Balta albă , Vasile Alecsandri

A fost poet , dramaturg , folclorist , om politic , ministru , diplomat , academician român , creator al teatrului românesc şi al literaturii dramatice , personalitate marcantă a Moldovei şi mai apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX lea . A fost cea mai importantă figură a literaturii româneşti în perioada paşoptistă . Vasile Alecsandri este cel mai cuprinzător dintre scriitorii generaţiei sale. Şi-a încercat puterile în aproape toate genurile şi speciile literare fundamentale . Cea mai de durată parte o operei lui Alecsandri este proza sa , susţine G. Ibrăileanu.

Proza acestuia evocă „plimbări” cu ajutorul cărora a reusit să compună cu ochi proaspeţi , cultivaţi şi ironic imaginea lumii. Scrierile lui Alecsandri se impun prin spontaneitate , printr-o retorică aparte şi organizare interioară ce probează cultura în domeniul scriitorului.

Vasile Alecsandri întreprinde multe călătorii în Moldova , Muntenia , Bucovina , Transilvania şi o parte a Europei , Turcia , Italia , Germania, Austria , Franţa , Spania, Anglia , nordul Africii. Toate aceste călatorii se reflectă în opera sa atat în proză cât şi în versuri.

Se numără printre primii scriitori români moderni a cărui operă a devenit accesibilă în străinătate în urma traducerilor în limba engleză , franceză , germană , contribuind astfel la intrarea culturii şi literaturii române în circuitul european .

Opera sa se desfăşoara ascendent de-a lungul a aproape cinci decenii. Scrierile sale, poeyii lirice şi epice , proza memorialistică şi de ficţiune , comedii , drame , monoloage comice, sunt în multiple sensuri reprezentative pentru timpul în care a trăit. Alecsandri este un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale vremii şi în acelaşi timp un artist subtil , capabil de a observa lumea înconjurătoare fără scepticism. Proza lui Alecsandri capătă relief şi culoare prin alternarea paginilor parative cu cele descriptive. Sinteza dintre Occident şi Orient ce forma însăşi structura intimă a fiinţei sale , Alecsandri o realizează în spiritualul tablou al civilizaţiei române aşa cum o vede un francez la Balta Albă.

Subiectul povestirii cuprinde întamplări neobişnuite prin care trece frencezul. Tânărul pictor a plecat de la Paris într-o calatorie în orient cu vaporul pe Dunăre. De pe vapor zăreşte un ţarm despre care află ca este Valahia. Se hotărăşte să viziteze acest loc despre care işi imaginează că este populat de sălbatici şi-şi pregateşte pistoalele. Spre uimirea lui este întâmpinat de consulul francez le Brăila şi de nişte oameni primitori. Consulul îi povesteşte despre o baltă fermecată, Balta Albă la care merg mulţimi de

oameni pe care francezul se decide să o viziteze. Drumul cu căruţa până şa Balta Albă se dovedeşte plin de peripeţii. Ajungând la Balta Albă francezul se aştepta să gasească o staţiune occidentală cu hotel şi restaurant, în schimb găseşte un satuc izolat de lume şi unde este nevoit să înnopteze într-o casă ţărănească, pe un pat de lemn , fără aşternuturi. Impresia acestuia că se află într-un ţinut de sălbatici se adânceşte în dimineaţa următoare când este trezit de zgomote asurzitoare ale cailor şi trăsurilor care se îndreptau spre balta făcătoare de minuni. Atunci el se decide să urmărească trăsurile şi sa viziteze „izvorul minunilor”. Ajuns la Balta Albă se împrieteneşte cu nişte români vorbitori de limbă franceză, care îl invită la prânz şi apoi la o plimbare cu „vaporul” care nu era decât o plută. Seara ajunge la un bal unde bogăţia echipajelor , frumuseţea toaletelor şi conversaţia franţuzească, îl fac pe francez să-si schimbe parerea depre sălbăticia Valahiei : „În 24 de ceasuri am văzut atîte lucruri nepotrivite, atîte contrasturi originale, că nu ştiu nici acum dacă Valahia este o parte a lumei civilizate sau de este o provinţie sălbatică”

În Balta Albă la fel ca în alte scrieri în proză , scriitorul paşoptist are verva lui Creangă , spiritul de observaţie al lui I.L.Caragiale din Momente şi schiţe. Notaţia realistă sigură completează agreabil digresiuni care fac din Alecsandri un plăcut şi rafinat povestitor căruia îi place să stea la taifas. El dă impresia ca se joacă , punând în discuţie de toate , cu umor şi farmec, evidenţiind contrastele sociale ca un bun cunoscător al realităţii româneşti. Alecsandri adoptă un stil colocvial prin care se dovedeşte capabil să capteze atenţia punându-şi mereu în evidenşă uşurinţa în exprimare şi vocaţia vorbelor de duh : „Ochii damelor atât de fermecători, zâmbetele lor graţioase, glasurile lor dulci, taliile lor bine făcute şi care se mişca rapide în figurile contradanţului sau trecerea ca fantasme albe în vârtejul vântului ; acel amestec de flori , de toalete scumpe de lumină şi de mizică mă îmbătaseră atât de mult, încât uitasem de tot că ma aflam în fundul Evropei pe marginea Orientului.Şi când se sfârşi balul şi când ieşii din sală şi mă găsii iarăşi într.un câmp pustiu nu mă putui ori de a zice cu cea mai adâncă încredinţare : în adevăr Valahia este o ţară plină de minuni ! Una din ţările care sunt descrise in Halima! ”

Ineditul şi comicul vine dintr-o serie de contraste : dintre ceea ce se aşteaptă tânărul călător să găsească în Valahia sau la Balta Albă şi ceea ce găseşte de fapt din amestecul de Oriental si Occidental , de modern şi arhaic , de civilizaţie şi sălbăticie de pe meleagurile valahe , pe care tânărul francez îl percepe uluit: „Nu puteam crede că eram treaz şi mă socoteam a fi faţă la vreo fantasmagorie nepricepută; fantasmagorie cu atât mai curioasă că îmi înfăţişa tot soiul de contrasturi, precum: baloane de laViena cu înhămături necunoscute pe la noi; pălării din Francia cu slice orientale; frace cu anterie; toalete pariziene cu costumuri străine şi originale. Mai adăugaţi la aceste pocnetele şi răcnitele postaşilor, mişcarea a triizeci de trăsuri ce se întorcea pe câmp, mulţimea cailor înhămaţi la dânsele, clopoţeii ce suna la gâtul lor şi în sfârşit efectul noutăţii

acestori lucruri în ochii unui străin, şi-aşa vă veţi putea lesne închipui expresia comică a figurei mele în faţa unui spectacol atât de neaşteptat”. Scriitorul are plăcerea de a crea prin enumereţii senzaţia de învălmăşeală , de bâlci oriental ceea ce devine un program : „ Pe marginea unei bălţi late zării deodată un soi de târg ce nu era târg, un soi de bâlci ce nu era bâlci ; o adunătură extraordinară , o înşirare neregulată de corturi , de căsuţi din scânduri , de viziuni făcute în rogojini , de braşovence, de cai , de boi , de oameni , care forma de departe una din priveliştile cele mai originale de pe faţa pământului. ”

Tema acestei opere este contrastul dintre aparenţă şi esenţă, dintre frumuseţea rară a locurilor şi starea de înapoiere a oamenilor. In această operă autorul ne prezintă călătoria făcută de un francez pe teritoriul Valahiei, un ţinut adâncit în întuneric şi populat de canibali. Motivul acestei călătorii „primejdioase” este spiritul de aventură, curiozitate şi dorinţă de cunoaştere. Autorul foloseşte motivul călătorului străin care vizitează locuri noi. Acesta permite o percepţie critică şi satirică a propriei lumi atribuită unei priviri exterioare sau prin comparaţie cu o lume edenică.Ocupaţia călătorului este pictor, acesta permiţând autorului să creeze o descriere mai exotică a locurilor prin ochii călătorului. Contrastul în operă este redat prin mai multe elemente contradictorii: imaginea iniţială a sălbăticiei şi imaginea unei societăţi civilizate, drumul în căruţă, satul, cazarea, plimbarea pe lac cu vaporul şi balul, spiritul de aventură iniţial şi liniştea sufletească de după bal, frumuseţea edenică şi înapoierea oamenilor.

Călătorul francez tratează evenimentele ce se întâmplă în jurul lui cu ironie, rezultată din contrastul lucidităţii şi fanteziei, şi cu autoironie, luând în derâdere propriile defecte, dar satirizându-le indirect şi pe ale altora. Imaginea bălţii seamănă cu cea a paradisului şi prin frumuseţea naturală dar şi prin indiferenţa şi inocenţa cu care oamenii stau în baltă: „amestec nevinovat de sexuri”.

Din punct de vedere stilistic textul se remarcă prin antitezele care creează contrastul dar şi prin enumeraţiile şi comparaţiile cu care autorul descrie lumea Valahiei şi sentimentele trăite de călător.  In finalul operei părerea pictorului francez despre Valahia  se  schimbă de la primitiv la europenesc.