Aspecte Dimensiunii Mitologice Si Ritualice, Cu Photo.nov2014

8/17/2019 Aspecte Dimensiunii Mitologice Si Ritualice, Cu Photo.nov2014

1/367

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător ştiinţific

Prof.univ.dr. Liviu Dănceanu

Doctorand

IOLANDA CONSTANTINESCU

2014


2/367

2

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ BUCUREŞTI

ASPECTE ALE DIMENSIUNII MITOLOGICE ŞI RITUALICE,

PRECUM ŞI O PRIVIRE ASUPRA GENEZEI ŞI A CUPLULUI

PRIMORDIAL

IMPLICAŢIILE ACESTORA ÎN UNELE CREAŢII MUZICALE ALE LUI

OCTAVIAN NEMESCU, FRANCIS POULENC ŞI

CARMEN PETRA -BASACOPOL

Coordonator ştiinţific:

Prof. univ. dr. LIVIU DĂNCEANU

Doctorand:

IOLANDA CONSTANTINESCU

2014


3/367

3

CUPRINS

Prolegomene......................................................................................................................7

Argument..........................................................................................................................10

Introducere........................................................................................................................12

PARTEA I

Problematica mitului şi “secretele” unei feţe mai mult sau mai puţin vizibile, masca

CAPITOLUL I

Mitul

1.1.Însemnări în privinţa mitului

O abordare a conceptului..................................................................................................17

1.2 Atitudini mitologice................................................................................................... .181.3.Imaginea primordială şi arhetipul................................................................................20

1.4. Semantismul mitului...................................................................................................23

1.5. Conştiinţa mitică.........................................................................................................27

1.6. Relaţia mit şi ştiinţă....................................................................................................29

1.7. Consideraţii privind raţionalitatea revoluţiilor ştiinţifice...........................................31

CAPITOLUL II

Masca

2.1. Masca – magie şi extaz...............................................................................................34

2. 2. Fenomenul teatral şi masca........................................................................................41

2.3. Masca şi ritualurile......................................................................................................44

2.4. Masca şi persona ........................................................................................................47

2.4.1. O multitudine de definiţii.........................................................................................47

2.4.2. Personalitatea...........................................................................................................50

2.4.3. O incursiune în lumea conceptului persona.............................................................52

2.4.4. Persoana, fiinţă, ipostas - diverse abordări..............................................................56

2.4.5. O definiţie a noţiunii de fiinţă..................................................................................59

2.4.6. Creatorul de măşti muzicanul artistul – câteva precizări.........................................62


4/367

4

PARTEA A II – A

Prezentarea şi cercetarea unor lucrări din creaţia compozitorilor Octavian Nemescu,

Francis Poulenc şi Carmen Petra-Basacopol cu sublinierea conţinutului ideatic al acestora

CAPITOLUL I

1. Personalitatea compozitorului Octavian Nemescu........................................................66

1.1.Creaţia compozitorului cu accent pe muzica pentru ritualuri individuale şi

colective.............................................................................................................................79

1.2.Octavian Nemescu şi semiotica muzicală

Modalităţi de abordare ale semioticii muzicale şi relaţia cu interpreţii............................95

1.3. O prefaţare a montării regizorale a piesei OUA pour 10 heures du matin –

întâlnirea de lucru cu compozitorul.................................................................................117

1.3.1.Ciclul de lucrări dedicat unui traseu iniţiatic pe parcursul orelor uneizile...................................................................................................................................117

1.4. Un studiu asupra uneia dintre sursele de inspiraţie Cartea egipteană a mortilor şi

reprezentările antropo-zoomorfe în aria culturii carpato-danubiene pontice...................123

1.5. O analiză a structurii muzicale şi a sonorităţii piesei OUA - opţiunile

compozitorului.................................................................................................................141

1.6. Consideraţii regizorale şi scenografice privind piesa OUA pour 10 heures.............149

1.7. Geneza (Crearea lumii şi a omului) Exprimarea scenică a discursului muzical.......154

1.8. Eva, privită ca personaj biblic si arhetip...................................................................165

1.9. Geneza şi interpretarea metafizică a androginului....................................................174

1.10. Mitul androginului în Cabală .................................................................................180

1.11. Reactualizarea mitului androginului în rituri..........................................................186

1.12. O privire asupra mitului androginului de-a lungul timpului...................................188

CAPITOLUL II

Vocea Umană de Francis Poulenc…………………………………………………… ..191

2.1. O prezentare a genului monodramei.........................................................................191

2.2. Scurte consideraţii privind tragedia lirică.................................................................194

2.3. Jean Maurice Eugène Cocteau – dramaturg.............................................................195

2.4. Francis Jean Marcel Poulenc – compozitor ............................................................ 196


5/367

5

2.5. Aprecieri în paralel ale dramaturgului Jean Cocteau şi compozitorului Francis

Poulenc privind Vocea Umană........................................................................................204

2.6. Analiza dramaturgiei teatrale cu sublinierea elementelor păstrate şi preluările în

muzică..............................................................................................................................207

2.7.Analiza dramaturgiei muzicale .................................................................................221

2.8.Stilul vocal şi rolul orchestrei....................................................................................248

2.9. Personajele prezente în operă ..................................................................................250

Definiţia personajului.................................................................................................250

.2.9.1.EA – Personajul feminin.........................................................................................252

2.9.2 EL – Personajul masculin.......................................................................................255

2.9.3. Personajele secundare............................................................................................256

2.10. Însemnări regizoraleO analiză comparativă privind expresivitatea celor două modalităţi de prezentare – teatru

şi teatru muzical-.............................................................................................................257

Soluţii regizorale à propos de trairea personajului şi expresia muzicii...........................257

2.10.1. Lucrarea în viziunea compozitorului...................................................................258

2.10.2. Limbajul utilizat...................................................................................................259

2.10.3. Ideea de bază privind mise-en-scène...................................................................263

2.10.4. Viata şi dualitatea acesteia...................................................................................263

2.11. EA-fazele traversate de personaj. Telefonul, acel CEVA, fără care nu se poate regăsi

2.12. Elemente de decor şi recuzită.................................................................................264

2.13. Machiaj şi costum...................................................................................................265

CAPITOLUL III

Personalitatea compozitoarei Carmen Petra-Basacopol..................................................266

3.1. Din creaţia de lied a compozitoarei..........................................................................268

3.2. Liedul Peste varfuri..................................................................................................269

3.3. Liedul Întoarcere......................................................................................................271

3.4. Psalm pentru soprana si pian....................................................................................273

3.5. Liedul Zorile- şi mâna cerbii de foc..........................................................................275

3.6. Ciclul Triptic pentru soprana si pian op.79.............................................................278

3.6.1. Cetini negre...........................................................................................................279


6/367

6

3.6.2. Scoici.....................................................................................................................283

3.6.3. Noiembrie..............................................................................................................286

CAPITOLUL IV

O altfel de concluzie: privire asupra traseului propus..................................................289

CAPITOLUL V

Summary.......................................................................................................................299

CAPITOLUL VI

Bibliografie...................................................................................................................333

CAPITOLUL VII

Anexe ...........................................................................................................................347


7/367

7

Prolegomene

Et quid est homo, o Deus, nisi quod innotuisti ei? Itaque si notitia Dei causa est ut

homo aliquid sit, ignorantia facit ut nihil sit. Sed qui vocat ea quae non sunt, miseratus

quodammodo redactos in nihil; manna illud absconditum (de quo Apostolus Et vita,

inquit, vestra abscondita est cum Christo in Deo (Coloss. III,3), quia necdum possumus

contemplari per speciem, vel plene amplecti per amorem, dedit interim nobis et sapere

per fidem, et quaerere per desiderium: per quae utique duo ad esse de non esse secundo

reducti, fieri incipiamus initium aliquod creaturae ejus, transituri quandoque in virum

perfectum, in mensuram aetatis plenitudinis Christi. Quod procul dubio erit, cum justitiaconvertetur in judicium, hoc est, fides in intellectum, justitia videlicet quae ex fide est, in

judicium plenae cognitionis, et it desiderium peregrinationis in plenitudinem

commutabitur dilectionis. Si enim adhuc absentes initiat fides, et desiderium, praesentes

profecto consummat intellectus et amor. Sicut autem fides ducit ad plenam cognitionem,

sic desiderium ad perfectam dilectionem. Et sicut dicitur: Nisi credideritis, non

intelligetis (Isaia VII, 9, sec.L XX): sic dici aeque non absurde potest, Si non

desideraveritis, non perfecte amabitis. Intellectus igitur est fructus fidei, perfecta charitas

desiderii. Interim justus ex fide vivit (Habac. II,4); nam beatus ex intellectu.Interim justus

desiderat ad Deum sicut cervus ad fontes aquarum; nam beatus haurit jam in gaudio de

fontibus Salvatoris, hoc est, delectatur in plenitudine charitatis.

His igitur fortassis quasi duobus animae brachiis, intellectu videlicet et amore, id est

cognitione et diletione 37 veritatis, amplectitur et comprehenditur cum omnibus

sanctis…”

Bernardi Claraevalenssis 1

1 Epistula 18, 2-3 ad Petrum diaconum cardinalem et legatum ”Şi ce este omul, oh, Doamne, cu excepţia faptului, că ai cunoştinţe luate de El? Dacă este cunoaşterea lui Dumnezeu motivul pentru care omulînseamnă ceva, a o dori îl face ca el să nu însemne nimic. Dar El, care cheamă lucrurile ce nu sunt, ca şicum acestea ar fi, având milă faţă de cei reduşi – într-un fel- la nimic şi nu sunt în stare încă să lecontemple în realitatea lor şi să îmbrăţişeze prin dragoste această mână ascunsă, despre care Apostolul

spune: Viata voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Cor.III.3). Dar între timp El ne-a dat să o gustăm prin credinţă şi să o căutăm cu o dorinţă puternică. Prin acestea două suntem aduşi din nou din starea de a nu fi, pentru a începe să fim acea nouă stare, care într -o zi se va transforma într-un om perfect,


8/367

8

Credinţa este o legătură cu Dumnezeu, convingerea este o legătură cu o idee sau o

dogmă”.

Abraham Joshua Heschel

Lumea este uimitoare. Uimirea este un ekstasis, o ieşire din ceea ce suntem.

Uimirea ar trebui practicată de persoana umană zilnic, întrucât constituie o terapie. Din ce

în ce mai trist, este faptul că oamenii nu observă tainele din interiorul lucrurilor banale, ci

sunt atraşi de tot ceea ce înseamnă glamour, science-fiction. Sunt părtaşi la fast culture în

graba lor, nu mai au timp să contemple. Fast-food este hrana zilnică fizică, fără a se mai

apleca asupra hranei spirituale. Existenţa li se pare plictisitoare, simt nevoia să fie

impresionaţi prin efectele speciale din filmele artistice, ce oferă publicului adrenalină. Seînconjoară de diverse unelte tehnice şi astfel li se restrânge accesul la ceea ce înseamnă

realitatea. Individul ce locuieşte într -un spaţiu citadin desacralizat, plin de lumini

publicitare şi aplicaţii tehnologice al căror autor este omul, este chemat să admire creaţia

ieşită din mâna umană.

Lumea îşi consumă rezervele de energie şi devine extenuată. Mijloacele de mass -media

exploatează psihicul uman, care nu mai are forţă în exprimare.

În pofida acestor aspecte, soluţia la care au ajuns oamenii de ştiinţă este următoarea -

universul în care trăim este surprinzător. Lumea extenuată de explozia informaţională nu

dialoghează de fiecare dată cu ştiinţa. Nu mai are posibilitatea abordării unei stări de

spirit comune capacităţii de a se minuna. Soluţia la care au ajuns cercetătorii are ca

pe măsura staturii plinătăţii lui Hristos. Căci, fără îndoială aceasta va avea loc, atunci când dreptatea seva preface în judecată, adică credinţa în cunoaştere, dreptatea care este a credinţei în dreptatea cunoaşterii depline şi, de asemenea, speranţa că această stare de exil se va transforma în plinătatea

Dragostei.Căci dacă credinţa şi dragostea încep din timpul exilului, cunoaşterea şi iubirea îi fac perfecţi pe cei care sunt în prezenţa lui Dumnezeu. Pentru că aşa cum credinţa conduce la cunoaşterea deplină, totaşa şi speranţa duce la dragostea perfectă şi aşa cum se spune, “Dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege”(Isaia VII, 8, LXX). Se poate spune la fel de potrivit, dacă nu aţi sperat, nu veţi iubi perfect.

Atunci cunoaşterea este rodul credinţei, caritatea perfectă a speranţei. Între timp dreptul traieşte princredinţă (Hab.II,4), dar el nu este fericit decât prin cunoaştere şi el aspiră spre Dumnezeu ca cerbul caredoreşte apa izvoarelor, băuturile binecuvântate cu bucurie din fântâna Mântuitorului, adică el îşi găseştedelectarea în plinătatea iubirii. Astfel înţelegând şi iubind, ceea ce înseamnă cunoaştere şi plăcere înadevar, sunt, probabil, aşa cum ar trebui, cele două braţe ale sufletului cu care îi îmbrăţişează şi îiînţelege pe toţi sfintii....


9/367

9

domeniu de interes şi faptul că metafizica poate fi regăsită în structura unei aglomerări de

roci.

Publicul asistă nu atât în actul artistic, ci şi în existenţa cotidiană din societate. Venit din

stradă nu mai percutează la evenimentele legate de sociologie, filosofie, religie, artă.

Avertismentele ştiinţifice în privinţa universului, care se dilată plasează în situaţii

nefavorabile domeniul filosofic şi teologic. Fizica impune o revoluţie în gândirea umană.

Există un surplus al datelor şi al rezultatelor ştiinţifice.

În cadrul teoriilor fizice cosmologia constituie un câmp de dispută interpretativă.

În dialogul dintre ştiinţă şi religie, fiecare doreşte să- şi impună punctul de vedere. Ştiinţa

experimentală îl exclude pe Dumnezeu din judecăţi. Cercetătorul ştiinţific oferă o

certitudine până la un anume punct, de la care afirmă că este imposibil de construit un

raţionament, pentru a ajunge la unul cu o singură interpretare. Explicaţia se afirmă pe deo parte şi înţelegerea de cealaltă parte. Interpretarea este la latitudinea subiectului.

Provocările hermeneutice2 sunt prezente în rezultatele descoperirilor ştiinţifice. Universul

impresionează prin ordine şi simetrie. Una dintre descoperirile importante ale secolului

anterior se referă la univers, care este în expansiune. Natura respectă legi universale.

Intuiţia persoanei umane - metalogică se intersectează la un anume moment cu structura

lumii fizice. Mari teorii ştiinţifice au izvorul în sinele fiinţei umane aflat în strânsă

legătură cu intuiţia.

Mişcarea este fundamentul substanţei lumii. Teologia patristică a văzut în mişcare un

scop spiritual. Lumea se află într -o continuă mişcare, deoarece este chemată spre

desăvârşire. Omul se mişcă pe pământ în existenţa sa şi face exerciţiul cunoaşterii.

Chemarea persoanei umane pentru a stăpâni lumea ar trebui să fie la nivel simbolic, nu

tehnologic. Cuceririle fiinţei umane trebuie făcute simbolic, asumate prin cunoaşterea

ştiinţifică şi supuse sfinţeniei prin teologie.

2 Hermeneutica datelor rezultatelor ştiinţifice - interpretează date despre materie, trup, fundalul fizic în care persoana umană îşi desfăşoară existenţa.


10/367

10

Argument

Oricărei realităţi materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice realitate

spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie în lumea materială.”

Rudolf Steiner

În cercetările mele am fost ghidata de ceea ce se întâmplă de ceva timp.

Fenomenul lipsei de comunicare interumană şi globalizarea şi-au pus amprenta în

domeniul social, economic, cultural şi politic. Ideologia guvernează comportamentul

indivizilor în varii situaţii.

Dorinţa de putere însoţeşte omul încă de la naştere. Supravieţuiesc indivizii cei mai bine pregătiţi şi cei mai puternici dintr -o specie. În societate fiinţează mai multe tipuri de

persoane. Sunt cele obediente, care acceptă, ceea ce li se impune. Le este teamă şi pentru

că nu ştiu, cum să procedeze cu libertatea, pe care ar putea s-o aibă la îndemână.

Incapabili să se maturizeze, să ia decizii, acceptă să le ia altcineva în locul lor. Instinctul

de autoconservare, de autoprotecţie îi conduce către un astfel de comportament. Protecţia

parentală este substituită cu protecţia instituţională. Preferă să apeleze la instanţe sau

forme instituţionalizate verificate, ce deţin puterea şi au dobândit p restigiu de-a lungul

timpului.

Există şi altă categorie de indivizi, cei care iau atitudine. Analizează ceea ce se întâmplă,

doresc să înţeleagă consecinţele şi să-şi păstreze identitatea, nu acceptă, ceva impus, ca

ceilalţi. Realizează că fenomenele exterioare pot exercita presiuni asupra persoanei

umane. Li se impun non-valori ca valori, dar procesul subjugă însăşi Fiinţa. Demersul are

loc la nivel intelectual, prin apelarea la diverse metode şi cultivarea raţiunii în pofida

sentimentelor şi accesului la spiritualitate. Într-o atare societate cei care nu acceptă

puterea, aflată în patrimoniul instituţiilor administrative ale unei comunităţi şi ale celor

religioase intră în categoria persoanelor indezirabile, ce trebuie îndepărtate.Aceştia, la

rândul lor, au dorinţa de a se impune, simt nevoia de autoconfirmare, vor să se impună şi

nu să fie controlaţi. Din această categorie provin şi fanaticii.


11/367

11

Religia a apărut împreună cu formele societăţii umane. De-a lungul istoriei, au fost

momente în care puterea aflată în mâna conducătorilor religioşi a fost superioară celor

din administraţia unor ţări. Războaiele religioase prin impactul negativ constituie puncte

de referinţă. Fanatismul implică şi o trăire religioasă bine articulată. Grupurile sociale

care apelează la forme extremiste, au o credinţă şi o convingere puternică, ce cu greu

poate fi înlăturată. Pentru că nu se supun, factorii de conducere adminstrativă, creează

situaţii, pentru atragerea opiniei publice în blamarea şi eliminarea acestora. Totalitarismul

a apărut în corelaţie cu aspectul religios. Este dezideratul celor aflaţi la conducere şi care

deţin puterea de controla toate formele de manifestare şi activitate umană, mergând până

la dorinţa de a avea acces la modul de a percepe lumea, mediul înconjurător, la aflarea

intenţiilor şi convingerilor umane.

Constituirea unei comunităţi are ca obiect deservirea unor necesităţi comune, care nu ar fide dorit, să îngrădească libertatea de exprimare a individului.

Interioritatea Fiinţei3 nu trebuie să fie aservită formelor exterioare. Persoana umană este

unică, valoarea şi drepturile trebuie respectate, create condiţiile în scopul dezvoltării nu

sufocării. Globalizarea ar trebui să implice libertatea de exprimare a identităţilor

colective, nu transformarea lor în obiecte, astfel încât s pecificitatea fiecărei culturi ar

trebui păstrată ca unitate în diversitate.

3 Fiinţa a fost rănită în urma căderii originare. Teologul Hans Urs von Balthasar menţiona că de atunci îşicaută locul între frumuseţea creată, naturală şi splendoarea slavei divine. Omul se află într -o căutare

permanentă a figurii (das Gestalt) acesteia din urmă, care are posibilitatea să cuprindă tot. Aceasta este“îmbrăţişată” de lumină (lumen sive splendor ) şi înveşmântată într -o formă, ce se poate raporta la un anumetimp.( forma sive species) Cf.Hans Urs von Balthasar, La Gloire et la Croix, I, Aubier, Paris, trad. R.Givord, 1961, p. 104


12/367

12

Introducere

Pe un soclu sumbru din pricina unui joc de umbre şi lumini, se ridică un trup de

marmură oarbă, incoloră şi rece dumnezeiesc de frumos, mândru şi maiestuos ca o

statuie. O astfel de statuie este şi lumea, zeii sunt statui. Statul, eroii şi legendele, ideile,

totul poartă în sine această viziune plastică primitivă înnăscută... Nu există

personalitate, nici ochi, nici individualitate spirituală. Există desigur ceva, dar nu o

persoană vie cu un nume particular... Nu există nimeni. Există, de o parte, corpuri şi, de

alta, idei. Caracterul spiritual al ideii este ucis de corp şi căldura corpului esteneutralizată de ideea abstractă. Înaintea noastră apar statui, frumoase desigur, dar reci

şi indiferente în fericirea lor.”

Lossev A. Th.4

În epoca actuală, demonetizarea valorilor este mai acută decât oricând. Omul,

făptură desăvârşită apelează din ce în ce mai puţin la posibilităţile sale reale. Potenţialul

său nu este valorificat. Persoana umană se disociază de evoluţia spirituală, fiind orientată

spre acumulări de ordin material. Forţa extr aordinară a spiritului nu este pusă în valoare.

Mijloacele de mass-media urmăresc acest fapt. Umanismul5 a pus în centru omul, a

separat persoana de teologie şi a pus accentul pe filosofia existenţialistă. Umanismul

exclusivist a îndepărtat divinitatea. Încă din Renaştere, omul a fost plasat în afara lui

Dumnezeu (antropocentrism). Îl putem parafraza pe Ludwig Feuerbach6 potrivit căruia

secretul teologiei se află în antropologie. Dumnezeu este o închipuire a minţii umane.

4 Citat de Florovski G. Eschatology in the Patristic Age An Introduction, in Studia Patristica, II, 1957, pag.

235-250.5Umanismul – termenul humanitas apare la Cicero- avea în vedere reîntoarcerea la textele antichităţiigreco-romane, modele de existenţă, gândire şi creaţie artistică 6 Ludwig Andreas Feuerbach (1804-1872) filosof german. A pus în locul Instanţei, Spiritului Absolut aflatîn centrul creaţiei, natura. Considera gandirea ca atribut al omului, nu omul ca predicat al spiritului. Iubirea,

bunătatea, frumosul sunt atribute esenţiale umane, nu aparţin unei Fiinţe divine. Eliberarea omului în lumeareală se realizează prin descinderea dimensiunii iubirii din planul tr anscendent în planul real.Karl Marx a pornit de la materialismul contemplativ şi abstract specific al lui Feuerbach, iar FriedrichEngels l-a susţinut.Termenul materie are corespondent in limba greacă hyle, iar în limba latină materia.


13/367

13

Pregătirea oamenilor de ştiinţă din trecut era multidisciplinară.

Pico della Mirandola7 făcea parte din Academia Platonică din Florenţa, alături de Angelo

Poliziano, Lorenzo de Medici. Printre preocupările pe care le aveau membrii Academiei

se poate menţiona studiul şi editarea operelor lui Platon si Plotin. Pico della Mirandola

recomanda oamenilor să-şi acorde o atenţie deosebită persoanei proprii, chiar să fie

autorii unei sculpturi personale, dacă au vocaţie de sculptori.

Erasmus din Rotterdam8 avea o pregătire în mai multe domenii. Era preot catolic,

profesor şi un observator profund al societăţii. Promotor al toleranţei religioase,

considerat un om de seamă printre umaniştii creştini, a studiat la universitatea pariziană, a

ţinut cursuri la Universitatea din Cambridge. Este autorul Noului Testament din 1516, în

redactarea căruia a folosit tehnici umaniste o versiune paralelă în limbile latină şi greacă

veche. În această ediţie indică importanţa revenirii la limba greacă utilizată la scrierea Noului Testament şi a limbii ebraice biblice, ce se regăseşte în Nout Testament.

Umanismul integral este consu bstanţial ştiinţific, acceptă prezenţa divină.

De-a lungul evoluţiei istorice, se observă următorul fapt-conceptul de persoană a

fost şi este într -o relaţie strânsă cu teologia. Experienţa religioasă nu semnifică acceptarea

la nivel intelectual a lui Dumnezeu şi practicarea rugăciunii, ci, în primul rând, existenţa

sentimentului personal al legăturii cu Dumnezeu. Aceasta este concluzia teologilor

sociologi. Dacă această relaţionare lipseşte, credinţa religioasă nu are nicio aplicabilitate.

Coordonatele istorice contribuie la îmbogăţirea semnificaţiei conceptului în profil

existenţial.

Mi-am propus să cercetez conceptul de persoană dintr-un punct de vedere

interdisciplinar nu numai teologic, metafizic sau psihologic. Explicitarea conceptului nu

se opreşte aici, nu are numai o componentă substanţialistă.

7

Giovanni Pico della Mirandola (1463-1494) filosof al Renaşterii italiene, recunoscut prin activitatea sa. Aredactat lucrarea Discurs, omilii pentru demnitatea umană la varsta de 23 de ani (1486). Apără 900 de tezeale filosofiei religiei, filosofiei naturii. Lucrarea a fost recunoscută sub numele de Manifest al Renaşterii.8 Erasmus din Rotterdam (Desiderius Erasmus Rotterodamus) (1466-1536) s-a remarcat prin scrierile saleîn stilul pur latin. Interesat de filosofia creştină şi spiritul renascentist. Aprecia ca religie catolicismul. Astudiat la Universitatea din Paris, College de Montaigue. Umanismul renascentist l-a infuenţat. A devenit

prieten intim cu umanistul italian Publio Fausto Andrelini, poet şi profesor al umanismului la Paris. Printre prietenii lui din Anglia se aflau mari personalităţi ca John Colet, Thomas More, John Fisher. A fost profesorul lui Lady Margaret. A avut posibilitatea să rămână pe postul de profesor la Universitatea dinCambridge, dar a refuzat.


14/367

14

Demersul lingvistic despre persoană debutează cu epifania (arătarea)

acesteia.Textul9 este mărturia apariţiei acesteia, nu indică persoana. Orice operă de artă

poate fi considerată un text.”10 Prin extensie persoana este o creaţie artistică, o operă de

artă.11 Epifania persoanei a constituit şi constituie obiectul de studiu al multor cercetători

din variate domenii ştiinţifice - medicină, fizică, chimie, antropologie, dar şi subiect al

creaţiilor muzicale, picturale, sculpturale..

Pervertirea valorilor se realizează prin intermediul televizorului, undelor radio şi

internetului. Lumea virtuală îşi pune amprenta, comunicarea este deficitară, chiar dacă

sunt telefoane mobile şi internet. Oamenii creează noi comunităţi pe internet, în care

folosind identităţi false se prezintă, aşa cum ar dori să fie. Caută să epateze, dacă în viaţa

reală nu reuşesc să se impună, recurg la această alternativă. Identităţi false asumate

comercializează imagini frumoase fără consistenţă. Cumpără şi vând în societatea falsă ainternetului, obiecte şi iluzii. Persoana umană devine schematică, îmbrăcată într -o formă

atrăgătoare, dar respingătoare în interior.

New Age s-a impus. Conjuncturi în care oamenii sunt manipulaţi, sunt incitate

dezvoltările instinctuale, se pune accent pe lăcomie nu numai în privinţa mâncării12.

Sfântul Apostol Pavel menţiona că este o formă de idolatrie.13 Patimile au loc de cinste,

jocurile de noroc - mijloc de câştig pentru cei cu venituri puţine, drogurile pentru cei cu

probleme sau, pur şi simplu, pentru plăcere. Patima jocurilor pune stăpânire pe persoana

umană, ce se lasă în voia ei. Ludomanul - omul stăpânit - poate merge le extrem, dacă

patima nu-i este satisfăcută. Gambling patologic sau patima de jocuri (de noroc şi nu

numai) conduce la dependenţă, apreciată de unii medici drept maladie. În situaţii extreme

conduce la pierderi de vieţi omeneşti. Echilibrul omului, integritatea sunt afectate.14

Dorinţa de putere, de dominare sub diverse forme implică conflicte soldate cu pierderi de

9 Textul etimologic provine din limba latină, te xtus şi înseamnă tramă, ţesătură. 10

Pânzaru Ioan Practici ale interpretării de text, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 8. 11 Stadiile sunt acestea obiectul – contemplarea - opera. Spiritul este acela care creeaza, pune în aplicaţie ideile, în comparaţie cu Fiinţa ce transcende.12 Mănâncă cuviincios, cele ce sunt puse înaintea ta şi nu te îmbuiba.”(Sirah 31, 18). 13 Efes.4,29) Din gura voastră să nu iasă niciun cuvânt rău, ci numai ce este bun”.(Efes. 4,29). Omorâţicurvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli” (Col.3,5). Rău este de omul ,care mănâncă spre poticnire”. (Rom.14,20. Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 6.10). 14 Cu somn sănătos se odihneşte pântecele celui cumpătat, se scoală dimineaţa şi sufletul lui este limpede”.(Sirah 31,22).


15/367

15

vieţi omeneşti. Persoana umană este depreciată în mijloacele de informare, mentalitatea

indivizilor este influenţată. Oamenii sunt folosiţi pentru a scoate randament optim în

condiţii nu tocmai favorabile. Se urmăreşte performanţa la nivel instituţional, în pofida

individualităţii. În mod obişnuit, în relaţiile interumane omul nu are posibilitatea să se

relaţioneze cu persoana sensul real al termenului, nu cunoaşte bogăţia manifestării

persoanei, nici natura acesteia. Persoana umană este unică, îmbrăcată în mister şi nu

poate fi descifrată prin intermediul schemelor. Noţiunea de individ se pretează la

interpretări. Individul ce se poate asemăna celorlalţi indivizi se manifestă în societate şi,

pe de altă parte, se află în conflict cu societăţi de indivizi.

Antropocentrismul marchează îndepărtarea omului faţă de Dumnezeu, o decădere

la nivel spiritual. Cuceririle ştiinţifice, tehnologice au cultivat aspecte contradictorii,

alegerile indivizilor fiind lipsite de repere.


16/367

16

PARTEA I

Problematica mitului şi secretele unei feţe mai mult sau mai puţin vizibile, masca

Această parte reprezintă o reflecţie teoretică dintr-o per spectivă intelectuală

tematizată a “dialogului” dintre conceptele următoare mit, mască şi persoană. Momentul

de reflexie se înscrie într-o a parenţă a certitudinii, constituie o revendicare, o “atribuire” a

conceptelor către ceilalţi dintr-o perspectivă a dezlegării tatinelor acestora.

Omul arhaic îşi exprima prin emoţie evenimentele naturii. Apela la joc pentru a

reprezenta evenimentele comice. Chiar celor mai înălţătoare activităţi le poate fi

caracteristic aspectul ludic. Spectacolele şi competiţiile – ca divertismente - au precedat

cultura.

Încerc să explorez orizontul de împlinire al verigii de relaţ ionare dintre aceste

concepte, supuse trecerii inexorabile temporale în care memoria oamenilor, istoria au un

rol important. Peste fiecare aspect prezent în acest demers se poate “aşterne” uitarea, dacă

nu există o permanentă recitire a parcursului evolutiv al conceptelor.

În această cercetare îmi expun motivaţia şi în acelaşi timp dezvolt o argumentaţie pe baza

a ceea ce este cunoscut. Acest demers al căutării nu poate avea conotaţiile decât ale

fericirii.

Fiecare comunitate de joc din orice timp are la bază o convenţie. În cazul uneiaezoterice iniţiaţii vor înţelege, de ce anumite lucruri se desfăşoară într-un fel sau altul,

întrucât cunosc regulile.

Societatea autentică are la bază regulile bunei-credinţe, un joc ce promovează

creativitatea şi cultura.


17/367

17

CAPITOLUL I

Mitul

1.Însemnări în privinţa mitului

Mi-am propus să cercetez aspecte ale mitului, ritualului şi conceptului de

persoană implicată în acest “joc” nu numai din punct de vedere teologic, metafizic ori

psihologic. Explicitarea conceptelor nu se opreşte aici, întrucât nu deţin numai o

componeta substanţialistă.

O abordare a conceptului

A numi, a fi numit semnifică a fi povestit-fiecare povestire menţine constant în atenţie

nume şi relaţii nominale. Se înscrie într -un proces repetitiv al comunităţii, astfel se

asigură continuitatea, legitimitatea lumii sale de nume, prin recurenţa acestei lumi în

istoriile sale. În unele povestiri apar istorii de numire.

Cum se poate defini mitul? Etimologic miyoi are înţelesul de mit, poveste, legendă sau

povestire tradiţională. Acesta debutează întotdeauna cu o formulă.“ Iată istoria lui... aşa cum am auzit -o eu dintotdeauna. Eu o să v-o povestesc la rândul

meu, ascultaţi-o!”

În mitologia egipteană, găsim o frumoasă poveste de dragoste încărcată de

simboluri între Isis şi Osiris. Isis este soţia şi sora lui Osiris. Ea este simbolul centrului,

femeia care zămisleşte, construieşte, dă viaţă şi Osiris este răspunzător de existenţa

ciclurilor naturii. Este zeul agriculturii. Roadele sunt rezultatul seminţelor puse de el şi

tot el este tatăl lui Horus. Osiris deţine o funcţie regală, regele Duat-ului - regatul morţii,

parcurge un traseu iniţiatic prin morţi şi învieri succesive. Mitul egiptean povesteşte cum

Isis şi Nephthys au găsit în Byblos cadavrul lui Osiris şi l -au depus într-un loc secret în

Egipt. Seth (Typhon) l-a descoperit, a depus în mai multe locuri din ţară, câte o parte a

trupului. Isis, perseverentă, a reuşit să adune toate fragmentele, l-a reconstituit şi chiar i-a

dat viaţă. Este o reală zeiţă, deţine arta magiei, are virtuţi terapeutice. Seth este personajul


18/367

18

negativ, inferior lui Osiris, invidios pe calităţile acestuia, doreşte să-l elimine, dar nu

reuşeşte.

Formula de încheiere poate fi aceasta: Aici se termină istoria lui” şi, dacă este şi un

povestitor, se continuă cu Cel care v-a povestit-o este...”.

1.2.Atitudini mitologice

Mitul nu poate intra în sfera de cercetare fără o atenţie acordată imaginii

primordiale15. Această imagine (anterioară unei idei) este o revenire continuă la o trăire

interioară şi constituie o engramă (teoria engramelor lui Semon are ca fundamentcauzalitatea bazată pe ordinul ştiinţelor naturii).

Mediul înconjurător are o influenţă asupra tuturor organismelor vii prin legile

naturale existente. La rândul ei, imaginea primordială este influenţată de aceste

modificări. Ştiinţa culturii s-a preocupat de modul în care apar aceste reprezentări la

diverse popoare şi de preocuparea lor de a le menţine constant în atenţie, pentru a nu se

pierde. Unii dintre cercetătorii care s-au aplecat asupra mitologiei au redus miturile la

fenomenele naturale. Potrivit lui Frobenius, oamenii din timpurile primordiale şi-au

apropiat fenomene din lumea plantelor, apoi a animalelor, urmând ca, ulterior, să încerce

să-şi explice curgerea zilelor şi anilor, schimbarea anotimpurilor, mişcarea planetelor.

Conştiinţa oamenilor incumbă ordinea fenomenelor şi evenimentelor din natură16.

Percepţia oamenilor asupra acestora se face prin intermediul simţurilor.

Mituri legate de schimbarea anotimpurilor, venirea ploii, răsăritul şi a pusul

soarelui, corelate cu luna plină reprezentate în forme alegorizante produc o influenţă

incontestabilă asupra psihicului uman. Reprezentări ale miturilor întâlnite la un popor pot

15 Imagine primordială - Noţiunea apare la J. Burckhardt Cf. Jung Wandlungen und Symbole der Libido, p.35.(Symbole der Wandlung - Gesammelte Werke V .16 Frobenius Leo, Kulturgeschichte Afrikas, Prolegomena zu einer historischen Gestaltlehre (Istoria culturiiafricane, Prolegomene la o morfologie istorică), Phaidon Verlag, 1933, id. Schicksalkunde in Sinne des

Kulturwerdens” (Teoria destinului în sensul devenirii culturii), Leipzig, 1932.


19/367

19

fi regăsite eventual sub alte forme la alte popoare. Motive din mitologia egipteană apar

-de exemplu- la triburi africane.

Existenţa se desfăşoară după o anumită ordine, în care sacrul are un rol incontestabil.

Formele reprezentării sacrului constituie originea formelor comunităţii, a ordinii în

formula statului primordial.

Muzicienii, pictorii, poeţii sunt tributari unor astfel de fenomene. Operează cu simboluri

în creaţiile lor. Soarele corespunde regelui soare. Cel care are acest atribut, trebuie să se

comporte ca atare, să-l însuşească, să răspundă aşteptărilor supuşilor săi. Dacă aceştia nu

sunt mulţumiţi, sfârşeşte prin a fi omorât într -un ritual încărcat de simboluri. Influenţa

factorilor externi se resimte în cauzalitatea legilor naturii şi se observa într -o construcţie

specifică a creierului uman. Organismul răspunde anumitor stimuli ambientali,

reprezentările sunt unice la nivelul muzicianului în funcţie de gradul de sensibilitate şiintrospecţie asupra psihicului uman.

Imaginea primordială cu care se relaţionează omul arhaic constituie o formă de exprimare

a creativităţii spiritului, structurează modalităţile de percepţie ale individului. Fiecare

eveniment la care participă individul incumbă o formă de energie. Eliberarea acestei

forme de energie se face prin forma în care se regăseşte imaginea primordială.

Comportamentul omului arhaic şi acţiunile acestuia se valorifică şi devin reale în măsura

în care se încarcă de sacralitate.În cultul civilizaţiilor arhaice, spectacolul arhaic are

conotaţii mistice, pe lângă acelea simbolice. În funcţie de tipul de eveniment,

reprezentaţia are implicaţii vesele, triste. Se desfăşoară într -un spaţiu finit cu personaje

vremelnice. Repetarea acestor evenimente se face la un interval anume, pentru a menţine

efectul sacrului instalat prin performare.

În doctrina antică chineză, muzica şi dansul conlucrează în vederea stăpânirii

naturii, pentru bunăstarea omenirii. Există o corespondenţă între competiţiile desfăşurate

cu prilejul sărbătorilor legate de recolta şi celebrarea roadelor culese. Dacă acestea nu ar

avea loc, oamenii nu ar mai avea motive de bucurie şi nu ar mai avea ce să mănânce17.

17 Granet M. Fêtes et chansons anciennes de la Chine (Sărbători şi cântece antice din China) Paris, 1914, pp. 150, 292; id. Danses et légendes de la Chine ancienne (Dansuri şi legende din China antică), Paris,1926, pp. 351 şi urm., id., La civilisation chinoise (Civilizaţia chineză), Paris, 1929, p. 231.


20/367

20

Acţiunile omului constituie o repetiţie a unui model mitic. Căsătoria - analog altor

acte umane - conduce la un prototip mitic, este o reiterare a unui fenomen, consacrat ab

origine de zei, strămoşi sau de eroi, aprecia Mircea Eliade.18

În situaţia omului primitiv mitul constituie un mod de gândire, ce se poate spune,

că a precedat raţiunea.Gandirea19 speculativă are o dimensiune mitică.

Dromenon δρώμεσοσ este noţiunea care defineşte ceea ce se făptuieşte, mai

precis, forma sub care se prezintă şi pe care şi-o însuşeşte un act de natură cosmică.

Drama δράμα este acţiunea propriu-zisă, a cărei formă poate să fie diversă, o reprezentare

artistică ori o întrecere în cadrul unei festivităţi. Drama reiterează evenimentul, cultul este

acela care intermediază procesul de a se umple de harul divin, este co-participant la

fenomenele naturale.

1.3. Imaginea primordială şi arhetipul

Carl Gustav Jung20 defineşte arhetipul astfel baza instinctuală, congenitală,

preexistentă. Aceste imago-uri sunt caracterizate de o dinamică, pe care nu o putem

atribui individului”.21

Arhetipurile22 sunt forme native, instinctuale cu rol în determinarea experienţelor

umane. Jung adaugă conceptul de arhetip constituie un corelat necesar al ideii de

18 Eliade Mircea Mitul eternei reîntoarceri- Arhetipuri şi repetare, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,1999.19 Filosofia antică greacă a recunoscut relaţia dintre raţiune şi mit. Chiar dacă Platon a adoptat dialogurileraţionale, a recunoscut rolul mitului. Kant recunoştea rolul raţiunii Vernunft, dar şi implicaţiile pe care leare Verstand = intelegerea în privinţa fenomenelor. Raţiunea are o privire “aspră”, judecă lucid aspectele

realităţii. Acestea sunt îmbogăţite de elementul mitic, care împreuneaza fragmentele reale. 20Carl Gustav Jung (!875-1961) medic, psiholog, psihiatru elveţian. Este considerat fondatorul psihologieianalitice. Autorul unui sistem de interpretare bazat pe psihanaliză, ce are la bază coordonata culturală.

Numit preşedinte al Societăţii elveţiene pentru psihologie şi domeniile conexe (1935). Ce semn al preţuiriisale se înfiinţează institutul Carl Gustav Jung la Zürich (1948) 21 Jung C. G. - Die Bedeutung des Vaters für das Schicksaal des Einzelen Werke, vol. IV, Walter Verlag, p.364.22 Imagine arhaică - exemple sunt întâlnite în Jung Wandlungen und Symbole der Libido, ( lucrare apărută1912) pp. 94 şi urm. (Symbole der Wandlung - Gesammelte Werke. V) Aparitia acestei lucrari are o9oc inin urma conflictului cu Freud.


21/367

21

inconştient colectiv - indică prezenţa anumitor forme în psihic, forme răspândite peste

tot.”23

Arhetipul se asimilează modalităţii ori formei de exprimare psihică a unui dat. Noţiunea

apare la Jacob Burckhardt şi este preluată de Jung în sintagma imagine primordială.

Imaginea primordială se validează în raport cu procesele naturale, ce se reînnoiesc

permanent, perceptibile de fiinţa umană în funcţie de evoluţia spirituală proprie. În

viziunea lui Jung, imaginea este reprezentarea la nivel interior a unei realităţi, a unui

obiect exterior. Doi muzicieni care audiază o simfonie, un concert, o operă au

reprezentări diverse funcţie de gradul de cultură, evoluţie spirituală, de înţelegere a

tuturor aspectelor implicate. Reprezentarea la nivel interior are la bază faptul că

inconştientul lucrează cu imaginarul. În conştiinţă se configurează sub diverse forme fără

a avea trăsături patologice şi fără o proiecţie spaţială. Acest tip de generare a imaginii seîncadrează în ceea ce se numeşte arhaic. Percepţiile omului primitiv faţă de evenimentele

şi fenomenele exterioare puteau dobândi o coordonată spaţială sau auditivă.

Sunt muzicieni cărora o partitură muzicală le suscită imaginaţia, astfel încât le trezeşte în

suflet o trăire atât de intensă încât de multe ori-la unele personalităţi muzicale - poate

surmonta realitatea exterioară. Muzicianul se raportează în această situaţie la o scară de

valori interioară. Imaginea formată la nivel interior estecomplexă şi funcţionează de sine

stătător. Artistul-interpret, muzicianul-interpret trebuie să performeze o piesă muzicală.

Se raportează la partitură, o analizează din perspectivă muzicală, din punctul de vedere al

dificultăţilor tehnice şi interpretative pe care le-ar avea exprimarea sensului piesei şi

dintr-un punct de vedere psihologic. Coordonata psihologică se impune soliştilor vocali şi

artiştilor instrumentişti, dirijorilor deoarece personajele pe care le interpretează

traversează anumite stări psiho-emoţionale. În mintea muzicianului, se formează o

imagine rezultată din activitatea inconştientului- a tuturor imaginilor configurate - şi din a

celei specifice conştientului. Interpretarea muzicianului se face pendinte de starea în care

se află în acel moment, fără a eluda legătura indisolubilă dintre inconştient şi conştient.

Jung definea arhetipul ca o formă simbolică. Imaginea primordială se asimilează

arhetipului este comună mai multor naţiuni şi anumitor perioade istorice. Caracterul

arhaic se exprimă prin motive mitologice prezente în mai multe culturi. Un compozitor

23 Ibid. Footnote 17.


22/367

22

lucrează cu simboluri în creaţie şi cu arhetipuri. Materialele la care are acces sunt folosite

conştient, însă în creaţia sa harul ar trebui să-şi facă simţită prezenţa. Fiecare muzician

încearcă să-ţi imprime nota personală, în care coordonata arhaică şi elementul colectiv nu

se constată. Personalitatea artistului se remarcă, imaginea sa se reflectă în aspecte ale

inconştientului său şi în starea în care se află conştiinţa la un anume moment.

Compozitorii folosesc ca material de studiu creaţiile anterioare şi cele ale epocii în care

există. În perioadele de început, se constată o prezenţă redusă a notei personale în pofida

celei specifice compozitorului anterior. Originalitatea se impune pe măsura evoluţiei.

Sunt şi creatori ale căror opere suferă de lipsă de originalitate. Pentru aceştia arta,

compoziţia este o profesie - nu o vocaţie - din care obţin avantaje materiale. Aceste

persoane nu constituie puncte de referinţă.

Sunt muzicieni ale căror creaţii sunt dificil de elucidat, abordează elemente puţinaccesibile.

Se manifestă în momentul în care conceptele nu se pot conştientiza din varii

motive (comprehensibile sau nu). Muzicianul, creatorul în speţă are acces la inconştientul

colectiv. Pe baza acestui fapt, în conştiinţa sa sunt înmagazinate mai multe concepţii.

Acestea se declanşează în situaţia în care priveşte/se relaţionează cu un stimul, o situaţie.

Consideră că îi sunt proprii, dar de fapt provin din inconştientul colectiv.

Mitul este un rezultat al arhetipurilor universale plasat într-un subconştient

colectiv 24

Prezenţa arhetipurilor a mai fost întâlnită la Filon din Alexandria, Dionisie

Areopagitul, Sfântul Augustin, Platon cu teoria ideilor. Filon identifica arhetipul cu

imaginea lui Dumnezeu în om.

Jung adăuga că arhetipurile sunt mai degrabă întipărirea treptată a relaţiilor

subiective.”25 Jung adoptă teoria lui Lamarck 26 în privinţa transmiterii prin moştenire a

trăsăturilor dobândite - ereditatea filogenetică.

24 Aceasta a fost concluzia la care a ajuns Jung în urma contactului cu lumea africană timp de şase luni.Jung a făcut călătorii de studii în Africa de Nord, în ţări arabe ş i la indienii pueblo din Arizona şi India (în

perioada 1921-1938)25 Jung C. G. Über die Psichologie des Unbewussten - Despre psihologia inconştientului, 1912, pag. 73, învol. VII, Werke, Walter Verlag.26 Jean-Baptiste Pierre Antoine de Monet, cavaler de Lamarck (1744-1829) francez, a inventat termenul

biologie bios – viata şi logos – ştiinţa, ştiinţa formelor vietii.. Este primul cercetător, care a vorbit despreteoria evoluţionistă.


23/367

23

În cadrul familiei arhetipurile funcţionează astfel - experienţa unor membri poate apărea

la următoarele generaţii. Jung portretizează arhetipul într -o formă poetică fenomenul

universal şi permanent al alternanţei zi-noapte se întipăreşte la nivel arhetipal sub forma

unui zeu erou. Acesta se naşte în fiecare dimineaţă şi se urcă în carul solar, în care

străbate bolta cerească. La capătul drumului îl aşteaptă un monstru, care-l înghite.

Eroul parcurge drumul invers în bolta monstrului şi după o luptă aprigă cu şarpele

nopţii, se naşte din nou în dimineaţa următoare.”27

1.4.Semantismul mitului

“ Acei care cred acestea nu au acelaşi temei al vorbirii, cu cei care nu cred, dar în ceeace priveşte opiniile lor, ei trebuie negreşit să se dispreţuiască unul pe altul ”. (Platon)

“ A te îndoi de tot, sau a crede tot sunt d ouă soluţ ii l a fel de commode, care, şi una şi alta,

ne scutesc să reflectăm” (Henri Poincaré)

Fraza ce-i aparţine lui Poincaré se regăseşte şi în matematică şi s-ar putea relaţiona cu

afirmaţia lui Mendeleev şi mai precis este mai bine să faci o ipoteză (nefiind obligatoriu

sa fie exactă) decât niciuna. În consecinţă, la adevăr se poate ajunge şi prin păreri bazate

pe ipoteze şi nu prin negaţii sistematice.

Naraţiunea de tipul mitului, legendei, basmului, cantecului epic este un exerciţiu la nivel

colectiv. Performarea acestuia se desfăşoară în prezent. Adresantul e publicul, care este

avid de cunoaştere. Regulile de desfăşurare sunt cele stricte şi specifice acestui mod de

expunere. El este astfel structurat, încât îmbină informaţia minimă de interes general cu

încărcătura afectivă şi cu fantezie inovatoare.

Mitul face parte organic din lume şi nu poate fi studiat izolat. Chiar dacă este acceptat sau

nu, realitatea obiectivă este o constituentă permanentă.

Teoria lamarckistă este o teorie biologică ce explicitează influenţa variaţiilor de mediu asupracomportamentului şi morfologiei ce au loc pe parcursul evoluţiei vieţuitoarelor. Se dobândesc anumitetrăsături, care se transmit ereditar.27 Jung C. G. - Introducere în lumea arhetipurilor , Editura Jurnalul literar, Bucureşti, 1984.


24/367

24

Mitul se defineşte ca o formă rară de unire între prezent ş i trecut. Mitul facilitează

reconstruirea secvenţelor din istoria omenirii, ce nu sunt prezente de fiecare dată în istorie

şi sunt edificatoare pentru geneza şi evoluţia fiecărei civilizaţii.

Mitul se constituie şi în modalitate de comunicare -la nivel conceptual- ce prezintă

“adevărul imaginii”, care analog adevărului artistic este mult mai credibil decât adevărul

istoric. În consecinţă, arta face parte din primele instrumente ale limbajului mitic.

Vico, redescoperitor al mitului pledează pentru identificarea mitului cu metafora şi chiar

a mitului şi metaforei cu arta. Mitul apare ca metafora istorică şi metafora ca mit

lingvistic. Prin urmare, metafora ca instrument ligvistic participă la fiecare calitate mito-

poetică din momentul constituirii sale. Mitul, dar şi metafora, se constituie în purtătoare -

conştiente şi inconştiente - specifice demersului creator, tuturor solicitărilor expresive

implicate în artă. Se concretizează în patrimoniul original şi autonom al fiecărei culturiomeneşti.

Natura mitului se caracterizează prin ambiguitate. Acesta pare a se afla între două lumi,

pe care în acelaşi timp le apropie şi le desparte. Etimologia mitului provine din “muthos”,

cu rădăcina “mu”, de unde “mutus” şi verbul “muein” a tacea, a inchide ochii.

Mitul are două feţe, ce nu pot fi prinse. Nu te poţi circumscrie într-una din acestea,

deoarece esenţa uneia se “scurge” în cealaltă. De fapt, mitul se explicitează prin el însuş i,

fiind propria finalitate.Esenţa mitului nu poate fi explicată. Mesajul mitului poate fi

transmis cititorului prin exemplificare. Aceasta se relaţionează direct cu viziunea

primordială a omului, când o situaţie este privită în acelaşi timp din toate faţetele şi nu în

succesiune. În cazul în care exemplifici, soliciţi curiozitatea, atenţia şi participarea

cititorului, cât şi contrazicerea lui în posibilitatea de a ajunge la adevăr.

Ananda Coomaraswamy28 afirma “ Mitul este Adevărul penultim”. De fapt, mitul este

Adevar Ultim în ipostaza sa de sacrificiu, conceptualizează Devenirea, conferindu-i o

dimensiune sufletească printr-un circuit sangvin.

Trairea în lume este pregătită de rostirea in divinis. În univers se manifestă Timpul,

Spaţiul şi Povestirea. Ultima face parte din Devenire, fiind par ticipativă Verbului per

28 Ananda Coomaraswamy (1877-1949) filosof nascut în Colombo Sri Lanka. A studiat la WycliffeCollege, University College London, Universitatea din Londra.A fost cel mai valoros colaborator al luiGuénon. Scrierile acestuia constituie puncte de reper pentru cercetători din acest domeniu.


25/367

25

quem omnia facta sunt . Povestitorul, Oficiantul este cel care contribuie la realizarea

iniţiatică, urcarea către sferele înalte ale înţelegerii.

Aristotel (384-324 î.Hr., elevul lui Platon la Academia acestuia), menţiona

“iubitorul de mituri – filomithos” este în acelaşi timp un “iubitor de înţelepciune -

filosofos” în Metafizica 982,13. Tot el definea miturile ca fiind concentrări de mirări –

thaumasion (θάσμαζιοσ). În concluzie un mitofob este şi un sofiofob. Aristotel,

continuator al lui Platon se exprima “în mirare - to thaumasein stă adevărul ” Theetet,

155d. Potrivit celor doi precursori ai gândirii occidentale mirarea solicită înţelepciunea.

Viata mitului este uimirea. Rezultă că mitologia este o ramură a disciplinei advaita - a

Non Dualităţii, care în occident poartă denumirea de teologia negativă. Teologia negativă

sau apofatică29 este o teorie a extazului propriu-zis, expresia atitudinii fundamentale ce

face din teologie o contemplare a tainelor Revelaţiei, un suiş spre unirea cu Dumnezeu. Înteologia negativă mitul funcţionează ca un obstacol.

Potrivit împăratului Iulian misterul, cheia mitului este elementul absurd:

“ceea ce în mituri se prezintă never osimil deschide calea spre adevăr. Cu cât mai

extraordinară, mai paradoxală este enigma, cu atât este un îndemn pentru noi să nu ne

încredem în vorba nudă, ci să ne trudim în căutarea adevărului ascuns”.30

Vasile Lovinescu aprecia (într-o conferinţă): “Orice mit autentic posedă un punct negru

în el, un element de absurditate, prin care devine determinare negativă”.

Acesta este punctul de plecare pentru a te apropia de mit şi a pune bazele unei lecturi

inversate.

Mircea Eliade31 considera că mitul relatează o întâmplare sacră, eveniment primordial

care s-a petrecut ab initio. Povestirea unui eveniment sacru se identifică cu descifrarea

unui mister. “ A povesti” un mit înseamnă a spune ce s-a petrecut ab origine. În măsura în

care a fost rostit, de fapt descifrat devine adevăr, baza adevărului absolut.

29 Teologia apofatică, teologia negativă îl prezintă pe Dumnnezeu prin negaţie. Se porneşte de la faptul căesenţa lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută. Este inefabilă. “ Nimeni nu L-a văzut vreodata şi nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu.” ( Ioan 1, 18). Teologia catafatică, pozitivă din ortodoxie o completează.Aceasta menţionează credinţa în revelare şi întruparea. Prin persoana lui Iisus Hristos s-a revelatDumnezeu.30 L‟Empereur Julien, Oeuvres completes, cap. Contre le Cynique Heraclius , Trad. Par Eugene Talbot,Henri Plon, Paris, 1863, pp.177-21731 Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri- Arhetipuri şi repetare, Editura Univers Enciclopedic,Bucureşti, 1999


26/367

26

“ Aşa este, pentru că se spune că aşa este“ afirmă unele popoare, pentru a dovedi trăinicia

istoriei sacre şi a tradiţiei religioase. - eschimoşii netsilik.

Mitul notează aparitia unei noi “situaţii” cosmice, un eveniment primordial, de fiecare

dată descrie o creaţie.

Mitul cuprinde modul în care a fost făcut un lucru, cum a început să fie. Se află în strânsă

relaţie cu ontologia şi se axează asupra realităţilor, asupra ceea ce s-a petrecut cu

adevărat. De fapt Mircea Eliade susţine că sacrul este realul prin excelenţă. Sacrul a fost

întemeiat ontologic de mit şi ia parte la Fiinţă. Profanul nu are un model exemplar.

Miturile relatează activitatea creatoare, care ţine de sacralitate. Oamenii, în demersurile

lor, trebuie să pornească de la un model mitic. În caz contrar şi activitatea desfăşurată nu

are consistenţă, rezultatul fiind iluzoriu, ireal.

Mitul prezintă sacralitatea absolută, creativitatea zeilor. “ Lumea este întemeiată prinizbucnirea sacrului, istorisită de mit “.32

Fiecare mit arată “cum anume o realitate a ajuns să existe, fie că este vorba de realitate

totală, Cosmosul, ori de o parte a acesteia - o insulă, o specie vegetală, o instituţie

umană”.

În momentul în care se indică o modalitate de existenţă, funcţionează o explicaţie a

acesteia şi un răspuns direct la întrebarea: de ce exist ă acestea? Întrebarea “de ce“ este în

corelaţie strânsă cu “cum”. Când se spune cum a început să fiinţeze ceva, de fapt este o

manifestare a sacrului, acesta fiind “cauza ultimă a oricărei existenţe reale.”aprecia

Eliade în prefaţa volumului menţionat.

Tot Mircea Eliade precizează, că în momentul în care are loc o creaţie, aceasta se

manifestă printr-un surplus de energie, de substanţă ontologică.

“Trebuie să facem, ceea ce au făcut zeii la î nceput” întâlnim într-un text indian

Satapatha Brahmana VII, 2, 1, 4.

Potrivit istoricului religiilor cea mai importantă funcţie a mitului este FIXAREA

modelelor exemplare specifice tuturor activităţilor omeneşti semnificative: hrană,

sexualitate, muncă, educaţie.

32 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul , Editura Humanitas, Bucureşti, 2000


27/367

27

Omul are modelul divin, pe care încearcă să-l urmeze, să-l imite şi astfel reuşeşte să

se menţină în sacru, în realitate. Asistăm mereu la reactualizarea gesturilor divine, în

urma cărora lumea capătă noi conotaţii.

1.5. Conştiinţa mitică

Prima cunoaştere a omului despre sine este în strânsă legătură cu mitul.

Omul primitiv nu distinge două imagini ale universului una “obiectivă” şi una “mitică”,

ci una singură. Afirmarea omului începe cu o dimensiune nouă a realului, o nouă ordine

ce se desfăşoară prin apariţia conştiinţei. Conştiinţa mitică se înscr ie în acest joc dintreom şi univers.Omului civilizat îi apare viata primitivă ca o prietenie dintre om şi natură,

ce nu a fost încă transformată de tehnică într-un univers complex şi absurd.

Rousseau şi Diderot până la Melville şi D.H. Lawrence şi-au manifestat dorinţa

reîntoarcerii în mijlocul naturii. După păcatul originar omul n-a mai cunoscut starea

inocentă, armonia n-a mai fost prezentă.

Mitul include aspiraţia către integritatea pierdută. Probleme vitale trebuiau să fie

soluţionate ca de pildă asigurarea hranei în funcţie de anotimpuri, protecţia oamenilor

împotriva fenomenelor atmosferice, a animalelor sălbatice. Echilibrul era fragil şi trebuia

să fie menţinut. În cadrul acestei prime existenţe, mitul implica întoarcerea la ordine şi

contribuia la reintegrarea în univers.

Conştiinţa mitică a facilitat crearea unei protecţii, la adăpostul căreia omul şi-a găsit

locul în univers. Constiinţa mitică a evoluat prin reprezentări. Iniţial mitul a apărut ca

mod de gandire strâns relaţionat cu viata unei comunităţi umane. În privinţa acestuia au

funcţionat mai multe interpretări. Euhemerismul33 este una dintre cele mai vechi şi

explică mitul ca transcripţia fabuloasă a unor evenimente vechi şi personaje istorice. Max

Müller susţinea teoria naturalistă şi considera că mitologia “ îşi datorează apariţia unei

33euhemerism = doctrina lui Euhemeros (sec IV-III I.Hr.) . are în vedere faptul că zeii, divinităţile sunt totoameni dar de demni de a fi menţionaţi, care sunt divinizaţi. Provine din limba franceză évhémérisme


28/367

28

concepţ ii poetice şi în acelaşi timp filosofice asupra naturii şi a fenomenelor sale cele

mai evidente.”34

J.G. Frazer este de acord cu teoriile concurente şi aprecia faptul că personajele

prezente în mitologie au fost umane, potrivit celor spuse de evhemeristi. În acelaşi timp,

pot fi personificările unor obiecte sau fenomene naturale, astfel susţin adversarii

evhemeristilor. Există posibilitatea ca nicio rezolvare la nivel intelectual, să nu confere

transparenţa conştiinţei mitice. Mitul rămâne un mod de gândire.

Levy-Brühl definea, în 1910, miturile: “ produse ale mentalităţ ii primitive, ce apar

când aceasta se străduieşte să realizeze o participare, ce nu mai este resimtită ca

imediată, când ea recurge, la vehicule intermediare menite să asigure o comuniune ce nu

mai este tr ăita”. 35Acelaşi cercetător atrage atenţia asupra importanţei elementului mistic

din mit.Van der Leeuw definea mitul la nivelul limbajului astfel “o rostire care circumscrie

şi fixează un eveniment ”.36

Maurice Leenhardt îşi manifestă interesul faţă de noţiunea de comportament mitic.

Din punctul lui de vedere mitul este “element primitiv şi structural al mentalităţ ii” în Do

Kamo N.R.F., 1947, p. 247. Potrivit acestuia, conştiinţa mitică ilustrează un cod al naturii

- desenează peisajul în prezenţa sa coama, coasta, spinarea, coltul, cununa, poala”.37

Mitul nu poate fi asimilat unei categorii. În cazul în care i-am găsi un corespondent, ar fi

acela al totalităţii concrete, a identităţii r adicale şi a unităţii ontologice. Conştiinţa mitică

este o afirmare totalitară.

34 Max Müller, Nouvelles Etudes de Mythologie, trad. Job. Alcan, 1898,p.3935 Levy-Brühl, Les functions mentales dans les sociétes inferieures, trad. Alcan-9-eed., 1928, p.43436 Van der Leeuw, L‟homme primitive et la réligion , trad. franceză Alcan, 1940, p.131 37 Maurice Leenhardt în Histoire generale des religions, Quillet, vol. 1, p.114


29/367

29

1.6. Relaţia mit şi ştiinţă

Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înţelege ce este materia.”

Rudof Steiner

Cronologic mitul a apărut primul. Între mit şi ştiinţă funcţionează opoziţia.

După ce miturile au fost studiate a apărut pozitivismul. Acesta se bazează pe

universalitatea formulelor matematice şi experimentarea colectivă. Cunoaşterea ştiinţifică

se aprofundează în permanenţă ducând la creşterea gradului de interpretare a

fenomenelor.

Bachelard menţionează primatul materialului teoretic al aparaturii experimentale.Brunschvig pledează pentru faptul că ştiinţa a trecut de la stadiul de monolog la cel de

dialog experimental. Teoreticianul nu are explicaţii la toate fenomenele. Termenul

“ştiinţă” este asimilat unei personificări mitologice, unui rezultat al atingerii limitei, o

creaţie a raţiunii mai degrabă, decât o realitate.

S-a constituit un mit al determinismului universal şi al inteligibilităţii universale, ce a fost

întâlnit în formulele celebre ale lui d‟Alembert, Laplace, Taine. Întotdeauna există o

probabilitate limită, în consecinţă nu putem avea încredere în determinismul fenomenelor

naturale. Determinismul valabil pentru toate domeniile realităţii se bazează pe un act de

credinţă pur şi simplu.

Evoluţionismul. Materialismul cu baze ştiinţifice se opun dogmatismului cu alte

dogme şi combat mituri cu alte mituri. Acestea se regăsesc în mitul ştiinţei, Scientismul.

Partizanii acestuia pledează în favoarea metodelor pozitive, ce soluţionează problemele

umane.

Berthelot marele savant îşi exprima – într-o conferinţă - convingerile secolului al

XIX-lea astfel: Ştiinţa “ pretinde să ia conducerea materială si morală a societăţ ilor.

Impulsionată de ea, civilizatia modernă merge cu un pas din ce în ce mai rapid ”.

Promisiunile ştiintei s-au dovedit ameninţări de-a lungul timpului. Ştiinţa nu anulează

nici libertatea, nici responsabilitatea persoanei. În privinţa fiinţei şi locul acesteia în lume

ştiinţa precizează anumite aspecte contribuind la crearea noului mediu tehnic.


30/367

30

Ştiinţa este necesară, dar nu suficientă prin ea insăşi, furnizează elemente şi nu

concluzionează. “Ştiintele sunt instrumente pe care mintea omenească încearcă să le facă

din ce in ce mai precise, pentru a asigura o previziune (....) r apidă. Ştiintele corespund

numai unei atitudini si unui comportament, care se supun la randul lor, unor intentii

determinate. Rolul instrumental al cunoasterii stiintifice, nu poate fi confundat cu o

viziune. Este vorba de un proiect, ce se va dezvolta conform unei strategii,. (..)nu e deloc

sigur, că stiintele exacte si naturale trebuie să servească de model ştiintelor sociale şi

umane şi cu atât mai puţin criticii.”38

Nietzsche39 ca repr ezentant al ontologiei moderne şi în poziţia sa de subminare a

imperialismului afirma-în cadrul unei conferinţe-: “Ştiinţa aşa cum este ea practicat ă în

zilele noastre este o încercare de a crea pentru toate fenomenele un limbaj cifrat comun

care ne permite să calculăm, deci să dominăm mai uşor natura. Dar acest limbaj cifrat,care rezumă toate “legile” observate, nu explică nimic - e un fel de descriere a faptelor,

cat mai scurtă cu putint ă”.

Primul contact dintre mit şi raţiune este la nivel conflictual. Raţiunea cenzurează

mitul, îl încadrează în modalitatea sa aparte de adevăr ş i-l relaţionează credinţei, în sensul

kantian al termenului. La Kant “ glauben” se află dincolo de insuficientul “wissen”.

În acest mod mitul este recunoscut, iar critica îi conferă importanţă în raport cu raţiunea.

Mitul se relaţionează cu premisele si scopurile ultime ale ratiunii. Pentru cunoaştere mitul

este singurul orizont posibil, trasează limitele raţiunii, îndreptând-o către folosul

eshatologic.

38 René Berger, Artă şi comunicare, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976, p. 78 39 Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844-1900) – important filosof al secolului al XIX-lea. În creaţiile saleapar idei referitoare la voinţa de putere, instinctul de turmă, nihilism, supraom, morala, critica creştinismul,afiema că “Dumnezeu a murit”.A fost atras de aspectul dual dintre apolinic şi dionisiac şi de relaţia dintrestăpân şi sclav. A abordat domenii legate de etică, estetică, metafizică, epistemologie.


31/367

31

1.7. Consideraţii privind raţionalitatea revoluţiilor ştiinţifice

“ Nu socotim că discuţiile sunt o pagubă pentru fapte, ci lipsa de lămurire prin discuţie

făcută mai înainte de a porni la înfăptuir ea a ceea ce trebuie .” Tucidide

Progresul în ştiinţă are un aspect pozitiv şi stagnarea constituie un impediment.

Profesorul Bodmer W.F. a susţinut o prelegere in anul 1973 intitulată ” Progresele

biomedicale binecuvantări periculoase” ce-l avea în vedere pe Herbert Spencer. A

finalizat discursul astfel:

“Cred , asfel, că progresele bio-medicale şi alte progrese ştiinţ ifice sunt binecuvantări

periculoase, pe care nu le putem evita”( …)”Propriile mele î ndoieli cu privire la progresul ştiinţific şi stagnarea sunt date de spiritul schimbat al ştiinţei şi de cre şterea

necontrolată a Marii Ştiinţ e - Big Science, care pune în pericol ştiinţa adevarată- Great

Science.”

Progresul în ştiinţă poate fi privit ca mijloc folosit de specia umană în scopul

adaptării la mediu. Karl R. Popper 40 menţiona că progresul în ştiinţă poate fi cel mai bine

măsurat prin compararea problemelor vechi cu cele noi. Cu cât vom progresa mai mult în

cunoaştere, cu atât vom putea discerne mai clar întinderea propriei ignoranţe. Astfel, s-a

întâmplat cu teoria relativităţii, mecanica cuantică şi biologia moleculară.

Popper distinge trei stadii de adaptare: adaptarea genetică, învăţarea comportamentală

adaptativă şi descoperirea ştiinţifică. Între strategiile de progres sau adaptare la nivel

ştiinţific şi celelalte două stadii - genetic şi comportamental- există asemănări, dar şi

deosebiri. Karl R. Popper a comparat cele trei stadii de adaptare, investigând rolul jucat la

fiecare dintre ele de către învăţare şi selecţie. Teza princi pală enunţată este că

mecanismul adaptării este fundamental acelaşi. Adaptarea se bazează pe o structură

40 Sir Karl Raimund Popper (1902-1994) evreu de origine austriacă. Apreciat ca unul dintre cei mai marifilosofi ai ştiinţei din secolul al XX-lea. Filosof englez întemeietor al raţionalismului critic, a pledat pentruo societate deschisă (Open Society). S-a opus neopozitivismului ( din mişcarea filosofică Wiener Kreis, ceavea ca reprezentanţi pe Rudolph Carnap şi Moritz Schlick), oricărei manifestări de convenţionalism,relativism, totalitarism. A fost preocupat de filosofia ştiinţei, epistemologie, filosofie socială şi politică. A

predat la Canterbury University din Christchurch , în Noua Zeelandă (1937-1945) şi la School ofEconomics din Londra (1946-1969) când primeşte titlul de emeritus. Estî innobilat “Knight of the British Empire”.


32/367

32

moştenită fundamental la toate stadiile, care este structura genetică a organismului.

Acesteia îi corespunde la nivel comportamental repertoriul înnăscut al tuturor tipurilor de

compor tament accesibile organismului şi la nivel ştiinţific teoriile ştiinţifice dominante.

Structurile sunt transmise prin învăţare şi anume prin:

a - replicaţia informaţiei genetice codate în situaţia genetică şi comportamentală;

b - tradiţia socială; c - imitaţia ce funcţionează la nivel comportamental, dar şi ştiinţific.

Informaţia provine din interiorul structurii pentru toate stadiile. În cazul în care apar

mutaţii, variaţii sau erori acestea sunt noi instructiuni, care provin din interiorul structurii,

mai degrabă decât din mediul exterior. Organisme similare răspund uneori în mod divers

la una şi aceeaşi provocare survenită din partea mediului.

Următoarea fază este cea a selectării şi este rezultatul mutaţiilor şi variaţ iilor disponibile.

Iniţiativele de probă noi ce nu pot fi bine adaptate sunt eliminate. Acest stadiu se numeştestadiul eliminării erorii. Supravieţuiesc informaţiile iniţiate ce sunt mai mult sau mai

puţin adaptate şi care se transmit la rândul lor. Aceasta este adaptarea prin metoda

încercării şi eliminării eror ii. Selecţia naturală este eliminarea erorii sau a informaţiei rău

adaptate. De fapt, este un gen de feedback negativ întâlnit la toate stadiile.

În stadiul comportamental funcţionează o situaţie asemănătoare. În cazul adoptării

unui nou tip de comportament, vor fi adoptate noi nişe ecologice.

În momentul în care vor apărea noi schimbări genetice vor fi presiuni noi de selecţ ie.

În stadiul ştiinţific momentul în care se apelează la o nouă teorie revoluţionară vor

apărea noi structuri.

În concluzie, în toate cele trei stadii - genetic, comportamental, ştiinţific -

funcţionează structuri genetice moştenite, ce sunt depăşite prin învăţare prin intermediul

codului genetic şi tradiţiei. De fiecare dată apar structuri noi, informaţii noi din cauza

încercărilor de schimbare provenite din interiorul structurii şi ca urmare a iniţiativelor de

probă, ce trec printr-un proces de selecţie naturală şi eliminarea erorii.

Schimbarea genetică stabileşte întotdeauna o structură genetică rigidă şi aproape

invariabilă. Schimbarea comportamentală conduce uneori la rigiditate, chiar de tip

dogmatic - potrivit lui Konrad Lorenz - dar si la flexibilitate. În situaţia lui Pavlov este o

atitudine de explorare sau “reflexul libertăţii”.


33/367

33

I.P. Pavlov scria despre “comportament de explorare” şi “comportament liber”, având

fundament genetic cu importanţă pentru activitatea ştiinţifică. Behaviouriştii41 -

comportamentalii menţionează “revigorarea posibilă“ şi doresc să elimine valoarea

libertăţii. Atitudinea lor poate avea conotaţiile unei ostilităţi inconştiente faţă de ştiinţă.

B.F. Skinner în lucrarea Beyond Freedom and Dignity, defineşte “literatura libertăţii”.

Aceasta nu este un rezultat al revigorării negative. A luat fiintă începând cu miturile

create de Eschyl şi Pindar, în urma victoriilor de la Marathon şi Salamis.

La nivel ştiinţific descoperirile sunt revoluţionare şi au o trăsătură creatoare. Gradul de

creativitate este la toate stadiile, chiar şi în cazul celui genetic. Încercări noi dau naştere

la noi medii şi presiuni de selectie noi. Rezultatele sunt novatoare, în pofida tendinţelor

conservatoare, ce funcţionează la mecanismele învăţării.Adaptarea genetică funcţionează

în arc temporal de cateva generaţii. În organisme cu replicaţie rapidă arcul de timp estescurt şi nu permite adaptare comportamentală. Inventarea adaptării comportamentale

revine organismelor ce se reproduc mai lent, în scopul ajustării la schimbări rapide din

mediu. Aceste organisme incumbă anumite comportamente ce conţin un grad mai mare

sau mai mic de autonomie şi de organizare. Tipul de comportament şi autonomia tipurilor

disponibile sunt programate genetic. De fapt noi tipuri de comportament duc la noi

presiuni de selecţie şi marchează evoluţia viitoare a structurii genetice. Sistemele genetice

evoluează ca urmare a comportamentului de explorare si soluţionării de probleme.

Selecţia naturală a acestor sisteme este afectată de conditiile create. Pe măsură ce se

atinge un anumit stadiu comportamental - ca şi în cazul organismelor unicelulare -

potrivit lucrării lui H.S. Jennings42 “- organismul are iniţiativa de a selecta ecosistemul

sau habitatul, iar alegerile naturale din interiorul noului habitat i se

subordonează.Descoperirea ştiinţifică poate fi asimilată cu povestirea explicativă, crearea

miturilor şi a imaginaţiei poetice. Unul dintre scopurile raţiunii umane este acela de a ne

apropia universul, a-l înţelege, aceasta este responsabilitatea ştiinţei.43

41 Behaviorism – curent psihologic întemeiat de psihologul american J.B. Watson (1913)centrat pe studiulcomportamentului, al relaţiei exterioare stimul – răspuns; Provine din engleză behaviorism, şi franceză

béhaviorisme; concepţie psihologică, mecanicistă şi agnostică, care consideră drept obiect al psihologieicomportamentul exterior şi elimină conştiinţa şi fenomenele vietii psihice interioare. 42 H.S. Jennings, The Behaviour of the Lower Organismus, Columbia University Press, New York, 190643Imaginaţia creativă, învăţarea, tradiţia sunt elemente sociologice importante răspunzatoare de progresulştiinţei. Claude Bernard aprecia într-o prelegere: Cei care au încredere exagerată în ideile lor nu sunt

potriviţi, pentru a face descoperiri.”


34/367

34

CAPITOLUL II

Masca

2.1.Masca – magie şi extaz

« Le beau c‟est l‟harmonie des differ entes choses contraires, Et que plus les choses sont

difficiles à reconcilier plus le beau est grand . » Constantin Brâncuşi

Un studiu coerent debutează cu întrebarea “ Ce este masca?”

Termen utilizat frecvent în zilele noastre se dezvăluie în momentul în care estesupus unui studiu extrem de complex.

Masca are valoare iconică şi a stârnit interes de-a lungul timpului în sfera

spectacolului cotidian, scenic, dar şi în artă.

Modul în care a fost utilizată şi necesităţile pe care le satisface sunt plasate între

defensiva susceptibilităţii şi ofensiva provocării:

-

întoarcere la origini sau frondă avangardistă ?

- demitizare sau sacralizare?

- Manipulare sterilă sau nevoia unei proiecţii arhetipale?

- Utilizare în spirit baroc sau esenţializare?

- Potenţare ideatică?

- Nevoie de mistificare sau sublinierea sensurilor?

- Drum închis sau răspuns cheie?

Cunoaştem semnificaţia unei măşti, poate reprezenta ideea de teatru, e simbolul lui,

un acoperămant facial, o vopsire a feţei, un accesoriu, o recuzită, o modalitate artistică de

repr ezentare a unei idei, o podoabă, un camuflaj, un însemn, element magic sau profan, o

necesitate, un cod, un motiv de nelinişte sau de bucurie. Poate fi toate cele menţionate la

un loc şi multe altele alături de acestea.


35/367

35

Pornind de la ritualul şamanic, ceremonia incaşă sau mayaşă de sacrificiu, practicile

Af ricii şi până în zilele actuale (parcurgând misterele Evului Mediu, sărbătorile

Renaşterii, balurile şi comediile de salon) masca a supravieţuit nealterat.

Masca constituie o coordonată constantă în planul activităţilor sociale ale indivizilor,

atât în timp cât şi în spaţiu.

Masca legitimează omul în plan social. Evenimentul individual înscris în sfera

comunităţii este marcat de mască, ce însoţeşte traseul biologic al omului, pornind de la

viata si moarte, din antichitate până în secolul XXI.

Jean Chevalier 44 şi Alain Gheerbrandt 45 în “Dictionnaire des symboles” vin în

sprijinul celor menţionate “ Măştil e indeplinesc o functie socială: ceremoniile mascate

sunt cosmogonii în act, ce reprezintă spaţ iul si timpul . Încear că prin acest mijloc să

sustragă omul şi valorile al căror depozitar este degradării, care atinge toate lucrurile întimpul istoric. În acelaşi timp sunt şi adevărate“. Spectacole cathartice în cursul cărora

omul capătă conştiinţa locului în Univers, vede propria viata si moarte înscrise într-o

“dramă colectivă, care le dă un sens”.

Fenomenele la nivel individual (nastere, casatorie, moarte) şi a ceremoniei religioase

sunt fundamentale şi duc la developarea conştiinţei colective a Tabu-ului şi impunerea

măştii ca un fragment din sistem.

Ernst Cassirer 46 pledează pentru acest concept în Eseu despre om, îl defineşte ca

“ piatra de temelie a ordinii sociale” şi determină obligaţii cu caracter comun. Un grup se

44 Jean Chevalier (1906-1993) scriitor francez, filosof şi teolog. A lucrat pentru UNESCO, în calitate dedirector. A publicat cărţi despre religie, sufism, meditaţie transcedentală, cosmogonii, ceremoniile mascate-ceremonii in care spaţiul şi timpul sunt prezente. Este cunoscut ca co-autor al lucrării Dictionnaire des symboles alături de Alain Gheerbrant (prima ediţie a fost publicată la Editura Robert Laffont, 1969)-lucrareenciclopedică de cultură, antropologie consacrată semnificaţiei simbolice a miturilor, formelor, culorilor,numerelor. Dicţionarul a fost reeditat in nouăsprezece

Aspecte Dimensiunii Mitologice Si Ritualice, Cu Photo.nov2014

Documents

Transcript of Aspecte Dimensiunii Mitologice Si Ritualice, Cu Photo.nov2014