Autoinstruirea - condiţie internă şi determinantă în procesul de educaţie a adulţilor;

ArgumentAm ales proiectul cu tema ” Autoinstruirea - condiţie internă şi determinantă în procesul de educaţie a adulţilor ”deoarece consider că a continua să înveți și a dori să te perfecționezi continuu sunt cerințe ale educației permanente, prin care omul contemporan învață să fie el însuși, receptiv la schimbări, capabil să le anticipeze și să se adapteze la ele, oferindu-se ca participant la progresul social prin autonomia sa intelectuală și moral -civică.Pentru secolul nostru, instruirea continuă și implicit autoinstruirea au devenit cerințe fundamentale ale societății, determinate de creșterea exponențială a informațiilor și de uzura accelerată a acestora, de mobilitatea profesiilor, de progresele extraordinare ale știintei, tehnicii, tehnologiei și mijloacelor de informație, de dinamismul vieții economice și sociale, de democratizarea învățămantului, de creșterea nivelului de aspirație spre cultură și educație, de folosirea cât mai plăcută și utilă a timpului liber.Omul care dorește să se autoeduce permanent, își formează personalitatea echilibrat, poate identifica și folosi sursele de informație, participă la dezvoltarea societății și la educarea celorlalți membri ai colectivității din care face parte.Nicolae Iorga sustinea că: ,,Învățat e omul care se învață necontenit pe sine și învață necontenit pe alții Nicolae Iorga sustinea că: ,,Învățat e omul care se învață necontenit pe sine și învață necontenit pe alții.

Scurt istoricIdeea necesității de a învăța în permanență, de autoinstruire și autoeducare este confirmată din cele mai vechi timpuri, fiind întalnită încă din antichitate la greci si romani, iar mai tarziu scrisă în Coran de către arabi ca obligație religioasă. Proverbele populare, precum ,,Omul toată viața învață|, maximele latinesti:,,Ne discere cessa|(,,Nu înceta să înveți|) ori cugetarile celebre: ,,Tota vita schola est|.,Întreaga viață este o școală|(J.A.Comenius) atestă universalitatea și existența milenară a

conceptului. Cuvantul ,,autoeducație|, provenit din grecescul ,,autos|(,,insusi|) și latinescul ,,educatio|(,,educatie|) este o activitate pe care orice individ o desfășoară conștient pentru formarea sau desăvârșirea propriei persoane. El este atât subiect cât și obiect al educației, asupra lui aplicându-se toate influențele. Autoeducația presupune autocunoaștere, autostăpânire, autoconducere.

Autoinstruirea reprezintă o direcție de evoluție a activității de formare-dezvoltare a personalității umane care implică transformarea obiectului educației în subiect al educației, capabil de autoevaluare și de autoproiectare pedagogică.

Funcția principală a autoinstruirii angajează transformarea obiectului educației in subiect al educației în urma unui proces care implică valorificarea unui ansamblu de acțiuni educaționale, proiectate și realizate permanent la un nivel calitativ superior, într-o perioadă de timp determinată. Aceasta presupune:- (auto)proiectarea-(auto)realizarea unei "educații pentru sine";- (auto)formarea individualizată (care implică valorificarea deplină a propriei experiențe, fără interferența altor/altei medieri);- "autoformarea metacognitivă" (care vizează capacitatea de "a învăța să înveți "/"educabilitate cognitiva, independenta de conținutul învățării");- autoformarea permanentă (care angajează capacitatea de asumare a sarcinilor centrate asupra propriei formări, specifice fiecărei vârste școlare și post-școlare)

Metodologia autoeducației avansează "un model filosofic" al educației, bazat pe reflecție, dar și "un model economic" bazat pe folosirea cu maximă eficiență a timpului educației.. Aceste modele dezvoltă la nivelul sistemului educațional (școlar, extrașcolar, postșcolar) patru categorii de metode de cultivare a autoeducației:- metode de autocontrol: autoobservația, autoanaliza, introspecția;- metode de auto stimulare: autoconvingerea, autocomanda, autocritica, autosugestia, comunicarea prin interacțiune, exemplul, jocul individual

și colectiv, autoexersarea;- metode de autoconstrangere: autodezaprobarea, autocunoașterea, autorenunțarea, autorespingerea;- metode de stimulare a creativității: strategii creative de tip didactic, lectura scrierea creativă; asocierea de idei, planul rezumativ, autoevaluarea, autoaprobarea, autoavertismentul.

Problematica autoeducatiei, abordabila in conditiile societatii contemporane, angajeaza noi reconsiderari conceptuale si metodologice:- clarificarea raportului dintre "eteroeducatie" (educatia prin altii) si "autoeducatie" (educatia prin sine), in termeni de interactiune: educatia eficienta, bazata pe autocunoastere si autoevaluare = premisa autoeducatiei;- eliminarea polaritatilor exclusiviste (intre "eteroeducatie" si "autoeducatie") sau absolutiste (ruperea educatiei de autoeducatie sau, din contra, tratarea educatiei doar ca autoeducatie = conditia autoeducatiei;- constientizarea importantei "idealului de viata" pentru declansarea si desfasurarea corecta a procesului de autoeducatie = determinarea autoeducatiei;- implicarea modelului moral si cultural de autoperfectionare in activitatea de autoeducatie = autodeterminarea autoeducatiei.

Concluzii

Educatorii, în toate timpurile, au oferit cel mai sugestiv exemplu privind educaţia permanentă. Dar nevoia de educaţie permanentă a devenit mult mai acută în zilele noastre. Societatea de mâine este efectul societăţii de astăzi. În acest sens, ar trebui să fim optimişti, deşi ne aflăm într-o perioadă în care mulţi sunt covârşiţi de îndoieli în ceea ce priveşte şansele pe care le oferă educaţia. Întotdeauna educaţia oferă soluţii când omenirea se confruntă cu situaţii de criză..... Aşadar multiple motive sunt pentru a pune din nou accentul pe dimensiunile educaţiei permanente.