Multe ţin de gândurile şi de dorinţele noastre!

Acum culegem roadele poftelor şi gândurilor noastre, din pricina neascultării faţă de Tatăl Ceresc şi faţă de părinţii noştri de pe pământ. Gândurile noastre sunt atât de puternice, atât de pătrunzătoare, încât nu ne putem gândi. Noi, prin gândurile noastre, făurim fie orânduială, fie neorânduială înlăuntrul nostru, în jurul nostru, în lume, în cosmos. Putem fi şi un mare bine, şi un mare rău. Deşi suntem mici, multe din acestea (din lume) ţin de gândurile şi de dorinţele noastre!

Iată, acum culegem roadele gândurilor şi dorinţelor noastre! Rele ne sunt gândurile, rele ne sunt dorinţele, şi nu avem ajutor – toate acestea sunt din pricina neascultării noastre faţă de părinţi şi faţă de cei bătrâni. Aşa curge viaţa noastră! Îi învinuim pe toţi ceilalţi, mereu vrem să îndreptăm toate în jurul nostru, dar niciodată nu începem cu noi înşine. Aceasta este marea noastră greşeală, a tuturor celor ce dorim să îndreptăm totul în jurul nostru, şi nu ne îndreptăm mai întâi pe noi înşine! Dacă fiecare ar începe mai întâi să se îndrepte pe sine, nu ar fi acest rău în lume, căci puţine sunt astfel de pilde de viaţă (de îndreptare a sinelui).

Sunt multe lucruri folositoare de citit în cărţi, sunt şi unele pilde personale, dar întrebarea este dacă putem să le punem pe toate în lucrare în viaţa noastră – toate acestea. Viaţa spune mai mult decât cuvintele. Atunci când vedem un suflet smerit şi blând, care nu ştie să se mânie, care nu ştie să cugete răul, nici să ocărască, nici să osândească, care nu se mânie nici când îl necăjim, atunci acel om ne rămâne ca pildă toată viaţa noastră şi vrem şi noi să fim aşa. Căci băgăm de seamă că omul acela, în inima sa smerită şi blândă, a biruit răul cu ajutorul lui Dumnezeu – asupra sa, răul nu mai are înrâurire. În afară, el este înconjurat de tulburare, dar aceasta nu se atinge de lăuntrul inimii sale, nu îi tulbură pacea.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 60-61)

Cea mai dragă şi mai plăcută Domnului este dragostea curată, simplă şi

copilăreascăDomnului îi sunt dragi lucrurile bune pe care le săvârşim. Milostenia şi tot ceea ce facem pentru mântuirea noastră, spre folosul semenilor noştri şi al Bisericii, toate sunt plăcute Domnului. Dar cea mai dragă şi mai plăcută Domnului este dragostea curată, simplă şi copilărească, ce se lipeşte de inima Sa. Iată ce este cel mai drag şi ce vrea El de la noi! Fiecare suflet o poate face. Şi cel bogat, şi cel sărac, şi cel bătrân, şi cel tânăr.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa – Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 123)