ARTICULATIA TEMPOROMANDIBULARA

Articulatia temporomandibulara apartine aparatului masticator.

Acesta este format din organe pasive (arcurile alveolare, articulatiile

temporomandibulare care le unesc si dintii) si organe active (muschii

masticatori, care au rolul principal in masticatie, si muschii mimicii,

buzele. obrajii, limba si glandele salivare, care au rol auxiliar). Articulatia

temporomandibulara leaga mobil mandibula de baza craniului.

Mandibula se deplaseaza in raport cu maxilele si cu baza craniului, astfel

incat fetele ocluzale ale dintilor intra in contact intre ele, ceea ce permite

prelucrarea mecanica a alimentelor.

In cursul vietii, datorita marii lor plasticitati, articulatiile

temporomandibulare prezinta permanent modificari adaptative. Aceste

modificari sunt determinate si corelate cu eruptiile celor doua dentitii, cu

consistenta alimentelor ingerate, tipul de ocluzie, deglutitie si cu

modificarile imprimate de abraziunea dentara si edentatie.

Modificările pe care le prezintă dinţii în evoluţia filogenetică a

dentiţiei se datorează în primul rând fixării lor numai în oasele

premaxilare, maxilare şi dentale, iar în al doilea rând apariţiei dentiţiei

heterodonte. Masticaţia se perfecţionează la mamifere odată cu

diferenţierea grupelor dentare. Discul articular care compartimentează

cavitatea ATM, apare la primate, fiecare compartiment fiind sediul unui

anumit tip de mişcare.

La om, articulatia temporomandibulara prezinta urmatoarele

particularitati:

- este cea mai evoluata si cea mai complexa articulatie din organism,

avand cea mai mare solicitare functionala; are rol principal in masticatie,

dar intervine si in deglutitie, fonatie si mimica;

1

- prin articulatia temporomandibulara, un singur os (mandibula) se

articuleaza mobil si biarticular cu baza craniului;

- prezenta discului articular transforma aceasta articulatie in patru

articulatii cu sinoviale proprii, asfel incat, din punct de vedere functional,

prin cresterea gradului de mobilitate, articulatia temporomandibulara

poate fi considerata o articulatie sferoidala;

- deoarece omul este omnivor, morfologia si miscarile articulatiei prezinta

particularitati care amintesc de articulatiile tipurilor de mamifere (fosa

mandibulara este infundata, in mod asemanator cavitatii glenoide a

carnivorelor, forma condilului mandibulei este asemanatoare cu a

ierbivorelor, iar oblicitatea fetei articulare a capului mandibulei este

intermediara intre orientarea transversala- de la carnivore si cea sagitala

- de la rozatoare);

- pozitia bipeda, locomotia si masticatia determina aparitia proc.

mastoid, micsorarea fetei, lăţirea mandibulei si dezvoltarea tuberculului

articular; aparitia tuberculului articular previne lovirea gonionului de

elementele gâtului, ceea ce ar limita deschiderea gurii in conditiile in care

gâtul s-a verticalizat, iar baza craniului s-a deplasat (astfel incat gaura

occipitala, din posterioara, devine inferioara, iar condilii capata orientare

oblica;

- mijloacele de unire sunt laxe, ceea ce permite miscari variate care, prin

translatia si rotatia capului articular, intervin in deschiderea/inchiderea

gurii si in miscarea de lateralitate;

-este singura articulatie din organism in care cele doua fete articulare

sunt convexe, incongruenta dintre ele fiind anulata de discul articular;

- masticatia este completata cu miscari ale limbii, buzelor si obrajilor;

- miscarile mandibulei intervin, de asemenea, in deglutitie si fonatie.

Omul preia miscarea in balama de la carnivore, in vederea

sectionarii alimentelor si miscarile de propulsie si retropulsie de la

2

rozatoare. Datorita miscarilor de lateralitate si in balama, se realizeaza

fragmentarea si zdrobirea alimentelor.

Structura articulatiei temporomandibulare

Articulatia temporomandibulara este, din punct de vedere

structural, o diartroza bicondiliana.

Fetele articulare apartin solzului temporalului (fosa mandibulara si

tuberculul articular) si mandibulei (capul mandibulei).

Fosa mandibulara are, din profil, forma literei S, cu axul mare

orientat oblic, spre posterior si medial. La nou-nascut este putin adanca,

avand diametrele sagital si transversal egale. Ea castiga forma boltita

dupa varsta de 6 ani si creste rapid in adancime dupa eruptia primului

molar de lapte. La primate, ea este plana, fundul ei avand o grosime de

6-9 mm. La adult ea este adancita, cu o grosime de 1 -3 mm, avand

diametrul transversal mai mare decat cel sagital.

Explorarea fetelor articulare se realizeaza prin radiografie

transcraniana, tomografie, radiografie panoramica si tomografie

computerizată.

Fundul fosei mandibulare este foarte subţire, ceea ce permite

propagarea prin continuitate a procesului septic în artritele

temporomandibulare, cu apariţia osteitelor temporale şi a abceselor

subdurale.

În lovirile mentonului, când corpul mandibulei nu cedează, are loc

fractura acestei lame osoase, urmată de pătrunderea condilului în fosa

craniană medie.

Cunoaşterea cât mai exactă a configuraţiei fosei mandibulare este

necesară, pentru a preveni lezarea cavităţii timpanice sau pătrunderea în

fosa craniană medie în timpul artroscopiei.

Tuberculul articular este specific omului, apariţia sa fiid legată de

ortostatism. El continuă medial proc. zigomatic al temporalului, fiind

3

situat anterior de fosa mandibulei. Este convex în plan sagital şi concav

în sens transversal. Este împărţit de o creastă transversală într-un

segment posterior articular şi un segment anterior nearticular. Segmentul

posterior este acoperit de fibrocartilaj. Muchia sa anterioară reprezintă

limita anterioară a deplasării fiziologice a capului mandibular.

Capul mandibulei prelungeşte în sus condilul, prezentând un

segment antero-superior (convex în plan sagital şi plan sau uşor convex

în plan transversal) şi un segment postero-superior (dispus aproape

vertical, convex atât în sens sagital, cât şi în sens transversal) care se

continuă cu marginea posterioară a ramurii mandibulei. Între cele două

segmente se află a creastă transversală, paralelă cu axul mare al capului

mandibulei. Faţa articulară este reprezentată numai de versantul antero-

superior, este mai mică decât faţa articulară temporală. În mod normal,

capul mandibulei este stabilizat pe panta tuberculului articular prin

stopurile ocluzale şi contracţiile muşchilor pterigoidieni laterali şi

digastrici.

Odată cu înaintarea în vârstă capul mandibulei are tendinţa de

aplatizare. În edentaţii şi abraziuni dentare, capul mandibulei alunecă

posterior până în dreptul fisurii pietrotimpanice, comprimând fundul fosei

mandibulare, pereţii urechii medii şi tuba auditivă, nv. auriculotemporal,

coarda timpanului. În timp, se produce resorbţia sau perforarea părţii

anterioare a discului. Aceste compresiuni generează sindromul Costen-

Dechaume (acufene, otalgii, cefalee, trismus, limitarea miăcărilor în

articulaţie). În acest sindrom, mişcările de propulsie şi lateralitate ale

mandibulei nu sunt precedate de coborâre, capul deplasându-se

orizontal.

Fetele articulare au rolul de a proteja osul subiacent. In unele cazuri, în

evolutia traumatismelor (fracturi condiliene intraarticulare, fracturi ale

fosei mandibulare, plăgi articulare) şi a supuratiilor loco regionale

4

(otomastoidite sau ale ramurii mandibulei, parotidite) are loc necroza

fetelor articulare, cu formarea unui tesut osos care sudeaza mandibula la

osul temporal. Aceasta realizează anchiloza temporomandibulară, care

se manifesta clinic prin absenta totală a miscarilor mandibulei, având ca

substrat atrofia şi transformarea scleroasa, cu calcificare şi osificare a

muschilor masticatori.

Incongruenţa dintre fosa mandibulară şi capul mandibulei este

compensată de discul articular şi de capsula articulară care se inseră în

interiorul fosei mandibulei pe fisura pietrotimpanică, micşorând astfel

diametrul anteroposterior al fosei.

Discul articular este un fibrocartilaj biconcav, interpus între feţele

articulare ale celor două oase, cu extremităţile rasfrânte, inserate pe

condilul mandibulei. Uneori discul poate fi perforat.

Dispunerea discului articular măreşte numărul gradelor de mobilitate a

articulaţiei, transformând-o dintr-o articulaţie elipsoidală, din pdvd

morfologic, intr-o articulatie sferoidala din pdvd functional. După vârsta

de 40 de ani, discul se subtiază şi se poate perfora. De asemenea, el se

atrofiază consecutiv uzurilor dentare patologice, a edentaţiilor şi

restaurărilor protetice incorecte. Pot apare dureri în articulaţie, însotite de

limitarea sau chiar blocarea mişcărilor în articulaţie.

Pentru evidenţierea discului articular se foloseşte metoda

rezonanţei magnetice. La bolnavii prezentând dureri în ATM, consecutive

dislocării discului articular, în capsulă şi în insertiile posterioare ale

discului, s-a constatat prezenta arteriolelor, partial obliterate si scaderea

cantitatii de fibre elastice.

Mijloacele de unire sunt reprezetate de capsula si ligamentele

articulare. Capsula inveleste elementele osoase ale articulatiei, fiind

relativ elastică, permite efectuarea unor miscari ample. Partea sa

posterioara este foarte bogată in fibre elastice, ce contribuie la limitarea

5

deplasarii exagerate a colului in propulsie si la readucerea capului

mandibulei in pozitie initiala. Capsula intervine in limitarea miscarilor de

lateralitate ale mandibulei si in protectia fetelor articulare.

Ligamentele sunt capsulare (lateral si medial) si extracapsulare

(stilomandibular, sfenomandibular si rafeul pterigomandibular).

Ligamentele capsulare intervin in deplasarea pasiva a discului

articular, in timpul alunecarilor pe care le executa capul mandibulei. In

rest rolul mecanic al ligg. extracapsulare este extrem de redus.

Lig. lateral limiteaza deplasarea capului mandibulei spre posterior,

prin fibrele orizontale, si impiedica excesul rotatiei in timpul deschiderii

gurii, prin fibrele oblice.

Lig. stilomandibular limiteaza propulsia exagerata, lig.

sfenomandibular limiteaza miscarile de lateralitate si deschiderea gurii iar

rafeul pterigomandibular limiteaza coborârea exagerata a mandibulei. În

deschiderea amplă a gurii este puternic intins, proieminent sub mucoasă,

constituind un reper în anestezia n. alveolar inferior. Superior rafeul este

încrucisat de a. temporală.

În edentatia totală capsula si ligamentele devin mai laxe.

Mijloacele de alunecare sunt reprezentate de membrana sinovială

şi lichidul sinovial.

ATM este in raport cu regiunea parotideomaseterină, cu nv.

auriculotemporal, art. maxilară, nv. alveolar inferior si lingual.

Artritele acute nespecifice pot avea drept sursă propagarea

infectiilor in abcesele parotidiene, osteite mandibulare, ale osului

timpanic, otite medii supurate, abcese ale fosei temporale. Artrita TBC

poate avea ca sursa stânca temporalului, ramura mandibulei, limfonodulii

preauriculari.

În traumatismele aplicate pe menton, condilul mandibulei poate

fractura tuberculul postglenoidal pătrunzând în meatul acustic (la

6

primate, are rol în protejarea porţiunii timpanice a osului temporal de

forţele de presiune degajate de masticaţie).

În otitele externe pot apare dureri în masticaţie.

În abraziunile dentare întinse sau în edentaţii, condilul mandibulei

alunecă spre posterior, ceea ce duce la cefalee şi otalgii.

Luxatiile anterioare se produc in caderi pe mandibula cu gura deschisa,

in urma loviturilor aplicate in sens postero-anterior pe ramura mandibulei,

in deschiderea exagerata a cavitatii bucale (cascat, voma) sau in urma

unor manevre medicale incorect executate (de exemplu: apasarea prea

puternica pe mandibula in timpul extractiilor dentare, in laringoscopie sau

in intubatii traheale).

Capul mandibulei si discul se deplaseaza in exces, ajungand

anterior de tuberculul articular, pe versantul lui nearticular. Revenirea

capului in pozitie normala este blocata atat de proeminenta tuberculului

articular, cat si de discul articular care revine in fosa mandibulara unde

se poate plicatura. Daca ligamentele prezinta o laxitate crescuta, exista

posibilitatea recidivarii luxatiei.

Conformatiile anatomice particulare ale elementelor care compun

articulatia temporomandibulara (fosa mandibulara putin excavata, panta

stearsa a tuberculului articular, laxitatea mijloacelor de unire sau

hipotonia muschilor masticatori) au rolul de factori favorizanti in

producerea luxatiilor anterioare.

Interventii chirurgicale pe articulatia temporomandibulara

Artroscopia are in prezent un loc predominant in terapia

chirurgicala a tulburarilor ATM (dureri, luxatii recidivante

temporomandibulare). Ea permite sectionarea aderentelor existente in

ATM, netezirea fetelor articulare, fixarea discului articular dupa ce a fost

redus in pozitie corecta, indepartarea unor fragmente de disc sau os din

7

articulatie, care impiedica miscarile condilului, irigatia articulatiei si

prelevarea fragmentelor bioptice.

Meniscectomia se utilizeaza in fragmentari ale discului articular

care pot fi indepartate prin deschiderea capsulei articulare sau prin

artroscopie.

Inlocuirea discului articular cu discuri de teflon sau acrilat nu a dat

rezultate, articulatia operata pierzand in timp din mobilitate si ajungandu-

se la anchiloze temporomandibulare.

Repozitionarea discului articular consta in aducerea acestuia in

pozitia normala. Discul se elibereaza de aderente, se "intinde" etalandu-

se daca a fost plicaturat, si se fixeaza dupa deplasarea sa postero-

laterala cu fire de sutura sau prin electrocoagulare bipolara, urmarindu-

se realizarea unei cicatrice retractile. Se poate folosi termocoagularea cu

laser a frâului meniscal posterior.

Discopexia consta in fixarea extremitatii posterioare a discului

articular la condilul mandibular.

Eminectomia consta in rezectia tuberculului zigomatic (eminentei

articulare) a osului temporal pana la marginea inferioara a arcadei

zigomatice.

La persoanele varstnice cu luxatii cronice recidivante, se indeparteaza

obstacolele care impiedica revenirea condilului luxat in fosa articulara.

In luxatiile cronice recidivante se urmareste marirea dimensiunilor

tuberculului zigomatic, creandu-se astfel un obstacol in deplasarea

anterioara a condilului. Se poate rezeca o portiune din tuberculul

zigomatic, care se basculeaza inferior in diastazis, introducandu-se un

grefon osos pentru mentinerea pantei. Se poate face o aditie anterior de

tubercul, cu grefon osos tibial.

8

Se poate preleva un fragment din arcada zigomatica, (care se

introduce anterior de tuberculul zigomatic), din creasta iliaca sau ma-

teriale aloplastice (ceramohidroxiapatita).

Interventii asupra condilului mandibular vizeaza netezirea fetei

articulare a condilului, in cazul unor osteofite, cu ajutorul unei răzuşe. Se

poate practica o condilectomie de 2-4 mm (rezectia capului mandibulei,

care apoi se rotunjeste pentru a se obtine o cicatrizare fibroasa).

Tratamentul anchilozei temporomandibulare urmareste

indepartarea blocului osos existent intre fosa mandibulara si condilul

mandibulei, cu realizarea unei neoarticulatii temporomandibulare.

Dupa rezectia blocului anchilotic, se interpune fie folie de silicon

(Krugel), fie piele totala (Val. Popescu), fie o proteza articulara si

condiliana (Striker), care consta intr-o proteza confectionata din titan si

substituie atat capul mandibulei, cat si fosa mandibulara.

Miscarile in articulatia temporomantdibulara

In articulatia temporomandibulara se realizeaza: miscari

masticatorii (au loc in timpul prehensiunii si mestecarii alimentelor) si

miscari pe gol (au loc in absenta alimentelor in cavitatea bucala, fiind

legate de vorbire, cantat etc).

Dinamica (cinematica) mandibulara constituie un act motor

complex, incluzand toate miscarile mandibulei care au loc in cursul

exercitarii tuturor functiilor pe care le prezinta aparatul dentomaxilar.

Efectuarea acestor miscari implica o anumita succesiune a contractiei

diverselor grupe musculare, ceea ce necesita mecanisme reglatoare

care se intrica intre ele. Majoritatea miscarilor executate in articulatia

temporomandibulara sunt automate, functionarea lor avand la baza

reflexe inascute, perfectionate in evolutia filo- si ontogenetica.

9

Contractiile muschilor masticatori au amplitudini inegale. In

conceptia clasica, miscarile se desfasoara in trei planuri, in mod

asemanator miscarilor pe care le desfasoara un corp rigid. In realitate,

ele constau in diverse asociatii de miscari liniare si unghiulare. In acest

sens, se poate considera ca, in realitate, miscarile mandibulei se

desfasoara cu patru grade de libertate.

Diversele pozitii pe care le poate avea mandibula realizeaza relatia

intermaxilara (mandibulocraniana).

Starea de repaus (starea/pozitia de postura PP sau pozitia de

relatie centrica) in articulatia temporomandibulara corespunde

mandibulei coborate, astfel incat arcurile dentare raman in inocluzie,

separate printr-un spatiu de 2-3 mm, numit spatiul de inocluzie

fiziologica.

Miscarile de coborare si ridicare ale mandibulei realizeaza

deschiderea si inchiderea gurii. Ele stau la baza masticatiei si fonatiei. In

aceste miscari, ambii condili ai mandibulei se comporta identic.

Coborarea si ridicarea mandibulei se realizeaza in plan frontal in jurul

unui ax transversal, care trece superior de gaura mandibulei. Axul

miscarii este un ax de compromis, deoarece pozitia sa fata de baza

craniului se deplaseaza in timpul executarii miscarii.

Masticatia consta intr-o alternanta de coborari si ridicari,

declansate prin introducerea alimentelor in cavitatea bucala —>

stimularea receptorilor bucali —> coborarea reflexa a mandibulei cu

deschiderea gurii —> intinderea pasiva a muschilor ridicatori —>

intinderea fusurilor musculare —> reflex miotatic —> contractia

muschilor ridicitori pana la contactul interdentar sau la contactul dinte-bol

—> coborare reflexa.

10

Miscarea de coborare a mandibulei

Masticatia incepe cu deschiderea gurii. Ea se realizeaza prin coborarea

mandibulei, insotita de o usoara rotatie a capului ei. Rotatia condilului se executa pe

discul articular, care ramane pe loc in etajul infradiscal. Prin aceasta, gura se

deschide cu 2-4 mm, astfel incat mandibula coboara din pozitia de ocluzie centrica in

pozitia de repaus.

In aceasta miscare, bratul superior al parghiei, cuprins intre axul miscarii si

capul mandibulei, se roteste spre anterior, iar bratul inferior, cuprins intre unghiul

mandibulei si dintii mandibulari, se roteste spre posterior. La edentatul total, condilii

descriu numai rotatie pura in jurul axei-balama. Rotatia este limitata de punerea in

tensiune a ligg. lateral, pterigo- si sfenomandibular.

In al doilea timp, miscarea de rotatie se asociaza cu translatia anterioara a

capului mandibulei, ceea ce permite o deschidere a gurii de circa 4 cm. In cursul

translatiei, capul mandibulei si discul articular aluneca dinspre posterior spre anterior,

de pe segmentul posterior al tuberculului articular pe fata lui inferioară. Astfel, capul

mandibulei realizeaza mai intai o coborare, apoi o deplasare orizontala, iar in final

coboara. La copil, miscarea de translatie poate avea loc fara coborarea mandibulei.

Miscarea de coborare apare dupa varsta de 7 ani, odata cu dezvoltarea tuberculului

articular. Miscarea concomitenta a capului si a discului este posibila datorita fixarii

elastice a discului de capsula. In cursul acestei miscari, rotatia capului continua.

Coborarea este initiata de mm. pterigoidieni laterali, fibrele lor superioare

tractionand discul, iar fibrele inferioare capul mandibulei; alaturi de acestia intervin

mm. pterigoidieni mediali si fibrele superficiale ale mm. maseteri.

Translatia capului este corelata cu oblicitatea tuberculului anterior, fiind cu atat mai

pronuntata cu cat acesta este mai abrupt.

Miscarea are loc in etajul supradiscal. Excesul de miscare este franat de

intinderea ligg. sfenomandibular, stilomandibular, si lateral,a elementelor retrodiscale

si de intinderea mm. temporali si maseteri. Astfel, mm. temporali si maseteri au rol in

ghidarea miscarii de coborare a mandibulei.

Imediat dupa moarte mandibula cade, sub actiunea gravitatiei si - consecutiv -

relaxarii muschilor ei ridicatori.

Miscarea de ridicare a mandibulei

Inchiderea gurii se realizeaza prin ridicarea mandibulei, astfel incat arcadele

dentare sunt aduse in contact (pozitie ocluzala).

11

Prin contractia muschilor ridicatori se realizeaza pozitia de intercuspidare

maxima (IMA) in care intre dintii antagonisti se stabileste un numar maxim de puncte

sau de suprafete de contact. Aceasta pozitie apare numai dupa eruptia dentara.

Realizarea ei se deprinde timpul vietii. Modul de realizare a contactelor se modifica,

odata cu aparitia abraziunii si a edentatiei partiale.

Capul mandibulei se roteste in sens invers si, impreuna cu discul articular,

parcurge in sens antero-posterior suprafata articulara de pe osul temporal, revenind

in fosa mandibulara. In aceasta miscare, fata articulara convexa a versantului

posterior al tuberculului articular si suprafata ocluzala a arcadelor dentarea se inscriu

pe un arc de cerc cu centrul in orbita.

Ridicarea mandibulei se realizeaza prin contractia simultana si bilaterala a mm.

maseteri, pterigoidieni mediali si temporali,in conditiile relaxarii mm. pterigoidieni

laterali si a muschilor suprahioidieni.

Miscarea de lateralitate a mandibulei (diductie)

Miscarea de lateralitate se realizeaza cu o amplitudine de 6-8 mm in plan

transversal.Prin aceasta miscare,mandibula se deplaseaza alternativ, la dreapta si la

stanga, in plan transversal. Partea spre care se realizeaza deplasarea este partea

activa (lucratoare), iar partea opusa este partea inactiva (nelucratoare, de balans).

Pe parcursul miscarii, unul dintre condili este fix (condil de masticatie, condil pivot) si

se roteste in etajul infradiscal in jurul unui ax vertical care trece prin colul mandibulei,

cand gura este deschisa. EI descrie o deplasare oblica minima spre inferior si lateral,

cu usoare abateri supero-posterioare sau supero-anterioare.

Celalalt condil (condilul de balans), impreuna cu discul articular, se deplaseaza din

fosa mandibulara anterior si in jos, ajungand inferior de tuberculul articular. Miscarea

se executa in etajul supradiscal, dupa un arc de cerc avand centrul in condilul de

masticatie. In acest fel, mandibula se deplaseaza lateral spre condilul de masticatie.

Aceasta miscare se efectueaza cu gura deschisa.

Apoi mandibula este deplasata spre partea opusa, prin schimbarea rolului celor doi

condili, fiecare dintre ei avand astfel alternativ rolul de piesa mobila si de pivot. Prin

miscarea de lateralitate se realizeaza macinarea alimentelor de catre molari. Astfel,

spre deosebire de miscarile de coborare-ridicare si de cele de propulsie-retropulsie,

in miscarea de lateralitate condilii mandibulei se comporta diferit.

Dintii inferiori descriu alternativ arcul de cerc ale caror centre se afla imediat

posterior pe condilul de masticatie, pe axul de compromis al miscarilor de

12

lateralitate.Acest ax este perpendicular pe planul tuberculului articvular si pe cel

simfizar,pe care aluneca incisivii mediali.Solicitarea incisivilor este relativ simetrica,pe

cand cea a molarilor este asimetrica.Fiecare incisiv este solicitat simetric si apasa

alternativ pe vecinii sai mezial si distal.Molarii sunt solicitati asimetric,fiecare molar

maxilar apasand pe vecinul sau distal,iar fiecare molar mandibular pe vecinul sau

proximal.In timpul urmator al masticatiei cand condilii isi schimba intre ei

rolurile,molarul mandibular este impins spre lingual,iar antagonistul sau spre

vestibular.Dintii frontali se deplaseaza pe o distanta egala cu latimea unui incisiv si

jumatate, iar molarii pe o distanta egala cu latimea unuia dintre ei. Macinarea hranei

(frecarea ei de dintii molari) are loc pe partea condilului de masticatie (latura activa).

Contractia m. pterigoidian lateral (care are rol principal) si a m. pterigoidian

medial (care are rol secundar) de aceeasi parte realizeaza rotatia mandibulei de

partea opusa lor. In miscarea de lateralitate spre dreapta, prin contractia m.

pterigoidian lateral stang, condilul stang este deplasat spre anterior, inferior si

medial, in timp ce condilul drept executa rotatia pe loc, astfel incat, prin contractiile

alternative ale celor doi mm. pterigoidieni laterali, mandibula este deplasata,

succesiv, in ambele sensuri. La realizarea acestei miscari contribuie si contractia

unilaterala a m. maseter, a pantecelui posterior al m. digastric, a m. temporal

ipsilateral si a mm. milohioidian si a geniohioidian de aceeasi parte.

Proiectia inainte a mandibulei (propulsia,anteductia, protruzia)

La om se poate realiza anteductie pura, constand numai in translatia

anterioara a mandibulei si a discului articular, fara rotirea condilului in etajul

infradiscal. Prin aceasta miscare, dintii mandibulari sunt purtati anterior de dintii

maxilari corespunzatori, paralel cu planul de ocluzie, arcul inferior depasindu-l cu 4-5

mm, anterior, pe cel superior. Miscarea este executata in primul rand de mm.

pterigoidieni laterali, care tractioneaza prin capul superior discul articular, iar prin cel

inferior - capul mandibulei. In mai mica masura intervin mm. pterigoidieni mediali,

fibrele anterioare ale mm. maseteri si mm. temporali.

Retropulsia (retroductia, proiectia inapoi a mandibulei)

Retropulsia este miscarea in sens invers prin care arcul dentar inferior revine

din protruzie in pozitia initiala. La realizarea ei participa elasticitatea fraului posterior

al discului articular, fibrele posterioare ale mm. temporali, fibrele profunde ale mm.

maseteri, mm. digastrici, milohioidieni si geniohioidieni. Retropulsia propriu-zisa este

13

o miscare fortata, care se realizeaza numai in mod voluntar. Protruzia si retruzia se

executa in plan sagital, in etajul supradiscal.

14