CAPITOLUL I

Introducere

1.1. Încadrarea legislativă a Bălţii Mici a Brăilei ca rezervaţie naturală

Rezervaţiile naturale reprezintă un mare interes pentru întreaga omenire şi de aceea se

urmăreşte protejarea acestora într-o măsură cât mai mare. Pentru a proteja natura de efectele

nocive ale activităţii oamenilor au fost adoptate mai multe legi cu ajutorul cărora se încearcă

conservarea mediului natural.

Insula Mică a Brăilei a fost protejata şi menţionată ca rezervaţie zoologică de 5336 ha

prima data în comunicarea Cancelariei C.C. a P.C.R. nr. 1508/1978 prin care a fost aprobată

valorificarea raţională a rezervaţiilor naturale situate in fondul agricol, Insula Mica a Brailei

(Ostrovul Popa) .

Prin HG 230/4.03.2003 privind delimitarea rezervatiilor biosferei, parcurilor naţionale şi

parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora (MO 190/26.03.2003) a fost

recunoscut Parcul Natural Balta Mica a Brăilei si reconfirmat oficial si statutul de Zona umedă de

importanţă internaţională, obţinut în anul 2001.

În data de 15.06.2001 Insula Mică a fost declarată Zonă umedă de imporţantă

internationala prin includerea în lista Ramsar1, la poziţia 1074, ca cel de-al doilea sit Ramsar al

României, dupa Delta Dunării.

Cea mai important lege este însă Legea nr. 5/2000. În înţelesul prezentei legi, zonele

protejate sunt incluse zonelor naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic, care

cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare, pentru atingerea

obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu.

Această lege evidenţiază zonele naturale protejate de interes naţional şi identifică valorile

de patrimoniu cultural – naţional care necesită instituirea de zone protejate; în vederea instituirii

de zone protejate, autoritatea administraţiei publice locale trebuie să întocmească documentaţiile

de urbanism şi regulamentele aferente acestora, elaborate şi aprobate conform legii, care vor

cuprinde măsurile necesare protecţiei şi conservării valorilor de patrimoniu cultural-naţional din

teritoriu.

1

Prezenta lege este completată de anexe care cuprind teritoriile susceptibile de a fi

declarate zone protejate. Anexele 1 şi 3 se pot reactualiza periodic, pe măsura identificării

unor noi valori de patrimoniu natural sau cultural, precum şi a modificărilor survenite în

perimetrul ariilor protejate.

Prevederile Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN), secţiunea a 3-a, sunt

obligatorii pentru autoritatea administraţiei publice centrale şi pentru autoritatea administraţiei

publice locale, care vor asigura preluarea acestor prevederi în documentaţiile de amenajare a

teritoriului judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor.

Lucrările necesare de salvare, cercetare, restaurare, protejare şi conservare, precum şi cele

de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate de interes naţional se vor executa numai

pe baza avizelor şi aprobărilor autorităţii administraţiei publice centrale şi a forurilor ştiinţifice

din domeniul prevăzut de lege. Aceste lucrări se includ în listele de investiţii anexate la bugetele

ordonatorilor principali de credite, pe bază de documentaţii tehnico-economice, elaborate şi

aprobate conform dispoziţiilor legale şi se finanţează în limita fondurilor aprobate cu această

destinaţie, prin legile bugetare anuale; finanţarea parţială sau totală se poate face şi de către alţi

investitori, persoane fizice sau juridice, din donaţii, din alte fonduri alocate de organisme

internaţionale sau din resurse financiare obţinute în baza unor convenţii bilaterale.

Legea 462/2001 stipulează reglementările asupra regimului ariilor naturale protejate în

general, asupra conservării habitatelor naturale, florei şi faunei din România.

Conform legii, mărimea suprafeţei de teren supusă regimului special de ocrotire,

conservare şi utilizare se stabileşte pe bază de studii de fundamentare ştiinţifică.

Referitor la utilizarea publică a spaţiului aferent ariilor protejate, se precizează faptul că

autorizarea activităţilor umane în perimetrul ariilor naturale protejate şi în proximităţile acesteia

se face numai cu acordul structurilor de administrare a ariei naturale protejate. Sunt de asemenea

incluse reglementări privind modalităţile de administrare a ariilor naturale protejate şi a altor

bunuri ale patrimoniului natural, puse sub regim special de protecţie şi conservare.

2

CAPITOLUL II

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei - prezentare generală

2.1. Caracterizare ecologică

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei (PN-BmB) este o zonă umedă de importanţă

internaţională, declarată sit Ramsar în iunie 2001, care conservă pe o suprafaţă de 205 km2

ultimele complexe de ecosisteme acvatice, terestre şi mixte în regim liber de inundaţie ce au mai

rămas în urma îndiguirii bălţilor Brăilei şi Ialomiţei (adică 8% din fosta Deltă Interioară - 2.413

km2).

În Balta Brăilei s-au produs profunde transformări cantitative şi calitative. Îndiguirile,

desecările şi despăduririle, survenite acum patru decenii, au diminuat cantitativ de 6 ori zona

umedă Balta Brăilei, de la 149 mii ha (Antipa, 1910), la 26 mii ha de luncă inundabilă în prezent

(Moisei, 2003). Înlocuirea brutală a excepţionalei biodiversităţi deţinute de complexele de

ecosisteme acvatice şi terestre, cu întinse monoculturi agricole ce ocupă 80% din fosta baltă în

incintele îndiguite, a reprezentat prima mutaţie calitativă de proporţie. Dar natura nu a fost lăsată

în pace nici în zonele cu regim hidrologic de inundaţie. A doua schimbare majoră, care a

însemnat lovitura de graţie dată biodiversităţii, s-a produs în urma substituirii pădurilor aluviale

naturale prin culturi uniclonale plopicole şi salicicole. În acest mod s-a pierdut un inestimabil

tezaur genetic şi ecologic (Giurgiu, 1995), stabil şi de complexă funcţionalitate, din păcate prea

puţin cercetat (Giurgiu, 2004, d).

Lucrările hidrotehnice de amploare executate pe sectorul românesc al Dunării în a II-a

jumătate a secolului 20 (îndiguirile fostelor bălţi, barajele de la Porţile de Fier 1 şi 2 şi canalul

Dunăre-Marea Neagră) au produs :

transformare a hidrologiei teritoriului Luncii Dunării în sens geografic ;

modificare profundă a regimului hidrologic al fluviului cu consecinţe nefaste pentru echilibrul

dinamic al biotopului acvatic ;

lovitură decisivă biodiversităţii existente pe cele 149 mii ha de luncă, prin substituirea

valoroaselor complexe de ecosisteme acvatice şi terestre cu agrobiocenoze şi ligniculturi

plopicole şi salicicole ;

însemnate modificări climatice în sensul aridizării climatului adiacent din Câmpia Română şi

Podişul Dobrogei ;

3

Importante mutaţii sociale în plan fizic, prin strămutări de aşezări umane, şi calitativ, prin

schimbarea modului tradiţional de viaţă al locuitorilor.

PN-BmB reprezintă un ultim eşantion din fostele bălţi dunărene. Pe o suprafaţă de numai

205 km2, PN-BmB conservă 8% din fosta Deltă Interioară (fostele bălţi ale Brăilei şi Ialomiţei),

care ocupau până în deceniul 6 al secolului trecut 2.413 km2 de zonă umedă compactă pe Cursul

Inferior al Dunării, între Silistra şi Brăila.

.

Localizarea PN-BmB

2.2. Localizare

4

PN-BmB ocupă un segment de 62 km din Cursul Inferior al Dunării (Fig. 1), între podul

Giurgeni – Vadul Oii (m 237 în amonte) şi municipiul Brăila (km 175 în aval), la cota maximă de

inundaţie, adică la nivelul digului dinspre Câmpia Bărăganului (limita vestică) şi a digului ce

protejează Insula Mare a Brăilei (limita estică). Pe teritoriul PN-BmB nu sunt aşezări umane.

În ordinea importanţei lor, principalele puncte de acces în PN-BmB sunt :

- drumul european 60, Bucureşti - Constanţa, prin punctul Broscoi Verde situate la piciorul

podului Giurgeni - Vadul Oii, acces cu ambarcaţiuni fluviale uşoare individuale (caiace şi canoe)

şi în grup (ambarcaţiuni cu motor), în aval către PN-BmB, în special pentru vizitarea cabanei şi

zonei de protecţie integral Egreta ;

- municipiul Brăila, acces cu ambarcaţiuni fluviale pentru vizitarea zonei de coservare specială de

protecţie integrală Fundu Mare ;

- comuna Gropeni, acces la punctul de trecere cu bacul în Insula Mare a Brăiei şi cu ambarcaţiuni

fluviale pe Dunărea Navigabilă în amonte şi în aval şi pe braţele Vâlciu şi Calia, în insula Calia şi

în Insula Mică a Brăilei.

Baltile Dunarii (imagine din satelit Modis Aster)

5

2.3. Geneză si geologie

Geneza Baltii Brailei este parte componenta a genezei Vaii Dunarii, in particular a Luncii

Dunarii. Balta Brailei s-a definitivat in Quaternar, cursul Dunarii sapandu-si albia abia in

pleistocenul superior in patul ultimului golf marin din Campia Romana (Ianovici si colab. 1969,

Ionesi 1974).

Fiind partea cea mai noua a Dunarii, Balta Brailei este rezultatul conlucrarii mai multor

factori, din care rol hotarator au avut: eroziunea lateral exercitata de apele fluviului si procesele

de acumulare. Geneza Baltii Brailei constituie un proces amplu si de durata in special datorita

contactului dintre platforma Valaha si Orogenul Nord Dobrogean.

Evolutia paleogeografica este insa mai complicata, fiind evidentiate doua sectoare care au

evoluat independent, separate de falia profunda Peceneaga-Camena care trece prin jumatatea

nordica a Baltii si este orientata NV-SE.

Din punct de vedere tectonic, procesul de orogeneza a imbracat pentru acest teritoriu un

aspect de platforma cu o structura simpla, fara formatiuni cutate (Ionesi 1994).

In proterozoicul superior, teritoriul actual al Baltii Brailei functiona ca o zona de

geosinclinal. Depozitele acumulate in acest geosinclinal au fost metamorfozate inaintea

orogenezei baikaliene.

In paleozoicul inferior au loc miscari epirogenetice negative care determina invadarea

acestei suprafete de apele marii.

Partea central-sudica prezinta un fundament central-dobrogean, alcatuit din sisturi verzi

formate in orogeneza Caledoniana si ulterior cutate si metamorfozate in timpul orogenezei

Hercinice (carbonifer-permian). S-ar parea ca in permian a luat fiinta o falie, pe care mai tarziu

s-a instalat cursul Dunarii, fata de care sectorul estic s-a inaltat (horst) si a fost modelat subaerian

pana la stadiul de peneplena (peneplena posthercinica a Casimcei) iar cel vestic a functionat ca un

graben, fiind invadat de apele marii alaturi de platforma Moesica. Compartimentul vestic (cere

include si Balta Brailei) a fost acoperit de o cuvertura sedimentara depusa in trei cicluri separate

de perioade de peneplenizare: ciclul permian-triasic superior (s-au produs importante manifestari

vulcanice), dogger-cretacic (sedimentare predominant calcaroase) si badenian-holocen.

Partea nordica prezinta un fundament de tip nord-dobrogean. Acesta s-a format in

geosinclinalul deschis la inceputul paleozoicului intre platforma Moesica si cea Est-Europeana.

Sedimentele au fost mai intai cutate si metamorfozate in timpul orogenezei caledoniene in facies

6

de sisturi verzi iar apoi, impreuna cu stratul de sedimente post-siluriene, in orogeneza hercinica.

A rezultat o catena montana ce se desfasura din Dobrogea de nord spre nord-vest pana in

aria carpatica. In axul anticlinal s-a produs si un magmatism intruziv care a pus in loc granitele

„de Macin”, formatiune care se intalneste pe teritoriul Baltii Brailei sub forma martorului de

eroziune popina Blasova. Post-hercinic, catena a fost peneplenizata apoi scufundata in triasicul

mediu spre deosebire de peneplena Casimcei, invadata de ape abia in jurasicul mediu).

Exondarea s-a produs in cretacic odata cu miscarile neokimmerice (finalizate prin aparitia

panzelor de sariaj) si a durat pana in badenian.

Incepand cu Badenianul cele doua compartimente au evoluat impreuna, fiind acoperite de

marea badenian-sarmatica, care s-a retras treptat spre nord-est si nord, in paralel cu inaintarea

cursului Dunarii. Regiunea Baltii Brailei a fost exondata abia in holocen (in urma cu 10 000ani)

din cauza repetatelor transgresiuni marine, din care unele acopereau jumatatea estica a actualului

Baragan. Dupa transgresiunea flandrina a fost colmatat si golful larg in care se varsa Paleo-

Dunarea.

Evolutia Baltii Brailei in Quaternar este rezultatul actiunii conjugate a fluviului Dunarea

(eroziune-acumulare) si a indelungatei evolutiei substratului geologic. Astfel, in Quaternar

contributia Dunarii la modelarea reliefului a fost esentiala. Aceasta este evidentiata si de existenta

in profunzimea luncii, dar si a campiei a unei suprafete de eroziune la o adancime aproape

constanta fata de nivelul marii. Cursul Dunarii nu a mers pe linia unei falii longitudinale, ci albia

Dunarii, cu toata asimetria ei caracteristica celor doua maluri, s-a format numai prin actiunea de

eroziune lateral si acumulare aluvionara (Ionesi 1994).

In urma instalarii cursului Dunarii au fost demarate procese de eroziune si acumulare

fluviatila ce au avut ca rezultat formarea unei retele de privaluri si canale insotite in cea mai

mare parte de grinduri care inchideau zone depresionare invadate de vegetatie si acoperite

permanent sau temporar cu apa.

Principalele depozite evidentiate de foraje sunt:

- depozite prequaternare: formate din granite, sisturi verzi, sisturi cristaline, calcare mezozoice;

- depozite de lunca: constituite din diferite combinatii intre maluri, argile nisipoase, nisipuri,

argile si rar pietrisuri.

2.4. Relieful

7

Ca forme de microrelief, in Lunca Dunarii si implicit in Balta Mica a Brailei, in functie de

cota terenului se deosebesc (Antipa, 1910; Popescu et al., 1982) :

a) forme pozitive:

- grinduri, formatiuni aluviale inguste situate in lungul malurilor actuale ale fluviului, a bratelor

acestuia, a garlelor si a privalelor principale, sau in lungul unor brate, garle si privale colmatate si

parasite (pot fi grinduri inalte – situate la grade de inundabilitate de peste 7,5 hg si grinduri

mijlocii – aflate in jur de 7,0 hg);

- sectoare plane, suprafete intinse, foarte slab inclinate, situate intre grinduri si depresiuni la 6,0 -

6,5 hg;

- proeminente, ridicaturi putin intinse, 5,5 - 6,0 hg, in cuprinsul terenurilor joase si plane situate

spre balta ;

b) forme negative:

- garle, canale naturale de legatura intre bratele Dunarii, in marea majoritate alimentate cu apa tot

timpul anului;

- privale, garle mai mici de alimentare a lacurilor si baltilor, uneori colmatate la confluenta cu

fluviul;

- japse, depresiuni naturale de forma alungita (de regula foste privale), care nu mai au legatura cu

Dunarea si bratele acesteia si care se umplu cu apa numai la inundatii ce ating cote peste malurile

albiei minore (japse inalte – la 6,5 hg, japse mijlocii – in jur de 5,5 hg si japse joase – sub 5,5 hg);

- lacuri (sau iezere), suprafete acoperite indelung (uneori permanent) cu apa, a caror fund coboara

pana la 4,0 hg;

- balti (ghioluri), suprafete acoperite periodic cu apa, au fundul situat intre 4,5 si 5,0 hg

(periodicitatea sau permanenta acoperirii baltilor cu apa este relativa, depinzand de variatia

amplorii inundatiilor vernale, corelata in acelasi sezon cu aceea a regimului termic si de

precipitatii estival, factori ce prezinta dinamici inegale pe perioade multianuale);

- zona de halaj, partea mai inalta a albiei minore dinspre grindul fluvial, in care au loc variatiile

de nivel ale cursului principal sau ale bratelor Dunarii;

Procesele de eroziune aveau un caracter limitat si se manifestau in special asupra

malurilor abrupte si a grindurilor reducandu-le pe alocuri suprafata sau creind brese de patrundere

directa a apelor crescute in marile depresiuni lacustre centrale. In functie de oscilatiile nivelurilor

apelor se produce eroziunea pe verticala.

8

Persistenta pe perioade mai indelungate la anumite cote joase a nivelurilor Dunarii

determina formarea unor terasete de nivel, ce devin evidente in perioada de ape mici. De regula

apele mari determina o degradare a acestora, fapt ce determina o slaba mentinere a lor. O

persistenta mai buna e specifica orizonturilor argiloase ce sunt mai rezistente la actiunea de

spalare. Concomitent cu procesele de eroziune, procesele de acumulare produceau modificari

substantiale prin:

- acumularea rapida a albiilor;

- anastomozarea unor brate secundare;

- alipirea ostroavelor.

Un rol important il aveau acumularile in perioada inundatiilor, cand cantitati mari de

materiale in suspensie erau depuse mai ales in cuprinsul ariilor depresionare. Aluviunile, in

functie de cotele si fluctuatiile cotelor nivelurilor de apa, patrundeau in zonele joase fie direct

peste grinduri (in timpul apelor mari), fie prin garle si privaluri (in timpul apelor mici)

depunandu-se in micile depresiuni si cuvete lacustre pe care le colmata treptat.

9

Garle

10

Japse

11

Balta Brailei in regim de libera scurgere (dupa „Geografia Vaii Dunarii Romanesti”, 1969)

12

Figura nr. 4 Profil transversal prin Balta Brailei, pe aliniamentul Stanca – Agaua (dupa

„Geografia Vaii Dunarii Romanesti”, 1969)

Din punct de vedere geomorfologic, Balta Mica a Brailei este alcatuita dintr-o salba de 7

insule si ostroave principale, aflate in regim de libera scurgere, cu o suprafata cumulata de 15 mii

ha (Stoiculescu, 1998). Fiecare dintre aceste insule reprezinta o entitate geomorfologica distincta

alcatuita din grinduri, sectoare plane, garle, privale, japse, balti si lacuri, avand aspectul general

al unei „farfurii”, cu zonele mai ridicate spre exterior si cele joase spre interior (Popescu, 1992).

In ordinea situarii lor din amonte (km 235, podul Giurgeni-Vadul Oii) spre aval (km 172,

municipiul Braila), cele 7 insule principale sunt:

Insula Mica a Brailei - 9.714 ha

Ostrovul Varsatura - 1.176 ha

Ostrovul Cracanel - 1.081 ha

Ostrovul Orbului - 323 ha

Ostrovul Calia - 717 ha

Ostrovul Fundu Mare - 1.945 ha

Ostrovul Harapu - 252 ha

Framantat altitudinal pe o diferenta de numai 4 m de la coama de grind pana la fundul de

lac, microrelieful din Balta Mica a Brailei este alcatuita din grinduri (inalte si mijlocii), sectoare

plane, proeminente, garle, privale, japse (inalte, mijlocii si joase), lacuri (sau iezere - acoperite

indelung, uneori pe parcursul mai multor ani, cu apa) si balti (sau ghioluri - portiuni cu caracter

de smarcuri, acoperite periodic cu apa).

2.5. Mediul biotic

13

În ultimul secol datorită necesităţilor impuse de creşterea economică rapidă bazată pe

principiile economiei neoclasice şi datorită lipsei sau nivelului scăzut al informaţiilor ştiinţifice

necesare înţelegerii şi evaluării rolului multifuncţional al zonelor umede, majoritatea dintre

acestea au fost tratate ca „suprafeţe neutilizabile, zone fără importanţă economică” şi în

consecinţă complexele de ecosisiteme terestre şi acvatice au fost transformate prin lucrări de

îndiguire, desecare, drenaj şi defrişare în agrobiocenoze şi culturi lignicole uniclonale, dânduse

astfel o lovitură decisivă biodiversităţii (Vădineanu et al., 2004 ; Moisei, 2003). S-a creat astfel o

nouă ordine în sistemul biologic al zonelor umede de pe Dunărea Inferioară (Albu, 2001).

Remarcabil însă este faptul că din punct de vedere al biodiversităţii, PN-BmB conservă la

o scară redusă toate tipurile de habitate şi ecosisteme caracterisice stării de referinţă a fostei delte

interioare a Dunării (Vădineanu et al., 2004), parcul reprezentând totodată ultimul eşantion şi cel

mai puţin influenţat antropic din fosta deltă predeltaică (Stoiculescu,2000).. Se evidenţiază faptul

că mai mult de 50% din constituienţii Bălţii Mici a Brăilei sunt ecosisteme naturale, circa 30%

sunt ecosisteme seminaturale şi doar 20% au fost afectate în totalitate de intervenţia omului

(Vădineanu et al., 2002).

Magnitudinea biodiversităţii atinge cote înalte. Dintr-un total de 847 de specii introduse în

baza de date a Adm. parcului ,72 sunt înscirse înscrise în listele speciale de conservare ale

directivelor europene, la care se adaugă alte 244 specii protejate conform altor legi europene şi

române (Convenţia de la Berna, Legea 462 din 2001 şi Lista roşie a plantelor din România).

Precizăm că nivelul inventarului biodiversităţii completat până în prezent de administraţia

parcului este deficitar la unele categorii de clasificare

(cum ar fi algele care cu siguranţă în Balta Mică a Brăilei sunt reprezentate de mai mult de două

specii). Valoarea biodiversităţii va creşte pe măsură ce vor fi emise noi Directive ale Uniunii

Europene pentru nevertebrate.

Tabelul 1

Magnitudinea biodiversităţii din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Specificaţii

Numărul speciilor

Sursa cititătotal

din care cu statut de

conservare:

directive

U.E.*alte legi * *

14

Total număr specii 848 74 244 -

Păsări 208 61 137 (Onea, 2002)

Mamifere 11 1 9 (Vlădineanu et al.,

2002)

Peşti 65 10 9 (Florea, 1998)

Amfibieni + Reptile 14 8 1 (Vlădineanu et al.,

2002)

Nevertebrate – total

din care:

Bentonice (Gasteropode + Bivalve)

Planctonice (Protozoare + Crustacee)

Nectonice (Insecte)

Terestre (Insecte)

330

160

120

1

49

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

(Vlădineanu et al.,

2002)

Plante superioare- total

din care:

Plante lemnoase arborescente

Plante lemnoase arbustive

Plante ierboase terestre

Plante ierboase acvatice

215

8

11

37

157

0

0

0

0

0

97

3

0

68

16

(Vlădineanu et al.,

2002)

Plante inferioare – total

din care:

Alge

Ciuperci

9

3

6

0

0

0

1

1

0

*Anexa 1 din Directivele „Păsări” şi „Habitate Floră şi Faună” ale Uniunii Europene**alte legi - Anexa 2 din Directivele „Păsări” şi „Habitate Floră şi Faună” ale Uniunii Europene,

Convenţia de la Berna, Legea 462/2001 şi Lista roşie a plantelor din România

2.5.1. Flora şi comunităţile de plante

15

Deşi nu au fost efectuate foarte multe studii despre vegetaţia din PN-BmB, până în

prezent au fost identificate 216 specii de plante superioare (cormofite), încadrate în 42 de genuri.

Dintre acestea, ponderea cea mai mare o au plantele terestre, fiind studiate un număr de

184 de specii, dintre care doar 17 specii sunt lemnoase, iar 167 de specii sunt plante ierboase.

Dintre plantele superioare acvatice au fost identificate 32 de specii. Dintre plantele inferioare, cel

mai bine reprezentate sunt algele, organisme specifice zonelor umede. Deşi în literature de

specialitate sunt menţionate mai multe genuri, studiate au fost doar 3 specii de alge. De

asemenea, tot dintre plantele inferioare, pe teritoriul PN-BmB se întâlnesc mai multe specii de

ciuperci, fiind studiate doar 2 specii.

2.5.2. Vegetaţia lemnoasă

Importanţa pădurii în această zonă umedă este incontestabilă, arboretele devenind

principala componentă biosistemică. Ocupând întregul profil vertical al complexului de

ecosisteme, de la ultimul firicel al sistemului radicelar înfipt adânc în sol şi până la partea

superioară a coroanei aflată în contact direct cu atmosfera, prin arbore există un permanent

schimb de materie anorganică, materie organică, energie şi de informaţie genetică între sol şi

atmosfera apropiată, de care beneficiază toate verigile biosistemului (Necula, Moisei, 1997).

Astfel, prin capacitatea de a regla echilibrul dinamic şi ecologic, arboretul devine un

important factor de stabilitate a întregului complex de ecosisteme acvatice şi terestre. Altfel spus,

arboretele din Balta Mică a Brăilei au o contribuţie majoră la conservarea complexelor de

ecosisteme terestre şi acvatice şi prin arboret întregul sistem se autoreglează. De aceea stabilitatea

complexului de ecosisteme terestre şi acvatice creşte cu cât stabilitatea arboretelor este mai mare.

Şi în acest sens arboretul Begu devine un exemplu de referinţă.

Şi în plan orizontal ecosistemul forestier are o deosebită importanţă prin faptul că

determină o trecere armonioasă de la habitatele acvatice caracteristice depresiunilor inundabile, la

habitatele cu ierburi xerofite de pe coamele de grind rar inundabile (Necula, Moisei, 1997).

În raport cu formaţiile forestiere descrise în amenajamente, ligniculturile de plopi

euramericani reprezintă 92% din suprafaţa împădurită în cadrul următoarelor grupe de tipuri

natural-fundamentale de pădure : plopişuri de plop negru, amestecuri de plop alb şi negru şi

zăvoaie de plopi indigeni şi sălcii (Paşcovschi,1958‚ Moisei, 2003).

16

În ceea ce priveşte formaţia sălcetelor, proporţia arboretelor artificiale este mult mai

redusă (45%), acestea fiind reprezentate de regulă de ligniculturi salicicole ulterioare tăierilor de

refacere a sălcetelor îmbătrânite, înscaunate prin ciolpănire, pe parcursul mai multor generaţii.

2.5.3. Pătura erbacee

Baza de date a parcului cuprinde 167 de specii de plante superioare ierboase, încadrate

sistematic în 30 de genuri, cel mai bine reprezentate fiind Poales, Malvales, Caryophillales,

Apiales, Asterales, Cruciferales, Scrophulariales.

2.5.4. Vegetaţia acvatică

Dintre plantele superioare acvatice sunt descrise 32 de specii încadrate în 15 ordine

(Hydrocharitales, Nympheales, Najadales, Typhales, Myrtales). Fiind zonă umedă, pot aparea

puţine specii acvtice, dar fitocenozele bălţilor sunt deosebit de bogate în plante acvatice

inferioare, dintre care dominante sunt algele. Sunt întâlnite alge verzi, albastre şi alge silicioase.

Nuferi – Ostrovul Fundu Mare

17

2.6. Fauna

2.6.1. Avifauna

După intervenţia omului prin îndiguirea şi desecarea Bălţii Brăilei, Balta Mică a Brăilei a

rămas singura zonă în regim liber de inundaţie de pe cursul Dunării, ceea ce face ca acest teritoriu

să reprezinte, după Delta Dunării, cel mai important refugiu ornitologic din România de pe

Dunăre.

Pe teritoriul ţării noastre au fost identificate un număr de 389 de specii de păsări,

încadrate sistematic în 19 ordine şi 64 de familii. Dintre acestea, pemteritoriul Parcului Natural

Balta Mică a Brăilei au fost semnalate un număr de 206 specii de păsări, încadrate în 17 ordine şi

50 de familii, reprezentând 53% din avifauna României.

Fenologic, avifauna din PN-BmB se împarte în două mari grupe:

- păsări sedentare - 59 de specii, reprezentând 29% din avifauna PN-BmB;

- păsări migratoare – 146 de specii, reprezentând 71% din avifauna PN-BmB.

18

Fiecare dintre aceste grupe se împarte în mai multe subdiviziuni, rezultând următoarele

subgrupe fenologice:

- accidentale (AC) – 1%;

- sedentare (S) – 16%;

- parţial migratoare (MP) – 13%;

- oaspeţi de vară (OV) – 30%;

- oaspeţi de vară în pasaj (OV-P) – 24%;

- oaspeţi de vară în deplasare de hrănire (OV-DH) – 1%;

- oaspeţi de iarnă şi/sau în pasaj (OI-P)- 9%;

- pasaj (P) – 6%;

- specii în pasaj şi/sau oaspeţi de iarnă şi/sau oaspeţi de vară (POI- OV) – 0.5%.

Datorită specificităţii imprimate de prezenţa ecosistemelor acvatice, ornitofauna din parc

poate fi caracterizată şi după apartenenţa speciilor la unul din cele două tipuri de mediu: acvtic şi

terestru. Potrivit cerinţelor ecologice ale fiecărei specii în parte, acestea se pot clasifica în:

- specii acvatice;

- specii terestre.

În grupa speciilor acvatice au fost incluse numai acele specii de păsări care prin cerinţele

lor ecologice pot fi observate numai în cadrul unui ecosistem acvatic. Astfel, din numărul total de

206 specii semnalate în parc, din grupa păsărilor de apă fac parte un număr de 98 de specii

(47%), încadrate în 10 ordine şi 23 de familii, iar din grupa păsărilor terestre un număr de 108

specii încadrate sistematic în 12 ordine şi 33 de familii.

19

Cormorani din Insula Fundu Mare

Egreta mare

2.6.2. Mamifere

Alternanţa între perioadele de inundaţie şi perioadele de secetă şi-a pus amprenta şi asupra

reprezentativităţii mamiferelor pe teritoriul PN-BmB, acestea având o prezenţă accidentală şi

aperiodică în funcţie de nivelul Dunării. Până în prezent au fost observate şi identificate un număr

de 11 specii de mamifere, încadrate sistematic în 4 ordine şi 7 familii. Toate cele 11 specii de

mamifere sunt protejate atât prin legislaţia naţională (Ordonanţa 57/2007), cât şi prin Directiva

Habitate, în anexele căreia se întâlnesc 3 specii prezente pe teritoriul parcului, şi prin Convenţia

de la Berna (6 specii). În afara speciilor semiacvatice, cum sunt vidra şi bizamul, care găsesc

locuri favorabile de hrănire chiar când cota Dunării este crescută, celelalte specii se întâlnesc

atunci când nivelul apei este mai scăzut, ele trecând înot braţele Dunării. Deşi întâlnesc condiţii

destul de favorabile de hrănire şi reproducere şi în zonele adiacente parcului, atunci când nivelul

apei le permite, preferă teritoriul parcului pentru reproducere mai ales datorită faptului că aici

presiunea de orice fel exercitată asupra lor este extrem de scăzută. Mamiferele specifice Baltii

Mici ale Brailei sunt: mistretul de balta, vulpea, iepuri, pisici salbatice, nurca, caine enot, vidre, 20

bizami. Nurca si cainele enot s-au imputinat ca numar din cauza vanarii lor pentru blana. Vidrele

mai pot fi intalnite doar in iezerele Dobrele, Curcubeu, Zbenghiosu.

Nurca din Balta Mica a Brailei

2.6.3. Amfibieni şi reptile

Amfibienii şi reptilele, consumatori de ordinul II, se întâlnesc atât în cadrul ecosistemelor

tere stre cât şi acvatice, dar ca număr de specii sunt destul de slab reprezentaţi. Până în prezent au

fost identificate 3 specii de reptile şi 8 specii de amfibieni 4 dintre aceste specii aflându-se pe

listele de proteţie strictă atât în legislaţia naţională cât şi în cea europeană.

2.6.4. Ihtiofauna

Componenţa faunei piscicole din PN-BmB cuprinde cca. 60 de specii de peşti, dintre care

12 specii se regăsesc pe anexele directivelor europene, fiind specii strict protejate dintre care

menţionăm:

- Alosa pontica – scrumbie de Dunăre;

- Aspius aspius – avat;

- Cobitis taenia – zvârlugă;

21

- Gobio alipinnatus – porcuşor de nisip;

- Gobio kessleri – petroc;

- Zingel zingel – pietrar;

- Pelecus cultratus – sabiţă;

- Gymnocephalus baloni – ghiborţ de râu;

- Gymnocephalus schraetzer – răspăr.

Pentru speciile fitofage, vegetaţia submersă deosebit de bogată constituie o sursă de hrană

inepuizabilă. Totodată, o dezvoltare explozivă a vegetaţiei în perioadele când nivelul hidric este

mai scăzut, poate constitui un pericol pentru toate vieţuitoarele acvatice. Noaptea, în urma

respiraţiei organismelor vegetale şi animale, cantitatea de oxigen din apă scade mult, în timp ce

cantitatea de CO2 creşte. Acest lucru, coroborat cu temperaturile mari din timpul verii, poate

duce la moartea prin asfixie a organismelor acvatice. Unul dintre factorii care contribuie

la menţinerea echilibrului ecologic în cadrul populaţiilor de peşti este dat deprezenţa speciilor de

răpitori.

Datorită faptului că teritoriul parcului este supus în fiecare an unor perioade de inundaţie

şi unor perioade de retragere a apelor, cele 2 tipuri de ecosisteme, terestre şi acvatice, sunt

interdependente, creând un biom specific Dunării. Între aceste tipuri de ecosisteme nu există o

delimitare teritorială şi temporală strictă, existând o succesiune şi înlocuire periodică. Atunci

când viitura este foarte mare, acolo unde era un ecosistem terestru va apare unul acvatic, iar în

perioadele de secetă prelungită, ecosistemele acvatice vor fi înlocuite de unele terestre.

Distribuţia categoriilor de habitate în PN-BmB

Specificaţii Km2 %

Braţele Dunării 53,5 26,0

Lacuri permanente 31,6 15,4

Mlaştini şi smârcuri 12,1 5,9

Pădure aluvială 107,4 52,2

Păşuni inundabile 0,8 0,4

Construcţii 0,2 0,1

TOTAL PN-BmB 205,6 100,0

22

Ecosistemele terestre

Se pot grupa în trei categorii:

- păduri;

- tufărişuri;

- pajişti.

Pădurile

Sunt reprezentate de păduri tipice de zăvoi, alcătuite din esenţe moi, cum ar fi salcia,

plopul alb şi negru, ulmul, frasinul, glădiţa. Pădurile din Balta Mică a Brăilei se împart în mai

multe tipuri:

Păduri de sălcii – reprezintă elementul autohton al fondului forestier din parc. Fitocenoze

edificate de specii europene şi eurasiatice. Stratul arborilor este compus exclusiv din salcie (Salix

alba), sau cu amestec de plesnitoare (Salix fragilis), plop alb (Populus alba) şi mai rar plop negru

(Populus nigra). Stratul arbuştilor este slab dezvoltat sau lipseşte complet, mai ales în arboretele

tinere. Stratul ierburilor şi subarbuştilor este dominat de Polygonum hidropiper, Lycopus

exaltatus sau Rubus caesius care poate acoperi uneori complet solul.

Păduri de amestec - păduri naturale care fac trecerea între pădurile de sălcii şi şesurile

depresionare. Fitocenoze edificate de specii europene, nemorale. Stratul arborilor este compus

din plop alb (Populus alba), plop negru (Populus nigra), ulm (Ulmus foliacea), frasin (Fraxinus

angustifolia, F. pallisae), stejar pedunculat (Quercus pedunculiflora), glădiţa (Gleditsia

triacanthos). Stratul arbustiv, dezvoltat variabil, este compus din Cornus sanguinea, Sambucus

nigra, Coryllus avelana, Crataegus monogyna, Rosa canina, Amorpha fruticosa. Stratul ierbos şi

subarbustiv este de regulă bine dezvoltat şi dominat de Rubus caesius.

Pădurile în regim de plantaţie – se găsesc pe locurile unde s-au efectuat defrişări ale

pădurilor naturale. Alături de speciile indigene au fost introduce specii de plop cu o creştere

rapidă a masei lemnoase, cum ar fi plopul euroamerican (Populus euramericana) şi anumite

clone selecţionate. Plantaţiile de plop în zona malurilor a avut un efect negativ manifestat printr-o

23

puternică eroziune, deoarece sistemul radicular pivotant al plopului nu asigură stabilitatea

malurilor faţă de salcie, care prezintă un sistem radicular mult extins pe orizontală.

Tufărişurile

Sunt destul de slab reprezentate, făcând parte din structura pajiştilor sau izolate pe

suprafeţe restrânse în zona malurilor nisipoase.

Se împart în două tipuri de ecosisteme:

- tufărişuri interioare;

- tufărişuri de maluri nisipoase.

Tufărişurile interioare – fitocenoze alcătuite din specii mezo-higrofile, mezoterme.

Stratul arbustiv este dominat de Tamarix ramosissima în proporţie de 90%, alături de care se mai

întâlnesc Rosa canina, Cornus sanguinea. Stratul ierbos este extrem de redus, cel mai frecvent

fiind întâlnită Urtica dioica, dar în tufărişurile rare dominante sunt gramineele: Cynodon

dactylodon, Agrostis stolonifera şi Elymus repens.

Tufărişurile de amluri nisipoase – fitocenoze diferenţiate în insule de câteva sute de mp

în perimetrul vegetaţiei ierboase, de-a lungul canalelor şi braţelor Dunării, până la suprafaţa apei.

Specii higrofile, higrofite, mezoterme, eumezotrofe. Dominante sunt speciile de Salix: Salix

triandra, Salix cinerea, Salix fragilis. Stratul ierbos este dominat de specii iubitoare de apă,

Urtica dioica, Artemisia vulgaris, Cirsium arvense, Rubus caesius, Berula erecta. De asemenea

se mai întâlnesc tufărişuri de salcâm pitic (Amorpha fruticosa), care formeaza stratul dominant,

având tendinţa să înlocuiască asociaţiile de Salix. Aceste fitocenoze au valoare negativă, fiind un

stadiu invaziv.

Pajiştile

În PN-BmB ocupă suprafeţe destul de mici, fiind caracteristice două tipuri de ecosisteme:

- pajişti de luncă;

- pajişti de stepă.

24

Pajişti de luncă - se găsesc pe anumite porţiuni ale şesurilor depresionare sau ale

grindurilor interioare, la marginea sau între pădurile de amestec. Fitocenozele sunt dominate de

Agrostis stolonifera, Poa pratensis, Festuca pratensis şi Alopecurus pratensis. În amestec cu

acestea se dezvoltă Poa trivialis, Daucus carota, Lolium perene, Solanum dulcamara, Medicago

falcata.

Pajişti de stepă - sunt mult mai sărace din punct de vedere al compoziţiei fitocenozelor şi

se întâlnesc pe şesurile depresionare mai înalte. Aceste ecosisteme sunt într-un continuu regres

datorită păşunatului. Sunt formate în principal din Xanthium spinosum (holeră), Eryngium

campestre (scaiul dracului), Euphorbia palustris (alior), Cynodon dactylon (pir gros), Capsela

bursa-pastoris (traista ciobanului).

Ecosistemele acvatice

Aşa cum am amintit mai sus, ecosistemele acvatice de pe teritoriul PN-BmB sunt direct

influenţate de regimul hidrologic al Dunării. Alimentarea cu apă a bălţilor interioare se realizează

prin intermediul inundaţiilor sezoniere de primăvară sau toamnă. După retragerea apelor, nivelul

apei din bălţi poate scădea destul de mult, cu excepţia câtorva bălţi care au nivel optim de

supravieţuire. Totuşi, în anii foarte secetoşi, chiar şi aceste bălţi pot pierde toată apa, făcându-se

trecerea de la ecositemele acvatice la cele terestre specific zonei de stepă.

Ecosistemele acvatice se pot împărţii în următoarele tipuri:

- bălţi;

- mlaştini;

- zone mlăştinoase;

- privaluri (canale).

Bălţile

În cadrul acestui tip de ecosistem întâlnim bălţi permanente şi bălţi temporare, diferenţa

între acestea fiind faptul că, în condiţii hidrice normale, bălţile permanente îşi păstrează integral

structura ecologică, în timp ce bălţile temporare se transformă în ecosisteme semiacvatice de tip

mlaştină, zonă mlăştinoasă sau chiar terestre. Adâncimea bălţilor este destul de mică, ceea ce face

25

ca distribuţia asociaţiilor de organisme să fie relativ uniformă, atât pe fundul cuvetelor (bentosul),

în masa apei (pelagialul), cât şi la suprafaţa apei (neustonul). Fitocenozele sunt bine dezvoltate şi

cuprind atât macrofite, cât şi microfite.

La suprafaţa apei se întâlnesc comunităţi danubiene cu Lemna minor, Lemna trisulca,

Spyrodela polyrhiza, Salvinia natans, Hydrocharis morsus ranae. Asociaţiile vegetale încep să se

formeze primăvara, în timpul verii atingând densitatea maximă, de cele mai multe ori acoperind

în totalitate luciul apei.

Interiorul bălţilor este de asemenea populat de numeroase specii de plante submerse sau

natante. Cel mai adesea stratul natant este alcătuit din Nymphaea alba, Trapa natans, Nuphar

luteum, Potamogeton natans, P. perfoliatus, P. gramineus, P. lucens, Nymphoides peltata,

Elodea canadensis, Najas marina, Utricularia vulgaris, Vallisneria spiralis. De asemenea

prezintă un apogeu al dezvoltării în timpul verii, împreună cu palntele care se dezvoltă la

suprafaţa apei formând un adevărat hăţiş care împiedică pătrunderea în interiorul bălţilor.

Mlaştinile

Sunt ecosisteme acvatice temporare, reprezentând o etapă de tranziţie între bălţi şi

ecosistemele terestre, determinate fie de scăderea accentuată a nivelului Dunării şi scurgerea apei

din bălţi, fie de evapotranspiraţia intensă din timpul verii. În cel de-al doilea caz are loc o

concentrare a tuturor substanţelor organice şi anorganice din apă, ceea ce va duce la schimbări

importante în structura biocenozelor care se vor instala pe acel teren. Cea mai importantă dintre

acestea este dezvoltarea explozivă a componentelor vegetale. O problemă deosebit de importantă

este fenomenul de eutrofizare al bălţilor, care se accentuează în cazul mlaştinilor. Acesta se

manifestă printr-un consum ridicat de oxigen şi o acumulare crescută de CO2, ceea ce afectează

întregul ecosistem. Unul dintre cele mai importante efecte este colmatarea bălţilor, ducând în

timp la dispariţia acestora, dacă nu se iau măsuri.

Zonele mlăştinoase

Se întâlnesc la limita dintre uscat şi apă, fără să fie precis delimitate, deoarece bălţile din

PN-BmB au o adâncime destul de mică iar panta este lină, ceea ce face ca limitele malurilor să

varieze în funcţie de nivelul apei din bălţi. Astfel, zonele mlăştinoase îşi pot mări sau micşora

26

suprafaţa în funcţie de evoluţia bălţilor pe parcursul unui an. Fitocenozele, la fel ca şi în cazul

mlaştinilor, sunt caracterizate de prezenţa unei vegetaţii palustre, făcând parte din structura bălţii.

Privalurile

Acestea sunt canaluri care fac legătura între Dunăre şi bălţi, fiind modalitatea prin care

iezerele sunt alimentate cu apă în timpul viiturilor de primăvară sau toamnă. Şi privalurile pot fi

împărţite în permanente şi temporare, cele permanente fiind cele care, atunci când nivelul Dunării

scade destul de mult, încă mai păstrează apă, cele temporare, în aceleaşi condiţii secând complet.

Desigur, în condiţii hidrice extreme (ani foarte secetoşi), chiar şi privalurile considerate

permanente pot deveni nefuncţionale. În general, în interiorul acestor canale au fost construite

stăvilare, rolul acestora fiind de a menţine un timp mai îndelungat apa în bălţi, atunci când nivelul

apei din Dunăre scade. Aceste stăvilare au şi o influenţă asupra dezvoltării biocenozelor de pe

canale. Astfel, în prima parte a canalului, din punctul de legătură cu Dunărea

până la stăvilar, datorită curentului de apă destul de puternic, dezvoltarea biocenozelor este destul

de redusă, fiind localizată cu precădere în zonele de mal. Dominante sunt lintiţa (Lemna minor, L.

trisulca), ciulinul de baltă (Trapa natans), iar pe mal Echinochloa crus-galii, Polygonum

hydropiper, Bidens tripartita. În a doua parte a privalurilor, influenţa curenţilor de apă scade

semnificativ, fitocenozele având o mai mare dezvoltare. Malurile sunt dominate de comunităţi de

răchită, zălog, salcie albă, cu substrat de mur, iar pe măsură ce ne apropiem de bălţi apar

comunităţi de stuf şi papură.

Un alt tip de canale sunt gârlele, care fac legătura între bălţile de pe teritoriul parcului.

Aceste sunt canale temporare, fiind funcţionale mai ales în timpul viiturilor de primăvară.

Apoi, după scăderea nivelului apelor, se transform pentru o perioadă în mlaştini, ulterior

secând complet. Din punct de vedere al biocenozelor, prezintă caracteristici comune atât cu

privalurile, în zona de mal, cât şi cu bălţile între care fac legătura.

Biotopul este alcătuit din relieful cel mai înalt, adică grindurile de mal, de prival şi

interioare, iar solul este de tip aluvionar. Biocenozele sunt destul de sărace, tocmai datorită

regimului insular al acestui teritoriu, precum şi datorită regimului de inundabilitate.

SOLURI

27

Procesul principal de pedogeneza il constitue procesul repetat de aluvionare, care a

favorizat depunerea si acumularea periodica la suprafata a unor sedimente aluvionare noi de

marimi si compozitie mineralogica diferita, aduse de inundatii.

De asemenea aceste soluri aluviale se caractreizeaza prin varste recente si printr-un

surplus de umiditate datorita situarii aproape de suprafata a panzei freatice. Inundarea frecventa a

Baltii Mici a Brailei, stagnarea apelor pe perioade mai lungi sau mai scurte, au determinat in

procesele pedogenetice gleizari1 si inmlastiniri.

Situatia privind solurile Baltii Brailei este urmatoarea:

- pe terenurile submerse ocupate permanent cu ape (lacuri, balti, garle, privaluri) specifice erau

aluviunile si depozitele lacustre

- pe terenurile inmlastinite si grindurile joase solurile intalnite erau lacovisti si soluri gleice

productive datorita humusului ridicat si a rezervelor insemnate de azot (ex. la V de Frecatei)

- pe terenurile neinundabile si terenurile agricole existente atunci existau protosoluri si soluri

aluvial.

In perioada proceselor de aluvionare are loc intreruperea proceselor pedogenetice si

inmagazinarea substantelor organice in masa de aluviuni, ce asigura o fertilitate continua

solurilor.

Intre 2 inundatii consecutive avea loc instalarea vegetatiei pe aceste noi depozite sub

actiunea careia se producea solificarea.

Avand o lungime de 62 de km si o latime medie de 4 km, Balta Mica a Brailei prezinta o

fragilitate deosebita a complexelor de ecosisteme acvatice si terestre, comparativ cu Delta

Dunarii care printr-o suprafata de 25 de ori mai mare are capacitatea de a atenua impactul

factorilor antropici destabilizatori.

2.7. Peisaj

Spre deosebire de delta fluvială a Dunării unde ecosistemele forestiere reprezintă 3,6%

(1,2% păduri aluviale în regim de inundaţie, păduri pe grinduri maritime 1,0% şi 1,4% păduri în

incinte îndiguite), în Balta Mică a Brăilei ecosistemele forestiere reprezintă 52% din suprafaţa

totală a ariei protejate. Tocmai din proporţia diferită de participare a pădurii aluviale în cadrul

complexelor de ecosisteme acvatice şi terestre rezultă unicitatea structurală a biodiversităţii şi a

1 GLEIZARE - proces de reducere a oxizilor de fier din sol, sub influența umidități

28

peisajului. În vreme ce Delta impresionează prin nesfârşirea biotopurilor terestre şi acvatice

acoperite cu stuf (cea mai mare întindere stuficolă din lume), atracţia Bălţii Mici a Brăilei constă

în permanenta variaţie a priveliştei datorată alternanţei dintre ecosisteme forestiere cu cele

acvatice.

2.8. Procese şi relaţii ecologice

În Deltă stabilitatea complexelor de ecosisteme este asigurată de întinderea zonei umede

(5.193 km2 la care se adaugă vecinătatea Mării Negre) care determină un microclimat şi un regim

freatic specific. Prin comparaţie, Balta Mică a Brăilei, datorită suprafaţei (de 25 de ori mai mică),

a distribuţiei puternic nesimetrice a acestei suprafeţe (PN-BmB are o lungime foarte mare pe axa

nordsud – 62 km faţă de o lăţime maximă de 6-7 km) şi în condiţiile dispariţiei microclimatului

de luncă şi a acţiunii combinate a hazardelor climatice şi hidrologice aşa cum s-a demonstrat

anterior, reprezintă un complex de ecosisteme deosebit de fragil.

CAPITOLUL III

Potential turistic. Turismul în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Dezvoltarea durabilă a sistemelor socio-economice din zona de cooperare presupune

aplicarea acelui model de progres care să nu afecteze temelia capitalului natural din PNBmB.

Prin Planul de management integrat şi a adptativ al PN-BmB, în Balta Mică a Brăilei sunt

permise următoarele categorii de turism :

- ecoturismul;

- agroturismul;

- turismul ştiinţific;

- turismul educaţional.

29

În opinia Administraţiei PN-BmB, în cadrul categoriei de ecoturism, cea mai rapidă

dezvoltare pe termen scurt va fi înregistrată de birdwatching şi de pescuitul sportiv. Deosebit de

important este faptul că prin planul de management pescuitul sportiv în PN-BmB este considerat

o formă de ecoturism şi nu o modalitate de utilizare a resurselor regenerabile (ihtiofaună) oferite

de capitalul natural.

3.1. Formele de turism ce pot fi practicate în PN-BmB

Conform Planului de management integrat şi adaptativ şi Regulamentului parcului în PN-

BmB sunt :

- turismul nautic practicat atât individual (cu caiacul), cât şi în grup (cu barca cu rame, sau cu

ambarcaţiuni cu motor);

- turismul ecvestru sau cu atelaje trase de cai;

- cicloturismul;

- turismul pedestru.

În Regulamentul PN-BmB sunt precizate condiţiile în care este reglementat accesul

turiştilor pe teritoriul ariei protejate, categoriile de mijloace motorizate ce pot fi utilizate in

insulele şi ostroavele ce alcătuiesc zona tampon, modul în care este permisă camparea în parc.

Pachet turistic: iniţiere în Balta ascunsă a lui Terente, fără cazare la hotel în Brăila sau în

staţiunea Lacu Sărat:

- durată: 830 ore;

- preţ: 122 €/grupul de 5 persoane, compus din următoarele tarife percepute de administraţia

parcului:

- 15 €/30 minute/ambarcaţiune transport cu ambarcaţiunea rapidă cu motor a administraţiei

parcului (capacitate maximă 5 persoane) Brăila (Baza Nautică) – Gura privalului Hogioaia şi

retur;

- 5 € vizitarea turului informativ Hogioaia - 1€/persoană (tariful de intrare în parc);

- 22 €/zi tarif ghid de însoţire parc (vorbitor al limbii engleze).

Ghidul însoţitor, agentul de teren, barcagiul care face transport cu barca cu rame sau cu

ghiondirul este o singură persoană angajată de administraţia parcului.

80 €/8 ore/ambarcaţiune transport cu barca cu rame sau ghiondir.

30

Traseul este compus: Baza Nautică – Gura Hogioaia – stăvilar Hogioaia (vizitarea turului

informativ Hogioaia) – îmbarcarea în barca cu rame – Privalul Hogioaia – Lacul Chiriloaia (pe

urmele Chirei Chiralinei) – vizitarea coloniei mixte de cormorani, stârci şi egrete de la Hogioaia

– birdwatching din turnul de observaţie de la Dârnea – vizitarea ascunzătorii lui Terente de la

Dârnea – observarea familiei de vulturi codalbi din observatorul de pe lacul Misăila – observaţii

asupra ecosistemelor acvatice şi terestre de pe lacul Fundu Mare – retur cu barca cu rame (sau

ghiondir) la stăvilarul Hogioaia.

Plimbare cu barca prin Balta Mica a Brailei

31

Turism pedestru

Pescuit sportiv

32

Bird watching

Turism nautic

33

3.2. Trasele turistice din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Nr.

traseu

Felul

traseului Marcaj Descrierea traseului

Timp

ore Observaţii

1

terestru Traseu principal Nord-Sud: Piscu Fundu Mare

- insula Calia - Piscu Popii - Gura Coitinesei-

Stăvilar Milea - Casă tradiţională Nedeicu -

Ostrovu Păioasei

22 Se traversează

cu barca la

Tichileşti şi

Gropeni

2 terestru Gura Păioasei – Dârnea - Gura Păioasei 2 -

3 terestruGura Păioasei - obs. Misăilă - obs. Fundu

Mare - Trecătoarea Tichileşti2 -

4 pe apă

Hogioaia – Chiriloaia - Dârnea-Misăilă (şi

retur) 8 -

5 pe apă Tăbăcaru – Teicuţa - Tăbăcaru 2 -

6 pe apă Năvodar – Cucova - Jepşile de Sus - Năvodari 6 -

7 terestru

Staţie autobuz Măraşu - Jarina Iepii - cabana

Egreta 3

inclusiv

traversarea

br. Vâlciu

8 terestru

Casă tradiţională Nedeicu - br. Mânuşoaia -

Nicoleşti - br. Cremenea - Stăvilar

Chirchineţu - Gura Coitinesei

5 -

9 terestrubr. Cremenea - Drumul Jigării - obs. Jigara -

grindul -Bejani - br. Mânuşoaia2 -

10 Pe apă

Stăvilar Milea - lacul Lupoiul - Puitoarea

Curcubeului -Japşa Hoţilor - cabana Egreta

(ziua I-a : 5 ore) – lacul Sbenghiosul - iezerul

Dobrele - Desăgeii Mari - Cojoa-cele Mici -

prival Iapa - lacul Gâsca - stăvilar Chirchineţu

12

Pachet touristic

ce include o

noapte cazare la

cabana Egreta

11 terestru Ostrovu Constantin - La Mărăcini 1 -

12 pe apă

Stăv. Milea - l. Lupoiul - Puitoarea

Curcubeului - l. Cur cubeul - l. Gâsca - stăv.

Chirchineţu

5

34

13 pe apă

Cabana Egreta - Sbenghiosu - Dobrele -

Cojoacele Mici - Desăgeii Mari - Dobrele -

cabana Egreta

Circuit în jurul

cabanei Egreta

14 terestruPiscu Crăcănel - observator - mal navigabil -

P. Crăcănel4 -

15 pe apă

Traseu principal Sud-Nord : Broscoi Verde –

Dunărea Navigabilă - Vadu Stăncuţei - br.

Cremenea (punct de campare Crăcănel1)) - br.

Mânuşoaia - br. Vâlciu (punct de campare La

Cotu Frumos2)) - punct de campare Piscu

Calieie3) - Dunărea Navigabilă - br. Cravia

(punct de campare Paţiu4)) – Baza nautică de

agrement Brăila

14

Pentru canotori

şi caiacişti 1) şi 2)

legătură cu

traseul 12 3)

legătură cu

traseele 5 şi 6 4)

legătură cu

Tarif infrastructura turistică (în loc de tarif de vizitare) : - 1€/pers.

Transport barcă cu rame - 10 €/oră marş/ambartcaţiune

Transport ambarcaţiune cu motor - 30 €/oră marş/ambarcaţiune

Staţionare în barcă - 2 €/oră.

Tarif campare - 2 €/cort.

Tarif ghid însoţire în parc - 22 €/zi( se percepe la ziua de

însoţire pentru grupuri de 1-3 vizitatori – peste 3 persoane se percepe in plus câte 3 € pe zi pentru

fiecare persoană în parte)

Tarif de utilizare observator - 15 € / zi / pers.

Tarif pentru utilizarea aparatelor şi camerelor fotografice, fotodigitale în scop comercial:

- Fotografiat: - 100 € / zi / pers.

- Filmat: - 200 € / zi / persoană

Tarif excursii cu atelaje trase de cai - 50 € / zi / pers.

Prin asezarea geografica, Balta Mica a Brailei este mult mai accesibila pentru vizitare de

catre turisti comparativ cu Delta, datorita celor doua porti principale de intrare in parc : in

extremitatea sudica se invecineaza cu Drumul European 60 si in partea de nord cu municipiul

Braila. Accesul se poate realiza si prin cele 14 localitati rurale riverane Baltii Mici a Brailei.

35

Desi are o suprafata de 25 de ori mai mica decat Delta, peisajul din Balta Mica a Brailei

este mult mai variat.

Nota distincta este data de vegetatia forestiera care ocupa atat habitate terestre cat si

habitate acvatice in anumite perioade ale anului. Intradevar, daca Delta Dunarii reprezinta cea

mai mare intindere stuficola din lume ce impresioneaza privitorul prin imensitatea intinderilor, iar

ponderea biocenozelor forestiere este de numai 2,6%, in Balta Mica a Brailei predomina padurile

cu 52,2%, fapt ce confera peisajului o diversitate mult mai mare pe suprafete mici.

Prin conditiile geomorfologice specifice si implicit prin biotopurile si habitatele generate

geomorfologic, fiecare dintre cele 7 insule reprezinta o atractie turistica distincta.

3.3. Puncte slabe ale turismului in Balta Mica a Brailei

Lipsa unei traditii turistice in judetul si municipiul Braila.

Fiind zona inundabila, pe teritoriul parcului este interzisa construirea unei infrastructuri

care sa permita cazarea turistilor.

Lipsa unor pontoane dormitor din dotarea Administratiei Parcului Natural Balta Mica a

Brailei, care sa permita cazarea pe apa a turistilor.

Lipsa pensiunilor si in general a oricaror altor locuri de cazare in vecinatatea parcului,

singurele posibilitati de cazare existente in prezent sunt hotelurile din municipiul Braila si din

statiunea Lacu Sarat.

Comunitati locale needucate din punct de vedere ecologic.

Pe suprafata parcului sunt amplasate zece trasee turistice : 6 trasee pe uscat si 4 trasee pe

apa pentru vizitarea din barca a ecosistemelor acvatice pe cele 52 de lacuri situate pe suprfata

celor 7 insule si ostroave mari ce alcatuiesc Balta Mica a Brailei.

De asemenea au fost amenajate sumar 5 locuri de campare rustice (pentru un loc de

campare amenajarea rustica a insemnat : curatire de subarboret si buruieni a locului de campare

pentru o capacitate de maxim 5 corturi, amenajarea unei vatre de foc, a unei latrine din papura, a

unui loc de fumat, a unui loc pentru depozitat gunoi si in plus pentru zona dig-mal a unui spatiu

de parcare pentru masini), in zonele in care au fost constate in anii anteriori aglomerari ale

pescarilor sportivi.

36

CAPITOLUL IV

Riscurile naturale şi antropice pe teritoriul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei

Balta Mica a Brailei, functioneaza actual ca o microdepresiune intre Campia Romana si

Balta Mare a Brailei - Podisul Dobrogei, si astfel isi pierdea din influenta continentalismului

specific sud-estului Romaniei. Balta Mica a Brailei apare ca o oaza topoclimatica, cu suprafata

foarte umeda, amplitudini termice reduse, prezenta cetii dimineata, lipsa norilor de convectie

(datorita caracterului descendent al aerului, ca si in cazul Deltei Dunarii) si cantitati de

precipitatii mai mici chiar decat in zona Podisului Dobrogei.

Din analiza principalilor parametri climatici s-a constatat o diferentiere neta a valorilor

din regiunea de campie si cea a Baltii Mici a Brailei. Balta Mica a Brailei are temperaturi mai

ponderate, cu o amplitudine zilnica si anuala mai mica, precipitatii mai reduse, numar de zile cu

ninsoare mai mic. Putem spune ca, Balta Mica a Brailei are un climat mai moderat,

continentalismul de campie fiind mai estompat in aceasta unitate joasa. La aceasta situatie a

contribuit configuratia reliefului – o zona mai joasa delimitata de regiuni cu inaltimi mai mari –

prezenta arterelor hidrografice ale Dunarii, a apei freatice la mica adancime, a vegetatiei

forestiere de lunca.

37

Toate aceste diferentieri climatice permit conturarea a doua topoclimate majore: cel al

campiei si cel al baltii.

Balta Mica a Brailei sufera influenta zonei continentale prin care trece (Campia Brailei si

Podisul Dobrogei), dar in acelasi timp, prin conditiile fizico-geografice proprii reprezinta o

intrerupere de cativa kilometrii a climatului continental de nuanta excesiva care se intalneste pe

ambele maluri.

O caracteristica de baza a topoclimatului de balta o constituia existenta unei accentuate

umeziri a aerului datorita existentei baltilor, canale, garle, sahele, desi in mare parte au fost

indiguite si desecate. Apa freatica situata aproape de suprafata solului, care determina prin

evaporatie cresterea umezelii aerului, cel putin in stratul activ de 0–200 cm.

Amplitudini ale temperaturii mai mici cu 5-8 C fata de regiunile exterioare datorita

existentei loessului (Campia Romana) si a calcarelor (Podisul Dobrogei), care au generat

diferente de albedou.

Antrenarea in miscare, locala, a aerului de deasupra Baltii Mici a Brailei si a campiei

Brailei, spre est si sud, ori invers, datorita producerii de minime barometrice vara si maxime

barometrice iarna. Cauza principala o constituie uniformitatea Campiei Romane, care

indeplineste rolul unei restranse arii continentale.

Astfel, Balta Mica Brailei sufera influenta zonei continentale prin care trece (Campia

Brailei si Podisul Dobrogei), dar in acelasi timp, prin conditiile fizico-geografice proprii

reprezinta o intrerupere de cativa kilometrii a climatului continental de nuanta excesiva care se

intalneste pe ambele maluri.

Prezenta celor doua “balti” ale Dunarii, respectiv Balta Borcea si Balta Brailei, care prin

intinderile lor mari de apa mentineau o temperatura a aerului inferioara altor regiuni, facea sa

aiba loc o intarziere cu cel putin doua saptamani a venirii primaverii in zona Campiei Brailei.

Acelasi fenomen se petrece si in prezent, rolul celor doua balti fiind preluat de Balta Mica

a Brailei, care prin ecosistemele acvatice pe care le mai are, pastreaza inca un echilibru climatic

(desi mai redus) in zona. Daca aceste caracteristici ale temperaturii aerului s-au pastrat pentru

Campia Brailei, nu acelasi lucru se poate spune si despre zona din amonte, unde disparitia in

totalitate a Baltii Borcea a determinat o crestere a temperaturilor medii ale aerului cu cateva

grade.

38

Figura nr. 6 Valoarea temperaturilor medii lunare si anuale inregistrate la statiile Vadu Oii si

Braila in perioada 1993 –1999 (dupa Onea, 2002)

Efectele negative aparute ca urmare a disparitiei celor doua balti, cu implicatii profunde in

modificari ale factorilor climatici, pot fi surprinse si prin efectuarea unei analize comparative a

temperaturilor medii ale aerului din prima jumatate a secolului (1896 – 1955, Banu si colab.

1967), fata de cele calculate pentru perioada luata in studiu de noi (1993 – 1998). Desi datele

calculate pentru perioada 1993 – 1998 nu sunt echivalente din punct de vedere al perioadei

calendaristice cu cele din intervalul 1896 – 1955 (6 ani fata de 60), consideram totusi ca ele pot

servi ca un reper de comparatie in vederea urmaririi in timp a acestui fenomen climatic. In acest

sens se remarca doua situatii (figura nr. 5 ):

Pentru lunile de iarna, cu precadere ianuarie si februarie, dar si in martie, temperaturile

medii inregistreaza o crestere pentru perioada actuala fata de cele masurate inainte de desecarea

Baltii Brailei;

Pentru celelalte luni ale anului, din aprilie si pana in decembrie, valorile calculate ale

temperaturilor medii pentru intervalul 1993 –1998 indica o scadere a acestora comparativ cu cele

39

din intervalul 1896 –1955, uneori aceste diferente mergand pana la 2° C.

1- temperatura medie orara 2- umezeala relativa a aerului 3- deficitul de umezeala 4-

nebulozitatea medie 5- viteza medie a vantului 6- directia vantului 7- granite 8- loess 9- aluviuni

10- aluviuni solificate 11- culturi de porumb 12- vegetaţie arborescenta 13- vegetatie de mlastina

Figura nr. 5 Profil topoclimatic prin Balta Brailei (dupa „Geografia Vaii Dunarii Romanesti,

1969)

Aceste date concorda cu situatia climatica a ultimelor decenii, care poate fi caracterizata

prin ierni mai blande, fara precipitatii abundente sub forma de zapada, geruri de lunga durata si

veri mai racoroase. Fara indoiala ca la originea acestei dereglari climatologice stau numerosi

factori, dar cu siguranta ca desecarea Baltii Brailei isi are importanta ei.

Intre temperaturile maxime si minime inregistrate la cele doua statii exista diferente care

sunt in concordanta cu cele calculate pentru temperaturile medii. Astfel, la statia Braila

temperaturile maxime si minime anuale sunt mai scazute decat cele de la statia Vadu Oii,

exceptie facand doar anul 1998.

Si in cazul temperaturilor maxime si minime se poate realiza o comparatie intre intervalul

de timp din prima jumatate a secolului (1896 – 1955) si cel luat in studiu (1993 – 1998) pentru

statia Braila. Intre cele doua perioade, despartite intre ele de aproximativ patru decenii, se

evidentiaza diferente destul de mari de temperatura (atat intre cele maxime cat si intre cele

minime).

40

Evolutia in timp a temperaturilor maxime a mers spre o scadere semnificativa a valorilor

inregistrate iar cele minime au suferit un fenomen opus, de crestere. Uneori diferentele dintre

temperaturile maxime si minime dintre cele doua perioade de timp sunt mai mari de 10° C.

Variatia temperaturilor maxime (M) si minime (m) absolute ale aerului in zona Braila

pentru perioadele 1896 – 1955 (**) si 1993 – 1999 (*) (dupa Onea N, 2002).

Ca si in cazul temperaturilor medii, acest fenomen isi are o origine plurifactoriala, dintre

care modificarile survenite in morfogeografia zonei pot fi considerate ca elementele de baza ale

acestor transformari.

Din analiza datelor valorilor temperaturilor medii, maxime si minime reiese ca cele mai

mari valori se inregistreaza in luna iulie (temperatura maxima medie este de 29,2℃) iar cele mai

mici valori in luna ianuarie (temperatura maxima medie este de -4,5℃).

In urma calculelor efectuate pe perioada post indiguire a variabilitatii termice exista o

tendinta de crestere a acesteia de la Vadu Oii (0,68) la Braila (0,76).

In sectorul Baltii Brailei probabilitatea de a se produce temperaturi maxime de 37 0C este

de o data la 5. O data la 20 ani se pot inregistra valori de 39,5 0C iar o data la 100 ani 40,9 0C

(I.N.M.H, pe baza formulei Weibull de calculare a probabilitatii producerii temepraturilor

maxime).

Distributia cantitatilor de precipitatii atmosferice pe perioada unui an este in stransa

legatura cu numarul mediu al zilelor in care cad precipitatiile. Aversele si torentialitatea

reprezinta fenomene intalnite destul de frecvent in Campia Brailei. Acestea pot contribui la o

41

ridicare exagerata a valorilor cantitatilor de precipitatii cazute intr-un interval foarte scurt de timp

(ore sau zile). In acelasi timp exista si lungi perioade de seceta care au ca efect direct o evaporatie

ridicata si, in felul acesta, baltile cu o adancime mica seaca complet, viata acestor ecosisteme

temporare fiind in directa legatura cu nivelul apei fluviului, dar si cu regimul climatic sezonier la

un moment dat.

Trebuie specificat faptul ca in sezonul rece o parte din cantitatea de precipitatii cazuta este

sub forma de ninsoare. Conformatia geomorfologica a Campiei Brailei, prezenta terasei si in

special a Baltii Mici a Brailei ca zona de existenta a luncii Dunarii, prin intinderea mare de apa

(bratele fluviului, canalele si baltile interioare), creaza un regim termic specific ceea ce duce la o

intarziere de cateva zile fata de zonele invecinate a caderii primelor ninsori (Ianovici si colab.

1969). Stratul de zapada se poate mentine pe o perioada mai mica sau mai mare de timp si la

grosimi care variaza in functie de cantitatile de precipitatii cazute sub forma de ninsoare.

Numarul cel mai mare de zile cu strat de zapada au fost inregistrate in lunile ianuarie si

februarie.

Un alt fenomen legat de regimul precipitatiilor atmosferice este cel al evaporatiei. Se

evidentiaza o evaporatie potentiala si una reala. Evaporatia reala are valori mult mai reduse decat

cea potentiala (aceste doua valori sunt utile in calcularea excedentului sau deficitului de apa, ele

fiind utile in aprecierea bilantului hidrologic).

Pe tot parcursul verii si a primelor luni de toamna (septembrie si octombrie) exista un

deficit de apa, cele mai mari valori fiind atinse in lunile iulie si august (figura 6). In timpul iernii,

cand temperaturile sunt foarte scazute, este normal ca fenomenul de evaporatie sa fie apropiat de

zero, el aparand numai atunci cand temperatura mediului ambiant creste peste anumite valori.

Balta Mica a Brailei fiind in regim de libera scurgere, nivelurile maxime se produc in

timpul viiturilor de primavara (martie – iunie) iar nivelurile minime in lunile iulie – septembrie

si se mentin coborate pana in noiembrie. In perioada anilor cu zapoare (1942) intervin cresteri

bruste ale nivelurilor care se pot produce si in noiembrie - ianuarie. Gheturi le pot bloca sectorul

de scurgere al apelor, determinand inchiderea momentana a acestuia. Ca urmare au loc cresteri

ale nivelurilor. In acele momente nu se mai realizeaza corelatia dintre niveluri si debite.

Nivelurile sunt determinate de debite, ele fiind rezultatul suprapunerii aportului de debit si

a atenuarii undei de viitura.

42

Hidrograful nivelurilor medii, minime si maxime (1937-2007), postul hidrometric Braila

Hidrograful nivelurilor medii, minime si maxime (1879-2007), postul hidrometric Braila

43

In urma analizei distributiei mediilor anuale a nivelurilor se poate observa un trend

pozitiv, datorita incorsetarii fluviului prin diguri.

Trend evolutiv niveluri medii anuale – Statia hidrologica Braila

Balta Mica a Brailei functioneaza ca un reglator al regimului hidrologic al Dunarii, avand

un rol de echilibru hidrologic al fluviului, prezentandu-se ca o supapa care poate diminua o parte

din efectul distructiv al inundatiilor, dar in acelasi timp si de rezervor in care se revarsa surplusul

de apa care nu mai avea loc in albia minora, rezervor care asigura completarea debitului Dunarii

in perioadele cand fluviul avea nivelele foarte mici.

Tot teritoriul Baltii Mici a Brailei era supus inundatiilor cu o frecventa de 1-3 ani, cand

cota de revarsare de 442 cm era depasita la Braila, cand se ajungea la 7-8 hidrograde. Cand se

ajungea la 8,5 hidrograde se produceau inundatii totale. Anual este inundata cel putin 50% din

suprafata Baltii Mici a Brailei. Teritoriul Baltii Mici a Brailei este supus inundatiilor constituind

un adevarat bazin de acumulare al apelor. Teritoriul Baltii Mici a Brailei permite inundarea cu

regularitate la apele de viitura (cand debitul fluviului depasea 10000 m3/s) datorita pantei foarte

mici (0,027‰), numeroase zone depresionare, a lipsei continuitatii grindurilor de mal. Frecventa

de inundare era de 1-3 ani.

Incepand cu a doua parte a lunii februarie apele patrund in balta, prin privalele din

amonte, unde ramaneau pana in prima jumatate a lunii mai. Primele care se umplu cu apa la

44

revarsari sunt depresiunile lacustre. Aici, din cauza pantei reduse, a permeabilitatii scazute a

complexului de argile si de prafuri, apele stagneaza mult aici, determinand in timp inmlastinirea

acestora.

Din luna mai incepe retragerea apelor care avea ca drept efect o usoara crestere a debitelor

Dunarii la Braila comparativ cu cele din amonte. Apele raman numai in partile adanci ale

depresiunilor lacustre, impiedicand astfel dezvoltarea excesiva a vegetatiei si permitea

mineralizarea resturilor organice. Dupa aceasta data apele se retrag prin privalele din aval, pana

in lunile iulie-august.

Hidrograful debitelor lichide medii, minime si maxime (1965-1999), postul hidrometric Braila

Hidrograful debitelor lichide medii, minime si maxime (1965-1999), postul hidrometric Braila

45

Repartitia debitelor pe brate.

In medie Bratul Macin transporta 11,70% din debitul de la Vadu Oii, Bratul Dunarea

Navigabila 67,11% din debitul de la Vadu Oii , iar Bratul Valciu 21,19% din debitul de la Vadu

Oii.

Bratul Macin – transporta 9,63% la apele mici debitul de la Vadu Oii ( in 1990 -8,47%) si

13,18% la apele mari (in 1970- 13,17%)

Bratul Dunarea Navigabila - transporta la apela mari 65,41% ( mai) debitul de la Vadu

Oii (in 1970 – 64,81%) si 69,54 % (in 1990 – 70,43%)

Bratul Valciu – transporta 20,79% la apele mici ( in 1990 – 21,10%) si 21,43% la apele mari (in

1970 – 21,52%) In 1970 debitul la Vadu Oii a fost de 13590 mc / s,iar in 1990 – 2530 mc/s.

Repartitia debitelor lichide minime pe brate, inainte si dupa indiguire

Repartitia debitelor lichide minime pe brate, inainte si dupa indiguire

46

Repartitia debitelor lichide medii pe brate, dupa indiguire

Construirea de baraje pe Dunare, amenajarea de lacuri de acumulare, indiguirile si

regularizarile de cursuri ale Dunarii si afluentilor s-au rasfrant in scaderea debitelor solide, care s-

a rasfrant in modificarea morfologiei si morfometriei albiilor.

Debitul solid in suspensie este in stransa legatura cu debitul lichid. Odata cu cresterea

debitului lichid se realizeaza si cresterea cantitatii de aluviuni, la inceput lent,apoi dupa depasirea

unei valori critice ale debitului lichid (5000 mc/s) se accelereaza rapid si se pastreaza pana la

depasirea unei alte valori limita (7000 mc/s) ,dupa care ritmul de crestere se diminueaza din nou.

Hidrograful debitelor solide in suspensie medii, minime si maxime (1965-1999), postul

hidrometric Braila

47

Hidrograful debitelor solide in suspensie medii, minime si maxime (1965-1999), postul

hidrometric Braila

4.1. Colmatarea

Prin colmatare se înțelege umplerea sau înălțarea albiei unui curs de apă, a fundului unui

lac sau rezervor, prin depunerea materialului transportat de apele curgătoare (sedimente,

aluviuni).

Prin crearea unui lac de acumulare, se oprește transportul aluviunilor, târâte sau în

suspensie, începând din zona modificării regimului vitezelor (adică de la coada lacului). Acest

fapt conduce la colmatarea lacului, iar în cazul lacurilor cu adâncime mai mică, chiar la crearea

de zone deltaice (înmlăștiniri). Lacurile pot fi în pericol de colmatare și ca urmare a eroziunii

malurilor. Erodarea malurilor lacurilor, datorată valurilor în zone cu versanți ușor erodabili sau cu

panta mai mare decât cea naturală, grăbește colmatarea, în special în cazul lacurilor de șes cu

adâncime mică.

Procesul de colmatare este accelerat în cazul inundațiilor, care tranzitează un debit solid

în suspensie și târât foarte mare, plus cantitățile de aluviuni depozitate în zonele de confluență,

care la un debit normal nu erau tranzitabile.

Principalele surse de aluviuni sunt reprezentate de bazinul de recepţie aferent lacului şi

reţeaua hidrografică, iar la studierea gradului de colmatare a unui lac trebuie sa se ţină cont de

cele două forme de aport solid: debitul solid târât şi debitul solid în suspensie. În momentul în 48

care curentul de apă ajunge în lac, se produce o reducere a vitezei, determinând depunerea

debitului solid. Majoritatea debitului solid târât se depune la coada lacului, formând cu timpul un

banc de aluviuni care înaintează treptat .

Într-un lac se pot distinge mai multe zone de depunere şi anume (Gottschalk, 1962):

- depuneri în zona barajului unde se acumulează aluviunile cele mai mici, cu diametru mai mic de

0,02 mm;

- depuneri pe fundul lacului; această zonă se caracterizează prin depuneri mai mult sau mai puţin

uniforme, având diametru între 0,02 – 0,05 mm;

- depuneri la coada lacului; această zonă este reprezentată de conul de depuneri realizat din

aluviuni cu diametru mai mare de 0,03 – 0,05 mm;

- depuneri în amonte de lac, în zona de remu.

49

Intr-un lac în timpul procesului de colmatare se produce o sortare a aluviunilor. Malurile

se depun pe toată suprafaţa cuvetei lacului, dar, cea mai mare parte se aglomerează în apropierea

intrarii apei, nisipurile se depun în partea centrală a lacului, iar argilele de obicei sunt evacuate.

Pentru înţelegerea acestui proces trebuie să se cunoască sursele aluviunilor depuse in lac.

Principalii furnizori de aluviuni transportate in lac sunt bazinul de recepţie aferent lacului

şi reţeaua hidrografica.

In lacurile din PNBMB colmatarea are loc in timpul viiturilor de primavara cind debitele

Dunarii sunt crescute iar lacurile din interiorul insulelor sunt alimentate cu apa fluviului. Datorita

scaderii rapide a vitezei apei la intrarea in lacuri, are loc depunerea de aluviuni si sedimente.

Aceste depuneri , cumulate cu masa vegetala din sezonul vegetativ precedent, duc la ridicarea

nivelului fundului de lac. In acest mod, in timp, lacurile se transforma in zone mlastinoase pe care

se va instala vegetatie forestiera(in special salcia) si mai apoi in teren plan forestier.

4.2. Inundaţiile

Inundatia este fenomenul de acoperire a terenului cu un strat de apa in stagnare sau

miscare, care prin marimea si durata sa provoaca victime umane si distrugeri materiale ce

deregleaza buna desfasurare a activitatilor social-economice din zona afectata. Totodata

inundatiile provoaca si importante modificari ale peisajului si florei acvatice. Viiturile reprezinta

momente de varf in evolutia scurgerii apei unui rau. Ele se caracterizeaza prin cresteri

spectaculoase extraordinare, deosebit de rapide (de ordinul orelor) ale nivelului apei si implicit a

debitului, pana la atingerea unui maxim, dupa care urmeaza scaderea, de asemenea rapida, a

apelor (dar intr-un ritm ceva mai lent decat cresterea) care revin la parametri normali de scurgere.

Geneza viiturilor este legata, in primul rand, de conditiile climatice. Ele se produc ca

urmare a unor ploi torentiale cu intensitati si strate de ape mari (viituri pluviale), a topirii rapide a

zapezii (viituri nivale) sau din cauze mixte (viituri pluvio-nivale). In functie de distributia in timp

a precipitatiilor, viiturile sunt simple sau singulare (caracterizate printr-un singur varf) si

complexe sau compuse (cu mai multe varfuri). In perioadele de inghet, scurgerile de sloiuri pot

provoca baraje naturale (zapoare) care blocheaza scurgerea, generand cresteri de nivel in spatele

acestora sau scurgeri puternice in momentul ruperii.

In timpul inundatiilor din vara anului 2010, pe lacurile din PNBMB a fost observate

urmatoarele: dupa o inundatie obisnuita de primavara si incarcarea lacurilor cu apa, vegetatia

50

acvatica s-a dezvoltat normal. Astfel nuferii si plutica au ajuns sa infloreasca,ciulinul de balta era

prezent,stuful si papura erau cu circa 30 cm deasupra nivelului apei din lacuri. Toate acestea la o

cota a denarii de 400 cm la statia Braila. In luna Iunie a inceput o crestere a debitelor denarii care

a ajuns in 06 Iulie 2010 la cota de 713 cm. Ritmul de crestere al apei a depasit capacitatea de

crestere a plantelor acvatice asfel, acestea devenind submerse si disparind din peisaj.

Totodata cuibaritoare la nivelul apei pe support vegetal, in special lisitele, au avut de

suferit pentru ca viitura denarii a facut ca toate cuiburile ancorate de papura sa fie desprinse de

support si purtate de curentul apei si de vint pina la distrugerea acestora.

4.3. Seceta

Seceta şi fenomenele asociate acesteia, respectiv aridizarea şi deşertificarea, reprezintă,

după poluare, cea de-a doua mare problema cu care se confrunta omenirea, în ultima jumătate de

secol. Extinderea acestor fenomene distructive la nivel global este pusă în evidenţă de datele

climatice care relevă o încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere a cantităţilor de precipitaţii,

care conduc la apariţia secetei. Permanetizarea acestui fenomen determină producerea aridizării

in primul rând, ca o primă fază în instalarea unui climat secetos, iar ulterior, a deşetificării, care

se recunoaşte prin scăderea drastică a disponibilităţilor de apă, prin reducerea producţiilor

culturilor agricole, a biomasei necesare ca material furajer şi a biomasei necesare, precum şi prin

extinderea zonelor nisipoase.

Pe lângă schimbările climatice globale, accentuarea secetei se datorează şi presiunii

antropice. Avem în vedere exploatările forestiere excesive, extinderea suprafeţelor agricole şi

managementul defectuos al terenurilor, creşterea demografică rapidă şi, nu in ultimul rând,

sărăcia.

Seceta din anul 2011 si lipsa unei viituri de primavara a dus la secarea totala a lacurilor

din PNBMB si la inlocuirea ecosistemului acvatic cu unul terestru. Vegetatia de stepa care s-a

instalat atit in cuveta lacurilor si in zonele mlastinoase secate, s-a dezvoltat foarte bine si a ajuns

pina la 2 m inaltime. Stratul de resturi de vegetatie constituit de aceste plante in vara anului

2011, cumulat cu depunerile aluvionare din inundatia primaverii anului 2012, conduc la o

colmatare puternica fata de un an obisnuit, cu viituri normale pe dunare.

51

Deasemeni, avifauna caracteristica lacurilor a fost slab reprezentata in timpul perioadei

secetoase din cursul anului 2011 iar acele exemplare care totusi au depus ponta si au scos pui in

zona, au pierdut chiar si 75% din pui.

4.4. Invazia de amorpha fruticosa

Amorfa arbustivă (Amorpha fruticosa L.) este un arbust alohton invaziv, originar din sud-

vestul Americii de Nord. A fost aclimatizată în Europa ca arbust ornamental, constatându-se în

timp caracterul său invazi-agresiv. Amorfa arbustivă face parte din genul Amorpha (Salcâm mic).

Are frunze prevăzute cu stipele imparipenat-compuse. Arbustul crește în tufe cu înălțimea

medie de 1 metru, dar exemplarele vârstnice trec de 3 metri.

Amorfa a fost utilizată pentru consolidarea taluzărilor și a pantelor instabile, pentru

realizarea gardurilor vii și a perdelelor de protecție contra vânturilor, în asociere cu specii de

arbori. Nu prezintă pretenții în ceea ce privește solul, crește pe terenuri degradate, foarte sărace,

uscate și pe nisipuri.

Semințele amorfei sunt foarte apreciate de unele specii avicole, cum este fazanul.

52

Planta produce nuiele relativ drepte și destul de lungi, dar puțin flexibile, ceea ce le face

improprii folosirii pentru împletirea coșurilor. Totuși ingeniozitatea oamenilor din zonele

invadate le-a găsit o utilizare în confecționarea scheletului coroanelor funerare

În timp s-au constatat efecte negative asupra mediului, prin concurența făcută speciilor autohtone,

ceea ce a condus chiar la eliminarea unora dintre acestea pe arealele afectate.

Îndepărtarea tufărișului de amorfă din habitatele naturale invadate, în scopul

regenerăriiacestora,este deosebit de dificilă, din cauza prolificității deosebite a speciei,

presupunând, de asemenea, resurse financiare foarte mari.

In insulele din PNBMB , amorphaf. a ajuns in urma cu circa 40 de ani. La inceput aparitia

acesteia a fost observata pe grinduri si pe statiunile de plop ea. Pina in 1989 , dezvoltarea

amorfei a fost puternic stopata prin pasunatul intensiv care se practica dupa retragerea apelor

Dunarii (sute de oi si vaci apartinind CAP urilor sau IAS urilor erau introduce la pasunat in

insule).

53

Dupa evenimentele din 1989 si disparitia CAP si IAS, in 20 de ani amorfa s-a dezvoltat si

inmultit nestingherita ajungind in present sa fie instalata chiar sip e terenurile mai joase,

caracteristice salciei ca statiune, avind o densitate deosebit de mare.

Din cauza prezentei amorfei, pe linga concurenta pe care o face speciilor autohtone,

aceasta pune problem mari atat la intretinerea plantatiilor existente cit si in timpul exploatariilor

de masa lemnoasa.

CAPITOLUL V

5. Studiu de caz

54

Concluzii

Activitatile ecoturistice din Balta Mica a Brailei trebuie sa fie foarte bine organizate si

intens monitorizate, fiindca acest paradis de exceptie este foarte fragil si orice exces poate

provoca dezechilibre greu de controlat sau remediat.

Dupa amenajarea ecoturistica (care sa implice si mijloace de control) este necesara o

intensa mediatizare a Baltii Mici a Brailei, atat pe plan national cat si international, mai ales din

cauza lipsei unei traditii turistice.

55

In acest sens este de laudat initiativa Administratiei Parcului Natural Balta Mica a Brailei

de a realiza impreuna cu Inspectoratul Scolar Judetean, Inspectoratul de protectie a Mediului si

Universitatea “Constantin Brancoveanu”, incepand cu 2007, a mai multor activitati comune de

cunoastere si promovare in randul tinerilor a cadrului natural de exceptie al Baltii Mici a Brailei.

Ostroavele Fundu Mare si Insula Mica a Brailei, prezinta cele mai favorabile conditii

pentru ecoturism, insa acestea “adaposetesc” si cele mai mari colonii de pasari (Chiriloaia –

Misaila pentru Ostrovul Fundu Mare si Egreta pentru Insula Mica a Brailei). Din aceste

considerente, capacitatea maxima de support touristic este de numai 15 turisti/zi in Ostrovul

Fundu Mare si 25 turisti/zi in Ostrovul Insula Mica a Brailei.

Un accent deosebit trebuie pus pe amenajarea unor pensiuni ecoturistice in zona de

cooperare, fiind interzise constructii in Balta Mica a Brailei. Aceste pensiuni treptat vor duce si la

cresterea nivelului de trai din satele riverane, municipiul Braila, si pe termen mai lung a

intregului judet, fiindca activitatile turistice sunt insotite de investitii in dezvoltarea durabila a

intregii regiuni.

Dezvoltarea economica ulterioara a regiunii va reduce gradul de saracie a populatiei din

zona de cooperare si va diminua consistent presiunea negativa pe care actual o exercita aceste

comunitati.

Multumiri

Le multumesc foarte mult pentru permanentul sprijin moral, instrumental si documentar pe

care mi l-au acorda: domnului profesor coordonator Leopa Adrian, domnului dr. ing. Radu

Moisei – directorul Administratiei Parcului National „Balta Mica a Brailei”, domnului ing. Gelu

Gaureanu pentru plimbarile efectuate cu barca prin Balta Mica a Brailei si nu in ultimul rand

doamnei Burtea…………..

56

Bibliografie

1. Albu Dumitrica (1993), “Rezervatii naturale, zone protejate si monumente ale naturii din

tinuturile Brailei.”, Edit. Alma, Galati;

2. Albu Dumitrica (1999), “O singura Dunare.”, Edit. Succes, Braila;

3. Antipa Gr. (1912), “Regiunea inundabila a Dunarii. Starea ei actuala si mijloacele de punere a

ei in valoare.”, Analele Instit. Geol. Rom.,1912, vol. IV, 1910, fasc. 2;

57

4. Antipa Gr. (1912), “Cercetari hidrobiologice in Romania si importanta lor stiintifica si

economica.”, Discursuri de receptiune, 38;

5. Andronache I. , Lepadatu V. ,Influenta factorilor antropici asupra Baltii Brailei (Insula Mare

a Brailei) in perioada 1964-2000  , Sesiunea nationala cu participare internationala de

comunicari tehnico-stiintifice , Braila, 22-24 iunie 2001, Editura AGIR, Bucuresti, 2001;

6. Andronache I., Moisei R. (2008), „Potentialul ecoturistic din Balta Mica a Brailei”, in revista

„Generatia Brancovenilor", nr. 4;

7. Candea Melinda, Erdeli G., Sima T., Pieptanatu D., “Potentialul turistic al Romaniei si

amenajarea turistica a spatiului”, Edit Univ Bucuresti, 2003.

58