Articole terapie adleriana

of 17 /17
De la cei care l-au cunoscut Victor Frankl: "Ceea ce el [Adler] [...] a atins si realizat a fost o adevãratã schimbare copernicanã [...]. Pe lângã aceasta, Alfred Adler poate fi realmente considerat gânditor existentialist si ca unul dintre precursorii miscãrii existentialist-psihiatrice." Rollo May: "Îl apreciez pe Adler din ce în ce mai mult [...]. Gândurile lui Adler, asa cum le-am învãtat când am studiat cu el la Viena în verile lui 1932 si 1933, m-au dus indirect spre psihologie, si au fost foarte influente în tara aceasta în lucrãrile târzii ale lui Sullivan si William Alanson White, etc." Abraham Maslow: "Pentru mine Alfred Adler devine tot mai corect pe an ce trece. Cu cât se adunã datele, ele sustin din ce în ce mai mult imaginea sa despre om. Ar trebui sã spun cã, mai ales într-o privintã, timpurile nu l-au ajuns din urmã. Mã refer la importanta atribuitã de el holismului." Si de la alti profesionisti ai psihologiei Henri F. Ellenberger: "Nu este usor de gãsit un autor de la care sã se fi împrumutat asa de mult din toate pãrtile fãrã a i se recunoaste, cum este Adler." Cronologie 1868 - Se naste Sigmund Adler (fratele mai mare al lui Alfred) 1870 - Se naste Alfred Adler, la 7 Februarie 1871 - Se naste Hermina Adler (sorã) 1873 - Se naste Rudolf Adler (frate) 1874 - Se naste Irma Adler (sorã) - Moare Rudolf Adler 1877 - Se naste Max Adler (frate) 1884 - Se naste Richard Adler (frate) 1888 - Adler începe studiul la Universitatea din Viena, Scoala de Medicinã 1895 1

Transcript of Articole terapie adleriana

Page 1: Articole terapie adleriana

De la cei care l-au cunoscutVictor Frankl: "Ceea ce el [Adler] [...] a atins si realizat

a fost o adevãratã schimbare copernicanã [...]. Pe lângã aceasta, Alfred Adler poate fi realmente

considerat gânditor existentialist si ca unul dintre precursorii miscãrii existentialist-psihiatrice."

Rollo May: "Îl apreciez pe Adler din ce în ce mai mult [...]. Gândurile lui Adler, asa cum le-am învãtat când am studiat cu el la Viena în verile lui 1932 si 1933, m-au dus indirect spre psihologie, si au fost foarte influente în tara aceasta în lucrãrile târzii ale lui Sullivan si William Alanson White, etc."Abraham Maslow:"Pentru mine Alfred Adler devine tot mai corect pe an ce trece. Cu cât se adunã datele, ele sustin din ce în ce mai mult imaginea sa despre om. Ar trebui sã spun cã, mai ales într-o privintã, timpurile nu l-au ajuns din urmã. Mã refer la importanta atribuitã de el holismului."

Si de la alti profesionisti ai psihologiei

Henri F. Ellenberger:

"Nu este usor de gãsit un autor de la care sã se fi împrumutat asa de mult din toate pãrtile fãrã a i se recunoaste, cum este Adler."

Cronologie1868- Se naste Sigmund Adler (fratele mai mare al lui Alfred)1870- Se naste Alfred Adler, la 7 Februarie1871- Se naste Hermina Adler (sorã)1873- Se naste Rudolf Adler (frate)1874- Se naste Irma Adler (sorã)- Moare Rudolf Adler1877- Se naste Max Adler (frate)1884- Se naste Richard Adler (frate)1888- Adler începe studiul la Universitatea din Viena, Scoala de Medicinã1895

1

Page 2: Articole terapie adleriana

- Adler îsi primeste diploma de medicinã de la Universitatea din Viena1897- Adler se îndrãgosteste de Raissa Timofeivna Epstein, se cãsãtoreste cu ea1898- Adler îsi aranjeazã practica particularã în Viena- Se naste Valentine (fiicã)- Adler publicã douã articole la "Buletinul de stiri medicale"- Adler publicã monografia "Carte de sãnãtate pentru breasla croitorilor"1901- Se naste al doilea copil al lui Adler, Alexandra1902- Adler publicã Încã douã articole la "Buletinul de stiri medicale"- Sigmund Freud îl invitã pe Adler sã participe la Societatea Psihologica de Miercuri (ulterior re-numitã Societatea Psihanaliticã din Viena)1904- Adler publicã cel mai important articol al sãu de pânã atunci, "Medicul ca educator"- Adler se converteste de la iudaism la protestantism- Nasterea lui Kurt Adler (fiu)1905- Este publicat "Un studiu al inferioritãtii organelor"1909- Se naste Cornelia (fiicã)1911- Adler este expulzat din Societatea psihanaliticã din Viena, la imboldul lui Freud- Adler îsi formeazã propriul grup, initial numit Societatea pentru Explorare Psihanaliticã Liberã1912- Publicarea "Constitutiei nevrotice"1913- Adler îsi re-numeste grupul Societatea pentru Psihologie Individualã1914- Se publicã "Vindecare si educatie", editatã de Adler1916- Adler este încorporat ca medic militar pentru Imperiul Austro-Ungar, în timpul Primului Rãzboi Mondial1918- Adler este eliberat din serviciul militar, începe sã sublinieze sentimentul social în scrierile sale1922- Este publicatã "Teoria si practica psihologiei individuale"- Adler începe sã organizeze echipe de consultantã educativã pentru ghidarea copiilor, în scolile publice vieneze1924- Adler devine profesor la Institutul Pedagogic din Viena

2

Page 3: Articole terapie adleriana

1927- Este publicatã "Întelegerea naturii umane"- Primul tur de lecturi al lui Adler în Statele Unite1928- Este publicat "Cazul domnisoarei R: interpretarea povestii unei vieti"1929- Adler devine profesor adjunct la Columbia University, începe sã îsi schimbe baza de operatiuni de la Viena la New York City- Se publicã "Psihologia individualã în scoli"- Se publicã "Probleme ale nevrozei: o carte cu istorii de cazuri"- Se publicã "Stiinta trãirii"- Se publicã "Ghidând copilul: despre principiile psihologiei individuale", editatã de Adler1930- Adler demisioneazã din pozitia sa de la Columbia University- Se publicã "Educatia copiilor"- Se publicã "Modelul vietii"- Se publicã "Copilul problemã: stilul de viatã al copilului dificil, analizat în cazuri specifice"1931- Se publicã "Ce ar trebui sã însemne viata pentru tine"1932- Adler devine profesor la Long Island College of Medicine, prima sa pozitie academicã full-time în Statele Unite1933- Se publicã "Religie si psihologie individualã"- Se publicã "Sentimentul de comuniune socialã: o provocare pentru omenire"1934- Austria este cuceritã de fascistii sãi, iar miscarea psiho-educationalã a lui Adler este suprimatã1935- Austria este anexatã de Germania nazistã a lui Hitler- Raissa revine la New York City si îsi reia traiul cu Adler- Adler devine mentorul tânãrului Abraham Maslow1937- Decesul lui Alfred Adler la 28 mai, Aberdeen, Scotia

Unelte de incurajareTimothy Evans" Ce este incurajarea?Incurajarea este un feedback care se concentreaza in primul rand pe efort si imbunatatire si nu pe rezultate. Incurajarea este recunoasterea, acceptarea si transmiterea increderii intr-un copil pentru principalul motiv ca el exista. Copilul nu trebuie să fie " cel mai bun ", pentru a fi o ființă umană cu drepturi depline . Cu încurajare , un copil se simte util și apreciat indiferent de rezultatele pe care el sau ea le atinge . Încurajarea separă faptele de făptuitor, astfel încât nu există copii "rai" sau " buni " . Încurajare presupune că orice copil este motivat intrinsec și va

3

Page 4: Articole terapie adleriana

coopera si va invata datorita satisfacției care vine din invatare .Incurajare nu este lauda , recompensa sau limbajul folosit pentru a obține conformitatea . Lauda implica judecata , control si este extrinsecă, perpetuând o relație superioaritate - inferioritate descurajatoare în care copilul trebuie în mod constant , sa faca atât pe plac autoritatii, dar și demonstreze siesi . Lauda conține întotdeauna un element de judecată și evaluare . În timp ce lauda este data numai atunci când se obțin rezultate " bune " , încurajarea poate fi spusa în oricand , chiar și atunci când lucrurile merg prost .Conform psihologiei adleriene , încurajarea este procesul de dezvoltare a resurselor interioare ale unui copil și oferirea curajului de a face alegeri pozitive .Încurajare este o atitudine.Încurajare nu este o metodă sau un set de tehnici specifice de facut pas-cu- pas cu elevii pentru a-i determina să se comporte adecvat. Mai degrabă , încurajarea este o atitudine fundamentală sau " spirit . " Tehnica singure nu pot crea o atmosferă democratică și de cooperare . În acest sens , pentru a crea o atmosfera încurajatoare , adulții trebuie să creadă că toti copiii au o dorință pozitivă de a rezolva problemele și de a face schimbări . Când această atitudine lipsește , încurajare este nimic mai mult decât o altă tehnică de a constrânge copii .Școli și programe care întruchipează o atitudine incurajatoare urmeze șase practici ( Carlson , Sperry , si Dinkmeyer , 1992 ) . Astfel de programe :•Fac relațiile o prioritate ;•Poarta un dialog respectuos ;•Practica încurajare de zi cu zi ;•Iau decizii prin implicarea comună ( întâlniri la clasă ) ;•Rezolva conflictele ;•Se distreaza în zilnic .Descurajare• Viziune pesimista privind natura umana• Comportamentul individului este cauzat de forte externe si victimizari care au abut loc in trecut• Satisfactia vine din rasplata si achizitii- motivatie extrinseca• Control, forta si frica• Relatii de tipul superior- inferior• Sfatuind pe, spunandu-i• Ascultare inactiva• Lauda moralista si aprobare, lauda• A face pe plac si a demonstra• Presiune, amenintare, aversivitate• A comanda, a conduce• Atmosfera competitiva- castig sau pierdere, succes sau esec• Emotii de frica si control• Obedienta si conformitate• Recunoasterea doar a sarcinilor facute bine• Frica de face greseli• Ordine fara libertate

4

Page 5: Articole terapie adleriana

• Recompense si pedepse"Adolescenta - perioada definitivării structurii personalitătiiDe curând, dispariția și, apoi, găsirea unei adolescențe, au fost subiecte de discuție pentru toată lumea, atât online, cât și offline, și, evident, fiecare are o părere proprie pe care o susține cu tărie.Orice subiect cu încărcătură emoțională face ca logica privată a celor pe care îi atinge să se inflameze. Acum se caută vinovății: relația proastă cu părinții, biserica care îi transformă pe copii în habotnici (în anii 90 problema erau „rockerii satanisti”), școala, societatea, etc.Istoricul evenimentelor nu mă interseaza, dar consider că este nevoie să subliniez câteva trăsături ale acestei etape de dezvoltare umană, care, dacă nu este vorba despre patologie – episod psihotic -, se regăsesc și în comportamentul acestei fețe și care, astfel, nu mai fac obiectul senzaționalului mediatic.Alfred Adler spunea că „stilul vietii” se formează până în jurul vârstei de 5 – 7 ani. În perioada 0 – 7 ani, individul este expus la majoritatea evenimentelor ce compun o existentă completă și, în urma interacțiunii cu ele, fiecare își formează propriile păreri, metode și tehnici de a le gestiona. Este de subliniat că deciziile, părerile și tehnicile, chiar dacă sunt geniale pentru un copil, sunt totuși ale unui copil. Dr. Rudolph Dreikurs susținea acesta părere spunând: ”copiii sunt buni observatori, dar proști interpreti”.În perioada ce urmează copilăriei, metodele învățate în primii ani sunt testate și reconfirmate, fără a exista reevaluarea lor critică, ci doar rafinarea acestora și adaptarea lor (sau nu) normelor sociale.Adolescența, ca etapă a ontogenezei, trebuie analizată din două perspective: una psihofiziologică și una psihosocială.Psihofiziologia adolescentului stă sub influența modificărilor hormonale, a trecerii de la corpul și psihicul unui copil la cele ale unui tânăr. Apariția menstruației, creșterile explozive în greutate și înălțime, apariția pilozității, etc. au un impact major asupra percepției propriei persoane. Adolescenții normali nu arată ca Barbie și Ken, armonia trăsăturilor din copilărie poate fi distrusă de episoadele de creștere, apar coșuri sau probleme ortodontice, urechi mai mari în comparație cu capul sau nasuri coroiate. Aceste modificări au mare influență asupra echilibrului emoțional.Aspectul psihosocial este dat de schimbarea de rol și statut. Nevoia de apartenență la grup se manifestă, la toți indivizii, începând cu prima zi de viață și rămâne valabilă până în ultima. La adolescenți, se mută centrul de greutate de pe primul grup social în care individul își face un loc - familia , spre cel social, grupul de prieteni și colegi devenind măsura succesului și valorii. Succesul integrării este direct influențat de gradul de maturizare pe care îl prezintă individul. Conform studilor pe dinamica grupurilor de adolescenți, maturizarea precoce sau târzie are o contribuție importantă în adaptarea socială și în gradul de acceptare.În etapele dezvoltării ale lui Jean Piaget, adolescența este cuprinsă între 15 și 18 ani, dar limitele pote fi mai laxe, unii psihologi înglobând și pubertatea. Astfel, se poate vobi despre adolescență între vârsta de 11 – 12 ani până în jurul vârstei de 19 – 20 ani. Reiese că există o perioda destul de lungă în care se fundamentează personalitatea, iar această perioadă este plină de „furtuni”.O mare importanță, atât pentru interesele imediate ale adolescentului, cât și pentru dezvoltarea acestuia pe termen lung, o are felul în care se informează și sursele de unde acesta își ia

5

Page 6: Articole terapie adleriana

informația și îndrumarea. Întrebările despre rolul în lume, despre sensul vieții acum apar și nelămurirea lor poate deveni o problemă, chiar dramatică, pentru adolescent. Și cu cât nivelul de inteligență este mai mare și cel de educație este mai complex, cu atât nevoia de înțelegere a acestora devine și mai stringentă. Acutizarea acestor probleme poate genera stări depresive sau de anxietate, iar aceasta nu este o situație tolerabilă, având ca rezultat chiar recurgerea la comportamente disruptive cum este, de exemplu, fuga de acasă.Fata în cauză, se pare, nu a făcut nimic ieșit din comun, mulți adolescenți pleacă de acasă în căutarea propriilor răspunsuri, doar că nu toți fug la mânăstire și nu toți sunt olimpici.

Terapie asistată de animale la “Miniclubul” Fundaţiei NaneFundația Nane pentru copii cu dizabilițăți şi Clubul Câinilor Utilitari demarează, începând cu luna martie, un program de terapie şi activități asistate de animale, pentru micii beneficiari ai Miniclubului. Micuții au jour fixe in fiecare vineri cu: Lori (instructor canin), Oana Costache (psihoterapeut) si cățeluşa Gigica (cățel terapeut).Dar ce este Terapia Asistată de Animale (TAA)?„TAA este o intervenție direcționată, deci cu un scop bine definit, în care un animal care întruneşte anumite criterii devine parte integrantă a unui proces de tratament. TAA este realizată şi/sau coordonată doar de către personal instruit în domeniu. TAA poate fi realizată într-o varietate de medii şi poate fi individuală sau de grup. Procesul de realizare a TAA trebuie să fie întotdeauna documentat şi evaluat, necesitând supervizarea de către un profesionist (Delta Society, 2005)“Terapia asistată de animale promovează interacțiunea pozitivă dintre om şi animal prin încorporarea trăsăturilor psihologice, comportamentale şi fizice ale unui animal într-un mediu terapeutic, cu scopul de a facilita procesul de recuperare a unui pacient care necesită ingrijire medicală fizică şi/sau psihică (Chandler2005).Activitățile asistate de animale (AAA) „AAA oferă oportunități motivaționale, educaționale şi/sau recreaționale de îmbogățire a calității vieții. AAA se realizează într-o varietate de medii de către traineri specializați, paraprofesionişti şi/sau voluntari, în asociație cu animale care intrunesc anumite criterii.” (Delta, 2005).Ce este “Clubul Câinilor Utilitari”?Clubul Cainilor Utilitari este o asociație care se ocupă cu pregatirea cainilor de utilitate socială; cu consilierea diferitelor organizații guvernamentale sau neguvernamentale în ceea ce priveşte folosirea câinilor utilitari; cu educarea opiniei publice, dar mai ales a copiilor, despre beneficiile interacțiunii om-animal sau despre câini utilitari şi câini în general; dar mai cu seamă se ocupă de pregătirea unor echipe de Câini de Salvare şi câini pentru Terapia Asistată de Animale. ( sursa: http://www.caini-utilitari.ro/)Programul TAA se înscrie perfect în obiectivele de recuperare pe care le¬-am stabilit pentru beneficiarii miniclubului, completând eforturile de creştere a conectarii, nivelului de empatie şi numărul de răspunsuri funcționale ale copiilor.

Episodul depresiv major – criterii de diagnosticToată lumea, ocazional, se simte trista si fara niciun chef. Dar aceste sentimente sunt, de obicei, de scurtă durată și pot să treacă în termen de câteva zile. Când ai depresie, aceasta interferează

6

Page 7: Articole terapie adleriana

cu viața de zi cu zi și genereaza tristete si durere atat pentru tine, cat si cei care au grija de tine. Depresia este o boala comuna, dar grava.Multi dintre cei ce prezinta simptomatologie depresiva nu ajung niciodata sa fie diagnosticati si sa primeasca tratament. Motivele pentru aceasta difera de la caz la caz: rusinea de a te duce la psihiatru sau psiholog (sa spuna lumea ca „ esti nebun” sau „ ce rau ajuns saracul”), probleme financiare, lipsa asigurarilor de sanatate, lipsa educatiei in domeniu, etc. Evident ca aceasta nu este o stare psihica cu care sa poti trai in buna pace; astfel, acestia dezvolta mecanisme proprii de a-i face fata: evadare in munca (workoholic), alcool, viata promiscua, ramanand ca, in cazurile foarte grave, sa ajunga , pana la urma, la camera de garda.

Criterii de diagnostic conform DSV-IV TR.A. Cinci (sau mai multe) dintre urmatoarele simptome sunt prezente in cursul aceleiasi perioade de doua saptamani si reprezinta o modificare fata de nivelul anterior de functionare; cel putin unul dintre simptome este: fie (1) dispozitia depresiva, fie (2) pierderea interesului sau a placerii:Nota: Nu se includ simptomele care, este clar, ca se datoreaza unei conditii medicale generale ori unor idei delirante sau halucinatii incongruente cu dispozitia.(1) dispozitie depresiva (echivalentul sentimentului de tristete accentuata, goliciune interioara) in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi; la copii si adolescenti, dispozitia poate fi iritabila;(2) anhedonie (diminuare marcata a interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitatile), cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi; nici macar efectuarea activitatilor vesele sau a hobby-urilor nu mai ofera placere persoanei afectate;(3) pierdere semnificativa in greutate sau castig ponderal fara legatura cu o anume dieta (de exemplu, o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului intr-o luna) sau scadere/crestere a apetitului aproape in fiecare zi (multi indivizi sesizand ca „se forteaza” sa manance);(4) insomnie sau hipersomnie (episoade prelungite de somn, dificultate de trezire etc.) aproape in fiecare zi;(5) agitatie sau lentoare psihomotorie aproape in fiecare zi;(6) fatigabilitate („oboseala”, „epuizare”) sau lipsa de energie aproape in fiecare zi;(7) sentimente de inutilitate sau de culpa excesiva ori inadecvata (care poate fi deliranta) aproape in fiecare zi (nu numai autorepros sau culpabilizare in legatura cu faptul de a fi suferind);(8) diminuare a capacitatii de a gandi sau de a se concentra ori indecizie aproape in fiecare zi (observata mai ales la cei care efectueaza preponderent munca intelectuala: studenti, elevi, programatori de computer etc.);(9) ganduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideatie suicidara recurenta fara un plan anume sau o tentativa de suicid ori un plan anume pentru comiterea suicidului.B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt (maniaco-depresiv).

7

Page 8: Articole terapie adleriana

C. Simptomele cauzeaza o detresa sau o deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare.D. Simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de exemplu, un drog, un medicament) ori ale unei conditii generale medicale (de exemplu, hipotiroidism).

Curajul de A Fi Imperfect – Dr. Rudolf Dreikurs1. Oamenii trebuie încurajați, nu aşteptați, să urmărească perfecțiunea.

8

Page 9: Articole terapie adleriana

2. Când încercăm să fim mai buni sau ”mai mult” decât alți oameni, ne demonstrăm preocuparea noastră pentru auto-elevare şi pentru propriul nostru prestigiu, mai degrabă decât de preocuparea pentru alte persoane.

3. Ești motivat în primul rând să-i ajuți pe alții, sau sa fii superior lor?4. Este mai bine să ai dorința de a fi folositor, decât să ai dorința de auto-elevare. Aceasta

este însoțită de o teamă constantă de a face greşeli.5. Greșelile pot fi considerate ca și ajutoare pentru învățare.6. Greșelile nu sunt eșecuri.7. Prea multe relații umane sunt centrate pe greşeală şi pe găsirea vinei.8. Greşelile sunt inevitabile şi, în majoritatea cazurilor, mai puțin importante decât ceea ce

face individul după ce el sau ea face o greșeală.9. Limitează-te la ceea ce poți face. Nu încerca să corectezi sau să schimbi prea multe lucruri.10. Dezvoltă un sentiment al propriei tale puteri și valori.11. Descurajarea, concurența acerbă, standardele nerealiste şi supra-ambiționarea,

caracterizează multe ființe umane ineficiente, nefericite. Ambiția crescută este direct legată de profunzimea unui sentiment de inferioritate.

12. Dezvoltă curajul pentru a face față provocărilor vieții.The Courage to BE IMPERFECT1. People should be encouraged, not expected, to pursue perfection.2. When we try to be better or “more” than other people, we are demonstrating our concern

with self-elevation and with our own prestige rather than our concern for other people.3. Are you motivated primarily to help others, or to be superior to them?4. It is better to have the desire to be useful than to have the desire for selfelevation. The

latter is accompanied by constant fear of making mistakes.5. Mistakes can be regarded as aids to learning.6. Mistakes are not failures.7. Too many human relationships are mistake-centered and fault-finding.8. Mistakes are unavoidable and, in most cases, less important than what the individual does

after he or she has made a mistake.9. Limit yourself to what you can do. Don’t try to correct or change too many things.10. Develop a sense of your own personal strength and worth.11. Discouragement, fierce competition, unrealistically high standards, and overambition

characterize many ineffective, unhappy human beings. High ambition is directly related to the depth of one’s feelings of inferiority.

12. Develop the courage to cope with the challenges of living.The concept of the Courage to Be Imperfect was originally developed by Dr. Rudolf Dreikurs.

Relaţia psihoterapeutică în psihoterapia adlerianaPsihoterapia adleriana este una din teoriile desprinse direct din psihanaliza freudiană, fiind printre cele mai vechi forme de terapie.Printre principiile puse la baza terapiei de Alfred Adler se regăsesc înțelegerea empatică a clientului dintr-o perspectivă holistă, acceptarea unicității pacientului şi nejudecarea sa, susținerea clientului pe parcursul terapiei cu prietenie.

9

Page 10: Articole terapie adleriana

Don C. Dinkmeyer, W.L. Pew, Don C. Dinkmeyer Jr. – „Adlerian counseling and psyhoterapy”, Monterey, California, Brooks/Cole Publishing Company, 1979, subliniază trăsăturile pe care trebuie să le aibă un psihoterapeut sau consilier adlerian.Desigur, fiecare aspirant la a deveni consilier sau psihoterapeut îşi va căuta o metodă care să coincidă cu felul său de a fi, cu valorile lui, să i se plieze pe trăsăturile de personalitate.Astfel, cei ce aleg teoria adleriana ca metodă de lucru sunt persoane active, care participa activ în relația cu clienții, dorind să îi ajute şi să le insufle curaj.Este adusă în cadrul terapiei dimensiunea activa prin urmărirea scopurilor, comportamentelor şi legilor psihologice unice ce „mişcă” fiecare individ.• se atribuie mai mult decât atenție empatică şi reflexivă,• se urmăreşte cum, în urma confesiunilor sale, se releva crezurile şi scopurile şi, astfel,

cum se poate interveni eficient.Este evident că este respectat ritmul fiecărui client, dar abordarea nu este pasivă, aşteptându-se întâmplarea unei minuni şi ca insight-ul ??să se producă nu din senin, ci prin discuții şi întrebări, clientul este direcționat către înțelegerea şi conştientizarea propriilor emoții, scopuri, acțiuni şi credințe şi modificarea acestora pentru o mai bună adaptare la sarcinile vieții.Fiecare psihoterapeut trebuie să țină minte că este un model în relația cu clientul şi ca toate acțiunile sale trebuie să fie conforme cu acest lucru.Câteva dintre cele mai importante trăsături ale unui psihoterapeut sau consilier adlerian sunt:• Conştiinţa propriilor credinţe

o terapeutul trebuie să fie conştient de credinţele sale şi de cu, acestea pot influenţa clientul şi terapia. Ştiind foarte clar de ce au ales această meserie şi pentru ce este important pentru ei să îi ajute pe alţii, pot conştientiza şi gestiona motivele, scopurile, atitudinile şi sentimentele ce pot crea genera disfuncţii în cadrul terapiei.

• Conştiinţa propriilor sentimenteo terapeuţii sunt antrenaţi să urmărească sentimentele şi emoţiile clienţilor şi să

culeagă atitudinile nonverbale ale acestora. Dar, foarte important, este să fie atenţi şi cu propriile sentimente şi emoţii, mai ales cu acelea care pot interfera cu terapia. Terapeuţii ce se implică până la simpatie, trecând de pragul empatic, pot deveni entuziaşt, în legătură cu progresul unui clien, în cadrul terapie, sau descurajaţi de stagnarea acestuia. Aceasta se traduce cu asumarea întregii terapii şi asumarea mai mult decât trebuie a succeselor sau a eşecurilor. Psihoterapeutul trebuie să fie conştient că toate rezultatele terapiei sunt în parte datorate implicării şi iniţiativei clientului, precum şi lipsei acestora.

• Conştientizarea rolului modelator al psihoterapeutuluio aceştia servesc drept model clienţilor, chiar dacă nu îşi doresc acest lucru. Clienţii

sunt foarte atenţi la modul în care psihoterapeutul îşi rezolvă şi gestionează problemele personale. Un stil de viaţă furtunos şi dezordonat, copii „scăpaţi din mână”, o relaţie intimă cu probleme, lipsa de prieteni, pot umbri capacităţile de rezolvare a problemelor, a psihoterapeutului. Scăzând încrederea în psihoterapeut, va scădea şi implicarea în terapie a clientului. rezultând eşecul acesteia şi părăsirea timpurie a terapiei.

Conform studiului lui Schmith şi Strong din anul 1970, în care se urmăreau trăsăturile psihoterapeuților adlerieni considerați ca fiind experți de cei care nu sunt experți, a reieşit ca cei considerați experți prezintă un comportament prietenos şi atent, sunt siguri pe ei şi pot ajunge

10

Page 11: Articole terapie adleriana

cu uşurinţă la miezul problemei. Cei consideraţi ca nefiind experţi prezintă un comportament anxios, sunt tensionaţi, ezitanţi şi nesiguri.Standarde etico morale ridicate – psihoterapeutul trebuie să fie de încredere şi să aibă grijă de clienţii săi şi de bunăstarea acestora. Datele personale trebuie să rămână confidenţiale. Toate discuţiile şi confesiunile clienţilor nu pot fi împărtăşite cu alţii, mai puţin situaţiile în care este în pericol viaţa clientului sau a altora.Conştientizarea trăsăturilor necesare pentru o mai bună dezvoltare a clientului în cadrul terapiei – pentru ca în urma terapiei calitatea vieţii clientului să crească şi să îşi atingă scopurile pentru care a intrat în terapie, instrumentele de lucru indispensabile ale psihoterapeutului sunt:• Empatia – înţelegerea vieţii din perspectiva clientului, aceasta implică înţelegerea logicii

private a clientului, a credinţelor acestuia şi desigur, a moţilor.• Grijă şi preocupare – exprimarea acestora verbal, dar şi nonverbal, pe întreaga perioadă a

terapiei, într-un mod autentic• Autenticitate şi deschidere – coerenţă între acţiuni şi cuvintele terapeutului şi acceptarea

necondiţionată a pacientului• Raportare pozitivă şi respectuoasă – aprecierea individului ca persoană şi a valorii

acestuia• Înţelegerea şi clarificarea înţelesurilor şi scopurilor comportamentelor individului• Folosirea unor tehnici orientate către acţiune, cum sunt încurajarea şi confruntarea cu

propriile emoţii, gânduri, acţiuni.[1]

Rudolf Dreikurs „Relaţia psihoterapeutică, considerată de noi ca fiind adecvată, nu necesită transfer, ci o relaţie bazată de respect reciproc şi încredere. Acest lucru este mai mult decât o simplă stabilire a contactului şi raportului. Cooperarea terapeutică implică alinierea scopurilor. Atunci când scopurile şi interesele clientului şi cele ale psihoterapeutului se ciocnesc, nu se poate stabili o relaţie satisfăcătoare. Câştigarea cooperării clientului pentru sarcinile comune, este o premisă pentru orice terapie, păstrarea acesteia este o grijă constantă. Ceea ce pare a fi o „rezistenţă la terapie”, constituie în fapt, o discrepanţă între scopurile psihoterapeutului şi cele ale clientului.”[2]

Pornind de la acest citat este uşor de înţeles care sunt principiile ce pun bazele relaţiei psihoterapeutice adleriene.1. 1. Emiterea de ipoteze şi încurajareaÎn cadrul relaţiei ce se creează într-o psihoterapie adleriana, psihoterapeutul este un agent activ al schimbării, transformând discuţia din cadrul şedinţelor în discuţii cu semnificaţie terapeutică, lăsând deoparte discuţiile ce nu duc nicăieri şi încercând să valorifice, în interesul pacientului, diferitele elemente ce apar. Astfel tehnica emiterii de ipoteze ajută clientul să desluşească în hăţişul de sentimente şi comportamente cu care se confruntă. Acest lucru ajută la înţelegerea propriilor comportamente şi copuri şi a modalităţilor şi felului în care aceasta trebuie să se schimbe. Este de ştiut că Fiecare client este expert în propria viaţă, aşa ca psihoterapeutul nu va trece pe o poziţie de superioritate şi să emită axiome în ceea ce priveşte viaţa pacientului. Acesta propune diferite ipoteze spre discuţie şi analiză, astfel încât clientul este cel care decide dacă i se potriveşte, dacă chiar este reală şi dacă merită insistat pe acea cale. Nu se pun în discuţie situaţiile în care clientul ţine ascunse anumite trăiri sau sentimente sau comportamente şi are, aşa numită, „agenda ascunsă”.

11

Page 12: Articole terapie adleriana

Adler se întrebă la primul interviu cu un pacient nou: nu cât este de bolnav, ci cât din el este sănătos. Încurajarea este o constantă pe parcursul terapiei adleriene. Cei mai mulţi clienţi se simt fără curaj în a înfrunta problemele vieţii. Încurajarea în a-şi înţelege, şi exprimă util, propriile emoţii, trăiri şi comportamente îl ajută pe client să şi le asume şi să le schimbe.1. 2. Respectul şi încrederea reciproc Acestea sunt indispensabile în cadrul relaţiei psihoterapeutice adleriene. O relaţie în care ajutorul este activ se bazează pe încredere şi respect în care nici unul dintre participanţi nu este superior sau inferior. În zona efortului comun şi colaborării, se creează mişcarea psihologică în care clientul devine responsabil pentru propria viaţă. Respectul se mai traduce şi în luarea în calcul a celor trei nevoi ce apăr în cadrul terapeutic: ale clientului, ale terapeutului şi ale relaţiei terapeutice.1. 3. Alinierea scopurilorEste de la sine înţeles ca doi oameni ce nu au un scop comun nu pot colabora pe acea temă. Definirea clară a scopurilor terapiei şi câştigarea cooperării clientului pentru îndeplinirea acestora, reprezintă fundamentul unei psihoterapii. În momentul în care terapeutul, nu este atent la scopurile şi la mişcarea clientului şi încearcă să conducă clientul către propriile scopuri, se naşte o stare tensionată, terapia se loveşte de rezistenţe, finalitatea fiind părăsirea terapiei de către pacient. Această dând dovadă de lipsă de respect, este centrat pe sine şi pe nevoia de a avea dreptate.Relaţia psihoterapeutică poate să fie viciată de anumite interferenţe. B.H. Schuman[3] publică în 1973, în lucrarea apărută la Centrul Adleriana din Chicago, o listă a elementelor ce pot interveni în relaţia terapeutică:• Teamă de a avea o problemă

o a veni la psihoterapeut înseamnă să recunoşti că ai o problemă pe care nu o poţi rezolva singur, căutând ajutor.

o Teamă de a fi expus dacă îţi împărtăşeşti trăirile şi emoţiile îţi vei distruge imaginea pe care

doreşti să o ai în ochii celor din juro Teamă de a fi dezaprobat

povestind cele mai intime gânduri ale tale poţi naşte un comportament dezaprobator de la cei din jurul tău, inclusiv din partea terapeutului.

Tot Shulman[4], în lucrarea din 1964 a organizat pe categorii tehnicile de apărare ale clientului în faţa terapeutului în ordinea de a-şi salva stima de sine.1. Externalizarea:vina nu este a mea, este a celor din jur – acest lucru se manifestă practic prin:• Cinism: cei ce apelează la cinism nu îşi asumă comportamentele, consideraţi vinovaţi, pe

cei ce conduc, „sistemul”.• Inadecvare: persoana se victimizează, demonstrând incapacitatea şi inabilitatea de a

funcţiona.• Revoltă: consideră că nu se pot subordona regulilor vieţii, intra în permanent conflict cu

regulile cele mai comune ale vieţii.• Proiectarea asupra altora: considera că vina este exclusiv a celor din jurul lor pentru tot

ce i se întâmplă

12

Page 13: Articole terapie adleriana

1. „Petele albe”: se traduce prin ignorarea şi neluând în seamă a problemelor, urmărind modelul: „dacă nu mă uit, înseamnă că nu este acolo.”

2. Auto control excesiv: acesta poate duce la suprimare emoţională, toate trăirile, pozitive sau negative, fiind ignorate şi suprimate.

3. Dreptatea arbitrară: persoana ia decizii arbitrare şi înlătură orice îndoială privitoare la aceasta.

4. Eludarea şi crearea de confuzie: indivizii nu se lasă „ţintuiţi la pământ” şi se ascund minţind, afişând un comportament ignorant sau schimbând subiectul.

5. Căinţă şi denigrare de sine: individul consideră că nu are niciodată dreptate, ei în spatele sentimentului de vină îşi pot continua comportamentele dar având stima de sine salvată, afişând une intenţii dar la care deznodământul este constant negativ

6. Nevoia de a manipula: indivizii manipulează constant pe cei din jur, clamând ce mare suferinţă va avea dacă nu i se îndeplinesc toate după plac.[5]

[1] Don C. Dinkmeyer, W.L. Pew, Don C. Dinkmeyer Jr. „Adlerian counseling and psyhoterapy”, Monterey, California, Brooks/Cole Publishing Company, 1979[2] Dreikurs R., „Psychodynamics, psychotherapy and counseling”,pag. 65, Chicago: Alfred Adler Institute, 1967[3] Shulman, B.H. Confrontation techniques in Adlerian psychotherapy. In B.H. Shulman (Ed.), Contribution to Individual Psuchology, Chicago: Alfred Adler Institute, 1973[4] Shulman, B.H. Psihological disturbance which interfere with patient’s cooperation.Psychosomatics, 1964, pag. 213-220[5] Don C. Dinkmeyer, W.L. Pew, Don C. Dinkmeyer Jr. „Adlerian counseling and psyhoterapy”, Monterey, California, Brooks/Cole Publishing Company, 1979

Teoria personalităţii la Alfred Adler – scurtă prezentareÎn majoritatea lucrărilor ce au ca scop prezentarea teoriei adleriene se porneşte de la complexul de inferioritate, complex care este pus la baza teoriei adleriene şi fiind considerat principala diferenţă dintre teoriile psihanalitice şi adleriene. Desigur, aceasta a fost o primă abordare, dar, cum şi la Freud teoria sexualităţii a evoluat, de-a lungul timpului şi teoria adleriana a căpătat noi şi noi valenţe, astfel teoria inferiorităţii (organelor, într-o primă fază) devenind doar o parte a unui întreg sistem de a înţelege individul.Pentru a putea înţelege uşor sistemul adlerian este nevoie de cunoaşterea şi înţelegerea postulatelor ce stau la bază teoriei adleriene.• UNICITATEAUnicitatea perspectivei fiecărui individ asupra a tot ce îl înconjoară stă la baza acestui postulat.Toate întâmplările din viaţa de zi cu zi, toate fenomenele psihice şi psihologice, sociale, etc. sunt experimentate de către individ într-un mod individual, unic şi care nu poate fi abordat cu acelaşi înţeles şi semnificaţie, decât dacă am avea acces la toate instrumentele sale de decodificare şi interpretare a informaţiei, inclusiv cele emoţionale şi afective, mai pe scurt, dacă am cunoaşte „stilul său de viaţă”.Mult comentatul complex de inferioritate, la care făceam referire mai sus, este considerat ca fiind baza condiţiei umane, aceasta generând o imperioasă nevoie de creştere, atât biologică cât şi culturală, intelectuală, spirituală, etc.

13

Page 14: Articole terapie adleriana

Nevoia intrinsecă a indivizilor de a-şi depăşi limitele şi de a ajunge la nivelul pe care îl doresc transformă acest complex de inferioritate în forţa motrice volitivă ce stă la baza ontogenezei.Pornind de la ideea că, pe parcursul vieţii, indivizii luptă continuu să îşi depăşească condiţia şi să urce pe o scară de la un minus perceput la un plus perceput, copilul începe să îşi folosească principalele „cărămizi”: ereditatea şi mediul.Cu aceste elemente, şi folosind ca unealtă creativitatea, indivizii îşi formează noţiuni, idei păreri, învaţă cum şi în ce fel să experimenteze şi să îşi integreze lumea înconjurătoare.• INSERARE SOCIALĂOamenii sunt fiinţe eminamente sociale. A se discuta despre oameni în afara umanităţii nu ar avea sens. A. Adler a perceput individul cu o înclinaţie naturală către ceilalţi indivizi.Din punctul de vedere al dezvoltării, la naştere suntem printre cele mai dependente fiinţe de pe planetă. Este obligatoriu, pentru supravieţuirea noastră, ca cineva să fie lângă noi de la momentul naşterii şi să ne îngrijească.Pornind de la această primă experimentare a poziţiei de dependenţă, copilul se descoperă pe el şi lumea din jur prin intermediul primelor legături pe care le leagă cu membrii ce îl îngrijesc.Primele relaţii ale unui copil cu cei din jurul său pot avea rol predictiv asupra primelor impresii asupra lumii.Adler considera că în fiecare om există o nevoie intrinsecă de a face parte din „marea lucrare” a omenirii, o mare dorinţă de a aparţine acestei comunităţi şi de a servi binelui umanităţii.Termenul folosit de către aceasta a fost Gemeinschaftsgefühl, termen tradus în engleză drept „ social interest / comunity feeling”, iar în romană „interes social / spirit comunitar” (forme acceptate atât de “Asociaţia pentru Psihologie şi Psihoterapie Adleriană din România -APPAR-”, cât şi de Institutul de Psihologie şi Psihoterapie Adleriană).Părinţii, persoanele importante din viaţa unui copil, îi oferă oportunităţi de a vedea diferite modele de apartenenţă la grup, la cum îşi pot găsi şi ei locul şi rolul în cadrul grupului şi cum pot deveni importanţi. Şi pe baza acestora, copilul începe să ia decizii şi să îşi construiască propriul model şi propriile reguli, pe care ulterior le va folosi pe parcursul vieţii pentru a înţelege, prevedea şi rezolva diferitele situaţii cu care se va întâlni.• FENOMENOLOGIEFenomenologia reprezintă latura subiectivă a fiecărui individ, regulile sale de bază în viaţă. Adler a denumit acest set de reguli după care indivizii îşi conduc existenţa „stil al vieţii”.Psihologia individuală este o psihologie a „folosirii”. Nu evenimentele sunt cele care contează, ci ce va face cu acestea individul, iar acest lucru ţine, firesc, de modul său de a le interpreta.Predeterminismul, forţele pulsionale şi instinctele nu fac obiectul de studiu al acestei teorii.„Omnia ex opinione suspensa sunt” – toate lucrurile depind de opinia persoanei (Seneca).Deoarece fiecare individ are lumea sa interioară, guvernată de legi unice şi o imagine unică asupra a ce este în exteriorul său, unica posibilitate de a-l înţelege este aceea de a-l înţelege empatic.Astfel, în psihologia individuală, empatia devine liant la nivel social. Cât timp toţi oamenii ar înţelege empatic pe cei din jurul lor, locul lor ar fi mult mai clar definit, iar sentimentele de a aparţine şi de a fi semnificant s-ar satisface de la sine, ar fi inteligenţi şi maturi din punct de vedere emoţional.• HOLISM

14

Page 15: Articole terapie adleriana

Jan Smuts spunea că “întregul este mai mare decât suma părţilor sale componente”.În forma reducţionistă de prezentare a personalităţii, totul se reduce la: pulsiuni, libido, condiţionare, economie, foame, etc. Adler considera că abordarea trunchiată a personalităţii nu face decât să ne ofere imagini trunchiate ale acesteia, inutile în a te ajuta să înţelegi ceva şi să îţi poţi forma o imagine de ansamblu asupra acelei persoane la un moment dat.Cât timp personalitatea umană este considerată ca fiind multitudinea faţetelor şi valenţelor unei persoane, este de neconceput că aceasta poate fi studiată altfel decât cu o viziune de ansamblu asupra persoanei.Stilul de viaţă al individului reprezintă suma trăirilor, gândurilor, emoţiilor, acţiunilor sale în cadrul propriei vieţi, în relaţie cu sine şi în relaţie şi cu ceilalţi, Structurarea personalităţii pe etaje, segmente, etc. Nu îşi regăseşte locul în psihologia individuală, contravenind tocmai cu una dintre ideile sale fundamentale.• FINALISM (teleologie)Acest principiu se referă în fapt la planul teleologic al acţiunilor, gândurilor şi sentimentelor oamenilor. Nici o acţiune a unui individ nu se produce fără un scop.Scopurile au o natură eminamente subiectivă, sunt un produs unic pentru fiecare persoană la un moment dat. Astfel, scopul, modalitatea de a-l atinge, sentimentele individului faţă de acesta şi plasarea acestuia în faţa scopului (resemnare, determinare, îndârjire, amânare etc.) sunt produse unice ale personalităţii individului, sunt situaţionale şi circumstanţiale.Scopurile pot fi „pentru o viaţă” sau pentru termene mai scurte, important în înţelegerea acestora este că sunt produsul experienţelor anterioare ale individului, un produs al propriei dezvoltări şi fără a avea o imagine holistică asupra lor, multe pot părea fără sens sau chiar distructive, periculoase.Scopurile pot fi conştiente sau, în cele mai multe cazuri, neconştiente, această caracteristică putând fi dată de momentul la care a fost asimilat drept scop (o fetiţă de 3 ani care descoperă plăcerea de a fi în luminile scenei şi în centru atenţiei, va urmări acest scop şi la 55 ani, deşi cariera sa nu a avut legătura cu zona artistică).Cât timp scopurile nu sunt conforme cu imaginea pe care individul vrea să o afişeze despre sine, atât în faţa sa, cât şi a celor din jur, acesta este un alt motiv pentru care scopul poate fi neconştient.

Atacurile de panică – criterii de diagnosticCaracteristica principală a atacurilor de panică este o perioadă distinctă de frică sau de disconfort intens, la care sunt asociate minim 4 dintre simptomele somatice sau cognitive enumerate mai jos. Simptomele dintr-un atac de panică apăr brusc și ating intensitatea maximă în decurs de până la 10 minute:1. palpitaţii, bătăi puternice ale inimii sau puls accelerat;2. transpiraţii;3. tremure sau tremur al întregului corp;4. senzaţie de lipsă de aer sau de sufocare;5. senzaţie de a se înnăbuși;6. durere sau disconfort toracic;7. greaţă sau disconfort abdominal;

15

Page 16: Articole terapie adleriana

8. senzație de amețeală, de instabilitate sau de leșin;9. derealizare sau depersonalizare;10. teamă de a nu-și pierde controlul sau de a nu înnebuni;11. teamă că va muri;12. parestezii (senzații de amorțeala sau înțepături);13. valuri de frig sau de căldură.

Atacurile de panică se clasifica în trei subgrupe:1. inopinate (nesemnalizate) – atacurile de panică nu sunt asociate de individ cu o cauza

internă sau externă;2. circumscrise situațional – apăr aproape de fiecare data când individul este expus sau

simte că va fi expus la un triger situațional;3. predispuse situațional – sunt similare cu cele circumscrise situațional, dar nu implică că

atacul de panică să survină fiecărui semnal sau situație în care, anterior, a apărut acesta.Aproximativ 7-28% din populație a avut, ocazional, un atac de panică. Deși un procent semnificativ din populație a avut ocazional simptomele unui atac de panică, atunci când acestea încep să afecteze activitățile cotidiene, atacul de panică devine o problemă clinică și este necesară intervenția unui psihoterapeut. Uneori, atacul de panică apare pe fondul unei stări de anxietate generalizată. Este bine de luat în calcul că, pe lângă suportul psihologului sau psihoterapeutului, să existe și un set complet de analize medicale, simptomele prezente în atacurile de panică regăsindu-se atât în cadrul tablourilor clinice ale unor boli somatice, cât și induse de consumul de substanțe.DictionarMotivatia: ansamblul factorilor care declanșează activitatea individului, o orientează către anumite scopuri și o susține energetic.Socializarea: procesul prin care persoana învață modul de viață al societății la care traiste și își dezvoltă capacitățile de a funcționa ca un individ și ca membru al unor grupuri.Catharsis: operație de descărcare și eliberare care are efecte de purificare și relaxare. În psihiatria modernă bolnavii sînt în stare de hipnoză și le permite sa isi exteriorizeze conflictele. S.Freud renuntă la hipnoză și propune metodă psihoanalitică. Aducerea în conștiință și analiză conflictelor, complexelor, tensiunilor nevrotice, produc un efect de destindere. Ciclotimie: dispoziție constituțională spre o evoluție tonico-afectivă ciclica, sinusoidala, cu alternante între stări active, euforice și depresie, atonie.Cleptomanie: tendința de a fura diverse obiecte, datorită unui impuls patologic, a unei dorințe obsedante de a sustrage orice fel de obiecte, căruia subiectul nu i se poate opune. Bolnavul nu urmărește un câștig ci urmărește satisfacerea impulsului care îi aduce ușurare afectivă; furtul este comis fără măsuri de precauție iar obiectele îi sunt inutile; Amenințările, măsurile represive nu dau rezultate; necesită îngrijire medicală; Psihanaliză explică tendința inconștientului de a obține satisfacții simbolice.Deja vu: iIluzie, constând în falsa recunoaștere, în simțământul de familiaritate de apartenență la propria experiență a unor persoane pe care subiectul le întâlnește în mod real pentru prima data.Defulare: proces invers refulării, constând din eliberarea tendințelor refulate, din readucerea lor în conștiință și din reducerea tensiunilor acumulate.

16

Page 17: Articole terapie adleriana

Enurezis: tulburare întâlnită în special, la copilul preșcolar sau școlar, caracterizată prin pierderea involuntară și repetată a urinei (noaptea în timpul somnului sau mai rar ziua). Copilul în mod normal până la vârstă de 3 ani ajunge să-și controleze mictiunea. Unii atribuie acest neajuns unor factori psihici. De obicei, este întâlnit la copiii proveniți din familii dezorganizate, needucați sau la copii care au suferit un șoc emoțional. Se recomanda trezirea copilului care va fi pus să urineze la ore fixe, reducerea ingerarii lichidelor după anumite ore.Epilepsie: maladie a encefalului datorată unor descărcări neuronale cu expresia specifică paroxistică, ce apăr în urmă unor traumatisme, tumori sau alte cauze. Se desfășoară gradat, putându-se urmării succesiunea următoarelor 4 grupe de manifestări. Fază prodromală se instalează cu cîteva zile înaintea crizei prezentând tulburări conștiente sub formă de tremurături, apatie anorexie, constipație palpitație, irascibilitate, anxietate.Hiperfagie: caracterizează printr-o situație de o creștere excesiva în sentimentul apetitului necontrolat și ingestia de alimente, pentru nici un motiv aparent.Idiosincrazie psihică : repulsie nemotivata față de obiecte, persoane, fenomene din mediul înconjurător.Afazia: afecțiune care vă afectează capacitățile de a comunica, afectând capacitatea de înțelegere a limbajului, atât cel scris cât și cel verbal.Anorexia nervoasă: tulburare de alimentare caracterizată de înfometare voluntară și stresare prin exerciții fizice.Identitatea psihosocială: rezultatul intersecției socialului (reprezentat de grupuri, instituții, colectivități) cu individualul, reunind reprezentarea de sineși de alții.

17