Atractivitatea fizică

5
Atractivitatea fizică - eseu În acest studiu este vorba despre avantajele atractivității fizice. Atractivitatea fizică contează în anumite joburi, cum ar fi locurile de muncă în care angajatul ia contact direct cu clientul. Această atractivitate fizică poate aduce beneficii unei companii, iar această atractivitate nu trebuie să fie doar fizică, ci trebuie să țină și de comportamentul angajatului, care trebuie să fie exemplar. În general, primul lucru pe care îl observăm când întâlnim o persoană străină este aspectul fizic. Acesta se referă la cum e persoana respectivă îmbrăcată, dacă e curată sau nu, și adesea implică o evaluare a atractivității ei fizice. Oamenii au tendința de a cădea de acord în privința atractivității unei persoane. Femeile ale căror chipuri sunt asemănătoare celor de copii, sunt percepute ca fiind atractive. De exemplu, fotografiile femeilor cu ochi mari și depărtați, cu nasul mic și cu bărbii fine, sunt percepute ca fiind atractive. Chiar dacă studiile demonstrează că aspectul fizic contează și că frumusețea este echivalată cu concepte precum că „frumos = deștept” , „frumos = de succes” sau „frumos = important ca valoare”, nu sunt de acord cu anumite privilegii pe care le au „oamenii frumoși” în comparație cu „oamenii mai puțin frumoși” care sunt lipsiți de aceste privilegii. De exemplu, nu putem spune că un contabil care nu este chiar frumos, nu este și

description

atractivitatea fizica

Transcript of Atractivitatea fizică

Page 1: Atractivitatea fizică

Atractivitatea fizică - eseu

În acest studiu este vorba despre avantajele atractivității fizice. Atractivitatea fizică

contează în anumite joburi, cum ar fi locurile de muncă în care angajatul ia contact direct cu

clientul. Această atractivitate fizică poate aduce beneficii unei companii, iar această atractivitate

nu trebuie să fie doar fizică, ci trebuie să țină și de comportamentul angajatului, care trebuie să

fie exemplar.

În general, primul lucru pe care îl observăm când întâlnim o persoană străină este

aspectul fizic. Acesta se referă la cum e persoana respectivă îmbrăcată, dacă e curată sau nu, și

adesea implică o evaluare a atractivității ei fizice. Oamenii au tendința de a cădea de acord în

privința atractivității unei persoane. Femeile ale căror chipuri sunt asemănătoare celor de copii,

sunt percepute ca fiind atractive. De exemplu, fotografiile femeilor cu ochi mari și depărtați, cu

nasul mic și cu bărbii fine, sunt percepute ca fiind atractive.

Chiar dacă studiile demonstrează că aspectul fizic contează și că frumusețea este

echivalată cu concepte precum că „frumos = deștept” , „frumos = de succes” sau „frumos =

important ca valoare”, nu sunt de acord cu anumite privilegii pe care le au „oamenii frumoși” în

comparație cu „oamenii mai puțin frumoși” care sunt lipsiți de aceste privilegii. De exemplu, nu

putem spune că un contabil care nu este chiar frumos, nu este și deștept sau nu putem spune că o

chelneriță care arată bine din punct de vedere fizic este și deșteaptă.

Într-adevăr sunt de acord cu anumite avantaje ale atractivității fizice cum ar fi găsirea mai

ușor a unor prieteni de încredere, sau captarea mai ușoară a atenției, dar nu mi se pare corect ca

un om care arată bine din punct de vedere fizic să aibă sentințe mai ușoare în cazul unei crime,

sau să nu fie considerat periculos pentru populație doar pentru că „arată bine”.

Două principii cu privire la atractivitatea fizică sunt principul contrastului și principiul

asocierii. Principiului contrastului poate împiedica atracția unor anumite persoane, spre exemplu

când comunici cu o persoană atractivă fizic și una mai puțin atractivă participă la discuție,

aceasta din urmă ar fi considerată mai puțin atractivă decât în realitate. Iar principiul asocierii

este folosit atunci când producătorii de reclame asociază produsul lor cu o persoană atractivă

fizic.

Page 2: Atractivitatea fizică

Deși atractivitatea fizică la locul de muncă contează și aduce și totodată beneficii unei

companii, precum creșterea profitului, în spatele unei companii nu pot fi doar persoane atractive

fizic, deci sunt și persoane mai puțin atractive fizic care sunt indispensabile. Totodată studiul

arată că persoanele cu aspect fizic plăcut câștigă mai mult decât media unui angajat, iar

persoanele mai puțin „frumoase” ies în pierdere. Nu mi se pare a fi corect această atribuire

deoarece fiecare persoană ar trebui plătită exact pentru munca pe care o face.

Nu sunt de acord cu afirmația că oamenii frumoși sunt și deștepți, deoarece sunt și

oameni care nu sunt atractivi fizic dar care sunt mult mai deștepți față de cei care au o

atractivitate fizică mai mare, dar nu spun că nu sunt și oameni atractiv fizic cu o capacitate a

minții extrem de mare. Totul depinde de fiecare om în parte. Toți suntem diferiți. Nu putem

spune că, dacă o persoană este frumoasă și deșteaptă atunci toate persoanele frumoase sunt

deștepte.

În cazul atractivității s-a format un stereotip și acela este că ”ceea ce este frumos este

bun”. Oamenii atractivi sunt adesea văzuți într-o lumină favorabilă față de cei neatractivi și de

asemenea sunt tratați cu mai mult respect, deși părerea mea este că trebuie să respectăm oamenii

și să ii tratăm la fel indiferent de felul în care arată.

Un aspect negativ ce ține de atractivitatea fizică este acela că unele persoane ce o dețin

profită de acest avantaj și încalcă anumite principii ce țin de morală. De exemplu, la un job

candidează două persoane, una cu atractivitate fizică plăcută și una cu atractivitate mai puțin

plăcută. Acea persoană cu atractivitate fizică plăcută profită de acest avantaj și încearcă să

câștige postul prin alte căi, cum ar fi avansurile sexuale făcute angajatorului. Deși sunt angajatori

care cedează în fața acestei atractivități indiferent de capacitatea intelectuală a candidatei, sunt și

angajatori care resping asta, mai ales în companiile mari unde este nevoie de personal calificat și

onest, care își câștigă locul cinstit.

O persoană care are atractivitate fizică ridicată este acea persoană care trebuie să arate

bine din mai multe puncte de vedere, cum ar fi părul, corpul, să fie aranjată bine, condiția fizică

să fie bună, să aibă o viață sănătoasă, să aibă un aspect tineresc, indiferent de vârstă, pe care să il

mențină, să aibă o anumită postură, să zâmbească tot timpul indiferent de situație, mai ales la

locul de muncă. Această persoană trebuie să se simtă bine în pielea ei, nu trebuie să fie obligată

să facă lucruri care crede că nu i se potrivesc. Această atractivitate este dodandită și întreținută.

Părerea mea este că fiecare persoană are o atractivitate aparte, indiferent de aspectul fizic.

De cele mai multe ori o persoană este atractivă indiferent de aspectul fizic, deși nici acesta nu

Page 3: Atractivitatea fizică

trebuie neglijat, prin simplu fapt că este prietenoasă, sociabilă și are anumite gesturi care ne fac

să o vedem plăcută. O persoană poate deveni atractivă și datorită prietenilor din jurul ei care au

atractivitate fizică, deoarece timpul petrecut în compania lor poate face acea persoană să se

adapteze și să schimbe aspectul fizic ce ține de aceasta. Aspectul fizic poate fi schimbat prin

alegere unei ținute specifice, prin aranjarea părul, prin punerea unui machiaj ( în cazul femeilor),

printr-o viață sănătoasă. Această atractivitate depinde doar de noi, de modul nostru de viață și de

modul de gândire.

Trebuie să avem grijă de frumusețea noastră atât interioară cât și exterioră. Frumusețea

poate fi excesivă, iar în acest caz cred că putem avea de pierdut în fața unei frumuseți simple.

Frumusețea este adaptabilă, persoanele care sunt atractive fizic pot învăța și celelalte persoane

cum să fie cât de cât plăcute fizic ca să nu aibă de pierdut.

Ca și concluzie, în ceea ce privește studiul este adevărat tot ceea ce se spune despre cum

judecă clienții coperta unei cărți, deși uneori noi nu trebuie să gândim așa pentru că nu știm exact

conținutul cărții decât după ce o citim. Așa este și omul, judecă ceilalți oameni după frumusețea

fizică, deși ea contează în cea mai mare parte, putem descoperi că un om este frumos în interiorul

lui indiferent de felul în care arată. Iar la locul de muncă cred că frumusețea fizică trebuie

menținută în special pe posturile de front-office acolo unde angajatul ia contact direct cu clientul.