Afectivitatea constituie ansamblul de reacţii psihice ale individului în faţa unor

situaţii ocazionale ale vieţii, fie datorită unor contacte cu lumea externă, fie

datorită unor modificări interne ale persoanei. Ele sunt adesea asociate cu viaţa

instinctivă, gândirea şi activitatea, motiv pentru care acestea mai sunt denumite

şi procese “instinctivo-afective” sau “ideo-afective”.(C. Enăchescu, Tratat de

psihoterapie, Ed Tehnică, 2000, pag 141.)

Între stimulii interni şi realitatea înconjurătoare au loc confruntări şi ciocniri ale

căror efecte sunt tocmai procesele afective. Dacă satisfacerea cerinţelor interne

generează plăcere, satisfacţie, mulţumire, bucurie, entuziasm, nesatisfacerea

lor duce la nemulţumire, indignare, tristeţe.

Real, afectivitatea este fenomenul de rezonanţă al lumii în subiect şi care sae

produce în măsura şi pe măsura dispozitivlor rezonante ale subiectului şi este

dublată de vibraţia expresivă a subiectului în lumea sa, o lăuntrică melodie

existenţială ce erupe în acţiune şi reorganizează lumea. Emoţia nu este numai

trăire subiectivă, vectorială, dar este şi o conduită afectivă. (Paul Popescu

Neveanu, Curs de psihologie, Bucureşti, Editura Albatros, 1978, pag.468)

În cadrul proceselor afective, nu este valorizat obiectul, nu acesta se află pe

primul plan în conştiinţa subiectului, ci valoarea şi semnificaţia pe care acesta o

are pentru subiect. Nu obiectul emoţiei este important ci relaţia dintre el şi

subiect, pentru că numai într-o astfel de relaţionare obiectul capătă semnificaţii,

în funcţie de gradul şi de durata satisfacerii subiectului. Nu conştientizarea lipsei

părinţilor sau perceperea abandonului se află pe primul plan în conştiinţa

copiilor abandonaţi, cât semnificaţia, rezonanţa în plan afectiv a acestei lipse,

generată de relaţia dintre copil şi părinţii care nu îi pot oferi, prin prezenţă,

suportul afectiv de care are nevoie în dezvoltarea sa. În centrele de plasament

se poate observa cum majoritatea tinerilor internaţi îşi iubesc părinţii care i-au

abandonat, cum valorizează pozitiv şi compensator imaginea “obiectului”

generator de frustrări afective. Suferinţa în sine este produsă de prezenţa

cerinţelor nesatisfăcute sau satisfăcute parţial în relaţionarea cu proprii săi

părinţi, moment unic în psihobiografia individuală, şi de semnificaţia pe care

acestă relaţie simbol o poartă pentru fiecare subiect, de conflictul existent între

imaginea părintelui investită fantasmatic-compensator şi injusteţea lipsei

acestuia de lângă copil, cu întreaga suită de complexe consecutive interiorizate.

În preadolescenţă şi adolescenţă, trei direcţii apar mai importante în

evoluţia generală a vieţii afective. Dezvoltarea sensibilităţii şi a concepţiei

morale, creşterea şi afirmarea conştiinţei de sine, că mobil al dorinţei evidente

de a deveni independent, erotizarea vieţii afective.

Îmbogăţirea cunoaşterii realităţilor vieţii se dublează de dezvoltarea şi

modificarea profundă a afectivităţii; sentimentele morale, politice, estetice,

intelectuale cunosc o importantă curbă de creştere, baza lor de convingere

dezvoltându-se deosebit de mult, datorită activităţilor practice şi culturale, 

educaţiei.După consumarea preadolescenţei, în conduită se structurează cerinţa

că faptele să corespundă cu planul verbal.

Creşte sensibilitatea afetivă, dar şi capacitatea de inhibare a reacţiilor imediate,

pe fondul dezvoltării componentelor vegetative, chemoencefalice, chimice, etc.

Adolescentul începe să aibă o atitudine clară0, conştientă faţă de toate

influenţele pe care le suportă; el îşi cultivă stăpânirea de sine. Exigenţele faţă

de propria persoană sporesc foarte mult.

Relaţiile cu semenii devin mai profunde, dezvoltându-se respectul şi admiraţia.

Simpatia şi prietenia încep să capete forme de exprimare superioară şi o mai

mare intensitate, adolescentul punând pasiune în mai toate acţiunilie pe care le

întreprinde.

Sentimentul dragostei, cunoaşte o intensă şi impetuoasă apariţie la

adolescent.Dragostea are rezonanţe puternice, stimulatoare, fiind secondată de

manifestări erotice.

Alături de profunda trăire emoţională a prezentului, pe adolescentul

instituţionalizat îl caracterizează tensiuni afective de proiecţii în viitor. Viitorul

său, neclar, devine apropiat, şi este marcat de conflictele dintre aspiraţii,

năzuinţe, idealuri, speranţe şi posibilităţile reduse de realizare ale acestora.

Emoţiile şi sentimentele intelectuale şi artistice se dezvoltă şi ele, dar mai puţin

pregnant în cazul adolescentului din Centrul de Plasament, preocupat mai ales

de dobândirea unei independenţe şi securităţi materiale, pe care Centrul de

Plasament nu i-o va mai putea oferi după după împlinirea vârstei de 18 ani.

Intensitatea trăirilor afective face că perioada adolescenţei să se caracterizeze

că o perioadă a pasiunilor şi a furtunilor afective, o perioadă de romantism şi de

spontaneitate, o perioadă a autonomizării morale.

Maturizarea afectivitatii in adolescenta

Trecerea de la pubertate la adolescenta se realizeaza aproape insesizabil din punct de vedere afectiv datorita continuarii liniei de dezvoltare inceputa. Sporeste complexitatea si intensitatea emotiilor, se perfectioneaza constiinta morala. Se aprofundeaza constiinta de sine si sentimentul independentei.

Starile afective se nuanteaza, emotivitatea si excitabilitatea creeaza stari extreme osciland intre tristete profunda fi fericire debordanta. Sentimentul prestigiului se contureaza si incearca sa nu-si raneasca amorul propriu.

Creste pasiunea, romantismul si apar adevarate “furtuni” afective. Simpatia, prietenia si dragostea au rezonante puternice si sunt intense. Relatiile sunt mai mature, se dezvolta pe terenul potrivirii de caracter, pe idealuri si aspiratii comune, implica adesea respect si responsabilitate.

Atitudinea fata de adulti devine mai concilianta, desi se intensifica tensiunea datorata dependentei financiare si necesitatea supunerii la regulile casei. Protestul poate lua forme noi prin limbaj, vestimentatie, aderarea la diferite curente. Traieste un sentiment de teama privind viitorul lui, adaptarea, viata adulta. Acesta poate declansa conflicte si frustrari.

Sentimentele sociale, morale si estetice se bazeaza pe convingeri mai ample. Adolescentul compara faptele sale cu ale celor din jur si le raporteaza la cerintele sociale. Este un militant al dreptatii si adevarului, contureaza idei politice. Este sensibil la corespondenta dintre fapte si vorbe si sever in evaluare. Principialitatea se afirma si cuvantul dat primeste valoare.

Idealurile, aspiratiile, sperantele sunt cele care il proiecteaza adesea in viitor, depasind trairea prezentului din perioada copilariei. Autoperfectionarea devine o preocupare continua.

Curiozitatea sprijina dezvoltarea intelectuala, dar in acelasi timp dezvolta tentatii de a incerca diferite lucruri sau situatii. Delimitarea domeniilor de interes ii face sa aiba atitudine diferita fata de ce considera util sau nu pentru ei. Mediul scolar ofera atat factori stimulatori cat si traumatizanti. Adolescentii traiesc cu intensitate succesul, dar si esecul. Ii deranjeaza mediocritatea si ipocrizia, ii

inebuneste plictiseala.

Exista variatii in conturul emotional si afectiv al adolescentilor in functie de dezvoltarea si maturizarea lor, de capacitatea intelectuala, de educatia anterioara, de tipul de familie in care traieste. Adolescentul poate fi expus la tentatii nesociale, la vicii, poate fi influentat de grupuri fara principii morale, poate sa se detaseze pentru a trai dupa reguli proprii. De aceea este importanta atentia familiei pentru a mentine calea dreapta prin comunicare si colaborare, pentru a permite adolescentului sa-si gaseasca locul, sa se maturizeze. Are nevoie sa stie ca se poate sprijini pe familie.

Adolescenta a fost privita in mod traditional, ca varsta de tranzitie intre copil si adult; ea debuteaza cu pubertatea, caracterizata prin explozie in cresterea fizica la care se adauga maturitatea sexuala si se termina cu etapa cand indivizii incep sa-si asume responsabilitati asociate vietii adulte.

Intrucat dezvoltarea este un proces continuu, este foarte greu sa stabilesti unde incepe si unde se termina o anumita etapa a vietii. Intr-o anumita masura, fiecare cultura stabileste, cand intervine granita dintre copilarie si maturitate. Unele culturi marcheaza aceasta etapa prin ceremonii si ritualuri speciale. In tarile industrializate, tranzitia de la copilaria la maturitate are loc gradat, pe parcursul unei perioade pe care o numim adolescenta. In ultimii ani, in culturile vestice apar semne ale extinderii adolescentei la ambele extremitati.

Dezvoltarea fizica

Inceputul adolescentei este marcat de o intensificare a ratei dezvoltarii fizice. In timp ce aceasta izbucnire apare mai timpuriu la fete (10-11 ani), la baieti se manifesta cu un decalaj de aproximativ 2 ani (12-13 ani). Are loc procesul de aparitie a caracterelor sexuale secundare si maturizarea sexuala, cu diferente semnificative la nivel individual. Dezvoltarea fizica este marcata de dizarmonii trecatoare. Preocuparile adolescentilor privind aspectul lor fizic se reflecta in procesul de construire a identitatii personale.

Dezvoltarea cognitiva

Adolescentul devine capabil sa opereze la nivel formal sa utilizeze semne si simboluri abstracte. Se perfectioneaza rationamentele inductive si deductive si apar rationamentele de tip ipotetic. Memoria dobandeste un caracter voluntar tot mai accentuat si creste ponderea memoriei logice. Gandirea adolescentilor difera de cea a adultilor in privinta construirii argumentelor si contraargumentelor, a capacitatii de cuprindere si intelegere, a vitezei de rezolvare a sarcinilor cognitive.

Cercetarile s-au axat pe identificarea diferentelor in ce priveste procesarea informatiei legate de situatiile de risc. Se stie, ca adolescentii risca mai mult, se angajeaza in conduite periculoase. Comportamentul lor este definit prin termenul de nesabuinta adolescentina. O explicatie a acestei caracteristici, este aceea ca, tinerii se cred invulnerabili sau mai degraba au iluzia invulnerabilitatii. Nu toate cercetarile au confirmat aceasta tendinta. O explicatie interesanta, este aceea ca adolescentii sunt caracterizati prin cautarea senzatiilor tari: consum de droguri, alcool, conducere cu viteza excesiva. Cautarea senzatiilor este prezenta si la unii adultii (cautatorii de senzatii).

Angajarea adolescentilor intr-o activitate cognitiva egocentrica, tendinta de a se crede speciali, credinta ca nu li se poate intampla ceea ce li se intampla celorlalti, ar putea de asemenea justifica nesabuinta acestei varste. Adolescentii tind sa fie mai agresivi decat adultii si aceasta caracteristica se manifesta mai ales in comportamentul antisocial, criminal si in sofat nepreventiv. Si acestea pot reprezenta semne ale nesabuintei.

Dezvoltarea emotionala si sociala

O importanta influenta in dezvoltarea sociala, al aceasta varsta o au prieteniile, atat cu persoane de acelasi sex cat si cu persoane de sex opus. Majoritatea adolescentilor fac parte din retele sociale extinse, in care se includ prieteni si cunostinte. Ele se micsoreaza si devin tot mai exclusive pe masura ce se apropie de varsta adulta. Pentru majoritatea adolescentilor, a forma prietenii si a invata despre incredere si intimitate, reprezinta aspecte importante ale dezvoltarii sociale, alaturi de preocuparea de a fi populari.

Formarea retelei sociale a fost studiata in mai multe cercetari aplicative, stabilindu-se scopurile urmarite de adolescenti:

a)      dominare – vor sa fie perceputi cat mai puternici;

b)      intimitate – impartasirea gandurilor cu altii;

c)      intelegere – suport afectiv din partea celorlalti, acceptare si recunoastere;

d)      conducere – sa aiba initiativa, sa decida;

e)      popularitate – sa fie doriti de altii ca prieteni.

Prietenii si succesul social joaca un rol important in cautarea propriei identitati, proces descris de Erickson, in cunoscuta sa teorie referitoare la dezvoltarea psihosociala. In aceasta perioada, adolescentii sunt preocupati de ceea ce sunt, de ceea ce doresc sa fie, de stabilirea unei identitati proprii, de identificarea trasaturilor unice, a aspiratiilor care ii diferentiaza de altii.

Desi preocuparile privind propria persoana se intalnesc si in alte etape ale vietii, cele mai puternice sunt remarcate pe parcursul adolescentei. La aceasta varsta se clarifica, altfel indivizii pot continua o stare de confuzie pe tot parcursul vietii, nefiind siguri unde vor sa ajunga sau ce vor sa realizeze. Problema identitatii se solutioneaza prin adoptarea unor strategii diferite: asumarea unor roluri, integrarea in diferite grupuri. Din aceste experiente isi pot elabora cadrul cognitiv pentru a se intelege pe ei insisi sau isi construiesc schema cognitiva a propriei persoane. Odata formata, schema ramane relativ constanta si serveste ca ghid in diferite contexte.

Ultimele decenii care au adus mutatii sociale de mare amploare si schimbari dramatice in structura familiei, imprima acestei varste, anumite particularitati. Una dintre acestea ar fi cea provocata de separarea sau divortul parintilor;  Evenimentul declanseaza trairi emotionale cu posibile consecinte negative pe parcursul varstei adulte. Ajunsi sa locuiasca cu un parinte, adolescentii sunt expusi unor riscuri de tipul reducerii performantelor scolare si cognitive, dificultatilor in formarea retelei sociale, dezvoltarii unui comportament delicvent, depresiei si anxietatii.

Amplitudinea efectelor sporeste atunci cand mamele acestor copii sunt foarte tinere. Cercetarile indica faptul ca, adolescentele care devin mame sunt de multe ori nepregatite pentru aceasta experienta, sub aspect emotional si cognitiv, ceea ce se reflecta in dezvoltarea deficitara a copilului.

Figura 2.5. Rezilienta in dezvoltare (dupa Werner)

Familiile care nu indeplinesc nevoile esentiale ale copiilor si care ii cauzeaza mult rau, asa-numitele familii problema, sunt din ce in ce mai numeroase. O frecventa in crestere inregistreaza abuzurile sexuale in interiorul familiei. Copiii si adolescentii, ajung de multe ori victime ale adultilor, ceea ce le provoaca traume psihice devastatoare pe care timpul nu le poate sterge.

Studiile asupra copiilor si adolescentilor expusi conditiilor nefavorabile, traumatizante au demonstrat totusi existenta unei elasticitati sau reziliente in procesul devenirii. Acesti copii realizeaza, au succese, ajung adulti competenti, increzatori in fortele proprii, reusind sa depaseasca previziunile simtului comun si sa se ridice deasupra mediilor de apartenenta. Exista anumiti factori protectori, care actioneaza in aceste conditii nefavorabile, intre care caracteristicile personale (inteligenta, abilitati sociale, temperament placut, adaptabil), factori ce tin de structura familiala (relatie stransa cu unul dintre membri) si factori ce tin de comunitate (figura 2.5).

Elemente de referinta ale evolutiei eului in adolescenta

1. Perspective teoretice in abordarea adolescentei

            Majoritatea autorilor definesc adolescenta ca o perioada de dezvoltare, de tranzitie intre copilarie si

maturitate. Ursula Schiopu noteaza ca adolescenta se situeaza dupa debutul pubertatii (14 ani), iar sfarsitul are loc

spre 18-20 de ani (cu tendinte de prelungire), cand incep stadiile tineretii adulte. Limitele sunt imprecise pentru ca

debutul si durata adolescentei variaza relativ, in conditii geografice si de mediu socio-economic si socio-cultural, dar

mai ales socio-educativ.

Vom realiza in continuare o scurta caracterizare rezumativa  a acestei perioade. In primul interval al

adolescentei se aspira cu ardoare la statutul de adult, dar exista destule momente in care au loc impulsuri proprii

conduitelor de copil, dorintei de a fi tutelat, dar si de a trai starea confortabila de afectiune ce se ofera copiilor. In

adolescenta mijlocie, sau marea adolescenta, (pana la 16-17 ani) are loc o intensificare a dezvoltarii personalitatii, a

vietii interioare deliberative, a dezvoltarii constiintei de sine si responsabilitatii. Capacitatile de autoservire, gusturile si

sistemul de satisfacere a trebuintelor ca si amprentele comportamentale devin evidente si caracteristice. Se dezvolta

si erotizeaza planul senzorial-perceptiv, are loc o dezvoltare deosebita a memoriei (volumul si eficienta ei, dupa A.

Baddley, 1985, Working memory, cit in Schiopu, U., 1997, p.51), creste apoi dorinta de afirmare si strategiile

acesteia, ce devin mai subtile dupa 16 ani. Inteligenta incepe sa opereze cu structuri reversibile atingand plafonul

maxim la sfarsitul adolescentei asa cum afirma mai multi autori, printre care si J. Piaget. Se dezvolta numerosi

algoritmi ai activitatii intelectuale si se mareste de 3-6 ori eficienta lor. Se dezvolta de asemenea spiritul de

controversa, intai excesiv de opozant, apoi mai tolerant. Cea mai evidenta transformare se manifesta in domeniile

afectivitatii, in care apar tente pasionale, gelozii si mai ales prima iubire. Subidentitatea culturala se dilata foarte mult,

cea familiala ramane in oarecare tensiune. Atractia spre diferite profesii incepe sa fie implicata din ce in ce mai mult

in dialogurile interioare incarcate de elemente evaluative si influentate de modele dependente de persoane

respectate in mod deosebit. In perioada adolescentei prelungite, se fac tentative de ancorare profesionala sau de

continuare a studiilor superioare. Are loc o mare cantitate de invatare sociala si de absorbtie de cultura ce circula

liber in societate. Pentru cei ce-si urmeaza studiile universitare, adolescenta se prelungeste adeseori. 

Dintre cele mai importante perspective teoretice asupra adolescentei, ne vom opri asupra teoriei dezvoltarii

identitatii a lui Erik Erikson, cea  care este cea mai relevanta in contextul cercetarii de fata.

Partea centrala a conceptului teoriei lui Erikson este achizitia unei identitati de sine, iar criza de identitate

este cea mai importanta caracteristica a adolescentei. Desi identitatea unei persoane este constituita in maniere

diferite de la o cultura la alta, trecerea prin aceasta etapa de dezvoltare are un element comun in toate culturile. Cu

scopul de dobandi o identitate de sine puternica si sanatoasa, copilul trebuie sa primeasca consistente si insemnate

recunoasteri a propriilor realizari (Muuss, 1975, p.55). Adolescenta este descrisa de Erikson ca o perioada in timpul

careia individul trebuie sa-si stabileasca un sens al identitatii personale si sa evite pericolele difuziunii de rol si

confuziei identitare (Erikson, 1950). Pentru aceasta, adolescentii trebuie sa-si gaseasca propriile raspunsuri la

intrebarile „de unde vin?”, „cine sunt?”, „ce vor sa devina?”. Identitatea, sau sensul coerentei cu sine si al continuitatii

nu este data individului de catre societate, nu apare ca un fenomen al maturizarii, trebuie sa fie cautata si dobandita

prin eforturi individuale sustinute. Neimplicarea personala in achizitia propriei identitati atrage dupa sine pericolul

difuziunii de rol, care poate avea ca urmari instrainarea si in ultima instanta, o stare permanenta de confuzie. Virtutea

dezvoltarii este fidelitatea, iar aderarea la valorile create personal contribuie la o identitate stabila. Cautarea unei

identitati implica construirea unui concept de sine semnificativ, in care trecutul sa se impleteasca cu prezentul si

viitorul. In consecinta, aceasta sarcina este mai dificila in aceasta perioada de viata in care trecutul este pierdut in

ancorajul traditiei din familie si comunitate, prezentul este marcat de schimbari, iar viitorul a devenit mai putin

predictibil. Dupa Erikson, intr-o perioada de rapide schimbari sociale, generatia mai matura nu mai este in masura sa

ofere modele adecvate pentru tanara generatie. Chiar daca generatia mai in varsta poate promova totusi niste

modele pertinente, acestea pot fi respinse de adolescenti, pe motivul nepotrivirii cu situatia lor. De aceea, Erikson

considera ca importanta ridicata acordata grupului de aceeasi varsta nu este deloc exagerata. Cei de aceeasi varsta

ii ajuta pe adolescenti sa raspunda la intrebarea „cine sunt?”, in functie de evaluarile comparative, pe criterii

semnificative cu cei similari lor (si cine pot fi mai similari decat alti adolescenti). De aceea, adolescentii au uneori o

„atitudine morbida, adesea curioasa, preocupata de maniera in care apar in ochii celorlalti, comparativ cu ceea ce

simt ei ca sunt si cu intrebarea cum sa-si asume modelele cultivate si trasaturile ideal prototipice ale momentului .”

(Erikson, 1959, p.89).

O alta chestiune care se pune in discutie in aceasta perioada de viata, si care ne intereseaza in mod explicit

in cadrul cercetarii de fata este identificarea adolescentilor cu diferite modele, unele de neatins ca eroii de filme,

cantaretii rock, campioni sportivi, personalitati de cele mai multe ori idealizate. Uneori, in procesul de identificare cu

un model idealizat, adolescentul ajunge pana acolo incat renunta la personalitatea proprie, si are eronata perceptie a

detinerii personalitatii modelului. In conceptia lui Erikson, in acest punct, un tanar nu se identifica decat in cazuri rare

cu proprii parinti, avand mai degraba o atitudine de razvratire impotriva dominantei lor, a sistemului lor de valori, si a

interpunerii in viata privata. Aceasta se explica prin faptul ca adolescentii trebuie sa-si separe propria identitate de

cea a familiei lor, trebuie sa dobandeasca simtul autonomiei pentru a se maturiza (Muuss, 1975, p.66).

Cautarea unei identitati personale include de asemenea si formarea unei ideologii personale, a unei filosofii

de viata, care poate servi la orientarea individului pentru tot restul vietii sale. Daca adolescentul cedeaza in procesul

de constructie a unei identitati proprii si adopta identitatea sau ideologia altei persoane, acest fapt este mai putin

satisfacator pe termen lung, pentru ca ideologia adoptata este rar asumata la un nivel profund, personal.

Concluzionand, putem observa ca viziunea lui Erikson asupra adolescentei o defineste ca pe o perioada

cruciala in formarea eului matur. Astfel ca, despre evolutia si dinamica eului in perioada adolescentei ne vom referi

mai pe larg in subpunctul urmator.

2 Dinamica eului in adolescenta

Chiar daca sinele este privit ca ceea ce o persoana este in mod autentic si intrinsec, avand aici abordarea

categoriala a constiintei de sine (eul ca obiect al cunoasterii), nu putem sa omitem investigatia aspectului existential

al constiintei de sine, eul constituindu-se in urma unor procese succesive si variate de cristalizare si diferentiere. Cu

alte cuvinte, exista mai multe eu-ri dezvoltate la diferite niveluri simultan. William James, unul dintre primii care a

explicat acest fapt, sustine ca fiecare dintre eu-rile care constituie personalitatea are propria sa vulnerabilitate,

propriul sau timp de ascendenta, si propriile motive de a fi (Atkinson, R., 2008). Pentru James, eul inglobeaza trei

parti: eul material (corpul persoanei), eul social (rolurile si relatiile individului) si eul spiritual (interioritatea subiectiva a

fiintei). Cresterea si dezvoltarea acestor eu-ri prin intreaga perioada a adolescentei sunt intr-un mod particular

importante, deoarece aceasta dinamica a imaginii de sine furnizeaza maniera efectiva de a vedea dezvoltarea

adolescentului, de vreme ce adolescentul experimenteaza mai multe eu-ri decat persoana adulta, fiecare concurand

pentru recunoastere si integrare. Adolescenta este un timp al incercarilor de noi roluri, de renuntare la vechile roluri si

de stabilire a unui sens al coerentei. Un scop important al dezvoltarii in adolescenta este dobandirea  unei integrari

echilibrate si stabile a acestor eu-ri, ca ulterior, adolescentul devenind adult sa poata detine o identitate proprie. In

mod colectiv, aceste eu-ri sunt integrate sa formeze un eu total, din care o persoana sa poata extrage esenta

raspunsului la intrebarea „ cine sunt eu?”.

In continuare, ne vom opri asupra celor trei fatete ale eului in adolescenta, preluand cele mai importante

directii de cercetare.

A.     Eul biologic

Dupa Sigmund Freud, tanarul adolescent iese dintr-o perioada latenta in timpul careia, activitatile

psihosexuale fusesera intr-un plan secundar, fiind depasite ca interes de activitatile sociale cu cei similari ca varsta si

gen. Odata cu adolescenta intervine o renastere graduala a sexualitatii, urmand transformarile din pubertate. Aceste

transformari biologice si fizice care acompaniaza adolescenta determina in plus o constientizare a noilor sentimente

referitoare la imaginea propriului corp. Procesele din perioada pubertatii, specifice prin dezvoltarea fizica accelerata

si maturizarea caracteristicilor sexuale primare si secundare, au un impact nu numai biologic, dar si psihologic si

social asupra adolescentului. In legatura cu efectele unei dezvoltari timpurii sau intarziate, pot aparea diferente

semnificative la nivelul ajustarilor psihologice. Acestea se leaga cu precadere de imaginea fizica, starile afective

tranzitorii, relatiile cu parintii si persoanele de sex opus. Studii recente au aratat ca precocitatea sau intarzierea in

maturizarea fizica pot afecta satisfactia adolescentilor cu privire la imagine propriului corp. In timp ce fetele nu sunt

incantate de o pubertate precoce, devenind chiar stanjenite si rusinate, baietii pe de alta parte, se simt mai bine daca

au o maturizare timpurie, deoarece acest lucru le confera un sentiment de superioritate.

 Eul biologic in adolescenta ne intereseaza mai mult prin prisma imaginii de sine pe care o adolescentul o

dezvolta, imagine care are radacini in maniera de percepere a propriului corp, si a transformarilor prin care acesta

trece, dar care inglobeaza  in plus atitudini, cognitii si afecte, intr-un proces dinamic al formarii conceptului de sine.

B.     Eul cognitiv

Maturizarea intelectuala care are loc la un nivel intern pentru adolescent, este mai subtila decat

transformarile biologice, dar la fel de importanta. Dezvoltarea cognitiva in adolescenta semnalizeaza inceputul unui

nou nivel al gandirii, in care un rationament mai bun, alaturi de capacitatea de rezolvare de probleme pregatesc

transformarea adolescentului intr-un fel de filozof, capabil sa speculeze, sa construiasca ipoteze, sa proiecteze si sa

elaboreze sisteme complexe de gandire.

Cea mai influenta teorie cognitivista este cea a lui Piaget, a carui viziune stadiala raporteaza faptul ca

adolescentii intre 12 si 15 ani ajung la nivelul operatiilor formale, castigand abilitatea de a gandi logic. Adolescentii

pot astfel articula principii stiintifice, se pot angaja in argumente logice, pot analiza probleme sociale, trasand

implicatii din diverse teoreme. In opinia lui A. Greenwald (1989, cit in Chelaru, M., p.101), trecerea in stadiul

dezvoltarii operatiilor formale ar determina si elaborarea schemelor cognitive ale eului. Este vorba de: schema

descriptiva sau conceptul de sine, schema narativa sau autobiografia ce releva calitatea de agent cauzal al eului, si

schema autoevaluativa- o structura responsabila mai ales de afirmarea sentimentului propriei valori. Cu alte cuvinte,

adolescentii sunt capabili sa combine procesele gandirii cu auto-reflectia in legatura cu scopurile profesionale,

satisfactiile personale, sau responsabilitati sociale.

Maturizandu-se, adolescentii pot utiliza atat cunostintele innascute sau dobandite pana atunci, cat si noile

capacitati ale rationamentului logic, ale analizei si reflectiei, intr-un proces de instituire a unei coeziuni si a unei

coerente semnificative in cadrul  experientei acumulate. Pentru Piaget, viata mentala evolueaza catre o forma finala

de echilibru, iar eul devine astfel personalitate reala, veritabila, odata ce gandurile si sentimentele auto-reflectate sunt

integrate intr-o perspectiva  generala de viata. In plus, odata cu stadiul gandirii operationale formale, apare tendinta

catre o forma particulara de egocentrism. In cadrul adolescentilor ia forma unei supraestimari a semnificatiei propriei

persoane pentru ceilalti. Deoarece pot conceptualiza gandurile celorlalti la fel de bine ca pe propriile ganduri, isi pot

asuma in mod eronat perceptia ca ceilalti sunt preocupati de gandurile si comportamentul lor. Din aceasta perceptie

rezulta constiinta aparentei fizice si a comportamentului interpersonal. De asemenea, adolescentii tind sa-si creeze o

audienta imaginara in decorurile sociale, care le da iluzia ca se afla sub o permanenta analiza si evaluare externa.

Devenit capabil de a se autoaprecia din perspectiva celorlalti, isi proiecteaza asupra lor propriile tendinte de

autoanaliza, comportandu-se in societate ca pe scena. Egocentrismul le poate da in plus tinerilor adolescenti un simt

accentuat al miticului si  eroicului, impreuna cu ceea ce unii autori au numit „fabulatia personala” (Josselson, 1980, cit

inChelaru M., p.103). Aceasta creatie subiectiva a adolescentului implica o exagerare a unicitatii experientei

personale, a invulnerabilitatii si omnipotentei. Astfel, procesele gandirii adolescentului sunt de obicei un amestec de

abilitati de a-si imagina mai multe posibilitati logice si de a incerca sa re-cadreze realitatea cand aceasta interfereaza

cu propriile sperante si fantezii. Aceste orientari transpar intr-o gama diversa de reactii: acordarea unei importante

excesive propriei persoane, talentelor si realizarilor proprii; preocuparea fantezista pentru succese nelimitate, putere,

iubire ideala; indiferenta glaciala sau dimpotriva, sentimente accentuate de furie, inferioritate, rusine, umilinta;

exhibitionism, dorinta de a fi admirat; supraidealizari sau devalorizari, lipsa de empatie, asteptarea unor favoruri

speciale (Chelaru, M., p 104). Aceasta forma particulara de egocentrism atinge de obicei apogeul in jurul varstei de

14 ani si se diminueaza spre sfarsitul adolescentei.

Exista de asemenea o relatie puternica intre gandirea formala si dezvoltarea morala, sau rationamentul

moral. Fiind capabil sa imaginezi solutii alternative la variate probleme in stiinta, logica, sau aspecte sociale

inseamna ca poti sa aplici aceleasi tipuri de procese mentale ca sa diferentiezi intre conceptualizarile binelui si ale

raului. Judecatile morale sunt o componenta interdependenta a stadiilor dezvoltarii cognitive. Gandirea operational-

formala sau maturitatea cognitiva este o conditie necesara, dar insuficienta pentru principialitatea moralitatii. Tendinta

in cazul adolescentilor este sa rationeze la un nivel mai inalt acele chestiuni morale care fac parte din propria

experienta, sau despre care au discutat cu altii. Dandu-le adolescentilor sansa sa discute aspecte morale si sa faca

alegeri personale, ii poate ajuta sa dezvolte o etica si un rationament moral mai complexe. Astfel, cel mai ridicat nivel

al intelegerii moralitatii (postconventional) este uneori disponibil la anumiti adolescenti, daca principialitatea moralitatii

este parte din experienta proprie. Este de asemenea evidenta o diferenta intre maniera in care barbatii si femeile

realizeaza rationamentul moral. Majoritatea fetelor tind sa faca alegerile morale in contextul relatiilor umane in care

sunt implicate. Grija si responsabilitatea sunt considerentele fundamentale pentru femei, in timp ce barbatii se

centreaza pe reguli si drepturi. Aceste diferente nu sunt absolute, si nici una dintre abordari nu este in mod necesar

mai buna decat alta. Cea mai buna gandire morala ar trebui sa sintetizeze ambele abordari.

In concluzie, maturizarea intelectuala a adolescentului include nu numai abilitatea de a memora si reproduce

idei, ci si capacitatea de a gandi pe baza reflectiei despre idei exterioare, si despre propria interioritate. Datorita

acestei expansivitati, gandirea adolescentului este mult peste gandirea din copilarie. Pentru adolescent, se deschide

o lume intreaga de posibilitati, atat concrete, cat si abstracte, reale sau ipotetice. Distinctia intre fals si adevarat este

mult mai evidenta. Gandurile despre ganduri, sau ceea ce numim meta-cognitie, reflectiile meditative si introspective,

gandurile despre viitor, planificarea si exploatarea optiunilor profesionale, alaturi de largirea altor orizonturi incluzand

religie, justitie, identitate sunt pilonii cognitivi ai perioadei de adolescenta.

C.     Eul psihosocial

Cu cat adolescentul se apropie mai mult de maturitate, anumite dimensiuni psihosociale devin mai

importante. Mai intai, este vorba despre un sens al maturitatii individuale, care include auto-control (stapanire de

sine), auto-valorizare si initiativa (Atkinson, R., 2008). Apoi, ne referim la maturitatea interpersonala, acoperind

abilitatea de a comunica, increderea, intelegerea si angajarea in relatii cu ceilalti. In cele din urma, se impune sa

avem in vedere si maturitatea sociala, care pretinde o deschidere generala spre ideea ca lucrurile se schimba si spre

acceptarea si toleranta diferentelor dintre oameni. Astfel, eul psihosocial inseamna configuratia totala a

mecanismelor de personalitate integrate individual (Atkinson, R., 2008). Acelasi autor citat considera ca „un sens

coerent al identitatii personale este cea mai extinsa expresie a succesului de a stapani aceste arii”. Cu alte cuvinte,

succesul formarii identitare poate fi caracterizat ca procesul gradual al punerii de acord a variatelor schimbari

survenite in imaginea de sine odata cu trecerea de la adolescenta timpurie la maturitate. Identitatea este deci podul

intre realitatea individuala si cea sociala care da individului un sens al integrarii si continuitatii. Identitatea personala

presupune in plus stabilirea unei orientari sexuale, politice, morale, religioase si vocationale, (dar nu in mod necesar

pe toate), care sa ofere persoanei un simt al directiei, al angajamentului si al increderii in idealurile personale si in

unicitatea individuala. Realizarea identitara sau rezolutia crizei identitare, insotita de un simtamant al securitatii de

sine, poate sa nu intervina pana la maturitate sau pana ce valorile si scopurile parintilor si societatii nu au fost pe

deplin explorate, acceptate sau abandonate de adolescent.

In conceptia aceluiasi autor, Robert Atkinson, si citind din lucrarea sa Adolescence, pericolele  existente in

aceasta perioada de viata suntconfuzia de rol (incapacitatea de a ajunge la o identitatea coerenta, consistenta si

integrata) si difuziunea identitara (inabilitatea de a te angaja, chiar si in adolescenta tarzie, intr-o profesie, de a-ti

asuma o pozitie ideologica, si un anumit nivel necesar al responsabilitatii propriilor decizii). Desi o anumita doza de

confuzie identitara este considerata o experienta normala si necesara in perioada adolescentei, o stare de confuzie

indelungata poate conduce la distorsiuni si posibile patologii. Un alt pericol pentru adolescent este identitatea

negativa, sau adoptarea unei atitudini de opozitie fata de ceea ce parintii sau societatea asteapta, pentru ca aceasta

atitudine poate conduce la o imagine de sine decazuta si  la o neasumare a vreunui rol social. In cele din urma, o alta

problema mai putin evidenta, dar care uneori poate avea o reactie intarziata, este aceea a asumarii prea devreme a

unei identitati si a unui rol vocational, fara o explorarea suficienta a alternativelor. O perioada de moratoriu, un timp

specific pentru auto-exploatare si experimentare a diferitelor alternative identitare poate fi uneori foarte valoros.

Referindu-ne acum la convingerile religioase, la sistemul de valori si la un sens al spiritualitatii personale,

putem identifica o focalizare pe aceste aspecte catre sfarsitul adolescentei. Apare tendinta spre o cautare

independenta a adevarului, spre o reexaminare si reevaluare a multor convingeri si valori cu care adolescentii au

crescut. Dupa o perioada de exploatare, rezultatul este o orientare spirituala personalizata, dar de obicei tot catre

afilierile initiale.

Eul, cunoasterea de sine si imaginea de sine devin astfel aspecte fundamentale in perioada adolescentei.

Apar schimbari importante in maniera in care adolescentul gandeste despre sine si se caracterizeaza. S-a constatat,

de pilda, ca autocaracterizarile adolescentilor devin mai abstracte si intelectualizate datorita utilizarii conceptelor

psihologice si relational –sociale (Chelaru, M. p.101). Acelasi autor remarca faptul ca „diversitatea definitiilor pe care

adolescentii si le dau ca urmare a trecerii de la autodescrieri in termeni generali, la nuantarea reprezentarilor despre

sine prin recunoasterea unor trasaturi diferite, chiar opuse, in raport cu rolurile jucate, sau in functie de anumite

intervale focalizate din axa temporala, proces acompaniat de afirmarea accentuata a sensului propriu de „a fi”, au

constituit argumente pentru a demonstra nu numai bogatia continutului psihologic dar si elaborarea progresiva a

conceptului de sine ca o structura multidimensionala, coerenta si stabila”(Chelaru, M. p.101). Adolescentii devin din

ce in ce mai interesati sa se cunoasca pe sine, si sa inteleaga de ce se comporta in maniera in care o fac, sau ce

influente le contureaza personalitatea. Devin preocupati de chestiuni ca increderea, capacitatea de a realiza

performanta, simtul valorii, sensul controlului personal, luptand sa dezvolte niveluri joase de anxietate si sentimente

pozitive despre imaginea proprie. Acestea sunt, de fapt, componente unui concept de sine puternic si pozitiv si sunt

in plus importanti contribuitori la starea de bine psihologic.

Imaginea de sine, sau cum se vede adolescentul pe sine, este astfel un aspect extrem de important al eului

psihosocial, ca si eu-rile biologic si cognitiv. Studii recente au aratat ca sentimentele adolescentilor despre propria

imagine sunt supuse unor fluctuatii, astfel ca, in timpul primilor ani de adolescenta, stima de sine poate fi la un nivel

destul de scazut si instabila, ca, in general, spre sfarsitul adolescentei sa devina mai stabila si de regula pozitiva.

Adolescentii mai mari sunt mai increzatori in sine, mai deschisi catre opiniile celorlalti si par sa aiba o viziune mai

echilibrata asupra propriei familii, decat adolescentii mai tineri. Aceasta reflecta conceptia generala ca adolescenta

este un proces de maturizare, cunoastere de sine si acumularea unui sentiment al propriei valori.