8/18/2019 Avva Dorotei - Despre Smerenie

1/2

Ascultaţi ce spune însuşi Domnul nostru: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu

inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11,29). Iată că aici ne-a arătat, pe scurt,

rădăcina şi pricina tuturor relelor, precum şi doctoria împotriva lor, care este pricina a tot

binele; ne-a arătat că semeţia ne-a doborât, că nu este cu putinţă să fim miluiţi altfel decât

prin lucrul potrivnic ei, adică prin smerita cugetare. Pentru că semeţia naşte nepăsare,

neascultare şi pierzare, după cum şi smerita cugetare naşte ascultare şi mântuire asufletului. Am în vedere adevărata cugetare smerită, nu cea care este numai în vorbe sau

 în înfăţişare, ci simţământul cel smerit care a prins rădăcini în inimă. Aşadar, cel ce doreşte

să afle adevărata smerenie şi odihnă pentru sufletul său trebuie să deprindă smerita

cugetare, şi va vedea că în aceasta e toată bucuria, şi toată slava, şi toată odihna, după

cum în mândrie sunt toate cele dimpotrivă. Pentru că, de ce am ajuns noi supuşi tuturor

necazurilor acestora? Oare nu din pricina nebuniei noastre? Oare nu din pricină că nu ne

 înfrânăm reaua noastră voie? Oare nu pentru că ne ţinem de samavolnicia noastră amară?

Şi de la ce altceva? Oare nu era omul, îndată după zidirea sa, în toată desfătarea, în toatăbucuria, în toată odihna, în toată slava?

Nu era, oare, în Rai? I s-a poruncit să nu facă cutare lucru, iar el l-a făcut. Vezi ce

mândrie? Vezi ce încăpăţânare? Vezi ce nesupunere? După aceea, Dumnezeu, văzând

atâta neruşinare, zice: „Este nebun, nu ştie să se îndulcească de bucuria Raiului. Dacă nu

trece prin restrişti, va merge şi mai departe şi va pieri cu desăvârşire. Căci dacă nu află ce

este necazul, nu va şti nici ce e odihna.” Atunci, Dumnezeu i-a dat plata de care era

vrednic, şi l-a alungat din Rai. Şi omul a fost lăsat în seama iubirii sale de sine şi a voiisale, ca acestea să sfărâme oasele lui, ca să se înveţe să nu mai urmeze sieşi, ci porunci-

lor dumnezeieşti, ca însăși suferinţa neascultării să-l înveţe odihna ascultării, precum s-a

zis prin prorocul: „lepădarea ta de credinţă te va pedepsi” (Ier. 2, 19). Totuşi, bunătatea lui

Dumnezeu, precum am zis deseori, îl cheamă iarăşi: „veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi

 împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28). Ca şi cum ar zice: „Iată că aţi ostenit,

iată că aţi pătimit, iată că aţi cunoscut relele urmări ale nesupunerii voastre; veniţi acum,

 întoarceţi-vă; veniţi, cunoaşteţi-vă neputinţa, ca să intraţi întru odihna şi slava voastră.

Veniţi de luaţi viaţă prin cugetarea cea smerită în locul semeţei cugetări, cu care v-aţi

omorât. „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă

sufletelor voastre” (Mt. 11,29). De mirare e, fraţii mei, ce face mândria! Ce minune, cât de

puternică este cugetarea smerită! Căci, ce nevoie era de toate aceste restrişti? Dacă omul

s-ar fi smerit de la început, dacă ar fi ascultat de Dumnezeu şi ar fi păzit porunca, n-ar fi

căzut.

8/18/2019 Avva Dorotei - Despre Smerenie

2/2

După cădere, Dumnezeu i-a dat putinţa să se pocăiască şi să fie miluit, însă grumazul lui a

rămas neplecat. Pentru că Dumnezeu a venit, zicându-i: „Adame, unde eşti?” Adică „din ce

slavă, la ce ruşine ai ajuns?” Şi, după aceea, întrebându-l: „Pentru ce ai păcătuit, pentru ce

ai călcat porunca?”, pregătindu-l prin aceasta să spună: „Iartă-mă!” Însă el n-a avut

smerenie! Unde este cuvântul „iartă-mă?” N-a avut pocăinţă, ci dimpotrivă. Pentru că el se

 împotriveşte şi zice: „Femeia, pe care mi-ai dat-o Tu, m-a amăgit” - şi nu a zis: „femeia meam-a amăgit”, ci: „femeia, pe care mi-ai dat-o Tu, m-a amăgit”, ca şi cum ar fi zis: „Necazul

acesta, pe care Tu l-ai adus pe capul meu". Pentru că aşa se întâmplă întotdeauna, fraţilor:

când omul nu vrea să se mustre pe sineşi, nu va sta pe gânduri să-L învinuiască nici pe

Dumnezeu însuşi. (Avva Dorotei)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura

Sophia, București, 2010, pp. 30-33)