Autism Modul i

111
Curs Autism  Pagina 1 din 111 INTRODUCERE INTRODUCERE Familia G. ALEXA NDRU este al do ilea copil al familiei George si Ioa a G. Fetita lor mai mare !aria a"ea # ai la asterea lui Ale$adru. Totul parea sa fie i regula cu de%"oltarea acestuia. Alexandru s-a nascut la termen dupa o sarcina fara probleme si o nastere fara complicatii. El dormea si manca bine si dezvoltarea lui a decurs normal, statul in sezut si tara tul reali zan du-se la vars ta potri vita . Era un bebel us care necesita putina atentie, rareori plangea si parea fericit sa stea in patutul lui si sa fixeze cu privirea un punct fix de deasupra capului. Ioana a comentat o data ca Alexandru era un bebelus atat de bun incat prezenta lui nu era simtita in rutina fami liei. Aceast a imagine tim purie avea insa sa se schimbe curand. Cand Alexandru a implinit 1 an si jumatate parintii lui au inceput sa se ingrijoreze  pentru el. El inca nu spunea nici un cuvant, nici chiar mama sau tata. esi ceilalti membrii familiei le spuneau ca baietii vorbesc mai tarziu decat fetele, acestia erau ingrijorati de intarzierea in vorbire a baiatului. Ioana si !eorge au inceput deasemenea sa se indoiasca in legatura cu impresia lor cum ca A"E#A$%& A% 'I &$ (E(E"&) 'A%A *%+("EE. Ei au realizat ca A"E#A$%& E)E+%I *A%EA )A 'IE A()+%(I I$ *%+*%IA "&I "&E, fara a fi interesat de familia sa. El parea sa ignore eforturile sorei sale de a se juca cu el si incerca sa o indeparteze daca ea ii arata jucarii sau se straduia sa-l amuze. &nul dintre lucrurile care parea sa-i faca placere lui Alexandru era sa fie aruncat in aer de catre unul din parinti sau chiar de catre un strain. oate celelalte jocuri ale copilari ei care le faceau placere celorla lti copii din familie pe A"E#A$%& I" "A)A& I$I'E%E$. "a implinirea varstei de ani parintii erau tot mai siguri ca este ceva in neregula cu dezvoltarea copilului lor. El inca nu vorbea si incepuse sa-si fluture - 1 -

Transcript of Autism Modul i

Page 1: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 1/111

Curs Autism  Pagina 1 din 111

INTRODUCEREINTRODUCERE

Familia G.

ALEXANDRU este al doilea copil al familiei George si Ioaa G. Fetita lormai mare !aria a"ea # ai la asterea lui Ale$adru. Totul parea sa fie i

regula cu de%"oltarea acestuia.

Alexandru s-a nascut la termen dupa o sarcina fara probleme si o nastere

fara complicatii. El dormea si manca bine si dezvoltarea lui a decurs normal,

statul in sezut si taratul realizandu-se la varsta potrivita. Era un bebelus carenecesita putina atentie, rareori plangea si parea fericit sa stea in patutul lui si sa

fixeze cu privirea un punct fix de deasupra capului. Ioana a comentat o data ca

Alexandru era un bebelus atat de bun incat prezenta lui nu era simtita in rutina

familiei. Aceasta imagine timpurie avea insa sa se schimbe curand. Cand

Alexandru a implinit 1 an si jumatate parintii lui au inceput sa se ingrijoreze

 pentru el. El inca nu spunea nici un cuvant, nici chiar mama sau tata. esi ceilaltimembrii familiei le spuneau ca baietii vorbesc mai tarziu decat fetele, acestia

erau ingrijorati de intarzierea in vorbire a baiatului. Ioana si !eorge au inceput

deasemenea sa se indoiasca in legatura cu impresia lor cum ca A"E#A$%&

A% 'I &$ (E(E"&) 'A%A *%+("EE. Ei au realizat ca A"E#A$%&

E)E+%I *A%EA )A 'IE A()+%(I I$ *%+*%IA "&I "&E, fara a fi

interesat de familia sa. El parea sa ignore eforturile sorei sale de a se juca cu el si

incerca sa o indeparteze daca ea ii arata jucarii sau se straduia sa-l amuze. &nul

dintre lucrurile care parea sa-i faca placere lui Alexandru era sa fie aruncat in aer

de catre unul din parinti sau chiar de catre un strain. oate celelalte jocuri ale

copilariei care le faceau placere celorlalti copii din familie pe A"E#A$%& I"

"A)A& I$I'E%E$.

"a implinirea varstei de ani parintii erau tot mai siguri ca este ceva in

neregula cu dezvoltarea copilului lor. El inca nu vorbea si incepuse sa-si fluture

- 1 -

Page 2: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 2/111

Curs Autism  Pagina 2 din 111

degetele in fata ochilor si ramanea mult timp uitandu-se la miscarea acestora,

nefiind atent la ceea ce se intampla in jur.

"a sarbatorirea celor ani, copilul nu a aratat nici un fel de curiozitate si

 placere la intalnirea cu ceilalti copii si nici nu a luat parte la jocurile acestora.Alexandru statea deoparte si-si privea degetele. Cand zgomotul din camera a

crescut el si-a acoperit urechile si s-a indepartat. *area ca nu are nici o idee

despre faptul ca el era in centrul atentiei acelei zile speciale. *etrecerea a fost un

examen in urma caruia Ioana si !eorge s-au hotarat ca trebuie sa-l viziteze pe

 pediatrul lui Alexandru si sa-l roage sa le dea raspunsul la cateva din intrebari.

*ediatrul lui A"E#A$%& a fost consternat cand a auzit relatarile parintilor despre comportamentul acestuia. esi nu era inca sigur de diagnosticul

acestuia, el a recunoscut imediat ca acesta se comporta neobisnuit pentru varsta

de ani. )-a intrebat daca acesta nu are autism, dar el nu intalnise decat cateva

cazuri in cariera sa si nu vroia sa dea o concluzie pripita in legatura cu un

diagnostic atat de serios. *entru elucidarea diagnosticului, acesta a fost trimis la

un centru de evaluare unde o echipa de specialisti l-au diagnosticat. 

&i acum' pe parcursul celor ( module "om stra)ate impreua drumul

pe care ALEXANDRU &I *ARINTII &AI L+AU *ARCUR& DU*A

AFLAREA DIAGNO&TICULUI.

- -

Page 3: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 3/111

Curs Autism  Pagina 3 din 111

E,OLUTIA CONCE*TULUI &I CERCETARILOR *RI,INDE,OLUTIA CONCE*TULUI &I CERCETARILOR *RI,IND 

AUTI&!ULAUTI&!UL

Conceptul de /autism infantil" a declan0at numeroase intrebri,controverse 0i 2nfruntri ideologice.

I secolul XIX, preocuprile 2n aceast direc3ie au fost pu3ine. Copiii

cu tulburri mentale erau considera3i idioţi  4ariera3i profund sau congenital5.

'ormele clinice - in afar de cele psihotice - erau inexistente, copiii bolnavi

erau fie arunca3i, fie abandona3i, fie inchi0i.

I -//, medicul psihiatru  Maria Montessori   a revolu3ionat lumeamedical cu propunerile sale. Ea a facut remarca urmatoare6 7 copiii deficienţi

nu sunt în afara legii şi au dreptul să trăiască şi  să meargă la şcoală ". Ea a

elaborat o metod pedagogic educativ elementar pentru copiii cu dificult3i

mintale 0i sociale.

"a 2nceputul secolului #I# conceptele de “demenţă precoce" şi

de ”regresie" se dezvolt pu3in c8te pu3in, plec8nd de la observa3ii asupracopiilor cu tulburri mintale. Astzi, aceste tulburri alctuiesc  psihozele

infantile din care face parte 0i autismul.

I ---, psihiatrul Euge 0leuler descrie pentru prima data sindromul de

“schizofrenie infantila, termen care 2l 2nlocuia pe acela de „demenţă precoce".

In afar de simptomele acestei afec3iuni, E. (leuler insist asupra

disocierii şi introduce termenul de ”autism" pentru a califica ace0ti copii, care

vin din afara realita3ii, afunda3i 2n viata lor interioar.

I -12' medicul austriac Leo 3aer descrie cu exactitate sindromul

autist. "a acea vreme, el cosidera autismul ca pe ,,o incapacitate crescută de

a realiza biologic contactul obişnuit cu alţi oameni 9. In descrierea bolii nu se

include 0i prognosticul fatal de arierare, accentul fiind pus pe capacit3ile

restante ale pacien3ilor. Aceast descriere a bolii este recunoscut 0i astzi 2n

clasificrile interna3ionale.

- : -

Page 4: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 4/111

Curs Autism  Pagina 4 din 111

0ruo 0ettel4eim , in -#/ considera originea autismului exclusiv ca pe

o experien3 0i 2nvinov3ea parin3ii pentru aceasta grava tulburare.

Itre aii -#/ + -(/  exista tendin3a de a pune in eviden3 influen3a

unei anumite conjuncturi in apari3ia sindromul autist. eza cea mai recunoscuteste de orientare psihanalitic si ea ii invinov3ea pe parin3ii acestor copii,

considerand ca, prin crearea unei ambian3e nepotrivite acestia pot s determine

apari3ia sindromului autist. )e vorbe0te de ,,mame rele9, care reu0esc s induc

copiilor o stare de repliere psihică, o angoas profund fa3 de lumea

exterioar pe care copilul o percepe ca pe o amenin3are la adresa lui. in

aceast cauz, cura psihanalitic preconizeaz separarea copilului de mediulfamilial.

I -#('  Leo 3aer  vorbe0te de dereglrile psihologice la copilul

autist. El incrimineaz, pe lang aspectele psihologice 0i sociale 0i

disfuncţionalitatea biologică, remarc8nd si lipsa de caldură maternă sinceră şi

atitudinea distant a tatlui.

Itre -(/+-5/, autismul este considerat din punct de vedere etiologic,ca o entitate omogen, observabil 2n diferite circumstan3e. ;n &.).A,

autismul descris de <anner este admis ca o entitate specifică, dar este ata0at

 schizofreniei infantile.

Aceast clasificare este refuzat de numeroase 3ri europene, care ata0eaz

autismul la psihozele precoce.

!isc  si  Lag  introduc no3iunea de  psihoze deficitare 0i dizarmonice

evolutive pentru a caracteriza procesele psihotice asociate cu o deficien3a mintal

sau instrumental.

Cogiti"i6tii  cerceteaz fiecare  sindrom autist la nivelul functiei de

 percep3ie, 2n vorbire 0i 2n via3a social 2n general. Ei recunosc at8t tulburri de

 percep3ie, c8t 0i tulburri prezente 2n capacitatea de in3elegere 0i de comunicare.

Astfel 2ncep s apar supozi3ii privind legatura dintre autism si factorii organici. )e

consider c plasamentul 2n 0coal 0i familie este mai pu3in adecvat.

- = -

Page 5: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 5/111

Curs Autism  Pagina 5 din 111

I -( este creat 2n 'ran3a, 'unda3ia ,,esame autisme9, care va deveni

membr fondatoare a ,, !sociaţiei autismului european9. 'unda3ia numr 2n

 prezent 1>> de familii, regrupate 2n :> de asocia3ii regionale?departamentale,

afiliate ,,&$A*EI9 4&niunea $a3ional a Asocia3iilor de prin3i 0i prieteni ai persoanelor handicapate mintal5.

7 perioada -5/ 8 -/, distorsioanarea relatiei /mam - copil9 nu mai

este considerat cauza exclusiv a apari3iei autismului, cercettorii abordand cu

aten3ie drama prin3ilor cu copii autişti, care se deosebesc de prin3ii copiilor cu

alt handicap.

I -5#, 2n 'ran3a este promulgat o lege care prevede ,,educa3iaobligatorie9 a copiilor handicapa3i ca urmare a presiunilor fcute de prin3ii 0i

educatorii acestora. in nefericire, aceast lege este rar aplicat.

I -59 au loc numeroase dezbateri nosografice. :ig si Gould vorbesc

de  sindromul autist 0i nu de boala autistă, ei subliniand etiologia heterogen a

autismului. pe care 2l consider, drept ,,o stare finală9 cauzat de factori diver0i.

Di -9-,  psihozele infantile sunt denumite de ) III /tulburări careinvadează dezvoltarea" pe scurt /.E..9 ,,pervasive developmental disordes"#.

Aceste tulburri sunt considerate deviaţii de dezvoltare a funcţiilor psihologice

 fundamentale implicate in dob8ndirea aptitudinilor sociale si de limbaj.

I -95' .).. III revizuit nu mai recunoa0te dec8t dou forme6

- .E.. - ca tulburare autistă$

- .E.. - ca tulburare autista nespecifică.

Aceast 2mpr3ire a autismului a ridicat numeroase probleme. Astfel de

concep3ii neglijau dimensiunea psihopatologic 0i negau suferin3a acestor copii. Cu

mult 2nainte, unii autori au preferat s vorbeasc de  ,,tulburări ma%ore de

organizare a personalităţii" , afect8nd at8t constituirea identit3ii copilului c8t 0i

raporturile lor cu realitatea exterioar. *entru ace0tia, problema angoasei 0i a

mecanismelor de aprare este prioritar.

- @ -

Page 6: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 6/111

Curs Autism  Pagina 6 din 111

I aul -/, cercetrile medicale progreseaz, fiind suspectate c8teva

tulburri psihologice era totu0i greu de a preciza dac acestea sunt consecinta

unor tulburari psihologice sau este vorba, mai degraba, de o interactiune intima

2ntre cei doi poli. ;n acest an, mass-media a contribuit mult la cunoasterea problemelor de autism, ziaristii manifestand un mare interes fata de aceasta boala

enigmatica care a intrigat lumea 2ntreaga.

I -;,  !socaţia !utismului &uropean lupta pentru restabilirea

drepturilor persoanelor autiste, pe linia drepturilor omului, tinandu-se cont de

dificultatile din viata sociala.

I -2  unii considera autismul drept o caracteristic 2nnscut?fixat precoce, ambele situa3ii prezent8nd autismul ca fiind definitiv. Al3ii in3eleg

autismul ca pe un proces dinamic care poate duce la evolu3ii diversificate acestia

avand o orientare dinamica.

!ises' *erro si <oc4ma au subliniat marea varietate de evolu3ii spre

moduri de organizare diferite si si-au pus urmatoarea 2ntrebare6 / fi'itatea

 structurală nu poate fi legată, in unele cazuri de factori asociaţi, sau reflectăinsuficienţa mi%loacelor terapeutice de care dispunem ( 9

I -(, drepturile persoanelor autiste sunt recunoscute de *arlamentul

European, care precizeaza ca ,,autismul este un handicap9 si se recomanda statelor

membre sa recunoasca aceste drepturi si sa faca in asa fel ca ele sa fie

respectate prin adaptarea unei legislatii corespunzatoare. Aceasta legislatie trebuie

sa mentioneze dreptul la o viata independent si dreptul de a participa in msura

 posibilitatilor, la deciziile privind viitorul lor ei trebuie sa beneficieze de

educatie si asisten3 medical corespunzatoare si sa nu fie supusi la angoase,

amenintari sau tratamente abuzive.

Actualmente este regretabila existenta unor conflicte ideologice intre

cercetarile medicale, psihanalitice, cognitive si educationale, precum si graba cu

care se dagajeaza factorii organici, atunci cand nu exista un tratament medical

 pentru autisti. Aceste conflicte se reflecta astfel6

- B -

Page 7: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 7/111

Curs Autism  Pagina 7 din 111

- cercetarile psihiatrice sunt adesea in opozitie cu cercetarile din domeniul

educational

- parintii critica lipsa de sustinere a psihiatrilor, pe care o regasesc si ei

in cercetarile educative- uneori autismul este redus la cativa factori de ordin neuro-biologic

- cel mai adesea, functia psihologica este restransa la un numar de

deficiente 4limbaj, comunicare, etc.5.

oate acestea duc la o dificila intelegere a autismului, care este o boala cu o

etiologie multipla.

In 'ranta, autismul este recunoscut ca o forma de psihoza infantila.  In altetari, autismul nu este recunoscut ca  ,,o structura", ci ca ,,o organizare".

in contra, alte clasificari internationale vorbesc de tulburari care

invadeaza personalitatea.

ezvoltarea evolutiilor permit tot mai mult descrierea  sindromului si

 posibilitatea de a-1 diagnostica, de a gasi strategii educative, pornind de la

gravitatea simptomelor, deficientelor si potentialitatile autismului. ratamentulcopiilor autişti este adesea reprezentat de o educatie specializata. etode

specifice sunt dezvoltate in special 2n vederea cresterii autonomiei acestor copii.

Astazi, unii clinicieni se intreaba care dintre factorii biologici sau de

conjunctura sunt determinanti in dezvoltarea persoanei autiste si a dificultatilor de

adaptare. reptat apare evident ca o etiologie unica de dezvoltare, cum sugereaza

dihotomia 4bifurcarea5 2nnscut sau dobandita, este putin realista si greu de

admis.

*e acest criteriu 0urs%te=, contesta opozitia dintre etiologia organica si

cea psihogenetica. El subliniaza conditionarea inevitabila a dezvoltarii, atat prin

determinismul genetic, cat si prin interactiunile cu mediul. El recunoaste

 participarea factorilor neurologici la o organizare mentala, particular, care insa

nu poate exclude si o participare psihopatologica.

- -

Page 8: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 8/111

Curs Autism  Pagina 8 din 111

)e sugereaza ca prin interactiunile din diferite domenii de cercetare sa se

ajunga la propuneri mai realiste. In concluzie dezvoltarea copilului autist si a

obstacolelor ce-i stau 2n cale sunt  ,,rezultatul unei interactiuni comple'e"   a

 poten3ialelor genetice si biologice si a experien3ei reprezentate de parin3i, anturaj,mediul socio-economic si cultural si a tot contextului relational.

TEORII A&U*RA AUTI&!ULUITEORII A&U*RA AUTI&!ULUI

Feomeul autist a fost remarcat inca din secolul al #DII-lea, cercetatorii

incepand sa faca observatii privind aceast manifestare curioas asupra psihiculuiuman. eoriile au inceput s abunde atat ca rezultat al unor cercetari in comun, cat

si emanate de individualita3i de renume in 0tiin3ele medicale 0i psihologice.

Dom reda dintre aceste teorii pe  cele mai importante, insotite de

argumentele pro 0i contra, pentru a avea o vedere de ansamblu asupra modului in

care a fost perceput aceasta manifestare patologica a psihicului uman.

•  EO KANNER

"a mijlocul secolului ##, in 1=:, psihiatrul dr. "eo <anner, de la

)pitalul Fohns GopHins din (altimore, a raportat existenta unor similaritati

comportamentale la 11 copii, pentru care el a introdus formula de /autism

infantil . El a sugerat acest termen de /autism, care vine din limba greaca, de la

cuvantul autos si care inseamna /insusi. El l-a folosit pentru a descrie faptulca acesti copii pareau sa nu fie interesati de alti oameni, opuneau rezistenta la

schimbare si se angajau in activitati repetitive. *e parcursul timpului el a

observat la acesti copii o serie de comportamente specifice6

⇒ evidenta lipsa a jocului simbolic

- J -

Page 9: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 9/111

Curs Autism  Pagina 9 din 111

⇒ o fascinatie fata de anumite obiecte care erau de obicei

manipulate cu indemanare

⇒ un mutism sau un limbaj caruia parea sa-i lipseasca intentia

comunicativa

⇒ 7insule de abilitati sau /abilitati speciale, care erau exprimate

in performante remarcabile in diferite domenii 4memorare

mecanica, calcule matematice5.

Autorul afirm ca autismul precoce infantil este o tulburare fundamentală

care consta in imposibilitatea copiilor de a stabilii relaţii normale cu alte persoane

 sau de a reacţiona la diferite situaţii aparute in cursul vieţii.

)e poate presupune c ace0ti copii au venit pe lume cu incapacitatea

innscut de a construi, din punct de vedere biologic, contacte afective obi0nuite cu

alti oameni. Caracteristica lor consta in retragerea autista, lipsa de flexibilitate, la

care se adaug stereotipiile gestuale 0i verbale, precum 0i tulburarile de limbaj.

Astzi, autismul este studiat intr-o sfera mai larga, gasindu-se structuri autiste si inalte patologii in afara de psihopatologie.

• Hans Asperger

In anul 1== savantul austriac dr. <as Asperger  a facut observatii

similare, desi mai tarziu numele sau a fost legat de o forma de autism 7higher)

 functionig 7, cunoscuta ca indromul !sperger . e-a lungul timpului, pentru

acest grup de simptome a fost preferat termenul de 7 psihoza.

DolHmar 41B5 arata cum a evoluat acest concept de la primele descrieri

si pana in prezent 6

- in 1>B *e anctis introduce termenul de *ementia +raecocissima

- Geller, in 1>J K *ementia nfantilis 4esintegrative isorder5

- %anH, in 1= K !t-pical +ersonalit- *evelopment 

- -

Page 10: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 10/111

Curs Autism  Pagina 10 din 111

- %ett, in 1BB descrie 7 ett indrome, complex simptomatologic

 particular cu evolutie spre exitus.

Acest grup de tulburari a fost introdus in clasificarea ) III, in anul1J>, sub numele de 7 Pervazive developmental disorders si reflecta efortul de a

delimita o patologie pedopsihiatrica specifica precum 6

- Autismul infantil

- ulburarea Asperger

- ulburarea %ett

- ulburarea dezintegrativa a copilariei.

Aceste doua entitati sunt in prezent listate in ) ID K anualul de

iagnostic si )tatistica a ulburarilor entale 4editia ID revizuita5, ele fiind

doua dintre cele cinci tulburari pervazive de dezvoltare cunoscute 4*5.

ulburarile pervazive de dezvoltare reprezinta un grup de tulburari

neuropsihiatrice caracterizate prin anomalii si deviante in dezvoltarea sociala decomunicare si cognitiva cu debut in primii @ ani de viata. Acestea difera de alte

tulburari de dezvoltare si prin trasaturile specifice de comportament.

In D&! I, la capitolul tulburari pervazive de dezvoltare sunt mentionate6

- Autismul infantil

- )indromul %ett

- ulburarea dezintegrativa a copilariei

- ulburarea Asperger

- ulburari pervazive de dezvoltare nespecificate 4Autismul atipic5.

Clasificarea ICD -/ pentru ulburarile pervazive de dezvoltare 'J= cuprinde6

- 1> -

Page 11: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 11/111

Curs Autism  Pagina 11 din 111

- Autismul infantil ' J=.>

- Autismul atipic ' J=.1

- )indromul %ett ' J=.

- Alta tulburare dezintegrativa a copilariei ' J=.:- ulburarea hiperactiva asociata cu intarziere mintala si miscari stereotipe

' J=.=

- )indromul Asperger ' J=.@

- Alte tulburari pervazive de dezvoltare ale copilariei ' J=.J

• TOBIE NATHAN

 !utismul este considerat drept o functiune asociativa intre cultură şi

 psihism$ desradacinatii, fara nici o posibilitate de a se confrunta sau de a se

in3elege, sunt cei mai expu0i la a deveni autişti..

Autorul tinde sa explice autismul  pornind de la etnopsihiatrie,  prin factori

 psiho-culturali, intr-un studiu asupra familiilor de emigranti cu copii auti0ti. Aceste

familii se confrunta cu imprejurari care-i destabilizeaza si ei i0i pierd capacitatea dea da copiilor rezolvari precise 0i ferme care sa ii ajute in dezvoltarea 0i formarea lor

 psihica. Emigrarea poate provoca la copii o adevarata dezradacinare se poate vorbi

atunci de un a0a numit ,,gol de existenta9.

  oate aceste radacini incon0tiente, care le favorizeaza identitatea, se pierd, iar

copiii speriati nu mai pot sa-0i construiasca un sistem coerent de comunicare. Ei se

refugiaza in “autism“, creandu-0i propria lor " îngradire psihica".

  Copiii autişti, nascuti din familiile transplantate, pot progresa atunci cand

familiile acestora au posibilitatea sa creeze un climat de incredere 0i sa-0i manifeste

credinta 0i propria cultura.

CERCETARI !EDICALECERCETARI !EDICALE

- 11 -

Page 12: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 12/111

Curs Autism  Pagina 12 din 111

Cercetarile medicale au pus accentul pe urmatoarele elemente6

originile posibile ale autismului

cauze patologice

cauze organice

cauze biochimice

cauze imunologice

cauze neurologice

 procentajul semnificativ al copiilor

tratamentul medical.

Cu toate ca s-au ob3inut o serie de rezultate, nici o cauza obiectiv nu a

 putut fi determinata pana in prezent, cum ar fi existenta la copiii autisti a unei gene #

fragile sau probe ale unei disfunc3ii neurologice.

otusi, unele rezultate au fost obtinute constant6

- deficiente imunologice cu urme crescute ale neuromediatorului >

- o legatura intre stresul matern anormal din timpul sarcinii, retardul

 psihomotor si unele insensibilitti algice 4de durere5.

&nele cercetari se orienteaza spre o interactiune intre diferite procese care, din

cauza unui dereglaj, antreneaza demobilizarea larg a mecanismelor psihice

cerebrale sau motorii.

• DR. TARDJMAN

escrie autismul ca un profil comportamental asociat cu un profil neuro)

anatomic si neuro)clinic. Exista o apropiere de date biologice, psihologice si de

mediu. El vorbeste de cauze multifun3ionale, generatoare de senzatii

incomprehensibile si care nu pot fi stapanite, darorita unei disfunc3ii in

comportarea semnalelor de mediu, de angoase primitive sau arhaice, care

- 1 -

Page 13: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 13/111

Curs Autism  Pagina 13 din 111

ac3ioneaza asupra reprezentarilor spa3iale si de imagine a corpului. Aceste angoase

ar fi responsabile de trairile de ,, prabusire9, de distrugere si exterminare, de

 ,,cadere in adancuri". Copilul incearca sa faca fata acestei situatii printr-o tentativa

de stap/nire, printr-un sistem senzorio-perceptiv. Aceasta este cauza care duce laaparitia 9serotoninei9 - ca o 9descarcare a tensiunii an'ioase9.

*&I<ANALI?A @I AUTI&!UL*&I<ANALI?A @I AUTI&!UL

odelul psihanalitic aplicat starilor psihotice ale adultului nu poate explica

autismul infantil. in aceasta cauza, unii autori au elaborat noi concepte6- unul dintre modele considera autismul ca fiind un mod de apărare

contra trăirilor terifiante$

- al3i autori acorda o mai mare importanta auto)senzorialitaţii si dificultatii

de a controla şi stap/ni evenimentele senzorialitati $

- altii acorda importanta vieţii stranii sau trairilor corporale si a rezonantei

asupra funcţiei pielii$

- multi autori pun accentul pe relatia mama 0 copii $

- altii subliniaza rolul tatălui - in functia sa simbolică si locul

imaginarului.

• BRUNO BETTE HEIM

Autorul a fost inchis intr-un lagar de concentrare, unde a putut observafenomenele de repliere a prizonierilor, in atitudini catatonice, acestia parand a

accepta voluntar situatia lor.

Compar8nd aceste rezultate cu autismul infantil, ajunge la urmatoarea

concluzie6 /copilul nu poate face faţa, prin e'perienţa sa proprie,la o activitate

care suferă modificări, datorită aparitiei unor elemenle noi$ ca atare el nu poate

 sa obtină satisfactie pentru nevoile sale, a%ungand la o disperare profundă".

- 1: -

Page 14: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 14/111

Curs Autism  Pagina 14 din 111

1oncluzie2 copilul gaseste in replierea autistă singurul refugiu posibil, ca

raspuns la o e'perienta intolerabila si destructiva a lumii e'terioare. Aceasta

experienta negativa apare in trairile foarte precoce, datorita relatiilor cu mama sa si cu

mediul familial. Copilul respinge lumea exterioara,  ,,se retrage in el insusi"   sievita o actiune care ii poate provoca neplacere. EI sfarseste prin a deveni  ,,o

 fortareata goala”.

Este vorba de copiii) victima K victime ale unor grave perturbari afective,

determinate de un mediu familial neanimat, atemporal care face din copilul lor ,,o

masina9. *rin aceasta, autorul descrie o teorie care culpabilizeaza parintii,

considerandu-i pe parintii drept prima cauza a handicapului propriilor copiiperturbare afectiva grava#.

• FRANCES TUSTIN

Ipoteza sa se bazeaza pe faptul ca autismul  poate fi explicat prin  ,,ruptura

copilului de la sanul mamei" 4in sens metaforic5, copilul fiind considerat  ,,o

 prelungire a corpului mamei". In felul acesta, dezvoltarea psihica a fost stopata -intr-un stadiu precoce al vietii de trairea maternala, cand  ,,copilul avea inca

nevoie de a trai iluzia unei contopiri corporale cu mama". Aceasta iluzie trebuie

eliminata progresiv, printr-o pregatire simultana atat a mamei cat si a copilului, iar

momentul separarii trebuie realizat treptat. Aceasta ruptura creeaza trairea de

,,discontinuitate corporala9, intre corp si mediu, ,,o ruptura a unei parti  din sine

insusi9L.  Copilul prezinta tendinta de a completa propriul sau corp, folosind si

manipuland obiecte neanimate, pentru a pastra sentimentul de continuitate

minimala.

  *lecand de la aceasta ipoteza centrala, autoarea distinge diferite tipuri de

autism2

- 1= -

Page 15: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 15/111

Curs Autism  Pagina 15 din 111

autism normal, care cuprinde prima perioada de hranire

autism primar normal, unde copilul are un comportament inert si pasiv,

legat de o slabiciune fata de sanul maternal

autismul secundar, determinat de ruptura precoce de la sanul mamei

9Eu-1 nu este diferentiat de $on-Eu 4copilul isi construieste o cochilie

 protectoare, pe care o numim crustacee#" .

Autoarea acorda multa importanta metodelor educative si pedagogice,

afirmand ca este important ca parintii, educatorii si terapeutii sa creeze o

 prezenta, care sa fie resimtita de copil sub forma unei atmosfere de incredere, de

caldura si de incurajare. )e pune intrebarea6 9ruptura foarte precoce de la sanul

maternal nu este mai degraba o consecinta, decat originea autismului(39.

14567& 18&&2

  ruptura precoce de la sanul mamei$

  trairea psihica de ruptura, imaginata de copil ca o ,,gaura

neagra"$

  construirea de catre copil a unei „ cochilii protectoare ".

• MARGARET MAH ER

Autoarea descrie stadiile copilariei in urmatoarele perioade6

-  faza autista, in primele saptamani

-  faza simbolica, in primele luni

-  faza de individualizare, cand copilul incepe progresiv sa devina autonom.

)tudiul facut pe copiii psihotici a scos la iveala lipsa uneia din aceste faze in

evolutia dezvoltarii lor, ce a determinat-o sa ajunga la urmatoarea coclu%ie2

 psihoza autista este cauzata de lipsa primei faze de dezvoltare a copilului, care

are la baza halucinatia de despartire a mamei, care nu a putut sa devina

obiectul de referinta senzoriala. n aceasta situatie, limitele ,,&u)lui corporal"

nu ar putea sa fie percepute 4faza simbolica dificila poate fi originea unui autism

- 1@ -

Page 16: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 16/111

Curs Autism  Pagina 16 din 111

 primar sau secundar, daca mama, antrenand o relatie simbolica cu copilul sau, traieste in

imprevizibil si frustrare aceasta stare va duce copilul la autism5.

In psihozele simbolice copilul recunoaste pe mama sa ca fiind diferita fata de el siezita sa fuzioneze cu ea pentru a nu fi /absorbit de aceasta el isi considera mama

drept ,,o e'tensie a corpului sau9, deoarece ,,el insusi nu va fi diferit de  obiectul

mama9. eseori, aceste doua categorii se pot combina intre ele.

• ME ANIE K EIN

Autoarea afirma ca inca de la inceputul existentei sale 9viata fantastica a

 sugarului este dominanta9. Ea descrie doua perioade necesare evolutiei Eu-lui, si

anume6 perioada de schizofrenie a sugarului si perioada depresiva.

ecanismele de aparare arhaice contra unei angoase persecutive sunt

urmatoarele6

- proiectia

- identificarea proiectiva- refuzul sau respingerea

- idealizarea.

aca ambianta maternala este neadecvata si daca unele mecanisme intra-

 psihice nu sunt puse in miscare, sau daca progresul cognitiv este insuficient, atunci

va avea loc fixarea patologica - la prima faza precoce de dezvoltare a copilului si

consolidarea patologica schizo-paranoida 4divizarea obiectului si Eu-lui in bine sirau#.

Caracterul dureros al realitatii duce la identificarea proiectiva patologica,

care va face realitatea si mai dureroasa si mai persecutiva.

Intr-o psihoza, daca predomina experientele rele asupra celor bune, copilul

nu va putea sa abordeze faza depresiva, sa integreze ambivalenta sa si nici sa

construiasca o realitate adecvata.

- 1B -

Page 17: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 17/111

Curs Autism  Pagina 17 din 111

Autoarea pare sa introduca cate ceva din reprezentarea mintala a

schizofrenului si din dizarmoniile psihotice ale copilului mare. in contra, ea nu

aduce nici o explicatie autismului.

 ! Perioada pozitia# sc$izo%paranoida! *rocesele de delimitare si angoasasunt dominante 4angoasa paranoida este angoasa de distrugere a &u)lui pana la

obiectul sau5. Astfel, se protejeaza fata de suferinta depresiva prin mecanismele

de separare, proiectie, intersectie si identificare proiectiva.

)epararea obiectului si a experientelor copilului in bine si rau organizeaza

universul impresiilor emotionale. Aceasta separare are ca scop indepartarea

obiectului persecutor are loc separarea pulsiunilor agresive si libidinoase.+biectele rele sunt separate de cele bune si proiectate spre spatiul inconjurator

cele bune sunt incorporate in sine. )epararea este o conditie prealabila de integrare

ulterioara treptat se trece la perioada 4pozitia5 urmatoare.

 ! Perioada pozitia# depresiva!  9inele si obiectul rau sunt percepute ca

unul singur , iar mama este o sursa atat a binelui cat si a raului. )ugarul descopera

suferinta sa, dependenta extrema fata de mama si gelozia fata de ceilalti. El va,,proba9 suferinta, nelinistea, depresia si va confrunta ambivalenta sa fata de acest

,,obiect total9 4mama5 prin tendintele sale agresive. *entru a se proteja de atacurile

sale sadice fata de mama, copilul va cauta sa repare, ceea ce va constitui premisele

de afectiune fata de altii.

Aceast etap bazat pe antagonismul 72ntre dragoste 0i ur este necesar

dezvoltrii. ac  perioada depresivă va fi dep0it cu greu, ea poate deveni

nucleul unde se vor grefa strile patologice ulterioare.

14567& 18&& 

  viaţa fantastică a copilului$

   perioada schizo)paraniodă şi depresivă$

   separarea şi identificarea proiectivă$

  angoasa persecutivă şi depresivă.

- 1 -

Page 18: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 18/111

Curs Autism  Pagina 18 din 111

• WI FRED BION

/ :ama este o fiinţă mulţumită atunci c/nd isi îngri%eşte bine copilul$ ea

va veghea ca acesta să fie prote%at şi bine hrănit şi ii va asigura o bună

dezvoltare. ;esturile sale vor reflecta g/ndurile, gri%a şi sentimentele pe care le

are faţă de copil.”

Autorul descrie func3iile de mul3umire, de legatur sau de delimitare a

mamei. El situeaz relaţia mamă 0 sugar,  2ntr-o relaţie continuă. ama

supravegheaz copilul, observ 0i adun emo3iile neorganizate sau tririle

terifiante ale acestuia, pe care le modific, fc8ndu-le suportabile. Ea le va reda

copilului su 2ntr-o form acceptabil. Copilul /realizeaz c mama este bun,

d8nd o form tririlor sale haotice, pe care va putea, astfel, s le pstreze 2ntr-un

spa3iu psihic.

;n cadrul  psihozelor autiste sau simbolice  exist un derapaj al acestor

 procese. Copilul va rm8ne afundat 2n resentimentele sale haotice, este confuz,

neput8nd s realizeze ce-i lipse0te. rebuie subliniat c, pentru copilul autist este

necesar o terapie care s adune toate emo3iile primitive, neorganizate 0ineelaborate, pe care s le redea ulterior sub o form asimilabil. ;n felul acesta,

copilul va putea s ac3ioneze pe cont propriu, s realizeze un spa3iu psihic

 personal 0i s-0i organizeze via3a emo3ional.

• GENEVIEVE HAAG

Autoarea consider relaţia mamă 0 copil,  ca fiind o legătură psihică

mama este aceea care filtrez primele senza3ii ale copilului, av8nd un rol de

 paraexcitare 4excitare paralel5. Copilul se va forma datorit acestui schimb de

senza3ii, percep3ii 0i emo3ii care trec de la mam la copil. ama trebuie s se

adreseze copilului prin cuvinte care s reprezinte triri menite s-l anime.

Autoarea a observat c la copii auti0ti exist o rupere a legturii psihice

2ntre mam 0i copil. Aceast stare va genera instalarea mecanismelor autiste de

- 1J -

Page 19: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 19/111

Curs Autism  Pagina 19 din 111

 supravieţuire. Astfel, copiii ajung s nu-0i mai cunoasc sau s nu foloseasc

anumite pr3i ale propriului corp.

Autoarea consider c apare /a doua piele, ca sistem defensiv, ca o

 barier 2ntre copil 0i cei din jur. Copilul va considera /ve0mintele drept ocarapace, o cochilie somatic rigid, care-i d posibilitatea s-0i ascund

deficien3ele.

14567& 18&& 

   filtru şi parae'citaţia

  e'punerea în cuvinte a trăirilor copilului

  mecanismele autiste de supravieţuire

  apare o „a doua piele”.

• ESTHER BICK Autoarea remarc lipsa de coeziune psihic 0i nepsarea fa3 de diferite

 pr3i ale corpului ea consider pielea ca pe un 2nvelis ce adposte0te o serie de

zone interioare, ca un sac ce delimiteaz un spa3iu 2n interior. ama va deveniobiectul de legtur al copilului, care progresiv va interioriza 0i apoi va percepe

 propriul su organism.

E. (icH vorbe0te de acea zis /piele psihic care va permite o organizare

 progresiv a mecanismelor proiective, introective 0i de identificare 2n felul

acesta se va dezvolta propriul psihism al copilului.

;n aceast situa3ie, integrarea nu este posibil 0i se instaleazcomportamentul patologic, identificarea proiectiv morbid 0i identificarea

adeziv. Copilul se lipe0te de alt persoan 0i folose0te corpul acesteia ca pe /o

 prelungire a propriului su corp aceast persoan nu este recunoscut 2n

existen3a sa proprie.

&neori, copilul 20i construie0te o carapace denumit /a doua piele

muscular. El se 2nvele0te cu aceast /piele muscular, 2nlocuind dependen3eobiectului printr-o pseudoindependen3.

- 1 -

Page 20: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 20/111

Curs Autism  Pagina 20 din 111

14567& 18&&2

absenţa coeziunii psihice mamă ) făt#$

  „pielea psihică”$

  „a doua piele musculară”$

   dentificarea adezivă$

   dentificarea proiectivă$

   dentificarea introectivă.

• DONA D ME TZER

)e refer la teoriile autoarei E. (icH 0i descrie autismul ca pe o

dezorganizare a senzaţiilor$ Eu-l este dezmembrat, nu exist nici o posibilitate

de coeren3, iar diferitele capacit3i perceptive sunt separate unele de altele.

Astfel se realizeaz o disociere a senza3iilor, o multitudine de evenimente

senzoriale suprapuse, necoordonate 0i neinteligibile.

Exist un vid psihic, fr nici o posibilitate de discriminare a tririlor

interne 0i externe.;n articolul su, autorul vorbe0te de un organism /neexpus la toate v8nturile

senzoriale 0i emo3ionale6 universul relaţional al autiştilor este caracterizat prin

absenţa spaţiului psihic şi corporal,care sunt de neseparat 0i care percep

universul 2ntr-o manier bidimensional. Acest univers este perceput fr

 profunzime 0i fr diferen3iere 2ntre afară 0i înăuntru. 

;n continuare, autorul vorbe0te de lipsa de coeziune a facult3ilor mentale0i lipsa ata0amentului fa3 de evenimentele unisenzoriale.

)tereotipiile sunt manevre defensive de izolare, ca o necesitate de a

controla obiectele 2ntr-o manier repetitiv, 2n scopul de a fi percepute. Copilul

va intra 2n crize de angoas atunci c8nd posibilit3ile de reechilibrare devin

imposibile.

- > -

Page 21: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 21/111

Curs Autism  Pagina 21 din 111

14567& 18&&2

  lipsa de coeziune a facultăţilor mentale$

  lipsa de ataşament faţă de evenimentele unisenzoriale.

• DIDIER ANZIEU

El descrie functia psihic de dezvoltare cu ajutorul func3iei corporale. Este

vorba de un Eu-corporal, prin care toate func3iile psihice se vor desf0ura.

ama este / prima piele a copilului. Autorul descrie /Eu-l - piele, pe care

2l consider ca pe un 2nveli0 protector 0i securizant de la care Eu-l va putea s

2nceap, pu3in c8te pu3in s se constituie, s se organizeze 0i s se structureze.

Aceasta ofer psihismului, con0tiin3a 2nveli0ului nostru corporal, care ne va

 permite s ne ancorm 0i s trim 2n lume.

Autorul consider Eu-l corporal ca precursorul sentimentului identit3ii de

sine 0i de sensul realit3ii el recunoa0te interac3iunea mamă 0 sugar  ca pe un

dublu feed-bacH 4dubl informare5, ca pe o piele comună pentru copil 0i mam,

ca pe o etap prealabil 2n procesul de recunoa0tere a pielei proprii 0i a propriuluiEu. %ela3ia primordial a mamei este recunoscut ca o condi3ie prealabil 2n

recunoaşterea de sine.

 +ielea mai 2ndepline0te urmtoarele func3iuni6

- menţinerea psihismului$

- ocrotirea psihismului  pentru a forma reprezentrile la copil, oferind

acestuia senza3ii-afecte u0or de integrat-  para)e'citaţia$

- inter)senzorialitatea$

-  funcţia de susţinere a relaţiilor se'uale$ Eu-l corporal inglobeaz

investi3ia libidinal 0i devine un 2nveli0 de excitatie sexual global

- înscrierea în urmelor senzoriale.

Autorul consider pielea ca pe un manuscris original care păstrează urme de ştersături ale unei scrieri originale.

- 1 -

Page 22: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 22/111

Curs Autism  Pagina 22 din 111

;n psihoze exist o perturbare grav a diverselor func3ii ale Eu- lui)piele.

Copilul nu poate s verifice sentimentul de continuitate care s-i permit a

diferen3ia senza3iile ce i-au lsat urme pe propriul creier. El nu a putut s

 perceap un 2nveli0 corporal complet pentru a putea tri 2n lumea care-l2nconjoar. Este vorba de o aprare la nivelul  &u)lui)piele care nu a putut s

devin un postament puternic pentru a procura o bun rela3ionare cu obiectele.

anuscrisul originar nu a putut s 2nregistreze dec8t urme abia vizibile. Autorul

descrie apari3ia unei antifuncţii numit distrucţia pielei.

El descrie o alt form de autism 2n care copilul este dep0it de angoas,

av8nd loc o mare permeabilitate senzorial, pielea ne-mai-put8nd s asigurefunc3ia filtru 0i de modelare al stimulilor. anuscrisul originar va fi plin de

semne, care 2ns nu pot fi 2n3elese. Este vorba de o funcţie to'ică a &u)lui)piele,

care devine o tunică otrăvită, sufocantă şi dezagreabilă.

14567& 18&&2

  interacţiunea mamă 0 sugar$

 

dublul feed)bac<$  apariţia &u)lui)piele$

   funcţiile pielii$

  manuscrisul originar.

• D.W. WINNICCOTT

+riginea psihozelor infantile este cutat 2n e0ecul rela3iei de adaptare2ntre mam 0i copil. Copilul reprezint stadiul primar al ne-integrrii 0i el nu

 poate exista fr 2ngrijirile mamei. Este nevoie 0i de condi3iile optime de mediu

care s favorizeze dezvoltarea armonioas a copilului. ama trebuie s fie

suficient de bun, pentru a men3ine o existen3 continu copilului pe toat durata

fazei de dependen3 absolut a acestuia fa3 de mam. ;ngrijirile acordate de

mam vor ajuta la structurarea Eu-lui copilului. )entimentul continuu al

- -

Page 23: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 23/111

Curs Autism  Pagina 23 din 111

existen3ei nu trebuie s fie 2ntrerupt de nelini0ti exterioare, cum ar fi, de

exemplu, agresiunile.

;ngrijirile mamei permit copilului s se diferen3ieze progresiv, trec8nd prin

 faza de  dependenţă relativă, care va fi urmat de  faza de evoluţie spre

dependenţă absolută. ;ncep8nd cu aceast ultim faz de dependen3 absolut,

copilul va descoperi progresiv realitatea exterioar, fiind 2n msur s o

2n3eleag.  +sihoza infantilă  este rezultatul anulrii acestor cuceriri din cauza

reac3iilor de aprare fa3 de mediu.

&ugarul este o fiin3 imatur, tot timpul aflat 2n fa3a unei angoase pe care

nu o cunoa0te el este fragil 0i dependent de mediu. Angoasele distructive nu provin din fantasmele sale, dar sunt legate de lipsa de dezvoltare. ac mediul

este nefavorabil, are loc un 0oc interior, o stare de confuzie 0i o lips de

integrare, oarecum 0i neputin3a de a avea rela3ii cu propriul corp.

Autorul descrie depresia psihotică ca pe o discontinuitate şi o ruptură cu

 suprafaţa corporală, c/nd relaţia cu obiectul nu mai este posibilă. 1opilul nu va

mai avea acces la e'istenţa fiinţei sale şi nu va mai putea diferenţia e'teriorulde interior.

Autorul vorbe0te de un stadiu al /oglinzii. ama care-l prive0te 0i se

ocup de copil exprim, prin mimic 0i calitatea 2ngrijirilor acordate, imaginea

dorin3elor sale. ;n acest stadiu, copilul poate capta acest portret 2n el 2nsu0i 0i

 pentru a-l pstra 2n vederea construirii propriul Eu imaginea mamei este

 precursoarea oglinzii 2n dezvoltarea emo3ional a omului.

Autismul este o 2ncercare de supravie3uire 2n fa3a unei anarhii 0i a unui

haos interior, care dep0esc modul de aprare contra senza3iilor angoasante. $u

este vorba de o oprire 2ntr-un stadiu primar, ci de o organizare deviant 0i

specific. ama sus3ine copilul asigur8nd o func3ie de suport pe l8ng Eu, pe

care 2l protejeaz de angoase. Copilul va cpta 2ncredere, va putea s se

integreze, iar personalitatea sa va gasi un fundament sigur.

- : -

Page 24: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 24/111

Curs Autism  Pagina 24 din 111

*rin 2ngrijirile sale, mama va face copilul s simt o legtur solid intre

Eu-l 0i corpul su. aniera de a 3ine copilul are un rol important 2n capacitatea

de acceptare 0i de integrare corporal. ;n acest fel, se permite interiorizarea

schemei 0i imaginii corporale. ;ngrijirile mamei favorizeaz tendin3a 2nnascut acopilului de a accepta limita produs de piele, aceast barier care separ Eu-l de

non-Eu.

Adaptarea mamei la nevoile copilului creaz acestuia iluzia c exist o

realitate exterioar care corespunde propriei sale capacit3i de a crea 4/jocul cu

realitatea5. Apsarea exercitat de un obiect va determina rela3ia cu acesta

4rela3ia subiectului cu obiectul5. Este necesar de a oferi Eu-lui cadrul 0i timpul dea consolida aceste cuceriri, de a negocia 0i de a se 2nt8lni cu realitatea care 2l

2nconjoar.

14567& 18&&2

  mama 0 suficient de bună$

  e'istenţa neliniştii e'terioare$

 

 structura unitară2 sugar 0 îngri%iri maternale$   stadiul de „oglindă”$

  autismul 0 „încercare de supravieţuire”.

• JACUES ACAN

Consider ca drama psihoticului nu const 2n lipsa mamei ci 2n

imposibilitatea de a umple aceast lips. Autorul explic psihoza infantil prinlipsa stadiului de oglind 0i din decderea din drepturi al numelui de tat. "a

na0terea sa, /copilul este aruncat 2ntr-o lume simbolic 0i social, 2ncrcat de

sensuri. El trie0te 2ntr-o lume 2n care senza3iile sale nu sunt 2nc structurate 0i

unde imaginarul su se amestec cu propriile percep3ii. Accesul la simboluri nu

este posibil dec8t prin trecerea prin stadiul de oglind, c8nd se reflect imaginea

corpului unificat el va putea s recunoasc 0i s construiasc un Eu-imaginar, precursor al Eu-lui definitiv. Acest moment va constitui prima cucerire

- = -

Page 25: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 25/111

Curs Autism  Pagina 25 din 111

imaginar a unei identit3i K identificarea primitiv a unei imagini totale a

corpului, pe care se vor grefa identificrile ulterioare.

C8nd copilul nu parcuge stadiul de oglind, rm8ne la marginea

imaginarului pierdut 2n fantasma corpului su, fr vreun suport cu alte obiecteastfel el va deveni psihotic.

Chiar 2nainte de concep3ie, copilul devine rezultatul unor proiec3ii

 paternale, obiectul dorin3ei prin3ilor. Imaginea copilului se realizeaz prin

fantasmele prin3ilor, legate de istoria individual a cuplului 0i de o structur

social diferen3iat. ama va constitui o oglind unde se amestec maniera real

a copilului 0i istoria fantastic maternal 2nscris 2n el. Copilul reprezint dorin3aimaginar a mamei, care nu este imaginea ei, ci una care se deta0eaz de corpul

0i de existen3a sa real.

Autistul nu are acces la stadiul de oglind Eu-l su corporal nu este

separat de cel al mamei. El trie0te 2ntr-un stres nedeterminat, iar tririle

senzoriale 0i emo3ionale nu pot fi controlate.

Autorul consider c psihoza este legat de decderea semnifica3iei denon-tat, adic absen3a inscrip3iei de castrare simbolic in incon0tient.

e0i la na0tere, este rupt biologic de mam, el continu s formeze cu

aceasta un /tot, 0i caut s atrag asupra lui toat dorin3a mamei. )e poate spune

c sugarul este 2ntr-o pozi3ie de falus maternal. ;n acest situa3ie, func3ia tatlui

este de a rupe copilul din aceast pozi3ie. El va proceda la castrarea simbolic,

 pentru c tatl reprezint o lege 4interzicerea incestului5.

ama asigur o func3ie de mediere in legea tatlui.

*sihozele corespund unei structuri psihologice, unde procesul de castrare

nu a avut loc copilul rm8ne 2ntr-o rela3ie cu mama, unde tatl nu-0i mai gse0te

locul.

14567& 18&&2

   stadiul de oglindă

   fantasma corpului

- @ -

Page 26: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 26/111

Curs Autism  Pagina 26 din 111

   &u)l imaginar, precursor al &u)lui adevărat 

  decăderea non)tatălui

  castrarea asimbolică

TEORIILE COGNITI,I&TETEORIILE COGNITI,I&TE

• A AN ES IE

&eoria spirit'l'i! *sihismul se datoreaz unei imaturit3i mentale 2n care

aranjarea reprezentrilor joac un rol important. Acest proces este indispensabil

instalrii comunicrii. Absen3a acestei facult3i la copilul autist, determin o

lips de aptitudine de a-0i reprezenta propriile sale stri mentale 0i

imposibilitatea de a 2n3elege interac3iunile 0i bazele comunicrii 2n consecin3,

nu se poate da un sens obiectelor, reac3iilor 0i emo3iilor celorlal3i. $u exist

acces la imagina3ia ludic.

Cunoa0terea6 reprezint un proces prin care o fiin3 vie prime0te informa3ii

din mediul su. Aceste informa3ii trec printr-o func3ie mental care grupeazg8ndirea, judecata, percep3ia, memoria 0i aten3ia. )lbirea sau chiar absen3a unor

componente duc la repercusiuni asupra empatiei, identificrii, recunoa0terii

asupra propriilor afecte 0i asupra comunicrii 2n general.

)istemul central reprezint o structur important care pune 2n mi0care o

for3 de coeziune care grupeaz ansamblul informa3iilor unei situa3ii, inainte de

declan0area ac3iunilor, judec3ilor 0i comportamentului. (ezintegrarea senzorial). ou percep3ii nu pot fi asociate simultan.

Aceasta ar explica greutatea de 2n3elegere, semnifica3ia lucrurilor 0i

mecanismelor de execu3ie.

- B -

Page 27: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 27/111

Curs Autism  Pagina 27 din 111

• UTA FRITA

+riginea autismului este datorat unei disfunc3ii mentale la nivelul central.

Copilul autist are un defect neurologic ce afecteaz sistemul central 0i impiedic

acea for3 de coeziune s se organizeze. Copilul va fi condamnat s triasc 2ntr-

un univers fragmentat, fiind capabil s regrupeze stimulii din mediu, 2ntr-un tot

unitar.

Autoarea recunoa0te unele aptitudini cu facult3i intelectuale importante

42n special6 memoria5, dar desprinde de sensul general al situa3iilor 0i deci fr

nici o valoare 2n comunicare.

14567& 18&&2

  dereglarea dezvoltării

   forţa de coeziune

  insule de aptitudini

• ROSEMAR! CROSS E!

'r a avea ca scop vindecarea, autoarea propune o metod educativ, ca

mijloc de ameliorare a comunicrii ea porne0te de la ipoteza c tulburrile de

comunicare sunt tulburri de expresie 2n general, legate de tulburri neuro-

motorii 4apraxiile5. Astfel, o persoan, 2ncearc s se u0ureze 0i s coordoneze

mi0crile copilului afectat, stimul8nd dorin3a de autonomie a acestuia.

• ERIC SCHO" ER

)e merge pe ipoteza unei patologii cptate 2ntr-un context rela3ional 0i

 propune programe educative. )e vorbe0te de profilul psiho-educativ 0i de

strategii educative pentru autism.

+biectivul const 2n a aduce copilul, prin interac3iuni succesive 0i

comportamente din ce 2n ce mai bine adaptate, pentru a-i permite s 2n3eleag

mediul. e-a lungul exerci3iilor progresive 0i ludice, aceast strategie caut s

- -

Page 28: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 28/111

Curs Autism  Pagina 28 din 111

dezvolte percep3ia, imita3ia 0i motricitatea, comportamentul, autonomia, 0i

competen3a.

• THEO "EETERS

A 2nfiin3at 2n (elgia, clase specializate, care s foloseasc metoda

EACG, adaptat pentru Europa. Aceasta metod permite prin3ilor s o aplice

ei 2n0i0i copiilor lor, av8nd ca scop redarea autonomiei acestora.

 

ETIOLOGIEETIOLOGIE

Exista mai multe teorii care incearca sa explice etiologia ulburarilor

*ervazive de ezvoltare 4*5. Autori precum CA*(E"" 41@5

D+"<A%<, 1B si >>> fac o trecere in revista a celor mai noi dintre aceste

teorii.

Teoriile *si4osociale

Initial, "eo <anner a considerat ca ar fi o cauza innascuta K un deficit

innascut al contactului afectiv. &lterior, a considerat ca un rol important l-ar avea

influentele psihogenice6 parinti reci emotional, detasati, obsesionali, care si-au

crescut copiii intr-o atmosfera rigida, fara caldura afectiva, ducand in final la

7inghetarea emotionala a copiilor autisti. Alti autori au concluzionat ca autismul

este rezultatul unei traume afective, mame 7negative, ostile, care nu-si doreau

copiii cu adevarat. (runo (ettelheim considera ca originea 7schizofreniei

copilariei se gaseste in atitudinile materne si in reactia copilului care traieste o

amenintare permanenta. Autorul a comparat viata grea a acestor copii cu cea a

 prizonierilor din lagarele de concentrare. Aceste teorii ale anilor @> K B> au

condus la reactii contradictorii intre clinicieni, iar pe de alta parte au creat

- J -

Page 29: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 29/111

Curs Autism  Pagina 29 din 111

confuzie si multa culpabilitate la parintii care cresteau astfel de copii si care

sufereau deja fara a intelege cauza.

Teorii &i Cotro"erse *ri"id Cau%ele DeteriorariiTeorii &i Cotro"erse *ri"id Cau%ele Deteriorarii&ociale i Autism&ociale i Autism

 

Inca de la descrierea initiala a autismului, realizata de <anner 41=:5, a

fost subliniata centralitatea disfunc3iilor sociale pentru tulburare.

Insa, desi descrierea fenomoneologica a tulburarii, realizata de <anner, s-a

dovedit a fi extrem de durabila, alte aspecte observate de el au sugerat piste false pentru cercetare. e ex., <anner a insistat asupra stilurilor deviante de

interactiune cu copilul si asupra gradelor neobisnuite de realizare personala

 prezente la parinti. Astfel de observatii erau congruente cu importanta acordata

la vremea aceea factorilor psihodinamici in psihopatologie si sugerau ca

tulburarea aparea ca urmare a perceperii mediului psihosocial ca traumatizant si

imposibil de controlat 4vezi (ettelheim, 1B5. Erau comune descrierile unormame 7ratacitoare si se punea accent pe scoaterea copilului din mediul daunator

si implicarea lui intr-un program terapeutic pentru remedierea deficitelor

 presupuse.

ai multe tipuri de dovezi, inclusive date longitudinale, au contribuit la

restabilirea centralitatii deteriorarii sociale pentru definirea sindromului si pentru

clarificarea rolului factorilor experimentali in patogeneza. A devenit clar ca

 parintii nu manifestau deficite particulare in ingrijirea sau in interactiunea cu

copilul lor cu autism. e asemenea, studiile au aratat ca cele mai nefavorabile

experiente timpurii 4copii crescuti in conditii de abuz sever5 nu conduc in mod

obisnuit la declansarea tulburarii.

Germelin si +MConner 41>5 au revolutionat cercetarea in domeniul

autismului, fiind primii care au sustinut ca acei copii cu autism presupusi

/netestabili ar putea fi testati daca probele le-ar fi prezentate in maniera corecta

- -

Page 30: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 30/111

Curs Autism  Pagina 30 din 111

ca o abordare experimentala 4utilizand metode derivate din studiul dezvoltarii

normale5 a deficitelor lor psihologice ar fi extrem de productiva si ca era nevoie

de o reconceptualizare a fenomenului autismului in termenul unor anormalitati in

 procesele dezvoltarii si nu in termenii unor simptome ale unei maladii mentalesau psihoza dobandita. Constatarile lor au contribuit la renuntarea la conceptia

gresita a autismului ca forma atipica de schizofrenie infantila.

+riginala ipoteza a lui <anner era ca deficitele sociale din autism sunt de

natura congenitala, problema fundamentala a indivizilor cu autism fiind o lipsa

de /contact afectiv cu oamenii, neavand /componentele constitutionale ale

reactivitatii emotionale 4vezi Gobson si (aron K Cohen N colab. 1:, capitolul1>5. Aceasta ipoteza a fost reluata si dezvoltata mai tarziu de Gobson. Gobson

are meritul de fi primul 4inca din 1J15 care a realizat o cercetare sistematica a

deficitelor socio-emotionale asociate cu autismul si a atras atentia asupra

necesitatii studierii proceselor socio-cognitive. Cercetarile lui au demonstrat

foarte clar ca indivizii cu autism au performante foarte scazute la identificarea

indicilor socio-emotionali si se poate afirma ca acesta este un aspect important pentru sindromul autismului. Gobson a formulat ipoteza ca ceea ce determina

deteriorarea sociala observata in autism este o incapacitate innascuta de a

raspunde emotional la ceilalti, bazata pe lipsa aprecierii directe a emotiilor

interpersonale 4vezi Gobson in (aron K Cohen N colab. 1:, capitolul 1>5.

%ezultatele obtinute la sarcinile de recunoastere a emotiilor sustin intr-o oarecare

masura aceasta ipoteza.

otusi, exista mai multe motive pentru care aceasta teorie /afectiva este

insuficiennta in explicarea deteriorarii sociale in autism6

- diferentele dintre grupuri privind deficitele in recunoasterea emotiilor

dispar in mare parte o data cu echivalarea loturilor sub aspectul nivelului

limbajului si al capacitatilor cognitive

- astfel de deficite sunt intalnite intr-o gama larga de tulburari si nu sunt

deci specifice doar autismului

- :> -

Page 31: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 31/111

Curs Autism  Pagina 31 din 111

- indivizii cu autism nu difera de indivizii cu sindrom oOn in ceea ce

 priveste utilizarea termenilor emotionali, dar difera in ceea ce priveste

referirea la stari mentale de ordin cognitiv 4ager K 'lusberg, in (aron-

Cohen N colab. 1:, capitolul 5- nu exista nici o dovada directa conform careia un deficit afectiv ar cauza

tipul si gradul intarzierii din limbaj prezenta in autism

- in autism este frecvent prezenta o receptivitate emotionala interpersonala.

oate acestea sugereaza ca sunt implicati si factori nonafectivi.

%ezultatele obtinute de Gobson i-au stimulat pe cercetatori sa se orientezecatre studierea cognitiei sociale si catre posibilitatea ca la baza problemelor de

relationare sociala ar putea sta anumite deficite cognitive.

Aceasta idPe nu este deloc noua, diversi autori sugerand aceasta

 posibilitate inca de la inceputul anilor >. e ex., Germelin N +MConner au

evidentiat rolul deficitelor din secventiere, abstractizare si intelegerea

semnificatiilor. In mod clar, astfel de deficte aveau implicatii majore infunctionarea sociala, dar nu era deloc clar cum ar fi putut ele explica deteriorarea

sociala.

In acest sens au fost propuse mai multe teorii cognitive influente 4<oenig

15.

15 &na dintre ipoteze 4teoria slabiciunii coerentei cerebrale  K 'rith5

afirma ca lipseste un impuls central catre coerenta, consecinta fiind

concentrarea pe fragmente disociate si nu pe integrarea lor intr-un

intreg, ceea ce conduce la o experienta a lumii fragmentara si excesiv

de concreta.

5 + alta ipoteza 4 teoria deficitului e'ecutiv5 sustine ca dificultatile

intalnite frecvent in legatura cu abstractizarea regulilor, inhibarea

raspunsurilor nerelevante, disributivitatea atentiei si realizarea feed-

 bacHului ca si retinerea simultana a mai multor informatii in timpul

- :1 -

Page 32: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 32/111

Curs Autism  Pagina 32 din 111

luarii unei decizii K asa numitele functii executive K stau la baza

aspectelor sociale comunicationale si comportamentale din autism.

Intrucat se considera ca functiile executive sunt mediate de ariile

frontale, aceasta ipoteza accentueza asemanarile dintre autism situlburarile rezultate in urma unor leziuni ale lobului frontal.

:5 + a treia ipoteza 4ipoteza teoriei mentale K (aron Cohen, "eslie5, in

 prezent cea mai influenta, sugereaza ca lipsa de reciprocitate in

interactiunea sociala este cauzata de imposibilitatea de a atribui

celorlati stari mentale cum sunt credintele si intentiile, de a deduce

gandurile si motivatiile lor in consecinta, indivizii cu autism nu suntcapabili sa se adapteze corespunzator la ele 4(aron N Cohen, 1J5.

 Teorii Neuropsi4ologiceTeorii Neuropsi4ologice

)tudiile neurologice, pe langa faptul ca se concentreaza asupra trasaturilor

autismului au si o alta tinta, aceea de a descoperi deficitul sau deficitelecognitive fundamentale ce se afla in spatele anormalitatii comportamentale

observate in cazul acestei boli.

-. /Fuctia e$ecuti"aB  este un termen care acopera o larga zona de

 procese cognitive superioare cum ar fi6

- capacitatea de a se elibera de context

- inhibarea unor raspunsuri nepotrivite

- planificarea, indeplinirea unei sarcini

- schimbarea sarcinilor si monitorizarea lor.

In scopul evaluarii acestor procese sunt utilizate teste psihologice cum ar

fi 7urnurile din 8ano- si ortarea =is<onson a cartilor de joc care au pus in

evidenta functii executive anormale in autism, in particular deficit in capacitatea

de a trece de la o sarcina la alta. Aceasta disfunctie este prezenta in paralel cu

- : -

Page 33: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 33/111

Curs Autism  Pagina 33 din 111

comportamentul ritualic-repetitiv observat in autism si reprezinta caracteristica

definitiva a acestei boli.

;. + a doua teorie neuropsihologica despre autism afirma ca persoaneleautiste au o slaba coereta cetrala. *ornind de la asumptiile psihologiei

gestaltice 4<ofHa, 1:@5 ipoteza coerentei centrale postuleaza tendinta sistemului

cognitiv uman, de a raspunde la un numar cat mai mare de stimuli posibili si

generalizarea acestora la un numar cat mai mare de contexte posibile

4'rith,1J5.

eoria coerentei centrale se refera la tendinta de a asambla, categoriza,informatiile din mediu, atribuindu-le un interes semantic mai general. Extinderea

acestora la un alt context tine de un mecanism firesc al sistemului cognitiv uman

denumit coeziune cognitiva care asigura economicitatea semnificativa gandirii.

Ca dovada, in sustinerea acestei teorii sta faptul ca autistii nu pot deosebi

tipare, modele sau stimuli intr-un context cu inteles, spre deosebire de o

 persoana care nu sufera de aceasta boala. Acest deficit poate insemna limitare in procesarea unor evenimente sau stimuli importanti, dar poate servi la cresterea

 performantei unui individ autist de a procesa stimuli intamplatori, observatie ce a

fost facuta in mai multe studii.

e exemplu intr-un studiu, indivizii autisti au dovedit ca au o capacitate

relativ dezvoltata in a-si aminti cuvinte intamplatoare, fara sens, dar au avut

rezultate proaste in a-si aminti propozitii cu inteles.

Teoria mitiiB

- :: -

Page 34: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 34/111

Curs Autism  Pagina 34 din 111

Ipoteza teoriei mentale continua traditia privind utilizarea teoriilor si

cercetarea din domeniul psihologiei dezvoltarii. Este realizata pe o populatie

normala in scopul avansarii la studiul unor populatii atipice.

*rima extensie de la cercetarea teoriei mentale la copiii dezvoltati normalcatre studiul autismului a fost realizata de )imon (aron-Cohen, Alan "eslie,&ta

'rith in studiul lor din 1J@- / *oes the autistic child have a theor- of mind(.

Acest studiu, impreuna cu cele asemanatoare care i-au urmat, a oferit dovezi

substantiale in legatura cu deficitul specific copiilor cu autism privind

intelegerea cuvintelor false 4intelegerea faptului ca ceilalti oameni ar putea avea

conceptii foarte diferite fata de ale lor5, autorii argumentand ca deficitul teorieimentale ar putea explica autismul.

inand cont de necesitatea teoriei mentale pentru intelegerea sociala si

comunicare, pare plauzibila presupunerea ca un deficit in aceasta arie ar putea

explica cel putin doua dintre simptomele cheie ale autismului. Importanta

ipotezei teoriei mentale pentru intelegerea naturii autismului si a dezvoltarii

normale din punct de vedere social, consta in faptul ca, explica deteriorareasociala in termenii unui deficit cognitiv, considerat de "eslie ca fiind de ordin

reprezentational, iar de )imon (aron K Cohen un deficit in /citirea mintilor.

in perspectiva deficitului reprezentational, dificultatea pe care o au copiii

cu autism in intelegerea categoriilor mentale este specifica starilor mentale

reprezentationale cum ar fi credintele.  !cestea sunt stari mentale al caror

continut prezinta realitatea ca fiind intr)un anumit fel. Credintele sunt exemplul

cel mai clar de astfel de stari mentale6 cel care crede ceva atribuie valoare de

adevar unei propozitii indiferent de realitatea exprimata de continutul ei.

In schimb, ceea ce caracterizeaza versiunea deficitului de /citire a mintii

se refera la presupunerea ca toate formele de stari mentale sunt deficitare in

autism indiferent daca au sau nu au un caracter reprezentational. )tudierea

autismului din perspectiva ipotezei teoriei mentale ne poate arata ce se intampla

cu un copil atunci cand aceasta abilitate nu este disponibila intr-o maniera

- := -

Page 35: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 35/111

Curs Autism  Pagina 35 din 111

suficienta, care sunt efectele asupra limbajului si comunicarii sau asupra

dezvoltarii sociale si care sunt implicatiile clinice ale acestor deficite. In plus,

daca deteriorarea sociala din autism este intr-adevar cauzata de insificienta

dezvoltare a unei teorii mentale atunci studierea autismului ar putea duce laevidentierea modului in care aceasta importanta abilitate este achizitionata in

mod normal atat de usor.

eoria mintii sugereaza ca autistii au un defict in a-si crea o parere despre

sine sau o teorie despre starea mentala interna a celorlalti, cum ar fi dorintele si

cerintele lor. Acest deficit este observabil atunci cand unui individ autist I se cere

sa prevada comportamentul unei alte persoane dupa ce s-a luat in considerare posibilitatea ca informatia data acelei persoane poate fi falsa sau ca individul ar

 putea avea o opinie gresita 4estul )allQ -Ann5.

Citirea mitiiB prezint6

- abilitatea de a interfera asupra starilor mentale ale unor persoane

- abilitatea de a utiliza aceste informatii pentru a interpreta ceea cespun

- abilitatea de a da un sens comportamentului lor si de a face predictii

asupra comportamentului lor in viitor.

Citirea mitii se refera la6

⇒ Citirea gandurilor

⇒ Citirea dorintelor

⇒ Citirea emotiilor

⇒ Focul simbolic.

- :@ -

Page 36: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 36/111

Curs Autism  Pagina 36 din 111

Citirea gadurilor. )e bazeaza pe principiul a vedea conduce la a

cunoaste.

Ni"elul I6

- abilitatea de a interfera asupra a ceea ce o persoana vede - prezenta de laani

- aducerea sau scoaterea un obiect din campul vizual - prezenta la

ani

Ni"elul II

- abilitatea de a interfera asupra modului in care un obiect este vazut de oalta persoana - prezenta de la :ani si Bluni K =ani 4copiii de :ani nu

reusesc sa raspunda la ce vede o persoana care se uita la acelasi obiect5

Citirea doritelor. orintele sunt intelese de catre copii normali de la

varsta de ani 4exemplu6 batutul din picior si din degete K nerabdare, mersul

 pe varfuri K a trece neobservat5.

Citirea emotiilor expresii faciale6 bucurie, tristete, furie etc.5 Copilul este

capabil sa faca predictii asupra modului in care o situatie determina o emotie

- de la :ani.

ocul sim)olic. Copilul atribuie functii simbolice unor obiecte 4ex.

 banana K telefon5. Apare la 1> K 1J luni si se defineste :-= ani.

- :B -

Page 37: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 37/111

Curs Autism  Pagina 37 din 111

A)ilitatea de citirie a mitii la autistiB

Exemple ale inabilitatii citirii mintii6

- insensibilitate la sentimentele celorlalti- incapacitate de a lua in considerare ce stiu altii

- incapacitate de a 7negocia relatia de prietenie prin citirea si

raspunderea la intentii- incapacitatea de a citi nivelul de interes din vorbirea

celuilalt- incapacitate de a anticipa ce ar putea cineva gandi din

actiunile acestuia- incapacitate de a intelege greselile altora

- incapacitate de a intelege motivatia actiunilor  - incapacitate de a intelege reguli nescrise sau conventionale

I"atarea citirii mitiiBI"atarea citirii mitiiB

  Etape6

- prezentarea de fotografii ale expresiilor faciale

- prezentarea de desene schematice ale expresiilor faciale- prezentarea de situatii de determinare a emotiilor

- prezentarea de situatii de dorinte.

esi toate aceste trei teorii6 1 #de*icit in *'nctiile e+ec'tive, 2#coerenta

centrala  slaa si 3# teoria mintii   au incercat sa explice teoriile

comportamentale si cognitive ale autismului, nu exista un model unic care sa

 poata explica toate caracteristicile tuturor indivizilor.

e exemplu, chiar daca teoria dficitului in crearea unei opinii explica

deficitul social observat in autism, ea nu explica suficient comportamentul

ritualistic- repetitiv sau retardarea mentala care e prezenta pana la >R din

cazuri.

- : -

Page 38: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 38/111

Curs Autism  Pagina 38 din 111

Teorii 0iologiceTeorii 0iologice

Exista multe studii care aduc argumente ca autismul este un sindromcauzat de multiple conditii care afecteaza sistemul nervos central. Argumente in

acest sens sunt6

+ asocierea cu intarzierea mintala intr-o rata mare

+ incidenta crescuta a epilepsiei

+ existenta rubeolei congenitale sau a fenilcetonoriei, care se pot asocia cu

sindromul autistotusi, anomaliile biologice care insotesc tulburarea autista raman de cele

mai multe ori necunoscute. Anne c(ride 41J5 aduce argumente depre

hiperserotoninemie in autism, argumente confirmate si de alti autori. @ K

hidroxitriptamina 4@ - G5 sufera cea mai importanta alterare bilogica in autism.

Teoriile Geetice

)tudiile familiale si pe gemeni au aratat ca exista posibilitatea existentei

unor factori genetici care sa influenteze aparitia comportamentului autist. rei

studii pe gemeni, comparand rate pentru autism la gemenii monozigoti si

dizigoti, cu acelasi cromozom # au gasit o rata de concordanta pentru autism la

 perechile monozigote de :B,@ K JR si repectiv concordanta > la dizigoti.

)tudiile familiale au aratat o rata de ,@ K :R de autism la frati, care este de @> K

1>> de ori mai mare decat in populatia generala. In asociere cu autsimul, in

familiile cu copii autisti se pot agrega deficite cognitive si tulburari de

 personalitate. Alti autori raporteaza o rata mare a schizofreniei la parintii copiilor

autisti.

Delog DHer 41JJ5 au gasit ca @ R dintre rudele de gradul I au avut

un istoric de ulburare Afectiva (ipolara. Gill)erg Cola)., 11, discutau

- :J -

Page 39: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 39/111

Curs Autism  Pagina 39 din 111

 posibilitatea ca etiologia sindromului autist sa se gaseasca intr-o afectare a

cromozomului 1@ 4trisomie partiala a cromozomului 1@5.

Alte ipoteze recente vorbesc depsre o afectare a cromozomului @. %ata

inalta a concordantei pentru autism la gemenii monozigoti, rata semnificativacrescuta a autismului la frati si agregarea familiala stabileste importanta

factorilor genetici in etiologia autismului. odurile specifice de transmitere sunt

diferite K sunt cercetati cr. 1@, cr. @ si cr. #. )indromul # K fragil se asociaza cu

autismul si a fost prima data cand s-a raportat ca un grup de indivizi cu autism au

o anomalie cromozomiala clara deosebita. arHer-ul a fost descoperit in 1B= la

 patru barbati cu intarziere mintala si care erau rude precum si la mamele lornormale. "ocusul fragil 4xS .:5 este usor de detectat cand celulele sunt

cultivate pe medii speciale cu deficit de acid folic. utatia din locusul # K fragil

este localizata pe gena recent clasata a intarzierii mintale K # fragil 4'% - 15 si

consta intr-o repetitie tripla a 4C!!5 citozin K guanin K guanin. Aceste repetitii

ale trinucleotidelor se pot amplifica semnificativ la fiecare generatie succesiva si

 pot explica fenomenul de anticipatie genetica. )indromul # fragil este, dupasindromul oOn cea de-a doua etiologie cromozomiala a intarzierii mintale cu o

rata a prevalentei de 1 la 1>>>.

Teorii Neuroaatomice

  &nele cercetari neuroanatomice, completate de tehnici moderne de

neuroimagistica cerebrala aduc argumente despre afectarea unor arii cerebrale la

copiii cu comportament autist.

D+"<A%< 4>>>5 arata ca rezultatele cercetarilor neuroanatomice

vizeaza6 mezocortexul, vechi filogenetic care include6 lobii frontali, temporalii si

neostriatul, cerebelul si structurile diencefalice conexe si care sunt implicate in

sistemele de procesare senzoriala ale atentiei.

)tudiile %$ au aratat hipoplazie a lobilor cerebrali B si din vermis.

- : -

Page 40: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 40/111

Curs Autism  Pagina 40 din 111

)tudii anatomopatologice au gasit la >R din cazuri o scadere a celulelor

*urHinje emisferul stang care este imatur sau afectat in perioada perinatala

lobul temporal a fost un subiect de mare interes in anii M> cand s-a identificat

dilatarea cornului temporal al ventriculului lateral stang la copiii autisti.)tudiile pneumo-encefalografice din anii M> au fost completate cu studii

computer K tomograf recente care confirmau largirea ventriculului lateral stang

la 1@R dintre copiii autisti modificari celulare majore in amigdala si hipocamp

au fost evidentiate la examenul anatomopatologic neuronii din hipocamp erau

de : ori mai mici decat cei normali cu o densitate celulara mult crescuta dupa

encefalita cu Gerpers )implex s-a evidentiat afectarea lobului temporal sicomportament autist. easemenea se pare +ligodendrogliomul lobului temporal

duce la aparita aceluiasi comportament studiul functionarii emisferului stang i-a

condus pe unii cercetatori la concluzia ca anomaliile limbajului, profilul cognitiv

cat si deficienta sociala din autism s-ar datora disfunctiei emisferului stang.

otusi, nu toate simptomele autismului pot fi explicate prin functionarea

emisferului stang.

Ipote%e Neuroc4imice

 Au fost studiate6

- serotoia K frecvent sunt raportate modificari de tip hipersertoninemie la

copiii autisti, dar si la mamele acestora

- dopamia - s-a sugerat ca o functionare hiperdopaminergica a sistemului

nervos central poate implica hiperactivitatea si stereotipiilor din autism

- 4aloperidolul K blocant al receptorilor dopaminergici s-a dovedit a avea

efect in reducerea stereotipiilor din autism

- opioidele edogee K observarea similaritatii intre copiii autisti si copiii

expusi la opioide prenatal au dus la studii in acest domeniu. )-a constatat

ca copiii autisti produc cantitati mai mari de encefaline si endorfine.

- => -

Page 41: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 41/111

Curs Autism  Pagina 41 din 111

Aceasta teorie asigura rationamente pentru experimentele medicamentoase

cu antagonisti opiacei.

Teorii Imuologice

  escoperirea  autoanticorpilor   impotriva filamentelor neuronale axonale in

serul copiilor autisti, cat si descoperirea autoanticorpilor impotriva receptorilor

serotoninergici sugereaza posibila implicare a sistemului imunologic. Ipoteza

 porneste si de la descoperirea ca unele mame au anticorpi impotriva antigenelor

de pe leucocitele propriilor copii K este deci posibil un atac direct al anticorpliormaterni impotriva tesutului fetal cu afectarea sistemului nervos central care ar

conduce la aparitia comportamentului autist.

Enumeram cateva din ipotezele psihofarmacologice care au dus la utilizarea

medicatiei in autismul infantil6

Cresterea activitatii dopaminergice la copiii autisti ar explica hiperactivitatea

si stereotipiile prezente. &tilizarea antipsihoticelor care blocheaza receptoriidopaminergici s-a dovedit a fi semnificativ mai eficace decat placebo in

reducerea simptomelor tinta. Asocierea tratamentului cu Galoperidol si terapie

comportamentalKcognitiva s-a dovedit eficace. )tudiile 7dublu orb controlat cu

 placebo au dovedit eficacitatea *imozitului, un alt antipsihotic eficace in

autismul infantil.

Giperserotoninemia observata la 1?: din copiii autisti a dus la concluzia ca

@ G ar fi implicata in aparitia simptomelor autiste. A fost studiata si eficacitatea

inhibitorilor selectivi ai recaptarii serotoninei 4I)%)56 fenfluramina, sertralina

fluoxetina K cateva studii au raportat eficacitatea acestora in scaderea

stereotipiilor si hiperactivitatii, desi exista studii care nu au confirmat aceasta

observatie.

)imilaritati intre comportamentele copiilor autisti si consumatorii de

opiacee aflati in intoxicatie acuta sau sevraj au condus la ipoteza dereglarii

- =1 -

Page 42: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 42/111

Curs Autism  Pagina 42 din 111

secretiei de opioide in autism. %apoartele de caz si incercarile de utilizare pe un

numar mic de pacienti au aratat ca $altrexona, un antagonist opioid poate reduce

hiperHinezia, retractia social si poate imbunatati liumbajul la copilul autist. Este

o sugestie din literatura care nu este sprijinita insa pe date concludente.ai exista si alte observatii precum6

- utilizarea carbonatului de litiu la copiii autisti

- utilizarea agonistilor adrenergici a fost gasita ca fiind eficace fata de

 placebo intr-un studiu recent 7dublu orb controlat placebo.

Amfetaminele utilizate mai frecvent la copiii cu sindrom hiperHinetic au

fost utilizate recent si la copiii autisti obtinandu-se ameliorarea hiperactivitatii siimbunatatirea nivelului atentional

Antidepresivele triciclice K clomipramine au fost utilizate pe un lot de

 pacienti de BK1J ani cu rezultate bune de schimbare a comportamentelor

repetitive si autiste.

Coerenta centrala slaba caracterizata prin inabilitatea de a experimenta

ceva ca intregImunizarea poate fi o cauza a aparitiei autismului prin metilarea A$-lui

care are loc in urma imunizarii, nu s-a raspuns inca la aceasta intrebare.

Imageria Cere)rala &i AutismulImageria Cere)rala &i Autismul

omografia prin emisie de pozitroni K *E - se realizeaza introducandu-

se apa marcata cu + 1@, si se masoara fluxurile sanguine la nivelul creierului,

 prin inregistrarea glucozei la nivelul sinapselor, se poate afla daca exista o

functie la diferite nivele.

- = -

Page 43: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 43/111

Curs Autism  Pagina 43 din 111

In %$ exista tehnici de activare prin modificarea metabolismului la

diferite nivele.

)-au efectuat tomografii prin aceste procedee pe un numar de : copii cu

varste cuprinse intre B-1> ani, in regiunea temporala superioara s-a constatat oscadere a fluxului sanguin cerebral deci o activare a sinapselor la copiii autisti

fata de cei care nu au autism. Anomalia nu este asigurata in acelasi loc pentru

fiecare copil. Exista 1B>.>>> de puncte la nivelul substantei gri unde apar

modificari anatomo- clinice si functionale.

)antul temporal superior este responsabil de recunoasterea fetei4emotiilor5,

a ochilor, a corpului.

*erceptia sociala reprezinta perceperea miscarilor biologice 4fetei, ochilor,

corpului, mainilor5. Aceste informatii le invatam de cand ne nastem.

"a nivel vizual s-au efectuat studii referitoare la miscarea mainii, a gurii.

aca auzim pe cineva strigand creerul trateaza vocea in mod diferit.

Cand aude o voce in raport cu alte sunete nu activeaza regiunea temporarasuperioara. *ersoanele cu autism nu percep vocea ca fiind ceva diferit fata de alte

sunete. in acest motiv copilul autist cand este chemat pe nume nu raspunde, dar

reactioneaza la alte sunete.

In raport cu privirea exista un aparat care reconstituie traectul privirii

noastre prin reconstituirea traiectului privirii s-a demonstrat ca ochii nostri sunt

centrati pe ochii personajelor dintr-un film.

7Teoria spiritului este capacitatea de a putea deduce ceea ce gandesteo

alta persoana. Cohen 1= a facut afirmatia ca 7privirea este mai importanta

decat zambetul.

"a copiii cu autism s-a constat lipsa de activare a zonelor care raspund

acestor stimuli.

*erceperea fetelor6 in partea mediana aproape de regiunea occipitala

exista o zona care raspunde de perceperea fetei. "a copiii cu autism nu se

- =: -

Page 44: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 44/111

Curs Autism  Pagina 44 din 111

activeaza aceasta zona. Acesta este motivul pentru care s-a incercat si s-a obtinut

o activare a acestei regiuni prin desenarea unei cruci pe frunte. In acest fel va fi

atent la acel desen si regiunea respective se activeaza.

DIAGNO&TICUL !EDICALDIAGNO&TICUL !EDICAL

 

DEFINITII

ulburarea autista, cunoscuta si sub numele de autism infantil  este cea mai

cunoscuta tulburare pervaziva de dezvoltare. Dom prezenta mai multe incercari

de definire a caestei tulburari.CA*(E", )GA!41@5 K ulburarea Autista se caracterizeaza printr-o

afectare permanenta a capacitatii de relationare sociala, printr-o deviere a

comunicarii si patternuri comportamentale restrictive, stereotipe.

!%AGA 415 K Autismul Infantil se caracterizeaza prin debutul

 precoce 4inainte de :ani5 a unor tulburari sau devieri care intereseaza cel putin :

arii de dezvoltare6- inabilitatea de a initia si dezvolta relatii sociale, de a exprima

interes si emotii

- incapacitatea de a folosi limbajul si comunicarea 4atat verbal, cat si

nonverbal5

- prezenta unui comportament stereotip, incluzand un repertoriu

comportamental restrictiv si repetitiv.

+ definitie originala care incearca sa inglobeze toate caracteristicile

acestei tulburari este aceea a *rof. )t. ilea 41JJ56 7)indromul autist reprezinta

un complex simptomatologic de etiologie variata, specific patologiei psihice a

copilului mic. enumirea i se datoreaza autismului, simptomul central in jurul

caruia se grupeaza o suma de manifestari intre care cele mai importante se

considera a fi tulburarile de limbaj si stereotipiile plasate intr-un amestec

 particular si bizar de forme si mijloace primitive si pervertite de exprimare a

- == -

Page 45: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 45/111

Curs Autism  Pagina 45 din 111

functiilor psihice cu altele mai elaborate, insule izolate de abilitati si resurse

uneori bine conservate alteori monstruos dezvoltate.

C%IE%II E IA!$+)IC ) ID - pentru diagnostic este nevoie de prezenta unui total de B sau mai multi itemi din categoriile 415, 45 si 4:5 cu cel

 putin itemi din 415 si cate unul din 45 si 4:5.

Afectarea calitativa a iteractiuii sociale manifestate prin cel putin din

urmatoarele simptome6

- incapacitatea de a folosi adecvat comportamentele non-verbale

 precum6 /privirea ochi in ochi, expresia faciala a emotiilor, posturacorpului si gesturile care exprima interactiunea sociala

- incapacitatea de a initia si dezvolta relatii cu cei de aceeasi varsta

- lipsa nevoii de a cauta motive de bucurie in relatia cu alte persoane

4exprimate prin incapacitatea de a se bucura aratand, cautand sau

aducand un obiect de interes comun5

- absenta reciprocitatii emotionale si sociale.

Afectarea calitativa a comuicarii maifestate prin cel putin unul din

urmatoarele simptome6

intarzierea sau absenta totala a dezvoltarii limbajului vorbit

4neacompaniat de incercari de a compensa prin moduri alternative

gesturile mimico-pantomimice5

la copiii cu un limbaj adecvat este prezentata o inabilitate profunda

de a initia si sustine o conversatie cu alte persoane

folosirea unui limbaj stereotip si repetitiv sau idiosincratic

- =@ -

Page 46: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 46/111

Curs Autism  Pagina 46 din 111

absenta unui joc elaborat, spontan sau a jocului social-imitativ,

 potrivit nivelului de dezvoltare.

*atternuri specifice de comportament cu interese si activitati

restrictiv-repetitive si stereotipie manifestate prin cel putin unul din

urmatoarele simptome6

- preocuparea anormala ca interes si intensitate pentru un

comportament stereotip si repetitiv

- inflexibilitate la schimbare, aderenta nefunctionala la ritualuri

specifice sau la rutina

- manierisme motorii stereotipe si repetitive 4rasuciri aledegetelor, mainilor, fluturari ale mainilor, miscari complexe

ale intregului corp5

- preocuparea permanenta pentru o anumita parte a unui obiect.

- functionarea anormala sau intarzierea in dezvoltarea a cel

 putin uneia dintre urmatoarele arii de dezvoltare, cu debutul

inainte de :ani6- interactiunea sociala

- limbajul folosit in relatie cu comunicarea sociala

- jocul simbolic si imaginativ.

CRITERIILE DE DIAGNO&TIC DIN ICD -/

'.J= .> Autismul infantil

Inainte de varsta de trei ani se observa o afectare a dezvoltarii in

urmatoarele arii6

- este afectata functia de comunicare a limbajului receptiv sau expresiv

- este afectata dezvoltarea abilitatilor sociale cu instalarea incapacitatii de

a avea reciprocitate emotionala sau atasament.

)unt necesare cel putin sase simptome din urmatoarele categorii6

- =B -

Page 47: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 47/111

Curs Autism  Pagina 47 din 111

- anomalii calitative in interactiunea sociala si exprimarea

reciprocitatii emotionale

- copilul nu poate si nu stie sa utilizeze adecvat mesajele faciale si

corporale in exprimarea emotionalitatii privirea /ochi in ochi,gesturile si postura corpului

- nu poate dobandi abilitatea de a relationa cu cei de aceeasi varsta,

nu stie sa isi exprime interesul, bucuria, sa imparta jucariile

- reciprocitatea socio-emotionala este saraca, copilul avand

raspunsuri bizare sau deviate, modularile emotionale sunt

neadecvate contextului, iar integrarea in contextul social se face printr-o comunicare neadecvata si haotica.

)pontaneitatea emotionala este aproape absenta, copilul nu stie sa isi arate

 bucuria in timpul jocului, nu stie sa ofere, sa ceara, sa participe la joc.

Aomalii calitati"e i comuicare

- limbajul verbal este insuficient dezvoltat si nu este acompaniat delimbajul non-verbal

- incapacitate si esec in initierea si sustinerea conversatiei

- limbajul este stereotip si repetitiv, cu utilizarea de cuvinte si fraze

idiosincratice

- jocul imitativ este sarac.

*atter de comportamet stereotip' repetiti"' sarac' i acti"itati si

iterese

- copiii pot avea preocupari si interese anormale in continutul lor si

in intensitatea cu care se manifesta

- pot avea uneori o aderenta exagerata pentru rutine si ritualuri

 proprii

- = -

Page 48: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 48/111

Curs Autism  Pagina 48 din 111

- comportament motor stereotip si repetitiv, cu fluturarea mainilor,

rotirea lor si rotirea intregului corp, preocupari pentru joc stereotip

si parti ale obiectelor, sau cu obiecte nefunctionale miroase, atinge

cu limba, sau asculta zgomotul obiectelor.

)imptomatologia nu poate fi atribuita altor ulburari *ervazive sau

intarzierii mintale cu tulburari aociate emotionale sau de comportament0 nici

tulburarile de limbaj cu probleme socio-emotionale asociate si nici tulburarilor

reactive de atasament.

Criteriile de diagnostic fundamentale mentionate de %&E% 415 sicitate de D+"<A% 4>>>56

- ebutul simptomatologiei inainte de :> de luni

- Copilul cu autism are un mod particular de insuficienta profunda si

generala a capacitatii de a dezvolta relatii sociale

- Acesti copii prezinta o forma de intarziere a limbajului care implica

afectarea intelegerii, vorbirea ecolalica si inabilitatea utilizarii pronumelui personal la persoana I

- Comportamentul lor este marcat de prezenta unor variate gesturi si

comportamenterituale si compulsive.

Caracteristici cliice

escrierea aspectelor clinice ale copilului cu Autism Infantil o vom face

urmarind6

*articularitati de comportamet

⇒ odalitatea de debut si specificul relatiilor sociale

⇒ *articularitatile de limbaj

⇒ Comportamentul motor, marcat de stereotipii si manierisme

⇒ %ezistenta la schimbare si repertoriu restrans al activitatilor

- =J -

Page 49: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 49/111

Curs Autism  Pagina 49 din 111

⇒ Atasamentul particular pentru obiecte

⇒ %eactiile acute emotionale

⇒ *articularitatile jocului la copilul autist.

De%"oltarea itelectuala

⇒ ezvoltarea intelectuala generala

⇒ eficite specifice de intelegere a limbajului.

⇒ ezvoltarea somatica.

*ARTICULARITATI DE CO!*ORTA!ENT

a! Modalitati de de't si speci*ic'l relatiilor sociale-

In jurul varstei de : ani, parintii incep sa se alarmeze ca fiul sau fiica lor

 pare /a fi surd4a5, ca nu raspunde cand i se vorbeste, ca nu intoarce capul, ca nu

 pare interesat de ce se intampla in jur ca sugar era /foarte cuminte, se joaca

singur ore intregi fara sa planga, fara sa ceara companie.)e evidentiaza astfel, precoce, deficitul in exprimarea afectiunii si in

initierea interactiunii sociale6

- copilul se poarta de parca n-ar observa intrarea sau iesirea mamei din

camera

- au o atitudine indifernici enta, detasata de fapt nu isi exprima dorinta

unui contact interpersonal chiar cu persoanele cele mai apropiate- nu sunt interesati de discutia cu ceilalti, nu arata preocupare pentru a-si

exprima sentimentele sau emotiile, nu-si exteriorizeaza dorintele

- nu simt nevoia sa fie mangaiati, laudati

- nu plang daca se lovesc par neatenti la obiectele din jur

- nu privesc interlocutorul in ochi, dand impresia ca se uita in gol

- = -

Page 50: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 50/111

Curs Autism  Pagina 50 din 111

- nu li se poate capta atentia sau interesul, foarte rar privesc adultul in

ochi pot avea contact vizual doar pentru foarte putin timp si pot fi

atrasi numai de obiectul care ii preocupa in mod special

- nu se joaca cu alti copii 4acest comportamnt este repede observat de parinti si care ii ingrijoreaza obligandu-i sa se adreseze medicului5

copilul autist prefera jocurile solitare, stereotipe, sarace, neelaborate

- copiii autisti au aceasta incapacitate profunda de a relationa empatic cu

 propria mama sau cu alte persoana. Cand mama pleaca din camera,

copilul nu se ingrijoreaza, poate chiar sa mimeze /sarutul in fuga,

conventional, isi ia ramas bun, dar parca tot /nu o vede. Altii pot fianxiosi, agitati la separarea de mama, sunt dependenti de ea, dar tot ca

fata de un obiect, de fapt in ciuda eforturilor acesteia, nu comunica nici

cu ea, desi unele mame ajung sa descifreze nevoile copilului in acest

/amestec particular si bizar de exprimare.

In 1@, agaret ahler a descris /*sihoza simbolica hiperHinetica Kdependenta patologica a copilului autist fata de mama sa.

odul de interactiune al copilului autist a fost devizat in trei grupuri6

distat' pasi" si acti" dar bizar6

- copilul autist distatB este retras, indiferent, poate exprima un minim

de atasament este deranjat de orice gest de apropiere si afectiune

- copilul autist pasi"B accepta apropierea, se poate juca cu ceilalti

copii, dar intr-o maniera proprie si doar daca jocul a fost structurat si

adaptat pentru el

- copilul autist acti"B, are o maniera activa dar bizara de interactiune,

nepotrivita si unilaterala.

).Tul)urarile particulare de lim)a=

- @> -

Page 51: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 51/111

Curs Autism  Pagina 51 din 111

Copilul cu autism prezinta o afectare calitativa a comunicarii verbale si

nonverbale cat si a jocului 4maniera cea mai comuna de interactiune la copii5.

Aceasta tulburare se poate manifesta in doua moduri6 fie limbajul este absent, fie

exista, dar are cateva particularitati specifice autismului.Cand limbajul nu a fost achizitionat 4se pare ca pana la @>R din copii

autisti raman fara limbaj5, copilul pare ca nu intelege ce i se spune sau intelege

dar nu raspunde sau raspunsul este relativ K rareori utilizeaza limbajul nonverbal,

aratand cu degetul obiectul pe care il doreste sau ia mana mamei pentru a arata

obiectul dorit

Cand limbajul a fost achizitionat exista cateva caracteristici6- limbajul parca si-a pierdut functia de comunicare

- copiii au dificultati semantice 4de a intelege sensul cuvintelor sau

frazelor5

- au dificultati pragmatice 4uzul limbajului in context adecvat5

- au dificultati de a intelege unele cuvinte, iar eventuala utilizare a

cuvantului nou invatat nu se poate face decat in contextul si cuasocierea in care el a fost invatat

- nu poate invata cuvinte noi decat bazandu-se pe similaritati perceptuale

mai mult decat pe atribute functionale

- pot avea difcultati in a intelege cuvintele cu mai multe sensuri

- inteleg greu verbele /a da si /a lua cat si utilizarea pronumelui

 personal la persoana I

- utilizeaza pronumele personal la persoana a II-a si a III-a. Cand li se

 pune o intrebare ei o repeta, astfel ca pronumele este inversat si ei

invata asa pronumele pe care il vor utiliza numai in acest fel. Ei

vorbesc despre ei insisi la persoana a II-a sau a III-a 4ex6 la intrebarea

/vrei apaT copilul raspunde /da-i baiatului apa sau /arina vrea

apa5.

- @1 -

Page 52: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 52/111

Curs Autism  Pagina 52 din 111

- copii autisti repeta uneori cuvintele imediat ce le aud sau dupa un

interval de timp6 /ecolalie imediata sau /ecolalie intarziata

- exista de asemenea, o prozodie, o melodicitate particulara, adica

intonatia cu care sunt pronuntate cuvintele este deosebita, ei raspund laintrebari mentinand caracteristicile intonatiei. $u-si pot exprima

emotiile prin tonul vocii. Dorbirea are o nota de pedanterie accentuata

- pot folosi aprecieri sau un limbaj cvasimetaforic sau idiosincratic 4ex6

un ursulet de plus care nu-i placea de fapt si cu care nu se juca era

denumit /animalul impaiat5

- copiii autisti au o mare dificultate de a purta o conversatie pentru ca nustiu cum sa schimbe un subiect sau cum sa mentina conversatia. Ei nu

isi privesc interlocutorul in ochi, nu pot anticipa sensul conversatiei K

de fapt nu sunt interesati sa o faca. %aspund numai la intrebari sau pot

repeta la nesfarsit intrebarile in /banda de magnetofon K intr-un joc

 parca numai de ei stiut

- comunicarea nonverbala este de asemenea afectata, ei nu folosescgesturile pentru a comunica K doar daca au fost invatati pot misca mana

sub forma de /la revedere K altfel nu stiu sa faca nici un gest.

c. Comportametul motor' marcat de stereotipii si maierisme

Cei mai multi copii autisti prezinta frecvent miscari stereotipe precum

/falfaitul mainilor, /topait, /mers pe varfuri, /leganat6

 K cei mai multi dintre ei au un grad crescut de hiperactivitate motorie

 K copilul autist poate avea gesturi, atitudini, miscari faciale sau posturi

stereotipe pe care le poate mentine un timp indelungat

 K examineaza obiectele straine mirosindu-le sau atingandu-le cu limba,

 pipaindu-le structura, ascultand zgomotul pe care il fac, pare uneori

fascinat de ceea ce descopera,

- @ -

Page 53: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 53/111

Curs Autism  Pagina 53 din 111

 K poate repeta in mod stereotip diferite sunete fara valoare de

comunicare, sunete pe care le poate inlocui cu altele dupa catva timp.

d.Re%isteta la sc4im)are si repertoriul de iterese restras"egat de aceasta permanentizare a comportamentului este si rezistenta la

schimbare6

 K orice modificare in mediul lor si in stereotipul lor de viata poate

declansa o stare emotionala accentuata, cu tipete si agitatie bizara

 K insista sa manance din aceeasi farfurie sau sa fie imbracat cu aceleasi

hainute 4o mama povestea ce greu i-a fost sa ii inlocuiasca sosetele carese uzasera sau rochita care se rupsese deja5. %efuza sa se imbrace cu

orice alta haina. Asteapta sa fie spalata si uscata /rochita ei

 K uneori mancarea trebuie preparata in acelasi mod si asezata pe masa in

acelasi fel

 K copilul insista sa fie respectat acelasi drum spre magazin 4ex6 cand

mama a ales alt drum pe care nu se afla o reclama pe care el o preferasi in fata careia se oprea de fiecare data copilul a avut o agitatie bizara

si nu s-a putut linisti decat dupa ce au refacut drumul in maniera lui -

stereotipa preferata5

 K modificarea aranjamentului mobilei in camera copilului, schimbarea

 perdelelor sau a culorii asternutului poate declansa, la fel, reactii

catastrofice.

e.Atasametul particular petru o)iecte

- )pre deosebire de copiii normali, copilul autist prefera sa /se joace cu

obiecte, nu cu jucarii

- dezvolta uneori un atasament bizar fata de un ciob, o cheie, o sfoara, o

cutiuta, o bucata de material 4ex6 o pacienta se atasase de un mosor de

- @: -

Page 54: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 54/111

Curs Autism  Pagina 54 din 111

ata pe care intr-o zi l-a ratacit si tot personalul s-a grabit sa-l caute

 pentru ca fetita nu se mai putea calma5

- alteori prezinta aceeasi atitudine bizara, stereotipa, fata de /sunetul apei

care curge, fata de /fosnetul hartiei, pot invarti sau atinge la nesfarsitun obiect numai pentru sunetul pe care-l produce 4un baietel prefera sa

traga apa la baie si asculta zgomotul ore in sir5

- orice incercare de a-i desparti de obiectul preferat, de a-i indeparta de

sursa de zgomot care le place, declanseaza reactii intense, de nepotolit.

f. Reactiile acute emotioaleAm prezentat deja conditiile in care ele se declanseaza. +rice modificare

in stereotip si ritual duce la anxietate si agitatie extrema. )e pot trage de par, se

 pot lovi in piept, isi pot musca degetul, se pot lovi peste fata pana se invinetesc.

*arca nu simt durerea, nici a lor dar nici a altora.

g. *articularitatile =ocului la copilul autist- jocul este stereotip si repetitiv, nu este elaborat, creativ

- in loc sa creeze, sa imagineze, copilul autist mimeaza repetitiv atitudini

sau gesturi

- copilul autist are un deficit in activitatea imaginativa la diferite niveluri

ale simbolismului

- natura simbolica a jucariilor le este straina, nu o pot intelege

- este afectata si abilitatea de a substitui un obiect cu altul in /jocul

simbolic, /jocuri cu roluri. e altfel, nici nu participa si nici nu

inteleg astfel de jocuri

- copilul autist se joaca cu propriile lui stereotipii, el se distreaza

rasucind obiectele, invartindu-le sau privind obiecte care se misca

repetitiv 4ex6 privesc indelung masini rotative, evantaie5.

- @= -

Page 55: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 55/111

Curs Autism  Pagina 55 din 111

De%"oltarea itelectualaDe%"oltarea itelectuala

De%"otarea itelectuala geerala

Contrar opiniei lui "eo <anner, copiii autisti sunt intr-un procent de @-J>R cu deficit cognitiv. Aproximativ >R din ei au un U.I. non-verbal sub > iar

@>R sub @>. $umai @R au un U.I. peste 1>>.

Deficite specifice de itelegere a lim)a=ului

- copiii autisti au un pattern dinstinct la testele de inteligenta, datorat

dificultatilor de secventiere verbala si abstractizare. !andirea simbolicanu este dezvoltata, de aceea nu pot intelege ce simt si cum gandesc

ceilalti

Au fost elaborate teorii cognitive ale autismului in urma observarii

comportamentului lor la testele de inteligenta6

1. se considera a fi absent /motorul central al coerentei, ceea ce duce la

fragmentarea vorbirii si detasarea de ea. o alta ipoteza ar fi aceea ca, copilul autist este incapabil de a atribui

/statusuri mentale celorlalti 4normalul poate anticipa comportamentul

celuilalt, interferand cu gandurile, credintele si sentimentele lui5.

Copilul autist nu are dezvoltata aceasta abilitate

:. copiii autisti au o lipsa de empatie si intuitie sociala care le explica

comportamentul.

+ alta particularitate a inteligentei copiilor autisti este, la unii dintre ei, cea

a unei memorii de fixare excelenta 4 de ex pot memora cifre, date, pot reproduce

melodii auzite candva, isi pot aminti fapte si gesturi, amanunte pe care ceilalti le-

au uitat deja5. Au fost denumiti /idioti savanti dar nu toti cei cu astfel de

manifestari sunt autisti.

Exista, de asemenea, probleme de organizare a informatiei si in a trece de

la o idee la alta sau de la o actiune la alta.

- @@ -

Page 56: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 56/111

Curs Autism  Pagina 56 din 111

De%"oltarea somatica

ajoritatea copiilor autisti sunt dezvoltati armonios, eutrofici, faraanomalii fizice. otusi 1@R dintre copiii autisti dezvolta Epilepsie in copilarie

sau la adolescenta, forma partiala. Crizele nu sunt severe si raspund la

anticonvulsivante.

Copiii autisti cu varste cuprinse intre si ani sunt mai scunzi decat cei

normali de aceeasi varsta.

*ot prezenta, uneori, tulburari ale somnului precum inversarea ritmuluisomn-veghe.

*ot prezenta aversiune fata de unele alimente si pot avea un pattern

alimentar foarte dificil de satisfacut.

&nii copii autisti pot prezenta raspunsuri anormale la stimuli senzoriali6

- hipersensibilitate la sunete, se pot speria la sunete obisnuite precum

soneria telefonului, latratul cainilor, sirena politiei- hipersensibilitate la lumina 4nu pot suporta o lumina mai puternica,

desi sunt fascinati de ea5

- pot fi sensibili la atingere K nu suporta anumite texturi 4lana sau

haine cu etichete o pacienta nu suporta nici un fel de haine, statea

toata ziua desbracata si doar seara la culcare accepta sa fie acoperita

cu un cearceaf5 totusi, unii dintre ei, paradoxal, pot deveni

cooperanti si chiar sa doreasca sa fie atinsi 4o fetita incepea sa

zambeasca sau chiar sa rada cand era gadilata, avand, astfel, o schita

de interactiune5.

Diagostic diferetial

)unt mai multe etape de diagnostic diferential6

- @B -

Page 57: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 57/111

Curs Autism  Pagina 57 din 111

A5  prima etapa vizeaza tulburari organice care pot avea o

simptomatologie asemanatoare6 paralizii cerebrale 4encefalopatii cronice

infantile5, hidrocefalii, agnozii corticale ce pot fi atat de severe incat sa

determine aparitia comportamentului autist.iagnosticul diferential cu tulburarile genetice si de metabolism respectiv6

neurolipidoze, adeno-leuco-distrofii 4(. )childer5, leuco-distrofia metacromatica,

sfingo-mielinoze, ganglio-zidoze, boli de colagen cu deficit de elastina 4(.

Villiams5 necesita investigatii paraclinice suplimentare, dar care aduc repede

argumentele necesare.

(5 a doua etapa  cuprinde toate tulburarile psihice ale copilului cusimptome asemanatoare 4/ autist 0 li<e56

- diagnosticul diferential se poate face cu intarzierile mintale, mai ales

formele moderata, severa si profunda unde, datorita deficitului

cognitiv, pot aparea afectari ale interactiunii sociale

- tulburarile de dezvoltare a limbajului necesita diagnostic diferential in

 primii ani, cand copilul prezinta o mare afectare a intelegerii siexprimarii, dar absenta stereotipiilor si a discontactului psihic de tip

autist exclude diagnosticul

- tulburarile senzoriale 4surditatea si cecitatea5 se pot insoti, uneori, de o

scadere a capacitatii de relationare datorata anxietatii, fricii de

necunoscut, constientizarii deficitului. Copiii cu astfel de deficite pot

dezvolta uneori un grad de neresponsivitate la mediu, dar, cu timpul,

educatia speciala poate compensa si reduce comportamentul

- tulburarea reactiva de atasament cu sociabilitate nediscriminativa si

esec social impune diagnostic diferential cu ulburare Autista, dar

evolutia favorabila odata cu acordarea de ingrijiri si suport emotional

infirma diagnosticul

- @ -

Page 58: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 58/111

Curs Autism  Pagina 58 din 111

- diagnosticul diferential cu )chizofrenia Infantila necesita, in primul

rand, discutarea acestei entitati nozologice, care nu exista ca atare in

nici unul dintre instrumentele taxonomice mentionate.

Experienta ne face sa aderam la punctul de vedere al lui !%AGA, 1,

care mentioneaza acest diagnostic diferential. Intr-adevar, Autismul Infantil nu

se poate confunda cu )chizofrenia Infantila K prezenta halucinatiilor si iluziilor,

cat si a tulburarilor formale de gandire la copilul de B sau ani, o diferentiaza

usor de autism. Este rara )chizofrenia cu debut la pubertate, dar exista.

C5 ultima etapa  de diagnostic diferential se face, in cadrul categoriei

diagnostice ulburarilor *ervazive de ezvoltare, cu celelalte tulburari6

- ulburarea dezintegrativa a copilariei

- )indromul %ett

- ulburarea Asperger.

+bservarea atenta a comportamentului si folosirea criteriilor de diagnosticajuta la diferentiere, desi, pentru un specialist tanar, fara experienta, poate fi

destul de dificil.

TUL0URAREA A&*ERGER TUL0URAREA A&*ERGER 

-. Istoric.

A fost descrisa pentru ptima data de medicul austriac Gans Asperger in

1==. El a descris pentru prima data copiii cu dificultati de incadrare sociala si a

- @J -

Page 59: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 59/111

Curs Autism  Pagina 59 din 111

caror tulburare a denumit-o / psihopatie autista pentru a mentiona caraterul

stabil al bolii.

Copiii cu afectare severa a capcitatii de relationare sociala semanau cu

copiii autisti descrisi de "eo <anner, desi erau mai inteligenti si limbajul lor eramai bine dezvoltat. Asperger a constatat ca pacientii cu /psihopatie autista erau

diferiti de cei cu autism infantil. in 1J1, cand "orna Ving a descris un grup de

 persoane cu o pronuntata afectare a relatiilor sociale, s-au reluat cercetarile si

observatiile privind diferentierea tulburarii Asperger de tulburarea autista.

%ecunoasterea oficiala a acestei entitati se va face abia in anii >, cand in

IC 1> apare pentru prima data diagnosticul de sindrom Asperger, iar in ) D- ulburarea Asperger. Exista insa controverse si dispute privind distinctiile intre

tulburarea Asperger si autismul inalt functional, bine adaptat.

;. Defiitie.

ulburarea Asperger este o tulburare pervaziva de dezvoltare care se

caracterizeaza printr-o afectare a comportamentului social, a interactiuniisocciale, prin existenta unor preocupari si interese restrictive, stereotipe,

specifice autismului acesti copii au o buna functionare cognitiva si de limbaj, cu

caracteristici specifice varstei, dar au o mare incapacitate de rezonare afectiva, de

exprimare a reciprocitatii emotionale, de comunicare empatica.

Acesti copii pot acumula foarte multe informatii intr-un anume domeniu,

dar intr-o maniera mecanica, fara utilitate uneori.

"imbajul acestor copii este corect gramatica, dar cu o intonatie si cu o

 prozodie particulara, marcat de aceeasi stereotipie si pedanterie.

Aceasta tulburare a fost descrisa uneori ca personalitate schizoida sau ca o

 psihopatie autista.

2. Epidemiologie

- @ -

Page 60: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 60/111

Curs Autism  Pagina 60 din 111

)tudiile arata ca tulburarea Asperger poate aparea la :K= ? 1>.>>> de copii.

Incidenta se pare ca este mai mare la baieti decat la fete, in majoritatea cazurilor

debutul situandu-se intre : si = ani.

1. Etiopatogeie

Ca si in autismul infantil, cauza tulburarii Asperger, ramane inca

necunoscuta, desi factorii genetici sunt considerati din ce in ce mai importanti6

similaritatea celor doua tulburari sugereaza posibilitatea existentei unei etiologii

comune. Exista in literatura de specialitate rapoarte privind existenta celor doua

entitati clinice, chiar in aceeasi familie 4ceea ce ne confirma ipoteza genetica5. )-a propus de catre unii autori ca sindromul Asperger sa poata fi considerat o

forma pura de autism cu o mare componenta genetica. "a un moment dat s-a

 presupus ca autismul apare atunci cand de fapt copilul destinat sa se nasca cu o

tulburare Aperger sufera o afectare a )$C. In prezent studiile care compara

copiii cu sindrom autist cu cei considerati ca indeplinind toate criteriile de autism

nu au identificat diferentieri considerabile.Evaluarea neuropsihologica a copiilor cu autism inalt functional a aratat

diferenta semnificativa in particularitatile de limbaj, comparativ cu cei cu

sindrom Asperger.

#. Criterii de diagostic si caracteristici cliice.

Evaluarea implica o buna anamneza care are la baza istoricul de

dezvoltare a copilului in toate ariile6 aspectul social, comunicarea,

comportamentul si afectivitatea. Examinarea fizica, de obicei nu arata nimic

 patologic acesti copii sunt ca si cei cu Autism Infantil euforici, armoniosi, cu

aspect placut. Existenta unor grade diferite de dezvoltare a limbajului, cat si a

dezvoltarii cognitive a impus termenul de /)indrom Asperger, care este rezervat

copiilor diagnosticati cu autism, dar la care limbajul este suficient de bine

dezvoltat.

- B> -

Page 61: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 61/111

Curs Autism  Pagina 61 din 111

IC 1> continua sa foloseasca termenul de )indrom Autist, iar ) ID

considera deja ulburarea Asperger.

iagnosticul de ulburare Asperger necesita demonstrarea afectarii

calitative a interactiunii sociale si existenta comportamentului restrictiv,repetitiv, cu stereotipii si incapacitatea de a rezona afectiv si de a avea trairi

empatice K toate aceste modificari aparand la copiii fara afectare cognitiva si de

limbaj.

*utem spune ca, acest copil, care nu este un W autist vera X, are totusi

dificultati in relationarea sociala, are un limbaj bine dezvoltat, dar care esueaza

in adaptarea la contextul social."imbajul lor este corect gramatical, are o intonatie particulara si o

 prozodie bizara, fiind marcat de pretiozitate si pedanterie desi inceaSrca sa fie

comunicativi si sociabili ei nu reusesc sa fie acceptati de cei de o varsta. UI K ul

verbal este net superior UIKului de performanta. Acesti copii sunt neindemantici,

stangaci, nepriceputi, fara abilitati sportive, dar pot avea interese si performante

intr-un anumit domeniu. *ot memora date, cifre, nume proprii cu o mare usurintadar numai daca se incadreaza in sfera lor de interes 4astronomie, chimie,

muzica5. *ot desena cu mare usurinta si talent personaje din /desene animate

sau pot reda schema imaginara a unei /masini hidraulice pe care vor sa o

inventeze. otul este marcat totusi de bizar si stereotipie. &neori dialogheaza cu

 personaje imaginare, carora le dau nume proprii ciudate, pot folosi neologisme

dar pot si /inventa neologisme in aceste jocuri imaginative, bogate dar de care

nu se pot bucura decat ei singuri 4de ex., un baietel dialoga cu personaje

imaginare, pe care numai el le vedea5.

'ormele mai severe de ulburare Asperger nediagnosticate in copilarie pot

fi diagnosticate in perioada adulta ca ulburare de *ersonalitate )chizoida )au

)chizotipala.

(. Criterii de diagostic D&! I,

- B1 -

Page 62: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 62/111

Curs Autism  Pagina 62 din 111

A. Exista afectari calitative a interactiunii sociale manifestate prin cel

 putin doua din urmatoarele criterii6

aJ Afectare marcata a comportamentelor nonverbale precum6 absenta

 privirii /ochi in ochi, lipsa mobilitatii si expresivitatii faciale,inexistanta gesturilor si posturilor corporale cu scop de comunicare

interpersonala

)J Incapacitate si esec in initierea relatiilor cu cei de o varsta

cJ "ipsa spontaneitatii in exprimarea bucuriei sau placerii la intalnirea

unei persoane agreate si incapacitatea impartasirii bucuriei cu

ceilalatidJ "ipsa reciprocitatii emotionale si sociale.

0. Existenta unui pattern de comportament cu interes si activitati

restrictive, repetitive si stereotipe, mainfestate prin cel putin unul din

urmatoarele criterii6

aJ Existenta unei preocupari anormale ca intensitate si interes si caresunt caracterizate prin acelasi pattern restrictiv si stereotip

)J Aderenta inflexibila la rutina si ritualuri proprii, non-functionale

cJ anierisme motorii stereotipe si repetitive 4ex. K fluturarea sau

rasucirea mainilor sau degetelor sau miscari complexe de rasucire ale

intregului corp5

dJ Foc persistent cu preocupare persistenta pentru anumite parti ale

obiectelor.

C. *rezenta acestor simptome determina o afectare sociala, ocupationala

sau in alte arii de functionare.

- B -

Page 63: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 63/111

Curs Autism  Pagina 63 din 111

D. $u exista intarziere in dezvoltarea psihomotorie sau de limbaj

4copilul a folosit cuvinte singulare pana la ani si a putut sa comunice prin fraze

de la : ani5.

E. $u exista nici un semn de afectare clinica generala sau a dezvoltarii

cognitive sau a abilitatilor specifice varstei.

F.  $u sunt indeplinite criteriile pentru alte tulburari pervazive de

dezvoltare.

KAlte denumiri 6 *siohopatia autista sau ulburarea schizoida a copilariei

5. Diagosticul diferetial

at fiind polimorfismul si particularitatile acestei tulburari, diagnosticul

diferential se impune a fi facut cu urmatoarele mari grupe de tulburari 6

 K Cu toate celelate tulburari si sindroame incluse in ulburarile pervazivede dezvoltare

 K Cu tulburarile de invatare

 K Cu tulburarile de limbaj si comunicare

 K Cu bolile genetice si de metabolism care pot prezenta tablou autist

 K Cu tulburarile de personalitate de tip schizoid si schizotipal

O prima etapa a diagnosticului diferential vizeaza toate bolile organice

cerebrale si somatice ce se pot insoti de o pierdere semnificativa a achizitiilor

 psihice si?sau motorii 6 encefalite si encefalo-mielite, intoxicatii severe cu

afectare cerebrala, tumori cerebrale, boli neuroKdegenerative de etiologie

metabolica, epilepsii grave de tip sindrom "ennoxK!astaut. Investigatiile

 paraclinice si de laborator ajuta la stabilirea diagnosticului, iar particularitatile

- B: -

Page 64: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 64/111

Curs Autism  Pagina 64 din 111

clinice specifice din )% cu scaderea perimetrului cranian si aparitia gestului

stereotip specific de spalare a mainilor, orienteaza diagnosticul.

A doua etapa vizeaza celelate boli psihice ce se pot insoti de deficit

cognitiv 6 intarzieri mintale, tulburari de invatare, de limbaj.A treia etapa de diagnostic diferential se va face in cadrul tulburarilor

 pervazive de dezvoltare.

TUL0URAREA RETTTUL0URAREA RETT

1. DefiiieAndreas %ett, medicul austriac care a descris prima dat aceast tulburare,

a definit-o ca fiind o enca*alopatie progresiv), care se dezvolt 2n principal la

fete, dup o perioad de @ luni de via3 aparent normal 4dezvoltarea pre- 0i peri-

natal normal, dezvoltare psihomotorie normala la na0tere5. up @-=@ luni de

via3 se observ, treptat, 2ncetinirea cre0terii perimetrului cranian, tulburri ale

mersului, pierderea unor achizi3ii 0i 2ndem8nri, inclusiv a limbajului 0irela3ionrii sociale.

+ caracteristic important este pierderea indem8nrilor motorii, a

 prehensiunii 4a deprinderilor de utilizare a m8inilor5 0i apari3ia unor mi0cri

stereotipe, nefunc3ionale, precum rsucirea 0i frecarea m8inilor 2n apropierea

gurii, imit8nd gestul sde /splare. Evolu3ia acestor copii este grav, cu

deteriorarea treptat a mersului, cu regres psihomotor 0i exitus, care poate

surveni 2n c83iva ani.

. Epidemiologie 

- B= -

Page 65: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 65/111

Curs Autism  Pagina 65 din 111

Cea mai mare prevalenta 1?:>>>, a fost raportata in Anglia in 1J,

sindromul %ett fiind considerat a doua cauza de intarziere mintala la fete dupa

)indromul oOn.

2. Diagostic 6i Criterii de Diagostic

 Prim'l stadi' are ca principal manifestare /incetinirea cre0terii capului

acest indicator este greu de observat 0i se instaleaz dup primele -= luni de

via3 0i dup o perioad de dezvoltare normal.

e0i, 2n ansamblu, neurodezvoltarea poate fi considerat normal 2n

 primele B luni de via3, o examinare foarte atent relev tulburri de tonus, dealimentare sau de comportament la scurt timp dup na0tere.

;n cel de%al doilea stadi', manifestrile pot fi acute, uneori asemntoare

cu cele dintr-o boal neurodegenerativ. iscontactul psihic, restr8ngerea

rela3iilor sociale de tip autist, tulburrile de aten3ie, de auz 0i de afectivitate por fi

considerate ca fiind tulburri specifice autismului infantil. ulburrile de

comunicare din sindromul %ett devin complexe 2n acest stadiu. Anomaliile EE!sunt prezente 2n toate cazurile, cu aspect de paroxisme de v8rfuri sau ritm 2n

regiunile centrale, pe un fond lent de unde delta 0i teta.

;n stadi'l trei  apar anomaliile respiratorii la @R dintre copii, cu aspect de

 joc stereotip cu propria respira3ie. Aceste anomalii respiratorii se datoreaz unor

disfunc3ii corticale care au conexiuni cu cile respiratorii.

i0crile stereotipe, /de splare a m8inilor, /de frecare a lor, /de

mu0care conduc la involu3ia copilului 2n a sim3i m8inile, m8na devenind

nefunc3ional, av8nd numai jocul stereotip.

;n stadi'l patr' boala atinge un nivel pe care 2l poate men3ine mult timp6

convulsiile 0i tulburrile respiratorii fie dispar fie se amelioreaz, se instaleaz

scolioza, hipotonia difuz se transform treptat 2n rigiditate 0i distonie,

deteriorarea cognitiv care se instaleaz treptat se poate opri 2n stadii diferite.

- B@ -

Page 66: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 66/111

Curs Autism  Pagina 66 din 111

Criterii de diagosatic D&! I,

A. )unt necesare urmtoarele criterii6

1. ezvoltarea pre- 0i peri-natal aparent normal. ezvoltarea psihomotorie aparent normal la na0tere 2n primele luni de

via3

:. Circumferin3a cranian normal la na0tere

(. Apari3ia, dup o perioad aparent normal de dezvoltare, a urmtoarelor

simptome61. ;ncetinirea cre0terii perimetrului cranian 2ntre lunile @-=J de via3

. *ierderea abilit3ilor motorii din sfera prehensiunii dob8ndite anterior,

2n lunile @-:> de via3, cu apari3ia mi0crilor stereotipe 0i nefunc3ionale

ale m8inilor 4splarea m8inilor, frecarea m8inilor5

:. *ierderea precoce a abilit3ilor sociale 4adesea interac3iunea social se

dezvolt mai t8rziu5=. Coordonarea dificil a mi0crilor trunchiului 0i a mersului

@. Alterarea sever a limbajului expresiv 0i receptiv, cu regres psihomotor

sever.

Criterii de diagostic ICD -/ pentru )indromul %ett - ' J=.

- ezvoltarea aparent normal p8n 2n @ luni perimetru cranian normal la

na0tere

- ;ntre @ luni 0i = ani se observ o 2ncetinire a cre0terii perimetrului cranian 0i

o pierdere a achizi3iilor 2n utilizarea m8inilor 2ntre @ 0i :> de luni

concomitent se observ 0i deficit 2n comunicare, 2n interac3iunea social 0i,

de asemenea, 2n coordonarea motorie a trunchiului.

- BB -

Page 67: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 67/111

Curs Autism  Pagina 67 din 111

- Afectarea sever a limbajului receptiv 0i expresiv, cu piederea achizi3iilor

deja fcute.

- Apar ulterior mi0cri stereotipe ale m8inilor, care sugereaz gestul de splare

a m8inilor, fapt care se observ dup ce s-a pierdut func3ia de prehensiune aacestora.

Criterii de diagostic M &R 4%EDAGA$ 0i $AI& - 1JJ5

1. *erioada prenatal 0i postnatal aparent normal

. ezvoltarea psihomotorie aparent normal 2n primele B luni:. *erimetrul cranian normal la na0tere

=. ;ncetinirea cre0terii craniene 2ntre v8rsta de @ luni 0i = ani

@. *ierderea 2ndem8nrilor dob8ndite 2ntre v8rsta de B 0i :> luni, temporar

asociat cu dificult3i de comunicare 0i de socializare

B. Apari3ia unor severe alterri ale limbajului expresiv 0i receptiv 0i prezen3a

unui regres psihomotor sever . i0cri stereotipe severe6 str8nsul 0i desfcutul pumnului, btutul din palme,

grimase 0i automatisme de frecare K splarea m8inilor, aprute dup ce

copilul 0i-a pierdut 2ndem8narea 4prehensiunea5

J. Apraxia mersului 0i apraxia K ataxia trunchiului 2ntre 1 0i = ani

. Apari3ia criteriilor de diagnostic p8n la v8rsta de -@ ani.

- B -

Page 68: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 68/111

Curs Autism  Pagina 68 din 111

TUL0URAREA DE?INTEGRATI,TUL0URAREA DE?INTEGRATI,

A CO*ILARIEIA CO*ILARIEI

I. Istoric.Aceasta tulburare a fost descrisa pentru prima data de T4eodore <eller, in

1>J. Autorul a descris B copii care, dupa : K = ani de evolutie aparent normala,

 prezentau o importanta regresie in mai multe arii de dezvoltare. Afectiunea a

fost numita  (ementa n*antila, cunoscuta si sub numele de  (ementa .eller

sau Psi$oza dezintegrativa.

II. Defiitie.

Aceasta entitate este descrisa in ) ID. ulburarea dezintegrativa a

copilariei se caracterizeaza printr-un regres motor si psihic, aparand dupa primii

K : ani de dezvoltare, aparent normala. A fost considerata ca fiind un proces

demential. )e considera ca in spatele ei, probabil, se afla tulburari metabolice

inca neevidentiate.

III. Criteriile di D&! I,.

A. ezvoltarea aparent normal 2n cel pu3in primii ani de via3,

manifestat printr-un comportament verbal 0i non-verbal adecvat v8rstei,

comportamentul adaptativ, jocul 0i rela3ionarea social fiind corespunztoare

v8rstei.

(. *ierderea semnificativ a 2ndem8nrilor 0i abilit3ilor dob8ndite

anterior 2n cel pu3in arii de func3ionare din urmtoarele 42nainte de v8rsta de

1> ani56

1. pierderea limbajului expresiv 0i receptiv

. afectarea treptat a comportamentului adaptativ-social

:. pierderea controlului sfincterian

- BJ -

Page 69: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 69/111

Curs Autism  Pagina 69 din 111

=. modificarea jocului

@. piederea 2ndem8nrii motorii

C. Apari3ia unor anomalii de func3ionare 2n cel pu3in dou dintreurmtoarele arii6

1. Afectarea calitativ a interac3iunii sociale 4a comportamentului

non-verbal, a reciprocit3ii emo3ionale5

. Afectare calitativ a comunicrii 42nt8rzierea apari3iei sau lipsa

limbajului vorbit, pierderea capacit3ii de comunicare non-verbal,

limbaj cu stereotipii 0i repeti3ii5:. Comportament restrictiv, repetitiv, stereotip, interese 0i activit3i

motorii stereotipe

. ulburarea nu apar3ine altei tulburri pervazive de dezvoltare sau

)chizofreniei.

I, Criteriile ICD -/ pentru Alt tul)urare de%itegrati" a copilriei

F 91.2J

)imptomele sunt descrise astfel6

- este o tulburare invadant a dezvoltrii, caracterizat prin existen3a unei

 perioade de evolu3ie normal, urmat de o pierdere a performan3elor

dob8ndite anterior 2n multiple domenii

- aceste manifestri se 2nso3esc de o pierdere global a interesului fa3 de

mediu, de o conduit motorie stereotip, repetitiv 0i de o alterare a

comunicrii, caracteristic autismului

- 2n unele cazuri se poate eviden3ia o cauz organic, o encefalopatie, dar

diagnosticul trebuie s se bazeze pe prezen3a modificrilor 2n

comportamentul copilului

- B -

Page 70: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 70/111

Curs Autism  Pagina 70 din 111

Alte deumiri6

- emen3 infantil

- *sihoz dezintegrativ- *sihoz simbiotic

- )indromul Geller 

)pre deosebire de ) ID, IC 1> introduce 2n capitolul ulburri

*ervazive e ezvoltare Yi hiperactivitate asociat cu 2nt8rzierea mintal 0i

mi0cri stereotipe 4' J=.=5Aceast entitate a fost 0i continu s fie considerat encefalopatie infantil

cu tulburare hiperchinetic 0i simptome caracteristice autismului, precum

stereotipii, discontact psihic 0i afectiv.

Copiii cu 2nt8rziere mintal, sever sau profund, pot prezenta agita3ie

 psihomotorie, uneori sever, cu incapacitatea de a fixa aten3ia, cu mi0cri

stereotipe nefunc3ionale, prin deficitul cognitiv pe care 2l au devenind astfelincapabil de a rela3iona cu ceilal3i. eficitul de limbaj 2i face uneori incapabili

s-0i comunice emo3iile 0i sentimentele, adeseori sunt considera3i auti0ti, dar

observarea 0i examinarea atent, c8t 0i investiga3iile ulterioare confirm

etiologia sechelar.

,. Diagosticul difereial

)e va face cu 6

1. oate celelate tulburari pervazive de dezvoltare, fata de care se

diferentiaza prin existenta progredientei simptomatologiei, prin aceasta

 pierdere a achizitiilor anterioare. $ici copiii cu autism, nici cei cu

tulburare Asperger nu pierd achizitiile, ci fac progrese psihomotorii,

mentinandu-si acel deficit de cominucare si relationare. Copiii cu

- > -

Page 71: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 71/111

Curs Autism  Pagina 71 din 111

sindrom %ett sufera un proces de degradare neurologica, cu ataxia

trunchiului, pierderea functiei de prehensiune a mainilor.

. )e impune diagnosticul diferential cu sindromul "A$A& K

C"E''$E% 4afazie cu epilepsie5 K copii care au achizitionat limbajul,dar treptat il pierd 4copiii cu tulburare dezintegrativa nu au crize

epileptice5.

:. iagnosticul diferential cu bolile metabolice, care pot prezenta acest

sindrom deteriorativ.

&A&E *A&I IN DIAGNO&TICAREA AUTI&!ULUI

A.)&)*ICI&$IZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZ

0.E)A%EZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZ.

C.EDA"&A%EC+*%EGE$)IDAZZZZZZZZZZZZZZZZZZZ..

D.IA!$+)IC I'E%E$IA"ZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZ..

E.IA!$+)IC &"IA#IA"ZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZF.%AAE$ZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZ..

A. &U&*ICIUNEA este semnalata de catre6

- parinti

- familia largita

- prieteni

- persoana de ingrijire

0. TE&TAREA+ se reali%ea%a pri

- observatie

- checHlist

- video observatie

- filme realizate acasa

- 1 -

Page 72: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 72/111

Curs Autism  Pagina 72 din 111

C. E,ALUAREA CO!*RE<EN&I,A

at fiind variabilitatea simptomatologiei si etiologie, varsta debutului si

dificultatea examinarii, in formularea unui astfel de diagnostic cu un grad asa demare de severitate se impune6 anamneza, examen somatic si investigatii

 paraclinice care sa permita un diagnostic diferential riguros.

15 I)+%IC

5 +()E%DAII A)&%A(I"E6a. +bservatia clinica

 b. +bservatia cu instrumente speciale

5 I$E%DI&" C& *A%I$II

  - specific

- cu focus pe comorbiditati

=5.E#AI$A%EA 'I[ICA-C& A)&%A%EA CI%C&'E%I$EI

C%A$IE$

- examinarea anomaliilor fizice minore a dismorfiilor faciale

  - examinarea tegumentelor pentru identificarea eventualelor zone de hipo-

sau hiperpigmentatie sau angiofibroame

@5.E#AE$&" $E&%+"+!IC

B5.E)A%E )I EDA"&A%E *)IG+"+!ICA

5.E#AI$A%EA AC&IAII DI[&A"E

- -

Page 73: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 73/111

Curs Autism  Pagina 73 din 111

J5.E#AI$A%E EE!

5.%$

1>5.)C%EE$I$! *E$%& C%++[+&" # '%A!I"

115.+[A%EA *"&(&"&I )A$!&I$

15.E)E )A$!&I$E *E$%& E*I)A%EA E%+%I"+%

I$$A)C&E E EA(+"I)- nivelul fenilalaninei

- nivelul acidului uric

1:5.E#AE$ &%I$A% C+*"E *E$%& E*I)A%EA

- mucopolizaharidelor 

- acidului uric- calciului urinar.

1=5 A&I+!%AA

*+E$IA"E E ED+CA%E A&IIDA 4*EA5

1@5 E#AI$A%EA AC&IAII DI[&A"E 4A(II +CGI5

*+E$IA"E E ED+CA%E DI[&A"A 4*ED5

'&$&" E +CGI 4'+5

Efectuarea acestor examinari este necesara pentru formularea

diagnosticului pozitiv si diferential, pentru a putea in fata carei forme de

tulburare pervaziva ne aflam6 este Autism Infantil, )indrom %ett, )indrom #

- : -

Page 74: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 74/111

Curs Autism  Pagina 74 din 111

fragil sau este o boala organica genetica precum )cleroza uberoasa, aladia

%ecHlinghasen, (oala Ito sau o ucopolizaharidoza.

 

C. A$A K examenul neuromotor de optimalitate pentru copilul nascutla termen si normal K este o tehnica simpla reproductibila.

+bservatia si manevrele care se executa sunt selectionate ca fiind incarcate

de semnificatie. %ezultatele sunt codificate in functie de varsta.

[ece criterii care definesc optimalitatea functiei cerebrale la copilul nascut

la termen6

1. *erimetrul craia6 dimensiunile perimetrului cranian sunt verificate de-a lungul primului an de viata, lunar, valorile fiind inscrise pe o curba de

crestere care daca este consultata poate fi foarte interesanta pentru

diagnosticul de autism. Astfel intre B-J- luni se constata o stagnare a

cresterii perimetrului cranian. )e pune intrebarea ce se intampla in spatele

acestui fenomen.

. ,erificarea suturilor craiee  in special sutura sSuamoasa. acacresterea perimetrului cranian nu este suficienta, la palpare deasupra

urechii, vom simti o mica demarcatie care se mentine toata viata. *entru a

avea semnificatie in diagnosticul precoce al autismului trebuie sa fie

 bilaterala si semnifica faptul ca emisferele cerebrale nua au avut o crestere

suficienta.

:. Aali%a pri"irii se realizeaza cu o tinta alb negru care trebuie tinuta la o

distanta de @ cm de ochii copilului care este evaluat.

=. Iteractiuea sociala  se evaleaza prin schimbul de priviri care apare la

varsta de =luni.

@. E"aluarea suptului6 se realizeaza prin introducerea degetului in gura

copilului si verificarea troficitatii limbii prin apasare. "a un copil sanatos

aceasta se contracta sub degetul nostru de B-ori dupa care se opreste. In

- = -

Page 75: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 75/111

Curs Autism  Pagina 75 din 111

cazul in care aceasta este moale si se opreste dupa 1- suctiuni se ridica

suspiciunea in ceea ce priveste functionalitatea trunchiului cerebral.

B. Capacitatea de a+si tie sigur capul se verifica la copilul asezat in sezut

 prin tinerea acestuia de maini.. Derificarea tousului muscular prin flexia si extensia trunchiului.

J. Derificarea tousului mem)relor. In caz de hipertonie ne ducem cu

gandul la paralizie cerebrala infantila iar in caz de hipotonie la existenta

unor boli genetice.

. Derificarea miscarii degetelor. )e desolidarizeaza fiecare deget dupa luna

a treia si in cazul in care se constata ca degetul mare nu se desolidarizeaza,mana transpira ceea ce este un semn al insuficientei maturizari.

1>.,aria)ilitatea starii i care se afla copilul . )e urmareste existenta

 palorii, a coloratiei violacee in jurul gurii, prezenta acestor semne ridicand

suspiciunea de disfunctie la nivelul sistemului nervos autonom.

Acest examen este completat cu bilantul realizat de "+!+*E4+%+'+$I)5 care va evalua suptul, masticatia, inghitirea, limbajul,

comunicarea nonverbala si cea verbala, jocul.

0ILANTUL DIAGNO&TICULUI IN 3INETOTERA*IE

)e va nota starea copilului6

-reactiv buna

-daca se trezeste calm

-daca trece de la starea de veghe la hiperactivitate

-cum se realizeaza calmarea notand posibilitatea de a reveni la starea de

calm care este )A%EA III 6

I. Copilul adormit nu se misca K prezinta respiratii regulate

II. Copilul se rezeste respiratii neregulate K nu se misca

- @ -

Page 76: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 76/111

Curs Autism  Pagina 76 din 111

III Calm

ID Agitatie

 D ipat

Evaluarea se va realiza intotdeauna in )A%EA III, in care trebuie sa se

gaseasca atat pacientul cat si evaluatorul. Acesta trebuie sa stapaneasca conditiile

de evocare pentru a putea fi performant.

El va fi atent la6

- culoarea si stralucirea parului

- calitatea pielii, nutritia fanerelor- se urmareste prezenta cearcanelor la ochi

- parul este mai deschis la culoare fata de ceilalti membrii ai familiei

- transpiratia, saliva, suctiunea, forma si tonicitatea limbii, forma

 palatului moale,

- se urmareste mirosul K parintii spun ca copilul miroase urat

- calitatea unghiilor K daca acestea sunt casante, galbene, striate- tensiunile la nivelul tesuturilor

- atitudine de pozitie

- in primele trei luni de viata postura se modifica mai putin - in

cazul unui copil autist acesta va prezenta pozitie de virgula

- CGA K lista de intrebari puse parintilor K pt. copii mai mari de 1an

si jumatate

D. DIAGNO&TICUL DIFERENTIAL P se reali%ea%a cu

- tulburarile de dezvoltare pervaziva

- comorbiditati

- alte afectiuni

E. DIAGNO&TIC !ULTIAXIAL

- B -

Page 77: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 77/111

Curs Autism  Pagina 77 din 111

- )indromul *IC<VI< 

- $ivelul de dezvoltare

- Conditie medicala

- )ituatie psiho-sociala- Evaluare globala a dizabilitatii psiho-sociale

F. TRATA!ENT Care este cel mai )u tratamet petru autismQ

Cel mai bun tratament pentru autism trebuie s 2mbine c8teva abordri

diferite K comportamental, developmental, academic, si medica3ia. ratamentultrebuie s fie individualizat 0i trebuie s respecte principiile generale prin

2ncercarea de a achizi3iona maximul de poten3ial utiliz8nd resursele disponibile

ca 0i nevoile.

odificrile comportamentale sunt foarte folositoare. Copiii cu autism i0i

vor dezvolta un comportament slbatic dac acesta nu este corectat 0i pot s

dezvolte comportamente severe, amenin3toare pt. via3 - sunt necesare msuriextreme.

odificrile comportamentale timpurii pot preveni apari3ia 2n viitor a

utilizrii medica3iei 0i a institu3ionalizrii.

*rin3ii trebuie s-0i aminteasc\ - ac familia i0i schimb

comportamentul normal 0i 20i asum noi comportamente 4pentru a preveni

tulburrile de acomodare 0i crizele de furie ale copilului5, rezultatul va fi ca, 2n

loc s-l 2nve3e pe copil comportamentul normal, 2ntreaga familie va prezenta un

comportament dizruptiv 0i copilul cu autism 20i va pierde 0ansa de a asimila un

comportament normal acceptat social.

odificrile comportamentale sunt eficiente dac sunt strict aplicate 0i

trebuie s fie corectat orice comportament anormal al copilului chiar 0i acela

care este poten3ial corectabil.

- -

Page 78: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 78/111

Curs Autism  Pagina 78 din 111

Alte tratamente comportamentale 0i developmentale includ Aba, terapia

limbajului, terapia ocupa3ional 0i educa3ia special, interven3ia prin integrare

comportamental 0i senzorial.

eseori terapia fizic poate fi folositoare la copiii cu * care sufer deasemenea de hipotonie sau alte deteriorri fizice.

edica3ia 2n autism este utilizat pentru atingerea unor tratamente directe

0i specifice. rebuie luat in considera3ie faptul c un copil cu autism poate

reac3iona diferit la medica3ia administrat. Copiii care sufer de hiperactivitate

4combina3ii comune5 pote beneficia de stimulente 4Adderall, %italin,

exedrine5 cum este indicat in sec3iunea AG. Acestea pot reducehiperactivitatea 0i deasemeni 2mbunt3esc aten3ia copiilor cu *.

Copiii care prezint simptomatologie obsesiv compulsiv pot beneficia de

))%I 4inhibitori selectivi de serotonin5. isponibile sub form de sirop sunt6

*rozac, *axil 0i Celexa. Altele includ "urox 0i [oloft. Acestea sunt

antidepresive care deasemeni au un beneficiu 2n tratamentul sindromului

obsesiv K compulsiv prin cre0terea concentra3iei de serotonin 2n creier. Acestemedicamente au fost studiate 0i au prezentat statistic o 2mbunt3ire

semnificativ 2n anumite simptome autiste fa3 de placebo.

ranchilizantele majore sunt utilizate la copiii care prezint comportament

eratic, disruptiv, periculos. Aceste medicamente includ6 %isperidal 4form

lichid5, [Qprexa, elleril, Galdol 0i )eroSuel. C8nd utilizm aceste terapii

medicamentoase trebuie s fim aten3i 0i s lum 2n considerare 0i efectele

adverse. Cre0terea 2n greutate este un efect advers foarte frecvent. )omnolen3a

0i grea3a pot deasemenea s fie prezente.

*ot exista deasemenea efecte adverse cu apari3ie tardiv cum sunt6

dischinezia, tulburri de mi0care incluz8nd musculatura oral pe cea a limbii 0i

a extremit3ilor. Acestea pot fi ireversibile. isfunc3ii hepatice au fost

deasemenea raportate.

- J -

Page 79: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 79/111

Curs Autism  Pagina 79 din 111

Alte tratamente diferite cum sunt integrarea auditiv, administrarea de

vitamine 0i minerale, injec3iile cu secretin au fost semnalate a fi folositoare

de0i nu s-a dovedit acest lucru, nefiind recomandate de Asocia3ia American de

 $eurologie. *rin urmare utilizarea lor este controversat. &neori s-au constatat2mbunt3iri spontane ale comportamentelor autiste 2n lipsa oricrui tratament.

e aceea este dificil de decis dac un comportament s-a 2mbunt3it 2n urma

administrrii unui tratament, sau spontan, doar dac studiile au fost fcute pe

loturi comparativ cu placebo.

!odificrile comportametale

 Program'l modi*ic)rilor comportamentale pentr' 'n copil c' P((!

*rogramul de modificare comportamentala se bazeaza pe educarea

copilului pentru a se comporta intr-un mod cat mai adecvat cerintelor sociale.

Aceasta consta in corectia imediata a oricarui comportament aberant, utilizand

tehnici speciale de prindere in cazul crizelor de furie. ulte dincomportamentele dificile, daca sunt educate timpuriu pot fi controlate sau daca

sunt neglijate pot conduce la comportomante salbatice, impulsive, necontrolate

care necesita institutionalizare.

In multe familii copiii cu *, in loc sa fie educati normal in sensul

acceptarii comportamentelor sociale, familia preia comportamentele anormale

de la copii in procesul de invatare a acomodarii acestora si pentru a preveni

crizele de furie. e aceea controlarea crizelor de furie este foarte importanta.

Acomadarea acestor copiii prin aprobarea unor comportamente anormale de

catre cei din mediul apropiat doar intarzie aparitia crizelor de furie si determina

acceptarea comportamentelor anormale ca fiind standard pentru acei copiii cu

*.

- -

Page 80: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 80/111

Curs Autism  Pagina 80 din 111

 )tructurarea rutinei zilnice este foarte importanta. Copilul va actiona cel

mai bine in conditii familiare, incluzand locatia si activitatile. ai tarziu, pe

masura ce situatia se imbunatateste, rutina rigida poate fi gradual modificata.

1ontrolul crizelor de furie este deasemenea foarte important.ehnica de prindere care  si- a  dovedit eficienta de-a lungul timpului

 presupune o prindere ferma a copilului cu spatele la pieptul parintelui

 picioarele copilului vor fi prinse intre picioarele parintelui. In timpul acestei

imobilizari parintele trebuie sa incerce sa comunice cu copilul cu voce calma,

fara a avea un comportament care sa determine aparitia crizei de furie. Aceasta

 procedura nu este o forma de pedepsire. Ea are scopul de a proteja copilul si pecei din jur de comportamente eratice. Ea trebuie sa fie realizata cu blandete, fara

a rani copilul, totusi ferme pentru a transmite un mesaj clar, neechivoc. e fapt

acest comportament nu este destinat sa fie amuzant si o apropiere ferma este

absolut necesara. Comunicarea trebuie sa fie scurta, clara si ferma. %eactia

4fermitatea in comunicare5 trebuie sa fie proportionala cu severitatea

comportamentului. Aceasta va avea un rol educativ asupra copilului a caruiabilitate in a intelege raspunsul emotional, aratandu-i cum cineva reactioneaza

in circumstante diferite. +biectivul principal al imobilizarii si modificarea

 programului comportamental are ca scop corectarea comportamentelor

inadecvate, incercand sa se realizeze normalizarea comportamentului si rutinei

copilului in toate ariile de interactiune sociala.

Exista trei prioritati cand insistam cu un copil asupra unui anumit

comportament6

1! &emperarea crizelor de *'rie si a acomportamentelor inadecvate care,

daca ar fi lasate neschimbate, ar putea deveni potential amenintatoare de viata

4lovirea, aruncarea obiectelor, saritul din locului inalte sau pe ferestre, alergatul

in strada, refuzul alimentatiei5 trebuie sa fie imediat temperate, fara nici un

compromis.

- J> -

Page 81: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 81/111

Curs Autism  Pagina 81 din 111

2!(eprinderea de a sta pe sca'n! aca comportamentul copilului nu

este temperat, va face imposibila pentru un copil participarea la procesul

educativ intr-o clasa si, prin urmare, va fi imposibila frecventarea scolii, desiabilitatile sau UI-ul sau sunt corespunzatoare varstei. Acest lucru trebuie educat

in timp ce copilul sta cu intreaga familie la masa, la restaurant sau in orice

familie sau adunare sociala care presupune abilitatea de a sta pe scaun !

3!/estionarea oicei'rilor rit'ale repetitive! Comportamentele bizare,

neobisnuite, pot aparea ca rezultat al izolarii sau dificultatii de integrare sociala.Astfel de obiceiuri sunt cele de joaca inadecvata, activitati repetitive,

comportamente de autostimulare, tremorul mainilor, perseverarea intr-un

anumit domeniu de interes sau producerea unor sunete neobisnuite. Aceste

comportamente pot fi oprite prin comanda ferma )+* si redirectionarea

atentiei catre un comportament apropiat.

 ns'sirea te$nicii este *oarte importanta si constit'ie str'ct'ra cadr'

 pentr' modi*icarile /M MP&M&! moilizarea

tre'ie *ac'ta c' compasi'ne, *ara a incerca sa ranesti copil'l, dar a'tand'%

l sa depaseasca o sit'atie di*icila! ceasta n' este o *orma de pedeapsa! (oar

'n'l dintre parinti sa' terape'ti tre'ie sa com'nice c' copil'l in timp ce

acesta este imoilizat! (aca 'n'l dintre parinti il imoilizeaza, in timp ce

celalalt zameste si incearca sa%l consoleze pe copil, acesta va *i con*'z si va

intelege gresit mesa'l pe care%l primeste!

 Modi*icarile comportamentale il ed'ca pe copil sa ac$izitioneze 'n

comportament mai acceptail, acesta asig'rand'%i 'n stat mai 'n pentr'

integrarea in cerintele vietii sociale, comparativ c' al copiilor pentr' care n'

se *ace nimic in acest sens!

- J1 -

Page 82: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 82/111

Curs Autism  Pagina 82 din 111

Comuicarea

rebuie sa fie scurta, clara, tare 4fara a tipa5.

ulti copiii cu * au dificultati de integrare auditiva, desi vorbesti cu eiin mod excesiv, ei nu vor inregistra acest lucru, copiii cu autism nereusind sa

inregistreze vocea umana. *rin urmare, comunicarea trebuie sa fie simpla si la

obiect, lasand timp pentru integrarea informatiei. rebuie sa lucram deasemenea

asupra contactului vizual. $iciodata nu zambiti sau nu incurajati

comportamente inadecvate care determina zambetul sau amuzamentul. &nele

comportamente, cum ar fi conducerea unui parinte in diferite locatii, trebuie safie descurajate. Expresiile faciale ale parintilor trebuie sa fie adecvate si

cateodata exagerate pentru a-l invata pe copil comportamentele sociale

corespunzatoare anumitor emotii. Incercarile copiilor de a comunica trebuie

incurajate si recompensate.

Idi"iduali%area igri=irii.

Comportamentele individuale ale persoanelor cu * sunt diferite in

multe aspecte. 'iecare copil are propriile lui puncte tari si puncte slabe. +

modificare comportamentala pozitiva trebuie sa fie adaptata nevoilor specifice

ale fiecarui copil. *rincipiul corectarii comportamentelor inadecvate trebuie

totusi aplicat tuturor.

ediul si educatia6 ori de cate ori este posibil, trebuie incercata realizarea

unei educatii corespunzatoare intr-un mediu cu o inalta functionalitate. Aceasta,

impreuna cu suplimentarea independenta a tuturor celorlalte nevoi, incluzand

terapia de limbaj, terapia ocupationala, terapia fizica vor avea cu siguranta un

rezultat favorabil. Cand un sistem educational obisnuit este nerealist, fiecare

comunitate poate oferi optiuni diferite. *arintii ar trebui sa verifice personal

aceste optiuni. + data intrat in program, eu incurajez parinitii sa vina si sa

- J -

Page 83: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 83/111

Curs Autism  Pagina 83 din 111

observe mai intai calitatea serviciilor oferite si cum se potriveste copilul in

 programul respectiv. Doi trebuie sa-i dati timp pentru acomodare, dar sa fiti si

un avocat puternic pentru copilul vostru. $u exista program care sa se

 potriveasca exact cu nevoile individuale ale fiecarui copil cu *, prin urmare,cateodata, trebuie sa va folositi creativitatea, bazandu-va pe cunoastintele pe

care le aveti despre copil pentru a obtine cele mai bune solutii. %areori trebuie

sa luati hotararea pentru a-l retrage pe copil din program, daca acesta nu i se

 potriveste si copilul pare sa regreseze, si sa gasiti o alternativa mai buna.

Aspectele emotioale.

 $imeni nu poate sa determine cu siguranta rezultatul final al unui copil cu

*. $u o faceti nici dvs. Aveti expectatii realiste totusi, si incercati sa il

stimulati cat de mult este posibil. Incercati sa-i cereti copilului sa se comporte

ca orice alt copil obisnuit si comportati-va si dvs. cu el la fel. $u il lasati sa se

indeparteze in lumea lui doar pentru ca este autist. aca expectatiile dvs. sunt prea scazute, ele vor deteriora rezultatul final. *e de alta parte, cand este clar ca

un copil nu poate indeplini o anumita sarcina, invatati unde sa va opriti.

entinerea unei balante echilibrate este adeseori deficil de realizat.

Cu"atul AB si stigmatul social.

*ublicul si cateodata profesionistii, din nefericire, sunt lipsiti de educatie

cand vin in contact cu persoane cu *. $u negati problema, incercati sa va

educati si sa faceti fata dificultatilor specifice. *e de alta parte, pastrati secretul

diagnosticului, daca este posibil, pentru a preveni expectatiile scazute ale

educatorilor si publicului intr-un fel in care va pot, eventual, afecta atitudinea si

opinia proprie.

- J: -

Page 84: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 84/111

Curs Autism  Pagina 84 din 111

Alte optiui de tratamet.

Exista diferite modalitati disponibile. &nele sunt controversate, altele

ineficiente. $u exista studii care sa demonstreze rezultatul benefic alvitaminelor sau ale unei diete anumite. +rice modalitate utilizati, trebuie sa fie

lipsita de efecte adevrse. Educatia prin integrare senzoriala si-a dovedit

eficienta pentru multi copii care prezentau *.

A)ordarile comportametale.

*rogosticul pe terme lug al autismului.

*rognosticul pe termen lung este variat. Este dificil sa determini in timpul

 primei intalniri cu un copil de 1 K ani care vor fi abilitatile lui viitoare. otusi,

este clar faptul ca este o tulburare care va afecta intreaga viata a individului si

care va avea impact intr-un fel sau altul asupra existentei acestuia. Cel mai

important factor de prognostic este nivelul de inteligenta al copilului. !radul dedeteriorare sociala si de lipsa a comunicarii timpurii sunt corelate cu severitatea

manifestarii lor externe. Interventia timpurie care include modificarile

comportamentale si terapia limbajului poate de asemnea schimba in sens pozitiv

manifestarile externe. aca copilul este diagnosticat cu * usor si cateva note

autiste pe viitor poate face progrese remarcabile.

&ecretia si autismul.

)ecretina nu este aprobata medical pentru tratarea autismului. "iteratura

medicala curenta contine un singur studiu standardizat de r. )andler care arata

ca o singura doza de secretina injectata la copilul cu autism sau cu alte deficiente

de dezvoltare pervazive nu ofera nici un beneficiu. In contradictie cu acest

studiu, dr. Gorvath a obtinut imbunatatiri 7dramatice ale comportamentelor

dupa ce a injectat : pacienti cu secretina.

- J= -

Page 85: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 85/111

Curs Autism  Pagina 85 din 111

Care este adevarulT Adevarul in multe circumstante este, probabil, undeva

 pe la mijloc. Experienta este bazata pe injectarea cu secretina a aproximativ >

de copii afectati de *, in conformitate cu protocolul sugerat de testele

 pancreatice facute de *% 4*hiQsicianMs esH %eference5. *acientii cu noteautiste severe au fost urmariti indeaproape si in conformitate cu observatiile

 parintilor. %ezultatele indica faptul ca, desi @R dintre parinti au raportat initial

cateva rezultate bune in urma injectiilor, doar 1>R dintre copii au aratat rezultate

7dramatice si dificil de contestat. urata efectului variaza chiar si in randul

celor care au raspuns favorabil tratamentului.

*roblema injectarii cu secretina trebuie sa fie explorata si pe viitor, custudii largite pe scale si, in special, asupra acelor copii care au raspuns favorabil

incercand sa-i injecteze cu secretina vs. *lacebo, pentru a determina raspunsuri

adevarate. aca rapunsul real este determinat, investigatiile asupra mecanismelor

de actiune a secretinei administrate copiilor, trebuie sa continuie.

In acest timp, secretina nu trebuie recomandata ca tratament pentru autisti

si parintilor nu ar trebui sa li se dea sperante false ca aceasta va vindeca copilul.oate aceste implicatii trebuie sa fie luate in consideratie de toti cei care vor sa

incerce injectarea cu secretina sau alte modalitati de tratare nerecomandate

4medici si parinti5.

*DD si sistemul educatioal scoalaJ.

)istemul scolar nu este intotdeauna pregatit sa faca fata nevoilor speciale

si aplica modalitati speciale in managementul copiilor autisti sau a copiilor cu

*. Aceasta include lipsa de experienta specifica, imposibilitatea sau

inabilitatea de-a utiliza sistemul A(A sau programe de modificare

comportamentala.

In multe circumstante copiii cu * sunt plasati alaturi de copii care au o

intarziere in dezvoltarea limbajului sau cu cei care prezinta retardare mintala sau

 pierderea auzului. In anumite circumstante imbunatatirile pot fi observate

- J@ -

Page 86: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 86/111

Curs Autism  Pagina 86 din 111

datorita unei excelente interactiuni intre copil si terapeut in conformitate cu

cerintele curriculei. %ecomandarea este de a incerca sa gasiti mediul cu cea mai

inalta functionare in care copilul se adapteaza si-si imbunatateste abilitatile in

ceea ce priveste limbajul si modificarile comportamentale. In viitor, pe masurace numarul resurselor si cunostintelor sunt directionate catre *, vor deveni

disponibile mai multe modalitati de management ale acestor cazuri.

 CO!OR0IDITATI6

1.Autismul in scleroza tuberoasa

.$eurofibromatoza:.Autismul in sindromul oOn

=.Autismul in afectiuni metabolice

E,ALUARE *&I<OLOGICAE,ALUARE *&I<OLOGICA

!etode si istrumete!etode si istrumete 

E"aluarea copiilor cu autism u este ici simpla si ici usoara.

eoarece copiii cu autism au dificultati in exprimarea aptitudinilor intr-un

mediu necunoscut si cu adulti nefamiliari, evaluarea traditionala deseori esueaza

in a surprinde o imagine reala a deficitelor si aptitudinilor acestor copii. +

evaluare realizata cu mai multa acuaratete presupune continuarea monitorizarii,

la fel ca si utilizarea unei apropieri multi K modale. asurarea aptitudinilor

 pentru copii cu autism este definita prin urmatoarele caracteristici6

a. Evaluari sistematice

 b. Evaluari frecvente

c. Evaluari de a lungul timpului

d. Evaluari in ceea ce priveste persoanele activitatile si serviciile.

- JB -

Page 87: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 87/111

Curs Autism  Pagina 87 din 111

In completare, evaluarile trebuie sa ia in considerare toate cele trei

componente ale invatarii6 achizitionarea, mentinerea si generalizarea.

ulburarile de comportament ale copilului autist fac uneori extrem dedificila utilizarea metodelor de examinare standardizate. )e pare insa ca aceasta

 problema priveste mai putin copilul si patologia sa, cat mai degraba investigatia

clinica si instrumentele de evaluare utilizate. Evaluarea trebuie sa tina seama de

antecedentele copilului, examinatorul practicand cel mai adesea o metodologie

multipla de cercetare a cazului.

)istemele evaluarii clinice 4scale, chestionare5 au ca punct de plecarelistele simptomelor comportamentale, carora le sunt aplicate elemente de masura,

 permitand aprecierea diverselor grade de intensitate sau de frecventa. Ele sunt

inainte de toate destinate supravegherii efectelor terapeutice.

 Prim'l nivel de oservatie - eval'area comportamentelor 

*lecand de la aceasta evaluare va fi posibil 61. efinirea sectoarelor comportamentale, in care manifestarile sunt in

mod special inadaptate 0i

. urmarirea evolutiei notelor comportamentale in cursul terapiei.

 l doilea nivel al oservaiei - eval'area *'ncional)!

Aceasta metoda provine din concep3ia neurofiziologica asupra autismului.

Evaluarea comportamentelor a dezvoltarii si a functionalitatii copiilor autisti cu

ajutorul scalelor si al testelor adecvate este indispensabila pentru prezicerea

diagnosticului, pentru determinarea severitatii tulburarilor si elaborarea

 proiectului terapeutic individualizat.

%ecent, diversele clasificarii ale tulburarilor de dezvoltare, studiile clinice

si lucrarile de neurofiziologie, care studiaza, plecand de la reactiile

electrofiziologice ale creierului la stimularile senzoriale, sistemele ce regleaza

- J -

Page 88: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 88/111

Curs Autism  Pagina 88 din 111

adaptarea individului la mediu, au aratat un deosebit interes pentru exploatarea

electiva a functiilor neurofiziologice implicate in autism. Analiza detaliata a

datelor semiologice rezultate din aceste cercetari au incitat diversi autori sa

optimizezez metoda de observatie

E,ALUAREA CO!*ORTA!ENTELOR DE TI* O0&E&I, &I

RITUALIC

Comportamete stereotipe sau auto+stimulatorii• miscari repetitive ale corpului sau ale unor obiecte devenite tinte ale

obsesiilor

)tereotipia poate implica unul sau mai multi analizatori, astfel6

 

Aali%atorul Comportametul stereotipDizual 'ixarea luminii, clipitul repetitiv, miscarea degetelor in fata

ochilor.Auditiv "ovirea usoara a urechilor, pocnitul degetelor, emiterea de sunete

repetitive.actil 'recarea pielii cu mana sau cu un obiect, scarpinatul repetitiv.Destibular "eganatul inainte-inapoi.!ustativ )uptul repetitiv al unor obiecte sau al degetelor, lingerea

obiectelor.

+lfactiv irosirea obiectelor, amusinarea unor persoane.

upa cum se cunoaste, autistii isi indreapta atentia spre un altfel de stimuli

decat copiii normali din momentul in care se nasc, acestia din urma se ghideaza

dupa vocea partenerului uman, urmarindu-i inflexiunile. )-a emis ipoteza

conform careia creierul autistilir vizualizeaza selectiv segmente mai mici sau

diferite ale mediului incomjurator si de aceea perceptia lumiii este complet

diferita, deseori confuza si fragmentata.

- JJ -

Page 89: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 89/111

Curs Autism  Pagina 89 din 111

Dificultatile de itegrare sociala

)pre deosebire de copiii normali, copiii autisti nu reusesc sa dezvolteatasamente puternice, specifice fata de parinti in primul an de viata. Ei nu-si

urmaresc parintii prin casa, nu alearga sa-i intampine dupa o perioada de

separare, nu respecta obiceiul W sarutul de noate buna X. Inca din perioada de

sugar, este absenta acea anticipare prin intinderea bratelor pentru a fi ridicat de

catre adult.

Contacul vizual pare, desemenea, a manifesta tendinte de anormalitate.Copiii normali folosesc contactul ochi-in-ochi ca pe un semnal social, ei nu

 privesc fix fetele adultilor, ci adopta un anumit mod de a privi pentru a atrage

atentia sau pentru a dovedi ca inteleg ca li se vorbeste. *rivirea lor variaza si in

functie de familiaritatea adultului si de contextul emotional al situatiei. Copilul

autist, insa, nu foloseste contacutl vizual intr-un mod corespunzator cerintelor

situatiei sociale.ulti dintre ei au tendinta de a nu realiza discriminari intre persoane, asa

incat pot sa se apropie de un strain in aceeasi masura ca de priprii parinti. esi

esecul apare la dezvoltarea unor atasamente normale, ei nu se indeparteaza

neaparat fizic de persoane. )-a observat, de ex., ca multora le plac jocuri mai

dure, in care sunt dati peste cap. esi ei raspund uneori la contacte fizice de acest

tip, le initiaza rareori. Cu toate ca pot sa incerce captarea atentiei adultului pentru

a-si satisface trebuintele imediate, acesti copii doresc foarte rar sa-si

impartaseasca experientele cu persoana adulta.

Tul)urarile De Lim)a=

- J -

Page 90: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 90/111

Curs Autism  Pagina 90 din 111

Anomaliile limbajului sunt considerate ca fiind printre primele probleme

care produc ingrijorare pentru parinti. Docalizele emise de bebelusii autisti sunt

rareori asemanatoare cu cele ale celor normali, atat in ce priveste extinderea, cat

si frecventa. Copilul autist nu reuseste sa participe la conversatiileWprelingvistice X reciproce, care sunt obisnuite intre mama si copil. Intelegerea

limbajului verbal este deasemenea redusa, iar absenta gesturilor simbolice este

tot o caracteristica a acestor copii. Chiar si cele mai simple gesturi sunt afectate,

de exemplu, W Waratatul cu degetul W , iar daca totusi copiii isi puncteaza

dorintele in acest mod, o fac mai degraba cu toata mana, decat cu indexul.

%areori aceste miscari sunt acompaniate de mimica, demonstratie sau gesturisimbolice.

Ca orice individ insa, autistul resimte anumite necesitati si doreste sa

transmita anumite mesaje inspre celalalt. ar maniera sa de comunicare non-

verbala si verbala este extrem de restransa si neconventionala. odul sau de a

atrage atentia se reduce deseori la simple strigate intentia este deci prezenta,

ceea ce lipseste este insa, in mod dramatic, forma.Copilul utilizeaza rareori privirea directa ca semn preliminar al dorintei de

comunicare. I se intampla foarte rar sa se asigure de disponibilitatea eventualului

 partener, cautandu-i privirea. 'unctia sociala, interogativa, este cel mai adesea

absenta. istanta corporala nu e nici ea respectata, copilul plasandu-se fie prea

aproape, fie prea departe. !esturile membrelor superioare, utilizate pentru a

acompania vorbirea, pot merge pana la limita discordantei, dar pot si lipsi cu

desavarsire. Apropierea de partener se face deseori din spate sau din lateral, si nu

din fata, ca pentru a evita contactul vizual direct.

ecanismele care definesc tulburarile comunicarii autiste par a fi 6

- instabilitatea perceptiei,

- incapacitatea segmentarii fluxului sonor in elemente distincte,

- imposibilitatea a corelarii sensului cu contextul

- > -

Page 91: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 91/111

Curs Autism  Pagina 91 din 111

- absenta sentimentului de reciprocitate care presupune prezenta unui

 punct de vedere diferit.

espre copii autisti se poate afirma, deci, nu numai ca achizitia limbajului

le este intarziata, ci si ca utilizarea acestuia este complet diferita, atat fatade copiii normali cat si fata de alti copii cu diverse tulburari de limbaj.

*robabil ca cea mai caracteristica trasatura este escul in folosirea

limbajului in scopul comunicarii sociale. Copilul autist tinde sa vorbeasca

mult mai putin decat un copil normal, la un nivel comparabil de dezvoltare

a limbajului. El manifesta o dorinta extrem de redusa de W Wcomunicare de

dragul comunicarii X . ezvoltarea limbajului generativ este intarziata, iarenunturile repetitive si stereotipe iau locul celor creative. Ecoul intarziat si

inadecvat este deseori prezent la fel inversarea pronumelor si utilizarea

anormala, egocentrica a limbajului.

Ipoteza pe care o propune F. (runer este aceea conform careia

 problemele comunicationale in autism se datoreaza unui impuls slab sau

chiar absentei impulsului de a transmite experienta de viata in naratiune,incepand cu o varsta foarte frageda4 K : ani5. Iar acest deficit persista si

mai tarziu, manifestandu-se ca o dificultate de a spune o poveste. )e poate

afirma ca deficitul amintit a carui importanata nu este pusa la indoiala, este

consecinta unei alte deficiente, mai grave, in functionarea generala.

&rmarea este deprivarea copilului de W baia W informationala ce i-ar face

 posibila crearea semnificatiilor prin care sa participe la viata sociala.

ajoritatea studiilor legate de limbajul copiilor autisti arata ca

acestia nu folosesc pronumele W eu X. ". <anner a denumit acest

fenomen Xinversarea pronumelui X, tanand cont de folosirea de catre copil

apronumelui personal W tu X in locul celui de persoana intaia W eu X. El

amintea si de W ecolalia intarziata X si de W afirmarea prin repetare X

 pentru cazurile in care, de exemplu, copilul este intrebat 6 tu vrei lapte T X

si raspunsul este W tu vrei lapte X. )e pare insa ca acest concept de

- 1 -

Page 92: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 92/111

Curs Autism  Pagina 92 din 111

inversare pronominala nu este natura a clarifica problemele existente.

*entru ca, de fapt copilul nu inverseaza pronumele, ci evita folosorirea

acestora, cu atat mai mult cu cat se refera la el insusi.

Evitarea folosirii pronumelui W eu X denota fie o negare a sinelui, fieabsenta constiintei de sine, in timp ce substitutia sa cu tu demonstreaza o

oarecare constiinta a sinelui altora. Anxietatea in raport cu sinele nu iese la

iveala doar prin refuzul copilului de a vorbi, prin evitarea folosirii

 pronumelor personale. Comunicarea nu este legata doar de cuvinte ci si de

scopul utilizarii acestora. $umirea lucrurilor este mai accesibila copiilor

autisti, deoarece aceasta nu ii angajeaza in vreun fel si nu le dezvaluiegandurile 4orice angajament fiind o puternica sursa de anxietate5. e

aceea, ultimul lucru pe care doresc sa-l faca este sa-si comunice

sentimentele. Astfel, chiar daca spun ceva copiii autisti o fac cu o voce

dintre cele mai bizare, de cele mai multe ori asemanatoare vocii unei

 persoane surde, cu aceeasi calitate atonala si neacomodata ca aceea a unei

 persoane care nu poate sa-si auda emisia vocala. e fapt, copiii autisti para nu dori ca nici ei si nici altii sa stie ceea ce au spus. Acest lucru ii

confera vocii lor o tonalitate cat se poate de stranie, atipica.

)-a observat, de asemenea, ca acesti copii evita cuvantul W da X tot

atat de mult pe cat il evita pe W eu X, negatia W nu X aparandu-le in schimb

mult mai de timpuriu in vocabular. aca dificultatea de invatare a unor

cuvinte ar fi determinata, asa cum au afirmat (. %imland si altii, de cauze

organice, de leziuni cerebrale, nu ar trebui sa existe diferente, iar cuvantul

W da X ar trebui sa para in acelasi timp cu W nu X. *robabil insa ca

 preferinta pentru folosirea negatiei este o consecinta a negativismului

deliberat si extrem de care dau divada copii autisti..

Este deasemenea relevanta usurinta cu care unii copii autisti 4cei

care reusesc stapanirea limbajului si care nu prezinta o deteriorare

 profunda a capacitatilor intelectuale5 invata sa repete uneori liste

- -

Page 93: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 93/111

Curs Autism  Pagina 93 din 111

nesemnificative de state, capitale, etc. Acest lucru se intampla probabil, in

 primul rand, pentru ca prin repetare este evitata orice implicare personala

evidenta. In al doilea rand aceste insiruiri nu divulga nimic sau aproape

nimic despre gandurile, sentimentele interioare care trebuie ascunse.'olosirea limbajului de catre copiii autisti pare a fi mai curand axata pe

ascunderea gandurilor reale si pe limitarea contactelor cu alte persoane,

decat pe crearea unei punti intre semeni.

Acei copii care renunta la orice limbaj intrand in starea de mutism,

 par sa fie convinsi ca ascunderea gandurilor in spatele unui limbaj lipsit de

sens nuz este suficienta pentru a le oferi siguranta necesara. utismulacestor copii s-ar putea explica prin incercarea unei ultime retrageri in fata

W pericolului X.

IN&TRU!ENTE DE E,ALUARE &I DIAGNO&TICARE

IN&TRU!ENTE

• !+C<AT' C<AT

• CAR& + C4ild4ood Autism Ratig &cale

•  A.&.A.& P &cala Australiaa petru &idromul Autist + Asperger• &all+Ae> 0aro+Co4e' LeslieFrit4-9#

• *E*+* *sc4oEducatioale *rofile+Re"isedJ

• *AC P Aali%a pedagogica si curriculum al de%"oltarii sociale si

persoale petru copii mici si de)ili mital+ Dr. <.C. Gu%)urg

• &calele de de%"oltare *ortage /+5aiJ

• :I&3+ e"aluarea copilului mic

- : -

Page 94: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 94/111

Curs Autism  Pagina 94 din 111

• &calele de de%"oltare Gessel /+(aiJ

• &cala REEL /+2( lui &cala de de%"oltare a lim)a=ului i

ormalitateJ

• Idici de de%"oltare a lim)a=ului la copil' coro)orati cu idici de

de%"oltare psi4o+motorie0RUNET+LE&INEJ

• *DD scala

• E.C.A.+T. E"aluatio of C4ildre Hit4Autism

• Tururile di <ANO

• Testul ogli%ii

Testul &all 6i Ae

estul )allQ K Anne este un test psihologic folosit 2n psihologia dezvoltarii

 pentru a msura abilitatea cognitiva sociala in atribuirea unor credinte gresite

celorlalti oameni 4Vimmer N *erner, 1J:5. ;n 1JJ "eslie si 'rith au repetat

experimentul cu actori 4 pe langa cel realizat cu ppu0i5 0i au ob3inut rezultate

similare.

C&*%I$)6

• escrierea testului

• Interpretare

• Critici

- = -

Page 95: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 95/111

Curs Autism  Pagina 95 din 111

• %ezultate finale

• %eferin3e

-. Descrierea testului

Cercettorul folose0te dou ppu0i K )allQ 0i Anne. )allQ are un co0 .Ann are o

cutie. Cercettorul arat subiectului 4copilului5 o scen 2n care )allQ pune o bil

2n co0ul ei 0i apoi paraseste scena.. )allQ pleac 0i 2n acest timp Anne ia bila din

co0ul lui )allQ 0i o pune 2n cutia ei. )allQ se 2ntoarce apoi 0i copilul e 2ntrebat

unde crede el c ar trebui ea s caute mingea. &n copil ar trebui s treac testul

dac ar observa-o pe )allQ c se uit 2n co0 2nainte s 2ntrebe unde este mingea.

Aceast idee are la baz faptul c ea nu poate s priveasc sau s vad, lucru pe

care testul nu 2l eviden3iaz concret.

Copiii normali sub v8rsta de = ani 0i cei mai mul3i dintre copiii auti0ti 4de toatev8rstele5 ar fi rspuns6 /2n cutia Annei. Ei nu con0tientizeaz faptul c )allQ ar

 putea s 0tie c bila ei a fost mutat.

;. Iterpretare

Copiii care trec testul 4se presupune c5 2n3eleg c exist dou feluri de idei6- ideea lor care se bazeaz pe ce vd, aud, 20i amintesc. ;3i imagineaz, etc ei

 personal

- ideea celorlal3i bazat pe ce au vzut ei, au auzit ei.

Copiii care trec acest test se crede c au urmtoarele capacit3i mentale6

- @ -

Page 96: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 96/111

Curs Autism  Pagina 96 din 111

- s recunoasc c ceilal3i oameni au percep3ii, sentimente, credin3e,

g8nduri etc diferite de ale lor

- s recunoasc c ceilal3i s-ar putea s nu 0tie tot ce 0tiu ei in0i0i 0i

viceversa- s le citeasc sau s le ghiceasc g8ndurile celorlal3i prin sentimente,

- 0i s prezic sau chiar s intervin 2n rela3ia celorla3i ca a treia parte.

Acei copii care nu trec testul sunt considera3i de c8tre unii psihologi 4popular

vorbind5 ca nede3in8nd conceptul de minte a celorlal3i. 42n acest context

/minte se refer la procese psihologice precum percep3ia, ideea, g8ndul saumempria5. Astfel de copii au o inteligen3 social redus 0i le lipse0te abilitatea

de a 2n3elege g8ndurile oamenilor. +ricum, cz8nd testul )allQ K Anne, nu

2nseamn c individul nu are nici o reprezentare a conceptului de /minte a

celorlal3i6 maimu3ele mari 0i copiii foarte mici care 2n mod normal nu trec testul

nu arat nici unul, nici altul, vreun comportament social sofisticat cum ar fi

empatia.

2. Criticile

)trict vorbind scenariul prezentat de test nu d suficient de multe informa3ii

 pentru a intui a0teptrile lui )allQ 2n ceea ce prives0te loca3ia bilei. e exemplu,

nu se spune dac )allQ 0i Anne au discutat mai devreme posibilul loc al bilei.

A0adar, /nu 0tiu 2ntr-un fel, ar fi cel mai bun rspuns.

- B -

Page 97: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 97/111

Curs Autism  Pagina 97 din 111

&n rspuns pozitiv ar putea fi dat numai trg8nd concluzii despre lucrurile care

nu exist 2n situa3ie. )unt mai multe feluri posibile de asump3ii care ar putea fi

fcute, 0i un mic numr de astfel de rspunsuri 2nseamn c testul nu poate

distinge adecvat 2ntre multiplele posibilit3i de asump3ie. Ca urmare,categorisirea rspunsurilor 2n trecut 0i picat arunc cea mai mare parte a

informa3iei. )unt c8teva modalit3i de trecere a testului 0i multiple modalit3i.

Aceste probleme fac testul limitat 2n folosire ca instrument de diagnosticare.

Interpretarea standard a testului identific 2ntr-un mod particular cel mai comun

mod de dezvoltare a 2n3elegerii sociale, dar induce 2n eroare c8nd este aplicat

subiec3ilor care nu corespund paternului standard. Acesta se refer 2n mod particular acelor auti0ti care sunt 2n general diagnostica3i, popular vorbind, ca

fiind lipsi3i de conceptul de /minte a celorla3i 0i 2n general pic testul. + parodie

din punct de vedere autist poate fi gsit aici

TE&TUL OGLIN?II

 ;ordon ;allup >r.

estul masoara autoconstientizarea determinand daca un animal isi poate

recunoaste reflectarea intr-o oglinda ca imagine de sine. El este insotit prin

marcarea in secret a animalului cu o vopsea nemirositoare, si observarea daca

animalul reactioneaza intr-o maniera care sa arate ca este constient de faptul ca

vopseaua este localizata pe propriul corp. Acest comportament ar trebui sa

includa intoarcerea corpului pentru a obtine o vizualizare a locului pictat, in

oglinda, sau atingerea cu un deget a locului marcat in timp ce priveste in oglinda.

Animalele care au trecut testul oglinzii sunt 6 cimpanzeii, (onobos,

urangutanii, delfinii, oamenii si posibil pinguinii. )urprinzator, gorilele nu au

trecut testul, desi cel putin o gorila speciala, numita Coco l-a trecut acest lucru

se intampla, probabi, deoarce gorilele considera contactu vizual ca un gest

- -

Page 98: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 98/111

Curs Autism  Pagina 98 din 111

agresiv si in mHod normal incearca sa evite sa se priveasca una pe cealalta in

fata. Copiii au tendinta sa esueze in trecerea acestui test cel putin pana la varsta

de 1,@ K ani. Cainii si copiii in varsta de un an, de exemplu, reactioneaza in fata

oglinzii cu teama sau curiozitate, sau pru si simplu o ignora, in timp ce pasariledeseori isi ataca propria imagine intr-o oglinda. aimutele capucin reactioneaza

intr-un mod care indica un status intermediar intre considerarea reflectarii

 propriei imagini in oglinda ca fiind alcineva sau recunoasterea propriei imagini.

Exista dezbateri in comunitatea stiintifica in ceea ce priveste evaluarea si

interpretarea rezultatelor testului oglinzii.

&CALE &CREENING

7)creening vine din cuvantul englezesc 7screen care inseamna 7ciursau 7sita. etaforic vorbind inseamna trecerea copiilor 7prin ciur sau 7prin

sita, ramanad, in urma cernerii, cei care nu pot trece.

)copul principal a testelor de masurare de tipscreening este acela de a

identifica copiii ce prezinta riscuri in dezvoltarea psiho-comportamentala sau

care prezinta chiar anumite dizabilitati. Evaluarea se face cu scopul depistarii

suspectilor de autism si referirea catre un centru specializat.

)calele de tip screening cuprind anumite expectatii privind diferite

dimensiuni ale comportamentului copilului pentru o anumita varsta. Cel mai

frecvent aceste dimensiuni sau domenii comportamentale sunt6 motor,

limbaj?comunicare, cognitiv, afectiv, relational-social.

&CALELE C<AT' !+C<AT

Avantaje 6

- J -

Page 99: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 99/111

Curs Autism  Pagina 99 din 111

• %apide

• )curte

• %aportate la norme

• +rientate catre toate ariile de dezvoltare

• emne de incredere

• Dalide

• au nota de /)&)*ICI&$E

ezavantaje6• epind de imaginea persoanei care completeaza chestionar 4recomandabil

mai multe persoane pentru acelasi copil5.

C<AT P CRITERIILE DE DIAGNO&TIC

 *ENTRU AUTI&!

C<AT C4ecSlist for Autism i ToddlersJ

Acest chestionar screening a fost conceput pentru a fi utilizat la copii care au

varsta de cel putin 1J luni pentru a detecta precoce semnele autismului4cel care l-

a conceput (aron- Cohen, ). Cox, A. (aird5. El este indicat a fi utilizat de catre

toti pediatrii ca un test screening.

A. &n total de B 4sau mai multi itemi5 din urmatoarele grupuri6

!%&*&" I]

1. isfunctii in

folosirea

!%&*&" II]]

1. Intarzierea sau totala

lipsa in dezvoltarea

!%&*&" III]]]

1. Insotirea preocuparilor

de una sau mai multe

- -

Page 100: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 100/111

Curs Autism  Pagina 100 din 111

comportamentelor

multiple nonverbale cum

ar fi6 stabilirea

contactului vizual,exprimarea emotiilor ,

 postura corpului si

gestualitatea care sa

favorizeze interactiunea

sociala.

. Esecul in a dezvoltarelatii cu cei de aceeasi

varsta intr-un mod

corespunzator nivelului

de dezvoltare.

:. "ipsa spontaneitatii in

impartasirea bucuriei,intereselor sau

realizarilor cu alti

oameni de exemplu prin

lipsa de a arata, a indica,

a aduce in fata celorlalti

obiective ale interesului

 propriu.

=. "ipsa reciprocitatii

sociale sau emotionale

limbajului verbal

4neinsotita de incercarea

de a compensa acest

lucru prin modalitatialternative de

comunicare cum ar fi

gesturile sau mima5.

. "a indivizii cu o

dezvoltare adecvata a

vorbirii apardisfunctionalitati in

abilitatea de a dezvolta

sau a sustine o

conversatie cu altii.

:. )tereotipii verbale si

vorbire ecolalica silimbaj ideosincratic.

=. "ipsa varietatii,

spontaneitatii in ceea ce

 priveste jocul social

imitativ intr-un mod

corespunzator nivelului

de dezvoltare.

stereotipii si restrictionarea

 paternurilor de interes care

sunt anormale in ceea ce

 priveste intensitatea siconcentrarea.

. Aparent o aderenta

inflexibila la ritualirile sau

rutina specifica,

nonfunctionala.

:. )tereotipii simanierisme

motorii

repetitive 4de

exemplu6

fluturarea

mainii sau adegetelor sau

rotirea

complexa a

intregului corp5

=. *reocupari persistente

cu parti ale obiectelor

4rotirea unei rotite la o

masinuta5

(.Intarzieri sau functionare anormala in cel putin una din urmatoarele arii

cu debut pana la varsta de :ani.

- 1>> -

Page 101: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 101/111

Curs Autism  Pagina 101 din 111

=. Interactiune sociala

@. "imbajul folosit in comunicarea sociala

B. Focul simbolic sau imaginativ

C. *erturbarea nu se incadreaza in )indromul %ett sau ulburarea

ezintegrativa a Copilariei

 !daptata dupa !sociatia +sihiatrica !mericana?@@A#

]ulburari calitative in interactiunea sociala, manifestate asa cum se regasesc in

cel putin doua criterii din grupul I]]ulburari calitative in comunicare manifestate asa cum se regasesc in cel putin

doua criterii din grupul II

]]]*attern-uri coportamentale restrictive, repetitive si stereotipii in activitati si

interese manifestate asa cum se regasesc in cel putin doua criterii din grupul III.

TE&TUL DE INTELIGENTA AL !OTI,ATIEI ,ER0ALE

otivatia verbala este abilitatea de a intelege si motiva utilizarea

conceptelor cadru in cuvinte. El are scopul sa evalueze abilitatea aplicantilor de a

gandi constructiv evaluand mai mult decat simpla fluenta a vorbirii sau

recunoasterea vocabularului. estele de inteligenta ale motivatiei verbala

urmaresc evaluarea abilitatilor individuale de a gandi, motiva si rezolva

 probleme in diferite moduri. Aceste teste sunt deseori utilizate la examinarea

elevilor la intrarea in scoala, colegii si universitate. Ele sunt deasemenea utilizate

de un mare numar de angajatori ca parte a procesului de selectie al personalului.

I,. &CALA DE DE?,OLTARE &TI!ULAREJ A LI!0AULUI 7N

NOR!ALITATE

- 1>1 -

Page 102: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 102/111

Curs Autism  Pagina 102 din 111

&CALA REEL /+2( LUNI

"E!E$^6

R _ "imbaj receptiv K 2n3elegerea, comprehensiunea limbajului

E_ "imbaj expresiv K articulat, vorbit

/+-lui

%1_ tresare la zgomote puternice 0i bru0te%_ 20i 2ntrerupe activitatea c8nd aude un zgomot

%:_ se lini0te0te adesea la auzul unei voci familiare, prietenoase

E1_ 3ip frecvent

E_ apar vocalizri 2ntmpltoare, sporadice 2n afara 3ipetelor 

E:_ predomin sunete asemntoare vocalelor /e, a

-+; lui

%=_ acord aten3ie frecvent vocilor din jur 

%@_ pare s-l asculte pe vorbitor 

%B_ de multe ori prive0te la cel care-i vorbe0te 0i ca rspuns z8mbe0te

E=_ are un 3ipt special pentru foame

E@_ apar elemente de lalalizare

EB_ dezvolt semne vocale deosebite pentru plcere

;+2 lui

%_ rspunde vorbitorului, uirt8ndu-se direct la fa3a acestuia

%J_ fixeaz privirea 2n mod regulat pe vorbitor 

- 1> -

Page 103: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 103/111

Curs Autism  Pagina 103 din 111

%_ urmre0te frecvent gura 0i buzele vorbitorului

E_ rspunde ocazional stimulului sonor sau vorbirii prin vocalizri 0i lalalizri

4silabiside5

EJ_ 2n timpul jocului cu adultul folose0te silabisideE_ lalalizeaz des cu sau mai multe silabe care 2ncep s se diferen3ieze

2+1 lui

%1>_ 20i 2ntoarce capul 2n mod deliberat ctre sursa de zgomot

%11_ /mtur cu privirea 2ncperea 2n cutarea vorbitorului

%1_ este frecvent tulburat 4speriat5 la voci rstiteE1>_ r8de deseori 2n jocul cu obiectele

E11_ lalalizeaz 2n mod regulat cu serii de sunete, mai ales 2n situa3ii de confort

 psihic

E1_ apar consoanele bilabiale6 /b, p, m

1+# lui%1:_ localizeaz regulat 0i cu acurate3e sursa vocii umane

%1=_ 20i recunoa0pte numele 0i rspunbde la nume

%1@_ cel mai adesea se opre0te din pl8ns c8nd cineva 2i vorbe0te

E1:_ apar sunete asemntoare vocalelor /o 0i u

E1=_ exprim suprarea 0i disconfortul prin alte forme vocale 2n afara 3iptului

E1@_ de obicei se oprte0te din lalalizare ca rspuns la stimulul vocal. &neori se

continu lalalizarea, dar pentru o scurt perioad de timp

#+( lui

- 1>: -

Page 104: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 104/111

Curs Autism  Pagina 104 din 111

%1B_ pare s 2n3eleag 0i s diferen3ieze dup expresiile faciale, mi0crile

corpului 0i ton semnifica3iile generale ale amenin3rii, ale suprrii, ale vocii

 prietenoase 0i ale celei care 2l cert

%1_ pare s 2n3eleag semnifica3ia pentru /mama, papa, pa%1J_ se pre0te sau se re3ine 2n cel pu3in jumtate din cazuri ca rspuns la nega3ie

4$&\5

E1B_ ia ini3iativa de a vocaliza 0i de a lalaliza 2n interac3iunea direct cu adultul

E1_ c8teodat vocalizeaz cu = sau mai multe silabe

E1J_ se joac produc8nd, emi38nd sunete 0i zgomote 2n timp ce este singur sau

cu al3ii

(+5 lui

%1_ pare s recunoasc numele membrilor familiei 2n conversa3ia curent, chiar

c8nd persoana amintit nu e de fa3

%>_ 2n3elege 0i rspunde cu gesturi adecvate la cuvintele6 /vino\,sus\, mricel\,

 pa\%1_ acord aten3ie muzicii sau c8ntatului

E1_ 2ncepe lalalizri formate din combina3iin de silabe diferite

E>_ 2n cel pu3in o jumtate din cazuri rspunde prin vocalizri c8nd e strigat pe

nume

E1_ folose0te unele expresii cu contururi asemntoare de cuvinte, 2nc8t pare s

numeasc lucruri din ambian3a sa 2ntr-un limbaj propriu

5+9 lui

%_ pare frecvent c ascult conversa3ia adul3ilor 

%:_ 2n mod regulat se opre0te c8nd e strigat

%=_ pare s recunoasc dup dup denumire c8teva obiecte comune

E_ c8teodat lalalizeaz 2n contururi vocale, propozi3ionale 4secven3e vocale

mai lungi,cu intona3ie5. atricea vocal a vorbirii

- 1>= -

Page 105: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 105/111

Curs Autism  Pagina 105 din 111

E:_ se joac K imit jocuri de m8ini 2nso3ite de expresii stereotip 4/cucu-bau\5

E=_ c8teodat /fredoneaz singur melodii familiare

9+ lui%@_ pare s 2n3eleag c8teva cereri verbale care impl,ic 2n3elegerea unor verbe

%B_ 2n mod regulat 20i opre0te activitatea la nega3ie

%_ 2ncepe s se uite cu interes la poze 2n timp ce acestea sunt m8nuite de adult

4maximum 15

E@_ folose0te c8teva gesturi cu semnifica3ie

EB_ 2ncepe s imite sunete, mai ales vocale, dup modelul dat de adultE_ enun3urile con3in acum mai multe consoane dec8t cele anterioare

+-/ lui

%J_ pare s asculte cu plcere cuvinte noi

%_ 2n general e capabil s asculte conversa3ia altora far s par distras de alte

surse de zgomot%:>_ 2n mod frecvent ofer la cerere o jucrie sau un alt obiect

EJ_ apar primele cuvinte6 tata, mama., nume de animal preferat sau de jucrie

 preferat

E_ are c8teva exclama3ii6 oh, ah\

E:>_ apare jargonofazia 4enun3uri scurte din :-= silabe sau chiar mai multe, fr

cuvinte autentice5. E matricea limbajului de mai t8rziu

-/+-- lui

%:1_ execut comnenzi simple 42n afar de cele de a da 0i de a lua5

%:_ pare s 2n3eleag 2ntrebri simple precum6 /unde e mingeaT

%::_ rspunde la muzic ritmic prin mi0cri ale m8inii 0i ale corpului 2n acela0i

timp

E:1_ frecvent spar con3inuturi jargonofazice 2n timp c se joac singur 

- 1>@ -

Page 106: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 106/111

Curs Autism  Pagina 106 din 111

E:_ ini3iaz el jocuri de gesturi 0i de cuvinte

E::_ pentru prima oar 2ncerc s imite cuvinte

--+-; lui%:=_ demonstreaz 2n3elegerea mai multor 2ntrebri prin rspunsuri de gesturi

adecvate

%:@_ pe o perioad mai prelungit de timp se poate concentra pe mai multe

 propozi3ii adresate lui. %spunde.

%:B_ la comanda verbal cu gestul adecvat c8nd i se spune

E:=_ /f pa\ execut 0i spune /paE:@_ /vorbe0tecadul3ilor 0i jucriilor

E:B_ rspunde frecvent la c8ntece sau rime prin jargonofazie

-;+-1 lui

%:_ 2n fiecare sptm8n pare s 2n3eleag alte cuvinte noi%:J_ pare s 2n3eleag dispozi3ia psihic a vorbitorilor

%:_ men3ine interesul 1- pentru imaginile pe care i le denume0te adultul

E:_ folose0te @ sau mai multe cuvinte 2n mod constant

E:J_ 2ncearc s ob3in obiectele dorite indic8ndu-le cu m8na 0i folosind 2n

acela0i timp emisii vocale

E:_ jargonofazia se impregneaz cu cuvinte noi

-1+-( lui

%=>_ demonstrez 2n3elegerea unei comenzi select8nd 0i aduc8nd la cerere din

alt camer un obiect familiar denumit 4se d comanda fr gest5

%=1_ recunoa0te 0i identific mai multe obiecte sau imagini ale acestora c8nd

sunt denumite

%=_ 2n mod clar recunoa0te numele diferitelor pr3i ale schemei corporale

- 1>B -

Page 107: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 107/111

Curs Autism  Pagina 107 din 111

E=>_ 2n mod consecvent folose0te B- cuvinte corecte 4chiar mai multe5

E=1_ apar consoane ca /d, si /n

E=_ multe cuvinte K substantive corecte ` gest

 -(+-9 lui

%=:_ 2n3elege 0i execut comenzi formate din secven3e consecutive 4Ex6 /ia

mingea de pe pat 0i pune-o pe mas\5

%==_ 20i aminte0te 0i acord semnifica3ie adecvat noilor cuvinte pe categorii de

func3ionalitate

%=@_ la cerere identific sau mai multe obiecte dintr-un grup de = lucrurifamiliare

E=:_ 2ncepe prin a folosi mai multe cuvinte dec8t gesturi pentru a-0i exprima

nevoile 0i dorin3ele 4limbajul mimico-gesticulare scade5

E==_ 2ncepe s repete cuvinte auzite 2n conversa3ie

E=@_ demonstreaz o cre0tere continu 0i gradat a vocabularului activ

-9+;/ lui

%=B_ la cerere verbal indic mai multe pr3i din schema corporal 0i facial

%=_ demonstreaz 2n3elegere prin rspunsuri adecvate la comenzi ca6 /stai

 jos\, /vino aici\, /opre0tete\

%=J_ 2n3elege 0i demonstreaz diferen3ierea 2ntre pronumele personal dup

 persoan 4d-mi mie\ d-i lui\5

E=B_ imit propozi3ii formate din -: cuvinte

E=_ imit onomatopee 2n jur 

E=J_ are un vocabular activ de 1>-> cuvinte 4cu care face propozi3ii5

;/+;; lui

%=_ execut o serie de sau mai multe comenzi, dar legate

%@>_ zilnic recunoa0te cuvinte noi

- 1> -

Page 108: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 108/111

Curs Autism  Pagina 108 din 111

%@1_c8nd sunt denumite, recunoa0te 0i identific aproape toate obiectele

comune sau imagini ale acestora

E=_ apar propozi3ii simple

E@>_ 2n fiecare sptm8n folose0te cuvinte noiE@1_ /poveste0te folosind o combina3ie de jargou propriu ` cuvinte inteligibile

;;+;1 lui

%@_ alege la cerere un obiect dintr-un grup de @ sau mai multe obiecte diferite

%@:_ pare s 2n3eleag succesiunea logic a enun3urilor verbale 0i nu pare s se

opreasc la semnifica3ia izolat a cuvintelor %@=_ 2n3elege majoritatea propozi3iilor dezvoltate 0i a frazelor 

E@_ folose0te propozi3ii din : cuvinte

E@:_ se refer la sine cu numele propriu 2ntrebuin3at la persoana a III-a singular 

E@=_ 2ncepe s foloseasc c8teva pronume, dar face erori de sintax

;1+;5 lui%@@_ demonstreaz 2n3elegerea unor verbe ilustrate grafic 4imagini ac3iuni5.

Alege corect o imagine care arat o persoan m8nc8nd 4B imagini - ac3iune5

%@B_ la cerere arat pr3i mai mici din schema corporal 4brbie, umr5

%@_ recunoa0te 0i identific persoane de diferite grade de rudenie 4bunicul,

 bunica, sora5

E@@_ folose0te frecvent propozi3ii din -: cuvinte

E@B_ folose0te corect 0i des6 /eu, tu, el, mie

E@_ formuleaz cereri de ajutor pentru nevoi personale

;5+2/ lui

%@J_ demonstreaz 2n3elegerea obiectelor definite prin func3ie 4B- poze-

ac3iuni6 /cu ce m8ncmT5

- 1>J -

Page 109: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 109/111

Curs Autism  Pagina 109 din 111

%@_ 2n3elege diferen3ierile 2n func3ie de mrime 4alege corect ppu0a mic,

mare dintr-un grup de obiecte familiare5

%B>_ recunoa0te numele 0i imaginea celor mai multe obiecte comune. Execut

comenzi cu prepozi3iile6 2n, pe, l8ngE@J_ nume0te corect cel pu3in o culoare . )e refer la lucruri care nu sunt /aici

sau la evenimente care nu se 2nt8mpl /acum

E@_ se stabilizeaz referirea la sine cu /eu stabilizat

EB>_ repet corect sau mai multe numerale

2/+22 lui%B1_ demonstreaz 2n3elegerea vorbelor uzuale

%B_ 2n3elege fraze lungi 0i complexe

%B:_ 2n3elege majoritatea adjectivelor comune

EB1_ 20i spune sexul c8nd este 2ntrebat

EB_ dac deseneaz, vorbe0te 0i denume0te ce a desenat

EB_ c8nd e 2ntrebat spune numele 0i prenumele

22+2( lui

%B=_ dovede0te interes pentru explica3iile privind cum 0i de ce

%B@_ execut o comand format din : secven3e simple legate

%BB_ demonstrez 2n3elegerea prepozi3iilor6 sub, 2n fa3, 2n spate

EB=_ 2n mod regulat relateaz experien3e din trecutul apropiat

EB@_ folose0te corect formele verbale 2n relatarea?povestirea dup imagini

EBB_ folose0te substantivele la plural 2n mod corect. )e b8lb8ie uneori din

dorin3a de a spune c8t mai multe. Apar 2ntrebri referitoare la timp 4c8ndT5, 0i

cauzalitate 4de ceT5

Coeficientul verbal UD se calculeaz dup formula6

- 1> -

Page 110: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 110/111

Curs Autism  Pagina 110 din 111

Dr`De

 

UD_ ]1>>

  Dc

Dr _ v8rsta limbajului receptiv

De _ v8rsta limbajului expresiv

Dc _ v8rsta cronologic a limbajului

INDICI DE DE?,OLTARE A LI!0AULUI LA CO*IL' CORO0ORAIINDICI DE DE?,OLTARE A LI!0AULUI LA CO*IL' CORO0ORAI 

CU INDICI DE DE?,OLTARE *&I<O+!OTORIE 0RUNET+LE&INEJCU INDICI DE DE?,OLTARE *&I<O+!OTORIE 0RUNET+LE&INEJ

LUNA ITE!UL1 lun 1. %eac3ioneaz la zgomote puternice 4sonerie5.

. ipete diferen3iate de durere, jen, foame.:. )unete guturale 4nearticulate5.

=. !argarisire vocal.

luni @. Apar sunete cu o melodie asemntoare sunetelor articulate

2ntr-un joc sonor.

B. %eac3ioneaz pozitiv la vocea uman.: luni . Apar primele vocalizri.

J. [8mbe0te la incitarea adultului.

. Apar sunete articulate sub forma unor silabe, ing8n sunete

vocale ` consoane posterioare.

1>. Apar fenomene de reduplicare 4dac este incitat5.

= luni 11. %spuns vocal la stimulrile din afar cu nuan3 afectiv.

1. Docalizeaz 2ntr-un joc sonor spontan.

1:. raduce vocalic plcerea 0i starea de confort.@ luni 1=. %spunde cu sunete articulate c8nd i se vorbe0te.

- 11> -

Page 111: Autism Modul i

8/12/2019 Autism Modul i

http://slidepdf.com/reader/full/autism-modul-i 111/111

Curs Autism  Pagina 111 din 111

1@. !8ngure0te dup mas 0i 2nainte de a adormi.

1B. )coate 3ipete de bucurie 2n rela3iile afective pozitive.

B luni 1. raduce vocalic plcerea c8nt8nd sau g8ngurind.

1J. Articuleaz mai multe silabe 2n vocalizri spontane-g8ngurit.1. "eag primele silabe sub forma unor cuvinte ma-ma, ta-ta, ba-

 ba.

>. %spunde 2n mod obi0nuit prin silabe cu ondula3ii afective 2n

cadrul unui dialog.

1. istinge cuvintele prietene0ti de cele de dojan. luni . uferen3ierea ondula3iilor, c8nt pe diferite tonuri. )e poate

stabili un dialog cu copilul.

:. raduce vocalic faptul de recunoa0tere.

=. raduce vocalic, satisf ac3ia sa c8nd atinge un obiect. "alalizare.

J luni @. Emite sunete vocale de felul interjec3iilor 4Interjec3ii vocalice5.

B. Cuvintele familiare 2i atrag aten3ia 4adaptri condi3ionate la

diferite cuvinte5 ma-ma, ta-ta.

. %eac3ioneaz la comenzi verbale. luni J. Imit sunete care devin din ce 2n ce mai expresive.

. ;n3elege gesturile 0i ordinile simple.

:>. %spunde la revedere, pa, mul3umesc.

:1. %ecunoa0te c8teva obiecte familiare dup denumire.