Băiatul cu guler de marinar

Apariţia unui spirit - pictură de Charles Green

O lucrare de bază privind fenomenul apariţiilor din lumea de dincolo este cartea psihologului

englez Andrew MacKenzie, intitulată "Invizibilul şi vizibilul". Printre numeroase relatări inserate

în ea, se află şi aceea a unei profesoare din Essex, care a devenit mai târziu scenariul unui serial

de televiziune de mare succes. D-na Judy Miles, în vârstă de 34 de ani, participase la o petrecere

de botez în familie, unde a remarcat un copil de o frumuseţe aparte, pe care nu-l mai văzuse ni-

ciodată până atunci. "Avea ochi albaştri, un chip zâmbitor, purta pantaloni lungi şi o cămaşă cu

guler în stil marinar. Alerga printre ceilalţi copii, care devorau porţii uriaşe de prăjituri, fără să

mănânce nimic. Nu vorbea cu nimeni şi nimeni nu părea să-l observe. L-am scăpat din vedere,

dar, când ne-am luat cu toţii la revedere, am observat că băiatul nu mai era. A doua zi", poves-

teşte mai departe d-na Miles, "mi-am amintit de el şi am întrebat-o pe fiica mea, în vârstă de 9

ani, dacă ştia cine era băieţelul acela ciudat. Nu-l văzuse! Niciunul dintre copiii cu care alergase

prin casă nu semăna cu descrierea mea! În seara aceleiaşi zile, o invitasem la noi la masă pe

prietena mea, căreia îi fusesem musafiri la botez. Am întrebat-o şi pe ea cine era băieţelul îmbră-

cat în cămaşă de marinar. După o clipă de tăcere profundă, m-a întrebat: «Avea ochi albaştri şi

un chip zâmbitor?». Am confirmat. Surprinsă - eram prima persoană care văzuse ceea ce numai

ea, din întreaga familie, izbutise să vadă - mi-a spus că, de când locuia în casa aceea, îl văzuse tot

timpul pe băieţel. Când a apărut prima dată, îndreptându-se spre scara ce urca la etaj, a crezut că

e un copil de pe stradă. Dar uşa de la intrare era închisă, iar când a urcat după el, copilul nu mai

era. Venea întotdeauna când ea era singură în casă sau când fiii ei se jucau în camerele de sus.

Nu spunea nimic, dar prezenţa lui era sesizabilă, în sensul că putea, de exemplu, să-i audă paşii

pe coridor, în vreme ce ea gătea la bucătărie. Într-o zi, l-a auzit pe fiul ei cel mai mic, în vârstă de

patru ani, vorbind în camera lui. Când a coborât, i-a spus că vorbise cu băiatul cu guler de

marinar, care venea să se joace cu el.

Vreme de şase ani, apariţiile acestea s-au repetat de vreo douăsprezece ori, până când locatarii

casei de pe Amyand Road nr. 10 s-au mutat. În timpul pregătirii bagajelor, copilul cu ochi

albaştri fugea de colo colo prin casă, neliniştit. Apoi, locuinţa a rămas neocupată vreme de zece

ani, după care a fost demolată, pe locul ei ridicându-se un supermarket."

Nu s-a aflat niciodată cine era băiatul cu chip de înger. Primii proprietari, care construiseră casa,

nu avuseseră copii, iar veşmintele băiatului erau cu mult prea moderne, ca să fi trăit aici într-un

secol trecut. Cazul ilustrează cum nu se poate mai bine faptul că nu toată lumea poate să vadă

apariţiile din lumea de dincolo, ci numai anumite persoane, alese nu se ştie pe ce criterii şi, mai

ales, copiii mici.