, inginerul Tciler, o săsoaică şi eu.

— Mă rog, domnilor, întreabă fe-msea, înnemţjşte, pe germani, prin­tre trupele cari au sosit .'ici sunt oare şi saxoni ?

— Ja wohl. răspunde unul din pă­duchi. Noi înşi-ne suntem din Sa-xonia.

— Ea întreabă de saşii din Bra­şov, expică Teile.r.

Cind im auzit că e vorba de ca­marazi din armata austro-maghiară, germanii au întors spatele şi n'au mai răspuns.

Arestări le

22 Decembrie. Acum începe cu a-devârat greul. Frigul se înteţeşte. Lemne nu sunt de la Iunie, De ale guri s'au isprăvit în toate gospodă­riile. Nemţ i au rechiziţionat tot, tot, tot. Cîte-va merinde cari se mai aduc pe furiş au ajuns la preţuri fabu­loase: şapte franci ocaua da carne; lei zece găina; apt spre zece lei kilogramul da untură; trai zeci de franci, • g'scă. Şl nu mai e leafă, nu e p«nsie—nimic de lucru. Murim în ossă de frig şi i e foame.

Şi nemţii, după ce au luat sute de ostatici spre a face şantajîu a-supra guvernului de la Iaşi ca să pue în libertate pe Henenvogel, a-restează pe ori cine le denunţă nes-sfîrşita legiune de spioni.

Te arestează azi, te ţine două trei săptămîni într'o pivniţă infectă, şi, cînd 'şl aduc aminte să te cer­ceteze, te întreabă, spra pildă, ce număr de mănuşi poartă regina Mă­ria, sau pentru ce, Ia 1912, ai ple­cat din MUnchen la Paris cu trenul de 11,50 seara, şi n'ai plecat, ziua, cu cel de Ia 12 ?

Ii răspunzî, rîzînd, că, pentru mă­nuşile reginei, n'ai documente com­plecte—Iar cît pentru chestia trenului, ai plecat noaptea ca să faci econo­mie de otel.

Răspunsul nu'i satisface pe beam-ter. Te mai ţine două săptămîni» i W o infecţie ce nu se poate des­crie; te mai cercetează odată, şi, în lipsă de dovezi palpabile pentru spi­onajul cu care presupun că te în­deletniceşti, te pun în libertate, pro­vizoriu—cu rezerva de a te mai che­ma la., instrucţie.

Atiti spirit de justiţie, aşa civili­zaţie, atîta respect de persoana, de demnitatea şi de interesele omului, numai Ia teutoni se poate vedea.

Dacă beciul infect aude se în­chid deţinuţii nu'ţi ar machia sănă­tatea, ar fi o plăcere să fii închis ca să urmăreşti, zi cu zi, cum se desfăşoară psihologia acelor sălba­teci cari se deosibesc de congolezi numai prin aceia că congolezii sunt barbari dsr hoţi nu sunt.

Arhibald Aceste „cote" au început la No. 89. Cu începutul anului XV, „Porcii" a-

p s r e regulat cate două pagini la fiecare număr.

Vestim pe toţid-nii depozitari de ziare din Transilvania şi Ba­nat, cari nu ne-au achitat con-turil» pfinft în prezent, că aceasta e ultima furia ce fi se mai tri­met© revista.

C a l i f o r n i a

Condiţiile, excepţional de avantajoase, în cari s'a e-mis împrumutul intern, cons­tituie, pentru subscriitori, o adevărată Californie.

Peniţa 13.600 de tei, spre pilda, subscrişi odaia şl plă­tiţi integral, subscriitrrul ca­pătă titluri de 16.000 de tei.

Nici o dată, de la Law, de cînd se fac împrumuturi de Stai, nu s'a acordat sub-scriitorilor înlesnirile fenome­nale pe cari le oferă această extraordinară operaţie finan­ciară.

Apoi, cam, de fapt, emisi­unea e făcută pe 85 de lei, dobînda, dar, nu mai e de 5 ci de 6 fără cîte-va centime, —pentru că ministerul de fi­nanţe, cînd titlurile vor eşila sorţi, le ua plăti integral, cu sută în sută.

E fantastic ce se oferă pu­blicului prin condiţiile acestui împrumut, fără să mai voi-bim că sumele subscrise sunt scutite de ori ce impozit—im­pozite cari, cumva fi cel care are în vedere cişligurile de războia, e cu putinţă să se urce pînă la 10* j 9 , ceea ce ar constitui aproape o confiscare.

Nici o dată, ca acum, nu "i s'a prezintat publicului o-cazia de a face economii nu prioîndu'se ci mărindr-şi mij­loacele de trăia.

Furnica

Numărul viitor „Furnica" vu apare în format mărit.

F U R N I C A

Republica Ardealului

Cîtă vreme emisarii guvernului urs gureşe se mărgineau la propagandă subversivă şi la incursiuni in teri­toriul nostru, acţiunea şoviniştiîor din Budapesta nu era îngrijitoare : o divizie de-a generalului Moşciu restabilea ordinea înnainte ca ştirea să ii ajuns la Bucureşti. Iscă de ce, cu toată ura ps care ne-au jurat-o vecinii, nu se alarma nimeni in ca­pitala regatului.

Aum însă, încurajaţi de slăbiciu­nea din trecut a guvernanţilor noş-trii, agenţii maghiarilor se dedau la acte cari nu mai pot ti considerate ca inofensive.

Ştirile pe cari le primim de perie Carpaţi sunt dintre acelea cari tre­buie să bage la grije pe omul con­ştient de datoria-i faţă de ţâră.

Ni se spune, anume, că coloane volante de spioni, de agenţi provo­catori şi de iscoade ale guvernului unguresc s'au năpustit asupra Ar­dealului şi împrăştie cea mai mons­truoasă calomnie din cite se puteau născoci pe socoteala fraţilor neştrii din Transilvania. Se insinuiază, adi­cătelea, că d. M'niu, capul inteli­genţei de peste munţi, e aşa ahtiat de putere în cît dacă nu'i s'o supune regele şi factorii responsabili, se va rupe de ţara romanească, va pros­crie Deşleapt&'te Române şi va pro­clama „Republica Ardealului", ca să facă pendant cu Republica Moldo­venească instituită de Racowski la Odesa pe cînd Bujor era cemandir al dezertorilor.

Şi se mai spune, că condiţiile d-lui Maniu, care are ca proconsul pe d. Vaida Voevod. condiţiile pentru a renunţa la proiectul acesta funest, ar fi: menţinerea Consiliului dîrîgent ca guvern de a cărui autoritate să ţie seamă ministerul regal din Bu­cureşti ; dreptul, pentru gremiurlle de resort, de a iibera ş\ mai departe permisuri de export; respectarea legei eiecteralc din Araeai, unica modali­

tate pentru ca şefii inteUgenie? să se mai poată întâlni cu mandatele ; ina­movibilitatea prefecţilor numiţi de pe recomandaţia d-hd Morandini, secre­tarul perpetuu al Consiliului din Herraanstadt; şi, ca dispoziţii transi-torii, decoraţii, leala, respective pen­sii, pentru ori citi, de ori unde, apar-ţînîhd ori cărei seminţii, cari s'ar declara soíl ergo partizani, ai suze­ranului inpartihus ai mîndreţei de Transilvanie.

Aut-aai, ar fi zis suzeranul către regele Ferdinánd, povestesc mişeii cari împrăştie în Ardeal calomnia ungurească; aul-aut — ceeace, tra­dus cinstit pe romîneşte, înseamnă apriat: ori îe pleci Măria Ta, ca să ne cămile drumul neted pentru cu­cerirea poporului romín, ori ne de­clarăm aşa în cît sa putem, ia orice moment, sari peste Tissa ca să ne aşezam oblu subt parapleul drăgu­ţului de Horty.

E, fireşte, stupidă calomnia - - şi agenţii maghiari cari îi dau aripi, sunt nişte imbecili cari au cunosc bronzai din care e făcut caracterul fruntaşilor de peste munţi. Aducem! totuşi la cunoştinţa d-lui Maniu, ca s ă i dăm putinţa de a o spulbera, căci lâsînd-o să sc întindă, ar putea să-şi facă drum în spiritul ce'or fără praesă politica şl să prezinte, astfel, poporului, pe suveranul tran­silvănean ca mai odios, dacă se poate, de cît e, în vechiul regat, Ionescu-Brăila.

Dixiet animam rneam salvavi. Suîpiciu Opinca? iu .

Revista „FURNICA" Propr ie tar : N. D. ŢARANU

Apare de două ori pe săptămâni: LUNCA Şi VINEREA

— P r e ţ u l : 1 t s u foaia — Abonamentul: 100 lei pe an; 50lei p e ş e a s e lani; 25 lei ps trei luni, plătit înainte prin

> mandat poştal

Adresa : Revista „FURNICi".—Bucureşt i Te l e î ca 1 5 8 6

jygn ziar dă ca sigură numirea d-lui 41 Lupii, consilier la Curtea de Apel din Iaşi, ca secretar generai al Ministerului de Justiţie.

Niciodată lupii nu s'au amesfecat mai mult în administraţia ţărei ca în timpurile acestea, aţi observat ? Subt ocupaţia nemţească un Lupu Costake era tare şi mare, pe urmă a venit doctorul Lupu ministru la Interne, în fine acum ni se vorbeşte de un alt Lupu la justiţie.

De ce această adevărată invarie de lupi ? Să fie oare pentru că Ro­mânia e o turmă de oi proaste bune de muls şi de tuns ?

Vorbind de lupi, chestiunea câinilor, cei mai de temut ai ior adver­

sari, se impune în mod firesc la or­dinea zilei.

Bieţii câini sunt persecutaţi de Pri­măria Capitalei.

Pentru credinţa şi curajul cu cari ţin gratuit locul sergenţilor de oraş, adesea absenţi dela posturi, în loc ca să se confere câinilor dacă nu „Minai Viteazul cu spade" măcar „Vasile Lupu cu ciolane", Primăria a r;l.sit cu cale să le atârne de gât câteo me­dalie de tinichea pentru care stiipâ-nii lor trebuie să plătească câţiva poli bir anual. Pisicile, Porcii, papagalii, şoarecii, găinile, păduchii de lemn şi toate celelalte animale domestice ce trăesc în curţile şi casele danteştilor au fost scutite de acest impozit.

Pentru ce această prigoană spe­cială înpotriva celor mai devotaţi a-mici ai noştri?

Primăria Capitalei justifică pun:.rea taxelor prin aceea că din venitul lor se va întreţine serviciul de ecarisaj.

Motivul este lipsit de cea mai ele­mentară logică.

Cine are interes să funcţioneze pe lângă Primărie asemenea serviciu ? Evident numai duşmanii câinilor, cari

V

F U R N I C A

ar dori sâ'i vada prinşi pe toţi, ju­puiţi şi transformaţi în ghete de anti­lopă, în mănuşi de pieie de Suedia, ori în salam de Sibiu şi mortadella de Bolognia. Ei bine, dacă este aşa, şi aşa este, să facă bunătate aceste persoane atinse de câinofobie, să plâieriscă ele taxele necesare între-ţinerei hengherilor, pe cari noi, iubi­torii de câini, o considerăm ca o in­stituţie odioasă ! Este absurd ca Pri­măria sâ ceară tocmai acelora cari posedă câini nvjloacels băneşti pen­tru a da simbrie călăilor însărcinaţi sâ'i sugrume cu laţurile lor şi să'i ucidă!

Toţi [contribuabilii câiiiofili sunt datori să refuze plata impozitului scelerat. Ei trebuie să meargă să protezteze până Ia Rege, care pro­babil că le va da dreptate, ştiut fiind că la Palat a fost totdauna tare un... Basset. D-r dacă nici Trenul nu'§i va apleca Urechea (Doctor, ajutor de primar) ca să ascute lătratul săr­manilor câini, nu mai rămâne cetâ-renilor decât revoluţia. Ei o vor face înarmaţi cu ciomege confecţionate, natural, din lemn câinesc.

e sărbători, mucalitul Mitică pof­tit la masă într'o familie începe

sâ distreze societatea cu inepuizabllu'i repertoriu.

— Doamnelor şi Domnilor, vă rog sk'mi spuneţi: ce se pune pe masă, se taie, dar nu se mănâncă ?...

Câteva clipe tăcere profundă. Fur­culiţele şi cuţitele nu mai operează, fălcile comesenilor idem, toţi surme-menîndu'şi intelectul ca să rezolve problema. Fiecare se congestionează, căutând zadarnic să descopere care e felul ăla care se pune pe masă, îl tai dar nu'l mănânci?

Ca să nu se răcească bucatele, Mitică Intervine la timp.

— N'o să ghicit'. Să vă spun eu: Cărţile de joc ! Ele se pun pe masă, se taie şi nu se mănâncă !

... Ha-ha-ha, hi-hi-hi, mare succes. Dat dracului musiu Mitieă: cu un

singur giumbaş'şi-a mai asigurat o invitaţie ia dejun.

oliţia publică o înştiinţare că s'a găsit un inel de aur cu iniţialele

G. /?. şi cu o coroană de nobil şi invită pe posesor să vie sa i'l predea.

De oarece ştiu că d. George Ra-netti (G. R.) e prea mofturos ca să se ducă să intervie în favoarea co­laboratorilor noştri Contele de Te-kirghiol şi Prinţul Ghiţă, singurele persoane din România cărora poate să le aparţfe un asemenea inel sub­semnatul roagă poliţia ca să binevo-iască a trimete la redacţie inelul de aur: la iniţiale şi ia coroana de no-biî renunţăm, cedîndu-le oricărei ope­re filantropice Ie va destina d, ge­neral Nîcoleanu.

Kiriak Napadarjan

Odinioară şi azi

Un scandal nostim şi cu picăţele s'a în tâmpla t dău -năzi în faţa Primăriei Capi­talei : căci în interiorul şu­bredului palat comunal aşa ceva se p e t r e c e a tâ t de des, încât cu vremea, primă­rie şi scanda! au să ajungă două cuvinte sinonime. Aşa arhaicul chiverniseală ş i -a g ă ­sit un seiivisit şi brătienist s i ­nonim în modernul cointere­sare.

Dar n 'avem de gând să fa­cem tilologie, cel mai infali-bil narcotic contra insomniei cititorilor diletanţi ci să t r e ­cem la Cronica scanda loa ­să un fapt care og l indeş­te ceva din viaţa României-Mari a secolului XX.

Dăunăzi , în faţa Primăriei, invalizii de război au bătut măr, s'au mai bine zis, păr (căci a fost o păruială gene ­rală) pe valizii ţivili care v e ­stise să contralicitez* la î n ­

clin ierea gheretelor de tu tun . Mai pe scurt şi mai e p i c : cârja a învins bas tonul care nu ş i -a putut spă la onoarea ul t ragiată decât cu ajutorul tulumbelor pompiereşti . Şi, iarăş ciudat f enomen ' f i l o lo ­gic : la apari ţ ia pompelor , p e toţi aceşti beligeranţi cu n u ­me diverse, Radu i-â chemat!

Altfel şi mai frumos se r ă s ­plăteau invalizii în timpurile dedemult . Cine nu'şi aduce aminte cum Ştefan cel M a r e a dăruit lui Burcel atât p ă ­mânt de răzăşie cât pu tea cuprinde cu ochii din vârful legendarei movile şi cum în clasele primare ne bătea d o m ­nii cu t res t ia de mare când nu ştiam să spunem pe d i n a ­fară şi pe nerăsuflate in te r ­minabilul poem :

într'o zi de sărbătoare într'o zi cu mândrul soare Care lumea 'nveselea Etc. Etc.

Dar, ar putea să a rgumen­teze un edil modern, pe a c e ­le vremuri nu exis tau în E u ­ropa cafeaua şi t u t u n u l ; a şa că Ştefan :el Mare neavârid de închiriat debite , oferea v i ­tejilor pământ . Cine nu ş t ie din auzite şi din Cronici p ă ­ţania cu cafeaua a logofă tu­lui T ă u t ?...

Aşa dar păr inte le Capitalei va continua să încoroneze pe invalizi cu lauri de foi de t u ­tun rezervându- le şi pământ câte doi coţi de cap', ia G h e n -ceâ ori la Pătrunjel .

Tempora mu tan tu r !

A u g u s t P r o s t u

D-nîi depozitari de ziare : Na-talia Cioban», gara / .Prăşeşti , şi St. Caligian din Brăila, sunt pof­tiţi a aehita imediat banii ce datoresc din vânzarea revistei noastre. Altfel v o m fi siliţi a pu blisa pungăşiile la cari s'an dedat ca sa ne înstrle.

D

Teatru de operetă. — Angajamente pentru primăvară

T

— Domnule director, am venit să m'angajez şi eu în trupa d-tale. — Regret, domnişoară.» toate locurile sunt ocupate: deocamdată

trupa mea n'are nevoe de trupul d-tale!

_ 10 т

— ADAPTĂRI. —

Ah, femeile !,.. Dela Sf. Dnmltru până'n Paşti a

urmărit-o pretutindenl^făcându-i curte gudi.trându se ca un căţeluş, cu o-chii în ochi ei, gata să-i ghicească gândurile.

înduioşaţi d'atâta slugărnicie, pă­rinţii au consimţit să-i o dea de soţie.

Ieri a avut loc nunta.

A doua zi, când s'au deşteptat a-mândoi în aceiaşi pat, unul lângă altul, ca bărbatul cu nevasta lui şi numai a lui!—el, continuându-şi nă­ravul de peste iarnă, hodoronc-tronc începe să-i declare amor. La un moment dat, îi spune :

— Jurâ'mi că eu sunt primul om pe care'l iubeşti.

—-Jur! —- Şi că n'ai să mai iubeşti pe ni­

meni altul ? — Pe nimeni âiiul ! Abia mai putând respira de or­

goliu, îngâmfatul tace ; ea, îndrep-tându'şi privirea spre tavan, cade pe gânduri. El obsearvă. Ridicându-se puţin p'un cot, cu ochii în ochii ei 0 întreabă :

— îţi pare râu de ce-ai jurat ? — O, nu... mă gândeam... — La ce te gândeai ? — Mâ gândeam cât de mult sea­

mănă bărbaţii unul cu altul: a doua zi toţi te pune să juri la fel !

9

Crâmpei de dialog Maşer, te văd tristă,., sigur ai pri­

mit vizite plicticoase. — Nu, dragă : fu ieşti prima.

* Domnul, chai şi borţoi, intrând în

odaea bucătăresei, tânără şl durdulie: — Marîţo, poţi să mă tutueşti :

r.e vastă-mea s'a dus Ia teatru. *

Coceana, în vârstă, după ce a ci-

? O R N î С A

tit p'o coală mare, îndoită drept la mijloc :

— Ai fost guvernantă la familia Keskevu ?

— Da, doamnă: şease luni. Cocoana, măsurând cu privirea

trupul flexibil ai nostimei femei: — Mâ mir... să fii concediată şi

să ţi se dea un certificat atât de e-logios ?!

— Păi să vedeţi d-v: certificatul mi 1-a dat domau, Iar soţia sa m'a dat afară!

Felurite. Un prieten i-a scris dela' ţară :

„Au început căldurile. Mă plicti­sesc stând toată ziua singur în casă. Trimete prin poştă ceva cărţi de citit."

La gară, şeful dela „francaturi" î-a explicat:

— Pachete mai mici de cinci chiio nu primim. Dai cărţile ca imprimate şi te costă numai un leu şi patru­zeci.

S'a întors la librărie... Ia care li­brărie vreţi d-v. la o librărie depe calea Victoriei.

A cumpărat un volum de Duiliu Zamfirescu — cel mai bun remediu contra plictiselei: cui pe cui se scoate. O colecţie de anecdote culese de „Un anonim." Şi trei volume din Biblio-eca pentru toţi.

— Să le împachetez ? — Nu. Cântăreşte-le întâi. Ovreiul... pardon că se supară Al-

calay ! Funcţionarul comercial se duce în fund, Ie aşează pe tipsia unei ba* Ianţe...

— Patru chiio, tocmai. — Care va să zică, cum a spus

ăla dela gară, până la cinci mai tre­bui un chiio.

— Exact, dija. — Atunci, te rog, mai dâ'mi o ju­

mătate chile din Sadoveanu şî-o ju« mătate chiio din Vasile Pop.

Discuţie savantă între doi gurâ-cască, metereologi de ocazie.

— Tascuhă, Mache: soarele de unde răsare?

— Dela răsărit. — Şl unde apune? — La apus. — Te-am prins, măgarule 1 Dacă

zici tu, că soarele răsare dela răsărit şi apunela apus, azi, mâine de unde răsare ?

— Dela răsărit. — Cum, mă vită: aseară n'a ră­

mas la apus ? — Ba da; dar trece înapoi. — Când ?... că eu nu'i am văzut

niciodată. — Noaptea, dobitocuie ! D'aia nu'i

ai văzut: fiindcă tu dormi când tre­ce el 1

Nac D . Ţâranu

De cînd a fost lăsat să'şi revadă manuscriptele, d. Iorga, cel mai mare naţionalist din Internaţionala iui Ra-kowski, găseşte că Romînia a intrat în stare de ex !ex.

Şi cu toate că duşmani ireducti­bili si „Federaţiei" lui Moscovici(

găsim, totuşi, că d. Iorga, frate de cruce cu rabinul de la Orhei, are o ţîră de dreptate ,

Să dăm, dar, kesarului ce e ai kesaruîui;

Cum o să fie stare legală înfr'o ţară al cărei clopot prezidenţial nu-1 trage omul care, pentru a asigura o lungă călătorie de studii, a mers cu jertfa demnităţei pînă a-şi vîrî de­getul între scoarţă şi copac?

Cum să se petreacă lucrurile în mod firesc dacă oratorii în parla­ment, vor fi întrerupţi de altă căciulă decît de cea devenită istorică a d-lul Iorga ?

Cum să ne simţim în stare nor­mală dacă un dâscâleciu ignorant ţ\ un felcer isteric nu mai pot, prin „Mopitorul Oficiai", adresa, dgla

F U R N I C A

mărire la mărire, scrisori iui Vodă în stilul şi cu libertatea de expresi-une de care abuzează notarii de sai cînd sunt daţi afară din slujbă ?

Ce stare legală e aceia cînd un ministru cu apucături de făgădâu nu mai poate, din vîrful situaţiei unde'! cocoţase încrederea şefului suprem al armatei, să arunce suspiciuni asu­pra celei mai 'nalte autorităţi mi­litare ?

Cum să nu se socotească ţara în stsre de ex lex cînd nu mai plă-ieşte 200.000 de lei pe zi pentruca Oaie să'şi bage degetele pe nas iar Ploaie să inglendisească înfigînd ace în scauaul pe care odihneşte Bivol ?

Şi, înlr'un cuvînt, cum să ne cre­dem în stare legală cînd obicinuiţi de astă toamnă să auzim, dela înce­putul pînă la sfirşitul şedinţei par­lamentului, huidueli, ocări, sudălmi şi acele expresiun.i pline de pito­resc cavi nu odală ar fi provocat la o staroste de birjari, ne-am po­menit de o dată osindîţi să ne scur­gem viaţa tihnit ca popoarele... fără istorie?

Suntem, dar, de părerea lui Trotzkî, pe care la Bucureşti îl repre­zintă d, lorga, că de cînd Găină nu mai încasează 160 de lei pe zi că să... se înrudească cu colegii din cameră. Romînia a intrai în stare de ex lex stare care pe lînga că ne lipseşte de activitatea constructivă a d-lui Vaida, de concursul efectiv al d-lui Maniu, de luminile scăpărătoare ale d-lui Mihaîache şi de innaltele concepţii sociale ale d-lui Lupu — dar ne supune şi la sbuciumul unor alegeri noui, alegeri din cari, date fiind împrejurările grele prin care trecem, nu ştiu cum va eşi „Neamul Romínesc".

Să nădăjduim că, ţifna e trecă­toare şi că cu marafet şî bună vo­inţă, se va potoii isteria pentru ca „Republica Ardeleană" pe care o pregătesc agenţii lui Horty, să ne găsească iar la olaltă, cum găsise von Tuelf í von Tschappe pe d, Mar-

Tipografia

ghiloman cu von Căcău şi cu ma­reşalul Makensen.

Altfel dacă generalul Averescu nu va găsi Jcalea care duce la sufletul mare al patrioţilor internaţionalişti, să ştiţi că e primejdie, situaţia de ex lex rămîne stare normală pentru cei fără diurnă — cum revoluţia, cînd reuşeşte devine stare legală.

Şi în Romînia Mare, mai bine iarna la Ispas decît aşa pacoste.

Kclcmek

Cenzura fistichie Adică, de câte feluri poate să fie

cenzura ? Eu văd că acuma se vor­beşte de o „cenzură roşie", care ar consta în faptul, sau dreptul, ca to­varăşul culegător-tipograf cu con­vingeri social-démocrate să poată refuza zeţuirea unui articol în care, după chibzuirea lui, s'ar ataca sa-crocanetele principii ale lui Karl Marx şi după dânsul Engels. Aceiaş. drept, dacă l-ar revendica un domn culegător-tipograf cu convingeri de o altfel de orânduire socială — căci pot fi şi de aceştia— adică un drept analog, de pildă să refuze zeţuirea unui articol în care s'ar ataca burghezia, „acel hoit ale că­rui toate fibrele sunt intrate în stare de potrifacţie", — cum s'ar chema ? Cenzura albă, galbenă, cafenie, tri-culoră?—Sau cenzura de care am suferit, în aceiaş timp cu tifosul exantematre şi cu foametea, — cen­zura viole(n)tă sau blio-jandarm ?

Eu stăruiesc în vechea mea o-pinie, că orişice cenzură nu poate II decât de un singur fel : stupida. Aceasta, fireşte, nu este o culoare, dar ca s'o vezi trebuie numai decât colorată, ca spirocheta palida sau alţi baci li, microbi, spirt1 i, la fel de rău­făcători? Stupiditatea, mai la urmă, e de toate culorile.

O altfel de cenzură mă urmăreşte pe mine, de când soarta întreagă m'a osândit ca să-mi dau manus­

crisele pe mâna culegăfontlui-tipo-graî, tovarăş de muncă aminteri foarte simpatic mie, dar care une­ori se amestecă In cioiba mea, nu ca să mi-o mai săreze cumva, ci ca să mi-o gătească cu propriut Iui râniaş. Imî cenzurează expresiile, mi le corectează, refuzând de pildă să facă deosibirea între idiotism şi idofie, adică luând idiotismele de care mă folosesc uneori, drept idi­oţii, şi îndreptându-Ie, ca atari.

Astfel prietenul meu coeîan (adică de aceiaşi vârstă, şi nu coltan cum a crezut zeţarul care mi-a cules „Baedeckerul naţional" din ..Furni­ca" de deunăzi, că sună mai decent ia ureche mă întâmpină adirJaori cu aceiaş număr d n gazetă;

— Bine, soaţe, m'ai dat la novala asta, că ţi-am spus să nu stai în că-fană cu păl?ria în cap, da de ce mă pui tu pe mine să zic aşa stricat, cum vorbiţi voi bucureştenii: csfe-nea,—auzii ce fel da vorbă-i asta? mânce-o fenea! Nu puteţi să ziceţi şi voi frumos rumănieşte: cafar.â ?

- - B a eu pot, îi zic, da'no vrut culegătorul, m'o îndreptat, adică te-o cores pe tine, că 'ice că nu se zice aşa.

— Aşa ? Apoi eu am citit la Ca-rajale de un gudurau, moldovean, care zicea cafine. Apoi pe ala dc ce nu l'o cores zăţarul?

— Fiindcă ala, soaţe, ia un aşa caz, ar fi fost în stare să-i dea cu ceva 'n cap.

— Noa ie. Ş'apoi acuma tu ce-o să faci ?

— Eu? Ca cetăţean mai paşnic o să protestez în nume'e Consti.uţie şi împotriva acestei cenzuri, cum am protestat şi împotriva celeilalte, — şi sper, cu aceiaş succes... Adică o să se desfiinţeze când o vrea ea, iar nu când aş pofti eu.

I o n Grămăticu

NIPOUVE STRQILA, Calea Victoriei

N u m ă r u l vi i tor vá fi p u s în v a n t a r c Viner i , 23 April ie 1920

No. 113 ' v

12 Rezultatul împrumutului Intern

ar

— După atâtea zile glorioase de război, în sfârşit mi-a venit şi mie timpul să mă odihnesc... pe moale!